Sunteți pe pagina 1din 1

La 10 februarie, cet.

Briceag a fost reţinut de organul de urmărire penală, fiind bănuit de comiterea


infracţiunii prevăzute la art. 191 alin. (2) CP.
Ulterior, la 11 februarie acesta a fost pus sub învinuire. Procurorul consideră că există presupunerea că
învinuitul se va eschiva de la urmărirea penală şi judecată, luând în calcul faptul că acesta este
proprietarul unui imobil în România. De asemenea este necesară audierea martorilor B.S. şi C.L., cu care
învinuitul se află în relaţii de rudenie; efectuarea unei expertize; dispunerea unei comisii rogatorii, iar
Briceag poate influenţa asupra veridicităţii acestor probe.
Briceag are cetătenie dublă, inclusiv a României, este căsătorit, are la întreţinere 2 copii, fără viză de
reşedinţă în RM, proprietar a unui imobil în România, anterior condamnat în baza art. 191 alin. (2) CP la
2 ani privaţiune de libertate cu suspendarea condiionată înainte de termen pe un termen de probă de 2
ani.

Vă expuneți asupra oportunității aplicării arestului preventiv.

-În cazul acestei spețe, consider că putem aplica arestarea preventivă, întrucât învinuitul nu are viză de
reședință în Republica Moldova, astfel fiind întrunită condiția de la pct. 1) alin. (2) al art. 185 CPP.
Totodată trebuie de menționat că învinuitul are 2 copii la întreținere, ceea ce este un argument în
favoarea aplicării arestului la domiciliu, iar pentru a reduce riscul că acesta va influența veridicitatea
probelor obținute de la audierea martorilor B.S. și C.L, odată cu arestul la domiciliu acestuia îi trebuie
interzisă părăsirea locuinței, limitarea comvorbirilor telefonice și interzicerea de a comunica cu anumite
persoane (pct. 1,2,3 alin. (3) din art. 188 CPP).

În cazul în care instanța va stabili depunerea cauțiunii, Briceag va putea fi eliberat de sub arest, așa cum
este prevăzut la alin. (3/1) din art. 185 CPP.

Costiuc a fost condamnat anterior la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 90 Cod penal fiindu-i stabilit
termenul de proba de 5 ani, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) Cod penal. La 10
iulie a fost reţinut pe un termen de 72 ore pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art.186 alin. (2)
Cod penal.
La 13 iulie a fost pus sub învinuire. În aceiaşi zi Costiuc a înaintat o cerere de aplicare a unei măsuri
alternative arestării preventive invocînd starea precară a sănătăţii, situaţia familială grea exprimată în
prezenţa persoanelor aflate la întreţinere, necesitatea de a lucra pentru a susţine material familia.
Procurorul consideră că cererea este nefondată şi că nu există vre-un temei de a înlocui arestarea
preventivă cu arestarea la domiciliu.
Costiuc este căsătorit, la întreţinere are doi copii minori, neîncadrat în câmpul muncii, domiciliul
permanent în Ucraina, cetăţenie dublă şi a României, anterior condamnat în baza art. 187 alin. (2) CP la
5 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani.

-Luând în considerație faptul că Costiuc are domiciliu permanent în Ucraina, fiind condamnat la 5 ani
închisoare cu suspendarea condiționată, având cetățenie dublă și anterior fiind reținut pentru comiterea
altei infracțiuni, putem spune că avem suficiente temeiuri pentru a aplica arestul preventiv. Dat fiind
faptul că acesta nu este încadrat în câmpul de muncă, putem considera neîntemeiat argumentul lui
Costiuc, și anume faptul că acesta trebuie să lucreze pentru a susține material familia.

Costiuc invocă starea precară a sănătății. În acest caz, dacă va fi dovedit că într-adevăr învinuitul se află
într-o stare precară în ceea ce ține de sănătate, atunci facem referire la pct. 2) din art. 187 CPP, care
prevede ca obligație a administrației instituțiilor de deținere a persoanelor arestate asigurarea acestora
a accesului la asistență și examinare medicală independentă.

S-ar putea să vă placă și