Lista abrevierilor

alin. – alineat
art. – articol
Constituție – Constituția Republicii Moldova
CC al RM – Codul civil al Republicii Moldova
etc. – etcetera
lit. – litera
nr. – numărul
p. – pagină
pct. – punctul
vol. – volum

3
 INTRODUCERE
Dreptul nostru civil cuprinde în reţeaua deasă a normelor sale aproape întreaga viaţă a
omului, înainte de naștere și până la moarte, reglementând și în privința consecințelor
evenimentului respectiv. Instituția succesiunii fiind una dintre instituțiile fundamentale ale
dreptului civil, se înscrie între cele mai importante consecințe juridice ale acestui eveniment
juridic constituind corolarul necesar al dreptului de proprietate.
Lucrarea dată abordează sub toate aspectele instituția succesiunii legale, începând cu
condiţiile generale pentru exercitarea dreptului la moștenire, noțiunea succesiunii legale, precum
și cazurile în care se aplică, caracterele juridice și principiile generale ale succesiunii legale,
continuând a analiza amănunțit clasele succesorilor legali, instituția reprezentării și rezervei
succesorale.
Actualitatea temei investigate și importanța acesteia.
Lucrarea tratează cele mai recente modificări aduse de normele succesorale actuale. Pe
parcursul lucrării se constată explicații ale noțiunilor specifice temei, trimiteri către doctrina
reprezentativă, diverse opinii doctrinare, precum și soluții practice adoptate de instanțele
naționale la examinarea cauzelor despre succesiune.
Instituția succesiunii la ora actuală oferă posibilitatea de a transmite patrimoniul persoanei
către moștenitorii săi astfel ca oricine să poată trăi fără teama că bunurile sale ar putea fi
eventual furate sau pierdute.
Prin dreptul de moștenire se urmărește transmiterea din generație în generație a
patrimoniului fiecărei persoane, în vederea creării posibilității urmașilor de a se bucura de
valorile dobândite în timpul vieții de antecesorii săi.
Adoptarea actualului Cod civil a fost multașteptată, deoarece odată cu instituirea
proprietății private s-au ivit diverse probleme ce nu puteau fi aplanate de dreptul succesoral.
Importanța moștenirii se exprimă prin faptul că fiecărui membru al societății trebuie să-i
fie garantată posibilitatea de a trăi și a munci, având siguranța că toate bunurile pe care le-a
acumulat vor fi transmise în patrimoniul succesorilor după stingerea sa din viață.
Mai mult ca atât, orice persoană, la un moment dat va fi nevoit să apeleze la aceste
servicii, fie că este vorba despre eliberarea certificatului de moștenitor legal, determinarea
cotelor de moştenire, depunerea declarației de acceptare a moștenirii, sau de renunțare în
favoarea unei persoane determinate sau opțiunea succesorală.
Scopul și obiectivele tezei

4
 Scopul studiului rezidă în examinarea detaliată a unor aspecte ale succesiunii legale în
legislația Republicii Moldova. Ceea ce include analiza legislației actuale și elaborarea unor
propuneri concrete în vederea perfecționării legislației, cercetarea aspectelor practice și teoretice
ale instituției succesiunii legale.
Pentru atingerea acestui scop, urmează să parcurgem următoarele obiective:
1) Relevarea esenței instituției de drept succesoral legal al Republicii Moldova;
2) Evidențierea rolului dreptului succesoral în asigurarea materială a moștenitorilor;
3) Analiza elementelor raportului juridic de succesiune și cercetarea caracterelor
juridice
ale transmiterii moștenirii și a condițiilor specifice ale succesiunii legale;
4) Caracteristica claselor de succesori legali și evidențierea problemelor ce apar în
procesul realizării dreptului la succesiune;
5) Cercetarea subiecților rezervei succesorale în scopul stabilirii particularităților
acestora
față de alți participanți la raporturi succesorale;
6) Determinarea cotității și a modalității de calculare a rezervei succesorale în
legislația națională;
7) Stabilirea modalității de renunțare la rezerva succesorală;
8) Precizarea condițiilor necesare pentru ca o persoană să poată fi reprezentată;
9) Analiza critică a unor lacune existente în legislația actuală, lacune ce afectează
ocrotirea
eficientă a drepturilor și intereselor altor categorii de succesori și elaborarea
propunerilor pentru perfecționarea și modificarea legislației succesorale în vigoare.
Gradul de investigație a lucrării.
La elaborarea tezei, drept bază normativă mi-a folosit Constituția Republicii Moldova,
adoptată la 29.07.1994, Codul civil al Republicii Moldova, Codul familiei al Republicii
Moldova, precum și practica judiciară: Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
examinarea cauzelor despre succesiune nr. 13 din 03.10.2005.
Obiect de cercetare al tezei îl constituie lucrări ale unor autori naționali precum:
Chibac G., Baieș S., Constantinescu E., Cojocari E., Bănărescu I., Robu O., Filincova S. și
numeroase lucrări ai unor autori români precum: Macovei D, Chirică D., Eliescu M., Deak Fr.,
Petrescu R., Dogaru I., Filipescu I.

5
 La fel, articolele științifice ce apar în diferite publicații periodice, m-au călăuzit pe
parcursul studiului, argumentând oportunitatea desăvârșirii problemelor succesorale la modurile
practic și teoretic.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării.
În procesul cercetării acestor lucrări științifice, au fost utilizate următoarele metode:
metoda de analiză și sinteză logică, structural-sistematică, metodele dialectice, istorică,
sociologică și juridico-comparativă.
Cuvinte-cheie: succesiune, patrimoniu, reprezentare, rezervă, clasă, colaterali
privilegiați, descendenți, ascendenți privilegiați, ascendenți ordinari, colaterali ordinari, soț
supraviețuitor.
Volumul și structura, conținutul tezei.
Lucrarea dată este constituită din introducere, trei capitole, bibliografie și concluzii.
Primele două capitole fiind structurate în 3 paragrafe, iar al treilea în două. Teza este expusă pe
60 de pagini.
Primul capitol, "Consideraţii generale cu privire la succesiune" poartă caracter pur
general. În primul paragraf a fost examinat un "scurt istoric al raporturilor succesorale". Al
doilea paragraf "Principalele categorii juridice ale raporturilor succesorale" cuprinde abordările
doctrinare privind noțiunea de succesiune, caracterele juridice ale transmiterii succesorale,
continuând cu analiza elementelor raportului juridic de succesiune. Paragraful al treilea intitulat
"Condiţiile generale pentru exercitarea dreptului la succesiune" reprezintă o examinare a
prevederilor legale cu privire la capacitatea succesorală, a vocației succesorale și a nedemnității
succesorale.
Capitolul doi "Succesiunea legală" paragraful întîi "Aspecte de ordin general"
constituie o cercetare al ordinii la succesiunea legală. În paragraful doi al acestui capitol "Clasele
succesorilor legali" sunt analizate în parte cele trei clase de moștenitori legali. Ultimul fiind
rezervat "Reprezentării succesorale, modalităţilor de renunţare la rezerva succesorală şi ordinea
de decădere din dreptul la succesiune".
În capitolul trei "Rezerva succesorală" v-om analiza "Categoriile de succesori care au
dreptul la rezerva succesorală și cuantumul rezervei" adică ne v-om preocupa de definirea
rezervei succesorale, cunoașterea modalității de calcul a acesteia precum și a clasei de
moștenitori care pot pretinde la ea. O atenție deosebită acordând "Practicii judiciare" în ultimul
paragraf.

6
 I. CONSIDERAȚII GENERALE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNE
1.1. Scurt istoric al raporturilor succesorale
Dreptul la moștenire, din punct de vedere istoric, își are originea încă din comuna
primitivă, atunci când caracterul cu totul rudimentar al uneltelor i-a constrâns pe oamenii să se
unească pentru a înfrunta forțele naturii, animalele sălbatice și pentru a-și procura cele necesare
pentru a putea supravieţui1. În astfel de condiții a apărut acea grupare permanentă întemeiată pe
rudenie ce constituie ginta sau comunitatea gentilică. În această perioadă, nu există proprietate
privată, ci doar o stăpânire personală asupra uneltelor. Uneltele de vânat, de pescuit, precum şi
uneltele agricole aparţineau bărbatului, pe când uneltele de uz casnic - femeii.
La moartea bărbatului sau a femeii, uneltele se cuveneau ginţii. Astfel încât, în cazul
ginții matriarhale, uneltele se împărțeau între rudele cele mai apropiate în linie maternă a celui
decedat, iar în cazul ginții patriarhale între rudele după tată a defunctului. Dreptul la moștenire a
început să se dezvolte o dată cu apariția familiei monogame: casa, gospodăria casnică, animalele
domestice, trecând în proprietatea familiei mari patriarhale, şi, apoi, în proprietatea familiei mici,
monogame. Atâta timp cât bunurile erau proprietatea familiei, șeful familiei exercita toate
drepturile. Drepturile familiei asupra casei, gospodăriei casnice, sclavilor, animalelor domestice
erau puse în sarcina şefului familiei, adică bărbatului.
Moartea acestuia determina transmiterea puterilor de la un șef la altul, și nu
transmiterea unei universalități de drepturi și obligații de la un titular de patrimoniu la altul 2.
Odată cu stingerea sa din ființă, șeful familiei era înlocuit cu un alt şef care continua să
îndeplinească drepturile asupra bunurilor care formau coproprietatea familiei.
Dispariția progresivă a proprietății grupului familiar, a determinat nașterea dreptului la
moștenire ca o consecință firească a apariției proprietății private. Pe măsură ce se desființează
proprietatea familială de grup, proprietarului, i se atribuie dreptul de a dispune de drepturile sale
pentru timpul cât nu va mai fi în viață.
Astfel, s-a considerat că instituția moștenirii este "corolarul necesar al dreptului de
proprietate". Între dreptul de moștenire și dreptul de proprietate există o legătură indisolubilă,
nașterea și dezvoltarea dreptului de moștenire fiind determinate de nașterea și prefacerile
dreptului de proprietate ca urmare a schimbărilor petrecute în relațiile de producție, "ca o
consecință a dezvoltării forțelor de producție, oglindind astfel, în fiecare moment al dezvoltării
istorice, organizarea economică și de clasă a fiecărei societăți"3.

1
Kosven M.O. Întroducere în istoria culturii primitive, București: Editura Ştiinţifică, 1957, p. 99.
2
Dogaru I. Drept civil. Succesiunile, București: Editura ALL BECK, 2003, p. 14-15.
3
Eliescu M. Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R., București: Editura Academiei, 1996, p. 23.
7
 În această ordine de idei, şeful familiei, care la început era un reprezentant al grupului,
devine stăpânul unic, deplin şi necontrolat al averii familiei, al muncii şi al persoanei, atât a
soţiei sau soţiilor sale, cât şi a copiilor săi4.
Mai mult decât atât, într-o societate bazată pe proprietatea privată, dreptul de
proprietate nu poate să dispară prin moartea proprietarului. În vederea asigurării nevoilor
economice ale populației, dreptul de proprietate individuală asupra mijloacelor de producție nu
poate fi limitat la timpul vieții proprietarului. El trebuie prelungit dincolo de moartea
proprietarului, devenind perpetuu, transmițându-se moștenitorilor.
Încă din epoca primitivă a dreptului roman, principalul izvor al transmisiunii ereditare
era testamentul, succesiunea legală având un rol secundar. Pe perioada guvernării proprietății
grupului familiar, testamentul asimilat actului public, era utilizat pentru numirea unui legatar de
către testator numai dintre comoștenitori. Cu apariția proprietății individuale, testatorul putea
dispune de bunurile sale și dupa moartea sa. Argumentul invocat fiind prevalarea voinței
testatorului, voință juridic respectată căci aparține proprietarului.
În Egiptul antic, instituția testamentului era cunoscută. Prin testament defunctul putea
dispune asupra cotelor părți destinate soțului supraviețuitor, cultului funerar etc. În această
perioadă moştenirea se împărţea în mod egal între fii şi fiice, fiul mai mare luând ceva mai mult,
fiind obligat în schimb să se ocupe de funeraliile tatălui. La succesiunea tatălui, aveau dreptul,
doar copii rezultați din căsătorie.
Dreptul babilonian, cunoştea numai succesiunea legală. Moştenirea se împărţea după
numărul copiilor. În cazul fetelor, acestea erau excluse de la moştenire în cazul în care primiseră
dotă, iar în caz contrar primeau o parte virilă din averea mobiliară a tatălui, dar nu în deplină
proprietate, ci numai în folosinţă, sau fraţii se obligau să o doteze 5. Moştenitorul minor era
privilegiat spre deosebire de ceilalți moștenitori. Privilegiat fiind cu dreptul de a lua anumite
bunuri mobile în vederea căsătoriei pe care o va contracta mai târziu. În același timp, având
dreptul la partea sa succesorală ce i se cuvine.
În cazul în care o persoană a fost căsătorită de mai multe ori, moştenirea între fii
soţiilor sale succesive se împărțea în mod egal6. Ba mai mult, după moartea tatălui, toate bunurile
agonisite pe timpul vieții, urmau a fi transmise succesorilor în mod intact. Însă, potrivit Codului
lui Hammurabi adoptat ulterior, tatăl, încă din timpul vieţii sale, putea crea o situație mai

4
Kosven M.O. Întroducere în istoria..., p. 172.
5
Diaconu C., Simion M. Istoria statului și dreptului, Craiova: Editura Sitech, 1999, p. 34.
6
Din acest punct de vedere dreptul babilonian se deosebea de alte legislații care acordau drepturi diferite fiilor ce
proveneau din alte căsătorii. Exemplu: în dreptul neobabilonian, copilul născut din prima căsătorie primea 2/3 din
succesiunea tatălui, iar cel din a doua căsătorie primea 1/3.
8
avantajoasă în persoana moștenitorilor, formând în favoarea lor donationes inter vivos. Cei ce se
bucurau de aceste donații erau: soția, fiii și fiicele.
În vechiul drept evreiesc, în materia succesiunii, predomina particularitățile specifice
unei familii patriarhale. Regula este că moștenirea era culeasă numai de fii, iar mai târziu şi
fiicele erau chemate să moștenească. Însă de la regula generală există și o excepție. La moștenire
erau chemați părinții defunctului sau frații defunctului. În situația în care defunctul nu avea copii,
întreaga avere le revenea părinților defunctului, iar dacă aceștia erau predecedați, fraţilor săi. De
regulă, într-o familie cu mai mulți succesori, cel mai mare beneficia de o parte dublă comparativ
cu ceilalţi moştenitori, având pretextul ca patrimoniul familiei să nu să se distrugă complet. Cu
trecerea timpului, s-a admis şi dreptul de succesiune reciproc între mamă şi fii şi de asemenea
între soţi. Testatorul prin testament avea opțiunea de a modifica cotele stabilite expres de lege,
însă nu putea testa averea decât moștenitorilor legali.
În vechiul drept indian, la început, moştenirea era întemeiată pe dreptul primului
născut. Legea lui Manu dispunea că fiul cel mai mare putea lua singur întreaga avere părintească,
iar ceilalți trebuiau să trăiască sub tutela sa, așa cum au trăit și sub tutela tatălui. Mai târziu, s-a
acordat un drept de succesiune şi celorlalţi fii, dar cel mai în vârstă obţinea o cotă mai mare şi
mai bună din punct de vedere calitativ7. La moartea soțului, soția nu dispunea de nici un drept, pe
când fiul legitim și cel adoptiv aveau aceleaşi drepturi succesorale. Pentru a pomeni pe cel mort,
dobândirea moştenirii în această perioadă, obliga moștenitorul să efectueze anumite ritualuri şi
sacrificii religioase.
În dreptul grec, la moştenirea tatălui veneau fiii, iar în cazul în care nu existau fii, și
fiicele. În cazul în care nu existau moștenitori masculini, ci numai o fiică sau mai multe, tatăl
putea face un testament în care să arate cum se va împărţi moştenirea precum şi care sunt
obligaţiile fiicei care va primi moştenirea8. Conform legilor lui Solon, testamentul putea fi
întocmit într-un singur caz, atunci când nu existau moştenitori legali. Cu toate acestea, femeile,
minorii și nebunii nu puteau întruni calitatea de testator.
În cazul în care decedatul nu lăsa testament intervenea succesiunea legală. La
moștenire erau chemați mai întâi, fii defunctului, fiicele trebuind să se mulțumească cu zestrea.
Între frați (băieți) moștenirea se împărțea în cote-părți egale, iar în lipsa succesorilor direcți, erau
chemate la moștenire rudele colaterale (frații, nepoții, unchii, verii primari etc.)9.

7
Diaconu C., Simion M. Istoria statului..., p.75.
8
Exemplu: tatăl putea să prevadă prin testament obligaţia pentru fata moştenitoare de a se căsători cu o anumită
persoană, iar în cazul în care fata nu dorea să facă acest lucru avea dreptul să se adreseze adunării populare, care o
putea scuti de această obligaţie, lăsându-i totuşi moştenirea.
9
Dogaru. I. Drept Civil..., p. 18.
9
 Dreptul roman prezintă cel mai avansat sistem juridic din antichitate în care
succesiunile erau de trei feluri: legală, testamentară și contratestamentară. Deși mai veche,
succesiunea legală denumită ab intestat reglementată de Legea celor XII table avea un caracter
subsidiar, deoarece se deschidea numai atunci când nu exista testament.
Conform Legii celor XII table, existau trei categorii de moştenitori: sui heredes,
agnatus proximus și gentiles. Sui heredes sunt cei care la moartea lui pater familias deveneau
independenţi: fiii, fiicele, soţia căsătorită cu manus, precum şi nepoţii ai căror părinţi decedaţi
rămăseseră până în momentul decesului în puterea şefului familiei. Aceştia veneau la moştenire
cu prioritate faţă de toate celelalte clase de moştenitori10, numindu-se heredes sui, adică cei care
se moştenesc pe ei înşişi. Dat fiind faptul că au cooperat cu şeful de familie în timpul vieții sale
întru alcătuirea averii familiei.
Adoptatul şi adrogatul, cu toate că nu erau rude de sânge cu defunctul, făceau parte din
această categorie de moștenitori. Aşadar, apartenenţa la grupul familial şi respectiv dreptul la
moştenire rezultă din aşa numită rudenie agnatică 11 şi nu din rudenia de sânge. Ceea ce făcea ca
descendenţii care nu se mai aflau sub puterea şefului familiei (erau emancipaţi sau daţi în
adopţie) nu veneau la succesiunea tatălui lor natural. Legătura de rudenie civilă cu pater
familias fiind desfăcută prin emancipare sau adopţie.
Agnatus proximus reprezintă moştenitorii colaterali din care fac parte fraţii, verii,
nepoţii de frate sau de văr care veneau la moştenire atunci când nu existau moştenitorii heredes
sui. Dacă agnați apropiaţi nu existau, în calitate de agnatus proximus veneau cei mai îndepărtaţi
agnați. Dacă, însă, cel mai apropiat refuză moştenirea, agnatul următor nu moștenea.
Gentiles veneau la moştenire în lipsa celorlalte două clase. De fapt, nu era vorba de un adevărat
drept de moştenire, ci mai cu seama de reîntoarcerea unui patrimoniu privat la comunitatea
gentilică din care iniţial a derivat.
Mai târziu, sistemul Legii celor XII Table s-a dovedit a fi inutil deoarece nu mai
corespundea noilor tendinţe în privinţa organizării familiei. Ceea ce a determinat pretorul să
intervină prin noua reglementare, care în continuare a fost denumită bonorum possessio.
Ocrotind astfel rudele de sânge și consolidând raporturile dintre soţi în cadrul căsătoriei fără
manus. Noua reglementare stabilea patru clase de moştenitori: Bonorum possessio unde liberi,
Bonorum possessio unde legitimi, Bonorum possessio unde cognati și Bonorum possessio unde
vir et uxor. Bonorum possessio unde liberi includea descendenţii defunctului, atât sui heredes,
cât şi cei care au pierdut drepturile succesorale (exemplu: fiul emancipat şi descendenţii săi).

10
Molcuț E., Oancea D. Drept roman, București: Editura Șansa, 1993, p. 135.
11
Rudenia agnatică sau civilă avea la bază legătura de subordonare faţă de pater familias.
10
Descendenţilor daţi spre adopţie, dreptul la moştenire, le era recunoscut, cu condiția ca aceştia să
nu să se mai găsească în familia adoptivă. Cea de-a doua clasă de moștenitori era Bonorum
possessio unde legitimi, care cuprindea agnaţii și gentilii. Spre deosebire de dreptul civil, în
situaţia în care unul dintre agnaţi respingea moştenirea, aceasta nu devenea vacantă, ci era
culeasă de următoarea categorie de moştenitori. Bonorum possessio unde cognati întruchipează
rudele de sânge ale defunctului care nu sunt agnaţi (exemplu: cazul copiilor faţă de mama lor în
cazul căsătoriei fără manus). În asa fel, un agnat îi înlătura de la moştenire pe cognaţi, indiferent
de faptul cît de îndepărtat ar fi agnatul. Pe când, în a patra categorie Bonorum possessio unde vir
et uxor se includeau soţii căsătoriţi fără manus care moşteneau în cazul în care nu existau
moştenitori din celelalte clase.
În dreptul clasic s-a realizat extinderea cercului rudelor de sânge chemate la
moştenire. Astfel, a fost acordat un drept de moştenire mamei faţă de copiii rezultaţi din
căsătoria fără manus prin senatusconsultul Tertullian. Oferindu-se acest drept doar femeii libere
cu trei copii şi celei dezrobite cu patru copii. Prin senatusconsultul Orfitian, au fost chemaţi la
succesiunea mamei, copiii rezultaţi din căsătoria fără manus care moşteneau înaintea agnaţilor în
cadrul primei clase de moştenitori.
Ulterior, datorită împăratului Justinian s-a realizat trecerea la un sistem succesoral ce
punea accentul pe rudenia de sânge și nu rudenia civilă. Ca urmare, au fost create patru clase de
moştenitori. Prima fiind cea a descendenţilor. Dacă descendenții erau de acelaşi grad, împărţirea
se făcea pe capete, iar dacă erau de grade diferite împărţirea se făcea pe tulpini, operând
reprezentarea succesorală. Ascendenţii, fraţii şi surorile bune şi copiii lor constituia a doua
categorie. În situaţia în care veneau la moştenire numai ascendenţi, ascendentul mai apropiat în
grad îi excludea de la moştenire pe cei mai îndepărtaţi. La fel, dacă rămâneau numai fraţi şi
surori sau dacă la moștenire veneau fraţi, surori și ascendenți, moştenirea se împărţea tot pe
capete. Fraţii şi surorile consangvini sau uterini şi copiii lor, respectiv fraţi şi surori numai după
tată sau numai după mamă şi copiii acestora înglobează a treia clasă de succesori. În ultima
categorie, încadrându-se ceilalţi colaterali, neprecizându-se până la ce grad se întinde vocaţia
colateralilor la moştenire, fiind lăsate în vigoare regulile dreptului pretorian care fixau ca ultim
grad de rudenie gradul şase şi uneori şapte.
Din nici o clasă de moştenitori, nu făcea parte soțul sau soția supraviețuitoare. Însă
conform dispoziţiei pretoriene, soţul sau soţia aveau vocaţie la moştenire în lipsa celorlalţi
moştenitori legali. Excepţie o făcea văduva săracă, căreia îi era atribuită o parte din moştenire,

11
care varia în funcţie de gradul de moştenire al celor chemaţi la succesiune, dar nu putea depăşi
un sfert din patrimoniul succesoral.
1.2. Principalele categorii juridice ale raporturilor succesorale
Patrimoniul unei persoane fizice conceput ca totalitatea drepturilor și obligațiilor
patrimoniale și a bunurilor ce aparțin acestuia este însoțitorul permanent al persoanei pe
parcursul întregii sale vieți12.
Ființa trecătoare, omul, piere inevitabil prin moarte. Pierirea fizică a omului, juridic
duce și la dispariția sa ca subiect, titular de drepturi subiective civile și obligații civile.
Patrimoniul, însă nu dispare odată cu încetarea din viață a stăpânului său. El constituie
o realitate faptică în căutarea unui subiect căruia să fie atribuit. Transmițându-se persoanelor
fizice, juridice sau statului după regulile instituției succesiunii, patrimoniul continuă să existe.
Succesiunea, fiind în dependență directă de formele de proprietate, de relațiile de
producție a sistemului economic al statului, abordând interesele unor pături largi ale populației, a
fost si rămâne cea mai importantă verigă a vieții sociale.
”Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu
poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute
de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”, stipulează art. 1 din Protocolul nr.1
adițional la Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1298-XII din
24.07.199713. Elocvente în acest sens sunt prevederile Constituției, care în art.46 alin.(6),
stipulează: "Dreptul la moștenire al proprietății private este garantat" 14. Statul vine să asigure
protecția juridică a dreptului la moștenire prin prisma instituțiilor sale.
Conform Hotărârii Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova nr.13 din
03.10.2005 „cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
examinarea cauzelor despre succesiune”, succesiunea constituie una din modalitățile de
dobândire a dreptului de proprietate prevăzute de alin.(2) art. 320 CC al RM, care include
transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice
sau juridice sau stat și reprezintă una din cele mai importante instituții ale legislației civile15.

12
Florescu D.C. Drept Civil. Succesiunile, București: 2001, p. 15.
13
Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Roma, din 4 noiembrie
1950, în vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1995, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova nr.1298-XII din 24.07.1997 publicată în Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reglementări de bază și
jurisprudența în cauzele moldovenești. Chișinău: ARC, 2007, p.11.
14
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în vigoare din 27.08.1994. în: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 12.08.1994, nr.1 (7).
15
Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „cu privire la practica aplicării de către
instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune” nr.13 din 3 octombrie 2005. în:
12
 Cod civil al Republicii Moldova în art. 1432 alin.(1) 16 oferă o definiție a moștenirii.
Potrivit acestuia, moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate
către succesorii săi, asigurând astfel legătura dintre cel care lasă moștenirea și cel care primește
moștenirea denumit moștenitor sau succesor.
În dreptul civil, prin termenul de "succesiune" se înțelege transmiterea patrimoniului,
a unor fracțiuni din el ori a unor bunuri sau valori determinate, sau anumite obiecte și valori, care
aparțineau persoanei fizice decedate. Noțiunea de moștenire se mai utilizează în sens de masă
succesorală, pentru desemnarea patrimoniului care se transmite la moartea unei persoane. În
acest sens se vorbește de moștenirea lăsată de defunct, de succesiunea vacantă, adică fără stăpân.
În sensul larg al cuvântului, ce depășește înțelesul termenilor de „moștenire” sau
„ereditate”, prin succesiune se înțelege orice transmisiune de drepturi de la o persoană la alta, fie
prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte. Prin acte juridice între vii precum contractul de
vânzare-cumpărare, donația, contractul de întreținere etc. are loc o succesiune în privința
titularilor dreptului de proprietate. În sens restrâns, noțiunea de succesiune se referă numai la
transmisiunile pentru cauză de moarte, reprezentând transmiterea patrimoniului persoanei fizice
decedate către una sau mai multe persoane în ființă. Ceea ce poate avea loc în caz de rudenie
potrivit unei ordini stabilite de lege sau prin act juridic potrivit voinței persoanei.
Transmisiunea succesorală poate fi cu titlu universal sau cu titlu particular.
Transmisiunea succesorală cu titlu particular reprezintă transmisiunea mai multor bunuri sau
numai a unui bun determinat, în timp ce transmisiunea succesorală cu titlu universal evocă
dobândirea unui patrimoniu sau a unei universalități de bunuri în care se includ toate bunurile
prezente și viitoare ale transmițătorului, dar și pasivul care va fi preluat de succesor în calitate de
moștenitor17.
Netransmisibil în timpul vieții titularului, patrimoniul nu se destramă în elementele
sale, la moartea acestuia, ci rămâne o universalitate juridică, care trece asupra uneia sau mai
multor persoane în viață, sub denumirea de moștenire.
Din definiția dată moștenirii și potrivit art. 1432 alin.(2) Cod Civil, rezultă caracterele
juridice ale transmisiunii succesorale și anume:
a) Este o transmisiune pentru cauză de moarte;
b) Este o transmisiune universală;

Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2006, nr.5 (4).

16
Codul civil al Republicii Moldova. nr.1107-xv din 6 iunie 2002, în vigoare din 12.06.2002. în: Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 22.06.2002, nr.82-86 (661).
17
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept succesoral. Suport de curs, Chișinău: Tipografia
Centrală, 2015, p.20.
13
 c) Este o transmisiune unitară;
d) Este o transmisiune indivizibilă;
a) Transmiterea moștenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte.
Patrimoniul unei persoane fizice nu poate fi transmis decât la moartea acestuia. Fie
că este vorba de moarte fizic constatată, fie că este vorba de moartea declarată prin hotărârea
judecătorească. Persoana fizică în viață este titularul patrimoniului său. Pe timpul vieții acestuia,
moștenitorii nu pot dobândi nici un drept asupra averii succesorale. Necesară fiind deschiderea
moștenirii prin moarte. Succesiunea se deschide în însăşi clipa morţii lui de cujus; cel care
pretinde moştenirea trebuie să dovedească această dată fie cu certificat de deces, eliberat în
temeiul registrului de stare civilă, fie, în lipsă de un asemenea certificat, prin hotărârea
judecătorească de declarare a morţii, hotărâre ce cuprinde data hotărâtă de instanţă ca fiind aceea
a morţii. Astfel, de susceptibilii moștenitori se poate vorbi doar de la data deschiderii succesiunii.
Prin moarte, persoana fizică dispare, pierzându-și calitatea de subiect de drept.
Totuși, persoana respectivă, în timpul vieții, a adunat un patrimoniu care este netransmisibil până
în momentul morții. Prin moarte, patrimoniul urmează să fie transmis fie unor persoane fizice,
fie unor persoane juridice. În cazul în care de cujus moare fără moștenitori și fără a lăsa vreun
testament moștenirea sa revine statului, această procedură fiind deschisă numai prin moartea
naturală a defunctului, controlată prin examinarea cadavrului urmată de eliberarea certificatului
de deces18.
Ceea ce delimitează transmisiunea succesorală de transmisiunile printre acte între
vii este faptul morții. Prin urmare normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor de
transmisiune între vii care sunt guvernate de dreptul obligaţional. Transmisiunea prin moștenire
poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, nu și al persoanelor juridice.
Regulile succesiunii sunt aplicabile persoanelor juridice doar în cazul în care acestea dobândesc
calitatea de moștenitori.
În cazul încetării existenței persoanelor juridice, cu toate că are loc prin acest fapt o
transmisiune universală sau cu titlu universal a unui patrimoniu, nu sunt aplicabile normele
dreptului succesoral ci o serie de legi ce reglementează încetarea existenței persoanei juridice.
Dizolvarea persoanelor juridice nu poate fi identificată cu moartea persoanelor fizice, iar
patrimoniul persoanelor juridice dizolvate se transmit altor persoane, prin diverse acte juridice,
altele decât succesiunea. Persoanelor juridice nu le sunt aplicabile normele dreptului succesoral
întrucât, pe de o parte, persoanele juridice, nu pot avea familii, astfel încât consolidarea acestor
familii sau stimularea producției prin posibilitatea de a lăsa unei rude apropiate bunurile
18
Robu O. Caracterele juridice ale transmiterii moștenirii. În: Revista Națională de Drept, 2009, nr.3, p.56.
14
agonisite prin muncă de defunct, nu se pot realiza, iar, pe de altă parte, interesele creditorilor
persoanei juridice ar fi afectate în situația în care atunci când aceasta este dizolvată sau
reorganizată, patrimoniul ei trecând asupra unei alte persoane prin moștenire19.
b) Transmisiunea moștenirii este o transmisiune universală.
Prin moștenire se transmite un patrimoniu sau o fracțiune a acestuia. Moştenirea reprezintă
o transmisiune universală, întrucât are ca obiect patrimoniul defunctului ca o universalitate
juridică, adică o totalitate de drepturi și obligații cu conținut economic ce au aparținut celui
decedat.
Cu alte cuvinte, transmisiunea succesorală poate fi raportată asupra universalități de bunuri
și nu asupra unui bun specific determinat, ca în cazul transmisiunii prin acte între vii. Conform
art. 1444 alin.(1) Cod Civil, patrimoniul succesoral include atât drepturi patrimoniale (activul
succesoral), cât și obligații patrimoniale (pasivul succesoral). Fiind o universalitate juridică,
patrimoniul este independent de elementele sale componente și din acest motiv, drepturile și
obligațiile unei persoane decedate se transmit către succesori nu private izolat, ci ca părți a unei
universalități juridice.
Transmisiunea succesorală are ca obiect, în principiu, numai drepturile şi obligaţiile
defunctului cu conţinut patrimonial. Însă, nu se include în patrimoniul succesoral, drepturile și
obligațiile patrimoniale care poartă un caracter personal (contractate sau prevăzute de lege
intuitu personae, cum ar fi dreptul de uzufruct, dreptul de uz sau dreptul de abitație, creanța de
întreținere etc.) și nici drepturile și obligațiile prevăzute de lege sau contract, care sunt valabile
doar pe durata vieții celuia ce a lăsat moștenirea și care încetează la decesul acestuia20.
În ce privește drepturile și obligațiile nepatrimoniale, acestea în principiu, nu se transmit
prin moștenire. Fiind strâns legate de persoana titularului, se sting la decesul acestuia. Conform
art. 1447 Cod Civil, drepturile nepatrimoniale ale celui ce a lăsat moştenirea neincluse în
patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de succesori în modul prevăzut de lege. Din
prevederile acestui articol rezultă că moştenitorii autorului dobândesc prin moştenire încă cel
puţin un drept nepatrimonial. Concomitent cu averea se moşteneşte dreptul de protecție a
inviolabilității operei, de a autoriza publicarea ei, precum și dreptul de a obține brevet asupra
invenției, în același rând dreptul asupra drepturilor patrimoniale legate cu cele nepatrimoniale.
c) Moștenirea este o transmisiune unitară.
Moștenirea este o transmisiune unitară, deoarece, toate drepturile și obligațiile celui ce a
lăsat moștenirea se transmit în temeiul acelorași norme juridice, adică transmiterea patrimoniului

19
Filipescu I. Drept civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale. București: All, 1999, p.102.
20
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept succesoral..., p.23.
15
prin succesiune se supune unui regim unic, fără a se face deosebire între bunurile succesorale
după natura, proveniența și originea lor sau după modalitățile de care este afectat dreptul de
proprietate asupra acestora. Întrucât, patrimoniul celui care lasă moștenirea este privit ca un tot
unitar, rezultă că și moștenirea este, în principiu, unitară. Caracterul unitar al transmisiunii
succesorale va subzista și dacă defunctul a dispus de o parte din bunurile sale prin testament,
pentru momentul în care nu va mai fi în viață, restul bunurilor, atribuindu-se potrivit regulilor
moștenirii legale21.
Așadar, caracterul transmisiunii succesorale derivă din caracterul unitar al patrimoniului.
Ceea ce înseamnă că întreaga moștenire se va transmite după aceleași norme juridice indiferent
de originea bunurilor ce o compun. Indiferent că bunurile sunt mobile sau imobile, drepturi reale
sau de creanță, că se moștenesc pe linie maternă sau paternă, că au fost dobândite prin moștenire
sau achiziționate, se vor transmite după aceleași reguli.
Coexistența succesiunii legale cu cea testamentară nu este considerată o derogare de la
caracterul unitar al moștenirii. Cu atât mai mult și nici împărțirea de către defunct prin testament
a moștenirii în mai multe mase diferite, atribuind, spre exemplu, bunurile mobile unei persoane
și bunurile imobile altei persoane.
De la caracterul unitar al transmisiunii succesorale există excepții. Este cazul apariției unui
raport juridic de succesiune cu element de extraneitate, situație în care în dependență de natura
bunurilor, devoluțiunea moștenirii va fi supusă unor norme juridice speciale. Excepție, ce poate
fi înlăturată prin voința defunctului exprimată în testament, Codul civil prevăzând în art. 1623 că
”testatorul poate supune transmiterea prin moștenire a bunurilor sale altei legi decât cea
prevăzută la art. 1422 , fără a avea dreptul să înlăture dispozițiile ei imperative.”
Se apreciază în literatura de specialitate 22 că dacă la moartea unei persoane intervine un
element de extraneitate,dobândirea prin moștenire a bunurilor mobile, indiferent de locul situării
lor, va fi cârmuita de legea națională pe care defunctul o va avea la data morții (lex patriae).
Bunurile imobile însă vor fi moștenite după legea locului unde se află bunurile (lex rei sitae),
indiferent de cetățenia defunctului. Așadar, pentru identificarea corectă a legii care va cârmui
acest raportul juridic, este necesar a împărți întreaga masă succesorală în bunuri mobile și
bunuri imobile, în vederea stabilirii legii aplicabile, respectiv lex rei sitae (legea locului situării
bunurilor) sau lex patria (legea națională).
Codul civil al RM prevede că legea succesorală este determinată de către legea națională
și legea domiciliului a defunctului. Potrivit Codului civil, persoana nu poate alege aplicarea unei

21
Florescu D.C. Drept succesoral..., p.56.
22
Deak F. Tratat de drept succesoral, București: Editura ACTAMI, 1999, p. 24.
16
legislații cu care nu are nici o tangență, ci doar una din următoarele legi: legea cetățeniei; legea
domiciliului de facto.
d) Transmiterea moștenirii este o transmisiune indivizibilă.
Transmiterea moştenirii este indivizibilă, ceea ce presupune că, acceptarea sau renunţarea
la moștenire trebuie să vizeze întreaga cotă-parte care se cuvine moștenitorului fără a fi posibilă
acceptarea sau renunţarea parţială a moştenirii. Acceptarea sau renunțarea la moștenire sunt acte
care au un caracter indivizibil, iar un susceptibil nu poate să accepte doar o parte din avere sau să
refuze o altă parte a acesteia.
Prin derogare, potrivit art. 1528 alin.(1) Cod Civil, moştenitorul chemat la moştenirea mai
multor cote succesorale în temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta. În
situația în care la moștenire sunt chemați mai mulți moștenitori și dacă unul din ei renunță la
moștenire sau este declarat ca fiind nedemn, de acest lucru vor profita ceilalți succesibili în
virtutea dreptului de ascernămînt. Caracterul indivizibil al moştenirii explică de ce, în cazul
renunţării la moştenire, nedemnitate succesorală partea din moştenire ce se cuvenea, va reveni
moştenitorilor care au acceptat succesiunea în temeiul dreptului de acrescămînt.
Caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale nu îl împiedică pe succesibil să accepte
succesiunea sub beneficiu de inventor, iar în acest mod de acceptare a succesiunii nu împietează
cu nimic asupra caracterului indivizibil al transmisiunii succesorale. Acceptarea de către
susceptibili a moștenirii sub beneficiu de inventor, are ca efect faptul că ei vor răspunde pentru
datoriile și sarcinile numai în limitele activului primit23.
Întrucât patrimoniul succesoral este indivizibil, în cazul pluralității de moștenitori, el se
transmite în această stare și ea subzistă până la efectuarea împărțelii. Exceptând cazul în care
defunctul a făcut prin testament un partaj.
Elementele raportului juridic de succesiune
Pentru ca să apară un raport de drept succesoral este necesar ca raportul social să fie
reglementat de norma dreptului succesoral. Ținând cont că transmisiunea moștenirii reprezintă
una din formele raporturilor juridice civile, iar fiecare raport juridic are obiect, subiect și
conținut, aceste elemente sunt specifice și raportului juridic de succesiune.
Unii autori consideră că obiectul raportului de drept succesoral reprezintă acțiunile sau
inacțiunile la care sunt îndreptățite părțile, ori de care acestea sunt ținute să le respecte. În alți
termeni, obiectul raportului de drept succesoral exprimă conduita pe care o pot avea or trebuie să
o aibă participanții24.

23
Macovei D. Drept Civil. Succesiuni, Iași: Editura ANKAROM, 1999 p. 12.
24
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p. 54.
17
 Pe de altă parte, obiectul raportului de drept succesoral, care e și obiectul transmisiunii
succesorale, constă în patrimoniul persoanei fizice decedate, privit ca o universalitate juridică.
Obiectul succesiunii îl constituie acțiunile sau inacțiunile îndreptate asupra patrimoniului
defunctului. Adică acțiunea de transmitere a totalității drepturilor și obligațiilor pentru cauză de
moarte, care au valoare economică și au aparținut celui ce lasă moștenirea.
Astfel, la decesul acestuia, patrimoniul său se transmite moștenitorilor. Fiind vorba de o
universalitate de bunuri, patrimoniul include nu doar drepturile, dar și obligațiile celui ce lasă
moștenirea. Acest ansamblu de drepturi și obligații ale defunctului care revin după deces
moștenitorilor săi reprezintă patrimoniul succesoral. Netransmisibil în timpul vieții titularului,
patrimoniul nu se destramă în elementele sale, la moartea acestuia, ci rămâne o universalitate
juridică, care trece asupra uneia sau mai multor persoane în viață, sub denumirea de moștenire25.
Problema transmisiunii succesorale a dreptului de autor este legată de cea a prerogativelor
care îl compun. Atât literatura de specialitate, cât și legiuitorul percep două categorii cu regim
juridic distinct: prerogativele de ordin personal nepatrimonial și cele de ordin patrimonial.
Astfel, drepturile cu caracter patrimonial se transmit pe cale succesorală fără a genera careva
probleme, iar în ceea ce ține de drepturile personale nepatrimoniale, acestea sunt strâns legate de
persoană și încetează odată cu aceasta, fiind intransmisibile pe cale succesorală26.
Codul civil al Republicii Moldova la art. 1444, conține reglementări în acest sens,
precizând că patrimoniul succesoral include atât drepturi patrimoniale (activul succesoral), cât și
obligații patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel care a lăsat moștenirea le avea la
momentul decesului.
Activul succesoral cuprinde toate drepturile reale sau de creanță ale defunctului, cum ar
fi: dreptul de proprietate asupra unor imobilelor, dreptul de servitute și superficie, drepturile
reale accesorii (gajul, ipoteca), acțiunile patrimoniale (de exemplu, acțiunea în revendicare,
acțiunea în reziliere sau rezoluțiune), casele de locuit, terenurile, apartamentele în cooperativele
de locuit și cele privatizate, mijloacele de transport, obiectele de uz casnic și cele de uz personal
care au aparținut defunctului și alte bunuri care sunt obiect al proprietății private.
Există drepturi, care deși nu fac parte din patrimoniul succesoral, vor intra în activul
succesoral la data deschiderii succesiunii, cum ar fi: fructele produse de bunurile succesorale,
ulterior deschiderii moștenirii, inclusiv echivalentul bănesc al folosinței exercitate de un
moștenitor asupra unui bun din patrimoniul succesoral27.
25
Chirică D. Drept civil. Succesiuni. București: Editura Lumina Lex, 1996, p.27.
26
Mămăligă S. Dreptul de autor şi drepturile conexe. Chişinău: Editura ARC, 2000, p.112.
27
Filincova S., Poalelungi M., Sîrcu I., Manualul judecatorului pentru cauze civile. Chișinău: Tipografia Centrală,
2013, p.526.
18
 Activul succesoral mai e compus și din participațiunea comanditarului la societatea în
comandită (art. 142 CC al RM), acțiunile acționarului în societatea pe acțiuni, participațiunea
decedatului la capitalul social al societății în nume colectiv (art. 133 CC al RM). În cazul în care
actul de constituire a societății în nume colectiv prevede că nu se acceptă succesori în calitate de
asociați, societatea este oricum obligată să le plătească acestora partea din activele nete ale
defunctului determinate la momentul decesului acestuia. Dacă succesorii membrului de
cooperativă nu pot deveni membri ai cooperativei, acestora urmează să li se achite valoarea
participațiunii28 .
Cealaltă parte componentă a patrimoniului este pasivul succesoral care cuprinde toate
datoriile succesorale ale defunctului și sarcinile cu conținut economic al moștenirii. Prin datoriile
succesorale ale defunctului se înțelege toate obligațiile cu conținut economic care există în
patrimoniu la data deschiderii moștenirii, inclusiv datoriile defunctului față de moștenitori,
indiferent de izvorul de apariție. Sarcinile, însă simbolizează obligațiile ce apar în persoana
moștenitorilor potrivit voinței defunctului sau independent de voința acestuia în momentul
deschiderii succesiunii sau după, fără a fi existat în patrimoniul celui ce lasă moștenirea.
Asemenea obligații pot fi: cheltuielile de înmormântare, cheltuielile pentru administrarea și
lichidarea moștenirii.
Dacă defunctul a fost debitor solidar, moștenitorii poartă această răspundere solidară.
Din momentul deschiderii succesiunii, pasivul succesoral se divide de drept, moștenitorii fiind
ținuți la plata datoriilor, cu partea ce le revine din moștenire. În această măsură, moștenitorii pot
fi obligați să răspundă doar în limitele averii succesorale, pentru obligațiile celui decedat.
Totuși, există obligații care nu se transmit prin moștenire, din motiv că acestea se sting
prin moartea celui ce lasă moștenirea, adică sunt obligații a căror executare depinde de calitățile
personale ale defunctului. În această categorie intră, de exemplu, dreptul de uzufruct viager,
dreptul la o rentă viageră, dreptul la o întreținere ce derivă dintr-un contract de întreținere sau din
obligația legală de întreținere prevăzută de Codul familiei al Republicii Moldova, precum și
obligațiile care rezultă dintr-un contract individual de muncă sau mandat29.
Analizând al doilea element de structura al raportului succesoral, conținutul, care
înglobează toate drepturile și obligațiile pe care le au părțile, putem afirma cu exactitate că
pentru subiecții raportului succesoral adesea apar doar drepturi. Pentru persoanele fizice
deținătoare de patrimoniu , apare doar dreptul de a testa, iar pentru succesori, potrivit art. 1516
28
Pascari A., Robu O., Aplicarea legislației și a practicii judiciare la examinarea litigiilor succesorale. Studii juridice
în onoarea prof. univ. dr. Chibac Gheorghe, Chișinău, 2013, p.343.
29
Bănărescu I. Consecinţele juridice ale acceptării și renunțării la succesiune. Răspunderea succesorilor pentru
datoriile defunctului. În: Revista științifică a Universității de Stat din Moldova, 2007, nr.3, p.55.
19
Cod Civil, apare dreptul de a accepta succesiunea, și nicidecum obligația. Fiindu-le rezervat
dreptul de a renunța la ea conform art. 1526 Cod Civil. Astfel, succesiunea trece la moștenitorul
chemat la succesiune, sub rezerva dreptului de a renunța la ea.
Totodată, urmează de menționat că dacă cel ce a lăsat moștenirea a decedat până la
punerea în aplicare a noului Cod civil, atunci se vor aplica deplin prevederile Codului civil în
redacția din anul 1964, iar începând cu 12.03.2003 (data punerii în aplicare a noului cod se vor
aplica prevederile noului cod. În cazul în care, moștenirea s-a deschis la 20.03.2003, iar
moștenitorul nereușind să accepte moștenirea, a decedat după intrarea în vigoare a noului Cod,
transmisia succesorală se va determina conform normelor noului Cod30.
Subiecții dreptului la moștenire sunt persoana care lasă moștenirea și persoanele care o
dobândesc. Cel ce lasă moștenirea este persoana fizică care a decedat sau care a fost declarată
printr-o hotărîre a instanței judecătorești ca fiind moartă și al cărei patrimoniu se transmite pe
calea succesiunii.
Persoana fizică decedată, se mai numește defunct sau de cujus prescurtare a formulei
romane "is de cijus succesione agitur" (Cel despre succesiunea căruia este vorba). Se utilizează
și termenul "autor", iar în cazul moștenirii testamentare, cel care dispune de patrimoniul său prin
testament se numește "testator". Cel care lasă moștenirea poate fi orice persoană fizică, indiferent
de capacitatea de exercițiu a acesteia31. Nu este necesar ca de cujus să posede capacitate de
exercițiu deplină. Defunct poate fi orice persoană fizică cu capacitate juridică civilă, care a
decedat și la momentul decesului, a avut un patrimoniu succesoral.
O problema care trezește un oarecare interes, supusă criticii în literatura de specialitate
constă în ideea dacă este sau nu defunctul subiect al dreptului la moștenire, din moment ce
persoana decedează, cadavrul său este considerat a fi un lucru. Suntem de părere că defunctul
este subiect al dreptului la moștenire, deoarece, el este cel de la care vine moștenirea, iar
moștenitorii culeg patrimoniul defunctului.
Persoanele care dobândesc întreg patrimoniul lăsat drept moștenire, sau numai o
fracțiune a acestuia se numesc moștenitori, succesori, erezi sau urmași. Persoana fizică, poate
dobândi calitatea de moștenitor indiferent de capacitatea de exercițiu sau cetățenie. Calitatea de
succesor o mai poate întruni persoana juridică și statul.

30
Hotarârea Plunului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către
instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre succesiune nr. 13 din 3 octombrie 2005. în:
Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, 2006, nr.5 (5).
31
Bănărescu I. Felurile moștenirii. Coexistența moștenirii legale cu cea testamentară. În: Revista Națională de Drept,
2006, nr.11, p.63.
20
 Potrivit art. 1433 CC al RM, pot fi moștenitori în cazul moștenirii legale persoanele care se
aflau în viață la momentul decesului celui ce lasă moștenirea, precum și copii acestuia concepuți
în timpul vieții lui și născuți vii după decesul lui.
Astfel, pentru a succede, persoana trebuie să existe la momentul deschiderii succesiunii.
Dovada existenței la momentul deschiderii succesiunii îi revine persoanei care pretinde la
moștenire cu actele de stare civilă, iar copilul conceput la data deschiderii succesiunii, nu va avea
capacitate succesorală dacă s-a născut mort32.
1.3. Condiţiile generale pentru exercitarea dreptului la succesiune
Pentru ca o persoană să poată moșteni, ea trebuie să îndeplinească trei condiții, care, deși
nu sânt stipulate în legislația actuală a Republicii Moldova, ele pot fi deduse din conținutul
prevederilor Codului civil, și anume:

a) Să aibă capacitatea succesorală;

b) Să aibă vocație succesorală;
c) Persoana să nu fie nedemnă de a moșteni.
Capacitatea și vocația succesorală sunt condiții obligatorii pozitive pentru succesiunea
legală, cât și pentru acea testamentară, nedemnitatea succesorală, însă este o condiție negativă
cerută numai pentru succesiunea legală.
De asemenea, alături de aceste calități de principiu care țin exclusiv de persoana celui
care succede, legea succesorală mai cere și îndeplinirea unei condiții de ordin selectiv sub forma
ordinii succesorale. Astfel, chiar dacă o persoană întrunește calitățile de a succede, dar nu
îndeplinește condiția selectivă impusă de ordinea succesorală, ea nu poate succede33.
Capacitatea succesorală
Potrivit art. 1433 alin.(1) CC al RM, „pot fi moștenitori, în cazul succesiunii
testamentare – persoanele care se aflau în viață la momentul decesului celui care a lăsat
moștenirea, precum și cele care au fost concepute în timpul vieții celui care a lăsat moștenirea și
s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sunt sau nu copii lui, precum și
persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui care lasă
moștenirea; în cazul succesiunii legale – persoanele care se aflau în viață la momentul decesului
celui care lasă moștenirea, precum și copii celui ce a lăsat moștenirea concepuți în timpul vieții
lui și născuți vii după decesul acestuia„.

32
Bănărescu I. Condiții generale ale dreptului la moștenire. Analele științifice ale facultății de drept a USM și
USEM. Științe juridice. Serie nouă, Chișinău: 2008, nr.8, p.45.
33
Petrescu R. Drept succesoral. Moștenirea. Devoluția și împărțeala. Bucuresti: Editura Oscar Print, 1997, p.65.
21
 Din conținutul acestei norme, rezultă că pentru a putea succede persoana trebuie să se
afle în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea. Astfel, orice persoană care există
în momentul deschiderii succesiunii are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni.
Așadar, putem defini capacitatea succesorală ca fiind aptitudinea unei persoane de a fi
subiect al drepturilor și obligațiilor pe care le implică calitatea de succesor. Capacitatea
succesorală nu trebuie nicidecum confundată cu capacitatea de exercițiu sau de folosință a
persoanei, aceasta având un sens specific – se referă la existența în viață la momentul deschiderii
succesiunii, a persoanei chemate să culeagă moștenirea celui care a decedat34.
Dovada existenţei persoanei în momentul deschiderii succesiunii, cade în sarcina
aceluia care pretinde dreptul la moştenire. Acesta poate fi însuşi succesibilul moștenitor sau
succesorii săi în drepturi, în cazul în care moştenitorul s-a aflat în viaţă la momentul deschiderii
moştenirii, un timp scurt, dar ulterior a decedat, dreptul lui asupra moştenirii fiind reclamate de
proprii săi succesori în drepturi (moştenire prin retransmitere).
În ultimul caz, succesorii săi în drepturi nu vin la moștenire prin reprezentare,
deoarece, în asemenea situație reprezentantul urcă în locul, gradul şi drepturile ascendentului său
decedat la data deschiderii moștenirii, trebuind să dovedească că el personal are capacitatea
succesorală, adică există la data deschiderii moştenirii, iar cel reprezentat era decedat la acea
dată.
Ci are loc o retransmisie a moștenirii, chiar dacă în termenul legal de opțiune
succesorală, moștenitorul nu făcuse acte de acceptare sau renunțare la moștenire. În schimb, dacă
termenul de opțiune succesorală a expirat, succesorii moștenitorului decedat au obligația să facă
dovada că autorul or acceptase tăcit sau expres moștenirea sau că moartea a avut loc anterior
expirării termenului de 6 luni35.
Astfel, în cazul moștenirii prin transmitere succesorală, moștenitorul legal ori
testamentar, supraviețuind un timp cât de scurt defunctului, dobândește el succesiunea acestuia
din urmă, chiar dacă nu și-a exercitat dreptul la opțiune succesorală, și confundată cu a sa
proprie, o lasă propriilor moștenitori legali ori testamentari. În acest caz persoanele care pretind
drepturi asupra moștenirii trebuie să dovedească existența moștenitorului în momentul
deschiderii primei moșteniri și propriile drepturi asupra moștenirii lăsate de acesta, inclusiv la
data deschiderii acesteia din urmă. În cazul de față există două termene de opțiune succesorală.
Primul se referă la masa succesorală transmisă, care curge din momentul deschiderii primei

34
Stăncilescu L. Drept civil. București: Editura didactică și pedagogică, 1967, p.98.
35
Adam I., Rusu A. Drept civil. Succesiuni. București: All Beck, 2003, p.33.
22
moșteniri, iar cel de-al doilea se referă la masa succesorală a moștenitorului propriu zis, care
începe a curge din momentul decesului său36.
Aflarea în viață a moștenitorului se va proba cu actele de stare civilă a acestuia, iar în
caz de deces al moștenitorului care a fost în viață la data deschiderii succesiunii, dovada se face
cu certificatul de deces sau hotarârea judecătorească definitivă de declarare a morții, care va
demonstra că decesul succesorului a avut loc după deschiderea succesiunii.
În această ordine de idei este utilă diferenţierea în legătură cu persoanele care au
capacitatea succesorală, fiindcă există în momentul deschiderii moştenirii, şi în legătură cu
persoanele care nu au capacitatea succesorală, fiindcă nu mai există în acest moment.
În categoria persoanelor care au capacitate succesorală, adică cele care există la momentul
deschiderii succesiunii, se cuprind:
a) Persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii;
b) Persoanele concepute, dar nenăscute la data deschiderii succesiunii;
c) Persoanele dispărute;
d) Persoanele juridice în ființă la data deschiderii succesiunii.
Persoanele fizice care se aflau în viață la momentul decesului persoanei care a lăsat
moștenirea, au capacitate succesorală așa cum rezultă din prevederile art. 1433 alin.(1) CC.
Aceasta, însă nu înseamnă că toate rudele existente îl pot moșteni pe defunct, lucru care ar duce
la fărâmițarea neînsemnată a patrimoniului succesoral, iar instituția moștenirii nu și-ar mai putea
atinge rosturile social-economice.
Nu are importanță cât anume a trăit o persoană după deschiderea succesiunii. Oricât de
puţin supravieţuieşte o persoană celui decedat, se consideră că ea are capacitate succesorală.
Existența persoanei în viață la data deschiderii succesiunii, probându-se cu actele de stare civilă,
în caz contrar cu actul de deces.
Dacă după deschiderea moștenirii succesorul moare imediat sau în scurt timp,
drepturile succesorale ale acestuia vor fi transmise moștenitorilor săi ca făcând parte din
propriul patrimoniu. De exemplu: la moartea părintelui unuia dintre soți, urmată de decesul
soțului moștenitor, partea acestuia din moștenirea părintelui va reveni soțului supraviețuitor, ca
parte componentă a patrimoniului succesoral lăsat de soțul decedat, deși soțul supraviețuitor nu
avea vocație succesorală la moștenirea lăsată de socrii săi.

36
Robu O. Unele aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova la etapa actuală. Teză de doctor. Chișinău:
2009, p.68.
23
 Dreptul roman recunoștea drepturi copilului din momentul concepției, potrivit regulii
"infans conceptus pro nato habetur,quoties de comodo ejus agitur". (copilul conceput trebuie să
fie socotit ca fiind născut ori de câte ori aceasta este în interesul său)37.
Potrivit Codului Civil art. 1433 alin.(1) lit.b), se consideră cu capacitate succesorală
persoanele concepute, dar nenăscute la momentul deschiderii succesiunii. Aceştia vor putea
moşteni cu o singura condiţie, de a se naşte vii, indiferent de durata vieţii după naştere.
Se va considera concepută, persoana născută în cel mult 300 de zile de la data deschiderii
succesiunii, probabilitate legală de concepțiune prevăzută în art. 47 alin.(3) din Codul familiei.
În cazul în care copilul s-a născut înaintea deschiderii succesiunii, este fără dubii că
are vocație succesorală. Problema se pune atunci când copilul se naște ulterior deschiderii
succesiunii fiind necesar în acest caz să se dovedească că acesta a fost conceput înainte. Întrucît
stabilirea cu exactitatea a momentului concepției copilului nu este posibilă, art. 61 din Codul
familiei al României stabilește o prezumție legală cu privire la perioada concepției, dispunând că
aceasta nu poate fi mai scurtă de 180 zile și nici mai lungă de 300 zile, astfel că perioada
cuprinsă între cele două termene este timpul legal al concepției38.
Deoarece copilul conceput se consideră că există, reiese că, dacă la data deschiderii
succesiunii, copilul era conceput, el are capacitate succesorală, sub condiția rezolutorie de a se
naște viu, iar dovada concepțiunii, spre a stabili că aceasta s-a săvîrșit înaintea deschiderii
succesiunii – incumbă celui care pretinde moștenirea în calitate de reprezentant legal al celui
născut viu39.
Cel care pretinde moştenirea în numele copilului, va trebui sa dovedească următoarele:
a) copilul s-a nascut viu, respectiv după naștere a trăit cât de puțin;
b) copilul era conceput în momentul deschiderii succesiunii.
În legătură cu dovada concepției, Codul familiei al Republicii Moldova stabilește o
prezumție în acest sens în art. 47 alin.(3): ”Copilul născut din părinți căsătoriți ori în timp de 300
de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soțului mamei
are ca tată pe fostul soț al mamei dacă nu a fost stabilit contrariul.” 40. Prezumția de mai sus
contribuie la stabilirea paternității, astfel încât s-a impus problema aplicabilității acesteia pentru
determinarea capacității succesorale a copilului.

37
Macovei D. Drept Civil..., p. 21.
38
Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. București: Editura Științifică și Enciclopedică, 2000, p.284.
39
Ibidem, p.59.
40
Codul familiei al Republicii Moldova. nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000. în: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 26.04.2001, nr.47-48 (210).
24
 Persoanele dispărute au de asemenea capacitate succesorală atâta timp cât sunt
considerate a fi în viață. Cel dispărut este considerat a fi în viaţă dacă moartea acestuia nu a fost
constatată fizic și nu a survenit o hotărîre judecătorească definitivă declarativă de moarte. În
cazul în care, persoana declarată dispărută printr-o hotărîre judecătorească va fi declarată prin
hotarire judecătorească ca fiind moartă, atunci capacitatea succesorală, va fi diferită, în
dependență de data morții indicată în hotărârea judecătorească. Dacă această dată este anterioară
celei deschiderii succesiunii, se apreciază că persoana dispărută nu a avut capacitate succesorală.
Capacitatea succesorală desființându-se retroactiv. Iar, toate bunurile moștenite, urmează a fi
restituite.
Dacă însă, data morții stabilită în hotărârea declarativă de moarte rămasă definitivă
este posterioară celei a deschiderii succesiunii, rezultă că persoana dispărută a păstrat capacitatea
succesorală, și tot ce a cules în calitate de moștenitor a lăsat propriilor lui moștenitori 41.
Persoanele juridice care există la data deschiderii succesiunii, dispun de capacitate succesorală
de la data înregistrării. Celelalte persoane juridice au capacitate succesorală de la data
recunoașterii ori a autorizării înființării lor sau de la data îndeplinirii unei alte cerințe stabilite de
lege.
Așadar, au capacitate succesorală numai persoanele care "se află în viață în momentul
morții celui care a lăsat moștenirea. Reiese că nu au capacitate succesorală persoanele fizice care
nu sunt în viață la data deschiderii succesiunii și persoanele juridice care au încetat să mai aibă
ființă. Deci nu pot fi moștenitori: copilul născut mort, predecedații, comorienții și codecedații42.
Persoana predecedată constituie acea persoană care a încetat din viaţă înaintea celui
care a lăsat moştenirea. Deoarece, la data când urma să apară dreptul său la moștenire, acesta nu
mai exista, el nu va putea să moștenească.
Persoana care a decedat înaintea celui care lasă moștenirea nu poate să-l moștenească
pe acesta, deoarece în momentul în care urma să i-a naștere dreptul său la moștenire, acesta nu
mai era în viață, astfel nu întrunea una din condițiile generale pentru a moșteni și anume, nu avea
capacitate succesorală. Dar, chiar și așa, deși predecedatul nu mai era în viață și a fost exclus de
la moștenire, descendenții lui ar putea să culeagă partea care i s-ar fi cuvenit, prin intermediul
instituției reprezentării, dacă condițiile cerute de lege sunt îndeplinite43.
Comorienţi sunt două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală reciprocă care au
decedatat în aceeaşi împrejurare (accident în transport, incendiu, calamităţi naturale) în astfel de
41
Stăncilescu L. Drept civil..., p.110.
42
Chibac G., Chibac N., Robu O., Bruma S., Drept Civil. Contracte și Succesiuni, Chișinău: Tipografia centrală,
2014, p.357.
43
Chirică D. Drept civil. Succesiuni și testamente. București: Rosetii, 2003, p.187.
25
condiții încit nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia. Deoarece aceste persoane nu au
capacitate succesorală nesupraviețuind una față de alta, acestea se prezumă că au murit
concomitent.
Pentru a ne afla în această situație, se impune îndeplinirea a trei condiții:
- să fie două sau mai multe persoane;
- decesul să se producă în aceeași împrejurare;
- să fie imposibil de stabilit dacă una a supraviețuit celeilalte.
În ipoteza în care, într-un accident spre exemplu, persoana ar fi supraviețuit numai o
secundă celeilalte, o va moșteni, transmițând averea dată propriilor moștenitori.
În dreptul roman există prezumția că persoanele socotite mai puternice după sex și
vârstă (bărbații și adulții) au supraviețuit celor socotite mai slabe (femeilor, bătrânilor, copiilor)
și se consideră deschisă succesiunea celor din urmă în favoarea celor dintâi. La fel, în dreptul
francez, s-au stabilit câteva prezumții legale bazate pe probabilități de mai mică sau mai mare
rezistență la vârstă44.
Persoanele care au vocație reciprocă sau unilaterală și care decedează în același timp,
adică în aceeași zi sau oră, fără a se putea determina ordinea deceselor, sunt numite codecedați și
se prezumă că au decedat concomitent. Deci, codecedaţii sunt persoanele fizice decedate în
acelaşi timp, dar nu în aceleaşi împrejurări. De exemplu: când persoanele au decedat în aceeaşi zi
şi la aceeaşi oră, din cauze diferite (boală, accident etc.), iar minutul morţii nu poate fi stabilit.
Potrivit alin.(2) art. 1441 CC al RM, moștenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi
moștenită de către descendenții acestora.
Vocația succesorală
Pentru ca o persoană fizică, juridică sau statul să poată veni la moștenire, acestora li se
mai cere să aibă chemare (vocație) la moştenire, în baza legii sau a testamentului lăsat de
defunct. Legea acordă vocație succesorală rudelor defunctului, inclusiv rudenia rezultată din
adopție, soțului supraviețuitor al acestuia, precum și statului.
Noțiunea de vocație succesorală are un sens dublu. În sensul ei general ea desemnează
vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.
În acest sens se analizată, de exemplu, vocaţia succesorală legală a rudelor în linia directă fără
limită în grad sau limitarea vocaţiei succesorale legale a rudelor pe linia colaterală la gradul IV
inclusiv ori principiul reciprocitații vocației succesorale legale. Dar noțiunea de vocație
succesorală are și un sens concret (vocaţie efectivă, utilă), determinată prin devoluţiunea

44
Dogaru I. Drept Civil..., p.41.
26
succesorală, cu ajutorul căreia se selectează dintre persoanele cu vocaţia succesorală generală,
acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct45.
În mod real, nu toate persoanele cu vocație succesorală generală vor putea culege
moștenirea, ci numai acelea ce dispun de vocație succesorală concretă, în baza principiilor care
guvernează devoluțiunea succesorală legală. Dacă toate rudele cu vocație generală vor moșteni
împreună și deodată averea defunctului, nu s-ar mai ține cont de caracterul diferit al legăturilor
de afecțiune dintre defunct și rudele sale atribuit de lege. Ceea ce ar duce inevitabil la distrugerea
neînsemnată a patrimoniului.
Prin urmare, pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moștenire în temeiul legii,
adică să aibă vocație legală concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moștenitorilor
legali, ci mai trebuie să fie îndeplinită și o condiție negativă și anume să nu fie înlăturată de la
moștenire de către o altă persoană, chemată de lege în rang preferabil, deci care are și vocație
utilă46.
De vocație succesorală legală dispun rudele în limitele gradurilor stabilite de lege şi
soțul supraviețuitor. Rudele prin afinitate nu fac parte din această categorie. Moştenitori legali
sînt chemați la moştenire în ordinea stabilită la art.1500 din Codul Civil.
Nedemnitatea succesorală
Pentru ca o persoană să poată veni la moștenire nu este suficient să aibă capacitate
succesorală și vocație succesorală, fiind necesar să îndeplinească și o condiție negativă - să nu fie
nedemnă de a moșteni47.
Nedemnitatea (sau nevrednicia) succesorală este decăderea din dreptul de a moșteni a
acelor susceptibili care se fac vinovați de săvârșirea unor fapte grave, strict determinate de
legiuitor, împotriva defunctului sau a memoriei acestuia. Nedemnitatea a fost caracterizată ca
fiind o sancțiune civilă care se fundamentează pe motive de moralitate publică, neputându-se
admite ca o persoană vinovată de vreuna din faptele prevăzute expres de legiuitor față de o altă
persoană să o moștenească tocmai pe aceasta48.
Nedemnul, pierde calitatea de succesor ca urmare a comiterii față de defunct a faptelor
prevăzute în art. 1434 CC al RM, acestea fiind:
- a comis intenționat o infracțiune sau o faptă amorală împotriva ultimei dorințe, exprimate
în testament, a defunctului, dacă aceste circumstanțe sunt constatate de către instanța de judecată;

45
Deak Fr. Tratat de Drept..., p.57.
46
Bacaci A., Comăniță G. Drept civil. Succesiunile. București: Editura Științifică, 2003, p.57.
47
Soltan V. Instituția nedemnității succesorale și carențele legislative/jurisprudențiale în tratarea acesteia. În: Revista
Juridică Studențească, 2018, nr. 2, p.46.
48
Ibidem, p.20.
27
 - a pus intenționat piedici în calea realizării ultimei voințe a celui ce lasă moștenirea și a
contribuit astfel la chemarea sa la succesiune, ori a persoanelor apropiate, sau la majorarea cotei
succesorale ale tuturor acestora.
Mai mult ca atât, acțiunea de declarare a succesorului ca fiind nedemn trebuie intentată în
termenul de un an din data deschiderii succesiunii de persoana interesată.
Nedemnitatea reprezintă decăderea cu efect retroactiv, a unui moștenitor și a
descendenților acestuia care ar veni la moștenire prin reprezentare 49. Codul Civil în art. 1504
alin.(3) confirmă acest lucru, stipulând că nu se admite reprezentarea persoanei la a cărei
moștenire s-a renunțat, a persoanei care a renunțat, precum și a nedemnului. Chiar dacă ar fi fost
moștenitor rezervatar, nedemnul pierde și dreptul la rezerva succesorală conferită de lege. În
acelasi timp există posibilitatea ca succesorul nedemn să poată moșteni potrivit art. 1436 CC al
RM fiind iertat, absolvit în acest fel de defunct pentru toate faptele săvârșite, indicând acest fapt
în testament.
În ceea ce privește sanțiunea nedemnității, aceasta are un efect relativ și nu absolut,
altfel zis, succesorul nedemn este exclus numai de la moştenirea lui decujus faţă de care s-a făcut
vinovat de faptele prevăzute de lege, nu şi de la moştenirea altor rude care l-au moştenit pe
defunct. Pentru a înțelege mai bine, vom analiza urmatoarea situație. Spre exemplu, la
moștenirea lui de cujus vine un copil nedemn A și doi B și C, copii a lui A. În mod normal
moștenirea va fi împărțită egal între cei doi nepoți. La decesul lui B, dacă A va veni la moștenire,
ea va culege inclusiv partea din patrimoniul succesoral care i-a fost atribuită lui B la decesul lui
decujus.
Nedemnitatea are ca efect imediat considerarea ca străin de succesiune a nedemnului
din momentul deschiderii succesiunii. Sancțiunea operează chiar dacă nedemnitatea este
declarată posterior decesului. Efecte însemnate se mai produc și în cazurile cînd:
a) Nedemnul a intrat în posesia bunurilor succesorale mai înainte de declararea
nedemnității prin hotărâre judecătorească;
b) Nedemnul a înstrăinat unor terți bunurile pe care le-a posedat până la data
pronunțării hotărârii de declarare a nedemnității.
În prima situație, a posesiei bunurilor succesorale, nedemnul față de caracterul
retroactiv al nedemnității este un moștenitor aparent. Moștenitorul cu vocație subsecventă va
putea revendica bunurile succesorale. Până la introducerea acțiunii în restituire și declararea
nedemnității, nedemnul este un posesor de bună credință, astfel, că va putea reține fructele. După

49
Macovei D. Drept Civil..., p. 28.
28
ce a fost declarat nedemn și a fost introdusă acțiunea în revendicare este posesor de rea credință.
El va fi obligat la restituirea bunurilor și a fructelor.
În cea de a doua situație, cînd, ca moștenitor aparent a înstrăinat bunuri succesorale
terțului de bună credință, care a crezut în starea de aparență, adevăratul moștenitor nu va putea
revendica bunul de la terțul achizitor care în calitate de dobânditor de bună-credință va invoca
regula „errorcommunisfacitjus”50.
În concluzie, pentru ca o persoană să poată moșteni, nu este deajuns ca aceasta să aibă
capacitate succesorală, este necesar ca ea să fie chemată la succesiune, adică să aibă vocație
succesorală legală și să nu fie declarată nedemnă, efectele căreia se extind atît asupra
succesorului nedemn cât și a descendenților acestuia. Drept consecință descendenții nedemnului
nu pot veni la moștenire prin reprezentare.
După câte am observat, nedemnul poate fi înlăturat doar de la moștenirea persoanei
față de care se face vinovat, și nicidecum de la moștenirea altei persoane. Ca urmare, dacă cel
declarat nedemn a savîrșit fapta față de un frate al său, acesta poate veni la moștenirea altui frate.
Legea conferă vocație succesorală rudelor celui ce lasă moștenirea, soțului
supraviețuitor și statului. În situația în care fie nu există moștenitori legali sau testamentari, sau
chiar dacă aceștia există, nici unul dintre ei nu a acceptat moștenirea, sau sunt privați de dreptul
la succesiune, patrimoniul succesoral al defunctului trece în proprietatea statului.

50
Petrescu R. Drept succesoral..., p.29.
29
 II. SUCCESIUNEA LEGALĂ
2.1. Aspecte de ordin general
Potrivit art. 1432 alin.(3) CC al RM "moștenirea are loc conform testamentului
(succesiune testamentară) și în temeiul legii (succesiune legală)". Rezultă că în funcție de izvorul
vocației succesorale a celor care dobândesc patrimoniul persoanei decedate, moștenirea poate fi
legală sau testamentară.
Moștenirea este legală atunci când transmiterea patrimoniului succesoral operează în
temeiul legii, la persoanele, în ordinea și în cotele determinate de lege 51. Această moștenire este
în mod expres prevăzută de prevederile legale. Ea se mai numeşte și moştenire abintestat
(moștenire fără testament),deoarece, nu privește decât moştenirile celor care au murit fără a face
un testament.
Putem spune că persoanele care dobândesc moștenirea în temeiul legii sunt
moștenitori universali, cu vocație la întreg patrimoniul lăsat de defunct, chiar dacă, atunci când
există mai mulți moștenitori, ei beneficiază numai de o fracțiune din moștenire. Astfel,
moștenitorii legali nu pot avea vocație numai la bunuri singulare, privite izolat, adică nu pot
exista moștenitori legali cu titlu particular52. Astfel, moștenirea legală în toate cazurile constituie
un mijloc de a dobândi cu titlu universal patrimoniul succesoral.
Noţiunea de moştenire legală nu se confundă cu devoluţiunea legală a moştenirii, care
reprezintă determinarea persoanelor chemate în temeiul legii să moştenească patrimoniul
persoanei fizice decedate53.
În conformitate cu art. 1499 CC al RM, moștenirea legală adică trecerea patrimoniului
defunctului către persoanele menționate în lege se aplică în cazul în care:

51
Mădălina I. M., Rezerva succesorală, Iași: Editura LUMEN, 2006, p.30.
52
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p.83.
53
Eliescu M. Moștenirea..., p.83.
30
 a) cel care a lăsat moștenirea nu a lăsat testament;
b) a fost declarată nulitatea testamentului;
c) succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;
d) succesorul testamentar este nedemn”.
Pe lângă cazurile enumerate mai sus, suntem în prezența moștenirii legale și atunci când:
moștenitorii testamentari nu au acceptat moștenirea sau au renunțat la ea în favoarea unui
succesor legal; a fost testată numai o parte a patrimoniului succesoral; prin intermediul
testamentului s-a încălcat rezerva succesorală. Potrivit Codului Civil, art. 1456, moștenitorii
legali nedesemnați în testament își păstrează dreptul la moștenire asupra părții netestate din
avere. Ei, de asemenea, moștenesc și partea testată din avere dacă, la momentul deschiderii
succesiunii, în viață nu se află nici unul dintre moștenitorii testamentari sau dacă toți au renunțat
la moștenire.
Dacă testamentul nu este valabil în totalitate, întreaga avere succesorală va fi preluată de
către persoanele stabilite în lege. Iar dacă testamentul nu este valabil parțial, persoanele
menționate în lege vor moșteni numai acea parte a patrimoniului în care testamentul a fost
declarat nul.
Astfel, moștenirea legală poate apărea în toate cazurile când defunctul nu a lăsat testament,
și în unele situații când defunctul a lăsat testament.
Dacă defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde dispoziții referitoare la
transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai dispoziții, de exemplu cu privire la exheredarea
(dezmoștenirea) unor rude, funeralii, numirea unui executor testamentar, moștenirea este legală.
Dacă testamentul cuprinde dispoziții cu privire la exheredare, în cazul în care cel înlăturat de la
moștenire este moștenitor rezervatar, acesta va culege rezerva ca moștenitor legal, tot așa cum
ceilalți moștenitori care beneficiază de exheredare vor culege moștenirea în temeiul legii54.
Prezența moștenitorilor rezervatari face ca succesiunea să fie legală și testamentară în
același timp. Adică una și aceeași moștenire se diferă atât prin lege, cât și prin testament. Deci
dacă prin testament s-a încălcat dreptul moștenitorilor la rezerva succesorală, atunci moștenitorii
rezervatari vor beneficia de acea parte din avere corespunzătoare rezervei în limitele prevăzute
de lege chiar și împotriva voinței testatorului.
Spre deosebire de dreptul roman care considera moștenirea legală incompatibilă cu cea
testamentară, dreptul nostru admite coexistența moștenirii legale cu cea testamentară. Cele două
nu se exclud reciproc. Spre exemplu dacă testatorul a făcut un testament prin care transmite
moștenitorilor săi cu titlu universal o fracțiune din patrimoniu, nu și întreg patrimoniul
54
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p. 218-219.
31
succesoral, devoluțiunea moștenirii va fi testamentară după cum este indicat în testament și
legală pentru partea rămasă. (cum ar fi 2/3 prin testament, 1/3 legal).
Există trei principii fundamentale care domină succesiunea legală:
a) Moștenitorii vor fi chemați la moștenire în ordinea claselor de moștenitori legali,
care este principiul priorității claselor de moștenitori;
b) Rudele de grad mai apropiat, în cadrul aceleași clase, înlătură de la moștenire
rudele mai îndepărtate în grad, care este principiul proximității gradului de rudenie;
c) Rudele de grad egal, în cadrul aceleași clase, moștenesc în părți egale, adică
principiul împărțirii succesiunii între rudele de același grad, în părți egale.
Principiul chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori sau
principiul priorității claselor de moștenitori prevede că atunci când există moștenitori cu vocație
succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la moștenire criteriul esențial este
ordinului clasei. Moștenirea vine să o culeagă moștenitorii dintr-o anumită clasă în ordinea clasei
de moștenitori.
În conformitate cu acest principiu, clasele de moștenitori sunt chemate să culeagă
succesiunea numai câte una, în ordinea de preferință stabilită de Codul Civil 55. Așa fiind,
urmează să fie chemată clasa I de moștenitori, cu excluderea moștenitorilor din celelalte două
clase, indiferent de gradul de rudenie. Dacă cel ce lasă nu are moștenitori de clasa I, la moștenire
vin moștenitorii de clasa a II-a. Deci, clasa a II-a de moștenitori vin la moștenire în absența
moștenitorilor de clasa I și exclude moștenitorii din clasa a III-a. Iar clasa a III-a de moștenitori
vin la moștenire în lipsa claselor I și II.
Conform art. 1501 CC, moștenitorii din clasa posterioară sunt chemați la
succesiunea legală doar în cazul în care lipsesc moștenitorii din clasele precedente, dacă aceștia
nu acceptă sau refuză moștenirea sau dacă au fost decăzuți din dreptul la succesiune. Așadar,
dacă este prezent un reprezentant al primei clase de moștenitori, nu vor mai fi chemate la
succesiunea legală, rudele din clasa următoare.
Principiul proximității gradului de rudenie între moștenitorii de aceeași clasă.
Principiul proximității gradului de rudenie este aplicabil doar ascendenților ordinari și
nu se aplică în cazul moștenitorilor din alte clase. Potrivit art. 1500, alin.(2) CC, ascendenții
ordinari de un grad de rudenie mai apropiat înlătură de la moștenire ascendenții mai îndepărtați
în grad. De exemplu, bunicii îi înlătură pe străbunici.

55
Striblea M.S. Drept Civil, Contracte și Succesiuni. Iași: Junimea, 2000, p. 343.
32
 De la principiul potrivit căruia în interiorul aceleiași clase rudele de grad mai
îndepărtat vor fi înlăturate de la moștenire de rudele de grad mai apropiat se conturează excepția
reprezentării succesorale pe care o vom analiza mai târziu.
Principiul egalității între rudele de aceeași clasă chemate la moștenire este stabilit de
art. 1500, alin.(1) CC care declară moștenitori legali cu drept de cotă egală.
În cazul în care la moștenire vin mai mulți moștenitori din aceeași clasă de moștenitori
și aceștia au același grad de rudenie cu defunctul, succesiunea se împarte pe capete, adică în
atâtea părți egale câți moștenitori sunt. Astfel, dacă cel decedat lasă trei copii, aceștia vor împărți
moștenirea între ei în trei părți egale. Tot astfel, dacă la moartea sa defunctul lasă doi frați,
aceștia vor împărți moștenirea în două părți egale56.
Principiul dat cunoaşte următoarele două excepţii:
- împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul când la moştenire vin rudele de acelaşi grad
prin reprezentarea succesorală;
- împărţirea moştenirii pe linii, în cazul când la moştenire sunt chemaţi fraţi şi surori din
căsătorii diferite. Fraţii şi surorile din acelaşi tată şi aceeaşi mamă vor avea dreptul la o cotă
succesorală mai mare (privilegiul dublei legături) comparativ cu cea ce se cuvine fraţilor şi
surorilor numai după mamă sau numai după tată, în pofida faptului că aparţin aceleiaşi clase şi
sunt rude de acelaşi grad.
2.2. Clasele succesorilor legali
Stabilirea cercului de persoane, conform prevederilor legale, chemate să culeagă
patrimoniul celui care lasă moștenirea reprezintă devoluţiunea succesorală legală, care este
întemeiată pe legăturile și gradul de rudenie, înfierea, relațiile de căsătorie între eventualii
moștenitori și cel ce lasă moștenirea.
Transmisiunea succesorală în dreptul ţării noastre, bazată pe influența dreptului roman, a
fost edificată pe principiul tradițional al legăturii de sânge existente între membrii aceleași
familii. În conținutul noțiunii de membri ai aceleași familii au fost cuprinși descendenții și
ascendenții defunctului, cât și colateralii acestora care își află ascendența în același autor comun
al lui de cujus57.
Rudenia, potrivit art. 45 al Codului familiei este legătura de sânge bazată pe descendența
unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.
Rudenia este de două feluri: în linie dreaptă și în linie colaterală. Rudenia în linie
dreaptă se determină după numărul nașterilor (rudenie ascendentă), iar în linie colaterală după
56
Dan Chirică, Drept Civil..., p. 39.
57
Eliescu M. Moștenirea..., p.34.
33
numărul nașterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun și coborând de la
acesta până la cealaltă rudă, (rudenia descendentă)58.
Deși, legea stabilește cercul persoanelor chemate să culeagă moștenirea, acestea nu vor
putea să culeagă toate deodată și împreună patrimoniul succesoral. Aceasta ar crea drept
consecință pulverizarea întregii moșteniri.
Luând în considerație persoana celui care lasă moștenirea și în funcție de apropierea
sau depărtarea de el a rudelor sale, legiuitorul a stabilit o anumită ordine de chemare la
moștenire, instituind două criterii tehnico-juridice, și anume: clasa de moștenitori și gradul de
rudenie59.
Clasa de moștenitori constituie grupul de rude ale celui despre a cărui moștenire este
vorba, determinat potrivit legii, chemate să moștenească într-o anumită ordine față de alte grupe
de rude dintr-o altă clasă.
Gradul de rudenie exprimă distanța dintre două rude, măsurată pe linia legăturii de
rudenie, după numărul nașterilor intervenite.
Potrivit art. 1500 alin.(1) lit. a) CC moștenitorii de clasa I, chemați la moștenire, sunt
descendenții, adică fii și fiicele celui ce lasă moștenirea la fel și cei născuți vii după decesul lui,
precum și cei înfiați, soțul supraviețuitor și ascendenții privilegiați.
Din categoria descendenților fac parte:
a) copiii din căsătoria celui ce lasă moștenirea, inclusiv copilul conceput la
momentul
deschiderii succesiunii, dacă se naște viu, indiferent de faptul că ulterior a decedat și
indiferent de termenul în care s-a aflat în viață;
b) copiii celui ce lasă moștenirea din afara căsătoriei, dacă în privința lor este
stabilită paternitatea, în condițiile legii;
c) copiii înfiați în conformitate cu legea.
Descendenții, în sensul art. 1500 CC al RM, sunt fiii și fiicele celui care a lăsat
moștenirea, cei născuți vii după decesul lui și cei înfiați. Legea, include în categoria
descendenților și pe cei înfiați. Prin înfiere sau adopție, copilul care este lipsit de părinți este
primit în familia adoptatorului, unde urmează a fi crescut ca un copil firesc al acestora. Adopția
dă naștere rudeniei civile, care se naște între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și
adoptator și rudele sale, pe de altă parte. Prin urmare, copilul adoptat va avea aceleași drepturi

58
Macovei D. Drept Civil..., p.35.
59
Chibac G., Chibac N., Robu O., Brumă S., Drept Civil..., p.364.
34
succesorale ca și un copil firesc al adoptatorului, tot odată pierzând vocația succesorală asupra
moștenirii lăsată de părinții săi naturali60.
Fii și fiicele vitrege obțin drepturi succesorale în baza succesiunii legale la decesul
mamei sau al tatălui vitreg numai dacă au fost înfiați în ordinea prevăzută de lege. La fel, nu au
drepturi succesorale și nu se moștenesc reciproc frații și surorile vitrege pentru că nu au legături
de sânge sau uterine.
Descendenții pot veni la moștenire în nume propriu, cât și prin reprezentare.
De exemplu, persoana care a lăsat moștenirea avea trei succesori de clasa I - trei fii.
Un fiu decedează înaintea tatălui său. Partea din moștenire a fiului decedat înaintea tatălui său,
care este egală cu 1/3 din patrimoniul succesoral, va trece moștenitorilor acestui fiu. Aplicându-
se instituția reprezentării.
Ascendenții privilegiați sunt părinții defunctului, adică mama și tatăl acestuia. Ei se
numesc privilegiaţi, deoarece, înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi denumiţi ordinari,
care fac parte din clasele următoare de moștenitori. Părinții defunctului vor fi chemați la
succesiune în pofida faptului că defunctul s-a născut din afara căsătoriei sau din căsătorie. De
asemenea, categoria ascendenților privilegiați include și adoptatorii defunctului.
Însă, potrivit art. 1500 alin.(5) CC părinții naturali ai celui adoptat și celelalte rude ale
lui de sânge pe linie ascendentă, precum și frații, surorile lui de sânge, nu moștenesc după
moartea celui adoptat sau a descendenților lui.
Totodată, nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinții decăzuți din drepturile
părintești care, la data deschiderii succesiunii nu sunt restabiliți în aceste drepturi, precum și
părinții (adoptatorii) și copii maturi (inclusiv cei adoptați) care s-au eschivat cu rea credință de la
obligația de întreținere a celui ce a lăsat moștenirea, dacă această circumstanță a fost constatată
de către instanța de judecată.
Ascendenții privilegiați pot avea vocație succesorală doar în nume propriu.
Soțul supraviețuitor este moștenitor de gradul I. Potrivit art. 9 al Codului Familiei,
numai căsătoria încheiată la organele de stare civilă generează drepturi și obligații juridice între
soți. Astfel, doar persoana căsătorită în mod legal cu de cujus are vocație succesorală la
moștenirea acestuia. Pentru a avea vocație succesorală, soțul supraviețuitor trebuie să
îndeplinească o condiție, și anume, la momentul deschiderii succesiunii să aibă calitatea de soț.
Soțul supraviețuitor poate fi înlăturat de la moștenire dacă există motive pentru
declararea nulității căsătoriei sau dacă cel ce a lăsat moștenirea a înaintat, în acest sens, o
acțiune în instanța de judecată.
60
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p.145.
35
 Potrivit art. 39 alin.(1) din CF al RM, în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare
civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorțului, iar în cazul încetării căsătoriei pe cale
judecătorească – din ziua când hotărîrea instanței judecătorești a rămas definitivă. Așadar, odată
cu divorțul, dispare dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor.
Cu atât mai mult, soțul supraviețuitor poate fi privat de dreptul la moștenire dacă s-a
despărțit cu cel ce lasă moștenirea cel puțin 3 ani înainte de la data deschiderii moștenirii. Nu va
fi recunoscută în acest sens, nu numai căsătoria neînregistrată, ci și o căsătorie înregistrată, dar
care în baza art. 41-44 CC al RM, este considerată nulă, deoarece este încheiată cu o persoană
lipsită de capacitate de exercițiu sau cu o persoană care este deja căsătorită.
Concubinajul, adică conviețuirea a două persoane, nu acordă concubinului supraviețuitor
vocație succesorală legală la moștenirea concubinului precedent.
Cu toate acestea, soțul supraviețuitor vine la moștenire în nume propriu. Reprezentarea
acestuia nu este admisă.
Toți moștenitorii de clasa I pot avea calitatea de moștenitori rezervatari dacă la data
deschiderii succesiunii sunt incapabili de muncă.
Moştenitori de clasa a doua sunt colateralii privilegiați (frații şi surorile) şi ascendenții
ordinari (bunicii, atât din partea tatălui, cât şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea. Ei
sunt chemați la moştenire dacă nu sunt moştenitori de clasa întîi sau dacă nu au acceptat
moştenirea sau au fost decăzuți din dreptul de moşteni prin dispoziție testamentară, ori prin
hotărîre judecătorească au fost recunoscuți succesori nedemni, iar soțul supraviețuitor a fost
lipsit de dreptul de a moşteni. Ascendenții ordinari culeg moştenirea în ordinea proximității
(apropierii gradului de rudenie cu cel ce a lăsat moştenire), respectiv bunicii îi înlătură pe
străbunici etc., indiferent de sex şi linie61.
De exemplu, frații și surorile celui care lasă moștenirea, ca succesori de clasa a II-a,
vor fi chemați la succesiunea legală doar în cazul în care nu există moștenitori de clasa I
(fii,fiice, părinți, copii înfiați, soț, soție)62.
Frații și surorile defunctului pot fi din aceeași căsătorie sau din căsătorii diferite, din
afara căsătoriei sau din adopție. Nu contează, dacă rudenia rezultă din căsătorie sau din afara
acesteia. Colateralii privilegiați vin la moștenire atât în nume propriu cât și prin reprezentare
până la gradul IV de rudenie inclusiv (adică nepoții și strănepoții de pe frate/soră). Ei însă nu
constituie moștenitori rezervatari.

61
Turculeanu I. Drept civil. Succesiuni. Craiova: Themis, 2001, p.87.
62
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p.228.
36
 După regula generală, între colateralii privilegiați, moștenirea se împarte în mod egal,
adică pe capete. Dacă colateralii privilegiați vin la moștenire prin reprezentare până la gradul al
IV-lea de rudenie inclusiv, chiar dacă descendenții sunt de grad egal, împărțirea se face pe tulpini
și subtulpini.
Împărţirea pe linii este o modalitate specială de împărțire a moştenirii care se aplică în
acele cazuri în care, în calitate de colaterali privilegiaţi, sunt chemaţi la moştenire fraţi şi surori
ai defunctului care nu sunt din aceeaşi părinţi. Din acest punct de vedere fraţii şi surorile
defunctului pot fi de trei categorii: fraţi buni (primari), adică fraţi cu defunctul şi după tată şi
după mamă (indiferent dacă sunt din căsătorire, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte
depline făcută de ambii părinţi, soţi), fraţi consangvini, adică fraţi cu defunctul numai după tată
(indiferent dacă sunt din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline
făcută numai de tată); fraţi uterini, adică fraţi cu defunctul numai după mamă (indiferent dacă
provin din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline făcută numai
de mamă)63.
Potrivit Codului Civil art. 1500 alin.(1) lit.b) CC al RM, ascendenții ordinari
reprezintă bunicii, atât din partea tatălui, cât și din partea mamei, ai celui ce a lăsat moștenirea,
precum și străbunicii acestuia la infinit. În cadrul acestei categorii de moștenitori se aplică
principiul proximității gradului de rudenie, potrivit căruia ascendenții ordinari de gradul cel mai
apropiat înlătură de la moștenire ascendenții mai îndepărtați în grad. Ascendenții ordinari pot
veni la moștenire numai în nume propriu, dat fiind faptul că reprezentarea succesorală în linie
ascendentă nu este posibilă.
Ascendenții ordinari de același grad vor moșteni în nume propriu și în mod egal. Chiar
dacă sunt mai mulți ascendenți egali în grad, dar unii în linie paternă, iar alții în linie maternă,
succesiunea nu se va împărți pe linii, ci se va împărți în mod egal între ascendenți, fiecare
moștenind în nume propriu. Când ascendenții ordinari vin singuri la moștenire, adică în absența
altor moștenitori, inclusiv a soțului supraviețuitor, ei vor culege integral moștenirea pe care o vor
împărți în mod egal.
Nepoții și strănepoții defunctului deși nu sunt incluși nici într-o clasă de succesori, ei sunt
moștenitori legali, dacă în momentul deschiderii succesiunii, părintele lui care urma să
moștenească era decedat.
Atunci când moștenitorii din primele două clase nu sunt sau dacă aceștia sunt nedemni
sau au renunțat la moștenire, legea cheamă la moștenire clasa a treia de moștenitori formată din
colateralii ordinari - unchii, mătușile ai celui care lasă moștenirea.
63
Macovei D., Drept Civil..., p.35.
37
 Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adopție. Colateralii
ordinari pot veni la moștenire atât în nume propriu, cât și prin reprezentare. Reprezentarea
colateralilor ordinari se aplică până la verii primari în baza art. 1500 al.(5) CC al RM.
2.3. Reprezentarea succesorală, modalităţile de renunţare la rezerva
succesorală şi ordinea de decădere din dreptul la succesiune
Reprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii în virtutea căruia un
moștenitor legal de un grad mai îndepărtat numit reprezentant, urcă în gradul, locul și drepturile
ascendentului său numit reprezentat, care este decedat la momentul deschiderii moștenirii, pentru
a culege partea ce i s-ar fi cuvenit acestuia, dacă s-ar mai fi aflat în viață64.
Din definiția dată reprezentării succesorale rezultă că aceasta este cu totul altceva
decât ceea ce obișnuit înțelegem în dreptul civil prin reprezentare - ca procedeu prin care o
persoană numită reprezentant, încheie un act juridic în numele și pe contul unei alte persoane
numită reprezentat. Reprezentarea succesorală se traduce într-o înlocuire a unei persoane anterior
decedate și nu într-o înlocuire a voinței unei persoane în viață65.
Altfel spus, în cazul reprezentării succesorale reprezentantul dobândește drepturi
succesorale proprii care i s-ar fi cuvenit reprezentantului, dacă în momentul deschiderii
succesiunii ar fi fost în viață. Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi
dreptul reprezentatului. Reprezentantul moşteneşte pentru sine, dar dobândeşte drepturile şi
obligaţiile care ar fi revenit reprezentatului.
Utilitatea acestei instituții rezidă în faptul că, prin efectele pe care le produce, înlătură
unele consecinţe injuste ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad. Pentru înțelegerea
mai profundă a acestor consecințe, ne vom referi la următoarele două cazuri.
De exemplu, în cazul în care un părinte are doi feciori, iar unul din aceștia a
predecedat, lăsând în urma sa doi copii, nepoți ai defunctului. Dacă am aplica principiul egalității
între rudele de același grad, patrimoniul succesoral urma să fie moștenit de către feciorul în viață
al defunctului. Soluția dată nu ar fi echitabilă faţă de nepoţii pe care defunctul îi are din partea
copilului său predecedat. Situația poate fi echilibrată prin instituţia reprezentării, copiii celui
predecedat, rude de gradul doi, fiind chemaţi la moştenire alături de copiii defunctului, rude de
gradul întâi.
De exemplu, defunctul avea doi copii care la data deschiderii succesiunii ar fi
decedați. Unul dintre ei a lăsat un copil, iar celalalt, trei. Acești patru nepoți ai defunctului (rude
de gradul doi) vor împărți moștenirea în așa fel cum ar fi împărțit-o părinții lor (reprezentați)
64
Deak F. Moștenirea legală..., p.254.
65
Macovei D. Drept Civil..., p.50.
38
dacă ar fi trăit. Astfel, primului nepot i se va acorda o jumătate din moștenire, iar celorlalți trei, a
doua jumătate, pe care o vor împărți între ei la egal. A va culege 1/2 din moștenire, B1 va
moșteni 1/4 și B2 la fel 1/4. Ca urmare, instituția reprezentării permite nepoților să vină la
moștenire în gradul părintelui său.
Reprezentarea este un beneficiu legal acordat exclusiv numai în clasa descendenților și
în clasa colateralilor privilegiați care permite copiilor și descendenților unui fiu sau frate
precedat să împrumute gradul și dreptul succesoral al părintelui său predecedat spre a veni la
moștenirea defunctului în concurs cu rudele de aceeași clasă în grad mai apropiat cu de cujusul,
rude care fără beneficiul reprezentării l-ar exclude. Această definiție care corespunde cu însăși
rațiunea de a fi a reprezentării, constând în a corecta, întrucât privește transmiterea patrimoniului
către rudele cele mai apropiate, nedreptatea și jignirea sentimentelor familiale rezultând din
forțele oarbe ale naturii, arată că nu se reprezintă decât moștenitorii predecedați, adică decedați
în timpul de cujusului, și că nici una dintre urmările reprezenașiei nu poate fi invocată urmașilor
unui fiu sau unui frate care, fiind în viață la deschiderea moștenirii a fost exclus ca fiind
nevrednic sau că a renunțat la moștenire66.
Potrivit art. 1500 alin.(3) CC al RM, reprezentarea succesorală se aplică în următoarele
cazuri:
- în linie dreaptă, în privința descendenților copiilor defunctului, adică nepoții din copii.
Reprezentarea are loc până la infinit.
- în linie colaterală, reprezentarea se aplică până la gradul IV de rudenie inclusiv. În cazul
colateralilor privilegiați, descendenții fraților și surorilor celui care lasă moștenirea îi pot
reprezenta pe ascendenții lor predecedați la data deschiderii succesiunii, adică nepoții din
frați/surori. Iar în cazul colateralilor ordinari, verii primari îi pot reprezenta pe ascendenții lor
predecedați, fiind unchiul sau mătușa defunctului.
În cazul adopţiei cu efecte depline, adoptatul şi descendenţii săi devin rudă cu
adoptatorul său, dar şi cu rudele acestuia, astfel că pot beneficia de reprezentare ca şi copiii din
filiaţia firească. În cazul adopţiei cu efecte restrânse, întrucât adoptatul şi descendenţii săi devin
rude numai cu adoptatorul (nu şi cu rudele acestuia), în principiu, adoptatul şi descendenţii săi nu
pot beneficia de reprezentare. Ca excepţie, descendenţii adoptatului pot veni la moştenire prin
reprezentare numai dacă adoptatorul a fost defunctul.
Reprezentarea succesorală se admite, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) cel reprezentat sa fie decedat la data deschiderii moștenirii
b) locul celui reprezentat sa fie util
66
Robu O. Unele aspecte ale succesiunii legale în legislaţia actuală. Teză de doctor. Chişinău, 2009, p.104.
39
 c) reprezentantul să îndeplinească toate condițiile pentru a culege moștenirea celui ce a
lăsat moștenirea67.
a) Conform prevederilor art. 1504 CC al RM, numai persoanele decedate pot fi
reprezentate, pentru că instituția reprezentării pentru a putea fi invocată este absolut necesar ca
reprezentatul să fi predecedat lui de cujus, lăsând locul său vacant, astfel ca descendentul să
poată urca în gradul și locul său. Descendenții pot moșteni în nume propriu, cu condiția să nu
existe rude în viață mai apropiate în grad față de decujus. O persoană declarată dispărută nu
poate fi reprezentată, deoarece se prezumă că trăiește până când instanța nu pronunță o hotărâre
declarativă de moarte.
Reprezentarea însă este posibilă, dacă data morții indicată în hotarârea declarativă de
moarte este o dată anterioară sau concomitentă cu data deschiderii succesiunii. Dacă data morții
se va statua după momentul deschiderii succesiunii, cel declarat mort va moșteni el însuși,
descendenții lui urmând să culeagă partea ce li se cuvine prin retransmitere, și nu prin
reprezentare.
b) Reprezentarea se admite doar în cazul în care cel reprezentat, dacă ar fi fost viu, la
momentul deschiderii succesiunii, ar fi putut moșteni. Astfel locul nu este util în cazul
comorienților și codecedaților, precum și în cazul nedemnității succesorale68.
Astfel, din prevederile art. 1504, alin.(3) CC al RM rezultă că dacă cel reprezentat a
fost declarat nedemn faţă de cel care lasă moştenirea, locul său, chiar vacant nu va fi util;
nedemnitatea succesorală producând efecte chiar şi faţă de descendenţii nedemnului.
În literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este posibilă în cazul în
care între comorienți există raporturi de rudenie care pot duce la reprezentare. În opinia unor
autori69, reprezentarea nu este posibilă, deoarece una din condițiile reprezentării este ca locul
reprezentantului să fie util, or comorienții nu se pot moșteni tocmai pentru motivul că se
prezumă că au murit în același timp, de unde rezultă că nici unul dintre ei nu are capacitate
succesorală în raport cu celălalt. Potrivit celei de-a doua opinii70, în cazul comorienților nu se
poate dovedi nici predecesul unuia dintre ei și nici supraviețuirea unui dintre ei, deci
reprezentarea este posibilă.
c) Reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condiţiile de a veni la moştenirea
legală, după cum urmează:

67
Filincova F., Poalelungi M., Sîrcu I., Manualul Judecătorului..., p.551.
68
Băieșu A., Chibac G., Efrim O., Rotari A., Drept Civil, Contracte speciale. Chișinău: Tipofrafia Centrală, 2005,
p.630.
69
Adam I., Rusu A., Drept Civil..., p.186.
70
Filipescu I. Tratat de dreptul familiei..., p.284.
40
 - să aibă capacitate succesorală; astfel, reprezentantul trebuie să existe în momentul
deschiderii moştenirii (spre deosebire de reprezentant, el nu poate să fie comorient sau persoană
decedată în acelaşi timp cu defunctul);
- să aibă vocaţie succesorală generală proprie la moştenirea lăsată de defunct, fiindcă o
persoană care nu ar putea moşteni în nume propriu nu ar putea culege moştenirea nici prin
reprezentare; astfel, descendenţii din fraţi sau surori pot veni la moştenire prin reprezentare
numai până la gradul al IV-lea inclusiv.
- să nu fie nedemn faţă de defunct, să nu fi renunţat la moştenirea acestuia şi să nu fi fost
exheredat (în cazul moştenitorilor nerezervatari)71.
În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenirea se împarte pe
tulpină. Astfel, indiferent de numărul reprezentanților, aceștia au dreptul numai la partea din
succesiune ce s-ar fi cuvenit autorului lor, dacă acesta s-ar fi aflat în viaţă la data deschiderii
succesiunii. În cazul reprezentării, împărțirea moștenirii nu se mai face pe capete, în părți egale,
câți succesibili vin la moștenire, ci pe tulpini 72. Aceasta înseamnă că moştenirea se va împărţi în
atâtea părţi câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi surori a avut defunctul, care vin la
moştenire sau care, fiind predecedaţi, sunt reprezentaţi de descendenţii lor.
Prin tulpină se are în vedere:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este
reprezentat la moştenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea
sau este reprezentat la moştenire.
Prin tulpină se înțelege ascendentul care a decedat înaintea deschiderii moștenirii și
care este reprezentat de către descendenții săi73.
Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea
se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură se
împarte între ei în mod egal. Dacă sunt întrunite condițiile reprezentării și pentru moștenitorii din
gradele următoare, moștenirea se va împărți în subtulpini.
În urma celor expuse mai sus observăm că reprezentarea succesorală produce efecte ce
constă în plasarea reprezentantului în locul, gradul și drepturile reprezentatului şi împărţirea
succesiunii pe tulpini. Reprezentarea succesorală poate fi invocată doar în cadrul moştenirii
legale, de aceea, nu se poate pune problema modificării regulilor reprezentării prin voinţa
71
Ciucă V. Procedura partajului succesoral. Iași: Polirom, 1997, p.116.
72
Stribea M. S. Drept Civil..., p.351.
73
Băieșu S., Climova A., Mihailenco E., Pascari A., Roșca N., Suporturi de curs, Cartea III, Institutul Național al
Justiției, Chișinău, Elan Inc, 2008, p.176.
41
defunctului, adică de a fi aplicată instituția reprezentării și în alte situații decât acele prevăzute
de lege ori de a modifica cotele de moştenire ce revin moştenitorilor.
Codul civil stabileşte imperativ numai dreptul la rezervă, dar nu şi obligaţia exercitării
acestui drept, astfel încât după deschiderea moştenirii, succesibilul rezervatar poate renunţa la
dreptul conferit prin lege.
Renunţarea la cota din rezerva succesorală este un act juridic unilateral şi solemn, prin
care un succesor rezervatar, exercitându-și dreptul la rezerva succesorală în termenul legal, îşi
exprimă voinţa de a nu uza de acest drept, pe care l-a dobândit o dată cu deschiderea succesiunii.
Renunţarea se face în termenul stabilit pentru opțiune succesorală, printr-o declaraţie expresă,
dată în acest sens la biroul notarului de la locul deschiderii succesiunii respective.
Succesibilul renunţător pierde partea din rezerva succesorală la care avea dreptul.
Potrivit Codului Civil, art. 1512 alin. (1) moștenitorul rezervatar poate renunța la cota ce i se
cuvine din rezerva succesorală fără a indica în favoarea cui renunță, deoarece, nu dispune la fel
ca şi ceilalţi moştenitori de acest drept. Fapt ce nu atrage majorarea cotei din rezerva succesorală
pentru alți moștenitori. Cota acestuia va trece la moștenitorii testamentari proporțional cotei
testate lor.
Fiind un drept şi nu o obligaţie, al persoanelor stabilite prin efectul legii, această
posibilitate legală se supune termenului de acceptare prevăzut de art. 1517 din Codul Civil, astfel
că imperativitatea se referă la limitarea voinţei testatorului, dar nu la obligativitatea transmiterii
cotei rezervatare către persoana îndreptăţită cu abstractizarea voinţei acestuia de a moşteni.
Pentru a fi valabilă, acceptarea sau renunţarea la cota din rezerva succesorală trebuie făcută în
termenul stabilit de lege pentru exercitarea dreptului de opţiune succesorală, care este de 6 luni
de la data deschiderii succesiunii. Acest termen poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu
cel mult 6 luni.
Nu se poate vorbi în cazul acceptării rezervei succesorale de acceptarea tacită, cum ar
fi în cazul acceptării succesiunii de către moştenitorii legali nerezervatari.
Dacă moştenitorul rezervatar a decedat după deschiderea succesiunii şi până la
expirarea termenului de acceptare a moştenirii şi dacă nu a renunţat la cota din rezerva
succesorală şi nici nu a fost recunoscut moştenitor nedemn, conform art. 1506 Cod Civil, atunci
acest drept nu se transmite succesorilor săi, conform art. 1523, care prevede astfel: "Dreptul
moştenitorului de a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se
transmite moştenitorilor lui". Dacă a fost acceptată, dar persoana nu a reuşit să primească
certificatul de succesor, rezerva este transmisibilă.

42
 Doctrina dreptului succesoral întotdeauna s-a axat pe poziţia că rezerva este un drept
subiectiv ne transmisibil - cotă obligatorie necesară întreţinerii, celui inapt de muncă, iar în cazul
în care acesta a decedat rezerva succesorală îşi pierde utilitatea - deoarece, cel apt de muncă nu
trebuie întreţinut.
Privarea de dreptul la cota din rezerva succesorală poate avea loc dacă există
circumstanţe care au drept rezultat decăderea din dreptul la moştenire în genere. Privarea de
dreptul la cota din rezerva succesorală poate fi efectuată de testator încă în timpul vieţii lui prin
adresare în instanţa de judecată, astfel, dacă testatorul a înaintat cerere în instanța de judecată
după care a decedat, procesul va fi continuat de moştenitori.
Hotărârea pronunţată de instanţa de judecată despre privarea de dreptul la cota din
rezerva succesorală se aplică din momentul deschiderii moştenirii. Aceeași regulă se aplică și în
cazul în care testatorul s-a adresat în instanța de judecată, iar hotărârea a fost pronunțată după
decesul lui.
În concluzie, patrimoniul succesoral în cadrul succesiunii legale se transmite în temeiul
legii, la persoanele menționate în lege și nu în baza voinței testatorului. Similar, reprezentarea
succesorală operează doar în cadrul moștenirii legale, nu și a celei testamentare. Motiv pentru
care nu poate apărea problema modificării regulilor reprezentării prin voința defunctului, in
vederea aplicării reprezentării și în alte cazuri decît în cele stabilite de lege. Deși, succesorul
nedemn nu poate fi reprezentat, succesorul nedemn îl poate reprezenta pe defunct, urcând în
locul şi gradul acestuia la moştenirea unui ascendent sau colateral privilegiat în grad de rudenie
mai îndepărtat. Important este în acest sens ca nedemnul să nu fie dezmoștenit de ascendentul
sau colateralul dat. De exemplu, fiul poate veni în locul şi gradul tatălui său faţă de care este
nedemn pentru a-l moşteni pe bunicul său. Ca și mostenitorul legal, moștenitorul rezervatar poate
fi privat de dreptul la cota din rezerva succesorală prin adresararea unei acțiuni în instanță.

III. REZERVA SUCCESORALĂ

3.1. Categoriile de succesori care au dreptul la rezerva succesorală și
cuantumul rezervei

43
 Potrivit art.1505 CC al RM  succesorii de clasa I inapţi de muncă au dreptul de a
moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota ce s-ar fi
cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală (rezervă succesorală).
Din această normă rezultă că orice persoană fizică poate dispune aşa cum doreşte de
bunurile sale, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă. Instituţia rezervei succesorale îi apără pe
moştenitorii rezervatari împotriva clauzelor excesive făcute de defunct prin testament unor
persoane străine, unor moştenitori legali sau chiar unor moştenitori rezervatari făcute cu
încălcarea rezervei celorlalţi.
Rezerva succesorală este acea parte a moştenirii pe care legea o recunoaşte unora
dintre moştenitorii legali (cunoscuţi ca moştenitori rezervatari), şi de care cel care lasă
moştenirea nu poate dispune prin testament. Astfel în vederea protejării unor apropiaţi ai
defunctului, (din categoria moştenitorilor rezervatari), împotriva clauzelor excesive ale celui ce
lasă moştenirea, legiuitorul a stabilit imperativ că o parte din moştenire (rezerva succesorală), li
se cuvine împotriva voinţei testatorului manifestată prin liberalităţi.
Când există numai moştenitori legali rezervatari, testatorul poate dispune de bunurile
moştenirii, după cum doreşte, fără limite, atât prin acte cu titlu oneros cât şi gratuit.
Rezerva succesorală comportă următoarele caractere juridice:
- Este o parte a moştenirii, deci are caracter succesoral, legea atribuind-o în mod imperativ
moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva ultimei voinţe a defunctului. Rezerva însă nu este o
parte din moştenire pe care defunctul o lasă efectiv, ci o porţiune din moştenire pe care acesta ar
fi lăsat-o dacă nu ar fi făcut donaţii.
- Rezerva are o funcţie familială ce contribuie la evitarea situaţiei în care familia apropiată
a defunctului să fie deposedată de bunuri în favoarea străinilor, dar şi o funcţie individuală ce
garantează asigurarea unei egalităţi minimale între moştenitori, precum şi de a evita ca unii
dintre ei să fie avantajaţi dincolo de o anumită cotitate în raport cu comoştenitorii săi.
- Dreptul la rezervă este un drept propriu ce apare în persoana moștenitorilor rezervatari
în conformitate cu prevederile legii și nu cu voința testatorului. Drept ce se naște la data
deschiderii succesiunii, şi nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală. Altfel toate
actele defunctului ar fi opozabile moştenitorilor rezervatari, inclusiv cele prin care se aduce
atingere rezervei şi deci ocrotirea legală a rezervatarilor nu ar mai fi eficientă.
- Rezerva succesorală are un caracter imperativ. Cercul moștenitorilor rezervatari și
cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de lege, neputând fi modificate prin voința celui care
lasă moștenirea74. Caracterul imperativ presupune imposibilitatea oricărei persoane de a deroga
74
Filincova F., Poalelungi M., Sîrcu I., Manualul Judecătorului..., p.549.
44
de la normele legale la stabilirea unor alte cote decât cele determinate de lege. Deci nici de cujus
și nici potențialii moștenitori nu pot modifica, mări sau micșora cota parte ce le revine
moștenitorilor rezervatari.
- În principiu, rezerva succesorală se acordă în natură, și nu sub forma unui echivalent
bănesc. Moştenitorii rezervatari au dreptul la rezerva legală în natură, adică sunt în drept să
culeagă bunurile din moştenire, bunurile care se găsesc sau ar fi trebuit să se găsească în
patrimoniul defunctului în momentul morţii acestuia (dacă defunctul nu ar fi făcut donaţii).
Prin excepţie, rezerva poate fi atribuită sau reîntregită sub forma unui echivalent bănesc
când, spre exemplu, bunul donat a fost înstrăinat de donatar anterior deschiderii succesiunii.
Moştenitorul rezervatar ar putea să pretindă rezerva sub forma unui echivalent bănesc, el având
un drept de a pretinde rezerva în natură, şi nu o obligaţie în acest sens75.
- Rezerva succesorală are un caracter colectiv atât în privinţa bunurilor, cât şi a
persoanelor. Acest caracter se manifestă prin aceea că rezerva reprezintă o masă de bunuri, o
cotă dintr-o universalitate care se atribuie unui grup de moştenitori, şi nu moştenitorilor
rezervatari individual76. Rezerva succesorală este colectivă, globală, ea alcătuieşte o masă de
bunuri, diferită de lege unui grup de moştenitori. Spre exemplu, atunci când există o pluralitate
de moștenitori rezervatari, două fiice, rezerva acestora se stabilește și se atribuie în mod colectiv.
Existența unui singur moştenitor, spre exemplu în clasa descendenţilor, care va culege
întreaga rezervă cuvenită clasei, nu transformă caracterul colectiv al rezervei în caracter
individual77. Rezerva îşi va păstra caracterul colectiv, cu indicarea faptului că întreaga cotă ce se
cuvine clasei descendenţilor va fi culeasă de singurul moştenitor.
- Rezerva succesorală este o parte a moştenirii lovită de indisponibilitate 78. Această
indisponibilitate este relativă, deoarece dreptul de a dispune al celui care lasă moştenirea este
limitat, în măsura prevăzută de lege, numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari. În lipsa
moştenitorilor rezervatari, cel care lasă moştenirea poate dispune de bunurile sale după cum
doreşte, fie prin acte cu titlu oneros, fie prin acte cu titlu gratuit. Indisponibilitatea este şi
parţială, deoarece vizează numai o fracţiune din moştenire - cotitatea disponibilă şi numai
liberalităţile (donaţiile şi legatele) prin care aceasta ar fi atinsă, nu şi actele cu titlu oneros.
Aceste acte sunt opozabile moştenitorilor rezervatari, deoarece ei primesc masa succesorală în
starea care este la data deschiderii succesiunii, ca şi toţi moştenitorii.

75
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p.260.
76
Perederco V. Rolul rezervei succesorale în protecția moștenitorilor legali. Teză de doctor. Chișinău: 2017, p.53.
77
Ibidem, p.257.
78
Chibac G., Băieşu A., Rotari Alex., Efrim O., Drept civil, Contracte speciale, vol III, Chişinău: Tipografia
Centrală, Ediţia a 3-a, 2010, p.548.
45
 - Rezerva succesorală este un drept şi nu o obligaţie, astfel succesorul rezervatar este în
drept desinestătător, de a pretinde această cotă de la ceilalţi moştenitori.
Potrivit art.1506 CC RM dreptul de a pretinde cota din rezerva succesorală apare în
momentul deschiderii succesiunii. Această sintagmă „dreptul de a pretinde” (în rusă
правотребованияобязательнойдоли), potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române -
cuvântul a pretinde semnifică „A cere insistent un lucru, a reclama, a revendica, impune
următoarea concluzie: când succesorul rezervatar nu manifestă interes faţă de cota sa parte din
rezervă, nimeni nu este obligat să o transmită unei persoane care nu a cerut satisfacerea acestui
drept. Succesorul rezervatar este creditorul - defunctului cererea căruia, la fel ca şi cererea
legatarilor, celorlalţi creditori se satisface din averea succesorală - dar pentru ei este necesară
doar o condiţie şi anume: de a cere.
Actualul Cod civil al Republicii Moldova prin art.1505 recunoaşte că calitatea de
moştenitori rezervatari o au doar succesorii din clasa I (descendenţii, ascendenţii privilegiați şi
soţul supravieţuitor). Dar nu toți au dreptul la rezerva succesorală. Principala condiție pentru a
primi rezerva succesorală este aceea că aceștia trebuie să fie inapți de muncă.
Însă, legiuitorul nu explică în Codul Civil ce se subînțelege prin noțiunea ”inapți de
muncă”. În opinia noastră, este important să fie precizată, deoarece în unele acte normative 79care
reglementează incapacitatea de muncă se prevede incapacitatea temporară de muncă,
invaliditatea. De aceea, apare întrebarea, ce trebuie de înțeles prin incapacitate de muncă în cazul
rezervei succesorale.
Aduce în acest sens o explicație p.48 al Hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție ”Cu
privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor
despre succesiune”, nr.13 din 03.10.2005, care prevede că, pentru recunoașterea calității de
moștenitor rezervatar, persoana trebuie să aibă calitatea de moștenitor de clasa întâi și să fie
inaptă de muncă la data deschiderii succesiunii. Se consideră a fi inapți de muncă persoanele
care au atins vârsta de pensionare pentru limită de vârstă, invalizii de gradul 1, 2 și 3, inclusiv
invalizii din copilărie, indiferent dacă le este stabilită pensia pentru limită de vârstă sau
invaliditate, precum și copiii până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Incapacitatea de muncă urmează a fi dovedită prin carnetul de invaliditate, carnetul de
pensionar și certificatul de naștere pentru dovedirea minorității sau atingerii vârstei de
pensionare pentru limită de vârstă. Faptul că persoana inaptă de muncă nu a fost întreținută de

79
Legea privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. nr.289-
xv din 22 iulie 2004. în: MonitorulOficial al Republicii Moldova, 10.09.2004, nr.168-170 (773).
46
către defunct sau, se află în altă localitate sau țară nu are nici o importanță pentru a recunoaște
persoana respectivă ca moștenitor rezervatar80.
Deci sunt considerate inapte de muncă următoarele categorii de persoane: pensionarii,
invalizii şi minorii. Cât priveşte întinderea rezervei succesorale, ei vor avea dreptul la ½ din cota
parte ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în calitate de moştenitor legal. Mărimea rezervei succesorale se
determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru
îndeplinirea legatului. Spre deosebire de Codul Civil din 1964 mărimea cotei atribuite s-a
modificat de la 2/3 la 1/2 conform prevederilor în vigoare, legislaţia în vigoare efectuând un
proces evident.
Spre exemplu, testatorul a testat toate bunurile sale unei terţe persoane, însă la data
deschiderii moştenirii aveau vocaţie succesorală 4 copii dintre care unul este minor. Astfel, în
cazul în care nu ar fi existat testamentul la moştenire ar fi fost chemaţi cei 4 copii cota fiecăruia,
în acest caz ar fi constituit câte ¼ din patrimoniul succesoral, însă dat fiind faptul că patrimoniul
succesoral este testat fiul minor va putea pretinde la ½ parte din cota sa parte, (1/4 din 1/2) ceea
ce constituie 1/8. Prin urmare fiul minor va culege 1/8 din întreg patrimoniul, iar moştenitorul
testamentar 7/8.
La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moștenitor rezervatar se iau
în considerație toți moștenitorii legali chemați la succesiune dacă nu ar fi existat testamentul.
Moștenitorii testamentari nu se iau în considerare dacă ei nu sunt moștenitori legali. Dacă
moștenitorul rezervatar este în același timp și legatar, va putea pretinde la rezervă dacă renunță la
legat. În caz contrar el pierde dreptul la cota din rezerva succesorală în mărimea legatului81.
Moştenitorii rezervatari nu pot renunţa la rezervă nici nu o pot accepta mai înainte de data
deschiderii succesiunii întrucât aceste acte ar constitui acte sau pacte asupra unei succesiuni
viitoare şi, în consecinţă, ar fi lovite de nulitate absolută. Moștenitorul rezervatar poate renunța la
cota ce i se cuvine fără a indica în favoarea cui renunță. Cota acestuia trecând în proprietatea
moștenitorilor testamentari potrivit art. 1512 al.(1) Cod Civil.
Mai mult ca atât articolul 1511 CC al RM instituie dreptul succesorului rezervatar de a cere
completarea cotei. În așa fel, dacă succesorului rezervatar i se testează avere în mărime mai mică
de jumătate din cota pe care ar fi primit-o în caz de succesiune legală, el poate pretinde la partea
cu care cota primită conform testamentului este mai mică de jumătate din cota pe care ar fi
primit-o în baza succesiunii legale.

80
Hotarârea Plenului CSJ a RM "Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
examinarea cauzelor despre succesiune", nr. 13 din 3 octombrie 2005. în: Buletinul CSJ a RM, 2006, nr.5, (4).
81
Bănărescu I., Cojocari E., Constantinescu E., Perederco V., Drept Succesoral..., p.253.
47
 În cazul când există moştenitori rezervatari, iar defunctul a dispus de bunurile sale prin
donaţii şi/sau testament, masa succesorală se împarte în două părţi: rezerva succesorală şi
cotitatea disponibilă.
Rezerva succesorală constituie partea moştenirii care este sustrasă liberalităţilor şi care se
cuvine în mod imperativ moştenitorilor rezervatari.
Cotitatea disponibilă, care se obţine prin scăderea din masa succesorală a rezervei,
constituie partea din moştenire de care cel care lasă moştenirea poate dispune cum doreşte, fie
prin acte cu titlu gratuit, fie prin acte cu titlu oneros.
Astfel, în toate cazurile în care o persoană are moştenitori rezervatari, averea acestei
persoane se împarte, teoretic, în două părţi valorice distincte: rezerva, de care persoana în cauză
nu poate dispune cu titlu gratuit în favoarea altor persoane (căci această parte trebuie să rămână
moştenitorilor rezervatari) şi cotitatea disponibilă, de care persoana respectivă poate dispune cu
titlu gratuit în mod liber, donând-o sau testând-o cui doreşte. Actele cu titlu gratuit prin care el ar
dispune şi de rezervă (sau de o parte din ea) sunt supuse reducţiunii, putând fi – la cererea
moştenitorilor rezervatari – desfiinţate în tot sau în parte (cu consecinţa revenirii bunurilor
respective în masa succesorală), în măsura necesară întregirii rezervei82.
Pentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile este necesar să se determine, în prealabil,
masa de calcul (moştenirea) asupra căreia se vor aplica fracţiunile rezervei şi a cotităţii
disponibile. Pentru aceasta se impune reconstituirea patrimoniului defunctului prin calcul pe
hârtie, aşa cum ar fi arătat el dacă defunctul nu ar fi făcut donaţii. O astfel de soluţie se impune
deoarece instituţia rezervei succesorale îl ocroteşte pe moştenitorul rezervatar.
Stabilirea masei de calcul presupune trei operaţiuni care se vor efectua succesiv:
- Stabilirea valorii bunurilor existente în patrimoniul defunctului la data deschiderii
succesiunii (stabilirea activului brut al moştenirii);
Pentru realizarea acestei prime operaţiuni se vor lua în calcul toate bunurile care există în
patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii: bunuri mobile, imobile, drepturi de
creanţă (inclusiv creanţele pe care cel care lasă moştenirea le avea împotriva moştenitorilor
rezervatari).
Bunurile existente se evaluează în funcţie de valoarea lor în momentul deschiderii
succesiunii, astfel obținându-se activul brut al moştenirii.
- Scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul net;
Această a doua operaţiune se impune deoarece rezerva succesorală este o parte din activul
net al moştenirii, dar nu din activul brut.
82
Perederco V. Rolul rezervei succesorale în protecția moștenitorilor legali..., p.45.
48
 În principiu, vor fi scăzute din valoarea bunurilor moştenirii toate obligaţiile existente în
patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, cu excepţia obligaţiilor care se sting prin
moartea celui care lasă moştenirea.
Prin urmare, pentru a obţine activul net, trebuie să scădem pasivul succesoral din activul
brut.
Prin efectuarea acestor operaţiuni se obţine o valoare care este masa succesorală,
moştenirea sau masa de calcul. Aplicând asupra acestei mase de calcul fracţiunea de 1/2
prevăzută la art. 1505 Codul Civil, se va obţine valoarea rezervei succesorale şi, implicit, a
cotităţii disponibile.
După stabilirea activului brut şi, dacă este cazul, scăderea pasivului 83, se obţine valoarea
care reprezintă, după cum am văzut, masa de calcul la care se raportează cota de rezervă a
moştenitorilor rezervatari şi cotitatea disponibilă pentru a stabili valoarea lor concretă, efectivă.
După părerea unor doctrinari români84 dacă prin donaţiile făcute şi/sau dispoziţiile testamentare
s-a adus atingere rezervei succesorale, se procedează la completarea rezervei prin reducţiunea
legatelor, iar apoi a donaţii lor excesive.
3.2. Practica judiciară
În practica judiciară o deosebită atenție se acordă aplicării corecte a legii la soluționarea
litigiilor cu privire la succesiune, clasele de succesori, rezerva succesorală, nulitatea
testamentului etc. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti.
Instanțele competente de a înfăptui justiția sunt Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi
judecătoriile.
Potrivit pct. 51 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova: cu
privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea cauzelor
despre succesiune nr.13 din 03.10.2005 prevede că la judecarea litigiului apărut în legătură cu
determinarea cotei rezervei succesorale, se vor lua în consideraţie următoarele aspecte:
– dreptul la cotă din rezerva succesorală nu depinde de consimţământul altor moştenitori;
– cota se va determina în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, inclusiv de bunurile
dispuse pentru îndeplinirea legatului;
– dacă există mai mulţi moştenitori, se vor lua în consideraţie toţi moştenitorii legali
chemaţi la moştenire dacă nu ar fi existat testamentul, iar moştenitorii testamentari nu se vor lua
în consideraţie dacă nu sunt în acelaşi timp şi moştenitori legali;

83
În legislaţia românească se prevăd şi alte acţiuni ce se îndeplinesc de notari pentru stabilirea masei succesorale şi a
masei de calcul a rezervei succesorale, ca de exemplu, reunirea fictivă a donaţiilor.
84
Safta-Romano Eugeniu, Dreptul la moştenire. Doctrină şi jurisprudenţă, vol. I, Iaşi: Editura Graphix, 1995, p.103.
49
 – cotitatea disponibilă se ajustează în măsura în care încalcă rezerva succesorală şi în mod
proporţional pentru toţi destinatarii;
– dreptul la cotă din rezerva succesorală nu este condiţionat de traiul în comun anterior cu
defunctul şi de administrarea gospodăriei comune cu a lui85.
Pentru o înțelegere mai amplă, vom analiza urmatorul caz.
La 10 ianuarie 2013, Pleşcanu Ion a depus cerere de chemare în judecată împotriva
Anei Pleşcanu, intervenienți accesorii notarul Morea Galina și Pleşcanu Vasile cu privire la
declararea nulității testamentului, recunoașterea dreptului de proprietate asupra unei părţi din
imobilul testat (casa de locuit cu suprafaţa de 33,2 m.p.), recunoașterea dreptului la rezerva
succesorală şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii a invocat că conform testamentului din 22 iunie 2012 mama
sa, Emilia Pleşcan, a testat toată averea sa, inclusiv, și casa de locuit nepoatei sale Pleşcanu Ana.
La 27 iunie 2012 Emilia Plescan a decedat. Relevă că din conţinutul testamentului nu este clar
care anume bunuri imobile și mobile au fost testate, iar ţinînd cont de faptul că testamentul este
un act juridic, acesta urmează să întrunească toate condițiile de validitate a actului juridic,
capacitatea de exercițiu, consimțământul valabil, obiectul licit, determinat sau determinabil,
cauza licită și morală. Consideră că lipsa unui element esenţial pentru întocmirea unui act juridic,
şi anume cel al individualizării obiectului, serveşte drept temei pentru constatarea nulităţii
testamentului86.
Menţionează că prin testamentul menționat, dânsul nu a fost dezmoștenit şi lipsit de
dreptul de a fi moștenitor legal, respectiv după deschiderea succesiunii a acceptat succesiunea în
temeiul art.1516 Cod Civil şi a depus la notar cererea şi documentele necesare pînă la expirarea
termenului de 6 luni prevăzut de art. 1517 Cod Civil al RM.
Reclamantul solicită ca instanţa să ţină cont, că la momentul decesului mamei, dînsul
era pensionar şi avea dreptul să pretindă la cota din rezerva succesorală la momentul deschiderii
succesiunii, nefiind privat de a pretinde la acesta prin prisma art.1513 Cod civil.
Situația ar fi mult mai simplă dacă nu ar fi existat un alt testament. Astfel, reclamantul
afirmă, că la momentul îmbunătăţirii condiţiilor de trai a avut consimţămîntul mamei, afară de
aceasta la executarea lucrărilor pentru casă a fost îndemnat de faptul că dispunea de testamentul
întocmit la 20 iulie 1994 de secretara Primăriei a satului Alexandreni, în care expres a fost
indicată şi casa de locuit.
85
Hotarârea Plenului CSJ a RM "Cu privire la practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la
examinarea cauzelor despre succesiune", nr. 13 din 3 octombrie 2005. în: Buletinul CSJ a RM, 2006, nr.5 (4).
86
Din decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 4 februarie
2015 (2).
50
 Conform testamentului nr. 25 din 20 iunie 1994, Pleşacu Emilia a testat feciorului
său - Pleşcanu Ion toată averea, care î-i va aparţine în ziua decesului, inclusiv şi casa de locuit,
situată în satul Alexăndreni, raionul Edineţ (f.d. 12 vol.I), aşa încît, ultimul prin existenţa
testamentului menţionat a fost stimulat de efectua reparaţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
trai a mamei sale. Este cert şi faptul că, ulterior, prin Testamentul nr. 4979 din 22 iunie 2012,
Pleşcan Emilia a testa toate bunurile, care î-i va aparţin în ziua decedării, nepoatei sale –
Pleşcanu Ana87.
Pentru a clarifica situația impusă de existența celor două testamnte, vom face
trimitere la prevederile Codul Civil. Conform art. 1465 lit. a) Cod civil, testatorul poate
modifica sau revoca testamentul în orice moment prin întocmirea unui nou testament, care
revocă în mod direct, total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament.
Potrivit art. 1466 Cod civil, testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate
fi restabilit nici în cazul în care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri.
Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul
dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o
parte din ele prevede art. 1449 alin.(1) Cod civil.
Raportând la caz dispoziţiile citate se constată că careva temeiuri de declarare parţial
nulă a testamentului întocmit la 22 iunie 2012 nu au fost stabilite. Mai mult ca atît, din
declaraţiile notarului Galina Morea, reiese că Pleşcan Emilia s-a prezentat în faţa ei, a solicitat
întocmirea testamentului, iar la întocmirea acestuia i-a fost citit conţinutul testamentului, pe care
ultima l-a semnat personal, fiind, totodată, verificată identitatea acesteia, cît şi capacitatea ei de
exerciţiu88.
De altfel, este incontestabil şi faptul că bunul imobil litigios a aparţinut cu drept de
proprietate privată defunctei Emilia Pleşcanu, şi nu este considerată proprietate în devălmăşie, cu
toate acestea la materialele cauzei lipseşte acordul ultimei la efectuarea lucrărilor de
reconstrucţie, respectiv, în aceste condiţii se constată şi lipsa dovezii care ar confirma că la
momentul cînd sau efectuat lucrări de îmbunătăţire a imobilului, recurentul a avut
consimţămîntul mamei sale Pleşcan Emilia.
La 08 aprilie 2013, Pleşcanu Ion a formulat o cerere de chemare în judecată
suplimentară cu privire la introducerea în proces în calitate de intervenient accesoriu pe Pleşcanu
Vasile, care poate fi interesat într-un proces intentat de către el, dat fiind faptul că putea fi

87
Din decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 4 februarie
2015 (7).
88
Ibidem, p.8.
51
moştenitor legal de clasa I după decesul mai sale. Actele cauzei denotă cu certitudine că defuncta
Pleşcanu Emilia a avut doi feciori Pleşcanu Ion şi Pleşcanu Vasile.
Instanţa de recurs reţine corect dispoziţiile art. 1500 alin.(1) lit. a) Cod civil, care
indică că în cazul succesiunii legale, moştenitori de drept de cotă egală sînt de clasa I –
descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui,
precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a
lăsat moştenirea. Conform art. 1505 Cod civil, succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au
dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din
cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală (rezervă succesorală), cu condiția să
fie inapți de muncă la data deschiderii succesiunii.
Din cele expuse mai sus reiese că rezerva succesorală este acea parte din
patrimoniului celui ce a lăsat moştenirea la care moştenitorii au dreptul în virtutea legii,
împotriva voinţei defunctului manifestată prin dispoziţii testamentare pentru cauza de moarte.
Cercul moştenitorilor rezervari şi cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de lege.
Sub acest aspect, este evident că la momentul deschiderii succesiunii Pleşcanu Ion
avea vîrstă de pensionare, ceea ce se confirmă prin adeverinţa Casei Teritoriale de Asigurări
Sociale Glodeni nr. 5 din 04 ianuarie 2013. Respectiv, prin prisma art. 1506 Cod civil, Pleşcanu
Ion era în drept de a pretinde la cota din rezerva succesorală nefiind privat de aceasta în sensul
art. 1512 Cod civil.
La stabilirea cotei-părţi a rezervei succesorale, justificat instanţa a reţinut că dacă nu
ar fi existat testamentul, succesori de gradul I ar fi fost Ion Pleşcanu şi Vasile Pleşcanu, şi
corespunzător succesiunea putea fi împărţită doar acestora, cîte ½ cotă-parte pentru fiecare, însă
odată ce Emilia Pleşcan a testat toată succesiunea nepoatei sale Ana Pleşcanu, iar Vasile
Pleşcanu nu şi-a exprimat voinţa la acceptarea succesiunii, din care motiv nu poate fi încălcat
nici dreptul lui Ion Pleşcanu la rezerva succesorală, care şi-a exprimat acordul la acceptarea
succesiunii, instanța a recunoscut dreptul lui Ion Pleşcanu la rezerva succesorală în mărime de ½
cătă-parte din succesiunea testamentară rămasă în urma decesului Emiliei Pleşcan.
Un alt caz ar fi cel în care la 07 septembrie 2004, Matei Valentina şi Ciubotaru
Natalia au depus cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Matei cu privire la
recunoaşterea dreptului la succesiune asupra averii succesorale rămase după decesul lui Matei
Gheorghe.
În motivarea acţiunii au indicat că părinţii lor, Matei Gheorghe şi Matei Alexandrina
au înregistrat căsătoria în anul 1954, iar în anul 1958 au construit casa de locuit, amplasată în or.

52
Cimişlia str. C. Stere,4. Susţin că în anul 1982 mama lor a decedat, iar în anul 1984 tatăl lor s-a
căsătorit cu Matei Maria, iar în timpul vieţii comune, la casa defunctului nu au fost efectuate
reamenajări, reparaţii capitale89.
Menţionează că la 17 februarie 2004 tatăl lor, Matei Gheorghe, a decedat, nefiind
întocmit nici un testament, drept consecinţă în urma devoluţiunii succesorale, dânsele împreună
cu Matei Maria, soţia defunctului, sunt moştenitoare legale a averii succesorale. Adresîndu-se la
biroul notarial Alexandru Untură cu demers în vederea eliberării certificatului de moştenitor
legal asupra averii defunctului, Valentinei Matei şi Nataliei Ciubotaru i s-a refuzat în admiterea
cererii.
Afirmă că după decesul tatălui lor a rămas casa de locuit amplasată în or. Cimişlia,
str. Stere,4, terenul de pământ aferent acesteia, şi mobilul în sumă de 5000 mii lei. Astfel, solicită
recunoaşterea drept moştenitori legali ai defunctului Matei Gheorghe cu partajarea averii
succesorale în următoarea ordine: imobilul-casa de locuit cu valoarea de 32356 lei, de împărţit în
natură lor, în proporţie de 2/3, în sumă de 21570 lei, iar pârâtei Matei Măria-1/3, în sumă de
10785 lei; suprafaţa de teren din intravilan de împărţit în natură lor - 2/3, iar pârâtei Matei Maria-
1/3; împărţirea mobilului în sumă de 5000 mii lei în trei părţi egale a câte 1666 lei fiecăreia90.
Soluția cea mai corecta la prima vedere ar fi de a partaja averea succesorală în trei
părți egale atribuite fiind celor trei moștenitori legali de clasa I.
Însă, în cadrul dezbaterilor judiciare Matei Maria a înaintat acţiune reconvenţională
împotriva Valentinei Matei şi Nataliei Ciubotaru cu privire la recunoaşterea dreptului de
proprietate comună în devălmăşie asupra 1/2 cotă parte din casa de locuit şi terenul aferent.
Insistă că pe parcursul vieţii în comun cu soţul decedat, a contribuit cu mijloace
băneşti proprii, la efectuarea lucrărilor de reparaţie curente şi capitale, în acest sens tencuind
casa, au zidit şopron pe lângă casă, au instalat plită în casă, teracotă, au reparat ferestrele, au
vopsit antreul casei, au turnat în mortar podelele, au tras conductă de gaz, sporind simţitor
valoarea casei.
În cadrul rejudecării cauzei, Matei Maria a depus cerere de concretizare a
pretenţiilor suplimentare, de asemenea, a solicitat suplimentar instanţei, transmiterea în natură, a
întregului imobil contra unei sulte, pe care se obligă să o achite Valentinei Matei şi Nataliei
Ciubotaru.

89
Din decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 21 august
2013 (1).
90
Ibidem, p.2.
53
 În acest sens, instanţa corect a reţinut prevederile art. 19 alin. (1) Codul Familiei,
potrivit căruia bunurile dobândite de către soţi în timpul căsătoriei sunt supuse regimului
proprietăţii în devălmăşie. Este evident că, bunurilor în litigiu, şi anume, casa de locuit şi terenul
aferent acesteia, li se aplică regim de proprietate comună în devălmăşie, Matei Maria deţinând ½
cotă parte din averea imobiliară, or, Matei Gheorghe a devenit proprietar asupra bunurilor
litigioase, de iure, la 30 noiembrie 2001, în timp ce se afla în relaţii de căsătorie cu intimata91.
Potrivit art. 1500 alin. (1) lit. a) Cod civil, care indică că, în cazul succesiunii legale,
moştenitori cu drept de cotă egală sînt: de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat
moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi
ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea.
În baza normei enunțate, a fost recunoscut dreptul de succesiune a Valentinei
Matei, Nataliei Cibotaru şi Mariei Matei, în cote egale adică 1/3 din 1/2 cota parte din imobilul
din str. C. Stere,4, ce i-a aparţinut lui Matei Gheorghe proprietate comună în devălmășire.
Corespunzător se va ţine cont şi de prevederile art. 1562 Cod civil, potrivit căruia orice
moştenitor poate cere separarea în natură a cotei sale atât din bunurile mobile, cât şi din cele
imobile, dacă o astfel de separare este posibilă, nu afectează destinaţia economică şi nu este
interzisă de lege.
Deasemenea, s-a constatat că casa de locuit este formată din 2 odăi locuibile, motiv
pentru care este imposibilă împărţirea în natură a acesteia în trei părţi egale, casa putând fi
împărţită în trei părţi numai în expresie bănească, de altfel concluzia dată a fost expusă şi prin
procesul verbal de imposibilitate de a întocmi raport de expertiză, prin care s-a constat că nu este
posibil de stabilit variante de partajare a casei de locuit şi a terenului aferent92.
Ținînd cont de faptul că Matei Maria a locuit, mai mult de 20 ani în acest imobil, a
dus o gospodărie comună cu decedatul, contribuind împreună cu acesta la îmbunătăţirea
imobilului, instanța corect a recunoscut dreptul de proprietate după Maria Matei asupra
întregului imobil situat pe str. C. Stere, 4, or. Cimişlia, nr. cadastrale 2901303.095,
2901303.095.01, 2901303.095.02. cu obligația de a achita Valentinei Matei şi Nataliei
Ciubotaru sulta în mărime de 29833,33 lei, fiecăreia (179000 * 1/3*1/2), costul cotei
succesorale. Valoarea pe piață a imobilului în baza raportului de expertiză nr. 2223 din 01
octombrie 2008 efectuat de către Centru Naţional de Expertize Judiciare, constituie 179 000 lei.

91
Din decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție din 21 august
2013 (6).
92
Ibidem p.8.
54
 În concluzie, dreptul la rezervă succesorală aparţine moştenitorilor legali de clasa I
, adică copiilor, părinţilor şi soţului celui ce a lăsat moştenirea cu condiția să fie inapţi de muncă,
condiție ce se probeaza prin carnetul de invaliditate, carnetul de pensionar și certificatul de
naștere la soluționarea litigiilor cu privire la succesiune de către instanța de judecată. Prin
instituirea rezervei, legiuitorul vine să protejeze moștenitorii rezervatari, pe cei care nu se pot
întreține independent, atribuindu-le astfel un minim necesar pentru existență.
Rezerva constituie partea de succesiune rămasă după deducerea cotității
disponibile de care, cel despre a cărui moștenire este vorba a putut dispune prin liberalități,
donații și legate. Dacă defunctul prin caracterul imperativ al rezervei, nu o poate micșora, în
schimb, nimic nu il împiedică să micșoreze cotitatea disponibilă, ca efect fiind creșterea
corespunzătoare a părții cuvenite rezervatarilor cu titlu de moștenire legală.
Fiind un drept și nu o obligație, moștenitorului rezervatar i se va acorda cel puțin o
doime cotă parte din cota ce i s-ar fi cuvenit în caz de succesiune legală doar la solicitarea
acestuia. În lipsa acesteia, notarul va refuza în eliberarea actului notarial.

CONCLUZII
Către finalul lucrării, considerăm că scopul urmărit și obiectivele inițial propuse au
fost înfăptuite în totalitate.
Totuși, înfăptuirea justiției, realizarea normelor de drept depinde în mare parte de
profesionalismul celor chemați să aplice norma juridică. Prin coroborarea unei norme cu alta, cu
ajutorul interpretărilor logice și întemeiate ale specialiștilor în domeniu, în situația în care textul
legii nu este clar, se poate ajunge așadar la o soluție echitabilă.
În urmare, vom înainta propuneri de modificare a actualei legislații civile, menite
să perfecționeze cadrul legal și să contribuie la apărarea drepturilor atât a persoanei ce lasă
moștenirea cât și a moștenitorilor acestuia.
1. În capitolul doi și trei am analizat unele aspecte ale rezervei succesorale,
cuantumul rezervei, categoriile de succesori care au dreptul la rezervă. Însă, în Codul civil există

55
o contradicție asupra căreia ne v-om expune în continuare. Astfel, în conformitate cu prevederile
art.1506 CC al RM dreptul de a pretinde cota din rezerva succesorală se transmite prin
moștenire, pe când alin.(3) art. 1523 CC al RM prevede că dreptul moștenitorului de a primi o
parte din moștenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moștenitorilor lui.
Astfel, ne întrebăm dacă dreptul dat se transmite sau nu prin moștenire. Pentru înlăturarea acestei
contradicții, propunem a exclude a doua propoziție din art.1506 CC al RM și a acorda pe deplin,
soluția în conformitate cu care dreptul moștenitorului de a primi o parte din moștenire în calitate
de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moștenitorilor lui.
2. Codul Civil actual în art. 1504 stipulează că nu se admite reprezentarea persoanei
la a cărei moștenire s-a renunțat, a persoanei care a renunțat la moștenire, precum și a
nedemnului. Astfel, instituția reprezentării nu operează în cazul succesorilor nedemni.
Considerăm că descendenților nedemnilor li se aplică o sancțiune prea drastică, o sancțiune
nemeritată pentru care nu ar trebui să poarte răspundere. Aceștia nefiind vinovați de faptele
amorale comise de ascendentul său față de defunct sunt privați de a culege partea din moștenire
prin intermediul reprezentării. Reprezentarea ar trebui admisă și în privința nedemnilor,
includerea dată fiind argumentată prin simplul fapt că acțiunile nedemnului nu ar trebui să se
răsfrîngă și asupra descendenților săi, ei nefiind vinovați pentru acestea.
Din prevederile art. 1441 CC al RM nu putem deduce anumite deosebiri în ceea ce
privește conținutul acestor două noțiuni de comorienți și codecedati. Teoretic, doctrina face
deosebire între persoanele decedate odată în aceeași împrejurare (comorienți) și persoanele
decedate odată în împrejurări diferite (codecedații). Deci, codecedații sînt persoanele fizice
decedate în același timp, nu în aceleași împrejurări.
Mărirea claselor de succesori legali potrivit proiectului de modificare a Codului
Civil de la trei la cinci clase poartă un caracter logic. Formarea a cinci clase dinstincte de
succesori în următoarea ordine: clasa I constituită din descendenții defunctului, clasa a II-a
formată din părinții defunctului și descendenții acestora, clasa a III-a din buneii și bunicile celui
ce a lăsat moștenirea și descendenții acestora, clasa a IV-a din străbunicii defunctului și
descendenții acestora, clasa a V-a alcătuită din strămoșii mai îndepărtați ai defunctului și
descendenții acestora va crea o stabilitate în cadrul raporturilor juridice succesorale.
Soțul supraviețuitor deși nu se regăsește în nici o clasă de moștenitori menționate
mai sus, se bucură de protecție moștenind de rînd cu descendenții defunctului 1/4 din succesiune,
iar în concurs cu a doua și a treia clasă de succesori 1/2.

56
 Sporirea claselor oferă o claritate vizibilă ordinii claselor de succesori, o
consecutivitate deosebită avantajul căreia se va resimți de nenumărate ori la soluționarea
litigiilor cu privire la succesiune de instanța de judecată, precum și la partajarea averii între
moștenitori.
Existența celor trei clase de succesori în acea componență crează adesea dificultăți.
După opinia mea, reducerea moștenitorilor până la descendenți în sânul clasei I va soluționa
problema fracționării neânsemnate a patrimoniului succesoral în porțiuni nesemnificative. Astfel
se va evita divizarea exagerată a proprietății.
Observăm că prin prisma proiectului de modificare a Codului Civil, se urmărește
drept scop de a se aduce protecție îndeosebi descendenților defunctului adică fii/fiicele celui ce
lasă moștenirea, aceștia formind o clasă aparte - prima clasă de moștenitori legali. Ceea ce
consider benefic, dat fiind faptul că părinții, spre exemplu sunt asigurați de fondul de pensii, pe
când descendenții neajungând la vârsta de pensionare, nu au parte de nici o susținere. Astfel,
aceștia au o necesitate mai mare, încât moștenirea va trece către generațiile mai tinere.
Apreciez echitabil a introduce titlul de preciput, ca soțul supraviețuitor să
moștenească în lipsa clasei I mobilierul și obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinței
comune a soților, deoarece, soții nu au locuit separat, ci au dus o gospodărie în comun. Soluția
dată totodată va diminua litigiile apărute între diferite clase de succesori cu privire la partajul
averii de pe urma celui ce lasă moștenirea.
Colateralii privilegiați (frații și surorile) și colateralii ordinari (unchii și mătușile)
nefiind indicați expres sub acest titlu ca moștenitori, fac parte din succesori denumiți în
continuare descendenții părinților defunctului și descendenții bunicilor, guvernată fiind de
regula: dacă la momentul deschiderii moștenirii nu este în viață nici unul din părinți/buneii
defunctului, la moștenire sunt chemați descendenții acestuia.
Consider că, implimentarea proiectului de modificare a Codului Civil va înlătura
de la aplicare principiul proximitatii gradului de rudenie, potrivit căruia rudele în grad mai
apropiat în cadrul aceleiași clase vor înlătura de la moștenire rudele în grad mai îndepărtat
(bunicii pe străbunici).
Potrivit Codului Civil art. 1517 și art. 1516 alin.(3), moștenitorul în termen de
șase luni de la data deschiderii succesiunii urmează să se adreseze la notarul de la locul
deschiderii succesiunii în vederea depunerii declarației de acceptare a acesteia. Potrivit
proiectului de modificare a Codului Civil, termenul de opțiune succesorală dispare. Acceptarea
moștenirii sau renunțarea la ea nu se poate face sub condiție sau cu stabilirea unui termen. Ceea

57
ce va duce la simplificarea întregii procedurii. Moștenitorul devenind proprietar din momentul ce
posedă și folosește bunul. Execpție făcând bunurile imobile apariția dreptului de proprietate a
căreia este determinat de înregistrarea acestora în registrul bunurilor imobile.
Considerăm că cercetările abordate mai sus argumentează propunerile pe care le-
am înaintat în ceea ce privește unele completări ale actualei legislații civile, în scopul desăvîrșirii
ei. Fie ca toate acestea să contribuie la apărarea intereselor și drepturilor persoanelor ce lasă
moștenire și cele ale succesorilor lor.

Referinţe bibliografice
1. Acte normative
a) Internaționale
1. Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, Roma, din 4 noiembrie 1950, în vigoare pentru Republica Moldova din
12.09.1995, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1298-XII din
24.07.1997 publicată în Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reglementări de bază și
jurisprudența în cauzele moldovenești. Chișinău: ARC, 2007, p.11.
b) Interne
1. Codul civil al Republicii Moldova. nr.1107-xv din 6 iunie 2002, în vigoare din
12.06.2002. în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.06.2002, nr.82-86 (661).

58
 2. Codul familiei al Republicii Moldova. nr.1316-XIV din 26 octombrie 2000. în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.04.2001, nr.47-48 (210).
3. Constituția Republicii Moldova din 29 iulie1994, în vigoare din 27.08.1994. în:
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 12.08.1994, nr.1 (7).
4. Legea privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte
prestații de asigurări sociale. nr.289-xv din 22 iulie 2004. în: Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 10.09.2004, nr.168-170 (773).
5. Proiectul de lege privind modernizarea Codului civil al Republicii Moldova nr.
1107- xv din 6 iunie 2002 și modificarea și completarea unor acte legislative.
c) Lucrări, publicații ale autorilor din Moldova, România
1. Adam I., Rusu A. Drept civil. Succesiuni. București: All Beck, 2003.
2. Bacaci A., Comăniță G. Drept Civil. Succesiunile. București: Editura Științifică,
2003.
3. Băieșu A. ș.a. Drept Civil, Contracte speciale. Chișinău: Tipofrafia Centrală,
2005.
4. Băieşu A. ș.a. Drept civil, Contracte speciale, vol III, Chişinău: Tipografia
Centrală, Ediţia a 3-a 2010.
5. Băieșu S. ș.a. Suporturi de curs, Cartea III, Institutul Național al Justiției,
Chișinău, Elan Inc, 2008.
6. Bănărescu I. ș.a. Drept succesoral. Suport de curs, Chișinău: Tipografia Centrală,
2015.
7. Bănărescu I. Condiții generale ale dreptului la moștenire. Analele științifice ale
facultății de drept a USM și USEM. Științe juridice. Serie nouă, Chișinău: 2008, nr.8.
8. Bruma S. ș.a. Drept Civil. Contracte si Succesiuni, Chișinău: Tipografia
centrală, 2014.
9. Chirică D. Drept civil. Succesiuni. București: Editura Lumina Lex, 1996.
10. Chirică D. Drept civil. Succesiuni și testamente. București: Rosetii, 2003.
11. Ciucă V. Procedura partajului succesoral. Iași: Polirom, 1997.
12. Deak F. Tratat de drept succesoral, București: Editura ACTAMI, 1999.
13. Diaconu C., Simion M. Istoria statului și dreptului, Craiova: Editura Sitech,
1999.
14. Dogaru I. Drept civil. Succesiunile, București: Editura ALL BECK, 2003.

59
 15. Eliescu M. Moștenirea și devoluțiunea ei în dreptul R.S.R., București: Editura
Academiei, 1996.
16. Filipescu I. Drept civil. Dreptul de proprietate și alte drepturi reale. București:
All, 1999.
17. Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. București: Editura Științifică și
Enciclopedică, 2000.
18. Filincova S. ș.a. Manualul judecatorului pentru cauze civile. Chișinău:
Tipografia Centrală, 2013.
19. Florescu D.C. Drept Civil. Succesiunile, București: 2001.
20. Kosven M.O. Întroducere în istoria culturii primitive, București: Editura
Ştiinţifică, 1957.
21. Macovei D. Drept Civil. Succesiuni, Iași: Editura ANKAROM, 1999.
22. Mădălina I.M., Rezerva succesorală, Iași: Editura LUMEN, 2006.
23. Mămăligă S. Dreptul de autor şi drepturile conexe. Chişinău: Editura ARC,
2000.
24. Molcuț E., Oancea D. Drept roman, București: Editura Șansa, 1993.
25. Pascari A., Robu O., Aplicarea legislației și a practicii judiciare la examinarea
litigiilor succesorale. Studii juridice în onoarea prof. univ. dr. Chibac Gheorghe, Chișinău, 2013.
26. Perederco V. Rolul rezervei succesorale în protecția moștenitorilor legali. Teză
de doctor. Chișinău: 2017.
27. Petrescu R. Drept succesoral. Moștenirea. Devoluția și împărțeala. Editura Oscar
Print, 1997.
28. Robu O. Unele aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova la etapa
actuală. Teză de doctor. Chișinău: 2009.
29. Safta-Romano Eugeniu, Dreptul la moştenire. Doctrină şi jurisprudenţă, volumul
I, Iaşi: Editura Graphix, 1995.
30. Stăncilescu L. Drept civil. București: Editura didactică și pedagogică, 1967.
31. Striblea M.S. Drept Civil, Contracte și Succesiuni. Iași: Junimea, 2000.
32. Turculeanu I. Drept civil. Succesiuni. Craiova: Themis, 2001.
d) Articole, studii
1. Bănărescu I. Consecinţele juridice ale acceptării si renunțării la succesiune.
Răspunderea succesorilor pentru datoriile defunctului. În: Revista științifică a Universității de
Stat din Moldova, 2007, nr.3, p.55.

60
 2. Bănărescu I. Felurile moștenirii. Coexistența moștenirii legale cu cea
testamentară. În: Revista Națională de Drept, 2006, nr.11, p.63.
3. Robu O. Caracterele juridice ale transmiterii moștenirii. În: Revista Națională de
Drept, 2009, nr.3, p.56.
4. Soltan V. Instituția nedemnității succesorale și carențele
legislative/jurisprudențiale în tratarea acesteia. În: Revista Juridică Studențească, 2018, nr. 2,
p.46.
e) Practică judiciară
1. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova „cu privire la
practica aplicării de către instanțele judecătorești a legislației la examinarea cauzelor despre
succesiune nr.13 din 3 octombrie 2005. în: Buletinul Curții Supreme de Justiție a Republicii
Moldova, 2006, nr.5 (4-5).
2. Decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme
de Justiție din 21 august 2013 (1).
3. Decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme
de Justiție din 4 februarie 2015 (2).

61