Speța nr.

1
În anul 1999 forţele armate ale NATO au bombardat obiectele ce se aflau pe teritoriul
Iugoslaviei. Cauza acestor acţiuni a fost calificarea de către NATO a operaţiunilor, realizate de
către autorităţile iugoslave în Kosovo drept infracţiune de genocid.

Apreciaţi dacă acţiunile forţelor armate ale NATO contra Iugoslaviei contravin sau nu
conţinutului principiilor: - neimixtiunii în afacerile interne ale unui stat,
- neagresiunii,
soluţionării paşnice a diferendelor interstatale
Raspuns:
Parerea mea este , actiunile militare ale NATO contra Iugoslaviei contravin cu conținutului
principiului neimixtiunii în afacerile interne ale unui stat deoarece, în situația propusa Iugoslavia
era înghițită de an razboi civil iar, potrivit principiului neimixtiunii, în caz de război civil, stat
dar și organizat terț ca NATO, fiind subiecți ai dreptului internațional la ogligatia de a se abține
de la acordarea de ajutor fortelor aflate intr-un război civil, însemna această obligație a fost
incalcată de NATO.
De asemenea a fost incalcat si principiul neagresiunii fiind ca bombardamentul teritoriul
Iugoslaviei de la NATO, parerea mea este ca trebuie catalogat ca act de agresiune contra
Iugoslaviei. Prin aceasta actiune, NATO uu tinut cont (si a ignorat) de posibilitate efect negative
ale bombardamentului asupra populatiei nevinovate (civililor) dar si asupra mediului.
Principiul soluționării pasnice a diferendelor interstatale a fost de asemenea incalcat de NATO,
stim bine ca acest principiu este unul din cele de bază în relații internaționale, iar
bombardamentul (indiferent de scopul acestuia) nu se încadrează în mijloacele pasnice de
rezolvare a diferendelor internaționale. Astfel, actiunea NATO contravine principiului
susmenționat.

Întrebări:
1. Care este diferența între izvoarele formale și cele materiale?
Izvoarele Formale- sunt cele cu caracter juridical, din categoria acestora facind parte si
izvoarele dreptului international, acestea din urma reprezinta formele (mijloacele)
juridice prin care sunt exprimate normele de drept international, create prin acordul de
vointa a doua sau mai multe subiecte ale sale.

Izvoare Materiale- desemneaza contitile sociale care duc la aparitia unor norme de drept,
cum ar fi opinia publica, constiinta colectiva, notinunile de dreptate si justitie,
solotaritatea sociala, convingirile juridice. Datorita insa caracterului lor extrajuridic,
izvoarele mareriale fac obiectul unor astfel de stiinte ca cociologia juridical, filozofia sau
istoria dreptului.

Termenul „izvor de drept” este utilizat în două accepţiuni: material şi formal.
În accepţiunea sa materială, izvorul presupune condiţiile de viaţă a comunităţii
materiale, cu alte cuvinte relaţiile internaţionale. Izvoarele formale reprezintă acele
forme în care îşi găsesc reflectare normele de drept. Izvoarele formale reprezintă o
categorie juridică şi constituie obiectul de studiu a disciplinei drept internaţional
public.

2. Identificați elementele normei cutumiare, caracterizați-le.

Este un izvor nescris al dreptului internaţional, cel mai vechi izvor al dreptului
internaţional, ca şi al dreptului în general . Deşi în condiţiile vieţii contemporane marea
majoritate a reglementărilor internaţionale sunt consacrate prin tratate, cutuma continuă
să fie izvor de drept, în special în acele domenii în care iteresele divergente ale statelor nu
 au făcut posibilă o codificare a regulilor cutumiare, precum şi în domenii ale practicii
relaţiilor dintre state în care nu s-a ajuns la acel stadiu care să impună o reglementare pe
cale convenţională.
Cutuma internaţională este definită ca o practică generală, relativ îngustă şi uniformă,
considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatorie.
O normă cutumiară universală se formează numai ca rezultat al unei practici care capătă
recunoaşterea generală a tuturor statelor, manifestată prin acţiuni sau abstenţiuni,
unele norme cutumiare se pot forma, însă, şi într-un  spaţiu geografic mai limitat, ca
urmare a practicii constante a statelor din zona respectivă, aşa-numitele cutume locale sau
regionale (în materie de pescuit, de exemplu).Asemenea cutume se aplică numai între
statele care au participat la formarea lor, iar dacă un stat din zonă s-a opus în mod
constant la anumite practici cutumiare acestea nu-i sunt opozabile.
În general, se apreciază că pentru stabilirea existenţei şi conţinutului unei cutume trebuie
să se ia în considerare numeroase elemente, cum sunt:
-actele organelor statului care au atribuţii în domeniul relaţiilor internaţionale (declaraţii
de politică externă, note diplomatice, corespondenţa diplomatică, etc.)
-opiniile exprimate de delegaţii statelor în cadrul unor conferinţe diplomatice sau al unor
organizaţii internaţionale;
-unele acte normative interne care au contingenţă cu problema în cauză ori hotărârile
unor organe de jurisdicţie cu incidenţă asupra relaţiilor internaţionale, dacă prezintă
uniformitate sau concordanţă în soluţii;
-dispoziţiile unor tratate internaţionale încheiate de alte state care se referă la norme
cutumiare şi care au un conţinut asemănător în ceea ce priveşte configuraţia acestor
norme, sau reguli ale unor tratate internaţionale care nu au intrat în vigoare, dar care se
aplică de către state în mod tacit.
O normă care la origine este cutumiară este încorporată într-un tratat de codificare sau o
normă de origine convenţională poate fi acceptată de state pe cale cutumiară, tratatele
contribuind astfel în mod esenţial la formarea cutumei, ca acte importante ale practicii
generalizate.

3. Care sunt elementele pentru ca o entitate să aibă personalitate juridical de tip statal?

4. Enumerați 5 exemple de norme jus cogens

1 Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale asumate in Charta
O.N.U.
2 Principiul rezolvarii prin mijloace pasnice a diferendelor international
3 Principiul cooperarii intre state
4 Principiul egalitatii suverane a statelor
5 Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state
5. Argumentați opinia proprie vis-à-vis de importanța tratatului și a cutumei în Dreptul
Internațional Public
Tratatul- este cel mai important izvor al dreptului internaţional contemporan, atât datorită
clarităţii cu care exprimă normele de drept, tehnicii sofisticate şi precise folosite, cât şi
frecvenţei utilizării sale,
tratatul mai poate fi definit ca forma expresă de manifestare a acordului de voinţă dintre
două sau mai multe state, încheiat în scopul de a crea, a modifica sau a abroga norme de
drept internaţional.
Într-o tot mai mare măsură prin tratate internaţionale sunt codificate şi dezvoltate reguli
de drept cutumiar, dreptul internaţional devenind în acest fel tot mai clar şi mai precis.
Ca izvor de drept tratatul internaţional prezintă substanţiale avantaje faţă de cutuma
internaţională:
– se stabilesc cu precizie normele de drept recunoscute de statele care se angajează să le
respecte;
– crearea unor noi norme de drept internaţional se poate realiza în termen mai scurt decât
pe cale cutumiară, când sunt necesare adesea decenii sau secole;
– prin tratate internaţionale se pot reglementa domenii noi ale relaţiilor internaţionale
(dreptul cosmic, energia nucleară, mediul înconjurător .
Nu orice tratat încheiat între două sau mai multe state poate fi izvor de drept.Pentru ca un
tratat să fie izvor de drept trebuie ca el însuşi să fie licit, deci să nu contravină principiilor
fundamentale ale dreptului internaţional şi normelor de bază ale acestuia, de la a căror
aplicare nu se poate deroga, cunoscute sub numele de jus cogens.

Cutuma internaţională este definită ca o practică generală, relativ îngustă şi uniformă,

considerată de către state ca exprimând o regulă de conduită cu forţă juridică obligatoru,
o normă cutumiară universală se formează numai ca rezultat al unei practici care capătă
recunoaşterea generală a tuturor statelor, manifestată prin acţiuni sau abstenţiuni.
Unele norme cutumiare se pot forma, însă, şi într-un  spaţiu geografic mai limitat, ca
urmare a practicii constante a statelor din zona respectivă, aşa-numitele cutume locale sau
regionale (în materie de pescuit, de exemplu).Asemenea cutume se aplică numai între
statele care au participat la formarea lor, iar dacă un stat din zonă s-a opus în mod
constant la anumite practici cutumiare acestea nu-i sunt opozabile.
În general, se apreciază că pentru stabilirea existenţei şi conţinutului unei cutume trebuie
să se ia în considerare numeroase elemente, cum sunt:
-actele organelor statului care au atribuţii în domeniul relaţiilor internaţionale (declaraţii
de politică externă, note diplomatice, corespondenţa diplomatică, etc.)
-opiniile exprimate de delegaţii statelor în cadrul unor conferinţe diplomatice sau al unor
organizaţii internaţionale;
-unele acte normative interne care au contingenţă cu problema în cauză ori hotărârile
unor organe de jurisdicţie cu incidenţă asupra relaţiilor internaţionale, dacă prezintă
uniformitate sau concordanţă în soluţii.
O normă care la origine este cutumiară este încorporată într-un tratat de codificare sau o
normă de origine convenţională poate fi acceptată de state pe cale cutumiară, tratatele
contribuind astfel în mod esenţial la formarea cutumei, ca acte importante ale practicii
generalizate.