DREPTUL FISCAL. Noţiune. Principii.

Izvoare
DREPTUL FISCAL, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile juridice care se nasc in
procesul colectării impozitelor şi taxelor de la PF sau PJ care obţin venituri sau deţin bunuri impozabile
ori taxabile.
REGULĂ
Dreptul fiscal este o ramură a dreptului public ® raporturile juridice fiscale sunt raporturi de drept
public reglementate de norme juridice de drept public. In cadrul acestor raporturi, fără excepţie, unul
dintre subiecte este STATUL, printr-un organ de specialitate care intră in raportul juridic de pe poziţia de
purtător al autorităţii de stat ® efecte: ® Această particularitate creează o poziţie juridică de subordonare
a tuturor subiectelor faţă de subiectul purtător al autorităţii de stat.
O altă consecinţă, de regulă, actele juridice administrativ- fiscale emise in acest domeniu sunt
executorii prin ele insele.
EXCEPŢIE:
Faţă de această concepţie tradiţionalistă insă, legislaţia şi practica au dezvoltat foarte mult şi
aspectul privat al dreptului fiscal. Astfel, in ciuda faptului ca titlurile statului care au ca obiect impozite şi
taxe sunt şi răman titluri executorii, pentru a căror realizare nu este necesară intervenţia magistratului,
totuşi există mai multe situaţii in care tradiţionalul caracter de drept public este atenuat de raporturi
juridice in care egalitatea părţilor şi chiar posibilitatea contribuabilului de a formula pretenţii de natură
patrimonială asupra statului modifică semnificativ concepţia tradiţională cu privire la raporturile juridice
fiscale. Existand, aşadar, o serie de raporturi juridice in cadrul cărora subiectele participante la raporturile
juridice se afla pe o poziţie de egalitate juridică cu statul.
√ Contribuabilul poate contesta orice act administrativ fiscal, orice act de executare, poate
solicita instanţei susgendarea actului administrativ ori suspendarea executării silite, poate cere
statului despăgubiri pentru o impunere defectuoasa ori nelegală, are dreptul la rambursarea unor
impozite (cazul T.VA.) in anumite situaţii, poate sesiza organele judecătoreşti cu privire la
abuzurile administrative ale funcţionarului fiscal sau poate justifica chiar o acţiune judiciară
intemeiată pe Convenţia europeană a drepturilor omului pentru incălcarea articolului 1 cu privire
la dreptul de proprietate.
Raporturile juridice fiscale se nasc in procesul colectării impozitelor şi taxelor, sau al administrării
acestora.
® Administrarea impozitelor şi taxelor este o noţiune legală folosită de codul de procedură fiscală,
a cărei arie de acoperire cuprinde nu numai colectarea, dar şi inregistrarea fiscală, declararea impozitelor,
inspecţia fiscală şi contenciosul fiscal.
S Subiect al impunerii este orice PF sau PJ (de drept public sau privat) care realizează venituri ori
deţine bunuri impozabile ori taxabile. Principiul este universalitatea impunerii, excepţia fiind scutirea de
la impunere, care trebuie să fie expres, şi limitativ prevăzută de legea fiscală)
S Obiectul impunerii sunt atat bunurile cat şi veniturile considerate de legiuitor ca fiind impozabile
ori taxabile.
S Din punct de vedere juridic, prin teritoriul fiscal al unui Stat inţelegem atat spaţiul geografic
alcătuit din sol, subsol, ape şi din coloana aeriană aflată deasupra solului şi apelor, asupra căruia un stat
işi exercită suveranitatea sa exclusivă şi deplină, cat şi teritoriul ocupat de către reprezentanţele
diplomatice ale statului respective, precum şi aeronavele, navele sub pavilion romanesc.

Principiile deptului fiscal

Principiile dreptului fiscal sunt definite de Codul fiscal in art. 3 şi au următorul conţinut:
> Neutralitatea, măsurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma
de proprietate, asigurand condiţii egale investitorilor, capitalului roman şi străin;
> Certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări
arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor,
respectiv aceştia să poată urmări şi inţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina
influenţa deciziilor lor de management financiar aupra sarcinii lor fiscale;
> Echitatea fiscală la nivelul PF, prin impunerea diferită a veniturilor, in funcţie de mărimea
acestora;
> Eficienţa impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel
incat aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice,
in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptării de catre acestea a unor decizii investiţionale majore.
1
 Neutralitatea impunerii, certitudinea impunerii, echitatea fiscală şi eficienţa impunerii reprezintă
principii de bază ale fiscalităţii unei economii libere.
Acestor principii legale li se mai poate adauga un principiu formulat de mai mulţi teoreticieni, care
are in vedere contribuţia fiecăruia la sistemul fiscal proporţional cu capacitatea să contributivă. Aceasta
inseamnă consacrarea ideii de egalitate prin impunere, preferabilă principiului egalităţii in faţa impunerii.
Deşi există argumente pro şi contra pentru susţinerea oricăreia din aceste două idei, autorii prezentei
lucrări se pronunţă in favoarea egalităţii prin impunere, fie şi pentru motivul unei echităţi sociale mai mari
decat acela al egalităţii in faţa impozitului. Considerăm că este normal ca un cetăţean care are o avere mai
mare să contribuie intr-o măsură superioară la constituirea fondurilor generale ale societăţii decat un
cetăţean care are o capacitate contributivă inferioară.

Izvoarele dreptului fiscal

Constituţia Romaniei este primul şi cel mai important izvor al dreptului fiscal. Legea fundamentală
a ţării reglementează in art. 56 obligaţia cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile
publice, intre indatoririle fundamentale cetăţeneşti, aceasta indatorire fundamentală insă trebuie să fie
garantată de aşezarea justă a sarcinilor fiscale, de interzicerea oricăror alte prestaţii in afara celor stabilite
prin lege (Constituţia Romaniei, art. 56 alin. (3) consacră principiul nullum impositum sine lege şi de
reglementarea prin lege a modului de cheltuire a fondurilor generale ale societăţii constituite din impozite
şi taxe.
In afara legii fundamentale, la sfarşitul anului 2003, au fost codificate de către legiuitorul roman
Codul Fiscal (Legea 571/2003) şi Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003).
Codul Fiscal strange la un loc principiile generale ale fiscalităţii, raportul dintre legea romană şi
tratatele internaţionale cu privire la impunere, inclusiv convenţiile de evitare a dublei impuneri,
principalele impozite şi taxe din sistemul fiscal romanesc, incercarea de concentrare a tuturor acestor
reglementări intr-un singur cadru normativ este lăudabilă. Modificările permanente insă, modificări de
esenţă ale acestei reglementări precum şi adăugarea prin reglementări secundare la normele juridice
primare, slăbeşte foarte mult din efectul benefic produs iniţial.
Codul de procedură fiscală concentrează toate reglementările legale procedurale care ţin de
„administrarea impozitelor şi taxelor", respectiv inregistrarea contribuabililor, declararea impozitelor şi
taxelor, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor şi taxelor, soluţionarea contestaţiilor formulate de
contribuabili impotriva actelor administrative fiscale.
Reglementările secundare, respectiv Normele, Instrucţiunile şi Regulamentele de aplicare ale
legislaţiei fiscale, adoptate prin Hotărare de Guvern ori prin Ordin al Ministrului finanţelor Publice,
detaliază in amănunt modul de aplicare a normelor fiscale sau procedural fiscale, conţinand reglementari
şi, uneori, chiar lămuriri necesare, in absenţa cărora aplicarea legislaţiei fiscale ar fi dificilă.
Deciziile Comisiei fiscale centrale constituite la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, a cărei
raţiune de funcţionare este interpretarea unitară a reglementărilor fiscale sunt obligatorii doar pentru
organele fiscale, modul de interpretare a legii fiscale cuprinse intr-o Decizie a Comisiei putand fi infirmat
pe cale judiciară prin hotărare judecătorească.
Dreptul Uniunii Europene ® ca şi ansamblul actelor normative care reglementează raporturile
juridice care apar in procesul integrării europene.
Potrivit art.. 148 din Constituţie, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte
reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile
interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele normative care reglementează raporturile
juridice ce produc efecte asupra sistemului fiscal naţional
Spre exemplu, Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea
adăugată, cu modificările şi completările ulterioare, există regim comun şi in materia accizelor, şi desigur
există o uniune vamală la nivelul UE.
Impozitele, taxele şi alte venituri ale bugetului de stat, indiferent de natura şi subiectele de drept
plătitoare, se realizează in cadrul unor raporturi juridice care se nasc, se modifică şi se sting in baza
actelor normative prin care se reglementează relaţiile fiscale.

2
 RAPORTURILE JURIDICE FISCALE
R.j. fiscale sunt reglementate in temeiul normelor juridice referitoare la colectarea veniturilor fiscale
ale statului.
R.J. FISCALE sunt formate din relaţii de impunere care iau naştere in procesul repartizării unei
părţi din venitul naţional şi in redistribuirea unor venituri ale PF şi ale PJ, in scopul constituirii fondurilor
băneşti ale bugetului de stat.
Raporturile juridice fiscale sunt de două categorii:
- r.j. fiscale materiale (de drept material) şi
- r.j. fiscale procesuale (de drept procedural fiscal).
Din totalitatea activităţilor desfăşurate in scopul stabilirii şi incasării la bugetul consolidat a
impozitelor şi taxelor, unele sunt specifice r.j. fiscale, iar altele r.j. procedural fiscale.
Raportul juridic fiscal poate avea ca obiect:
- sursa veniturilor contribuabilului - unde se analizează atat legalitatea acestuia cat şi provenienţa
efectivă;
- natura juridica a venitului - pentru a se stabili regimul fiscal aplicabil;
- mărimea venitului - care inseamnă stabilirea incasării totale şi a cheltuielilor deductibile care
determină masa impozabilă la care se aplică cota de impozit;
- stabilirea creanţei fiscale şi emiterea titlului de creanţă fiscală.
Titlul de creanţă fiscală este „actul ultim" care finalizează activitatea desfăşurată sub imperiul r.j. de
drept material fiscal.
Titlul de creanţă fiscală este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală,
intocmit de organele fiscale competente.Titlul de creanţă fiscală este documentul care se află la baza
declanşării celor mai importante proceduri din activitatea de administrare fiscală care face obiectul r.j. de
drept procesual fiscal.
In cazul celor două categorii de r.j.:
- subiectele sunt aceleaşi (organele fiscale şi contribuabilii);
- obiectul este acelaşi (stabilirea şi incasarea la bugetul general consolidat a impozitelor, taxelor şi
altor contribuţii datorate de către debitorii fiscali);
- dar diferă conţinutul celor două categorii de raporturi.
Continutul r.j. de drept material fiscal: drepturile şi obligaţiile părţilor legate de perceperea
impozitelor, perceperea dobanzilor şi penalităţilor, dreptul la restituirea impozitelor şi taxelor, dreptul la
rambursarea T.V.A. şi obligaţiile corelative de declarare a materiei impozabile, a bunurilor deţinute şi
veniturilor realizate impozabile ori taxabile, etc.
Continutul raportului de drept procedural fiscal: drepturi şi obligaţii legate de acţiunile
administrative, administrativ-jurisdicţionale şi procesual-civile legate de activitatea de administrare a
impozitelor şi taxelor.
Administrarea impozitelor şi taxelor (in sensul C.proc.fiscală) ansamblul activităţilor desfăşurate de
organele fiscale in legătură cu: inregistrarea fiscală; declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat; soluţionarea
contestaţiilor impotriva actelor administrative fiscale.
R.j. fiscale intrunesc toate caracteristicile r.j. financiare şi au elemente comune tuturor r.j. in
general, indiferent de deosebirile de conţinut dintre diferitele categorii de venituri ale bugetului de stat.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice fiscale sunt subiectele, conţinutul şi obiectul.
A. Subiectele raportului juridic fiscal sunt:
1) STATUL, ca şi purtător al autorităţii de stat, prin organele fiscale investite cu atribuţii specifice
realizării veniturilor fiscale.
La nivel central, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală (ANAF) şi unităţile sale teritoriale.
La nivel local, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate in r.j. fiscale de autorităţile
administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, in limita
atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă organele fiscale ale statului.

3
 2) CONTRIBUABILUL, orice persoană fizică ori persoană juridică sau orice altă entitate fără
personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, in
condiţiile legii.
Contribuabil este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau deţine un bun impozabil/
taxabil pe teritoriul fiscal al Romaniei.
In relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate avea un raport juridic direct, sau poate fi
reprezentat printr-un imputernicit, convenţional sau legal.
Conţinutul şi limitele reprezentării convenţionale sunt cele cuprinse in imputernicire sau stabilite de
lege, după caz.
Reprezentarea legală apare in situaţia in care contribuabilul propriu-zis nu se poate reprezenta el
insuşi in r.j. fiscale şi nici nu a fost desemnat un reprezentant convenţional, in toate aceste situaţii,
instanţa judecătorească, din oficiu sau la cererea organului fiscal, va numi un curator fiscal cu drept de
reprezentare a contribuabilului şi cu drept de exercitare a tuturor drepturilor şi obligaţiilor contribuabilului
in numele şi pe seama acestuia.

PLĂTITORUL obligaţiei fiscale

In anumite situaţii, generate de structura r.j. de drept material fiscal, obligaţia de plată a unui
impozit stabilit de lege in sarcina unui contribuabil nu revine nici contribuabilului şi nici reprezentantului
său legal ori convenţional, curatorului ori succesorului in drepturi, ci plătitorului.
Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care, in numele debitorului, conform legii,
are obligaţia de a plăti sau de a reţine şi de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte
sume datorate bugetului general consolidat, angajatorul in cazul unui raport juridic de muncă este plătitor
al obligaţiilor fiscale constand in impozit pe salarii şi contribuţii sociale in numele şi pe seama
angajatului.
Plătitorul nu este un debitor al unui impozit, ci persoana desemnată de legiuitor care are obligaţia
reţinerii şi vărsării impozitului datorat de contribuabil in cazul impozitelor a căror realizare se face prin
reţinere la sursă şi virarea in conturile trezoreriei statului.
Neindeplinirea obligaţiei de plată atrage sancţiuni legale pentru plătitor, diferite de sancţiunile
aplicabile unui contribuabil care nu efectuează o plată in cazul impozitelor directe sau indirecte a căror
plată se face direct de către contribuabilul-debitor.
Sancţiunile şi tratamentul juridic este diferenţiat intre contribuabilul rău-platnic şi plătitorul care nu-
şi respectă obligaţia de reţinere şi vărsare a unui impozit datorat de alt contribuabil, intrucat in timp ce
contribuabilul este şi debitor şi plătitor al obligaţiei fiscale, plătitorul nu este şi debitor.

B. Conţinutul raporturilor juridice fiscale il constituie drepturile şi obligaţiile subiectelor

participante.
1) Drepturile subiectelor reprezintă creanţe fiscale, drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă
din raporturile de drept material fiscal.
Creanţele fiscale sunt de două feluri: creanţe fiscale principale şi creanţe fiscale accesorii.
Astfel, creanţele fiscale pot fi:
- dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale
bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea TVA, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite de
legiuitor creanţe fiscale principale;
- dreptul la perceperea dobanzilor şi penalităţilor de intarziere, in condiţiile legii, denumite creanţe
fiscale accesorii.
Dreptul de creanţa fiscală şi obligaţia fiscală corelativă apar in momentul in care, potrivit legii, se
constituie baza de impunere care le generează.
Creanţele fiscale se sting prin incasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescripţie şi
prin alte modalităţi prevăzute de lege.

2) Obligaţiile subiectelor reprezintă obligaţii fiscale.

Obligaţiile fiscale sunt de două feluri: obligaţii fiscale principale şi obligaţii fiscale accesorii.
Spre exemplu:
- obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele,
contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
4
 - obligaţia de a plăti dobanzi şi penalităţi de intarziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi
altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a inregistra in evidenţele contabile şi de plată, la termenele
legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;
Obligaţiile fiscale accesorii ® dobanzile, penalităţile de intarziere sau majorări de intarziere.
Corespunzător rolului şi funcţiilor veniturilor fiscale, cele mai importante drepturi revin statului,
respectiv de a institui venituri fiscale şi de a impune persoanelor fizice şi juridice obligaţia de a plăti
veniturile fiscale individualizate in sarcina fiecăruia.
N.B. Dreptul de a institui venituri fiscale şi de a impune obligaţia plăţilor se exercită de către
stat prin organele competente şi se caracterizează prin:
- adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit fiscal in parte;
- individualizarea obligaţiei fiscale a pf sau juridice plătitoare, precum şi determinarea veniturilor
fiscale pentru care au obligaţia de plată;
- incasarea şi urmărirea incasării veniturilor fiscale datorate;
- controlul modului in care plătitorii veniturilor fiscale işi indeplinesc obligaţiile ce le revin.
Contribuabilii au, in principal, obligaţia de a plăti veniturile fiscale in cuantumul şi la termenele
legale prevăzute
- condiţie sine qua non pentru constituirea fondurilor generale de dezvoltare social-economică a
societăţii.
Dar, au şi dreptul de a pretinde stabilirea impunerii şi modalităţii de plată in conformitate cu
dispoziţiile actelor normative care reglementează fiecare venit fiscal, de a beneficia de inlesnirile legale
(scutiri, reduceri, amanări, eşalonări de plată etc), precum şi de a contesta actele cu caracter individual ale
organelor de control fiscal pe care le consideră neconforme cu legea.

C. Obiectul raporturilor juridice fiscale este stabilirea şi prelevarea la bugetul general consolidat a
obligaţie fiscale (taxe, impozite şi alte contribuţii datorate de către debitorii fiscali), acesta reprezintă
obiectul principal al r.j. fiscale.
Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal il constituie chiar sumele de bani ce reprezintă
impozite, taxe şi alte venituri.

2.3.1. Fiscalitatea
2.3.1.1. Noţiunea fiscalităţii
Intr-un sens restrans, fiscalitatea este formată din totalitatea taxelor şi a impozitelor reglementate
prin acte normative.
Intr-un sens larg, fiscalitatea reprezintă un sistem de percepere a impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor de către autorităţile publice in scopul realizării funcţiilor social-economice ale statului.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul căruia se face aplicarea politicii fiscale.
Astfel, fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin excelenţă juridic, care se
constituie din totalitatea impozitelor şi taxelor prevăzute in legislaţia fiscală şi are la bază -un ansamblu
de măsuri şi acţiuni, intreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată.
N.B. Termemul de „fiscalitate” işi are originea etimologică in limba latină.
Astfel, „rădăcina” acestui termen pare a fi cuvantul latin „fiscus” , care intr-un prim sens se traducea
prin „paner” sau „coş” folosit pentru transportul painii sau al altor obiecte, pentru a desemna mai apoi
coşul pe care romanii il foloseau pentru strangerea banilor, un instrument de colectare de resurse in
vederea redistribuirii lor.
Doctrina stabileşte o similitudine intre fiscalitate şi sistemul fiscal. Iar, sistemul fiscal este privit ca
reprezentand totalitatea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte venituri publice provenite de la
persoanele juridice şi persoanele fizice care alimentează bugetele publice.
De asemenea, sistemul fiscal cuprinde o diversitate de impozite, taxe şi alte vărsăminte obligatorii,
are afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportată de
mase, mai ales prin intermediul preţurilor.
Totodată, sistemul fiscal constă intr-un ansamblu de măsuri şi acţiuni, intreprinse de stat printr-o
politică fiscală adecvată, referitoare la: rolul impozitelor şi al taxelor, tipurile de impozite şi taxe,
aşezarea, urmărirea şi incasarea impozitelor şi a taxelor. Şi, presupune existenţa unei entităţi care are
sarcina administrării impozitelor şi taxelor.

5
 Pentru o bună funcţionare a economiei, este necesară asigurarea unei stabilităţi a sistemului fiscal,
altfel, frecventele modificări şi completări care se aduc reglementărilor fiscale creează greutăţi in
cunoaşterea corectă şi aplicarea unitară a legislaţiei fiscale

2.3.1.2. Nivelul şi structura fiscalităţii

Nivelul fiscalităţii il reprezintă mărimea (cotele) taxelor şi impozitelor.
Deoarece mărimea impozitelor, in expresie nominală, este puternic influenţată de procesul
inflaţionist, pentru a aprecia nivelul fiscalităţii este mai corect indicatorul care exprimă partea din
produsul intern brut care este prelevată la dispoziţia statului pe calea impunerii (D.D. Şaguna, D. Şova,
2011, p. 12).
NIVELUL fiscalităţii - o examinare a fiscalităţii in plan vertical, şi este procentul, mărimea cotei
impozitului/ taxei ce se aplică asupra masei impozabile.
0% ® peste 100%
alimente de strictă necesitate ↓ ↓ descurajare, desfiinţare
produsele pentru copii pană in 2 ani ↓ ↓’50 - chiaburii ^ desfiinţaţi printr-un
impozit 0%, TVA 0% ↓ ↓ impozit in natură (pe hectar - ca unitate)
incurajează ↓ care depăşea cu mult posibilităţile lor

Nivelul fiscalităţii cunoaşte diferenţieri importante de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta.

STRUCTURA fiscalităţii ® o examinare a fiscalităţii in plan orizontal, reprezentand

totalitatea categoriilor de impozite şi taxe, diversitatea impozitelor prin intermediul cărora statul
colectează veniturile fiscale.
In ultimii ani se observă o echilibrare a impozitelor directe şi a celor indirecte in cadrul politicii
fiscale duse de ţările dezvoltate. Impozitele indirecte nu ţin cont de mărimea venitului (averii) personal, ci
de nivelul consumului acestuia, cu cat ponderea acestor impozite in totalul veniturilor publice este mai
mare, cu atat sarcina fiscală va fi mai inechitabilă, astfel, povara fiscală este invers proporţională cu
puterea economică a plătitorilor de impozite ( D.D. Şaguna, D. Şova, 2011, p. 12).

N.B. Nivelul şi structura fiscalităţii reprezintă parghiile fiscale prin care statul are posibilitatea să
realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor bugetare, dar in acelaşi timp să acţioneze politic
asupra unor categorii sociale deoarece fiscalitatea poate fi privită ca fiind un instrument eficient in
serviciul unei politici care se traduce print-o anumită viziune asupra vieţii in comun, organizată de către
componente ale puterii specializate in gestionarea serviciilor publice pentru a căror bună funcţionare este
necesară colectarea unor resurse financiare destinate a acoperi cheltuielile generale ale societăţii. Astfel,
fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul căruia se face aplicarea politicii fiscale. (Minea,
2010)

N.B. Trebuie reţinut că fiscalitatea este obiectiv necesară in orice societate, deoarece ea constituie
in punct de vedere politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine in economie pentru
corectarea unor deficienţe ale pieţei sau pentru a redistribui veniturile şi resursele. Iar problema care se
pune este aceea a proiectării unui sistem fiscal care să diminueze pierderea socială şi să realizeze
obiectivele de echitate acceptate social la un moment dat.
De asemenea, fiscalitatea poate contribui la creşterea nivelului de trai, la progrese economice,
sociale, precum şi la indeplinirea corespunzătoare a sarcinilor ce revin instituţiilor şi şi serviciilor publice.

2.3.I.3. Efectele fiscalităţii

In momentul luării unei decizii politice de inăsprire a fiscalităţii trebuie comensurate cu obiectivitate
efectele pe termen scurt, mediu şi lung făţă de obiectivul propus - maximizarea resurselor financiare
publice - , deoarece o creştere necontrolată a fiscalităţii decurajează formarea de economii şi realizarea de
investiţii, ingustează bazele de impunere şi anulează eventualele efecte benefice privind nivelul
veniturilor bugetare aduse de creşterea ratei de impunere. Iar, o rată a fiscalităţii reduse conduce la o
modificare (in sens pozitiv) a inclinaţiei spre consum şi spre investiţii (D. Pătroi, op. cit., p. 84, N.R.
Moşteanu, op. cit., p. 81).

6
 Printre efectele fiscalităţii, indeosebi cele negative, enumerăm:
❖ frauda şi evaziunea fiscală;
❖ riscul de inflaţie prin fiscalitate;
❖ deteriorarea competivităţii internaţionale;
❖ riscurile de diminuare ale eforturilor productive.
Totuşi, in literatura de specialitate, se constată că creşterea presiunii fiscale poate deveni prin
efectele sale un factor ridicat de risc la adresa securităţii naţionale prin dezechilibre micro şi
macroeconomice, precum şi instabilitatea socială pe care o generează; sau că poate imbrăca formele unei
rezistenţe politice la prelevările obligatorii, care se manifestă indeosebi prin revendicări categoriale in
favoarea micşorării anumitor impozite sau contribuţii sociale, ca şi prin luarea de poziţie şi votarea. ( P.
Brezeanu, op. cit., ed. 2, p. 134; D.A.P. Florescu, P. Coman, G. Bălaşa, op. cit., p. 80).

2.3.1.3.1. Frauda și evaziunea fiscală

Fenomenul de evaziune fiscală este definit ca reprezentand ansamblul procedeelor licite sau ilicite
cu ajutorul cărora contribuabilii sau alte persoane interesate sustrag in totalitate sau in parte materia lor
impozabilă obligaţiilor stabilite prin legile fiscale.
In interiorul fenomenului evazionist distingem intre fapte de sustragere de la impunere licite
(nesancţionate de lege) şi fapte de sustragere de la impunere ilicite (sancţionate de lege). Fenomenul are
astfel două forme de manifestare, evaziune fiscală licită şi evaziune fiscală ilicită (frauda fiscală).
Pe măsura adancirii cooperării economice internaţionale şi a dezvoltării - pe multiple planuri - a
relaţiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite şi cu un nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală nu se
mai manifestă doar ca un fenomen intern naţional, ci a devenit unul internaţional. Fenomenul evazionist
are astfel şi o dimensiune internaţională putandu-se vorbi despre evaziunea fiscală internaţională, iar cea
mai cunoscută modalitate de săvarşire a acestei fapte este utilizarea paradisurilor fiscale - ţări unde
fiscalitatea este mai redusă sau inexistentă - in care către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai
avantajos, totodată, sub acest aspect evaziunea fiscală internaţională este o formă a evaziunii fiscale
legale, iar paradisul fiscal o soluţie de realizare la fel de legală.
Totuşi, de-a lungul timpului, paradisurile fiscale au devenit astfel adevărate “canale colectoare” a
unor uriaşe sume de bani provenite prin metode, mai mult sau mai puţin frauduloase, de evitare a
impozitelor; acestea oferă o serie de avantaje pentru criminalitatea economico - financiară: folosirea
imprumuturilor fictive acordate unor false corporaţii, supraevaluarea frauduloasă a unor investiţii,
fabricarea de documente justificative care pot sta chiar la baza unor investiţii inexistente in fapt.
Totodată, printre procedeele fenomenului de evaziune fiscală se numără şi economia subterană care
imbracă diverse forme de manifestare, spre exemplu, munca la negru.
In consecinţă, multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai
ales, povara acestor obligaţii au făcut să stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a
inventa procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale. In această ordine de idei, evaziunea fiscală a
fost intotdeauna in special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii in averea lor, ii
atinge in cel mai sensibil interes: interesul bănesc (Virgil Cordescu, „Evaziunea fiscală in Romania” , teză
de doctorat in Ştiinţe economice, 1936).

2.3.I.3.2. Riscul de inflaţie prin fiscalitate

Acest risc este legat de orice creştere a impozitelor sau cotizaţiilor sociale care are tendinţa de a se
repercuta asupra procesului de determinare a preţurilor şi salariilor şi de a alimenta inflaţia.
Astfel, aşa cum intreprinderile caută să cuprindă in preţurile lor de vanzare creşterile de impozite şi
taxe sociale pe care le suportă, la fel salariaţii incearcă să recupereze, sub forma salariilor mai mari,
pierderea puterii de cumpărare care rezultă din creşterea impozitelor sau din sporirea costului vieţii.
Totodată, o soluţie pentru a se preintampina sau a se inlătura urmările nedorite şi neproductive ale
rezistenţei la impozite, la care au recurs mai multe state, pare a fi relaxarea fiscalităţii (P. Brezeanu, op.
cit., ed. 2, p. 138).

2.3.I.3.3. Deteriorarea competitivităţii internaţionale

Pentru ţările cu o economie dezvoltată, competivitatea intreprinderii, capacitatea de a infrunta cu
succes concurenţa internaţională, constituie un factor determinant al creşterii economice şi al nivelului de
ocupare a forţei de muncă. Acesta este motivul pentru care prioritatea competivităţii constituie un obiectiv
major al autorităţilor publice.
7
 Reversul medaliei l-ar constitui faptul că o creştere a prelevărilor obligatorii, suportate de către
intreprinderi, riscă să aducă prejudicii competivităţii lor, repercutandu-se in preţurile produselor,
diminuand capacitatea de autofinanţare şi, implicit, capacitatea lor de investiţie şi de modernizare (D.D.
Şaguna, D. Şova, 2011, p. 27; P. Brezeanu, op. cit., ed. 2, p. 138.).

2.3.1.3.4. Riscurile de diminuare ale eforturilor productive

Potrivit literaturii de specialitate, se consideră că in această privinţă se remarcă economiştii liberali
care insistă asupra efectelor descurajante pe care le provoacă nivelurile ridicate ale prelevărilor obligatorii
asupra muncii, economiilor şi investiţiilor, precum şi asupra spiritului de intreprindere (P. Brezeanu, op.
cit., ed. 2, pp. 133-134).
Astfel, din punct de vedere al incitării muncii se apreciază că există două tipuri de reacţii opuse pe
care le poate provoca o majorare a impozitării venitului:
a) efectul de substituţie, ce implică diminuarea timpului de muncă furnizat de un individ datorită
diminuării remuneraţiei sale nete;
b) efectul de venit, care implică creşterea cantităţii de muncă in scopul de a compensa pierderea
venitului net datorată creşterii impozitului.
In acest context pentru a exprima rezistenţa la impozit se utilizează termenul de abstinenţă fiscală
care constă in evitarea indeplinirii anumitor operaţiuni in scopul de a scăpa de impozitele la care ele dau
naştere.
Astfel, reiese că este vorba de o rezistenţă pasivă prin care o persoană activă caută se limiteze sau să
reducă activitatea sa salarizată, in scopul ca venitul său să nu atingă un anumit nivel, pentru a nu fi atins
de o tranşă cu o rată ridicată a impozitului sau un consumator nu cumpără produse care conţin in preţ o
valoare a impozitului ridicată.
Abstinenţa fiscală poate să se concretizeze in scăderea activităţii economice dacă ea reduce in mod
pronunţat incitarea la muncă, la economisire şi la investire.
Totodată, intr-o altă opinie din doctrină, gradul de fiscalitate al ţării noastre prezintă o tentă
confiscatorie, in măsura in care sumele băneşti disponibile, rămase după impozitare, asigură doar
mijloacele indispensabile subzistenţei şi nu acoperirea, intr-un grad satisfăcător, a tuturor nevoilor umane.
Acestă stare de fapt putand avea ca efect inhibarea motivaţiei de a munci şi „orientarea” contribuabilului
către obţinerea unor venituri cu caracter ilicit, sustrase de la impozitare (D. Pătroi, op. cit., pp. 79 şi urm.).
De asemenea, in aceiaşi opinie se constată că, in perioada de după 1990, sistemul fiscal romanesc s-
a constituit pe fondul antitezei intre caracterul limitat tot mai restrans, al resurselor financiare publice şi
cererea tot mai ridicată de fonduri publice, in vederea satisfacerii, intr-o măsură cat mai cuprinzătoare, in
special a unor nevoi sociale. Iar, autoritatea statală a văzut in amplificarea fiscalităţii modalitatea cea mai
facilă de procurare a resurselor financiare publice, fără a lua insă in calcul efectul advers al acestora, in
sensul că o creştere a fiscalităţii generează o creştere a presiunii fiscale, iar, in condiţiile in care aceasta
devine sufocantă, apare fenomenul de „fugă de impozitare” , respectiv evaziune fiscală
Totodată, in aceiaşi opinie, se susţine că, in condiţiile actuale, odată cu integrarea in Uniunea
Europeană şi după aproape două decenii de căutări şi cercetări, sistemul fiscal romanesc ar trebui
guvernat de principiul influenţării pozitive a contribuabilului, iar obiectivul fundamental trebuie să-l
reprezinte creşterea gradului de acceptare voluntară a impozitelor şi taxelor, orientate spre sensibilizarea
contribuabililor la obligaţiile fiscale care le revin. In aceiaşi opinie, se consideră că, in legătură cu acest
aspect „cu cat contribuabilii pot cuantifica, in mod concret, dimensiunea materială a utilizării sumelor de
bani pe care le plătesc cu titlu de impozit, cu atat gradul de consimţire al acestora, la plata obligaţiilor
fiscale care le revin, va fi mai ridicat.

2.3.2. Politica fiscală

2.3.2.I. Noţiunea politicii fiscale
Politica fiscală, in sens larg, se constituie in cadrul activităţilor autorităţilor publice de percepere şi
utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi furnizării de servicii şi bunuri publice.
Politica fiscală reprezintă un asamblu de instrumente de intervenţie a statului, generate de procese
specific financiar-fiscale: formarea prin impozite şi taxe a veniturilor fiscale, alocarea cheltuielilor fiscale,
asigurarea echilibrelor fiscale.
Prin politica fiscală se inţelege şi volumul şi provenienţa surselor de alimentare a fondurilor publice,
metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de realizare a
acestora (D.D. Şaguna, D. Şova, 2011, p.15).
8
 N.B. Politica fiscală a statului este alcătuită din principii pe care le promovează statul şi care in
esenţă au ca scop realizarea veniturilor publice (banului public) şi protecţia, incurajarea sau descurajarea
anumitor activităţi.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul căruia se face aplicarea politicii fiscale.
Astfel, in concret instrumentele de realizare a politicii fiscale sunt impozitele, directe şi indirecte, şi taxele
bugetare.

2.3.2.2. Scopurile politicii fiscale şi interdependenţa cu alte politici

Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură
publică, militară, socială, etc. (D.D. Şaguna, D. Şova, 2011, pp.15-16)
Ea reprezintă o parte integrantă a acţiunilor economice generale intreprinse de stat.
Intre politica economică şi cea fiscală s-au creat puternice interdependenţe, politica fiscală
implicandu-se in rezolvarea cerinţelor economiei prin acţiunea de intervenţie a statului cu ajutorul
instrumentelor fiscale in procesele economice.
Politica fiscală se interferează puternic şi cu politicile sectoriale (industrie, comerţ, agricultură etc),
cu politicile financiar-monetare, sociale precum şi cu strategiile legislativ-instituţionale.
Deoarece prelevările de resurse băneşti de la persoane fizice sau persoane juridice la fondurile
publice conduc la scăderea patrimoniului contribuabililor, aceste prelevări trebuie să fie stabilite de către
autorităţile publice competente şi să ia o formă juridică adecvată - lege ca act juridic al Parlamentului,
care să fie opozabilă tuturor membrilor societăţii.
Prin intermediul politicii fiscale se poate acţiona in sensul protejării, incurajării anumitor ramuri
economice; astfel, intervenţionismul fiscal poate avea obiective diferite, cum sunt:
• stimularea agenţilor economici spre realizarea de investiţii in anumite domenii;
• creşterea calităţii şi a competitivităţii produselor;
• stimularea exportului;
• protej area mediului inconj urător etc.
Legătura politicii fiscale cu cea socială decurge din faptul că unele obiective sociale se aduc la
indeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerări, reduceri de impozite şi taxe, aplicarea unor
deduceri din materia impozabilă.
Totodată, prin modul de impozitare se are in vedere realizarea echităţii verticale (pe seama
progresivităţii impunerii), dar şi a celei orizontale (pe baza principiului conform căruia la venituri egale să
se perceapă impozite egale).
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii financiare, nu poate fi abordată decat in stransă
legătură cu politica alocativă (politica fiscală stricto sensu).
La randul său, politica fiscală trebuie să fie corelată cu politica monetară şi celelalte componente ale
politicii economice şi sociale, precum şi cu cele de protecţie a mediului, de apărare naţională etc.

2.3.2.3. Principiile politicii fiscale

Una dintre preocupările economiştilor in materie de impozite a fost aceea de a delimita şi a defini
cerinţele pe care trebuie să le indeplinească un sistem fiscal pentru a fi considerat raţional. Asemenea
principii au in vedere dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, precum şi obiectivele social-
economice pe care le urmăreşte politica fiscală. (D.D. Şaguna, D. Şova, 2011, p. 20).
Printre principiile politicii fiscale, enumerăm:
❖ Principiul impunerii echitabile
❖ Principiul politicii financiare
❖ Principiul politicii economice

2.3.2.3.1. Principiul impunerii echitabile

In funcţie de gradul de cuprindere a subiectelor şi a materiei impozabile, impunerea poate fi
calificată ca fiind generală (atunci cand se intinde asupra tuturor claselor şi păturilor sociale in ce priveşte
veniturile ori averea acestora) sau parţială (cand unele clase sau pături sociale beneficiază de anumite
facilităţi fiscale: scutiri sau reduceri de impozite).
Vorbind despre principiul impunerii echitabile, care trebuie avut in vedere la repartizarea sarcinilor
fiscale intre membrii societăţii, este necesar să se facă distincţie intre egalitatea in faţa impozitului şi
egalitatea prin impozit.

9
 Egalitatea in faţa impozitului - impunerea trebuie să se facă in acelaşi mod pentru toate PF şi PJ,
indiferent de locul unde domiciliază sau işi au sediul, să nu existe, deci, deosebire de tratament fiscal de la
o zonă la alta a ţării.
Impunerea trebuie să se facă in acelaşi mod pentru toate activităţile economice, indiferent de forma
juridică in care sunt organizate sau funcţionează, producători individuali ori intreprinderi mari sau mici.
In consecinţă, egalitatea in faţa impozitului presupune neutralitatea impozitului.
Egalitatea prin impozit - presupune diferenţierea sarcinilor fiscale de la o persoană la alta in raport
de o serie de factori economico-sociali, printre care: mărimea absolută a materiei impozabile, situaţia
personală a subiectului impozabil ş.a.m.d.
Această egalitate presupune un tratament fiscal diferit al celor avuţi faţă de cei mai puţin avuţi, al
celibatarilor faţă de cei căsătoriţi şi cu copii ş.a.m.d.
N.B. Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă principiului egalităţii in
faţa impunerii.
In funcţie de sursa de provenienţă a veniturilor, egalitatea poate fi orizontală sau verticală.
In cadrul egalităţii orizontale, se analizează mărimea relativă a sarcinii fiscale la care este supusă o
PF sau PJ, pentru veniturile realizate dintr-o anumită sursă, in comparaţie cu sarcina la care este supusă o
altă persoană pentru veniturile de aceeaşi mărime sau cele realizate de muncitori cu cele ale impozitului
pentru veniturile din activităţi industriale, comerciale sau agricole, realizate de industriaşi, comercianţi ori
ţărani.
In cazul egalităţii verticale, se analizează mărimea relativă a sarcinii fiscale corespunzătoare unor
venituri diferite in cuantum, realizate de către persoane diferite, dar care au aceeaşi sursă de provenienţă.
Pentru realizarea unei reale egalităţi fiscale, trebuie să se ţină cont, la stabilirea impozitului, şi de
situaţia individuală a contribuabilului, de sarcinile sociale ale acestuia, care-i influenţează capacitatea
contributivă, iar nu numai de mărimea absolută a veniturilor pe care acest contribuabil le realizează.
In practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere şi anume: in cote fixe şi in cote
procentuale (proporţionale, progresive şi regresive).
Impunerea in cote fixe - nu ţine seama nici de venitul, nici de averea şi nici de situaţia personală a
subiectului impozabil, ci este un impozit fix şi neutru.
Impunerea in cote procedurale - fiecare contribuabil participă la acoperirea cheltuielilor publice
proporţional cu venitul sau averea sa.
Impunerea progresivă - caracterizată prin faptul că rata impozitului se măreşte odată cu sporirea
venitului (averii), ceea ce duce la creşterea mai rapidă a impozitului decat a valorii materiei impozabile.
Impunerea regresivă - este rezultatul metodelor de evaluare a veniturilor diferitelor clase sociale,
practicate in scopul avantajării şi impulsionării celor care realizează venituri mari.

2.3.2.3.2. Principiul politicii financiare

Atunci cand introduce un nou impozit, statul urmăreşte ca acesta să aibă un randament fiscal ridicat,
să fie stabil şi să fie elastic.
Pentru ca un impozit să fie considerat ca avand randament fiscal ridicat, este necesar cu acesta să fie
universal (să fie plătit de către toate persoanele care realizează venituri din aceeaşi sursă sau care posedă
acelaşi gen de avere şi să cuprindă intreaga materie impozabilă, să nu fie susceptibil de evaziuni ori
fraude fiscale şi să nu reclame cheltuieli mari de percepere).
Un astfel de impozit ar putea li catalogat ca un impozit ideal, ceea ce este greu de imaginat. Totuşi,
impozitul pe salarii intruneşte aceste cerinţe. In cazul celorlalte impozite, o parte din materia impozabilă
scapă impunerii ca urmare a evaziunii fiscale.
Un impozit este stabil atunci cand nu este influenţat de oscilaţiile provocate de conjuncturile
socioeconomice.
Randamentul fiscal al unui impozit stabil nu creşte odată cu sporirea producţiei şi a veniturilor şi
nici nu scade in perioadele de criză şi depresiune cand se reduce materia impozabilă, ci işi păstrează
nivelul undeva la un prag de mijloc.
Impozitul este elastic atunci cand este capabil să se adapteze nevoilor fiscale, adică să fie la
„dispoziţia" bugetului: să fie majorat cand cheltuielile fiscale cresc şi să fie micşorat atunci cand
cheltuielile fiscale se reduc.
O altă latură a principiului politicii financiare o constituie alegerea tipului şi numărului de impozite
prin care statul işi va procura veniturile fiscale. Teoretic, pentru a-şi atinge acest scop, statul se poate
folosi de un singur impozit sau de o multitudine de impozite.
10
 In societatea modernă, practicarea unui singur impozit ar fi irealizabilă, deoarece respectivul
impozit, care ar fi stabilit in funcţie de puterea economică a plătitorilor (un alt criteriu neputand fi luat in
considerare), ar generaliza nemulţumiri, stimuland totodată şi tendinţele evazioniste şi de transferare a
sarcinilor fiscale şi ducand, in cele din urmă, la erori de impunere, care dezavantajează fie statul, fie
contribuabilii.

2.3.2.3.3. Principiul politicii economice

Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor fiscale, ci şi pentru a
influenţa dezvoltarea sau restrangerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea producţiei sau
consumul unui anumit produs.
Pentru a stimula lărgirea consumului unui bun, statul ia măsuri pentru reducerea sau suprimarea
impozitelor indirecte care-l grevează, iar pentru a restrange consumul, procedează in sens invers,
majorand cotele impozitelor respective.
Pentru incurajarea dezvoltării unei ramuri economice, statul stabileşte taxe vamale ridicate la
import, reduce sau scuteşte de impozite indirecte circulaţia produselor respective obţinute in ţară ori
micşorează impozitele directe datorate de investitorii autohtoni, admite amortizarea accelerată a
capitalului fix, ducand astfel la diminuarea profitului impozabil al societăţilor care activează in ramura
respectivă.
Pe seama impozitelor incasate de la anumite categorii sociale, statul acordă subvenţii
intreprinderilor dintr-o anumită ramură

IMPOZITELE ŞI TAXELE. Noţiuni. Particularităţi

IMPOZITUL
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită in mod
unilateral de către stat in sarcina contribuabilului asupra veniturilor realizate şi a bunurilor deţinute fără o
contraprestaţie directă.
Din definiţie reies următoarele PARTICULARITĂŢI:
❖ Impozitul este o contribuţie bănească ^ in sensul că toate PF şi PJ sunt datoare să participe, după
anumite criterii, la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii, necesare finanţării unor cerinţe
socialeconomice in folosul intregii colectivităţi.
❖ Impozitul este o contribuţie obligatorie ^ in sensul că toate PF şi PJ care beneficiază de acţiunile
sau obiectivele finanţate din fondurile generale ale societăţii trebuie să participe la formarea acestor
fonduri.
❖ Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil ^ in sensul că, odată făcute in scopul formării
fondurilor generale ale societăţii, ele sunt utilizate numai la finanţarea unor acţiuni şi obiective necesare
tuturor membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
❖ Impozitele sunt datorate conform dispoziţiilor legale ^ in sensul că nici un impozit al statului nu
se poate stabili şi percepe decat in „puterea unei legi”, conform principiului după care nullum impositum
sine lege. Inţiativa intrării in raporturi aparţine statului.
❖ Impozitele sunt datorate de către PF şi PJ, in sensul că reprezintă o modalitate de participare a
acestora la constituirea fondurilor generale ale societăţii.
❖ Impozitul se datorează pentru veniturile realizate şi bunurile deţinute, in sensul că subiectele
impozabile datorează contribuţia numai in cazul cand realizează veniturile prevăzute de lege ca
impozabile sau dobandesc ori posedă bunuri care, conform prevederilor legale, sunt impozabile.
Impunerile unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevăzute in actele normative prin care
se instituie veniturile fiscale sunt abuzive şi ilegale, ele urmand a fi restituite celor de la care s-au
perceput fără temei legal. Funcţionarii care le-au instituit şi perceput urmează să răspundă, după caz,
disciplinar, contravenţional sau penal.
❖ In literatura de specialitate, se mai reţine in plus incă o trăsătură a impozitului, şi anume că este o
prelevare fără o contraprestaţie sau fără vreun echivalent.
Intr-o altă opinie, se arată:
^ Trăsătura esenţială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de sta t pe
calea impozitelor de la PF şi PJ se reintorc sub forma unor acţiuni, servicii, gratuităţi de care beneficiază
cei care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societăţii. Prin urmare, sub acest aspect, o
prelevare obligatorie către bugetul de stat este fără echivalent şi fără contraprestaţie directă şi imediată,

11
insă plătitorii capătă vocaţie directă ca beneficiari ai unor activităţi organizate de stat fără să fie obligaţi la
plata contravalorii acestora.
Statul, in schimbul impozitelor incasate, se obligă şi trebuie să creeze şi să asigure un cadru general
favorabil desfăşurării activităţilor economice, sociale şi politice in societate, conform principiului după
care „cine plăteşte impozite are dreptul de a beneficia de protecţie din partea organelor statului".
Impozitele pot fi CLASIFICATE după mai multe criterii, totuşi, o deosebită importanţă teoretică şi
practică reprezintă clasificarea acestora in: directe şi indirecte.
Impozitele directe se percep de la persoanele fizice sau juridice care, potrivit intenţiei legiuitorului,
trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită pe baza datelor de care dispun organele
fiscale privind persoanele, averea, posesiunea sau venitul fiecărui contribuabil şi a cotelor fixate prin lege.
Astfel, impozitele directe vizează existenţa venitului sau averii. Spre exemplu, impozitul pe venit,
impozitul pe profit, impozitul pe teren, etc.
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct şi nominativ asupra contribuabililor, ci se aşază asupra
vanzării bunurilor sau prestării unor servicii. Astfel, impozitele indirecte vizează utilitatea acestora. Spre
exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accizele, etc.

TAXA BUGETARĂ
Taxa reprezintă plata unor servicii publice realizate de instituţiile specializate ale statului in
favoarea persoanelor fizice/ juridice la cererea acestora.
Taxele (de timbru, de inregistrare, de arbitrare, de metrologie, consulare, de spitalizare, etc.)
reprezintă, alături de impozite, cea de a doua categorie principală de venituri la bugetul de stat.
Taxele sunt reglementate ca obligaţii fiscale datorate de PF sau PJ reprezentand plata neechivalentă
a unor servicii, după principiul recompensei speciale.
Spre deosebire de impozite, taxele se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, şi anume:
❖ Reprezintă o plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, intocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale PF
sau PJ. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă, deoarece, conform dispoziţiilor legale, aceasta
poate fi mai mare sau mai mică, comparativ cu valoarea prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de
stat;
❖ Subiectul plătitor este precis determinat din momentul cand solicită efectuarea unei activităţi din
partea unui organ sau a unei instituţii de stat.
❖ Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de
diferite persoane, pe cand impozitele se intrebuinţează la acoperirea cheltuielilor generale ale societăţii;
❖ Taxele reprezintă plăţi făcute de PF sau PJ pentru servicii sau lucrări efectuate in mod direct şi
imediat acestora de către organe sau instituţii de stat specializate.
Taxele repezintă deci plata serviciilor, lucrărilor şi a altor activităţi ale unor organe sau instituţii de
stat, insă intre cuantumul sau mărimea lor şi valoarea efectivă - patrimonială sau nepatrimonială - a
serviciilor sau activităţilor prestate in beneficiul plătitorului nu există un raport de echivalenţă. Fiind
instituite in scopuri fiscale, de realizare a unor venituri la bugetul de stat, cuantumul taxelor nu se
stabileşte pornind de la costul, preţul ori valoarea serviciului prestat, ci independent de criterii de ordin
economic.
Sub acest aspect, taxele se deosebesc radical de preţurile mărfurilor ori tarifele serviciilor executate
de intreprinderile, organizaţiile economice sau de liber profesioniştii autorizaţi.
↓ ↓ ↓ este un venit bugetar, contribuie la realizarea banului public DIFERĂ de tarife = care
reprezintă plata serviciilor (preţul unui serviciu = tarif). (bunurile/ mărfurile ® au preţ, serviciile ® tarif)
(croitoul prestează un serviciu).
= taxa bugetară cand are un caracter patrimonial = se stabileşte in funcţie de valoarea cauzei (taxa in
justiţie pentru acţiunea in revendicare ® in funcţie de valoarea patrimoniului = % aplicat la valoare).
® cand are un caracter nepatrimonial = se stabileşte o taxă fixă (nu au valoare patrimonială - un
certificat, o adeverinţă).
® există şi taxe care se plătesc prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile.
Etimologie este un termen recent incă din sec. 14-15, folosit in Ţările de Jos, dar mai mult de către
francezi.
® atunci se percepea un impozit pentru anumite persoane avute, care se distingea de ceilalţi purtând
nişte căciuliţe ţuguiate =numite= taxis + s-a pus impozit pe acşti purtători de taxis.
In stabilirea şi aplicarea taxelor se au in vedere unele principii, şi anume:
12
 - unicitatea taxării, in sensul că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu
datorează taxa decat o singură dată.
- răspunderea pentru neindeplinirea obligaţiei de plată revine funcţionarului sau persoanei
incadrate de la instituţia sau organul de stat respectiv, şi nu debitorului;
- nulitatea actelor nelegal taxate;
- taxele sunt anticipative, in sensul că ele se datorează şi se achită in momentul solicitării
serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate de organele sau instituţiile de stat.

Contribuţiile şi taxele parafiscale

Trebuie făcută distincţia dintre impozite şi taxe, care sunt principalele instrumente de acumulare a
veniturilor necesare intregii societăţi, şi alte sarcini fiscale, precum contribuţiile şi taxele parafiscale.
In legislaţia financiară actuală a mai multor state, pe langă impozite şi taxe, sunt reglementate şi
două categorii intermediare intre acestea, cunoscute sub denumirea de contribuţii şi taxe parafiscale:
Contribuţiile
D.p.d.v.teoretic, contribuţiile reprezintă sumele incasate de diferite intreprinderi sau instituţii
publice sau private de la PF sau PJ, pentru avantaje reale sau potenţiale de care acestea beneficiază.
Prin intermediul acestor contribuţii sunt stabilite forme de participare parţială a PF sau PJ la
acoperirea unor cheltuieli efectuate de către stat, in finanţarea unor acţiuni sau obiective de care
beneficiază aceste categorii de PF sau PJ.
D.p.d.v. al reglementării legale interne - contribuţiile reprezintă sume datorate fondurilor speciale
extrabugetare.

Taxele parafiscale
Sunt taxe speciale instituite, de regulă, de către colectivităţile locale, in situaţia organizării unor
servicii speciale la nivel local.
Caracteristica de bază este aceea că debitorii acestor taxe sunt exclusiv persoanele care beneficiază
de serviciile respective.
Taxele parafiscale reprezintă una din excepţiile de la principiul neafectării veniturilor bugetare -
destinaţia acestora fiind exclusiv finanţarea serviciilor pentru a căror infiinţare sau funcţionare au fost
instituite.

Funcţiile taxelor şi impozitelor

Veniturile fiscale - taxe, impozite, contribuţii, alte venituri - sunt reglementate avandu-se in vedere
anumite interese ale statului, grupate in aşa-numita politică fiscală.
Statul stabileşte in sarcina unor subiecte anumite obligaţii.
Concret, această obligaţie se realizează prin preluarea de către stat a unei părţi din rezultatele
financiare ale subiectelor de drept impuse (in cazul impozitelor, prelevărilor, contribuţiilor sau
vărsămintelor), ori prin stabilirea in sarcina subiectelor de drept beneficiare a unei participări parţiale la
acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru organizarea serviciilor publice (in cazul taxelor).
Impozitele şi taxele la care sunt obligate subiectele plătitoare indeplinesc, in principiu, trei funcţii:
1. contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fondurile fiscale);
2. redistribuirea unor venituri primare sau derivate;
3. reglarea unor fenomene economice sau sociale.

Elementele definitorii ale veniturilor publice

Veniturile publice se caracterizează prin anumite trăsături individuale care trebuie să se găsească in
mod clar şi precis in norma juridică fără de care veniturile nu s-ar putea determina, urmări şi realiza.
Elementele definitorii şi comune ale veniturilor publice sunt următoarele:
1. denumirea venitului fiscal;
2. debitorul sau subiectul impunerii;
3. obiectul sau materia impozabilă;
4. unitatea de evaluare;
5. unitatea de impunere;
6. asieta sau modul de aşezare a venitului;
7. perceperea (incasarea) venitului fiscal;
8. termenele de plată;
13
 9. inlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor;
10. răspunderea debitorilor;
11. calificarea venitului fiscal.
1. Denumirea venitului fiscal: Aceasta este adecvată in raport de natura sa financiar-economică şi
juridică: impozit, taxă, contribuţie, prelevare, vărsămant etc.
2. Debitorul sau subiectul impunerii: Debitorul este reprezentat de o persoană fizică sau juridică
(contribuabili) care datorează, conform legii, o taxă, un impozit sau este obligat la efectuarea unei
anumite prelevări la bugetul statului. Ex.: societăţile comerciale (indiferent de natura capitalului),
persoanele fizice cu capacitate deplină de exerciţiu etc.
In legătură cu plata propriu-zisă a sumelor de bani către bugetul statului este necesar a fi facută
distincţia intre subiectul impunerii (debitor) şi plătitorului acestuia. Regula o constituie faptul că aceeaşi
persoană are dublă calitate: cea de debitor şi cea de plătitor. Excepţiile de la această regulă sunt
determinate de cauze tehnice financiar-fiscale, atunci cand plata la buget se face de către alte persoane
(terţi) decat subiectul impunerii, spre exemplu, in cazul stopajului la sursă.
3. Obiectul sau materia impozabilă: Este reprezentată de veniturile sau bunurile impozabile ori
taxabile. Venitul impozabil poate imbrăca diferite forme: beneficiul sau profitul societăţilor comerciale,
veniturile persoanelor fizice etc.; iar bunurile impozabile se pot constitui in: clădiri, terenuri etc.
4. Unitatea de evaluare: Unitatea de evaluare a venitului fiscal reprezintă elementul care exprimă
cuantumul unitar al acestuia in raport cu baza sa de calcul. Cuantumul unitar al venitului se poate stabili
in funcţie de posibilităţile tehnice determinate, de obiectul şi de natura venitului, astfel: cota fixă şi cota
procentuală (proporţională, progresivă sau regresivă).
5. Unitatea de impunere: Este reprezentantă de unitatea in care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă: leul (in cazul veniturilor), metrul pătrat sau hectarul (in cazul terenurilor) etc.
6. Asieta sau modul de aşezare a venitului: Asieta reprezintă modalitatea de aşezare a obiectului
sau mărfii fiscale, identificarea subiectului şi a materiei impozabile, evaluarea acesteia şi stabilirea
cuantumului de plată.
Prima operaţiune in cadrul asietei o reprezintă stabilirea obiectului impozabil, care constă in
cunoaşterea şi evaluarea materiei impozabile. Practica financiară cunoaşte două căi principale de evaluare
a materiei impozabile: evaluarea indirectă (bazată pe prezumţie) şi evaluarea directă.
Evaluarea indirectă se poate realiza:
a. Pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil;
b. Pe calea evaluării forfetare;
c. Pe calea evaluării administrative.
Evaluarea directă se poate face pe una din următoarele căi:
a. Pe baza declaraţiei unei terţe persoane;
b. Pe baza declaraţiei contribuabililor.
O a doua operaţiune in cadrul aşezării impozitelor o constituie stabilirea cuantumului impozitului
datorat de o persoană fizică sau juridică. După modul de stabilire a impozitului datorat, impozitele se pot
grupa in:
a. impozite de repartiţie, sunt caracterizate prin aceea că statul stabileşte suma globală a impozitelor
ce trebuie incasate de pe intreg teritoriul ţării, urmand ca suma să fie defalcată din treaptă in treaptă pe
unităţi administrativ-teritoriale, şi
b. impozite de cotitate, se stabileşte in cote fixe sau procentuale pentru fiecare contribuabil sau
obiect impozabil in parte.
Impozitele de repartiţie sunt inechitabile comparativ cu impozitele de cotitate.
7. Colectarea/perceperea/ incasarea venitului fiscal: incasarea venitului fiscal reprezintă realizarea
efectivă a acestuia şi se poate face prin mai multe metode:
a. Metoda plăţii directe;
b. Metoda reţinerii şi vărsării (stopajul la sursă);
c. Metoda aplicării de timbre mobile fiscale şi/sau judiciare.
8. Termenul de plată: Termenul reprezintă data la care sau pană la care un anumit venit trebuie să
fie vărsat la bugetul public.
Termenul de plată se poate stabili:
a. fie sub forma unui interval de timp (an, trimestru, lună etc.), situaţie in care scadenţa (data limită)
este ultima zi a perioadei respective;
b. fie sub forma unei zile de plată, situaţie in care scadenţa coincide cu termenul de plată.
14
 9. inlesnirile, drepturile şi obligaţiile debitorilor: Sunt elemente expres şi limitativ prevăzute prin
actele normative care reglementează venituri fiscale şi se ţine cont de ele la evaluarea bazei de calcul, in
stabilirea cuantumului venitului fiscal, precum şi la incasarea acestuia.
Inlesnirile fiscale pot imbrăca forma reducerilor, scutirilor, amanărilor şi eşalonărilor la plată
acordate deţinătorului obiectului sau materiei impozabile; aceste inlesniri au ca scop stimularea
valorificării anumitor resurse materiale, producţiei unor mărfuri şi sporirea rentabilităţii.
10. Răspunderea debitorilor. Reprezintă aplicarea formelor răspunderii juridice - administrative
patrimoniale şi penale - in cazurile in care plătitorii săvarşesc infracţiuni sau contravenţii in domeniul
veniturilor fiscale.
11. Calificarea venitului fiscal: Această calificare se referă la stabilirea caracterului local sau
central al venitului şi atribuirea prin lege.

4.3.1. Obligaţia fiscală

4.3.1.1. Noţiunea de obligaţie fiscală
Conţinutul unui raport juridic este constiuit din drepturile şi obligaţiile subiectelor participante, in
materie fiscală vorbim despre creanţe fiscale şi obligaţii fiscale.
N.B. Obligaţia fiscală este stabilită unilateral de către stat in sarcina persoanelor fizice sau juridice
denumite contribuabili şi constă in plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, in contul
bugetului de stat.
N.B. Premisele care dau naştere obligaţiei fiscale sunt:
1. realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil;
2. deţinerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil.
Legiuitorul roman, art. 22 Cpf, enumeră următoarele obligaţiile fiscale:
√ obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele,
contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
√ obligaţia de a calcula şi de a inregistra in evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele,
contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
√ obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate
bugetului general consolidat;
√ obligaţia de a plăti dobanzi şi penalităţi de intarziere aferente impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat (denumite obligaţii de plată
accesorii);
√ obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a inregistra in evidenţele contabile şi de plată, la
termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă;
√ orice alte obligaţii care revin contribuabililor, PF sau PJ, in aplicarea legilor fiscale.
Clasificare:
(1) obligaţii fiscale principale,
(2) obligaţii fiscale accesorii.
^ Suma de bani pe care contribuabilul are obligaţia de a o plăti reprezintă un venit al bugetului de
stat, iar obligaţia al cărei obiect este va fi denumită obligaţie fiscală.
^ Obligaţia fiscală este o obligaţie juridică, deoarece ea defineşte conţinutul unui raport juridic ce ia
naştere intre stat şi persoanele determinate de lege (contribuabili), raport juridic al cărui izvor este legea,
executarea fiind asigurată, in caz de necesitate, prin intermediul constrangerii de stat.

4.3.1.2. Particularităţile obligaţiei fiscale

Particularităţile obligaţiei fiscale privesc in special izvorul acestei obligaţii, beneficiarul, obiectul,
forma sa, precum şi condiţiile de stabilire, modificare şi stingere.
1. Izvorul obligaţiei fiscale ^ va fi intotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care
instituie şi reglementează un venit al bugetului de stat (impozit sau taxă), potrivit Constituţiei Romaniei.
Prin lege se stabilesc categoriile de PF sau PJ ce datorează bugetului de stat venitul respectiv, elementele
venitului fiscal, precum şi modalităţile de plată ale acestuia.
2. Beneficiara obligaţiei fiscale ^ este intreaga societate, deşi calitatea de creditor o are statul.
N.B. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligaţii este realizarea veniturilor bugetului
de stat, deci a fondului general de dezvoltare a societăţii, aceasta avand, in final, calitatea de beneficiară a
sumelor ce fac obiectul obligaţiei fiscale.

15
 3. Obiectul obligaţiei fiscal ^ constă intotdeauna intr-o sumă de bani, aceasta fiind, in prezent, unica
formă in care statele moderne percep veniturile datorate bugetului de stat.
4. Forma obligaţiei fiscale ^ obligaţia fiscală este constatată in formă scrisă, prin titlul de creanţă
fiscală care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil in raport de veniturile obţinute sau de
bunurile deţinute. Titlul de creanţă fiscală este intocmit sau confirmat de organele financiare ale statului
care au atribuţii in acest sens, in conformitate cu prevederile legale prin care se reglementează veniturile
fiscale şi cu respectarea procedurii stabilite prin această reglementare pentru fiecare categorie de venit in
parte.
5. Condiţiile de stabilire şi executare a obligaţiei fiscale ^ sunt reglementate in mod diferit pentru
fiecare categorie de venituri fiscale, datorită particularităţilor prezentate de aceste venituri.
N.B. Variaţia condiţiilor de stabilire şi executare a obligaţiei fiscale mai este determinată şi de faptul
că impozitele moderne nu mai au rol de a acoperi cheltuielile publice, ci sunt folosite şi ca parghii pentru
stimularea sau, dimpotrivă, impiedicarea dezvoltării unor mecanisme economice.
6. Modificarea obligaţiei fiscale ^ este determinată de cauzele prevăzute de lege, respectiv:
modificarea elementelor in raport de care s-a făcut individualizarea obligaţiei fiscale, modificarea
termenelor de plată stabilite anterior, modificarea situaţiei juridice a contribuabililor şi, in general, orice
modificare a actelor normative ce reglementează veniturile fiscale.
7. Stingerea obligaţiei fiscale ^ se realizează prin modalităţi comune şi altor obligaţii juridice (plata,
executarea silită sau prescripţia), fiind reglementate insă şi o serie de modalităţi specifice (compensarea,
scăderea sau anularea obligaţiei fiscale).
Cu toate diferenţele existente intre obligaţia fiscală şi obligaţia civilă, prin aplicarea in ceea ce
priveşte obligaţia fiscală a unui criteriu de clasificare folosit in dreptul civil, aceasta a fost considerată ca
fiind o obligaţie de „ a face".
Plecand de la premisele care dau naştere obligaţiei fiscale, acele imprejurări de fapt, şi anume,
realizarea unui venit sau deţinerea unui bun, in cazul deţinerii unui bun obligaţia fiscală apare ca o
obligaţie propter rem.
Premisele vor fi diferite in funcţie de fiecare categorie de venituri fiscale, iar ele vor marca din
punct de vedere juridic naşterea obligaţiei fiscale in sarcina unui anumit contribuabil.
N.B. Constatarea calităţii de contribuabil a unei persoane şi stabilirea elementelor ce caracterizează
obligaţia fiscală ce ii revine, in special a cuantumului sumei ce urmează a o plăti bugetului de stat,
precum şi a eventualelor inlesniri legale de care beneficiază, are loc prin intocmirea de către organele
fiscale abilitate a titlului de creanţă fiscală.

4.3.2. Titlul de creanţă fiscală - individualizarea obligaţiei fiscale

4.3.2.I. Noţiunea titlului de creanţă fiscală
Legea instituie o obligaţie cu caracter general, a cărei concretizare ca obligaţie bănească intr-un
anumit cuantum, ce incumbă unui anumit contribuabil, se realizează prin titlul de creanţă fiscală.
Art. 110 Cpf prevede aspecte privind colectarea creanţelor fiscale, astfel potrivit legii, colectarea
constă in exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscal şi se face in temeiul unui titlu de
creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.
Astfel, titlul de creanţă fiscală este modalitatea de individualizare a obligaţiei fiscale dintr-o
obligaţie cu vocaţie generală instituită prin lege intr-o obligaţie particulară.
N.B. Titlul de creanţă fiscală reprezintă actul juridic unilateral care constată şi individualizează
obligaţia fiscală generală instituită de lege stabilind intinderea obligaţiei ce revine contribuabilului,
precum şi condiţiile şi termenele in care se va face executarea obligaţiei individualizate.
Potrivit art. 110 alin.3 titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa
fiscală, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptăţite, potrivit legii.
Titlu de creanţă fiscală se intocmeşte sau se confirmă de către organele care compun aparatul fiscal
al statului şi cărora le revin competenţa de a calcula impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.
Dispoziţiile legale, art. 110 alin.3, prevăd următoarele categorii de titluri:
❖ decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;
❖ declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul intocmit de plătitor prin care acesta
declară obligaţiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii;
❖ decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru creanţele fiscale
accesorii, reprezentand dobanzi şi penalităţi de intarziere, stabilite de organele competente;
❖ declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată in vamă;
16
 ❖ documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii,
potrivit legii;
❖ procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, intocmit de organul prevăzut de lege,
pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
❖ decizia de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 28 Cpf;
❖ ordonanţa procurorului, incheierea sau dispozitivul hotărarii instanţei judecătoreşti ori un extras
certificat intocmit in baza acestor acte, in cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau
de instanţa judecătorească.
N.B. Depăşirea de către organele fiscale a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea obligaţiei
fiscale va da contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanţă fiscală astfel emis (art. 205-218 Cpf).
Totodată, ca act juridic unilateral dă naştere unui drept de creanţă al statului avand ca obiect sumele
de bani, inscrise in titlu, pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat, iar, corelativ,
contribuabilului obligaţia de a plăti aceste sume in cuantumul şi termenele stabilite.
Codul de procedură fiscală defineşte actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal
competent in aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor
fiscale (art. 41 Cpf).
Astfel, judecarea contestaţiilor formulate impotriva actelor aministrative fiscale se face in cadrul
contenciosului administrativ, in general, iar, in particular, in cadrul contenciosului administrativ-fiscal
sau, intr-o altă denumire recunoscută de doctrină, in cadrul contenciosului fiscal.
Potrivit art. 43 C.proc.fisc. actul administrativ fiscal se emite numai in formă scrisă şi trebuie să
cuprindă următoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care işi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi semnătura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ştampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se
depune contestaţia;
j) menţiuni privind audierea contribuabilului.
Coroborand art.43 alin.2 cu art. 28 alin.3 Cpf reiese că titlul de creanţă fiscală trebuie să mai
cuprindă in condiţiile respective şi:
a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului
principal, precum şi orice alte date de identificare;
b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul
sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
c) cuantumul şi natura sumelor datorate;
d) termenul in care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;
e) temeiul legal şi motivele in fapt ale angajării răspunderii.
Coroborand art.43 alin.2 cu art.141 alin.4 Cpf reiese că titlul de creanţă fiscală trebuie să mai
cuprindă şi codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de
identificare, cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a
titlului.
N.B. La baza emiterii titlului de creanţă de către organele financiare se află, pentru anumite
categorii de venituri fiscale, declaraţia de impunere sau taxare pe care contribuabilul are obligaţia legală
de a o prezenta acestor organe din momentul in care realizează un venit impozabil sau deţine un bun
impozabil sau taxabil.
Contribuabilul are obligaţia de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a datelor
declarate anterior. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea contravenţională a contribuabilului.
Prin declaraţia de impunere, contribuabilul identifică veniturile sau bunurile impozabile sau
taxabile.
Această declaraţie trebuie depusă la organele fiscale competente intr-un anumit termen de la ivirea
premiselor ce dau naştere obligaţiei fiscale in sarcina contribuabilului, respectiv de la obţinerea venitului
sau de la dobandirea bunului in legătură cu care există această obligaţie.
17
 Organele financiare au dreptul de a verifica exactitatea datelor inscrise in declaraţia de impunere şi
de a solicita contribuabililor documentele contabile, evidenţele şi orice alte elemente materiale sau
valorice, necesare in vederea cunoaşterii realităţii obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile.

4.3.2.2. Particularităţile titlului de creanţă fiscală

1. Titlul de creanţă fiscală este un act juridic declarativ de drepturi şi obligaţii
Titlul de creanţă nu este constitutiv de drepturi, intrucat obligaţia de plată nu se naşte in temeiul
titlului de creanţă, ci in temeiul legii, titlul de creanţă fiscală avand doar caracterul unui act constatator al
obligaţiei fiscale legale.
N.B. Prin emiterea sau confirmarea de către organele competente se constată doar dreptul statului de
a incasa sumele de bani datorate bugetului de stat şi obligaţia in acest sens ce revine contribuabilului.
Prin legea ce reglementează un impozit sau o taxă se instituie o obligaţie ce va reveni oricărei PF
sau PJ ce va indeplini condiţiile cerute de acea lege.
Odată ivite premisele stabilite de lege pentru naşterea obligaţiei de plată a impozitului sau a taxei,
respectiv realizarea unui venit sau deţinerea unui bun, PF sau PJ va deveni contribuabil. Ea va avea
obligaţia de a intocmi declaraţia de impunere sau taxare, pe baza căreia se va emite titlul de creanţă
fiscală. Aceasta va constata doar individualizarea faţă de o anumită PF sau PJ a obligaţiei fiscale cu
vocaţie generală reglementată de lege.
Importanţa practică a calificării titlului de creanţă fiscal ca fiind un act juridic declarative este
evidenţiată in ipoteza in care contribuabilul nu işi respectă obligaţia de a intocmi şi depune la organele
fiscale, in termenul stabilit, declaraţia de impunere.
In lipsa acesteia, nu va fi emis nici un titlu de creanţă fiscală.
Ulterior, prin intermediul unui control intreprins de organele abilitate sau prin declaraţia făcută cu
intarziere de către contribuabil, se constată că acesta realizează un venit impozabil sau deţine un bun
impozabil sau taxabil şi, in consecinţă, se va emite titlul de creanţă fiscală.
In paralel, va fi angajată şi răspunderea contravenţională sau chiar penală a contribuabilului pentru
nenedeclararea in termen a veniturilor realizate sau a bunurilor deţinute, fapta sa reprezentand o formă de
evaziune fiscală.
2. Titlul de creanţă fiscală este executoriu prin el insuşi
Această particularitate işi are raţiunea in necesitatea realizării veniturilor bugetului general
consolidat la termenele şi in cuantumul prevăzut de lege. Avand in vedere destinaţia taxelor şi impozitelor
şi faptul că beneficiară a acestor sume este intreaga societate, fiind vorba prin urmare despre un interes
public, legiuitorul a recunoscut caracterul executoriu de drept al creanţei fiscale.
N.B. Titlul de creanţă fiscală este executoriu de drept, fără a mai fi necesară investirea sa cu formulă
executorie, astfel incat prevederile sale pot fi aduse la indeplinire fără nici o altă formalitate.
Caracterul de titlul executoriu al titlului de creanţă fiscală este consacrat de leguitor prin dispoziţiile
art.141 alin.1 Cpf care dispune că executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează in temeiul unui titlu
executoriu emis, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare
competent in a cărui rază teritorială işi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit
legii, constituie titlu executoriu.
Iar art.141 alin.2 Cpf dispune că titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa
fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent
ori in alt mod prevăzut de lege. Totodată, modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului
executoriu in mod corespunzător.
N.B. In aceste condiţii, din momentul emiterii titlului de creanţă fiscală, atunci cand constată neplata
la termenele legale a sumelor reprezentand impozite şi taxe, organele fiscale au dreptul şi obligaţia să
procedeze la incasarea acestora pe calea executării silite, potrivit procedurii instituite prin Cpf, astfel,
procedura executării silite urmează a fi declanşată din oficiu de către organele fiscale competente, nefiind
necesară intervenţia unor alte organe ale statului care să autorizeze executarea silită. Iar, in cazul
nerespectării acestei obligaţii, care este imperativă, poate fi angajată răspunderea patrimonială sau penală,
după caz, a persoanelor din cadrul organelor fiscale care aveau drept sarcină de serviciu de a constata
depăşirea termenelor legale de plată şi de a proceda la executarea silită, conform dispoziţiilor legale.
3. Titlul de creanţă fiscală este intocmit in formă scrisă
Această trăsătură este consacrată de leguitor in dispoziţiile art. 43 alin. (1) C.proc.fisc.
N.B. Forma scrisă a titlului de creanţă fiscală este o condiţie procedurală impusă de legiuitor
subiectelor de drept cărora le este incredinţată calcularea sumelor datorate bugetului de stat.
18
 Din punctul de vedere al modului intocmirii, individualizarea impozitelor şi taxelor prin titlul de
creanţă fiscală se realizează prin două modalităţi:
1. prin titlul de creanţă intocmit exclusiv in acest scop (titlul de creanţă explicit) şi
2. prin acte care implicit sunt şi titluri de creanţă fiscală (titluri de creanţă implicite).
4.3.2.3. Clasificarea titlurilor de creanţă fiscală
Titlurile de creanţă fiscală sunt reprezentate de actele de impunere intocmite in formă scrisă de
organele fiscale, diferite in funcţie de categoria de impozite sau taxe pe care o constată.
Titlurile de creanţă fiscală sunt clasificate in:
1. titluri de creanţă fiscală explicite;
2. titluri de creanţă fiscală implicite.
1. Titlurile de creanţă fiscală explicite
In marea lor majoritate, titlurile de creanţă fiscală sunt intocmite exclusiv in scopul de a constata
obligaţia unui contribuabil de a plăti o sumă de bani, cu titlu de impozit, taxă sau alt venit public către
bugetul general consolidat, individualizand astfel obligaţia cu vocaţie generală instituită de legea ce
reglementează venitul fiscal respectiv.
N.B. Titlurile de creanţă fiscală explicite sunt intocmite exclusiv in scopul de a constata şi
individualiza o obligaţie fiscală.
Exemple de titluri de creanţă fiscală explicite:
a) Procesul-verbal de impunere; Pentru anumite categorii de venituri, intinderea obligaţiei fiscale
ce revine contribuabilului este determinată de organele fiscale, pe baza datelor declarate de acesta, prin
intocmirea procesului-verbal de impunere. Acest proces-verbal va reprezenta titlul de creanţă fiscală ce
individualizează obligaţia de plată a contribuabilului. In baza proces-verbal de impunere, organele fiscale
vor comunica subiectului plătitor, inainte de termenul la care impozitul trebuie plătit, o inştiinţare de
plată, care conţine precizarea sumei pe care acesta o datorează bugetului de stat.
b) Declaraţia de impunere; In ceea ce priveşte anumite categorii de impozite, titlul de creanţă
fiscală il reprezintă chiar declaraţia de impunere intocmită de contribuabil şi depusă la organul fiscal
competent. Organul fiscal va verifica exactitatea datelor inscrise in declaraţia de impunere şi a calculului
impozitului datorat, dar nu va emite un alt act care să aibă natura unui titlu de creanţă.
c) Documentul de evidenţă intocmit de contribuabil; In cazul obligaţiilor fiscale care se stabilesc
de către plătitor, titlul de creanţă il va reprezenta documentul de evidenţă pe care acesta are obligaţia de a-
1 intocmi in condiţiile şi la termenele stabilite de lege. Pe baza acestor evidenţe, plătitorul intocmeşte
declaraţiile sau deconturile fiscale, pe care le va depune la organele financiare competente.
Ex: in cazul impozitului pe profit, contribuabilii depun declaraţii trimestriale şi anuale privind
impozitul pe profit, in temeiul cărora se efectuează plăţile trimestriale şi anuale ale acestui impozit. Un alt
venit fiscal pentru care titlul de creanţă fiscală este reprezentat de declaraţia intocmită de contribuabil şi
verificată de organele fiscale este TVA-ul.
d) Declaraţia vamală. In ceea ce priveşte taxele vamale, titlul de creanţă fiscală il va reprezenta
declaraţia vamală de import intocmită de importatorul-debitor al taxelor vamale. Prin acelaşi document se
va determina şi TVA datorată pentru bunurile importate

2. Titlurile de creanţă fiscală implicite

Anumite categorii de venituri fiscale sunt individualizate prin titluri de creanţă cuprinse in acte
juridice care au un alt conţinut principal. Aceste inscrisuri, reprezentand titluri de creanţă fiscală
implicite, sunt intocmite de organele financiar-contabile sau de alte organe ale statului.
N.B. Titlurile de creanţă fiscală implicite sunt acte juridice intocmite intr-un alt scop şi cu altă
destinaţie insă, datorită necesităţii de a facilita incasarea veniturilor bugetare, sunt in acelaşi timp, şi tiluri
de creanţă fiscală.
Au in acelaşi timp şi natura juridică a unui titlu de creanţă fiscală următoarele inscrisuri:
a) Documentele (statele) de plată a salariilor şi a altor drepturi salariate impozabile; Acestea
conţin şi calculul impozitului pe salarii datorat de fiecare persoană angajată, potrivit legii angajatorul
avand, pe langă obligaţia de a calcula impozitul, şi pe aceea de a-1 reţine şi vărsa bugetului de stat.
Nevărsarea la termen a impozitului pe salarii de către angajator va atrage răspunderea patrimonială a
acestuia, sub forma majorărilor de intarziere.
In ceea ce priveşte impozitul pe salarii, calitatea de contribuabil o are salariatul, persoana angajată
cu contract de muncă, iar această obligaţie fiscală ce ii revine este individualizată prin statul de plată a

19
salariatului, document care, potrivit legii, conţine şi calculul impozitului aferent salariului cuvenit
persoanei angajate.
b) Documentul care constată plata dividendelor şi reţinerea impozitului pe dividende; In materia
impozitului pe dividende, societăţile comerciale plătitoare ale dividendelor au obligaţia ca, o dată cu plata
acestora către acţionari sau asociaţi, să calculeze, să reţină şi să verse impozitul aferent acestora.
c) Actul constatator intocmit de organul de control financiar. Un titlu de creanţă aparte datorită
conţinutului său complex este actul ce constată rezultatele unui control financiar intreprins de organele de
control competent: procesul-verbal de control - in cazul controalelor inopinate (efectuate de obicei de
către Garda Financiară) sau raport de inspecţie fiscală - in cazul controalelor de fond asupra contabilităţii
(efectuate de către Direcţiile Generale de Finanţe Publice Judeţene ori de către Direcţia Generală Mari
Contribuabili).
Dacă, in urma controlului efectuat, organul de control va constata incălcarea de către contribuabili a
normelor legale privitoare la impozite şi taxe, va inscrie aceste constatări in actele de control intocmite.
Actul de control financiar va reprezenta titlul executoriu şi pentru majorările de intarziere datorate
pentru neplata la termen a sumelor datorate Bugetului de stat.

4.3.3. Modificarea obligaţiei fiscale

4.3.3.1. Regula
După individualizarea obligaţiei bugetare in sarcina unui subiect plătitor prin titlul de creanţă,
această obligaţie trebuie indeplinită in limitele stabilite prin actul de individualizare şi la termenele
prevăzute de lege.
Ca şi regulă, obligaţia fiscală nu se modifică odată stabilită.
N.B. Modificarea obligaţiei fiscale stabilită iniţial este expres şi limitativ prevăzută de lege, fiind
reglementete patru situaţii (excepţii) care pot intervenii numai pană in momentul stingerii obligaţiei
(scadenţă). In asemenea situaţii, titlul de creanţă fiscală va fi modificat, obligaţia astfel constatată urmand
a fi adusă la indeplinire in conformitate cu noul său conţinut.

4.3.3.2. Excepţia
Modificarea obligaţiei fiscale intervine in una din următoarele situaţii (excepţii):
1. modificarea elementelor in raport cu care s-a făcut individualizarea sa;
2. modificarea situaţiei juridice a subiectului plătitor;
3. acordarea inlesnirilor prevăzute de lege;
4. modificarea actelor normative prin care se instituie şi reglementează venituri ale bugetului de stat.
1. Modificarea elementelor in raport cu care s-a făcut individualizarea obligaţiei fiscale
Pană in momentul in care creanţa fiscală devine exigibilă este posibilă apariţia unor modificări in
ceea ce priveşte premisele in raport cu care a avut loc individualizarea obligaţiei fiscale in sarcina unui
subiect plătitor.
❖ Elementele arătate de acesta prin declaraţia de impunere sau constatate direct de organele fiscale
şi care au stat la baza emiterii titlului de creanţă ce individualizează obligaţia fiscală se pot modifica pană
in momentul executării obligaţiei. In consecinţă, obligaţia fiscală se va modifica.
Ex.: Conform art. 84 Cpf, declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabili din proprie
iniţiativă.
❖ Actele normative ce instituie impozite şi taxe stabilesc obligaţia ce revine subiectului plătitor de
a comunica organelor fiscale modificările intervenite in legătură cu declaraţiile iniţiale.
❖ In majoritatea cazurilor ce determină modificarea obligaţiei bugetare intervin schimbări in ceea
ce priveşte materia impozabilă, in sensul majorării sau reducerii acesteia, schimbări care au loc insă in
intervalul de timp cuprins intre individualizarea obligaţiei şi momentul stingerii acesteia.
❖ Trebuie să se facă distincţia intre o modificare a obligaţiei fiscale şi situaţiile in care intinderea
obligaţiei bugetare variază de la un termen de plată la altul in funcţie de variaţiile materiei impozabile.
Este mai ales cazul obligaţiilor fiscale ce revin comercianţilor - impozitul pe profit, TVA etc.
Materia impozabilă ce stă la baza stabilirii acestor obligaţii (profitul, preţul bunurilor sau serviciilor etc.)
variază in cursul desfăşurării activităţii economice, de aceea şi termenele de plată sunt mult mai dese.
In cazul acestor obligaţii fiscale nu intervine o modificare, ci o variaţie continuă a materiei
impozabile ce determină o individualizare a lor la intervale de timp mai scurte.

20
 ❖ Modificarea elementelor in raport cu care a fost determinată obligaţia fiscală mai poate interveni
şi: (a) in urma admiterii contestaţiilor formulate de contribuabili impotriva actelor de stabilire a
obligaţiilor fiscale – sau (b) in urma controlului exercitat de organele financiare competente.

2. Modificarea situaţiei juridice a contribuabilului

Şi in acest caz, modificarea obligaţiei bugetare va interveni in măsura in care sunt indeplinite
condiţiile prevăzute de actele normative.
❖ In situaţia lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia in
calcul şi profitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.
❖ In cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care işi incetează existenţa, sumele rezultate
din evaluările generate de aceste operaţiuni se vor reflecta in conturile de rezerve ale entităţilor rezultate,
fără a fi utilizate la majorarea capitalului social.
❖ Cazurile in care modificarea situaţiei juridice a contribuabilului atrage schimbarea elementelor
avute in vedere la determinarea obligaţiei fiscale, ducand astfel la modificarea acesteia, fac obiectul
reglementărilor referitoare la fiecare categorie de venituri bugetare in parte.

3. Modificarea obligaţiei fiscale prin acordarea inlesnirilor legale

Acest caz de modificare a obligaţiei fiscale intervine in situaţiile in care, ulterior individualizării
obligaţiei in sarcina unui contribuabil, acesta solicită şi obţine acordarea de inlesniri prevăzute de lege -
amanări, eşalonări, reduceri, scutiri.
❖ In măsura stabilirii acestor inlesniri, obligaţia fiscală iniţială va fi modificată fie in privinţa
termenelor la care va fi scadenţa, fie in privinţa cuantumului sumei ce face obiectul obligaţiei.
❖ Inlesnirile legale acordate de organele financiare ale statului, denumite şi facilităţi fiscale, sunt
reglementate de principiu prin art.125 Cpf.
Actele normative ce instituie venituri ale Bugetului de stat datorate de PF sau PJ pot reglementa
pentru fiecare categorie de venituri, inlesnirile ce pot fi acordate, precum şi competenţele in această
materie.
❖ Inlesnirile pentru impozitele şi taxele datorate Bugetului de stat se pot acorda atat inaintea
inceperii executării silite, cat şi in timpul efectuării acesteia.
Alin.2 art. 125 Cpf prevede următoarele inlesniri la plată:
a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la
bugetul local;
b) amanări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
c) eşalonări la plata majorărilor de intarziere de orice fel, cu excepţia majorărilor de intarziere
datorate pe perioada de eşalonare;
d) amanări şi/sau scutiri ori amanări şi/sau reduceri de majorări de intarziere, cu excepţia
majorărilor de intarziere datorate pe perioada de amanare;
e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, in condiţiile legii.
❖ Procedura de acordare a inlesnirilor legale se stabileşte prin legi speciale. Nerespectarea de către
contribuabili a condiţiilor şi a termenelor in care le-au fost acordate inlesnirile la plata obligaţiilor
fiscale determină exigibilitatea creanţei bugetare şi, prin urmare, posibilitatea declanşării procedurii de
executare silită cu privire la intreaga sumă neplătită.
❖ Pe perioada pentru care s-au acordat amanări sau eşalonări la plata obligaţiilor fiscale cursul
prescripţiei va fi suspendat, dar vor curge majorările stabilite şi calculate potrivit dispoziţiilor legale.
❖ Pentru acordarea inlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de
garanţii. Astfel:
Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate de către persoanele fizice, garanţia este:
a) o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentand obligaţii bugetare locale eşalonate şi
majorări de intarziere calculate, in cazul eşalonărilor la plată;
b) o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amanate şi majorările de intarziere
calculate şi numărul de luni aprobate pentru amanare la plată, in cazul amanărilor la plată.
^ Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate de către persoanele juridice, garanţia este
de 100% din totalul creanţei bugetare locale pentru care s-a acordat inlesnirea.
21
 ❖ Nerespectarea de către contribuabili a condiţiilor in care le-au fost acordate inlesnirile are drept
consecinţă revocarea acestora, precum şi obligaţia de plată a majorărilor de intarziere pentru intreaga
perioadă in care au beneficiat de inlesniri. De asemenea, organele fiscale competente vor putea trece de
indată la executarea silită a obligaţiilor bugetare devenite exigibile in acest mod.

4. Modificarea actelor normative prin care se instituie şi reglementează veniturile publice

Aceste acte normative se aplică tuturor raporturilor juridice existente, ceea ce duce la modificarea in
mod
corespunzător a tuturor obligaţiilor fiscale stabilite anterior, in sensul reducerii, majorării sau
stingerii acestora.
N.B. Organele fiscale competente au obligaţia de a aplica aceste modificări tuturor titlurilor de
creanţă
fiscală inscrise in evidenţele lor, comunicand contribuabililor modificările intervenite.
❖ Actele normative in materie fiscală sunt intotdeauna de imediată aplicare, ele modificand
obligaţiile
fiscale născute inainte de intrarea lor in vigoare dar incă neajunse la scadenţă.
22
❖ Actele normative fiscale nu modifică insă titlurile de creanţă fiscale şi nici titlurile executorii
emise
inainte de intrarea in vigoare a noii reglementări fiscale.
N.B. Nu va interveni o modificare a obligaţiei fiscale in situaţia in care, ca urmare a nerespectării de
către
contribuabili a prevederilor legale in materia realizării veniturilor Bugetului de stat, acestora li se
vor aplica
sancţiuni cu caracter fiscal, sub forma majorărilor de intarziere, amenzilor fiscale, etc.
Deşi in acest caz contribuabilul va trebui să plătească o sumă mai mare către Bugetul de stat decat
cea
stabilită iniţial, in realitate este vorba de cumularea unor sume avand un regim juridic distinct.

4.3.4. Exigibilitatea obligaţiei fiscale

N.B. Obligaţia fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la o anumită dată, stabilită
prin acte
normative ce reglementează sarcina fiscală. Astfel, creanţele fiscale şi respective obligaţiile fiscale
sunt
scadente la termenele prevăzute de reglementările legale, indeosebi Codul fiscal.
Totodată, pentru creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice şi pentru creanţele
fiscale ale
bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al
Ministrului Finanţelor
Publice respectiv şi respectiv prin Ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative.
❖ Spre exemplu, potrivit, art.111 alin.2 pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru
obligaţiile fiscale
accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte in funcţie de data comunicării
acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă in intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este pană la
data de
5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă in intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este pană la
data
de 20 a lunii următoare.
❖ Pe cand pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amanate la plată, precum şi pentru accesoriile
acestora, potrivit alin.3
art.111 Cpf, termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă inlesnirea
respectivă.
22
 In situaţia in care termenul de plată a obligaţiei fiscale se sfarşeşte intr-o zi nelucrătoare, plata se
consideră făcută in termen, dacă este efectuată in ziua lucrătoare imediat următoare.
4.3.5. Dobanzile, penalităţile de intarziere şi majorările de intarziere - răspunderea patrimonială
N.B. Neindeplinirea de către contribuabil a obligaţiilor sale fiscale, la momentul la care acestea au
devenit
exigibile, atrage obligarea sa la plata dobanzilor, penalităţilor de intarziere sau majorărilor de
intarziere
prevăzute de lege denumite şi accesorii a sumelor principale, ca formă de răspundere patrimonială
specifică
dreptului fiscal.
1. Dispoziţii generale privind dobanzi şi penalităţi de intarziere
N.B. Potrivit art.119 alin. 1 Cpf pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a
obligaţiilor de
plată, se datorează după acest termen dobanzi şi penalităţi de intarziere.
❖ Dobanzile
4 Regulă generală:
-I- Dobanzile se calculează pentru fiecare zi de intarziere, incepand cu ziua imediat următoare
termenului de scadenţă
şi pană la data stingerii sumei datorate inclusiv (art.120 alin. 1).
-I- Nivelul dobanzii este de 0,04% pentru fiecare zi de intarziere şi poate fi modificat prin legile
bugetare anuale
(art.120 alin.7).
^ Excepţii şi diferite situaţii stabilite de lege:
S Potrivit alin.4 art.120, prin excepţie de la prevederile alin. 1, se datorează dobanzi după cum
urmează:
a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, pană la data intocmirii
procesului-verbal de distribuire inclusiv. In cazul plăţii preţului in rate, dobanzile se calculează pană
la data
intocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobanzile sunt
datorate de
către cumpărător;
b) pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către
debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, pană la data trecerii in
evidenţa
separată, potrivit prevederilor art.176 Cpf.
S Potrivit alin.2 art.120, pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din
corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobanzile se datorează incepand
cu ziua
23
imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi pană la data stingerii
acesteia
inclusiv.
^ Potrivit alin.3 art.120, in situaţia in care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau
modificarea unei decizii de impunere sunt negative in raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează
dobanzi
pentru suma datorată după corectare ori modificare, incepand cu ziua imediat următoare scadenţei şi
pană
la data stingerii acesteia inclusiv.
S Potrivit alin.6 art.120, pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentand
impozitul pe
venit, se datorează dobanzi după cum urmează:
a) pentru anul fiscal de impunere, dobanzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin
decizii de plăţi anticipate se calculează pană la data plăţii debitului sau, după caz, pană la data de 31
decembrie;
b) dobanzile pentru sumele neachitate in anul de impunere potrivit lit. a), se calculează incepand cu
data de 1 ianuarie a anului următor pană la data stingerii acestora inclusiv;
23
 c) in cazul in care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decat cel
stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobanzile se recalculează, incepand cu data de 1 ianuarie a
anului
următor celui de impunere, la soldul neachitat in raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de
impunere
anuală, urmand a se face regularizarea dobanzilor in mod corespunzător.
S Potrivit alin.5 art.120, modul de calcul al dobanzilor aferente sumelor reprezentand eventuale
diferenţe intre impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi
impozitul pe
profit datorat conform declaraţiei de impunere intocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi
reglementat prin
norme metodologice aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF.
♦ Dobanzile in cazul inlesnirilor la plată (art.123 Cpf)
Pe perioada pentru care au fost acordate inlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează
dobanzi pentru obligaţiile fiscale ce fac obiectul inlesnirii la plată, cu excepţia celor prevăzute la
art.119 alin.2.
Normele metodologice cu privire la acest articol prevăd următoarele:
Pe perioada amanării şi/sau eşalonării la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobanzi
calculate incepand cu data aprobării de
către organul competent a inlesnirii acordate şi pană la data efectuării ultimei plăţi datorate.
Dobanzile datorate pe perioada amanării sau eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale se calculează de
către organele competente care
aprobă inlesnirea la plată, urmand ca acestea să fie comunicate debitorului. Dobanzile se achită
lunar, inclusiv pe perioada de graţie acordată la
eşalonare şi pe perioada amanării la plată, conform graficelor care constituie anexă la documentul
de aprobare a inlesnirilor la plată. Nu se
datorează dobanzi pentru amanarea sau eşalonarea la plată a dobanzilor şi a penalităţilor de
intarziere.
Pană la data aprobării de către organul competent a inlesnirii la plată debitorul datorează dobanzi
conform prevederilor art.115 Cpf.
In situaţia in care debitorul beneficiar al unei inlesniri la plată achită debitul integral intr-o perioadă
mai mică decat cea acordată prin
inlesnire, organul fiscal competent va recalcula cuantumul dobanzilor in funcţie de data la care a
fost făcută plata.
Calculul dobanzilor datorate pe perioada amanării sau eşalonării la plată se face pentru fiecare
termen de plată lunar, inclusiv pe perioada
de graţie sau pe perioada amanării la plată, prin inmulţirea soldului rămas de plată la termenul
anterior ratei curente cu numărul de zile
calendaristice ale intervalului de timp şi cu nivelul cotei dobanzii, conform exemplului următor:
Se consideră, de exemplu, o inlesnire acordată in următoarele condiţii:
a) data aprobării inlesnirii: 13 ianuarie 2005;
b) eşalonare pe 12 luni, cu o perioadă de graţie de 6 luni;
c) suma eşalonată: 12.000.000 lei;
d) cota dobanzii: 0,06%/zi.
♦ Dobanzile in cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget (art.124
Cpf)
Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobandă din ziua
următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 şi 21 sau la art.70, după caz, pană la data
stingerii prin
oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobanzilor se face la cererea
contribuabililor.
Art.117 alin.2 şi 2 1 dispun următoarele: “ (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de
restituit reprezentand diferenţe de
impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se
restituie din oficiu de organele fiscale
competente, in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
24
 (21) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele incasate prin poprire, in plus faţă de creanţele
fiscale pentru care s-a infiinţat
poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal in termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
incasării” .
Art.70 - Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor prevede următoarele: “ (1) Cererile
depuse de către contribuabil potrivit
prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal in termen de 45 de zile de la inregistrare.
(2) In situaţiile in care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante
pentru luarea deciziei, acest termen
se prelungeşte cu perioada cuprinsă intre data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate” .
Nivelul dobanzii este de 0,04% pentru fiecare zi de intarziere şi se suportă din acelaşi buget din care
se
restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Normele metodologice cu privire la acest articol prevăd următoarele:
Dobanda se calculează pentru fiecare zi, incepand cu ziua imediat următoare expirării termenului
prevăzut la art.112 alin.2 şi art.199 Cpf
pană la data stingerii inclusiv a obligaţiei de plată prin compensare, restituire sau rambursare.
Pentru obligaţiile fiscale neplătite la termenul legal de plată, cu excepţia dobanzilor, penalităţilor şi
a amenzilor, se datorează o penalitate de
intarziere de 0,5% pe fiecare lună sau fracţiune de lună de intarziere, incepand cu data de intai a
lunii următoare celei in care acestea aveau
scadenţa şi pană la data stingerii acestora inclusiv. De exemplu, in cazul unei obligaţii fiscale cu
termenul de plată scadent la data de 25 martie,
24
dacă suma a fost achitată intre 1 aprilie şi 30 aprilie, se datorează penalitatea de intarziere
corespunzătoare unei luni, iar dacă se achită in
perioada 1 mai - 31 mai, se datorează penalitatea de intarziere corespunzătoare pentru două luni.
Penalitatea de intarziere pentru sumele neachitate la termen se datorează pentru luna in care s-a
comunicat către plătitor o somaţie de plată
prin care, conform prevederilor art.140 Cpf, incepe executarea silită.
In cazul in care s-au acordat inlesniri la plata obligaţiilor fiscale pentru care nu s-a inceput
executarea silită, penalitatea de intarziere se
datorează inclusiv pentru luna in care a fost aprobată inlesnirea la plată.
❖ Penalităţi de intarziere
^ Plata cu intarziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de intarziere datorată pentru
neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale (art.1201 alin.1).
Potrivit alin.2 art.1201, nivelul penalităţii de intarziere se stabileşte astfel:
a) dacă stingerea se realizează in primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se
calculează
penalităţi de intarziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;
b) dacă stingerea se realizează in următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de intarziere este de 5%
din
obligaţiile fiscale principale stinse;
c) dacă stingerea se realizează in după 60 de zile, nivelul penalităţii de intarziere este de 15% din
obligaţiile
fiscale principale rămase nestinse.
Potrivit alin.3 art.1201, penalitatea de intarziere nu inlătură obligaţia de plată a dobanzilor.
♦ Dobanzi şi penalităţi de intarziere in cazul plăţilor efectuate prin
decontare bancară (art.121 Cpf)
Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat in termen
de 3 zile
lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu il exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a
sumelor
respective şi atrage pentru acesta dobanzi şi penalităţi de intarziere la nivelul celor prevăzute de
lege, dobanzile de
0.04%/zi, iar penalităţi de intarziere de 5%/zi sau 15%/zi, după termenul de 3 zile.
25
 Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a
dobanzilor şi
penalităţilor de intarziere prevăzute la alin.1 art.121 Cpf, plătitorul se poate indrepta impotriva
unităţii bancare
respective.
♦ Dobanzi şi penalităţi de intarziere in cazul compensării (art.122 Cpf)
In cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobanzile şi penalităţile de intarziere sau
majorările de
intarziere, după caz, se calculează pană la data care creanţele există deodată, fiind deopotrivă certe,
lichide şi
exigibile.
♦ Dobanzi şi penalităţi de intarziere in cazul deschiderii procedurii
insolvenţei (art.1221 Cpf)
In cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute
anterior sau
ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobanzi şi penalităţi de intarziere
potrivit legii care
reglementează această procedură, Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei.
♦ Dobanzi şi penalităţi de intarziere in cazul contribuabililor pentru care sapronunţat
o hotărare de dizolvare (art.1222 Cpf)
Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei inregistrării hotărarii de dizolvare a
contribuabilului la registrul comerţului, incepand cu această dată nu se mai datorează şi nu se
calculează
dobanzi şi penalităţi de intarziere.
In cazul in care prin hotărare judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza
inregistrării
dizolvării, se calculează dobanzi şi penalităţi de intarziere intre data inregistrării la registrul
comerţului a actelor
de dizolvare şi data rămanerii irevocabile a hotărarii de desfiinţare.
♦ Principiile de aplicare a dobanzilor şi penalităţilor de intarziere sunt:
^ nu se datorează pentru sumele datorate cu titlu de amenzi şi obligaţii fiscale accesorii, cheltuieli de
executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate (art.119 alin.2 Cpf);
se fac venit la bugetul căruia ii aparţine creanţa principală (art.119 alin.3 Cpf);
se stabilesc prin decizii intocmite in condiţiile aprobate ordin al preşedintelui ANAF (art.119 alin.4
Cpf), cu
excepţia situaţiei prevăzute la art.142 alin.6 Cpf - „in cazul in care prin titlul executoriu sunt
prevăzute, după caz, dobanzi,
penalităţi de intarziere, majorări de intarziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul
acestora, ele vor fi calculate de către organul de
executare şi consemnate intr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică
debitorului” .
❖ Majorări de intarziere in cazul creanţelor datorate bugetelor locale (art.1241 Cpf)
25
N.B. Prin excepţie de la prevederile art.119 alin.1 şi art.1201 Cpf, pentru neachitarea la termenul de
scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest
termen
majorări de intarziere (art.1241 alin.1 Cpf)
-I- Nivelul majorării de intarziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate
in termen,
calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, incepand cu ziua imediat următoare termenului
de scadenţă şi pană la
data stingerii sumei datorate inclusiv.
Potrivit art.1241 alin.4 Cpf , pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobandă, iar
nivelul şi
modul de calcul al dobanzii sunt cele prevăzute la alin.2 art. 1241.
Totodată, pevederile art.119-124 sunt aplicabile in mod corespunzător
26
 26
N. B. Orice obligaţie fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputand exista sinedie (fără termen).
Cel
mai adesea obligaţiile fiscale individualizate prin titlul de creanţă in sarcina contribuabililor se pot
stinge prin plată
(făcută de bunăvoie). Există insă numeroase alte situaţii in care obligaţia fiscală se stinge pe alte căi
decat plata,
precum, anulare, scădere, compensare, prescripţie, executare silită.
PLATA. PRESCRIŢIA
Obligaţiile bugetare individualizate prin titlu de creanţă in sarcina contribuabililor, se sting prin
următoarele
modalităţi:
plată; anulare; prescripţie; scădere; compensare; executare silită.
„Plata” şi „prescripţia” reprezintă două dintre modalităţile de stingere a obligaţiilor bugetare
individualizate
prin titlu de creanţă in sarcina contribuabililor.
PLATA
Stingerea obligaţiei prin plată este modalitatea prin care, de regulă, are loc stingerea obligaţia
fiscală,
contribuabilii executandu-şi de bunăvoie obligaţia stabilită unilateral de către stat.
Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza prin una din următoarele modalităţi:
1. prin plată directă;
2. prin aplicare şi anulare de timbre fiscale mobile;
3. prin reţinere la sursă.
Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuţie
sau
alte venituri bugetare, inclusiv majorări de intarziere de orice fel (art. 111 C. proc. fisc. stabileşte o
anumită ordine).
^ in situaţia in care contribuabilul nu-şi execută obligaţiile bugetare ^ la plata acestora vor fi
obligaţi, in
condiţiile legii, moştenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat; cel care preia, in tot
sau in parte,
drepturile şi obligaţiile persoanei juridice supuse divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare;
persoana căreia i s-a
stabilit răspunderea in caz de faliment; persoana care işi asumă obligaţia de plată a debitorului,
printr-un
angajament de plată sau alt act incheiat in formă autentică etc.
^ obligaţia de plată poate fi asumată de terţe persoane, printr-un angajament de plată sau printr-un
act de
garanţie, incheiate in formă autentică.
N.B. Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă,
contribuţie sau alte venituri bugetare,
inclusiv obligaţii accesorii de orice fel.
Art. 115 Cpf stabileşte o anumită ordine de stingere a datoriilor.
Astfel, dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume
reprezentând creanţe fiscale prevăzute la
art.21 alin.2 lit.a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting
datoriile corelative acelui tip de creanţă
fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor
art.114 (aspecte privind efectuarea plăţii), de
către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru
care s-a aprobat o eşalonare la plată,
precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau
suma amânată la plată, împreună cu

27
 dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care
termenul stabilit pentru plata sumelor
respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată
depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii
acordate;
b) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în
ordinea vechimii. În cazul stingerii
creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art.175 alin.41 Cpf.
c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a
aprobat eşalonarea, până la
concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi
suma amânată la plată împreună cu
dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;
d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:
a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de
organele competente, precum şi pentru
obligaţiile fiscale accesorii;
c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele
de obligaţii fiscale principale stabilite de
contribuabil.
27
De asemnea, pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, cu modificările şi completările
ulterioare, ordinea de stingere este următoarea:
a) obligaţii fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea
vechimii, cu excepţia celor prevăzute în planul
de reorganizare confirmat;
b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul
de reorganizare judiciară confirmat,
precum şi obligaţiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut
calcularea şi plata acestora;
c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate cu termene de plată anterioare datei la care s-a deschis
procedura insolvenţei, în ordinea vechimii,
până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment;
d) alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a) - c).
Totodată, autoritatea fiscală competentă va comunica debitorului modul în care a fost efectuată
stingerea datoriilor prevăzută la alin.1
art.115, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.
În situaţia în care contribuabilul nu-şi execută obligaţiile fiscale, la plata acestora vor fi obligaţi, în
condiţiile legii, moştenitorii care au
acceptat succesiunea debitorului decedat; cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile
persoanei juridice supuse divizării, fuziunii
ori reorganizării judiciare; persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în caz de faliment; persoana
care îşi asumă obligaţia de plată a
debitorului, printr-un angajament de plată sau alt act încheiat în formă autentică etc.
Obligaţia de plată poate fi asumată şi de terţe persoane, printr-un angajament de plată sau printr-un
act de garanţie, încheiate în formă
autentică.
Desigur plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor
instituţii autorizate să deruleze
operaţiuni de plată.
Potrivit art.114 alin. 21 Cpf, debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor
sume datorate bugetului general

28
 consolidat, prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, într-un
cont unic, prin utilizarea unui ordin de
plată pentru Trezoreria Statului pentru obligaţiile datorate bugetului de stat şi a unui ordin de plată
pentru Trezoreria Statului pentru celelalte
obligaţii de plată.
^ Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget
sau fond, după caz, proporţional cu
obligaţiile datorate.
^ În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond,
distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond
se face în următoarea ordine:
a) pentru toate impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă;
b) pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c) pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilorprevăzute la lit. a) şi b).
^ Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se
aprobă prin ordin al preşedintelui
ANAF.
^ Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. 21 art.114, se efectuează de către
debitori, distinct pe fiecare impozit,
contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
Totodată, dacă este necesar, pentru creanţele fiscale, autoritatea fiscală competentă, la cererea
debitorului, va efectua îndreptarea
erorilor din documentele de plată întocmite de acesta şi va considera valabilă plata de la momentul
efectuării acesteia, în suma şi din contul
debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui
cont bugetar (art.114 alin.4-7).
1. PLATA DIRECTĂ ^ poate avea loc ^ a) prin decontare bancară
^ b) in numerar
c) prin mandat poştal /
sau d) prin anulare de timbre fiscale mobile.
a) Plata prin decontare bancară ^ presupune intervenţia unei unităţi bancare la care contribuabilul
are
deschis un cont X ^ un terţ faţă de raportul juridic fiscal existent intre contribuabil şi stat.
ordinul dat băncii se constată prin dispoziţia de plată ^ trebuie să rezulte natura venitului şi
destinaţia sa
(bugetul local sau central).
!!! Băncile au obligaţia de a vira sumele reprezentand venituri bugetare in aceeaşi zi in care au
debitat
contul plătitorului !!! + NEDECONTAREA de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului
general
consolidat in termen de 3 zile lucrătoare de la data debnitării contului plătitorului, nu il exonerează
pe plătitor
(contribuabil) de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta obligaţia la plata
majorărilor
de intarziere. ^ pentru recuperarea acestor sume plătitorul (contribuabilul) se poate indrepta
impotriva unităţii
bancare respective.
data plăţii = data la care banca a debitat contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare.
dovada executării obligaţiei bugetare prin virare = (se face) cu copia după dispoziţia de plată,
certificată
de banca prin care s-a făcut plata.
b) Plata in numerar ^ achitarea sumelor datorate de către subiectul plătitor prin prezentarea acestuia
sau
a reprezentantului său la organele fisacale competente.
28

29
 ^ ca regulă ^ se efectuează la unităţile trezoreriei statului, ca excepţie la unităţile CEC, unităţile
poştale
sau administraţiile financiare.
data plăţii = data inscrisă in documentul de plată eliberat de organele dau persoanele abilitate de
organele
fiscale.
c) Plata prin mandat poştal ^ acesta va fi adresat unităţii la care işi are conturile organul financiar la
care suma este inregistrată pentru executare.
data plăţii = data inscrisă in documentul de plată eliberat de către organul căruia i s-a făcut plata.
2. Plata prin APLICAREA ŞI ANULAREA DE TIMBRE FISCALE MOBILE
se face in momentul intocmirii actului pentru care se datorează taxa de timbru.
^ nu mai este posibilă restituirea ^ deoarece prin anularea sa timbrul fiscal şi-a
pierdut valoare, nemaiputand fi utilizat.
această modalitate este des utilizată pentru plata unor servicii publice, ce presupune valori mici. !!!
^ aplicarea ^ funcţionarul detaşează timbrul de marcă (la o adeverinţă, certificat de grefă) ^ timbru
pe
adeverinţă (documentul eliberat), marca pe cererea prin care se solicită adeverinţă ^ anulare (că nu
mai e valabil
timbrul) e ştampilat !!!
^ Dovada plăţii taxelor de timbru se face = prin marca timbrului aplicată pe actul intocmit.
data plăţii = data inregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au
depus şi
anulat timbrele datorate potrivit legii.
3. Plata prin REŢINERE LA SURSĂ
se realizează prin calcularea, reţinerea ş i vărsarea veniturilor bugetare de către o altă persoană decât
contribuabilul,
denumită şi plătitor a obligaţiei fiscală, dar nu este debitor a acestei obligaţii fiscale, debitor fiind
contribuabilul.
Între această persoană şi contribuabil există un raport juridic ^ în cadrul căruia prima persoană
(fizică/ juridică) are obligaţia de
a plăti contribuabilului o sumă de bani. Sumă care va reprezenta pentru contribuabil un venit
impozabil.
Prin reţinerea la sursă ^ plătitorul va scădea din suma datorată contribuabilului suma pe care acesta
trebuie s-o plătească către
bugetul de stat.
avantaje pentru creditor = statul ^ reprezentat prin organele fiscale competente: avantajul siguranţei,
rapidităţii şi comodităţii.
reglementată în legislaţia noastră în domeniul impozitelor pe salarii, a celor pentru drepturile de
autor, a drepturilor de proprietate
intelectuală, a impozitului asupra veniturilor realizate în România de nerezidenţi.
reţinerea şi nevărsarea acestor sume atrag(e) răspunderea juridică.
plătitor = angajatorul ^ un terţ în acest raport (dar are acestă obligaţie stabilită prin lege) ^ (se
numeşte şi) plătitor la sursă = reţine la
sursă şi face plata către buget.
5.3.I.4. Plata prin reţinere la sursă
N.B. Executarea obligaţiei fiscale prin reţinere la sursă se realizează prin calcularea, reţinerea şi
vărsarea
veniturilor bugetare de către o altă persoană decat contribuabilul, denumită şi plătitor a obligaţiei
fiscală,
care nu este debitor a acestei obligaţii fiscale, debitor fiind contribuabilul.
Intre această persoană şi contribuabil există un raport juridic ^ in cadrul căruia prima persoană
(fizică/
juridică) are obligaţia de a plăti contribuabilului o sumă de bani. Sumă care va reprezenta pentru
contribuabil un
venit impozabil.

30
 Prin reţinerea la sursă plătitorul va scădea din suma datorată contribuabilului suma pe care acesta
trebuie s-o
plătească către bugetul de stat.
Această modalitate prezintă o serie de avantaje pentru creditor (statul) reprezentat prin organele
fiscale
competente: avantajul siguranţei, rapidităţii şi comodităţii.
Este reglementată in legislaţia noastră in domeniul impozitelor pe salarii, a impozitului asupra
veniturilor
realizate in Romania de nerezidenţi, a impozitelor pe dobanzi, etc.
Reţinerea şi nevărsarea acestor sume atrag răspunderea juridică a plătitorului, astfel, potrivit Legii
nr.
241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constituie infracţiune reţinerea şi
nevărsarea cu intenţie,
in cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentand impozite sau contribuţii cu reţinere la
sursă, şi se
pedepseşte cu inchisoarea sau amenda.
29
5.3.2. Stingerea obligaţiei fiscale prin prescrispţie
N.B. Dreptul statului de a executa silit titlul de creanţă fiscală avand ca obiect patrimonial sumele
datorate
bugetului de stat se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege.
Prescripţia in materie fiscală reprezintă stingerea dreptului de executare silită a creanţelor fiscale
cuprinse
in titlurile executorii, emise de organele fiscale competente, din cauza neexercitării lui in termenul
de prescripţie
stabilit de lege (Marin Nicolae, 2010, p.1070).
Termenul general de prescripţie in privinţa creanţelor fiscale provenind din impozite, taxe şi
accesoriile
aferente, precum şi din amenzi contravenţionale, este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui in
care a luat naştere dreptul respectiv (131 Cpf.).
implinirea termenului de prescripţie produce următoarele efecte juridice:
1. stinge dreptul creditorului (statul, prin instituţiile reprezentative) de a obţine executarea silită;
2. stinge obligaţia debitorului (contribuabilul) de a se supune executării silite, dă naştere dreptului
de a se opune
executării;
3. stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite in plus la bugetul de stat ( -
efect specific
materiei fiscale), fiind aplicabilă regula stabilită in dreptul civil conform căreia, după implinirea
termenului de
prescripţie, obligaţia fiscală se transformă in obligaţie naturală.
❖ Art. 134 Cpf prevede efectele implinirii termenului de prescripţie, astfel:
„(1) Dacă organul de executare constată implinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere
executarea
silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la incetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora
din
evidenţa analitică pe plătitori.
(2) Sumele achitate de debitor in contul unor creanţe fiscale, după implinirea termenului de
prescripţie, nu se
restituie” .
Pentru art. 134 Cpf normele metodologice prevăd următoarele:
„130.1. Scăderea din evidenţa analitică pe plătitori a creanţelor fiscale pentru care s-a implinit
termenul de prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită se va face pe baza unui proces-verbal de constatare a implinirii
termenului de prescripţie,

31
 insuşit de şeful compartimentului de specialitate, avizat de compartimentul juridic din cadrul
aceluiaşi organ fiscal sau din
cadrul organului ierarhic superior, după caz, şi care va fi supus spre aprobare conducătorului
organului fiscal, impreună cu
dosarul.
130.2. Dosarul trebuie să cuprindă toate documentele şi informaţiile necesare pentru constatarea
implinirii termenului de
prescripţie, precum şi procesul-verbal de constatare” .
Potrivit dispoziţiilor articolelor 132 şi 133 din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripţie:
(1) se poate suspenda, situaţie in care după incetarea motivelor care au dus la suspendarea curgerii
termenului de
prescripţie incepe să curgă din nou acelaşi termen de prescripţie, sau
(2) se poate intrerupe in condiţiile stabilite de lege, situaţie in care incepe să curgă un nou termen de
prescripţie.
❖ Suspendarea termenului de prescripţie intervine:
a) in cazurile şi in condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) in cazurile şi in condiţiile in care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă
de instanţa
judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilităţii inlesnirii acordate potrivit legii;
d) cat timp debitorul işi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e) in alte cazuri prevăzute de lege.
❖ Intreruperea termenului de prescripţie intervine:
a) in cazurile şi in condiţiile stabilite de lege pentru intreruperea termenului de prescripţie a
dreptului la acţiune;
b) pe data indeplinirii de către debitor, inainte de inceperea executării silite sau in cursul acesteia, a
unui act
voluntar de plată a obligaţiei prevăzute in titlul executoriu ori a recunoaşterii in orice alt mod a
datoriei;
c) pe data indeplinirii, in cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d) in alte cazuri prevăzute de lege.
30
ANULAREA, SCĂDEREA şi COMPENSAREA
„Anularea”, „scăderea” şi „compensarea” reprezintă modalităţi de stingere a obligaţiilor bugetare
individualizate prin titlu de creanţă in sarcina contribuabililor.
ANULAREA
Această modalitate de stingere a obligaţiei bugetare se realizează prin acte ale organelor financiare
competente.
Actele care declară anularea unei obligaţii bugetare pot avea:
> aplicabilitate generală (amnistia fiscală);
> sau vor avea in vedere situaţia unui anumit contribuabil.
Amnistia fiscală
In acest caz, anularea priveşte: fie obligaţiile bugetare ce revin anumitor categorii de contribuabili;
fie unele
categorii de venituri bugetare neincasate pe o perioadă indelungată.
Amnistia fiscală se declară printr-un act normativ; asemenea act de clemenţă intervine foarte rar -
fiind
determinat de condiţii social-economice, politice sau alte situaţii deosebite (calamităţi naturale, stare
de necesitate,
etc.).
Rezultatul intervenirii amnistiei fiscale este scăderea definitivă a debitelor restante din evidenţele
organelor
fiscale ale statului.
Anularea obligaţiilor fiscale individuale
Anularea prin acte individuale are in vedere situaţia unui anumit contribuabil.
32
 Art.178 Cpf. prevede următoarele: „(1) In situaţiile in care cheltuielile de executare, exclusiv cele
privind
comunicarea prin poştă, sunt mai mari decat creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul
organului de
executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei
prin poştă sunt
suportate de organul fiscal.
(2) Creanţele fiscale restante aflate in sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei
(RON), se
anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate si neachitate de debitori.
(3) In cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita
maximă
pană la care, prin hotărare, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi
anulate’.
5.3.4. Stingerea obligaţiei fiscale prin scădere
N.B. Această modalitate de stingere a obligaţiei fiscale intervine in urmăroarele situaţii in care
contribuabilul:
1) persoană fizică - (a) a decedat fără să lase avere; (b) este insolvabil; (c) a dispărut;
2) persoană juridică - (a) a fost supus procedurii de reorganizare şi faliment care a fost inchisă; (b)
dacă
debitorul işi incetează existenţa in alt mod şi răman neachitate obligaţiile bugetare
Operaţiunea de scădere, al cărei izvor este art.176 Cpf, se desfăşoară in două etape:
1) scoaterea sumelor datorate de contribuabili din evidenţa curentă şi
2) trecerea lor intr-o evidenţă separată pană la implinirea termenului de prescripţie.
Totuşi, in literatura de specialitate operaţiunea de scădere este considerată ca fiind un mod de
stingere a
obligaţiei fiscale este oarecum improprie, deaorece potrivit celor două etape ale operaţiunii,
stingerea obligaţiei
fiscale se face tot prin prescripţie (DD Şaguna, D Şova, 2011, p. 61).
❖ Starea de insolvabilitate determină aplicarea procedurii speciale de scădere in următoarele
situaţii:
- debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile sau valoare lor este mai mică decat obligaţiile
fiscale de plată;
- in urma executării silite creanţa fiscală nu a fost acoperită in intregime;
- debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;
- debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut şi la acestea ori in alte locuri unde
există indicii
că a avut bunuri, nu se găsesc bunuri urmăribile;
- debitorul persoană juridică işi incetează existenţa şi răman neachitate obligaţii fiscale.
Constatarea stării de insolvabilitate se face de către organele (autorităţile) financiare locale, nefiind
necesară declararea sa printr-o hotărare judecătorească.
■ Dacă rezultă că debitorul nu obţine venituri şi nu deţine bunuri sesizabile, se va intocmi un
proces-verbal
prin care este declarată starea de insolvabilitate a debitorului.
31
■ Pe baza procesului-verbal sumele datorate vor fi trecute intr-o evidenţă separată printr-o dispoziţie
ce va
avea ca efect intreruperea termenului de prescripţie, moment din care va incepe să curgă o nouă
prescripţie in
ceea ce priveşte respectiva obligaţie fiscală.
■ Organele financiare au obligaţia de a urmări situaţia debitorului pană la implinirea termenului de
prescripţie şi de a relua cel puţin odată pe an investigaţiile pentru a se constata dacă există venituri
sau bunuri
sesizabile, aceste acte nu vor avea ca efect intreruperea prescripţiei.
> Dacă pană la implinirea termenului de prescripţie se constată că debitorul realizează venituri sau a
dobandit
33
 bunuri sesizabile, creanţa va fi trecută din evidenţa specială in cea curentă şi se vor lua măsuri de
executare silită.
> Dacă pană la implinirea termenului de prescripţie insolvabilitatea debitorului persistă, se
procedează la
scăderea definitivă a respectivei creanţe.
❖ Dispariţia debitorului poate duce in anumite situaţii la imposibilitatea realizării creanţei fiscale,
atunci cand cel
dispărut nu a lăsat venituri sau bunuri sesizabile.
Constatarea se face de către organele (autorităţile) financiare.
■ Aceste organe au obligaţia de a desfăşura cercetări in vederea constatării veniturilor sau bunurilor
sesizabile
rămase şi a găsirii celui dispărut.
■ Dacă se constată imposibilitatea realizării creanţei bugetare, sumele respective vor fi trecute din
evidenţa
curentă intr-o evidenţă separată, investigaţiile fiiind reluate cel putin o dată pe an.
>La implinirea termenului de prescripţie se va proceda la scăderea creanţei fiscale.
❖ Decesul debitorului - in cazul in care debitorul a decedat fără a lăsa avere creanţa impotriva sa se
va da la
scădere, fără a se mai trece in prealabil in evidenţa specială
Constatarea se face de către organele (autorităţile) financiare.
Creanţele in privinţa cărora s-a făcut contestaţie la executare se pot trece in evidenţa specială numai
după
soluţionarea contestaţiei prin hotărare judecătorească definitivă.
5.3.5. Stingerea obligaţiei fiscale prin compensare
N.B. Această modalitate de stingere a obligaţiei fiscale intervine in situaţia in care un contribuabil a
plătit
bugetului de stat o sumă nedatorată sau a plătit mai mult decat datora.
Sumele astfel plătite se vor compensa cu alte obligaţii fiscale ale contribuabilului, restante sau
viitoare.
Sediul materiei este art.116 Cpf.
❖ Contribuabilul efectuează o plată nedatorată in următoarele situaţii:
(a) cand fie nu există titlu de creanţă fiscală;
(b) cand titlu de creanţă fiscală a fost emis ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale in
materie.
❖ Contribuabilul poate plăti mai mult decat datorează in următoarele situaţii:
(a) fie urmare a unei erori de calcul;
(b) fie datorită altor imprejurări.
N.B. Termenul de „compensare” folosit in dreptul fiscal este diferit faţă de dreptul civil (unde
existenţă creanţe
reciproce) - in dreptul fiscal creanţele care se compensează aparţin aceluiaşi creditor (statul) iar
obligaţia de
plată revine aceluiaşi debitor (contribuabilul).
❖ Principii de aplicare a compensării:
■ Compensarea va opera in privinţa obligaţiilor restante in măsura in care nu s-a implinit termenul
de
prescripţie a acestor obligaţii;
■ Taxele percepute prin aplicarea de timbre fiscale mobile nu se pot restitui;
■ Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu
creanţele debitorului,
reprezentand sume de rambursat sau de restituit de la buget, pană la concurenţa celei mai mici sume
cand ambele
părţi dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat şi pe cea de debitor, cu condiţia ca
respectivele creanţe să fie
administrate de aceeaşi autoritate publică - dacă legea nu prevede altfel;
■ Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu
creanţele
34
 debitorului reprezentand sume de restituit de la bugetele locale, pană la concurenţa celei mai mici
sume cand ambele
părţi dobandesc reciproc atat calitatea de creditor, cat şi pe cea de debitor, cu condiţia ca
respectivele creanţe să fie
administrate de aceeaşi autoritate publică - dacă legea nu prevede altfel;
■ Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de cate ori constată existenţa unor creanţe
reciproce;
■ Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu;
■ Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, in
termen de 7 zile
de la data efectuării operaţiunii;
32
■ Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmand ca
din diferenţa
rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete.
❖ Dreptul de a cere compensarea sau restituirea privind obligaţiile fiscale se prescrie in termen de 5
ani de la
data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.
Dreptul contribuabilului de a solicita compensarea sau restituirea ia naştere in momentul in care a
făcut o plată
nedatorată către bugetul de stat.
❖ Compensarea este alternativă cu restituirea sumelor.
in principiu, restituirea intervine numai in situaţia in care compensarea nu este posibilă, intrucat
contribuabilul nu are nici un fel de datorie fiscală faţă de bugetul general consolidat.
Potrivit art. 117 Cpf, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
b) cele plătite in plus faţă de obligaţia fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii sumelor rezultate din executarea silită;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, in
temeiul hotărarii
judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
Pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobandă din ziua următoare
expirării
termenului de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere. Acordarea majorărilor de
intarziere se face numai
la cererea contribuabilului (DD Şaguna, D Şova, 2011, p. 64).
Dacă suma de rambursat sau de restituit este mai mică decat obligaţiile fiscale restante ale
debitorului -
compensarea se efectuează pană la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
Dacă suma de rambursat sau de restituit este mai mare decat obligaţiile fiscale restante ale
debitorului -
compensarea se efectuează pană la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată
urmand a se restitui
debitorului.
Potrivit art.117 alin.2, prin excepţie de la prevederile alin.1, sumele de restituit reprezentand
diferenţe de impozite
rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din
oficiu de
organele fiscale competente, in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de
impunere.
Potrivit art.117 alin.21, prin excepţie de la prevederile alin.1, sumele incasate prin poprire, in plus
faţă de
35
 creanţele fiscale pentru care s-a infiinţat poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal in termen
de cel mult 5 zile
lucrătoare de la data incasării.
Potrivit art.117 alin.3, diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) vor
rămane in evidenţa
fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmand a se restitui atunci cand suma cumulată a
acestora depăşeşte
limita menţionată.
Potrivit art.117 alin.4, prin excepţie de la alin.3, diferenţele mai mici de 5 lei (RON) se vor putea
restitui in
numerar numai la solicitarea contribuabilului.
33
EXECUTAREA SILITĂ ŞI EXECUTORUL FISCAL. Noţiuni, condiţii, particularităţi
DEFINIŢIA executării silite
Executarea silită a creanţei fiscale reprezintă modalitatea excepţională de stingere a obligaţiei
fiscale.
In situaţia in care contribuabilii nu şi-au executat obligaţiile fiscale la data la care acestea au devenit
exigibile, ia naştere la această dată dreptul statului de a trece la executarea silită a creanţelor fiscale.
Datorită caracterului executoriu al titlului de creanţă fiscală, procedura de executare silită
desfăşurată de
organele financiare nu este precedată de o altă procedură cu caracter judiciar.
Sediul materiei este Codul de procedură fiscală, art. 136-174. Prevederile Codul de procedură
fiscală se
completează cu cele ale Codul de procedură civilă, in măsura in care acesta nu dispune altfel.
CONDIŢIILE declanşării executării silite
Pentru a se trece la executarea silită a creanţei fiscale, este necesar să fie intrunite CUMULATIV
trei
condiţii:
1) să existe titlul de creanţă fiscală devenit titlu executoriu;
2) creanţa fiscală să fie exigibilă;
3) dreptul statului de a incepe executarea silită să nu se fi prescris.
1) Să existe titlul de creanţă fiscală devenit TITLU EXECUTORIU
Titlul de creanţă reprezintă actul juridic prin care se constată şi se individualizează obligaţia
contribuabilului
de a plăti o anumită sumă către bugetul de stat.
Condiţia existenţei titlului executoriu este prevăzută expres in art. 141 alin. (1) C.proc.fisc, potrivit
căruia
executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează numai in temeiul unui titlu executoriu emis
potrivit Codul de
procedură fiscală de către organul de executare competent in a cărui rază teritorială işi are
domiciliul fiscal debitorul,
sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 141 alin. 11 Cod procedură fiscală, in titlul executoriu emis de organul de executare
prevăzut la
alin. 1 art. 141, se inscriu toate creanţele fiscale neachitate la scadenţă1, reprezentand impozite,
taxe, contribuţii şi
alte venituri ale bugetului general consolidat, precum şi accesoriile aferente acestora, stabilite in
condiţiile legii
Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa este scadentă prin expirarea
termenului de plată
prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege.
Ad validitatem, titlul executoriu trebuie să indeplinească următoarele condiţii:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis şi data de la care işi produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ-fiscal;
36
 e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele şi semnătura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ştampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se
depune contestaţia;
j) menţiuni privind audierea contribuabilului;
k) codul de identificare fiscal;
l) domiciliul fiscal al contribuabilului;
m) cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate;
n) temeiul legal al puterii executorii a titlului.
1 Scadenţa reprezintă ziua când se împlineşte termenul care afectează o obligaţie. Prin ajungerea la
scadenţă obligaţia devine exigibilă. Din acest moment,
creditorul este în drept să ceară şi să procedeze la executarea silită. Până la scadenţă obligaţia există
dar nu este încă exigibilă. În consecinţă, creditorul nu
poate pretinde plata şi nici să procedeze la vreun act de executare; are însă posibilitatea să ceară
luarea de măsuri conservatorii asupra patrimoniului
debitorului. De asemenea, creditorul nu poate opune creanţa sa în compensaţie înainte de scadenţă;
în timpul curgerii termenului, creanţa nu se prescrie; dacă
debitorul plăteşte înainte de scadenţă el face o plată valabilă, iar nu una nedatorată. Partea în folosul
căreia a fost prevăzut termenul poate renunţa la acest
beneficiu. Dacă termenul a fost prevăzut în interesul ambelor părţi, ele pot renunţa, prin acordul lor,
la beneficiul acestora. Renunţarea la termen produce
efecte la fel ca şi împlinirea lui, în sensul că obligaţia devine de îndată exigibilă, ca orice obligaţie
pură şi simplă. Acelaşi efect îl are şi decăderea din beneficiul
termenului.
34
Pentru obligaţiile fiscale ce au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, amenzi, majorări de intarziere şi
alte
sume datorate şi neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu il constituie actul emis sau
aprobat de
organul competent prin care se stabilesc aceste obligaţii.
In cazul in care titlul executoriu lipseşte, obligaţia ce revine contribuabilului nu este individualizată,
astfel,
nu se poate trece la executarea silită atat timp cat nu este stabilită cu certitudine intinderea obligaţiei
ce urmează a
fi executată.
In consecinţă, in această materie işi va găsi aplicarea şi principiul potrivit căruia nu se poate executa
silit o
creanţă care nu este lichidă.
In toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi
cuantumul
debitului ce face obiectul executarii.
2) Creanţa fiscală să fie exigibilă
Creanţa exigibilă reprezintă creanţa a cărei scadenţă fiind indeplinită permite creditorului de a cere
executarea sa de indată, la nevoie chiar pe calea urmăririi silite. Exigibilitatea creanţei prezintă
aspecte specifice
după cum obligaţia corelativă este pură şi simplă sau afectată de modalităţi.
Momentul exigibilităţii creanţei bugetare este reglementat in actele normative ce instituie venituri
fiscale,
cele mai multe sunt reglementate de Codul fiscal.
O creanţă fiscală poate deveni exigibilă inainte de termenul fixat in acest sens de actul normativ ce o
reglementează in ipoteza in care contribuabilul este un comerciant impotriva căruia s-a declanşat
procedura reorganizării
judiciare potrivit Legii nr. 85/2006.
❖ In cazul falimentului, creanţele bugetare vor fi plătite ulterior creanţelor izvorate din raporturi de
37
 muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dar inaintea celor garantate cu ipoteci,
gajuri sau alte
garanţii reale mobiliare, ori drepturi de retenţie de orice fel.
❖ In ceea ce priveşte persoana fizică insolvabilă, va fi aplicată procedura specială de stingere a
obligaţiei fiscale prin scădere.
Astfel, creanţele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenţa acestora in
cazul in
care debitorul respectiv se găseşte in stare de insolvabilitate.
3) Dreptul statului de a incepe executarea silită să nu se fi prescris
Implinirea termenului de prescriptie stabilit de actele normative in materie fiscală dă dreptul
contribuabilului de
a se opune executării silite declanşate impotriva sa.
Organul de executare va inceta de indată procedura de executare silită in cazul in care debitorul işi
execută
obligaţia de plată a creanţei fiscale, iar odată cu aceasta achită şi majorările de intarziere, dobanzile,
cheltuielile de
executare şi orice alte obligaţii de plată conexe obligaţiei fiscale stabilite in sarcina sa conform legii.
SUBIECTELE executării silite:
Executarea silită a obligaţiei fiscale se desfăşoară cu participarea subiectelor r.j. fiscal: creditorul
(statul, prin
organele fiscale) şi debitorul (contribuabilul), la care se adaugă instanţa judecătorească.
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali - ce
sunt
consideraţi a indeplini o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
Organele fiscale de executare ale statului sunt prevăzute de art. 136 şi 138 C.proc.fisc.:
a) - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- organele de specialitate ale Direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de
stat
judeţene şi a municipiului Bucureşti;
- unităţile subordonate acestora;
- pentru creanţele determinate in vamă, unităţile subordonate Direcţiei Generale a Vămilor;
- organele administraţiei publice locale pentru creanţele bugetelor locale.
b) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali -
ce
sunt consideraţi a indeplini o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
35
EXECUTORUL FISCAL
Executarea silită nu se poate aduce la indeplinire decat cu concursul organului de executare. Acesta
este o autoritate
investită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terţe persoane, care deţin
bunurile acestuia, obligaţia de
a executa dispoziţiile cuprinse in titlul executoriu.
In materia executării silite din domeniul fiscal, pe langă executorul judecătoresc, care este organul
de executare cu
plenitudine de competenţă, vom intalni şi un alt organ de executare şi anume executorul fiscal, care
funcţionează şi işi
desfăşoară activitatea in temeiul unui act normativ special, O. G. nr. 92/2003 privind Codul de
Procedură fiscală, republicată.
Potrivit art. 136 alin. 2 din acest act normativ, organele fiscale care administrează creanţe fiscale
sunt
abilitate să aducă la indeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
Iar alin. 3 dispune că, “creanţele bugetare care se incasează, se administrează, se contabilizează şi se
utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din
raporturile juridice
contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să aducă la indeplinire măsurile
asiguratorii şi
38
 să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod” .
Organele prezentate la aceste două articole sunt denumite generic “ organe de executare silită”,
potrivit
alin. 4 art. 136.
Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate să aducă la indeplinire măsurile asiguratorii şi
să efectueze procedura de executare silită sunt denumite executori fiscali, care indeplinesc o funcţie
ce implică
exerciţiul autorităţii de stat pe timpul exercitării atribuţiilor ce le revin.
EXECUTORII FISCALI sunt persoane angajate in cadrul compartimentelor de specialitate de la
nivelul
unităţilor fiscale teritoriale subordonate Ministerului Economiei şi Finanţelor - Agenţia Naţională de
Administrare
Fiscală şi al direcţiilor regionale vamale din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, desemnate de
conducătorul
organului de executare să ducă la indeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de
executare silită a
creanţelor fiscale sau a drepturilor vamale, după caz, potrivit Ordinului nr. 781/2007 din
15/06/20072 privind legitimaţiile
eliberate executorilor fiscali care duc la indeplinire măsurile asiguratorii şi efectuează procedura de
executare silită a creanţelor
fiscal.
Executorul fiscal este imputernicit in faţa debitorului sau a terţilor prin LEGITIMAŢIA DE
SERVICIU3
pe care trebuie să o prezinte in exercitarea activităţii, care va f i valabilă numai insoţită de delegaţia
semnată de
către organul de executare silită.
Legitimaţia atestă o imputernicire specială a executorului fiscal care implică exerciţiul autorităţii de
stat,
acordată acestuia pe timpul exercitării atribuţiilor ce ii revin, potrivit prevederilor titlului VIII din
Ordonanţa Guvernulu i nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 138 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, in exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru
aplicarea
procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
2 Publicat în M. Of., Partea I, nr. 484 din 19/07/2007. Ordin dat de către Preşedintele Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
3 Potrivit Art. 5 din Ordinul 781/2007, "(1) Legitimaţiile de executor fiscal au regim special, se
tipăresc de Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., se
achită şi se distribuie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală direcţiilor generale ale
finanţelor publice judeţene, Direcţiei Generale a Finanţelor
Publice a Municipiului Bucureşti, Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, care le
vor elibera nominal executorilor fiscali.
(2) Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a
Municipiului Bucureşti vor elibera nominal legitimaţiile
executorilor fiscali din cadrul compartimentelor de specialitate de la nivelul unităţilor fiscale
teritoriale din subordine.
(3) Numerotarea legitimaţiilor de executor fiscal se face de către fiecare dintre direcţiile prevăzute la
alin. (1), de la nr. 1 şi în continuare.
(4) Legitimaţiile de executor fiscal, pentru persoanele care au această calitate din cadrul Autorităţii
Naţionale a Vămilor - direcţiile regionale vamale, au regim
special, se tipăresc de Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., se achită şi se distribuie
de către Autoritatea Naţională a Vămilor direcţiilor regionale
vamale, care le vor elibera nominal executorilor fiscali, numerotarea făcându-se de către acestea de
la nr. 1 şi în continuare.
(5) Eliberarea legitimaţiilor de executor fiscal se va face la propunerea organelor de executare în
cadrul cărora sunt angajate persoane care au calitatea de
39
 executor fiscal, pe baza unei evidenţe sub formă de tabele în care se vor menţiona, pentru fiecare
legitimaţie, numărul acesteia, numele, prenumele, codul
numeric personal şi funcţia titularului legitimaţiei, unitatea, data eliberării şi semnătura de primire.
(6) Legitimaţiile de executor fiscal sunt valabile 6 ani de la data eliberării lor.
(7) Pierderea sau furtul legitimaţiei de executor fiscal se publică în presă şi se anunţa direcţiei
emitente, în termen de 15 zile, în vederea consemnării în
evidenţa prevăzută la alin. (5) şi eliberării unei noi legitimaţii.
(8) La data încetării calităţii de executor fiscal a titularului legitimaţiei, acesta o va depune la
organul care a eliberat-o, în vederea anulării, care va fi
consemnată în evidenţa prevăzută la alin. (5)".
Iar art. 7, dispune că "Legitimaţiile de executor fiscal vor avea forma tip carnet şi vor fi tipărite pe
cele 4 feţe din interior şi pe coperta 1".
36
a) să intre in orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau in alte incinte unde acesta
işi păstrează
bunurile, in scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi să
analizeze evidenţa contabilă a
debitorului in scopul identificării terţilor care datorează sau deţin in păstrare venituri ori bunuri ale
debitorului;
b) să intre in toate incăperile in care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică,
precum şi să cerceteze
toate locurile in care acesta işi păstrează bunurile;
c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă in
determinarea
bunurilor proprietate a debitorului.
Totodată, “executorul fiscal poate intra in incăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei
persoane fizice, cu
consimţămantul acesteia, iar in caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei
judecătoreşti competente
potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(5) Accesul executorului fiscal in locuinţa, in incinta de afaceri sau in orice altă incăpere a
debitorului, persoană
fizică sau juridică, se poate efectua intre orele 6.00-20.00, in orice zi lucrătoare. Executarea incepută
va putea continua in
aceeaşi zi sau in zilele următoare. In cazuri temeinic justificate de pericolul instrăinării unor bunuri,
accesul in incăp erile
debitorului va avea loc şi la alte ore decat cele menţionate, precum şi in zilele nelucrătoare, in baza
autorizaţiei prevăzute la
alin. (4).
(6) In absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul in oricare dintre incăperile prevăzute la
alin. (3), executorul
fiscal poate să pătrundă in acestea in prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a
altui agent al forţei
publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) si (5)”.
Astfel, executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor
fiscali.
COMPETENŢA organelor de executare:
Organul financiar, competent in privinţa executării creanţei fiscale, are aceeaşi competenţă şi in
privinţa
creanţelor născute in legătură cu aceasta (cheltuieli de executare, cheltuieli de judecată, majorări de
intarziere, etc.).
Competenţa teritorială - revine organelor financiare in a căror rază teritorială se găsesc bunurile
supuse
urmăririi, intreaga procedură de executare silită fiind coordonată de organul in raza căruia işi are
sediul sau
domiciliul debitorul sau unde este luat in evidenţă fiscală.
40
 In situaţia in care debitorul nu işi execută obligaţiile fiscale, la plate sumelor cuvenite bugetului de
stat
sunt obligaţi:
> moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului;
> cel care preia, in tot sau in parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii sau
reorganizării
judiciare, după caz;
> persoana căreia i s-a stabilit răspunderea in conformitate cu prevederile legale referitoare la
faliment;
> persoana care işi asumă obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-
un alt act incheiat
in formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată.
OBIECTUL executării silite:
Executarea silită a obligaţiilor fiscale se desfăşoară asupra elementelor active ale patrimoniului
debitorului, respectiv veniturile băneşti şi bunurile sale, numai in limita valorii necesare stingerii
creanţei fiscale,
cu excepţia anumitor categorii de venituri şi a anumitor bunuri ce nu pot fi supuse executării silite.
Executarea silită se poate intinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile
potrivit legii, iar
valorificarea acestora se efectuează numai in măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale
inscrise in titlul executoriu,
inclusiv a majorărilor de intarziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta,
precum şi a cheltuielilor de
executare.
Veniturile contribuabilului
Potrivit art. 149 C.proc.fisc., sunt supuse executării silite orice sume urmăribile reprezentand
venituri şi
disponibilităţi băneşti in lei şi in valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale,
deţinute şi/sau
datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau
deţine in viitor in
temeiul unor raporturi juridice existente.
NU pot fi urmărite pentru realizarea creanţelor fiscale ale statului următoarele categorii de venituri:
a) ajutoarele sociale (pentru incapacitate temporală de muncă, sumele cuvenite şomerilor, alocaţiile
de stat
şi indemnizaţiile pentru copii, etc.);
b) compensaţia acordată angajaţilor in caz de desfacere a contractului de muncă pe baza oricăror
dispoziţii
legale;
37
c) diurnele şi orice indemnizaţii cu destinaţie specială;
d) bursele de studii.
Bunurile contribuabilului
In condiţiile art. 151 alin. 2 C. proc.fisc., in ceea ce il priveşte pe debitorul persoană fizică, NU pot
fi
urmărite silit pentru realizarea creanţelor silite ale statului, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului
şi a familiei
sale, următoarele categorii de bunuri:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională,
precum şi
cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele
necesare desfăşurării
activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, ingrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi
de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi
obiectele de
41
 cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă
exclusiv cu
agricultura, alimentele strict necesare pană la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru incălzit şi pentru prepararea hranei,
socotit pentru
3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate ingrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de
la
executarea silită.
In condiţiile art. 142 alin. 11 C. proc.fisc. bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de
acesta şi/sau
identificate de către organul de executare, sunt supuse sechestrării4 şi valorificării in următoarea
ordine:
a) bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala sursă
de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit;
c) bunurile mobile şi imobile ce se află temporar in deţinerea altor persoane in baza contractelor de
arendă, de
imprumut, de inchiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri in condiţiile prevederilor art. 1585;
e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile
ce servesc activităţii
care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
Astfel, potrivit art. 142 alin. 12 C. proc.fisc., organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din
următoarea
categorie din cele prevăzute la alin. 1 1 ori de cate ori valorificarea nu este posibilă.
Totodată, in condiţiile alin. 2 art. 142 C. proc.fisc., bunurile supuse unui regim special de circulaţie
pot fi urmărite
numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
In condiţiile art. 154 alin. 3 C.proc.fisc., in cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus
executării
silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in
vigoare.
Totuşi, această excepţie nu se aplică in cazul in care executarea silită se face pentru stingerea
creanţelor
fiscale rezultate din săvarşirea de infracţiuni.
Declanşarea procedurii de executare silită. SOMAŢIA
Premergător declanşării executării silite, organul fiscal va transmite contribuabilului inştiinţarea de
plată
prin care i se comunică suma datorată. Iar, dacă in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia
debitorul nu a
executat de bunăvoie obligaţia fiscală, organul de executare va declanşa executarea silită.
In condiţiile art. 145 alin. 1 C.proc.fisc. executarea silită incepe prin comunicarea somaţiei, unde i
se
notifică debitorului că are obligaţia să efectueze plata sumelor datorate in termen de 15 zile sau să
facă dovada
4 În condiţiile art. 146 C. proc.fisc. terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului,
invocând un drept de gaj, drept de ipoteca sau un privilegiu, dar
va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
5 Art. 158 C. proc.fisc., sub denumirea "Executarea silita a unui ansamblu de bunuri",
reglemenrează următoarele:
42
 "(1) Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau In
ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel
acestea pot fi vandute In condiţii mai avantajoase.
(2) Organul de executare îşi poate schimba opţiunea In orice fază a executării, cu reluarea
procedurii.
(3) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la
sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4) Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a
privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art.
165 privind plata în rate se aplică în mod corespunzator."
38
stingerii obligaţiei fiscale, in caz contrar aplicandu-se modalităţile de executare silită prevăzute de
lege. Somaţia
este insoţită de un exemplar al titlului executoriu.
Somaţia cuprinde, pe langă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului
de
executare; suma pentru care se incepe executarea silită; termenul in care cel somat urmează să
plătească suma
prevăzută in titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.
Somaţia este obligatorie şi se comunică debitorului după cum urmează:
a) prin poştă, la domiciliu sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu
confirmare de primire;
b) prin executorii bugetari, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă pentru comunicarea
citaţiilor şi a altor
acte de procedură, care se aplică in mod corespunzător (art. 95 C. proc.civ.);
c) prin prezentarea celui somat şi primirea somaţiei de către acesta sub semnătură, ca urmare a
inştiinţării prin alte
mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului şi confirmarea
primirii acestuia.
Dovada comunicării somaţiei se inscrie in evidenţele organului de executare şi va fi păstrată in
dosarul
de executare.
!!! Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt in sarcina debitorului.
!!! Persoanele interesate pot face contestaţie impotriva oricărui act de executare efectuat cu
incălcarea
prevederilor codului de către organele de executare, in cazul in care aceste organe refuză să
indeplinească un act de
executare in condiţiile legii, precum şi impotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită
executarea, in
cazul in care acest titlu nu este o hotărare dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ
jurisdicţional şi dacă
pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Iar, in condiţiile alin. 4 art. 172,
contestaţia se
introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă in procedura de urgenţă.
MĂSURILE ASIGURĂTORII
Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra
bunurilor
mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului şi asupra veniturilor acestuia.
Pot fi dispuse atat de organele fiscale competente, cat şi de instanţele judecătoreşti.
Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, in cazul neplăţii, măsurile
asiguratorii se
transformă in măsuri executorii.
FORMELE ŞI PROCEDURA executării silite:
Premergător declanşării executării silite, organul fiscal va remite contribuabilului inştiinţarea de
plată. Dacă in T de 15

43
 zile de la comunicarea inştiinţării de plată debitorul nu a executat de bunăvoie obligaţia fiscală,
organul de executare va
declanşa executarea silită.
Modalităţile de executare silită a creanţelor fiscale ale statului, reglementate prin C.proc.fisc. sunt:
1. executarea silită prin poprire; 2. executarea silită a bunurilor mobile;
3. executarea silită a bunurilor imobile.
Poprirea reprezintă acea forma de executare silita prin care creditorul urmăreşte sumele pe care o
terţa persoană (numit terţ
poprit) le datorează debitorului urmărit. Ea constă în indisponibilizarea în mâinile terţului debitor al
contribuabilului urmărit şi obligarea
acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorul său (debitorul urmărit).
Executarea sililă mobiliară şi executarea silită imobiliară reprezintă modalităţi de executare silită
indirectă a creanţei fiscale,
presupunând valorificarea bunurile urmărite silit. Valorificarea se poate face prin vânzarea la
licitaţie sau prin alte modalităţi, suma de bani
astfel obţinută fiind destinată a acoperi obligaţia de plată ce revine contribuabilului urmărit.
In condiţiile alin. 3 art. 142 Cod procedură fiscală in cadrul procedurii de executare silită se pot
folosi
succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de C.proc.fisc.
39
POPRIREA ca modalitate de executare silită
Poprirea reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul urmăreşte sumele pe care o
terţă
persoană le datorează debitorului urmărit.
Ea constă in indisponibilizarea in mainile terţului debitor al contribuabilului urmărit şi in obligarea
acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său (debitorul
urmărit).
Această formă de executare silită presupune de regulă trei subiecte:
- creditorulpopritor (cel care solicită infiinţarea popririi);
- debitorul poprit (cel care este obligat faţă de creditorul popritor);
- terţul poprit (care este debitorul contribuabilului).
Ceea ce este insă de esenţa popririi este existenţa a trei raporturi juridice.
Se pot distinge astfel: r.j. existent intre creditorul popritor şi debitorul poprit, precum şi cel existent
intre
debitorul poprit şi terţul poprit. Ambele sunt r.j. directe, de la creditor la debitor, care au luat fiinţă
anterior
infiinţării popririi. In momentul infiinţării popririi ia naştere al treilea r.j., cel intre creditorul
popritor şi terţul
poprit.
In materie fiscală, calitatea de creditor o are statul, debitorul poprit este contribuabilul, iar terţul
poprit va fi
un debitor al contribuabilului.
Potrivit C.proc.fiscală, sunt supuse executării silite prin poprire, potrivit legii, orice sume urmăribile
reprezentand venituri şi disponibilităţi băneşti in lei şi in valută, titluri de valoare sau alte bunuri
mobile necorporale,
deţinute şi/sau datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane sau pe care acestea le vor
datora debitorului
şi/sau le vor deţine terţii in viitor in temeiul unor r.j. existente.
Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului PF, realizate ca angajat, pensiile de orice fel,
precum şi
ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai in condiţiile
prevăzute de C.proc.
civilă.
Procedura executării silite prin poprire presupune următoarele ETAPE:
1) Infiinţarea popririi - este decisă de organul financiar urmăritor, după expirarea T la care obligaţia

44
 fiscală trebuia executată şi se realizează prin comunicarea către terţul poprit a unei adrese impreună
cu o copie
certificată a titlului executoriu.
Debitorul va fi inştiinţat despre infiinţarea popririi pentru a i se da posibilitatea exercitării dreptului
său de a
contesta măsurile de executare nelegale.
Poprirea nu este supusă validării, astfel că ea devine executorie din momentul in care terţul poprit a
primit
comunicarea de infiinţare a popririi.
Poprirea infiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei
certificate de
pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi inştiinţarea despre aceasta a debitorului.
2) Terţul poprit are obligaţia ca in T de 5 zile de la comunicarea infiinţării popririi să
inştiinţeze organul financiar de executare dacă datorează sau nu vreo sumă de bani debitorului.
Poprirea se consideră infiinţată la data la care terţul poprit, prin inştiinţarea trimisă organului de
executare
confirmă că datorează debitorului suma de bani ce urmează a fi indisponibilizată, sau la data
expirării T de 5 zile in
care terţul poprit trebuie să comunice această inştiinţare organului de executare.
In cazul in care terţul poprit nu face aceasta comunicare sau susţine că nu datorează nimic
debitorului
urmărit, precum şi in situaţia in care nu indisponibilizează sumele ce fac obiectul popririi, orice
parte interesată va
sesiza judecătoria in a cărei rază teritorială işi are sediul sau domiciliul terţul poprit. Judecata se face
de urgenţă şi cu
precădere.
In măsura in care se constată că suma datorată de terţul poprit debitorului urmărit este insuficientă
pentru
acoperirea creanţei fiscale şi dacă există bunuri mobile sau imobile ale debitorului ce pot fi urmărite,
se va renunţa la
executarea silită prin poprire, urmand a fi folosite celelalte forme de executare silita.
40
3) După infiinţarea popririi terţul poprit este obligat să facă de indată reţinerile prevăzute de
lege şi să vireze sumele reţinute in contul indicat de organul de executare, comunicand totodată in
scris
despre existenţa altor creditori.
In cazul in care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit ii va
anunţa in
scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinţă
prevăzute la art.167
C.proc.fiscală.
Pentru stingerea creanţelor bugetare debitorii deţinători de conturi bancare pot fi urmăriţi prin
decontare
bancară. In acest caz, o dată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, făcută debitorului, o
copie certificată de
pe acest titlu va fi introdusă la banca unde se află deschis contul debitorului.
Din momentul indisponibilizării sumelor şi pană la acoperirea integrală a creanţei banca nu va putea
face nici
o plată care ar putea diminua aceste sume.
Dacă debitorul face plata in T prevăzut in somaţie, organul de executare va inştiinţa de indată in
scris băncile
pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor.
In situaţia in care banca nu poate acoperi in aceeaşi zi creanţa bugetară din sumele indisponibilizate,
va
urmări executarea creanţei din incasările zilnice realizate in contul debitorului.
Contestaţia la poprire
45
 Organul de executare şi orice altă persoană interesată pot invoca in fata instanţei judecătoreşti in a
cărei rază
teritorială işi are domiciliul sau sediul terţul poprit orice neregularităţi in legătură cu drepturile şi
obligaţiile părţilor
privind infiinţarea popririi.
Pe baza probelor administrate, instanţa va putea menţine poprirea, stabilindu-i limitele şi măsurile
de
executare ce pot fi intreprinse, sau o va putea desfiinţa. Judecata se va face cu precădere.
De asemenea, este reglementată posibilitatea instanţei de a aplica terţului poprit o amendă civilă, in
cazul in
care acesta nu-şi respectă obligaţiile care-i revin privind efectuarea inştiinţărilor, reţinerilor, precum
şi pentru
neindeplinirea oricărei alte obligaţii ce-i revin in legătură cu poprirea.
Pe această cale, se poate invoca lipsa titlului executor, faptul că poprirea a fost infiinţată peste cota
urmăribilă, precum şi nelegalitatea măsurilor de executare silită.
Pe parcursul judecării contestaţiei, instanţa poate suspenda executarea, chiar fără cauţiune.
Pe baza hotărarii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate
incepe
executarea silită a terţului poprit, in condiţiile C.proc.fiscală.
41
EXECUTAREA SILITĂ MOBILIARĂ
1. Definiţie
Urmărirea bunurilor mobile ale debitorului reprezintă o modalitate de executare silită indirectă a
creanţei fiscale.
Bunurile mobile ale debitorului sunt valorificate prin vanzarea la licitaţie sau prin alte modalităţi,
suma de
bani astfel obţinută fiind destinată a acoperi obligaţia de plată ce revine contribuabilului urmărit.
2. Obiectul executării silite mobiliare
Vor fi supuse acestei modalităţi de executare bunurile mobile urmăribile ale contribuabilului. Astfel,
din economia
textelor C.proc.fisc., (art. 142 alin. 11 C.proc.fisc.) rezultă următoarele bunuri mobile urmăribile ale
contribuabilului:
a) bunurile mobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit;
c) bunurile mobile ce se află temporar in deţinerea altor persoane in baza de imprumut, de
inchiriere, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri mobile, in condiţiile prevederilor art. 158;
e) maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile ce servesc activităţii care
constituie principala sursă
de venit;
f) produse finite.
Bunurile mobile ale debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt
exceptate de la executarea
silită.
In condiţiile art. 151 alin. 2 C. proc.fisc., in ceea ce il priveşte pe debitorul persoană fizică, nu pot fi
urmărite silit pentru
realizarea creanţelor silite ale statului, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului şi a familiei sale,
următoarele categorii de
bunuri:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională,
precum şi cele strict necesare
exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării
activităţii agricole, c um sunt
uneltele, seminţele, ingrăşămintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;

46
 b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi
obiectele de cult religios, dacă
nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă
exclusiv cu agricultura,
alimentele strict necesare pană la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru incălzit şi pentru prepararea hranei,
socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate ingrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
3. ETAPELE executării silite mobiliare
Procedura executării silite mobiliare cuprinde următoarele etape:
1) Comunicarea somaţiei de plată, organele de executare silită vor declanşa procedura executării
silite
mobiliare prin somaţia de plată adresată debitorului in sensul indeplinirii obligaţiei fiscale;
2) Identificarea bunurilor mobile urmăribile. Prin identificare, organele financiare vor selecţiona
bunurile
mobile urmăribile asupra cărora se va aplica sechestrul, in funcţie de valoarea necesară acoperirii
obligaţiei fiscale;
3) Indisponibilizarea bunurilor mobile urmăribile prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor
mobile
urmăribile identificate, care se va face de către organul de executare printr-un proces-verbal de
sechestru. Prin
indisponibilizare, debitorul nu va putea dispune de bunurile mobile urmăribile decat cu aprobarea
organului de
executare;
❖ Procesul-verbal de sechestru trebuie să respecte condiţiile de formă stabilite de codul de
procedură
fiscală la art. 152, dintre aceste condiţii reţinem:
- datele de identificare ale organului de executare, ale executorului fiscal, ale debitorului sau ale
altor
persoane implicate, spre exemplu custodele;
- sumele datorate, specificandu-se, dacă este cazul, atat creanţa fiscală principală, cat şi pe cea
accesorie;
- temeiul legal in baza căruia se face executarea silită;
- descrierea in detaliu a bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a acestora;
- menţiunea dacă s-au luat măsuri de neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea
de la
locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
- eventualele obiecţii făcute de persoanele prezente la aplicarea sechestrului;
42
- menţiunea făcută de debitor despre existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori
privilegiu, după
caz, constituit in favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
- menţiunea că, in cazul in care in termen de 15 zile de la data incheierii procesului-verbal de
sechestru
debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
- semnătura executorului fiscal şi semnăturile persoanelor prezente.
❖ Bunurile sechestrate vor putea fi lăsate in custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane
desemnate de organul de executare, sau pot fi ridicate şi depozitate de către organul de executare.
In ipoteza in care custode este numită o altă persoană decat debitorul sau creditorul, organul de
executare ii
va stabili o indemnizaţie in funcţie de activitatea depusă.
❖ In cazul in care bunurile sechestrate constau in sume de bani in lei sau in valută, titluri de
valoare,

47
 obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se ridică şi
se depun, cel
tarziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate.
❖ Măsura sechestrului poate fi aplicată şi odată cu somaţia de plată, care reprezintă actul incepător
al
executării silite.
In situaţia in care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale şi
odată cu
inceperea executării silite se constată că există pericolul evident de instrăinare, substituire sau de
sustragere de la
urmărire a bunurilor debitorului, organul urmăritor va dispune ridicarea bunurilor şi incredinţarea
unui custode.
Aplicarea sechestrului odată cu inceperea executării silite reprezintă o măsură de excepţie şi, prin
urmare, competenţa aplicării ei nu va mai aparţine organului de executare, ci va fi necesară
autorizarea dată de
instanţa judecătorească. Instanţa competentă să acorde autorizaţia de infiinţare a sechestrului va fi
cea de la
domiciliul debitorului.
❖ In măsura in care printre bunurile sechestrate se găsesc şi bunuri ce fac obiectul gajului ce
garantează
executarea creanţelor altor creditori, organul de executare va trimite şi acestora cate un exemplar al
procesuluiverbal
de sechestru.
N.B. Bunurile debitorului pot face obiectul mai multor urmăriri silite, asupra lor putand fi instituite
mai multe măsuri de sechestru.
Dacă organul de executare, cu ocazia aplicării măsurii sechestrului, constată că bunurile respective
fac
obiectul unui sechestru anterior, va consemna această situaţie in proces-verbal de sechestru, la care
va anexa cate o
copie a proceselor-verbale de sechestru respective.
in consecinţă, bunurile vor fi sechestrate şi in cadrul noii proceduri de executare.
❖ in situaţia in care organele de executare constată că in legătură cu bunurile sechestrate s-au
săvarşit
infracţiuni, va consemna aceasta in proces-verbal şi va sesiza organele de urmărire penală.
N.B. Din momentul aplicării sechestrului, bunurile sunt indisponibilizate pană in momentul
valorificării lor, Codul de procedură fiscală reglementează, ca şi principiu, un termen de 15 zile de
la data incheierii
procesului-verbal de sechestru inlăuntrul căruia debitorul poate executa obligaţia fiscală, per a
contrario organul de
executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate.
Totuşi, in cazul in care bunurile sunt supuse degradării sau alterării, vanzarea lor se va putea face
imediat
după institurea sechestrului.
4) Evaluarea bunurilor mobile urmăribile se efectuează de organul de executare odată cu aplicarea
sechestrului prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi, stabilindu-se un
preţ de evaluare
care va reprezenta preţul de pornire al primei licitaţii;
5) Valorificarea bunurilor mobile sechestrate se face pe calea vanzării prin licitaţie publică sau prin
alte modalităţi ce permit realizarea sumelor necesare acoperirii creanţei fiscale.
Codul de procedură fiscală a instituit posibilitatea organului de executare de a valorifica bunurile
supuse
urmăririi in una din următoarele modalităţi:
- inţelegerea părţilor;
- vanzare in regim de consignaţie;
- vanzare directă;
- vanzare la licitaţie;
48
 - alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii
imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
Alegerea uneia dintre modalităţi se poate face prin inţelegerea părţilor.
43
❖ Inainte de valorificare, organul de executare va avea obligaţia să verifice bunurile mobile
sechectrate.
In măsura in care se constată că bunurile sechestrate nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei
fiscale,
organul de executare va trebui să identifice alte bunuri ale debitorului ce pot fi urmărite, bunuri ce
vor fi sechestrate.
❖ Nu se va putea trece la valorificare in situaţiile in care, in urma formulării unei contestaţii la
executare,
instanţa judecătorească a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amanarea executării.
N.B. Este reglementată posibilitatea debitorului ca in termen de 30 de zile de la data incheierii
procesului-verbal de sechestru să procedeze el insuşi la vanzarea bunurilor sechestrate, dar numai cu
acordul
organului de executare.
❖ Dacă a fost aleasă ca modalitate de valorificare a bunurilor debitorului VANZAREA LA
LICITAŢIE,
aceasta se va desfăşura cu respectarea procedurii instituite prin art. 158-160 C.proc.fisc.
> Cu cel puţin 10 zile inainte de data fixată pentru desfăşurarea vanzării, organul de executare va
face
public anunţul de vanzare.
Anunţul de vanzare va fi făcut public prin intermediul presei, precum şi prin afişarea sa la sediul
organului de
executare, al consiliului local in a cărui rază teritorială se află bunurile sechestrate, la locul stabilit
de organul de
executare pentru a se face vanzarea, precum şi in orice loc public.
> Ofertanţii sunt obligaţi să depună, pană la termenul de vanzare, o taxă de participare reprezentand
10%
din preţul de pornire al licitaţiei.
> Debitorul şi custodele, dacă a fost desemnat unul, vor fi inştiinţaţi cu privire la data, ora şi locul
vanzării.
> După adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu
contravaloarea taxei
de participare, in lei, in numerar, imediat sau prin decontare bancară in cel mult 5 zile de la data
adjudecării.
> Fiecărui cumpărător organul de executare ii va elibera un document, care va cuprinde: organul
emitent,
data vanzării, numele cumpărătorului, bunurile cumpărate şi preţul plătit.
> Organul de executare va intocmi un proces-verbal in care va consemna modul de desfăşurare a
licitaţiei
şi rezultatul acesteia.
N.B. Dacă la prima licitaţie nu s-a obţinut cel puţin preţul de incepere al vanzării, intr-un termen de
30
de zile va fi organizată o nouă licitaţie, avand preţul de pornire diminuat cu 25% faţă de prima
licitaţie.
La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre
vanzare
la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
N.B. In situaţia in care in urma desfăşurării acestei proceduri bunurile mobile ale debitorului nu pot
fi
valorificate, ele ii vor fi restituite, iar creanţa fiscală va fi stinsă printr-o altă modalitate prevăzută de
lege.
Moment in care se poate trece chiar la executarea silită imobiliară, dacă organul de executare a ales
să
49
 folosească succesiv modalităţile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Totuşi, in situaţia in care bunurile mobile ale debitorului au fost valorificate se va trece la
următoarele
etape ale procedurii de executare silită mobiliară.
6) Acoperirea sumelor avansate de organul urmăritor cu ocazia procedurii de executare silită
mobiliară - cheltuielile de executare. Cheltuielile de orice natură necesare desfăşurării procedurii de
executare silită
vor fi in sarcina debitorului urmărit, in măsura in care nu există dispoziţii legale contrare. Iar sumele
recuperate in
contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate.
Sumele recuperate de organele de executare in contul cheltuielilor de executare silită se vor face
venit la
bugetul de stat, la fel ca şi sumele ce fac obiectul creanţei fiscale executate silit.
7) Recuperarea creanţei fiscale. Sumele obţinute in urma licitaţiei sau orice altă modalitate de
executare
silită mobiliară, după scăderea tuturor cheltuielilor prilejuite de executare, vor fi vărsate la bugetul
de stat pană la
concurenţa valorii debitului pentru care s-a pornit executarea silită.
Creanţele fiscale inscrise in titlul executoriu se sting cu sumele realizate in cursul procedurii de
executare
silită, in ordinea vechimii, mai intai creanţa principală şi apoi accesoriile acesteia.
Suma realizată in cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor incasate după
comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală.
8) Eliberarea sumelor rămase. După acoperirea creanţei fiscale diferenţa rămasă va fi restituită
debitorului, la cererea sa, sau se va proceda la compensarea sa cu alte obligaţii fiscale ale
debitorului. Despre
sumele de restituit debitorul va fi inştiinţat de indată.
44
4. CONTESTAŢIA la executarea silită mobiliară
Orice persoană interesată poate face contestaţie impotriva măsurilor de executare silită mobiliară
luate
de organul de executare. Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă
in procedură de
urgenţă.
Contestaţia poate fi făcută şi impotriva titlului executoriu, dacă acesta nu este hotărare
judecătorească ori
hotărarea altui organ jurisdicţional sau dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură
prevăzută de lege.
> Termenul de contestare
N.B. Termenul in care poate fi făcută contestaţia la executare este de 15 zile, un termen procedural
imperativ, nerespectarea sa atrăgand sancţiunea decăderii. Acest termen incepe să curgă la
următoarele momente:
a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din
comunicarea
somaţiei sau din altă inştiinţare primită ori, in lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau
in alt mod;
b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a indeplini un
act de
executare;
c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le
contestă.
N.B. Data incetării executării silite va fi data efectuării ultimului act de executare, care va fi
momentul
vărsării in contul bugetului de stat a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor supuse executării
silite.
> Pană la soluţionarea contestaţiei instanţa, la cererea contestatarului, va putea suspenda executarea
50
 silită, prin incheiere motivată, obligand pe contestator la depunerea unei cauţiuni, exceptand
cazurile urgente.
> La judecarea contestaţiei instanţa va cita, pe langă părţi, şi organul de executare in a cărui rază
teritorială
se găsesc bunurile urmărite.
> in cazul admiterii contestaţiei actele de executare nelegale vor fi desfiinţate, urmand a fi refăcute,
sau
executarea va inceta cu privire la un anumit bun. Prin hotărarea de admitere a contestaţiei de
instanţa va dispune,
dacă este cazul, să i se restituie celui indreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor.
> Respingerea contestaţiei are ca efect continuarea de către organul financiar competent a procedurii
de
executare, sau reluarea acesteia in cazul in care instanţa a decis suspendarea executării.
45
EXECUTAREA SILITĂ IMOBILIARĂ
1. Definiţie
Urmărirea bunurilor imobile ale debitorului reprezintă o modalitate de executare silită indirectă a
creanţei fiscale, presupunand valorificarea bunurilor urmărite silit.
Astfel, bunurile imobile ale debitorului sunt valorificate prin vanzarea la licitaţie sau prin alte
modalităţi,
suma de bani astfel obţinută fiind destinată a acoperi obligaţia de plată ce revine contribuabilului
urmărit.
2. Obiectul executării silite imobiliare
Vor fi supuse acestei modalităţi de executare bunurile imobile urmăribile proprietate ale debitorului.
In situaţia in care debitorul deţine bunuri in proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se
va
intinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului in urma partajului judiciar, respectiv asupra
sultei.
Executarea silită imobiliară se intinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil,
prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decat odată cu imobilul.
Astfel, din economia textelor Codului de procedură fiscală, art. 142 alin. 11 C.proc.fisc., rezultă
următoarele bunuri imobile
urmăribile ale contribuabilului:
a) bunurile imobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala sursă de venit;
b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit;
c) bunurile imobile ce se află temporar in deţinerea altor persoane in baza de imprumut, de
inchiriere, de leasing şi altele;
d) ansamblu de bunuri imobile, in condiţiile prevederilor art. 158;
e) bunuri imobile ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f) produse finite.
Bunurile imobile ale debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt
exceptate de la
executarea silită.
In condiţiile art. 154 alin. 3 C.proc.fisc., in cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus
executării silite spaţiul
minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit in conformitate cu normele legale in vigoare.
Totuşi, această excepţie nu se aplică in cazul in care executarea silită se face pentru stingerea
creanţelor fiscale rezultate din
săvarşirea de infracţiuni.
3. COMPEŢENŢA executării silite imobiliare
Competenţa in ceea ce priveşte desfăşurarea acestei forme de executare revine:
- organului financiar in raza căruia sunt situate imobilele ce fac obiectul executării silite;
- dacă domiciliul sau sediul debitorului se află in raza teritorială a altui organ de executare, acesta
din urmă va
coordona intreaga procedură de executare silită.
51
 4. ETAPELE executării silite mobiliare
Procedura executării silite imobiliare presupune următoarele etape:
1) Somaţia de plată. Organul de executare va comunica debitorului, cu 5 zile inainte de inceperea
executării, o somaţie care va cuprinde datele de identificare a imobilului urmărit precum şi
menţiunea inscrierii
somaţiei in evidenţele de publicitate imobiliară.
N.B. Odată cu comunicarea somaţiei către debitor, aceasta va fi transmisă şi organului competent
pentru
inscrierea in registrele de publicitate imobiliară. Astfel, actele de dispoziţie incheiate de debitor
ulterior luării
inscripţiei ipotecare vor fi lovite de nulitate.
Autorităţile ce au in competenţă efectuarea publicităţii imobiliare vor comunica organelor de
executare, la
cererea acestora, drepturile reale inscrise in legătură cu imobilul urmărit şi sarcinile ce il grevează,
precum şi
titularii acestor drepturi. Aceştia vor fi chemaţi de către organul de executare la termenele fixate
pentru vanzarea
imobilului şi distribuirea preţului obţinut.
Ceilalţi creditori ai debitorului trebuie să comunice in scris organului de executare in termen de 30
de zile
de la luarea inscripţiei ipotecare titlurile executorii pe care le au in legătură cu imobilul urmărit.
2) Identificarea bunurilor imobile supuse urmăririi. Organul de executare va intocmi un proces-
verbal de
identificare a bunurilor imobile supuse urmăririi silite, proces-verbal ce va conţine aceleaşi menţiuni
ca proces-verbal
de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile in cadrul procedurii de executare silită mobiliară.
3) Indisponibilizarea bunurilor imobile urmăribile prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor
imobile
urmăribile identificate, care se va face de către organul de executare printr-un proces-verbal de
sechestru. Prin
46
indisponibilizare, debitorul nu va putea dispune de bunurile imobile urmăribile decat cu aprobarea
organului de
executare;
N.B. După comunicarea somaţiei către debitor, care reprezintă actul incepător al acestei modalităţi
de
executare silită, precum şi in tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un
administratorsechestru,
in măsura in care este necesară administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, arendei şi a altor
venituri
obţinute din administrarea acestuia sau apărarea in litigii privind imobilul respectiv.
Administrator-sechestru va putea fi numit creditorul, debitorul sau o altă persoană fizică sau
juridică. In
aceată din urmă situaţie, organul de executare va fixa administratorului-sechestru o indemnizaţie in
funcţie de
activitatea depusă.
Administratorul-sechestru va incasa veniturile rezultate din administrarea imobilului şi le va
consemna la
unităţile abilitate, depunand recipisa la organul de executare.
4) Evaluarea bunurilor imobile supuse urmăririi se va face prin intermediul unor organe sau
persoane
specializate.
5) Valorificarea bunurilor imobile supuse urmăririi se face prin vanzarea lor la licitaţie, vanzarea
directă
de către debitor sau prin alte modalităţi6 admise de lege.

52
 Debitorul are posibilitatea ca in termen de 30 de zile de la comunicarea somaţiei să vandă bunurile
urmărite,
cu acordul organului de executare. Dispoziţiile din materia executării silite mobiliare vor fi
aplicabile in mod
corespunzător.
❖ Valorificarea bunurilor imobile supuse urmăririi prin vanzarea la licitaţie.
> Licitaţia se organizează de către organul de executare, la locul unde se află imobilul sau in alt loc
stabilit de
acesta. Prima licitaţie se va putea organiza numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la
comunicarea somaţiei de
către debitor.
> Publicitatea vanzării se realizează prin afişarea anunţului privind vanzarea la sediul organului de
executare, al
primăriei in a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la
locul vanzării dacă acesta
este altul decat cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vanzare in cazul vanzării
bunurilor imobile şi prin
anunţuri intr-un cotidian naţional de largă circulaţie sau intr-un cotidian local ori in pagina de
Internet, precum şi prin alte
modalităţi prevăzute de lege.
Toate actele de publicitate a vanzării trebuie indeplinite de organul de executare cu cel puţin 10 zile
inainte de data
fixată pentru ţinerea licitaţiei.
> Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi inştiinţaţi, de către organul de executare, debitorul,
administratorulsechestru,
precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul imobil urmărit, care au depus
in termen
titlurile lor executorii.
> Licitaţia incepe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior
preţul de
evaluare, in caz contrar va incepe de la preţul de evaluare.
N.B. Legea instituie posibilitatea organizării a trei licitaţii publice in cazul in care bunurile imobile
nu
vor fi valorificate, in cadrul procedurii de executare silită imobiliară, stabilind un termen de cel mult
30 de zile
intre ele, iar preţul de pornire să fie diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie din preţul de evaluare şi
cu 50%
pentru a treia licitaţie.
Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o nouă publicitate a vanzării.
N.B. Dacă imobilul supus urmăririi nu poate fi valorificat prin vanzare la licitaţiile organizate,
organul
de executare va repeta procedura de licitaţie cel puţin o dată pe an inăuntrul termenului de
prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită, deşi bunurile vor fi restituite debitorului.
Totuşi, pe toată această perioadă se va menţine indisponibilizarea imobilului, iar organul de
executare va
putea lua măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului sechestru sau va putea proceda
la valorificarea
imobilului in orice mod admis de lege.
> In urma desfăşurării licitaţiei, organul de executare va intocmi un proces-verbal in care se va
consemna rezultatul acesteia şi modul in care s-a desfăşurat.
Procesul-verbal de licitaţie va fi semnat de organul de executare ori de către cumpărător sau de
reprezentantul acestuia şi va fi predat cumpărătorului după achitarea integrală a preţului.
> In cazul vanzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii fie plătesc preţul integral, fie pot
solicita plata

53
 preţului in rate, in cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a
bunului imobil şi cu plata
6 A se vedea modalităţile de valorificare a bunurilor enumerate la executarea silită mobiliară.
47
unei dobanzi sau majorări de intarziere, după caz, stabilite conform legii. Organul de executare va
stabili condiţiile şi termenele
de plată a preţului in rate.
Cumpărătorul nu va putea instrăina bunul imobil decat după plata preţului in intregime şi a dobanzii
sau majorării de
intarziere stabilite, iar interdicţia de instrăinare a imobilului va fi inscrisă in registrele de publicitate
imobiliară.
Procesul-verbal de licitaţie va fi predat cumpărătorului după plata avansului din preţ, totodată, acest
proces-verbal va
reprezenta titlu executoriu in cazul executării silite a cumpărătorului pentru realizarea restului de
preţ neachitat.
> Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate asupra imobilului adjudecat, in baza
sa
realizandu-se publicitatea imobiliară.
in acelaşi timp, incheierea acestui act va reprezenta ultimul act de executare, prin urmare organul de
executare va lua măsuri pentru radierea inscripţiei ipotecare.
N.B. Procedura de executare silită a bunurilor imobile ale debitorului incetează şi in situaţia in care
aceste bunuri nu pot fi valorificate prin niciuna din modalităţile reglementate de lege.
in acest caz vor fi utilizate celelalte proceduri de stingere a creanţei fiscale prevăzute de Codul de
procedură
fiscală, după ce in prealabil organul de executare a luat măsura radierii inscripţiei ipotecare
constituite cu privire la
imobilul ce a făcut fără succes obiectul executării silite.
Totuşi, in situaţia in care bunurile imobile ale debitorului au fost valorificate se va trece la
următoarele
etape ale procedurii de executare silită imobiliară
6) Acoperirea sumelor avansate de organul urmăritor cu ocazia procedurii de executare silită
imobiliară - cheltuielile de executare. Cheltuielile de orice natură necesare desfăşurării procedurii de
executare
silită vor fi in sarcina debitorului urmărit, in măsura in care nu există dispoziţii legale contrare. Iar
sumele
recuperate in contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate.
Sumele recuperate de organele de executare in contul cheltuielilor de executare silită se vor face
venit la
bugetul de stat, la fel ca şi sumele ce fac obiectul creanţei fiscale executate silit.
7) Recuperarea creanţei fiscale. Sumele obţinute in urma licitaţiei sau orice altă modalitate de
executare
silită, după scăderea tuturor cheltuielilor prilejuite de executare, vor fi vărsate la bugetul de stat pană
la concurenţa
valorii debitului pentru care s-a pornit executarea silită.
Creanţele fiscale inscrise in titlul executoriu se sting cu sumele realizate in cursul procedurii de
executare
silită, in ordinea vechimii, mai intai creanţa principală şi apoi accesoriile acesteia.
Suma realizată in cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor incasate după
comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală.
8) Eliberarea sumelor rămase. După acoperirea creanţei fiscale diferenţa rămasă va fi restituită
debitorului, la cererea sa, sau se va proceda la compensarea sa cu alte obligaţii fiscale ale
debitorului. Despre
sumele de restituit debitorul va fi inştiinţat de indată.
5. Contestaţia la executarea silită imobiliară
Orice persoană interesată poate face contestaţie impotriva măsurilor de executare silită imobiliară
luate
54
 de organul de executare. Contestaţia7 se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se
judecă in procedură de
urgenţă.
7 A se vedea, pe larg, contestaţia la executarea silită mobiliară.
48
IMPOZITUL PE PROFIT
Denumirea acestui venit public este impozitul pe profit, care este un impozit direct anual, a cărui
plată se
face trimestrial anticipat, aplicat asupra beneficiului obţinut dintr-o activitate economică - “profitul”
.
Profitul reprezintă o formă de venit obţinut din derularea unei activităţi economice, ca urmare a
investirii unui capital.
Condiţia ca venitul realizat să poată fi calificat drept profit este ca activitatea economică să se
desfăşoare
cu scopul obţinerii unui beneficiu, nu fără scop lucrativ.
Prin profit supus impozitării (profit impozabil) inţelegem acea sumă de bani calculată ca diferenţa
intre
veniturile realizate de un agent economic din desfăşurarea oricărei activităţi permise de lege şi
cheltuielile efectuate
pentru realizarea acestor venituri.
Impozitul pe profit este un impozit direct aplicat asupra beneficiului obţinut dintr-o activitate
economică.
Impozitul pe profit are un rol important in cadrul sistemului fiscal, intrucat:
- este o sursă certă de alimentare cu venituri a bugetului public;
- duce la creşterea ponderii impozitelor directe in sistemul fiscal roman.
Categorii de CONTRIBUABILI definite de lege:
- Persoanele Juridice romane - pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atat din Romania,
cat şi din
străinătate;
- PJ străine care desfăşoară activităţi printr-un sediu permanent in Romania - pentru profitul
impozabil aferent
acelui sediu permanent;
- PJ străine şi PF nerezidente - care desfăşoară activităţi in Romania intr-o asociere fără
personalitate juridică;
- PJ străine care realizează venituri din/ sau in legătură cu proprietăţi
imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare deţinute la o PJ
romană;
- PF rezidente asociate cu PJ romane, pentru veniturile realizate atat in Romania, cat şi in străinătate
din
asocieri care nu dau naştere unei PJ (in acest caz, impozitul datorat de PF se calculează, se reţine şi
se varsă de
către PJ romană)
- Persoana fizică autorizată (PFA).
In cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile şi cheltuielile inregistrate se atribuie
fiecărui asociat,
corespunzător cotei de participare in asociere.
C.fiscal reglementează un principiu de bază in materia asocierilor fără personalitate juridică şi
anume că, in cazul oricărei
asocieri in care unul din asociaţi este o PJ romană, indiferent dacă celălalt asociat este PF rezidentă
ori nerezidentă, sau PJ străină,
sarcinile menţionate mai sus revin intotdeauna PJ romane.
Rezidenţa fiscală nu are legătură cu cetăţenia unei persoane fizice. Aceasta poate fi rezident fiscal
roman indiferent
de cetăţenia pe care o are.
Sunt SCUTITE de la plata impozitului pe profit următoarele categorii de contribuabili:
a) Trezoreria statului;
55
 b) Banca Naţională a Romaniei;
c) instituţiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile proprii şi
disponibilităţile realizate şi
utilizate, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările
ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă
nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, dacă legea nu
prevede altfel;
d) fundaţiile romane constituite ca urmare a unor legate8;
e) cultele religioase, pentru: venituri obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor
necesare activităţii
de cult, potrivit legii, venituri obţinute din chirii, alte venituri obţinute din activităţi economice,
venituri din despăgubiri in formă
bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea
dreptului de proprietate, cu
condiţia ca sumele respective să fie utilizate, in anul curent şi/sau in anii următori, pentru
intreţinerea şi funcţionarea unităţilor de
cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor
ecleziastice, pentru
invăţămant, pentru furnizarea, in nume propriu şi/sau in parteneriat, de servicii sociale, acreditate in
condiţiile legii, pentru
8 Fundaţia constituită ca urmare a unui legat este persoană juridică de drept privat fără scop
patrimonial, constituită pe baza
unui act juridic pentru cauză de moarte, prin care una sau mai multe persoane constituie un
patrimoniu afectat, in mod permanent
şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi. (art. 1
coroborat cu art. 15 din O.G. nr.
26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii).
49
acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi
regimul general al cultelor;
f) instituţiile de invăţămant particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile
utilizate, potrivit Legii
invăţămantului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
174/2001 privind unele măsuri pentru imbunătăţirea finanţării invăţămantului superior;
g) asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociaţiile de locatari recunoscute ca
asociaţii de
proprietari, potrivit Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
veniturile obţinute din
activităţile economice care sunt sau vor fi utilizate pentru imbunătăţirea confortului şi eficienţei
clădirii, pentru intreţinerea şi
repararea proprietăţii comune;
h) Fondul Roman de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar;
i) Fondul de Compensare a Investitorilor, infiinţat potrivit legii;
j) Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la plata
impozitului pe profit
şi pentru veniturile din activităţi economice realizate pană la nivelul echivalentului in lei a 15.000
euro, intr-un an fiscal, dar nu
mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit. Organizaţiile
nonprofit, sindicale şi patronale
datorează impozit pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele
decat cele scutite in mod expres
de legiuitor.
Veniturile scutite in mod expres de la impozitare sunt prevăzute de art. 15 alin. (2) din C. fisc.:
cotizaţiile şi taxele de
56
 inscriere ale membrilor, contribuţiile băneşti sau in natură ale membrilor şi simpatizanţilor, taxele
de inregistrare stabilite potrivit
legii, veniturile obţinute din vize, taxe sau din participarea la competiţii şi demonstraţii sportive,
resursele obţinute din fonduri
publice sau din finanţări nerambursabile, veniturile realizate din organizarea unor acţiuni de
promovare, veniturile obţinute din
reclamă şi publicitate etc.
COTELE DE IMPOZITARE
Regula Cota de impozit pe profit este de 16% care se aplică asupra profitului impozabil, potrivit art.
17
C.fisc. Această cota unică de impozitare aplicandu-se incepand cu anul fiscal 2005.
Excepţia Totuşi, actualmente, in lumina dispoziţiilor art. 18 C. fisc. există următoarea excepţie:
“Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,
discotecilor,
cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri in
baza unui contract
de asociere, şi in cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute in acest articol
este mai mic
decat 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri
inregistrate”
OBIECTUL (MATERIA) IMPOZABIL
Obiectul impozabil al impozitului pe profit este profitul impozabil.
Potrivit art. 19 C.fisc., profitul impozabil se calculează ca diferenţă intre veniturile realizate din
orice sursă
şi cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi
la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul şi alte
elemente
similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
ASIETA SAU MODUL DE AŞEZARE A VENITULUI (Determinarea profitului impozabil)
Asieta priveşte modalitatea de determinare a profitului impozabil, astfel, profitul impozabil se
calculează pe
baza unei operaţiuni matematice care poate fi ilustrată astfel:
Profit impozabil = venituri impozabile - cheltuieli deductibile -
- venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Venituri impozabile = orice venituri obţinute din orice sursă in cadrul unei activităţi economice
legale
desfăşurată in conformitate cu obiectul de activitate al S.C. plătitoare;
Cheltuieli deductibile = cheltuielile necesare realizării Ve. in limitele admise la scădere de către
legiuitor.
Venituri neimpozabile = veniturile care, deşi realizate de către S.C. in cadrul activităţii sale
economice,
datorită interesului public sau utilităţii publice a activităţii producătoare de venit sunt declarate de
legiuitor ca
neimpozabile.
Cheltuieli nedeductibile = cheltuielile efectuate in scopul realizării Ve. care depăşesc limita legală
admisă
la scădere (această limită se calculează procentual) ori cheltuieli ale societăţii comerciale care, deşi
efectuate in
cadrul desfăşurării activităţii economice, nu sunt aferente realizării venitului.
50
Pentru determinarea profitului impozabil, contribuabilii sunt obligaţi să intocmească un registru de
evidenţă
fiscală.
In cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili şi valorificate in baza unui
contract de
57
 vanzare cu plata in rate, contribuabilii pot opta pentru inregistrarea valorii ratelor la venituri
impozabile, la termenele
scadente prevăzute in contract.
Precizări privind cheltuielile
C.fiscal reglementează trei categorii de cheltuieli: cheltuieli deductibile, cheltuieli cu deductibilitate
limitată şi cheltuieli
nedeductibile.
1) Cheltuielile deductibile sunt acele cheltuieli considerate ca fiind necesare si obligatorii pentru
realizarea obiectului
principal de activitate al contribuabilului şi, de aceea, sunt deductibile integral din venitul realizat.
Sunt cheltuieli deductibile:
> cheltuieli de personal (cheltuieli salariale, cheltuieli pentru formarea şi perfecţionarea profesională
a personalului
angajat, etc);
> cheltuieli de producţie (cheltuieli cu materia primă, materiale, utilităţi, etc.);
> cheltuieli de reclamă şi publicitate;
> cheltuielile aflate in stransă corelaţie cu obiectul principal de activitate (taxele de inscriere,
cotizaţiile şi
contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi industrie, etc.).
2) Cheltuielile deductibile limitat sunt cheltuieli necesare realizării obiectului de activitate al
contribuabilului, dar in
condiţiile limitării cuantumului acestora de către legea fiscală. Limitarea cuantumului acestora se
realizează prin
reglementarea unui procent din totalul veniturilor, ori din profit, etc.
Sunt cheltuieli deductibile limitat:
> cheltuieli de personal (suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru
deplasări in
Romania şi in străinătate; cheltuielile sociale - asemenea cheltuieli pot fi: ajutoare de naştere,
ajutoare de inmormantare, etc;
cheltuieli reprezentand tichete de masă acordate de angajatori in limitele legale, etc);
> cheltuieli de producţie (cheltuielile cu perisabilităţile, cheltuielile cu provizioanele şi rezervele,
cheltuielile cu
dobanda şi diferenţele de curs valutar, cheltuielile cu amortizarea);
> cheltuieli de funcţionare (cheltuieli de funcţionare, intreţinere şi reparaţii aferente unui sediu aflat
in locuinţa
proprietate personală a unei PF şi in scop personal, deductibile, in limita corespunzătoare
suprafeţelor puse la dispoziţia
societăţii in baza contractelor incheiate intre părţi, in acest scop; cheltuieli de funcţionare, intreţinere
şi reparaţii aferente
autoturismelor folosite de angajaţii cu funcţii de conducere şi de administrare ai PJ, deductibile
limitat la cel mult un singur
autoturism aferent fiecărei PF cu astfel de atribuţii).
3) Cheltuielile nedeductibile sunt acele cheltuieli care, deşi efectuate de către contribuabil in mod
legal şi in vederea
realizării obiectului principal de activitate, ele nu pot fi scăzute din veniturile contribuabilului, legea
fiscală neconsiderandu-le
ca fiind necesare ori utile realizării activităţii de bază.
Sunt cheltuieli nedeductibile:
> cheltuieli de personal (cheltuielile cu contribuţiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt
reglementate prin
acte normative; cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator in numele angajatului; orice
alte venituri ale
angajatului are nu sunt supuse impozitului pe veniturile PF);
> cheltuieli de producţie (cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc bunurile
contribuabilului, precum şi cele
care nu sunt aferente obiectului de activitate, etc.);
58
 > cheltuieli de funcţionare (cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, aşa cum au fost definite
mai sus; cheltuielile
cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii pentru care
contribuabilii nu pot justifica
necesitatea prestării acestora in scopul desfăşurării activităţii proprii şi pentru care nu sunt incheiate
contracte, etc.);
> cheltuieli cu impozite, taxe, amenzi (cheltuielile cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentand diferenţe
din anii precedenţi sau din anul curent, etc.);
> pierderi fiscale - pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din
profiturile
impozabile obţinute in următorii 5 ani consecutivi.
Obligaţii ale S.C. legate de impozitul pe profit
Plata impozitului şi depunerea declaraţiilor fiscale
Declararea
S.C. au obligaţia de a depune, trimestrial, pană cel mai tarziu la data de 25 a lunii următoare
trimestrului,
declaraţia de impunere aferentă impozitului pe profit pentru trimestrul anterior (25 aprilie, 25 iulie,
25 octombrie, iar
pentru perioada 1 oct-31 dec contribuabilul nu va depune declaraţia trimestrială, urmand să depună
direct declaraţia anuală de impunere).
51
Pană cel mai tarziu la data de 25 martie, contribuabilul va depune declaraţia anuală de impunere,
intocmită pe
baza datelor din bilanţul contabil şi a regularizării efectuate cu luarea in considerare a datelor
financiare aferente
trimestrului IV al anului fiscal.
Contribuabilii sunt obligaţi să depună, odată cu declaraţia de impunere anuală, şi o declaraţie
privind plăţile
sau angajamentele de plată către PF şi/sau PJ străine, care să cuprindă sumele, scopul plăţii şi
beneficiarul.
Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate şi pentru depunerea in termen
a declaraţiei
de impunere.
Plata
Profitul şi impozitul pe profit se calculează şi se evidenţiază trimestrial, cumulat de la inceputul
anului.
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, pentru profitul impozabil aferent trimestrului
anterior datei
efectuării plăţii.
Plata impozitului pe profit se efectuează in conformitate cu datele financiare din declaraţiile
trimestriale de
impozit pe profit, pană la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.
52
N.B. Potrivit art.34 alin.2 Cf incepand cu data de 1 ianuarie 2013, unii dintre contribuabili pot opta
pentru declararea şi
plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se
efectuează plata
impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la
art.35 - până la data de 25
martie inclusiv a anului următor, cu anumite excepţii
ART. 34 Declararea şi plata impozitului pe profit (în vigoare de la 1 ian. 2012)
(1) Declararea şi plata impozitului pe profit, cu excepţiile prevăzute de prezentul articol, se
efectuează trimestrial, până la d ata de 25
inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I - III. Definitivarea şi plata impozitului pe
profit aferent anului fiscal respectiv se
59
 efectuează până la termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit prevăzut la art. 35.
(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), pot
opta pentru declararea şi plata
impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se
efectuează plata impozitului anual este termenul
de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
(3) Opţiunea pentru sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit se efectuează la
începutul anului fiscal pentru care se
solicită aplicarea prevederilor alin. (2). Opţiunea efectuată este obligatorie pentru cel puţin 2 ani
fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual
de declarare şi plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal pentru care se solicită
aplicarea prevederilor alin. (1). Contribuabilii
comunică organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare şi plată a
impozitului pe profit, potrivit prevederilor
Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.
(4) Contribuabilii societăţi comerciale bancare - persoane juridice române şi sucursalele din
România ale băncilor - persoane juridice
străine au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate
trimestrial. Termenul până la care se efectuează
plata impozitului anual este termenul de depunere a declaraţiei privind impozitul pe profit, prevăzut
la art. 35.
(5) Următorii contribuabili au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, astfel:
a) organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit, anual, până la data de
25 februarie inclusiv a anului următor
celui pentru care se calculează impozitul;
b) contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice,
pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara
şi plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru
care se calculează impozitul;
c) contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) - e) au obligaţia de a declara şi plăti impozit pe profit
trimestrial, conform alin. (1).
(6) Contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (4) şi (5), care, în anul precedent, se aflau în una
dintre următoarele situaţii:
a) nou-înfiinţaţi;
b) înregistrează pierdere fiscală la sfârşitul anului fiscal precedent;
c) s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară
activităţi la sediul social/sediile secundare,
situaţii înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut de instanţele
judecătoreşti competente, după caz;
d) au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în anul pentru care se datorează
impozitul pe profit aplică sistemul de
declarare şi plată prevăzut la alin. (1). În sensul prezentului alineat nu sunt consideraţi contribuabili
nou-înfiinţaţi cei care se înregistrează ca
efect al unor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii.
(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii prevăzuţi la alin. (4) nou-înfiinţaţi,
înfiinţaţi în cursul anului precedent sau care la
sfârşitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăţi anticipate în contul
impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate
din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata
anticipată.
(8) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi
anticipate efectuate trimestrial, determină
plăţile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul
precedent, actualizat cu indicele preţurilor de
consum, estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile
anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii
60
 următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe
baza căruia se determină plăţile anticipate
trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit, fără a
lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel
an.
(8A1) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaţionale de raportare financiară, plăţile
anticipate trimestriale se efectuează în sumă de o pătrime din impozitul pe profit aferent anului
precedent determinat potrivit alin. (8), fără a lua
în calcul influenţa ce provine din aplicarea prevederilor art. 19A3, inclusiv pentru anii fiscali în care
se deduc sumele evidenţiate în soldul
debitor al contului rezultatul reportat din provizioane specifice.
(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (8), contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a
impozitului pe profit prevăzut la alin.
(2) şi care, în primul an al perioadei obligatorii prevăzute de alin. (3), înregistrează pierdere fiscală
efectuează plăţi anticipate în contul
impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului
contabil al perioadei pentru care se efectuează
plata anticipată.
(10) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit
prevăzut la alin. (2) şi care, în anul precedent,
au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se
calculează şi se efectuează plăţile anticipate nu
mai beneficiază de facilităţile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza
căruia se determină plăţile anticipate, este
impozitul pe profit determinat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent,
luându-se în calcul şi impozitul pe profit
scutit.
(11) În cazul următoarelor operaţiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, contribuabilii care
aplică sistemul de declarare şi plată a
impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, stabilesc impozitul pe profit
pentru anul precedent, ca bază de determinare a
plăţilor anticipate, potrivit următoarelor reguli:
a) contribuabilii care absorb prin fuziune una sau mai multe persoane juridice române, începând cu
trimestrul în care operaţiunile
respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia pentru anul
precedent cu impozitul pe profit datorat
pentru acelaşi an de celelalte societăţi cedente;
b) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea a două sau mai multe persoane juridice române însumează
impozitul pe profit datorat pentru anul
precedent de societăţile cedente. În situaţia în care toate societăţile cedente înregistrează pierdere
fiscală în anul precedent, contribuabilii
nou-înfiinţaţi determină plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi (9);
53
c) contribuabilii înfiinţaţi prin divizarea unei persoane juridice române împart impozitul pe profit
datorat pentru anul precedent de societatea
cedentă proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor transferate, conform proiectului întocmit
potrivit legii. În situaţia în care societatea
cedentă înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înfiinţaţi determină
plăţile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) şi
(9);
d) contribuabilii care primesc active şi pasive prin operaţiuni de divizare a unei persoane juridice
române, începând cu trimestrul în care
operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia
pentru anul precedent cu impozitul pe

61
 profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat proporţional cu valoarea
activelor şi pasivelor transferate, conform
proiectului întocmit potrivit legii;
e) contribuabilii care transferă, potrivit legii, o parte din patrimoniu uneia sau mai multor societăţi
beneficiare, începând cu trimestrul în care
operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, recalculează impozitul pe profit datorat pentru
anul precedent proporţional cu valoarea
activelor şi pasivelor menţinute de către persoana juridică care transferă activele.
(12) În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual,
cu plăţi anticipate efectuate trimestrial,
şi care în cursul anului devin sedii permanente ale persoanelor juridice străine ca urmare a
operaţiunilor prevăzute la art. 27A1, începând cu
trimestrul în care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, aplică următoarele reguli
pentru determinarea plăţilor anticipate datorate:
a) în cazul fuziunii prin absorbţie, sediul permanent determină plăţile anticipate în baza impozitului
pe profit datorat pentru anul precedent
de către societatea cedentă;
b) în cazul divizării, divizării parţiale şi transferului de active, sediile permanente determină plăţile
anticipate în baza impozitului pe profit
datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat pentru fiecare sediu permanent,
proporţional cu valoarea activelor şi pasivelor
transferate, potrivit legii. Societăţile cedente care nu încetează să existe în urma efectuării unei astfel
de operaţiuni, începând cu trimestrul în
care operaţiunile respective produc efecte, potrivit legii, ajustează plăţile anticipate datorate potrivit
regulilor prevăzute la alin. (11) lit. e).
(13) Contribuabilii care aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi
anticipate efectuate trimestrial, implicaţi în
operaţiuni transfrontaliere, altele decât cele prevăzute la alin. (12), aplică următoarele reguli în
vederea determinării impozitului pe profit pentru
anul precedent, în baza căruia se determină plăţile anticipate:
a) în cazul contribuabililor care absorb una sau mai multe persoane juridice străine, începând cu
trimestrul în care operaţiunile respective
produc efecte, potrivit legii, impozitul pe profit pentru anul precedent, în baza căruia se determină
plăţile anticipate, este impozitul pe profit
datorat de societatea absorbantă în anul fiscal precedent celui în care se realizează operaţiunea;
b) contribuabilii care absorb cel puţin o persoană juridică română şi cel puţin o persoană juridică
străină, începând cu trimestrul în care
operaţiunea respectivă produce efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de aceştia
pentru anul precedent cu impozitul pe
profit datorat pentru acelaşi an de celelalte societăţi române cedente;
c) contribuabilii înfiinţaţi prin fuziunea uneia sau mai multor persoane juridice române cu una sau
mai multe persoane juridice străine
însumează impozitul pe profit datorat de societăţile române cedente. În situaţia în care toate
societăţile cedente române înregistrează pierdere
fiscală în anul precedent, contribuabilul nou-înfiinţat determină plăţile anticipate potrivit
prevederilor alin. (7) şi (9).
(14) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au
obligaţia să depună declaraţia anuală de
impozit pe profit şi să plătească impozitul până la data depunerii situaţiilor financiare la organul
fiscal competent din subordinea Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
(15) Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligaţia să depună
declaraţia anuală de impozit pe profit
şi să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile.
(16) Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat.

62
 (17) Prin excepţie de la prevederile alin. (16), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere
şi amenzile datorate de regiile
autonome din subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi cele datorate de
societăţile comerciale în care consiliile locale
şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari, care realizează proiecte cu asistenţă financiară din partea
Uniunii Europene sau a altor organisme
internaţionale, în baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate, respectiv aprobate prin acte
normative, sunt venituri ale bugetelor locale
respective până la sfârşitul anului fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul
acordului/contractului de împrumut.
(18) Pentru aplicarea sistemului de declarare şi plată a impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate
efectuate trimestrial, indicele preţurilor
de consum necesar pentru actualizarea plăţilor anticipate se comunică, prin ordin al ministrului
finanţelor publice, până la data de 15 aprilie a
anului fiscal pentru care se efectuează plăţile anticipate.
ART. 35 Depunerea declaraţiei de impozit pe profit (în vigoare de la 1 ian. 2012)
(1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25
martie inclusiv a anului următor, cu
excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (5) lit. a) şi b), alin. (14) şi (15), care depun
declaraţia anuală de impozit pe profit până la
termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.
(2) Contribuabilii prevăzuţi la art. 13 lit. c) şi e) au obligaţia de a depune şi declaraţia privind
distribuirea între asociaţi a veniturilor şi
cheltuielilor.
54
IMPOZITAREA VENITURILOR PERSOANEI FIZICE - aspecte generale.
Impozitul pe salariu şi pensie
Codul fiscal reglementează impozitele aplicabile persoanelor fizice prin identificarea tuturor
categoriilor
de venituri obţinute pe teritoriul Romaniei de persoanele fizice rezidente sau nerezidente, stabileşte
cotele de
impozit şi modul de aşezare a masei impozabile.
CONTRIBUABILII Persoană Fizică debitori ai impozitului pe venit:
- PF rezidente;
- PF nerezidente care desfăşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent in
Romania;
- PF nerezidente care desfăşoară activităţi dependente in Romania.
(persoană fizică rezidentă) Rezident - care indeplineşte unul din următoarele criteria de rezidenţă
prevăzute de
legea romană:
1. Are domiciliul in Romania - domiciliu in sens larg - a legii civile şi a jurisprudenţei CEDO - art. 8
din Convenţie - nu
in sens fiscal /sau/
2. Are centrul intereselor vitale in Romania - def juridică nu, doctrina: statul in care se află
legăturile personale şi
economice ale cele mai stranse - relaţii familial şi sociale, ocupaţii, activităţi politice cultural, sediul
afacerilor /
3. Este prezentă in Romania pentru o perioadă /mai multe perioade ce depăşeşte in total 183 de zile,
pe parcursul oricărui
interval de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat /
4. Este cetăţean roman care lucrează in străinătate, ca funcţionar sau angajat al Romaniei intr-un stat
străin (ex, diplomat
roman, funcţionar roman in cadrul unei misiuni a Romaniei pe langă instituţiile europene).
Per a contrario, va fi p.f. nerezidentă - dacă nu indeplineşte unul dintre criteriile de rezidenţă.
Impozitul pe venit, se aplică următoarelor CATEGORII DE VENITURI:
> venituri din activităţi independente;
63
 > venituri din salarii;
> venituri din cedarea folosinţei bunurilor;
> venituri din investiţii;
> venituri din pensii;
> venituri din activităţi agricole;
> venituri din premii şi din jocuri de noroc;
> venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;
> venituri din alte surse, cum ar fi:
■ prime de asigurări suportate de o PF independentă sau de orice altă entitate, in cadrul unei
activităţi
pentru o PF in legătură cu care suportătorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii;
■ caştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare incheiat intre
părţi
cu ocazia tragerilor de amortizare;
■ venituri primite de PF pensionari, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi
alte
drepturi, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau in baza unor legi speciale;
■ venituri primite de PF reprezentand onorarii din activitatea de arbitraj comercial.
Există o largă categorie de venituri considerate NEIMPOZABILE de către legiuitorul fiscal, in cazul
PF.
> venituri avand caracter de ajutor;
> venituri reprezentand despăgubiri;
^ venituri ale sportivilor premiile obţinute de sportivii medaliaţi la campionatele mondiale, europene
şi la jocurile
olimpice - obiective de inaltă performanţă - competiţiile internaţionale oficiale ale loturilor
reprezentative ale Romaniei;
y veniturile unor persoane nerezidente - membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare
pentru
activităţile desfăşurate in Romania in calitatea lor oficială.
Definirea veniturilor din ACTIVITĂŢI INDEPENDENTE
Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi
veniturile din
drepturi de proprietate intelectuală, realizate in mod individual şi/sau intr-o formă de asociere,
inclusiv din activităţi adiacente.
55
Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări
de servicii, altele
decat cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii.
Constituie venituri din profesii libere veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de
avocat, notar, auditor
financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori
mobiliare, arhitect sau a altor
profesii reglementate, desfăşurate in mod independent, in condiţiile legii.
Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din
brevete de invenţie,
desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi
de autor şi drepturi conexe
dreptului de autor şi altele asemenea.
COTELE DE IMPOZITARE
REGULĂ Cota standard de impozitare este de 16% şi se aplică veniturilor din:
a) activităţi independente; b) salarii; c) cedarea folosinţei bunurilor;
d) investiţii (cota standard); e) pensii; f) activităţi agricole; g) premii;
Fac EXCEPŢIE cotele de impozit prevăzute expres pentru următoarele categorii de venituri din -
^ investiţii - cota redusă de 1%
Impozitul anual datorat se stabileşte de către contribuabil astfel:

64
 1. prin aplicarea cotei de 16% asupra caştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit
prevederilor art.
66 alin. (5), pentru titlurile de valoare instrăinate sau răscumpărate, in cazul titlurilor de participare
la fonduri deschise de
investiţii, incepand cu data de 1 ianuarie 2007, intr-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data
dobandirii;
2. prin aplicarea cotei de 1% asupra caştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit
prevederilor art.
66 alin. (5), pentru titlurile de valoare instrăinate sau răscumpărate, in cazul titlurilor de participare
la fonduri deschise de
investiţii, incepand cu data de 1 ianuarie 2007, intr-o perioadă mai mare de 365 de zile de la data
dobandirii;
^ jocurile de noroc - cota de 20% - venit net de sub 10.000 de lei sau 25% - de la mim. venit net de
10.000 de
lei
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra
venitului net care nu
depăşeşte cuantumul de 10.000 lei şi cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care depăşeşte
cuantumul de 10.000 lei
inclusiv.
Venitul net se calculează la nivelul caştigurilor realizate intr-o zi de la acelaşi organizator sau
plătitor.
Nu sunt impozabile veniturile obţinute din premii şi din jocuri de noroc, in bani şi/sau in natură, sub
valoarea
sumei neimpozabile stabilită in sumă de 600 lei, realizate de contribuabil:
a) pentru fiecare premiu;
b) pentru caştigurile din jocuri de noroc, de la acelaşi organizator sau plătitor intr-o singură zi
Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decat cele prevăzute la art. 42, precum
şi cele din
promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale, potrivit legii.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind caştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de
noroc, inclusiv cele de
tip jack-pot, definite conform normelor metodologice
^ transferul proprietăţilor imobiliare - cotele variază intre 1%-3%, dar şi sume fixe (exista diferite
criterii)
a) pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de
orice fel fără
construcţii, dobandite intr-un termen de pană la 3 ani inclusiv:
- 3% pană la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv;
b) pentru imobilele descrise la lit. a), dobandite la o dată mai mare de 3 ani:
- 2% pană la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv.
- 1% din valoarea masei succesorale - in cazul unei moşteniri după 2 ani de la moartea lui de cuius
Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire
nu se datorează
impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată in termen de 2 ani de la
data decesului autorului
succesiunii. in cazul nefinalizării procedurii succesorale in termenul prevăzut mai sus, moştenitorii
datorează un impozit de 1%
calculat la valoarea masei succesorale.
La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice intre vii
asupra construcţiilor
de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără
construcţii, contribuabilii datorează
impozit.
65
 Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează in următoarele cazuri:
a) la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor de orice fel, prin
reconstituirea dreptului de
proprietate in temeiul legilor speciale;
b) la dobandirea dreptului de proprietate cu titlul de donaţie intre rude şi afini pană la gradul al III -
lea inclusiv, precum
şi intre soţi
c) cazul succesiunii
Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.
56
Regimul fiscal aplicabil veniturilor PF considerate impozabile de către legiuitorul fiscal se impart in
două
mari categorii, in funcţie de modalitatea concretă de impozitare.
Există:
> venituri supuse impozitului pe venitul net anual impozabil:
■ venituri din activităţi independente;
■ veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
■ venituri din activităţi agricole.
> venituri supuse unui impozit final:
■ veniturile din salarii;
■ veniturile din investiţii;
■ veniturile din pensii;
■ veniturile din premii şi jocuri de noroc;
■ venituri din transferul proprietăţilor imobiliare.
Stabilirea şi plata impozitului pe venit anual impozabil:
Impozitul pe venitul anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza
declaraţiei de
venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv.
Declaraţia de venit se depune de către contribuabilii care realizează venituri din activităţi
independente,
cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole.
Nu sunt obligaţi să depună declaraţii pe venit contribuabilii care realizează doar venituri sub formă
de
salarii, investiţii, pensii, activităţi agricole, premii şi jocuri de noroc ori alte venituri a căror
impunere este finală.
Veniturile supuse unui impozit final sunt: veniturile din salarii; veniturile din investiţii; veniturile
din
pensii; veniturile din premii şi jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăţilor imobiliare.
1) Veniturile din SALARII
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani şi/sau in natură obţinute de o PF ce
desfăşoară
o activitate in baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege,
indiferent de
perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care se acordă, inclusiv
indemnizaţiile pentru
incapacitate temporară de muncă.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la
sursă de către plătitorii de venituri.
Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pentru veniturile din salarii,
pentru
fiecare contribuabil.
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligaţia de a calcula şi de a reţine impozitul
aferent
veniturilor fiecărei luni la data efectuării plăţii acestor venituri, precum şi de a-l vira la BS pană la
data de 25 inclusiv
a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
66
 Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind in fişele fiscale.
Există conceptul de deducere personală.
CAP. 3 V e n itu ri din sa la rii
ART. 55
D e fin irea v e n itu rilo r din sa la rii
(1) Sunt co nsidera te venituri din salarii toate ven itu rile în bani şi/sau în natură o bţinute de o
persoană fizică ce desfă şo ară o
a ctivitate în baza unui co ntra ct individual de muncă sau a unui statut special prevă zut de lege,
indiferent de perioada la ca re se referă,
de denumirea ven itu rilo r ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv in d emniza ţiile pentru
incapacitate tem p o ra ră de muncă.
(2) Regulile de impunere proprii ven itu rilo r din salarii se aplică şi u rm ă to a re lo r tipuri de
venituri, co nsidera te asimilate sa la riilo r:
a) indemnizaţiile din activităţi d e sfă şu rate ca urmare a unei funcţii de d em n ita te publică,
stabilite potrivit legii;
b) in d emnizaţii din activităţi desfă şu rate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul p erso anelor ju
rid ice fără scop patrimo nial;;
c) drepturile de soldă lunară, in d emnizaţiile, primele, premiile, spo rurile şi alte drepturi ale perso
nalului militar, acordate potrivit
legii;
d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite a dm in istra to rilo r la comp
an ii/so cie tă ţi naţionale, so cietă ţi
come rcia le la care statul sau o autorita te a admin istra ţiei publice locale este a cţio n a r majoritar,
precum şi la regiile autonome;
d 1) remuneraţia obţinută de directori în baza unui co ntra ct de m andat conform preved e rilo r legii
societă ţilo r comerciale;
57
d 2) remuneraţia primită de p reşedintele a sociaţiei de p roprietari sau de alte perso ane, în baza co
ntra ctului de mandat, potrivit
legii privind în fiin ţa re a , organizarea şi fu ncţio na rea asocia ţiilo r de proprietari;
e) sumele primite de membrii fo n da to ri ai societă ţilo r come rcia le co nstitu ite prin subscripţie
publică;
f) sumele primite de rep rezentanţii în adunarea genera lă a a cţionarilor, în consiliul de
administraţie, membrii d irectora tului ş i ai
co nsiliului de sup raveghere, precum şi în comisia de cenzori;
g) sumele primite de rep re zentan ţii în o rganisme tripartite, potrivit legii;
h) indemnizaţia lunară a a socia tului unic, la nivelul va lorii în scrise în declaraţia de asigurări
sociale;
i) sumele acordate de organiza ţii nonprofit şi de alte entităţi n eplă tito are de impozit pe profit,
peste limita de 2,5 ori nivelul legal
stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada d elegării şi deta şă rii în altă lo calitate, în ţară şi în
străinătate, în interesul serviciului,
pentru salariaţii din instituţiile publice;
j) indemnizaţia admin istra to rilo r, precum şi suma din profitul net cuvenite a dm in istra to rilo r so
cietăţilo r comercia le potrivit
actului co nstitu tiv sau stabilite de adunarea genera lă a acţionarilor;
j 1) sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri ju d ecă to re şti
rămase d efinitive şi irevocabile,
precum şi a ctualizarea acestora cu indicele de inflaţie;
j 2) in d emniza ţiile lunare plătite conform legii de anga ja tori pe perioada de n econcurenţă,
stabilite co nform co ntractului
individual de muncă;
k) orice alte sume sau avan taje de natură salarială ori asimilate sa la riilo r în vederea impunerii.
Norme metodologice
(3) Avan ta je le , cu excepţia ce lo r prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o a ctivitate
menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă
67
 nu sunt limitate la:
a) utilizarea orică rui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din p atrimo niul afacerii, în scop
personal, cu excepţia d e p la să rii pe
distanţă d us-întors de la domiciliu la locul de muncă;
b) cazare, hrană, îm b ră căm in te , personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii
oferite gra tu it sau la un preţ
mai mic decât preţul pieţei;
c) îm p rum u tu ri nerambursabile;
d) anularea unei creanţe a an ga ja to ru lu i asupra an ga ja tu lu i;
e) abo n am en te le şi costul co nvo rb irilo r telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop
personal;
f) permise de că lătorie pe orice mijloace de tran sp o rt, fo lo site în scopul personal;
g) primele de asigura re plătite de către sup o rta to r pentru sa lariaţii proprii sau alt beneficiar de
venituri din salarii, la momentul
plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii;
h) tich e te-cado u acordate potrivit legii.
Norme metodologice
(4) Următo arele sume nu sunt incluse în ven itu rile sa la riale şi nu sunt impozabile, în în ţe lesu l
impozitului pe venit:
a) a jutoa rele de înm o rm ân ta re , ajutoarele pentru pierderi produse în gosp o d ă riile proprii ca
urmare a calamită ţilo r naturale,
a jutoa re le pentru bolile grave şi incurabile, a jutoa re le pentru naştere, ven itu rile reprezentând
cadouri pentru copiii minori ai
salariaţilo r, cadourile oferite salariatelor, co ntra va lo a re a tran sp o rtu lui la şi de la locul de
muncă al salariatului, costul prestaţiilor
pentru tratam en t şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai
acestora, acordate de an ga ja to r
pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în co ntractul de muncă.
C adourile oferite de anga ja tori în beneficiul co piilo r minori ai an gajaţilor, cu ocazia Paştelui,
zilei de 1 iunie, C ră c iu n ulu i şi a
să rb ă to rilo r similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite an ga ja te lo r cu
ocazia zilei de 8 martie sunt neimpo zabile, în
măsura în care valoarea cadoului o ferit fiecă rei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu d
epă şeşte 150 lei.
Nu sunt incluse în ven itu rile sa la riale şi nu sunt impozabile nici ven itu rile de natura celo r p re
vă zute mai sus, realizate de
perso ane fizice, dacă aceste ven itu ri sunt primite în baza unor legi speciale şi fin an ţa te din
buget; Norme metodologice
a 1) *** Abrogat; a 2) *** Abrogat;
b) d repturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în co nfo rmita te cu legislaţia în v igoare;
Norme metodologice
c) co ntravaloarea fo lo sin ţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit
repartiţiei de serviciu, numirii conform
legii sau specificită ţii a ctiv ită ţii prin cadrul normativ spe cific dom en iulu i de activitate,
compensa rea chiriei pentru perso nalul din
sectorul de apă ra re naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea d
iferenţei de chirie, suportată de
persoana fizică, co nform legilor speciale; Norme metodologice
d) cazarea şi co ntra va loa re a chiriei pentru lo cuinţele puse la dispoziţia oficia lită ţilo r publice, a
an ga ja ţilo r co nsula ri şi dip loma tici
care lucrează în afara ţării, în co nfo rmita te cu legislaţia în vigoare;
e) co ntravaloarea e ch ip am en te lo r tehnice, a echip am en tu lu i individual de protecţie şi de
lucru, a alimentaţiei de protecţie, a
m ed icam en te lo r şi m a te ria lelo r ig ienico-sanitare, a alto r drepturi de protecţie a muncii,
precum şi a unifo rm e lo r o b liga to rii şi a
d rep tu rilo r de e chipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în v igoare; Norme metodologice
68
 58
f) co ntra va loa re a che ltuielilo r de dep la sa re pentru transportul în tre localitatea în care an ga ja
ţii îşi au domiciliul şi localitatea
unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui ab o n am en t lunar, pentru situaţiile în care
nu se asigură locuinţă sa u nu se
suportă co ntravaloarea chiriei, conform legii;
g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea che ltuielilo r de tran sp o rt şi cazare a
indemnizaţiei primite pe perioada delegării
şi d etaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului. Sunt exceptate de la
aceste prevederi sum e le a corda te de
p erso anele ju rid ice fără scop p atrimo nial şi de alte entităţi neplătito are de impozit pe profit
peste limita de 2,5 ori indemnizaţia
a cordată sa la riaţilo r din instituţiile publice; Norme metodologice
h) sumele primite, potrivit disp o ziţiilo r legale, pentru acoperirea ch e ltuielilo r de mutare în
interesul serviciului; Norme
metodologice
i) in d emniza ţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la în cadrarea în tr-o unitate situată în tr-
o altă lo calitate decât cea de
domiciliu, în primul an de a ctiv ita te după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la
angajare, precum şi in d em n iza ţiile de
instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, p erso na lului din instituţiile publice şi celo r
care îş i stabilesc d om iciliu l în localităţi
din zone d efavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă; Norme metodologice
j) *** Abrogat; k) *** Abrogat;
k 1) veniturile din salarii realizate de către perso anele fizice cu h andicap g rav sau accentuat;
Norme metodologice
l) ven itu rile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de p rograme pentru calculato r; în cad ra
rea în activitatea de creaţie de
p rograme pentru ca lcula to r se face prin ordin comun al ministrului muncii, so lida rită ţii sociale
şi familiei, al ministrului comu n ica ţiilo r
şi tehno log ie i informaţiei şi al ministrului fin an ţe lo r publice;
m) sumele sau avantajele primite de perso ane fizice din activităţi dep en d en te d esfă şurate în tr-u
n stat străin, indiferent de
tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie ven itu rile salariale plătite de către sau în
numele unui an ga ja to r care este rezident
în România sau are sediul perm an en t în România, care sunt impozabile indiferent de perioada de d
esfă şu rare a activităţii în
străinătate;
n) ch e ltuielile efectuate de an ga ja to r pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea an ga ja tu
lu i legată de activitatea
desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul ab o n am en te lo r tele fo n ice şi al co n vo rb irilo r telefonice, inclusiv cartelele te le
fonice, e fectuate în vederea în d eplin irii
sa rcinilor de serviciu;
p) a vantajele sub forma dreptului la stock o ptions plan, la momentul a co rdă rii şi la momentul
exercitării acestora;
r) diferenţa fa vo rabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe
piaţă, pentru credite şi
d epozite.
(5) Avan ta je le primite în bani şi în natură şi imputate sala riatulu i în cauză nu se impozitează.
ART. 56
Deducere p erso na lă
(1) Persoanele fizice prevăzute la art. 4 0 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) au dreptul la deducerea din
venitul net lunar din salarii a unei
sume sub formă de ded u ce re perso nală, acordată pentru fie ca re lună a perioadei imp o zab ile
numai pentru ven itu rile din salarii la
69
 locul unde se află funcţia de bază.
(2) Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la
1.000 lei inclusiv, astfel:
- pentru co ntrib u ab ilii care nu au perso ane în în tre ţin e re - 250 lei;
- pentru co ntrib u ab ilii care au o persoană în în tre ţin e re - 350 lei;
- pentru co ntrib u ab ilii care au două perso ane în în tre ţin e re - 4 5 0 lei;
- pentru co ntrib u ab ilii care au trei perso ane în în tre ţin e re - 550 lei;
- pentru co ntrib u ab ilii care au patru sau mai multe perso ane în în tre ţin e re - 650 lei.
Pentru co ntrib u ab ilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse în tre 1.000,01 lei şi
3.000 lei, inclusiv, ded u ce rile
perso nale sunt d egresive faţă de cele de mai sus şi se stab ile sc prin ordin al ministrului fin an ţe lo
r publice.
Pentru co ntrib u ab ilii care realizează venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se
acordă deducerea personală.
(3) Persoana în în tre ţin e re poate fi soţia /so ţu l, copiii sau alţi membri de familie, rudele co ntrib
u ab ilu lui sau ale soţului/soţiei
acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile şi neimpo zabile, nu d ep ă
şesc 250 lei lunar.
(4) În cazul în care o persoană este în treţin u tă de mai mulţi co ntribuabili, suma reprezentând
deducerea personală se atribuie
unui sin gur co ntribuabil, conform în ţe leg erii în tre părţi.
(5) Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani îm p lin iţi, ai co ntrib u ab ilu lui sunt co nsideraţi în
treţinuţi.
(6) Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru perso anele aflate în în treţin e rea co
ntrib u ab ilu lui, pentru acea
perioadă impozabilă din anul fiscal în care acestea au fost în treţin u te . Perioada se rotunjeşte la
luni în treg i în favoarea
co ntribuabilului.
(7) Nu sunt co nsidera te persoane aflate în în treţin e re:
a) p erso anele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp în zonele
co linare şi de şes şi de peste
20.00 0 mp în zonele montane;
59
b) perso anele fizice care obţin ven itu ri din cultivarea şi din va lorifica rea florilo r, legumelor şi za
rza va tu rilo r în sere, în solarii
special destin ate ace sto r scopuri şi/sau în sistem irigat, din cultivarea şi din va lorifica rea
arbuştilor, p lan te lo r d eco ra tive şi ciupercilor,
precum şi din exploa ta rea p epinierelor v iticole şi pomicole, in d ife ren t de suprafaţă.
(8) Deducerea personală determinată potrivit prezentului articol nu se acordă perso nalului trim is în
misiune permanentă în
străinătate, potrivit legii.
Norme metodologice
ART. 57
De te rm in a re a im p o z itu lu i pe v e n itu l din sa la rii
(1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se
reţine la sursă de către plă tito rii de
venituri.
(2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:
a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul d etermin
a te ca diferenţă în tre veni tul
net din salarii, ca lculat prin deducerea din venitul brut a co ntrib u ţiilo r o b liga to rii aferente unei
luni, şi următoarele:
- deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
- cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;
- co ntribuţiile la fo n du rile de pensii fa cultative, astfel în c â t la nivelul anului să nu se
depăşească e ch ivalentul în lei a 4 0 0 euro;
70
 b) pentru ven itu rile o bţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul
determin a te ca diferenţă î ntre
venitul brut şi co ntrib u ţiile o bligato rii pe fiecare lo c de realizare a acestora;
(2 1) În cazul v en itu rilo r din salarii şi/sau al d ife renţelo r de ven itu ri din salarii stabilite pentru
perioade anterioare, conform legii,
impozitul se calculează şi se reţine la data e fectuării plăţii, în co nfo rmita te cu re g lemen tă rile
legale în v igo a re privind veniturile
realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la d a ta de 25 a lunii u rmătoare
celei în care s-au plătit.
(3) Plătitorul este o b liga t să determin e valoarea totală a impozitului anual pe ven itu rile din
salarii, pentru fiecare co ntribuabil.
(4) Con trib uab ilii pot d ispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul
stabilit la alin. (3), pentru
susţinerea entită ţilo r no n p ro fit care se în fiin ţe a ză şi funcţio ne a ză în co nd iţiile legii, u
nităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de
burse private, co nform legii.
(5) Obligaţia calculării, reţinerii şi v iră rii acestei sume prevăzute la alin. (4) revine organului fiscal
competent.
(6) Procedura de aplicare a preved e rilo r alin. (4) şi (5) se stabileşte prin ordin al ministrului fin an
ţe lo r publice.
Norme metodologice
ART. 58
T e rm en de pla tă a im p o z itu lu i
Plătitorii de salarii şi de ven itu ri asimilate sa la riilo r au obligaţia de a calcula şi de a reţine
impozitul aferen t v en itu rilo r fiecă rei luni
la data e fectuării plăţii ace sto r venituri, precum şi de a-l vira la bugetul de stat până la d a ta de 25
inclusiv a lunii următoare celei
pentru care se plătesc aceste venituri. Norme metodologice
ART. 581
Deducerea sumelor economisite, potrivit legii, privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv
pentru domeniul locativ
Deducerea sumelor pentru economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ,
conform prevederilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr.
227/2007. Contribuabilul poate deduce din veniturile impozabile din salarii, obţinute la funcţia de
bază, cheltuielile efectuate pentru
economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, în limita unei sume maxime egale cu 300 lei pe
an. Obligaţia acordării acestei deduceri
revine organului fiscal competent şi procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al ministrului
economiei şi finanţelor.
ART. 59
Fişe fisca le
(1) Informaţiile referitoare la calculul impozitului pe ven itu rile din salarii se cuprind în fişe le
fiscale.
(2) Plătitorul de venituri are obligaţia să completeze fo rm u la re le prevăzute la alin. (1), pe întrea
ga durată de efectuare a plăţii
salariilor. Plătitorul este o b liga t să păstreze fişele fisca le pe în trea g a durată a angajării şi să
transmită organului fisca l comp e tent o
copie, pentru fieca re an, până în ultima zi a lunii feb rua rie a anului curent, pentru anul fiscal
expirat. Modelul şi conţinutul
fo rm u la re lo r se aprobă prin ordin al ministrului fin an ţe lo r publice.
Norme metodologice
ART. 60
71
 Plata impozitului pentru anumite venituri salariale
60
(1) Contribuabililor care îşi desfăşoară activitatea în România şi care obţin venituri sub formă de
salarii din străinătate, precum şi
persoanelor fizice române care obţin venituri din salarii, ca urmare a activităţii desfăşurate la
misiunile diplomatice şi posturile consulare
acreditate în România, le sunt aplicabile prevederile prezentului articol.
(2) Orice contribuabil prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a declara şi de a plăti impozit lunar la
bugetul de stat, până la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant
fiscal. Impozitul aferent unei luni se
stabileşte potrivit art. 57.
(3) Misiunile diplomatice şi posturile consulare acreditate în România, precum şi reprezentanţele
organismelor internaţionale ori
reprezentanţele societăţilor comerciale şi ale organizaţiilor economice străine, autorizate potrivit
legii să îşi desfăşoare activitatea în
România, pot opta ca pentru angajaţii acestora, care realizează venituri din salarii impozabile în
România, să îndeplinească obligaţiile privind
calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din salarii. Prevederile alin. (2) nu se aplică
contribuabililor, în cazul în care opţiunea de
mai sus este formulată şi comunicată organului fiscal competent.
(4) Persoana fizică, juridică sau orice altă entitate la care contribuabilul îşi desfăşoară activitatea,
potrivit alin. (1), este obligată să ofere
informaţii organului fiscal competent referitoare la data începerii desfăşurării activităţii de către
contribuabil şi, respectiv, a încetării acesteia,
în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, cu excepţia situaţiei în care îndeplineşte
obligaţia privind calculul, reţinerea şi
virarea impozitului pe veniturile din salarii, potrivit alin. (3).
Norme metodologice
2) Veniturile din PENSII.
Reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile infiinţate din contribuţiile sociale obligatorii,
făcute către
un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupaţionale şi cele
finanţate de la
bugetul de stat.
Reţinere la sursă, lunar, cota de impunere este de 16%.
Nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de către persoanele fizice cu handicap
grav sau
accentuat
Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a unei sume
neimpozabile lunare de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii calculate, reţinute şi suportate de
persoana fizică.
Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit,
de a-l
reţine şi de a-l vira la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar
din pensii.
Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se virează la bugetul de stat pană la
data de 25
inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.
3) Veniturile din investiţii.
Veniturile din investiţii cuprind:
> venituri sub formă de dividende - se impun cu o cotă de 16%;
> venituri impozabile din dobanzi - se impun cu o coră de 16% din suma acestora;
> venituri din caştiguri din transferul titlurilor de valoare;
> venituri din operaţiuni de vz.-cump. de valută la termen;
72
 > venituri din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei PJ - cota de impozit este de 16%.
61
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE
Impozite şi taxe locale enumerate de C.fiscal sunt:
a) impozitul pe clădiri;
b) impozitul pe teren;
c) taxa asupra mijloacelor de transport;
d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f) impozitul pe spectacole;
g) taxa hotelieră;
h) taxe speciale;
i) alte taxe locale.
Toate impozitele şi taxele locale enumerate de C.fiscal, amenzile şi penalităţile aferente impozitelor
şi
taxelor locale, precum şi majorările pentru plata cu intarziere a impozitelor şi taxelor locale,
reprezintă integral
venituri proprii ale bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti sau
judeţelor, după caz.
1) Impozitul pe clădiri
Subiectele impunerii:
Debitor al impozitului pe clădiri este orice PF sau PJ care are in proprietate o clădire situată in
Romania
(impozitul se datorează anual).
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a U.A.-T. - concesionate, inchiriate,
date in
administrare ori in folosinţă, impozitul pe clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor,
locatarilor, după caz.
in cazul in care o clădire se află in proprietatea comună a 2 sau mai multe persoane, fiecare dintre
proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate in partea de clădire aflată in
proprietatea sa.
Obiectul impunerii (materia impozabilă) - il constituie valoarea clădirilor.
C.fiscal prevede o serie de scutiri de la plata impozitului pe clădiri.
S clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice,
cu excepţia
incăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, altele decat cele desfăşurate in relaţie cu
persoane juridice de drept
public;
S clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice,
muzee ori case
memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia
incăperilor care sunt folosite pentru
activităţi economice;
S clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, aparţinand cultelor religioase recunoscute
oficial in Romania ş i
componentelor locale ale acestora, cu excepţia incăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
S clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de invăţămant de stat, confesional sau
particular, autorizate
să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia incăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
S clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia incăperilor care sunt folosite pentru activităţi
economice;
S clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice şi nuclearo-electrice, staţiilor
şi posturilor de
73
 transformare, precum şi staţiilor de conexiuni
S clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
S clădirile din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;
S clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate in mod abuziv
in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
S clădirile care constituie patrimoniul Academiei Romane, cu excepţia incăperilor care sunt folosite
pentru activităţi
economice
S clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi
tuneluri şi care sunt
utilizate pentru exploatarea acestor construcţii, cu excepţia incăperilor care sunt folosite pentru alte
activităţi economice;
S construcţiile speciale situate in subteran, indiferent de folosinţa acestora şi turnurile de extracţie;
S clădirile care sunt utilizate ca sere, solare, răsadniţe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri
şi/sau pătule pentru
depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepţia incăperilor care sunt folosite pentru alte activităţi
economice;
S clădirile trecute in proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale in lipsă de
moştenitori legali sau
testamentary; etc. ...
62
Stabilirea şi perceperea impozitului pe clădiri - se realizează in mod concret in raport de mai multe
criterii
şi de mai mulţi factori:
- după cum subiectul impunerii este PF sau PJ;
- in cazul PF care deţin mai multe clădiri utilizate ca locuinţă (in cazul deţinerii a 2 sau mai multe
clădiri in
afara celei de la adresa de domiciliu) - impozitul se majorează in funcţie de ordinea in care
proprietăţile au fost
dobandite, adică in funcţie de anul dobandirii clădirii;
- in cazul PJ - principiul de bază este că impozitul se aplică pentru orice clădire aflată in funcţiune,
in
rezervă sau in conservare.
Atat PF cat şi PJ, inclusiv instituţiile publice, pentru clădirile pe care le deţin in proprietate, au
obligaţia să
depună declaraţii fiscale la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice
locale in a căror
rază teritorială se află clădirile, chiar dacă, potrivit prevederilor C.fiscal, pentru acestea nu se
datorează impozit pe
clădiri sau sunt scutite de la plata acestui impozit.
Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, in două rate egale, pană la datele de 31 martie şi 30
septembrie
inclusiv.
In cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de
0,1% la
valoarea impozabilă a clădirii
In cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de
impozitare
asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabileşte prin hotărare a consiliului local şi
poate fi
cuprinsă intre 0,25% şi 1,50% inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri pană la data de 31martie a anului respectiv, se
acordă o
bonificaţie de pană la 10%, stabilită prin hotărare a consiliului local.
74
 2) Impozitul pe teren
Subiectele impunerii:
Orice PF sau PJ care are in proprietate un teren situat in Romania datorează pentru acesta un
impozit anual.
Pentru terenurile concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinţă, după caz, impozitul
pe teren
se datorează astfel:
- in situaţia terenurilor proprietate publică sau privată a statului sau a U.A.-T. - impozitul pe teren
reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de
folosinţă;
- in situaţia terenurilor proprietate privată a PF sau PJ de drept privat, impozitul pe teren se
datorează de
proprietarul său.
In cazul terenului care este deţinut in comun de 2 sau mai multe persoane, fiecare proprietar
datorează
impozit pentru partea din teren aflată in proprietatea sa.
In cazul indiviziunii, fiecare coindivizar datorează o parte egală din impozitul pentru terenul
respectiv.
Obiectul impunerii (materia impozabilă) - il reprezintă valoarea terenului deţinut in proprietate.
C.fiscal prevede in materia impozitului pe teren o serie de scutiri.
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;
b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu
personalitate juridică;
c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;
d) orice teren al unei instituţii de invăţămant preuniversitar şi universitar, autorizată provizoriu sau
acreditată;
e) orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut in patrimoniul autorităţilor
locale;
f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia suprafeţelor
folosite pentru activităţi
economice;
g) orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii publice,
aferent unei clădiri al
cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptand suprafeţele acestuia folosite
pentru activităţi economice;
h) orice teren degradat sau poluat, inclus in perimetrul de ameliorare, pentru perioada cat durează
ameliorarea acestuia;
i) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură sau
silvicultură, orice terenuri
ocupate de iazuri, bălţi, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activităţile de
apărare impotriva inundaţiilor,
gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele
folosite ca zone de protecţie
definite in lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, incadrate astfel printr-o
hotărare a consiliului local,
in măsura in care nu afectează folosirea suprafeţei solului;
63
j) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente
infrastructurii portuare, canalelor
navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile aferente
lucrărilor de imbunătăţiri
funciare, pe baza avizului privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiul judeţean de
cadastru şi publicitate imobiliară;
k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri principale
administrate de Compania
75
 Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania - S.A., zonele de siguranţă a acestora,
precum şi terenurile din jurul
pistelor reprezentand zone de siguranţă;
l) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;
m) terenurile trecute in proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale in lipsă de
moştenitori legali sau
testamentari;
n) terenurile aferente clădirilor prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 6 şi 7, cu excepţia celor folosite
pentru activităţi
economice;
o) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 pe durata pentru care
proprietarul este obligat să
menţină afectaţiunea de interes public;
p) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 94/2000 pe durata
pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea de interes public;
r) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 83/1999 pe durata
pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea de interes public.
Stabilirea şi perceperea impozitului - se stabileşte in funcţie de anumite criterii:
- nr.de metri pătraţi de teren;
- rangul localităţii in care este amplasat terenul;
- zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform incadrării făcute de consiliul local.
Impozitul pe teren se stabileşte anual in sumă fixă luand in calcul numărul de metri pătraţi de teren,
in mod
diferenţiat, in funcţie de rangul localităţii in care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de
folosinţă a
terenului, conform incadrării făcute de consiliul local.
Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al U.A.-T. in raza căreia este situat terenul.
Impozitul pe teren se plăteşte anual, in două rate egale, pană la datele de 31 martie şi 30 septembrie
inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren pană la data de 31martie a anului respectiv, se
acordă o
bonificaţie de pană la 10%, stabilită prin hotărare a consiliului local
3) Taxa asupra mijloacelor de transport
Contribuabilii
Orice persoană care are in proprietate un mijloc de transport care trebuie inmatriculat in Romania
datorează o taxă anuală pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor in care in prezentul
capitol se prevede
altfel.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale
unde
persoana işi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
In cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe intreaga
durată a
acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
^ In cazul in care contractul de leasing incetează altfel decat prin ajungerea la scadenţă, impozitul pe
mijlocul de transport este datorat de locator.
Obiectul (materia impozabilă) - il reprezintă valoarea mijlocului de transport stabilită conform legii
^
valoarea se stabileşte in funcţie de capacitatea cilindrică şi o cifră variabilă care se actualizează in
fiecare an prin
HG.
SCUTIRI
Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplică pentru:

76
 a) autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap
locomotor şi care sunt
adaptate handicapului acestora;
b) navele fluviale de pasageri, bărcile şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu
domiciliul in Delta
Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei;
c) mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
d) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport
public de pasageri in
regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri in afara unei localităţi, dacă tariful de
transport este stabilit in condiţii
de transport public;
64
e) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.
Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se face incepand cu data de intai a lunii
următoare celei in care contribuabilii
interesaţi prezintă compartimentelor de specialitate ale Adm.P.Locale documentele care atestă
situaţiile, prevăzute de lege, pentru care sunt
scutiţi.
ART. 264 Dobandiri şi transferuri ale mijloacelor de transport
(1) in cazul unui mijloc de transport dobandit de o persoană in cursul unui an, taxa asupra mijlocului
de
transport se datorează de persoană de la data de intai a lunii următoare celei in care mijlocul de
transport a fost
dobandit.
(2) in cazul unui mijloc de transport care este instrăinat de o persoană in cursul unui an sau este
radiat
din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală,
taxa asupra
mijlocului de transport incetează să se mai datoreze de acea persoană incepand cu data de intai a
lunii următoare
celei in care mijlocul de transport a fost instrăinat sau radiat din evidenţa fiscală.
(3) In cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează
pentru a
reflecta perioada din an in care impozitul se aplică acelei persoane.
(4) Orice persoană care dobandeşte/instrăinează un mijloc de transport sau işi schimbă
domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul
de transport,
la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială
işi are
domiciliul/sediul/punctul de lucru, in termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
(5) Instrăinarea unui mijloc de transport, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate
fi
efectuată pană cand titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are
stinse orice
creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate in litigiu, cuvenite bugetului local al
unităţii
administrativ-teritoriale unde este inregistrat mijlocul de transport, cu termene de plată scadente
pană la data de intai
a lunii următoare celei in care are loc instrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se face
prin certificatul
fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale. Actele
prin care se
instrăinează mijloace de transport cu incălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.
in situaţiile in care contribuabilii (PF sau PJ) dobandesc in străinătate dreptul de proprietate asupra

77
 mijloacelor de transport, data dobandirii se consideră data emiterii de către autoritatea vamală
romană a primului
document in care se face referire la mijlocul de transport in cauză.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte la bugetul local al U.A.-T. unde persoana işi are
domiciliul,
sediul sau punctul de lucru, după caz.
Impozitul pe mijlocul de transport se plăteşte anual, in două rate egale, pană la datele de 31 martie şi
30
septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru intregul an de către
contribuabili, pană la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificaţie de pană la
10% inclusiv,
stabilită prin hotărare a consiliului local.
Deţinătorii, persoane fizice sau juridice STRĂINE, care solicită inmatricularea temporară a
mijloacelor
de transport in Romania, in condiţiile legii, au obligaţia să achite integral, la data solicitării,
impozitul datorat
pentru perioada cuprinsă intre data de intai a lunii următoare celei in care se inmatriculează şi pană
la sfarşitul
anului fiscal respectiv.
in situaţia in care inmatricularea priveşte o perioadă care depăşeşte data de 31 decembrie a anului
fiscal in
care s-a solicitat inmatricularea, deţinătorii străini au obligaţia să achite integral impozitul pe
mijlocul de
transport, pană la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:
a) in cazul in care inmatricularea priveşte un an fiscal, impozitul anual;
b) in cazul in care inmatricularea priveşte o perioadă care se sfarşeşte inainte de data de 1 decembrie
a
aceluiaşi an, impozitul aferent perioadei cuprinse intre data de 1 ianuarie şi data de intai a lunii
următoare celei in
care expiră inmatricularea.
65
Subiect nr.18
TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ
Există un regim comun la nivelul UE în ceea ce priveşte TVA - Directiva 2 0 0 6 /1 1 2 /C E a
Consiliului Uniunii
Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în
Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările
ulterioare.
Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect - nu este stabilit pe averea, posesiunile sau
venitul unui
contribuabil, ci asupra vanzării(livrării) bunurilor sau prestării serviciilor, precum şi a importului -
asupra
circulaţiei bunurilor şi serviciilor.
T.V.A. este un impozit asupra consumului - fiind stabilită asupra gradului de consumare a averii.
T.V.A. nu pune in valoare principiul egalităţii prin impozit ci, dincontră, principiul egalităţii in faţa
impozitului (potrivit căruia impunerea se face in acelaşi mod pentru toate PF sau PJ, fără deosebire
de tratament
fiscal şi deci, neţinand seama de situaţia personală, concretă a fiecărui contribuabil).
Un impozit indirect cum este T.V.A. prezintă numeroase avantaje pentru stat, deoarece:
- acesta are intotdeauna un randament fiscal ridicat;
- este stabil - nefiind supus fluctuaţiilor determinate de conjunctura economică;
- este elastic - poate fi majorat sau micşorat in funcţie de nevoile concrete ale BS.
T.V.A. poate fi definită ca fiind un impozit indirect, unic dar cu plată fracţionată, având o cotă fixă,
stabilit asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al circuitului economic.
78
 In literatura de specialitate au fost subliniate o serie de caracteristici ale T.V.A., dintre care:
- transparenţa - asigură fiecărui subiect posibilitatea de a cunoaşte exact care este mărimea
impozitului şi a
obligaţiei de plată ce-i revine;
- unicitatea - TVA nu este independentă de intinderea circuitului economic (oricate verigi are de
străbătut
produsul pană la consumatorul final, nivelul cotei şi mărimea taxei este aceeaşi);
- T.V.A. este suportată intotdeauna de către beneficiar;
- este un impozit neutru - eliminand inegalităţile fiscale intre circuitele de desfacere a produselor.
Sfera de aplicare a T.V.A.:
> Operaţiunile efectuate in Romania, care indeplinesc cumulativ următoarele condiţii (denumite
operaţiuni
impozabile):
S constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
S locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi in Romania;
S livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;
S livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una din următoarele activităţi economice:
■ activităţile producătorilor;
■ activităţile comercianţilor;
■ activităţile prestatorilor de servicii;
■ activităţile extractive;
■ activităţile agricole;
■ activităţile profesiilor libere;
■ exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in scopul obţinerii de venituri cu caracter de
continuitate.
> Importul de bunuri.
Mecanismul T.V.A.
T.V.A. este un impozit care se calculează pe bază lunară, ca diferenţă intre TVA aferentă
operaţiunilor
impozabile şi TVA aferentă achiziţiei de bunuri şi servicii de către plătitorul de TVA.
66
TVA aferentă operaţiunilor impozabile se numeşte TVA colectată, iar TVA aferentă achiziţiei de
bunuri şi
servicii se numeşte TVA deductibilă.
Pentru a putea fi luată in considerare la calculul TVA de plată, orice sumă aferentă TVA colectată
sau
deductibilă trebuie să fie inscrisă pe o factură fiscală pentru plătitori de TVA.
Perioada fiscală este luna calendaristică.
Documentul in baza căruia se calculează TVA de plată este decontul de TVA.
Rezultatul operaţiunii matematice a scăderii din TVA colectată a TVA deductibilă poate fi:
pozitiv - rezultand TVA de plată pentru perioada fiscală de raportare;
negativ - rezultand o sumă negativă a TVA (caz in care persoanele impozabile pot solicita
rambursarea
soldului sumei negative de taxă - cu condiţia ca acest sold să fie mai mic de 50 milioane ROL).
Elementele esenţiale ale T.V.A.
1) Faptul generator şi exigibilitatea TVA - principiul legal este că faptul generator şi exigibilitatea
intervin
la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii.
De la această regulă există 2 excepţii:
- exigibilitatea anticipată a faptului generator;
- exigibilitatea determinată de alte elemente decat faptul generator (exibilitate anterioară sau
ulterioară
acestuia).
2) Cotele de TVA - cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice
operaţiune
impozabilă care nu este scutită de TVA sau care nu este supusă cotei reduse a TVA.
79
 Există două cote reduse de TVA in Romania:
1) Cota redusă de 9% pentru accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, etc.;
livrarea
de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste; livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar; livrarea
de produse
ortopedice.
2) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a
politicii
sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include
şi amprenta la sol
a locuinţei. In sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se inţelege:
a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine
de bătrani şi de
pensionari;
b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de
copii şi centre de
recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;
c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti,
a căror valoare,
inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe
valoarea adăugată, achiziţio nate
de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea
locuinţei nr. 114/1996,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin
Legea nr. 50/1991 privi nd
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare. Cota redusă se aplică
numai in cazul locuinţelor care in momentul vanzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care
este construită locuinţa nu
depăşeşte suprafaţa de 250 mp, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, in cazul caselor de locuit
individuale. In cazul imobilelor
care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi
suprafaţa de 250 mp,
inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate
achiziţiona o singură locuinţă cu
cota redusă de 5%, respectiv:
1. in cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă in proprietate pe
care au
achiziţionat-o cu cota de 5%;
2. in cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau impreună, nicio
locuinţă in proprietate
pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;
d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării in vederea atribuirii
de către acestea
cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la
o locuinţă in proprietate sau
inchirierea unei locuinţe in condiţiile pieţei.
Cota de TVA aplicabilă este cea in vigoare la data la care intervine faptul generator al TVA, cu
excepţia
operaţiunilor expres stabilite de lege pentru care se aplică cota in vigoare la data exigibilităţii taxei.
La nivelul UE, statele pot alege cota de TVA, directiva vorbeşte de o cotă standard care să nu fie
mai mică de
15%, şi de 2 cote reduse care să nu fie mai mici de 5%.
67
3) Termenul de plată a TVA - TVA se datorează odată cu depunerea decontului lunar (pană la data
de 25
80
 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a calculat TVA de plată).
4) Dreptul de deducere - au dreptul la deducere a TVA numai persoanele impozabile inregistrate la
organele fiscale plătitoare de TVA.
Dreptul de deducere se exercită lunar, prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentand TVA
facturată
(TVA colectată) pentru bunurile livrate şi/sau serviciile prestate.
Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operaţiune, ci pentru ansamblul
operaţiunilor
realizate in cursul unei luni.
Subiectele impozabile:
Orice persoană care desfăşoară, intr-o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi
economice de
natura celor definite de lege.
^ Nu acţionează intr-o manieră independentă (esenţială pentru caracterul impozabil al unei
operaţiuni
economice), angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de
muncă sau prin
alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat.
^ Instituţiile publice - nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate in
calitate de
autorităţi publice.
Obligaţiile subiectelor impozabile (plătitorilor de T.V.A.):
1) Inregistrarea la organele fiscale - orice persoană impozabilă care realizează operaţiuni taxabile
şi/sau
scutite de TVA cu drept de deducere trebuie să solicite inregistrarea ca plătitor de TVA la organul
fiscal competent
din subordinea Ag.Naţ.de Administrare Fiscală.
2) Evidenţa operaţiunilor impozabile şi depunerea decontului - persoanele impozabile, inregistrate
ca
plătitori de TVA sunt obligaţi să ţină evidenţa contabilă potrivit legii, astfel incat să poată determina
baza de
impozitare şi TVA colectată şi cea deductibilă; să intocmească şi să depună la organul fiscal
competent, pentru
fiecare perioadă fiscală, pană la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale, inclusiv, decontul de
TVA, potrivit
modelului stabilit de M.Ec.F.
3) Calculul şi plata T.V.A. - orice persoană obligată la plata TVA poartă răspunderea pentru
calcularea
corectă şi plata la termenul legal a TVA către BS şi pentru depunerea la T legal a deconturilor de
TVA la organul
fiscal competent (plata - la trezoreria in raza căreia işi are sediul sau domiciliul fiscal).
4) Reprezentantul fiscal - dacă persoana care realizează operaţiuni taxabile nu are sediul sau
domiciliul stabil
in Romania, aceasta este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat in Romania, care
trebuie să
indeplinească obligaţiile ce-i revin ca plătitor de TVA.
Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana străină la organul
fiscal
unde reprezentantul propus este inregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.
In cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare, se indică şi codul fiscal
atribuit
reprezentantului fiscal.
68
TAXELE VAMALE — impozite indirecte
Aspecte generale

81
 Dreptul de vamă constituie pentru fiecare stat un atribut ce deriva din exercitarea suveranitatii
asupra
teritoriului său, aria de aplicare a acestui drept al statului impreuna cu normele materiale si
procedurale care
formeaza in ansamblu dreptul vamal coincide cu teritoriul unui stat.
Politica vamala reprezinta o parte importanta a politicii comerciale si cuprinde totalitatea
reglementarilor
si normelor emise de stat prin institutiile abilitate care vizeaza intrarea sau iesirea in si din tara a
marfurilor.
Politica vamala implica controlul marfurilor si mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei
vamale,
indeplinirea formalitatilor vamale, impunerea vamala prin plata creantelor vamale si alte formalitati
specifice
reglementate prin acte normative.
Romania practica o politica vamala preferentiala cu caracter tarifar, acest lucru presupune
acceptarea de
reduceri sau chiar eliminarea taxelor vamale la unele importuri din alte state sau uniuni vamale cu
care sunt incheiate
anumite acorduri.Tariful vamal reprezinta principalul mijloc de negociere si acesta are si un rol in
protectia
economiei nationale. Regimul vamal al Romaniei, cu respectarea tuturor conditionarilor si limitelor
impuse de
apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana este legiferat prin noul Cod vamal al Romaniei adoptat
prin legea nr.
86/2006, ultimele modificari aduse de O.G din 2008. La nivelul UE există o uniune vamală.
Sistemul vamal reprezinta structura complexa care cuprinde parghiile utilizate de stat pentru
influentarea
activitatii vamale, metodele administrative si de conducere, cadrul institutional alcatuit din institutii
si organ cu
atributii in domeniul vamal, cadrul juridic format din legi, decrete, si alte reglementari cu caracter
normativ in
domeniul activitatii vamale, iar spatiul in care actioneaza sistemul vamal poarta denumirea de
teritoriu vamal.
Teritoriul vamal este teritoriul in interiorul caruia este in vigoare un anumit regim vamal, o anumita
legislatie vamala. De regula, teritoriul vamal coincide cu teritoriul national al statului.Totusi,
datorita intensificarii
relatiilor economice internationale, care detin un rol foarte important in cresterea economica a
statelor in cadrul economiei
mondiale contemporane, statele au convenit instituirea unor regimuri teritoriale vamale, speciale,
prin extinderea
sau restrangerea teritoriilor vamale.
Extinderea teritoriului vamal poate fi infaptuita (1) fie prin uniune vamala, (2) fie prin zonele de
liber
schimb.
UNIUNEA VAMALA este caracterizata de faptul ca tarile participante desfiinteaza baremele
tarifare intre
ele iar in relatiile cu tertii aplica o politica comerciala comuna bazata pe un tarif vamal unic.In
consecinta, uniunea
vamala este definita ca fiind inlocuirea printr-un singur teritoriu vamal a mai multor teritorii vamale.
La nivelul Uniunii Europene, intre statele membre, avem de-a face cu o uniune vamala. Incepand cu
1
ianuarie 2007, Romania se afla la granita externa a Uniunii Europene. O conditie existentiala a
uniunii vamale este
adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu statele terte, care este impus la granitele comunitare.
Orice marfa

82
 care urmeaza sa intre pe teritoriul comunitar vamal va fi supusa acestui tarif unic, indiferent de tara
de intrare. Este
responsabilitatea Uniunii Europene, in scopul de a asigura ca impunerea de taxe sa aiba un impact
uniform in toate
statele membre asupra comertului cu statele non-membre, de a determina si daca este necesar, de a
schimba, nivelul
obligatiilor vamale si a taxelor platibile privind produsele din aceste tari. De aici rezulta ca taxele
vamale sunt
identice fara a fi necesar a se distinge in functie de ziua in care are loc importul, deoarece protectia
la
frontierele externe ale comunitatii este aceeasi, ceea ce diferentiaza uniunea vamala de simpla zona
libera de
schimb in care fiecare tara membra isi pastreaza propriul ei tarif vamal.
Tariful vamal comun nu se aplica de catre o autoritate comunitara distincta, de sine statatoare, ci de
catre
autoritatile nationale ale statelor pe teritoriul carora intra marfurile.Actionand in numele Uniunii
Europene
atunci cand ele fac incadrarile sau clasificarile tarifare respective. Taxele vamale reprezintă resurse
proprii ale
bugetului UE.
Avand statutul de tara situata la granita externa a Uniunii Europene, Romania va fi parte activa a
politicii de cooperare teritoriala europeana la granitele externe ale Uniunii Europene, cooperare care
are doua
componente majore, in primul rand, politica de coeziune, si, in al doilea rand,politica europeana de
vecinatate.
69
Zonele de liber schimb grupeaza doua sau mai multe teritorii vamale intre care s-au eliminat taxele
vamale
si reglementarile comerciale restrictive .Tarile componente ale zonelor de liber schimb isi pastreaza
independenta in
materie de politica comerciala, astfel, extinderea teritoriului vamal se manifesta numai in ceea ce
priveste
schimburile comerciale reciproce.
RESTRANGEREA TERITORIULUI VAMAL se realizeaza prin exceptarea de la regimul vamal in
vigoare a unei portiuni dintr-un stat, in acest caz, granitele vamale nu mai corespund cu cele ale
statului .Aceste
zone poarta denumirea de zone libere.
In Romania, zonele libere sunt reglementate prin legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere.
Conceptul de zona libera nu se
potriveste cu conceptele din Uniunea Europeana, astfel, se preconizează că acestea vor dispărea.
TAXELE VAMALE. Concept.Natura juridica. Functii.
Taxele vamale sunt instrumentele cu ajutorul carora este conturat regimul vamal.Sunt definite ca
fiind acele
prelevari banesti percepute de catre stat in momentul in care lucrurile trec granitele tarii, respectiv in
vederea
importului, exportului sau al tranzitului Constituie un mijloc de stimulare a exportului, de largire a
cooperarii
economice cu alte state. Tinand seama de pozitia sa geografica si de interesele pentru dezvoltarea
exportului, Romania
utilizeaza, in principal, taxele vamale de import.
Totalitatea taxelor vamale intr-un stat sunt cuprinse in tariful vamal. Actualul tarif vamal de import
al
Romaniei este reglementat in legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.
TARIFUL VAMAL este actul normativ prin care statul reglementeaza taxele vamale de import,
intelegerea

83
 si aplicarea corecta a tarifului vamal necesita clasificarea marfurilor, taxelor vamale, precum si
definirea valorii in
vama, definirea originii marfurilor, si a teritoriului vamal.Tariful vamal este un catalog care
cuprinde
nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxa vamala perceputa asupra fiecarui produs
sau
grupe de produse.
^ Taxa vamala este exprimata in procente, diferentiata pe marfuri sau grupe de marfuri si se aplica
la
valoarea in vama a marfurilor exprimate in lei. Cele mai frecvente procente in ceea ce priveste
taxele vamale sunt
cuprinse intre 10 si 30%. Se va aplica taxa vamala in vigoare, adica taxa vamala care se aplica
efectiv in momentul
vamuirii marfii in coloana.
Taxele vamale sunt IMPOZITE INDIRECTE, platitorul impozitului este importatorul, dar cel care
va suporta acest impozit este consumatorul final, deoarece valoarea taxelor vamale se vor regasi in
pret.
O trasatura esentiala a taxelor vamale este aceea ca ele fac parte din sistemul veniturilor bugetare.
Functiile indeplinite de taxele vamale sunt acelea de instrument fiscal (in primul rand), instrument
de
politica comerciala (in al doilea rand).
Functia taxei vamale ca instrument fiscal.
Taxa vamala apare initial sub forma unui impozit simplu de politica fiscala in scopul formarii
veniturilor
statului. Astazi, acest caracter este mult atenuat, dar taxa vamala a ramas un important instrument
fiscal. Din punctul
de vedere al politicii fiscale, taxa vamala este acordata in special in calitatea sa de impozit perceput
asupra
tranzactiilor cu produse care trec frontiera (import,export,tranzit). Calitate in care perceperea
acesteia este
avantajoasa pentru un stat intrucat, ca impozit fiscal, taxa vamala majoreaza veniturile bugetare.
Functia taxei vamale ca instrument de politica comerciala.
Notiunea de politica comerciala include ansamblul masurilor cu caracter administrativ politic,
juridic,
fiscal, valutar si de alta natura prin intermediul carora statele promoveaza relatiile comerciale
internationale,
interesele nationale fundamentale de perspectiva sau de scurta durata.
In ceea ce priveste determinarea sumei de plata, taxele vamale se aplica la valoarea in vama
declarata
pentru fiecare fel de marfa. Taxele vamale aplicabile sunt cele prevazute in tariful vamal de import
al Romaniei in
vigoare la data inregistrarii declaratiei vamale de import la biroul vamal.
Declaratia vamala de import constituie actul juridic intocmit de operatorul economic care prin
inregistrarea la biroul vamal este acceptat de autoritatea vamala si declanseaza operatiunea de
vamuire.
Nivelul taxei vamale depinde de nevoia de protectie, taxa fiind cu atat mai ridicata cu cat conditiile
de
productie pe piata interna sunt mai defavorabile fata de cele ale exportatorilor straini.La stabilirea
nivelului taxei
vamale se au in vedere ca elemente de baza diferentele dintre preturile externe si cele interne.
70
Taxele vamale exprima prin structura si nivel interesele specifice de politica comerciala ale flecarei
tari. In
functie de politica comerciala a unui stat, tinand cont de acordurile si conventiile internationale
incheiate, unele

84
 marfuri sau categorii de marfuri pot beneficia de tratamente tarifare favorabile fata de nivelul
taxelor vamale de
baza.
Pe langa aceste reduceri de la plata taxelor vamale, putem avea si exceptari in conditii de
reciprocitate si
pe baza conventiilor internationale incheiate pentru acele bunuri destinate uzului oficial al
misiunilor diplomatice
si oficiilor consulare, bunuri destinate folosintei personale a membrilor cu statul diplomatic, precum
si a membrilor
familiilor lor, bunurile destinate folosintei personale a membrilor personalului administrativ tehnic
si de serviciu al
misiunilor diplomatice si oficiilor consulare, precum si membrii familiilor acestora, cu ocazia
instalarii, si vom avea
scutiri vamale si pe autovehiculele.
71
INSPECŢIA FISCALĂ ŞI CAZIERUL FISCAL
INSPECŢIA FISCALĂ
Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale,
corectitudinii şi
exactităţii indeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi
contabile,
verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de
plată şi a
accesoriilor aferente acestora.
Formele de inspecţie fiscală sunt:
a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale
unui
contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii
fiscale,
pentru o perioadă de timp determinată.
Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă
acestea
prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.
Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultand din activitatea
contribuabilului supus
inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea
şi exactitatea indeplinirii
obligaţiilor fiscale, in vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, in vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu
informaţiile proprii sau din
alte surse;
c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi
combaterea abaterilor de
la prevederile legislaţiei fiscale.
Pentru ducerea la indeplinire a acestor atribuţii organul de inspecţie fiscală va proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a
contribuabilului;
c) discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai
contribuabililor sau împuterniciţii acestora,
după caz;
d) solicitarea de informaţii de la terţi;

85
 e) stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă
de creanţa fiscală declarată
şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale;
f) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii
aferente acestora;
g) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;
h) dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
i) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
j) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;
k) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
In realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:
a) controlul inopinat, care constă in activitatea de verificare faptică şi documentară, in principal, ca
urmare
a unei sesizări cu privire la existenţa unor fapte de incălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea in
prealabil a
contribuabilului;
b) controlul incrucişat, care constă in verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale
contribuabilului, in corelaţie cu cele deţinute de alte persoane; controlul incrucişat poate fi şi
inopinat.
La finalizarea controlului inopinat sau incrucişat se incheie proces-verbal.
In realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control:
a) controlul prin sondaj, care constă in activitatea de verificare selectivă a documentelor şi
operaţiunilor
semnificative, in care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale
datorate
bugetului general consolidat;
b) controlul electronic, care constă in activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia,
prelucrate
in mediu electronic, utilizand metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente
informatice specializate.
72
Persoanele supuse inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care
au
obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general
consolidat, prevăzute de lege.
Perioada supusă inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se efectuează in cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii
fiscale. - se face distincţie:
La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale incepe de la sfarşitul perioadei controlate
anterior, iar durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute in
ultimii 3
ani fiscali pentru care există obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate
extinde pe perioada de
prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă este identificată cel puţin una dintre
următoarele situaţii:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului
general consolidat;
b) nu au fost depuse declaraţii fiscale in interiorul termenului de prescripţie;
c) nu au fost indeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume
datorate
bugetului general consolidat. Iar durata nu poate fi mai mare de 3 luni

86
 Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale ori de cate
ori
sunt motive justificate pentru aceasta. Condiţiile şi modalităţile de suspendare a unei inspecţii
fiscale se vor stabili
prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
Competenţa
Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neingrădit prin Agenţia Naţională de
Administrare
Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice
locale, conform
dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, să
administreze impozite,
taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
Competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi
unităţile
sale subordonate se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANAF. Organele de inspecţie fiscală din
aparatul central al
ANAF au competenţă in efectuarea inspecţiei fiscale pe intregul teritoriu al ţării.
Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.
A VIZUL DE INSPECŢIE FISCALĂ
! ! ! N.B. Inaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia să inştiinţeze
contribuabilul
in legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie
fiscală.
Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b) data de incepere a inspecţiei fiscale;
c) obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amanarea datei de incepere a inspecţiei fiscale. Amanarea datei de
incepere a
inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
Avizul de inspecţie fiscală SE COMUNICĂ contribuabilului, in scris, inainte de inceperea inspecţiei
fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară:
a) pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului;
b) in cazul unor acţiuni indeplinite ca urmare a solicitării unor autorităţi, potrivit legii;
c) in cazul controlului inopinat şi al controlului incrucişat;
d) in cazul refacerii controlului ca urmare a unei dispoziţii de reverificare cuprinse in decizia de
soluţionare
a contestaţiei.
73
Pe durata unei inspecţii fiscale pentru soluţionarea unei cereri a contribuabilului, organul de
inspecţie poate decide
efectuarea unei inspecţii generale sau parţiale. In acest caz, prin excepţie de la prevederile legii,
avizul de inspecţie se comunică
contribuabilului chiar in cursul efectuării inspecţiei pentru soluţionarea cererii.
Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale
Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, in spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul
trebuie să
pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.
Dacă nu există un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de
inspecţie
se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau in orice alt loc stabilit de comun acord cu
contribuabilul.
87
 Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze
locurile in care se
desfăşoară activitatea, in prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, in timpul programului de lucru al contribuabilului.
Inspecţia
fiscală se poate desfăşura şi in afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al
acestuia şi cu
aprobarea conducătorului organului fiscal.
Reguli privind inspecţia fiscală
Inspecţia fiscală va avea in vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt
relevante pentru impunere.
Inspecţia fiscală va fi efectuată in aşa fel incat să afecteze cat mai puţin activitatea curentă a
contribuabililor şi să
utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume
datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepţie,
conducătorul
inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data
incheierii inspecţiei
fiscale şi pană la data implinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute
inspectorilor fiscali la
data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei, ierarhizării,
teritorialităţii şi descentralizării.
Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară in baza unor programe anuale,
trimestriale şi lunare
aprobate in condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF, respectiv prin acte ale autorităţilor
administraţiei publice
locale, după caz.
!!! La inceperea inspecţiei fiscale, INSPECTORUL este obligat să prezinte contribuabilului
legitimaţia
de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Inceperea inspecţiei
fiscale
trebuie consemnată in registrul unic de control.
La finalizarea inspecţiei fiscale, CONTRIBUABILUL este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe
propria
răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile
solicitate pentru
inspecţia fiscală. In declaraţie se va menţiona şi faptul că au fost restituite toate documentele
solicitate şi puse la
dispoziţie de contribuabil.
Contribuabilul are obligaţia să indeplinească măsurile prevăzute in actul intocmit cu ocazia
inspecţiei
fiscale, in termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat
să dea
informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice
alte date necesare clarificării
situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
La inceperea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea
informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt
insuficiente, atunci inspectorul fiscal
se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
!!! Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a
beneficia de
asistenţă de specialitate sau juridică.
88
 Dreptul contribuabilului de a fi informat
Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor
rezultate din
inspecţia fiscală.
La incheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările şi
consecinţele lor fiscale,
acordandu-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu
excepţia cazului in care bazele de
impozitare nu au suferit nici o modificare in urma inspecţiei fiscale sau a cazului in care
contribuabilul renunţă la acest drept şi
notifică acest fapt organelor de inspecţie fiscală.
74
Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului in timp util.
Contribuabilul are dreptul să prezinte, in scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei
fiscale.
Sesizarea organelor de urmărire penală
Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală in legătură cu constatările efectuate cu
ocazia
inspecţiei fiscale şi care ar putea intruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, in condiţiile
prevăzute de legea
penală.
In această situaţie organele de inspecţie au obligaţia de a intocmi proces-verbal semnat de organul
de
inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea
contribuabilului.
In cazul in care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală
va consemna
despre aceasta in procesul-verbal. In toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
RAPORTUL PRIVIND REZULTATUL INSPECŢIEI FISCALE
Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat intr-un raport scris, in care se vor prezenta constatările
inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal.
La finalizarea inspecţiei fiscale, raportul intocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care
va
cuprinde şi diferenţe in plus sau in minus, după caz, faţă de creanţa fiscală existentă la momentul
inceperii inspecţiei
fiscale.
In cazul in care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind
nemodificarea bazei de impunere.
Aceste deciziile, după caz, se comunică in termen de 7 zile de la data finalizării raportului de
inspecţie
fiscală.
CAZIERUL FISCAL
Cazierul fiscal a fost reglementat şi organizat prin O.G.nr.75/2001.
In scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi in scopul intăririi administrării
impozitelor şi
taxelor datorate BS a fost reglementată organizarea cazierului fiscal al contribuabililor, ca mijloc de
evidenţă şi
urmărire a disciplinei financiare.
Cazierul fiscal ţine evidenţa PF şi PJ, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai
PJ,
care au săvarşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi de disciplina financiară.
La nivelul M.Ec.F. se organizează cazierul fiscal naţional, in care se ţine evidenţa contribuabililor
de pe
intregul teritoriu al Romaniei, iar la nivelul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a
municipiului
Bucureşti, se organizează cazierul fiscal local, in care se ţine evidenţa contribuabililor care au
89
 domiciliul/sediul in raza teritorială a acestora.
In cazierul fiscal se inscriu date privind:
> sancţiuni aplicate contribuabililor pentru săvarşirea faptelor de incălcare a legislaţiei vamale,
financiare şi
de disciplină financiară, rămase definitive şi irevocabile potrivit prevederilor legale in vigoare;
> măsuri de executare silită aplicate contribuabililor in legătură cu faptele arătate mai sus, rămase
definitive şi
irevocabile potrivit prevederilor legale in vigoare;
> inscrierea datelor in cazierul fiscal se face pe baza hotărarilor judecătoreşti definitive şi
irevocabile.
Pană la rămanerea definitivă a hotărarii judecătoreşti, M.Ec.F. va organiza o evidenţă separată,
operativă
pentru urmărirea derulării fazelor procedurale prevăzute de lege, datele fiind supuse secretului fiscal
potrivit legii.
Contribuabilii care au inscrise date in cazierul fiscal se scot din evidenţă, dacă se află in următoarele
situaţii:
■ faptele pe care le-au săvarşit nu mai sunt sancţionate de lege;
■ a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotărare judecătorească;
■ nu au mai săvarşit fapte de natura celor incriminate de lege intr-o perioadă de 5 ani de la data
rămanerii definitive a actului prin care au fost sancţionate aceste fapte;
■ decesul, respectiv radierea contribuabilului.
75
Contribuabilii care figurează in evidenţa cazierului fiscal pot cere rectificarea
datelor inscrise, dacă acestea nu corespund situaţiei reale ori inregistrarea lor nu s-a făcut cu
respectarea dispoziţiilor
legale.
Organele fiscale sunt obligate să verifice susţinerile contribuabililor şi, dacă constată că in cazierul
fiscal s-a
făcut o inregistrare greşită, iau măsuri de rectificare a datelor şi comunică sau eliberează un nou
certificat de cazier fiscal
in locul celui contestat.
^ Certificatul de cazier fiscal astfel eliberat este scutit de taxa de timbru.
Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie in următoarele situaţii:
S la infiinţarea S.C. de către asociaţi, acţionari şi reprezentanţii legali desemnaţi;
S la solicitarea inscrierii in Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor, de către
asociaţii sau
membrii fondatori ai acestora;
S la autorizarea exercitării unei activităţi independente de către solicitanţi.
Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 zile de la data emiterii şi numai in scopul in care a fost
eliberat.
Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de indată numai personal contribuabilului, respectiv
reprezentantului, sub semnătură, cu condiţia prezentării actului de identitate, ori a imputernicirii,
după caz.
Certificatul de cazier fiscal se intocmeşte in două exemplare şi se semnează de către conducătorul
organului fiscal.
Taxele pentru eliberarea certificatului de cazier fiscal se fac venit la bugetul de stat.
76
EVAZIUNEA FISCALĂ. Noţiune, forme, regim juridic, modalităţi
Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai ales, povara
acestor
obligaţii au făcut să stimuleze, in toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa
procedee diverse de eludare
a obligaţiilor fiscale.
„Evaziunea fiscală a fost intotdeauna in special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul, lovind
indivizii in
averea lor ii atinge in cel mai sensibil interes: interesul bănesc."'
90
 Primul sens ce i s-a atribuit evaziunii fiscale, mai ales intre cele două războaie mondiale, a fost cel
in care frauda
imbracă o formă extensivă, adică noţiunea de evaziune fiscală este inclusă in cea de fraudă.
Cel mai cunoscut sens atribuit noţiunii de evaziune fiscală este „arta de a evita căderea in campul de
atracţie al
legii fiscale". Potrivit acestei percepţii, evaziunea fiscală este, oarecum, asimilată fraudei.
Cel de-al treilea sens constituie un termen generic şi desemnează totalitatea manifestărilor de „fugă"
din faţa
impozitelor. Aceasta este o definire in sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge să inglobeze şi
frauda.
Cand sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să evadeze. Este
o specie de
„reflex economic" care face să dispară capitalurile pe care fiscul vrea să le impună prea
mult. „Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabilă".
Amenzile fiscale nu-1 vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci il
vor determina
să ia o serie de precauţii mai minuţioase, pentru a se sustrage de la obligaţiile sale faţă de stat. Există
o psihologie a
contribuabilului de a nu plăti niciodată decat ceea ce nu poate să nu plătească.
Natura omenească are intotdeauna tendinţa să pună interesul general in urma interesului particular;
ea este
inclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuţie la
cheltuielile publice şi să
vadă intotdeauna cu ochi mai răi pe acela care vrea să-i micşoreze patrimoniul. Este cunoscut că, din
cele mai vechi timpuri,
contribuabilii au căutat să reducă obligaţiile fiscale, recurgand la cele mai variate şi ingenioase
metode.
A inşela fiscul se consideră in mentalitatea curentă ca o probă de abilitate, nu de necinste; a plăti
ceea ce fiscul
pretinde este o dovadă de naivitate, nu de integritate.
Fenomenul de evaziune fiscală este privit ca neimplinirea voită de către contribuabili a obligaţiilor
fiscale legale. Astfel, evaziunea fiscală poate fi definită ca fiind sustragerea prin orice mijloace, in
intregime
sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor şi altor sume datorate bugetului general consolidat de
către PF şi PJ
romane sau străine.
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertenţelor unei legislaţii imperfecte, a
metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii legiuitorului a cărui
fiscalitate
excesivă este tot atat de vinovată ca şi cei pe care ii provoacă prin aceasta la evaziune.
Este evidentă corelaţia stransă dintre aceste două fapte: o cotă excesivă a impozitului şi evaziunea
fiscală.
(Formele evaziunii fiscale) După modul in care se procedează in activitatea de evitare a
reglementărilor fiscale se face diferenţierea intre:
> evaziunea fiscală legală;
> evaziunea fiscală frauduloasă.
Evaziunea fiscală legală
Prin evaziune fiscală legală se inţelege acţiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgand la o
combinaţie neprevăzută a acesteia şi, deci, „tolerată".
Această formă de evaziune nu este posibilă decat atunci cand legea este lacunară sau prezintă
inadvertenţe.
In cazul evaziunii legale, contribuabilul incearcă să se plaseze intr-o poziţie cat mai favorabilă,
pentru
a beneficia in cat mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale in vigoare.
Evaziunea fiscală legală se realizează atunci cand o anumită parte din veniturile sau averea unor

91
 persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere datorită modului in care legislaţia fiscală
dispune
stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi exploatand insuficienţele legislaţiei le eludează in mod
legal, sustrăgandu-se in totalitate sau in parte plăţii impozitelor, tocmai datorită unei insuficienţe a
legislaţiei.
77
Procedand astfel, contribuabilii răman in limita drepturilor lor, fără putinţă de a li se imputa ceva,
iar statul nu
se poate apăra decat printr-o legislaţie clară, ştiinţifică, precisă.
Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este legiuitorul.
in practică, faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii, deci cazurile de
evaziune fiscală „legală" sunt foarte diversificate in funcţie de inventivitatea contribuabilului şi
largheţea
legii, dar cele mai frecvent folosite metode sunt următoarele:
> practica unor societăţi comerciale de a investi o parte din profitul realizat in achiziţii de maşini şi
echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură menită să
stimuleze
acumularea;
> folosirea in anumite limite a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice, indiferent dacă
acestea
au avut loc sau nu duce la sustragerea unei părţi din veniturile realizate de la impunere;
> scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate, indiferent dacă
au fost
făcute sau nu;
> interpretarea favorabilă a dispoziţiilor legale care prevăd importante facilităţi (scutiri, reduceri)
pentru
contribuţiile la sprijinirea activităţilor sociale, culturale, ştiinţifice şi sportive;
> constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă intr-un cuantum mai mare decat cel ce se
justifică din
punct de vedere economic, micşorand astfel venitul impozabil.
Reglementand incasarea la termenele şi cuantumul stabilit a taxelor şi impozitelor şi stipuland
norme speciale
impotriva ilegalităţilor din domeniul fiscal, legislaţia financiară cuprinde dispoziţii referitoare la
infracţiunile din acest
domeniu. Infracţiunea in domeniul fiscal poartă denumirea de evaziune fiscală frauduloasă sau
fraudă
fiscală.
Evaziunea fiscală frauduloasă
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, care constă intr-o menţinere prudentă a sustragerii in
limitele legale, frauda fiscală se săvarşeşte prin incălcarea flagrantă a legii, profitandu-se de modul
specific in care se face impunerea.
Prin evaziunea fiscală ilicită se inţelege acţiunea contribuabilului ce incalcă (violează) prescripţia
legală cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscală este frauduloasă cand contribuabilul, obligat să furnizeze date in sprijinul
declaraţiei
in baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la
subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata
impozitului.
Deci, evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală constă in disimularea obiectului impozabil, in
subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata
impozitului
datorat.
in general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic
nelimitate.
in activitatea fiscală există insă forme care se regăsesc mai frecvent şi de acelea trebuie să se ţină
92
 seama la cercetarea contabilă:
> inregistrările făcute in scopul micşorării rezultatelor;
> infiinţarea de conturi pasive cu nomenclaturi fictive;
> trecerea de cifre nereale in registrele contabile;
> amortismente nelegale şi amortismente la supraevaluări;
> intocmirea de declaraţii false;
> intocmirea de documente de plăţi fictive;
> crearea de rezerve latente;
> alcătuirea de registre contabile nereale;
> nejustificarea cu documente legale a inregistrărilor;
> trecerea in conturi personale a unor părţi din beneficiu;
> compensaţiuni de conturi;
> reducerea cifrei de afaceri;
> nedeclararea materiei impozabile;
78
> crearea de conturi pasive la care se găsesc alocate diferite rezerve;
> declararea de venituri impozabile inferioare celor reale;
> falsificarea sau crearea pur şi simplu a unor piese şi acte justificative;
> executarea de registre de evidenţe duble, un exemplar real şi altul fictiv;
> contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive;
> erori de adunare şi raportare;
> diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin inregistrarea in
cheltuielile
unităţii a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori inregistrarea de cheltuieli neefectuate
in
realitate;
> vanzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vanzare efectivă, care ascund
operaţiunile
reale supuse impozitării;
> falsificarea bilanţului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenţie intre patron şi
contabilul
şef, ei fiind astfel ţinuţi să răspundă solidar pentru fapta comisă.
In anul 2005 a fost adoptată noua reglementare in materia evaziunii fiscale, respectiv Legea
nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care reprezintă regimul juridic actual,
cu
modificările şi completările ulterioare.
Evaziunea este avută in vedere numai ca infracţiune, nu şi contravenţie, pentru responsabilizarea
contribuabililor. Legea nr. 241/2005 constituie instrumentul juridic in temeiul căruia poate fi
angajată
răspunderea penală. Stabilirea si incadrarea juridică corectă a faptei de evaziune fiscală necesită
analiza si
coroborarea reglementărilor care instituie obligaţia de a plăti impozite si taxe, documentele
contabile de
intocmit cu privire la acestea, obligaţiile declarative ale contribuabililor etc., semnificative fiind:
Codul fiscal, in special, dispoziţiile art. 296, care stabilesc infracţiunile pentru nerespectarea
regimului
accizelor; Codul vamal al Romaniei - Legea nr. 86/2006; Legea nr. 535/2004 pentru prevenirea si
combaterea
terorismului; Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sancţionarea spălării banilor; Codul de
procedură fiscală, in
special, conceptul de obligaţie fiscală, in accepţiunea strict a art. 22, cu trimitere, implicit, la
dispoziţiile de drept
substanţial reglementand premisele si condiţiile plăţii impozitelor si taxelor; Legea nr. 82/1991 -
legea contabilităţii,
republicată - noţiunile esenţiale pentru tema noastră, de exemplu, documentele legale - de evidenţă
contabilă si
93
 justificative, folosite cu acelaşi inţeles si in domeniul fiscal; alte reglemntări; alte reglementări in
domeniu.
De regulă, evaziunea fiscală se află in concurs real cu alte infracţiuni, frecvent, infracţiunile de fals,
infracţiunea de spălare a banilor, acte de terorism, corupţie.
Inregistarea fiscală
Premisa bunei-credinţe fiscale, adică a intenţiei contribuabilului de achitare a impozitelor şi
taxelor datorate bugetului consolidat este inregistrarea fiscală.
Astfel, activitatea generatoare de venituri impozabile, permanentă sau temporară, trebuie în mod
obligatoriu să se desfăşoare în baza unei autorizaţii emise de organul competent sau a unui alt temei
prevăzut de
lege.
Potrivit art.69 C.proc.fisc. „Orice persoană sau entitate care este subiect într-un r.j.fiscal se
înregistrează
fiscal primind un cod de identificare fiscală.
În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele au obligaţia să depună declaraţie de
înregistrare fiscală.
Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie
gratuit
de organul fiscal din subordinea ANAF şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor
cuprinse în aceasta.
Declaraţia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de
obligaţii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de
identificare a
împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii
necesare administrării
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea ANAF eliberează
certificatul de înregistrare fiscală, în T de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de
înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
79
Subiectele evaziunii fiscale
Subiect al evaziunii fiscale este contribuabilul - PF sau PJ, romană sau străină - care desfăşoară
activităţi generatoare de impozite.
La majoritatea faptelor incriminate ca infracţiuni, subiect nu poate fi decat persoana care are o
anumită calitate: administrator, contabil sau altă persoană insărcinată cu atribuţii de serviciu
specifice.
Comiterea unei fapte prevăzute de Legea nr.241/2005 atrage consecinţe pentru viitor (potrivit art.12
din
lege nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar
daca au fost alese,
sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de
legea evaziunii fiscale).
Obiectul evaziunii fiscale ,
Obiectul juridic al infracţiunii de evaziune fiscală il reprezintă relaţiile sociale privind constituirea
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale
extrabugetare.
Obiectul material al infracţiunii este constituit din sumele datorate bugetului de stat, bugetelor
locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către PF şi PJ romane şi
străine.
Latura subiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală
Infracţiunile reglementate de Legea nr. 241/2005 se săvarşesc cu intenţie directă şi uneori indirectă.
Faptele care nu sunt săvarşite in astfel de condiţii incat potrivit legii să constituie infracţiuni
reglementate de lege pot atrage răspunderea contravenţională.
Latura obiectivă a infracţiunii de evaziune fiscală
Latura obiectivă este constituită din acţiuni şi inacţiuni privind:
94
 ❖ refuzul de a prezenta organelor de control prevăzute de lege documentele justificative şi actele de
evidenţă contabilă necesare pentru stabilirea obligaţiilor faţă de stat;
❖ intocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidenţă contabilă,
ori
acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a impiedica verificările financiar-contabile pentru
identificarea cazurilor de evaziune;
❖ sustragerea de la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului, prin neinregistrarea
unor activităţi pentru care legea prevede obligaţia inregistrării;
❖ sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale, in intregime sau in parte, prin nedeclararea
veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile sau efectuarea
oricăror alte
operaţiuni in acest scop;
❖ neevidenţierea prin acte contabile sau alte documente legale, in intregime sau in parte, a
veniturilor realizate ori de a inregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, dacă au avut ca
urmare
neplata ori diminuarea impozitului;
❖ organizarea sau conducerea unei evidenţe contabile, duble, de către conducătorul unităţii sau alte
persoane cu atribuţii financiar-contabile, ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj, sau
a altor
mijloace de stocare a informaţiilor, in scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor;
❖ declararea fictivă făcută de contribuabili sau imputerniciţii acestora cu privire la sediul unei
asociaţii comerciale sau la schimbarea acesteia, fără indeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege.
Urmarea unor asemenea acte sau fapte o constituie neplata sumelor datorate statului, in vederea
sancţionării autorului este necesară existenţa raportului de cauzalitate intre acţiunea sau inacţiunea
din latura
obiectivă şi urmările acesteia.
80

95