Capitolul 1 – Impozitele și taxele reglementate de Codul Fiscal

Prezentarea generală a Codului fiscal român

Începând cu data de 1 ianuarie 2004, în țara noastră a fost pus în
aplicare un nou Cod fiscal1, după ce aproape 60 de ani reglementarea
impozitelor și a taxelor a fost stabilită prin diverse acte normative2.
Scopul principal al Codului fiscal este acela de a stabili cadrul legal
(normativ) prin care se asigură resursele financiare publice necesare
statului și colectivităților publice locale pentru îndeplinirea
corespunzătoare a funcțiilor și sarcinilor lor.
Reglementarea printr-un cadru legal unitar a principalelor impozite
și taxe stabilite în sarcina diferitelor categorii de persoane fizice și/sau
juridice (denumite, generic, contribuabili) reprezintă, fără îndoială, un
demers pozitiv, întrucât adoptarea, punerea în aplicare și menținerea
în vigoare a unui Cod fiscal prezintă o serie de avantaje: oferă
posibilitatea legiuitorului de a înțelege, analiza corect și stabili în mod
corespunzător (echilibrat și echitabil) obligațiile fiscale în raport cu
necesitățile bănești ale statului sau ale colectivităților publice locale, dar
și ținând seama de gradul de suportabilitate al contribuabililor (cunoscut
fiind faptul că depășirea acestui grad are drept consecință directă și
imediată dezvoltarea fenomenului evazionist); ajută organele fiscale în
activitatea bogată și complexă de colectare a veniturilor bugetare (prin
aceea că, având la îndemână un corpus legislativ stabil și unitar, ele își
vor putea îndeplini mai ușor și cu o mai mare eficacitate sarcinile
stabilite); plătitorii de impozite și taxe vor cunoaște mai bine care le sunt
obligațiile, cum și când trebuie să le îndeplinească pentru a evita
antrenarea și aplicarea prevederilor legale sancționatoare; în fine,
magistrații vor putea verifica, în modul specific, aplicarea corectă a legii
fiscale, iar cercetătorii vor fi în măsură să interpreteze textele legale
(reunite într-un cod) și să ofere soluțiile corectei lor aplicări (ori chiar să
înainteze propuneri de lege ferenda, în scopul îmbunătățirii legislației din
domeniu). Dar, pentru a fi un instrument cu adevărat util și deci eficient,
Codul fiscal ar trebui astfel actualizat încât să cuprindă dispoziții
normative clare, exprimate prin formulări sintetice, care să acopere în
totalitate problematica vizată (în cazul de față, domeniul fiscal) și să se
dovedească peren (adică să nu necesite modificări la intervalele scurte
1
Vechiul Cod fiscal (Legea nr. 571/2003), în prezent abrogat, a fost publicat în M. Of. nr. 927 din 23 decembrie
2003, cu rectificarea publicată în M. Of. nr. 112 din 6 februarie 2004, cu multiplele modificări ulterioare. C.F.
Costaș, Principalele modificări aduse Codului fiscal în cursul anului 2004, în RRDA nr. 1/2005, pp. 9-35; idem,
Noi modificări.., op. cit., pp. 14-36; idem, Noile reguli privind taxa pe valoarea adăugată… introduse În Codul
fiscal (I), în Curierul fiscal nr. 8/2006, pp. 26-33; idem, Noile reguli privind taxa pe valoarea adăugată introduse
in Codul fiscal (II), în Curierul fiscal nr. 9/2006, pp. 6-10; idem, Codul fiscal 2007 - modificări survenite în sfera
impozitării veniturilor persoanelor fizice și a microîntreprinderilor, în RRDA .:. 4/2006, pp. 11-24; idem,
Impozitele și taxele locale în anul 2007, în RRDA nr. 5/2006, pp. 84.95; idem, Modificări de ultimă oră aduse
Codului fiscal in vigoare de la 1 ianuarie 2007 prin 0.U. G. nr. 110/2006, în RRDA nr. 6/2006, pp. 13-17.
2
Anteriorul Cod fiscal - adoptat în perioada interbelică - a fost în vigoare până spre sfârșitul anilor'40.

1
de timp), contribuind în acest fel la asigurarea stabilității raporturilor
sociale. Vechiul Cod fiscal, adoptat prin Legea nr.571/2013, răspundea
numai parțial acestor imperative3.
Administrarea impozitelor și a taxelor reglementate de Codul fiscal,
adică modul lor de colectare și încasare la buget, se stabilește printr-un
set de norme juridice speciale, reunite în Codul de procedură fiscală4.
Conceptul de impozit
Noțiunea de impozit este una complexă, având natură politică,
economică, socială și juridică, motiv pentru care ea ridică probleme
diverse ce trebuie puse de acord și analizate atent.
Privit dintr-o perspectivă politică, impozitul este strâns legat de
regimul politic căruia îi slujește. În același timp însă, impozitul a fost, din
punct de vedere istoric, generatorul regimului politic, păstrându-și mereu
o anumită putere de acțiune ori de influență asupra acestuia. Datorită
dependenței reciproce, se poate spune că legătura dintre impozit și
regimul politic este una fericită, întrucât ea are ca rezultat promovarea
libertății politice în condițiile asigurării legalității impozitului.
Impozitul este strâns legat și de economia politică. Producția,
distribuția și consumul de bunuri și servicii sunt influențate de impozit,
întrucât acesta poate apăsa greu asupra unor domenii de activitate, în
timp ce pe altele le poate favoriza (în funcție de modul cum este așezat,
atunci când politicul nu face efortul continuu și necesar al asigurării
neutralității impozitului).
Din punct de vedere social, impozitul este în măsură să stimuleze
munca producătoare de venit ori activitățile aducătoare de profit (atunci
când este resimțit ca o sarcină acceptabilă, de natură a nu afecta grav
pe contribuabil), dar el poate reprezenta și un element important/cauză
al/a dezvoltării fenomenului evazionist (atunci când reprezintă o povară
fiscală greu de suportat). De aceea, legiuitorul trebuie să se
subordoneze regulii de principiu prevăzute de Constituție potrivit căreia
„sistemul legal de impunere trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor
fiscale”, pentru că numai astfel impozitul își poate îndeplini rolul său
complex: de catalizator al energiilor creatoare de venituri, bunuri și
servicii, precum și de instrument eficient de colectare a resurselor
financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice.
Este important de reținut faptul că materia impozitării (fiscalitatea)
este primordial un domeniu juridic; chiar dacă este influențată de laturile
politică și economică, fiscalitatea este construită și impusă pe/prin norme
3
R. Bufan, Noua reglementare fiscală. Codul fiscal (I), în RDC nr. 1/2004, pp. 178 – 192; M. Giugariu, Adnotări pe
marginea Codului fiscal. Partea introductivă, în C. Jud. nr. 3/2004, pp. 26 – 32.
4
Vechiul Cod de procedură fiscală, respectiv O.G. nr. 92/2003 (republicată în M. Of. nr. 513 din 31 iulie 2007) a
fost în vigoare în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2015. în prezent avem în vigoare un nou Cod de
procedură fiscală, adoptat prin Legea nr. 207/2015 publicată în M. Of. nr. 547 din 23 iulie 2015). C.F. Costaș
(coord.), Codul de procedură fiscală. Comentariu pe articole, Ed. Solomon, București, 2016, passim.

2
juridice (edictate de organele legislative) care au forță (juridică)
obligatorie5.
Astfel, analizând definițiile prezentate, se pot desluși o serie de
trăsături caracteristice ale impozitului, printre care se regăsesc:
 impozitul este o contribuție bănească (pecuniară);
 impozitul reprezintă o contribuție obligatorie;
 impozitul este o prelevare cu titlu nerambursabil;
 impozitul este datorat la buget în conformitate cu dispozițiile
legale;
 impozitul se datorează numai pentru veniturile realizate și bunurile
obținute, respectiv pentru mărfurile pe care le produc și/sau
distribuie ori pentru serviciile și lucrările pe care le prestează sau
execută.
Diversitatea formelor sub care se prezintă face posibilă și
determină chiar gruparea (clasificarea) impozitelor pe mai multe
categorii.
În funcție de forma în care se percep, impozitele se împart în
impozite în natură (cele care se prezentau sub forma prestațiilor sau a
dărilor în natură și care nu se mai practică în epoca modernă) și impozite
în bani (pecuniare, devenite cvasigenerale odată cu stabilirea și
extinderea relațiilor marfă-bani și care reprezintă în prezent, poate cu
foarte puține excepții, unica formă sau modalitate de percepere a
impozitelor).
După modul lor de percepere, impozitele se clasifică în două
categorii principale, respectiv impozite directe (acele prelevări cu
caracter fiscal care se stabilesc și se percep în mod nemijlocit de la
contribuabilii care realizează venituri sau dețin bunuri impozabile, fiind
suportate de către aceștia) și impozite indirecte (care se stabilesc
asupra vânzării de bunuri, prestărilor de servicii sau executărilor de
lucrări și care, incluzându-se în preț, sunt datoare și achitate de către
comercianți sau prestatori, dar sunt suportate de consumatorii finali ai
bunurilor ori serviciilor).
După criteriul obiectul sau materia impozabilă, impozitele pot fi
impozitele pe avere, impozitele pe venit, impozite pe cheltuieli sau pe
fapte de consum.
Ținând seama de scopul urmărit, impozitele se împart în impozite
financiare (cele ale căror stabilire vizează exclusiv obținerea unor venituri
publice) și impozite de ordine (prin care se urmărește, pe lângă
realizarea veniturilor bugetare, restrângerea sau limitarea unor activități,
respectiv stimularea altora, în funcție de interesele statului în economie).
În sfârșit, în funcție de locul sau nivelul la care se acumulează,
pot exista impozitele centrale, federale (ale statelor componente ale
5
L. Trotabas, J.-M. Cotteret op.cit., pp. 5-6.

3
federației, în cazul statelor de tip federal, și respectiv, impozitele care, în
statele de tip unitar, se concentrează la bugetul central, general al
statului) și impozite locale (cele care se fac venit la bugetele locale).
Impozitarea directă. Impozitele directe
Impozitarea directă reprezintă forma legală de prelevare la buget a
unor sume de bani, colectate în momentul distribuirii/redistribuirii
venitului național, în mod direct și în raport cu mărimea veniturilor
realizate și a bunurilor sau altor valori deținute, într-o perioadă de timp
determinată, de către contribuabilii determinați și desemnați prin
legislația fiscală6.
Se deosebesc prin faptul că sunt datorate, plătite și suportate de
către una și aceeași persoană – contribuabilul.
Impozitele directe se împart în două mari categorii:
 impozitele pe venit, care este diferit reglementat în funcție de
subiectul impunerii: regimul juridic al impozitării veniturilor realizate
de către persoanele fizice diferă de acela aplicabil în cazul
persoanelor juridice pentru veniturile pe care acestea le obțin;
Impozitele pe veniturile persoanelor fizice - este datorat de
persoanele fizice care își au domiciliul sau rezidența pe teritoriul unui
anumit stat, precum și de persoanele nerezidente care realizează
venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat; se stabilește de regulă
anual.
Venitul impozabil al societăților comerciale se determină, de regulă,
pornindu-se de la rezultatele de bilanț ale activității desfășurate de
societate, la care se adaugă rezultatele aferente stocurilor, veniturile din
câștiguri de capital, dobânzile la conturile curente etc.; se stabilește de
regulă anual.
 impozitele pe avere, ce constituie acea sursă a veniturilor bugetare
care este strâns legată de dreptul de proprietate asupra unor
bunuri mobile sau imobile; se regăsesc trei astfel de impozite:
impozitul propriu–zis asupra averii, impozitul asupra circulației
averii și impozitul asupra creșterii averii/ impozitul pe sporul de
avere.
Impozitarea indirectă. Impozitele indirecte
Impozitele indirecte sunt acele surse ale veniturilor bugetare care
se realizează, în principal, sub forma impunerii asupra consumului,
percepându-se în momentul vânzării unor mărfuri, al prestării anumitor
servicii, respectiv al executării unor lucrări. Ele se percep deci, în
principiu, de la toți cei care produc ori distribuie bunuri sau prestează
servicii din categoria celor impuse. Din acest motiv, impozitele indirecte
se mai numesc, generic, și taxe de consumație.

6
D. T. Lazăr, A. M. Inceu, Finanțe și bugete publice, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2008, pp.189 și urm.

4
 Vizând în mod direct consumul, impozitele indirecte sunt suportate
de către consumatorul final, adică de către cel care utilizează pentru
sine bunul ori serviciul în prețul căruia este incorporat impozitul.
Impozitele indirecte au un caracter real, întrucât stabilirea
cuantumului lor se face fără a se ține seama, în vreun fel, de veniturile,
averea sau situația personală a celor care suportă impozitele.
Referitor la impunerea stabilită asupra cifrei de afaceri, în decursul
timpului s-au utilizat trei forme de așezare a impozitului pe consum:
a. forma impozitului cumulativ; mărfurile erau impuse în toate
stadiile prin care treceau din momentul ieșirii din sfera producției,
adică de când intrau în sfera circulației și până ajungeau la
consumator. Fiind perceput la fiecare verigă prin care trecea o
marfă, mărimea absolută a impozitului care îi încărca valoarea
depindea de lungimea circuitului parcurs, de numărul firmelor care
se interpuneau între producător și consumator;
b. forma impozitului unic sau monofazic este acel impozit care,
stabilit tot pe cifra de afaceri brută, se încasează o singură dată,
indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa supusă
impunerii;
c. forma impozitului unic, dar cu plată fracționată; acest impozit
nu se mai calculează asupra cifrei de afaceri brute, ci asupra cifrei
de afaceri nete, adică numai asupra valorii adăugate în fiecare
stadiu al circuitului economic. Aceasta este forma de impozitare
indirectă considerată cea mai modernă (evoluată), ea fiind
corespunzătoare realităților vieții social-economice din majoritatea
statelor lumii.
Taxele
Taxele reprezintă, alături de impozite, cea de-a doua categorie
principală de venituri bugetare care se colectează în mod curent la
buget. Definite sintetic, taxele sunt sume de bani datorate și achitate de
către persoanele fizice și/sau persoanele juridice pentru anumite acte
sau servicii îndeplinite/prestate, la cererea și în folosul lor, de către
anumite organe de stat, instituții publice sau alte persoane asimilate
acestora.
Taxele se aseamănă cu impozitele datorită faptului că ambele se
constituie în categorii de venituri care se colectează în principal la buget,
de o manieră continuă în tot cursul anului financiar. Dar, având temeiuri
legale și scopuri diferite, taxele se și deosebesc de impozite, prezentând
următoarele trăsături caracteristice:
 taxele au un caracter aleatoriu;
 subiectul plătitor al taxei este întotdeauna precis determinat
doar din momentul când acesta solicită îndeplinirea unui act,

5
 prestarea unui serviciu ori efectuarea unei lucrări din partea unui
organ de stat sau a unei instituții publice;
 taxa reprezintă o plată neechivalentă pentru actele, serviciile
sau lucrările prestate/efectuate de organe de stat sau instituții
publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte,
prestează servicii sau rezolvă alte interese legitime ale diferitelor
persoane fizice și/sau juridice.
 taxa reprezintă o contribuție stabilită în sarcina
contribuabilului cu scopul de a se asigura astfel acoperirea în
parte a cheltuielilor efectuate de către organele de stat și/sau de
către instituțiile publice cu îndeplinirea/prestarea actelor, respectiv
serviciilor solicitate de diferite persoane (fizice și/sau juridice);
 taxa este anticipativă, ea datorându-se și trebuind să fie achitată
în momentul solicitării actului, serviciului sau lucrării ce urmează a
fi îndeplinit/efectuat de către organul de stat sau instituția publică
competentă;
 taxa trebuie să fie unică, în sensul că, pentru unul și același act
sau serviciu îndeplinit/prestat unei persoane, aceasta datorează
taxa o singură dată;
 actele care nu au fost legal taxate sunt lovite de nulitate;
 răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxelor
revine primordial persoanei încadrate la organul de stat sau
instituția publică prestatoare a serviciului sau lucrării (care avea
obligația să pretindă și să perceapă taxa), și nu contribuabilului.
Taxele pot fi grupate pe mai multe categorii, având în vedere
diferite criterii.
Astfel, după criteriul teritorialității sau ținând seama de sfera lor
de acoperire în teritoriu avem taxe centrale (generale) și taxe locale
(specifice).
Avându-se în vedere caracterul lor, taxele pot fi taxe judiciare și
taxe extrajudiciare.
În funcție de scopul pentru care se plătesc, taxele pot fi taxe
pentru eliberarea unor acte; taxe pentru aprobarea desfășurării unor
activități; taxe pentru admiterea intrării pe teritoriul unui stat; taxe pentru
utilizarea unor drumuri naționale; taxe pentru constituirea unor fonduri
destinate acoperirii costului activităților consacrate protejării mediului etc.
După destinația pe care o urmează în temeiul legii care le
instituie, respectiv în funcție de finalitatea urmărită de legiuitor, taxele se
împart în taxe fiscale (acelea care se colectează în unele dintre
componentele sistemului bugetar, vărsându-se majoritatea în bugetele
locale) și taxe parafiscale (cele care se constituie ca venituri proprii,
extrabugetare, ale beneficiarilor anume desemnați ai acestor sume).
Capitolul 2 – Taxa pe valoare adăugată
6
 Scurt istoric al TVA-ului (la nivel internațional și în România)
Taxa pe valoare adăugată este definită, în literatura de
specialitate7, ca fiind acel impozit indirect care se aplică pe fiecare stadiu
al circuitului economic (ciclului de fabricație și distribuție) al unui produs
finit, asupra valorii adăugate realizate (obținute) în fiecare etapă de către
toți cei care contribuie la producerea și desfacerea acelui produs, până
când el ajunge la consumatorul final8.
Principalele caracteristicii ale taxei pe valoare adăugată au fost
reliefate și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și pot fi
reținute aici ca o alternativă la definiția lapidară din Codul fiscal român,
astfel:
 taxa are o sferă de aplicare generală (se aplică tuturor
tranzacțiilor comerciale având ca obiect bunuri sau servicii);
 taxa este proporțională cu prețul perceput de persoana
impozabilă, în schimbul bunurilor livrate sau serviciilor prestate;
 taxa este percepută în fiecare stadiu al procesului de
producție și distribuție, inclusiv în stadiul vânzării cu amănuntul,
indiferent de numărul de tranzacții care au avut loc anterior;
 sumele plătite în stadiile economice anterioare se deduc din
impozitul datorat de persoana impozabilă, cu rezultatul că TVA
se aplică, într-un stadiu dat, doar valorii adăugate în acel stadiu și
că, finalmente, taxa este suportată integral de consumatorul final9.
Taxa pe valoare adăugată este singurul impozit asupra cifrei de
afaceri admis de legislația europeană. Conform art. 267 NCF, regulile
europene în materie de TVA se aplică pe teritoriul fiecărui stat membru,
așa cum este acesta definit de art. 349 TFUE. Prin excepție, potrivit
prevederilor Directivei a șasea, Directivei a unsprezecea10 și diverselor
tratate de aderare, anumite zone teritoriale sunt excluse din sfera de
aplicare a sistemului comun de TVA, deși fac parte din teritoriul unui stat
membru:
 teritoriile care sunt excluse din uniunea vamală nu fac parte din
sfera de aplicare teritorială a sistemului comun de TVA;

7
P. Bonafoux, A. Rodarie, Lamy Fiscal, TVA et taxes indirectes, Ed. Lamy SA, Paris, 1990, p. 3; R. Muzellec, op.
cit., p. 474; L. Gliga, op. cit., 1994, p. 208; D. Drosu Șaguna, op. cit., 1997, vol. II, p. 253; I. Condor, op. cit., 1996,
p. 269; M. Șt. Minea, op. cit., p. 112; I. Văcărel ș.a., op. cit., p. 252.
8
S.G. Bomboș, M. Galanton, Taxa pe valoarea adăugată. Legislație, doctrină, jurisprudență, Ed. C.H. Beck,
București, 2006, pp. 13-15..
9
CJUE, hotărârea din 8 iunie 2009 în cauzele reunite C-338/97, C-344/97 și C-390/97, Erna Pelzi ș. a. c.
Steiermärkische Landesregierung, Wiener Städtische Allgemeine Versicherungs AG ș.a. c. Tiroler
Landesregierung, STUAG Bau-Aktiengesellschaft c. Kärntner Landesregierung, ECLI:EU:C: 1999:285.
10
Directiva 80/368/CEE privind excluderea teritoriilor franceze de peste mări din sfera de aplicare a Directivei a
șasea, publicată în JO seria L nr. 90 din 3 aprilie 1980, p. 41. Incidența acestei directive a fost cauzată de
hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a decis că regulile europene în materie de TVA se aplicau, în
lipsa unei prevederi exoneratoare exprese, și acestor teritorii (CJUE, hotărârea din 10 octombrie 1978, afacerea
148/77, H. Hansen jun. & O.C. Balle GmbH & Co., publicată în Culegere 1978, p. 1787).

7
  există unele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al
Comunității, dar rămân excluse din sfera de aplicare teritorială a
sistemului comun de TVA.
Persoanele impozabile
În sensul art. 269 alin. (1) NCF, prin „persoana impozabilă”
urmează a se înțelege orice persoană care desfășoară, de o manieră
independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor
prevăzute de Codul de procedură fiscală, oricare ar fi scopul sau
rezultatul acestei activități11.
Raportat la această definiție, așa cum s-a arătat în doctrina
europeană, în sfera noțiunii de „persoană impozabilă” se includ
persoanele fizice, persoanele juridice (de pildă, societățile cu răspundere
limitată), cooperativele, asocierile de tip joint venture sau parteneriatele,
chiar fără personalitate juridică, atât timp cât entitatea în cauză
acționează ca un grup fiscal unic și desfășoară o activitate economică
impozabilă.
Sub imperiul Directivei 2006/112/CE, două condiții esențiale ce
trebuie îndeplinite pentru ca o persoană să fie considerată o „persoană
impozabilă” în materie de TVA sunt următoarele:
 desfășurarea unei activități economice, oricare ar fi scopul sau
rezultatul acesteia;
Noțiunea de „activitate economică" este definită de art. 269 alin. (2)
NCF și cuprinde activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor
de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor
liberale sau asimilate acestora, respectiv exploatarea bunurilor corporale
sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de
continuitate.
 desfășurarea activității economice de o manieră independentă.
Așa cum prevede art. 269 alin. (4) NCF, caracterul „independent” al
activității este exclus în cazul persoanelor legate printr-un contract
individual de muncă sau prin orice ale instrumente juridice de un
angajator, sub aspectul condițiilor de muncă, remunerațiilor sau al altor
obligații ale angajatorului.
Această noțiune a fost mai clar explicată de Avocatul General
Tesauro, în opinia căruia activitatea economică este considerată că are
un caracter independent atunci când:
 activitatea este exercitată de o persoană care nu este organic
integrată într-o întreprindere sau într-un organ al
administrației publice;

11
C.F. Costaș, Noile reguli privind taxa pe valoarea adăugată introduse în Codul fiscal, în Curierul fiscal nr.
8/2006, pp. 27-29.

8
  persoana în cauză dispune de o libertate de organizare
corespunzătoare în ceea ce privește resursele materiale și umane
folosite pentru exercițiul activității în discuție;
 riscul economic inerent acestei activități este suportat de această
persoană12.
Operațiunile impozabile
În ceea ce privește operațiunile impozabile, art. 268 NCF
sistematizează gama largă a operațiunilor impozabile, în urma
inerentelor modificări generate de aderarea la Uniunea Europeană. În
esență, sunt considerate operațiuni impozabile:
a) Livrarea de bunuri, prestarea de servicii sau operațiunile asimilate
acestora (schimbul de bunuri sau servicii), efectuate cu plată, dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
 locul de livrare a bunurilor/locul de prestare a serviciilor este
considerat a fi în România (conform regulilor detaliate cuprinse în
art. 275 și art. 278 NCF);
 livrarea bunurilor/prestarea serviciilor este realizată de o persoană
impozabilă acționând ca atare, ce desfășoară o activitate
economică [în sensul art. 269 alin. (1) NCF];
 livrarea bunurilor/prestarea serviciilor rezultă din una dintre
activitățile economice prevăzute la art. 269 alin. (2);
b) Importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă
locul importului se află în România;
c) Achizițiile intracomunitare de bunuri, efectuate cu plata și pentru
care locul este considerat a fi în România, după cum urmează:
 achiziții de mijloace de transport noi, efectuate de orice persoană;
 achiziții de produse accizabile, efectuate de o persoană impozabilă
sau de o persoană juridică neimpozabilă;
 achiziții de bunuri (altele decât mijloace de transport noi sau
produse accizabile), efectuate de o persoană impozabilă sau de o
persoană juridică neimpozabilă, care urmează unei livrări
intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană
impozabilă care nu poate fi considerată întreprindere mică în statul
său membru, sub o dublă condiție negativă: (i) achiziția nu
beneficiază de derogarea prevăzută la art. 268 alin. (4) NCF; (ii)
achiziției nu îi sunt aplicabile dispozițiile privitoare la livrările de
bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj [art. 275 alin.
(1) lit. b) NCF] și nici prevederile legale referitoare la vânzările la
distanță [art. 275 alin. (2) NCF]13.

12
Opinia Avocatului General Tesauro in cauza C-202/90, Ayuntamiento de Sevilla c. Recaudadores de Tributos de
las Zonas primera y segunda, publicată în Culegere 1991, pp. I-4247.
13
S.G. Bomboș, M. Galanton, op. cit., pp. 21-37, precum și jurisprudența română acolo citată.

9
 Per a contrario, conform art. 268 alin. (4) NCF, nu sunt considerate
operațiuni impozabile în România achizițiile intracomunitare de bunuri
care îndeplinesc următoarele condiții:
 sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai
livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este
deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;
 valoarea totală a acestor achiziții intracomunitare nu depășește pe
parcursul anului calendaristic curent sau nu a depășit pe parcursul
anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 de euro, al cărui
echivalent în lei este stabilit prin norme.
Faptul generator și exigibilitatea
Faptul generator reprezintă momentul în care se consideră
întrunite, din punct de vedere legal, condițiile necesare constatării
exigibilității taxei pe valoarea adăugată. Împlinirea faptului generator
determină, prin urmare, exigibilitatea TVA-ului, adică dreptul organului
fiscal de a pretinde plătitorului achitarea taxei datorate bugetului de stat.
A. Faptul generator și exigibilitatea TVA-ului pentru livrări de bunuri și
prestări de servicii
Art. 281 NCF prevede o serie de situații de excepție în care faptul
generator se determină diferit:
 pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignație;
 pentru bunurile transmise în vederea testării sau verificării
conformității;
 pentru stocurile la dispoziția clientului;
 pentru livrările de bunuri corporale;
 prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive;
 în cazul livrărilor de bunuri și al prestărilor de servicii care se
efectuează continuu;
 în cazul operațiunilor de închiriere, leasing, concesionare, arendare
de bunuri, acordare cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi
reale;
 pentru prestările de servicii pentru care taxa este datorată de către
beneficiarul serviciilor în conformitate cu art. 307 alin. (2) NCF.
B. Faptul generator și exigibilitatea TVA-ului pentru achiziții
intracomunitare de bunuri
Faptul generator pentru achizițiile intracomunitare de bunuri
intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de
bunuri similare, în statul membru în care se face achiziția.
Exigibilitatea taxei pentru achizițiile intracomunitare intervine la
data emiterii facturii prevăzute în legislația altui stat membru la articolul
care transpune prevederile art. 222 din Directiva 2006/112/CE sau, după
caz, la data emiterii autofacturii prevăzute la art. 319 alin. (9) NCF ori în

10
cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul
generator, dacă nu a fost emisă nicio factură/autofactură până la data
respectivă.
C. Faptul generator și exigibilitatea TVA-ului pentru importul de bunuri
În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale,
taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a
unei politici comune, faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea
adăugată intervin la data la care intervin faptul generator și exigibilitatea
respectivelor taxe comunitare.
În cazul in care, la import, bunurile nu sunt supuse taxelor
comunitare prevăzute la alin. (1), faptul generator și exigibilitatea taxei pe
valoarea adăugată intervin la data la care ar interveni faptul generator și
exigibilitatea acelor taxe comunitare dacă bunurile importate ar fi fost
supuse unor astfel de taxe.
În cazul în care, la import, bunurile sunt plasate într-un regim vamal
special, prevăzut la art. 295 alin. (L) lit. a) și d) NCF, faptul generator și
exigibilitatea taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi
plasate într-un astfel de regim.
Baza impozabilă
Potrivit art. 286 alin. (1) NCF, pentru livrări de bunuri și prestări de
servicii efectuate în interiorul țării, baza de impozitare a taxei pe valoarea
adăugată este constituită în primul rând din tot ceea ce constituie
contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori
prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț14.
Codul fiscal prevede în mod expres faptul că baza de impozitare pentru
livrările de bunuri și prestările de servicii din interiorul țării include
subvențiile legate direct de prețul acestor operațiuni. Restul regulilor sunt
configurate astfel:
 Pentru operațiunile prevăzute la art. 270 alin. (3) lit. c) NCE, baza
de impozitare este compensația aferentă.
 Pentru operațiunile prevăzute la art. 270 alin. (4) și (5) NCF, pentru
transferul prevăzut la art. 270 alin. (10) NCF și pentru achizițiile
intracomunitare considerate ca fiind cu plată și prevăzute la art. art.
273 alin. (2) și (3) NCF, baza de impozitare este prețul de
cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în
absența unor astfel de prețuri de cumpărare, prețul de cost, stabilit
la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale

14
De pildă, „suplimentele de preț" (cost al serviciilor, bacșiș) percepute clienților unor comercianți (hoteluri,
restaurante, cafenele etc.) trebuie incluse în baza de impozitare a TVA (CJUE, hotărârea din 29 martie 2001,
cauza C-404/99, Comisia c. Franței, ECLI:BU:C:2001:192). În cazul unor jocuri mecanice de noroc, baza de
impozitare a TVA este constituită doar din diferența dintre contravaloarea monedelor înserate în aparate și
sumele plătite cu titlu de premii (CJUE, hotărârea din 5 mai 1994, cauza C-38/93, Glawe, publicată în Culegere
1994, pp. I-1679).

11
 fixe sau bunuri de natură alimentară, baza de impozitare se
determină conform procedurii stabilite prin norme.
 Pentru operațiunile prevăzute la art. 271 alin. (4) NCF, baza de
impozitare este reprezentată de suma cheltuielilor efectuate de
persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii.
 Pentru livrarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru care
beneficiarul este o persoană afiliată furnizorului/prestatorului
potrivit prevederilor art. 7 pct. 26 NCF, baza de impozitare este
considerată valoarea de piață în următoarele situații: 1. atunci
când contrapartida este mai mică decât valoarea de piață, iar
beneficiarul livrării sau al prestării nu are drept complet de
deducere în conformitate cu prevederile art. 297, 298 și 300 NCF;
2. atunci când contrapartida este mai mică decât valoarea de piață,
iar furnizorul sau prestatorul nu are un drept complet de deducere
în conformitate cu prevederile art. 297 NCF și art. 300 NCF și
livrarea sau prestarea este scutită conform art. 292 NCF; 3. atunci
când contrapartida este mai mare decât valoarea de piață, iar
furnizorul sau prestatorul nu are drept complet de deducere în
conformitate cu prevederile art. 297 și art. 300 NCF.
Cotele de TVA aplicate în România
Cota standard de TVA în România este, cu începere de la 1
ianuarie 2017, de 19% și se aplică asupra bazei de impozitare pentru
operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt
supuse cotei reduse [art. 291 alin. (1) lit. b) NCF]. Anterior, România a
aplicat o cotă standard de TVA de 19% de la introducerea acestui
impozit indirect și până la data de 30 iunie 2010, respectiv o cotă
standard de TVA de 24% în perioada 1 iulie 2010 - 31 decembrie 2015.
Cota a fost majorată, conform explicațiilor lapidare ale Guvernului din
2010, pentru a face față crizei economice. În anul 2016, cota de TVA a
fost redusă la 20%.
Cu începere de la 1 ianuarie 2019, o cotă redusă de TVA de 9% se
aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii
și/sau livrări de bunuri:
a) livrarea de proteze și accesorii ale acestora, definite prin normele
metodologice conform legislației specifice, cu excepția protezelor
dentare scutite de taxă conform art. 292 alin. (1) lit. b);
b) livrarea de produse ortopedice;
c) livrarea de medicamente de uz uman și veterinar;
d) livrarea următoarelor bunuri: alimente, inclusiv băuturi, cu excepția
băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale
și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente
utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a
completa sau înlocui alimentele;

12
 e) livrarea apei pentru irigații în agricultură;
f) livrarea de îngrășăminte și de pesticide utilizate în agricultură,
semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau
plantării, precum și prestările de servicii de tipul celor specifice
utilizate în sectorul agricol, prevăzute prin ordin comun al
ministrului finanțelor publice și al ministrului agriculturii și dezvoltării
rurale;
g) serviciile de alimentare cu apă și de canalizare.
Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru
următoarele livrări de bunuri și prestări de servicii:
a) manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate
exclusiv sau în principal publicității;
b) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case
memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și
arheologice, grădini zoologice și botanice, bâlciuri, parcuri de
distracții și parcuri recreative ale căror activități sunt încadrate la
codurile CAEN 9321 și 9239, potrivit Clasificării activităților din
economia națională - CAEN, actualizată prin Ordinul președintelui
Institutului Național de Statistică nr. 337/2007, târguri, expoziții și
evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, altele
decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. m);
c) livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe
care sunt construite; terenul pe care este construită locuința
include și amprenta la sol a locuinței;
d) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție
similară, inclusiv închirierea terenurilor
amenajate pentru camping;
e) serviciile de restaurant și de catering, cu excepția băuturilor
alcoolice, altele decât berea care se încadrează la codul NC 22 03
00 10;
f) dreptul de utilizare a facilităților sportive ale căror activități sunt
încadrate la codurile CAEN 9311 și 0313, în scopul practicării
sportului și educației fizice, altele decât cele scutite conform art.
292 alin. (1) lit. 1);
g) transportul de persoane cu trenurile sau vehiculele istorice cu
tracțiune cu aburi pe linii înguste în scop turistic sau de agrement;
h) transportul de persoane utilizând instalațiile de transport pe cablu -
telecabină, telegondolă, telescaun, teleschi - în scop turistic sau de
agrement;
i) transportul de persoane cu vehicule cu tracțiune animală, folosite
în scop turistic sau de agrement;
j) transportul de persoane cu ambarcațiuni folosite în scop turistic
sau de agrement;

13
 k) livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, respectiv produse
montane, eco, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și
Dezvoltării Rurale.
Scutiri
A. Operațiuni scutite de TVA fără drept de deducere
Operațiunile enumerate la art. 292 NCF sunt operațiuni scutite de
TVA fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa și nu este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții.
Sistematizând dispozițiile art. 292 NCF, vom observa că există în
primul rând scutiri pentru operațiunile de interes general, cum ar fi:
spitalizarea, îngrijirile medicale și operațiunile strâns legate de acestea,
desfășurate de unități autorizate pentru astfel de activități, indiferent de
forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale
sau urbane, dispensare, cabinete și laboratoare medicale, centre de
îngrijire medicală și de diagnostic, baze de tratament și recuperare, stații
de salvare și alte unități autorizate să desfășoare astfel de activități15;
prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către
stomatologi și tehnicieni dentari, precum și livrarea de proteze dentare
efectuată de stomatologi și de tehnicieni dentari16; prestările de îngrijire și
supraveghere efectuate de personal medical și paramedical; transportul
bolnavilor și al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în
acest scop, de către entități autorizate în acest sens; livrările de organe,
sânge și lapte, de proveniență umană;
activitatea de învățământ prevăzută în Legea educației naționale nr.
1/2011, formarea profesională a adulților, precum și prestările de servicii
și livrările de bunuri strâns legate de aceste activități, efectuate de
instituțiile publice sau de alte entități autorizate; livrările de bunuri sau
prestările de servicii realizate de căminele și cantinele organizate pe
lângă instituțiile publice și unitățile de învățământ, în folosul exclusiv al
persoanelor direct implicate în activitățile de învățământ; meditațiile
acordate în particular de cadre didactice din domeniul învățământului
școlar, preuniversitar și universitar; activitățile specifice posturilor publice
de radio și televiziune, altele decât activitățile de natură comercială;
scutiri pentru servicii financiare și bancare; operațiunile de asigurare
și/sau de reasigurare; jocurile de noroc organizate de persoanele
autorizate; livrarea la valoarea nominală de timbre poștale utilizabile
pentru serviciile poștale, de timbre fiscale și alte timbre similare;
arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri mobile,
acordarea unor drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de
15
Serviciile de transport ale mostrelor pentru analizele medicale de la un laborator oarecare la un laborator
specializat sunt operațiuni auxiliare analizelor medicale propriu-zise și sunt, prin urmare, scutite de TVA (CJUE,
hotărârea din 11 ianuarie 2001, cauza C-76/99, Comisia c. Franței, ECLI:EU:C:2001:12).
16
Nu beneficiază de scutire asemenea prestări de servicii efectuate de intermediari (CJUE, hotărârea din 14
decembrie 2006, cauza C-401/05, VDP Dental Laboratory, ECLI:BU:C.:2006:792).

14
uzufruct și superficia, cu plată, pe o anumită perioadă17; livrarea de către
orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe
care este construită, precum și a oricărui alt teren; livrările de bunuri care
au fost afectate unei activități scutite.
B. Scutiri de la plata TVA pentru importul de bunuri și achiziții
intracomunitare
Potrivit art. 293 NCF, fac parte din această categorie de scutiri:
achiziția intracomunitară de bunuri pentru care persoana ce cumpără
bunurile în orice situație ar avea dreptul la rambursarea integrală a taxei
care s-ar datora, dacă respectiva achiziție nu ar fi scutită; importul, în
regim diplomatic sau consular, al bunurilor scutite de taxe vamale;
importul de bunuri efectuat în România de organismele internaționale,
altele decât cele menționate la lit. f), recunoscute ca atare de autoritățile
publice din România, precum și de către membrii acestora, în limitele și
în condițiile stabilite de convențiile internaționale de instituire a acestor
organisme sau de acordurile de sediu; importul, efectuat în porturi de
către întreprinderi de pescuit maritim, de produse piscicole pescuite,
neprelucrate sau după ce au fost conservate în vederea comercializării,
dar înainte de livrare; importul de gaz prin intermediul unui sistem de
gaze naturale sau prin orice rețea conectată la un astfel de sistem ori
importul de gaz introdus de pe o navă care transportă gaz într-un sistem
de gaze naturale sau într-o rețea de conducte cu alimentare din amonte,
importul de energie electrică, importul de energie termică ori agent
frigorific prin intermediul rețelelor de încălzire sau de răcire etc.
C. Operațiuni scutite de TVA cu drept de deducere
Operațiunile din sfera TVA care se încadrează în art. 294 NCF sunt
recunoscute de legiuitor ca fiind operațiuni scutite cu drept de
deducere18. Astfel, pentru acestea nu se datorează TVA, dar este
permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziții.
Codul fiscal prevede o serie de scutiri pentru operațiuni
intracomunitare: scutirea de TVA aferentă livrărilor intracomunitare de
bunuri19, scutirea de TVA pentru livrările intracomunitare de mijloace de
transport noi către un cumpărător care nu îi comunică furnizorului un cod
valabil de înregistrare în scopuri de TVA etc.
Potrivit art. 295 NCF, o serie de scutiri sunt legate de traficul
internațional de bunuri. De asemenea, în temeiul art. 296 NCF, sunt
scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care acționează în
17
Fac excepție de la această scutire: operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau
al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping; închirierea de
spații sau locații pentru parcarea autovehiculelor; închirierea utilajelor și a mașinilor fixate definitiv în bunuri
imobile; închirierea seifurilor.
18
S.G. Bomboș, M. Galanton, op. cit, pp. 191-274.
19
Scutirea de TVA se aplică numai dacă beneficiarul îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în
scopuri de TVA, atribuit de autoritățile fiscale din al stat membru.

15
numele și în contul altei persoane, în cazul în care aceste servicii sunt
prestate în legătură cu operațiunile scutite prevăzute la art. 294 NCF
(exportul de bunuri și livrările intracomunitare, transport internațional și
intracomunitar) și art. 295 NCF (scutiri speciale legate de traficul
internațional de bunuri).
Regimuri speciale
Pentru anumite categorii de operațiuni impozabile sau pentru
anumite categorii de persoane impozabile, legislația comunitară în
materie de TVA, transpusă și în Codul fiscal român, a instituit așa-
numitele regimuri speciale de TVA (art. 310 – 315 20NCF):
 regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;
 regimul special pentru agențiile de turism;
 regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă,
obiecte de colecție și antichități;
 regimul special pentru aurul de investiții;
 regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de
radiodifuziune sau televiziune prestate de persoane impozabile
nestabilite în Uniunea Europeană;
 regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicații, de
radiodifuziune sau televiziune prestate de persoane impozabile
stabilite în Uniunea Europeană, dar într-un alt stat membru decât
statul de consum;
 regimul special pentru agricultori.
Obligații
Potrivit regulii generale prevăzute în art. 307 alin. (1) NCF,
persoana obligată la plata TVA-ului, dacă acesta este datorat, este
persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de
servicii, cu excepția cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata
TVA-ului conform alin. (2)-(6) și art. 331 NCF.
Situațiile în care beneficiarul este obligat la plata taxei sunt
următoarele:
 Taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către
persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA
conform art. 316 sau 317 NCF, care este beneficiar al serviciilor
care au locul prestării în România conform art. 278 alin. (2) NCF și
care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este
stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită
pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României
conform prevederilor art. 266 alin. (2) NCF, chiar dacă este
înregistrată în România conform art. 316 alin. (4) sau (6) NCF.
20
L. Dobrinescu, Dificultăți de interpretare și aplicare a regimului de TVA pentru bunurile second hand, în Tax
Magazine nr. 1/2014, pp. 20-22; A. Lazăr, Aplicarea regimului special de TVA pentru bunuri second hand, în
Curierul fiscal nr. 9/2014, pp. 363-364.

16
  Taxa este datorată de orice persoană înregistrată conform art. 316
sau 317 NCF, căreia i se livrează produsele prevăzute la art. art.
275 alin. (1) lit. e) sau f) NCF, dacă aceste livrări sunt realizate de o
persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este
considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe
teritoriul României conform prevederilor art. 266 alin. (2) NCF, chiar
dacă este înregistrat în scopuri de TVA în România conform art.
316 alin. (4) sau (6) NCF.
 Taxa este datorată de persoana impozabilă sau persoana juridică
neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 sau
317 NCF, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în
cadrul unei operațiuni triunghiulare21, în următoarele condiții: 1.
cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România,
să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru și să fi
efectuat o achiziție intracomunitară a acestor bunuri în România,
care nu este impozabilă conform art. 268 alin. (8) lit. b) NCF; 2.
bunurile aferente achiziției intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să
fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori
de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului
revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care
cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct
către beneficiarul livrării; 3. cumpărătorul revânzător să îl
desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoana obligată
la plata taxei pentru livrarea respectivă.
 Taxa este datorată de persoana din cauza căreia bunurile ies din
regimurile sau situațiile prevăzute la art. 295 alin. (1) lit. a) și d)
NCF.
 În alte situații decât cele prevăzute la alin. (2)-(5), în cazul în care
livrarea de bunuri/prestarea de servicii este realizată de o
persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este
considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de
bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform
prevederilor art. 266 alin. (2) NCF și care nu este înregistrată în
România potrivit art. 316, persoana obligată la plata taxei este
persoana impozabilă ori persoana juridică neimpozabilă, stabilită în
România, indiferent dacă este sau nu înregistrată în scopuri de
TVA conform art. 316, sau persoana nestabilită în România, dar
înregistrată în România conform art. 316, care este beneficiar al

21
A. Tomuța, Câteva observații privind justificarea scutirii de la plata TVA-ului în cadrul livrărilor
intracomunitare de bunuri sau operațiunilor triunghiulare, în Cluj Tax Forum Journal nr. 4/2019, p. 36-42; I.
Măstăcăneanu, G. Radu, Operațiunile triunghiulare în contextul evoluției legislației fiscale la nivel internațional,
în Curierul fiscal nr. 11/2014, pp. 445-447; D. Iorgu, Operațiuni triunghiulare - Implicații TVA, în Curierul fiscal
nr.6/2014, pp. 257-259.

17
 unor livrări de bunuri /prestări de servicii care au loc în România,
conform art. 275 sau art. 278 NCF.
Dacă persoana obligată la plata TVA este o persoană impozabilă
stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în România, respectiva persoană
poate, în condițiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant
fiscal ca persoană obligată la plata taxei. Această facilitate se transformă
într-o obligație în cazul în care persoana obligată la plata taxei este o
persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea Europeană [art.
307 alin. (7) lit. b) NCF].
Art. 308 NCF dispune ca persoana care efectuează o achiziție
intracomunitară de bunuri taxabilă este obligată la plata taxei. Atunci
când persoana obligată la plata taxei pentru achiziția intracomunitară,
conform alin. (1), este:
a) o persoană impozabilă stabilită în Uniunea Europeană, dar nu în
România, respectiva persoană poate, în condițiile stabilite prin
normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal ca
persoană obligată la plata taxei;
b) o persoană impozabilă care nu este stabilită în Uniunea
Europeană, respectiva persoana este obligată, în condițiile stabilite
prin normele metodologice, să desemneze un reprezentant fiscal
ca persoana obligată la plata taxei.
Plata taxei pentru importul de bunuri supus TVA-ului este în sarcina
importatorului (art. 309 NCF).
Capitolul 3- Accizele
Accizele au reprezentat, tradițional, procedeul de impunere
indirectă care avea, ca obiect vânzarea anumitor bunuri de consum, de
regulă, ,,considerate de lux"22. În prezent, accizele sunt aplicate, de
regulă, asupra unui număr limitat de produse și/sau servicii, dintre acelea
care însă sunt considerate ,,de larg consum", adică dintre cele care sunt
utilizate în mod obișnuit de către ,,consumatorii finali". Astfel, accizele se
stabilesc atât asupra produselor fabricate, de regulă, în regim de
monopol, cât și asupra unora dintre mărfurile indigene sau provenite din
import care sunt în mod uzual consumate de către populație. Accizele
precedă taxa pe valoarea adăugată (în sensul că ele se stabilesc și se

22
Inițial, accizele - ca taxe speciale de consumație - erau stabilite numai asupra acelor produse sau bunuri
considerate „de lux", precum: alcoolul și băuturile rafinate produse din alcool, produsele din tutun, cafeaua,
produsele de parfumerie si drogherie etc. (I. Gliga, op. cit, 1994, p. 209; D. Drosu Șaguna, op. cit., 1997, vol. II, p.
312; I. Condor, op. cit., 1996, p. 289). Originea accizelor decurge din învățăturile calvinismului. Astfel, potrivit
preceptelor acestei religii, oamenii se împart în cei aleși și cei păcătoși. Cei aleși au observat că păcătoșii
consumau cantități mari din anumite produse și băuturi. Aceasta a constituit un motiv evident pentru care aleșii
au decis să impoziteze asemenea produse și băuturi, astfel încât să-i pregătească pe cei păcătoși pentru Soarta
lor din viața de apoi (H.C. Simmons, profesor american de dreptul finanțelor publice, citat în B. Terra, P. Wattel,
op. cit., p. 415).

18
cuprind în prețul produselor înainte de a se calcula TVA) și deci se includ
în baza de impozitare a TVA.
Astfel, conform reglementarii lor actuale din țara noastră, accizele
se grupează pe două categorii:
 accize armonizate - acele taxe speciale de consum care se
datorează bugetului de stat pentru unele produse provenind din
producția internă sau din import (bere, vin, alcool etilic, produse din
tutun, uleiuri minerale etc.)23; în prezent, conform cu reglementarea
unională, accizele armonizate sunt împărțite în trei mari categorii -
alcool și băuturi alcoolice; tutun prelucrat; produse energetice și
energie electrică;
 accize nearmonizate - produse din tutun încălzit; lichide cu
conținut de nicotină.
Orice plătitor de accize poartă răspunderea pentru calcularea
corectă și plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat și
pentru depunerea la termenul legal a declarațiilor de accize la autoritatea
competentă.
Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a
lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepția cazurilor
pentru care se prevede în mod expres un alt termen de plată.
Orice plătitor de accize, cu excepția importatorului autorizat, are
obligația de a depune lunar la autoritatea competentă o declarație de
accize, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna
respectivă.
Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, expeditorul
înregistrat și importatorul autorizat au obligația depunerii la autoritatea
competentă a unei garanții, la nivelul stabilit conform prevederilor din
normele metodologice, care să asigure plata accizelor ce pot deveni
exigibile.
În ceea ce privește regimul de antrepozitare, trebuie reținut că
producția și transformarea produselor accizabile trebuie să se realizeze,
obligatoriu, într-un antrepozit fiscal, iar depozitarea exclusivă a
produselor accizabile în regim suspensiv de accize se poate face numai
în:
 antrepozite fiscale ale antrepozitarilor autorizați pentru producția
de produse energetice;
 antrepozitele fiscale aflate în zona aeroporturilor, destinate
exclusiv aprovizionării aeronavelor cu produse energetice;
 antrepozitele fiscale ale antrepozitarilor autorizați pentru producția
de țigarete a căror cotă de piață reprezintă peste 5%.

23
Noțiunea de „accize armonizate” a fost adoptată datorită faptului că sunt incluse în această categorie acele
accize care de la 1 ianuarie 1993 sunt armonizate în interiorul Uniunii Europene.

19
 Antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorității fiscale
competente, unde produsele accizabile sunt fabricate, transformate,
deținute, primite sau expediate în regim suspensiv (regimul fiscal
conform căruia plata accizelor este suspendată pe perioada producerii,
transformării, deținerii și deplasării produselor), de către antrepozitarul
autorizat, în exercițiul activității, în condițiile prevăzute de lege.
Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a
produselor accizabile.
Antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică special
abilitată de autoritatea fiscală competentă pentru producerea,
transformarea, primirea, deținerea și expedierea produselor accizabile,
într-un antrepozit fiscal. Un antrepozit fiscal poate funcționa numai pe
baza autorizației valabile emise de Ministerul Finanțelor Publice.
Condițiile și procedura de autorizare, obligațiile antrepozitarului
autorizat și regimul juridic al autorizației acordate sunt prevăzute de art.
363-369 NCF. O serie de obligații revin și operatorilor înregistrați -
persoane fizice sau juridice autorizate să primească produse supuse
accizelor în regim suspensiv provenite de la antrepozitari autorizați, alții
decât cei de pe teritoriul României.
Accizele nearmonizate sunt venituri datorate la bugetul statului.
Accizele nearmonizate sunt taxe speciale percepute asupra următoarelor
produse:
 produse din tutun încălzit care, prin încălzire, emit un aerosol ce
poate fi inhalat, fără a avea loc combustia amestecului de tutun;
 lichidele cu conținut de nicotină destinate inhalării cu ajutorul unui
dispozitiv electronic de tip „Țigaretă electronică”.
Momentul exigibilității accizelor intervine:
 la data recepționării produselor provenite din achiziții
intracomunitare;
 la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație a
produselor provenite din operațiuni de import;
 la data vânzării pe piața internă a produselor provenite din
producția internă.

20