DREPTUL FISCAL. Noțiune. Principii.

Izvoare

DREPTUL FISCAL, ca ramură a dreptului public, reglementează raporturile juridice care se nasc în
procesul colectării impozitelor și taxelor de la PF sau PJ care obțin venituri sau dețin bunuri impozabile ori
taxabile.
REGULĂ
Dreptul fiscal este o ramură a dreptului public  raporturile juridice fiscale sunt raporturi de drept
public reglementate de norme juridice de drept public. În cadrul acestor raporturi, bară excepție, unul dintre
subiecte este STATUL, printr-un organ de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziția de purtător
al autorități de stat  efecte:  Această particularitate creează o poziție juridică de subordonare a tuturor
subiectelor față de subiectul purtător al autorității de stat.
 O altă consecință, de regulă, actele juridice administrativ- fiscale emise în acest domeniu sunt
executorii prin ele însele.
EXCEPȚIE:
Față de această concepție tradiționalistă însă legislația și practica au dezvoltat foarte mult și aspectul
privat al dreptului fiscal. Astfel, în ciuda faptului ca titlurile statului care au ca obiect impozite și taxe sunt și
rămân titluri executorii, pentru a căror realizare nu este necesară intervenția magistratului, totuși există mai
multe situații în care tradiționalul caracter de drept public este atenuat de raporturi juridice în care egalitatea
părților și chiar posibilitatea contribuabilului de a formula pretenții de natură patrimonială asupra statului
modifică semnificativ concepția tradițională cu privire la raporturile juridice fiscale. Existând, așadar, o serie
de raporturi juridice în cadrul cărora subiectele participante la raporturile juridice se afla pe o poziție de
egalitate juridică cu statul.
 Contribuabilul poate contesta orice act administrativ fiscal, orice act de executare, poate solicita
instanței susgendarea actului administrativ ori suspendarea executării silite, poate cere statului
despăgubiri pentru o impunere defectuoasa ori nelegalk are dreptul la rarnbursarea unor impozite
(cazul T.V.A.) în anumite situații, poate sesiza organele judecătorești cu privire la abuzurile
administrative ale funcționarului fiscal sau poate justifica chiar o acțiune judiciaiă întemeiată pe
Convenția europeană a drepturilor omului pentru încălcarea articolului 1 cu privire la dreptul de
proprietate.
Raporturile juridice fiscale se nasc în procesul colectării impozitelor și taxelor, sau al
administrării acestora.
 Administrarea impozitelor și taxelor este o noțiune legală folosită de codul de procedură fiscalk
a cărei arie de acoperire cuprinde nu numai colectarea, dar și i“nregistrarea fiscală, declararea
impozitelor, inspecfia fiscală și contenciosul fiscal.

 Subiect al impunerii este orice PF sau PJ (de drept public sau privat) care realizează venituri ori
deține bunuri impozabile ori taxabile. Principiul este universalitatea impunerii, excepția fiind scutirea de la
impunere, care trebuie să fie expres, și limitativ prevăzută de legea fiscală)
 Obiectul impunerii sunt atât bunurile căt și veniturile considerare de legiuitor ca fiind impozabile
ori taxabile.
 Din punct de vedeiejuridic, prin teritoriul fiscal al unui Statînțelegem atât spațiul geografic
alcătuitdin sol, subsol, ape și din coloana aeriană afată deasupra solului și apelor, asupra căruia un stat își
exercită suveianitatea sa exclusivă și deplină, cât și teritoriul ocupatde către repre;;entan)ele d‘plomatice ale
statului respective, precum și aeronavele, navele sub pavilion românesc.

Principiile deptului fiscal

Principiile dreptului fiscal sunt definite de Codul fiscal în art. 3 și au următorul conținut:
 Neutralitatea, măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu
forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin;
 Certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări
arbitrare, iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare
plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să
poată determina influența deciziilor lor de management fmanciar aupra sarcinii lor fiscale;
 Echitatea fiscală la nivelul PF, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea
1
 acestora;
 Eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel
încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și
juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de câtre acestea a unor decizii
investiționale majore.
Neutralitatea impunerii, certitudinea impunerii, echitatea fiscală și eficiența impunerii reprezintă
principii de bază ale fiscalită)ii unei economii libere.
Acestor principii legale li se mai poate adauga un principiu formulat de mai mulți teoreticieni, care are
în vedere contribuția fiecăruia la sistemul fiscal proporțional cu capacitatea să contributivă. Aceasta înseamnă
consacrarea ideii de egalitate prin impunere, preferabilă principiului egalității i“n fața impunerii.
Deși există argumente pro și contra pentru susținerea oricăreia din aceste două idei, autorii prezentei
lucrări se pronunță în favoarea egalității prin impunere, fie și pentru motivul unei echități sociale mai mari
decât acela al egalității în fața impozitului. Considerăm că este normal ca un cetățean care are o avere mai
mare să contribuie într-o măsură superioară la constituirea fondurilor generale ale societății decât un cetățean
care are o capacitate contributivă inferioară.

Izvoarele dreptului fiscal

Constituția României este primul și cel mai important izvor al dreptului fiscal. Legea fundamentală a
țării reglementează în art. 56 obligația cetățenilor de a contribui, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice,
între îndatoririle fundamentale cetățenești, aceasta îndatorire fundamentală însă trebuie să fie garantată de
așezarea justă a sarcinilor fiscale, de interzicerea oricăror alte prestații în afara celor stabilite prin lege
(Constituția Româriiei, art. 56 alin. (3) consacră principiul nullum impositum sine lege și de reglementarea
prin lege a modului de cheltuire a fondurilor generale ale societății constituite din impozite și taxe.
În afara legii fundamentale, la sfârșitul anului 2003, au fost codificate de către legiuitorul român Codul
Fiscal (Legea 571/2003) și Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003).
Codul Fiscal strânge la un loc principiile generale ale fiscalității, raportul dintre legea română și tratatele
internaționale cu privire la impunere, inclusiv convențiile de evitare a dublei impuneri, principalele impozite
și taxe din sistemul fiscal românesc, încercarea de concentrare a tuturor acestor reglementări într-un singur
cadru normativ este lăudabilă. Modificările permanente însă modificări de esență ale acestei reglementări
precum și adăugarea prin reglementări secundare la norinele juridice primare, slăbește foarte mult din efectul
benefic produs inițial.
Codul de procedură fiscală concentrează toate reglementările legale procedurale care țin de
„administrarea impozitelor și taxelor", respectiv înregistrarea contribuabililor, declararea impozitelor și
taxelor, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor și taxelor, soluționarea contestațiilor formulate de
contribuabili împotriva actelor administrative fiscale.
Reglementările secundare, respectiv Normele, Instrucțiunile și Regulamentele de aplicare ale legislației
fiscale, adoptate prin Hotărâre de Guvern ori prin Ordin al Ministrului finanțelor Publice, detaliază în
amănunt modul de aplicare a normelor fiscale sau procedural fiscale, conținând reglementari și, uneori, chiar
lămuriri necesare, în absența cărora aplicarea legislației fiscale ar fi dificilă.
Deciziile Comisiei fiscale centrale constituite la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, a cărei rațiune
de funcționare este interpretarea unitară a reglementărilor fiscale sunt obligatorii doar pentru organele fiscale,
modul de interpretare a legii fiscale cuprinse într-o Decizie a Comisiei putând fi infirmat pe cale judiciară prin
hotărâre judecătorească.
Dreptul Uniunii Europene R ca și ansamblul actelor normative care reglementează raporturile juridice
care apar în procesul integrării europene.
Potrivit art.. 148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
Din cadrul acestui ansamblul, semnificative vor fi actele normative care reglementează raporturile
juridice ce produc efecte asupra sistemului fiscal național
Spre exemplu, Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al taxei pe valoarea
adăugată, cu modificările și completările ulterioare, există regim comun și în materia accizelor, și desigur
există o uniune vamală la nivelul UE.
Impozitele, taxele și alte venituri ale bugetului de stat, indiferent de natura și subiectele de drept
2
plătitoare, se realizează în cadrul unor raporturi juridice care se nasc, se modifică și se sting în baza actelor
normative prin care se reglementează relațiile fiscale.

RAPORTURILE JURIDICE FISCALE

R.j. fiscale sunt reglementate în temeiul normelor juridice referitoare la colectarea veniturilor fiscale ale
statului.
R.J. FISCALE sunt formate din relatii de impunere care iau naştere în procesul repartizării unei părți din
venitul național și în redistribuirea unor venituri ale PF și ale PJ, în scopul constituirii fondurilor bănești ale
bugetului de stat.

Raporturile juridice fiscale sunt de două categorii:

r.j. fiscale materiale (de drept material) și
r.j. fiscale procesuale (de drept procedural fiscal).
Din totalitatea activităților desUașurate în scopul stabilirii și încasării la bugetul consolidat a impozitelor
și taxelor, unele sunt specifice r.j. fiscale, iar altele r.j. procedural fiscale.

Raportul juridic fiscal poate avea ca obiect:

sursa veniturilor contribuabilului — unde se analizează atât legalitatea acestuia căt și proveniența
efectivă;
natura juridica a venitului — pentru a se stabili regimul fiscal aplicabil;
mărimea venitului — care înseamnă stabilirea încasării totale și a cheltuielilor deductibile care
determină masa impozabilă la care se aplică cota de impozit;
stabilirea crean)ei fiscale și emiterea titlului de crean)ă fiscală.

Titlul de creanță fiscală este „actul ultim" care finalizează activitatea desUașurată sub imperiul r.j. de
drept material fiscal.
Titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit
de organele fiscale competente.Titlul de creanță fiscală este documentul care se află la baza declanșării celor
mai importante proceduri din activitatea de administrare fiscală care face obiectul r.j. de drept procesual
fiscal.
În cazul celor două categorii de r.j..
subiectele sunt aceleași (organele fiscale și contribuabilii);
obiectul este același (stabilirea și încasarea la bugetul general consolidat a impozitelor, taxelor și altor
contribu)ii datorate de către debitorii fiscali);
dar diferă conținutul celor două categorii de raporturi.

Continutul r.j. de drept material fiscal: drepturile și obligațiile părților legate de perceperea impozitelor,
perceperea dobânzilor și penalităților, dreptul la restituirea impozitelor și taxelor, dreptul la rambursarea
T.V.A. și obligațiile corelative de declarare a materiei impozabile, a bunurilor deținute și veniturilor realizate
impozabile ori taxabile, etc.
Continutul raportului de drept procedural fiscal: drepturi și obligații legate de acțiunile administrative,
administrativ-jurisdicționale și procesual-civile legate de activitatea de administrare a impozitelor și taxelor.
Administrarea impozitelor și taxelor (în sensul C.proc.fiscală) ansamblul activităților desUașurate de
organele fiscale în legătură cu: înregistrarea fiscală; declararea, stabilirea, verificarea și colectarea
impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat; soluționarea
contestațiilor împotriva actelor administrative fiscale.
R.j. fiscale întrunesc toate caracteristicile r.j. financiare și au elemente comune tuturor r.j. în general,
indiferent de deosebirile de conținut dintre diferitele categorii de venituri ale bugetului de stat.

Elementele constitutive ale raporturilor juridice fiscale sunt subiectele, conținutul și obiectul.
Subiectele raportului juridic fiscal sunt:
STATUL, ca și purtător al autorității de stat, prin organele fiscale învestite cu atribuții specifice
realizării veniturilor fiscale.
La nivel central, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de
3
Administrare Fiscală (ANAF) și unitățile sale teritoriale.
La nivel local, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate în r.j. fiscale de autoritățile
administrației publice locale, precum și de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuțiilor
delegate de către autoritățile respective.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, unitățile sale teritoriale, precum și compartimentele de
specialitate ale autorităților administrației publice locale reprezintă organele fiscale ale statului.

CONTRIBUABILUL, orice persoană fizică ori persoană juridică sau orice altă entitate bară
personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuții și alte sume bugetului general consolidat, în
condițiile legii.
Contribuabil este orice persoană fizică/juridică care realizează un venit sau define un bun impozabil/
taxabil pe teritoriul fiscal al României.
În relațiile cu organul fiscal contribuabilul poate avea un raport juridic direct, sau poate fi reprezentat
printr-un împuternicit, convențional sau legal.
Conținutul și limitele reprezentării convenfionale sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de
lege, după caz.
Reprezentarea legală apare în situația în care contribuabilul propriu-zis nu se poate reprezenta el însuși
în r.j.
fiscale și nici nu a fost desemnat un reprezentant convențional, în toate aceste situații, instanța
judecătorească, din oficiu sau la cererea organului fiscal, va numi un curator fiscal cu drept de reprezentare a
contribuabilului și cu drept de exercitare a tuturor drepturilor și obligațiilor contribuabilului în numele și pe
seama acestuia.

PLĂTITORUL obligației fiscale

În anumite situații, generate de structura r.j. de drept material fiscal, obligația de plată a unui impozit
stabilit de lege în sarcina unui contribuabil nu revine nici contribuabilului și nici reprezentantului său legal ori
convențional, curatorului ori succesorului în drepturi, ci plătitorului.
Plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana care, i“n numele debitorului, conform legii, are
obligația de a plăti sau de a refine și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribufii, amenzi și alte sume
datorate bugetului general consolidat, angajatorul în cazul unui raport juridic de muncă este plătitor al
obligațiilor fiscale constând în impozit pe salarii și contribuții sociale în numele și pe seama angajatului.
Plătitorul nu este un debitor al unui impozit, ci persoana desemnată de legiuitor care are obligația
reținerii și vărsării impozitului datorat de contribuabil în cazul impozitelor a căror realizare se face prin
reținere la sursă și virarea în conturile trezoreriei statului.
Nei“ndeplinirea obligafiei de plată atrage sancțiuni legale pentru plătitor, diferite de sancțiunile
aplicabile unui contribuabil care nu efectuează o plată în cazul impozitelor directe sau indirecte a căror plată
se face direct de către contribuabilul-debitor.
Sancțiunile și tratamentul juridic este diferențiat între contribuabilul rău-platnic și plătitorul care nu-și
respectă obligația de reținere și vărsare a unui impozit datorat de alt contribuabil, întrucăt în timp ce
contribuabilul este și debitor și plătitor al obligației fiscale, plătitorul nu este și debitor.

Conținutul raporturilor juridice fiscale îl constituie drepturile și obligațiile subiectelor participante.

Drepturile subiectelor reprezintă creanțe fiscale, drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din
raporturile de drept material fiscal.
Creanțele fiscale sunt de două feluri: creanțe fiscale principale și creanțe fiscale accesorii.
Astfel, creanțele fiscale pot fi:
dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale
bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea TVA, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor,
contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, denumite de legiuitor
creanțe fiscale principale;
dreptul la perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale
accesorii.
Dreptul de creanța fiscală și obligația fiscală corelativă apar în momentul în care, potrivit legii, se
constituie baza de impunere care le generează.
Creanțele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescripție și prin
4
alte modalități prevăzute de lege.
Obligațiile subiectelor reprezintă obligații fiscale.
Obligațiile fiscale sunt de două feluri: obligații fiscale principale și obligații fiscale accesorii.
Spre exemplu:
obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și
alte sume datorate bugetului general consolidat;
obligația de a plăti dobănzi și penalități de întărziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor
sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plată accesorii;
obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale,
impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;
Obligafiile fiscale accesorii H dobânzile, penalită)ile de întârziere sau majorări de întârziere.

Corespunzător rolului și funcțiilor veniturilor fiscale, cele mai importante drepturi revin statului,
respectiv de a institui venituri fiscale și de a impune persoanelor fizice și juridice obligația de a plăti veniturile
fiscale individualizate în sarcina fiecăruia.

Dreptul de a institui venituri fiscale și de a impune obligația plăților se exercită de către stat prin
organele competente și se caracterizează prin:
adoptarea de acte normative pentru reglementarea fiecărui venit fiscal în parte;
individualizarea obligației fiscale a pf sau juridice plătitoare, precum și determinarea veniturilor fiscale
pentru care au obligația de plată;
încasarea și urmărirea încasării veniturilor fiscale datorate;
controlul modului în care plătitorii veniturilor fiscale își îndeplinesc obligațiile ce le revin.

Contribuabilii au, în principal, obligația de a plăti veniturile fiscale în cuantumul și la termenele legale
prevă- zute — condiție sine qua non pentru constituirea fondurilor generale de dezvoltare social-economică a
societății.
Dar, au și dreptul de a pretinde stabilirea impunerii și modalității de plată în conformitate cu dispozițiile
actelor normative care reglementează fiecare venit fiscal, de a beneficia de înlesnirile legale (scutiri, reduceri,
amânări, eșalonări de plată etc), precum și de a contesta actele cu caracter individual ale organelor de control
fiscal pe care le consideră neconforme cu legea.

Obiectul raporturilor juridice fiscale este stabilirea și prelevarea la bugetul general consolidat a obliga)ie
fiscale (taxe, impozite și alte contribuții datorate de către debitorii fiscali), acesta reprezintă obiectul principal
al r.j. fiscale.
Obiectul secundar al raporturilor de drept fiscal îl constituie chiar sumele de bani ce reprezintă impozite,
taxe și alte venituri.
Fiscalitatea

Noțiunea fiscalității

Intr-un sens restrăns, fiscalitatea este formată din totalitatea taxelor și a impozitelor reglementate prin
acte normative.
Într-un sens larg, fiscalitatea reprezintă un sistem de percepere a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de
către autoritățile publice în scopul realizării funcțiilor social-economice ale statului.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul căruia se face aplicarea politicii fiscale.
Astfel, fiscalitatea este un fenomen complex pluridisciplinar, prin excelență juridic, care se constituie
din totalitatea impozitelor și taxelor prevăzute i“n legislafia fiscală și are la bază -un ansamblu de măsuri și
acfiuni, i“ntreprinse de stat printr-o politică fiscală adecvată.

N.B. Termemul de „fiscalitate” își are originea etimologică i“n limba latină.
Astfel, „rădăcina” acestui termen pare a fi cuvăntul latin „fiscus”, care într-un prim sens se traducea prin
„paner” sau „coș”folosit pentru transportul pâinii sau al altor obiecte, pentru a desemna mai apoi coșul pe care
romanii i“l foloseau pentru strângerea banilor, un instrument de colectare de resurse i“n vederea redistribuirii
lor.
5
 Doctrina stabilește o similitudine între fiscalitate și sistemul fiscal. Iar, sistemul fiscal este privit ca
reprezentând totalitatea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte venituri publice provenite de la
persoanele juridice și persoanele fizice care alimentează bugetele publice.
De asemenea, sistemul fiscal cuprinde o diversitate de impozite, taxe și alte vărsăminte obligatorii, care
afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportată de mase,
mai ales prin intermediul prețurilor.
Totodată, sistemul fiscal constă i“ntr-un ansamblu de măsuri și acfiuni, i“ntreprinse de stat printr-o
politică fiscală adecvată, referitoare la: rolul impozitelor și al taxelor, tipurile de impozite și taxe, așezarea,
urmărirea și încasarea impozitelor și a taxelor. Și, presupune existența unei entități care are sarcina
administrării impozitelor și taxelor.
Pentru o bună funcționare a economiei, este necesară asigurarea unei stabilități a sistemului fiscal, altfel,
frecventele modificări și completări care se aduc reglementărilor fiscale creează greutăți în cunoașterea
corectă și aplicarea unitară a legislației fiscale

Nivelul și structura fiscalității

Nivelul fiscalității îl reprezintă m ărimea (cotele) taxelor și impozitelor.

Deoarece mărimea impozitelor, în expresie nominală, este puternic influențată de procesul inflaționist,
pentru a aprecia nivelul fiscalității este mai corect indicatorul care exprimă partea din produsul intern brut
care este prelevată la dispozifia statului pe calea impunerii (D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, p. 12).
NIVELUL fiscalității — o examinare a fiscalităfii i“n plan vertical, și este procentul, mărimea cotei
impozitului/ taxei ce se aplică asupra masei impozabile.
& 0% O peste 100%
alimente de strictă necesitate 1 1 descurajare, desființare
produsele pentru copii până în 2 ani 1 1 ’50 — chiaburii O desființați printr-un
& impozit 0%, TVA 0% 1 1 impozit în natură (pe hectar — ca unitate)
încurajează 1 care depășea cu mult posibilitățile lor.

Nivelul fiscalității cunoaște diferențieri importante de la o țară la alta și de la o perioadă la alta.

STRUCTURA fiscalității R o examinare a fiscalităfii i“n plan orizontal, reprezentând totalitatea

categoriilor de impozite și taxe, diversitatea impozitelor prin intermediul cărora statul colectează veniturile
fiscale.

In ultimii ani se observă o echilibrare a impozitelor directe și a celor indirecte în cadrul politicii fiscale
duse de țările dezvoltate. Impozitele indirecte nu țin cont de mărimea venitului (averii) personal, ci de nivelul
consumului acestuia, cu căt ponderea acestor impozite în totalul veniturilor publice este mai mare, cu atăt
sarcina fiscală va fi mai inechitabilă, astfel, povara fiscală este invers proporțională cu puterea economică a
plătitorilor de impozite ( D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, p. 12).

N.B. Nivelul și structura fiscalității reprezintă pârghiile fiscale prin care statul are
posibilitatea să realizeze veniturile necesare constituirii fondurilor bugetare, dar i“n acela și timp să acfioneze
politic asupra unor categorii sociale deoarece fiscalitatea poate fi privită ca fiind un instrument eficient i“n
serviciul unei politici care se traduce print-o anumită viziune asupra viefii i“n comun, organizată de către
componente ale puterii specializate i“n gestionarea serviciilor publice pentru a căror bună funcfionare este
necesară colectarea unor resurse financiare destinate a acoperi cheltuielile generale ale societăfii. Astfel,
fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul căruia se face aplicarea politicii fiscale. (Minea, 2010)

N.B. Trebuie reținut că fiscalitatea este obiectiv necesară în orice societate, deoarece ea
constituie din punct de vedere politico-economic, instrumentul prin care statul de drept intervine în economie
pentru corectarea unor deficiențe ale pieței sau pentru a redistribui veniturile și resursele. Iar problema care se
pune este aceea a proiectării unui sistem fiscal care să diminueze pierderea socială și să realizeze obiectivele
de echitate acceptate social la un moment dat.
De asemenea, fiscalitatea poate contribui la creșterea nivelului de trai, la progrese economice, sociale,
6
precum și la îndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor ce revin instituțiilor și și serviciilor publice.

Efectele fiscalității

In momentul luării unei decizii politice de înăsprire a fiscalității trebuie comensurate cu obiectivitate
efectele pe termen scurt, mediu și lung față de obiectivul propus — maximizarea resurselor financiare publice
—, deoarece o creștere necontrolată a fiscalității decurajează formarea de economii și realizarea de investiții,
îngustează bazele de impunere și anulează eventualele efecte benefice privind nivelul veniturilor bugetare
aduse de creșterea ratei de impunere. Iar, o rată a fiscalității reduse conduce la o modificare (în sens pozitiv) a
înclinației spre consum și spre investiții (D. Pătroi, op. cit., p. 84, N.R. Moșteanu, op. cit., p. 81).
Printre efectele fiscalității, îndeosebi cele negative, enumerăm:
•z• frauda și evaziunea fiscală,’
•z• riscul de infiafie prin fiscalitate,’
•z• deteriorarea competivităfii internafionale,’
•z• riscurile de diminuare ale eforturilor productive.
Totuși, în literatura de specialitate, se constată că creșterea presiunii fiscale poate deveni prin efectele
sale un factor ridicat de risc la adresa securității naționale prin dezechilibre micro și macroeconomice, precum
și instabilitatea socială pe care o generează; sau că poate îmbrăca formele unei rezistențe politice la
prelevările obligatorii, care se manifestă îndeosebi prin revendicări categoriale în favoarea micșorării
anumitor impozite sau contribuții sociale, ca și prin luarea de poziție și votarea. ( P. Brezeanu, op. cit., ed. 2,
p. 134; D.A.P. Florescu, P. Coman, G. Bălașa, op. cit., p. 80).
Frauda și evaziunea fiscală Fenomenul de evaziune fiscală este definit ca reprezentănd ansamblul
procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora contribuabilii sau alte persoane interesate sustrag i“n totalitate
sau i“n parte materia lor impozabilă
obligațiilor stabilite prin legile fiscale.
În interiorul fenomenului evazionist distingem între fapte de sustragere de la impunere licite
(nesancționate de lege) și fapte de sustragere de la impunere ilicite (sancționate de lege). Fenomenul are astfel
două forme de manifestare, evaziune fiscală licită și evaziune fiscală ilicită frauda fiscală).
Pe măsura adăncirii cooperării economice internaționale și a dezvoltării — pe multiple planuri — a
relațiilor dintre state cu sisteme fiscale diferite și cu un nivel de fiscalitate diferit, evaziunea fiscală nu se mai
manifestă doar ca un fenomen intern nafional, ci a devenit unul internațional. Fenomenul evazionist are astfel
și o dimensiune internafională putându-se vorbi despre evaziunea fiscală internațională, iar cea mai cunoscută
modalitate de săvărșire a acestei fapte este utilizarea paradisurilor fiscale — pn unde fiscalitatea este mai
redusă sau inexistentă — în care către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos, totodată, sub
acest aspect evaziunea fiscală internațională este o formă a evaziunii fiscale legale, iar paradisul fiscal o
soluție de realizare la fel de legală.
Totuși, de-a lungul timpului, paradisurile fiscale au devenit astfel adevărate “canale colectoare ” a unor
uriașe sume de bani provenite prin metode, mai mult sau mai puțin frauduloase, de evitare a impozitelor;
acestea oferă o serie de avantaje pentru criminalitatea economico financiară: folosirea împrumuturilor fictive
acordate unor false corporații, supraevaluarea frauduloasă a unor investiții, fabricarea de documente
justificative care pot sta chiar la baza unor investiții inexistente în fapt.
Totodată, printre procedeele fenomenului de evaziune fiscală se numără și economia subterană care
îmbracă diverse forme de manifestare, spre exemplu, munca la negru.

In consecință, multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca și, sau mai
ales, povara acestor obligații au facut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor în a
inventa procedee diverse de eludare a obligațiilor fiscale. În această ordine de idei, evaziunea fiscală a fost
întotdeauna în special activă și ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în
cel mai sensibil interes: interesul bănesc (Virgil Cordescu, „Evaziunea fiscală în Romănia”, teză de doctorat
în Științe economice, 1936).

Riscul de inflație prin fiscalitate

Acest risc este legat de orice creștere a impozitelor sau cotizațiilor sociale care are tendința de a se
repercuta asupra procesului de determinare a prețurilor și salariilor și de a alimenta infiafia.
Astfel, așa cum întreprinderile caută să cuprindă în prețurile lor de vănzare creșterile de impozite și taxe
7
sociale pe care le suportă, la fel salariații încearcă să recupereze, sub forma salariilor mai mari, pierderea
puterii de cumpărare care rezultă din creșterea impozitelor sau din sporirea costului vieții.
Totodată, o solufie pentru a se preîntâmpina sau a se înlătura urmările nedorite și neproductive ale
rezistenței la impozite, la care au recurs mai multe state, pare a fi relaxarea fiscalităfii (P. Brezeanu, op. cit.,
ed. 2, p. 138).

Deteriorarea competitivității internaționale Pentru țările cu o economie dezvoltată, competivitatea

întreprinderii, capacitatea de a înfrunta cu succes concurența internațională, constituie un factor determinant al
creșterii economice și al nivelului de ocupare a forței de muncă. Acesta este motivul pentru care prioritatea
competivității constituie un obiectiv major al autorităților publice. Reversul medaliei 1-ar constitui faptul că o
creștere a prelevărilor obligatorii, suportate de către întreprinderi, riscă să aducă prejudicii competivității lor,
repercutându-se în prețurile produselor, diminuând capacitatea de autofinanțare și, implicit, capacitatea lor de
investiție și de modemizare (D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, p. 27; P. Brezeanu, op. cit., ed.
2, p. 138.).

Riscurile de diminuare ale eforturilor productive

Potrivit literaturii de specialitate, se consideră că în această privință se remarcă economiștii liberali care
insistă asupra efectelor descurajante pe care le provoacă nivelurile ridicate ale prelevărilor obligatorii asupra
muncii, economiilor și investițiilor, precum și asupra spiritului de întreprindere (P. Brezeanu, op. cit., ed. 2,
pp. 133-134).
Astfel, din punct de vedere al incitării muncii se apreciază că există două tipuri de reacții opuse pe care
le poate provoca o majorare a impozitării venitului:
efectul de substituție, ce implică diminuarea timpului de muncă fumizat de un individ datorită
diminuării remunerației sale nete;
efectul de venit, care implică creșterea cantității de muncă în scopul de a compensa pierderea venitului
net datorată creșterii impozitului.
În acest context pentru a exprima rezistența la impozit se utilizează termenul de abstinență fiscală care
constă în evitarea îndeplinirii anumitor operațiuni în scopul de a scăpa de impozitele la care ele dau naștere.
R Astfel, reiese că este vorba de o rezistență pasivă prin care o persoană activă caută se limiteze sau să
reducă activitatea sa salarizată, în scopul ca venitul său să nu atingă un anumit nivel, pentru a nu fi atins de o
tranșă cu o rată ridicată a impozitului sau un consumator nu cumpără produse care conțin în preț o valoare a
impozitului ridicată.
Abstinența fiscală poate să se concretizeze în scăderea activității economice dacă ea reduce în mod
pronunțat incitarea la muncă, la economisire și la investire.
Totodată, într-o altă opinie din doctrină, gradul de fiscalitate al țării noastre prezintă o tentă
confiscatorie, in măsura în care sumele bănești disponibile, rămase după impozitare, asigură doar mijloacele
indispensabile subzistenței și nu acoperirea, într-un grad satisUacător, a tuturor nevoilor umane. Acestă stare
de fapt putănd avea ca efect inhibarea motivației de a munci și „orientarea” contribuabilului către obținerea
unor venituri cu caracter ilicit, sustrase de la impozitare (D. Pătroi, op. cit., pp. 79 și urm.).
R De asemenea, în aceiași opinie se constată că, în perioada de după 1990, sistemul fiscal romănesc s-a
constituit pe fondul antitezei între caracterul limitat tot mai restrâns, al resurselor financiare publice și cererea
tot mai ridicată de fonduri publice, în vederea satisfacerii, într-o măsură căt mai cuprinzătoare, în special a
unor nevoi sociale. Iar, autoritatea statală a văzut în amplificarea fiscalității modalitatea cea mai facilă de
procurare a resurselor financiare publice, fără a lua însă în calcul efectul advers al acestora, în sensul că o
creştere a fiscalității generează o creştere a presiunii fiscale, iar, în condițiile în care aceasta devine sufocantă,
apare fenomenul de „fugă de impozitare”, respectiv evaziune fiscală
Totodată, în aceiași opinie, se susține că, în condițiile actuale, odată cu integrarea în Uniunea Europeană
și după aproape două decenii de căutări și cercetări, sistemul fiscal românesc ar trebui guvemat de principiul
influențării pozitive a contribuabilului, iar obiectivul fundamental trebuie să-1 reprezinte creşterea gradului de
acceptare voluntară a impozitelor și taxelor, orientate spre sensibilizarea contribuabililor la obligafiile fiscale
care le revin. În aceiași opinie, se consideră că, în legătură cu acest aspect „cu căt contribuabilii pot cuantifica,
în mod concret, dimensiunea materială a utilizării sumelor de bani pe care le plătesc cu titlu de impozit, cu
atât gradul de consimțire al acestora, la plata obligațiilor fiscale care le revin, va fi mai ridicat.

8
 Politica fiscală
Noțiunea politicii fiscale
Politica fiscală, în sens larg, se constituie i“n cadrul activităfilor autorităfilor publice de percepere și
utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public și furnizării de servicii și bunuri publice.
Politica fiscală reprezintă un asamblu de instrumente de intervenfie a statului, generate de procese
specific financiar-fiscale: formarea prin impozite și taxe a veniturilor fiscale, alocarea cheltuielilor fiscale,
asigurarea echilibrelor fiscale.
Prin politica fiscală se ințelege și volumul și proveniența surselor de alimentare a fondurilor publice,
metodele de prelevare care urmează a fi utilizate, obiectivele urmărite, precum și mijloacele de realizare a
acestora (D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, p.15).
N.B. Politica fiscală a statului este alcătuită din principii pe care le promovează statul și care
în esență au ca scop realizarea veniturilor publice (banului public) și protecția, încurajarea sau descurajarea
anumitor activități.
Fiscalitatea este instrumentul specific prin intermediul căruia se face aplicarea politicii fiscale. Astfel, în
concret instrumentele de realizare a politicii fiscale sunt impozitele, directe și indirecte, și taxele bugetare.

Scopurile politicii fiscale și interdependența cu alte politici

Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur fiscală, fie de natură
publică, militară, socială, etc. (D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, pp.15-16)
Ea reprezintă o parte integrantă a acțiunilor economice generale întreprinse de stat.
Între politica economică și cea fiscală s-au creat puternice interdependențe, politica fiscală implicăndu-
se în rezolvarea cerințelor economiei prin acțiunea de intervenție a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale
în procesele economice.
Politica fiscală se interferează puternic și cu politicile sectoriale (industrie, comerț, agricultură etc), cu
politicile financiar-monetare, sociale precum și cu strategiile legislativ-instituționale.
Deoarece prelevările de resurse bănești de la persoane fizice sau persoane juridice la fondurile publice
conduc la scăderea patrimoniului contribuabililor, aceste prelevări trebuie să fie stabilite de către autoritățile
publice competente și să ia o formă juridică adecvată - lege ca act juridic al Parlamentului, care să fie
opozabilă tuturor membrilor societății.
Prin intermediul politicii fiscale se poate acționa în sensul protejării, încurajării anumitor ramuri
economice; astfel, intervenționismul fiscal poate avea obiective diferite, cum sunt:
stimularea agenților economici spre realizarea de investiții în anumite domenii;
creșterea calității și a competitivității produselor;
stimularea exportului;
protejarea mediului înconjurător etc.
Legătura politicii fiscale cu cea socială decurge din faptul că unele obiective sociale se aduc la
îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerări, reduceri de impozite și taxe, aplicarea unor
deduceri din materia impozabilă.
Totodată, prin modul de impozitare se are în vedere realizarea echității verticale (pe seama
progresivității impunerii), dar și a celei orizontale (pe baza principiului conform căruia la venituri egale să se
perceapă impozite egale).
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii financiare, nu poate fi abordată decăt în strânsă legătură cu
politica alocativă (politica fiscală stricto sensu).
La rândul său, politica fiscală trebuie să fie corelată cu politica monetară și celelalte componente ale
politicii economice și sociale, precum și cu cele de protecție a mediului, de apărare națională etc.

Principiile politicii fiscale

Una dintre preocupările economiștilor în materie de impozite a fost aceea de a delimita și a defini
cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un sistem fiscal pentru a fi considerat rațional. Asemenea principii
au în vedere
dimensionarea, așezarea și perceperea impozitelor, precum și obiectivele social-economice pe care le
urmărește politica fiscală. (D.D. Șaguna, D. Șova, 2011, p. 20).
9
 Printre principiile politicii fiscale, enumerăm:
•z• Principiul impunerii echitabile
•z• Principiul politicii financiare
•z• Principiul politicii economice

Principiul impunerii echitabile

In funcție de gradul de cuprindere a subiectelor și a materiei impozabile, impunerea poate fi calificată ca
fiind generală (atunci cănd se intinde asupra tuturor claselor și păturilor sociale în ce privește veniturile ori
averea acestora) sau parțială (când unele clase sau pături sociale beneficiază de anumite facilități fiscale:
scutiri sau reduceri de impozite).
Vorbind despre principiul impunerii echitabile, care trebuie avut în vedere la repartizarea sarcinilor
fiscale între membrii societății, este necesar să se facă distincție între egalitatea i“n fața impozitului și
egalitatea prin impozit.
Egalitatea în fața impozitului — impunerea trebuie să se facă în același mod pentru toate PF și PJ,
indiferent de locul unde domiciliază sau își au sediul, să nu existe, deci, deosebire de tratament fiscal de la o
zonă la alta a țării.
Impunerea trebuie să se facă în același mod pentru toate activitățile economice, indiferent de forma
juridică în care sunt organizate sau funcționează, producători individuali ori întreprinderi mari sau mici.
În consecință, egalitatea în fața impozitului presupune neutralitatea impozitului.
Egalitatea prin impozit — presupune diferențierea sarcinilor fiscale de la o persoană la alta în raport de
o serie de factori economico-sociali, printre care: mărimea absolută a materiei impozabile, situația personală a
subiectului impozabil ș.a.m.d.
Această egalitate presupune un tratament fiscal diferit al celor avuți față de cei mai puțin avuți, al
celibatarilor față de cei căsătoriți și cu copii ș.a.m.d.
Pentru a exista echitate fiscală egalitatea prin impunere, preferabilă principiului egalităfii i“n fața
impunerii.

În funcție de sursa de proveniență a veniturilor, egalitatea poate fi orizontală sau verticală.

În cadrul egalității orizontale, se analizează mărimea relativă a sarcinii fiscale la care este supusă o PF
sau PJ, pentru veniturile realizate dintr-o anumită sursă, în comparație cu sarcina la care este supusă o altă
persoană pentru veniturile de aceeași mărime sau cele realizate de muncitori cu cele ale impozitului pentru
veniturile din activități industriale, comerciale sau agricole, realizate de industriași, comercianți ori țărani.
În cazul egalității verticale, se analizează mărimea relativă a sarcinii fiscale corespunzătoare unor
venituri diferite în cuantum, realizate de către persoane diferite, dar care au aceeași sursă de proveniență.
Pentru realizarea unei reale egalități fiscale, trebuie să se țină cont, la stabilirea impozitului, și de situația
individuală a contribuabilului, de sarcinile sociale ale acestuia, care-i influențează capacitatea contributivă, iar
nu numai de mărimea absolută a veniturilor pe care acest contribuabil le realizează.
În practica financiară sunt cunoscute mai multe feluri de impunere și anume: în cote fixe și în cote
procentuale (proporționale, progresive și regresive).
Impunerea în cote fixe — nu ține seama nici de venitul, nici de averea și nici de situația personală a
subiectului impozabil, ci este un impozit fix și neutru.
Impunerea în cote procedurale — fiecare contribuabil participă la acoperirea cheltuielilor publice
proporțional cu venitul sau averea sa.
Impunerea progresivă - caracterizată prin faptul că rata impozitului se mărește odată cu sporirea
venitului (averii), ceea ce duce la creșterea mai rapidă a impozitului decăt a valorii materiei impozabile.
Impunerea regresivă - este rezultatul metodelor de evaluare a veniturilor diferitelor clase sociale,
practicate în scopul avantajării și impulsionării celor care realizează venituri mari.

Principiul politicii financiare Atunci când introduce un nou impozit, statul urm ărește ca acesta să aibă
un randament fiscal ridicat,
să fie stabil și să fie elastic
Pentru ca un impozit să fie considerat ca avănd randament fiscal ridicat, este necesar cu acesta să fie
universal (să fie plătit de către toate persoanele care realizează venituri din aceeași sursă sau care posedă
10
același gen de avere și să cuprindă întreaga materie impozabilă, să nu fie susceptibil de evaziuni ori fraude
fiscale și să nu reclame cheltuieli mari de percepere).
Un astfel de impozit ar putea li catalogat ca un impozit ideal, ceea ce este greu de imaginat. Totuși,
impozitul pe salarii întrunește aceste cerințe. În cazul celorlalte impozite, o parte din materia impozabilă scapă
impunerii ca urmare a evaziunii fiscale.
Un impozit este stabil atunci când nu este influențat de oscilațiile provocate de conjuncturile socio-
economice. Randamentul fiscal al unui impozit stabil nu crește odată cu sporirea producției și a veniturilor și
nici nu scade în perioadele de criză și depresiune cand se reduce materia impozabilă, ci își păstrează nivelul
undeva la un prag de mijloc.
Impozitul este elastic atunci când este capabil să se adapteze nevoilor fiscale, adică să fie la „dispoziția"
bugetului: să fie majorat când cheltuielile fiscale cresc și să fie micșorat atunci când cheltuielile fiscale se
reduc.
O altă latură a principiului politicii financiare o constituie alegerea tipului și numărului de impozite prin
care statul își va procura veniturile fiscale. Teoretic, pentru a-și atinge acest scop, statul se poate folosi de un
singur impozit sau de o multitudine de impozite.
În societatea modernă, practicarea unui singur impozit ar fi irealizabilă, deoarece respectivul impozit,
care ar fi stabilit în funcție de puterea economică a plătitorilor (un alt criteriu neputând fi luat în considerare),
ar generaliza nemulțumiri, stimulând totodată și tendințele evazioniste și de transferare a sarcinilor fiscale și
ducând, în cele din urmă, la erori de impunere, care dezavantajează fie statul, fie contribuabilii.

Principiul politicii economice Statul utilizează impozitele nu numai ca mijloc de procurare a veniturilor
fiscale, ci și pentru a influența dezvoltarea sau restrăngerea unor ramuri economice, pentru a stimula sporirea
producției sau consumul unui anumit
produs.
Pentru a stimula lărgirea consumului unui bun, statul ia măsuri pentru reducerea sau suprimarea
impozitelor indirecte care-1 grevează, iar pentru a restrânge consumul, procedează în sens invers, majorând
cotele impozitelor respective.
Pentru încurajarea dezvoltării unei ramuri economice, statul stabilește taxe vamale ridicate la import,
reduce sau scutește de impozite indirecte circulația produselor respective obținute în țară ori micșorează
impozitele directe datorate de investitorii autohtoni, admite amortizarea accelerată a capitalului fix, ducând
astfel la diminuarea profitului impozabil al societăților care activează în ramura respectivă.
Pe seama impozitelor încasate de la anumite categorii sociale, statul acordă subvenții întreprinderilor
dintr-o anumită ramură
IMPOZITELE ȘI TAXELE. Noțiuni. Particularități

IMPOZITUL
Impozitul reprezintă o contribu)ie bănească obligatorie, cu titlul nerambursabil, stabilită în mod
unilateral de către stat în sarcina contribuabilului asupra veniturilor realizate și a bunurilor de)inute fără o
contrapresta)ie directă.
Din defmiție reies următoarele PARTICULARITĂ ȚI:
ă• Impozitul este o contribuție bănească O în sensul că toate PF și PJ sunt datoare să participe, după
anumite criterii, la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăfii, necesare finanțării unor cerințe
social- economice în folosul întregii colectivități.
ă• Impozitul este o contribuție obligatorie O în sensul că toate PF și PJ care beneficiază de acțiunile sau
obiectivele finanțate din fondurile generale ale societății trebuie să participe la formarea acestor fonduri.
ă• Impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil D în sensul că, odată făcute în scopul formării
fondurilor generale ale societății, ele sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni și obiective necesare
tuturor membrilor societății și nu unor interese individuale sau de grup.
ă• Impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale O în sensul că nici un impozit al statului nu se
poate stabili și percepe decât i“n „puterea unei legi”, conform principiului după care nullum impositum sine
lege. Ințiativa intrării în raporturi apartine statului.
••• Impozitele sunt datorate de către PF și PJ, în sensul că reprezintă o modalitate de participare a
acestora la constituirea fondurilor generale ale societății.
ă• Impozitul se datorează pentru veniturile realizate și bunurile deținute, în sensul că subiectele
impozabile datorează contribufia numai i“n cazul când realizează veniturile prevăzute de lege ca impozabile
11
sau dobândesc ori posedă bunuri care, conform prevederilor legale, sunt impozabile.
Impunerile unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevăzute i“n actele normative prin care se
instituie veniturile fiscale sunt abuzive și ilegale, ele urmând a fi restituite celor de la care s-au perceput bară
temei legal. Funcționarii care le-au instituit și perceput urmează să răspundă, după caz, disciplinar,
contravențional sau penal.
ă• În literatura de specialitate, se mai reține în plus încă o trăsătură a impozitului, și anume că este o
prelevare fără o contraprestafie sau fără vreun echivalent.
Într-o altă opinie, se arată:
•g' Trăsătura esențială a impozitelor este reversibilitatea, potrivit căreia sumele concentrate de stat pe
calea impozitelor de Ia PF și PJ se reîntorc sub forma unor acțiuni, servicii, gratuități de care beneficiază cei
care au contribuit la formarea fondurilor generale ale societății. Prin urmare, sub acest aspect, o prelevare
obligatorie către bugetul de stat este fără echivalent și fără contraprestație directă și imediată, însă plătitorii
capătă vocație directă ca beneficiari ai unor activități organizate de stat fără să fie obligați la plata
contravalorii acestora.
•g' Statul, în schimbul impozitelor încasate, se obligă și trebuie să creeze și să asigure un cadru general
favorabil desfășurării activităților economice, sociale și politice în societate, conform principiului după care
„cine plătește impozite are dreptul de a beneficia de protecție din partea organelor statului”.

Impozitele pot fi CLASIFICATE după mai multe criterii, totuși, o deosebită importanță teoretică și
practică reprezintă clasificarea acestora în: directe și indirecte.
Impozitele directe se percep de la persoanele fizice sau juridice care, potrivit intenției legiuitorului,
trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită pe baza datelor de care dispun organele fiscale
privind persoanele, averea, posesiunea sau venitul fiecărui contribuabil și a cotelor fixate prin lege. Astfel,
impozitele directe vizează existența venitului sau averii. Spre exemplu, impozitul pe venit, impozitul pe
profit, impozitul pe teren, etc.
Impozitele indirecte nu se stabilesc direct și nominativ asupra contribuabililor, ci se așază asupra
vânzării bunurilor sau prestării unor servicii. Astfel, impozitele indirecte vizează utilitatea acestora. Spre
exemplu, taxa pe valoarea adăugată, accizele, etc.

TAXA BUGETARĂ

Taxa reprezintă plata unor servicii publice realizate de instituțiile specializate ale statului în favoarea
persoanelor fizice/ juridice la cererea acestora.
Taxele (de timbru, de înregistrare, de arbitrare, de metrologie, consulare, de spitalizare, etc.) reprezintă,
alături de impozite, cea de a doua categorie principală de venituri la bugetul de stat.
Taxele sunt reglementate ca obligații fiscale datorate de PF sau PJ reprezentând plata neechivalentă a
unor servicii, după principiul recompensei speciale.

Spre deosebire de impozite, ta.xele se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, şi anume:
Reprezintă o plată neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituții care primesc,
întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime ale PF sau PJ.
Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă, deoarece, conform dispozițiilor legale, aceasta poate ft mai
mare sau mai mică, comparativ cu valoarea prestațiilor efectuate de organe sau instituții de stat;
Subiectul plătitor este precis determinat din momentul cànd solicită efectuarea unei activități din partea
unui organ sau a unei instituții de stat.
ü• Taxele reprezintă o contribu)ie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite
persoane, pe când impozitele se întrebuințează la acoperire a cheltuielilor generale ale societății;
ü• Ta.xele reprezintă plăți Uacute de PF sau PJ pentru servicii sau lucrări efectuate in mod direct și
imediat
acestora de către organe sau instituții de stat specializate.
Ta.xele repezintă deci plata serviciilor, lucrărilor şi a altor activități ale unor organe sau instituții de stat,
însă intre cuantumul sau mărimea lor şi valoarea efectivă - patrimonială sau nepatrimonială - a serviciilor sau
activităților prestate în beneficiul plătitorului nu există un raport de echivalență. Fiind instituite în scopuri
fiscale, de realizare a unor venituri la bugetul de stat, cuantumul ta.xelor nu se stabileşte pornind de la costul,
prețul ori valoarea serviciului prestat, ci independent de criterii de ordin economic.
12
 Sub acest aspect, ta.xele se deosebesc radical de prețurile mărfurilor ori tarifele serviciilor executate de
întreprinderile, organizațiile economice sau de liber profesioniştii autorizați.
fff este un venit bugetar, contribuie la realizarea banului public •g• DIFERĂ de tari(e ——
care reprezintă plata serviciilor (prețul unui serviciu = tarif). (bunurile/ mărfurile4 au preț, serviciile4
tarif) (croitoul prestează un serviciu).
taxa bugetară H când are un caracter patrimonial —— se stabileşte în funcție de valoarea cauzei (taxa în
justiție pentru acțiunea în revendicare4 în funcție de valoarea patrimoniului = % aplicat la valoare).
4 când are un caracter nepatrimonial —— se stabileşte o taxă fixă (nu au valoare patrimonială — un
certificat, o adeverință).
•g' există şi taxe care se plătesc prin aplicarea şi anularea timbrelor fiscale mobile.
Etimoloeie •g' este un termen recent încă din sec. 14-15, folosit în Țările de Jos, dar mai mult de către
francezi.
4 atunci se percepea un impozit pentru anumite persoane avute, care se distingea de ceilalți purtând nişte
cãciulițe țuguiate =numite= taxis •g' s-a pus impozit pe acşti purtători de taxis.

În stabilirea şi aplicarea taxelor se au în vedere unele principii, şi anume:

unicitatea taxării, în sensul că pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, aceasta nu datorează
taxa decát o singură dată.
răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de plată revine funcționarului sau persoanei încadrate de la
instituția sau organul de stat respectiv, şi nu debitorului;
nulitatea actelor nelegal taxate;
taxele sunt anticipative, în sensul că ele se datorează şi se achită în momentul solicitării serviciilor sau
lucrărilor ce urmează a ft efectuate de organele sau instituțiile de stat.

Contribuțiile 5i taxele parafìscale

Trebuie Uacută distincția dintre impozite şi taxe, care sunt principalele instrumente de acumulare a
veniturilor necesare întregü societăți, şi alte sarcini fiscale, precum contribuțiile şi taxele parafiscale.
În legislația financiară actuală a mai multor state, pe làngă impozite şi taxe, sunt reglementate şi două
categorii intermediare între acestea, cunoscute sub denumirea de contribuții şi taxe parafiscale:
Contribuțiile
D.p.d.v.teoretic, contribuțińe reprezintă sumele încasate de diferite întreprinderi sau instituții publice sau
private de la PF sau PJ, pentru avantaje reale sau potențiale de care acestea beneficiază.
Prin intermediul acestor contribuții sunt stabńite forme de participare parțială a PF sau PJ la acoperirea
unor cheltuieli efectuate de către stat, in finanțarea unor acțiuni sau obiective de care beneficiază aceste
categorii de PF sau PJ.
D.p.d.v. al reglementării legale interne — contribuțüle reprezintă sume datorate fondurüor speciale
extrabugetare. Taxele parafiscale
Sunt taxe speciale instituite, de regulă, de către colectivitățńe locale, in situația organizărü unor servicü
speciale la nivel local.
Caracteristica de bază este aceea că debitorii acestor taxe sunt exclusiv persoanele care beneficiază de
servicińe respective.
Taxele parafiscale reprezintă una din excepțiile de la principiul neafectării veniturilor bugetare —
destinația acestora fünd exclusiv finanțarea servicülor pentru a căror înfünțare sau funcționare au fost
instituite.
Func)iile taxelor și impozitelor
Veniturile fiscale - taxe, impozite, contribuții, alte venituri - sunt reglementate avàndu-se în vedere
anumite interese ale statului, grupate în aşa-numita politică fiscală.
Statul stabileşte în sarcina unor subiecte anumite obligații.
Concret, această obligație se realizează prin preluarea de către stat a unei părți din rezultatele financiare
ale subiectelor de drept impuse (în cazul impozitelor, prelevărilor, contribuțiilor sau vărsămintelor), ori prin
stabilirea în sarcina subiectelor de drept beneficiare a unei participări parțiale la acoperirea cheltuielilor
efectuate de stat pentru organizarea serviciilor publice (în cazul taxelor).
Impozitele şi taxele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei funcții:
contribuția la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății (fondurile fiscale);
redistribuirea unor venituri primare sau derivate;
13
 reglarea unor fenomene economice sau sociale.

Elementele definitorii ale veniturilor publice

Veniturile publice se caracterizează prin anumite trăsături individuale care trebuie să se găsească în mod
clar şi precis în norma juridică Uară de care veniturile nu s-ar putea determina, urmări şi realiza.
Elementele definitorii și comune ale veniturilor publice sunt următoarele:
denumirea venitului fiscal;
debitorul sau subiectul impunerii;
obiectul sau materia impozabńă;
unitatea de evaluare;
unitatea de impunere;
asieta sau modul de aşezare a venitului;
perceperea (încasarea) venitului fiscal;
termenele de plată;
înlesnirile, drepturile şi obligațüle debitorilor;
răspunderea debitorilor;
calificarea venitului fiscal.

Denumirea venitului fiscal

Aceasta este adecvată în raport de natura sa financiar-economică şi juridică: impozit, taxă, contribuție,
prelevare, vărsământ etc.

Debitorul sau subiectul impunerii

Debitorul este reprezentat de o persoană fizică sau juridică (contribuabili) care datorează, conform legii,
o taxă, un impozit sau este obligat la efectuarea unei anumite prelevări la bugetul statului. Ex.: societățile
comerciale (indiferent de natura capitalului), persoanele fizice cu capacitate deplină de exercițiu etc.
În legătură cu plata propriu-zisă a sumelor de bani către bugetul statului este necesar a ft facută
distinc)ia între subiectul impunerii (debitor) şi plătitorului acestuia. Regula o constituie faptul că aceeaşi
persoană are dublă calitate: cea de debitor şi cea de plătitor. Excepfiile de la această regulă sunt determinate
de cauze tehnice financiar-fiscale, atunci când plata la buget se face de către alte persoane (terți) decàt
subiectul impunerii, spre exemplu, în cazul stopajului la sursă.

Obiectul sau materia impozabilă

Este reprezentată de veniturile sau bunurile impozabile ori taxabile. Venitul impozabil poate îmbrăca
diferite forme: beneficiul sau profitul societăților comerciale, veniturile persoanelor fizice etc.; iar bunurile
impozabile se pot constitui în: clădiri, terenuri etc.

Unitatea de evaluare
Unitatea de evaluare a venitului fiscal reprezintă elementul care exprim ă cuantumul unitar al acestuia în
raport cu baza sa de calcul. Cuantumul unitar al venitului se poate stabili în funcție de posibilitățile tehnice
determinate, de obiectul şi de natura venitului, astfel: cota fixă şi cota procentuală (proporțională, progresivă
sau regresivă).

Unitatea de impunere
Este reprezentantă de unitatea în care se exprimă obiectul sau materia impozabilă: leul (în cazul
veniturilor), metrul pătrat sau hectarul (în cazul terenurilor) etc.

Asieta sau modul de așezare a venitului

Asieta reprezintă modalitatea de aşezare a obiectului sau m ărfii fiscale, identificarea subiectului și a
materiei impozabile, evaluarea acesteia și stabilirea cuantumului de plată.
R Prima operațiune în cadrul asietei o reprezintă stabilirea obiectului impozabil, care constă în
cunoașterea și evaluarea materiei impozabile. Practica financiară cunoaște două căi principale de evaluare a
materiei impozabile: evaluarea indirectă (bazată pe prezumție) și evaluarea directă.
14
 Evaluarea indirectă se poate realiza:
Pe baza semnelor (indiciilor) exterioare ale obiectului impozabil;
Pe calea evaluării forfetare;
Pe calea evaluării administrative.
Evaluarea directă se poate face pe una din următoarele căi:
Pe baza declarației unei terțe persoane;
Pe baza declarației contribuabililor.
R O a doua operațiune în cadrul așezării impozitelor o constituie stabilirea cuantumului impozitului
datorat de o persoană fizică sau juridică. După modul de stabilire a impozitului datorat, impozitele se
pot grupa în:
impozite de reparti)ie, sunt caracterizate prin aceea că statul stabilește suma globală a impozitelor ce
trebuie încasate de pe întreg teritoriul țării, urmănd ca suma să fie defalcată din treaptă în treaptă pe unități
administrativ-teritoriale, și
impozite de cotitate, se stabilește în cote fixe sau procentuale pentru fiecare contribuabil sau obiect
impozabil în parte.
Impozitele de repartiție sunt inechitabile comparativ cu impozitele de cotitate.

Colectarea/ perceperea/ i“ncasarea venitului fiscal

Încasarea venitului fiscal reprezintă realizarea efectivă a acestuia și se poate face prin mai multe metode:
Metoda plății directe;
Metoda reținerii și vărsării (stopajul la sursă);
Metoda aplicării de timbre mobile fiscale și/sau judiciare.

Termenul de plată
Termenul reprezintă data la care sau până la care un anumit venit trebuie să fie vărsat la bugetul public.
Termenul de plată se poate stabili:
fie sub forma unui interval de timp (an, trimestru, lună etc.), situație în care scaden)a (data limită) este
ultima zi a perioadei respective;
fie sub forma unei zile de plată, situație în care scaden)a coincide cu termenul de plată.

Înlesnirile, drepturile și obligațiile debitorilor

Sunt elemente expres și limitativ prevăzute prin actele normative care reglementează venituri fiscale și
se fine cont de ele la evaluarea bazei de calcul, în stabilirea cuantumului venitului fiscal, precum și la
încasarea acestuia,
Inlesnirile fiscale pot i“mbrăca forma reducerilor, scutirilor, amânărilor și eșalonărilor la plată acordate
deținătorului obiectului sau materiei impozabile; aceste înlesniri au ca scop stimularea valorificării
anumitor resurse materiale, producției unor mărfuri și sporirea rentabilității.

Răspunderea debitorilor
Reprezintă aplicarea formelor răspunderii juridice — administrative patrimoniale și penale — în
cazurile în care plătitorii săvârșesc infracțiuni sau contravenții în domeniul veniturilor fiscale.

Calificarea venitului fiscal

Această calificare se referă la stabilirea caracterului local sau central al venitului și atribuirea prin lege.
Obligația fiscală

Noțiunea de obligație fiscală

R Conținutul unui raport juridic este constiuit din drepturile și obligațiile subiectelor participante, în
materie fiscală vorbim despre creanțe fiscale și obligafii fiscale.

N.B. Obligația fiscală este stabilită unilateral de către stat în sarcina persoanelor fizice sau
juridice denumite contribuabili și constă în plata unei anumite sume de bani, la termenul stabilit, în contul
bugetului de stat.

15
 Premisele care dau naștere obligafiei fiscale sunt:
realizarea unui venit considerat de lege taxabil/ impozabil;
deținerea unui bun considerat de lege taxabil/ impozabil.

Legiuitorul roman, art. 22 Cpf, enumeră următoarele obligațiile fiscale:

obligația de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și
alte sume datorate bugetului general consolidat;
obligația de a calcula și de a înregistra în evidențele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile
și alte sume datorate bugetului general consolidat;
obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului
general consolidat;
obligația de a plăti dobânzi și penalități de întărziere aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor
sume datorate bugetului general consolidat (denumite obligații de plată accesorii);
obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată, la termenele legale,
impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă;
orice alte obligații care revin contribuabililor, PF sau PJ, în aplicarea legilor fiscale.
Clasificare: (1) obligații fiscale principale,
(2) obligații fiscale accesorii.

R Suma de bani pe care contribuabilul are obligația de a o plăti reprezintă un venit al bugetului de stat,
iar obligația al cărei obiect este va fi denumită obligație fiscală.
R Obligația fiscală este o obligație juridică, deoarece ea definește conținutul unui raport juridic ce ia
naștere între stat și persoanele determinate de lege (contribuabili), raport juridic al cărui izvor este legea,
executarea fiind asigurată, în caz de necesitate, prin intermediul constrângerii de stat.

Particularitățile obligației fiscale

Particularităfile obligafiei fiscale privesc în special izvorul acestei obligații, beneficiarul, obiectul, forma
sa, precum și condițiile de stabilire, modificare și stingere.
Izvorul obligației fiscale O va fi întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege care instituie și
reglementează un venit al bugetului de stat (impozit sau taxă), potrivit Constituției Romăniei. Prin lege se
stabilesc categoriile de PF sau PJ ce datorează bugetului de stat venitul respectiv, elementele venitului fiscal,
precum și modalitățile de plată ale acestuia.
Beneficiara obligației fiscale O este întreaga societate, deși calitatea de creditor o are statul.
N.B. Scopul instituirii unilaterale de către stat a acestei obligații este realizarea veniturilor
bugetului de stat, deci a fondului general de dezvoltare a societăfii, aceasta având, în final, calitatea de
beneficiară a sumelor ce fac obiectul obligației fiscale.
Obiectul obligației fiscal -9• constă întotdeauna într-o sumă de bani, aceasta fiind, în prezent, unica
formă în care statele moderne percep veniturile datorate bugetului de stat.
Forma obligației fiscale O obligația fiscală este constatată în form ă scrisă, prin titlul de crean)ă fiscală
care o individualizează la nivelul fiecărui contribuabil in raport de veniturile obținute sau de bunurile deținute.
Titlul de creanță fiscală este întocmit sau confirmat de organele financiare ale statului care au atribuții în acest
sens, în conformitate cu prevederile legale prin care se reglementează veniturile fiscale și cu respectarea
procedurii stabilite prin această reglementare pentru fiecare categorie de venit în parte.
Condițiile de stabilire și executare a obligației fiscale O sunt reglementate în mod diferit pentru fiecare
categorie de venituri fiscale, datorită particularităților prezentate de aceste venituri.
Variația condițiilor de stabilire şi executare a obligației fiscale mai este determinată şi de faptul că
impozitele moderne nu mai au rol de a acoperi cheltuielile publice, ci sunt folosite şi ca pârghii pentru
stimularea sau, dimpotrivă, i“mpiedicarea dezvoltării unor mecanisme economice.

Modificarea obligației fiscale O este determinată de cauzele prevăzute de lege, respectiv: modificarea
elementelor în raport de care s-a Uacut individualizarea obligației fiscale, modificarea termenelor de plată
stabilite anterior, modificarea situației juridice a contribuabililor şi, în general, orice modificare a actelor
normative ce reglementează veniturile fiscale.

16
 Stingerea obligației fiscale O se realizează prin modalități comune şi altor obligații juridice Plata,
executarea silită sau prescripția), fiind reglementate însă şi o serie de modalități speciJce (compensarea,
scăderea sau anularea obligației fiscale).

Cu toate diferențele existence între obligația fiscalã şi obligația civilă, prin aplicarea in ceea ce priveşte
obligația fiscală a unui criteriu de clasificare folosit in dreptul civil, aceasta a fost considerată ca fiind o
obligație de „a face"
Plecànd de la premisele care dau naştere obligației fiscale, acele împrejurări de fapt, şi anume, realizarea
unui venit
sau deținerea www bun, în cazul deținerii www bun obligația fiscalã apare ca o obligație propter rem
Premisele vor fi diferite în funcție de fiecare categorie de venituri fiscale, iar ele vor marca din punct de
vedere juridic naşterea obligației fiscale în sarcina unui anumit contribuabil.
N.B. Constatarea calității de contribuabil a unei persoane şi stabilirea elementelor ce
caracterizează obligația fiscală ce ii revine, în special a cuantumului sumei ce urmează a o plăti bugetului de
stat, precum şi a eventualelor înlesniri legale de care beneficiază, are loc prin întocmirea de către organele
fiscale abilitate a titlului de creanță fiscală.

Titlul de creanță fiscală - individualizarea obligației fiscale

Noțiunea titlului de creanță fiscală

Legea instituie o obligație cu caracter general, a cărei concretizare ca obligație bănească într-un anumit
cuantum, ce incumbă unui anumit contribuabil, se realizează prin titlul de creanță fiscală.
Art. 110 Cpf prevede aspecte privind colectarea creanțelor fiscale, astfel potrivit legii, colectarea constă
în exercitarea acțiunilor care au ca scop stingerea creanțelor fiscal şi se face în temeiul unui titlu de creanță
sau a1 unui titlu executoriu, după caz.
Astfel, titlul de creanță fiscală este modalitatea de individualizare a obligației fiscale dintr-o obligație
cu vocație generală instituită prin lege într-o obligație particulară.

N.B. Titlul de creanță fiscală reprezintă actul juridic unilateral care constată și
individualizează obligația fiscalã generalã instituitã de lege stabilind întinderea obligației ce revine
contribuabilului, precum şi condi)iile și termenele in care se va face executarea obligației individualizate.

Potrivit art. 110 alin.3 titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța
fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
D Titlu de creanță fiscală se întocmeşte sau se confirm ă de către organele care compun aparatul fiscal al
statului şi cărora le revin competența de a calcula impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.

Dispozițiile legale, art. 110 alin.3, prevăd următoarele categorii de titluri:

•î• decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;
•î• declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară
obligațiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legü;
•î• decizia prin care se stabileşte şi se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii,
reprezentând dobânzi şi penalități de întârziere, stabilite de organele competence,
•î• declarația vamală pentru obligațiile de plată in vamă,
•î• documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii,
potrivit legii,
•î• procesul-verbal de constatare şi sancğonare a contraven ğei, întocmit de organul prevăzut de
lege, pentru obligațüle privind plata amenzilor contravenționale;
•î• decizia de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 28 Cpf;
•î• ordonan ța procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instan Rei judecătore şti ori un extras
certificat
întocmit în baza acestor acte, în cazul creanțelor fiscale stabilite, potrivit legü, de procuror sau de
instanța judecătorească.

17
 N.B. Depăşirea de către organele fiscale a cadrului stabilit de lege pentru individualizarea obligației
fiscale va da contribuabilului dreptul de a contesta titlul de creanță fiscală astfel emis (art. 205-218 Cpfì.
Totodată, ca act juridic unilateral dă naştere unui drept de creanță al statului având ca obiect sumele de
bani, înscrise în titlu, pe care contribuabilul le datorează bugetului de stat, iar, corelativ, contribuabilului
obligația de a plăti aceste sume i“n cuantumul şi termenele stabilite.
R Codul de procedură fiscală defineşte actul administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal
competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligațiilor fiscale
(art. 41 Cpfì.
Astfel, judecarea contestafiilor formulate i“mpotriva actelor aministrative fiscale se face în cadrul
contenciosului administrativ, în general, iar, în particular, în cadrul contenciosului administrativ-fiscal sau,
într-o altă denumire recunoscută de doctrină, în cadrul contenciosului fiscal.
Potrivit art. 43 C.proc.fisc. actul administrativ fiscal se emite numai in formă scrisă şi trebuie să
cuprindă următoarele elemente:
denumirea organului fiscal emitent;
data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
obiectul actului administrativ fiscal;
motivele de fapt; fl temeiul de drept;
numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
ştampila organului fiscal emitent;
posibilitatea de a ft contestat, termenul de depunere a contestației şi organul fiscal la care se depune
contestația;
mențiuni privind audierea contribuabilului.

Coroborând art.43 alin.2 cu art. 28 alin.3 Cpf reiese că titlul de creanță fiscală trebuie să mai cuprindă în
condițiile respective şi:
codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligației debitorului principal,
precum şi orice alte date de identificare;
numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau
sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
cuantumul şi natura sumelor datorate;
termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal;
temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.
Coroborând art.43 alin.2 cu art.141 alin.4 Cpf reiese că titlul de creanță fiscală trebuie să mai cuprindă şi
codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare, cuantumul
şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
N.B. La baza emiterii titlului de creanță de către organele financiare se află, pentru anumite
categorii de venituri fiscale, declarația de impunere sau taxare pe care contribuabilul are obligația legală de a
o prezenta acestor organe din momentul în care realizează un venit impozabil sau deține un bun impozabil sau
taxabil.
Contribuabilul are obligația de a comunica organelor fiscale competente orice modificare a datelor
declarate anterior. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea contravențională a contribuabilului.
R Prin declarația de impunere, contribuabilul identifică veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile.
Această declarație trebuie depusă la organele fiscale competente într-un anumit termen de la ivirea premiselor
ce dau naştere obligației fiscale în sarcina contribuabilului, respectiv de la obținerea venitului sau de la
dobândirea bunului în legătură cu care există această obligație.
R Organele fmanciare au dreptul de a verifica exactitatea datelor înscrise în declarația de impunere şi de
a solicita contribuabililor documentele contabile, evidențele şi orice alte elemente materiale sau valorice,
necesare în vederea cunoaşterii realității obiectelor sau surselor impozabile sau taxabile.

Particularitățile titlului de creanță fiscală

Titlul de creanță fiscală este un act juridic declarativ de drepturi şi obligații

Titlul de creanță nu este constitutiv de drepturi, întrucàt obligația de plată nu se naşte în temeiul titlului
de creanța,“ ci /n temeiul legii, titlul de creanță fiscală avánd doar caracterul unui act constatator al obligației
18
fiscale legale.
N.B. Prin emiterea sau confirm area de către organele competente se constată doar dreptul
statului de a încasa sumele de bani datorate bugetului de stat și obligația in acest sens ce revine
contribuabilului.

Prin legea ce reglementează un impozit sau o taxă se instituie o obligație ce va reveni oricărei PF sau PJ
ce va îndeplini condițüle cerute de acea lege.
Odată ivite premisele stabilite de lege pentru naşterea obligației de plată a impozitului sau a taxei,
respectiv realizarea unui venit sau deținerea unui bun PF sau PJ va deveni contribuabil. Ea va avea obligația
de a întocmi declarația de impunere sau taxare, pe baza căreia se va emite titlul de creanță fiscală. Aceasta va
constata doar individualizarea față de o anumită PF sau PJ a obligației fiscale cu vocație generală
reglementată de lege.
Importanta practică a calificării titlului de creanță fiscal ca fiind un act juridic declarative este
evidențiată în ipoteza în care contribuabilul nu își respectă obligația de a întocmi și depune la organele fiscale,
în termenul stabilit, declarația de impunere.
În lipsa acesteia, nu va fi emis nici un titlu de creanță fiscală.
Ulterior, prin intermediul unui control întreprins de organele abilitate sau prin declarația Uacută cu
întârziere de către contribuabil, se constată că acesta realizează un venit impozabil sau deține un bun
impozabil sau taxabil și, în consecință, se va emite titlul de creanță fiscală.
În paralel, va fi angajată și răspunderea contravențională sau chiar penală a contribuabilului pentru
nenedeclararea în termen a veniturilor realizate sau a bunurilor deținute, fapta sa reprezentând o formă de
evaziune!fiscală.

Titlul de creanță fiscală este executoriu prin el însuși

Această particularitate își are rațiunea i“n necesitatea realizării veniturilor bugetului general consolidat
la termenele și i“n cuantumul prevăzut de lege. Avănd în vedere destinația taxelor și impozitelor și faptul că
beneficiară a acestor sume este întreaga societate, fiind vorba prin urmare despre un interes public, legiuitorul
a recunoscut caracterul executoriu de drept al creanței fiscale.
N.B. Titlul de creanță fiscală este executoriu de drept, fără a mai fi necesară învestirea sa cu
formulă executorie, astfel încât prevederile sale pot fi aduse la îndeplinire fără nici o altă formalitate.

Caracterul de titlul executoriu al titlului de creanță fiscală este consacrat de leguitor prin dispozițiile
art.141 alin.1 Cpf care dispune că executarea silită a creanțe lor fiscale se efectuează i“n temeiul unui titlu
executoriu emis, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent
în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui i“nscris care, potrivit legii, constituie
titlu executoriu.
Iar art.141 alin.2 Cpf dispune că titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală
este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt
mod prevăzut de lege. Totodată, modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod
corespunzător.

N.B. In aceste condiții, din momentul emiterii titlului de creanță fiscală, atunci când constată neplata
la termenele legale a sumelor reprezentând impozite și taxe, organele fiscale au dreptul și obligafia să
procedeze la i“ncasarea acestora pe calea executării silite, potrivit procedurii instituite prin Cpf, astfel,
procedura executării silite urmează a fi declanșată din oficiu de către organele fiscale competente, nefiind
necesară intervenția unor alte organe ale statului care să autorizeze executarea silită. Iar, în cazul nerespectării
acestei obligații, care este imperativă, poate fi angajată răspunderea patrimonială sau penală, după caz, a
persoanelor din cadrul organelor fiscale care aveau drept sarcină de serviciu de a constata depășirea
termenelor legale de plată și de a proceda la executarea silită, conform dispozițiilor legale.

Titlul de creanță fiscală este întocmit în formă scrisă

Această trăsătură este consacrată de leguitor în dispozițiile art. 43 alin. (1) C.proc.fisc.
Forma scrisă a titlului de creanță fiscală este o condiție procedurală impusă de legiuitor subiectelor de
drept cărora le este încredințată calcularea sumelor datorate bugetului de stat.

19
 Din punctul de vedere al modului întocmirii, individualizarea impozitelor și taxelor prin titlul de creanță
fiscală se realizează prin două modalități:
prin titlul de creanță întocmit exclusiv în acest scop (titlul de creanță explicit) și
prin acte care implicit sunt și titluri de creanță fiscală (titluri de creanță implicite).

Clasificarea titlurilor de creanță fiscală

Titlurile de creanță fiscală sunt reprezentate de actele de impunere i“ntocmite i“n formă scrisă de
organele fiscale, diferite în funcție de categoria de impozite sau taxe pe care o constată.
Titlurile de creanță fiscală sunt clasificate în:
titluri de creanță fiscală explicite;
titluri de creanță fiscală implicite.

Titlurile de creanță fiscală explicite

In marea lor majoritate, titlurile de creanță fiscală sunt întocmite exclusiv în scopul de a constata
obligația unui contribuabil de a plăti o sumă de bani, cu titlu de impozit, taxă sau alt venit public către bugetul
general
consolidat, individualizănd astfel obligația cu vocație generală instituită de legea ce reglementează
venitul fiscal respectiv.

N.B. Titlurile de creanță fiscală explicite sunt întocmite exclusiv în scopul de a constata și
individualiza o obligație fiscală.

Exemple de titluri de creanță fiscală explicite:

Procesul-verbal de impunere;
Pentru anumite categorii de venituri, întinderea obligației fiscale ce revine contribuabilului este
determinată de organele fiscale, pe baza datelor declarate de acesta, prin i“ntocmirea procesului-verbal de
impunere. Acest proces-verbal va reprezenta titlul de creanță fiscală ce individualizează obligafia de plată a
contribuabilului.
În baza proces-verbal de impunere, organele fiscale vor comunica subiectului plătitor, înainte de
termenul la care impozitul trebuie plătit, o înștiințare de plată, care conține precizarea sumei pe care acesta o
datorează bugetului de stat.
Declarația de impunere
In ceea ce privește anumite categorii de impozite, titlul de creanță fiscală îl reprezintă chiar declarafia de
impunere i“ntocmită de contribuabil și depusă la organul fiscal competent. Organul fiscal va verifica
exactitatea datelor înscrise în declarația de impunere și a calculului impozitului datorat, dar nu va emite un alt
act care să aibă natura unui titlu de creanță.
Documentul de evidență întocmit de contribuabil
În cazul obligațiilor fiscale care se stabilesc de către plătitor, titlul de creanță îl va reprezenta
documentul de evidență pe care acesta are obligafia de a-1 i“ntocmi i“n condifiile și la termenele stabilite de
lege. Pe baza acestor evidențe, plătitorul i“ntocmește declarafiile sau deconturile !fiscale, pe care le va depune
la organele financiare competente.
Ex: în cazul impozitului pe profit, contribuabilii depun declarafii trimestriale și anuale privind impozitul
pe profit, în temeiul cărora se efectuează plățile trimestriale și anuale ale acestui impozit. Un alt venit fiscal
pentru care titlul de creanță fiscală este reprezentat de declarația întocmită de contribuabil și verificată de
organele fiscale este TVA-ul.
Declarația vamală
În ceea ce privește taxele vamale, titlul de creanță fiscală îl va reprezenta declarafia vamală de import
i“ntocmită de importatorul-debitor al taxelor vamale. Prin același document se va determina și TVA datorată
pentru bunurile importate
Titlurile de creanță fiscală implicite
Anumite categorii de venituri fiscale sunt individualizate prin titluri de creanță cuprinse în acte juridice
care au un alt conținut principal. Aceste înscrisuri, reprezentând titluri de creanță fiscală implicite, sunt
întocmite de organele financiar-contabile sau de alte organe ale statului.

20
 N.B. Titlurile de creanță fiscală implicite sunt acte juridice întocmite într-un alt scop și cu
altă destinație însă, datorită necesității de a facilita încasarea veniturilor bugetare, sunt în acelaşi timp, și tiluri
de creanță fiscală.

Au în același timp și natura juridică a unui titlu de creanță fiscală următoarele înscrisuri:
Documentele (statele) de plată a salariilor și a altor drepturi salariate impozabile;
Acestea conțin și calculul impozitului pe salarii datorat de fiecare persoană angajată, potrivit legii
angajatorul având, pe lângă obligația de a calcula impozitul, și pe aceea de a-1 reține și vărsa bugetului de
stat.
Nevărsarea la termen a impozitului pe salarii de către angajator va atrage răspunderea patrimonială a
acestuia, sub forma majorărilor de i“ntârziere.
In ceea ce privește impozitul pe salarii, calitatea de contribuabil o are salaria tu1, persoana angajată cu
contract de muncă, iar această obligafie fiscală ce i“i revine este individualizată prin statul de plată a
salariatului, document care, potrivit legii, conține și calculul impozitului aferent salariului cuvenit persoanei
angajate.
Documentul care constată plata dividendelor și reținerea impozitului pe dividende;
În materia impozitului pe dividende, societăfile comerciale plătitoare ale dividendelor au obligafia ca, o
dată cu plata acestora către acționari sau asociați, să calculeze, să refină și să verse impozitul aferent acestora.
Actul constatator întocmit de organul de control financiar.
Un titlu de creanță aparte datorită conținutului său complex este actul ce constată rezultatele unui
control financiar întreprins de organele de control competent:
procesul-verbnf de control - în cazul confronfefor inopinnfe (efectuate de obicei de către Garda
Financiară) sau
røporf de inspecție fiscală - in cazul controalelor de fond asupra contabilității (efectuate de către
Direcțiile Generale de Finanțe Publice Județene ori de către Direcția Generală Mari Contribuabili).
Dacă, în urma controlului efectuat, organul de control va constata încălcarea de către contribuabili a
normelor legale privitoare la impozite şi taxe, va înscrie aceste constatări în actele de control întocmite.
Actul de control fmanciar va reprezenta titlul executoriu şi pentru majorările de întârziere datorate
pentru neplata la termen a sumelor datorate Bugetului de stat.

Modificarea obligației fiscale

Regula

După individualizarea obligației bugetare în sarcina unui subiect plătitor prin titlul de creanță, această
obligație trebuie îndeplinită în limitele stabilite prin actul de individualizare şi la termenele prevăzute de lege.
Ca şi regulã, obligația fiscalã nu se modificã odată stabilită.

Modifìcarea obligației fiscale stabilită inifial este expres şi limitativ prevăzută de lege, fiind
reglementete, patru situații (excepții) care pot intervenii numai pânã în momentul stingerii obligației
(scadențã). In asemenea situații, titlul de creanță fiscală va ft modificat, obligația astfel constatată urmând a ft
adusă la îndeplinire în conformitate cu noul său conținut.

Excepția

Modificarea obligației fiscale intervine în una din următoarele situații (excepții):

modificarea elementelor în raport cu care s-a Uacut individualizarea sa;
modificarea situației juridice a subiectului plătitor;
acordarea înlesnirilor prevăzute de lege;
modificarea actelor normative prin care se instituie şi reglementează venituri ale bugetului de stat.

Modificarea elementelor în raport cu care s-a făcut individualizarea obligației fiscale

Până în momentul în care creanța fiscală devine exigibilă este posibilă apariția unor modificări i“n ceea
ce priveşte premisele i“n raport cu care a avut loc individualizarea obligației fiscale i“n sarcina unui subiect
21
plătitor.
Elementele arătate de acesta prin declarația de impunere sau constatate direct de organele fiscale şi care
au stat la baza emiterii titlului de creanță ce individualizează obligația fiscală se pot modifica până în
momentul executării obligației. In consecință, obligația fiscală se va modifica.
Ex.: Conform art. 84 Cpf, declarațińe fiscale pot fi corectate de către contribuabili din proprie inițiativă.
•.• Actele normative ce instituie impozite şi taxe stabilesc obligafia ce revine subiectului plătitor de a
comunica organelor fiscale modificările intervenite în legătură cu declarațiile inițiale.
ü• În majoritatea cazurilor ce determină modificarea obligației bugetare intervin schimbări i“n ceea ce
priveşte materia impozabilă, în sensul majorării sau reducerii acesteia, schimbări care au loc însă în intervalul
de timp cuprins între individualizarea obligației şi momentul stingerii acesteia.
Trebuie să se facă distincția între o modificare a obligației fiscale şi situafiile i“n care i“ntinderea
obligației bugetare variază de la un termen de plată la altul în funcție de variațiile materiei impozabile.
Este mai ales cazul obligațiilor fiscale ce revin comercianților - impozitul pe profit, TVA etc. Materia
impozabilă ce stă la baza stabńirii acestor obligații (profitul, prețul bunurilor sau servicülor etc.) variază în
cursul desUaşurării activității economice, de aceea şi termenele de plată sunt mult mai dese.
În catz acestor obligațü fiscale nu intervine o modificare, ci o variație continuă a materiei impozabile
ce determină o
individualizare a lor la intervale de timp mai scurte.
Modificarea elementelor în raport cu care a fost determinată obligația fiscală mai poate interveni şi:
i“n urma admiterii contestafiilor formulate de contribuabili i“mpotriva actelor de stabilire a obligațiilor !
fiscale -
sau
i“n urma controlului exercitat de organele!financiare competente.

Modificarea situației juridice a contribuabilului

Şi în acest caz, modificarea obligației bugetare va interveni i“n măsura i“n care sunt i“ndeplinite
condifiile prevăzute de actele normative.
ü• În situația lichidării/dizolvării unui contribuabil, pentru determinarea profitului impozabil se ia în
calcul şi
procitul rezultat din lichidarea patrimoniului acestuia.
ă• În cazul fuziunii sau al divizării unui contribuabil care își încetează existența, sumele rezultate din
evaluările generate de aceste operațiuni se vor reflecta m conturile de rezerve ale entităților rezultate, bară a fi
utilizate la majorarea capitalului social.
Cazurile i“n care modificarea situafiei juridice a contribuabilului atrage schimbarea elementelor avute
i“n vedere la determinarea obligafiei fiscale, ducând astfel la modificarea acesteia, fac obiectul
reglementărilor referitoare la fiecare categorie de venituri bugetare în parte.

Modificarea obligației fiscale prin acordarea înlesnirilor legale

Acest caz de modificare a obligației fiscale intervine în situațiile în care, ulterior individualizării
obligației în sarcina unui contribuabil, acesta solicită și ob fine acordarea de i“nlesniri prevăzute de lege -
amânări, eșalonări, reduceri, scutiri.
fi• In măsura stabilirii acestor înlesniri, obligația fiscală inițială va fi modi ficată fie i“n privința
termenelor la care va fi scadența, fie i“n privința cuantumului sumei ce face obiectul obligafiei.
fi• Înlesnirile legale acordate de organele financiare ale statului, denumite și facilități fiscale, sunt
reglementate de principiu prin art.125 Cpf.
Actele normative ce instituie venituri ale Bugetului de stat datorate de PF sau PJ pot reglementa pentru
fiecare categorie de venituri, înlesnirile ce pot fi acordate, precum și competențele în această materie.
•.• Înlesnirile pentru impozitele și taxele datorate Bugetului de stat se pot acorda atât i“naintea i“nceperii
executării silite, căt și i“n timpul efectuării acesteia.

Alin.2 art. 125 Cpf prevede următoarele înlesniri la plată:

eșalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevențelor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul
local;
amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuțiilor și a altor obligații la bugetul local;
eșalonări la plata majorărilor de întârziere de orice fel, cu excepția majorărilor de întârziere datorate pe
22
perioada de eșalonare;
amânări și/sau scutiri ori amânări și/sau reduceri de majorări de întârziere, cu excepția majorărilor de
întărziere datorate pe perioada de amânare;
scutiri sau reduceri de impozite și taxe locale, în condițiile legii.

•.• Procedura de acordare a înlesnirilor legale se stabilește prin legi speciale. Nerespectarea de către
contribuabili a condițiilor și a termenelor în care le-au fost acordate înlesnirile la plata obligațiilor fiscale
determină exigibilitatea creanței bugetare și, prin urmare, posibilitatea declanșării procedurii de executare
silită cu privire la întreaga sumă neplătită.
Pe perioada pentru care s-au acordat amânări sau eșalonări la plata obligațiilor fiscale cursul prescripfiei
va fi suspendat, dar vor curge majorările stabilite și calculate potrivit dispozițiilor legale.
•.• Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de
garan)ii. Astfel:
R Pentru obligațiile la bugetul local, datorate și neachitate de către persoanele fizice, garanția este:
o sumă egală cu două rate medii din eșalonare, reprezentând obligații bugetare locale eșalonate și
majorări de întărziere calculate, m cazul eșalonărilor la plată;
o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate și majorările de i“ntârziere
calculate și numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.
R Pentru obligațiile la bugetul local, datorate și neachitate de către persoanele juridice, garanția este de
100% din totalul creanței bugetare locale pentru care s-a acordat i“nlesnirea.

ă• Nerespectarea de către contribuabili a condițiilor i“n care le-au fost acordate i“nlesnirile are drept
consecință revocarea acestora, precum și obligația de plată a majorărilor de întârziere pentru întreaga perioadă
în care au beneficiat de înlesniri. De asemenea, organele fiscale competente vor putea trece de îndată la
executarea silită a obligațiilor bugetare devenite exigibile în acest mod.

Modificarea actelor normative prin care se instituie și reglementează veniturile publice

Aceste acte normative se aplică tuturor raporturilor juridice existente, ceea ce duce la modificarea in
mod corespunzător a tuturor obligațiilor fiscale stabilite anterior, in sensul reducerii, majorării sau stingerii
acestora.
N.B. Organele fiscale competente au obligația de a aplica aceste modificări tuturor titlurilor
de creanță fiscală i“nscrise i“n evidențele lor, comunicând contribuabililor modificările intervenite.
•I• Actele normative în materie fiscală sunt întotdeauna de imediată aplicare, ele modificând obligațiile
fiscale născute înainte de intrarea lor în vigoare dar încă neajunse la scadență.
•.• Actele normative fiscale nu modificã însã titlurile de creanță fiscale şi nici titlu rile executorii emise
înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări fiscale.
N.B. Nu va interveni o modificare a obligației fiscale în situația în care, ca urmare a
nerespectării de către contribuabili a prevederilor legale în materia realizării veniturilor Bugetului de stat,
acestora li se vor aplica sancțiuni cu caracter fiscal, sub forma majorărilor de întàrziere, amenzilor fiscale, etc.
Deşi în acest caz contribuabilul va trebui să plătească o sumă mai mare către Bugetul de stat decàt cea
stabilită inițial, în realitate este vorba de cumularea unor sume având un regim juridic distinct.

Exigibilitatea obligației fiscale

Obligația fiscală odată individualizată devine exigibilă (scadentă) la o anumită dată, stabilită prin acte
normative ce reglementează sarcina fiscală. Astfel, creanțele fiscale şi respective obligațiile fiscale sunt
scadente la termenele prevăzute de reglementările legale, îndeosebi Codul fiscal.

Totodată, pentru creanțele fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice şi pentru creanțele
fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor ft stabilite prin ordin al
Ministrului Finanțelor Publice respectiv şi respectiv prin Ordin comun al ministrului internelor şi reformei
administrative.
ü• Spre exemplu, potrivit, art.111 alin.2 pentru dìferențele de obligații fiscale principale 5i pentru
obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte in funcție de data
23
comunicării acestora, astfel:
dacă data comunicării este cuprinsă i“n intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de
5 a lunii următoare;
dacă data comunicării este cuprinsă i“n intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data
de 20 a lunii următoare.
•t• Pe cànd pentru obligațiile fiscale e5alonate sau amánate la plată, precum şi pentru accesoriile
acestora, potrivit alin.3 art.111 Cpf, termenul de plată se stabilește prin documentul prin care se acordă
înlesnirea respectivă.
R În situația în care termenul de plată a obligației fiscale se sUarşeşte într-o zi nelucrătoare, plata se
consideră Uacută în termen, dacă este efectuată în ziua lucrătoare imediat următoare.

Dobânzile, penalitățile de întârziere şi majorările de întârziere - răspunderea patrimonială

Neîndeplinirea de către contribuabil a obligațiilor sale fiscale, la momentul la care acestea au devenit
exigibile, atrage obligarea sa la plata dobânzilor, penalită)ilor de întârziere sau majorărilor de întârziere
prevăzute de lege denumite şi accesorii a sumelor principale, ca formă de răspundere patrimonială specifică
dreptului fiscal.

Dispoziții generale privind dobânzi şi penalități de întârziere

N.B. Potrivit art.119 alin.1 Cpf pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a
obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalități de întârziere.

Dobânzile
R Regulă generală:
-ł- Dobânzńe se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare
termenului de scadențã 5i pánă la data stingerii sumei datorate inclusiv (art.120 alin.1).
1 Nivelul dobânzü este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legńe bugetare
anuale (art.120 alin.7).

R Excepții şi diferite situații stabilite de lege:

Potrivit alin.4 art.120, prin excepfie de la prevederile alin.1, se datorează dobânzi după cum urmează:
pentru impozitele, taxele și contribu)iile stinse prin executare silitã, pânã la data întocmirii procesului-
verbal de distribuire inclusiv. In cazul plății prețului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii
procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobànzile sunt datorate de către
cumpărător;
pentru impozitele, taxele, contrihuțiile şi alte .sume datorate bugetului general con.solidat de cãtre
debitorul declarat insolvabil care nu are venituri și bunuri urmãribile, până la data trecerii în evidența
separată, potrivit prevederilor art.176 Cpf.

Potrivit alin.2 art.120, pentru diferen)ele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din
corectarea declara)iilor sau modifícarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu
ziua
imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența şi până la data stingerii
acesteia inclusiv.
O Potrivit alin.3 art.120, în situația în care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau
modificarea unei decizii de impunere sunt negative i“n raport cu sumele stabilite inițial, se datorează dobânzi
pentru suma datorată după corectare ori modificare, începànd cu ziua imediat următoare scadenței şi până la
data stingerii acesteia inclusiv.

Potrivit alin.6 art.120, pentru obligațüle fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul
pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează:
pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plă)ile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii
de plăți anticipate se calculează până la data plății debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;
dobânzile pentru sumele neachitate in anul de impunere potrivit lit. a), se calculează începând cu data de
24
1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv;
în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit
prin deciziile de plă)i anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor
celui de impunere, la soldul neachitat i“n raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală,
urmând a se face regularizarea dobânzilor in mod corespunzător.

Potrivit alin.5 art.120, modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe
între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit
datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale va ft reglementat prin
norme metodologice aprobate prin ordin al preşedintelui ANAF.

u Dobânzile i“n cazul înlesnirilor la plată (art 123 Cpr

RPe perioada pentru care au fost acordate i“nlesniri la plata obligațiilor fiscale restante se datorează
dobânzi pentru obligațiile fiscale ce fac obiectul înlesnirii la plată, cu excepția celor prevăzute la art.119
alin.2.
Normele metodologice cu privire la acest articol prevăd următoarele:
Pe perioada amânării şi/sau eşalonării la plata obligațiilor fiscale restante se datorează dobânzi calculate
începând cu data aprobării de către organul competent a înlesnirii acordate şi până la data efectuării ultimei
plăți datorate.
Dobânzile datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată a obligațiilor fiscale se calculează de
către organele competente care aprobă înlesnirea la plată, urmând ca acestea să fie comunicate debitorului.
Dobânzile se achită lunar, inclusiv pe perioada de grație acordată la eşalonare şi pe perioada amânării la plată,
conform graficelor care constituie anexă la documentul de aprobare a înlesnirilor la plată. Nu se datorează
dobânzi pentru amânarea sau eşalonarea la plată a dobânzilor şi a penalităților de întârziere.
Până la data aprobării de către organul competent a înlesnirii la plată debitorul datorează dobânzi
conform prevederilor art.115 Cpf.
În situația în care debitorul beneficiar al unei înlesniri la plată achită debitul integral într-o perioadă mai
mică decât cea acordată prin înlesnire, organul fiscal competent va recalcula cuantumul dobânzilor în funcție
de data la care a fost făcută plata.
Calculul dobânzilor datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată se face pentru fiecare termen de
plată lunar, inclusiv pe perioada de grație sau pe perioada amânării la plată, prin înmulțirea soldului rămas de
plată la termenul anterior ratei curente cu numărul de zile calendaristice ale intervalului de timp şi cu nivelul
cotei dobânzii, conform exemplului următor:
O Se consideră, de exemplu, o înlesnire acordată în următoarele condiții:
data aprobării înlesnirii: 13 ianuarie 2005;
eşalonare pe 12 luni, cu o perioadă de grație de 6 luni;
suma eşalonată: 12.000.000 lei;
cota dobânzii: 0,06%/zi.

Dobânzile i“n cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget (art 124

H Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua
următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 şi 21 sau la art.70, după caz, pànă la data stingerii
prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Art.117 alin.2 şi 21 dispun următoarele: “(2) Prin excepție de la prevederńe alin. (1), sumele de restituit
reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de
persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, in termen de cel mult 60 de zńe de la
data comunicărü deciziei de impunere.
(21) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele încasate prin poprire, in plus față de creanțele
fiscale pentru care s-a îrtființat poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal in termen de cel mult 5 zńe
lucrătoare de la data încasării”
Art.70 - Termenul de soluționare a cererńor contribuabililor prevede următoarele: “(1) Cererile depuse
de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal in termen de 45 de zńe de
la înregistrare.
(2) În situațüle in care, pentru soluționarea cererü, sunt necesare informațü suplimentare relevante
25
pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii
informațülor solicitate”

H Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi se suportă din același buget din care
se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Normele metodologice cu privire la acest articol prevăd următoarele:
Dobânda se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului
prevăzut la art.112 alin.2 şi art.199 Cpf până la data stingerii inclusiv a obligației de plată prin compensare,
restituire sau rambursare.
Pentru obligațiile fiscale neplătite la termenul legal de plată, cu excepția dobânzilor, penalităților şi a
amenzilor, se datorează o penalitate de întârziere de 0,5% pe fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere,
începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea aveau scadența şi până la data stingerii
acestora inclusiv. De exemplu, în cazul unei obligații fiscale cu termenul de plată scadent la data de 25 martie,
dacă suma a fost achitată între 1 aprilie și 30 aprilie, se datorează penalitatea de întârziere
corespunzătoare unei luni, iar dacă se achită în perioada 1 mai - 31 mai, se datorează penalitatea de întârziere
corespunzătoare pentru două luni.
Penalitatea de întârziere pentru sumele neachitate la termen se datorează pentru luna în care s-a
comunicat către plătitor o somație de plată prin care, conform prevederilor art.140 Cpf, începe executarea
silită.
În cazul în care s-au acordat înlesniri la plata obligațiilor fiscale pentru care nu s-a început executarea
silită, penalitatea de întârziere se datorează inclusiv pentru luna în care a fost aprobată înlesnirea la plată.

ă• Penalități de întârziere
R Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru
neachitarea la scadentă a obliga)iilor fiscale principale (art.1201 alin.1).

R Potrivit alin.2 art.1201, nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:

dacă stingerea se realizează i“n primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează
penalită)i de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse;
dacă stingerea se realizează i“n următoarele 60 de zile, nivelul penalită)ii de întârziere este de 5% din
obligațiile fiscale principale stinse;
dacă stingerea se realizează i“n după 60 de zile, nivelul penalită)ii de întârziere este de 15% din
obligațiile fiscale principale rămase nestinse.

R Potrivit alin.3 art.1201, penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.

K Dobanzi și penalităfi de i“ntârziere i“n cazul plă)ilor efectuate prin decontare bancară (art.121
CpD
Nedecontarea de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3
zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligația de plată a
sumelor respective și atrage pentru acesta dobânzi și penalită)i de întârziere la nivelul celor prevăzute de lege,
dobânzile de 0.04%/zi, iar penalităfi de i“ntârziere de 5%/zi sau 15%/zi, după termenul de 3 zile.
H Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului și nedecontate de unitățile bancare, precum și a
dobânzilor și penalităților de întărziere prevăzute la alin.1 art.121 Cpf, plătitorul se poate îndrepta împotriva
unității bancare respective.

K Dobânzi și penalităfi de i“ntârziere i“n cazul compensării (art.122 CpD

În cazul creanțelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile și penalităfile de i“ntârziere sau majorările
de i“ntârziere, după caz, se calculează până la data care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe,
lichide și exigibile.

K Dobânzi și penalităfi de i“ntârziere i“n cazul desch iderii procedurii

insolven)ei (art 122' Cpfl
În cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute
anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere
26
potrivit legii care reglementează această procedură, Legii 85/2006 privind procedura insolvenței.

K Dobânzi și penalităfi de i“ntârziere i“n cazul contribuabililor pentru care s- a pronun)at o

hotărâre de dizolvare (art 1222 CpD
Pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei i“nregistrării hotărârii de dizolvare a
contribuabilului la registrul comerțului, începând cu această dată nu se mai datorează și nu se calculează
dobănzi și penalități de întărziere.
În cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desființat actul care a stat la baza
i“nregistrării dizolvării, se calculează dobănzi și penalități de întărziere între data înregistrării la registrul
comerțului a actelor de dizolvare și data răm ânerii irevocabile a hotărârii de desființare.

K Principiile de aplicare a dobânzilor și penalită)ilor de întârziere sunt:

O nu se datorează pentru sumele datorate cu titlu de amenzi și obligații fiscale accesorii, cheltuieli de
executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate (art.119 alin.2 Cpfl;
O se fac venit la bugetul căruia îi aparține creanța principală (art.119 alin.3 Cpfl;
O se stabilesc prin decizii întocmite în condițiile aprobate ordin al președintelui ANAF (art.119 alin.4
Cpfl, cu excepția situației prevăzute la art.142 alin.6 Cpf - „În cazul în care prin titlul executoriu sunt
prevăzute, după caz, dobănzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, bară să fi fost
stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-
verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului”

ă• Majorări de întârziere în cazul creanțelor datorate bugetelor locale (art.1241 Cpfl

N.B. Prin excepție de la prevederile art.119 alin.1 şi art.1201 Cpf, pentru neachitarea la
termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest
termen majorări de întârziere (art.1241 alin.1 Cpfl

1 Nivelul majorărü de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate in
termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadență 5i pánă la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Potrivit art.1241 alin.4 Cpf , pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează dobândă, iar
nivelul şi modul de calcul al dobànzii sunt cele prevăzute la alin.2 art. 1241
Totodată, pevederile art.119-124 sunt aplicabile în mod corespunzător
Orice obligație fiscală odată născută urmează a fi stinsă neputând exista sinedie (bară termen). Cel mai
adesea obligațiile fiscale individualizate prin titlul de creanță în sarcina contribuabililor se pot stinge prin
plată (făcută de bunăvoie). Există însă numeroase alte situații în care obligația fiscală se stinge pe alte căi
decăt plata, precum, anulare, scădere, compensare, prescripție, executare silită.

PLATA. PRESC T

Obligațiile bugetare individualizate prin titlu de creanță în sarcina contribuabililor, se sting prin
următoarele
modalități:
plată; anulare; prescripție; scădere; compensare; executare silită.

„Plata” și „prescripția” reprezintă două dintre modalitățile de stingere a obligațiilor bugetare

individualizate prin titlu de creanță în sarcina contribuabililor.

PLATA
Stingerea obligației prin plată este modalitatea prin care, de regulă, are loc stingerea obligația fiscală,
contribuabilii executându-și de bunăvoie obligația stabilită unilateral de către stat.
Plata sumelor cuvenite bugetului de stat se poate realiza prin una din următoarele modalități:
prin plată directă;
prin aplicare și anulare de timbre fiscale mobile;
prin reținere la sursă.

27
 Plata obligafiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție sau
alte venituri bugetare, inclusiv majorări de întârziere de orice fel (art. 111 C. proc. fisc. stabilește o anumită
ordine).
& în situația în care contribuabilul nu-și execută obligafiile bugetare la plata acestora vor fi obligați, în
condițiile legii, moștenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat; cel care preia, în tot sau în
parte, drepturile și obligațiile persoanei juridice supuse divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare; persoana
căreia i s-a stabilit răspunderea in caz de faliment; persoana care îşi asumă obliga)ia de plată a debitorului,
printr-un angajament de plată sau alt act încheiat în formă autentică etc.
& obligația de plată poate fi asumată de terțe persoane, printr-un angajament de plată sau printr-un act
de garanfie, încheiate în formă autentică.

Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuție sau
alte venituri bugetare,
inclusiv obligații accesorii de orice fel.
Art. 115 Cpf stabilește o anumită ordine de stingere a datoriilor.
Astfel, dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume
reprezentând creanțe fiscale prevăzute la art.21 alin.2 Iit.a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge
toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanță fiscală principală pe care o stabilește
contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art.114 (aspecte privind efectuarea plății), de către
organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a
aprobat o eșalonare la plată, precum și dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă
din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe
perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlinește în luna
curentă, precum și obligațiile fiscale curente de a căror plată depinde menținerea valabilității înlesnirii
acordate;
toate obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, și apoi obligațiile fiscale accesorii, în ordinea
vechimii. În cazul stingerii creanțelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art.175 alin.41 Cpf.
sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligației fiscale pentru care s-a
aprobat eşalonarea, până la concurența cu suma eșalonată la plată sau până la concurența cu suma achitată,
după caz, precum și suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe
perioada amânării, după caz;
obligațiile cu scadențe viitoare, la solicitarea contribuabilului.
Vechimea obligațiilor fiscale de plată se stabilește astfel:
în funcție de scadență, pentru obligațiile fiscale principale;
în funcție de data comunicării, pentru diferențele de obligații fiscale principale stabilite de organele
competente, precum ți pentru obligațiile fiscale accesorii;
în funcție de data depunerii la organul fiscal a declarațiilor fiscale rectificative, pentru diferențele de
obligații fiscale principale stabilite de contribuabil.
De asemnea, pentru debitorii care se află sub incidența Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
cu modificările și completările ulterioare, ordinea de stingere este următoarea:
obligații fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenței, în ordinea vechimii, cu
excepția celor prevăzute în planul de reorganizare confirmat;
sume datorate în contul ratelor din programele de plăți ale obligațiilor fiscale, cuprinse în planul de
reorganizare judiciară confirmat, precum și obligațiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în
plan s-au prevăzut calcularea și plata acestora;
obligații fiscale datorate și neachitate cu termene de plată anterioare datei la care s-a deschis procedura
insolvenței, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situația contribuabililor aflați în
stare de faliment;
alte obligații fiscale în afara celor prevăzute la lit. a) - c).
Totodată, autoritatea fiscală competentă va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea
datoriilor prevăzută la alin.1 art.115, cu cel puțin 5 zile i“nainte de următorul termen de plată a obligațiilor
fiscale.
În situația în care contribuabilul nu-și execută obligațiile fiscale, la plata acestora vor fi obligați, în
28
condițiile legii, moștenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat; cel care preia, în tot sau în
parte, drepturile și obligațiile persoanei juridice supuse divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare; persoana
căreia i s-a stabilit răspunderea în caz de faliment; persoana care i“și asumă obligația de plată a debitorului,
printr-un angajament de plată sau alt act încheiat în formă autentică etc.
Obligația de plată poate fi asumată și de terțe persoane, printr-un angajament de plată sau printr-un act
de garanție, încheiate în formă autentică.
Desigur plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor
instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.
Potrivit art.114 alin. 2' Cpf, debitorii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume
datorate bugetului general consolidat, prevăzute prin ordin al președintelui Agenției Naționale de
Administrare Fiscală, într-tin cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru
obligațiile datorate bugetului de stat și a unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului pentru celelalte
obligații de plată.
-3' Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau
fond, după caz, proporțional cu obligațiile datorate.
4 În cazul în care suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în
cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
pentru toate impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă;
pentru toate celelalte obligații fiscale principale;
pentru obligațiile fiscale accesorii aferente obligațiilorprevăzute la lit. a) și b).
4 Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale se aprobă
prin ordin al președintelui ANAF.
4 Plata obligațiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. 2' art.114, se efectuează de către debitori,
distinct pe fiecare impozit, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat.
Totodată, dacă este necesar, pentru creanțele fiscale, autoritatea fiscală competentă, la cererea
debitorului, va efectua i“ndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta și va considera
valabilă plata de la momentul efectuării acesteia, în suma și din contul debitorului înscrise în documentul de
plată, cu condiția debitării contului acestuia și a creditării unui cont bugetar (art.114 alin.4-7).

PLATA DIRECTĂ R poate avea loc O a) prin decontare bancară

O b) în numerar
O c) prin mandat poștal /
O sau d) prin anulare de timbre fiscale mobile.
Plata prin decontare bancară presupune intervenfia unei unită)i bancare la care contribuabilul are
deschis un cont 1 O un terț față de raportul juridic fiscal existent între contribuabil și stat.
O ordinul dat băncii se constată prin dispoziția de plată trebuie să rezulte natura venitului și destinația sa
(bugetul local sau central).
!!! Băncile au obligația de a vira sumele reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care au debitat
contul plătitorului !!! R NEDECONTAREA de către unitățile bancare a sumelor cuvenite bugetului general
consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debnitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor
(contribuabil) de obligația de plată a sumelor respective și atrage pentru acesta obligația la plata majorărilor
de întârziere. pentru recuperarea acestor sume plătitorul (contribuabilul) se poate îndrepta împotriva unității
bancare respective.
R data plății = data la care banca a debitat contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare.
R dovada executării obligafiei bugetare prin virare — (se face) cu copia după dispoziția de plată,
certificată de banca prin care s-a facut plata.

Plata în numerar R achitarea sumelor datorate de către subiectul plătitor prin prezentarea acestuia sau
a reprezentantului său la organele fisacale competente.
& ca regulă O se efectuează la unitățile trezoreriei statului, ca excepție la unitățile CEC, unitățile poștale
sau administrațiile financiare.
R data plății = data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele dau persoanele abilitate de
organele
fiscale.
29
 Plata prin mandat poștal R acesta va fi adresat unității la care i“și are conturile organul financiar la care
suma este i“nregistrată pentru executare.
R data plății = data înscrisă în documentul de plată eliberat de către organul căruia i s-a facut plata.

Plata prin APLICAREA ȘI ANULAREA DE TIMBRE FISCALE MOBILE

R se face în momentul întocmirii actului pentru care se datorează taxa de timbru.
& nu mai este posibilă restituirea O deoarece prin anularea sa timbrul fiscal și-a pierdut valoare,
nemaiputând fi utilizat.
R această modalitate este des utilizată pentru plata unor servicii publice, ce presupune valori mici. !!!
& aplicarea O funcționarul detașează timbrul de marcă (la o adeverință, certificat de greUa) O timbru pe
adeverință (documentul eliberat), marca pe cererea prin care se solicită adeverință R anulare (că nu mai e
valabil timbrul) e ștampilat !!!
R Dovada plății taxelor de timbru se face = prin marca timbrului aplicată pe actul i“ntocmit.
R data plății = data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au
depus și anulat timbrele datorate potrivit legii.

Plata prin TINERE LA SURSĂ

-g' se realizează prin calcularea, deținerea și vărsarea veniturilor bugetare de către o altă persoană decât
contribuabilul,
denumită și plătitor a obligației fiscală, dar nu este debitor a acestei obligații fiscale, debitor fiind
contribuabilul.
Între această persoană și contribuabil există un raport juridic -g' în cadrul căruia prima persoană (fizică/
juridică) are obligația de
a plăti contribuabilului o sumă de bani. Sumă care va reprezenta pentru contribuabil un venit impozabil.
Prin reținerea la sursă4 plătitorul va scădea din suma datorată contribuabilului suma pe care acesta
trebuie s-o plătească către bugetul de stat.
6m avantaje pentru creditor = statul4 reprezentat prin organele fiscale competente: avantajul
siguranței, rapidității și comodității.
•g' reglementată în legislația noastră în domeniul impozitelor pe salarii, a celor pentru drepturile de
autor, a drepturilor de proprietate intelectuală, a impozitului asupra veniturilor realizate în România de
nerezidenți.
•g' deținerea și nevărsarea acestor sume atrag(e) răspunderea juridică.
•3• plătitor -- angajatorul 4 un terț în acest raport (dar are acestă obligație stabilită prin lege) -g' (se
numeşte și) plătitor la sursă = reține la sursă și face plata către buget.

5.3.1.4. Plata prin re)inere la sursă

N.B. Executarea obligației fiscale prin reținere la sursă se realizează prin calcularea, re)inerea și
vărsarea veniturilor bugetare de către o altă persoană decât contribuabilul, denumită și plătitor a obligației
fiscală, care nu este debitor a acestei obligații fiscale, debitor fiind contribuabilul.
O Între această persoană și contribuabil există un raport juridic R în cadrul căruia prima persoană
(fizică/ juridică) are obligafia de a plăti contribuabilului o sumă de bani. Sumă care va reprezenta pentru
contribuabil un venit impozabil.
O Prin reținerea la sursă plătitorul va scădea din suma datorată contribuabilului suma pe care acesta
trebuie s-o plătească către bugetul de stat.
O Această modalitate prezintă o serie de avantaje pentru creditor (statul) reprezentat prin organele
fiscale competente: avantajul siguranței, rapidității și comodității.
O Este reglementată în legislația noastră în domeniul impozitelor pe salarii, a impozitului asupra
veniturilor realizate în Romănia de nerezidenți, a impozitelor pe dobânzi, etc.
O Reținerea și nevărsarea acestor sume atrag răspunderea juridică a plătitorului, astfel, potrivit Legii nr.
241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, constituie infracfiune refinerea și nevărsarea cu
intenfie, i“n cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribufii cu refinere la
sursă, și se pedepsește cu închisoarea sau amenda.
5.3.2. Stingerea obligației fiscale prin prescrispție
30
 N.B. Dreptul statului de a executa silit titlul de creanță fiscală avănd ca obiect patrimonial sumele
datorate bugetului de stat se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.
Prescripția în materie fiscală reprezintă stingerea dreptului de executare silită a creanțelor fiscale
cuprinse i“n titlurile executorii, emise de organele fiscale competente, din cauza neexercitării lui i“n termenul
de prescripfie stabilit de lege (Marin Nicolae, 2010, p.1070).
Termenul general de prescripție în privinta creanțelor fiscale provenind din impozite, taxe și accesoriile
aferente, precum și din amenzi contravenfionale, este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui
i“n care a luat naștere dreptul respectiv (131 Cpf.).

H Împlinirea termenului de prescripfie produce următoarele efecte juridice:

stinge dreptul creditorului (statul, prin instituțiile reprezentative) de a ob)ine executarea silită;
stinge obliga)ia debitorului (contribuabilul) de a se supune executării silite, dă naștere dreptului de a se
opune executării;
stinge dreptul contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite în plus la bugetul de stat (— efect
specific materiei fiscale), fiind aplicabilă regula stabilită în dreptul civil conform căreia, după împlinirea
termenului de prescripție, obligația fiscală se transformă în obligafie naturală.
ă• Art. 134 Cpf prevede efectele împlinirii termenului de prescripție, astfel:
„(1) Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere
executarea silită a creanțelor fiscale, acesta va proceda la i“ncetarea măsurilor de realizare și la scăderea
acestora din evidența analitică pe plătitori.
(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanțe fiscale, după împlinirea termenului de prescripție,
nu se restituie”
Pentru art. 134 Cpf normele metodologice prevăd următoarele:
„130.1. Scăderea din evidența analitică pe plătitori a creanțelor fiscale pentru care s-a împlinit termenul
de prescripție a dreptului de a cere executarea silită se va face pe baza unui proces-verbal de constatare a
împlinirii termenului de prescripție, însușit de șeful compartimentului de specialitate, avizat de
compartimentul juridic din cadrul aceluiași organ fiscal sau din cadrul organului ierarhic superior, după caz, și
care va fi supus spre aprobare conducătorului organului fiscal, împreună cu dosarul.
130.2. Dosarul trebuie să cuprindă toate documentele și informațiile necesare pentru constatarea
împlinirii termenului de prescripție, precum și procesul-verbal de constatare”
R Potrivit dispozițiilor articolelor 132 și 133 din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție:
se poate suspenda, situație în care după încetarea motivelor care au dus la suspendarea curgerii
termenului de prescripție i“ncepe să curgă din nou acelaşi termen de prescripție, sau
se poate întrerupe în condițiile stabilite de lege, situație în care i“nce pe să curgă un nou termen de
prescripfie.
ă• Suspendarea termenului de prescripție intervine:
în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripție a dreptului la
acțiune;
în cazurile și în condițiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de
instanța judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
pe perioada valabilităfii i“nlesnirii acordate potrivit legii;
cât timp debitorul i“și sustrage veniturile și bunurile de la executarea silită;
în alteqcazuri prevăzute de lege.
ă• Intreruperea termenului de prescripție intervine:
în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripție a dreptului la
acțiune;
pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui
act voluntar de plată a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii în orice alt mod a datoriei;
pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
în alte cazuri prevăzute de lege.
ANULAREA, SCĂDEREA și COMPENSAREA

„Anularea”, „scăderea” și „compensarea” reprezintă modalități de stingere a obligațiilor bugetare

individualizate prin titlu de creanță în sarcina contribuabililor.
31
 ANULAREA
Această modalitate de stingere a obligației bugetare se realizează prin acte ale organelor financiare
competente.
Actele care declară anularea unei obligații bugetare pot avea:
S aplicabilitate generală (amnistia fiscală);
S sau vor avea în vedere situația unui anumit contribuabil.
Amnistia fiscală
În acest caz, anularea privește: fie obligațiile bugetare ce revin anumitor categorii de contribuabili; fie
unele categorii de venituri bugetare neîncasate pe o perioadă îndelungată.
Amnistia fiscală se declară printr-un act normativ; asemenea act de clemență intervine foarte rar — fiind
determinat de condiții social-economice, politice sau alte situații deosebite (calamități naturale, stare de
necesitate, etc.).
Rezultatul intervenirii amnistiei fiscale este scăderea defînitivă a debitelor restante din eviden)ele
organelor
fiscale ale statului.
Anularea obligațiilor fiscale individuale
Anularea prin acte individuale are în vedereqsifoa/ia unui anumit contribuabil.
O Art.178 Cpf. prevede următoarele: „(1) In situațiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele
privind comunicarea prin poștă, sunt mai mari decât creanțele fiscale supuse executării silite, conducătorul
organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea
somației prin poștă sunt suportate de organul fiscal.
Creanțele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei (RON), se
anulează. Plafonul se aplică totalului creanțelor fiscale datorate și neachitate de debitori.
În cazul creanțelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă
pănă la care, prin hotărâre, autorităfile deliberative pot stabili plafonul creanțelor fiscale care pot fi
anulate”

Stingerea obligației fiscale prin scădere

Această modalitate de stingere a obligației fiscale intervine în urmăroarele situații /n care contribuabilul:
persoană fizică — (a) a decedat bară să lase avere; (b) este insolvabil; (c) a dispărut;
persoană juridică — (a) a fost supus procedurii de reorganizare și faliment care a fost închisă; (b) dacă
debitorul își încetează existența în alt mod și rămân neachitate obligațiile bugetare
Operațiunea de scădere, al cărei izvor este art.176 Cpf, se desUașoară în două etape:
scoaterea sumelor datorate de contribuabili din eviden)a curentă și
trecerea lor într-o eviden)ă separată până la împlinirea termenului de prescripție.
Totuși, în literatura de specialitate operațiunea de scădere este considerată ca fiind un mod de stingere a
obligației fiscale este oarecum improprie, deaorece potrivit celor două etape ale operațiunii, stingerea
obligației fiscale se face tot prin prescripție (DD Șaguna, D Șova, 2011, p. 61).

••• Starea de insolvabilitate determină aplicarea procedurii speciale de scădere în următoarele situa)ii:
debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile sau valoare lor este mai mică decăt obligațiile fiscale de
plată;
în urma executării silite creanța fiscală nu a fost acoperită în întregime;
debitorul a dispărut sau a decedat bară să lase avere;
debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu sau sediu cunoscut și la acestea ori în alte locuri unde există
indicii că a avut bunuri, nu se găsesc bunuri urmăribile;
debitorul persoană juridică își încetează existența și rămân neachitate obligații fiscale.
Constatarea stării de insolvabilitate se face de către organele (autoritățile) financiare locale, nefiind
necesară declararea sa printr-o hotărăre judecătorească.
Dacă rezultă că debitorul nu obține venituri și nu deține bunuri sesizabile, se va întocmi un proces-
verbal
prin care este declarată starea de insolvabilitate a debitorului.
Pe baza procesului-verbal sumele datorate vor fi trecute i“ntr-o evidență separată printr-o dispoziție ce
32
va avea ca efect i“ntreruperea termenului de prescripție, moment din care va începe să curgă o nouă
prescripție în ceea ce privește respectiva obligație fiscală.
Organele financiare au obligafia de a urmări situafia debitorului până la i“mplinirea termenului de
prescripfie și de a relua cel puțin odată pe an investigafiile pentru a se constata dacă există venituri sau bunuri
sesizabile, aceste acte nu vor avea ca efect întreruperea prescripției.
S Dacă până la împlinirea termenului de prescripție se constată că debitorul realizează venituri sau a
dobândit bunuri sesizabile, creanța va fi trecută din evidența specială în cea curentă și se vor lua măsuri de
executare silită.
S Dacă până la i“mplinirea termenului de prescripție insolvabilitatea debitorului persistă, se procedează
la scăderea definitivă a respectivei creanțe.
â• Dispariția debitorului poate duce în anumite situații la imposibilitatea realizării creanței fiscale, atunci
cănd cel dispărut nu a lăsat venituri sau bunuri sesizabile.
Constatarea se face de către organele (autoritățile) financiare.
Aceste organe au obligația de a desUașura cercetări în vederea constatării veniturilor sau bunurilor
sesizabile rămase și a găsirii celui dispărut.
Dacă se constată imposibilitatea realizării creanței bugetare, sumele respective vor fi trecute din
evidența curentă i“ntr-o evidență separată, investigațiile fiiind reluate cel putin o dată pe an.
9La i“mplinirea termenului de prescripție se va proceda la scăderea creanței fiscale.

ă• Decesul debitorului — în cazul în care debitorul a decedat fără a lăsa avere creanța împotriva sa se va
da la scădere, fără a se mai trece în prealabil în evidența specială
Constatarea se face de către organele (autoritățile) financiare.
Creanțele în privința cărora s-a facut contestație la executare se pot trece în evidența specială numai
după soluționarea contestației prin hotărăre judecătorească definitivă.

Stingerea obligației fiscale prin compensare

Această modalitate de stingere a obligației fiscale intervine în situația în care un contribuabil a plătit
bugetului de stat o sumă nedatorată sau a plătit mai mult decât datora.
Sumele astfel plătite se vor compensa cu alte obligafii fiscale ale contribuabilului, restante sau viitoare.
Sediul materiei este art.116 Cpf.
••• Contribuabilul efectuează o plată nedatorată în următoarele situații:
când fie nu există titlu de creanță fiscală;
cănd titlu de creanță fiscală a fost emis ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale în materie.
••• Contribuabilul poate plăti mai mult decăt datorează în următoarele situafii:
fie urmare a unei erori de calcul;
fie datorită altor împrejurări.

Termenul de „compensare” folosit în dreptul fiscal este diferit față de dreptul civil (unde existență
creanțe reciproce) — în dreptul fiscal creanțele care se compensează aparfin aceluiași creditor (statul) iar
obligația de plată revine aceluiași debitor (contribuabilul).
•.• Principii de aplicare a compensării:
Compensarea va opera în privința obligațiilor restante în măsura în care nu s-a împlinit termenul de
prescripție a acestor obligații;
Taxele percepute prin aplicarea de timbre fiscale mobile nu se pot restitui;
Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele
debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici
sume cănd ambele părți dobăndesc reciproc atăt calitatea de creditor, căt și pe cea de debitor, cu condiția ca
respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică — dacă legea nu prevede altfel;
Creanțele fiscale administrate de unitățile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu
creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurența celei mai mici
sume cănd ambele părți dobândesc reciproc atăt calitatea de creditor, căt și pe cea de debitor, cu condiția ca
respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică — dacă legea nu prevede altfel;
Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe
33
reciproce;
Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu;
Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen
de 7 zile de la data efectuării operațiunii;
Compensarea creanțelor debitorului se va efectua cu obligații datorate aceluiași buget, urmănd ca din
diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete.

ă• Dreptul de a cere compensarea sau restituirea privind obligațiile fiscale se prescrie în

termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau
restituire.
Dreptul contribuabilului de a solicita compensarea sau restituirea ia naștere i“n momentul i“n care a
făcut o plată nedatorată către bugetul de stat.

••• Compensarea este alternativă cu restituirea sumelor.

In principiu, restituirea intervine numai în situația în care compensarea nu este posibilă, întrucăt
contribuabilul nu are nici un fel de datorie fiscală față de bugetul general consolidat.
Potrivit art. 117 Cpf, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
cele plătite bară existența unui titlu de creanță;
cele plătite în plus față de obligația fiscală;
cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
cele de rambursat de la bugetul de stat;
fl cele stabilite prin hotărări ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
cele rămase după efectuarea distribuirii sumelor rezultate din executarea silită;
cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul
hotărării judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării
termenului de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere. Acordarea majorărilor de întărziere se face
numai la cererea contribuabilului (DD Șaguna, D Șova, 2011, p. 64).

Dacă suma de rambursat sau de restituit este mai mică decăt obligațiile fiscale restante ale debitorului —
compensarea se efectuează pănă la concurența sumei de rambursat sau de restituit.
Dacă suma de rambursat sau de restituit este mai mare decăt obligațiile fiscale restante ale debitorului
— compensarea se efectuează pănă la concurența obligațiilor fiscale restante, diferența rezultată urmând a se
restitui debitorului.
Potrivit art.117 alin.2, prin excepție de la prevederile alin.1, sumele de restituit reprezentând diferențe de
impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din
oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de
impunere.
Potrivit art.117 alin.21, prin excepție de la prevederile alin.1, sumele încasate prin poprire, în plus față
de creanțele fiscale pentru care s-a înființat poprirea, se restituie din oficiu de organul fiscal în termen de cel
mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
Potrivit art.117 alin.3, diferențele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) vor rămâne în
evidența fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a
acestora depășește limita menționată.
Potrivit art.117 alin.4, prin excepție de la alin.3, diferențele mai mici de 5 lei (RON) se vor putea restitui
în numerar numai la solicitarea contribuabilului.
EXECUTAREA SILITĂ ȘI EXECUTORUL FISCAL. Noțiuni, condiții, particularități

DEFINI TIA executării silite

Executarea silită a creanței fiscale reprezintă modalitatea excepțională de stingere a obligafiei fiscale.
În situația în care contribuabilii nu și-au executat obligațiile fiscale la data la care acestea au devenit
exigibile, ia naștere la această dată dreptul statului de a trece la executarea silită a creanțelor fiscale.
Datorită caracterului executoriu al titlului de creanță fiscală, procedura de executare silită desUașurată
de organele financiare nu este precedată de o altă procedură cu caracter judiciar.
34
 Sediul materiei este Codul de procedură fiscală, art. 136-174. Prevederile Codul de procedură fiscală se
completează cu cele ale Codul de procedură civilă, în măsura în care acesta nu dispune altfel.

CONDITIILE declanșării executării silite

Pentru a se trece la executarea silită a creanței fiscale, este necesar să fie întrunite CUMULATIV trei
condiții:
să existe titlul de creanță fiscală devenit titlu executoriu;
creanța fiscală să fie exigibilă;
dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris.

Să existe titlul de creanță fiscală devenit TITLU EXECUTORIU

Titlul de creanță reprezintă actul juridic prin care se constată și se individualizează obligafia
contribuabilului
de a plăti o anumită sumă către bugetul de stat.
Condiția existenței titlului executoriu este prevăzută expres în art. 141 alin. (1) C.proc.fisc, potrivit
căruia executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează numai în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit
Codul de procedură fiscală de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul
fiscal debitorul, sau al unui i“nscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 141 alin. 11 Cod procedură fiscală, /n titlul executoriu emis de organul de executare
prevăzut la alin. 1 art. 141, se i“nscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență l , reprezentând impozite,
taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora,
stabilite în condițiile legii
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța este scadentă prin expirarea termenului de
plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

Ad validitatem, titlul executoriu trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

denumirea organului fiscal emitent;
data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
obiectul actului administrativ-fiscal;
motivele de fapt,
temeiul de drept;
numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
ștampila organului fiscal emitent;
posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune
contestația;
mențiuni privind audierea contribuabilului;
codul de identificare fiscal;
domiciliul fiscal al contribuabilului;
cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate;
temeiul legal al puterii executorii a titlului.

Scadența reprezintă ziua când se i“mplinește termenul care afectează o obligație. Prin ajungerea la
scadență obligația devine exigibilă. Din acest moment, creditorul este i“n drept să ceară și să procedeze la
executarea silită. Până la scadență obligația există dar nu este încă exigibilă. În consecință, creditorul nu poate
pretinde plata și nici să procedeze la vreun act de executare; are însă posibilitatea să ceară luarea de măsuri
conservatorii asupra patrimoniului debitorului. De asemenea, creditorul nu poate opune creanța sa în
compensație înainte de scadență; în timpul curgerii termenului, creanța nu se prescrie; dacă debitorul plătește
înainte de scadență el face o plată valabilă, iar nu una nedatorată. Partea în folosul căreia a fost prevăzut
termenul poate renunța la acest beneficiu. Dacă termenul a fost prevăzut în interesul ambelor părți, ele pot
renunța, prin acordul lor, la beneficiul acestora. Renunțarea la termen produce efecte la fel ca și împlinirea lui,
în sensul că obligația devine de îndată exigibilă, ca orice obligație pură și simplă. Același efect îl are și
decăderea din beneficiul termenului.
35
 Pentru obligațiile fiscale ce au ca obiect impozite, taxe, contribuții, amenzi, majorări de întărziere și alte
sume datorate și neachitate la termenul legal de plată, titlul executoriu îl constituie actul emis sau aprobat de
organul competent prin care se stabilesc aceste obligații.

În cazul în care titlul executoriu lipseşte, obligația ce revine contribuabilului nu este individualizată,
astfel, nu se poate trece la executarea silită atăt timp căt nu este stabilită cu certitudine i“ntinderea obligafiei
ce urmează a fi executată.
În consecință, în această materie își va găsi aplicarea și principiul potrivit căruia rio se poate executa
silit o creanță care nu este lichidă.
În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu și să se arate natura și cuantumul
debitului ce face obiectul executarii.

Creanța fiscală să fie exigibilă

Creanța exigibilă reprezintă creanța a cărei scadență fiind i“ndeplinită permite creditorului de a cere
executarea sa de i“ndată, la nevoie chiar pe calea urmăririi silite. Exigibilitatea creanței prezintă aspecte
specifice după cum obligația corelativă este pură și simplă sau afectată de modalități.
Momentul exigibilităfii creanței bugetare este reglementat i“n actele normative ce instituie venituri
fiscale,
cele mai multe sunt reglementate de Codul fiscal.

O creanță fiscală poate deveni exigibilă i“nainte de termenul fixat în acest sens de actul normativ ce o
reglementează în ipoteza în care contribuabilul este un comerciant împotriva căruia s-a declanșat procedura
reorganizării judiciare potrivit Legii nr. 85/2006.
ă• În cazul falimentului, creanțele bugetare vor fi plătite ulterior creanțelor izvorăte din raporturi de
muncă, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dar înaintea celor garantate cu ipoteci, gajuri sau
alte garanții reale mobiliare, ori drepturi de retenție de orice fel.
••• În ceea ce privește persoana fizică insolvabilă, va fi aplicată procedura specială de stingere a
obligației fiscale prin scădere.
Astfel, creanțele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidența acestora în cazul în
care debitorul respectiv se găsește în stare de insolvabilitate.

Dreptul statului de a începe executarea silită să nu se fi prescris

Împlinirea termenului de prescriptie stabilit de actele normative în materie fiscală dă dreptul
contribuabilului de a se opune executării silite declanșate i“mpotriva sa.
Organul de executare va înceta de îndată procedura de executare silită în cazul în care debitorul își
execută obligația de plată a creanței fiscale, iar odată cu aceasta achită și majorările de întărziere, dobănzile,
cheltuielile de executare și orice alte obligații de plată conexe obligației fiscale stabilite în sarcina sa conform
legii.

SUBIECTELE executării silite:

Executarea silită a obligației fiscale se desUașoară cu participarea subiectelor r.j. fiscal: creditorul
(statul, prin organele fiscale) și debitorul (contribuabilul), la care se adaugă instanța judecătorească.
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali — ce
sunt considerați a îndeplini o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.
Organele fiscale de executare ale statului sunt prevăzute de art. 136 și 138 C.proc.fisc.:
- Agenfia Națională de Administrare Fiscală;
organele de specialitate ale Direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat
județene și a municipiului București;
unitățile subordonate acestora;
pentru creanțele determinate în vamă, unităfile subordonate Direcției Generale a Vămilor;
- organele administrafiei publice locale pentru creanțele bugetelor locale.
Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fîscali — ce
sunt considerați a îndeplini o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

36
 EXECUTORUL FISCAL
Executarea silită nu se poate aduce la îndeplinire decât cu concursul organului de executare. Acesta este
o autoritate învestită de stat cu puterea de a impune debitorului urmărit sau unor terțe persoane, care dețin
bunurile acestuia, obligația de a executa dispozițiile cuprinse în titlul executoriu.
În materia executării silite din domeniul fiscal, pe Iângă executorul judecătoresc, care este organul de
executare cu plenitudine de competență, vom întâlni şi un alt organ de executare şi anume executorul fiscal,
care funcționează şi îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui act normativ special, 0. G. nr. 92/2003 privind
Codul de Procedură fiscală, republicat ă.

Potrivit art. 136 alin. 2 din acest act normativ, organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt
abilitate sã aducã la îndeplinire măsurile asigurãtorii și sã efectueze procedura de executare silitã.
lar alin. 3 dispune că, “creanțele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se
utilizează de instituțiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturile juridice
contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să aducă la i“ndeplinire măsurile
asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod”.
Organele prezentate la aceste două articole sunt denumite generic “organe de eaecutare silitã”, potrivit
alin. 4 art. 136.
Persoanele din cadrul organelor de executare abilitate sã aducã la îndeplinire măsurile asiguratorii și sã
efectueze procedura de executare silitã sunt denumite executori fiscali, care îndeplinesc o funcție ce implică
exerci)iul autoritã)ii de stat pe timpul exercitãrii atribu)iilor ce le revin.

EXECUTORII FISCALI sunt persoane angajate in cadrul compartimentelor de specialitate de la nivelul

unită)ilor fiscale teritoriale subordonate Ministerului Economiei şi Finanțelor - Agenția Națională de
Administrare Fiscală şi al direc)iilor regionale vamale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, desemnate
de conducătorul organului de executare să ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura
de executare silită a crean)elor fiscale sau a drepturilor vamale, după caz, potrivit Ordinului nr. 781/2007 din
15/06/2007° privind legitimațüle eliberate executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asiguratorii şi
efectuează procedura de executare silită a creanțelor fiscal.

Executorul fiscal este împutemicit în fața debitorului sau a terților prin LEGITIMA TIA DE
SERVICIU' pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activității, care va fí valabilă numai înso)ită de
delega)ia semnată de către organul de executare silită.
Legitimația atestă o împuternicire specială a executorului fiscal care implică exerci)iul autorită)ii de stat,
acordată acestuia pe timpul exercitării atribuțülor ce ii reviiL potrivit prevederilor titlului VIII din Ordonanța
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.

Potrivit art. 138 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, i“n exercitarea atribufiilor ce le revin, pentru
aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:

Publicat în M. Of., Partea I, nr. 484 din 19/07/2007. Ordin dat de către Preşedintele Agenției Naționale
de Administrare Fiscală.
Potrivit Art. 5 din Ordinul 781/2007, “(1) Legitimațiile de executor fiscal au regim special, se tipăresc
de Compania Națională "Imprimeria Națională" - S.A., se achită şi se distribuie de către Agenția Națională de
Administrare Fiscală direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, Direcției Generale a Finanțelor
Publice a Municipiului Bucureşti, Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, care le vor
elibera nominal executorilor fiscali.
Direcțiile generale ale finanțelor publice județene şi Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Municipiului Bucureşti vor elibera nominal legitimațiile executorilor fiscali din cadrul compartimentelor de
specialitate de la nivelul unităților fiscale teritoriale din subordine.
Numerotarea legitimațiilor de executor fiscal se face de către fiecare dintre direcțiile prevăzute la alin.
(1), de la nr. 1 şi în continuare.
37
 Legitimațiile de executor fiscal, pentru persoanele care au această calitate din cadrul Autorității
Naționale a Vămilor - direcțiile regionale vamale, au regim special, se tipăresc de Compania Națională
"Imprimeria Națională" - S.A., se achită şi se distribuie de către Autoritatea Națională a Vămilor direcțiilor
regionale vamale, care le vor elibera nominal executorilor fiscali, numerotarea făcându-se de către acestea de
la nr. 1 şi în continuare.
Eliberarea legitimațiilor de executor fiscal se va face la propunerea organelor de executare în cadrul
cărora sunt angajate persoane care au calitatea de executor fiscal, pe baza unei evidențe sub formă de tabele în
care se vor menționa, pentru fiecare legitimație, numărul acesteia, numele, prenumele, codul numeric personal
şi funcția titularului legitimației, unitatea, data eliberării şi semnătura de primire.
Legitimațiile de executor fiscal sunt valabile 6 ani de la data eliberării lor.
Pierderea sau furtul legitimației de executor fiscal se publică în presă şi se anunța direcției emitente, în
termen de 15 zile, în vederea consemnării în evidența prevăzută la alin. (5) şi eliberării unei noi legitimații.
La data încetării calității de executor fiscal a titularului legitimației, acesta o va depune la organul care a
eliberat-o, în vederea anulării, care va fi consemnată în evidența prevăzută la alin. (5)”.
lar art. 7, dispune că “Legitimațiile de executor fiscal vor avea forma tip carnet şi vor fi tipărite pe cele 4
fețe din interior şi pe coperta 1”.
să intre in orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau in alte incinte unde acesta îşi
păstrează bunurile, in scopul identi ficării bunurilor sau valorilor care pot fi executare silit, precum şi să
analizeze evidența contab ilă a debitorului in scopul identifìcării terților care datorează sau dețin in păstrare
veni turi ori bunuri ale debitorului’,
să intre in toate încăperile in care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum şi
să cerceteze toate locurile in care acesta îşi păstrează bunurile’,
să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă in
determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
Totodată, “executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedința unei persoane
fizice, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanței
judecătoreşti competente potrivit dispozițińor Codului de procedură civilă.
Accesul executorului fiscal în locuința, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului,
persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6.00-20.00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută
va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării
unor bunuri, accesul in încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decàt cele menționate, precum şi în
zńele nelucrătoare, în baza autorizației prevăzute la alin. (4).
În absența debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3),
executorul fiscal poate să pătrundă in acestea în prezenta unui reprezentant al poliției ori al jandarmeriei sau a
altui agent al forței publice şi a doi martori majori, fünd aplicabile prevederile alin. (4) si (5)”
Astfel, executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali.

COMPETEN TA organelor de executare:

Organul financiar, competent în privința executării creanței fiscale, are aceeaşi competență şi în privința
creanțelor născute în legătură cu aceasta (cheltuieli de executare, cheltuieli de judecată, majorări de întârziere,
etc.).
Competența teritorială — revine organelor financiare în a căror rază teritorială se găsesc bunurile supuse
urmăririi, întreaga procedură de executare silită fiind coordonată de organul în raza căruia îşi are sediul sau
domiciliul debitorul sau unde este luat în evidență fisca.lă.

fn situația in care debitorul nu își execută obligațiile fiscale, la plate sumelor cuvenite bugetului de stat
sunt obligafi:
ß moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului;
4 cel care preia, în tot sau m parte, drepturile şi obligațińe debitorului supus divizării, fuziunii sau
reorganizării judiciare, după caz;
persoana căreia i s-a stabńit răspunderea in conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
persoana care îşi asumă obligația de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt
act încheiat in formă autentică, cu asigurarea unei garanții reale la nivelul obligației de plată.

OBIECTUL executării silite:

Executarea silită a obligațiilor fisca.le se desUaşoară asupra elementelor active ale patrimoniului
38
debitorului, respectiv veniturile băneşti şi bunurile sale, numai i“n limita valorii necesare stingerii creanței
fiscale, cu excepția anumitor categorii de venituri şi a anumitor bunuri ce nu pot ft supuse executării silite.
Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmărib ile
potrivit legii, iar
valoriJicarea acestora se eJectuează numai in măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale
înscrise in titlul executoriu, inclusiv a majorărilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit
legii prin acesta, precum şi a cheltuie lilor de executare.

Veniturile contribuabilului
Potrivit art. 149 C.proc.fisc., sunt supuse executării silite orice sume urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităfi băneşti i“n lei şi i“n valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute şi/sau
datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deține în
viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
NU pot fi urmărite pentru realizarea creanțelor fiscale ale statului urmãtoarele categorii de venituri:
ajutoarele sociale (pentru incapacitate temporală de muncă, sumele cuvenite şomerilor, alocațiile de stat
şi indemnizațiile pentru copii, etc.);
compensația acordată angajaților în caz de desfacere a contractului de muncă pe baza oricăror dispoziții
legale;
diurnele şi orice indemnizații cu destinație specială;
bursele de studii.

Bunurile contribuabilului
În condițiile art. 151 alin. 2 C. proc.fisc., în ceea ce îl priveşte pe debitorul persoană fizică, NU pot fi
urm ãrite silit pentru realizarea creanțelor silite ale statului, fiind necesare vieții şi muncii debitorului şi a
familiei sale, următoarele categorii de bunuri:
bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi
cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare
desUaşurării activității agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de
producție şi de lucru;
bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de
cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu
agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit
pentru 3 luni de iarnă;
obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; fì bunurile
declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale.

Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activității de comerț nu sunt exceptate de la
executarea silită.

In condițiile art. 142 alin. 1’ C. proc.fisc. bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de
acesta şi/sau identificate de către organul de executare, sunt supuse sechestrării* 5i valorìfìcării in următoarea
ordine:
bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite in activitatea ce constituie principala sursă de
venit;
bunuri care nu sunt nemi,jlocit predestinate pentru desfăşurarea activitățü care constituie principala
sursă de venit;
bunurile mobńe şi imobńe ce se află temporar in deținerea altor persoane in baza contractelor de arendă,
de ìmprumut, de inchiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
ansamblu de bunuri în condițińe prevederilor art. 158 :
maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobńe ce
servesc activitățü care constituie principala sursă de venit;
fì produse finite.
Astfel, potrivit art. 142 alin. 1° C. proc.fisc., organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din
următoarea categorie din cele prevăzute la alin. 1’ ori de càte ori valorificarea nu este posibńă.
39
 Totodată, în condițiile alin. 2 art. 142 C. proc.fisc., bunurile supuse unui regim special de circulație pot
fi urmărite numai cu respectarea condițińor prevăzute de lege.
In condițiile art. 154 alin. 3 C.proc.fisc., în cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus executării
silite spafiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
Totuşi, această excepție nu se aplică în cazul în care executarea silită se face pentru stingerea creanțelor
fiscale rezultate din săvàrşirea de infracțiuni.

Declanşarea procedurii de executare silită. SOMATIA

Premergător declanşării executării silite, organul fiscal va transmite contribuabilului înştiințarea de platã
prin care i se comunică suma datorată. lar, dacă în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia debitorul nu a
executat de bunăvoie obligația fiscală, organul de executare va declanşa executarea silită.
În condițiile art. 145 alin. 1 C.proc.fisc. executarea silită i“ncepe prin comunicarea somației, unde i se
notifică debitorului că are obligația să efectueze plata sumelor datorate i“n termen de 15 zile sau să facă
dovada

° În condițiile art. 146 C. proc.fisc. terțul nu se poate opune sechestrării unui bun at debitorului,
invocând un drept de gaj, drept de ipoteca sau un privilegiu, dar va participa la distribuirea sumelor rezultate
din valorificarea bunului, potrivit legii.
’ Art. 158 C. proc.fisc., sub denumirea “Executarea silita a unui ansamblu de bunuri”, reglemenrează
următoarele:
“(1) Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau în
ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vandute în condiții mai avantajoase.
Organul de executare îşi poate schimba opțiunea în orice fază a executării, cu reluarea procedurii.
Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea
acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
Prevederile secțiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secțiunii a 4-a privind
executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 165 privind plata în rate se aplică în mod
corespunzator.”
stingerii obligafiei fiscale, i“n caz contrar aplicându-se modalitățile de executare silită prevăzute de lege.
Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
Somația cuprinde, pe làngă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de
executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma
prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecințelor nerespectării acesteia.
Somația este obligatorie şi se comunică debitorului după cum urmează:
prin poştă, la domiciliu sau la sediul debitorului, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de
primire;
prin executorii bugetari, potrivit dispozițińor Codului de procedură civńă pentru comunicarea citațińor şi
a altor acte de procedură, care se aplică în mod corespunzător (art. 95 C. proc.civ.);
prin prezentarea celui somat şi primirea somației de către acesta sub semnătură, ca urmare a înştünțării
prin alte mijloace, cum sunt fax, telefoa e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului şi conFirmarea
primirii acestuia.
Dovada comunicării somației se înscrie în evidențele organului de executare şi va ft păstrată în dosarul
de executare.

!!! Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt in sarcina debitorului.
!!! Persoanele interesate pot face contestație i“mpotriva oricărui act de executare efectuat cu i“ncălcarea
prevederilor codului de către organele de executare, în cazul i“n care aceste organe refuză să i“ndeplinească
un act de executare în condițiile legii, precum şi împotriva titlului executoriu in temeiul cäruia a fost pornitä
executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotăràre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ
jurisdicțional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. lar, în condițiile alin.
4 art. 172, contesta)ia se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă in procedura de urgen)ă.

MĂSURILE ASIGURĂTORII
40
 Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor
mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului şi asupra veniturilor acestuia.
Pot ft dispuse atàt de organele fiscale competente, càt şi de instanțele judecătoreşti.
Odată cu individualizarea creanței şi ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile
asiguratorii se transformă în măsuri executorii.

FORMELE ŞI PROCEDURA executării silite:

Premergător declanşării executării silite, organul fiscal va remite contribuabilului i”nştiințarea de platã.
Dacă în T de 15 zile de la comunicarea înştiințării de plată debitorul nu a executat de bunăvoie obligația
fiscală, organul de executare va declanşa executarea silită.
Modalitățńe de executare sńită a creanțelor fiscale ale statului, reglementate prin C.proc.fisc. sunt:
1. executarea silită prin poprire; 2. executarea silită a bunurilor mobile;
executarea silită a bunurilor imobile.
Poprirea reprezintă acea /ormõ de executare silitb prin care creditorul urmăreşte sumele pe care o terțb
persoană (numit term poprit) le datoreazä debitorului urmărit. Ea constă în indisponibilizarea în mâinile
terțului debitor al contribuabilului urmărit şi obligarea acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce
datorează creditorul său (debitorul urmărit).
Executarea silită mobiliară şi executarea silită imobiliară reprezintă modalitåți de executare silitb
indirectä a creanței fiscale, presupunând valorificarea bunurile urmărite silit. Valorificarea se poate face prin
vânzarea la licitație sau prin alte modalități, suma de bani astfel obținută fiind destinată a acoperi obligația de
plată ce revine contribuabilului urmărit.
În condițiile alin. 3 art. 142 Cod procedură fiscală în cadrul procedurii de executare silită se pot folosi
succesiv sau concomitent modalitățile de executare silită prevăzute de C.proc.fisc.
POPRIREA ca modalitate de executare silită

Poprirea reprezintă acea formă de executare silită prin care creditorul urmărește sumele pe care o terță
persoană le datorează debitorului urmărit.
Ea constă în indisponibilizarea în mâinile terțului debitor al contribuabilului urmărit și în obligarea
acestuia de a plăti direct creditorului urmăritor ceea ce datorează creditorului său (debitorul urmărit).

Această formă de executare silită presupune de regulă trei subiecte:

creditorul popritor (cel care solicită înființarea popririi);
debitorul poprit (cel care este obligat față de creditorul popritor);
ter)ul poprit (care este debitorul contribuabilului).

Ceea ce este însă de esența popririi este existența a trei raporturi juridice.
Se pot distinge astfel: r.j. existent între creditorul popritor și debitorul poprit, precum și cel existent între
debitorul poprit și terțul poprit. Ambele sunt r.j. directe, de la creditor la debitor, care au luat ființă anterior
înființării popririi. În momentul înființării popririi ia naștere al treilea r.j., cel între creditorul popritor și terțul
poprit.
În materie fiscală, calitatea de creditor o are statul, debitorul poprit este contribuabilul, iar terțul poprit
va fi
un debitor al contribuabilului.
Potrivit C.proc.fiscală, sunt supuse executării silite prin poprire, potrivit legii, orice sume urmăribile
reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile
necorporale, deținute și/sau datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane sau pe care acestea le vor
datora debitorului și/sau le vor deține terții în viitor în temeiul unor r.j. existente.
Sumele ce reprezintă venituri bănești ale debitorului PF, realizate ca angajat, pensiile de orice fel,
precum și ajutoarele sau indemnizațiile cu destinație specială sunt supuse urmăririi numai în condițiile
prevăzute de C.pro- c.civilă.

Procedura executării silite prin poprire presupune următoarele ETAPE:

Înființarea popririi — este decisă de organul financiar urmăritor, după expirarea T la care obligația
fiscală trebuia executată și se realizează prin comunicarea către terțul poprit a unei adrese împreună cu o copie
certificată a titlului executoriu.
Debitorul va fi înștiințat despre înființarea popririi pentru a i se da posibilitatea exercitării dreptului său
41
de a contesta măsurile de executare nelegale.
Poprirea nu este supusă validării, astfel că ea devine executorie din momentul în care terțul poprit a
primit comunicarea de înființare a popririi.
Poprirea înființată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate
de pe titlul executoriu, Uacută terțului poprit, și înștiințarea despre aceasta a debitorului.
Terțul poprit are obligația ca în T de 5 zile de la comunicarea înființării popririi să înștiințeze organul
financiar de executare dacă datorează sau nu vreo sumă de bani debitorului.
Poprirea se consideră înființată la data la care terțul poprit, prin înștiințarea trimisă organului de
executare
confirmă că datorează debitorului suma de bani ce urmează a fi indisponibilizată, sau la data expirării T
de 5 zile în care terțul poprit trebuie să comunice această înștiințare organului de executare.
În cazul în care terțul poprit nu face aceasta comunicare sau susține că nu datorează nimic debitorului
urmărit, precum și în situația în care nu indisponibilizează sumele ce fac obiectul popririi, orice parte
interesată va sesiza judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul sau domiciliul terțul poprit. Judecata se
face de urgență și cu precădere.
În măsura în care se constată că suma datorată de terțul poprit debitorului urmărit este insuficientă
pentru acoperirea creanței fiscale și dacă există bunuri mobile sau imobile ale debitorului ce pot fi urmărite, se
va renunța la executarea silită prin poprire, urmând a fi folosite celelalte forme de executare silita.
După înființarea popririi terțul poprit este obligat să facă de îndată reținerile prevăzute de lege și să
vireze sumele reținute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris despre existența
altor creditori.
În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulți creditori, terțul poprit îi va anunța
în scris despre aceasta pe creditori și va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferință prevăzute
la art.167 C.proc.fiscală.
Pentru stingerea creanțelor bugetare debitorii deținători de conturi bancare pot fi urmăriți prin decontare
bancară. În acest caz, o dată cu comunicarea somației și a titlului executoriu, Uacută debitorului, o copie
certificată de pe acest titlu va fi introdusă la banca unde se află deschis contul debitorului.
Din momentul indisponibilizării sumelor și până la acoperirea integrală a creanței banca nu va putea
face nici o plată care ar putea diminua aceste sume.
Dacă debitorul face plata în T prevăzut în somație, organul de executare va înștiința de îndată în scris
băncile pentru sistarea totală sau parțială a indisponibilizării conturilor și reținerilor.
În situația în care banca nu poate acoperi în aceeași zi creanța bugetară din sumele indisponibilizate, va
urmări executarea creanței din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

Contestația la poprire
Organul de executare și orice altă persoană interesată pot invoca în fata instanței judecătorești în a cărei
rază teritorială își are domiciliul sau sediul terțul poprit orice neregularități în legătură cu drepturile și
obligațiile părților privind înființarea popririi.
Pe baza probelor administrate, instanța va putea menține poprirea, stabilindu-i limitele și măsurile de
executare ce pot fi întreprinse, sau o va putea desființa. Judecata se va face cu precădere.
De asemenea, este reglementată posibilitatea instanței de a aplica terțului poprit o amendă civilă, în
cazul în care acesta nu-și respectă obligațiile care-i revin privind efectuarea înștiințărilor, reținerilor, precum
și pentru neîndeplinirea oricărei alte obligații ce-i revin în legătură cu poprirea.
Pe această cale, se poate invoca lipsa titlului executor, faptul că poprirea a fost înființată peste cota
urmăribilă, precum și nelegalitatea măsurilor de executare silită.
Pe parcursul judecării contestației, instanța poate suspenda executarea, chiar bară cauțiune.
Pe baza hotărării de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate
începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile C.proc.fiscală.

42
 EXECUTAREA SILITĂ MOBILIARĂ

Definiție
Urm ărirea bunurilor mobile ale debitorului reprezintă o modalitate de executare silită indirectă a
creanței fiscale.
Bunurile mobile ale debitorului sunt valorificate prin vânzarea la licitație sau prin alte modalități, suma
de bani astfel obținută fiind destinată a acoperi obligația de plată ce revine contribuabilului urmărit.

Obiectul executării silite mobiliare

Vor fi supuse acestei modalități de executare bunurile mobüe urmăribüe ale contribuabńului. Astfel, din
economia textelor C.proc.fisc., (art. 142 alin. 1’ C.proc.fisc.) rezultă următoarele bunuri mobńe urmăribile ale
contribuabilului:
bunurile mobile care nu sunt direct folosite m activitatea ce constituie principala sursă de venit;
bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activitățü care constituie principala sursă
de venit;
bunurile mobile ce se află temporar în deținerea altor persoane in baza de împrumut, de închiriere, de
leasing şi altele;
ansamblu de bunuri mobile, m condițińe prevederilor art. 158;
maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobńe ce servesc activității care
constituie principala sursă de venit;
fì produse finite.

Bunurile mobńe ale debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activității de comert nu sunt
exceptate de la executarea sńită.

In condițińe art. 151 alin. 2 C. proc.fisc., in ceea ce îl priveşte pe debitorul persoană fizică, nu pot fi
urmărite süit pentru realizarea creanțelor silite ale statului, fünd necesare vieții şi muncü debitorului şi a
familiei sale, următoarele categorii de bunuri:
bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studülor şi la formarea profesională, precum şi
cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupații cu caracter permanent, inclusiv cele necesare
desUaşurării activitățü agricole, cum sunt uneltele, semințele, îngrăşămintele, furajele şi animalele de
producție şi de lucru;
bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de
cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de 2 luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu
agricultura, alimentele strict necesare pànă la noua recoltă;
combustibńul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit
pentru 3 luni de iarnă;
obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave; fì bunurile
declarate neurmăribile prin alte dispoziții legale.

ETAPELE executării silite mobiliare

Procedura executării silite mobiliare cuprinde următoarele etape:

Comunicarea somației de plată, organele de executare silită vor declanşa procedura executării silite
mobiliare prin somația de plată adresată debitorului în sensul îndeplinirii obligației fiscale;

Identificarea bunurilor mobile urmăribile. Prin identificare, organele financiare vor selecționa bunurile
mobile urmăribile asupra cărora se va aplica sechestrul, în funcție de valoarea necesară acoperirii obligației
fiscale;

Indisponibilizarea bunurilor mobile urmăribile prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor mobile
urmăribile identificate, care se va face de către organul de executare printr-un proces-verbal de sechestru. Prin
indisponibilizare, debitorul nu va putea dispune de bunurile mobile urmăribile decàt cu aprobarea organului
de executare;
43
 ü• Procesul-verbal de sechestru trebuie să respecte condițiile de formă stabilite de codul de procedură
fiscală la art. 152, dintre aceste condiții reținem:
datele de identificare ale organului de executare, ale executorului fiscal, ale debitorului sau ale altor
persoane implicate, spre exemplu custodele;
sumele datorate, specificându-se, dacă este cazul, atàt creanța fiscală principală, càt şi pe cea accesorie;
temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
descrierea în detaliu a bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a acestora;
mențiunea dacă s-au luat măsuri de neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la
locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
eventualele obiecții Uacute de persoanele prezente la aplicarea sechestrului;
mențiunea Uacută de debitor despre existența sau inexistența unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu,
după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
mențiunea că, în cazul în care i“n termen de 15 zile de la data i“ncheierii procesului-verbal de sechestru
debitorul nu plătește obligațiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
semnătura executorului fiscal și semnăturile persoanelor prezente.

••• Bunurile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane
desemnate de organul de executare, sau pot fi ridicate și depozitate de către organul de executare.
În ipoteza în care custode este numită o altă persoană decăt debitorul sau creditorul, organul de
executare îi va stabili o indemnizafie in funcție de activitatea depusă.
••• În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare,
obiecte de metale prețioase, pietre prețioase, obiecte de artă, colecții de valoare, acestea se ridică și se depun,
cel tărziu a doua zi lucrătoare, la unitățile specializate.
ă• Măsura sechestrului poate fi aplicată și odată cu somafia de plată, care reprezintă actul începător al
executării silite.
În situația în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanței fiscale și
odată cu începerea executării silite se constată că există pericolul evident de i“nstrăinare, substituire sau de
sustragere de la urmărire a bunurilor debitorului, organul urmăritor va dispune ridicarea bunurilor și
încredințarea unui custode.
Aplicarea sechestrului odată cu începerea executării silite reprezintă o măsură de excepție și, prin
urmare, competența aplicării ei nu va mai aparține organului de executare, ci va fi necesară autorizarea dată
de instanța judecătorească. Instanța competentă să acorde autorizația de înființare a sechestrului va fi cea de la
domiciliul debitorului.
••• În măsura în care printre bunurile sechestrate se găsesc și bunuri ce fac obiectul gajului ce garantează
executarea creanțelor altor creditori, organul de executare va trimite și acestora câte un exemplar al
procesului- verbal de sechestru.
N.B. Bunurile debitorului pot face obiectul mai multor urmăriri silite, asupra lor putănd fi instituite
mai multe măsuri de sechestru.
Dacă organul de executare, cu ocazia aplicării măsurii sechestrului, constată că bunurile respective fac
obiectul unui sechestru anterior, va consemna această situație în proces-verbal de sechestru, la care va anexa
căte o copie a proceselor-verbale de sechestru respective.
În consecință, bunurile vor fi sechestrate și în cadrul noii proceduri de executare.
ă• În situația în care organele de executare constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvărșit
infracțiuni, va consemna aceasta în proces-verbal și va sesiza organele de urmărire penală.

N.B. Din momentul aplicării sechestrului, bunurile sunt indisponibilizate până în momentul valorificării
lor, Codul de procedură fiscală reglementează, ca și principiu, un termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru înlăuntrul căruia debitorul poate executa obligația fiscală, per a contrario
organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate.
Totuși, în cazul în care bunurile sunt supuse degradării sau alterării, vănzarea lor se va putea face
imediat după institurea sechestrului.

Evaluarea bunurilor mobile urmăribile se efectuează de organul de executare odată cu aplicarea

sechestrului prin experți evaluatori proprii sau prin experfi evaluatori independenfi, stabilindu-se un preț de
44
evaluare care va reprezenta prețul de pornire al primei licitații;

Valorificarea bunurilor mobile sechestrate se face pe calea vânzării prin licitație publică sau prin alte
modalități ce permit realizarea sumelor necesare acoperirii creanței fiscale.
Codul de procedură fiscală a instituit posibilitatea organului de executare de a valorifica bunurile supuse
urmăririi în una din următoarele modalități:
i“nțelegerea părfilor;
vânzare i“n regim de consignafie;
vânzare directă;
vânzare la licitafie;
alte modalităfi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitații, agenții imobiliare
sau societăți de brokeraj, după caz.
Alegerea uneia dintre modalități se poate face prin i“nțelegerea părfilor.
ă• Inainte de valorificare, organul de executare va avea obligația să verifice bunurile mobile sechectrate.
In măsura în care se constată că bunurile sechestrate nu sunt suficiente pentru realizarea creanței fiscale,
organul de executare va trebui să identi fice alte bunuri ale debitorului ce pot fi urmărite, bunuri ce vor fi
sechestrate. â• Nu se va putea trece la valorificare în situațiile în care, în urma formulării unei contestații la
executare,
instanța judecătorească a dispus desființarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării.
N.B. Este reglementată posibilitatea debitorului ca în termen de 30 de zile de la data i“ncheierii
procesului-verbal de sechestru să procedeze el însuși la vânzarea bunurilor sechestrate, dar numai cu acordul
organului de executare.

ă• Dacă a fost aleasă ca modalitate de valorificare a bunurilor debitorului VÂNZAREA LA LICITA

TIE,
aceasta se va desUașura cu respectarea procedurii instituite prin art. 158-160 C.proc.fisc.
S Cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru desUașurarea vănzării, organul de executare va face
public anunțul de vânzare.
Anunțul de vânzare va fi făcut public prin intermediul presei, precum și prin afișarea sa la sediul
organului de executare, al consiliului local în a cărui rază teritorială se află bunurile sechestrate, la locul
stabilit de organul de executare pentru a se face vânzarea, precum și în orice loc public.
S Ofertanții sunt obligați să depună, până la termenul de vânzare, o taxă de participare reprezentând
10% din prețul de pornire al licitației.
S Debitorul și custodele, dacă a fost desemnat unul, vor fi înștiințați cu privire la data, ora și locul
vânzării.
S După adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să plătească prețul, diminuat cu contravaloarea
taxei de participare, în lei, în numerar, imediat sau prin decontare bancară în cel mult 5 zile de la data
adjudecării.
S Fiecărui cumpărător organul de executare Pi va elibera un document, care va cuprinde: organul
emitent, data vănzării, numele cumpărătorului, bunurile cumpărate și prețul plătit.
S Organul de executare va întocmi un proces-verbal în care va consemna modul de desfășurare a
licitafiei și rezultatul acesteia.

N.B. Dacă la prima licitație nu s-a obținut cel puțin prețul de începere al vânzării, într-un termen de
30 de zile va fi organizată o nouă licitație, având prețul de pornire diminuat cu 25% față de prima licitație.
La a treia licitație creditorii urmăritori sau intervenienți nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare
la un preț mai mic de 50% din prețul de evaluare.

N.B. In situația în care în urma desUașurării acestei proceduri bunurile mobile ale debitorului nu pot
fi
valorificate, ele ii vor fi restituite, iar crean)a fiscală va fi stinsă printr-o altă modalitate prevăzută de
lege.
Moment în care se poate trece chiar la executarea silită imobiliară, dacă organul de executare a ales să
folosească succesiv modalităfile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

45
 Totuși, în situația în care bunurile mobile ale debitorului au fost valorificate se va trece la următoarele
etape ale procedurii de executare silită mobiliară.

Acoperirea sumelor avansate de organul urmăritor cu ocazia procedurii de executare silită mobiliară —
cheltuielile de executare. Cheltuielile de orice natură necesare desUașurării procedurii de executare silită vor
fi în sarcina debitorului urmărit, în măsura în care nu există dispoziții legale contrare. Iar sumele recuperate în
contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate.
Sumele recuperate de organele de executare în contul cheltuielilor de executare silită se vor face venit la
bugetul de stat, la fel ca și sumele ce fac obiectul creanței fiscale executate silit.

Recuperarea creanței fiscale. Sumele obținute în urma licitației sau orice altă modalitate de executare
silită mobiliară, după scăderea tuturor cheltuielilor prilejuite de executare, vor fi vărsate la bugetul de stat
până la concurența valorii debitului pentru care s-a pornit executarea silită.
Creanțele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate în cursul procedurii de
executare silită, i“n ordinea vechimii, mai i“ntâi creanța principală și apoi accesoriile acesteia.
Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după
comunicarea somației prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Eliberarea sumelor rămase. După acoperirea creanței fiscale diferența rămasă va fi restituită debitorului,
la cererea sa, sau se va proceda la compensarea sa cu alte obligații fiscale ale debitorului. Despre sumele de
restituit debitorul va fi i“nștiințat de i“ndată.
CONTESTA TIA la executarea silită mobiliară
Orice persoană interesată poate face contestație împotriva măsurilor de executare silită mobiliară luate
de organul de executare. Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă /n
procedură de urgență.
Contestația poate fi Uacută și i“mpotriva titlului executoriu, dacă acesta nu este hotărăre judecătorească
ori hotărărea altui organ jurisdicțional sau dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de
lege.

S Termenul de contestare
N.B. Termenul în care poate fi Uacută contestația la executare este de 15 zile, un termen procedural
imperativ, nerespectarea sa atrăgând sancțiunea decăderii. Acest termen începe să curgă la următoarele
momente:
contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din
comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite
sau în alt mod;
contestatorul a luat cunoștință, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de
executare;
cel interesat a luat cunoștință, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

N.B. Data încetării executării silite va fi data efectuării ultimului act de executare, care va fi
momentul vărsării în contul bugetului de stat a sumelor rezultate din valorificarea bunurilor supuse executării
silite.

S Până la soluționarea contestației instanța, la cererea contestatarului, va putea suspenda executarea

silită, prin încheiere motivată, obligând pe contestator la depunerea unei cauțiuni, exceptând cazurile urgente.
S La judecarea contestației instanța va cita, pe lângă părți, și organul de executare în a cărui rază
teritorială se găsesc bunurile urmărite.
S În cazul admiterii contestației actele de executare nelegale vor fi desființate, urmănd a fi reUacute, sau
executarea va i“nceta cu privire la un anumit bun. Prin hotărărea de admitere a contestației de instanța va
dispune, dacă este cazul, să i se restituie celui îndreptățit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor.
S Respingerea contestației are ca efect continuarea de către organul financiar competent a procedurii de
executare, sau reluarea acesteia în cazul în care instanța a decis suspendarea executării.

46
 EXECUTAREA SILITĂ IMOBILIARĂ

Definiție
Urm ărirea bunurilor imobile ale debitorului reprezintă o modalitate de executare silită indirectă a
creanței fiscale, presupunând valorificarea bunurilor urmărite silit.
Astfel, bunurile imobile ale debitorului sunt valorificate prin vânzarea la licitație sau prin alte
modalități, suma de bani astfel obținută fiind destinată a acoperi obligația de plată ce revine contribuabilului
urmărit.

Obiectul executării silite imobiliare

Vor ft supuse acestei modalități de executare bunurile imobile urmăribile proprietate ale debitorului.
În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va
întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil,
prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot ft urmărite decàt odată cu imobilul.
Astfel, din economia textelor Codului de procedură fiscală, art. 142 alin. 1’ C.proc.fisc., rezultă
următoarele bunuri imobile urmăribile ale contribuabńului:
bunurile imobńe care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;
bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activitățü care constituie principala sursă
de venit;
bunurile imobńe ce se află temporar în deținerea altor persoane in baza de împrumut, de închiriere, de
leasing şi altele;
ansamblu de bunuri imobile, în condițüle prevederilor art. 158;
bunuri imobńe ce servesc activității care constituie principala sursă de venit; fì produse finite.

Bunurile imobile ale debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activității de comert nu sunt
exceptate de la executarea sńită.
În condițińe art. 154 alin. 3 C.proc.fisc., in cazul debitorului persoană fizică, nu poate fi supus executării
silite spațiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabńit în conformitate cu normele legale în vigoare.
Totuşi, această excepție nu se aplică în cazul în care executarea sńită se face pentru stingerea creanțelor
fiscale rezultate din săvârşirea de infracțiuni.

COMPETENTA executării silite imobiliare

Competența în ceea ce priveşte desUaşurarea acestei forme de executare revine:
organului fmanciar i“n raza căruia sunt situate imobilele ce fac obiectul executării silite;
dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, acesta din
urmă va coordona întreaga procedură de executare silită.

ETAPELE executării silite mobiliare

Procedura executării silite imobiliare presupune următoarele etape:
Somația de plată. Organul de executare va comunica debitorului, cv 5 zile i“nainte de i“nceperea
executării, o somație care va cuprinde datele de identificare a imobilului urmărit precum şi mențiunea
înscrierii somației în evidențele de publicitate imobiliară.

N.B. Odată cu comunicarea somației către debitor, aceasta va ft transmisă şi organului competent pentru
i“nscrierea i“n registrele de publicitate imobiliară. Astfel, actele de dispoziție încheiate de debitor ulterior
luării inscripției ipotecare vor ft lovite de nulitate.
Autoritățile ce au în competență efectuarea publicităfii imobiliare vor comunica organelor de executare,
la cererea acestora, drepturile reale înscrise în legătură cu imobilul urmărit şi sarcinile ce îl grevează, precum
şi titularii acestor drepturi. Aceştia vor ft chemați de către organul de executare la termenele fixate pentru
vânzarea imobilului şi distribuirea prețului obținut.
Ceilalți creditori ai debitorului trebuie să comunice în scris organului de executare în termen de 30 de
zile de la luarea inscripției ipotecare titlurile executorii pe care le au în legătură cu imobilul urmărit.

Identificarea bunurilor imobile supuse urmăririi. Organul de executare va întocmi un proces-verbal de

identificare a bunurilor imobile supuse urmăririi silite, proces-verbal ce va conține aceleaşi mențiuni ca
47
proces-verbal de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile în cadrul procedurii de executare silită
mobiliară.

Indisponibilizarea bunurilor imobile urmăribile prin aplicarea sechestrului asupra bunurilor imobile
urmăribile identificate, care se va face de către organul de executare printr-un proces-verbal de sechestru. Prin
indisponibilizare, debitorul nu va putea dispune de bunurile imobile urmăribile decat cu aprobarea
organului de executare;

N.B. După comunicarea somației către debitor, care reprezintă actul începător al acestei modalități de
executare silită, precum şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-
sechestru, în măsura în care este necesară administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, arendei şi a altor
venituri obfinute din administrarea acestuia sau apărarea i“n litigii privind imobilul respectiv.
Administrator-sechestru va putea ft numit creditorul, debitorul sau o altă persoană fizică sau juridică. În
aceată din urmă situație, organul de executare va fixa administratorului-sechestru o indemnizație în funcție de
activitatea depusă.
Administratorul-sechestru va încasa veniturile rezultate din administrarea imobilului şi le va consemna
la unitățile abilitate, depunând recipisa la organul de executare.

Evaluarea bunurilor imobile supuse urmăririi se va face prin intermediul unor organe sau persoane
specializate.

Valorificarea bunurilor imobile supuse urmăririi se face prin vânzarea lor la licitație, vânzarea directă de
către debitor sau prin alte modalități’ admise de lege.
Debitorul are posibilitatea ca /n termen de 30 de zile de la comunicarea somației să vândă bunurile
urmărite, cu acordul organului de executare. Dispozițiile din materia executării silite mobiliare vor ft
aplicabile în mod corespunzător.

•z• Valorificarea bunurilor imobile supuse urmăririi prin vânzarea la licitație.

4 Licitația se organizează de către organul de executare, la locul unde se află imobilul sau în alt loc
stabilit de acesta. Prima licitație se va putea organiza numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la
comunicarea somației de către debitor.
4 Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunțului privind vànzarea la sediul organului de
executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi domicńiul debitorului,
la locul vânzării dacă acesta este altul decàt cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vànzare
în cazul vànzării bunurilor imobile şi prin anunțuri într-un cotidian național de largă circulație sau într-un
cotidian local ori în pagina de Internet, precum şi prin alte modalități prevăzute de lege.
Toate actele de publicitate a vânzării trebuie îndeplinite de organul de executare cu cel puțin 10 zile
înainte de data fixată pentru ținerea licitației.
4 Despre data, ora şi locul licitației vor fi înştünțați, de către organul de executare, debitorul,
administratorul- sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul imobil
urmărit, care au depus în termen titlurile lor executorii.
4 Licitația începe de la cel mai mare preț din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior
prețul de evaluare, în caz contrar va începe de la prețul de evaluare.

N.B. Legea instituie posibilitatea organizării a trei licitații publice în cazul în care bunurile imobile nu
vor ft valorificate, în cadrul procedurii de executare silită imobiliară, stabilind un termen de cel mult 30 de
zile între ele, iar prețul de pomire să he diminuat cu 25% pentru a doua licitație din prețul de evaluare şi cv
50% pentru a treia licitație.
Pentru fiecare termen de licitație se va face o nouă publicitate a vânzării.

N.B. Dacă imobilul supus urmăririi nu poate fi valorificat prin vânzare la licitafiile organizate,
organul de executare va repeta procedura de licitație cel puțin o dată pe an înăuntrul termenului de prescripție
a dreptului de a cere executarea silită, deşi bunurile vor ft restituite debitorului.
Totuşi, pe toată această perioadă se va menține indisponibilizarea imobilului, iar organul de executare
va putea lua măsura numirii, menținerii ori schimbării administratorului sechestru sau va putea proceda la
valorificarea imobilului în orice mod admis de lege.
48
 S In urma desUaşurării licitației, organul de executare va întocmi un proces-verbal în care se va
consemna rezultatul acesteia şi modul i“n care s-a desfăşurat.
Procesul-verbal de licitație va ft semnat de organul de executare ori de către cumpărător sau de
reprezentantul acestuia şi va ft predat cumpărătorului după achitarea integrală a prețului.
ß În cazul vànzării la licitație a bunurilor imobile cumpărătorii fie plătesc prețul integral, fie pot solicita
plata prețului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din prețul de adjudecare a
bunului imobil şi cu plata

6 A se vedea modalitățile de valorificare a bunurilor enumerate la executarea silită mobiliară.

unei dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, stabńite conform legü. Organul de executare va stabili
condițüle şi termenele de plată a prețului în rate.
Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobń decàt după plata prețului în întregime şi a dobânzii sau
majorării de întârziere stabńite, iar interdicția de înstrăinare a imobilului va fi înscrisă în registrele de
publicitate imobńiară.
Procesul-verbal de licitație va fi predat cumpărătorului după plata avansului din preț, totodată, acest
proces-verbal va reprezenta titlu executoriu în cazul executării silite a cumpărătorului pentru realizarea
restului de preț neachitat.
S Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate asupra imobilului adjudecat, în baza sa
realizàndu-se publicitatea imobiliară.
În acelaşi timp, i“ncheierea acestui act va reprezenta ultimul act de executare, prin urmare organul de
executare va lua măsuri pentru radierea inscripției ipotecare.

N.B. Procedura de executare silită a bunurilor imobile ale debitorului încetează şi în situația în care
aceste bunuri nu pot fi valorificate prin niciuna din modalitățile reglementate de lege.
În acest caz vor ft utilizate celelalte proceduri de stingere a creanței fiscale prevăzute de Codul de
procedură fiscală, după ce în prealabil organul de executare a luat măsura radierii inscripției ipotecare
constituite cu privire la imobilul ce a Uacut Uară succes obiectul executării silite.

Totuşi, în situația în care bunurile imobile ale debitorului au fost valorificate se va trece la următoarele
etape ale procedurii de executare silită imobiliară

Acoperirea sumelor avansate de organul urmăritor cu ocazia procedurii de executare silită imobiliară —
cheltuielile de executare. Cheltuielile de orice natură necesare desUaşurării procedurii de executare silită vor
ft în sarcina debitorului urmărit, în măsura în care nu există dispoziții legale contrare. lar sumele recuperate în
contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate.
Sumele recuperate de organele de executare în contul cheltuielilor de executare silită se vor face venit la
bugetul de stat, la fel ca şi sumele ce fac obiectul creanței fiscale executate silit.

Recuperarea creanței fiscale. Sumele obținute în urma licitației sau orice altă modalitate de executare
silită, după scăderea tuturor cheltuielilor prilejuite de executare, vor fi vărsate la bugetul de stat până la
concurența valorii debitului pentru care s-a pomit executarea silită.
Creanțele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate în cursul procedurii de
executare silită, i“n ordinea vechimii, mai i“ntâi creanța principală şi apoi accesoriile acesteia.
Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după
comunicarea somației prin orice modalitate prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Eliberarea sumelor rămase. După acoperirea creanței fiscale diferența rămasă va fi restituită debitorului,
la cererea sa, sau se va proceda la compensarea sa cu alte obligații fiscale ale debitorului. Despre sumele de
restituit debitorul va fi i“nştiințat de i“ndată.

Contestația la executarea silită imobiliară

Orice persoană interesată poate face contestație împotriva măsurilor de executare silită imobiliară luate
de organul de executare. Contestația7 se introduce la instanța judecătorească competentă şi se judecă /n
49
procedură de urgență.

’ A se vedea, pe larg, contestația la executarea sńită mobńiară.

IMPOZITUL PE PROFIT

Denumirea acestui venit public este impozitul pe profit, care este un impozit direct anual, a cărui plată
se face trimestrial anticipat, aplicat asupra beneficiului obținut dintr-o activitate economică - “profitul”
Profitul reprezintă o formă de venit obținut din derularea unei activități economice, ca urmare a
investirii unui capital.
Condiția ca venitul realizat să poată fi calificat drept profit este ca activitatea economică să se
desfășoare cu scopul obținerii unui beneficiu, nu fără scop lucrativ.
Prin profit supus impozitării (profit impozabil) înțelegem acea sumă de bani calculată ca diferența i“ntre
veniturile realizate de un agent economic din desUașurarea oricărei activități permise de lege și cheltuielile
efectuate pentru realizarea acestor venituri.
Impozitul pe profit este un impozit direct aplicat asupra beneficiului obținut dintr-o activitate
economică.
Impozitul pe profit are un rol important în cadrul sistemului fiscal, întrucăt:
este o sursă certă de alimentare cu venituri a bugetului public;
duce la creșterea ponderii impozitelor directe în sistemul fiscal romăn.

Categorii de CONTRIBUABILI definite de lege:

Persoanele Juridice române - pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din România, cât și
din străinătate,’
PJ străine care desfășoară activităfi printr-un sediu permanent i“n România - pentru profitul impozabil
aferent acelui sediu permanent,’
PJ străine și PF nerezidente - care desfășoară activităfi i“n România i“ntr-o asociere fără personalitate
juridică,’
PJ străine care realizează venituri din/ sau i“n legătură cu proprietăți
imobiliare situate i“n România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare definute la o PJ română,’
PF rezidente asociate cu PJ române, pentru veniturile realizate atât i“n România, cât și i“n străinătate din
asocieri care nu dau naștere unei PJ (i“n acest caz, impozitul datorat de PF se calculează, se refine și se varsă
de către PJ română)
Persoana fizică autorizată (PFA).

În cazul unei asocieri fără personalitate juridică, veniturile și cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui
asociat, corespunzător cotei de participare in asociere.
C.fiscal reglementează un principiu de bază în materia asocierilor fără personalitate juridică și anume
că, în cazul oricărei asocieri în care unul din asociați este o PJ română, indiferent dacă celălalt asociat este PF
rezidentă ori nerezidentă, sau PJ străină, sarcinile menționate mai sus revin întotdeauna PJ române.
Rezidența fiscală nu are legătură cu cetățenia unei persoane fizice. Aceasta poate fi rezident fiscal
român indiferent de cetățenia pe care o are.

Sunt SCUTITE de la plata impozitului pe profit următoarele categorii de contribuabili:

Trezoreria statului’,
Banca Națională a României’,
instituțiile publice, pentru fondurile publice constituite, inclusiv pentru veniturile proprii și
50
disponibilitățile realizate și utilizate, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și
completările ulterioare, și Ordonanța de urgență nr. 45/2003 privind finanțele publice locale, cu modificările
și completările ulterioare, dacă legea nu prevede altfel;
Jundațiile române constituite ca urmare a unor legate8’,
cultele religioase, pentru: venituri obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor
necesare activității de cult, potrivit legii, venituri obținute din chirii, alte venituri obținute din activități
economice, venituri din despăgubiri in formă bănească, obținute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute
de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiția ca sumele respective să fie utilizate, in
anul curent și/sau in anii următori, pentru intreținerea și funcționarea unităților de cult, pentru lucrări de
construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru invățămănt,
pentru fumizarea, m nume propriu și/sau m parteneriat, de servicii sociale, acreditate in condițiile legii, pentru

8 Fundația constituită ca urmare a unui legat este persoană juridică de drept privat bară scop
patrimonial, constituită pe baza unui act juridic pentru cauză de moarte, prin care una sau mai multe persoane
constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent și irevocabil, realizării unui scop de interes general sau,
după caz, al unor colectivități. (art. 1 coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și
fundații).
acțiuni specifice şi alte activități nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legü nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;
i) instituțiile de învățământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile utńizate,
potrivit Legii învățămàntului nr. 84/1995, republicată, cu modificărńe şi completările ulterioare, şi Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea finanțării învățământului
superior;
asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice şi asociațiile de locatari recunoscute ca asociații
de proprietari, potrivit Legü nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
veniturile obținute din activitățile economice care sunt sau vor fi utńizate pentru îmbunătățirea confortului şi
eficienței clădirii, pentru întreținerea şi repararea proprietății comune;
Fondul Român de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar’,
Fondul de Compensare a Investitorilor, înființat potrivit legii;
Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale 5i organizațiile patronale sunt scutite de la plata
impozitului pe profit şi pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului in lei
a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe
profit. Organizațüle nonprofit, sindicale şi patronale datorează impozit pe profit pentru partea din profitul
impozabil ce corespunde veniturilor, altele decàt cele scutite in mod expres de legiuitor.
Veniturile scutite în mod expres de la impozitare sunt prevăzute de art. 15 alin. (2) din C. fisc.:
cotizațiile şi taxele de înscriere ale membrilor, contribuțiile băneşti sau în natură ale membrńor şi
simpatizanțńor, taxele de înregistrare stabilite potrivit legii, veniturńe obținute din vize, taxe sau din
participarea la competiții şi demonstrații sportive, resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări
nerambursabńe, veniturńe realizate din organizarea unor acțiuni de promovare, veniturile obținute din reclamă
şi publicitate etc.

COTELE DE IMPOZITARE
Regula Cota de impozit pe profit este de 16% care se aplică asupra profitului impozabil, potrivit art. 17
C.fisc. Această cota unică de impozitare aplicându-se începând cu anul fiscal 2005.
Excepția Totuşi, actualmente, în lumina dispozițiilor art. 18 C. fisc. există următoarea excepție:
“Contribuabilii care desUaşoară activităfi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor,
cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri i“n baza unui
contract de asociere, şi în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol
este mai mic decàt 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor
venituri înregistrate”

OBIECTUL (MATERIA) IMPOZABIL

Obiectul impozabil al impozitului pe profit este profitul impozabil.
Potrivit art. 19 C.fisc., profitul impozabil se calculează ca diferență i“ntre veniturile realizate din orice
51
sursă şi cheltuielile ëfectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an łiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul
şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

ASIETA SAU MODUL DE AŞEZARE A VENITULUI (Determinarea profitului impozabil)

Asieta priveşte modalitatea de determinare a profitului impozabil, astfel, profitul impozabil se
calculează pe baza unei operațiuni matematice care poate ft ilustrată astfel:

Profit impozabil = venituri impozabile— cheltuieli deductibile—

venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile

Venituri impozabile = orice venituri obținute din orice sursă în cadrul unei activități economice legale
desUaşurată în conformitate cu obiectul de activitate al S.C. plătitoare;
Cheltuieli deductibile = cheltuielile necesare realizării Ve. în limitele admise la scădere de către
legiuitor.
Venituri neimpozabile = veniturile care, deşi realizate de către S.C. în cadrul activității sale economice,
datorită interesului public sau utilității publice a activității producătoare de venit sunt declarate de legiuitor ca
neimpozabile.
Cheltuieli nedeductibile = cheltuielile efectuate în scopul realizării Ve. care depăşesc limita legală
admisă la scădere (această limită se calculează procentual) ori cheltuieli ale societății comerciale care, deşi
efectuate în cadrul desUaşurării activității economice, nu sunt aferente realizării venitului.

52
 Pentru determinarea profitului impozabil, contribuabilii sunt obligați să întocmească un registru de
evidență fiscală

În cazul bunurilor mobile şi imobile produse de către contribuabili şi valorificate în baza unui contract
de
vânzare cu plata în rate, contribuabilii pot opta pentru înregistrarea valorii ratelor la venituri impozabile,
la termenele scadente prevăzute în contract.

Precizări privind cheltuielile

C.fiscal reglementează trei categorii de cheltuieli: cheltuieli deductibile, cheltuieli cu deductibńitate
limitată şi cheltuieli nedeductibile.
Cheltuielüe deductibile sunt acele cheltuieli considerate ca fiind necesare si obligatorii pentru realizarea
obiectului principal de activitate al contribuabńului şi, de aceea, sunt deductible integral din venitul realizat.
Sunt cheltuieli deductibile:
4 cheltuieli de personal (cheltuieli salariale, cheltuieli pentru formarea şi perfecționarea profesională a
personalului angajat, etc);
4 cheltuieli de producfie (cheltuieli cu materia primă, materiale, utilități, etc.);
4 cheltuieli de reclamă 5i publicitate’,
4 cheltuielile afłate in stránsă corelafie cu obiectul principal de activitate (taxele de înscriere, cotizațiile
şi contribuțińe datorate către camerele de comert şi industrie, etc.).
Cheltuielüe deductible limitat sunt cheltuieli necesare realizării obiectului de activitate al
contribuabńului, dar in condițiile limitării cuantumului acestora de către legea fiscală. Limitarea cuantumului
acestora se realizează prin reglementarea unui procent din totalul veniturilor, ori din profit, etc.
Sunt cheltuieli deductibile limitat:
4 cheltuieli de personal (suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru
deplasări in Romània şi în străinătate; cheltuielile sociale - asemenea cheltuieli pot fi: ajutoare de naştere,
ajutoare de înmormàntare, etc; cheltuieli reprezentând tichete de masă acordate de angajatori în limitele
legale, etc);
4 cheltuieli de producfie (cheltuielile cu perisabńitățile, cheltuielile cu provizioanele şi rezervele,
cheltuielńe cu dobànda şi diferențele de curs valutar, cheltuielile cu amortizarea);
4 cheltuieli de funcfionare (cheltuieli de funcționare, întreținere şi reparații aferente unui sediu aflat in
locuința proprietate personală a unei PF şi în scop personal, deductible, in limita corespunzătoare suprafețelor
puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între p“arți, în acest scop; cheltuieli de funcționare,
întreținere şi reparațü aferente autoturismelor folosite de angajațü cu funcții de conducere şi de administrare ai
PJ, deductible limitat la cel mult un singur autoturism aferent fiecărei PF cu astfel de atribuții).
Cheltuielile nedeductibüe sunt acele cheltuieli care, deşi efectuate de către contribuabń în mod legal şi
în vederea realizării obiectului principal de activitate, ele nu pot fi scăzute din veniturile contribuabńului,
legea fiscală neconsiderându-le ca hind necesare ori utile realizării activitățü de bază.
Sunt cheltuieli nedeductibile:
4 cheltuieli de personal (cheltuielńe cu contribuțińe plătite peste limitele stabńite sau care nu sunt
reglementate prin acte normative; cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator in numele
angajatului; orice alte venituri ale angajatului are nu sunt supuse impozitului pe veniturile PF);
4 cheltuieli de producfie (cheltuielńe cu primele de asigurare care nu privesc bunurile contribuabilului,
precum şi cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, etc.);
4 cheltuieli de funcfionare (cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, aşa cum au fost definite mai
sus; cheltuielile cu servicüle de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii pentru care
contribuabilü nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfăşurării activității proprii şi pentru
care nu sunt încheiate contracte, etc.);
4 cheltuieli cu impozite, taxe, amenzi (cheltuielile cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, etc.);
4 pierderi fiscale — pierderea anuală, stabńită prin declarația de impozit pe profit, se recuperează din
profiturile impozabńe obținute în următorii 5 ani consecutivi.

Obligații ale S.C. legate de impozitul pe profit

53
 Declararea

Plata impozitului şi depunerea declarațiilor fiscale

S.C. au obligația de a depune, trimestrial, până cel mai tàrziu la data de 25 a lunii următoare
trimestrului, declarația de impunere aferentă impozitului pe profit pentru trimestrul anterior (25 aprilie, 25
iulie, 25 octombrie, iar pentru perioada 1 oct-31 dec contribuabńul nu va depune declarația trimestrială,
urmànd să depună direct declarația anuală de impunere).
Pănă cel mai tărziu la data de 25 martie, contribuabilul va depune declarația anuală de impunere,
întocmită pe baza datelor din bilanțul contabil și a regularizării efectuate cu luarea în considerare a datelor
financiare aferente trimestrului IV al anului fiscal.
Contribuabilii sunt obligați să depună, odată cu declarația de impunere anuală, și o declarație privind
plățile
sau angajamentele de plată către PF și/sau PJ străine, care să cuprindă sumele, scopul plății și
beneficiarul.
Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitelor declarate și pentru depunerea în termen a
declarației de impunere.

Plata
Profitul și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază trimestrial, cumulat de la începutul anului.
Plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial, pentru profitul impozabil aferent trimestrului
anterior datei efectuării plății.
Plata impozitului pe profit se efectuează în conformitate cu datele financiare din declarațiile trimestriale
de impozit pe profit, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor.

].B. Potrivit art.34 alin.2 Cf începând cu data de 1 ianuarie 2013, unii dintre contribuabili pot opta
pentru declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plâți anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până
la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe
profit, prevăzut la art.35 - până la data de 25 martie inclusiv a anului următor, cu anumite excepții
ART. 34 Declararea și plata impozitului pe profit (în vigoare de la 1 ian. 2012)
Declararea și plata impozitului pe profit, cu excepțiile prevăzute de prezentul articol, se efectuează
trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare încheierii trimestrelor I - III. Definitivarea și
plata impozitului pe profit aferent anului fiscal respectiv se efectuează până la termenul de depunere a
declarației privind impozitul pe profit prevăzut la art. 35.
Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, altii decât cei prevăzuți la alin. (4) și (5), pot opta
pentru declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până
la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe
profit, prevăzut la art. 35.
Opțiunea pentru sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit se efectuează la începutul
anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (2). Opțiunea efectuată este obligatorie pentru
cel puțin 2 ani fiscali consecutivi. Ieşirea din sistemul anual de declarare și plată a impozitului se efectuează la
începutul anului fiscal pentru care se solicită aplicarea prevederilor alin. (1). Contribuabilii comunică
organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare și plată a impozitului pe
profit, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal
respectiv.
Contribuabilii societăți comerciale bancare - persoane juridice române și sucursalele din România ale
băncilor - persoane juridice străine au obligația de a declara și plăti impozit pe profit anual, cu plăți anticipate
efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a
declarației privind impozitul pe profit, prevăzut la art. 35.
Următorii contribuabili au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit, astfel:
organizațiile nonprofit au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit, anual, până la data de 25
februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și a plantelor tehnice, pomicultură și
viticultură au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, până la data de 25 februarie inclusiv a
54
anului următor celui pentru care se calculează impozitul;
contribuabilii prevăzuți la art. 13 lit. c) - e) au obligația de a declara și plăti impozit pe profit trimestrial,
conform alin. (1).
Contribuabilii, altii decât cei prevăzuți la alin. (4) și (5), care, în anul precedent, se aflau în una dintre
următoarele situații:
nou-înființați;
înregistrează pierdere fiscală la sfârșitul anului fiscal precedent;
s-au aflat în inactivitate temporară sau au declarat pe propria răspundere că nu desfășoară activități la
sediul social/sediile secundare, situații înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comegului sau în
registrul minut de instanțele judecătorești competente, după caz;
au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, în anul pentru care se datorează impozitul
pe profit aplică sistemul de declarare și plată prevăzut la alin. (1). În sensul prezentului alineat nu sunt
considerați contribuabili nou-înființați cei care se înregistrează ca efect al unor operațiuni de reorganizare
efectuate potrivit legii.
Prin excepție de la prevederile alin. (8), contribuabilii prevăzuți la alin. (4) nou-înființați, înființați în
cursul anului precedent sau care la sfârșitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează
plăți anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra
profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
Contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate
efectuate trimestrial, determină plățile anticipate trimestriale în sumă de o pătrime din impozitul pe profit
datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele prețurilor de consum, estimat cu ocazia elaborării
bugetului inițial al anului pentru care se efectuează plățile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii
următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza
căruia se determină plățile anticipate trimestriale, este impozitul pe profit datorat conform declarației privind
impozitul pe profit, fără a lua în calcul plățile anticipate efectuate în acel an.
(8"1) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele
internaționale de raportare financiară, plățile anticipate trimestriale se efectuează în sumă de o pătrime din
impozitul pe profit aferent anului precedent determinat potrivit alin. (8), fără a lua în calcul influența ce
provine din aplicarea prevederilor art. inclusiv pentru anii fiscali în care se deduc sumele evidențiate în soldul
debitor al contului rezultatul reportat din provizioane specifice.
Prin excepție de la prevederile alin. (8), contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a
impozitului pe profit prevăzut la alin.
și care, în primul an al perioadei obligatorii prevăzute de alin. (3), înregistrează pierdere fiscală
efectuează plăți anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de
impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.
În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit prevăzut la alin.
(2) și care, în anul precedent, au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în
anul pentru care se calculează și se efectuează plățile anticipate nu mai beneficiază de facilitățile fiscale
respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plățile anticipate, este
impozitul pe profit determinat conform declarației privind impozitul pe profit pentru anul precedent, Iuându-
se în calcul și impozitul pe profit scutit.
În cazul următoarelor operațiuni de reorganizare efectuate potrivit legii, contribuabilii care aplică
sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate efectuate trimestrial, stabilesc
impozitul pe profit pentru anul precedent, ca bază de determinare a plăților anticipate, potrivit următoarelor
reguli:
contribuabilii care absorb prin fuziune una sau mai multe persoane juridice române, începând cu
trimestrul în care operațiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe profit datorat de
aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru acelaşi an de celelalte societăți cedente;
contribuabilii înființați prin fuziunea a două sau mai multe persoane juridice române însumează
impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de societățile cedente. În situația în care toate societățile
cedente înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilii nou-înființați determină plățile
anticipate potrivit prevederilor alin. (7) și (9);

55
 contribuabilii înființați prin divizarea unei persoane juridice române împart impozitul pe profit datorat
pentru anul precedent de societatea cedentă proporțional cu valoarea activelor și pasivelor transferate,
conform proiectului întocmit potrivit legii. În situația în care societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală
în anul precedent, contribuabilii nou-înființați determină plățile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) și (9);
contribuabilii care primesc active și pasive prin operațiuni de divizare a unei persoane juridice române,
începând cu trimestrul în care operațiunile respective produc efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe
profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru anul precedent de
societatea cedentă, recalculat propogional cu valoarea activelor și pasivelor transferate, conform proiectului
întocmit potrivit legii;
contribuabilii care transferă, potrivit legii, o parte din patrimoniu uneia sau mai multor societăți
beneficiare, începând cu trimestrul în care operațiunile respective produc efecte, potrivit legii, recalculează
impozitul pe profit datorat pentru anul precedent propogional cu valoarea activelor și pasivelor menținute de
către persoana juridică care transferă activele.
În cazul contribuabililor care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți
anticipate efectuate trimestrial, și care în cursul anului devin sedii permanente ale persoanelor juridice străine
ca urmare a operațiunilor prevăzute la art. 27^1, începând cu trimestrul în care operațiunile respective produc
efecte, potrivit legii, aplică următoarele reguli pentru determinarea plăților anticipate datorate:
în cazul fuziunii prin absorbție, sediul permanent determină plățile anticipate în baza impozitului pe
profit datorat pentru anul precedent de către societatea cedentă;
în cazul divizării, divizării parțiale și transferului de active, sediile permanente determină plățile
anticipate în baza impozitului pe profit datorat pentru anul precedent de societatea cedentă, recalculat pentru
fiecare sediu permanent, proporțional cu valoarea activelor și pasivelor transferate, potrivit legii. Societățile
cedente care nu încetează să existe în urma efectuării unei astfel de operațiuni, începând cu trimestrul în care
operațiunile respective produc efecte, potrivit legii, ajustează plățile anticipate datorate potrivit regulilor
prevăzute la alin. (11) lit. e).
Contribuabilii care aplică sistemul de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate
efectuate trimestrial, implicați în operațiuni transfrontaliere, altele decât cele prevăzute la alin. (12), aplică
următoarele reguli în vederea determinării impozitului pe profit pentru anul precedent, în baza căruia se
determină plățile anticipate:
în cazul contribuabililor care absorb una sau mai multe persoane juridice străine, începând cu trimestrul
în care operațiunile respective produc efecte, potrivit legii, impozitul pe profit pentru anul precedent, în baza
căruia se determină plățile anticipate, este impozitul pe profit datorat de societatea absorbantă în anul fiscal
precedent celui în care se realizează operațiunea;
contribuabilii care absorb cel puțin o persoană juridică română și cel puțin o persoană juridică străină,
începând cu trimestrul în care operațiunea respectivă produce efecte, potrivit legii, însumează impozitul pe
profit datorat de aceştia pentru anul precedent cu impozitul pe profit datorat pentru acelaşi an de celelalte
societăți române cedente;
contribuabilii înființați prin fuziunea uneia sau mai multor persoane juridice române cu una sau mai
multe persoane juridice străine însumează impozitul pe profit datorat de societățile române cedente. În situația
în care toate societățile cedente române înregistrează pierdere fiscală în anul precedent, contribuabilul nou-
înființat determină plățile anticipate potrivit prevederilor alin. (7) și (9).
Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au obligația să
depună declarația anuală de impozit pe profit și să plătească impozitul până la data depunerii situațiilor
financiare la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligația să depună
declarația anuală de impozit pe profit și să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile.
Obligațiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de stat.
Prin excepție de la prevederile alin. (16), impozitul pe profit, dobânzile/majorările de întârziere și
amenzile datorate de regiile autonome din subordinea consiliilor locale și a consiliilor județene, precum și
cele datorate de societățile comerciale în care consiliile locale și/sau județene sunt acționari majoritari, care
realizează proiecte cu asistență financiară din partea Uniunii Europene sau a altor organisme internaționale, în
baza unor acorduri/contracte de împrumut ratificate, respectiv aprobate prin acte normative, sunt venituri ale
bugetelor locale respective până la sfârșitul anului fiscal în care se încheie proiectul care face obiectul
acordului/contractului de împrumut.
Pentru aplicarea sistemului de declarare și plată a impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate
efectuate trimestrial, indicele prețurilor de consum necesar pentru actualizarea plăților anticipate se comunică,
56
prin ordin al ministrului finanțelor publice, până la data de 15 aprilie a anului fiscal pentru care se efectuează
plățile anticipate.
ART. 35 Depunerea declarației de impozit pe profit (în vigoare de la 1 ian. 2012)
Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie
inclusiv a anului următor, cu excepția contribuabililor prevăzuți la art. 34 alin. (5) lit. a) și b), alin. (14) și
(15), care depun declarația anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.
Contribuabilii prevăzuți la art. 13 lit. c) și e) au obligația de a depune și declarația privind distribuirea
între asociați a veniturilor și
cheltuielilor.

IMPOZITAREA VENITURILOR PERSOANEI FIZICE — aspecte generale.

Impozitul pe salariu şi pensie

Codul fiscal reglementează impozitele aplicabile persoanelor fizice prin identificarea tuturor categoriilor
de venituri obținute pe teritoriul României de persoanele !fizice rezidente sau nerezidente, stabileşte cotele de
impozit şi modul de aşezare a masei impozabile.

CONTRIBUABILII Persoană Fizică debitori ai impozitului pe venit:

PF rezidente,
PF nerezidente care desfáşoară o activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent i“n
România,’
PF nerezidente care desfăşoară activități dependente i“n România.

(persoană fizică rezidentă) Rezident — care îndeplineşte unul din următoarele criteria de rezidență
prevăzute de legea română:
Are domicńiul în Romània — domiciliu in sens larg — a legii civńe şi a jurisprudenței CEDO — art. 8
din Convenție — nu în sens fiscal /sau/
Are centrul intereselor vitale in Romània - def juridică nu, doctrina: statul în care se află legăturile
personale şi economice ale cele mai strànse — relațü familial şi sociale, ocupații, activități politice cultural,
sediul afacerilor /
Este prezentă în Romània pentru o perioadă /mai multe perioade ce depăşeşte în total 183 de zńe, pe
parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat /
Este cetățean roman care lucrează în străinătate, ca funcționar sau angajat al României într-un stat străin
(ex, diplomat romàa funcționar român în cadrul unei misiuni a României pe lângă instituțińe europene).
Per a contrario, va fi p.f. nerezidentă - dacă nu îndeplineşte unul dintre criteriile de rezidență.

Impozitul pe venit, se aplică următoarelor CATEGORII DE VENITURI:

ä venituri din activități independente,’ ä venituri din salarii,’
ä venituri din cedarea folosinței bunurilor,’ ä venituri din investifii,’
ä venituri din pensii,’
ä venituri din activităfi agricole,’
ä venituri din premii şi din jocuri de noroc,’
ä venituri din transferul proprietăfilor imobiliare,’ ä venituri din alte surse, cum ar ft:
prime de asigurări suportate de o PF independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activități
pentru o PF în legătură cu care suportătorul nu are o relație generatoare de venituri din salarii;
càştiguri primite de la societățile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți
cu ocazia tragerilor de amortizare;
venituri primite de PF pensionari, sub forma diferențelor de preț pentru anumite bunuri, servicii şi alte
drepturi, foşti salariați, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;
venituri primite de PF reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial.

Există o largă categorie de venituri considerate NEIMPOZABILE de către legiuitorul fiscal, în cazul PF.
S venituri având caracter de ajutor;
S venituri reprezentând despăgubiri;
ß venituri ale sportivilor premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene şi
la jocurile olimpice - obiective de înaltă performanță - competițiile internaționale oficiale ale loturilor
57
reprezentative ale României’,
S veniturile unor persoane nerezidente - membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare pentru
activitățile desUaşurate în Romània in calitatea lor oficială.
Definirea veniturilor din ACTIVITĂ TI INDEPENDENTE
Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesü libere şi
veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate m mod individual şi/sau într-o formă de asociere,
inclusiv din activități adiacente.
Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comert ale contribuabililor, din prestări de
servicii, altele decàt cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii.
Constituie venituri din profesii libere veniturile oblinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat,
notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori
mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, in condițińe legii.
Veniturńe din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete
de invenție, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comert, procedee tehnice, know-how, din
drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

COTELE DE IMPOZITARE
REGULĂ Cota standard de impozitare este de 16% şi se aplică veniturilor din:
activități independente; b) salarii; c) cedarea folosinței bunurilor;
investiții (cota standard); e) pensii; f) activități agricole; g) premii;
Fac EXCEP TIE cotele de impozit prevăzute expres pentru următoarele categorii de venituri din -
•9• investiții — cota redusă de 1%
Impozitul anual datorat se stabńeşte de către contribuabń astfel:
prin aplicarea cotei de 16% asupra càştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit
prevederńor art. 66 alin. (5), pentru titlurńe de valoare înstrăinate sau răscumpărate, în cazul titlurilor de
participare la fonduri deschise de investițü, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mică de
365 de zńe de la data dobândirii;
prin aplicarea cotei de 1% asupra càştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit
prevederilor art. 66 alin. (5), pentru titlurńe de valoare înstrăinate sau răscumpărate, în cazul titlurilor de
participare la fonduri deschise de investițü, începând cu data de 1 ianuarie 2007, într-o perioadă mai mare de
365 de zńe de la data dobàndirii;

R jocurile de noroc - cota de 20% - venit net de sub 10.000 de lei sau 25% - de la mim. venit net de
10.000 de
lei
Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reținerea la sursă, cu o cotă de 20% aplicată asupra
venitului net care nu depăşeşte cuantumul de 10.000 lei şi cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net care
depăşeşte cuantumul de 10.000 lei inclusiv.
Venitul net se calculează la nivelul càştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor.
Nu sunt impozabile veniturüe obținute din premii și din jocuri de noroc, in bani şi/sau în natură, sub
valoarea sumei neimpozabüe stabilită în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil:
pentru fiecare premiu;
pentru càştigurile din jocuri de noroc, de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi
Veniturile din premii cuprind veniturile din concursuri, altele decàt cele prevăzute la art. 42, precum şi
cele din promovarea produselor/servicińor ca urmare a practicńor comerciale, potrivit legii.
Veniturile din jocuri de noroc cuprind càştigurńe realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc,
inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice

R transferul proprietăților imobiliare — cotele variază între 1%-3%, dar şi sume fixe (exista diferite
criterii)
pentru construcțiile de orice fel cu terenurńe aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel
Uară construcții, dobândite într-un termen de pànă la 3 ani inclusiv:
3% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv;
pentru imobńele descrise la lit. a), dobândite la o dată mai mare de 3 ani:
2% până la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
58
 peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 lei inclusiv.
1% din valoarea masei succesorale — in cazul unei moşteniri după 2 ani de la moartea lui de cuius
Pentru transmisiunea dreptului de proprietate şi a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moştenire nu
se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată in termen de 2 ani de
la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale in termenul prevăzut mai
sus, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vü asupra
construcțülor de orice fel şi a terenurńor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel Uară
construcții, contribuabilii datorează impozit.
Impozitul prevăzut la alin. (1) nu se datorează în următoarele cazuri:
la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurńor şi construcțiilor de orice fel, prin reconstituirea
dreptului de proprietate in temeiul legńor speciale;
la dobàndirea dreptului de proprietate cu titlul de donație între rude şi afini pànă la gradul al III -lea
inclusiv, precum şi între soli
cazul succesiunii

Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic.

Regimul fiscal aplicabil veniturilor PF considerate impozabile de către legiuitorul fiscal se împart în
două mari categorii, în fiincție de modalitatea concretă de impozitare.
Există:
P venituri supuse impozitului pe venitul net anual impozabil:
venituri din activități independente;
veniturile din cedarea folosinței bunurilor;
venituri din activități agricole.
P venituri supuse unui impozit final:
veniturile din salarii;
veniturile din investiții;
veniturile din pensii;
veniturile din premii și jocuri de noroc;
venituri din transferul proprietăților imobiliare.

Stabilirea și plata impozitului pe venit anual impozabil:

Impozitul pe venitul anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza
declarației de venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv.
Declara)ia de venit se depune de către contribuabilii care realizează venituri din activităfi independente,
cedarea folosinței bunurilor și din activități agricole.
Nu sunt obligați să depună declarații pe venit contribuabilii care realizează doar venituri sub formă de
salarii, investifii, pensii, activități agricole, premii și jocuri de noroc ori alte venituri a căror impunere este
finală.

Veniturile supuse unui impozit final sunt: veniturile din salarii; veniturile din investiții; veniturile din
pensii; veniturile din premii și jocuri de noroc; venituri din transferul proprietăților imobiliare.

Veniturile din SALARH

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani șiZsau în natură oblinute de o PF ce
desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege,
indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care se acordă, inclusiv
indemniza)iile pentru incapacitate temporară de muncă.
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se re)ine la
sursă de către plătitorii de venituri.
Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pentru veniturile din salarii,
pentru fiecare contribuabil.
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul
aferent
veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la BS până la data
59
de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri.
Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind înJșefeJscafe.
Există conceptul de deducere personală.

CAP. 3 Venituri din salarii ART. 55

Definirea veniturilor din salarii
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică
ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege,
indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv
indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.
Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri,
considerate asimilate salariilor:
indemnizațiile din activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică, stabilite potrivit
legii;
indemnizații din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără
scop patrimonial;;
drepturile de soldă lunară, indemniza t Ie, primele, premiile, sporurile și alte drepturi ale personalului
militar, acordate potrivit legii;
indemniza t a lunară brută, precum și suma din profitul net, cuvenite administratorilor la
companii/societăt nat onale, societăt comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale
este acționar majoritar, precum și la regiile autonome;
d') remunerația obținută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii
societăților comerciale;
d2) remunerația primită de președintele asociației de proprietari sau de alte persoane, în baza
contractului de mandat, potrivit legii privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;
sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituite prin subscripție publică;
sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de administrație,
membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, precum și în comisia de cenzori;
sumele primite de reprezentanții în organisme tripartite, potrivit legii;
indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări sociale;
sumele acordate de organizații nonprofit și de alte entități neplătitoare de impozit pe profit, peste limita
de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizația primită pe perioada delegării și detașării în altă localitate,
în țară și în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariații din instituțiile publice;
indemnizația administratorilor, precum și suma din profitul net cuvenite administratorilor societăților
comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acționarilor;
j') sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase
definitive și irevocabile, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație;
j2) indemnizațiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurență, stabilite
conform contractului individual de muncă;
orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.
Norme metodoloaice
Avantajele, cu excepția celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menționată la alin.
(1) și (2) includ, însă nu sunt limitate Ia:
utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu
excepția deplas ării pe distanță dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;
cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum și alte bunuri sau servicii oferite
gratuit sau Ia un preț mai mic decât prețul pieței;
împrumuturi nerambursabile;
anularea unei creanțe a angajatorului asupra angajatului;
abonamentele și costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;
permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;
primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariații proprii sau alt beneficiar de venituri din
salarii, la momentul plății primei respective, altele decât cele obligatorii;
tichete-cadou acordate potrivit legii.
Norme metodoloaice
Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului
60
pe venit:
ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a
calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, veniturile
reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea
transportului Ia și de la locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv
transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații
proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1
iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile oferite angajatelor cu
ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu
orice ocazie din cele de mai sus, nu depășește 150 Iei.
Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai
sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din
buget; Norme metodoloaice
a') *** Abrogat; a2) *** Abrogat;
drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare;
Norme metodoloaice
contravaloarea folosinței locuinței de serviciu sau a locuinței din incinta unității, potrivit repartiției de
serviciu, numirii conform legii sau specificității activității prin cadrul normativ specific domeniului de
activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță
națională, precum și compensarea diferenței de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;
Norme metodoloaice
cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților publice, a angajaților
consulari și diplomatici care lucrează în afara țării, în conformitate cu legislația în vigoare;
contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a
alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a
muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în
vigoare; Norme metodoloaice
contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajații își au
domiciliul și localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru
situațiile în care nu se asigură locuință sa u nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;
sumele primite de angajați pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare a indemnizației primite
pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului. Sunt
exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial și de alte entități
neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizația acordată salariaților din instituțiile
publice; Norme metodoloaice
sumele primite, potrivit dispozițiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul
serviciului; Norme
metodoloaice
indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă
localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de
bază la angajare, precum și indemnizațiile de instalare și mutare acordate, potrivit legilor speciale,
personalului din instituțiile publice și celor care își stabilesc domiciliul în localități din zone defavorizate,
stabilite potrivit legii, în care își au locul de muncă; Norme metodoloaice
*** Abrogat; k) *** Abrogat;
k') veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat;
Norme metodoloaice
veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator; încadrarea în
activitatea de creație de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii,
solidarității sociale și familiei, al ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației și al ministrului
finanțelor publice;
sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependente desfășurate într-un stat străin,
indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepție veniturile salariale plătite de către sau în
numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România, care sunt
impozabile indiferent de perioada de desfășurare a activității în strâinâtate;
cheltuielile efectuate de angajator pentru pregâtirea profesionalâ și perfecționarea angajatului legatâ de
61
activitatea desfâșuratâ de acesta pentru angajator;
costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în
vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării și la momentul exercitării
acestora;
r) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere și dobânda practicată pe
piață, pentru credite și depozite.
Avantajele primite în bani și în natură și imputate salariatului în cauză nu se impozitează.

ART. 56
Deducere personală
Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) și alin. (2) au dreptul la deducerea din venitul net
lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei
impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se afla funcția de baza.
Deducerea personală se ocorr/ă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1.000 Iei
inclusiv, astfel:
pentru contribuabilii care nu au persoane în întreținere - 250 Iei;
pentru contribuabilii care au o persoană în întreținere - 350 Iei;
pentru contribuabilii care au două persoane în întreținere - 450 Iei;
pentru contribuabilii care au trei persoane în întreținere - 550 Iei;
pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere - 650 Iei.
Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare din salarii cuprinse între 1.000,01 Iei și 3.000
Iei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se stabilesc prin ordin al
ministrului finanțelor publice.
Pentru contribuabilii care realizeazâ venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 Iei nu se acorda
deducerea personalâ.
Persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele contribuabilului sau
ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu
depășesc 250 Iei lunar.
În cazul în care o persoana este întreținutâ de mai mulți contribuabili, suma reprezentând deducerea
personalâ se atribuie unui singur contribuabil, conform înțelegerii între pârți.
Copiii minori, în vârstă de până la 18 ani împliniți, ai contribuabilului sunt considerați întreținuți.
Suma reprezentând deducerea personală se acordă pentru persoanele aflate în întreținerea
contribuabilului, pentru acea perioada impozabila din anul fiscal în care acestea au fost întreținute. Perioada
se rotunjește la luni întregi în favoarea contribuabilului.
Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere:
persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 10.000 mp în zonele colinare
și de șes și de peste
mp în zonele montane;
persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea și din valorificarea florilor, legumelor și
zarzavaturilor în sere, în solarii special destinate acestor scopuri și/sau în sistem irigat, din cultivarea și din
valorificarea arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor, precum și din exploatarea pepinierelor viticole și
pomicole, indiferent de suprafață.
Deducerea personală determinată potrivit prezentului articol nu se acordă personalului trimis în misiune
permanentă în străinătate, potrivit legii.
Norme metodoloaice

ART. 57
Determinarea impozitului pe venitul din salarii
Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează și se reține la
sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:
la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca
diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor obligatorii
aferente unei luni, și următoarele:
deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
62
 cotizația sindicală plătită în luna respectivă;
contribuțiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depășească
echivalentul în Iei a 400 euro;
pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul
determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;
(2') În cazul veniturilor din salarii și/sau al diferențelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade
anterioare, conform legii, impozitul se calculează și se reține la data efectuării plății, în conformitate cu
reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcției de bază la data plății, și se virează
până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru
fiecare contribuabil.
Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până Ia 2% din impozitul stabilit la
alin. (3), pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în cond ițiile legii, unităților
de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii.
Obligația calculării, reținerii și virării acestei sume prevăzute la alin. (4) revine organului fiscal
competent.
Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) și (5) se stabilește prin ordin al ministrului finanțelor
publice.
Norme metodoloaice

ART. 58
Termen de plată a impozitului
Plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul
aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-I vira la bugetul de stat
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri. Norme metodoloaice

ART. 581
Deducerea sumelor economisite, potrivit legii, privind economisirea și creditarea în sistem colectiv
pentru domeniul locativ
Deducerea sumelor pentru economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ,
conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și
adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007. Contribuabilul poate
deduce din veniturile impozabile din salarii, obținute la funcția de bază, cheltuielile efectuate pentru
economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, în limita unei sume
maxime egale cu 300 Iei pe an. Obligația acordării acestei deduceri revine organului fiscal competent și
procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.

ART. 59
Fișe fiscale
Informațiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind în fișele fiscale.
Plătitorul de venituri are obligația să completeze formularele prevăzute la alin. (1), pe întreaga durată de
efectuare a plății salariilor. Plătitorul este obligat să păstreze fișele fiscale pe întreaga durată a angajării și să
transmită organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, până în ultima zi a lunii februarie a anului
curent, pentru anul fiscal expirat. Modelul și conținutul formularelor se aprobă prin ordin al ministrului
finanțelor publice.
Norme metodoloaice

ART. 60
Plata impozitului pentru anumite venituri salariale
Contribuabililor care își desfășoară activitatea în România și care obțin venituri sub formă de salarii din
străinătate, precum și persoanelor fizice române care obțin venituri din salarii, ca urmare a activității
desfășurate la misiunile diplomatice și posturile consulare acreditate în România, Ie sunt aplicabile
prevederile prezentului articol.
Orice contribuabil prevăzut la alin. (1) are obligația de a declara și de a plăti impozit lunar la bugetul de
stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un
63
reprezentant fiscal. Impozitul aferent unei luni se stabilește potrivit art 57
Misiunile diplomatice și posturile consulare acreditate în România, precum și reprezentanțele
organismelor internaționale ori reprezentanțele societăților comerciale și ale organizațiilor economice străine,
autorizate potrivit legii să își desfășoare activitatea în România, pot opta ca pentru angajații acestora, care
realizează venituri din salarii impozabile în România, să îndeplinească obligațiile privind calculul, reținerea și
virarea impozitului pe veniturile din salarii. Prevederile alin. (2) nu se aplică contribuabililor, în cazul în care
opțiunea de mai sus este formulată și comunicată organului fiscal competent.
Persoana fizică, juridică sau orice altă entitate la care contribuabilul își desfășoară activitatea, potrivit
alin. (1), este obligată să ofere informații organului fiscal competent referitoare la data începerii desfășurării
activității de către contribuabil și, respectiv, a încetării acesteia, în termen de 15 zile de la data producerii
evenimentului, cu excepția situației în care îndeplinește obligația privind calculul, reținerea și virarea
impozitului pe veniturile din salarii, potrivit alin. (3).
Norme metodologice

Veniturile din PENSII.

Reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiin)ate din contribu)iile sociale obligatorii, făcute
către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din schemele facultative de pensii ocupa)ionale și cele
finan)ate de la bugetul de stat.
Reținere la sursă, lunar, cota de impunere este de 16%.
Nu sunt venituri impozabile veniturile din pensii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav
sau accentuat
Venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin deducerea din venitul din pensie a unei sume
neimpozabile lunare de 1.000 lei și a contribuțiilor obligatorii calculate, refinute și suportate de persoana
fizică.
Orice plătitor de venituri din pensii are obligația de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-
1 reține și de a-1 vira la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din
pensii.
Impozitul calculat se reține la data efectuării plății pensiei și se virează la bugetul de stat până la data de
25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.

Veniturile din investiții. Veniturile din investiții cuprind:

& venituri sub formă de dividende — se impun cu o cotă de 16%;
& venituri impozabile din dobânzi — se impun cu o coră de 16% din suma acestora; &
venituri din câștiguri din transferul titlurilor de valoare;
& venituri din operațiuni de vz.-cump. de valută la termen;
& venituri din lichidare/dizolvare fără lichidare a unei PJ — cota de impozit este de 16%.
IMPOZITELE ŞI TAXELE LOCALE

Impozite şi taxe locale enumerate de C.fiscal sunt:

impozitul pe clădiri;
impozitul pe teren;
taxa asupra mijloacelor de transport;
taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizațiilor;
taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
impozitul pe spectacole;
taxa hotelieră;
taxe speciale;
alte taxe locale.

Toate impozitele şi taxele locale enumerate de C.fiscal, amenzile şi penalitățile aferente impozitelor şi
taxelor locale, precum şi majorările pentru plata cu întàrziere a impozitelor şi taxelor locale, reprezintă
integral venituri proprii ale bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului
Bucureşti sau județelor, după caz.

Impozitul pe clădiri
64
 Subiectele impunerii:
Debitor al impozitului pe clădiri este orice PF sau PJ care are în proprietate o clădire situată în România
(impozitul se datorează anual).
Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a U.A.-T. — concesionate, închiriate, date
în administrare ori în folosință, impozitul pe clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor,
după caz.
În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a 2 sau mai multe persoane, fiecare dintre
proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea de clădire aflată în
proprietatea sa.
Obiectul impunerii (materia impozabilă) — îl constituie valoarea clădirilor. C.fiscal prevede o serie de
scutiri de la plata impozitului pe clădiri.
clădirile proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu
excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, altele decàt cele desUaşurate m relație cu
persoane juridice de drept public;
clădirile care, potrivit legü, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee
ori case
memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția încăperilor
care sunt folosite pentru activități economice;
clădirile care, prin destinație, constituie lăcaşuri de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute
oficial în Romània şi componentelor locale ale acestora, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru
activități economice;
clădirile care constituie patrimoniul unitățńor şi instituțińor de învățămànt de stat, confesional sau
particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru
activități economice;
clădirile unităților sanitare publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;
clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice şi nuclearo -electrice, stațülor şi
posturilor de transformare, precum şi stațülor de conexiuni
clădirile funerare din cimitire şi crematorii;
clădirile din parcurile industriale, ştünțifice şi tehnologice, potrivit legii;
clădirile restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobńe preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
clădirile care constituie patrimoniul Academiei Romàne, cu excepția încăperńor care sunt folosite
pentru activități economice
clădirile care, prin natura lor, fac corp comun cu poduri, viaducte, apeducte, diguri, baraje şi tuneluri şi
care sunt utńizate pentru exploatarea acestor construcții, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte
activități economice;
construcțińe speciale situate în subteraa indiferent de folosința acestora şi turnurile de extracție;
clădirile care sunt utńizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri şi/sau
pătule pentru depozitarea şi conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru alte
activități economice;
clădirile trecute m proprietatea statului sau a unitățńor administrativ-teritoriale în lipsă de moştenitori
legali sau testamentary; etc.
Stabilirea și perceperea impozitului pe clădiri — se realizează în mod concret în raport de mai multe
criterii și de mai mulți factori:
după cum subiectul impunerii este PF sau PJ;
în cazul PF care dețin mai multe clădiri utilizate ca locuință (în cazul deținerii a 2 sau mai multe clădiri
în afara celei de la adresa de domiciliu) — impozitul se majorează în funcție de ordinea în care proprietățile
au fost dobândite, adică în funcție de anul dobândirii clădirii;
în cazul PJ — principiul de bază este că impozitul se aplică pentru orice clădire aflată în funcțiune, în
rezervă sau în conservare.
Atăt PF căt și PJ, inclusiv instituțiile publice, pentru clădirile pe care le dețin în proprietate, au obligația
să depună declara)ii fiscale la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în
a căror rază teritorială se află clădirile, chiar dacă, potrivit prevederilor C.fiscal, pentru acestea nu se
datorează impozit pe clădiri sau sunt scutite de la plata acestui impozit.
65
 Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie
inclusiv.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1%
la
valoarea impozabilă a clădirii
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare
asupra valorii de inventar a clădirii. Cota de impozit se stabilește prin hotărăre a consiliului local și poate fi
cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri până la data de 3 lmartie a anului respectiv, se acordă
o
bonifica)ie de până la 10%, stabilită prin hotărăre a consiliului local.

Impozitul pe teren

Subiectele impunerii:
Orice PF sau PJ care are în proprietate un teren situat în Romănia datorează pentru acesta un impozit
anual.
Pentru terenurile concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe
teren se datorează astfel:
în situația terenurilor proprietate publică sau privată a statului sau a U.A.-T. — impozitul pe teren
reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință;
în situația terenurilor proprietate privată a PF sau PJ de drept privat, impozitul pe teren se datorează de
proprietarul său.
În cazul terenului care este deținut în comun de 2 sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează
impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa.
În cazul indiviziunii, fiecare coindivizar datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Obiectul impunerii (materia impozabilă) — îl reprezintă valoarea terenului deținut în proprietate.
C.fiscal prevede în materia impozitului pe teren o serie de scutiri.
Impozitul pe teren nu se datorează pentru:
terenul aferent unei clădiri, pentru suprafața de teren care este acoperită de o clădire;
orice teren al unui cult religios recunoscut de lege și al unei unități locale a acestuia, cu personalitate
juridică;
orice teren al unui cimitir, crematoriu;
orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau
acreditată;
orice teren al unei unități sanitare de interes național care nu a trecut în patrimoniul autorităților locale;
orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite
pentru activități economice;
orice teren proprietate a statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a altor instituții publice, aferent
unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafețele acestuia
folosite pentru activități economice;
orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada căt durează
ameliorarea acestuia;
terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură,
orice terenuri ocupate de iazuri, bălți, lacuri de acumulare sau căi navigabile, cele folosite pentru activitățile
de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea
resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru
exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărăre a consiliului local, în măsura m care nu afectează
folosirea suprafeței solului;

66
 terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii
portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staliile de pompare aferente acestora, precum şi terenurile
aferente lucrărilor de îmbunătăli* funciare, pe baxa avizului privind categoria de folosinlă a terenului, emis de
oficiul judelean de cadastru şi publicitate imobiliară;
terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate
de Compania Națională de Autostrăzi şi Drumuri Naționale din Romània - S.A., zonele de siguranță a
acestora, precum şi terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
terenurile parcurilor industriale, ştiințifice şi tehnologice, potrivit legii;
terenurile trecute in proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale in lipsă de moştenitori
legali sau testamentari;
terenurile aferente clădirilor prevăzute la art 250 alin. (1) pct. 6 şi 7, cu excepția celor folosite pentru
activități economice;
terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 pe durata pentru care
proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public;
terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
94/2000 pe durata pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public;
terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 6 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
83/1999 pe durata pentru care proprietarul este obligat să mențină afectațiunea de interes public.

Stabilirea și perceperea impozitului — se stabileşte în funcție de anumite criterii:

nr.de metri pătrați de teren,’
rangul localităfii i“n care este amplasat terenul,’
zona şi/sau categoria de folosință a terenului, conform încadrării Uacute de consiliul local.

Impozitul pe teren se stabileşte anual în sumă fixă luând în calcul numărul de metri pătrați de teren, în
mod diferențiat, în funcție de rangul localității în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de
folosință a terenului, conform încadrării Uacute de consiliul local.
Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al U.A.-T. în raza căreia este situat terenul.
Impozitul pe teren se plăteşte anual, in două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie
inclusiv.
Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren până la data de 3 lmartie a anului respectiv, se acordă o
bonifíca)ie de până la 10%, stabilită prin hotăràre a consiliului local

3) Taxa asupra mijloacelor de transport

Contribuabilii
Orice persoană care are in proprietate un míjloc de transport care trebuie înmatriculat in România
datorează o taxă anuală pentru míjlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se
prevede altfel.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte la bugetul local al unită)ii administrativ-teritoriale unde
persoana i“şi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată
a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
& In cazul în care contractul de leasing încetează altfel decàt prin ajungerea la scadență, impozitul pe
mijlocul de transport este datorat de locator.

Obiectul (materia impozabilă) — îl reprezintă valoarea mijlocului de transport stabilită conform legii R
valoarea se stabileşte in funcție de capacitatea cilindricã şi o cifrã variabilã care se actualizează în fiecare an
prin H.G.
SCUTIRI
Taxa asupra mijloacelor de transport nu se aplicã pentru:
autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor şi
care sunt adaptate handicapului acestora;
navele fluviale de pasageri, bărcńe şi luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul
in Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei şi Insula Balta lalomiței;
mijloacele de transport ale instituțińor publice;
67
 mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de
pasageri in regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri in afara unei localități, dacă tariful de
transport este stabilit in condițü de transport public;
vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare.

Scutirea de la plata taxei asupra mijloacelor de transport se face începând cu data de întâi a lunii
următoare celei în care contribuabilii interesați prezintă compartimentelor de specialitate ale Adm.P.Locale
documentele care atestă situațiile, prevăzute de lege, pentru care sunt scutiți.

ART. 264 Dobândiri și transferuri ale mijloacelor de transport

In cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de
transport se datorează de persoană de la data de i“ntâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a
fost dobăndit.
In cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din
evidența fiscală a compartimentului de specialitate a1 autorității de administrație publică locală, taxa asupra
mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începănd cu data de întâi a lunii
următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidența fiscală.
În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mij!loacelor de transport se recalculează pentru a
refiecta perioada din an i“n care impozitul se aplică acelei persoane.
Orice persoană care dobăndește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă
domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligafia de a depune o declara)ie fiscală cu privire la miblocul dc
transport, la compartimentul de specialitate al autorităfii administrafiei publice locale pe a cărei rază
teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea
survenită.
Înstrăinarea unui mi jloc de transport, prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, nu poate fi
efectuată pănă cănd titularul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport respectiv nu are stinse
orice creanțe fiscale locale, cu excepția obligațiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local a1 unității
administrativ-teritoriale unde este înregistrat mijlocul de transport, cu termene de plată scadente până la data
de întâi a lunii următoare celei m care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligațiilor bugetare se face prin
certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale. Actele
prin care se înstrăinează mijloace de transport cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de
drept.
In situațiile în care contribuabilii (PF sau PJ) dobândesc în străinătate dreptul de proprietate asupra
mijloacelor de transport, data dobândirii se consideră data emiterii de către autoritatea vamală română a
primului document în care se face referire la mijlocul de transport în cauză.
Taxa asupra mijloacelor de transport se plătește la bugetul local al U.A.-T. unde persoana își are
domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30
septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipa)ie a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonifica)ie de până la 10%
inclusiv, stabilită prin hotărăre a consiliului local.
Deținătorii, persoane fizice sau juridice STRĂINE, care solicită i“nmatricularea temporară a mijloacelor
de transport i“n România, în condițiile legii, au obligația să achite integral, la data solicitării, impozitul datorat
pentru perioada cuprinsă între data dc i“ntâi a lunii următoare celei i“n care se i“nmatriculează și până la
sfârșitul anului!fiscal respectiv.
În situația în care înmatricularea privește o perioadă care depășește data de 31 decembrie a anului fiscal
m care s-a solicitat înmatricularea, deținătorii străini au obligația să achite integral impozitul pe mijlocul de
transport, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, astfel:
în cazul în care înmatricularea priveşte un an fiscal, impozitul anual;
în cazul în care înmatricularea priveşte o perioadă care se sfârșește înainte de data de 1 decembrie a
aceluiași an, impozitul aferent perioadei cuprinse între data dc 1 ianuarie și data dc i“ntâi a lunii următoare
celei în care expiră înmatricularea.

68
 Subiect nr.18
TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ

Există uri regim comun la nivelul UE in ceea ce priveşte TVA - Directiva 2006/112/CE a Consiliului
Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în
Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările și
completările ulterioare.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect — nu este stabilit pe averea, posesiunile sau venitul
unui contribuabil, ci asupra vânzării(livrării) bunurilor sau prestării serviciilor, precum și a importului asupra
circula)iei bunurilor și serviciilor.
T.V.A. este un impozit asupra consumului — fiind stabilită asupra gradului de consumare a averii.
T.V.A. nu pune în valoare principiul egalităfii prin impozit ci, dincontră, principiul egalită)ii în fa)a
impozitului (potrivit căruia impunerea se face în același mod pentru toate PF sau PJ, bară deosebire de
tratament fiscal și deci, neținând seama de situația personală, concretă a fiecărui contribuabil).
Un impozit indirect cum este T.V.A. prezintă numeroase avantaje pentru stat, deoarece:
acesta are întotdeauna un randament fiscal ridicat;
este stabil — nefiind supus fluctuațiilor determinate de conjunctura economică;
este elastic — poate fi majorat sau micșorat în funcție de nevoile concrete ale BS.

T.V.A. poate fi definită ca fiind un impozit indirect, unic dar cu plată fracționată, având o cotă fixă,
stabilit asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al circuitului economic.

In literatura de specialitate au fost subliniate o serie de caracteristici ale T.V.A., dintre care:
transparența — asigură fiecărui subiect posibilitatea de a cunoaște exact care este mărimea impozitului
și a obligației de plată ce-i revine;
unicitatea — TVA nu este independentă de întinderea circuitului economic (oricăte verigi are de
străbătut produsul până la consumatorul final, nivelul cotei și mărimea taxei este aceeași);
T.V.A. este suportată întotdeauna de către beneficiar;
este un impozit neutru — eliminănd inegalitățile fiscale între circuitele de desfacere a produselor.

Sfera de aplicare a T.V.A..

9 Operafiunile efectuate i“n România, care i“ndeplinesc cumulativ următoarele condiții (denumite
opera)iuni impozabile):
constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în Romănia; livrarea
bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă;
livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una din următoarele activități economice:
activitățile producătorilor;
activitățile comercianților;
activitățile prestatorilor de servicii;
activitățile extractive;
activitățile agricole;
activitățile profesiilor libere;
exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obținerii de venituri cu caracter de
continuitate.
9 Importul de bunuri.

Mecanismul T.V.A.
T.V.A. este un impozit care se calculează pe bază lunară, ca diferență între TVA aferentă operațiunilor
impozabile și TVA aferentă achiziției de bunuri și servicii de către plătitorul de TVA.

69
 TVA aferentă operațiunilor impozabile se numeşte TVA colectată, iar TVA aferentă achiziției de bunuri
şi servicii se numeşte TVA deductibilă.
Pentru a putea ft luată în considerare la calculul TVA de plată, orice sumă aferentă TVA colectată sau
deductibilă trebuie să he înscrisă pe o factură fiscală pentru plătitori de TVA.

Perioada fiscală este luna calendaristică.

Documentul i“n baza căruia se calculează TVA de plată este decontul de TVA.
Rezultatul operațiunii matematice a scăderii din TVA colectată a TVA deductibilă poate ft:
H pozitiv — rezultând TVA de plată pentru perioada fiscală de raportare;
H negativ — rezultând o sumă negativă a TVA (caz în care persoanele impozabile pot solicita
rambursarea
soldului sumei negative de taxă — cu condiția ca acest sold să he mai mic de 50 milioane ROL).

Elementele esențiale ale T.V.A.

Faptul generator şi exigibilitatea TVA — principiul legal este că faptul generator şi exigibilitatea
intervin la data livrării de bunuri sau la data prestării de servicii.
De la această regulă există 2 excepții:
exigibilitatea anticipată a faptului generator;
exigibilitatea determinată de alte elemente decàt faptul generator (exibilitate anterioară sau ulterioară
acestuia).

Cotele de TVA — cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice
operațiune impozabilă care nu este scutită de TVA sau care nu este supusă cotei reduse a TVA.
Există două cote reduse de TVA în România:
Cota redusă de 9% pentru accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, etc.; livrarea
de manuale şcolare, cărți, ziare şi reviste; livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar; livrarea de
produse ortopedice.
Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii
sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuința include şi
amprenta la sol a locuinței. In sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicü sociale se
înțelege:
livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utńizate drept cămine de
bătràni şi de
pensionari;
livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utńizate drept case de copü
şi centre de
recuperare şi reabńitare pentru minori cu handicap;
livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a
căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe
valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafața utńă a locuinței este cea
definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele
gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în
momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuința nu depăşeşte suprafața
de 250 mp, inclusiv amprenta la sol a locuinței, in cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care
au mai mult de două locuințe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuințe nu poate depăşi suprafața de
250 mp, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuințe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate
achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%, respectiv:
în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deținut şi să nu dețină nicio locuință în proprietate pe care au
achiziționat-o cu cota de 5%;
în cazul familińor, soțul sau soția să nu fi deținut şi să nu dețină, fiecare sau împreună, nicio locuință în
proprietate pe care a/au achiziționat-o cu cota de 5%;
livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării in vederea atribuirii de către
acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o

70
locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițińe pieței.

Cota de TVA aplicabilă este cea in vigoare la data la care intervine faptul generator al TVA, cu excepția
operațiunilor expres stabilite de lege pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilității taxei.
La nivelul UE, statele pot alege cota de TVA, directiva vorbeşte de o cotă standard care să nu he mai
mică de 15%, şi de 2 cote reduse care să nu he mai mici de 5%.
Termenul de plată a TVA — TVA se datorează odată cu depunerea decontului lunar (pănă la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei pentru care s-a calculat TVA de plată).
Dreptul de deducere — au dreptul la deducere a TVA numai persoanele impozabile înregistrate la
organele fiscale plătitoare de TVA.
Dreptul de deducere se exercită lunar, prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentând TVA
facturată (TVA colectată) pentru bunurile livrate și/sau serviciile prestate.
Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operațiune, ci pentru ansamblul operațiunilor
realizate în cursul unei luni.

Subiectele impozabile:
Orice persoană care desfășoară, i“ntr-o manieră independentă și indiferent de loc, activităfi economice
de natura celor definite de lege.
& Nu acționează /nfr-o manieră independentă (esențială pentru caracterul impozabil al unei operațiuni
economice), angajații sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau
prin alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat.
& Instituțiile publice — nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desUașurate i“n
calitate de autorități publice.

Obligațiile subiectelor impozabile (plătitorilor de T.V.A.):

Înregistrarea la organele fiscale — orice persoană impozabilă care realizează operațiuni taxabile și/sau
scutite de TVA cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA la organul fiscal
competent din subordinea Ag.Naț.de Administrare Fiscală.
Evidența operațiunilor impozabile și depunerea decontului — persoanele impozabile, înregistrate ca
plătitori de TVA sunt obligați să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încăt să poată determina baza de
impozitare și TVA colectată și cea deductibilă; să întocmească și să depună la organul fiscal competent,
pentru fiecare perioadă fiscală, până la data de 25 a lunii următoare perioadei fiscale, inclusiv, decontul de
TVA, potrivit modelului stabilit de M.Ec.F.
Calculul și plata T.V.A. — orice persoană obligată la plata TVA poartă răspunderea pentru calcularea
corectă și plata la termenul legal a TVA către BS și pentru depunerea la T legal a deconturilor de TVA la
organul fiscal competent (plata — la trezoreria în raza căreia își are sediul sau domiciliul fiscal).
Reprezentantul fiscal — dacă persoana care realizează operațiuni taxabile nu are sediul sau domiciliul
stabil în România, aceasta este obligată să desemneze un reprezentant fiscal domiciliat în România, care
trebuie să îndeplinească obligațiile ce-i revin ca plătitor de TVA.
Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana străină la organul fiscal
unde reprezentantul propus este înregistrat ca plătitor de impozite și taxe.
În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare, se indică și codul fiscal
atribuit reprezentantului fîscal.
TAXELE VAMALE — impozite indirecte

Aspecte generale
Dreptul de vamă constituie pentru fiecare stat un atribut ce deriva din exercitarea suveranitatii asupra
teritoriului său, aria de aplicare a acestui drept al statului impreuna cu normele materiale si procedurale care
formeaza in ansamblu dreptul vamal coincide cu teritoriul unui stat.
Politica vamala reprezinta o parte importanta a politicii comerciale si cuprinde totalitatea reglementari
lor si normelor emise de stat prin institutiile abilitate care vizeaza intrarea sau iesirea in si din tara a
marfurilor. Politica vamala implica controlul marfurilor si mijloacelor de transport cu ocazia trecerii frontierei
vamale, indeplinirea formalitatilor vamale, impunerea vamala prin plata creantelor vamale si alte formalitati
specifice reglementate prin acte normative.

71
 Romania practica o politica vamala preferentiala cu caracter tarifar, acest lucru presupune acceptarea de
reduceri sau chiar eliminarea taxelor vamale la unele importuri din alte state sau uniuni vamale cu care sunt
incheiate anumite acorduri.marion/ vamal reprezinta principalul mij!loc de negociere si acesta are si un rol in
protectia economiei nationale. Regimul vamal al Romaniei, cu respectarea tuturor conditionarilor si limitelor
impuse de apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana este legiferat prin noul Cod vamal al Romaniei
adoptat prin legea nr. 86/2006, ultimele modificari aduse de O.G din 2008. La nivelul UE există o uniune
vamală.
Sistemul vamal reprezinta structura complexa care cuprinde parghiile utilizate de stat pentru
infiuentarea activitatii vamale, metodele administrative si de conducere, cadrul institutional alcatuit din
institutii si organ cu atributii in domeniul vamal, cadrul juridic format din legi, decrete, si alte reglementari cu
caracter normativ in domeniul activitatii vamale, iar spatiul in care actioneaza sistemul vamal poarta
denumirea de teritoriu vamal.

Teritoriul vamal este teritoriul in interiorul caruia este in vigoare un anumit regim vamal, o anumita
legislatie vamala. De regula, teritoriul vamal coincide cu teritoriul national al Stafu/ui.Totusi, datorita
intensificarii relatiilor economice internationale, care detin un rol foarte important in cresterea economica a
statelor in cadrul economiei mondiale contemporane, statele au convenit instituirea unor regimuri teritoriale
vamale, speciale, prin extinderea sau restrangerea teritoriilor vamale.
Extinderea teritoriului vamal poate fi infaptuita (1) fie prin uniune vamala, (2) fie prin zonele de liber
schimb.
UNIUNEA VAMALA este caracterizata de faptul ca tarile participante desfiinteaza baremele tarifare
intre
ele iar in relatiile cu tertii aplica o politica comerciala comuna bazata pe un tarif vamal unic.In
consecinta, uniunea vamala este defmita ca fiind inlocuirea printr-un singur teritoriu vamal a mai multor
teritorii vamale.
La nivelul Uniunii Europene, intre statele membre, avem de-a face cu o uniune vamala. Incepand cu 1
ianuarie 2007, Romania se afia la granita externa a Uniunii Europene. O conditie existentiala a uniunii
vamale este adoptarea unui tarif vamal comun in relatiile cu statele terte, care este impus la granitele
comunitare. Orice marfa care urmeaza sa intre pe teritoriul comunitar vamal va fi supusa acestui tarif unic,
indiferent de tara de intrare. Este responsabilitatea Uniunii Europene, in scopul de a asigura ca impunerea de
taxe sa aiba un impact uniform in toate statele membre asupra comertului cu statele non-membre, de a
determina si daca este necesar, de a schimba, nivelul obligatiilor vamale si a taxelor platibile privind
produsele din aceste tari. De aici rezulta ca taxele vamale sunt identice fara a fi necesar a se distinge in functie
de ziua in care are loc importul, deoarece protectia la frontierele externe ale comunitatii este aceeasi, ceea ce
diferentiaza uniunea vamala de simpla zona libera de schimb in care fiecare tara membra isi pastreaza
propriul ei tarifvamal.
Tariful vamal comun nu se aplica de catre o autoritate comunitara distincta, de sine statatoare, ci de
catre autoritatile nationale ale statelor pe teritoriul carora intra marfurile.Actionand in numele Uniunii
Europene atunci cand ele fac incadrarile sau clasificarile tarifare respective. Taxele vamale reprezintă resurse
proprii ale bugetului UE.
Avand statutul de tara situata la granita externa a Uniunii Europene, Romania va fi parte activa a
politicii de cooperare teritoriala europeana la granitele externe ale Uniunii Europene, cooperare care are doua
componente majore, in primul rand, politica de coeziune, si, in al doilea rand, politica europeana de
vecinatate.
Zonele de liber schimb grupeaza doua sau mai multe teritorii vamale intre care s-au eliminat taxele
vamale si reglementarile comerciale restrictive.Tarile componente ale zonelor de liber schimb isi pastreaza
independenta in materie de politica comerciala, astfel, extinderea teritoriului vamal se manifesta numai in
ceea ce priveste schimburile comerciale reciproce.

RESTRANGEREA TERITORIULUI VAMAL se realizeaza prin exceptarea de la regimul vamal in

vigoare a unei portiuni dintr-un stat, in acest caz, granitele vamale nu mai corespund cu cele ale
Stafu/ui.Aceste zone poarta denumirea de zone libere.
In Romania, zonele libere sunt reglementate prin legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere.
Conceptul de zona libera nu se potriveste cu conceptele din Uniunea Europeana, astfel, se preconizează că

72
acestea vor dispărea.

TAXELE VAMALE. Concept.Natura juridica. Functii.

Taxele vamale sunt instrumentele cu ajutorul carora este confurat regimu/ vama/.Sunt definite ca fiind
acele prelevari banesti percepute de catre stat in momentul in care lucrurile trec granitele tarii, respectiv in
vederea importului, exportului sau af franzifofoi.Constituie un mijloc de stimulare a exportului, de largire a
cooperarii
economice cu alte state. Tinand seama de pozitia sa geografica si de interesele pentru dezvoltarea
exportului, Romania utilizeaza, in principal, taxele vamale de import.
Totalitatea taxelor vamale intr-un stat sunt cuprinse in tariful vamal. Actualul tarif vamal de import al
Romaniei este reglementat in legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.
TARIFUL VAMAL este actul normativ prin care statul reglementeaza taxele vamale de import,
intelegerea si aplicarea corecta a tarifului vamal necesita clasificarea marfurilor, taxelor vamale, precum si
definirea valorii in vama, defmirea originii marfurilor, si a teritoriului vamal.Tariful vamal este un catalog
care cuprinde nomenclatorul produselor supuse impunerii vamale si taxa vamala perceputa asupra fiecarui
produs sau grupe de produse.
& Taxa vamala este exprimata in procente, diferentiata pe marfuri sau grupe de marfuri si se aplica la
valoarea in vama a marfurilor exprimate in lei. Cele mai frecvente procente in ceea ce priveste taxele vamale
sunt cuprinse intre 10 si 30%. Se va aplica taxa vamala in vigoare, adica taxa vamala care se aplica efectiv in
momentul vamuirii marfii in coloana.
Taxele vamale sunt IMPOZITE INDIRECTE, platitorul impozitului este importatorul, dar cel care
va suporta acest impozit este consumatorul final, deoarece valoarea taxelor vamale se vor regasi in pret.
O trasatura esentiala a taxelor vamale este aceea ca ele fac parte din sistemul veniturilor bugetare.
Functiile indeplinite de taxele vamale sunt acelea de instrument fiscal (in primul rand), instrument de
politica comerciala (in al doilea rand).
Functia taxei vamale ca instrument fiscal.
Taxa vamala apare initial sub forma unui impozit simplu de politica fiscala in scopul formarii
veniturilor statului. Astazi, acest caracter este mult atenuat, dar taxa vamala a ramas un important instrument
fiscal. Din punctul de vedere al politicii fiscale, taxa vamala este acordata in special in calitatea sa de impozit
perceput asupra tranzactiilor cu produse care trec frontiera (import, export,tranzit). Calitate in care perceperea
acesteia este avantajoasa pentru un stat intrucat, ca impozit fiscal, taxa vamala majoreaza veniturile bugetare.
Functia taxei vamale ca instrument de politica comerciala.
Notiunea de politica comerciala include ansamblul masurilor cu caracter administrativ politic, juridic,
fiscal, valutar si de alta natura prin intermediul carora statele promoveaza relatiile comerciale internationale,
interesele nationale fundamentale de perspectiva sau de scurta durata.

In ceea ce priveste determinarea sumei de plata, taxele vamale se aplica la valoarea in vama declarata
pentru fiecare fel de marfa. Taxele vamale aplicabile sunt cele prevazute in tariful vamal de import al
Romaniei in vigoare la data inregistrarii declaratiei vamale de import la biroul vamal.
Declaratia vamala de import constituie actul juridic intocmit de operatorul economic care prin
inregistrarea la biroul vamal este acceptat de autoritatea vamala si declanseaza operatiunea de vamuire.
Nivelul taxei vamale depinde de nevoia de protectie, taxa fiind cu atat mai ridicata cu cat conditiile de
productie pe piata interna sunt mai defavorabile fata de cele ale exportatorilor straini.La stabilirea nivelului
taxei vamale se au in vedere ca elemente de baza diferentele dintre preturile externe si cele interne.
Taxele vamale exprima prin structura si nivel interesele specifice de politica comerciala ale fiecarei tari.
In functie de politica comerciala a unui stat, tinand cont de acordurile si conventiile internationale incheiate,
unele marfuri sau categorii de marfuri pot beneficia de tratamente tarifare favorabile fata de nivelul taxelor
vamale de baza.
Pe langa aceste reduceri de la plata taxelor vamale, putem avea si exceptari in conditii de reciprocitate si
pe baza conventiilor internationale incheiate pentru acele bunuri destinate uzului oficial al misiunilor
diplomatice si oficiilor consulare, bunuri destinate folosintei personale a membrilor cu statul diplomatic,
precum si a membrilor familiilor lor, bunurile destinate folosintei personale a membrilor personalului
administrativ tehnic si de serviciu al misiunilor diplomatice si oficiilor consulare, precum si membrii
familiilor acestora, cu ocazia instalarii, si vom avea scutiri vamale si pe autovehiculele.

73
 INSPECT FISCALĂ ŞI CAZIERUL FISCAL INSPECT FISCALĂ
Obiectul şi funcțiile inspecției fiscale
Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalităfii şi conformităfii declarațiilor fiscale, corectitudinii şi
exactității i“ndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației !fiscale şi
contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de
plată şi a accesoriilor aferente acestora.
Formele de inspecție fiscală sunt:
inspecția fiscalã generalã, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligațiilor fiscale ale unui
contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;
inspecția fiscalã parțialã, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligații fiscale,
pentru o perioadă de timp determinată.
Inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea
prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.

Inspecția fiscală are următoarele atribuții:

constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului
supus inspecției sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declarațülor fiscale, corectitudinea şi
exactitatea indeplinirii obligațülor fiscale, in vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea
legü fiscale;
analiza şi evaluarea informațińor fiscale, in vederea confruntării declarațülor fiscale cu informațiile
proprii sau din alte surse;
sancționarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea
abaterilor de la prevederile legislației fiscale.
Pentru ducerea la i“ndeplinire a acestor atribuții organul de inspecție fiscală va proceda la:
examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
verificarea concordanței dintre datele din declarațiile fiscale cu cele din evidența contabilă a
contribuabilului;
discutarea constatărilor şi solicitarea de explicații scrise de la reprezentanții legali ai contribuabililor sau
împuterniciții acestora,
dupã caz;
solicitarea de informații de la terți;
stabilirea corectă a bazei de impunere, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de
creanța fiscală declarată
şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecției fiscale;
stabilirea de diferențe de obligații fiscale de platã, precum și a obligațiilor fiscale accesorii aferente
acestora;
verificarea locurilor unde se realizeazã activitãți generatoare de venituri impozabile;
dispunerea măsurilor asigurătorii în condițiile legii;
efectuarea de investigații fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
aplicarea de sancțiuni potrivit prevederilor legale;
aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.

În realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:

controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică şi documentară, în principal, ca urmare
a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea i“n prealabil a
contribuabilului;
controlul încrucişat, care constă i“n verificarea documentelor şi operațiunilor impozabile ale
contribuabilului, i“n corelație cu cele deținute de alte persoane; controlul încrucişat poate fi şi inopinat.
La finalizarea controlului inopinat sau încrucişat se i“ncheie proces-verbal.

În realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele metode de control:

controlul prin sonda.i, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor şi operațiunilor
semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidențiere şi de plată a obligațiilor fiscale datorate
bugetului general consolidat;

74
 controlul electronic, care constă în activitatea de verificare a contabilității şi a surselor acesteia,
prelucrate în mediu electronic, utilizànd metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente
informatice specializate.

75
 Persoanele supuse inspecției fiscale
Inspecția fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au
obligații de stabilire, reținere și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului
general consolidat, prevăzute de lege.

Perioada supusă inspecției fiscale

Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații
fiscale. — se face distincție:
La contribuabilii mari, perioada supusă inspecției fiscale i“ncepe de la sfârșitul perioadei controlate
anterior, iar durata inspecției nu poate fi mai mare de 6 luni.
La celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute i“n ultimii
3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe
perioada de prescripfie a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre
următoarele situa)ii:
există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului
general consolidat;
nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;
nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate
bugetului general consolidat. Iar durata nu poate fi mai mare de 3 luni
Conducătorul inspecției fiscale competent poate decide suspendarea unei inspec)ii fiscale ori de căte ori
sunt motive justificate pentru aceasta. Condițiile și modalitățile de suspendare a unei inspecții fiscale se vor
stabili prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală

Competența
Inspecția fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare
Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrafiei publice locale,
conform dispozițiilor prezentului titlu, ori de alte autorități care sunt competente, potrivit legii, să
administreze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
Competența de exercitare a inspecției fiscale pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală și
unităfile sale subordonate se stabilește prin ordin al președintelui ANAF. Organele de inspecție fiscală din
aparatul central a1 ANAF au competență în efectuarea inspec)iei fiscale pe întregul teritoriu al)ării.
Competența privind efectuarea inspecției fiscale se poate delega altui organ fiscal.

AMZUL DE INSPEC FIE FISCALĂ

!!! N.B. Înaintea desfășurării inspecfiei fiscale, organul fiscal are obligația să înștiințeze contribuabilul
în legătură cu acțiunea care urmează să se desUașoare, prin transmiterea unui aviz de inspec)ie fiscală.
Avizul de inspecție fiscală va cuprinde:
temeiul juridic a1 inspecției fiscale;
data de începere a inspecției fiscale;
obligațiile fiscale și perioadele ce urmează a fi supuse inspecției fiscale;
posibilitatea de a solicita amănarea datei de începere a inspecției fiscale. Amănarea datei de începere a
inspecției fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
Avizul de inspecție fiscală SE COMUNICĂ contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecției
fiscale, astfel:
cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili.

Comunicarea avizului de inspecție fiscală nu este necesară:

pentru soluționarea unor cereri ale contribuabilului;
în cazul unor acțiuni i“ndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităfi, potrivit legii;
în cazul controlului inopinat și al controlului i“ncrucișat;
/n cazul refacerii controlului ca urmare a unei dispoziții de reverificare cuprinse în decizia de soluționare
a contestației.

76
 Pe durata unei inspecțü fiscale pentru soluționarea unei cereri a contribuabńului, organul de inspecție
poate decide efectuarea unei inspecții generale sau parțiale. İn acest can, prin excepție de la prevederile legii,
avizul de inspecție se comunică contribuabilului chiar in cursul efectuării inspecției pentru soluționarea
cererii.

Locul şi timpul desfăşurării inspecției fiscale

Inspecția fiscală se desUaşoară, de regulă, in spațiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul
trebuie să
pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum şi logistica necesară desUaşurării inspecției fiscale.
Dacă nu există un spafiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea de
inspecție
se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu
contribuabilul.
Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecția fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile
in care se desPaşoară activitatea, în prezența contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
Inspecția fiscală se desUaşoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecția
fiscală se poate desUaşura şi in afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi
cu aprobarea conducătorului organului fiscal.

Reguli privind inspecția fiscalã

Inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stãrilor de fapt și raporturile juridice care sunt
relevante pentru impunere.
Inspecția fiscală va fi efectuată in aşa fel încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a
contribuabililor şi să
utilizeze eJicient timpul destinat inspecției fiscale.
Inspecția fiscală se efectueazã o singurã datã pentru fiecare impozit, taxă, contribuție şi alte sume
datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin excepție,
conducătorul inspecției fiscale competent poate decide reverifìcarea unei anumite perioade dacă, de la data
încheierii inspecției fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripție, apar date suplimentare
necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care infiuențează rezultatele
acestora.
Inspecția fiscală se exercită pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei, ierarhizării,
teritorialitãții şi descentralizãrii.
Activitatea de inspecție fiscală se organizează 5i se desfăşoară in baza unor programe anuale,
trimestriale 5i lunare aprobate m condițińe stabńite prin ordin al preşedintelui ANAF, respectiv prin acte ale
autoritățńor administrației publice locale, după caz.
!!! La începerea inspecției fiscale, INSPECTORUL este obligat să prezinte contribuabilului legitima)ia
de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecției fiscale
trebuie consemnată in registrul unic de control.
La finalizarea inspecției fiscale, CONTRIB UABILUL este obligat să dea o declara)ie scrisã, pe propria
răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispozi fie toate documentele şi informațiile solicitate pentru
inspecția fiscală. În declarație se va menționa şi faptul că au fost restituite toate documentele solicitate şi puse
la dispoziție de contribuabil.
Contribuabilul are obligafia să i“ndeplinească măsurile prevăzute i“n actul i“ntocmit cu ocazia
inspecției fiscale, i“n termenele şi condi fiile stabilite de organele de inspecție fiscală.
Contribuabilul are obligația sã colaboreze la constatarea stãrilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să
dea informații, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecției fiscale toate documentele, precum şi orice alte
date necesare clarificării situațülor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
La i“nce perea inspecției fiscale, contribuabilul va fi informat cã poate numi persoane care sã dea
informații. Dacă informațiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci
inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obținerea de informațü.
!!! Pe toată durata exercitării inspecției fiscale contribuabilii supuși acesteia au dreptul de a benefícia de
asisten)ã de specialitate sau juridică.

77
 Dreptul contribuabilului de a fi inform at
Contribuabilul va fi informat pe parcursul desUaşurării inspecției fiscale asupra constatãrilor rezultate
din inspecția fiscalã.
La încheierea inspecției fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările şi consecințele
lor fiscale,
acordàndu-i acestuia posibńitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit are 9 alin. (1), cu excepția
cazului în care bazele de impoxitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecliei fiscale sau a cazului în
care contribuabilul renunlă la acest drept şi notifică acest fapt organelor de inspeclie fiscală.
Data, ora și locul prezentării concluzülor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
Contribuabilul are dreptul să prezinte, in scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecției
fiscale

Sesizarea organelor de urmărire penală

Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală in legătură cu constatările efectuate cu ocazia
inspecției fiscale şi care ar putea i“ntruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de
legea penală.
În această situație organele de inspecție au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de
inspecție şi de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicafii ori obiecțiuni din partea
contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție
fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va ft comunicat
contribuabilului.

RAPORTUL PRIMED REZULTATUL INSPECȚIEI FISCALE

Rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, i“n care se vor prezenta constatările
inspecției din punct de vedere faptic şi legal.
La finalizarea inspecției fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va
cuprinde şi diferențe i“n plus sau i“n minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii
inspecției fiscale.
În cazul i“n care baza de impunere nu se modificã, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind
nemodifícarea bazei de impunere.
Aceste deciziile, după caz, se comunică in termen de 7 zile de la data finalizării raportului de inspecție
fiscală.

CAZIERUL FISCAL
Cazierul fiscal a fost reglementat şi organizat prin O.G.nr.75/2001.
În scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi i“n scopul i“ntăririi administrării
impozitelor şi taxelor datorate BS a fost reglementată organizarea cazierului fiscal al contribuabililor, ca
míjloc de eviden)ă și urmărire a disciplinei fínanciare.
Cazierul fiscal fine evidența PF şi PJ, precum şi a asociafilor, acfionarilor şi reprezentanților legali ai PJ,
care au săvârşit fapte sancționate de legile financiare, vamale şi de disciplina financiară.
La nivelul M.Ec.F. se organizează cazierul fiscal național, în care se ține evidența contribuabililor de pe
întregul teritoriu al României, iar la nivelul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene şi a
municipiului Bucureşti, se organizează cazierul fiscal local, în care se ține evidența contribuabililor care au
domiciliul/sediul în raza teritorială a acestora.
În cazierul fiscal se înscriu date privind:
S sancțiuni aplicate contribuabililor pentru săvàrşirea faptelor de încălcare a legislației vamale,
fmanciare şi de disciplină financiară, rămase definitive şi irevocabile potrivit prevederilor legale în vigoare;
S măsuri de executare silită aplicate contribuabililor în legătură cu faptele arătate mai sus, rămase
definitive şi irevocabile potrivit prevederilor legale în vigoare;
S înscrierea datelor în cazierul fiscal se face pe baza hotăràrilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Pànă la rămânerea defmitivă a hotăràrii judecătoreşti, M.Ec.F. va organiza o evidență separată, operativă
pentru urmărirea derulării fazelor procedurale prevăzute de lege, datele fiind supuse secretului fiscal potrivit
78
legii.

Contribuabilii care au înscrise date în cazierul fiscal se scot din evidență, dacă se află în următoarele
situații:
faptele pe care le-au săvàrşit nu mai sunt sancționate de lege;
a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească constatată prin hotăràre judecătorească;
nu au mai săvàrşit fapte de natura celor incriminate de lege într-o perioadă de 5 ani de la data rămânerii
definitive a actului prin care au fost sancționate aceste fapte;
decesul, respectiv radierea contribuabilului.

Contribuabilii care figurează în evidența cazierului fiscal pot cere rectificarea datelor
i“nscrise, dacă acestea nu corespund situației reale ori înregistrarea lor nu s-a facut cu respectarea dispozițiilor
legale.
Organele fiscale sunt obligate să verifice susținerile contribuabililor și, dacă constată că în cazierul fiscal
s-a facut o înregistrare greșit iau măsuri de rectificare a datelor și comunică sau eliberează un nou certificat de
cazier fiscal în locul celui contestat.
& Certificatul de cazier fiscal astfel eliberat este scutit de taxa de timbru.

Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situații:

la înființarea S.C. de către asociați, acționari și reprezentanții legali desemnați;
la solicitarea înscrierii în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a asociațiilor și fundațiilor, de către
asociații sau membrii fondatori ai acestora;
la autorizarea exercitării unei activități independente de către solicitanți.

Certificatul de cazier!fiscal este valabil 30 zile de la data emiterii și numai i“n scopul i“n care a fost
eliberat.

Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face de îndată numai personal contribuabilului, respectiv
reprezentantului, sub semnătură, cu condiția prezentării actului de identitate, ori a împuternicirii, după caz.
Certificatul de cazier fiscal se întocmește în două exemplare și se semnează de către conducătorul organului
fiscal.
Taxele pentru eliberarea certificatului de cazier!fiscal se fac venit la bugetul de stat.

EVAZIUNEA FISCALĂ. Noțiune, forme, regim juridic, modalități

Multitudinea obligațińor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca şi, sau mai ales, povara
acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea contribuabililor in a inventa procedee
diverse de eludare a obligațińor fiscale.
„Evaziunea fiscală a fost întotdeauna în special activă şi ingenioasă pentru motivul că fiscul, lovind
indivizii in averea lor îi atinge în cel mai sensibń interes: interesul bănesc."'
Primul sens ce i s-a atribuit evaziunii fiscale, mai ales între cele două războaie mondiale, a fost cel în
care frauda îmbracă o formă extensivă, adică noțiunea de evaziune fiscală este inclusă în cea de fraudă.
Cel mai cunoscut sens atribuit noțiunii de evaziune fiscală este „arta de a evita căderea în càmpul de
atracție al legü fiscale”. Potrivit acestei percepțü, evaziunea fiscală este, oarecum, asimilată fraudei.
Cel de-al treilea sens constituie un termen generic şi desemnează totalitatea manifestărilor de „fugă” din
fața impozitelor. Aceasta este o definire in sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge să înglobeze şi frauda.
Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile, aceasta tinde să evadeze. Este o
specie de
„reflex economic” care face să dispară capitalurile pe care fiscul vrea să le impună
prea mult. „Un impozit excesiv pune pe fugă materia impozabńă”
Amenzile fiscale nu-1 vor determina pe contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor
determina să ia o serie de precauțü mai minuțioase, pentru a se sustrage de la obligațińe sale față de stat.
Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti niciodată decàt ceea ce nu poate să nu plătească.
Natura omenească are întotdeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular; ea
79
este înclinată să considere impozitul mai mult ca pe un prejudiciu şi nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile
publice şi să vadă întotdeauna cu ochi mai răi pe acela care vrea să-i micşoreze patrimoniul. Este cunoscut că,
din cele mai vechi timpuri, contribuabńü au căutat să reducă obligațińe fiscale, recurgând la cele mai variate şi
ingenioase metode.
A înşela fiscul se consideră in mentalitatea curentă ca o probă de abilitate, nu de necinste, a plăti ceea ce
fiscul pretinde este o dovadă de naivitate, nu de integritate.
Fenomenul de evaziune fiscală este privit ca neîmplinirea voitã de cãtre contribuabili a obligağilor
fiscale legale. Astfel, evaziunea fiscală poate ft definită ca fiind sustragerea prin orice mijloace, în întregime
sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor și altor sume datorate bugetului general consolidat de către PF și
PJ române sau străine.
Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor şi inadvertențelor unei legislafii imperfecte, a
metodelor defectuoase de aplicare, precum şi a unei neprevederi şi nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate
excesivă este tot atât de vinovată ca şi cei pe care i“i provoacă prin aceasta la evaziune.
Este evidentă corelația strânsă dintre aceste două fapte: o cotă excesivă a impozitului şi evaziunea
fiscală.
(Formele evaziunii fiscale) După modul i“n care se procedează i“n activitatea de evitare a
reglementărilor fiscale se face diferențierea între: S evaziunea fiscală legală;
S evaziunea fiscală frauduloasă.

Evaziunea fiscală legală

Prin evaziune fiscală legală se înțelege acțiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o
combinație neprevăzută a acesteia şi, deci, „tolerată”
Această formă de evaziune nu este posibilă decàt atunci când legea este lacunară sau prezintă
inadvertențe.
În cazul evaziunii legale, contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziție càt mai favorabilă, pentru a
beneficia în càt mai mare măsură de avantajele oferite de reglementările fiscale în vigoare.
Evaziunea fiscală legală se realizează atunci când o anumită parte din veniturile sau averea unor
persoane sau categorii sociale este sustrasă de la impunere datorită modului în care legislația fiscală dispune
stabilirea obiectivului impozabil.
Contribuabilii găsesc anumite mijloace şi exploatând insuficiențele legislației le eludează în mod legal,
sustrăgându-se în totalitate sau în parte plății impozitelor, tocmai datorită unei insuficiențe a legislației.

Procedănd astfel, contribuabilii rămăn în limita drepturilor lor, bară putință de a li se imputa ceva, iar
statul nu se poate apăra decăt printr-o legislație clară, științifică, precisă.
Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este legiuitorul.
În practică, faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii, deci cazurile de
evaziune fiscală „legală" sunt foarte diversificate în funcție de inventivitatea contribuabilului și larghețea
legii, dar cele mai frecvent folosite metode sunt următoarele:
& practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziții de mașini și
echipamente tehnice pentru care statul acordă reduceri ale impozitului pe venit, măsură menită să
stimuleze acumularea;
& folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donațiile filantropice, indiferent dacă
acestea au avut loc sau nu duce la sustragerea unei părți din veniturile realizate de la impunere;
& scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate, indiferent dacă au
fost făcute sau nu;
& interpretarea favorabilă a dispozițiilor legale care prevăd importante facilități (scutiri, reduceri) pentru
contribuțiile la sprijinirea activităților sociale, culturale, științifice și sportive;
& constituirea de fonduri de amortizare sau de rezervă într-un cuantum mai mare decât cel ce se justifică
din punct de vedere economic, micșorând astfel venitul impozabil.

Reglementând încasarea la termenele și cuantumul stabilit a taxelor și impozitelor și stipulând norme

speciale împotriva ilegalităților din domeniul fiscal, legislația financiară cuprinde dispoziții referitoare la
infracțiunile din acest domeniu. Infrac)iunea în domeniul fiscal poartă denumirea de evaziune fiscală
frauduloasă sau fraudă fiscală.
80
 Evaziunea fiscală frauduloasă
Spre deosebire de evaziunea fiscală legală, care constă într-o menținere prudentă a sustragerii în limitele
legale, frauda fiscală se săvârșește prin încălcarea flagrantă a legii, profitându-se de modul specific în care se
face impunerea.
Prin evaziunea fiscală ilicită se înțelege acțiunea contribuabilului ce încalcă (violează) prescripția legală
cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor cuvenite statului.
Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat să fumizeze date în sprijinul declarației
în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la
subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului.
Deci, evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală constă în disimularea obiectului impozabil, în
subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului
datorat.
În general este greu să se determine toate formele de evaziune de acest gen, ele fiind practic nelimitate.
În activitatea fiscală există însă forme care se regăsesc mai frecvent și de acelea trebuie să se țină seama
la cercetarea contabilă:
& înregistrările făcute în scopul micșorării rezultatelor; & înființarea de conturi pasive cu nomenclaturi
fictive; & trecerea de cifre nereale în registrele contabile;
& amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări; & întocmirea de declarații false;
& întocmirea de documente de plăți fictive; & crearea de rezerve latente;
& alcătuirea de registre contabile nereale;
& nejustificarea cu documente legale a înregistrărilor;
& trecerea în conturi personale a unor părți din beneficiu; & compensațiuni de conturi;
& reducerea cifrei de afaceri;
& nedeclararea materiei impozabile;

crearea de conturi pasive la care se găsesc alocate diferite rezerve; declararea de venituri impozabile
inferioare celor reale;
falsificarea sau crearea pur şi simplu a unor piese şi acte justificative; executarea de registre de evidențe
duble, un exemplar real şi altul fictiv; contabilizări de cheltuieli şi facturi fictive;
erori de adunare şi raportare;
diminuarea materiei impozabile rezultate din reducerea cifrei de afaceri prin înregistrarea în cheltuielile
unității a unor cheltuieli cu caracter personal ale patronilor ori înregistrarea de cheltuieli neefectuate în
realitate;
vânzările făcute fără factură, precum şi emiterea de facturi fără vânzare efectivă, care ascund
operațiunile reale supuse impozitării;
falsificarea bilanțului, ca mijloc de fraudare a fiscului, care presupune o convenție între patron şi
contabilul şef, ei fiind astfel ținuți să răspundă solidar pentru fapta comisă.

In anul 2005 a fost adoptată noua reglementare în materia evaziunii fiscale, respectiv Legea nr.241/2005
pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care reprezintă regimul juridic actual, cu modificările şi
completările ulterioare.
Evaziunea este avută în vedere numai ca infracțiune, nu şi contravenție, pentru responsabilizarea
contribuabililor. Legea nr. 241/2005 constituie instrumentul juridic în temeiul căruia poate ft angajată
răspunderea penală. Stabilirea și i“ncadrarea juridică corectă a faptei de evaziune fiscală necesită analiza şi
coroborarea reglementărilor care instituie obligația de a plăti impozite și taxe, documentele contabile de
întocmit cu privire la acestea, obligațiile declarative ale contribuabililor etc., semnificative fiind:
R Codul fiscal, m special, dispozițińe art. 296, care stabilesc infracțiunile pentru nerespectarea regimului
accizelor; Codul vamal al Romàniei — Legea nr. 86/2006; Legea nr. 535/2004 pentru prevenirea și
combaterea terorismului; Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor; Codul de
procedură fiscală, m special, conceptul de obligație fiscală, în accepțiunea strict a art. 22, cu trimitere,
implicit, la dispozițüle de drept substanțial reglementând premisele și condițińe plății impozitelor și taxelor;
Legea nr. 82/1991 — legea contabilității, republicată - noțiunile esențiale pentru tema noastră, de exemplu,
81
documentele legale — de evidență contabńă și justificative, folosite cu acelaşi înțeles și în domeniul fiscal;
alte reglemntări; alte reglementări în domeniu.

De regulă, evaziunea fiscală se află în concurs real cu alte infracțiuni, frecvent, infracțiunile de fals,
infracțiunea de spălare a banilor, acte de terorism, corupție.

Înregistarea fiscală
Premisa bunei-credin)e fiscale, adicã a inten)iei contribuabilului de achitare a impozitelor și taxelor
datorate bugetului consolidat este înregistrarea fiscalã.
Astfel, activitatea generatoare de venituri impozabile, permanentă sau temporară, trebuie în mod
obligatoriu să se desUaşoare în baza unei autorizații emise de organul competent sau a unui alt temei prevăzut
de lege.
Potrivit art.69 C.proc.fisc. „Orice persoană sau entitate care este subiect într-un r.j.fiscal se înregistrează
fiscal primind un cod de identificare fiscală.
În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele au obligația să depună declarație de
înregistrare fiscală.
Declarația de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit
de organul fiscal din subordinea ANAF şi va fi însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în
aceasta.
Declarația de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de
obligații de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a
împuternicitului, datele privind situația juridică a contribuabilului, precum şi alte informații necesare
administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
Pe baza declarației de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea ANAF eliberează
certificatul de înregistrare fiscală, în T de 15 zile de la data depunerii declarației. În certificatul de înregistrare
fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.

Subiectele evaziunii fiscale

Subiect al evaziunii fiscale este contribuabilul - PF sau PJ, română sau străină - care desUașoară
activități generatoare de impozite.
La majoritatea faptelor incriminate ca infracțiuni, subiect nu poate fi decăt persoana care are o
anumită calitate: administrator, contabil sau altă persoană însărcinată cu atribuții de serviciu specifice.
Comiterea unei fapte prevăzute de Legea nr.241/2005 atrage consecințe pentru viitor (potrivit art.12 din
lege nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar daca au
fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de
legea evaziunii fiscale).

Obiectul evaziunii fiscale

Obiectul juridic al infracțiunii de evaziune fiscală îl reprezintă relațiile sociale privind constituirea
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare.
Obiectul material al infracțiunii este constituit din sumele datorate bugetului de stat, bugetelor locale,
bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către PF și PJ române și străine.

Latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală

Infracțiunile reglementate de Legea nr. 241/2005 se săvărșesc cu intenție directă și uneori indirectă.
Faptele care nu sunt săvărșite în astfel de condiții încăt potrivit legii să constituie infracțiuni
reglementate de lege pot atrage răspunderea contravențională.

Latura obiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală

Latura obiectivă este constituită din acțiuni și inacțiuni privind:
•.• refuzul de a prezenta organelor de control prevăzute de lege documentele justificative și actele de
evidență contabilă necesare pentru stabilirea obligațiilor față de stat;
ă• întocmirea incompletă sau necorespunzătoare de documente primare sau de evidență contabilă, ori
82
acceptarea unor astfel de documente cu scopul de a împiedica verificările financiar-contabile pentru
identificarea cazurilor de evaziune;
ă• sustragerea de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate statului, prin neînregistrarea
unor activități pentru care legea prevede obligația înregistrării;
ă• sustragerea de la plata obligațiunilor fiscale, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor
impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile sau efectuarea oricăror alte operațiuni
în acest scop;
ă• neevidențierea prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, a veniturilor
realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, dacă au avut ca urmare neplata ori
diminuarea impozitului;
ă• organizarea sau conducerea unei evidențe contabile, duble, de către conducătorul unității sau alte
persoane cu atribuții financiar-contabile, ori alterarea memoriilor aparatelor de taxat, de marcaj, sau a altor
mijloace de stocare a informațiilor, în scopul diminuării veniturilor supuse impozitelor;
ă• declararea fictivă Uacută de contribuabili sau împuterniciții acestora cu privire la sediul unei asociații
comerciale sau la schimbarea acesteia, bară îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege.
Urmarea unor asemenea acte sau fapte o constituie neplata sumelor datorate statului, în vederea
sancționării autorului este necesară existența raportului de cauzalitate i“ntre acfiunea sau inacțiunea din latura
obiectivă și urmările acesteia.

83