Proiect Finante si Creditare

Student:

IEI, An III, 2022-2023

 Creditul

Cuprins:

1. Definitia creditului
2. Elementele creditului
3. Conditiile creditului

1. Definitia creditului

Relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică

(creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și
o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe
datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei
dobânzi)

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi

curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum
şi fondurile strânse prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, pot fi folosite pentru acordarea de
împrumuturi întreprinderilor de stat şi particulare.

Creditul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la
rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de
această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de
achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de
bani.

Creditul exprimă relații de repartiție ce iau naștere pentru constituirea unor fonduri
prin atragerea disponibilităților bănești temporar libere ale agenților economici și populației
și repartizarea acestora având la bază principiul rambursabilității pentru satisfacerea unor
necesități cu caracter temporar ale statului, ale altor agenți economici și ale populației.
 Categoria economică de credit apare sub forma creditului bancar, a creditului
cooperatist și a creditului public.

În cadrul relațiilor de credit bancar, băncile acordă credite agenților economici și

populației folosind fondurile lor proprii și resursele temporare libere mobilizate de la
persoane juridice și fizice.

Creditul cooperatist se derulează prin intermediul cooperativelor de credit (care mai

sunt cunoscute și sub numele de bănci populare).

Creditul public este acea formă a creditului în care statul sau instituțiile sale
contractează, de la persoane fizice, persoane juridice sau de la organisme financiar bancare
internaționale, împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor ordinare care depășesc încasările
din veniturile ordinare.

Creditul este procurare de capital prin împrumut făcut pe baza încrederii sau a solvabilității.

Creditul poate să fie de mai multe tipuri:

 Credit de nevoi personale, cel mai utilizat;

 Credit ipotecar = formă de credit pe termen lung, acordat de o bancă unor persoane
(fizice sau juridice), în scopul construirii, achiziționării, reparării sau modernizării de
proprietăți imobiliare,în care creditul este garantat cu proprietățile imobiliare respective.
 leasing, pentru achiziția unei mașini, a unui utilaj etc. Deși, tehnic, leasing-ul este un
proces financiar neîncadrat în categoria creditelor, modalitatea de a „obține” un bun cu
plata acestuia într-un sistem de plăți lunare, asemănător ratelor, îl face să fie de foarte
multe ori asociat creditării.

De asemenea, creditul poate să fie garantat sau negarantat cu un bun sau o proprietate
personală.

Pentru a obține orice tip de împrumut, banca va solicita un set minim de documente de
la client, acesta diferă in functie de organizațiile financiare care acorda imprumutul.

2. Elementele creditului
Elementele incluse in relatiile de credit sunt:

● participantii la raportul de credit;

● promisiunea de rambursare;

● scadenta;

● pretul creditului (dobanda).

2.1. Participantii la raportul de credit, debitorul (cel care se imprumuta) si creditorul

(cel care imprumuta) sunt denumiti in literatura de specialitate, ”subiecte ale raportului
de credit ”. De regula intr-o operatie de credit, un agent economic se poate situa numai intr-
una din cele doua ipostaze. Analizand subiectii raportului de credit constatam o mare
diversitate in ceea ce priveste apartenenta la structurile social-economice, motivele specifice
angajarii in raportul de credit si durata angajarii sale. Daca luam drept criteriu natura
participantilor la relatia de credit, distingem trei mari categorii de agenti economici care
actioneaza in cadrul sistemului financiar: populatia, intreprinderile si statul. Daca avem in
vedere modul cum se plaseaza participantii la o relatie de credit, agentii economici se vor
polariza numai in doua categorii de subiecti:

● subiecti care vor sa economiseasca, adica sa-si amane consumul sub inclinatia psihologica
a ”fricii de riscurile investitiei”;

● subiecti care doresc temporar sa se imprumute deoarece veniturile lor s-au diminuat
temporar, sau pentru ca un imprumut le-ar permite sa obtina resursele necesare pentru o
productie mai mare.

Populatia participa la procesul de creditare in dubla calitate, de debitor si creditor,

remarcandu-se in principal prin rolul important pe care il are in asigurarea resurselor de
creditare deoarece are sume disponibile care depaseste cu mult datoriile sale.

Agentii economici ocupa un loc important in randul creditorilor in situatia in care obtin

rezultate financiare pozitive pentru care cauta cele mai eficiente modalitati de plasare pe
piata monetara sau de capital. Astfel, disponibilitatile banesti ale intreprinderilor se
constituie in resurse de creditare, de finantare a activitatii agentilor economici care au
nevoie de fonduri, fie direct, fie prin intermediul bancilor si a altor institutii financiare.
Aceste resurse de creditare ale intreprinderilor sunt reprezentate de: disponibilitati in
depozite la termen; portofolii de titluri detinute ca participanti la capitalul social al altor
societati comerciale; titluri emise de stat subscrise de acestea.

In mod curent, agentii economici se situeaza pe pozitia de debitor prin apelarea la

credite pentru desfasurarea activitatii curente, pentru realizarea de investitii etc.

Statul apare in cadrul procesului de creditare in calitate de creditor doar in situatia

inregistrarii de excedente bugetare si a disponibilizarii in economie a unor sume indreptate
catre sistemul asigurarilor si protectiei sociale ori catre alte destinatii.

Cel mai adesea, statul apare in calitate de debitor in toate economiile contemporane, ca
urmare a inregistrarii de deficite bugetare.

2.2. Promisiunea de rambursare reprezinta angajamentul debitorului de a restitui la

scadenta valoarea capitalului imprumutat si de a plati dobanda, ca pret al creditului. Ea
presupune risc si necesita prin urmare angajarea unei garantii.

Principalele riscuri care apar in relatiile de credit sunt:

● Riscul de nerambursare, respectiv probabilitatea amanarii platii de catre debitor, sau a

incapacitatii de plata a acestuia datorata conjuncturii economice, dificultatilor sectoriale sau
deficientelor imprumutatului. Pentru prevenirea si eliminarea acestui risc, este necesar sa se
adopte la nivelul creditorului masurile necesare, printr-o analiza laborioasa a celui care
solicita credite, sub diverse aspecte:

- originile si angajamentele legale ale intreprinzatorului;

- organizarea administrativa si tehnica;

- relatiile intreprinzatorului cu clientii si furnizorii;

- gradul de indatorare
- motivele solicitarii imprumutului si destinatia sa imediata;

- perspectivele gestiunii intreprinzatorului;

- situatia financiara;

- criteriile de repartizare a profitului, etc.

● Riscul de imobilizare apare la nivelul bancii sau la detinatorul de depozite care nu este in

masura sa satisfaca cererile de plata ale titularilor de depozite, urmare a unei gestiuni
defectuoase a portofoliului de credite.

Atat riscul de nerambursare cat si riscul de imobilizare apartin grupei riscurilor bancare
financiare, cele a caror producere afecteaza operatiunile active si pasive ale bancilor
comerciale, cu reflectare in bilantul bancar, de la data aparitiei pana in momentul eliminarii
acestora prin utilizarea tehnicilor de gestiune, adaptate amplitudinii si duratei de
manifestare a fiecarui risc.

Pentru minimizarea acestor riscuri, creditorul trebuie sa solicite garantii, debitorului,

astfel, in functie de natura obiectului garantiei distingem: garantie personala si garantie
reala.

Garantia personala reprezinta angajamentul luat de o terta persoana de a plati suma

ajunsa la scadenta in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata.

Garantia reala are la baza valori materiale prin a caror valorificare pot fi obtinute
sumele necesare pentru plata sumelor scadente. Ea include: gajul, ipoteca, retinerea si
privilegiul.

Dreptul de retinere da creditorului posibilitatea de a retine un bun corporal atata timp

cat nu a fost achitat integral, chiar daca este proprietatea debitorului. Bunul corporal retinut
de creditor trebuie sa aiba legatura cu creanta iar creanta sa fie certa si exigibila.

Gajarea este actul prin care debitorul remite creditorului un bun drept garantie a
creditului. Gajul poate fi cu sau fara deposedare. Daca are loc fara deposedare, creditorul va
primi un titlu de recunoastere a gajului (de exemplu gajarea fondurilor de comert). Titularul
gajului are mai multe drepturi: de preferinta (adica de a fi platit inaintea altora in cazul
vanzarii bunului care reprezinta garantia); de retinere (pastrare a obiectului gajului) si de
vanzare (ca urmare a hotararii in justitie a bunului gajat). O forma distincta de garantie reala
o reprezinta ipoteca, respectiv actul prin care debitorul acorda creditorului, dreptul asupra
unui imobil, fara deposedare. Ca drepturi, ipoteca confera dreptul de urmarire si dreptul de
preferinta.

Privilegiul reprezinta dreptul pe care il dobandesc prin lege unii creditori de a avea

prioritate in ceea ce priveste plata, atunci cand dispune de o garantie asupra unei parti sau a
intregului patrimoniu al debitorului.

Cea mai potrivita forma de garantare a creditelor o constituie garantia financiara, prin
asigurarea in viitor a unor fluxuri de venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor legate
de rambursarea creditului si plata dobanzii. In acest sens se recurge la garantarea creditului
cu elemente patrimoniale ale debitorului si anume active fixe si circulante. In practica se mai
utilizeaza garantarea creditelor pe seama portofoliului de efecte comerciale detinute de
agentul economic care solicita credite.

2.3. Scadenta se stabileste in contractul de credit si difera in functie de particularitatile

sectorului de activitate si de nivelul eficientei activitatii beneficiarului de credite. Cunoaste o
mare varietate, de la 24 de ore ( in cazul pietei interbancare), pana la durate medii si lungi
(20; 30 de ani), in cazul imprumuturilor obligatare. Creditele pe termen scurt, cum sunt cele
de consum se caracterizeaza prin rambursare integrala la scadenta. In schimb, creditele pe
termen mediu si lung presupun de regula rambursarea esalonata, adica pe parcurs la
termenele stabilite (lunare, trimestriale etc.), odata cu plata dobanzii se ramburseaza o parte
din principal (suma imprumutata). Prin contractul de credit se poate stabili ca rambursarea
imprumutului sa se faca cu perioada de gratie, termenul de gratie reprezentand perioada
intre momentul angajarii creditului si inceperea rambursarii lui. In aceasta perioada se
plateste numai dobanda.

2.4. Dobanda reprezinta pretul capitalului utilizat sau ”chiria” pe care o plateste

debitorul pentru folosirea capitalului imprumutat. La modul general, nivelul dobanzii se
coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzator. Marimea dobanzii depinde de
capitalul avansat, perioada de timp cat a fost folosit acest capital si de nivelul ratei dobanzii.
Rata dobanzii este pretul la care poate fi obtinut imprumutul acceptat de solicitant.

D = C*r*t/360

unde:

D = marimea absoluta a dobanzii calculata ca dobanda simpla;

C = soldul capitalului (principalului);

r = rata anuala a dobanzii exprimata sub forma de coeficient;

t = perioada de acordare a imprumutului exprimata in zile.

Dobanda compusa are in vedere faptul ca dobanda este mentinuta ca investitie pana la
scadenta finala, adica incepand cu al doilea termen de scadenta, dobanda se calculeaza atat
asupra principalului, cat si asupra dobanzii acumulate pana in momentul respectiv.

Cn = Co*(1+r)t , unde:

Cn = suma ce se obtine dupa n perioade de capitalizare a principalului (Co) si a

dobanzii;

(1+r)t = factor de compunere;

n = numarul de perioade;

Co = capitalul avansat initial (principalul).

Cererea de capital variaza invers proportional cu nivelul ratei dobanzii. Astfel, un nivel

redus al ratei dobanzii antreneaza o cerere ridicata de credite, ceea ce determina efecte
favorabile asupra productiei si economiei. In schimb, o rata a dobanzii ridicate, implica un
cost mare al creditelor, ceea ce conduce la diminuarea cererii de credite. Daca luam in
considerare rata inflatiei in comparatie cu rata dobanzii utilizata in contractul de credit,
constatam ca in perioadele cu inflatie ridicata, creditul reprezinta pentru debitori o
modalitate perfecta de finantare.

Aprecierile referitoare la nivelul dobanzii sunt valabile atata timp cat stabilitatea
monetara asigura la scadenta, recuperarea integrala a valorii avansate, respectiv o putere de
cumparare echivalenta momentului acordarii imprumutului. Apare riscul eroziunii
capitalului ce se refera la posibilitatea pierderilor pe care creditorul le poate inregistra prin
faptul ca, valoarea reala (la momentul de referinta) a ratelor de rambursare a imprumutului,
sa nu poata acoperii integral capitalul imprumutat, evaluat in aceiasi termeni. Astfel, in
conditii de inflatie, rata dobanzii implica:

- dobanda nominala;

- dobanda reala, ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune a capitalului.

Conform ecuatiei lui Fisher, dobanda reala este direct proportionala cu dobanda

nominala si invers proportionala cu gradul de depreciere monetara.

Dobanda trebuie sa contina stimulente economice, fara de care sistemul de finantare a

reproductiei nu poate functiona si nu-si poate indeplini functiile. Din acest punct de vedere,
principala functie a dobanzii in conditiile actuale din tara noastra, consta in stimularea
ofertei de capitaluri precum si stimularea economica a alocarii si utilizarii rationale a
resurselor financiare respective. Actualmente, in Romania nivelul ratei dobanzii continua sa
fie stabilit in mare parte prin decizii administrative si nu prin jocul cererii si ofertei.

Pentru creditor, dobanda reprezinta o compensatie speculativa pentru renuntarea la

folosirea de catre el insusi a fondurilor imprumutate, insa nivelul dobanzii percepute nu
constituie inca factorul hotarator care sa-l determine sa-si redimensioneze volumul
creditelor acordate.

Pentru debitor, dobanda platita constituie un stimulent pentru cresterea eficientei

utilizarii fondurilor proprii si imprumutate, dar nu este inca un criteriu esential in deciziile de
a apela sau nu la imprumuturi. Analizand ambele aspecte, constatam ca dobanda este un
stimulent economic, dar functiile reglatoare se manifesta cu o intensitate redusa. In
concluzie, rata dobanzii este si in tara noastra o variabila esentiala a legaturilor functionale
care exista in domeniul formarii acumularilor de capital si investitiilor, precum si al cererii si
ofertei de mijloace financiare dar nu are acelasi rol reglator ca in economia de piata.

Acum ca am vazut care sunt elementele si trasaturile creditului, ne vom indrepta

atentia catre conditiile care sunt necesare pentru desfasurarea normala a procesului de
creditare.

3. Conditiile de acordare ale creditului

Creditarea poate fi privita ca un serviciu bancar pe care banca il ofera celor care-l
solicita. Pentru ca procesul creditarii sa se desfasoare normal, pentru valorificarea la maxim
a avantajelor si diminuarea la minim a dezavantajelor este necesara indeplinirea mai multor
conditii obiective si subiective:

a) Existenta unui sistem juridic, prin care sa se reglementeze cadrul general al

operatiunilor de credit si anume:

● drepturile si obligatiile creditorilor si debitorilor;

● masurile de asigurare si de protectie pentru participantii la relatiile de credit;

● modul de solutionare a conflictelor dintre parti si organele competente.

Conditiile de ordin juridic-legal trebuie sa fie flexibile, pentru a permite afirmarea liberei
initiative, dar si categorice astfel incat sa creasca increderea agentilor economici si sa
limiteze riscurile.

b) Conditii de ordin institutional, infrastructural, se refera la existenta unui ansamblu de

institutii si organisme specializate, cu o retea vasta dispusa in teritoriu, dar si cu relatii de
corespondenta cu institutii similare din strainatate.

c) Existenta unui cadru economic favorabil, legat de situatia pe ansamblu a economiei

nationale, de perspectivele ei, de gradul de dotare tehnica si profesionala a sectoarelor din
economie. O importanta deosebita o are si situatia resurselor din economie si aflate la
dispozitia agentilor economici, accesul la acestea dar si structura economiei nationale,
situatia pietei financiare si a pietei de marfuri.

d) Conditii de ordin social - politic se refera la cadrul general social- politic in care se
desfasoara procesul creditarii. Astfel, un climat stabil politic si social ofera premisele unei
bune desfasurari a activitatii de creditare, pe cand un mediu social caracterizat prin convulsii
si un regim politic instabil, contestat, o politica economica oscilanta, fara perspective clare,
va influenta elementul esential al creditului si anume increderea. Se descurajeaza nu numai
tendintele de economisire prin intermediul institutiilor specializate ci si cererea de credite si
chiar acordarea lor.

e) Conditii de ordin psihologic si de traditie vizeaza atat increderea ca element esential

al creditului, cat si comportamentul agentilor economici si al populatiei in ansamblu.

Analizand aceste conditii, constatam ca in mare parte ele exista si in tara noastra. In
prezent se promoveaza o politica de credit corespunzatoare, alaturi de politica financiara,
monetara si valutara.

Bibliografie:

- www.creeaza.com/afaceri/economie/finante-banci

- https://ro.scribd.com

- https://europa.eu