Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™
Subiectii relatiei de creditare sunt creditorul, respectiv persoana fizica sau juridica
care avanseaza imprumutul conditionat si pentru un interval de timp si debitorul,
tot o persoana fizica sau juridica care, in schimbul dreptului de folosinta asupra
obiectului imprumutului, se obliga sa restituie creditorului la scadenta suma
avansata impreuna cu dobanda.
Dupa natura participantilor la procesul de creditare, acestia se pot grupa in trei
categorii cu ampla cuprindere: firma, populatie, si stat. Intreprinderea si populatia
apar frecvent atat in postura de debitor, cat si de creditor. Pe plan intern, de regula,
statul este debitor, dar in raporturile internationale, statul poate sa apara atat ca
debitor, cat si in postura de creditor (fig.1).
Fig. 1 Subiectii relatiei de creditare
Creditul comercial
Creditul obligatar
Creditul ipotecar
Creditul ipotecar priveste activitatile imobliliare si reprezinta una dintre cele mai
importante forme de credit in cadrul unei economii care cultiva, dezvolta, sprijina si
sustine proprietatea individuala.
Creditul ipotecar se bazeaza pe un acord realizat intre imprumutant si imprumutat,
in care sunt prevazute urmatoarele:
- proprietatea folosita drept garantie;
- daca aceasta mai este grevata de alte ipoteci;
- conditiile si scadentele de rambursare;
- penalitatile pentru nerespectarea scadentelor de rambursare;
- circumstantele in care, prin nerespectarea conditiilor de imprumut, debitorul poate
pierde proprietatea.
In functie de conditiile de rambursare se practica:
a) credite ipotecare cu rate fixe prin care se restrange o parte din capitalul avansat
si din dobanda cuvenita creditorului; aceasta suma este constanta datorita ratei fixe
a dobanzii si rambursarii esalonate, in transe identice a capitalului avansat. Aceasta
este forma clasica a creditului ipotecar;
b) imprumut pe ipoteca cu dobanzi variabile folosit in perioadele de variabilitate
accentuata a ratelor dobanzii;
c) credite ipotecare cu rambursare progresiva prevad rate initiale mai mici decat
rata constanta si rate finale superioare. Ele sunt utilizate ca mijloc promotional
pentru a atrage clientii cu venituri mici in prezent, dar cu bune perspective de
ameliorare a situatiei financiare (mai ales tinerii casatoriti sau proaspat absolventi
de institutii de invatamant superior).
d) credite ipotecare purtatoare de anuitati urmaresc valorificarea capitalului
imobilizat in locuinte proprietate, fara a renunta la dreptul de proprietate si la
uzufruct. Ca urmare, imprumutul obtinut prin ipotecarea unei parti a proprietatii
serveste la achizitionarea unui contract de anuitati, aducand proprietarului un venit
regulat, fiind considerat din aceste ratiuni ca un credit de perspectiva.
Resursele disponibilizate prin creditul ipotecar s-au organizat in fluxuri distincte de
constituire si redistribuire, sub forma unor fonduri comune de plasament sau, intr-o
forma evoluata, a unei piete distincte (piata ipotecara), in cadrul careia operatiunile
se desfasoara sub supravegherea unei institutii de credit specializate. Pe aceasta
piata, obligatiile nu sunt decat obiectul gaj al operatiunii, creditele negociindu-se
prin instrumente speciale, care leaga pe ofertanti de capitaluri (banci sau institutii)
de utilizatorii creditului ipotecar (populatia sau intreprinderile).
Creditul de consum
Creditul bancar
Titlurile de credit
Potentialul de creditare
Acesti indicatori exprima, de fapt, marimea dobanzii simple, adica a platii pentru
serviciul adus de un capital in conditiile in care dobanda nu este capitalizata. In
practica, dobanda simpla este mai rar folosita, dar ea constituie punctul de plecare
pentru calculul dobanzii compuse.
Dobanda compusa presupune capitalizarea ei, ajungandu-se sa se calculeze
dobanda la dobanda si sa devina capital avansat pentru perioada urmatoare.
D=(1+d)n, in care d � rata dobanzii anuale, iar n � numarul de ani.
sau
D=Sn�c; Sn=c(1+d)n, in care
Sn � suma ce revine proprietarului dupa n ani de folosire a capitalului si este
formata din capitalul avansat (c) si dobanda cuvenita.
Aici se cuvine sa subliniem si o alta fateta a dobanzii. Astfel, daca pentru resursele
imprumutate se considera justificata dobanda, atunci, judecand economic, ea se
cuvine la fel de necesar si pentru resursele proprii folosite in calitate de capital. Nici
un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa
obtina un echivalent cu dobanda pietei. Or, tocmai aceasta speranta il motiveaza sa
economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul
dobanzii pietei se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc
sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.
Dobanda nu este, deci, numai o caracteristica a capitalului imprumutat, ci a oricarui
capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului
este si intreprinzator, el isi va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor,
remuneratia capitalului echivalenta cu dobanda pietei ca parte a profitului normal,
minim sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobanda, ca venit indirect,
printr-un act de imprumut de la debitor.
Pentru debitor, dobanda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El
plateste dobanda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de
pret decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse.
Dobanda are un rol important in mecanismul de functionare a economiei,
indeplinind din acest punct de vedere mai multe functii, cum sunt:
a) influenteaza repartizarea factorilor de productie, orientandu-i catre destinatiile
care asigura folosirea lor cea mai eficienta;
b) instrument de stimulare atat a populatiei, cat si a intreprinderilor in economisirea
unei parti din venituri;
c) modalitate de a asigura bancilor recuperarea cheltuielilor efectuate si realizarea
unui profit normal;
d) parghie de redistribuire a venitului. Dobanda este o parghie economica deosebit
de importanta folosita de stat sau de diferite grupuri in orientarea activitatii
economice.
Oferta de credite este corelata direct proportional cu rata dobanzii cu cat mai ridicat
este nivelul ratei, cu atat mai multi agenti vor deveni creditori, iar tot mai putin
debitori. (fig.1)
Oferta de credite
Cererea de credite
Fig.2 Variatia cererii de credite in functie de nivelul ratei dobanzii
creditorul nu renunta a-si valorifica capitalul prin imprumuturi, dar, va cauta prin
atuurile creditului, sa-si asigure o compensare corespunzatoare, pentru eventualele
pierderi cauzate de deprecierea monetara sau cresterea nivelului dobanzii.
Ţinand seama de contextul inflationist existent in mai toate tarile, se impune
constatarea ca dobanda capata o semnificatie mult mai profunda daca se iau in
considerare cele doua ipostaze ale sale:
- dobanda nominala, exprimata ca atare prin rata curenta de piata. Ea exprima
raportul de schimb dintre banii de azi si cei de maine. Daca rata nominala a
dobanzii (de pe piata) este de 15% pe an, inseamna ca un leu de astazi echivaleaza
cu 1,15 lei peste un an.
- dobanda reala, ca diferenta intre dobanda nominala si gradul de eroziune al
capitalului, determinat de evolutia procesului inflationist. In acest context, dobanda
reala este direct proportionala cu dobanda nominala si invers proportionala cu
gradul de depreciere monetara. Astfel rata reala a dobanzii se poate obtine din
relatia:
Dupa cum sunt luati sau nu factorii monetari in judecatile asupra continutului si
impactului asupra economiei, teoriile privitoare la dobanda se structureaza, in
principal, in doua mari grupe:
- teorii pure sau ale capitalului real care nu tin seama de implicatiile factorilor
monetari asupra dimensiunii si evolutiei dobanzii;
- teorii monetare care considera factorii monetari raspunzatori de formarea
dobanzii.
1) Teoriile pure sau ale capitalului real care nu tin seama de implicatiile factorilor
monetari asupra dimensiunii si evolutiei dobanzii;
Este vorba aici de: teoria productivitatii si a folosirii capitalului, teoriile privind costul
formarii capitalului, teoria raritatii capitalurilor, teoria riscului, dobanda ca impozit
asupra profitului.
a) Teoria productivitatii si folosirii capitalului considera capitalul ca fiind inzestrat cu
o putere (capacitate) care atunci cand este folosit poate genera un prisos, un "ceva"
mai mare decat s-a consumat. Partea negativa a teoriei consta in incapacitatea de a
explica aceste valante ale capitalului atunci cand este utilizat.
b) Teoriile privind costul formarii capitalului au comun faptul ca explicarea dobanzii
se face cu ajutorul abstinentei. Astfel teoriile asteptarii si sacrificiului (Marshall si
McVane) considera structura capitalului ca fiind o acumulare in timp a rezultatelor,
o amanare a consumurilor catre un viitor indepartat in scopul obtinerii unor
rezultate superioare; teoriile profitului (Fisher, Zeiter, Bokn Bowerk) isi sprijina
motivaiile pe factorul timp, considerand mai avantajos a amana folosirea capitalului
pentru ca satisfactia sa fie mai mare.
c) Teoriile raritatii capitalurilor (Cassel, Child, Sargent), considerand ca dobanda
decurge din raritatea capitalurilor, constata ca si dobanda poate influenta
acumularea capitalului si deci rata raritatii acestuia.
d) Teoriile riscului (Galliani) leaga existenta si dimensiunea dobanzii de existenta
unui risc de piedere totala sau partiala a capitalului, scapand, cu sau fara voie, din
judecati ca riscul nu constituie cauza esentiala a dobanzii.
2) Teorii monetare asupra dobanzii
Este vorba, cu deosebire, de teoria fondurilor de imprumut si teoria preferintei
pentru lichiditate a lui Keynes.
a) Teoria fondurilor de imprumut (Hicks, Robertson, Ohlin). In opinia sustinatorilor
aceste teorii, dobanda este determinata de echilibrul dintre partea de venit a unei
tari folosita pentru investitii si cea pentru consum, sau dintre cererea si oferta de
fonduri de imprumut. In teermeni stiintifici, dobanda reprezinta remunerarea facuta
pentru fondurile imprumutate.
b) Teoria preferintei pentru lichiditate a lui Keynes care invoca mai multe aspecte:
- economiile sunt o functie a veniturilor, iar fiecare variatie a cererii de economii
constituie cauza unei modificari de acelasi sens a ofertei de economii;
- functia monetara este considerata ca determinanta pentru dobanda;
- rata dobanzii se stabileste pe baza echilibrului dintre cererea si oferta de moneda;
cererea de moneda desconspirand preferinta pentru lichiditate;
- originea preferintei pentru lichiditate o reprezinta cunoscutele motive
tranzactionale, de precautie si de speculatie;
- motivul esential al preferintei pentru lichiditate este cel speculativ. Ca urmare,
dupa Keynes, caracteristic unei economii monetare este tendinta de descrestere a
ratei dobanzii.
Asadar, o cantitate mare de lichiditate si cu un cost redus este posibila in conditiile
unei rate reduse a dobanzii si invers, o lichiditate mai mica cantitativ, dau cu un
cost mai mare isi are originea intr-o rata a dobanzii mai mare.
Relatia dintre dobanda nominala si cea reala este un element esential al teoriilor
contemporane asupra dobanzii, avand ca sustinator pe Milton Friedman. Teoriile
contemporane pornesc de la constatarea ca rata dobanzii nominale isi mentine
tendinta de crestere, chiar in conditiile in care rata de crestere a masei monetare
revine la nivelul anterior, iar preturile inceteaza a mai creste.
In momentul in care rata de crestere a masei monetare depaseste rata de crestere
a produsului intern, cererea de bunuri si servicii devine excedentara si anticipa
inflatia. Ca urmare, deponentii vor solicita o dobanda nominala cel putin egala cu
rata reala a dobanzii, majorata cu rata anticipata a inflatiei. La randul lor, debitorii
vor fi dispusi sa plateasca dobanzi majorate, deoarece stiu ca sporirea preturilor le
va accesa plata acesteia.
Copyright © http://www.referat.evonet.ro ™