Superioritatea sistemulul monetar european fata de sarpele monetar

Pe data de 12 aprilie 1972, Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda, semneaza la Basel un acord prin care convin ca, incepand cu 24 aprilie 1972, ecartul dintre doua monede europene participante sa fie redus la 2,25%, deci marja de fluctuatie era limitata la 1,125%, astfel s-a creatsarpele monetar. Acestea formeaza, in evolutia lor, o linie ondulata care se incadreaza intr-un tunel ce reprezinta marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar international. Sarpele in tunel se caracterizeaza printr-o fluctuatie a monedelor europene fata de $ SUA si intre ele, in anumite limite, respectiv: 4,5 % fata de $ si 2,25 % intre ele. Astfel, exista doua tipuri de marje fata de $ : inferioara si superioara, care formeaza un tunel, iar in interiorul acestuia exista o bandade fluctuare a cursurilor de schimb ale monedelor europene. Sarpele monetar nu a asigurat stabilitatea dorita nici pentru monedele care au ramas fidele sistemului. Marca germana a fost reevaluata de patru ori, guldenul olandez a facut obiectul a doua reevaluari, iar francul belgian a fost reevaluat o singura data. Absenta coordonarii intre tari a transformat sarpele monetar intr-un recul al integrarii europene, la disparitia sa tarile fiind mai departe de uniunea monetara decat fusesera cu cativa ani inainte. In acest mod, se poate explica de ce in anul 1979, tarile europene incearca o alta modalitate de asigurare a stabilitatii monetare, cu ajutorul unui nou sistem. Dificultatile "sarpelui monetar" au condus autoritatile monetare europene spre cautarea unei zone de stabilitate monetara. Consiliul European de la Copenhaga, din 7 - 8 aprilie 1978, si cel de la Bremen din 6 - 7 iulie, acelasi an, au trasat liniile unui nou sistem. Acestea au fost adoptate de Consiliul European de la Bruxelles, in decembrie 1978, iar punerea in aplicare a fost decisa la 12 martie 1979. La sistem au aderat Franta, Germania, Belgia, Italia, Danemarca, Olanda, Luxemburg si apoi Anglia. Sistemul apartine categoriei sistemelor monetare cu flexibilitate limitata, fiind o combinatie ntre cursurile fixe si fluctuante.

Sistemul Monetar European a fost conceput astfel nct sa reziste presiunilor speculative exercitate pe pietele de schimb asupra monedelor comunitare,sistemul de interventii sustinut prin mecanismele de credit viznd, n special, evitarea asa numitelor "miscari gresite" ale cursurilor de schimb. Deci, Sistemul Monetar European a fost fondat pe doua piloane : un sistem de interventii pe pietele de schimb si un acord asupra manierei de finantare a acestor interventii. Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o moneda ECU si pedefinirea cursurilor pivot ale monedelor fata de ECU, precum si pe un mecanism de interventii pe piata valutara. Intre sarpele monetar si sistemul monetar european exista o serie de asemanari si deosebiri: -Asemanari : presupun o participare voluntara; principalul obiectiv este identic: crearea unei zone de stabilitate monetara; obligatiile asumate de un stat membru sunt similare: mentinerea unui sitem de cursuri fixe prin interventia pe piata a bancilor centrale;

-Deosebiri, care pun in evidenta superioritatea SME: aparitia ECU si rolul central pe care il va juca in SME;

existenta unui indicator de divergenta care declanseaza interventiile bancilor centrale pe piata; institutionalizarea si perfectionarea sprijinului destinat interventiei pe piata pentru mentinerea cursului in limitele prestabilite; Denumirea monedei ECU provine de la denumirea engleza European Currency Unit si evoca o moneda franceza veche confectionata din aur, care a circulat in Franta, in secolul al XIII-lea si care era rezervata numai marilor demnitari. Moneda ECU era construita pornind de la un cos de monede al tarilor participante la sistem iar ponderea fiecareia in definirea ECU depindea de nivelul PIB al fiecarei tari si de volumul schimburilor comerciale.

Caracterul fix al mecanismului de schimb era asigurat prin stabilirea unui curs central denumit "pivot", intre fiecare moneda si ECU. Marja de fluctuare intre monede pe de o parte si intre acestea si ECU era de 2,25%. Folosind metoda cursurilor incrucisate, plecand de la cursurile-pivot fata de ECU, se obtineau cursurile-pivot bilaterale ale fiecarei monede din sistem fata de celelalte monede participante. Ansamblul cursurilor-pivot bilaterale era numit grila de paritati. Aplicand marja de fluctuatie autorizata, de 2,25% la cursul pivot bilateral, se obtin cursurile-limita de interventie pentru fiecare moneda fata de celelalte. Cursul efectiv, de piata, putea varia intre aceste limite. ECU este, deci, o moneda cu valoare variabila, in functie de fluctuatia cursului de schimb al monedelor europene. Conform prevederilor Tratatului de la Maastricht, compozitia ECU a fost inghetata, numarul monedelor din cos ramanand limitat la 12 pana la trecerea la euro Creat, in 1973, Fondul european de cooperare monetara (FECOM) a constituit un organism de compensare multilaterala intre bancile centrale europene, prin acordarea de credite pe termen scurt. Contributia bancilor centrale la fond era reprezentata de 20 % din rezervele in aur si $ ale tarilor respective. Sistemul monetar european s-a caracterizat printr-o superioritate, comparativ cu mecanismul "sarpelui monetar", prin posibilitatea de realiniere a cursului si prin interventia fondului FECOM, in sustinerea cursurilor. Bibliografie
-

http://www.scritube.com http://www.stiucum.com/ Cartea Moneda si credit de Vasile Cocris

Negru Valentin Bogdan Grupa 1224