REGLEMENTARI

PRIVIND CONTRACTUL
DE CREDIT BANCAR

CUPRINS
1
Notiunea creditului....................................................................pag .3
Clasificarea contractelor de credit.............................................pag .4
Functiile creditului....................................................................pag. 6
Reglementarea legală a contractului de credit bancar...............pag.7
Încheierea contractului de credit bancar...................................pag. 8
Reguli şi proceduri privind analiza şi aprobarea creditelor.......pag.12
Încetarea contractului de credit bancar......................................pag. 14
Obligaţiile băncii........................................................................pag. 14

Noţiunea creditului.

2
 Noţiunea de credit vine de la latinescul “creditum”care înseamna împrumut şi
reprezintă nu alceva decât acea relaţie între diferite persoane, grupuri sociale şi state, în
rezultatul transmiterii unei sume de bani sau unui obiect, pe o anumită perioadă de timp
cu condiţia întoarcerii, de regulă cu plata unei dobânzi.
Pe tot parcursul dezvoltării, societatea tindea spre atingerea celei mai înalte şi
celei mai convenabile trepte de evoluţie a relaţiilor economice.
Dezvoltarea economiei şi a sistemului bancar este imposibilă fără existenţa unei
normale circulaţii a banilor. Pe parcursul secolelor, în toate ţările se concepea şi se
dezvolta sistemul creditului şi, în special, datorită acestui fapt, ţările acestea se dezvoltau
mai intensiv.

Noţiunea, clasificarea şi funcţiile creditelor.

Apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării raporturilor marfă-bani şi cunoscând în
evoluţia sa numeroase forme, creditul joacă astăzi un rol esenţial în orice economie
modernă.
Creditul, în general, reprezintă simbolul unei valori monetare viitoare.
Într-o formulare sintetică, articolul 942 Cod Civil defineşte contractul în genere ca
fiind “acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii
un raport juridic”.
Pentru definirea contractului de credit bancar se folosesc normele cuprinse în
articolul 1576 Cod Civil care dispune că “împrumutul este un contract prin care una din
parţi dă celeilalte oarecare câtime de lucru, cu îndatoririea pentru dânsa de a restitui tot
atâtea lucruri, de aceeaşi specie şi aceeaşi calitate”, normele referitoare la obligaţiile
comerciale cuprinse în Legea nr. 33/1991 şi alte acte normative printre care şi normele
Băncii Naţionale a României.
Având în vedere aceste norme, contractul de credit bancar poate fi definit ca “o
convenţie unilaterală şi intuitu personae, prin care o bancă sau o altă instituţie de
creditare similară se obligă, în schimbul unei remuneraţii să pună la dispoziţia unei
persoane, fonduri băneşti pe un termen şi în cuantumul determinat sau să îşi asume, în
interesul unei persoane, un angajament bănesc prin aval sau prin scrisoare de garanţie”
(Ion Turcu – “Operaţiuni şi contracte bancare”).
Operaţiunile de credit pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi sub
forma unor acorduri personale simple până la tranzacţiile formalizate ce se efectuează pe
pieţe monetare sau financiare foarte dezvoltate şi formulate în cadrul unor contracte
complexe.
Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este
consimţit, sunt extrem de diverse şi în continuă evoluţie.
Esenţial rămâne aceeaşi peste tot: o valoare actuală se transmite de un creditor
(investitor sau împrumutător) unei debitor (împrumutat) care se angajează să-l
ramburseze după un timp, în condiţiile specificate în acordul de credit, în cadrul căruia
debitorul promite, de asemenea a plăti dobânda pentru a remunera pe creditor.

Principalele elemente ale contractului de credit sunt:

- subiecţii raportului de credit: în orice operaţiune de credit, în

3
principiu, intervin doi subiecţi - cel care acordă creditul, numit creditor şi cel care
primeşte creditul, numit debitor;
- schimbul în timp: cele două momente ale creditului sunt separate în
timp;
- promisiunea de rambursare: debitorul promite rambursarea creditului
la o dată stabilită împreună cu creditorul, dată numită scadenţă. Promisiunea de
rambursare presupune riscuri şi necesită adesea angajarea unei garanţii;
- termenul de rambursare;
- dobânda: preţul creditului pentru timpul derulării contractului de
credit, astfel debitorul se angajează să plătească dobâda pentru a-l remunera pe creditor.
- tranzacţia-acordarea creditului. Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii
unice: acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţii, angajarea unui depozit.
Consimţirea tranzacţiei, referitor acordarea creditului, este un act de mare importanţă, în
vederea căruia creditorul trebuie să-şi asigure o bună informare şi documentare pentru
evitarea riscului.
Contractul de credit bancar este un contract real, pentru îndeplinirea sa nefiind
suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor, ci trebuie să aibă loc şi remiterea
materială a lucrului. Totodata se dovedeşte a avea caracter unilateral el dând naştere la
obligaţii numai în sarcina uneia dintre părti (împrumutatul), cealaltă parte având calitatea
de creditor (banca). Fiecare parte, în cadrul contractului de credit bancar, urmăreşte a
obţine un avantaj, ceea ce îi conferă caracterul de act cu titlu oneros.

Clasificarea contarctelor de credit:

Contractul de credit bancar se poate clasifica în funcţie de mai multe criterii:
1) După durata de rambursare, creditul poate fii:
- pe termen scurt (până la 12 luni);
- pe termen mediu ( de la 1 la 5 ani);
- pe termen lung (peste 5 ani).
2) În funcţie de moneda în care se exprimă, distingem între credite în
monedă naţională şi credite în monedă străină care poate fi a statului creditor sau o tertă
monedă străină.
3) În funcţie de garanţiile acordate de către state subscriitorilor la credite,
există:
- credite cu garanti personale (care obligă statul debitor să angajeze
cauţiunea asiguratorie a altui stat);
- credite cu garanţii reale (implică angajamentul garantării printr-un
venit bugetar sigur şi permanent, proporţional cu serviciul aferent datoriei publice
angajate).

4) După forma titlurilor emise de către stat, distingem:

- credite cu titluri normative sau cele cu clauză de inscripţiune (se emit
când numărul subscriitorilor este redus şi se caracterizează prin restricţia plăţii veniturilor
aferente şi rambursarea sumelor scadente doar către titulari);

4
 - credite cu titluri la purtator (se emit în cazul unor subscrieri cu largă
adresabilitate, în scopul asigurării operativităţii în încasarea cupoanelor aferente
veniturilor promise şi în transmiterea capitalului).
5) În funcţie de natura raporturilor juridice dintre părţi, creditele pot fi
voluntare sau liber consimţite şi fortate.
6) După destinaţia creditelor, acestea pot fi:
- credite legate de o operaţiune determinată şi credite pentru acoperirea
nevoilor generale. Contractele din prima categorie sunt, de regulă, însoţi de de contracte
accesorii de gaj sau ipoteca asupra bunului achiziţionat, în timp ce contractele din a doua
categorie sunt însoţite, de regulă, de contracte de fidejusiune.
- credite pentru finanţarea unor posturi ale bilanţului (credite pentru
finanţarea investiţiilor)
- credite specifice (credite pentru consum, credite pentru comerţul
exterior etc.).
7) După caracterul mobilizabil al creditului, există:
- credite mobilizabile (prin scont);
- credite nemobilizabile (deschiderea de credite).
Pentru bancă, un credit este mobilizabil dacă este însotit de un instrument care să-
i permită să se refinanţeze de un alt organism bancar, cu alte cuvinte, să împrumute ea
însăşi sumele pe care le-a avansat.
8) După tehnicile juridice utilizate, există:
- deschiderea de credite ;
- creditarea pentru transferul unei creanţe;
- creditul prin semnătură.
9) În funcţie de părţile implicate, distingem:
- credite interne;
- credite externe.
În finalul acestei clasificări, menţionăm că, în afara creditelor publice trezoreria
publică, în cazul unor nevoi urgente de finanţare, poate apela la o serie de metode
indirecte de împrumut, cum sunt:
- cumpărarea de pe piaţa monetară a unor titluri emise de stat, prin
banca de emisiune, pe baza politicii de open-market promovată de către aceasta;
- cumpărarea de către banca de emisiuni a monedei metalice existente
în seifurile trezoreriei publice peste nevoile reale ale acesteia, care înseamnă un ajutor
indirect pentru Tezaur, în sensul modificării sumelor băneşti cu circulaţie efectivă;
- utilizarea, în anumite limite relativ înguste, a disponibilităţilor din
conturile poştale deschise la banca de emisie.

Funcţiile creditului:

Prin însăşi natura sa, creditul îndeplineşte o serie de funcţii pozitive:

5
 - funcţia distributivă. Creditul realizează mobilizarea de resurse băneşti
care temporar depăşesc necesităţile şi cheltuielile curente ale întreprinderilor şi populaţiei
şi redistribuirea lor spre anumite sectoare, ramuri de activitate, care au nevoie de fonduri
de finanţare.
- funcţia de transformare a economiilor în investiţii. Economisirea care
nu este urmată de investiţie constituie o tezaurizare şi reprezintă un factor de dezichilibru
în viaţa economică. Nu orice individ poate fi întreprinzător, nu oricine îşi poate asuma
riscurile unor investiţii, nu toţi indivizii au calitatile necesare pentru a se lansa în afaceri,
iar dacă le au este posibil să nu le poată valorifica din cauza lipsei de capital. Creditul
este cel care pune la dispoziţia întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând
transformarea economiilor inactive în investiţii.

- funcţia de emisiune monetară. Crediutl crează moneda scripturală,

diminuând masa numerarului aflat în circulaţie.
- funcţia de asigurare a stabilităţii preţurilor. Se realizează prin reglarea
dimensiunilor cererii şi ofertei de bunuri şi servicii, creditându-se consumul pe de o parte
şi stocurile pe de altă parte.
- accelerează tranzacţiile financiare. Creditul favorizează desfacerea
bunurilor la o scară mai largă.
- sporeşte viteza de rotaţie a monedei.
- permite accelerarea concentrării capitalurilor.
- contribuie la finanţarea deficitelor bugetare.
- impulsionează schimburile internaţionale.
- exercită o influenţă benefică asupra consumului. Această funcţie are
loc prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată.
- contribuie la apariţia de firme mici. Aceste firme sunt, adesea,
promotoare de inovaţie, ceea ce favorizează amplificarea concurenţei ca factor al creşterii
economice.
De la apariţia sa, creditul a cunoscut o multitudine de forme de la cea naturală,
aparută ca o consecinţă firească a schimbului în natura până la forme cum sunt: creditului
comercial, creditul bancar etc.

Reglementarea legală a contractului de credit bancar.

Activitatea de creditare a societăţilor bancare este reglementată de o serie de legi

şi reglementări care stau la baza acesteia:
a) Decretul-Lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice pe baza liberei iniţiative. Conform acestuia “mijloacele necesare activităţii
intreprinderilor mici se asigură din resurse proprii precum şi din credite”.
b) Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat publicată
în Monitorul Oficial nr.98/8.08.1990, modificată prin legile nr. 58/1991, nr. 80/1991, nr.
55/1995, nr. 21/1996 şi prin O.U.G nr. 88/197 şi nr. 49/1999, potrivit căreia regiile
6
autonome pot beneficia de subvenţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale ori pot
contracta credite, pentru acoperirea eventualelor deficite.
c) Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial
nr. 70/1991, modificată prin legea nr.58/1998, legea bancară. Conform acestei legi
“societăţile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl
constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice şi fizice sub forma de depozite sau
instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum şi acordarea de
credite”. Legea mai prevede că toate operaţiunile de credit şi de garanţie ale societăţilor
bancare vor trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toţi
termenii şi toate condiţiile respectivelor tranzacţii. De asemenea legea mai prevede că
societăţile bancare trebuie, sunt obligate să comunice B.N.R. creditele acordate clienţilor
săi, care depăşesc suma minimă pentru raportare, stabilită de B.N.R.
d) Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine, modificată şi comletată
prin legea nr. 57/1993, publicată în M.O. nr. 160/1993. Aceasta lege dă dreptul
societăţilor comerciale cu participare străină şi celorlalţi investitori străini să contracteze
credite în lei şi în valută de la unităţile finanţatoare din ţară sau de la bănci şi instituţii
financiare din străinătate.
e) Normele B.N.R. privind împrumututrile mari acordate de către societăţile
bancare. Conform acestor reglementări trebuie să se respecte următoarele:
- suma totală a împrumuturilor acordate debitorilor nu va putea depăşi de opt ori
nivelul capitalului propriu al societăţii bancare;
- împrumuturile mari acordate unui singur debitor nu pot depăşi 20% din
fondurile proprii ale unei societăţi bancare.
f) Normele B.N.R. privind clasificarea creditelor şi constituirea provizioanelor de
risc. Conform acestor norme, societăţile bancare sunt obligate să constituie provizioane
specifice de risc în scopul protejării capitalului băncii, precum şi a depozitelor
persoanelor fizice şi juridice pentru acoperirea eventualelor credite pe termen scurt,
mediu sau lung, care prezintă icertitudini în recuperare.
g) Legea nr.101/1998 privind statutul Băncii Naţionale a României, publicată în
M.O. nr.203/1998 şi modificată prin legea nr.156/1999. Art. 7 al acestei legi prevede că
B.N.R “poate acorda credite în condiţii de rambursare, garantare şi dobândă, care se
stabilesc prin reglementări proprii” şi că este interzisă creditarea pe descoperit de cont.
Articolul 20 se referă la creditarea băncilor şi prevede că “în cadrul politicii sale
monetare , valutare, de credit si plăţi, Banca Naţională a României poate acorda băncilor
credite pe termene ce nu pot depăşi 90 zile, garantate cu:
- titluri de stat provenite din emisiuni publice cu scadenţe de plată în termen de
maximum un an de la data constituirii garanţiei prin remiterea lor în portofoliul Băncii
Naţionale a României;
- cambii sau bilete la ordin trase sau subscrise pentru plata unor prestaţii
comerciale, industriale sau agricole de către persoane juridice eligibile, potrivit normelor
emise de B.N.R.;
- warante sau recipise de depozit emise cu privire la bunuri fungibile sau alte
bunuri valabil asigurate contra riscurilor de pierdere, distrugere sau deteriorare;
- depozite constituite la Banca Naţională a României sau la alte persoane juridice
agreate de către aceasta, constând din orice active pe care aceasta le poate vinde, cumpara

7
sau tranzacţiona.” Articolul 21 din prezenta lege se referă la condiţii şi costuri de
creditare.
h) Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.
Activitatea de creditare în România este reglementată şi de multe alte prevederi
normative.

Încheierea contractului de credit bancar.

În cadrul activităţii de încheiere a contractelor de credit, banca respectă
prevederile legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, legii nr. 101/1998 privind
statutul Băncii Naţionale a României, a normelor, instrucţiunilor şi regulamentelor emise
de Banca Naţională a României, în calitatea sa de bancă centrală cu atribuţii de
reglamentare în domeniile monetar, de credit, valutar şi de plăţi, precum şi propriile
norme şi instrucţiuni conform prevederilor legii nr.58/1998 privind activitatea bancară,
“la acordarea creditelor, societăţile bancare vor urmării ca solicitanţii să prezinte
credibilitate“ şi “toate operaţiunile de credit şi de garanţie a societăţilor bancare vor
trebui consemnate în documente contractuale din care să rezulte toate condiţiile
tranzacţiilor“. Activitatea de creditare se bazează, în primul rând, pe analiza viabilităţii şi
realismului afacerilor în vederea indentificării şi evaluării capacităţii de plată a clienţilor,
respective de a genera venituri şi lichidităţi ca principală sursă de rambursare a creditului
şi de plată a dobânzilor. Acordarea creditelor, pe baza contractului de credit, trebuie să fie
avantajoasă atât pentru bancă, deoarece prin extinderea şi diversificarea portofoliului de
credite, poate obţine profit suplimentar, cât şi pentru clienţi, care pe seama creditelor pot
să-şi dezvolte afacerile, să obţină profit şi, pe aceasta bază, să ramburseze creditul şi să
achite dobânzile .
Managementul corect şi prudent al activităţii de creditare al unei bănci necesită
stabilirea şi menţinerea unor structuri organizaţionale şi politici de creditare împreună cu
procedeele de evaluare a riscului, monitoring şi control, care au scopul de a asigura
transformarea acestei politici în practica operaţională; obiectivul este de a proteja activele
băncii şi de a obţine un profit, în acelaşi timp luând în consideraţie securitatea depozitelor
clienţilor.
Politica creditară a băncii trebuie să fie orientată spre protejarea activelor,
obţinerii de profit şi îmbunătăţirii stării economico-financiare a împrumutaţilor
concomitent luând în consideraţie securitatea depozitelor clienţilor.
Politica generală trebuie să definească toate tipurile de credite pe care banca le
acordă, descrise într-un mod concis şi cuprinzător, conţinând informaţia despre scopul
creditului, scadenţa şi structura de rambursare, preţ, gaj necesar, etc. totodată ea trebuie
să cuprindă un îndrumar general referitor la partea de care fiecare tip de credit ocupă şi
totalul portofoliului de credite, spre exemplu, pentru credite comerciale, de consum,
credite pentru bunuri imobiliare, etc.; trebuie să reflecte limitele legale şi reglatoare de
creditare , adică limitele referitor la eliberarea creditelor în interconexiune, persoanelor
afiliate şi funcţionarilor băncii.
Politica generală creditară stabileşte regulile de revizuire şi tematica a
portofoliului de credite, care vor permite o clasificare obiectivă a acestuia. În acest scop

8
vor fi definite clar responsabilităţile băncii şi a filialelor acesteia, regulile cu privire la
procesul intern de informare a datelor şi procedeele de control.
O bancă trebuie să aibă instrucţiuni detaliate la dispoziţia sa cu descrierea
întregului proces de administrare pentru fiecare tip de credit: de la cererea iniţială a
clientului prin evaluarea credibilităţii şi aprobarea de eliberare până la rambursarea finală
a acesteia. Aceste instrucţiuni trebuie să ofere un îndrumar detaliat despre documentare
pentru orice tipuri de credite şi să determine regulile referitor la:
a) Autoritatea de creditare - determinarea autorităţii de creditare în cadrul băncii
pentru luarea deciziei la diferite niveluri, pentru fiecare tip şi mărime de credit.
b) Informaţia financiară: cerinţele faţă de comunicarea datelor cu privire la
situaţia financiară, care trebuie executate de debitor pentru orice tipuri de credite, oferind
posibilitatea unei analize profunde a credibilităţii clientului.
c) Evaluarea credibilităţii: instrucţiunile detaliate despre efectuarea evaluării
credibilităţii clientului şi capacităţii de rambursare a creditului, inclusiv metodele
adecvate de analiză a bilanţurilor, raportului cu privire la profit şi pierderi; în mod similar
aprecierea gajului şi altor forme de asigurare a creditelor şi stabilirea limitelor
(coeficienţilor) de utilizare a acestora.
d) Gajul – asigurarea creditelor.
e) Procesul de aprobare – reguli detaliate cu privire la autorizarea acordării
creditelor.
f) Stabilirea preţului creditului: rata dobânzii (comisioane pentru toate tipurile de
credite, precum şi crearea rezervelor pentru pierderi, etc.).
Analiza şi acordarea creditelor trebuie să aibă în vedere influenţa factorilor
externi asupra proiectelor propuse de clienţi , respective aspectele nefinanciare care pot
avea efecte neprevazute asupra desfăşurării afacerilor şi rambursării creditelor. Banca are
obligaţia să analizeze şi să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziţie toate
documentele şi actele din care să rezulte natura activităţilor desfăşurate, credibilitatea,
situaţia patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitate managerială şi orice
alte documente şi date care să permită evaloarea potenţialului economic, organizatoric şi
financiar al clientului .
Creditele şi scrisorile de garanţie solicitate, indiferent de suma sau durata de
rambursare, respectiv de valabilitate, se acordă pentru destinaţia stabilită în contractul de
credite, aceasta fiind obligatoriu pentru împrumutaţi. Utilizarea creditului pentru o altă
destinaţie decât cea stabilită, dă dreptul băncii să întrerupă creditarea şi să retragă
împrumutul acordat. La creditele acordate şi scrisorile de garanţie eliberate, banca
percepe dobânzi şi comisioane ale căror niveluri de bază se avizează de Comitetul de
direcţie şi se aprobă de Consiliul de Administraţie al băncii, precum şi penalităţi stabilite
conform prevederilor legale în vigoare, în cazul nerambursării la scadenţă a creditelor şi
neachitării dobânzilor datorate.
Creditele trebuie să fie în toate cazurile garantate, iar volumul minim al garnţiilor
constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutatului către bancă, formată din
credite şi dobânzi. Banca are dreptul să verifice la clienţii săi existenţa permanentă şi
integritatea garanţiilor asiguratorii pe toată perioada creditării, respectarea condiţiilor în
care s-a acordat creditul, modul cum acesta este utilizat, iar în cazul în care se constată
încălcarea prevederilor contractuale, să retragă creditele înainte de scadenţa stabilită sau,

9
în lipsă de disponibilităţi, să le treacă la credite restante şi/sau îndoielnice şi să
urmarească rambursarea acestora în ordinea stabilită de lege.
Creditele, valorile de recuperat, creanţele comerciale, precum şi dobânzile
aferente acestora nerambursate, respectiv neîncasate la scadenţă, sunt considerate creanţe
restante şi, respectiv dobânzi restante. Creditele, valorile de recuperat, creanţele
comerciale, creanţele restante trecute în litigiu sunt considerate creanţe îndoielnice şi,
respectiv dobânzi îndoielnice. Se consideră trecute în litigiu, creditele, valorile de
recuperat, creanţele comerciale, creanţele restante, precum şi dobănzile aferente ce fac
obiectul unei cereri înregistrată la instanţa de judecată pentru obţinerea unui titlu,
executarea silită a debitorului , lichidarea judiciară a acestuia, precum şi orice alte cereri
privind recuperarea creanţelor băncii din credite şi dobânzi, cu excepţia fazei de
notificare.
Pe toată durata creditării, agenţii economici beneficiari de credite au obligaţia să
pună la dispoziţia băncii un exemplar din bilanţul contabil, situaţiile contabile periodice
şi orice alte documente solicitate de bancă. Această obligaţie va fi prevazută ca o clauză
distinctă în contractul de credit.
Creditele se acordă la cererea agenţilor economici care îndeplinesc cumulativ
urmatoarele condiţii:
- sunt constituiţi potrivit legii;
- posedă capital social vărsat potrivit statutului;
- desfăşoară activităţi legale şi eficiente potrivit actului de înfiinţare şi
statutului de funcţionare. Pot beneficia de credite şi agenţii economici ale căaror activităţi
sunt subvenţionate , cu condiţia ca rezultatele financiare să se încadreze în subvenţia
cuvenită;
- îndeplinesc un nivel optim al indicatorilor de bonitate;
- din analiza fluxurilor de lichidităţi rezultă că existenţa posibilităţii
reale de rambursare la scadenţă a ratelor din credit şi plata dobânzilor aferente;
- prezintă garanţtii materiale şi morale pentru utilizarea cu eficienţă a
împrumutului, rambursarea integrală la scadenţă a creditului şi achitarea dobânzilor
aferente;
- valoarea garanţiilor materiale acceptate este mai mare sau cel puţin la
nivelul de creditare;
- au deschise conturi la una din unităţile teritoriale ale băncii;
- prezintă situaţia angajamentelor din conturile deschise la alte societăţi
bancare şi a garanţiilor aferente;
- acceptă clauzele din contractul de credite.
Persoanele fizice pot beneficia de credite, dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:
a) realizează venituri certe şi cu caracter permanent, pe întrega perioadă
de creditare;
b) constituie şi utilizează surse proprii de finanţare;
c) garantează rambursarea creditelor solicitate cu veniturile pe care le
realizează, precum şi garanţii reale;
d) nu înregistrează debite sau alte obligaţii neachitate la scadenţă către
bancă şi terţi, la data solicitării împrumutului.

10
 După aprobarea unui contract de credit, banca nu poate anula sau reduce
cuantumul acestuia decât în cazuri justificate, determinate de constatarea furnizării de
către client a unor date nereale şi numai după expirarea unui termen de preaviz de minim
5 zile calendaristice, care va fi comunicat în scris acestuia. Banca poate întrerupe imediat,
fară preaviz, utilizarea de către client a unui credit aprobat, în cazul în care acesta a
încalcat condiţiile contractului de credit privind destinaţia, utilizarea, garanţiile,
termenele etc, sau în cazul în care situaţia economică şi financiară a acestuia nu mai
asigură condiţii de garanţie şi rambursare.
Banca acordă credite pe termen scurt, mediu şi lung, în lei şi valută, pe seama
resurselor proprii şi a celor atrase, în conformitate cu prevederile din planul de credite şi
resursele de acoperire ale acestora, aprobat de organele competente .
Este interzisă acordarea efectivă a vreunei sume din creditul aprobat fără
încheierea, în prealabil, a contractului de credit între bancă şi împrumutat.
Contractul de credit se întocmeşte în minim 3 exemplare, a căror destinaţie este
următoarea: primul exemplar se păstrează la loc distinct, stabilit de conducerea unităţii
băncii, constituind portofoliul de contracte de credit al unităţii bancare respective; al
doilea exemplar se predă împrumutatului care va semna de primire pe primul exemplar;
al treilea exemplar se păstrează în dosarul de credite al agentului economic, pe întreaga
perioadă de creditare, până la rambursarea integrală. Toate cele trei exemplare ale
contractului de credit sunt exemplare originale, având fiecare în parte aceeaşi putere
juridică. Din partea băncii, contractul de credit se semnează de către reprezentanţii
autorizaţi şi se vizează pentru legalitate de consilierul juridic al unităţii bancare
teritoriale, care acordă efectiv creditul, iar din partea agentului economic, de
reprezentanţii autorizaţi ai acestuia.
În cazul persoanelor fizice beneficiare de împrumuturi, contractul de credit va fi
semnat de către împrumutat şi giranţii acestuia, la bancă, în prezenţa consilierului juridic
sau a înlocuitorului acestuia.
Fiecare filă din contractul de credit, inclusiv anexele acestuia, respectiv scrisoarea
de garanţie bancară, contractul de depozit bancar, contractul de garanţie imobiliară etc.
vor fi semnate şi de şeful compartimentului de credite al unităţii bancare sau de persoana
delegată în acest sens.
În situaţia în care împrumutaţii sunt unităţi subordonate fără personalitate juridică
din cadrul unor regii autonome sau societăţi comerciale, şi creditele solicitate depăşesc
competenţa stabilită acestora de a angaja credite, acestea le vor solicita regiilor autonome
sau societăţilor comerciale cărora le sunt subordonate majorarea nivelurilor de
competenţă. În cazul unităţilor subordonate care nu au un patrimoniu propriu suficient,
garanţiile materiale cu care se garantează creditul respectiv vor fi prezentate de regia
autonomă sau societatea comercială sub semnatura reprezentanţţilor legali ai acestora. În
acest sens vor fi încheiate convenţii la nivelul Centralei băncii.
În contractele de credite nu se admit modificări, ştersături, clauze contractuale
care nu fac obiectul contractului respectiv, care pot conduce la interpretări eronate sau la
pierderea drepturilor ce decurg din contract.
După încheierea contractului, ofiţerul de credite, împreună cu consilierul juridic,
anterior termenului prevăzut pentru punerea la dispoziţie a creditului aprobat, verifică:
- înscrierea garanţiilor la judecătoria din raza teritorială în care se află

11
imobilul ipotecat sau judecătoria din raza teritorială în care se află debitorul în cazul
constituirii gajurilor, precum şi notificarea la societatea de asigurare a cesiunii drepturilor
de despăgubire pentru bunurile asiguarte, ipotecate şi gajate în favoarea băncii;
- constituirea şi utilizarea integrală a surselor proprii cu care
împrumutatul participă la realizarea proiectului creditat;
- alte prevederi din contract care condiţionează punerea la dispoziţie a
creditului.
Orice modificare ulterioară a clauzelor unui contract de credit încheiat
se face printr-un act adiţional, ca urmare a apariţiei uneia din următoarele situaţii:
- se majorează sau diminuează creditul iniţial aprobat pentru acelaşi
obiect de creditare;
- se modifică datele de acordare a creditului;
- se modifică durata (scadenţa) contractului de credit;
se modifică orice altă clauză din contractul de credit.

Reguli şi proceduri privind analiza şi aprobarea creditelor.

Pe baza informaţiilor prezentate de solicitant cu privire la volumul şi destinaţia

împrumutului, ofiţerii de credite trebuie să cunoască dacă pentru categoria respectivă de
împrumut există plafon disponibil la nivelul unde acesta se gestionează. În funcţie de
nivelul plafonului disponibil, ofiţerii de credite vor prezenta solicitantului condiţiile
generale pe care trebuie să le îndeplinească în vederea contractării de împrumuturi. Dacă
aceste condiţii sunt îndeplinite, ofiţerii de credite se vor informa cu privire la situaţia
patrimonială şi familială a solicitantului pentru a aprecia dacă acesta este în măsură să
asigure rambursarea şi garantarea împrumutului şi a dobânzilor aferente. Dacă reiese că
sunt posibilităţi reale de garantare şi rambursare a împrumutului, ofiţerii de credite vor
stabili:

- volumul împrumutului solicitat;

- nivelul ratei lunare totale pe care clientul o poate plăti, astfel încat, de exemplu, în
regulamentul Băncii Comerciale Române, volumul maxim al unei rate lunare de
rambursat să nu fie mai mare de o jumătate din veniturile nete lunare realizate de
împrumutat şi nici mai mică de o treime din aceste venituri.
- numarul de rate în care urmează să se armburseze creditul.
În cazul în care volumul creditului posibil de contractat este acceptat de solicitant,
ofiţerii de credite vor comunica acestuia documentele ce se cer de către bancă în vederea
contractării creditului.
Cererea de împrumut, neînsoţită de restul documentaţiei, se înregistrează în
registrul de intrare a documentelor şi se repartizează spre verificare şi analiza serviciului
de credite. Ofiţerii de credite au obligaţia să verifice dacă documentaţia este completă şi
dacă documentele anexate sunt întocmite şi completate cu respectarea metodelor şi
cerinţelor formulate de bancă.

12
 Analiza documentelor de împrumut presupune, din partea ofiţerilor de credite,
parcurgerea, în principal, a următoarelor faze:
a. stabilirea calităţii solicitantului, pe baza documentelor de identitate;
b. încadrarea solicitării în criteriile şi condiţiile specifice categoriei de
împrumut, în funcţie de destinaţia ce urmază a fi dată împrumutului;
c. determinarea capacităţii împrumutatului de rambursare a creditului şi
dobânzilor aferente, pe baza analizei bugetului familiei.
Informaţiile înscrise în documentele prezentate băncii cu privire la
situaţia patrimonială a solicitantului, identitatea şi caracteristicile bunurilor ce urmază a fi
constituite drept garanţii, vor fi verificate de ofiţerii de credite la faţa locului.
În urma analizelor efectuate şi pe baza concluziilor favorabile rezultate, ofiţerii
de credite vor determina volumul împrumutului ce pote fi acordat, numarul de rate şi
termenul maxim de rambursare, precum şi perioada pentru care acesta se acordă. Astfel,
se poate trece la întocmirea referatului de credite din care trebuie să rezulte:
- datele de identificare ale solicitantului şi giranţilor;
- volumul creditului propus şi aprobat şi destinaţia acestuia;
- încadrarea, condiţiile generale şi specifice de creditare;
- sursele şi capacitatea de rambursare, cuantumul ratelor lunare totale de rambursat care
sunt antecalculate;
- garanţiile asiguratorii ce se vor constitui;
- competenţa de aprobare.
Referatul de credite, împreuna cu întreaga documentaţie, se prezintă
şefului compartimentului de credite, care are obligaţia să verifice respectarea condiţiilor
şi criteriilor prevazute în instrucţiunile de lucru şi să semneze referatul. Apoi se prezintă
directorului unităţii bancare pentru a fi incluse pe ordinea de zi a comitetului director.
Membrii comitetului director îşi vor exprima cu claritate punctele de vedere faţă de
propunerea prezentată şi hotăreşte cu majoritatea simplă aprobarea, avizarea sau
respingerea creditului. Toate acestea se consemnează în procesul verbal al şedinţei.
Documentaţiile de credit aflate în competenţa de aprobare a centralei băncii se retrimit
împreuna cu avizul comitetului director al sucursalei, direcţiei de specialitate.

Încetarea contractului de credit bancar.

Contractul de credit bancar înceteaza de drept la expirarea duratei pentru care a

fost încheiat sau la data rezilierii unilaterale a acestuia de către bancă, în situaţia
neexecutării obligaţiilor contractuale de către împrumutat.
Contractul de credit produce efecte juridice până la finalizarea ultimului act de
recuperare a creditului şi dobânzilor, inclusiv prin executare silită sau procedura de
reorganizare şi lichidare judiciară.

Încetarea contractului de credit prin efectul rezilierii, are drept consecinţă

încetarea efectelor contractului pentru viitor. Prin urmare, la data declanşării rezilierii,
toate sumele viitoare datorate de împrumutat în baza contractului de credit devin

13
scadente. Toate aceste sume viitoare se cumulează în acest moment cu sumele restante,
neachitate, ele constituind obiectul executării voluntare sau silite.
În cazul cand nu sunt îndeplinite condiţiile din contract pentru a pune la dispoziţie
a creditului, conducerea unităţii băncii va comunica în scris împrumutatului cauzele
neacordării efective a creditului.

Obligaţiile băncii.
1.Răspunderea civilă a băncii.
Prin natura ei, această raspundere este o răspundere contractuală, deoarece îşi are
izvorul în îndeplinirea clauzelor contractului încheiat între bancă şi client.
Culpa contractuală a băncii constă în nerespectarea obligaţiilor asumate prin contrac,
de exemplu:
- anularea sau reducerea nejustificată a unui credit acordat;
- neverificarea unui efect de comerţ înainte de a-l plăti;
- prezentarea cu întârziere la plată a unei cambii;
- refuzul de a plăti un cec cu acoperire suficientă;
- plata unui cec cu toate că s-a efectuat opoziţie în formă legală.
Uzurile bancare aduc precizările necesare diligenţelor normale specifice exercitării
profesiunii bancare.
Banca Naţională a României poate să stabilească reguli si norme eticeşi profesionale
pentru calitatea şi activitatea unui conducător de societate bancară, precum şi pentru
activitatea personalului bancar.
Clauzele contractuale de neresposponsabilitate produc efecte numai dacă se referă la
culpă lejeră, dar nu şi în cazul culpei grave, cum ar fi depildă întârzierea nejustificată a
prezentării la plată a unei cambii.

BIBLIOGRAFIE

Stanciu Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a 5-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004
14
Raul Petrescu, Principalele contracte de drept comercial, Editura Oscar Print,
Bucureşti, 1999
Decretul-Lege nr. 54/1990
Legea nr. 15/1990
Legea nr. 35/1991
Normele B.N.R.

15