Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GARANŢIILE BANCARE
1. Esenţa diferitor forme şi tipuri de garantare a rambursării creditului bancar; valoarea garanţiei
şi nivelului de acoperire asigurat de garanţii.
2. Particularităţile garanţiilor reale: garanţii imobiliare (ipoteci) şi garanţii mobiliare (gajuri).
3. Aspectele utilizării garanţiilor personale ca surse secundare de rambursare a creditului bancar.
4. Executarea garanţiei
În Republica Moldova, când apar noi bănci comerciale şi nu este suficientă încrederea personală în
agenţi economici se folosesc tot mai rar garanţii personale preferabile fiind cele reale.
Depozitul bancar.
La prima vedere, depozitul bancar este o garanţie ideală. Cu toate acestea, clienţii care oferă drept
garanţie un depozit bancar, nu sunt debitorii doriţi de banca.
Depozitul bancar îndeplineşte cele mai multe din cerinţele unei garanţii:
- este accesibil oricând;
- se constituie sub forma unei sume fixe cunoscute de bancă;
- în cazul în care depozitul este constituit în altă monedă decât cea în care s-a acordat
împrumutul, la stabilirea nivelului depozitului drept garanţie, banca trebuie să aibă în vedere riscurile
rezultate din fluctuaţiile fluxurilor de schimb a celor două monede (moneda depozitului şi moneda în care s-
a dat împrumutul).
Dezavantaje:
# depozitului bancar este legat de faptul că banca nu poate lua ca angajament legal de plată, în
favoarea unui terţ, propriile sale pasive. Această ar putea părea o afirmaţie care nu are legătură cu problemă
constituirii unui depozit bancar drept garanţie, dar ştim că numerarul depozitat în bancă este reflectat, din
punct de vedere contabil, în pasivul bilanţului său. Acest neajuns poate fi evitat, dacă depozitul este
constituit la o altă bancă. Banca la care există acel depozit poate emite o garanţie în favoarea băncii care
acordă împrumut. Acest proces este însă, adesea dificil şi costisitor.
# În evaluarea cheltuielilor bancare asociate constituirii depozitului şi emiterii garanţiei, pot apărea
dificultăţi care conduc la creşterea costurilor creditelor.
Avantaje :
# În cazul în care depozitul se constituie la o altă bancă, în vederea emiterii de către aceasta a unui
angajament de plată în favoarea băncii creditoare, sunt utilizate, de fapt, două garanţii:
- garanţia reală, depozitul bancar constituit la o terţă bancă în vederea asumării angajamentului de plată
faţa de banca creditoare;
- garanţia personală, respectiv garanţia de plată, documentul prin care banca depozitară se angajează să
plătească băncii creditoare, în cazul în care debitorul respectiv nu va rambursa creditul. Aceasta garanţie
de plată se regăseşte sub forma scrisorii de garanţie bancară de rambursare a creditului.
# Depozitul bancar este uşor de evaluat, (dacă nu este depozit în altă monedă) şi nu este dificil de
încasat, în cazul în care debitorul nu plăteşte ratele scadente.
Ipoteca
Ipoteca este una din forme de garantare cele mai utilizate. Ea serveşte la garantarea obligaţilor
debitorului faţa de creditorul său, printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu anume desemnat pe cale
legală în acest scop.
Ipoteca se materializează printr-un contract de ipotecă, care este un contract accesoriu la contract de
creditare.
Garantarea plăţii prin ipotecă, prin esenţă, constă în aceea că, dacă la scadenţă debitorul nu
rambursează ratele şi obligaţiile aferente, banca creditoare, în favoarea căreia a fost constituită ipoteca, poate
cere vânzarea bunului ipotecat, iar din suma obţinută să-şi acopere creanţa.
În timp ce preluarea unei proprietăţi, derivată din garanţia principală a creditorului, este un proces
lent, procedura pe care o presupune executarea ipotecii, este relativ simplă şi directă.
În cazul ipotecii trebuie de luat în consideraţie modul de evaluare a imobilului, fiindcă chiar dacă se
obţine o evaluare profesională, evenimente neaşteptate (cum ar fi: cutremurile, modificarea preţurilor) pot
modifica valoarea reală a garanţiilor într-un sens nedorit (deşi valoarea nominală rămâne aceeaşi). Pentru a
evita pierderile care ar rezulta din producerea unor evenimente neprevăzute, bunurile ipotecate sunt asigurate
la o societate de asigurare, iar poliţa de asigurare este andosată la ordinul băncii creditoare. O altă dificultate
care trebuie luată în consideraţie, constă în timpul considerabil necesar pentru vânzarea proprietăţii, mai ales
pe o piaţă imobiliară în stagnare sau pe care se manifestă o supraofertă de imobil şi o cerere scăzută.
Alte elemente ce trebuie analizate sunt: evoluţia costurilor de întreţinere a proprietăţilor, drepturile
ocupanţilor (chiriaşii dintr-un bloc), proprietăţile închiriate în sistemul leasing, situaţii care limitează
folosirea proprietăţii şi reduc posibilităţile de vânzare.
Avantaje : Procesul preluării garanţiei este bine cunoscut, banca este protejată, proprietatea ipotecată
nu poate fi vândută şi garanţia este uşor de identificat.
Dezavantaje : Pot exista dificultăţi în evaluarea garanţiei şi întârzierea în executarea ipotecii
(vânzarea şi încasarea banilor). Repunerea în posesia a proprietăţii poate implica responsabilităţi şi costuri
esenţiale pentru bancă.
Gajul
Spre deosebire de ipotecă, gajul presupune înstrăinarea bunului şi constă în remiterea de către debitor
în favoarea creditorului a bunului mobil, care în cazul în care datoria nu va fi achitată la scadenţă, va fi
vândut şi din banii obţinuţi, se va acoperi datoria debitorului.
Contractul de gaj este un contract accesoriu pentru că implică o obligaţie principală pe care o
garantează, el urmând soarta acesteia în ceea ce priveşte existenţa şi stingerea sa. Totodată este un contract
unilateral, deoarece creează obligaţia numai în sarcina creditorului gajist, respectiv de a păstra bunul şi de a-l
restitui după ce a fost plătit efectiv.
Alături de gajul cu deposedare, mai există şi gajul fără deposedare. În ultimul caz, bunurile rămân în
posesia debitorului. Contract de gaj fără deposedare este un contract consensual, remiterea bunurilor
nemaiconstituind o condiţie a existenţei contractului.
În principiul, orice bun poate fi utilizat drept gaj. Pentru a accepta un bun drept gaj, acesta trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
- bunul gajat să aibă o valoare îndestulătoare în raport cu creanţa garantată;
- valoarea lui să fie constantă sau crescătoare în timp;
- în cazul unui bun material acesta să fie asigurat la o societate de asigurare sau depozitat spre
păstrare la instituţiile specializate.
Ca şi în cazul ipotecii, bunurile gajate îşi pot modifica valoarea în timp. Din acest motiv, la preluarea
unui bun drept gaj se stabileşte un procent din valoarea sa pentru acoperirea garanţiei (practic între 10-60% )
şi se procedează la verificarea şi evaluarea lunară a garanţiei, mai ales în cazul gajului fără deposedare (care
poate fi constituit din stocul de materie primă, semifabricate sau produse finite).
Avantaje : Acest tip de garanţie este uşor preluat de bancă, are un cadru legislativ stabilit şi cunoscut
de părţile implicate, clienţii îl pot folosi drept garanţie prin gajarea bunurilor investite în afacerea.
Dezavantaje : Evaluarea bunurilor constituite drept gaj este uneori dificilă, mai ales din punct de
vedere al evoluţiei viitoare, bunurile pot “dispărea” (de exemplu, când s-a gajat un stoc de materiale);
dificultatea vânzărilor pe piaţă (datorită evoluţiei preţurilor, a lipsei cumpărătorilor interesaţi, etc.)
Gajul asupra creanţelor şi drepturilor necorporale
Adesea, debitorii deţin înscrisuri care evidenţiază dreptul lor de a încasa o sumă, documente care nu
pot fi transmise prin gir. Astfel sunt, de exemplu, acreditivele documentare irevocabile deschise în favoarea
lor. Utilizarea acestora drept gaj presupune transmiterea dreptului de încasare prin cesiune.
Cesiunea se face în favoarea băncii creditoare cu menţiunea că a fost făcută cu “titlu de gaj” : dacă
debitorul nu plăteşte la scadenţă, banca în baza titlului cesionat (un acreditiv, de exemplu), este în măsura să
încaseze contravaloarea acestuia în baza documentelor depuse de vânzător (exportator) pentru marfa livrată.
Desigur, există riscul că documentele prezentate la încasare prin acreditiv, de către client, să nu fie în
ordine şi, deci banca să fie în imposibilitatea de a-şi încasa banii.
Gajul asupra titlurilor de valoare
Atât obligaţiunile, cât şi acţiunile deţinute de client pot fi gajate. Procedura gajării este diferită în
funcţie de tipul acestora:
− acţiunile şi obligaţiunile nominative ale firmelor pot fi gajate prin transfer, înscrise în registrele
firmei respective cu menţiunea “pentru cauza de garanţie”;
− titlurile de valoare la purtător se pot gaja prin simpla lor remitere da la debitor la creditor.
În practică, însă, în ambele cazuri se întocmeşte un act scris cu precizarea părţilor implicate
(debitorul, creditorul sau un terţ, o altă bancă, de exemplu), denumirea titlului şi a numărului de identificare
a fiecăruia, valoarea nominală a fiecărui titlu, valoarea garantată, valoarea de piaţă a titlului de valoare.
Problema gajului asupra titlurilor de valoare este legată de păstrarea valorii în timp, valoarea care
este determinată de cursul lor pe piaţa financiară.
Gagul asupra bunurilor mobile
Bunurile debitorului (de exemplu, stocuri)pot fi gajate direct în sensul gajării efective a acestuia în
favoarea creditorului (sau a unui terţ indicat de acesta), sau gajarea lor se poate face prin transmiterea de
către debitor a titlului ce reprezintă marfa (de exemplu, conosamentul, recipisa warant, sau un alt titlu de
depozit).
În cazul conosamentului, care este un titlu de proprietate asupra mărfii, îndosarea lui în alb sau la
ordinul băncii, dă dreptul acesteia (băncii) ca, la scadenţa creditului, dacă debitorul nu plăteşte, să vândă
marfa la care conosamentul are referire.
O alta clasificare a a gajului poate fi:
- gajul înregistrat;
- amanetul.
În cazul gajului înregistrat, obiectul gajului rămâne în posesia debitorului gajist sau a unui terţ, care
acţionează în numele debitorului gajist.
În cazul amanetării obiectul gajului se dă în posesiunea creditorului gajist sau unui terţ care
acţionează în numele creditorului gajist.
Conform contractului dintre creditorul gajist şi debitorul gajist, obiectul gajului, încuiat şi sigilat de
creditor, poate fi lăsat la debitor.
3. GARANŢIILE PERSONALE: FIDEJUSIUNEA, CESIUNEA DE CREANŢE
Garanţia personală - angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti în cazul în care debitorul este în
incapacitatea de plată.
Garanţia personală se atestă sub două forme de bază: garanţii şi cauţiuni.
Garanţii se folosesc la asigurarea angajamentelor numai între persoane juridice. În calitate de garant
pot fi organizaţii ierarhic superioare debitorului, arendatori, fondatori şi alte organizaţii, inclusiv băncile.
Băncile comerciale au dreptul de a elibera, conform cererilor clienţilor, garanţii şi cauţiuni pentru a asigura
rambursarea creditelor. Garanţia bancară reprezintă un angajament irevocabil prin care o bancă, denumită
garantă, îşi asumă în cazul în care o anumită persoană fizică sau juridică nu va plăti la un anumit termen o
sumă determinată şi indicată în garanţie, să plătească ea înseşi suma neachitată în favoarea unei persoane
fizice sau juridice. Garanţiile pot fi acordate sub forma unui document special (scrisoare de garanţie),
precum şi înscriere pe cambie (gir). În calitate de garant poate fi numai banca cu drept de persoana juridică
sau o filială a băncii autorizate de banca ierarhic superioară. Această formă de garantare a unui credit este
considerată sigură datorită unui nivel ridicat, în general, al solvabilităţii băncii, precum şi lichidităţilor
importante de care dispune.
Băncile eliberează garanţiile bancare numai după verificarea temeinică a situaţiei patrimoniale, a
rezultatelor economico-financiare ale clientului, respectiv a bonităţii sale, precum şi a existenţei de garanţii
reale în condiţiile prevăzute de normele de creditare ale băncii şi vor efectua control pe termenul de
valabilitate a garanţiei.
În afară de garanţia bancară mai există şi garanţia guvernamentală.
Guvernul, în persoana Ministerului Finanţelor, este unica autoritate care are dreptul să acorde
instituţiilor creditare din ţară şi de peste hotare garanţii de stat, exprimate în moneda naţională, precum şi în
alte monede legale, pentru împrumuturile contractate de agenţii economici din republică, indiferent de tipul
de proprietate şi forma organizatorico-juridică a acestora.
Garanţia de stat se acordă de Ministerul Finanţelor cu avizul BNM în temeiul hotărârii Parlamentului.
Cauţiuni se aplică în relaţiile băncii atât cu persoanele fizice, cît şi cele juridice. În cazul
persoanelor juridice, cauţiunea spre deosebire de garanţie se perfectează printr-un contract întocmit între
banca şi fidejusor .
Conform contractului fidejusorul se obligă să achite datoria debitorului în decursul unei perioade de
timp determinate. În contract poate fi indicată suma maximală pe care fidejusorul să obligă să o achite şi
perioada.
Cauţiunea poate presupune, în acelaşi timp, şi responsabilitatea solidară, conform căreia banca
creditoare poate înainta cerinţe de plată atât debitorului, cît şi fidejusorului său.
Mărimea maximală a garanţiei şi cauţiunii nu trebuie să depăşească suma mijloacelor proprii ale
băncii garant. La acesta se atribuie şi fondul statutar cu excepţia fondurilor fixe, a investiţiilor în hârtii de
valoare ale altor bănci şi întreprinderi; precum şi fondul de rezervă şi alte fonduri formate din venitul băncii.
Pentru garanţiile şi cauţiunile eliberate banca poate percepe un comision stabilit la negociere situat
între 1,5 – 2% din suma creditului garantat ( pentru garanţiile de stat 5 – 25% ). Încasarea acestui comision
se efectuează la data predării garanţiei către banca creditoare.
Garanţiile şi cauţiunile bancare se întocmesc în trei exemplare, din care primul exemplar se ia la
evidenţă în banca garantă, un exemplar se predă băncii creditoare şi un exemplar clientului.
Avantajul cauţiunii constă în faptul că în caz de neexecutare din partea debitorului a angajamentelor
sale, creditorul poate să-l urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanţei fără a fi nevoie de o
prealabilă urmărire a debitorului principal.
O modalitate de garantare personală mai des utilizată în afacerile comerciale, dar mai rar întâlnită în
Republica Moldova este avalul cambial. El presupune că o bancă comercială să intervină, garantând plata
unei cambii care oferă credit comercial, în caz dacă debitorul principal nu poate plăti suma respectivă la
scadenţă.
Vânzătorul mărfurilor livrate intervine în posesia cambiei şi obţine anumite avantaje, în primul rând,
intră în posesia unui titlu de valoare negociabil şi pe măsura necesităţii de lichiditate are posibilitatea de a
sconta acest titlu.
Bibliografie.
1. Activitate bancară// Grigoriţa, Cornelia. –Ed. a III-a, revaz.şi compl. – Ch.: Cartier, 2005. - P.232-238.
2. Tudorache, Dumitru; Pîrjol, Toader. Monedă, Bănci, Credit. Bucureşti: Editura Universitară, 2005. –
P.361-379.
Garanţii bancare de la www.maib.md
Garanţia bancară este un angajament irevocabil asumat de o bancă (garant), în favoarea unei persoane,
denumită beneficiar, de a plăti acesteia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, denumita
ordonator, la cererea căreia se emite garanţia bancară, nu a onorat o anumită obligaţie faţă de beneficiar,
asumată printr-un contract comercial sau de altă natură (obiectul garanţiei).
Moldova-Agroindbank oferă garanţii bancare în lei şi în valută, atât locale (beneficiarul şi ordonatorul sunt
rezidenţi), cît şi externe (beneficiarul sau / şi ordonatorul sunt nerezidenţi).
• Scrisori de garanţie bancară de participare la licitaţie (Bid bond) – se acordă în cazul cererilor de ofertă
publice. Banca se angajează de a plăti beneficiarului suma garantată, în caz că oferta este retrasă de către
ofertant înainte de adjudecare; în caz că comanda este refuzată de către ofertant după adjudecare; în caz că
garanţia de participare la licitaţie nu este înlocuită printr-o garanţie de bună execuţie după adjudecare. De
regulă, se emite în valoarea de 1-5% din valoarea ofertei.
• Scrisori de garanţie bancară de restituire a unui credit (Credit reimbursement guarantee) – se acordă
în scopul acoperii creditului pe care îl acordă banca-terţă (beneficiarul garanţiei) în favoarea unor persoane
fizice şi juridice. Banca se angajează de a plăti beneficiarului suma garantată, dacă debitorul nu rambursează
creditul primit.
Misiunea fondului
Asigurarea accesului la finanțare pentru întreprinderile autohtone prin emiterea garanțiilor financiare
Beneficiarii eligibili
Întreprinderile autohtone determinate prin legea nr. 179 din 21.07.2016 cu privire la Întreprinderile Mici și
Mijlocii
1. ODIMM garantează creditele eliberate de următoarele bănci comerciale:
2. „FINCOMBANK” SA
3. BC „MOLDOVA-AGROINDBANK” SA
4. BC „VICTORIABANK” SA
5. BC „PROCREDIT BANK” SA
6. BC „MOLDINDCONBANK” SA
7. BC „COMERȚBANK” SA
8. BCR CHIȘINĂU SA
9. BC „Eurocreditbank” SA
10. BC „Eximbank” SA
1. Antreprenorul se prezintă la banca parteneră unde depune documentele necesare pentru solicitarea unui
credit;
2. Banca analizează viabilitatea activității antreprenorului iar în cazul depistării insuficienții de gaj pentru
asigurarea creditului, la solicitarea antreprenorului, transmite la ODIMM o cerere de garantare a creditului;
3. ODIMM analizează cererea de garantare în termen de 3 zile și informează banca despre disponibilitatea de
a emite o garanție financiară pentru garantarea creditului;