10.

Contractele bancare: contractul de creditare, contractul de închiriere a casetelor de valori;

contractul de garanţie

Partea I-contractul de garanție/Partea II-Smart contracts

I. Contractul de garantie-prima parte.

Ce se intelege prin contract?

In sens larg, contractul este un act juridic civil ce consta în acordul de voinţă încheiat intre două
sau mai multe persoane, în scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice. Trăsătura
caracteristică, definitorie, esenţială, a oricărui contract o constituie acordul de voinţă al părţilor,
exprimat cu intenţia de a se obliga juridiceşte. Intre părţi trebuie să existe un astfel de acord cel puţin
asupra naturii contractului şi asupra identităţii obiectului acestuia; acordul părţilor asupra celorlalte
elemente secundare ale contractului poate fi prezumat prin referire la dispoziţiile legale supletive.
Contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, în funcţie de natura sa, clauze contractuale
referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea contractului, condiţiile de livrare şi de calitate a
bunurilor şi/sau serviciilor, termenele, modalităţile de plată şi de garantare a plăţii preţului,
instrumentele de plată şi clauzele de consolidare a preţului în condiţiile inflaţiei şi devalorizării riscului
contractual, precum şi modul de soluţionare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea şi
executarea contractului.

Ce este un contract de garantie si care este rolul sau in viata juridica?

Pornind de la definitia garanitiei, punem in evidenta faptul ca aceasta este o obligație în virtutea
căreia o persoană sau o instituție trebuie să apere pe cineva de o pagubă eventuală sau să-l
despăgubească de o pagubă suferită.

Garantia dă dreptul creditorului ca in cazul in care debitorul sau girantii sai nu pot onora
obligatiile asumate, sa declanseze procedurile de executare silita a bunurilor, veniturilor sau averii
debitorului/girantilor acestuia.

Garanția este întâlnită în mare parte în instituțiile de credit, reprezentând un angajament prin
care acestea, denumite garantor, se obliga in mod irevocabil sa efectueze plata in favoarea
beneficiarului, in cazul in care clientul persoana juridica denumita ordonator nu poate indeplini conditia
contractuala asumata.
 Caracteristicile garanției

Garanţia emisă de Fondul de garantare în numele şi în contul statului are următoarele

caracteristici principale:

 este irevocabilă - furnizorul protecţiei nu îşi poate rezerva prin contract dreptul de a
revoca unilateral garanţia sau de a creşte costul efectiv al garanţiei, cu excepţia cazului
în care cumpărătorul protecţiei nu plăteşte la scadenţă costul protecţiei;
 este necondiționată - contractul prin care este furnizată protecţia nu conţine nicio
clauză asupra căreia beneficiarul protecţiei nu deţine controlul, clauză care să poată
scuti garantul de obligaţia de a plăti în termen de maximum 90 de zile calendaristice de
la data primirii de către fondurile de garantare a cererii de plată, în cazul în care
beneficiarul nu achită la termen plăţile scadente;
 este expresă - protecţia furnizată de garanţie este legată în mod clar de expuneri ce pot
fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel încât
gradul de acoperire a protecţiei este clar definit şi nu poate fi pus la îndoială;
 este directă;
 este plătibilă la prima cerere scrisă a instituţiei de credit finanţatoare, realizată în
termenii şi condiţiile prevăzute în contractul de garantare;
 acoperă 80% din principal, exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume
datorate de beneficiarul Programului în baza contractului de credit;

Rolul garantiilor in viata juridica

Garanțiile bancare apar ca necesare datorită riscului împrumutului. Banca trebuie să se asigure
că agentul economic care împrumută are capacitatea restituirii creditului. Garanţiile bancare reprezintă,
aşadar, ultima sursă de rambursare a creditelor şi se utilizează numai în cazul în care nu mai există alte
posibilităţi de rambursare a acestora şi a plăţii dobânzilor aferente. Garanțiile joacă și un rol psihologic,
determinându-l pe debitor să-și respecte cu strictețe angajamentele.

Concluzii

Riscul de credit presupune asumarea de către bancă a riscului că, la scadenţă, clientul nu va
putea să-şi stingă obligaţiile faţă de ea. În acest scop banca, prin specialiştii săi, trebuie să-şi formeze o
opinie prudentă privind posibilitatea reală de rambursare a creditului, trebuie să ia în considerare nu
numai o primă sursă de rambursare pentru plata obligaţiei, ci şi o posibilă sursă secundară de
recuperare a creanţelor.

Garanţiile bancare reprezintă, aşadar, ultima sursă de rambursare a creditelor şi se utilizează

numai în cazul în care nu mai există alte posibilităţi de rambursare a acestora şi a plăţii dobânzilor
aferente.