Sunteți pe pagina 1din 11

Dreptul asigurărilor civile și comerciale

Drepturi și obligații specifice ale asiguratului în cadrul contractului


de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto – aspecte teoretice
și practice

Sibiu
2023

1
Cuprins

1. Noțiuni introductive............................................................................................. 3
2. Obligaţiile părţilor contractante înainte de producerea cazului asigurat............3
2.1. Obligaţiile asiguratului.................................................................................. 3
2.1.1. Plata primelor de asigurare.....................................................................3
2.1.2. Exploatarea vehiculului cu diligenţa unui bun proprietar..........................4
2.2. Obligaţiile asigurătorului................................................................................4
3. Efectele contractului de asigurare R.C.A. după producerea cazului asigurat.....5
4. Raporturile dintre asigurat şi asigurător.............................................................5
4.1. Informarea asigurătorului cu privire la producerea evenimentului asigurat 5
4.2. Informarea asigurătorului în legătură cu conduita persoanei prejudiciate
privind acordarea despăgubirilor...........................................................................7
5. Jurisprudență........................................................................................................ 8
Bibliografie................................................................................................................ 11

2
1. Noțiuni introductive
Asigurarea de răspundere civila auto (RCA) este o asigurare în baza căreia, dacă,
prin intermediul vehiculului asigurat sunt provocate prejudicii unor terțe persoane,
asiguratorul RCA acorda despăgubiri atât pentru prejudicii materiale cât și pentru
prejudicii morale în caz de vătămare corporală sau deces.
Având caracter sinalagmatic, contractul de asigurare obligatorie de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule creează obligaţii atât în sarcina
asiguratului cât şi în sarcina asigurătorului. Producerea cazului asigurat dă naştere la
dreptul terţului păgubit de a solicita plata despăgubirilor, precum şi dreptul asiguratului
de a încasa indemnizaţia pe care a plătit-o terţului păgubit cu valoare de despăgubiri.
Din aceste considerente, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă
pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule dă naştere la două categorii de efecte
juridice. Efectele juridice anterior producerii cazului asigurat şi efectele juridice rezultate
ca urmare a producerii cazului asigurat, materializate în obligaţiile asiguratului şi ale
asigurătorului în raport de cele două momente.

2. Obligaţiile părţilor contractante înainte de producerea cazului asigurat1


2.1. Obligaţiile asiguratului
Principalele obligaţii pe care reglementările din domeniul asigurărilor obligatorii
R.C.A. le pun în sarcina asiguratului nu diferă în mod substanţial de obligaţiile specifice
contractului de asigurare în general.
în concret, principalele obligaţii ale asiguratului în perioada anterioară survenirii
evenimentului asigurat rezidă în plata primelor de asigurare şi exploatarea vehiculului cu
diligenţa unui bun proprietar.

2.1.1. Plata primelor de asigurare


Aşa cum am arătat şi în cele de mai sus, primele de asigurare reprezintă sumele de
bani pe care asiguratul este obligat să le plătească asigurătorului pentru ca acesta din
urmă să-şi asume obligaţia garantării acordării despăgubirilor în situaţia în care va fi
atrasă răspunderea civilă a asiguratului. La fel ca şi în celelalte forme de asigurare, în
asigurarea de răspundere R.C.A. asiguratul poate plăti prima în întregime la momentul
perfectării contractului de asigurare sau o poate plăti în tranşe potrivit graficului convenit
cu societatea de asigurare.
Neplata primelor de asigurare nu generează efectul specific al rezilierii
contractului de asigurare de răspundere civilă auto, cum se întâmplă în cazul celorlalte
forme şi tipuri de asigurare. Excepţia constă în faptul că, aşa cum am precizat şi când ne-
am preocupat de cauzele de răspundere a asigurătorului, neplata primelor de asigurare
menţine contractul în vigoare, cu consecinţa că faţă de terţul păgubit asigurătorul este
obligat să acorde despăgubirile, dar are drept de regres împotriva asiguratului atât pentru
sumele datorate cu titlu de primă cât şi pentru cele plătite cu titlu de despăgubiri
persoanei vătămate.
1
**, Manualul Distribuitorului în Asigurări, Institutul de Studii Financiare, pp. 26 - 29

3
Plata primelor de asigurare poate fi făcută direct asigurătorului sau intermediarilor
acestuia, respectiv agentului sau brokerului cu care s-a încheiat poliţa de asigurare. Proba
plăţii primelor de asigurare incumbă asiguratului, dar fiind o operaţiune materială, plata
primelor poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
O ultimă precizare ce merită reţinută este aceea că în împrejurarea în care primele
se plătesc intermediarilor, este suficient să se facă dovada că sumele au fost achitate
acestora, obligaţia din perspectiva asiguratului fiind considerată ca executată indiferent de
faptul dacă sumele încasate cu titlu de primă de către intermediari au ajuns în mod efectiv
în conturile asigurătorului.
Se înţelege că, dacă se întâmplă în practică o astfel de situaţie, adică primele sunt
plătite intermediarilor dar aceştia nu le varsă (depun) în conturile asigurătorilor, aceştia
vor fi obligaţi la despăgubiri, dar păstrează dreptul la regres împotriva intermediarului în
cauză.
Poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie auto este în principiu anuală.
în practică pot exista situaţii în care asigurătorul ar putea la reînnoirea poliţei de asigurare
să acorde o reducere a primelor de asigurare asiguraţilor care nu au avut daune pe
parcursul asigurării anterioare.

2.1.2. Exploatarea vehiculului cu diligenţa unui bun proprietar


Această obligaţie nu este prevăzută în mod expres în reglementările referitoare la
asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, dar ea se deduce fără echivoc atât din economia acestora, cât şi din
reglementările generale din materia asigurărilor.
În privinţa normelor speciale ce cârmuiesc asigurarea obligatorie auto, acestea
prevăd în mod expres că asigurătorul nu acordă despăgubiri în cazul accidentelor produse
cu intenţie.
Pe de altă parte, nu trebuie uitat că o particularitate a acestei forme de asigurare
constă în aceea că evenimentul asigurat este produs şi respectiv prejudiciul este cauzat de
forţele mecanice ale vehiculului producător al accidentului. Reglementările legale privind
întrebuinţarea şi exploatarea vehiculului instituie în sarcina proprietarilor şi a
utilizatorilor anumite obligaţii de natură tehnică care diferă în raport de vehiculele
asigurate precum: exploatarea vehiculelor cu respectarea instrucţiunilor prevăzute în
cartea tehnică, efectuarea inspecţiilor tehnice obligatorii ale vehiculului, efectuarea
întreţinerii şi service-ului acestora etc.
Cu toate acestea, normele ce reglementează asigurarea obligatorie R.C.A. nu
cuprind vreo dispoziţie care să suprime dreptul persoanei păgubite de a fi dez-dăunată şi
nici nu îndreptăţesc asigurătorul plătitor al despăgubirilor să se regre-seze împotriva
proprietarului sau utilizatorului nediligent din punct de vedere tehnic al exploatării
vehiculului. Dar astfel de circumstanţe pot fi inserate în contractul de asigurare.

2.2. Obligaţiile asigurătorului


În perioada derulării raporturilor de asigurare obligatorie de răspundere civilă
auto, asigurătorului nu-i revine nicio obligaţie specială până la producerea cazului

4
asigurat. Cel mult poate fi pusă în sarcina asigurătorului obligaţia generală specifică
tuturor formelor de asigurare, de informare a asiguraţilor în legătură cu elementele
solicitate de asiguraţi pe durata existenţei contractului de asigurare.

3. Efectele contractului de asigurare R.C.A. după producerea cazului asigurat 2


Survenirea cazului asigurat produce consecinţe cu o însemnătate deosebită în
raporturile de asigurare de răspundere civilă obligatorie, constând pe de o parte în dreptul
asiguratului sau a persoanei păgubite, după caz, de a solicita acoperirea pagubelor suferite
şi, pe de altă parte, în obligaţia asigurătorului de a acoperi aceste pagube prin plata unor
sume de bani sau prin suportarea costurilor necesare înlăturării acestor consecinţe.
În concret, producerea cazului asigurat dă naştere la trei categorii de raporturi
juridice: raporturile juridice dintre asigurat şi asigurător; raporturile juridice dintre terţul
păgubit şi asigurat şi raporturile juridice dintre terţul păgubit şi asigurător.
Prima categorie de raporturi juridice, aceea dintre asigurat şi asigurător, îşi are
fundamentul în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii
produse prin accidente de vehicule.
Cea de-a doua categorie de raporturi juridice, aceea dintre terţul păgubit şi asigurat
izvorăşte din fapta delictuală a asiguratului producătoare de pagube morale sau materiale
în patrimoniul, respectiv persoana terţului păgubit.
În sfârşit, raporturile dintre terţul păgubit şi asigurător îşi au temeiul în fapta
delictuală a asiguratului, în contractul încheiat între asigurător şi asigurat şi în
reglementările din domeniul asigurărilor care-i recunosc o acţiune directă împotriva
asigurătorului.

4. Raporturile dintre asigurat şi asigurător3


Producerea cazului asigurat dă naştere la obligaţii atât în sarcina asiguratului cât şi
în sarcina asigurătorului de răspundere civilă.
4.1. Informarea asigurătorului cu privire la producerea evenimentului asigurat
Potrivit reglementărilor cuprinse în Normele aprobate prin Ordinul nr. 14/2011
privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin
accidente de vehicule, în art. 33, asiguratul este obligat să înştiinţeze, în cel mai scurt
timp, asigurătorul R.C.A. cu privire la producerea evenimentului şi să precizeze
împrejurările cu privire la acest eveniment, iar pe parcursul investigaţiilor să procedeze în
conformitate cu instrucţiunile primite de la asigurător.
În ceea ce priveşte termenul în care asiguratul trebuie să anunţe asigurătorul
despre producerea evenimentului asigurat, legea foloseşte sintagma „cel mai scurt timp".
2
Toma Mircea, Dreptul asigurărilor, editura Argument, București, 2007, pp. 46 - 47
3
**, Manualul Distribuitorului în Asigurări, Institutul de Studii Financiare, pp. 43 - 26

5
însă această obligaţie va fi apreciată în raport de persoana asiguratului şi de împrejurările
producerii evenimentului asigurat, a accidentului.
Normele speciale din materia asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru
prejudicii produse prin accidente de vehicule nu reglementează o sancţiune anume pentru
neexecutarea obligaţiei de informare din partea asiguratului.
Asigurătorul poate face uz de prevederile art. 2207 Noul Cod Civil care dispune
că în caz de neîndeplinire a obligaţiei de comunicare a producerii riscului asigurat, acesta
are dreptul să refuze plata indemnizaţiei dacă din acest motiv nu a putut determina cauza
producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.
Prin urmare, pentru cazul neinformării privind producerea cazului asigurat,
asigurătorul de răspundere civilă poate să refuze acordarea despăgubirilor, dar numai cu
îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute în mod expres de lege,
imposibilitatea determinării producerii evenimentului asigurat şi imposibilitatea stabilirii
întinderii pagubei.
Normele cuprinse în Ordinul nr. 14/2011 stipulează că înştiinţarea privind
producerea cazului asigurat (accidentului) trebuie făcută asigurătorului, însă suntem de
părere că şi în cazul acestei forme de asigurări îşi pot găsi incidenţă dispoziţiile art. 2207
alin. (3) Noul Cod Civil în conformitate cu textul de lege citat, comunicarea producerii
riscului asigurat se poate face către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia
de a face la rândul său comunicarea către asigurător. Aşadar, obligaţia poate fi
considerată ca executată şi atunci când informarea în legătură cu producerea cazului
asigurat se face intermediarului cu care s-a perfectat asigurarea.
Reglementările legale nu prevăd în mod expres, însă din economia acestora
rezultă că informarea asigurătorului cu privire la producerea evenimentului asigurat
(accidentului) poate fi făcută şi de către persoana păgubită. Susţinerea noastră se
întemeiază. în principal, pe dispoziţiile art. 35 din Normele adoptate prin Ordinul nr.
14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care consacră dreptul
persoanei prejudiciate să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul R.C.A. Dacă
persona prejudiciată are dreptul să formuleze cererea de despăgubire’ către asigurat, se
înţelege că are şi dreptul informării în legătură cu producerea evenimentului. înştiinţarea
poate fi făcută anterior depunerii cererii de despăgubiri iar dacă se depune cerere de la
acest moment, prin ipoteză, asigurătorul este şi informat cu privire la cazul asigurat.
În înştiinţarea lui, asiguratul este obligat să facă o descriere a împrejurărilor în
care s-a produs cazul asigurat, adică accidentul. în situaţia în care asigurătorul găseşte de
cuviinţă să transmită anumite instrucţiuni asiguratului referitoare la evenimentul asigurat,
acesta este obligat să le respecte. Instrucţiunile despre care fac vorbire Normele aprobate
prin Ordinul nr. 14/2011 privesc conduita asiguratului faţă de vehiculul implicat în

6
producerea accidentului şi eventual faţă de victimă (transportul vehiculului la un service
indicat de asigurător, prezentarea la efectuarea investigaţiilor necesare evaluării daunelor
şi a sumelor necesare acoperirii acestora) etc.
Normele legale nu stabilesc modalitatea în care asiguratul trebuie să facă încu-
noştinţarea producerii evenimentului asigurat către asigurător, de unde consecinţa că
această informare poate fi făcută prin orice mijloace, fax, mail, telefon etc., im
portant este să ajungă la cunoştinţa asigurătorului. în caz de litigiu, asiguratul va putea
folosi orice mijloace de probă pentru dovedirea executării obligaţiei sale de informare a
asigurătorului.

4.2. Informarea asigurătorului în legătură cu conduita persoanei prejudiciate privind


acordarea despăgubirilor
Această obligaţie este prevăzută în cuprinsul art. 33 alin. (2) din Normele
aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 potrivit cărora, asiguratul este obligat, în cel mai scurt
timp, să înştiinţeze asigurătorul R.C.A., înscris, cu privire la faptul că:
a) partea prejudiciată a solicitat despăgubire de la acesta;
b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu
evenimentul produs şi să informeze asigurătorul R.C.A. imediat cu privire la demersul
acestor proceduri, precum şi la rezultatul acestora. Norma legală are în vedere eventualele
cercetări efectuate de organele de poliţie sau ale altor autorităţi administrative, precum şi
cercetările organelor de urmărire penală pentru cazul în care fapta asiguratului
îndeplineşte cerinţele legale ale infracţiunii.
c) partea prejudiciată şi-a exercitat dreptul să fie despăgubită, prin înaintarea unei cereri
către o instanţă judecătorească sau către o altă autoritate, în situaţia în care asiguratul află
despre acest lucru. Asiguratul poate lua cunoştinţă despre solicitarea pe cale
judecătorească fie prin citaţia pe care o primeşte, fie pe orice altă cale, prin informarea
însăşi a persoanei păgubite sau prin poşta electronică a instanţelor judecătoreşti.
Pentru cazul în care asiguratul producător al accidentul este chemat în judecată de către
terţul păgubit, asiguratul poate la rândul lui să-l cheme în garanţie pe asigurător, temeiul
legal constituindu-l ari. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în
România. Potrivit acestui text de lege, în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre
judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate
în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de
răspundere civilă, cu citarea obligatorie/persoanelor răspunzătoare de producerea
accidentului în calitate de interve-nienţi forţaţi.
Norma legală are în vedere situaţia procesuală în care cererea terţului păgubit este
îndreptată direct împotriva asigurătorului. Dar acest text de lege poate constitui

7
fundament al cererii de chemare în garanţie atunci când terţul păgubit îl acţionează pe
asiguratul producător al accidentului şi nu pe asigurătorul de răspunderecivilă.
d) informaţiile înscrise în poliţa de asigurare R.C.A. au suferit modificări intervenite în
timpul valabilităţii asigurărilor. Reglementările legale nu specifică ce fel de modificări
trebuie încunoştinţate, însă considerăm că obiectul acestei obligaţii poartă doar asupra
elementelor şi informaţiilor esenţiale ale contractului, respectiv sta
rea vehiculului asigurat, persoanele care-l întrebuinţează, schimbarea destinaţiei
prevăzute în poliţa de asigurare etc.

O ultimă precizare care se impune în legătură cu obligaţia asiguratului cu privire


la conduita terţului păgubit referitoare la solicitarea despăgubirilor este aceea că, spre
deosebire de obligaţia de informare a asigurătorului în legătură cu producerea
evenimentului asigurat şi descrierea împrejurărilor în care a avut loc, norma legală
impune forma scrisă ca modalitate de executare a acestei obligaţii.

5. Jurisprudență4
La 7 februarie 2018, Powiat Ostrowski (Districtul Ostrów, Polonia), colectivitate
locală poloneză, a devenit proprietar pe cale judiciară, în temeiul unei decizii de
confiscare, a unui vehicul înmatriculat în Polonia. Ca urmare a notificării acestei decizii,
la 20 aprilie 2018, districtul a asigurat vehiculul începând cu următoarea zi lucrătoare a
administrației, și anume luni, 23 aprilie 2018.
Având în vedere starea tehnică defectuoasă a acestuia, Powiat Ostrowski a decis
ca vehiculul să fie trimis la casare, în vederea distrugerii. Pe baza certificatului eliberat de
centrul de casare, radierea vehiculului a avut loc la 22 iunie 2018.
La 10 iulie 2018, Ubezpieczeniowy Fundusz Gwarancyjny (Fondul de Garantare
a Asigurărilor, Polonia) a aplicat Powiat Ostrowski o amendă de 4 200 zloți polonezi
(PLN) (aproximativ 933 de euro) pentru neîndeplinirea obligației de a încheia un contract
de asigurare de răspundere civilă auto pentru acest vehicul pentru perioada 7 februarie-22
aprilie 2018.
Powiat Ostrowski a sesizat Sąd Rejonowy w Ostrowie Wielkopolskim (Tribunalul
Districtual din Ostrów Wielkopolski), cu o acțiune în constatarea faptului că, în perioada
în litigiu, acesta nu avea obligația de a asigura vehiculul. Instanța menționată a solicitat
Curții să stabilească existența unei obligații de a încheia un contract de asigurare de
răspundere civilă1 pentru un vehicul înmatriculat într-un stat membru, care se află pe un
teren privat, nu este apt să circule din cauza stării sale tehnice și, ca urmare a deciziei
proprietarului său, este destinat distrugerii.
Prin hotărârea pronunțată, Curtea a statuat că încheierea unui contract de asigurare
de răspundere civilă auto este obligatorie atunci când vehiculul în cauză este înmatriculat

4
Informații preluate de pe www.curia.europa.eu, pagină accesată în data de 06.01.2023

8
într-un stat membru, în cazul în care acest vehicul nu a fost retras în mod legal din
circulație, în conformitate cu reglementarea națională aplicabilă.
Aprecierea Curții
În primul rând, Curtea arată că încheierea unui contract de asigurare de
răspundere civilă auto este, în principiu, obligatorie pentru un vehicul înmatriculat într-un
stat membru, care se află pe un teren privat și este destinat distrugerii ca urmare a deciziei
proprietarului său, chiar dacă, la un moment dat, acest vehicul nu este apt să circule din
cauza stării sale tehnice.
În această privință, Curtea amintește că noțiunea de „vehicul” este obiectivă și
independentă de utilizarea care se dă sau care se poate da vehiculului în cauză ori de
intenția proprietarului sau a unei alte persoane de a-l utiliza în mod efectiv.
Or, starea tehnică a unui vehicul poate varia în timp, iar eventuala reparare a
acestuia depinde de factori subiectivi, precum voința proprietarului sau a deținătorului
acestuia de a efectua sau de a solicita efectuarea reparațiilor necesare și disponibilitatea
bugetului necesar în acest scop. În consecință, dacă simplul fapt că, la un moment dat, un
vehicul nu este apt să circule ar fi suficient să îl lipsească de calitatea sa de vehicul și să îl
excepteze de la obligația de asigurare, caracterul obiectiv al acestei noțiuni de „vehicul”
ar fi repus în discuție. În plus, obligația de asigurare nu este legată de utilizarea
vehiculului ca mijloc de transport la un moment dat, nici de chestiunea dacă vehiculul în
discuție a cauzat prejudicii. Prin urmare, obligația de asigurare nu poate fi exclusă pentru
simplul fapt că, la un moment dat, un vehicul înmatriculat nu este apt să circule din cauza
stării sale tehnice și, prin urmare, nu este apt să cauzeze un prejudiciu, chiar dacă este
astfel de la transferul dreptului de proprietate asupra sa. De asemenea, intenția
proprietarului sau a unei alte persoane de a distruge vehiculul nu permite în sine să se
considere că acesta își pierde calitatea de „vehicul” și este exceptat în acest mod de la
obligația de asigurare. Astfel, calificarea drept „vehicul” și domeniul de aplicare al
obligației de asigurare nu pot depinde de acești factori subiectivi, deoarece s-ar aduce de
asemenea atingere previzibilității, stabilității și continuității obligației menționate, a cărei
respectare este totuși necesară pentru a asigura securitatea juridică.
În al doilea rând, Curtea statuează că obligația, de principiu, de a asigura un
vehicul înmatriculat într-un stat membru, care se află pe un teren privat și este destinat
distrugerii de către proprietarul său, chiar dacă, la un moment dat, nu este apt să circule
din cauza stării sale tehnice, se impune, pe de o parte, pentru a asigura protecția
victimelor accidentelor rutiere, având în vedere că intervenția organismului de
despăgubire a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul
neasigurat este prevăzută numai în cazurile în care încheierea asigurării este obligatorie.
Astfel, această interpretare garantează că victimele menționate sunt, în orice caz,
despăgubite fie de asigurător, în temeiul unui contract încheiat în acest scop, fie de
organismul de despăgubire în cazul în care vehiculul implicat în accident nu a fost
asigurat sau atunci când acest vehicul nu a fost identificat. Pe de altă parte, ea permite să
se asigure în cea mai mare măsură posibilă respectarea obiectivului care urmărește
garantarea liberei circulații atât a vehiculelor care staționează în mod obișnuit pe teritoriul
Uniunii, cât și a persoanelor care se află la bordul acestora. Astfel, doar atunci când se

9
asigură o protecție solidă a potențialelor victime ale accidentelor rutiere se poate cere
statelor membre să se abțină de la efectuarea unui control sistematic al asigurării
vehiculelor care intră pe teritoriul lor de pe teritoriul unui alt stat membru, ceea ce este
esențial pentru a garanta această liberă circulație.
În al treilea rând, Curtea precizează că, pentru ca un vehicul să fie exceptat de la
obligația de asigurare, acesta trebuie să fie retras în mod oficial din circulație, în
conformitate cu reglementarea națională aplicabilă. Astfel, deși înmatricularea unui
vehicul certifică în principiu capacitatea de a circula a acestuia și, prin urmare, de a fi
utilizat ca mijloc de transport, un vehicul înmatriculat poate fi, în mod obiectiv, definitiv
inapt să circule din cauza stării sale tehnice defectuoase. Constatarea acestei incapacități
de a circula și cea a pierderii calității sale de „vehicul” trebuie efectuate însă în mod
obiectiv. În această privință, deși radierea înmatriculării vehiculului poate constitui o
astfel de constatare obiectivă, dreptul Uniunii nu prevede modul în care un vehicul poate
fi retras în mod legal din circulație. Prin urmare, această retragere poate fi constatată,
potrivit reglementării naționale aplicabile, în alt mod decât prin radierea înmatriculării
vehiculului în cauză.

10
Bibliografie

I Tratate, monografii și lucrări de specialitate

1. Toma, Mircea, Dreptul asigurărilor, editura Argument, București, 2007


2. **, Manualul Distribuitorului în Asigurări, Institutul de Studii Financiare

II Surse internet

1. www.curia.europa.eu

11

S-ar putea să vă placă și