UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”

FACULTATEA FINANŢE-CONTABILITATE
PITEŞTI

REGIMUL JURIDIC AL SOCIETĂŢII

CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
ÎN ROMÂNIA

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATORI:
Conf. univ. dr. Dorian Rais
Lect. univ. asociat Vasile Mihoc
ABSOLVENT:
Dumitru Ovidiu

2003

1
 CUPRINS

Introducere. ……………………………………………………………….pag.4

Capitolul I: Noţiunea şi trăsăturile societăţii cu răspundere limitată...pag.6

I 1. Reglementări privind societăţile comerciale…………...………..pag.6
I 2. Particularităţile societăţii cu răspundere limitată ……………….pag.8
I 3. Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei societăţii comerciale cu
răspundere limitată …………………………………………………………pag.9
I 4. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic …………..…pag.10

Capitolul II : Constituirea societăţii cu răspundere limitată………….pag.14

II 1. Actul constitutiv al societăţii cu răspundere limitată ……...…pag.14
II 2.Condiţiile de fond şi de formă cerute pentru încheierea actului
constitutiv al societăţii comerciale cu răspundere limitată …………….…pag.16
II 3.Elementele specifice ale actului constitutiv al societăţii cu răspundere
limitată …………………………………………………….……………...pag.19
II 4.Clauzele actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată.pag.25

Capitolul III:Procedura constituirii societăţii cu răspundere limitată.pag.36

III 1. Întocmirea actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată
…………………………………………………………………………….pag.36
III 2. Înmatricularea societăţii ……………………………………..pag.38

Capitolul IV : Organele societăţii cu răspundere limitată ………...…pag.47

IV 1. Precizări prealabile ………………………………………….pag.47
IV 2. Adunarea asociaţilor ……………………………………...…pag.47

2
 IV 2.1. Convocarea adunării asociaţilor …………………………...pag.51
IV 2.2. Şedinţa adunării asociaţilor ………………………………..pag.54
IV 2.3. Hotărârile adunării asociaţilor ……………………………..pag.56
IV 3. Administratorii societăţii cu răspundere limitată …………...pag.59
IV 3.1. Exercitarea funcţiei de administrator ………………………pag.67
IV 4. Controlul gestiunii societăţii cu răspundere limitată …..……pag.76
IV 4.1. Cenzorii societăţii cu răspundere limitată ………………....pag.76
IV 4.2. Dreptul de control asupra gestiunii exercitat de asociaţi .….pag.81
Concluzii …………………………………………………………………pag.83
Bibliografie ……………………………………………………………....pag.86
Anexe …………………………………………………………………….pag.90

INTRODUCERE
3
 Trecerea la economia de piaţă şi abandonarea economiei centralizate,
planificate a făcut necesară şi o reformă legislativă de proporţii în centrul căreia
se află legislaţia comercială.
În cadrul economiei de piaţă un rol hotărâtor îl au societăţile
comerciale. Societăţile comerciale reprezintă pilonul principal al procesului de
înlăturare a economiei “planificării la comandă”. Până în decembrie 1989,
societăţile comerciale urmau reglementările Codului comercial român din 1887,
titlul VIII, Cartea I, Cod comercial care nu a fost abrogat în perioada economiei
centralizat comuniste, dar care, în unele părţi, nu mai corespundea noii etape de
dezvoltare a economiei ţării noastre. Practic, deşi neabrogate în mod explicit,
unele dispoziţii ale acestui cod şi-au pierdut interesul practic, ca urmare a
naţionalizării principalelor mijloace de producţie şi a cooperativizării forţate a
agriculturii finalizate de regimul comunist în anul 19621.
Din Codul comercial român din 1887, în timpul sistemului
economic socialist, o serie de reglementări au continuat să fie totuşi aplicate în
raporturile juridice din domeniul comerţului exterior2.
Activitatea legislativă deosebit de intensă desfăşurată de
autorităţile române în primii ani de după Revoluţia din decembrie 1989 are ca
realizare principală Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile
comerciale3. Legea nr. 31/1990 reglementează cinci forme pe care le poate
îmbrăca o societate comercială:
a) societate în nume colectiv;
b) societate în comandită simplă;
c) societate pe acţiuni;
d) societate în comandită pe acţiuni;
1
Ion Niţă Stan, Drept Comercial, Editura GLOBAL LEX 2000, p.5
2
O. Căpăţînă, Caracteristici generale ale societăţilor comerciale, revista “Dreptul” nr. 9 din decembrie 1990, p. 4
3
Monitorul Oficial din 17 noiembrie 1990 , modificată prin O.G. nr. 32/1997
4
 e) societate cu răspundere limitată.
În cadrul lucrării de faţă, urmează a fi prezentate aspectele juridice
referitoare la societăţile comerciale cu răspundere limitată. Cunoaşterea acestor
aspecte juridice prezintă o importanţă deosebită pentru acele persoane care , în
cadrul economiei de piaţă, urmează să organizeze societăţile comerciale de
această natură.
Faţă de celelalte forme ale societăţii comerciale, societatea cu
răspundere limitată prezintă interes, mai ales , dacă ţinem cont de faptul că
majoritatea societăţilor comerciale care sunt înfiinţate şi desfăşoară activităţi
comerciale în cadrul economiei naţionale, sunt societăţi care aparţin acestui tip
de societate comercială.

CAPITOLUL I
Noţiunea şi trăsăturile societăţii cu răspundere limitată
1. Reglementări privind societăţile comerciale

5
 Activitatea legislativă intensă desfăşurată de autorităţile române în
primii ani de după Revoluţia din decembrie 1989 are ca principală realizare
Legea nr. 31 din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale.
Anterior Legii nr. 31/1990 au fost adoptate şi alte acte normative
importante privind activitatea economică.
Prin Decretul-lege nr. 54 din 6 februarie 1990 au fost reglementate
organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative:
întreprinderi mici cu un număr de cel mult 20 de salariaţi; asociaţii cu scop
lucrativ cu maximum 10 membri; asociaţii familiale. Întreprinderile mici erau
persoane juridice de la data înregistrării lor la administraţia financiară;
asociaţiile cu scop lucrativ obţineau calitatea de subiect de drept, de la aceeaşi
dată, dacă membrii lor solicitau aceasta în mod explicit; asociaţiile familiale nu
făceau parte din categoria persoanelor juridice. Prevederile Decretului-lege erau
completate cu dispoziţiile Codului comercial.
Legea nr. 15 din 8 august 19904 a reorganizat vechile întreprinderi
socialiste, unităţi economice de stat, fie în regii autonome, fie în societăţi
comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată (art. 16 şi 54).
Prin intrarea în vigoare a Legii nr.31 /1990 au fost abrogate sau s-a
redus sfera de aplicare a unor acte normative anterioare. Astfel, potrivit art. 287
al legii sus menţionate “Pe data intrării ei în vigoare se abrogă prevederile art.
77-220 şi 236 din Codul comercial, prevederile referitoare la întreprinderile
mici şi la asociaţiile cu scop lucrativ, cu personalitate juridică, din Decretul-lege
nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe
baza liberei iniţiative, Decretul nr. 424/1972 privind constituirea şi funcţionarea
societăţilor mixte în România cu excepţia art. 15, 28 al. 1, art. 33 şi 35 al. 2 şi 3,
Decretul-lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea investiţiei de
capital străin în România.”
4
Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990; prin Ordonanţa nr. 15 din 9 august 1993 .

6
 De asemenea, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 32/1997, aprobată prin Legea nr. 195/1997, pe data intrării în vigoare a
acestei ordonanţe (28 iulie 1997) se abrogă art. 237-250 şi art. 264-269 din
Codul comercial.
O altă lege deosebit de importantă pentru societăţile comerciale şi
de altfel pentru dezvoltarea comerţului, este Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului5.
Dispoziţiile Codului comercial, ale Legii nr. 26/1990 şi ale Legii
nr. 31/ 1990 se întregesc, în măsura în care nu cuprind dispoziţii contrare, cu
prevederile Codului civil, a celorlalte acte normative în materie civilă, cu cele
ale Codului muncii.
La aceste reglementări generale se adaugă acele acte normative
care reglementează activitatea unor societăţi comerciale care au trăsături
proprii, cum ar fi societăţile de asigurări, societăţile bancare, societăţile cu
capital străin. Societăţilor comerciale li se aplică şi regulile instituite prin
legislaţia fiscală.
Nu se poate încheia această prezentare legislativă fără a face
referire la legea care de fapt a marcat trecerea definitivă către o economie de
piaţă şi anume Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a
falimentului6.

2. Particularităţile societăţii cu răspundere limitată

Din analiza societăţii cu răspundere limitată doctrina a reţinut

caracterele acesteia:

5
Monitorul Oficial din 7 noiembrie 1990 , modificată prin Legea nr. 12 din 8 ianuarie 1998.
6
Monitorul Oficial din 29 iunie 1995 , modificată şi completată prin O.U.G. nr. 58 din 27 septembrie 1997.În temeiul
articolului III din O.U.G. nr. 58/1997 , Legea nr. 64/1995 a fost republicată în M.O. nr.608 din 13 decembrie 1999.

7
 a) caracterul intuitu personae, specific societăţilor de persoane,
conform căruia asocierea are la bază încrederea dintre asociaţi;
b) divizarea capitalului social în fracţiuni numite părţi sociale şi care
nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile;
c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată la
aportul lor.
La acestea pot fi adăugate şi alte caracteristici care o disting de
orice altă societate:
● numărul cuprins între 1 şi maximum 50 al persoanelor care se pot
asocia şi deplina încredere existentă între acestea;
● valoarea capitalului social de cel puţin 2.000.000 lei şi divizarea
acestuia în părţi sociale egale de minimum 100.000 lei; părţile sociale nu sunt
reprezentate de titluri negociabile;
● soţii pot constitui o societate cu răspundere limitată împreună,
contribuind la formarea capitalului social atât cu bunuri proprii, cât şi cu bunuri
comune;
● orice persoană fizică sau juridică poate constitui fără nici un alt asociat,
o societate cu răspundere limitată, sub condiţia respectării prevederilor art. 14
din Legea nr. 31/1990;
● administrarea societăţii se face în principal de asociaţi.

Avantajele incontestabile pe care această formă de societate

comercială le prezintă faţă de alte tipuri societare, determină numeroşi
întreprinzători să opteze pentru constituirea unei asemenea societăţi.
Limitarea răspunderii, pe de o parte, şi conservarea caracterului
intuitu personae care permite asociaţilor să rămână “între ei” pe de altă parte,
sunt tentante.

8
 Societatea cu răspundere limitată este cea mai populară şi mai
răspândită formă de societate întâlnită azi în România. Acest lucru se datorează
avantajelor sale privind răspunderea limitată a asociaţilor.

3. Scurt istoric al apariţiei şi evoluţiei societăţii comerciale cu

răspundere limitată .

Societatea comercială cu răspundere limitată este creaţie a

dreptului german; este reglementată pentru prima oară prin legea din 23 aprilie
1892, publicată în Reichgesetz blatt (Foaia de legi a imperiului) din 26 aprilie
18927. Această lege a fost sursă de inspiraţie pentru alte ţări, astfel că Austria,
prin legea din 6 martie 1906, Cehoslovacia, prin legea din 15 aprilie 1920,
Polonia, prin legea din 13 iunie 1920, au reglementat societatea cu răspundere
limitată.
În ţările latine, această societate este introdusă în perioada
interbelică sau imediat după al doilea război mondial.
În Franţa, este reglementată prin legea din 7 martie 1925, în
Luxemburg, prin legea din 9 martie 1923, în Belgia, prin legea din 9 iulie 1935,
în Italia, prin codul din 1942, în Spania, prin legea din 14 iulie 1953, în Grecia,
prin legea din 1 iulie 1971. În ţările anglo-saxone, o formă similară cu
societatea cu răspundere limitată este reglementată în 1908, 1913 şi 1927.
În România, societatea cu răspundere limitată a fost cunoscută în
Bucovina prin aplicarea legislaţiei austriece şi după unirea din 1918. Aşa cum
rezultă din statisticile vremii, a fost tipul de societate preferat de comercianţi3.

7
I. L. Georgescu, Societăţile comerciale cu răspundere limitată – Studiu de drept comparat în legătură cu
implicarea noastră legislativă – Bucureşti, 1927, p. 24
3
I.L.Georgescu , op.cit. , p. 24 şi urm.
9
 Succesul societăţii cu răspundere limitată în Bucovina şi în ţările
europene a determinat introducerea sa în proiectul Codului comercial din 1938
care, din păcate, nu a intrat niciodată în vigoare.
Revenind pe plan european, se consideră că legiuitorul german a
mers mai departe pe tărâmul limitării răspunderii asociaţilor creând, prin Legea
din 13 mai 1980 şi cea din 4 iulie 1980, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1989,
societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat. Inspirându-se din aceste
reglementări, Franţa a introdus prin Legea numărul 85-697 din 11 iulie 1985 şi
prin Decretul numărul 66-909 din 30 iulie 1986, acest nou tip de societate,
denumită întreprindere unipersonală cu răspundere limitată (L ‘ E .U .R .L.). 

4. Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic

Un avantaj incontestabil al societăţii cu răspundere limitată constă
în posibilitatea constituirii de tipuri societare cu asociat unic (unipersonale).
Practic aceasta este singura societate comercială care permite constituirea unui
asemenea subiect de drept prin voinţa unei singure persoane. Potrivit art. 13 din
Legea nr. 31/1990, societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin
aportul unui singur asociat (spre deosebire de societatea cu răspundere limitată
de tip clasic, constituită din doi sau mai mulţi asociaţi) care va fi deţinătorul
tuturor părţilor sociale, în calitate de asociat unic. În acest caz, se încheie un
singur act constitutiv – ‘’statutul‘’ .
Noţiunea de “asociat” este oarecum improprie; persoana fizică sau
juridică care constituie o societate cu răspundere limitată unipersonală va
încheia un act unilateral de constituire a societăţii comerciale, în locul
contractului de societate care presupune existenţa a cel puţin două părţi. În
Franţa, societatea cu răspundere limitată cu asociat unic poartă denumirea de
“întreprindere unipersonală cu răspundere limitată”.

10
 În dreptul comercial al altor state europene, legea prevede expres
că răspunderea unicului asociat devine nelimitată şi în consecinţă este extinsă
asupra întregului său patrimoniu, atunci când se verifică una din următoarele
ipoteze:
a) asociatul este o persoană juridică (de exemplu o altă societate de
capitaluri);
b) asociatul, chiar persoană fizică, este asociat unic într-o altă societate
de capitaluri;
c) nu a fost vărsat integral, din momentul constituirii societăţii cu unic
asociat, capitalul subscris în numerar;
d) în cazul majorării de capital nu a fost vărsat integral capitalul, din
momentul subscrierii;
e) în termen de trei luni de când societatea are asociat unic nu au fost
efectuate vărsămintele încă datorate în baza capitalului subscris;
f) nu au fost depuse la registrul comerţului datele privind pe asociatul
unic9.
Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic este o societate
comercială, dobândind calitatea de comerciant prin constituirea sa în condiţiile
legii. Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatul unic
răspunde numai în limita aportului său.
Societatea cu răspundere limitată cu asociat unic este considerată,
din punct de vedere al naturii juridice, o variantă a societăţii cu răspundere
limitată comune. Ea are aceleaşi caracteristici – comercialitate, autonomie şi
calitate de subiect de drept de naţionalitate română – şi se supune aceloraşi
reglementări ale Legii nr. 31/1990 ca şi celelalte forme de societate comercială.
Calitatea de asociat unic, ce poate fi deţinută de orice persoană
fizică sau juridică, se dobândeşte cu o singură condiţie: persoana respectivă nu

9
M. Sirtoli, Societa a responsabilita limitata, Buffetti Ed., 1994, p. 26.
11
poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată
unipersonală10.
Aceste dispoziţii sunt destinate evitării unei fracţionări excesive
sau chiar frauduloase a activităţii de către comerciant, putând să aibă ca efect
reducerea garanţiei oferite creditorilor; ele trebuie interpretate restrictiv.
Principiul autonomiei de voinţă rămâne totuşi valabil pentru toate cazurile care
nu sunt interzise în mod expres de lege şi, în consecinţă:
- o societate cu răspundere limitată cu asociat unic poate fi asociată în
una sau mai multe societăţi cu răspundere limitată pluripersonale, ori
în orice alt fel de societate cu excepţia altei societăţi cu răspundere
limitată unipersonală.
- asociatul unic (persoană fizică sau persoană juridică) al societăţii cu
răspundere limitată se poate asocia în nume personal în orice alt fel de
societate cu excepţia altei societăţi cu răspundere limitată
unipersonală.
Cu respectarea acestei condiţii, orice persoană va putea constitui o
astfel de societate. Naţionalitatea persoanelor fizice sau juridice care constituie
o societate cu răspundere limitată cu asociat unic nu prezintă relevanţă,
deoarece legea nu condiţionează crearea de societăţi comerciale cu capital
integral străin de respectarea anumitor forme de societate. Unii autori contestă
posibilitatea persoanelor juridice de a constitui societăţi unipersonale, pe
considerentul că aceste subiecte de drept sunt o creaţie a legii, o formă de
organizare colectivă care ar deveni în acest mod “propriul său asociat “.
Singurele persoane care ar putea înfiinţa societăţi de tipul celor prevăzute în art.
13 din Legea nr. 31/1990 ar fi în această opinie, persoanele fizice11.
10
Doctrina franceză critică aceste restricţii pornind de la situaţia întălnită în practică , potrivit căreia în acest mod s-a în-
curajat crearea de societaţi cu răspundere limitată de către asociatul unic al unei alte societăşi cu răspundere
limitată unipersonale prin apelarea la un asociat fictiv (“Lamy , Societes comerciales “, Paris , 1981 ).

11
D. Ciobanu, Societăţile comerciale cu asociat unic, în “Dreptul”, nr. 9/1993, p. 17

12
 CAPITOLUL II
Constituirea societăţii cu răspundere limitată

1.Actul constitutiv al societăţii cu răspundere limitată

Societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin contract
de societate şi statut.

13
 Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de
voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai “statutul”.
Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui
înscris unic, denumit “act constitutiv”. Actul constitutiv se semnează de către
toţi asociaţii sau, după caz, de către asociatul unic.
Actul constitutiv, de fapt, este un contract de societate, care poate fi
definit ca fiind acordul a două sau mai multe persoane care se învoiesc să pună
ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva.12
Contractul de societate reprezintă fundamentul constituirii
societăţii şi presupune existenţa unui element psihologic, anume intenţia
fiecăruia dintre asociaţi de a conlucra sau colabora cu toţi ceilalţi, asumându-şi
riscurile inerente unei activităţi desfăşurate în comun.13
Din definiţia de mai sus, se pot deduce caracterele juridice ale
contractului de societate (actului constitutiv), astfel :
 este un contract bi sau plurilateral, căci implică participarea mai multor
persoane, care acţionează în propriul interes (în afară de cazul societăţii
cu asociat unic);
 este un contract sinalagmatic, deoarece părţile au, fără nici o excepţie,
obligaţia de a efectua aportul subscris;
 este cu titlu oneros, deoarece asociaţii îşi manifestă dorinţa de a obţine
un anumit folos material (beneficiu);
 este comutativ, deoarece părţile cunosc întinderea obligaţiilor pe care şi
le asumă, chiar din momentul încheierii contractului;
 este consensual, deoarece societatea ia naştere din momentul încheierii
convenţiei.
În literatura de specialitate s-a analizat şi natura juridică a actului
constitutiv al societăţii comerciale. Pornindu-se de la premisa, că în articolul 3

12
O.Căpăţână, Societăţile comerciale, Editura Lumina Lex, 1996, pagina 75.
13
O.Căpăţână, Op. cit., pagina 151.
14
Codul comercial, nu se menţionează printre actele de comerţ şi încheierea
contractului de societate, s-a acceptat ideea că ne aflăm în faţa unei convenţii de
natură civilă, indiferent dacă contractul stă la baza constituirii unei societăţi
civile, a uneia comerciale sau a uneia agricole.14
Sunt şi alţi autori care susţin că principalul act constitutiv al unei
societăţi comerciale ar avea caracter comercial, întrucât contractul trebuie
considerat a fi un act de comerţ obiectiv.15
Mai sunt şi alţi autori, printre care, menţionăm pe O.Căpăţână, care
susţine că actul constitutiv al societăţii comerciale este de natură civilă,
deoarece trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond şi de formă cerute de
legea civilă, care determină înfiinţarea unei persoane juridice. Majoritatea
autorilor, consideră că actul constitutiv de bază al unei societăţi comerciale este
un act de comerţ obiectiv, fiind supus în primul rând legislaţiei comerciale,
deoarece obiectul său îl constituie activităţile economice constând în acte de
comerţ.
La baza constituirii societăţii comerciale, stă un contract încheiat
de viitorii asociaţi ai societăţii. Acest act este considerat actul constitutiv al
oricărei societăţi comerciale, indiferent de forma ei, şi ca atare, lucrul acesta
este valabil şi pentru societatea comercială cu răspundere limitată. În cazul în
care este vorba de o societate comercială cu răspundere limitată, actul de
înfiinţare se prezintă sub forma statutului societăţii comerciale, dar care
cuprinde toate elementele specifice unui contract.16

2. Condiţiile de fond şi de formă cerute pentru încheierea

actului constitutiv al societăţii comerciale cu răspundere limitată.

14
Dan A. Popescu, Natura juridică a contractului de societate, Revista de drept comercial, nr. 5/1993,pagina 91.
15
Mircea Ştefan Minea, Constituirea societăţilor comerciale, Lumina Lex, 1996, pagina 61.
16
Articolul 5 din legea 31/1990.
15
 Pentru a fi valabil încheiat, actul constitutiv al societăţii comerciale
cu răspundere limitată, ca de altfel, ca şi pentru celelalte forme de societate
comercială, trebuie să îndeplinească anumite condiţii esenţiale pentru
validitatea unei convenţii : capacitatea părţilor, consimţământul valabil
exprimat, un obiect şi o cauză licită. La acestea, se adaugă şi anumite condiţii
de formă.
A. Capacitatea de a contracta constă în aptitudinea asociaţilor de
a avea drepturi şi obligaţii şi de a le putea exercita prin participarea la circuitul
juridic.17
În domeniul comercial, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice
române sau străine pot avea calitatea de asociaţi.
Asocierea, în condiţiile legile nr. 32/1990, presupune constiturea
unui patrimoniu social, distinct de cele ale părţilor contractante. Formarea
acestui fond comun se realizează prin aporturile subscrise la încheierea
contractului.
Pot fi membri asociaţi ai unei societăţi comerciale persoanele care
au capacitate deplină de exerciţiu. Pot participa ca membri într-o societate cu
răspundere limitată şi minori, cu autorizarea prealabilă a autorităţii tutelare şi
prin reprezentanţii lor legali.18
Pot participa, de asemenea, la constituirea unei societăţi cu
răspundere limitată asociaţiile, fundaţiile, societăţile agricole, partidele politice,
cultele în condiţiile legii. Tot aşa, pot fi asociaţi într-o societate cu răspundere
limitată statul, comunele, oraşele şi judeţele, în calitate de persoane juridice,
care au în proprietate bunuri din domeniul privat.
Pot fi membri ai societăţii cu răspundere limitată şi persoanele
străine, care efectuează investiţii în România, în condiţiile prevăzute de lege.
B. Consimţământul părţilor

17
M. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil, Editura Dacia, 1984, pagina 9.
18
Articolele 105 şi 129 din Codul familiei.
16
 Pentru a fi valabil, actul constitutiv al societăţii cu răspundere
limitată trebuie să fie rezultatul acordului de voinţă al asociaţilor.
Ca o particularitate, în cadrul actului constitutiv, voinţa părţilor
trebuie să fie animată de dorinţa de a desfăşura o activitate comercială în comun
“affectio societatis”, element a carui absenţă duce la inexistenţa acestui act.
Condiţiile de valabilitate ale consimţământului sunt cele din
dreptul comun, adică: să emane de la o persoană cu discernământ, să fie
exteriorizat, neviciat şi exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice. 19 În
materie de consimţământ privind actul constitutiv al unei societăţi comerciale,
acesta poate fi viciat prin eroare, dol şi violenţă.
Eroarea se poate manifesta în legătură cu greşita apreciere a
identităţii unui asociat sau a calităţilor sale (onorabilitate şi competenţă) şi
atrage nulitatea relativă a contractului. Eroare se mai poate produce şi cu privire
la tipul de societate comercială, asociatul crezând că intră într-o societate cu
răspundere limitată, însă intră într-o societate pe acţiuni.
Dolul presupune folosirea unor mijloace viclene în scopul de a
determina o persoană să încheie un contract de societate.
Violenţa, deşi teoretic poate fi admisă, practic este greu de realizat
într-un act constitutiv al unei societăţi comerciale.
În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată cu asociat
unic, problema vicierii consimţământului nu se poate pune, deoarece actul
constitutiv reprezintă o singură manifestare de voinţă.
C. Obiectul actului constitutiv. În ceea ce priveşte obiectul
societăţii comerciale, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun
(Codul civil), potrivit căruia orice societate trebuie să aibă un obiect licit.
Obiectul contractului de societate trebuie privit în dublu sens, în
primul rând referindu-se la vărsarea aporturilor, iar în al doilea rând la

19
Niţă Stan, Societatea cu răspundere limitată, Editura Global Lex, pagina 31.
17
realizarea de către societatea cu răspundere limitată a unei activităţi comerciale,
respectiv săvârşirea de fapte de comerţ.
Sensul existenţei unei societăţi cu răspundere limitată este acela de
a realiza afaceri-operaţiuni comerciale- care formează obiectul social.
Obiectul societăţii trebuie să fie clar exprimat şi cât mai detaliat în
legătură cu faptele de comerţ propuse a fi realizate. Obiectul societăţii cu
răspundere limitată trebuie să fie determinat sau determinabil, licit, moral şi
posibil de realizat.
Determinarea obiectului societăţii cu răspundere limitată se referă
la o anumită activitate, precum servicii, producţie industrială, comerţ etc.
La stabilirea activităţilor care nu pot constitui obiect de activitate,
se vor respecta dispoziţiile legale (Decretul-lege nr. 54/1990) în care sunt
menţionate activităţile ce nu pot constitui obiectul acestor societăţi comerciale.
D. Cauza actului constitutiv. Reprezintă o ultimă condiţie
generală de fond a actului constitutiv. În cazul unei societăţi cu răspundere
limitată, părţile încheie contractul de societate cu intenţia de a contribui la
constituirea capitalului social şi de a exercita în comun activitatea comercială
propusă. Aşadar, cauza pentru care părţile încheie actul constitutiv este
obţinerea unor beneficii pe urma asocierii.

Condiţii de formă
Condiţiile de fond enumerate mai înainte, trebuie completate cu
cerinţa formei înscrisului, autentic, în unele situaţii (când membrii aduc ca aport
la capitalul social un bun imobil) şi sub semnătură privată, în celelalte cazuri.

3. Elementele specifice ale actului constitutiv al societ ăţii cu răspundere

limitată
A. Aporturile asociaţilor

18
 Etimologic, termenul de aport provine de la franţuzescul “apport”,
care înseamnă “contribuţie”. În sens material, prin aport trebuie înţeleasă deci,
valoarea patrimonială ce reprezintă contribuţia concretă a fiecărui asociat la
formarea capitalului social, şi aceasta întrucât capitalul social, ca totalitate a
aporturilor, are o valoare economică (patrimonială). Aportul nu trebuie
confundat cu capitalul social20.
Aportul implică o obligaţie individuală din partea fiecărui asociat
de a contribui la constituirea capitalului social. El este indisolubil legat de
calitatea de asociat. Caracterul individual al aportului rezultă din art. 7 din
Legea nr. 31/1990 care cere “menţionarea aportului fiecărui asociat”, nefiind
admisă promisiunea unui aport ce va fi adus de o altă persoană. Nu se cere însă
ca aporturile asociaţilor să aibă aceeaşi natură sau să fie de valoare egală.
Obiectul aportului. Poate constitui obiect al aportului orice bun
mobil sau imobil, corporal sau incorporal, care are o valoare economică şi
prezintă utilitate pentru societatea în care urmează a fi adus. De asemenea,
poate constitui aport un fond de comerţ, un brevet de invenţie, o marcă de
fabrică, inclusiv titluri de valoare, numerar sau creanţe, un procedeu de
fabricaţie, o industrie proprie, acţiuni ale societăţilor existente sau chiar un
drept de concesiune dacă nu are un caracter strict personal.
În conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, aporturile
efectuate la constituirea unei societăţi comerciale se pot prezenta sub
următoarele forme:
- aport în numerar, constând într-o sumă de bani pe care asociatul se
obligă să o verse în contul societăţii;
- aport în natură, constând din anumite bunuri, mobile sau imobile, care
pot fi aduse în proprietatea sau folosinţa societăţii;

20
I. Macovei, Instituţii ale dreptului comerţului internaţional, Editura Junimea, 1987, pag.104.

19
 - aport în industrie, constând în prestaţiile în muncă la care s-au obligat
asociaţii.
Aportul în numerar. Aporturile în numerar pot fi: fie în monedă
naţională (lei) fie într-o altă monedă (valută), fie mixte.
În cazul în care aportul constă într-o sumă de bani, dacă ea a fost
pusă în comun la termenul stipulat în actul constitutiv, asociatul în culpă
datorează dobânzi începând cu acest termen şi de plin drept, nefiind necesară
punerea sa în întârziere. Această derogare se justifică având în vedere paguba
care poate rezulta pentru societate din cauza nedepunerii la timp a banilor, legea
fiind mai severă în privinţa asociaţilor decât în privinţa debitorilor ordinari (art.
1088 C. civ.). De asemenea, în măsura în care s-a cauzat un prejudiciu
societăţii, asociatul răspunzător poate fi obligat şi la plata unor daune-interese.
Evident, repararea va avea în vedere atât damnum emergems cât şi lucrum
cessans, conform art. 1084 C. civ. De asemenea, asociatul va putea fi exclus din
societate, conform art. 217 lit. a din legea nr 31/1990.
Aporturi în natură. Pot fi aduse cu titlu de aport şi bunuri de orice
fel. Dacă obiectul aportului constă în bunuri fungibile sau consumptibile,
proprietatea asupra lor se va transmite potrivit dreptului comun, adică în
momentul individualizării şi punerii lor efective la dispoziţia societăţii. Dacă
contribuţia are ca obiect un bun individual determinat şi neconsumptibil sau
nefungibil, aportul poate consta în proprietatea acelui bun, sau numai în
folosinţa (uzul şi/sau fructele) lui. Dacă asociaţii nu au făcut referire în pactul
societar şi nu s-au înţeles să aducă aportul în proprietate sau numai în folosinţă,
se va prezuma că el a fost adus cu titlu de proprietate. În cazul în care aportul
are ca obiect un bun mobil sau imobil corporal, raporturile dintre asociat şi
societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător şi
cumpărător21.

21
Ion Niţă Stan , op. cit. P.43.
20
 Aporturile efectuate de asociaţi la constituirea societăţii sunt
supuse evaluării. Deşi art. 7 lit. d) al Legii nr. 31/1990 prevede că în actul
constitutiv trebuie să se specifice modul de evaluare a aporturilor în natură,
totuşi legea nu precizează cum se va face această comensurare. Considerăm că
sunt posibile trei soluţii:
- dovedirea valorii bunurilor aduse ca aport prin acte oficiale de genul:
facturi, chitanţe etc.;
- folosirea unei evaluări făcute la cererea părţilor de către un expert
autorizat;
- evaluarea amiabilă făcută de părţi.
Evaluarea este necesară pentru determinarea valorii
patrimoniului societăţii, precum şi pentru stabilirea întinderii dreptului
fiecărui asociat la beneficii. Dacă evaluarea nu s-a efectuat prin actul
constitutiv, se va avea în vedere valoarea curentă din ziua predării aporturilor.
Pentru societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, art. 13
alin. 3 al Legii nr. 31/1990 prevede că valoarea aportului în natură va fi
stabilită în baza unei expertize de specialitate.
În schimbul aportului său, asociatul primeşte un număr de părţi
sociale, cu drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea. Asta înseamnă că pe
toată durata de existenţă a societăţii cu răspundere limitată, creditorii personali
ai asociaţilor nu-şi vor putea exercita drepturile lor de creanţă decât asupra unei
părţi din beneficiul societăţii cuvenite ca dividend asociatului debitor sau, după
dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.
Transferul dreptului de proprietate are loc din momentul
înmatriculării societăţii în registrul comerţului 22. Pieirea bunului înainte de
înmatriculare atrage riscul asociatului care va aduce în societate un alt bun ori
numerar.

22
Art. 65 din Legea nr. 31/1990 , republicată.
21
 Dacă aportul social constă numai în folosinţa bunului individual
determinat şi neconsumptibil, riscul rămâne totuşi în sarcina asociatului
proprietar (art. 1509 C. civ.). În această ipoteză, riscul va fi suportat de societate
numai dacă bunul se deteriorează (pieire parţială) ori a fost pus în comun pentru
o prealabilă evaluare (art. 1509 alin. 2 C. civ.).
Aportul în industrie. Acest aport constă în munca sau activitatea
pe care asociatul promite să o efectueze în societate având în vedere
competenţa şi calificarea sa. Pentru protejarea intereselor societăţii şi ale
terţilor, legea prevede că prestaţiile în muncă şi creanţele nu pot constitui aport
în societatea cu răspundere limitată.
B. Intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea
activităţii comerciale (affectio societatis)
Affectio societatis exprimă voinţa asociaţilor de a conlucra în
condiţii de egalitate la realizarea scopului social comun, constând în obţinerea
de beneficii şi împărţirea acestora, conform clauzelor actului constitutiv. În
egală măsură, affectio societatis implică şi asumarea riscului de pierdere.
Acest element se fundamentează pe convergenţa de interese ce
trebuie să unească toţi asociaţii unei societăţi, pe intenţia acestora de a colabora,
în condiţii de egalitate juridică, la îndeplinirea scopului pentru care a fost
proiectată asocierea. El este străin de orice raport de subordonare. Pe scurt,
affectio societatis exprimă intenţia de a participa la o societate, intenţia de
asociere.
Absenţa conlucrării în exercitarea activităţii comerciale poate avea
drept consecinţă calificarea grupării de persoane ca fiind o altă operaţiune
lucrativă, cum ar fi, de exemplu, contractul de participare la beneficii sau
acordul de cartel economic. Voinţa de a efectua în comun acte de comerţ
“affectio societatis” este însăşi motorul constituirii societăţii. Desigur că în

22
cazul societăţii unipersonale cu răspundere limitată acest element este total
absent.
În privinţa definirii acestui element în doctrină nu există un punct
de vedere unitar. În concepţia clasică “affectio societatis” era definit ca o
colaborare voluntară şi activă, interesată şi egalitară a asociaţilor, pentru ca în
concepţia modernă să constituie o voinţă de unitate sau o convergenţă de
interese. Concepţia dominantă în prezent consideră că affectio societatis nu este
o noţiune unică, ci multiformă. Deşi nu este formulat în mod expres, în definiţia
legală a societăţii cu răspundere limitată, nimeni nu pune astăzi la îndoială
importanţa acestui element psihologic care constituie sufletul şi esenţa actului
constitutiv al acestei societăţi .
Rolul lui affectio societatis constă în aceea că se apelează la acest
element al actului constitutiv când există dubiu cu privire la calificarea unui
anumit act ca fiind sau nu de societate, precum şi ori de câte ori există îndoială
cu privire la intenţia reală a asociaţilor. Astfel, în cazul unei indiviziuni
succesorale unde lipseşte animus societatis, la închirierea unui bun, chiar când
locatarul are un drept la beneficii obţinute, nu există societate comercială23.

C. Realizarea şi împărţirea beneficiilor

Întrucât scopul societăţii comerciale este realizarea unor beneficii,
actul constitutiv trebuie să prevadă partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi
(art. 7). Criteriile de împărţire sunt lăsate pe seama consensului asociaţilor.
Astfel, ceea ce este de esenţa actului constitutiv este participarea tuturor
asociaţilor la beneficii, cât şi la pierderi rezultate din operaţiunile care formează
obiectul actului constitutiv24.

23
St. D Cărpenaru , op. cit. p.153.
24
O. Căpăţînă , Societăţile comerciale , p.176.
23
 Concepţia asupra beneficiilor a evoluat, plecând de la acceptarea
doar a câştigurilor evaluabile în bani, la condiţiile mai avantajoase obţinute de o
societate faţă de alta, realizarea de economii etc.
Această concepţie a fost adoptată de Codul comercial român (art.
257-263) care reglementează asociaţia de asigurare mutuală. De asemenea, în
dreptul francez, societatea comercială poate avea ca scop şi realizarea de
economii.
Realizarea şi împărţirea beneficiilor poate fi constatată numai la
sfârşitul exerciţiului financiar, prin întocmirea bilanţului şi contului de profit şi
pierderi.
Pentru a putea fi repartizate beneficiile trebuie să fie reale (art.67
alin. 3 din Legea nr. 31/1990) şi utile. Dividendele ce se vor plăti asociaţilor
fără respectarea dispoziţiilor legii sunt considerate fictive şi se vor restitui
societăţii, putând fi reclamate în termen de 3 ani de la data distribuirii lor (art.
67 alin. 5 din Legea nr. 31/1990).
În ceea ce priveşte modul de împărţire a beneficiilor, legea lasă
asociaţilor libertatea de a decide. Dacă asociaţii nu hotărăsc, se va aplica
principiul potrivit căruia toţi asociaţii trebuie să primească beneficii şi să
participe la suportarea pierderilor25.
De regulă, se reţine ca mod de împărţire a beneficiilor contribuţia
asociaţilor la formarea capitalului social al societăţii. În lipsa unei înţelegeri a
asociaţilor se va aplica dispoziţia legală – art. 67 alin. 2 din Legea nr. 31/1990,
care prevede că “dividendele se vor plăti asociaţilor în proporţie cu cota de
participare la capitalul social”.
De aici rezultă însă, că asociaţii pot conveni prin actul constitutiv
ca participarea la beneficiile şi pierderile societăţii să nu fie direct proporţionale
cu valoarea contribuţiei fiecăruia la constituirea capitalului social. Cu toate
acestea, ei nu pot conveni ca numai unii dintre asociaţi să participe la beneficii,
25
V. Pătulea , Partea cuvenită fiecărui asociat din beneficiile realizate , în “ Dreptul” nr.8/1992, p.73-74.
24
după cum nu pot stipula ca pierderile să fie suportate, în întregul lor, doar de
către o parte dintre asociaţi. Aşa cum s-a remarcat în literatura de specialitate,
clauza contractuală prin care unul dintre asociaţi îşi stipulează totalitatea
câştigurilor sau prin care se stabileşte ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie
absolviţi de pierderi se numeşte clauză leonină şi este nulă din punct de vedere
juridic.
Clauzei leonine i-a fost asimilată în practică clauza prin care se
atribuie unuia sau unora dintre asociaţi dreptul de a prelua dobânzi care, în fapt,
absorb aproape totalitatea beneficiilor precum şi clauza potrivit căreia se
garantează unuia dintre asociaţi un minim de foloase, pentru că aceasta
echivalează cu scutirea de a participa la pierderi.

4. Clauzele actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată

A. Precizări prealabile. Actul constitutiv al societăţii cu
răspundere limitată, trebuie să cuprindă clauzele stabilite de Legea nr. 31/1990
privind constituirea acestei forme de societate, adică trebuie să prevadă
menţiunile cerute de art. 7 al legii.
Clauzele uzuale, inerente în orice act constitutiv al societăţii cu
răspundere limitată, privesc aşa cum se va arăta mai detaliat în continuare:
identificarea părţilor care îl încheie, caracteristicile distinctive ale viitoarei
entităţi colective, modul de conducere şi de gestiune a acesteia, drepturile şi
obligaţiile corelative ale membrilor. Pe lângă prevederile obligatorii, enumerate
prin dispoziţiile legale arătate, sunt de asemenea posibile menţiuni facultative.
Legiuitorul a lăsat părţilor prin actul constitutiv posibilitatea să-şi
adapteze conţinutul clauzelor privind elementele socotite utile pentru succesul
întreprinderii, care conjugă interesele asociaţilor. Evident, libertatea de acţiune
a asociaţilor va ţine întotdeauna seama de dispoziţiile legale referitoare la
clauzele ce nu pot lipsi din contract şi la conţinutul dictat acestora de legile

25
comerciale actuale. Evident, nu pot lipsi din actul constitutiv, menţiunile
referitoare la părţile convenţiei – viitori asociaţi - , la identificarea societăţii cu
răspundere limitată, la caracteristicile de bază ale acesteia, cum ar fi capitalul
social şi modul de funcţionare, la controlul societăţii, dizolvare şi lichidare,
precum şi la eventualele sucursale şi filiale.
În plus, fără nici o restricţie, părţile pot conveni asupra modului de
gestiune, de consultare a asociaţilor sau de transfer al părţilor sociale.
Indiferent de tipul de societate la a cărei temelie stă, actul
constitutiv cuprinde două mari categorii de clauze:
a) clauze privind asociaţii ;
b) clauze privind entitatea căreia îi dă naştere.
Elementele de identificare diferă după cum asociaţii sunt persoane
fizice sau juridice. În cazul persoanelor fizice trebuie menţionat numele,
prenumele, data şi locul naşterii, cetăţenia şi domiciliul. În cazul persoanelor
juridice se indică denumirea, sediul şi naţionalitatea.
Totodată, este necesar ca, în actele constitutive să fie precizate
caracteristicile distinctive ale societăţii cu răspundere limitată. Clauzele
corespunzătoare constau în elemente de individualizare: denumirea, sediul şi
forma juridică adoptată de asociaţi.
Străinii, persoane fizice sau juridice, sunt asimilaţi cetăţenilor
români, cu aplicarea dispoziţiilor speciale privind operaţiunile valutare în
România.
Societatea cu răspundere limitată constituită din doi până la 50 de
asociaţi este societatea pluripersonală clasică. Această configuraţie corespunde
modelului cel mai frecvent de societate cu răspundere limitată. Regula de
maximum 50 de asociaţi reţine de asemenea atenţia. Destinată să sublinieze
voinţa legiuitorului de a afecta forma societăţii cu răspundere limitată
întreprinderilor mici şi mijlocii, dispoziţia legală antrenează refuzul

26
înmatriculării, dacă societatea este constituită de mai mult de 50 de asociaţi.
Oricare ar fi originea măririi numărului de asociaţi, chiar şi în cazul succesiunii,
regula de mai sus trebuie aplicată. Aşadar, dacă în cursul vieţii sociale numărul
asociaţilor depăşeşte cifra de 50, societatea cu răspundere limitată trebuie să
reducă acest număr la un nivel egal sau inferior celui de 50, sau să se
transforme în societate pe acţiuni, sub sancţiunea dizolvării de plin drept.
Amintim , există şi posibilitatea constituirii unei societăţi cu
răspundere limitată de către o singură persoană fizică sau juridică, în calitate
de “unic asociat”, posibilitate ce se poate ivi în trei situaţii: o singură
persoană constituie de la început o societate cu răspundere limitată
unipersonală; reunirea într-o singură mână a tuturor părţilor sociale ale
unei societăţi cu răspundere limitată pluripersonale; transformarea unei
societăţi, având altă formă, de îndată ce condiţiunile legale de a accede la
forma societăţii cu răspundere limitată unipersonală vor fi îndeplinite.
În consecinţă, pluralitatea asociaţilor este cerută în momentul
constituirii, potrivit dispoziţiilor legale, sub sancţiunea nulităţii actului
constitutiv. Dar soluţia, evident, nu este valabilă în cazul societăţilor
unipersonale, ce se nasc prin voinţa unui asociat unic.
Actul constitutiv trebuie să cuprindă menţiuni privind
caracteristicile distinctive ale societăţii cu răspundere limitată.
B. Firma. Societatea cu răspundere limitată beneficiază de
alegerea liberă a denumirii sale sociale, cu condiţia de a nu aduce atingere
drepturilor unei alte societăţi. Legea nr. 26/1990 la art. 33 prevede că firma unei
societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se
poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi şi va fi însoţită de
menţiunea scrisă în întregime “societate cu răspundere limitată“ sau “S.R.L.”
Neincluderea în noua formulare a Legii nr. 26/1990 a prevederilor privind
obiectul de activitate îşi are motivaţia în necesitatea alinierii legislative la

27
legislaţia europeană, precum şi în dificultăţile ivite în practica privind
menţionarea obiectului în denumirea societăţii26.
De precizat că denumirea sub care funcţionează o societate cu
răspundere limitată, împreună cu capitalul social al acesteia, trebuie să figureze
pe toate actele şi documentele emanând de la societate şi destinate terţilor.
C. Sediul. Determinarea sediului societăţii cu răspundere limitată
este o cerinţă imperativă, având în vedere că localizarea trebuie indicată
obligatoriu în actul constitutiv, dar ea este importantă mai ales prin consecinţele
pe care le implică, atât pe plan procedural (identificarea tribunalului competent
pentru a soluţiona litigiile privind societatea şi locul unde trebuie îndeplinite
formalităţile legale de publicitate), cât şi prin raportarea la regulile de drept
internaţional privat (determinarea legii aplicabile şi a naţionalităţii societăţii).
Sediul social este liber ales dar trebuie să corespundă cu locul în
care se află direcţia efectivă a societăţii. Se mai ţine cont de asemenea, de
existenţa unui centru real al luării deciziilor, de locul unde se desfăşoară
activitatea comercială etc.
Ca şi domiciliul, sediul societăţii este obligatoriu, stabil şi unic.
Orice societate cu răspundere limitată trebuie să aibă un sediu real constând
într-un spaţiu locativ determinat pe care-l ocupă în baza unui titlu legitim27.
Sediul social determină competenţa instanţelor judecătoreşti şi
constituie, potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat, criteriul pentru stabilirea naţionalităţii
persoanei juridice. Sediul mai constituie locul unde, în lipsă de stipulaţie
expresă, urmează să se execute contractul în toate cazurile când societatea are
calitatea de debitor sau, în terminologia legii, ea este “cel ce s-a obligat” (art. 59
C. com.).

26
Ion Niţă Stan , op. cit. , p.51.
27
Ibidem , p.52.
28
 Sediul social trebuie să fie, aşa cum a înţeles să precizeze
jurisprudenţa, un sediu real. Definiţia dată de Legea nr 105/1992 sediului real –
locul unde se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii
statutare – poate fi considerată ca valabilă şi în raporturile de drept intern.
Sediul nu este o simplă adresă şi cu atât mai puţin o căsuţă poştală, ci trebuie să
fie o aşezare efectivă, ceea ce impune existenţa unui spaţiu locativ determinat
pe care societatea comercială îl ocupă în baza unui titlu legitim.
Caracterul de permanenţă al sediului societăţii de loc statornic
(după expresia art. 13 din Decretul nr. 31/1954) nu înseamnă imposibilitatea
schimbării lui. O asemenea schimbare echivalează din punct de vedere juridic,
cu stabilirea unui nou sediu. Ea se va putea face în condiţiile modificării actului
constitutiv şi ale legii, cu publicitate prescrisă de Legea nr. 26/1990 prin
înregistrarea în Registrul comerţului a menţiunii referitoare la schimbarea
sediului.
Din faptul că Legea nr. 31/1990 ca şi art. 39 din Decretul nr.
31/1954 se referă la “sediul” persoanei juridice şi prin analogie cu principiul
unicităţii domiciliului, se poate trage concluzia că societatea comercială cu
răspundere limitată are un singur sediu principal. Cele arătate nu împiedică însă
societatea să aibă sedii secundare (sucursale, agenţii, etc.). Asemenea sedii sunt
calificate ca secundare, prin poziţie cu sediul principal. În privinţa schimbării
ulterioare a sediilor secundare şi a publicităţii corespunzătoare, se aplică
regulile sediului principal28.
Dovada sediului se poate face de societatea cu răspundere limitată
cu titlul de proprietate al societăţii asupra imobilului sau părţii din imobil
afectată sediului social; contract de închiriere vizat de circumscripţia financiară,
contract de subînchiriere a unui spaţiu pentru a fi folosit ca sediu; o prevedere
în actul constitutiv prin care asociatul arată că efectuează aport la capitalul

28
O. Căpăţînă , Societăţile comerciale , p.153.
29
social folosinţa unui spaţiu determinat, la dispoziţia exclusivă a societăţii
comerciale în curs de formare.
Pentru a fi complet, sediul trebuie să menţioneze strada şi numărul;
o schimbare a adresei reprezintă o modificare a actului constitutiv şi necesită
hotărârea adunării extraordinare.

D. Durata societăţii. Durata societăţii cu răspundere limitată nu

prezintă nici o particularitate. Ea trebuie indicată în actul constitutiv şi va putea
fi şi nelimitată. Dacă durata este limitată la un anumit număr de ani, clauza nu
este constrângătoare căci există posibilitatea prelungirii perioadei de
funcţionare29.
În dreptul italian, durata societăţii nu poate fi nelimitată, căci se
consideră că aceasta ar constrânge participanţii în ceea ce priveşte posibilitatea
de retragere, care nu ar putea fi acceptată decât în puţine cazuri prevăzute de
lege sau de actul constitutiv.Se consideră că menţionarea expresă în actul
constitutiv a duratei de funcţionare ar fi benefică şi în cazul societăţilor
comerciale din România.
E. Obiectul social. Obiectul social trebuie să fie ca pentru orice
altă societate licit şi posibil, societatea cu răspundere limitată prezentând
particularitatea de a se preta la orice tip de activitate comercială.
Actul constitutiv trebuie să arate obiectul societăţii sau obiectul
social, adică activitatea pe care societatea îşi propune să o desfăşoare pentru a
obţine beneficiile scontate30.
În practica judecătorească s-a statuat că nu constituie fapte de
comerţ şi, drept consecinţă, nu pot fi incluse în obiectul de activitate al unei
societăţi comerciale cu răspundere limitată :
 activităţile de învăţământ;

29
Ion Niţă Stan , op. cit., p.53.
30
Ion Niţă Stan , op. cit. , p.54.
30
  asistenţă socială şi îngrijiri medicale;
 activităţile având ca obiect “întrajutorarea bănească (casele de
ajutor reciproc)”31;
 cele privind acordarea de asistenţă juridică32.
Obiectul de activitate al societăţii trebuie să aibă un caracter
determinat. Prin urmare, actul constitutiv şi statutul societăţii cu răspundere
limitată trebuie să stabilească cu multă precizie activităţile ce urmează a fi
desfăşurate în timpul funcţionării societăţii, evitându-se formulări generale sau
echivoce.
Alături de condiţiile menţionate mai sus, obiectul social trebuie să
mai îndeplinească şi următoarele condiţii:
 să fie posibil de realizat, deoarece ad imposibilum nulla
obligatio;
 să fie licit şi moral, adică să nu contravină legii şi normelor
de convieţuire socială33
Trebuie numai să se ţină cont de anumite restricţii în domenii
expres prevăzute de lege; este vorba despre dispoziţiile Legii nr. 15/1990
privind desfăşurarea unor anumite activităţi numai de către regiile autonome,
ale Hotărârii Guvernului nr. 1323/1990 şi ale Legii nr. 58/1998 privind
activităţile din domeniul bancar, ale Legii nr. 31/1996 privind regimul
monopolului de stat.
În orice caz, în conformitate cu normele generale dictate pentru
orice tip de activitate comercială, obiectul trebuie indicat cu precizie şi trebuie
să posede caracterul posibilităţii, liceităţii şi determinării. Iliceitatea sau
caracterul contrar ordinii publice sau normelor legale determină nulitatea
absolută a actului constitutiv. În ipoteza unui obiect social complex, adică
31
Curtea Supremă de Justiţie , secţia economică şi comercială , dec. nr. 150/1992 în “Dreptul” nr.5-6/1993, p.139.
32
V. Pătulea , C. Turianu , Instituţii de drept economic şi comercial .Practică jurisdicţională , Ed. “Continent XXI “şi
“Universul”, Bucureşti, 1994, p. 374.
33
St. D. Cărpenaru , op. cit. , p.167.
31
rezultat dintr-o pluralitate de acte comerciale, iliceitatea chiar a unei singure
activităţi determină nulitatea întregului act constitutiv, nulitatea parţială fiind
exclusă.
În al doilea rând, orice schimbare a obiectului de activitate este de
competenţa adunării extraordinare şi e supusă omologării, cu dreptul asociaţilor
ce se opun schimbării de a se retrage din societate, cu rambursarea propriilor
părţi sociale.
În al treilea rând, încheierea unui act străin de obiectul social,
atrage răspunderea administratorilor şi permite societăţii să respingă efectele
actului demonstrând că terţul cocontractant în momentul încheierii actului nu a
fost de bună credinţă, ştiind că administratorul şi-a depăşit limitele propriei
competenţe.

F. Capitalul social. O altă categorie de clauze se referă la

capitalul social, părţile în care acesta este împărţit şi la aporturile cu care
fiecare asociat contribuie la constituirea societăţii cu răspundere limitată.
Este necesar ca actul constitutiv al societăţii să precizeze capitalul
subscris şi vărsat, în proporţiile admise de lege, precum şi aporturile care îl
compun, determinându-se contribuţia fiecărui asociat, în numerar sau în alte
bunuri, cu precizarea valorii, a modului de evaluare precum şi a datei fixate
pentru efectuarea vărsământului integral al capitalului subscris.
Capitalul social al societăţilor cu răspundere limitată reprezintă
expresia valorilor bunurilor aduse de asociaţi în societate, pentru formarea
patrimoniului social. El va avea o valoare minimă de 2.000.000 lei, valoare
stabilită prin actul constitutiv şi care rămâne stabilă pe toată durata de
funcţionare a societăţii (cu excepţia cazurilor de majorare sau reducere, în
condiţiile legii)34.

34
Ion Niţă Stan, op.cit., pag.56.

32
 Capitalul social se divide în părţi egale, cu o valoare minimă de
100.000 lei, părţi ce sunt considerate indivizibile faţă de societate, care nu
recunoaşte decât un proprietar pentru fiecare parte socială subscrisă şi vărsată.
Asociaţii vor fi trecuţi în registrul ţinut de administratori cu numărul de părţi
sociale pe care îl deţin şi vor dobândi un certificat constatativ al drepturilor lor.
Certificatul nu reprezintă un titlu transmisibil, deoarece părţile nu pot fi
reprezentate prin titluri negociabile. Aceasta nu înseamnă că părţile sociale nu
pot fi transmise altor persoane, dar cesiunea comportă reguli speciale, care vor
fi analizate ulterior.

G. Drepturile şi obligaţiile asociaţilor. Un capitol distinct în

cadrul actului constitutiv se referă la drepturile şi obligaţiile asociaţilor.
Calitatea de subscriitor al unui aport conferă persoanei fizice sau
juridice care contribuie la alcătuirea capitalului social îndeosebi dreptul de a
încasa dividende, cât şi obligaţia corelativă de a suporta eventualele pierderi
înregistrate de entitatea colectivă.
În societatea cu răspundere limitată trebuie specificat, în actul
constitutiv, modul de repartizare a părţilor sociale, cât şi cota fiecărui asociat la
beneficii şi pierderi. Obligaţiile asociaţilor privesc efectuarea aportului. În cazul
în care la încheierea actului constitutiv, capitalul subscris nu a fost vărsat, în
actul constitutiv trebuie să se arate termenele până la care asociaţii să efectueze
vărsământul privind întregul capital subscris. Aceştia vor avea putere de decizie
în cadrul adunării generale, vor contribui la realizarea obiectului de activitate,
vor beneficia de dreptul de a fi aleşi administratori, cenzori sau de a-i alege sau
revoca pe aceştia, vor putea efectua controlul gestiunii sociale, vor putea ceda
părţi sociale pe care le deţin altor persoane pe un preţ avantajos, vor putea cere
dizolvarea societăţii sau se vor retrage din aceasta pentru motive întemeiate şi,
nu în ultimul rând, se bucură de dreptul de a participa la beneficii.

33
 Pe de altă parte, asociaţii vor stipula în actul constitutiv obligaţiile
care îi revin fiecăruia. Ei trebuie să efectueze vărsămintele datorate, în
cuantumul, modalităţile şi la termenele prevăzute. Asociaţii au obligaţia de a
efectua prestaţiile în muncă la care eventual s-au angajat.

H. Conducerea şi gestiunea societăţii. Un alt capitol al actului

constitutiv reglementează modul de conducere şi gestiune curentă a societăţii
comerciale. Potrivit legii, în actul constitutiv, asociaţii trebuie să prevadă unele
elemente referitoare la administrarea societăţii, la luarea deciziilor în organele
de deliberare, precum şi la controlul asupra gestiunii societăţii. În cazul
societăţii cu răspundere limitată, administratorii pot fi asociaţi sau terţe
persoane desemnaţi fie prin actul constitutiv, fie de către adunarea asociaţilor
(art. 189 lit. b din Legea nr. 31/1990). Precizăm că revocarea administratorilor
ca şi numirea acestora printr-o hotărâre judecătorească, sau menţinerea în
funcţie a lor pe baza deciziei instanţei nu sunt valabile. În această situaţie
instanţa îşi depăşeşte competenţa, prin substituirea sa voinţei adunării generale
a asociaţilor35.
Actul constitutiv al societăţii cu răspundere limitată poate prevedea
alegerea unuia sau a mai multor cenzori (art. 194 al. 1, Legea nr. 31/1990).
Această facultate cunoaşte o limitare dacă numărul asociaţilor trece de
cincisprezece, când numirea lor este obligatorie. Dacă nu există cenzori,
controlul gestiunii se realizează (art. 194 alin. 4) de fiecare asociat care nu este
administrator al societăţii.

I. Dizolvarea şi lichidarea societăţii. În fine, actul

constitutiv va cuprinde şi o clauză referitoare la modalităţile de dizolvare şi
lichidare a societăţii cu răspundere limitată. De obicei, părţile se rezumă la a
cita art 222 – care cuprinde cauzele generale de dizolvare ale societăţilor
35
D. Ciobanu în Dreptul nr. 3/1994, p. 103-104.
34
comerciale – şi art. 224 – ce se referă la cazul special al dizolvării societăţii cu
răspundere limitată în situaţia când numărul asociaţilor se reduce la unul singur.
Procedura ce va fi urmată în caz de lichidare este cea prevăzută de
reglementările legii societăţilor comerciale.

J. Alte clauze. Clauze privind sucursalele societăţii. Dacă se

doreşte înfiinţarea de sucursale ale societăţii cu răspundere limitată, actul
constitutiv trebuie să cuprindă anumite menţiuni în acest sens. Astfel, în actul
constitutiv trebuie să se arate localităţile din ţară sau străinătate unde societatea
înfiinţează sucursale ori filiale (art. 7 din Legea nr. 31/1990).
Conţinutul actelor constitutive poate fi întregit şi cu clauze pe care
dispoziţiile Legii nr. 31/1990 le consideră opţionale. Astfel, de exemplu,
inserarea condiţiei speciale de retragere a unui asociat în conformitate cu art.
221.
Capitolul III

Procedura constituirii societăţii cu răspundere limitată

1. Întocmirea actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată

Reglementarea constituirii societăţii cu răspundere limitată

este relizată prin Legea nr. 31 / 1990, coroborată cu prevederile Legii nr. 26 /
1990.
Principalele etape de procedură, obligatorii pentru constituirea
legală a unei societăţi comerciale de acest tip sunt:
a) redactarea şi, eventual, autentificarea actului constitutiv;
b) întocmirea cererii de înmatriculare şi înscrierea menţiunilor
prevăzute de Legea nr. 31 / 1990 ;
c) obţinerea avizelor şi a actelor de autorizare;
35
 d) controlul legalităţii înmatriculării societăţii;
e) înscrierea societăţii în registrul comerţului;
f) publicitatea privind constituirea societăţii;
g) înscrierea fiscală a societăţii;
Îndeplinirea condiţiilor de procedură privind înfiinţarea
societăţii comerciale cu răspundere limitată, este un proces complex. Durata
acestuia poate fi uneori, destul de indelungată.
Pentru a se asigura viitoarei societăţi comerciale posibilitatea
de a indeplinii condiţiile preliminare pentru întemeierea sa valabilă, legiuitorul
îi recunoaşte, încă din această fază incipientă, un statut interimar, care
reprezintă situaţia juridică a acestei forme de societate comercială în formare.
La întocmirea înscrisului unic (actului constitutiv) asociaţii vor
alege între varianta înscrisului unic si varianta întocmirii contractului de
societate si a statutului. Când este vorba de o societate comercială cu
răspundere limitată cu asociat unic se întocmeşte numai statutul societăţii.
Forma scrisă este impusă de o serie de factori dintre care
menţionăm: alegerea asociaţilor, constituirea capitalului social, vărsarea
aportului la capitalul social, împărţirea beneficiilor, modul de funcţionare,
controlul activităţii societăţii, modificări ale statutului etc.
Actul constitutiv se va încheia în mod obligatoriu, în formă
autentică, în cazul în care este adus ca aport la capital un teren 36.
Când actul constitutiv se încheie în formă autentică, înscrisul
respectiv se prezintă notarului public de către administratorul desemnat de către
ceilalţi asociaţi.
În cazul în care, potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 76/ 2001,
se încheie numai un singur act constitutiv ,acesta trebuie să fie semnat de către
toţi asociaţii.
Actul constitutiv în formă scrisă urmează a fi completat cu o
36
Art.5, alin.5 din O.G. nr. 76 / 2001.
36
procedură de publicitate, ce se realizează în interesul terţilor. Aceştia, au
dreptul ca, în vederea încheierii unor afaceri cu respectiva societate cu
răspundere limitată, să cunoască conţinutul exact al actului constitutiv.
Potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/ 1954, chiar înainte de data
înregistrării actului constitutiv, societatea comercială cu răspundere limitată
dobândeşte capacitate juridică , calitate în care va putea să îndeplinească
obligaţiile legate de finalizarea înfiinţării societăţii.
Capacitatea juridică a societăţii cu răspundere limitată, în
această perioadă de provizorat este o capacitate de folosinţă restrânsă 37. Această
capacitate de folosinţă restrânsă se mai numeşte de unii autori, „mică
personalitate juridică”.
Mica personalitate juridică, astfel recunoscută, se
coroborează cu capacitatea de exerciţiu corelativă, tot anticipată, de care se pot
prevala în mod legitim persoanele desemnate să efectueze operaţiunile legate de
valabila întemeiere a societăţii comerciale respective.

2. Înmatricularea (înscrierea) societăţii

Odată cu întocmirea actului constitutiv s-a încheiat prima
etapă procedurală de constituire a societăţii.
În a doua etapă de constituire a societăţii cu răspundere
limitată, urmează a se verifica legalitatea actului constitutiv de către judecatorul
delegat în acest scop pe lângă registrul comerţului.
Judecătorul delegat, după ce verifică şi constată legalitatea
actului constitutiv, se va pronunţa printr-o încheiere, în care dispune
înregistrarea societăţii în registrul ţinut în acest scop.
Încheierea prin care s-a dispus înmatricularea (înregistrarea)

37
C. Stătescu, Drept civil ed. did. şi ped. , 1970, p. 427.

37
societăţii comerciale reprezintă o garanţie generală în ceea ce priveşte
respectarea legalităţii şi a desfăşurării unei activităţi conforme cu legea38.

Cererea de înregistrare (înmatriculare)

Înmatricularea (înscrierea) societăţii în registrul comerţului se
face în baza unei cereri adresate registrului comerţului, în a cărui rază teritorială
îşi va avea sediul societatea.
Această cerere trebuie introdusă în termen de 15 zile de la
data semnării actului constitutiv de către membrii sau de la data autentificării, în
cazul în care legea impune autentificarea actului constitutiv.
Cererea va fi semnată de administrator (art. 19 alin. (1) din
Legea nr. 26/ 1990).
Cererea se face pe un formular tipizat şi va cuprinde
următoarele menţiuni:
 actul constitutiv al societăţii;
 dovada efectuării vărsămintelor;
 actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură ,iar în cazul în
care printre ele figurează imobile, certificatul constatator al sarcinilor
de care sunt grevate;
 actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi
aprobate de asociaţi.
La primirea actelor la registrul comerţului, se înregistrează în
registrul comerţului cererea şi numărul de ordine din acest registru.
La primirea cererii de înscriere, referentul de la Oficiul
registrului comerţului va verifica dovada titlului legal de deţinere a spaţiului, în
care societatea va funcţiona (contract de vânzare-cumpărare, certificat de
moştenitor, contract de închiriere etc.).

38
I.Niţă Stan op. cit. , p.67.
38
 La depunerea cererii de înscriere, solicitantul va face dovada
achitării taxelor judiciare şi de timbru judiciar, precum şi a taxei pentru
operarea în registrul comerţului.
Prin modificarea Legii nr.31/1990, prin Ordonanţa de urgenţă
nr.32 / 1997, s-a introdus o nouă procedură pentru obţinerea autorizării
societăţii comerciale, s-a prevăzut ca avizele şi autorizaţiile necesare înfiinţării
societăţii vor fi solicitate de către Oficiul registrului comerţului, în termen de 5
zile de la înregistrarea cererii, iar autorităţile competente sunt obligate să emită
aceste acte în termen de 15 zile.

Controlul legalităţii înmatriculării

Controlul legalităţii actelor sau faptelor care, potrivit legii, se
înregistrează în registrul comerţului, la art. 36 al. 1 din Legea nr. 31/1990 se
exercită de justiţie printr-un judecător delegat. Prin noua reglementare
controlul se execută acum de către judecătorul-delegat la Oficiul registrului
comerţului, iar nu de către instanţa judecătorească aşa cum se prevedea în
reglementarea anterioară.
Judecatorul este delegat la Oficiul registrului comerţului la
începutul fiecărui an judecătoresc de preşedintele tribunalului dintre judecătorii
ce funcţionează la respectivul tribunal.
Obiectul controlului de legalitate care este exercitat de către
judecătorul-delegat îl reprezintă respectarea normelor imperative privind
constituirea societăţilor comerciale.
Judecătorul – delegat joacă un rol activ deoarece el poate
dispune efectuarea unor expertize, în contul părţilor, precum şi administrarea
altor dovezi.

39
 În cazul societăţii cu răspundere limitată care se înfiinţează
de către un asociat unic şi acesta aduce un aport in natură, valoarea acestui aport
urmează a se stabili pe baza unei expertize de specialitate 39, prin actul
autentificat de notarul public.
Expertizarea se va face de către experţi, adică de către
persoanele care figurează pe listele Corpului Experţilor Contabili Autorizaţi de
la fiecare judeţ. Legea nr.31 / 1990 prevede la art. 38 că nu vor putea fi experţi:
rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ori soţii acelora care au
constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor precum, şi acele persoane care
primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le deţin , altele decât aceea de
expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au
constituit aporturi în natură.
Raportul de expertiză va fi depus în termen de 15 zile la
Oficiul registrului comerţului unde va putea fi examinat de creditorii personali
ai asociaţilor sau de orice persoană interesată.
Judecătorul – delegat la oficiul registrului comerţului după ce
studiază toate înscrisurile ce i-au fost înfăţişate şi constată că s-au îndeplinit
toate cerinţele legii va autoriza constituirea societăţii comerciale prin încheierea
potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 31 / 1990. Încheierea va fi pronunţată
în termen de 5 zile de la îndeplinirea cerinţelor legale şi va fi editată pe
calculator, în mod cursiv, în cel puţin 3 exemplare, dintre care unul pentru
comerciant, unul pentru dosarul comerciantului de la Oficiul registrului
comerţului, iar al treilea se comunică Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului (O.N.R.C.).
Încheierea de înmatriculare va reda în cazul societăţii cu
răspundere limitată menţiunile prevăzute la art.7 din Legea nr.31/1990.
Judecătorul – delegat poate, dacă constată că nu sunt

3
9.I. Niţă Stan op. cit., p.70.

40
îndeplinite condiţiile legii, să respingă tot printr-o încheiere, motivat, cererea de
înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată. Motive pentru respingerea
cererii de înmatriculare pot fi necuprinderea în actul constitutiv a menţiunilor
prevăzute de lege pentru acest înscris existenţa unor clauze care încalcă
dispoziţii imperative ale legii, nu s-au îndeplinit cerinţele legale pentru
constituirea societăţii.
În termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii, persoana
interesată o poate ataca cu recurs. Recursul se va depune unde s-a făcut
înregistrarea urmând ca aceasta, în termen de 3 zile de la data depunerii, să o
înainteze tribunalului sediului societăţii, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt
judeţ, tribunalului acelui judeţ.
Cât priveşte motivele de recurs, acestea se pot depune cu
cel puţin două zile înaintea termenului de judecată.

Înregistrarea în registrul comerţului,ţinut la tribunalul judeţului

în care îşi are sediul societatea comercială40.
Înmatricularea se va efectua în termen de 24 de ore de la data la
care încheierea judecătorului-delegat a devenit irevocabilă.
Primul efect major al înmatriculării societăţii cu răspundere
limitată îl constituie dobândirea de către aceasta a personalităţii juridice.
Înmatricularea creează obligaţia în sarcina reprezentanţilor
societăţii cu răspundere limitată de a depune la Oficiul registrului comerţului
semnaturile lor în termen de 15 zile de la această operaţiune, dacă au fost numiţi
prin actul constitutiv, iar cei aleşi ulterior în termen de 15 zile de la alegere.
Dacă societatea cu răspundere limitată are sucursale, aceleaşi reguli enunţate
mai sus se aplică şi conducătorilor acestora (art. 45 al. 2 din Legea nr.31/1990).

40
O.U.G. nr.129/2002.
41
 Publicitatea constituirii societăţii
Publicitatea privind constituirea societăţii cu răspundere
limitată este o activitate pe care Oficiul registrului comerţului trebuie să o
săvârşească din oficiu. La art.16 din Normele P/608/1998 se prevede ca
solicitarea publicării în Monitorul Oficial al României a încheierilor
judecătorului-delegat prin care acesta dispune autorizarea şi înmatricularea
societăţii comerciale se face de Oficiul registrului comerţului pe cheltuiala
comerciantului. Încheierea de înmatriculare va purta şi data înmatriculării în
registrul comerţului. La cererea şi pe cheltuiala părţilor, actul constitutiv, vizat
de judecătorul-delegat, se publică în acelaşi Monitor Oficial al României, Partea
a IV-a integral sau extras.

Nerespectarea cerinţei publicităţii constituirii societăţii cu

răspundere limitată are drept consecinţă faptul că actele sau faptele pentru care
nu s-a îndeplinit această obligaţie legală nu vor putea fi opuse terţilor. Excepţia
o constituie situaţia în care societatea poate face dovada că aceştia aveau
cunostinţă de actele sau faptele în cauză.
De asemenea, potrivit art. 50 al. 2 din Legea nr. 31 / 1990
toate operaţiunile ce au fost efectuate de către societate înainte de a 16 – a zi de
la data publicării în Monitorul Oficial al României a încheierii judecătorului-
delegat nu sunt opozabile terţilor, care dovedesc ca au fost în imposibilitatea de
a lua cunoştinţă despre ele.

Înscrierea fiscală a societăţii

Cu privire la înscrierea fiscală a societăţii cu răspundere

limitată, la art. 17 din Normele P / 608 / 1998 se prevede că odată cu efectuarea
înmatriculării Oficiul registrului comerţului va transmite la direcţia generală a
42
finanţelor publice şi controlului financiar de stat o copie după încheierea de
înmatriculare a societăţii, în care se vor menţiona numărul şi data înmatriculării
în registrul comerţului. Această prevedere este aplicabilă şi în cazul în care
societatea cu răspundere limitată înfiinţează sucursale.

Dobândirea personalităţii juridice şi efectele acesteia

Data înmatriculării societăţii cu răspundere limitată în registrul

comerţului este considerată de lege ca fiind momentul dobândirii personalităţii
juridice de către aceasta, adică momentul când a aparut un nou subiect de drept.
Aceasta înseamnă că societatea cu răspundere limitată are o
organizare de sine-stătătoare, un patrimoniu propriu şi un scop determinat.
Dobândind personalitate juridică, societatea devine titulară de
drepturi si obligaţii, pe care le poate exercita sau asuma în nume propriu.
Principalele efecte ale dobândirii calităţii de persoana juridică a
societăţii cu răspundere limitată sunt urmatoarele: dreptul societăţii de a
participa în nume propriu la raporturile juridice; răspunderea societăţii pentru
obligaţiile sociale şi dreptul societăţii de a sta în instanţă în calitate de
reclamantă şi pârâtă41.

41
I. Niţă Stan op, cit., p. 74.
43
 Societatea cu răspundere limitată nu poate participa la orice
raporturi juridice, ci numai la acelea care corespund necesităţii realizării
obiectului ei de activitate aşa cum rezultă din actul constitutiv. Aceasta este o
consecinţă a aplicării principiului specialităţii capacităţii de folosinţă.
Societatea comercială a fost constituită în vederea efectuării de
acte de comerţ (art. 1 din Legea nr. 31/1990). Aceasta înseamnă că marea
majoritate a raporturilor juridice la care aceasta participă vor fi raporturi
comerciale.
Pentru că societatea cu răspundere limitată poate participa în nume
propriu la raporturile juridice, înseamnă că ea poate tot în nume propriu să-şi
asume şi obligaţii. Dacă ea nu îndeplineşte obligaţiile pe care şi le-a asumat va
răspunde şi pentru nerespectarea lor.
Întrucât societatea cu răspundere limitată are patrimoniu
propriu, distinct de cel al asociaţilor ce o compun, răspunderea va fi distinctă.
Asupra acestui patrimoniu creditorii sociali au un drept de gaj general.
Din punct de vedere contabil, patrimoniul societăţii cuprinde
atât activul social, cât şi pasivul. Patrimoniul societăţii nu se confundă cu
capitalul social42. Capitalul social este expresia valorică a aporturilor
asociaţiilor. În cursul activităţii comerciale a societăţii, el poate fi majorat sau
prin noi aporturi sau prin acumularea de beneficii care nu sunt distribuite sub
formă de dividende, ori dimpotrivă, poate fi diminuat ca urmare a pierderilor
suferite 43.
Patrimoniul social cuprinde toate drepturile şi obligaţiile
societăţii, şi el se măreşte în raport de beneficiile realizate şi se reduce sub
influenţa datoriilor asumate.
Bunurile aduse ca aport de asociaţi vor ieşi din patrimoniul

42
V. Pătulea, Patrimoniul societăţii comerciale, în „Dreptul” nr. 12/1995, p.3 si urm.
43
I. Niţă Stan op. cit., p. 76.
44
acestora şi vor trece în acela al societăţii. În concluzie , creditorii personali ai
asociaţilor nu-şi vor mai putea exercita dreptul de urmărire, indiferent dacă
titlurile lor de creanţă sunt sau nu anterioare constituirii societăţii44.
Patrimoniul societăţii cu răspundere limitată este constituit
atât din totalitatea aporturilor, cât şi din alte bunuri cu valoare patrimonială
dobândite ulterior de societate. Spre deosebire de capitalul social, el cuprinde
toate drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ce aparţin societăţii ca
exemplu firma, emblema, vadul comercial, dreptul de autor etc.
O problemă de maximă importanţă este aceea a garanţiei pe
care patrimoniul societăţii o asigură creditorilor acesteia.
Deşi capitalul social este considerat gajul general al
creditorilor societăţii, iar asociaţii societăţii cu răspundere limitată răspund
numai în limita aporturilor lor pentru datoriile asumate de societate, în realitate
aceasta garantează cu toate bunurile existente în momentul respectiv în
patrimoniul social45.
Angajarea răspunderii societăţii cu răspundere limitată
pentru obligaţiile asumate şi neexecutate va fi:
 civilă contractuală, dacă obligaţia îşi are izvorul dintr-un
contract;
 civilă delictuală, dacă ea este consecinţa săvârşirii de către
societate a unei fapte ilicite.
Indiferent dacă răspunderea este civilă contractuală sau
delictuală, angajarea acesteia se va face în condiţiile dreptului comun46.
Răspunderea societăţii este angajată dacă ea a fost legal
reprezentată, obligaţiile sociale urmărind a fi satisfăcute cu patrimoniul său.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 31 / 1990

44
I.L. Georgescu, op. cit., p. 144.
45
C. Lefter, op. cit., p. 147.
46
St. D. Cărpenaru, op. cit., pag.197.
45
rezultă că pentru obligaţiile sociale va fi angajată în principal răspunderea
societăţii cu răspundere limitată şi numai în subsidiar va fi angajată răspunderea
asociaţilor. Întinderea răspunderii asociaţilor în cazul acestei firme de societate,
se limitează la capitalul social subscris.
Prin urmare societatea cu răspundere limitată dobândeşte
personalitate juridică din momentul înmatriculării, adică devine titulară de
drepturi subiective şi obligaţii civile. În acest caz îi sunt aplicabile prevederile
art. 41 alin.1 Cod procedură civilă şi potrivit căreia „orice persoană care are
folosinţa drepturilor civile poate fi parte în judecată”.

Capitolul IV

Organele societăţii cu răspundere limitată

1. Precizări prealabile

Societatea cu răspundere limitată, ca orice persoană juridică,

îşi manifestă voinţa prin organele sale.
Voinţa socială se formează în organul de deliberare-
adunarea generală -, organ colectiv format din totalitatea asociaţilor.
Această voinţă este adusă la îndeplinire de organul executiv
– administratorul (administratorii) societăţii.
Controlul gestiunii sociale se realizează de asociaţi sau de

46
un organ specializat – cenzorii societăţii47.

2. Adunarea asociaţilor
Rolul adunării asociaţilor
Adunarea generală a asociaţilor este organul suprem al
societăţii cu răspundere limitată, ea fiind singura care poate modifica actul
constitutiv , numind totodată celelalte organe de funcţionare ale societăţii –
administratori şi cenzori.
Conform art. 186 al. 1 al Legii nr. 31 / 1990, hotărârile
asociaţilor se iau în adunarea generală.
Ca urmare a deliberărilor şi deciziilor adunării generale, se
naşte o voinţă a asociaţilor, o voinţă cu caracter colectiv, nu individual. Această
voinţă socială se concretizează în acte interne ale societăţii, care obligă pe toţi
asociaţii acesteia să o aducă la îndeplinire. În acelaşi timp, voinţa socială
exprimată prin hotărâri ale adunării obligă societatea ca subiect de drept, faţă de
terţi, prin reprezentanţii săi48.

Felurile adunării asociaţiilor

Atribuţiile adunării generale nu vor fi acordate celorlalte
organe ale societăţii, nici prin actul constitutiv, nici prin decizii ulterioare ale
asociaţilor. Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind activitatea adunării generale,
au, în consecinţă, un caracter imperativ.
Potrivit conţinutului art. 189 al Legii nr. 31 / 1990 se observă
că adunarea generală a asociaţilor are drept competenţe pe de o parte, adoptarea
deciziilor referitoare la gestiunea curentă şi funcţionarea societăţii (aprobarea
bilanţului; repartizarea beneficiilor; desemnarea, revocarea şi descărcarea

47
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 200-201.
48
I. Niţă Stan, op. cit., p. 86.
47
administratorilor şi cenzorilor de activitatea lor; urmărirea administratorilor şi
cenzorilor pentru daunele provocate societăţii), iar pe de altă parte, decizii
privind existenţa însăşi a societăţii ( dizolvare – art. 223 şi 224 al Legii nr. 31 /
1990, lichidare - art. 231 al Legii nr. 31 / 1990 sau fuziune – art. 233 alin. 1 şi 2
al Legii nr. 31 / 1990)49.
Puterile acestui organ de conducere cunosc anumite limite;
asociaţii se pot prevala de dreptul de vot pe care îl asigură părţile sociale, pot
ataca deciziile adunării, se pot retrage din societate etc.
În ceea ce priveşte caracterizarea adunărilor generale ca
fiind ordinare sau extraordinare, în cazul societăţilor cu răspundere limitată,
legea nu face distincţie între aceste adunări (aşa cum sunt ele prezentate în art.
110 din Legea nr. 31 / 1990 pentru societatea pe acţiuni).
Deşi legea nu face distincţie între adunarea generală
ordinară şi adunarea generală extraordinară, ea stabileşte condiţii de cvorum şi
majoritate diferite, în funcţie, de natura problemelor care fac obiectul
deliberării.

Atribuţiile adunării asociaţilor

Adunarea generală este organul suprem al societăţii cu
răspundere limitată, care decide asupra problemelor obişnuite privind viaţa
societăţii precum şi a schimbărilor fundamentale ce survin în activitatea
acesteia şi care se concretizează în modificări ale actului constitutiv.
Problemele principale asupra cărora adunarea generală este
obligată să decidă rezultă din coroborarea prevederilor art. 76, 77 şi 189 al. 1
din Legea nr. 31 / 1990 şi sunt următoarele:
 aprobă bilanţul contabil şi stabileşte repartiţia beneficiului net;
 desemnează pe administratori şi pe cenzori, îi revocă şi le dă
descărcare de activitatea lor;
49
I.Niţă Stan, op. cit.,p.87.
48
  decide urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele
pricinuite societăţii, desemnând şi persoana care să o exercite;
 modifică actul constitutiv;
 rezolvă divergenţele dintre administratorii societăţii;
 fixează puterile administratorilor şi remuneraţia acestora.
Pentru că adunarea generală este organul suprem de
decizie, ea va putea decide asupra oricărei alte chestiuni dacă legea nu-i
interzice expres acest lucru, iar hotărârea este valabilă, în condiţiile art.187 din
Legea nr. 31 / 1990.
Aşadar adunarea asociaţiilor se pronunţă în mod normal
asupra bilanţului anual, a dividendelor, a numirii administratorilor şi cenzorilor,
a bugetului de venituri şi cheltuieli, a programului de activitate al societăţii într-
o etapă viitoare.
Totodată, se aprobă structura organizatorică a societăţii,
respectiv numarul de posturi şi nivele de salarizare, hotărăşte realizarea de noi
investiţii, aprobă contractarea de împrumuturi bancare sau acordarea de credite.
Pe de altă parte, adunarea asociaţilor ia decizii privind însăşi
existenţa societăţii: mărirea sau micşorarea capitalului social, atragerea de noi
asociaţi, înfiinţarea de filiale, sucursale sau agenţii şi birouri de servicii, secţii
de producţie şi magazine în România sau pe terţe pieţe, fuziunea, divizarea sau
dizolvarea şi lichidarea societăţii, prelungirea duratei de funcţionare, cesiunea
de părţi sociale etc.
În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată
unipersonală, toate deciziile sunt de competenţa asociatului unic (art.13 din
Legea nr. 31 / 1990).
Noi atribuţii au fost stabilite adunării generale prin Legea nr.
15 / 1994 cu privire la amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
incorporale50. Potrivit acestei reglementări, adunarea asociaţilor va avea ca
50
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I , nr.80 din 29 martie 1994.
49
atribuţii: evaluarea mijloacelor fixe dobândite de societatea comercială cu titlul
gratuit, determinarea duratei de recuperare şi a nivelului de acoperire a valorii
neamortizate, alegerea unui anumit mod de amortizare, trecerea în conservare a
unor mijloace fixe sau scoaterea lor din funcţiune, includerea în cheltuielile de
exploatare a valorii bunurilor care nu fac parte din categoria mijloacelor fixe
supuse amortizării.

2.1 Convocarea adunării asociaţilor

Potrivit art. 190 alin. 1 al Legii nr.31 / 1990 adunarea
asociaţilor se va ţine la sediul societăţii. Este posibilă stabilirea de către asociaţi
a unui alt loc de ţinere a adunării prin aplicarea dispoziţiilor art. 110 alin. 2 al
Legii nr. 31 / 1990 care prevede expres pentru societăţile pe acţiuni posibilitatea
desfăşurării (ţinerii) adunării generale la sediul societăţii sau în localul ce se va
indica în convocare.
Important nu este locul unde se întrunesc asociaţii, ci ţinerea
adunării propriu-zise. Data adunării trebuie astfel fixată încât să asigure timpul
necesar ajungerii convocării la cunoştinţa asociaţilor.
În mod normal ,iniţiativa convocării aparţine administratorului.
Actul constitutiv trebuie să determine condiţiile în care va fi exercitat dreptul de
convocare. El poate impune administratorilor să acţioneze împreună,
corectitudinea convocării presupunând în acest caz concursul tuturor
administratorilor. De asemenea actul constitutiv poate decide că fiecare

50
administrator poate acţiona separat, având împuternicirea de a convoca
adunarea51.
Convocarea adunării poate fi iniţiată şi de un asociat sau un
număr de asociaţi ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social.
Convocarea adunării la cererea asociaţilor trebuie adresată evident
administratorilor, întrucât atribuţia convocării adunării este o obligaţie legală
pentru ei.
Dar art. 190 nu prevede cum pot fi constrânşi administratorii
ce nu dau curs efectiv cererii de convocare .În acest caz se consideră că se pot
aplica prin analogie prevederile art. 119 alin. 5 (referitoare la societatea pe
acţiuni), în sensul că instanţa de judecată competentă conform sediului social şi
sesizată de asociaţii ce au cerut convocarea, dacă în termen de o lună de la data
când au fost somaţi să o convoace administratorii nu au dat curs cererii, va
dispune întrunirea adunării52.
Forma şi conţinutul convocării sunt lăsate deplin la latitudinea
asociaţilor. Dacă nu, art. 190 alin. 3 al Legii nr. 31 / 1990 prevede că înainte cu
10 zile de data fixată pentru sedinţa adunării, administratorii vor înştiinţa pe
asociaţi prin scrisoare recomandată despre data şi locul adunării şi despre
ordinea de zi.
Problemele preciziei ordinei de zi nu trebuie privite foarte
restrictiv; există totuşi posibilitatea adunării de a hotărâ şi asupra unor probleme
ivite ulterior convocării. Astfel, revocarea administratorului şi înlocuirea lui ar
putea fi decise chiar dacă ordinea de zi menţiona decât o deliberare asupra
„gestiunii administratorului” sau „studiul situaţiei actuale a societăţii şi
administraţiei sale”53.
De regulă conţinutul ordinei de zi este fixat de administratorul

51
I. Niţă Stan op.cit., p.90.
52
Cornelia Lefter, Societatea cu răspundere limitată ,Lumina Lex 1998, p.98.
53
M. Sirtoli, op. cit., p.30.
51
însărcinat cu convocarea. Asociaţii nu pot cere înscrierea de proiecte de
rezoluţie pe ordinea de zi a adunării decât atunci când există în actul constitutiv
o clauză în acest sens.
Orice adunare convocată în mod neregulamentar poate fi
anulată. Neregula vizează de obicei modalităţile şi termenul de convocare;
convocarea este de asemenea nulă când un asociat nu a fost convocat şi nu a
asistat la sedinţa adunării, chiar dacă o hotărâre a fost adoptată cu unanimitatea
asociaţilor prezenţi.
Este interesant de precizat faptul că în dreptul italian asociaţii
reprezentând cel puţin o treime din capitalul social care se declară insuficient
informaţi asupra ordinii de zi pot cere o nouă dată pentru întrunirea adunării
generale, cu cel mult trei zile mai târziu faţă de prima convocare54.
În sfârşit, cenzorii societăţii sunt obligaţi să convoace
adunarea asociaţilor, când aceasta nu a fost convocată de administratori (art.
194 alin. 3 şi art. 158 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 31 / 1990).
Legislaţia franceză prevede ca alternativă la această
dispoziţie legală posibilitatea convocării adunării generale a asociaţilor de către
un mandatar, desemnat în justiţie; asemenea cerere poate veni de la orice
asociat, indiferent de fracţiunea de capital pe care o deţine. Desemnarea
mandatarului are loc prin ordonanţă a preşedintelui Tribunalului de comerţ.
Caracterul subsidiar al acestui mod de convocare a adunării presupune ca
reclamantul să-l fi somat pe administrator să procedeze la convocare. Locul
reuniunii adunării este determinat prin actul constitutiv. În lipsa dispoziţiilor
statutare, adunarea se reuneşte la sediul social sau în orice loc, cu condiţia ca
alegerea sediului de reuniune să nu fie dictată de intenţia de a vătăma vreun
asociat55.

54
Ibidem, p.31.
55
I.Niţă Stan, op. cit., p. 92.

52
 Fiecare asociat dispune de dreptul de acces la adunare. Orice
clauză din actul constitutiv care ar limita accesul la adunare subordonându-l
proprietăţii unei porţiuni determinate din părţile sociale, va fi considerată ca
inexistentă.
În fine, adunarea se consideră regulamentar constituită chiar
şi fără formalitatea convocării, când sunt prezenţi toţi asociaţii, administratorii
şi cenzorii (dacă aceştia există). Aceasta este aşa numita adunare totalitară, care
în general se întâlneşte în societăţile familiale sau constituie din puţini asociaţi,
adunare ce se întruneşte cu puţine formalităţi, întrucât asociaţii şi
administratorii sunt deja în cunoştinţa de cauză şi de acord asupra ordinii de zi.

2.2 Şedinţa adunării asociaţilor

Referitor la prezenţa asociaţiilor la adunarea generală
trebuie făcute următoarele precizări:
 asociaţii trebuie să participe personal la adunarea generală, dar
ei pot fi reprezentaţi de alţi asociaţi sau chiar de terţe persoane
care au o procură specială şi autentică privind reprezentarea la
acea adunare şi nu la alta, ce cuprinde opinia asociatului absent
faţă de problemele incluse pe ordinea de zi56.
 asociaţii care nu au capacitatea legală, precum şi persoanele
juridice-asociaţi, vor fi reprezentaţi prin reprezentaţii lor legali
care pot da, la rândul lor, procura altor asociaţi;
 procurile se vor depune în original la sediul societăţii;
 administratorii şi funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe
asociaţi, decât dacă fără votul lor nu se poate obţine majoritatea
cerută de lege pentru deliberările adunării generale.
56
O. Căpăţână, op. cit. p.316.
53
 Mandatul nu este permanent, el este acordat de obicei pentru
o singură şedinţă sau pentru două.
Atunci când unul dintre asociaţi este o altă societate
comercială, reprezentarea în adunare va aparţine administratorului acesteia sau
reprezentantului anume desemnat57.
Actul constitutiv poate interzice asociaţilor posibilitatea
reprezentării în adunare, dar această interdicţie nu poate privi reprezentarea
necesară care se referă la asociatul persoană juridică, minorul, falitul, interzisul,
etc.
Reprezentarea va apărea şi în situaţia când o parte socială a
fost dobandită prin succesiune de mai multe persoane, în indiviziune.
În ceea ce priveşte numirea unui preşedinte al adunării
asociaţilor, practica în materia comercială a consacrat o serie de modalităţi de
alegere; administratorii asociaţi pot fi numiţi presedinţi ai adunării prin rotaţie,
asociaţii care deţin cel mai mare număr de părţi sociale de asemenea, dacă
asociaţii deţin acelaşi număr de părţi, va putea fi numit preşedinte asociatul mai
în vârstă. Se precizează că nerespectarea acestor variante nu atrage evident
nulitatea deciziilor adunării. În cazul în care asociaţii sunt numai persoane
juridice, preşedintele poate fi din rândurile asociaţilor societăţii care deţine cel
mai mare număr de părţi sociale.
Preşedintele adunării va desemna dintre asociaţi doi sau mai
mulţi secretari. Aceştia trebuie să verifice lista de prezenţă a asociaţilor
participanţi arătând capitalul pe care-l reprezintă fiecare, îndeplinirea tuturor
formalităţilor cerute de lege şi actul constitutiv pentru ţinerea adunării. După
îndeplinirea formalităţilor preliminare, arătate, se trece la ordinea de zi (art.128
alin. 1 din Legea nr. 31 / 1990).
În afara asociaţilor şi a reprezentanţilor acestora, la şedinţele
adunării generale mai participă administratorii şi cenzorii, fără drept de vot însă.
57
I. Niţă Stan, op. cit., p.93.
54
 În ceea ce priveşte luarea deciziilor, în societatea cu
răspundere limitată, adunarea hotărăşte prin votul reprezentând majoritatea
absolută a asociaţilor şi părţilor sociale.
Principiul avut în vedere pleacă de la art. 188 alin. 1: „fiecare
parte socială dă dreptul la un vot”.
Hotărârile adunării generale se iau cu votul majorităţii
absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale (art. 187 alin. 1 din Legea nr. 31 /
1990).
Prin excepţie de la regula stabilită de art. 187 alin. 1
coroborat cu art. 188 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării
asociaţilor se iau:
 în unanimitate – când este vorba de modificarea actului
constitutiv;
 conform art. 197 alin. 2 prin votul asociaţilor reprezentând trei
pătrimi din capitalul social – când este vorba de transmiterea
părţilor sociale către terţi.
Daca majoritatea nu s-a întrunit, se realizează o nouă
convocare, deciziile fiind luate de această dată, prin votul favorabil al
asociaţilor prezenţi, indiferent de numărul lor şi al părţilor sociale deţinute de
aceştia.
Dreptul de vot nu poate fi cedat, orice clauză contrară fiind
ilicită şi, deci nulă58.

2.3 Hotărârile adunării asociaţilor

În aplicarea principiului majorităţii care stă la baza funcţionării
societăţii comerciale, hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi
asociaţii, chiar dacă au votat contra sau nu au luat parte la adunare.
Pentru hotărârile luate de adunarea asociaţilor legea nu cere
58
I.Niţă Stan op. cit., p.96.
55
expres aducerea la cunoştinţa terţilor. Cu toate acestea, ele trebuie înregistrate la
registrul comerţului, dacă se referă la acte sau fapte a căror înregistrare este
prevazută de lege (art. 21 din Lege nr. 26 / 1990).
Specifică societăţii cu răspundere limitată este posibilitatea
admisă de lege a votului prin corespondenţă (scrisoare, telegrama, telex, etc.) de
către asociaţi (art. 186 al. 2 din Legea nr. 31 / 1990). În acest caz textul
hotărârilor propuse ca şi documentele necesare informării asociaţilor sunt
adresate fiecăruia prin scrisoare recomandată. Asociaţii dispun astfel de un
termen minim de 10 zile, începând cu data trimiterii proiectelor de hotărâri,
pentru a opta asupra votului. Procesul-verbal de deliberare trebuie să
menţioneze că această consultare a avut loc în scris şi lui îi trebuie anexat
răspunsul fiecărui asociat. Se consideră că semnarea de către toţi asociaţii a
unui proces-verbal conţinând rezoluţii care nu au fost supuse unei adunări
generale, valorând drept aprobare a acestor decizii, ar reprezenta o modalitate
de lucru ce ar aduce o supleţe incontestabilă în funcţionarea zilnică a societăţii.
Administratorii care au şi calitatea de asociaţi nu vor putea
vota în legatură cu hotărârile privind descărcarea gestiunii lor sau o problemă ce
se referă la persoana sau activitatea lor în cadrul societăţii. Dacă sunt posesori a
cel puţin jumătate din capitalul social, fără votul lor neputându-se forma
majoritatea cerută de lege pentru luarea unei decizii ei pot vota pentru hotărâri
privind bilanţul şi contul de profit şi pierderi.
Asociatul unic al societăţii cu răspundere limitată, conform
art. 13 alin.1 din Legea nr.31 / 1990, drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit
legii, adunării generale şi poate lua orice decizie găseşte de cuviinţă fără
încălcarea actului constitutiv şi a legii.
Un aspect aparte este acela al conflictului de interese între
societate şi asociaţii săi. În mod normal, interesul societăţii coincide cu cel al
asociaţilor, căci patrimoniul social şi obiectul de activitate sunt subordonate

56
scopului obţinerii unui profit maxim şi posibilităţii de distribuire de dividende
cât mai substanţiale. Dacă interesele celor două părţi nu coincid, unul din
asociaţi având interese contrare într-o altă afacere cu acelaşi obiect, este necesar
ca asociatul în cauză să nu participe la deliberări în ceea ce priveşte actul
respectiv.
Deliberările asociaţilor se consemnează într – un proces
verbal. Acest document este semnat de administratori şi va cuprinde data şi
locul reuniunii, numele şi prenumele preşedintelui, numele şi prenumele
asociaţilor prezenţi şi a părţilor sociale deţinute de fiecare asociat, documentele
şi rapoartele ce au fost supuse adunării, un rezumat al deciziilor etc.
Hotărârile adunării generale care s-au luat cu încălcarea
prevederilor legale sau a actului constitutiv vor putea fi atacate în justitie de
asociaţii care s-au opus deciziei sau nu au fost prezenţi la adunare.
Potrivit art. 191, „dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce
priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi societăţilor
cu răspundere limitată”. Ca atare în temeiul art. 131 al. 2 din Legea nr. 31 /
1990 pot fi atacate în justiţie următoarele hotărâri:
 hotărârile contrare actului constitutiv, adică acelea care pot
aduce atingere, spre exemplu, patrimoniul societăţii prin
încheierea de acte juridice nefavorabile;
 hotărârile contrare legii, adică potrivnice unor norme legale cu
caracter imperativ.
Potrivit art. 190 al Legii nr. 31 / 1990 asociaţii pot fi
convocaţi cu cel putin 10 zile înainte de ziua fixată pentru şedinţa adunării
generale. Nerespectarea acestei dispoziţii poate constitui motiv pentru atacarea
în justiţie a hotărârii adoptate.
Acţiunea în anulare se introduce de către asociaţii care nu au

57
luat parte la adunare sau au votat contra în termen de 15 zile de la data
publicării în Monitorul Oficial. Competenţa aparţine instanţei în a cărei rază
teritorială se află sediul societăţii.
Dacă cererea este depusă de un asociat, el va anexa pentru
justificarea acestei calităţi, certificatul emis de către societatea comercială. În
plus, dacă acţiunea în anulare este introdusă de toţi administratorii care au
dreptul de a reprezenta societatea şi din acest motiv societatea nu are
reprezentant, preşedintele instanţei va desemna dintre ceilalţi asociaţi, un
reprezentant care va îndeplini acest mandat până când adunarea generală
convocată în acest scop, va alege alt reprezentant.
Odată cu înregistrarea acţiunii în anulare, reclamantul poate
cere preşedintelui instanţei, suspendarea hotărârii atacate (art. 132 al. 1 din
Legea nr. 31 / 1990).
Preşedintele instanţei, încuviinţând cererea, poate obliga pe
reclamant la o cauţiune (art. 132 al. 2 din Legea nr.31/1990).
Ordonanţa de suspendare poate fi atacată (separat de
hotărârea asupra acţiunii în anulare), cu recurs în termen de 5 zile de la
pronunţare (art.132 al. 3 din Legea nr. 31 / 1990).
Cererea pentru anularea hotărârii adunării generale se
judecă cu citarea reclamantului şi a societăţii în camera de consiliu.
Hotărârea pronunţată de instanţă, rămasă definitivă, prin
care este anulată hotărârea adunării generale, se publică în Monitorul Oficial
(prin grija administratorului societăţii sau a oricărui asociat interesat – aşa cum
rezultă din art. 131 alin. 7 al Legii nr. 31 / 1990, coroborat cu art. 22 al Legii
nr.26 /1990 – devenind opozabilă de la data publicării59.

3. Administratorii societăţii cu răspundere limitată

59
I. Niţă Stan op. cit., p.101.
58
 Desemnarea. Spre deosebire de adunarea generală, “un organ fără
rezonanţă în raporturile cu terţii ,o entitate oarecum abstractă, care se manifestă
în general în cercul închis al societăţii, în relaţiile interne toată răspunderea
conducerii societăţii apasă pe administratori” 60.
Potrivit art.192 al. 1 din Legea nr.31/1990, societatea este
administrată “de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi
numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală ”.
În societatea cu răspundere limitată, numirea şi revocarea
administratorilor constituie o prerogativă a adunării generale ; iniţial, aceştia
sunt desemnaţi prin actul constitutiv. Desemnarea administratorului se face prin
aprecierea, uneori chiar subiectivă a calităţilor personale de bun organizator , de
bun comerciant. Alteori, desemnarea administratorului se face după o apreciere
obiectivă care poate rezulta ca urmare a unui concurs de aptitudini manageriale.
Dacă administratorul nu corespunde exigenţelor asociaţilor, aceştia îl pot revoca
fără nici o explicaţie.
Chiar dacă prin actul constitutiv se fixează anumite coordonate
privind durata mandatului, puterile administratorilor, modul lor de lucru, acesta
poate fi ulterior modificat prin hotărâre a adunării asociaţilor.
Atunci când au fost investiţi în funcţii în baza actului constitutiv
vor fi individualizaţi prin clauza specifică şi se vor preciza puterile lor ( art.7 lit.
e ) şi art.192 al.1 din Legea nr.31./1990).
Dacă ei au fost desemnaţi ulterior începerii activităţii, adunarea
generală îi va alege, cu votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi
părţilor sociale61 (art. 189 lit.b) din Legea nr. 31/1990).

60
I.L.Georgescu,op. cit. , vol. 2, p.464.
61
St. D. Cărpenaru, op. cit., p.331.
59
 Capacitatea, onorabilitatea. Funcţia de administrator poate fi
exercitată de o persoană fizică, ce are capacitatea de exerciţiu deplină şi este sau
nu asociat al societăţii sau de către o persoană juridică. Persoana juridică va
răspunde solidar cu reprezentantul său în aceleaşi condiţii prevăzute de lege
pentru administratorul persoană fizică. În situaţia când persoana juridică îşi
revocă reprezentantul, ea are obligaţia de a desemna un înlocuitor.
Administratorul trebuie să aibă deplină capacitate civilă, deci
majorul aflat sub tutelă nu poate deţine o asemenea funcţie în nici o formă de
societate comercială. Pentru persoanele căsătorite, fiecare dintre soţi poate să
fie administrator; cei doi soţi pot fi de altfel administratori ai aceleaşi societăţi
ai căror singuri asociaţi sunt.
În cazul în care administratorul nu este asociat, între societatea cu
răspundere limitată şi acesta intervine un raport juridic de muncă, raport supus
reglementărilor din dreptul muncii. Evident în baza dreptului de reprezentare,
administratorul va fi supus şi regulilor privind contracul de mandat (art. 72 din
Legea nr. 31 / 1990 ). 62.
Potrivit art.135 din Legea 31 / 1990 , nu pot fi adminstratori cei
care nu pot dobândi calitatea de fondatori.Art. 6 al. 2 al aceleiaşi legi prevede că
nu pot fi fondatori acele persoane care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au
fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere ,fals ,uz de fals,
înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită , precum şi
pentru alte infracţiuni prevăzute de lege. Aceste prevederi au în vedere
administratorii de la orice formă de societate.
Aşadar, persoanele menţionate beneficiază de prezumţia de
nevinovăţie.63 Lipsa onorabilităţii poate avea ca efect, la data înfiinţării unei
societăţi comerciale respingerea cererii de autorizare a constituirii societăţii de
către judecatorul delegat ; dacă însă ulterior constituirii societăţii comerciale, un
62
St. D. Cărpenaru, Administrarea societăţilor comerciale în reglementarea Legii nr.31/1990,”Revista de Drept
comercial”, nr. 2/1993,p.31.
63
I. Niţă Stan op. cit., p. 104.
60
administrator este condamnat definitiv pentru una din infracţiunile prevăzute de
art.6 din Legea nr. 31/1990, este atributul adunării generale a asociaţilor să-l
înlocuiască, fără ca aceasta să aibă efecte asupra existenţei societăţii
comerciale.
În ceea ce priveşte cetăţenia administratorilor , legea nu impune
nici o restricţie în cazul societăţii cu răspundere limitată. Străinii beneficiază în
România de regimul naţional, bucurându-se de toate drepturile civile ale
cetăţenilor români, mai puţin drepturile politice ; rezultă că ei pot fi
administratori în societăţile cu răspundere limitată de naţionalitate română atâta
timp cât actul constitutiv nu interzice acest lucru. 64
Administratorii unei societăţi comerciale nu pot primi, fără
autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi
concurente sau având acelaşi obiect de activitate,nici să facă acelaşi fel de
comerţ ori altul concurent, pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice
sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
În practică un angajat poate fi administrator, cu excepţia calităţii de
administrator unic al societăţii deoarece, în acest caz, în calitate de salariat cu
contract de muncă, el ar fi subordonat lui însuşi.65

Publicitatea. Exercitarea funcţiei de administrator nu poate fi

realizată totuşi, mai înainte de efectuarea publicităţii impuse de lege în
beneficiul terţilor. Procedural, publicitatea numelui administratorului ales de
adunarea generală se realizează prin înscrierea în registrul comerţului a actului
adiţional bazat pe procesul verbal al adunării ce a hotărât asupra alegerii dacă el
nu a fost desemnat prin actul constitutiv. Realizarea publicităţii presupune, în
afara înscrierii numelui persoanei ce va fi administrator, şi depunerea
semnăturii acestei persoane la registrul comerţului. Dacă administratorul este

64
I.Niţă Stan op. cit., p.104.
65
I. Niţă Stan op. cit., p. 105.
61
numit prin actul constitutiv, el trebuie să depună semnatura în termen de 15 zile
de la data înmatriculării societăţii comerciale (art.45 al.1, din Legea nr.31 /
1990). Trebuie avut în vedere faptul că nu toţi administratorii societăţii sunt
obligaţi să depună semnăturile, ci numai cei care au fost împuterniciţi să
reprezinte societatea.
Cât priveşte depunerea specimenului de semnătură, ea se
realizează în una din modalităţile prevăzute de lege; administratorul desemnat
ca reprezentant al societăţii va semna în registrul comerţului, în prezenţa
judecătorului delegat sau conducătorului oficiului registrului comerţului ori a
înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura ; în absenţa reprezentantului
în cauză, semnatura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea acesteia,
legalizată de notariatul public(art. 8 al.3 din Normele P / 608 / 733 / 1998).

Durata mandatului administratorilor este stabilită de asociaţii

majoritari la desemnarea acestora. Legea nr.31 / 1990 nu prevede perioada
pentru care sunt numiţi administratorii în cazul societăţii cu răspundere limitată,
asociaţii având drept la liberă opţiune.
La expirarea duratei mandatului, administratorii pot fi realeşi, dacă
prin actul costitutiv nu sa prevăzut altfel.

Garanţia. Administratorul este obligat să depună o garanţie pentru

buna sa gestiune şi în scopul, eventual, de a despăgubi societatea pentru
pagubele provocate de activitatea sa. Cuantumul garanţiei se stabileşte la limita
minimă, baza de calcul fiind valoarea unei părţi sociale sau orice alt criteriu.
Garanţia se depune în modul stabilit prin actul constitutiv sau hotărârea adunării
generale a asociaţilor şi se restituie administratorului la termenul fixat de
adunarea generală sau actul constitutiv de regulă după ce îl descarcă de
gestiunea efectuată. Restituirea garanţiei nu exclude răspunderea

62
administratorului pentru eventualele pagube cauzate societăţii (art.189 al. 1 lit.
c) din Legea nr. 31/1990) şi descoperite după încetarea mandatului său.

Remunerarea. În general, funcţiile sunt remunerate şi decizia de

remunerare este luată fie prin actul în virtutea căruia administratorul a fost
numit, fie printr-o decizie ulterioară luată de asociaţi în forma obişnuită. Pentru
a permite o modificare mai uşoară a remunerării, actul constitutiv indică de cele
mai multe ori doar principiul unei remunerări, fără a determina totalul ei. Acest
total este fixat printr-o decizie ordinară a asociaţilor, fără să fie nevoie să se
procedeze la o modificare a actului constitutiv.
Atunci remuneraţia administratorului este stabilită prin decizie
colectivă, el nu participă la votul relativ la această problemă, chiar dacă are
calitatea de asociat cu drept de vot pentru că este o problemă care are în vedere
însăşi persoana lui.66
Administratorul poate să ceară în justiţie ca remuneraţia sa să fie
fixată ori majorată, atunci când asociaţii refuză în mod sistematic să soluţioneze
problema, pentru că în materie comercială mandatul nu este gratuit, iar plata sa
trebuie să fie, de regulă, proporţională cu diligenţa depusă.
Remuneraţia acordată administratorului poate fi mai întâi
constituită dintr-un salariu fix. Recurgerea la un salariu proporţional este mai
frecventă. Poate fi vorba de o remuneraţie fie total, fie parţial proporţională cu
beneficiile realizate sau cu cifra de afaceri. 67
În plus, faţă de salariul direct ataşat funcţiei administratorului,
diverse retribuţii complementare pot fi acordate : avantaje în natură (locuinţă,
vehicul,etc.) , rambursarea cheltuielilor angajate pentru exercitarea mandatului
său, indemnizaţii sau gratificaţii excepţionale.

66
I. Niţă Stan op. cit., p. 107.
67
I. Niţă Stan op. cit., p. 108.
63
 Natura juridică a raportului dintre societate şi administrator.
În concepţia Legii nr.31/1990, raporturile dintre administrator şi societatea
comercială sunt raporturi de mandat. Mandatul încredinţat poate avea un
temei diferit. Cel mai adesea el se grefează pe calitatea de asociat a
administratorului. Excepţional mandatul poate avea ca suport contractul de
muncă, în cazul în care administratorul este o persoană care nu are calitate de
asociat. Cât priveşte conţinutul mandatului, el este în primul rând contractual
(obligaţiile administratorului rezultă din împuternicirile date de asociaţi şi
concretizate în actul constitutiv ori în hotărârile adunării generale). Conţinutul
mandatului dat administratorului nu este însă exclusiv contractual. Interesul de
ordine publică al reglementării juridice a societăţii comerciale impune ca unele
obligaţii să fie reglementate de lege. Acest lucru rezultă din chiar art.72 din
lege, care dispune că obligaţiile şi răspunderea administratorului sunt
reglementate, pe lângă dispoziţiile referitoare la mandat şi de dispoziţii speciale
prevăzute de legea societăţilor comerciale.
Acestă dublă natură – contractuală şi legală – a obligaţiilor şi
răspunderii defineşte funcţia de administrator al societăţii comerciale şi, în
acelaşi timp, o deosebeşte de alte funcţii juridice.
Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost conferită
administratorului. Deci, prin voinţa asociaţilor, mandatul administratorilor
poate fi limitat la gestiunea internă a societăţii sau poate să cuprindă şi puterea
de reprezentare, caz în care administratorul este împuternicit să angajeze
societatea în raporturile cu terţii.68 Acestă distincţie are la bază principiul
general potrivit căruia reprezentarea nu este de esenţa mandatului, ci de natura
sa. În principiu puterea de reprezentare trebuie să fie conferită în mod expres,
prin arătarea administratorului care este reprezentantul societăţii. Excepţional,
în cazul societăţii cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea

68
I. Niţă Stan op. cit., p. 109.
64
aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţia contrară în actul constitutiv
(art.75 şi art. 192 alin. 3 din Legea nr. 31/1990).

Încetarea funcţiei de administrator. În privinţa încetării funcţiei

de administrator, legea distinge revocarea acestuia şi renunţarea la atribuţiile
încredinţate, decesul sau intervenirea incapacităţii administratorului.
Potrivit art. 189 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, adunarea
generală a asociaţilor “desemnează pe administratori şi cenzori, îi revocă şi le
dă descărcarea de activitatea lor”.
Administratorii aleşi de adunarea generală vor putea fi revocaţi
prin votul reprezentând majoritatea absolută a capitalului social numai dacă
administratorii au fost desemnaţi ulterior constituirii prin hotărârea adunării
asociaţilor. Atunci când au fost desemnţi prin actul constitutiv, revocarea se
face cu votul unanimităţii asociaţilor. Revocarea poate interveni în orice
moment şi independent de culpa administratorului, acesta putându-se adresa
instanţei cu o acţiune în daune, nu şi pentru reintegrarea în funcţie.
Legea nr.31/1990 nu prevede nici o dispoziţie specială privind
demisia administratorului. El poate renunţa liber la funcţia sa de mandatar,
conform regimului juridic al mandatului de drept comun.
O notificare a demisiei ar trebui să fie adresată celorlalţi
administratori, în cazul pluralităţii de administratori sau asociaţilor în cazul
administratorului unic. Această notificare are ca scop de a permite asociaţilor să
procedeze la înlocuirea administratorului în cel mai scurt termen. Practicarea
demisiilor în alb, care constă în a cere administratorului să semneze în
momentul numirii sale o scrisoare de demisie a proliferat în cazul societăţii
comerciale şi nu numai.69
În ceea ce priveşte încetarea funcţiei de administrator

69
I. Niţă Stan op. cit., p. 110.
65
pentru scadenţa termenului prevăzut în actul constitutiv, ea are efect de la data
la care noul administrator (inclusiv cel unic) a acceptat funcţia.
Avertismentul administratorului în cauză nu este necesar când el
este revocat; condiţionarea revocării de acordul persoanei în cauză ar conferi
administratorului inamovabilitatea, mai ales ţinând cont de situaţia întâlnită
frecvent în practică, potrivit căreia adunarea generală, odată cu numirea
administratorilor stipulează în hotărâre şi perioada pentru care aceştia au fost
aleşi.
În cadrul societăţii unipersonale, administratorul asociat unic este
practic irevocabil, deoarece revocarea pentru juste motive poate fi cerută numai
de către asociat.
Dacă înlocuirea administratorilor comportă şi schimbări în privinţa
capacităţii de reprezentare legală a societăţii, va fi necesară comunicarea, la
registrul comerţului, a modificării, a schimbărilor în ceea ce priveşte pe cel sau
cei în drept să reprezinte societatea70.

3.1 Exercitarea funcţiei de administrator

Modul de lucru al administratorilor. În cazul societăţilor cu
răspundere limitată Legea nr. 31/1990 nu stabileşte organe speciale de
administrare precum cele de la societăţile de capitaluri. Legea nr.31/1990
cuprinde anumite dispoziţii referitoare la modul de lucru al administratorilor.
De regulă actul constitutiv cuprinde clauze privind activitatea în comun a
administratorilor dar există posibilitatea ca aceste clauze să lipsească.
Când în actul constitutiv nu s-a prevăzut în mod expres modul de
lucru în comun al administratorilor, ei vor putea acţiona în numele societăţii şi
individual, în ceea ce priveşte activităţile de comerţ obişnuite. Pentru operaţiuni
de importanţă capitală pentru viaţa societăţii, vor decide împreună toţi

70
I. Niţă Stan op. cit., p. 111.
66
administratorii, iar dacă se ivesc divergenţe între aceştia, vor decide asociaţii
majoritari ai societăţii cu răspundere limitată cu condiţiile de cvorum cunoscute.
Sancţiunea nerespectării de către administratori a dispoziţiilor
Legii nr. 31/1990 constă în suportarea eventualelor pagube ce ar prejudicia
societatea prin actele încheiate.
Art. 192 din lege prevede că societatea cu răspundere limitată
poate fi administrată de unul sau mai mulţi administratori. Când este
administrată (gestionată) de un administrator unic, acesta concentrează puterea
de decizie asupra diferitelor operaţiuni ce trebuie încheiate pentru gestiunea
societăţii şi aceea de punere în practică a hotărârilor luate.
Administratorul unic, ca şi ceilalţi administratori, este numit de
adunare, iar prima dată prin actul constitutiv. El rămâne în funcţie pe durata
prevăzută în actul constitutiv sau de către adunarea generală, durată care poate
fi până la revocare sau poate înceta şi prin demisie, deces, imposibilitatea de a
mai exercita această funcţie (incapacitate, boală ,dispoziţiile legii etc. ).71

Obligaţiile administratorului.
În baza dispoziţiilor legale, ale actului constitutiv şi hotărârilor
adunării generale, precum şi în baza unui eventual contract de muncă,
administratorii îşi asumă o serie de obligaţii specifice funcţiei pe care o
îndeplinesc.
Unele obligaţii privesc însăşi constituirea societăţii, iar altele
funcţionarea acesteia.
Dintre obligaţiile care privesc constituirea societăţii se
consemnează obligaţia de a îndeplini formalităţile necesare constituirii
societăţii, de a depune specimene de semnatură la registrul comerţului, în cazul
în care au fost desemnaţi reprezentanţi ai societăţii, precum şi obligaţia de a

71
I. Niţă Stan op. cit., p. 113.
67
prelua de la asociaţi şi de a păstra documentele şi corespondenţa privind
constituirea societăţii.
Principala obligaţie a administratorilor este aceea de a administra.
Potrivit art. 70 alin. 1, ei au dreptul şi obligaţia de a face toate operaţiile ce se
impun pentru aducerea la îndeplinire a obiectivului societăţii. În acest scop,
administratorii execută acte generale şi speciale de administrare, cât şi actele de
dispoziţie necesare bunei gestionări a afacerilor societăţii. În conformitate cu
art. 70 alin. 2, au obligaţia să participe la toate adunările generale.
Administratorii au obligaţia de a urmării efectuarea de către
asociaţi a vărsămintelor datorate. Art. 73 alin. 1 stabileşte răspunderea solidară
a administratorilor pentru realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi.
Art. 193 prevede obligaţia administratorilor de a ţine un registru al
asociaţilor care cuprinde: numele şi prenumele, domiciliul, respectiv denumirea
şi sediul asociaţilor, partea de capital social a fiecăruia , transferul părţilor
sociale sau orice modificare privitoare la acestea.
Tot în art. 73 este stabilită obligaţia administratorilor de a întocmi
bilanţul societăţii şi contul de profit şi pierderi, de a asigura repartizarea
beneficiilor şi plata dividendelor în condiţiile legii. În calitate de organe de
execuţie, administratorii au obligaţia de aduce la îndeplinire hotărârile adunării
asociaţilor şi de îndeplini toate îndatoririle prevăzute în actul constitutiv sau
care sunt prevăzute de lege.
Administratorii mai au obligaţia generală de abţinere (generată de
normele deontologice referitoare la administratori) de la anumite acţiuni de
natură să creeze suspiciune împotriva lor sau să lezeze interesele societăţii
comerciale pe care o gestionează sau al asociaţilor din acea entitate colectivă.

Puterile administratorului. În raporturile cu terţii administratorul

este investit cu toate puterile care îi permit să acţioneze în numele societăţii în

68
orice împrejurare, cu excepţia puterilor pe care legea le rezervă expres adunării
asociaţilor. Această putere generală, este întărită de menţiunea legală-care
distinge societatea cu răspundere limitată de societăţile în nume colectiv sau în
comandită simplă-după care societatea este angajată chiar dacă actele încheiate
de administrator nu intră în obiectul social ( art. 55 alin. 1 din Legea 31/1990).
Excepţie fac evident actele(contractele) pentru care este necesară o
autorizaţie prealabilă a adunării generale, cum ar fi vânzarea de imobile sociale
sau de fond de comerţ, constituirea de asigurări pe bunurile sociale sau aportul
la o societate a unei părţi a bunurilor sociale ( art. 143 din Legea 31/1990 ).
Limitarea puterilor poate rezulta şi din cererea unei autorizaţii pentru operaţii ce
angajează societatea dincolo de o sumă fixată prin actul constitutiv.
De asemenea, administratorii nu pot contracta, fără autorizarea
adunării generale ori a asociatului unic împrumuturi în contul societăţii, să
constituie ipoteci asupra imobilelor sociale, să amaneteze fondul de comerţ
etc.72

Reprezentarea. Potrivit art.75 şi 192 alin. 3 din lege, fiecare

administrator are dreptul de a reprezenta societatea în raporturile cu terţi, afară
de stipulaţie contrară prevăzută în actul constitutiv.
Administratorii care au şi dreptul de a reprezenta societatea trebuie
să dovedească, pe lânga condiţiile de studii şi moralitate, îndeplinirea unor
practici de specialitate în domeniul în care se exercită comerţul, în raport cu
studiile pe care le posedă.
O atribuţie specială ce decurge din calitatea de reprezentant a
administratorului este aceea de a sta în instanţă ca reclamant, sau pârât în
numele societăţii .73

72
M. Paşcu, S . Angheni, C. Lefter- Societăţile comerciale, Tribuna Economică, nr. 6, Bucureşti, 1995.
73
I. Niţă Stan op. cit., p. 117.
69
 Administratorul care are dreptul de a reprezenta societatea nu
poate transmite acest drept altei persoane decât dacă această facultate i-a fost
acordată în mod expres. În cazul încălcării acestei prevederi societatea poate
pretinde de la acest substituit beneficiile realizate din operaţiune.
Administratorul răspunde solidar cu persoana care l-a substituit pentru
prejudiciile cauzate societăţii (art. 71).

Răspunderea administratorilor.
În ceea ce priveşte răspunderea administratorilor, prevederile
exprese ale Legii nr. 31/1990 pentru societatea cu răspundere limitată se rezumă
doar la a preciza doar răspunderea civilă pentru daune (art. 72, coroborat cu art.
189 lit. c) şi art. 193). Se instituie prin art. 73 alin. 1 solidaritatea pasivă între
administratori, când sunt mai mulţi. Se consideră că în sarcina administratorilor
se poate reţine şi o răspundere penală, dacă fapta comisă constituie infracţiune,
ca şi o răspundere materială în sensul Codului muncii (dacă este vorba de un
administrator-angajat în societate cu contract de muncă).74
Asociaţii au dreptul de revoca administratorul , indiferent că el este
numit prin actul constitutiv sau ulterior de adunarea generală a asociaţilor.
Administratorii răspund pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte
din contractul de mandat. Aceasta este o răspundere civilă contractuală.
Administratorii răspund şi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în sarcina
lor de legea societăţilor comerciale. Întrucât nerespectarea unei obligaţii , legale
poate fi o faptă ilicită civilă sau o infracţiune, răspunderea administratorului va
fi, după caz, o răspundere civilă delictuală sau răspundere penală.
Răspunderea contractuală a administratorilor este
reglementată de Codul civil (art. 1533-1551) şi de legea societăţilor comerciale.
74
I. Niţă Stan op. cit., p. 118.
70
 Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea
obligaţiilor care le-au revenit în baza mandatului încredinţat.
În cazul pluralităţii administratorilor, ei vor răspunde solidar pentru
caracterul fictiv al vărsămintelor înregistrate, pentru plata dividendelor din
beneficii nereale, pentru incorecta ţinere a registrelor, pentru neîndeplinirea
întocmai a obligaţiilor impuse (art. 73 din Lege nr. 31/1990).
Administratorii îşi asumă şi o răspundere indirectă pentru
faptele salariaţilor ce au cauzat prejudicii societăţii, dar cu condiţia ca faptele
păgubitoare să fi fost posibile datorită lipsei de supraveghere a
administratorului.
Cât priveşte răspunderea indrectă a administratorului, aceasta
este o răspundere conjunctă şi subsidiară. Răspunderea este conjunctă
(divizibilă ) şi nu solidară, deoarece, potrivit,principiilor generale, solidaritatea
nu se prezumă, ci trebuie să rezulte din lege sau din convenţia părţilor. În
consecinţă, răspunderea îi aparţine administratorului căruia îi revenea obligaţia
de supraveghere a persoanei care a cauzat prejudiciul.
Răspunderea administratorului are un caracter subsidiar. Ea are un
rol de garanţie, şi nu înlocuieşte răspunderea persoanei care a săvârşit fapta
cauzatoare de prejudicii. În consecinţă, administratorii răspund numai dacă
societatea nu a putut recupera prejudiciul de la persoana vinovată.
Răspunderea administratorului este apreciată în abstracto-
administratorul va răspunde,indiferent de forma şi gradul culpei sale (art.1540
C. civ.)75.
Acţiunea în răspundere contra administratorilor aparţine
societăţii în baza prejudiciului adus patrimoniului acesteia.
Acţiunea în răspundere va aparţine adunării şi în cazul când
societatea se află în lichidare, cu excluderea de la deliberări a administratorului
în cauză. Iniţiativa o va avea în acest sens adunarea asociaţilor,care exprimă
75
I. Niţă Stan op. cit., p. 120.
71
voinţa societăţii (art. 150 din Legea nr. 31/1990). 76 Decizia intentării acţiunii se
ia în condiţiile majorităţii absolute a votului, funcţia administratorului
încetează, el fiind revocat de drept, adunarea fiind liberă să procedeze la
înlocuirea sa.
În cazul în care un asociat ori terţ a fost personal prejudiciat
prin fapta administratorului, el va putea exercita o acţiune în răspundere cu titlul
personal; această acţiune particulară se exercită în condiţiile obişnuite ale
răspunderii civile a dreptului comun.
Hotărârea asupra răspunderii administratorilor poate fi luată chiar
dacă ea nu figurează pe ordinea de zi a adunării asociaţilor.
Spre deosebire de asociaţi, creditorii sociali nu au dreptul în timpul
funcţionării societăţii, să pornească acţiunea în răspundere împotriva
administratorilor.
În cazul societăţii cu răspundere limitată declarată în faliment
care este lipsită de dreptul de a administra şi dispune de bunurile proprii,
acţiunea în justiţie contra administratorului ce a prejudiciat patrimoniul social
aparţine judecătorului sindic.77
Trebuie arătat că descărcarea administratorilor de gestiunea lor,
prin aprobarea bilanţului, nu decade adunarea generală din dreptul de a decide
acţionarea în justiţie a administratorilor care prin actele lor au păgubit
societatea(art.181 din Legea nr.31/1990).
Ca efect al pornirii acţiunii în răspundere contra administratorului,
mandatul acestuia încetează de drept, fiind înlocuit prin hotărârea adunării
generale.
În consecinţă, adunarea este obligată, în primul rând, să desemneze
chiar în şedinţa respectivă noi administratori, iar pe de altă parte, să
împuternicească persoana care să exercite acţiunea în justiţie.

76
I. Niţă Stan op. cit., p. 120.
77
St. D. Cărpenaru op. cit., p. 226.
72
 Administratorul poate fi condamnat la acoperirea pasivului
societăţii, în cazul în care a fost angajată răspunderea sa.
De asemenea, instanţa poate decide extinderea procedurii de
reorganizare judiciară, deschisă cu privire la societate la administratorul căruia i
se impută un abuz în gestionarea afacerilor.78
Dreptul de a intenta acţiunea se prescrie în termenul de 3 ani
reglementat de art. 3 al Decretului nr. 167/1958.
Legea nr. 31/1990 cuprinde şi o serie de dispoziţii pe baza cărora
poate fi angajată răspunderea penală a administratorilor. Acţiunea în justiţie
va fi de această dată o iniţiativă a procurorului(art. 262 C. pen.), deoarece
condiţia plângerii prealabile nu există în domeniu.79
În art. 264 - 276 din Legea nr. 31 / 1990 sunt prevăzute o serie de
infracţiuni, pentru care sa stabilit pedeapsa închisorii sau a amenzii penale,
fapte săvârşite de administratori, cenzori, directori sau asociaţi. Este vorba
despre prezentarea de date false la constituirea societăţii, săvârşirea unor
activităţi care ar diminua patrimoniul societăţii, nerepartizarea din beneficii a
unei părţi pentru constituirea fondului de rezervă, emiterea de titluri
negociabile reprezentând părţile sociale, exercitarea funcţiei de administrator cu
încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilitate, comiterea bancrutei
frauduloase.
Sunt de asemenea considerate infracţiuni în baza Legii nr. 26/1990,
faptele persoanei care, cu rea credinţă, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora
a fost operată înmatricularea ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului
(art. 48).
Într–o manieră similară sunt încadrate faptele administratorilor
care au făcut uz de puterile pe care le posedau sau de voturile de care
dispuneau în contra intereselor societăţii.

78
I.Niţă Stan op. cit., p.122.
79
I.Niţă Stan op.cit., p.122.
73
 Administratorii pot fi aşadar subiecţi activi ai acestor infracţiuni,
iar pedeapsa aplicabilă este în majoritatea cazurilor alternativă: pedeapsa
închisorii sau amenda.
Dispoziţiile referitoare la administratorul societăţii sunt aplicabile
şi în cazul societăţilor unipersonale, reţinând că titularii acţiunii în
responsabilitate pentru faptele reprobabile, dacă administratorul este asociat
unic, vor fi reprezentanţii autorităţii publice.
De lege ferenda, s-a propus incriminarea unor fapte frecvent
întâlnite în practica economică actuală, cum ar fi crearea unor societăţi fictive,
care nu desfăşoară concret activităţi comerciale, constituind de fapt, “canale de
transfer ilegal de fonduri de la o societate mamă la alte societăţi controlate” sau
care acţionează de conivenţă în scopul justificării unor venituri provenite din
afaceri ilicite.80 Constituie cauze de sancţionare a administratorului
nerespectarea obligaţiei de informare şi comunicare a documentelor destinate
asociaţilor, cenzorilor ori creditorilor sociali; nerespectarea obligaţiei de non-
concurenţă ; luarea de decizii de către un administrator singur în cazurile când
actul constitutiv prevedea necesitatea unei autorizări prealabile a asociaţilor;
depăşirea obiectului social prin acte încheiate de administrator; întreprinderea
de noi acţiuni când se dovedeşte că există un fapt care determină dizolvarea
societăţii; exagerarea frauduloasă a aporturilor în natură şi, în caz de
transformare a societăţii, a evaluării patrimoniului social; împiedicarea
controlului cenzorilor ori, dacă aceştia nu există, a asociaţilor; atribuirea de
părţi sociale pentru sume inferioare valorii nominale a titlurilor; influenţarea
prin mijloace ilicite a majorităţii cerute pentru adoptarea unei hotărâri; aderarea
la operaţiuni de subscriere reciprocă de părţi sociale cu o altă societate.
Se precizează că în raporturile cu societatea, administratorii se află sub stricta
supraveghere a cenzorilor sau asociaţilor. Prin urmare legea a decis ca cenzorii
să participe la adunări, fără drept de vot.
80
V.Paşca, Consideraţii privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 în „Dreptul” nr.1/1992, p. 53.
74
 4. Controlul gestiunii societăţii cu răspundere limitată

Precizări prealabile
Buna funcţionare a unei societăţi comerciale implică necesitatea
asigurării unui control asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor. Acest
control de gestiune se realizează conform legii române, pe două trepte: de către
fiecare asociat în parte; de cenzori. Un atare control se exercită în mod diferit,
în funcţie de forma de societate comercială.
Este vorba de controlul gestiunii sociale. Controlul de gestiune de
către un organ specializat-cenzorii-se exercită în societăţile comerciale pe
acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată. Chiar în societatea cu
răspundere limitată cu un număr mai mic de membri (sub cincisprezece
membri) actul constitutiv poate prevedea alegerea unuia sau mai multor cenzori
(art. 194 al. 1 din Legea nr. 31/1990). 81
Privită sub aspectul misiunii de control pe care îl exercită asupra
conturilor şi gestiunii societăţii cu răspundere limitată, prezenţa cenzorilor
trebuie considerată ca o garanţie a bunei funcţionări şi nu ca o supraveghere
constrângătoare a acţiunii administraţiei. Controlul şi certificarea conturilor
sociale formează esenţialul activităţii cenzorilor, iar intervenţia lor în prevenirea
dificultăţilor care ar putea apărea nu este de neglijat. 82

4.1 Cenzorii societăţii cu răspundere limitată

81
I. Niţă Stan op. cit., p. 126.
82
I. Niţă Stan op. cit., p. 127.

75
 Numirea. Prezenţa cenzorilor ca organ specializat de control al gestiunii
este prevăzută de art. 194 alin.2 al Legii nr.31/1990. În actul constitutiv al
societăţii se poate stipula alegerea unuia sau mai multor cenzori. Dacă numărul
asociaţilor trece de cincisprezece, numirea cenzorilor este obligatorie.
Cenzorii se numesc prin actul constitutiv sau ulterior prin hotărârea
adunării generale. Ei pot fi realeşi sau revocaţi doar de adunarea generală.
Pentru revocare se cere ,conform art.161, alin.final, cvorumul de vot necesar
pentru “adunările extraordinare”-în speţă ,se vor respecta prevederile art.187,
alin. 1 adică ,majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor sociale ,iar dacă au
fost desemnaţi prin actul constitutiv ,votul tuturor asociaţilor. Odată cu numirea
se stabilesc: durata mandatului, garanţia pentru activitate şi indemnizaţia
stabilită de adunarea generală sau actul constitutiv (art.156 al.3 din Legea
nr.31/1990).
În toate cazurile în care cenzorii sunt numiţi prin actul constitutiv
trebuie să se prevadă numărul, numele, prenumele şi cetăţenia cenzorilor.
Din dispoziţiile articolului citat ,coroborate cu art.154-161 din
Legea nr.31/1990, se deduc o serie de reguli de numire a cenzorilor unei
societăţi cu răspundere limitată. Astfel, numărul cenzorilor va fi întotdeauna
impar. Latura economică a controlului exerciţiului social este dominantă, având
în vedere că obiectul activităţii îl constituie operaţiunile comerciale, iar
drepturile asociaţilor şi ale societăţii au în mare măsură conţinut patrimonial.
Condiţia esenţială este aceea că cel puţin un cenzor să fie contabil autorizat sau
expert contabil (art.154, alin.4 din Legea nr.31/1990).
O strânsă colaborare între cenzori este cu siguranţă utilă bunei
funcţionări a societăţii. Când sunt mai mulţi cenzori ,ei vor fi desemnaţi din
rândul asociaţilor, cu excepţia unuia singur care va putea fi din afara societăţii
şi va avea pregătire de specialitate contabilă.

76
 Majoritatea cenzorilor trebuie să fie cetăţeni români (dacă este
vorba de o societate mixtă, cu capital român şi străin). Indiferent de forma de
societate comercială, cenzorii pot fi cetăţeni români sau străini cu condiţia ca
acest lucru să nu le fie interzis printr-o lege specială. În acelaşi sens se pronunţa
şi legea societăţilor comerciale la art.154 al.6 unde se arată că majoritatea
cenzorilor trebuie să fie români.
Numărul cenzorilor trebuie să fie impar (nu neapărat ”trei ”,căci
conform art.154 alin.1, pot fi ” unul sau mai mulţi ”) ; chiar atunci când este un
singur cenzor, el trebuie să aibă un supleant.
Cenzorii societăţii cu răspundere limitată trebuie să depună o
garanţie. Cuantumul valoric al garanţiei se determină conform art.154 alin.7 din
Legea nr.31/1990, adică a treia parte din garanţia cerută pentru administratori la
art.137 din aceeaşi lege.
Această garanţie trebuie, conform art.137 din Legea nr.31/1990
depusă « înainte de preluarea funcţiei ». Însă, în cazul cenzorilor, ”preluarea
funcţiei ” este o împrejurare care se constată diferit după cum este vorba de
cenzori ” titulari ” sau ”supleanţi ”. În acest sens, un cenzor titular intră în
funcţie pe durata exercitării vreuneia din activităţile impuse de art. 158-161 ale
Legii nr. 31/1990, pe când supleantul intră în funcţiune doar când, şi dacă,
înlocuieşte un cenzor. În plus, legea nu cuprinde nici o referire la modul cum se
confirmă depunerea garanţiei de către cenzori ,fiind totuşi exclusă, constatarea
făcută de administratori.83
În societatea cu răspundere limitată în care statul deţine cel puţin
20 % din capital, unul din cenzori va fi numit de Ministerul Finanţelor.
Art.156 al Legii nr.31/1990 prevede o interdicţie în ceea ce
priveşte numirea unor persoane în funcţia de cenzori. Nu vor putea fi desemnaţi
ca cenzori rudele sau afinii până la gradul patru inclusiv sau soţii
administratorilor şi a altor persoane care primesc sub orice formă o remuneraţie
83
M. Pascu ,S. Angheni, C. Lefter- Societăţile comerciale-Tribuna Economică, nr.6, Bucureşti 1995.
77
(salariu) de la societate, sau persoanele ce sunt incompatibile cu funcţia de
administrator, asociatul unic şi soţul acesteia, cei care au făcut aporturi în natură
şi beneficiază de avantaje particulare ,interzişii, neabilitaţii, faliţii, interzişii –
chiar şi temporar- din funcţiile publice sau cei incapabili să exercite o funcţie de
conducere ,cei care prestează o activitate retribuită în cadrul societăţii ori a altor
societăţi controlate de aceasta şi care presupune un raport de subordonare faţă
de societate.84
În ceea ce priveşte vârsta, nu există limitări pentru funcţia de
cenzor-importantă este ” vitalitatea ” persoanei în cauză.
În noua reglementare se admite ca cenzor independent să fie o
persoană juridică ce poate fi numită sau aleasă ca cenzor (art.155 al.1 din Legea
nr.31/1990).
Ca procedură , cenzorii sunt numiţi prin actul constitutiv sau de
către adunarea asociaţilor, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi realeşi,
şi primesc o indemnizaţie fixă stabilită în acelaşi mod 85 în actul constitutiv sau
prin hotărârea adunării.
Atribuţiile cenzorilor se referă la supravegherea gestiunii sociale,
la verificarea registrelor, a bilanţului şi contului de profit şi pierderi şi la
verificarea patrimoniului.
Cenzorii sunt obligaţi:
a) să facă, în fiecare lună, pe neaşteptate, inspecţii casei şi să
verifice existenţa titlurilor sau valorilor ce sunt proprietatea
societăţii sau au fost primite în gaj, cauţiune sau depozit;
b) să convoace adunarea ordinară sau extraordinară când nu a fost
convocată de administratori;

84
I. Niţă Stan op. cit., p.130.
85
I. Niţă Stan op. cit., p.130.
78
 c) să ia parte la adunările ordinare sau extraordinare putând face să
se insereze în ordinea de zi propunerile pe care le vor crede
necesare;
d) să constate regulata depunere a garanţiei din partea
administratorilor;
e) să vegheze ca dispoziţiile legii, contractului de societate sau
statului să fie îndeplinite de administratori şi lichidatori.
Cenzorii trebuie să aducă la cunoştinţa administratorilor
neregularităţile în administraţie şi încălcările dispoziţiilor legale şi statutare pe
care le constată, iar cazurile mai importante le vor aduce la cunoştinţa adunării
generale. Adunarea asociaţilor nu va putea aproba bilanţul şi contul de profit şi
pierderi fără raportul cenzorilor.
Cenzorii întocmesc împreună rapoartele. În caz de neînţelegeri,
fiecare cenzor va întocmi un raport separat privind bilanţul şi contul de profit şi
pierderi pe care îl va prezenta adunării asociaţilor.
În plus, cenzorii au obligaţia de a păstra secretul asupra datelor
referitoare la operaţiile societăţii de care au luat cunoştinţă în timpul exercitării
mandatului. Este vorba de interdicţia de a comunica în particular asociaţilor şi
terţilor datele şi informaţiile respective.
Cenzorul care se opune unei hotărâri, are dreptul de a cere
menţionarea opoziţiei în procesul-verbal, dar aceasta nu-l va exonera de
răspundere, cum se întâmplă în cazul administratorilor.86
Pentru îndeplinirea misiunii lor, cenzorii trebuie să beneficieze de
informaţii complete şi reale despre situaţia societăţii. Ei au practic un drept de
investigare, putând în orice perioadă a anului să opereze verificări şi controale
pe care le consideră oportune. În plus ei pot cere comunicarea tuturor
documentelor utile exercitării misiunilor, toate contractele, documentele

86
I. Niţă Stan op. cit., p.131.
79
contabile, registrele de procese – verbale etc. Secretul profesional nu poate fi
opus, în cadrul societăţii, cenzorilor.87
Cenzorii au dreptul de a obţine în fiecare lună de la administratori o
situaţie privind operaţiunile comerciale, precum şi de a participa la adunările
administratorilor fără a avea drept de vot.
Răspunderea. Ca şi în cazul administratorilor, răspunderea
cenzorilor pentru îndeplinirea atribuţiilor lor este guvernată de regulile
mandatului şi ale Legii societăţilor comerciale. Ei vor răspunde solidar pentru
daunele pricinuite societăţii datorită incompetenţei de care au dat dovadă.
În general, cenzorii trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile cu
diligenţa mandatarului, sunt responsabili de veridicitatea constatărilor lor şi
trebuie să-şi păstreze secretul asupra faptelor şi documentelor de care au
cunoştinţă în baza funcţiei lor.
Ei răspund solidar cu administratorii pentru faptele şi omisiunile
acestora, atunci când paguba nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat controlul la
care funcţia îi îndreptăţeşte.
În timp ce o răspundere a cenzorilor nu poate exista fără o
răspundere concurentă a administratorilor, contrariul este posibil, în cazurile în
care cenzorii şi-au îndeplinit obligaţiile legale de control, iar prejudiciul a fost
cauzat societăţii ori creditorilor săi - prin acţiunile administratorilor.
Acţiunea în răspundere este reglementată de aceleaşi reguli ca şi în
cazul administratorilor, şi aparţine adunării asociaţilor cu votul majorităţii
capitalului social reprezentat în adunare (art.112 din lege).

4.2 Dreptul de control asupra gestiunii exercitat de asociaţi

O alternativă pentru numirea de cenzori, o reprezintă
exercitarea controlului asupra gestiunii sociale de către asociaţii care nu au
calitatea de administrator (art.194 alin.4 din Legea nr.31/1990).
87
I. Niţă Stan op. cit., p.132.
80
 Respectivul articol prevede că « în lipsă » de cenzori, asociatul
neadministrator poate exercita controlul gestiunii.
Recunoaşterea dreptului deplin de control al gestiunii sociale
tuturor asociaţilor neadministratori, poate fi argumentată şi prin dispoziţia
art.189 lit. b) şi c) din Legea nr.31/1990 .
În ceea ce priveşte conţinutul dreptului de control, trimiterea pe
care Legea nr.31/1990 o face la dreptul de control pe care asociaţii îl au în
societatea în nume colectiv, este lipsită de eficienţă, deoarece legea nu cuprinde
dispoziţii exprese care să reglementeze acest drept de control al asociaţilor în
nume colectiv asupra gestiunii societăţii. În lipsa unei astfel de reglementări,
asociaţii efectuează controlul asupra gestiunii societăţii, implicit prin
exercitarea drepturilor pe care le conferă calitatea de asociat în societatea cu
răspundere limitată.
În acest caz, asociaţii vor primi raportul anual al administratorilor
şi orice alte informaţii necesare, vor interveni activ în deciziile asupra gestiunii
prin propuneri concrete, exercitând astfel un rol activ în prevenirea
dificultăţilor.
Pentru a îmbunătăţi informarea, asociaţii vor putea recurge şi la
asistenţa unui expert-contabil, creându-se astfel o imagine clară şi completă
asupra bilanţului, a contului de profit şi pierderi, a registrelor comerciale.88
Asociaţii pot consulta registrele, procesele-verbale ale adunării şi
administratorilor, pot obţine extrase după diferite înscrisuri. De asemenea ei vor
putea numi un revizor contabil care să ateste corectitudinea operaţiunilor
financiare ale societăţii.
Dispoziţiile din actul constitutiv privind controlul efectuat de
asociaţi sunt obligatorii pentru administratori, orice pact contrar fiind lovit de
nulitate.

88
I. Niţă Stan op. cit., p.134.
81
 Concluzii

În prezentarea principalelor aspecte juridice privind societatea

comercială cu răspundere limitată, pe baza planului de expunere, am urmărit să
pun în evidenţă principalele reglementări în legătură cu forma societăţii
comerciale cea mai accesibilă unor mici întreprinzători, care cu capitaluri mai
modeste doresc să pornească o afacere din care să poată să obţină un profit
necesar pentru întreţinerea acestora şi a familiilor lor, iar dacă este posibil, să
poată să realizeze o întreprindere de mai mare anvergură, în care să poată să
angajeze şi forţă de muncă salariată.
În etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale, societatea
comercială cu răspundere limitată deţine locul principal în rândul celor cinci
forme de societate comercială (societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită
simplă, societăţi în comandită pe acţiuni şi a societăţilor pe acţiuni).
Forma aceasta de societate se potriveşte atât pentru activităţi
comerciale, cât şi pentru activităţi în domeniul producţiei de bunuri materiale, a
unor servicii către populaţie, precum şi pentru executarea de lucrări.
Important pentru alegerea acestei forme de societate este şi
posibilitatea asocierii atât a persoanelor care dispun de un anumit capital în
bani, cât şi a acelora care doresc să participe cu bunuri în natură (terenuri,
construcţii, maşini şi utilaje, inventar, precum şi muncă).
De asemenea, alegerea acestei forme de societate este atractivă
pentru acei întreprinzători care doresc să îşi organizeze afacerea propusă fără

82
asociere cu alte persoane, prin intermediul societăţii cu răspundere limitată cu
asociat unic.
În vederea intrării într-o astfel de activitate, se impune însă pentru
oricare din asociaţi să se iniţieze, în primul rând, în studierea legislaţiei privind
societăţile comerciale, în general şi a societăţilor comerciale cu răspundere
limitată în special.
Având în vedere faptul că legislaţia în acest domeniu juridic este
supusă permanent unor modificări prin care se urmăreşte de către legiuitor
adaptarea organizării şi funcţionării societăţii, la cerinţele pe care le impune
viaţa practică, este imperios necesar a se urmări orice modificare care intervine
în legătură cu activităţile întreprinse de către societate, precum şi punerea lor în
aplicare, aşa cum prevăd dispoziţiile cuprinse în actele normative respective.
În realizarea acestei cerinţe, urmează ca cei implicaţi în
organizarea activităţii desfăşurate de societatea pe care o conduc, trebuie să îşi
întocmească o evidenţă clară privitoare la diferitele acte normative abrogate şi a
celor care conţin dispoziţii noi faţă de cele vechi.
Lucrul acesta este important pentru motivul că atunci când nu se va
respecta o dispoziţie legală privind activitatea societăţii, se pot ivi cazuri în care
cel vinovat de nerespectarea legii este pasibil de sancţiunile prevăzute de lege,
adesea foarte aspre şi în cazuri grave, putându-se ajunge chiar şi la falimentul
firmei.
O preocupare deosebită a asociaţilor unei societăţi cu răspundere
limitată trebuie să fie aceea a administrării corecte a societăţii respective.
Atunci când urmează să angajeze personalul necesar diferitelor
activităţi, trebuie să ştie că alegerea acestui personal trebuie să fie făcută cu
multă atenţie, spre a nu fi puşi în situaţia în care activitatea acestora să ducă la
pagube şi la răspunderea celor care iau angajat.

83
 Tot aşa de important, este şi măsura constituirii de garanţii pentru
persoanele angajate în funcţia de administratori, garanţii care să poată acoperi o
parte din eventualele pagube pe care le-ar produce unităţii.
Un rol important în controlul activităţii societăţii cu răspundere
limitată îl au şi cenzorii. Alegerea cenzorului sau cenzorilor, atunci când este
cazul a fi aleşi mai mulţi, trebuie făcută cu responsabilitate.
Este foarte important a se alege, pentru asemenea funcţii, numai
persoane cu pregătire profesională corespunzătoare şi care în activitatea lor
profesională au dat dovadă de corectitudine şi responsabilitate.
Aceeaşi atenţie urmează a fi acordată şi persoanelor cu care
urmează să se facă asocierea.
Cunoaşterea calităţilor, şi a eventualelor vicii trebuie să ducă la
evitarea acelora care în activităţile lor anterioare au dovedit superficialitate,
necinste, delăsare etc.
Ţinând cont de toate aceste cerinţe, există creat acel mediu propice
necesar pentru desfăşurarea oricărei activităţi sociale şi în special activităţi în
acest domeniu de activitate.

84
 Bibliografie

1. O. Căpăţână Societăţile comerciale, Editura Lumina Lex,

1996.

2. O. Căpăţână Caracteristici generale ale societăţilor

comerciale, în Dreptul nr. 9-12/1990.

3. St. D. Cărpenaru Drept comercial român, Editura ALL,

Bucureşti, 1998.

4. St. D. Cărpenaru Formalităţile legale de constituire a

societăţii comerciale şi consecinţele
nerespectării lor, în Revista de drept
comercial nr. 4/1992.

5. St. D. Cărpenaru Administrarea societăţilor comerciale în

reglementarea Legii nr. 31/1990, în Revista
de drept comercial nr. 2/1993.

85
6. I. Cernăianu Modificarea documentelor constitutive ale
societăţilor comerciale cu răspundere
limitată, R. Dr. C. nr. 3/1992.

7. D. Ciobanu Societăţile comerciale cu asociat unic, în

Dreptul nr. 9/1993.
8. D. Ciobanu Observaţii în legătură cu câteva prevederi
inconsistente sau neclare ale Legii nr.
31/1990, în Dreptul nr. 10-11/1994.

9. D. Ciobanu Competenţa cu privire la numirea şi

demiterea administratorilor într-o societate
cu răspundere limitată, Dreptul nr. 3/1994.

10. G. Comăniţă Discuţii cu privire la posibilitatea existenţei

abuzului de drept în hotărârile adunărilor
generale la societăţile cu răspundere
limitată, în Dreptul nr. 5/1997.

11. D. M. Crăciunescu Dacă este obligatorie includerea în

denumirea firmei societăţii cu răspundere
limitată a obiectului de activitate, Dreptul nr.
7/1994.

12. M. Danil Câteva probleme ale funcţionării şi

administrării societăţilor comerciale, în
Revista de drept comercial nr. 3/1993.

86
13. S.David,F.Băiaş Răspunderea juridică a administratorilor
societăţii comerciale, în Dreptul nr. 8/1992.

14. R. Economu Societatea cu răspundere limitată cu un

singur asociat, în Revista de drept comercial
nr. 5/1994.

15. I. L. Georgescu Societăţile cu răspundere limitată,

Bucureşti,1927.

16. I. L. Georgescu Drept comercial român, vol. II, Societăţile

comerciale, Editura Socec, Bucureşti, 1948.

17. D. D. Gerota Curs de societăţi comerciale, Bucureşti,

1928.

18. C. Lefter Societatea cu răspundere limitată în dreptul

comparat, Editura didactică şi pedagogică,
1993.

19. R. Octavian Conceptul de asociat unic al unei societăţi cu

răspundere limitată, în Dreptul nr. 2/1994.

20. M. Paşcu, S. Angheni,

C.Lefter Societăţile comerciale, Tribuna Economică,
nr. 6/1995.

87
21. V. Paşca Consideraţii privind infracţiunile prevăzute
de Legea nr. 31/1990, în „Dreptul” nr.
1/1992, p.53.

22. V.Pătulea, C.Turianu Curs rezumat de drept al afacerilor, Scripta,

Bucureşti, 1994.

23. V. Pătulea Patrimoniul societăţilor comerciale, Dreptul

nr. 12/1995.
24. V. Pătulea Conţinutul noţiunii de răspundere juridică a
cenzorilor, în Dreptul nr. 4/1996.

25. D. Rais, I. Mihalcea,

E. Cismaru, C. Savu,
V. Mihoc Drept comercial, Ed. Independenţa
Economică, 2001.

26. R. P. Vonica Drept comercial, Editura Victor, Bucureşti,

1997.

27. Legea nr. 31/1990

28. Legea nr. 26/1990
29. O.U.G. nr.129/2002
30. O.U.G. nr. 32/1997
31. Legea nr. 195/1997
32. O.U.G. nr. 75/1999
33. Legea nr. 99/1999
34. Legea nr. 127/2000
88
 35. O.U.G. nr. 76/2001
36. Legea nr. 133/2002
37. Legea nr. 370/2002

ANEXA Nr. 1

Hotărârea adunării generale extraordinare din data de 30 iunie 2003

Asociaţii : Popescu Pandele, Brânduşa Teodor, Radu Vanghelie,

Ionescu Vasile, Cocoş Sandu, ai societăţii cu răspundere limitată S.C.
PROGRESU S.R.L., cu sediul în Piteşti, strada Egalităţii nr.2, întruniţi în
adunarea generală extraordinară având ca punct unic la ordinea de zi majorarea
capitalului social, am hotărât următoarele:
Se majorează capitalul social de la 20 000 000 lei la 50 000 000 lei,
împărţit în 50 de părţi sociale, fiecare parte în valoare de 1 000 000 lei.
Urmează ca repartiţia capitalului social al S.C. PROGRESU
S.R.L. să fie deţinut după cum urmează:

1. Popescu Pandele, va deţine 10 părţi sociale a câte 1

000 000 lei fiecare, în valoare totală de 10 000 000 lei de la nr. 1-10 părţi
sociale.
2. Brânduşa Teodor, va deţine 15 părţi sociale a câte 1
000 000 lei fiecare, în valoare totală de 15 000 000 lei de la nr. 11-25 părţi
sociale.
89
 3. Radu Vanghelie, va deţine 10 părţi sociale a câte 1
000 000 lei fiecare, în valoare totală de 10 000 000 lei de la nr. 26-35 părţi
sociale.
4. Ionescu Vasile, va deţine 5 părţi sociale a câte 1 000
000 lei fiecare, în valoare totală de 5 000 000 lei de la nr. 36-40 părţi sociale.
5. Cocoş Sandu, va deţine 10 părţi sociale a câte 1 000
000 lei fiecare, în valoare totală de 10 000 000 lei de la nr. 41-50 părţi sociale.
Părţile sociale, astfel cum sunt stabilite în prezenta hotărâre se vor
vărsa în numerar până la data de 1 septembrie 2003.
Se împuterniceşte asociatul Popescu Pandele cu îndeplinirea
procedurii de înscriere a modificării în registrul special ţinut la tribunalul
judeţean Argeş.

Drept pentru care am semnat

Popescu Pandele
Brânduşa Teodor
Radu Vanghelie
Ionescu Vasile
Cocoş Sandu

90
 ANEXA Nr. 2

Convocarea adunării generale extraordinare

Subsemnatul Popescu Pandele, asociat în S.C. PROGRESU

S.R.L. şi împuternicit în funcţia de administrator, prin prezenta anunţ
convocarea adunării generale a asociaţilor, în vederea hotărârii de majorare a
capitalului social.
Adunarea generală are loc la data de 30 iunie 2003 la sediul
societăţii din strada Egalităţii nr. 2, ora 17 00 .

10 mai 2003 Administrator delegat

Popescu Pandele

91
 ANEXA Nr. 3

Hotărârea adunării generale privind numirea unui cenzor

Subsemnaţii: Popescu Pandele, Brânduşa Teodor, Radu Vanghelie,

Ionescu Vasile, Cocoş Sandu, întruniţi în adunarea generală extraordinară cu
ordinea de zi: numirea unui cenzor care să îndeplinească condiţia de atestare a
calităţii de contabil autorizat, am hotărât numirea domnului Pistol Neculae în
această calitate, având în vedere că are calitatea de contabil autorizat, obţinută
în condiţiile legii.

25 august 2003 Semnături

Popescu Pandele
Brânduşa Teodor
Radu Vanghelie
Ionescu Vasile
Cocoş Sandu

92
 ANEXA Nr. 4

Hotărârea adunării generale ordinare din data de 25 martie 2003

Asociaţii: Popescu Pandele, Brânduşa Teodor, Radu Vanghelie,

Ionescu Vasile, Cocoş Sandu, întruniţi în adunarea generală ordinară având la
ordinea de zi:
1. Aprobarea execuţiei bugetare pe anul 2002.
2. Repartizarea dividendelor obţinute la sfârşitul anului 2002.
Adunarea generală a asociaţilor ia act de raportul prezentat de
domnul Popescu Pandele privind rezultatele obţinute de S.C. PROGRESU
S.R.L. şi aprobă raportul prezentat, descărcând de gestiune pe administratorul
Popescu Pandele.
Adunarea generală hotărăşte ca repartizarea dividendelor obţinute
în urma activităţii desfăşurate în anul financiar 2002, în valoare de 16 000 000
lei, să se repartizeze la fondul social al asociaţilor.
Se însărcinează cu efectuarea operaţiunilor în evidenţa contabilă a
firmei domnul Popescu Pandele.

93
Piteşti, 25 martie 2003 Semnături
Popescu Pandele
Brânduşa Teodor
Radu Vanghelie
Ionescu Vasile
Cocoş Sandu

94