Acțiunea civilă cea în plagiat

Pornind de la definiția legală a plagiatului cuprinsă în Legea cu nr.206/2004,

modificată prin O.G. nr 28/2011 se doresc trei elemente care trebuie identificate pentru
existența plagiatului:

1) elmentul material, preluarea unui text și lipsa mențiunii citării textului

preluat;

2) elementul intențional, intenția vădită de a prezenta textele preluate și

necitate ca fiind creație sau contribuție personală;

3) lucrarea pretinsă a fi plagiată să fie originală.1

Conform Dicționarului explicativ al limbii române , plagiatul este definit ca

fiind: ”opera literară, știinţifică sau artistică a altuia, însușită integral sau parțial de
cineva și prezentată drept creație proprie”; ”plagiatul reprezintă imitația frauduloasă a
unei opere străine” sau ”plagiatul reprezintă o reproducere parțială neautorizată a
operei, o formă de contrafacere a operei originale”.

Originea etimologică a termenului se pare că provine de la, latinescul

plagiarius, care definea pe cei care răpeau pe oameni, pe care ii vindeau ca sclavi.
Astăzi, termenul de plagiat se referă numai la „răpirea” produsului intelectual al altei
persoane, însuşirea bunurilor materiale purtând denumirea de piraterie.

Art.139 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe,

publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I nr. 60, cu modificările şi
completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art.139 – Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege , pot

solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz,
recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea
de despăgubiri penteru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaş solicitări pot fi
formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de

1
https://www.slideshare.net/exodumuser/221551318-dreptulproprietatiiintelectuale
către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să
uitilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest
sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să autorizeze
drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea
prejudiciului ce le-a fost cauzat”.2

Acţiunea în plagiat se poate face direct la instanţa competentă. Procedura

instituită de Legea nr.206/2004 nu constituie o procedură prealabilă obligatorie. 3

Sunt propuse mai multe metode de identificare, de analiză a plagiatului. Astfel

se propune metoda grupării punctelor de contact, unde mai întâi se caută asemănările
între cele două creaţii, iar mai apoi diferenţele, făcând ulterior o comparaţie. 4

Distincţia între plagiat şi o operă originală poate fi dificilă şi se consideră a fi o

problemă de apreciere, atunci când plagiatul nu este sub forma unei reproduceri
servile.

Sub impactul noilor tehnologii se propune verificarea plagiaului cu un program

de calculator. Acest sistem de verificare compară o lucrare bănuită de plagiat cu lucrări
originale pentru fiecare domeniu, inclusiv opere originale căzute în domeniul public.5

Indiferent de metoda folosită se exclude la comparaţie:

- ideile, teoriile, conceptele,descoperirile ştiinţifice,procedeele, metodele de

funcţionare sau conceptele matematice, legislaţia, jurisprudenţa, care,
conform art.9 lit.a) din Legea nr.8/1996, nu pot face obiectul protecţiei
dreptului de autor.
- texte preluate din culegerile de opere ştiinţifice, opere derivate care au fost
create plecând de la una sau mai multe opere preexistente. Reproducerea
servilă a unei opere derivate nu este un plagiat ci o reproducere fără drept.6

2
Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
3
https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/natura-juridica-a-plagiatului-in-revista-pandectele-
saptamanale-juristul-marian-florescu-evidentiaza-contradictiile-dintre-reglementarile-privind-
plagiatul-si-legea-dreptului-de-autor-si-a-drepturilor-conexe;
4
Ibidem:
5
Ibidem;
6
Ibidem;
 Orice lucrare din domeniul ştiinţific are ca scop pezentarea la zi a instituţiei
care face obiectul studiului prin prezentarea tuturor opinilor exprimate de majoritatea
autorilor până la acel moment, deci e firesc ca un program de calculator să semnaleze
într-o proporţie semnificativă identitate de texte.

Răspunderea pentru plagiat este a autorului plagiator, dar în măsura în care se

dovedeşte că editorul avea cunoştinţă sau putea să prevadă acest lucu răspunderea se
poate extinde şi asupra acestora.

Dreptul moral , nepatrimonial al autorului de a pretinde recunoaşterea calităţii

de autor este conţinut de art.10 lit.b din Legea nr.8/1996-autorul unei opere are dreptul
moral de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei , iar art.11 alin.1 prevede
că drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau instrăinări.7

Orice autor, are dreptul de a-şi proteja creaţia şi de a-i acţiona în justiţie pe
toţi cei care o exploatează cu scopul obţinerii unui beneficiu moral sau material, fără
acordul lui.

Pentu a se constitui în parte civilă, autorul care se consideră victimă este

obligat să adune probe materiale, pe cale directă sau indirectă, prin intermediul
organelor de poliţie sau vamală.

Acţiunea civilă poate conduce la confiscarea obiectelor contrafăcute şi

distrugerea lor precum şi la confiscarea şi distrugerea materialelor care au fost folosite
la realitarea contrafacerilor, dar şi la închiderea definitivă sau parţială a instituţiei în
care au fost comise contrafacerile. În general acţiunea civilă vizează indemnizarea
păgubitului de către cei care comit actul de contrafacere şi nu este necesar să se
demonstreze premeditarea contrafăcătorului şi actul în sine poate fi considerat
contravenţional, el putând fi soluţionat în cadrul instanţei civile.8

Acţiunea în plagiat, are un caracter personal nepatrimonial şi poate fi formulată

numai de autorul care pretinde că i-au fost copiate fragmente din operă

7
https://www.luju.ro/static/files/2012/iulie_2012/22/Plagiatul._Scurte_consideraii.pdf;
8
https://necenzuratmm.ro/editorial/51079-plagiatul-in-lumea-contemporana.html;
 Acțiunile civile vor avea ca scop, în cazul în care le-au fost încălcate drepturile
morale și patrimoniale, recunoașterea drepturilor și reparația prejudiciului, fiind fie
acțiuni în raspundere civilă delictuală ( art. 998-1003 C.civ.), fie acțiuni în răspundere
contractuală.

În cazuri mai rare, titularii de drepturi de autor vor putea promova și alte
acțiuni: îmbogățirea fără justă cauză sau plata nedatorată.

Textul de bază este art. 139 alin.1 din lege:”Încălcarea drepturilor recunoscute
și garantate prin prezenta legde atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală
după caz.”.9 Acest text este aplicabil și în materia drepturilor nepatrimoniale de autor
și a acelora conexe cu acestea.

Decretul nr. 31/1954 ocrotește unele drepturi nepatrimoniale,în art. 54 care

prevede că”persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume sau la pseudonim,
la denumire, la onoare, la reputație, în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei
opere știinșifice, artistice ori literare, de inventator sau în orice alt drept personal
nepatrimonial va putea cere instantei judecătorești încetarea săvârșirii faptei care aduce
atingere drepturilor mai sus arătate”.10

Persoana vătămată de drepturi va putea cere instanței să-l oblige pe autorul

faptei săvârșite fără drept să îndeplinească măsurile necesare luate de instanță spre a
ajunge la restabilirea dreptului atins.

Pentru asigurarea reparării acestor drepturi recunoscute de lege nr.8/1996 și pentru

evitarea unor pagube neprevăzute, titularii pot solicita instanței de judecată luarea unor
măsuri asiguratorii ca:

- înapoierea încasărilor realizate pentru acoperirea prejudiciilor sau, dacă

prejudicile nu pot fi reparate în acest mod, înapoierea bunurilor rezultate din
fapta ilicită, în vederea valorificării acestora, până la acoperirea integrală a
prejudicilor cauzate

9
Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
10
Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice:
 - distrugerea mijloacelor și a echipamentelor aflate în proprietatea făptuitorului,
cu ajutorul cărora au fost produse actele ilicite
- distrugerea și confiscarea copiilor efectuate ilegal
- publicarea în mass-media a hotărârii instanței de judecată

Efectele raspunderii civile delictuale. Repararea prejudiciului

Raspunderea civilă delictuală este reglemntata de art:998-1003 C.civ, potrivit

căreia o persoană care a provocat unei alte persoane un prejudiciu este obligată să-l
repare. Principalul său efect este reprezentat de nașterea unui raport juridic de
obligații între autorul prejudiciului sau, după caz persoana chemată de lege să
răspundă și victima injust prejudiciată.11

Conținutul juridic al raportului de obligații este alcătuit din dreptul de creanță pe

care victima îl are la repararea prejudiciuluii îndatorirea persoanei chemată de lege să-l
repare. Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are o secțiune
specială în Noul Cod Civil (art.1381-1395, sectiunea a VI-a, capitol IV, titlul II, cartea
a V-a ),în cuprinsul cărora sunt obiectivate soluțiile cu pivire la criteriile și principiile
care trebuie luate în considerare în diferitele ipoteze de reparare a prejudiciilor
produce injust prin fapte și împrejurări extracontractuale.

În vechiul Cod Civil nu exista dispoziții speciale aplicabile efectelor răspunderii

civile delictuale. Prin urmare, problemele privind creanța de reparare a prejudiciului
cauzat unei persoane au fost rezolvate de doctrina juridică și de jurisprudența pe cale
pretoriană.

Conform art. 1381 alin 1 C.Civ., „Orice prejudiciu dă dreptul la reparații”.12

Repararea prejudiciului se va calcula din ziua în care acesta a fost produs,fiindu-i
aplicabile toate dispozițiile privind mecanismele și operațiile juridice prin care se
realizează dinamica și stingerea obligaților, cum sunt: cesiunea de creanță, darea în
plată, compensația, executarea silită și mai ales plata datoriei. Aceasta din urmă
reprezintă mijlocul cel mai important și firesc de stingere a oricărei obligații.

11
https://legeaz.net/dictionar-juridic/efectele-raspunderii-civile-delcituale-repararea-prejudiciului;
12
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
 Răspunderea solidară nu se limitează și nu poate fi limitată doar la persoanele care
răspund pentru o faptă prejudiciabilă; un prejudiciu poate fi produs și de două sau mai
multe fapte care au loc succesiv sau simultan, așa cum este cazul instigatorilor
,complicilor, etc.

Art.1383 C. civ arată că sarcina reparației se împarte între cei care răspund solidar,
proporțional cu contribuția fiecăruia la producerea prejudiciului iar, atunci când
aceasta nu este posibilă, proporțional cu vinovăția. Când aceste criterii nu pot fi
aplicate, sarcina reparării se va face în mod egal, considerându-se că fiecare a
contribuit, în aceeaș măsură la producerea prejudiciului cauzat victimei.

Dacă unul dintre cei obligați în solidar a suportat voluntar sau obligat reparația
datorată victimei, el are posibilitatea de a exercita regresul împotriva celuilalt
codebitor pentru a recupera respectiva reparație de la acestia.

Vechiul Cod Civil recunoștea ca și principii care generează repararea

prejudiciului:principiul reparării integrale a prejudiciului și principiu reparării în
natură a prejudiciului. Existența principilui reparării integrale a prejudiciului a fost
dedusă din interpretarea unor texte ale vechiului Cod civil,dar rolul hotărâtor în
formularea și determinarea conținutului său l-a avut jurisprudența. Cel de-al doile
principiu a fost o creație a practicii judiciare care a considerat că rezultă din esența
răspunderii civile reparatorii.

Principiul reparării integrale a prejudiciului

Noul Cod civ. alin1 arată că:”Prejudiciul se repară integral,dacă prin lege nu se
prevede altfel”.13 Pentru ca reparația să fie făcută în totalitate trebuie să fie înlăturate
toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite sau împrejurării care le-a produs, pentru
a avea drept scop repunerea victimei în situația anterioară. Pentru a fi reparat integral
se impune să fie stabilită întinderea prejudiciului cert. Vorbim de un prejudiciu cert
atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și , deasemenea, poate fi evaluat în
prezent.

13
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
 De exemplu, prejudiciul este cert atunci când victima unei fapte ilicite a rămas cu o
incapacitate de muncă permanentă, cu toate că, o bună parte din el se va produce în
viitor. Prin urmare certitudinea unui prejudiciu viitor se definește atât prin neexistența
sa cât și prin posibilitatea de a-i fi determinată întinderea.

Pentru a evalua prejudiciul și pentru a putea aplică principiul reparării lui integrale,
Noul Cod Civil în art:1385 dispune că: „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea
suferită de cel prejudiciat,câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să-l
realizeze şi de care a fost lipsit ,precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru
evitarea sau limitarea prejudiciului”.14

Principiul reparării în natură a prejudiciului

Prin acest principiu se doreşte ca prejudiciul să fie repart ori de câte ori este posibil,
în natura sa specifică. Repararea în natură este repreyentată de activitatea de
înlaturare a prejudiciului suferit de către o persoană prin modalităţi sau procedee
preactice, cum sunt: restituirea bunurilor şi valorilor sustrase, înlocuirea bunurilor
distruse cu altele de accelaş fel, efectuarea unor reparaţii sau operaţii tehnice de
specialitate.15

Pentru a putea stabili sfera de aplicare şi procedeele de realizare a exigenţelor

principiului reparării în natură a prejudiciului trebuie să luăm în calcul specificul şi
natura fiecărui prejudiciu a cărui reparare se cere.

În primul rând repararea în natură este posibilă în cazul reparării prejudiciilor

materiale, adică patrimoniale cauzate bunurilor unei persoane.

În al doilea rând repararea în natură mai este posibilă şi în cazul prejudiciilor

nepatrimoniale sau morale .

Apărarea drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale este reglementată în Cartea I „

Despre persoane „ titlul V, art .252-257 NCC: „ Orice persoană fizică are dreptul la
ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa , sănătatea, integritatea

14
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
15
https://legeaz.net/dictionar-juridic/efectele-raspunderii-civile-delcituale-repararea-prejudiciului;
fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private,libertatea de conştiinţă, creaţia
ştiinşifică, artistică, literară sau tehnică”.16

Ncc prin art. 255 dispune müsurile provizorii şi condiţiile pe care le dispune
instanţa de judecată atunci când reclamantul dovedeşte că drepturile sale
nepatrimoniale fac obiectul unei acţiuni ilicite, actuale, însă numai dacă există riscul să
ii se producă un prejudiciu greu de reparat. Instanţa de judecată poate să discpună
interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie, precum şi luarea măsurilor necesare
pentru conservarea probelor.

Câteodată repararea prejudicilor nepatrimoniale prin mijloace de aceeaş natură se

dovedeşte a fi insuficentă pentru ca victima să treacă peste durerile fizice şi mai ales
cel psihice. Art 253 alin 4 prevede că victima poate cere despăgubiri sau, o altă
reparaţie patrimonială pentru prejudiciu ce a fost cauzat.

Acţiunea răspunderii contractuale

Răspunderea civilă contractuală are regimul juridic cuprins în art.1350 şi

art.1516-1548 Cod Civil.

Obligaţiile contractuale trebuie să fie executate de bună voie, dacă nu realizarea

acestora se vor obţine prin hotărâre judecătorească. Răspunderea contractuală
reprezintă obligaţia pe care debitorul o are de a repara prejudiciul creat creditorului său
prin executare necorespunzătoare, neexecutare sau executarea întârziată a obligaţiilor
contractuale. Pentru a vorbi despre o răspundere contractuală trebuie să avem
următoarele condiţii:fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită
şi prejudiciu şi vinovăţia.17

Art.1519 Cod Civil enumeră varietăţile răspunderii contractuale: răspunderea

contractuală pentru fapta altuia şi răspundere contractuală pentru fapta proprie.

Răspunderea contractuală este o consecinţă a principiului forţei obligatorie a

contractului. Art.1350 alin.3 Cod Civ, mentionează că „Dacă prin lege nu se prevede

16
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
17
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-obligatiilor/raspunderea-civila-
contractuala/;
altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale
pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.18

Îmbogăţirea fără justă cauză

Art. 1345-1348 Cod Civil dispune că îmbogăţirea fără justă cauză este faptul
juridic licit prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama altei persoane, fără
a exista un temei juridic. De aici reiese obligaţia celui care işi măreşte patrimoniul de
a-i restituii celui care şi-a diminuat patrimoniul, precum şi dreptul celui vătămat de a
intenta o acţiune în justiţie.19

Pentru a putea vorbi despre o îmbogăţire fără justă cauză, trebuie îndeplinite
următoarele condiţii materiale:

- existenţa unei măriri a patrimoniului unei persoane;

- existenţa unei micşorări a unei persoane, ca o consecinţă a măririi
patrimoniului altei persoane;
- existenţa unei legături între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea celuilalt,
ambele reprezentând efectul unei singure cauze;

Pentru ca o astfel de acţiune să fie admisă trebuie să existe şi următoarele condiţii

juridice:

- imbogăţitul să fie de bună credinţă; Art. 1345 Cod Civ. dispune că: „ cel care,
în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este
obligat la restituire”.20 Fundamentul acţiunii de îmbogăţire fără justă cauză
constă în îndatorirea morală de a nu exista nicio culpă din partea îmbogăţitului,
aceste fiind obligat să restituie numai cuantumul îmbogăţirii sale. Dacă se reţine
reaua-credinţă a persoanei al cărei patrimoniu s-a mărit, va interveni instituţia
răspunderii civile delictuale.
- absenţa unei cauze legitime sau juste pentru mărirea unui patrimoniu în
defavoarea altui patrimoniu;

18
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
19
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
20
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
 - absenţa oricărui mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite; Art.1348
Cod civ. reglementează că „ cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel
prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce ii este datorat”.21
Aşadar, acţiunea în restituire nu poate fi admisă dacă titularul putea introduce o
acţiune în revendicare.

Cât priveşte obligaţia de restituire, îmbogăţirea fără justă cauză are ca şi principal
efect naşterea unui raport obligaţional prin care cel care şi-a mărit patrimoniul este
debitorul unei obligaţii de restituire către cel care şi-a diminuat patrimoniul.

Putem afirma că societatea civilă trebuie să fie înteleasă ca un arbitru care să

împiedice non-combat-ul. Considerăm că cea mai importantă concluzie este aceea că
atat legiuitorul cât şi guvernul nu deţin o imagine completă asupra fenomenului
plagiatului.22

Se consideră că plagiatul este o formă de afectare a integrităţii indivizilor şi

instituţiilor staulu, este o formă perfidă de promovare a corupţiei, este o formă de
afectare a patrimoniului de valori culturale ale ţării şi, totodată este o formă discretă
de subminare a capacităţii de muncă individuale şi a capacităţi de creaşie a tineretului.

Este evident că principalul mijloc de luptă cu plagiatul il reprezintă educaţia.

Guvernul ar trebuii să acorde o atenşie deosebită plagiatului şi nu să lase întreaga
responsabilitate la îndemâna unor instituţii lipsite de interes şi populate tocmai de
autorii faptei nominalizate.

21
Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017;
22
http://www.contributors.ro/administratie/educatie/plagiatul-intre-principii-proceduri-si-improvizatii/
 BIBLIOGRAFIE

1. Codul Civil şi Legea de punere în aplicare, Editura Hamangiu, Ediţia 2017

2. Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice

3. Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

4. http://www.contributors.ro/administratie/educatie/plagiatul-intre-principii-proceduri-si-
improvizatii/
5. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/teoria-generala-a-obligatiilor/raspunderea-
civila-contractuala/;
6. https://legeaz.net/dictionar-juridic/efectele-raspunderii-civile-delcituale-repararea-
prejudiciului;

7. https://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/natura-juridica-a-plagiatului-in-revista-pandectele-
saptamanale-juristul-marian-florescu-evidentiaza-contradictiile-dintre-reglementarile-privind-
plagiatul-si-legea-dreptului-de-autor-si-a-drepturilor-conexe;
8. https://www.slideshare.net/exodumuser/221551318-dreptulproprietatiiintelectuale