Cele patru libertăţi de circulaţie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Libera circulaţie constituie libertatea fundamentală din cadrul pieţei interne şi a politicilor

comunitare la nivelul Uniunii Europene. Aceasta se poate referi la persoane, mărfuri, servicii
şi capitaluri.

Libera circulaţie a mărfurilor[modificare | modificare sursă]

Mărfurile care traversează frontierele interne ale Comunităţii

Europene nu mai sunt supuse controalelor de la 1 ianuarie 1993.
Libera circulaţie în interiorul Uniunii presupune:

 interzicerea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent între

statele membre,
 adoptarea unui tarif vamal comun în schimburile comerciale
dintre statele membre şi ţările terţe,
 eliminarea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect
echivalent şi
 reorganizarea monopolurilor de stat.

Aceste măsuri sunt menite să contopească cele 25 de pieţe

naţionale ale statelor membre într-o zonă economică unică, în care
mărfurile Comunităţii să circule libere în condiţii similare celor de pe
pieţele naţionale.

Libera circulaţie a serviciilor[modificare | modificare sursă]

Prin libera circulaţie a serviciilor se elimină restricţiile privind

libertatea de a presta servicii în cadrul Comunităţii cu privire la
resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat al Comunităţii
decât cel al beneficiarului serviciilor.

În înţelesul Tratatului de la Roma, sunt considerate servicii

prestaţiile furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în
măsura în care nu sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la
libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a persoanelor.
 Serviciile cuprind în special:

 activităţi cu caracter industrial,
 activităţi cu caracter comercial,
 activităţi meşteşurgăreşti şi
 activităţi prestate în cadrul profesiunilor liberale.

Libera circulaţie a capitalurilor[modificare | modificare

sursă]

În măsura necesară bunei funcţionări a pieţei comune, statele

participante elimină treptat în relaţiile dintre ele, restricţiile impuse
circulaţiei capitalurilor aparţinând rezidenţilor statelor membre,
precum şi tratamentul discriminatoriu în baza cetăţeniei ori
naţionalităţii sau a reşedinţei ori sediului social al părţilor sau a
locului plasamentului de capital. La încheierea perioadelor de
tranziţie solicitate de statele aderente, nu se mai aplică nici un fel de
restricţii plăţilor curente aferente circulaţiei capitalurilor între statele
membre.
Articolul 56 din Tratatul privind înfiinţarea Comunităţii Europene interzice
orice restricţie privind circulaţia capitalului între statele membre sau între
statele membre şi terţe ţări. Cu toate acestea, statele membre pot menţine
unele restricţii în relaţiile cu ţările din afara UE. Definiţia liberei circulaţii a
capitalurilor nu se referă doar la plăţi sau transferuri de bani în exterior, ci
include şi alte tranzacţii ce permit transferul dreptului de proprietate.
Totodată, acest capitol acoperă şi domeniul sistemelor de plăţi, prin
intermediul celor două directive privind transferurile de credit
transfrontaliere şi caracterul definitiv al decontării, precum şi prin
directivele privind prevenirea spălării banilor. 

Din perspectiva tranzacţiilor de cont curent şi de cont de capital, Banca

Naţională a României a fost implicată direct în realizarea obiectivelor
acestui capitol de negociere. Angajamentele în acest domeniu au fost
incluse în Documentul de Poziţie şi în cele trei Documente de Poziţie
Complementare aferente Capitolului 4 - Libera circulaţie a
capitalurilor. Negocierile de aderare la Capitolul 4 au fost iniţiate prin
elaborarea Documentului de Poziţie aprobat în şedinţa Guvernului
României din luna februarie 2001. Ulterior, acesta a fost actualizat în mai
multe etape, iar negocierile la Capitolul 4 au fost închise provizoriu cu
ocazia Conferinţei Interguvernamentale de Aderare a României la UE
desfăşurată la data de 7 aprilie 2003. 

Liberalizarea operaţiunilor de capital a avut loc în conformitate cu

următoarele principii: (i) intrările înaintea ieşirilor; (ii) fluxurile pe termen
mediu şi lung înaintea celor pe termen scurt; (iii) investiţiile directe înaintea
celor de portofoliu; (iv) respectarea secvenţei bănci - întreprinderi -
populaţie. Regimul valutar în România este reglementat de Regulamentul
Băncii Naţionale a României nr. 4/2005 cu completările şi modificările
ulterioare, care consfinţeşte liberalizarea completă a operaţiunilor de
capital începând cu data de 1 septembrie 2006.

Libera circulație a capitalurilor

Libera circulație a capitalurilor nu este doar cea mai „tânără” libertate consacrată în
tratat, ci și cea mai largă, având în vedere dimensiunea sa unică ce include țările terțe.
Într-o primă fază, tratatele nu prevedeau liberalizarea totală a circulației capitalurilor;
statele membre erau obligate numai să elimine restricțiile în măsura în care acest lucru
era necesar pentru funcționarea pieței comune. Cu toate acestea, întrucât situația
economică și politică din Europa și din lume a evoluat între timp, Consiliul European a
confirmat realizarea progresivă a uniunii economice și monetare (UEM) în 1988. Aceasta
includea o mai mare coordonare a politicilor economice și monetare naționale. În
consecință, în prima etapă a UEM a fost instituită libertatea deplină a tranzacțiilor de
capital, introdusă inițial printr-o directivă a Consiliului și consacrată ulterior în Tratatul de
la Maastricht. De atunci, tratatul interzice orice restricții privind plățile și circulația
capitalurilor, atât între statele membre, cât și între statele membre și țările terțe.
Principiul era direct aplicabil, aceasta însemnând că nu necesita adoptarea unor
reglementări suplimentare la nivel național sau la nivelul UE.

Temei juridic
Articolele 63-66 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), completate
cu articolele 75 și 215 din TFUE în ceea ce privește sancțiunile.
Obiective
Toate restricțiile privind circulația capitalurilor între statele membre și între statele
membre și țările terțe trebuie eliminate. Cu toate acestea, în ceea ce privește circulația
capitalurilor între statele membre și țările terțe, statele membre dispun, de asemenea,
de: (1) opțiunea de a impune măsuri de salvgardare în circumstanțe excepționale; (2)
posibilitatea de a aplica restricții care au existat anterior unei anumite date în cazul unor
țări terțe și al anumitor categorii de mișcări de capital; și (3) o bază pentru introducerea
unor astfel de restricții, dar numai în circumstanțe foarte specifice. Această liberalizare
ar trebui să contribuie la realizarea pieței unice prin completarea altor libertăți (în special
a celor legate de circulația persoanelor, a mărfurilor și a serviciilor). De asemenea,
liberalizarea ar trebui să încurajeze progresul economic, permițând investirea eficientă a
capitalului și promovând utilizarea monedei euro ca monedă internațională, contribuind
astfel la rolul UE ca actor mondial. Liberalizarea a fost indispensabilă, de asemenea,
pentru evoluția uniunii economice și monetare (UEM) și pentru introducerea monedei
euro.

Realizări
A.Primele eforturi (înainte de crearea pieței unice)

Primele măsuri luate de Comunitate au avut un domeniu de aplicare limitat. O „primă

directivă”, din 11 mai 1960, modificată în 1962, a liberalizat fără niciun fel de condiții
investițiile directe, împrumuturile pe termen scurt sau mediu pentru tranzacțiile
comerciale și achiziționarea de valori mobiliare tranzacționate la bursă. Anumite state
membre au decis să nu mai aștepte deciziile comunitare și au introdus măsuri naționale
unilaterale, eliminând practic toate restricțiile privind circulația capitalurilor [Germania în
1961, Regatul Unit în 1979 și țările Benelux (între ele) în 1980]. A urmat Directiva
72/156/CEE privind fluxurile internaționale de capital.
B.Alte progrese și liberalizarea generală în vederea finalizării pieței
unice
Progresele din perioada 1960-1962 au fost reluate doar peste 20 de ani, odată cu
lansarea pieței unice. Două directive, din 1985 și 1986, au extins liberalizarea
necondiționată la împrumuturile pe termen lung pentru tranzacțiile comerciale și la
achiziționarea valorilor mobiliare netranzacționate la bursă. În vederea finalizării pieței
unice (până în 1993), a trecerii de la Sistemul Monetar European la UEM și a introducerii
preconizate a monedei euro, circulația capitalurilor a fost integral liberalizată într-o primă
etapă prin Directiva nr. 88/361/CEE a Consiliului din 24 iunie 1988, care elimina,
începând cu 1 iulie 1990, toate restricțiile rămase privind circulația capitalurilor între
rezidenții statelor membre. Ca urmare, liberalizarea a fost extinsă la tranzacțiile
monetare sau cvasimonetare care puteau avea cel mai mare impact asupra politicilor
monetare naționale, precum împrumuturile, depozitele în monede străine și operațiunile
cu valori mobiliare. Directiva prevedea o așa-zisă clauză de salvgardare care
permitea statelor membre să ia măsuri de protecție atunci când mișcări de capital pe
termen scurt de o amploare excepțională provocau perturbări grave în desfășurarea
politicii monetare. Aceste măsuri puteau fi însă aplicate numai într-un număr limitat de
cazuri justificate corespunzător, iar perioada lor de aplicare nu putea depăși șase luni
(niciun stat membru nu a recurs la această posibilitate). De asemenea, directiva
permitea anumitor țări să mențină restricții temporare, în special în cazul mișcărilor
de capital pe termen scurt, dar numai pentru o anumită perioadă de timp: această
dispoziție s-a aplicat în cazul Irlandei, Portugaliei și Spaniei până la 31 decembrie 1992,
iar în cazul Greciei, până la 30 iunie 1994. Cu toate acestea, Protocolul 32 la Tratatul
privind Uniunea Europeană (TUE) permite, de exemplu, Danemarcei să mențină
legislația în vigoare care restricționează posibilitatea ca rezidenții străini să cumpere
reședințe secundare.
C.Sistemul definitiv
1.Principiu

Într-o a doua etapă, Tratatul de la Maastricht (TEU) a introdus libera circulație a

capitalurilor ca o libertate consacrată în tratat. În prezent, articolul 63 din TFUE interzice
orice restricții privind plățile și circulația capitalurilor între statele membre, precum și
între statele membre și țările terțe. Este vorba aici de o dimensiune unică privind țările
terțe a acestei libertăți deosebite prevăzute de tratat. Sunt interzise toate restricțiile, nu
numai cele discriminatorii. Interdicția generală prevăzută merge dincolo de simpla
eliminare a tratamentului inegal în funcție de naționalitate (a se vedea cauza C-367/98,
Comisia/Portugalia, punctul 44). Articolul 65 alineatul (1) din TFUE permite tratamentul
fiscal diferențiat al investițiilor străine și al nerezidenților, dar astfel de măsuri nu trebuie
să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restrângere disimulată [articolul 65
alineatul (3) din TFUE]. Chiar și în relațiile cu țările terțe, principiul liberei circulații a
capitalurilor prevalează asupra reciprocității și asupra menținerii de către statele
membre a unei pârghii de negociere în relația cu țările terțe (a se vedea cauza C-
101/05, Skatteverket/A).
Dreptul la libera circulație a capitalurilor nu este afectat de obligații de notificare, și
anume, de raportarea tranzacțiilor transfrontaliere (de exemplu pentru plățile efectuate
electronic, mișcările de fonduri și titluri de valoare care depășesc anumite praguri) în
vederea elaborării de statistici privind sectorul extern, folosite pentru întocmirea balanței
de plăți pentru statele membre și uniunea monetară europeană.
2.Excepții și restricții justificate
Excepțiile se limitează, în general, la mișcările de capital care privesc țările
terțe (articolul 64 din TFUE). De asemenea, pe lângă posibilitatea de a menține
măsurile naționale sau comunitare privind investițiile directe și alte tranzacții în vigoare
la 31 decembrie 1993 (31 decembrie 1999 pentru Bulgaria, Estonia și Ungaria),
Consiliul, după consultarea Parlamentului și hotărând în unanimitate, poate adopta
măsuri care constituie un pas înapoi în liberalizarea circulației capitalurilor între statele
membre și țările terțe. Consiliul și Parlamentul European pot adopta măsuri legislative cu
privire la circulația capitalurilor între statele membre și țările terțe care implică
efectuarea de investiții directe, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori
mobiliare pe piețele de capital [exemple în acest sens sunt propunerea de regulament
de stabilire a unor dispoziții tranzitorii pentru acordurile bilaterale de investiții încheiate
între state membre și țări terțe (COM(2010)0344 și Rezoluția legislativă a
Parlamentului European din 10 mai 2011 ] Articolul 66 din TFUE se referă la măsurile de
urgență care pot fi adoptate în raport cu țările terțe, dar care sunt limitate la o perioadă
de șase luni.

Singurele restricții justificate pe care statele membre pot decide să le aplice cu privire la
circulația capitalurilor în general, inclusiv în cadrul Uniunii, sunt prevăzute la articolul 65
din TFUE și includ: (i) măsuri de prevenire a încălcării legislației naționale (în special în
domeniul fiscal și al supravegherii prudențiale a serviciilor financiare); (ii) proceduri de
declarare a mișcărilor de capital în scopuri administrative și statistice; și (iii) măsuri
justificate în temeiul ordinii publice sau al securității publice. Acest articol este completat
de articolul 75 din TFUE, care prevede posibilitatea aplicării unor sancțiuni financiare
unor persoane, grupuri sau entități fără caracter statal în vederea prevenirii și combaterii
terorismului. În temeiul articolului 215 din TFUE, sancțiunile financiare pot fi aplicate
unor țări terțe sau unor persoane, grupuri sau entități fără caracter statal, pe baza
deciziilor adoptate în cadrul politicii externe și de securitate comune.
3.Consecințele uniunii economice și monetare (UEM): abolirea
clauzei de salvgardare
Clauza de salvgardare aplicabilă în prezent este prevăzută la articolul 144 din TFUE
(coroborat cu articolul 143 din TFUE). Aceste articole permit adoptarea unor măsuri de
protecție a balanței de plăți în caz de dificultăți care pot compromite funcționarea pieței
interne sau în cazul unei crize neprevăzute. De la 1 ianuarie 1999, începutul celei de-a
treia faze a UEM, clauza de salvgardare care vizează remedierea crizelor înregistrate în
balanța de plăți este aplicabilă numai statelor membre care nu au adoptat (încă)
moneda euro.
D.Procedura în caz de încălcare a legislației și hotărârile Curții de
Justiție

În cazurile în care statele membre restricționează nejustificat libera circulație a

capitalurilor, se aplică procedura obișnuită de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
prevăzută la articolele 258-260 din TFUE.

În rândul cazurilor importante de constatare a neîndeplinirii obligațiilor s-au aflat, printre

altele, și următoarele: drepturile speciale ale autorităților publice în întreprinderile
private/sectorul privat [de exemplu, Comisia/Germania (cauza C-112/05 Volkswagen)];
în 2010, într-o acțiune împotriva Portugaliei (cauza C-171/08), Curtea a confirmat
jurisprudența anterioară privind drepturile speciale și a subliniat faptul că libera circulație
a capitalurilor include atât investițiile directe, cât și cele de portofoliu; printre procedurile
importante se numără și o cauză implicând o țară terță (cauza C-452/04 Fidium Finanz).
E.Plăți
În ceea ce privește plățile, articolul 63 alineatul (2) din TFUE prevede că „[î]n temeiul
dispozițiilor prezentului capitol, sunt interzise orice restricții privind plățile între statele
membre, precum și între statele membre și țările terțe.”
1.Armonizarea costurilor plăților naționale și transfrontaliere în
cadrul zonei euro

Regulamentul (CE) nr. 2560/2001 din 19 decembrie 2001 a armonizat costurile plăților
naționale și transfrontaliere în cadrul zonei euro. Între timp, acest regulament a fost
abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 924/2009 al Parlamentului European și al
Consiliului din 16 septembrie 2009 privind plățile transfrontaliere în Comunitate. Cadrul
legislativ a fost îmbunătățit prin Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a cerințelor tehnice și
comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de debitare directă în euro.
2.Noul cadru legislativ privind plățile
Directiva 2007/64/CE privind serviciile de plată constituie fundamentul juridic pentru
crearea unei piețe unice pentru plăți la nivelul UE până în 2010. Directiva vizează
stabilirea unui set cuprinzător de norme aplicabile tuturor serviciilor de plată în UE, astfel
încât plățile transfrontaliere să devină la fel de simple, eficiente și sigure ca plățile
„naționale” efectuate în interiorul unui stat membru. Directiva își propune să promoveze
eficiența și reducerea costurilor aferente plăților printr-o mai mare concurență,
deschizând piețele de plăți unor noi participanți. Directiva asigură cadrul juridic necesar
pentru o inițiativă a sectorului bancar european numită „zona unică de plăți în euro
(SEPA)”. La sfârșitul lui 2010, instrumentele SEPA erau disponibile, însă nu și folosite pe
scară largă. În consecință, în decembrie 2010, Comisia a prezentat o propunere de
regulament (COM(2010)0775) în care erau stabilite termene-limită la nivelul UE pentru
migrarea vechilor sisteme naționale de transfer de credit și de debitare directă către
instrumentele SEPA, eliminând astfel treptat sistemele naționale de transfer de credit și
de debitare directă, la 12 luni și, respectiv, la 24 de luni după intrarea în vigoare a
regulamentului. Această propunere a fost adoptată în 2012 [Regulamentul (UE)
nr. 260/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 martie 2012 de stabilire a
cerințelor tehnice și comerciale aplicabile operațiunilor de transfer de credit și de
debitare directă în euro și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 924/2009].

Rolul Parlamentului European

Parlamentul a susținut puternic eforturile Comisiei de a încuraja liberalizarea mișcărilor
de capital. Parlamentul a considerat însă mereu că liberalizarea ar trebui să fie mai
avansată în cadrul Uniunii decât între Uniune și restul țărilor, pentru a asigura faptul că
economiile europene alimentează cu prioritate investițiile europene. De asemenea,
Parlamentul a subliniat faptul că liberalizarea circulației capitalurilor ar trebui să fie
sprijinită de liberalizarea deplină a serviciilor financiare și de armonizarea legislației
fiscale pentru a crea o piață financiară europeană unificată. Datorită presiunii politice
exercitate de Parlament, Comisia a inițiat legislația privind armonizarea plăților naționale
și transfrontaliere (Rezoluția Parlamentului din 17 iunie 1988).
Într-un domeniu foarte apropiat, în Rezoluția sa nelegislativă din 7 iulie 2005 privind
compensarea și decontarea în Uniunea Europeană, Parlamentul a sprijinit crearea unei
piețe eficiente, integrate și sigure pentru compensarea și decontarea valorilor mobiliare
în Uniunea Europeană și a organizat un atelier referitor la aspectele legate de legislația
valorilor mobiliare(a se vedea documentul PE 464.428 referitor la atelier și nota
însoțitoare PE 464.416). În prezent, Parlamentul se așteaptă ca și alte propuneri
legislative din domeniul compensării și al decontării să fie discutate în cadrul procedurii
legislative ordinare.

1. Consideraţii generale privind libera circulaţie a capitalului

Libera circulaţie a capitalului a fost desăvîrşită prin

dispoziţiile Tratatului de la Maastricht, dobîndind
recunoaştere nu numai în relaţiile dintre statele membre, ci
şi în relaţiile cu statele terţe. Astfel, începînd cu 1 ianuarie
1994, sunt interzise, potrivit art. 56 din Tratatul privind
comunitatea europeană, toate restricţiile privind circula ţia
capitalurilor între statele membre, precum şi între statele
membre şi ţările terţe.

În prezent, sediul juridic al materiei îl reprezint ă dispoziţiile

art. 63 – 66 din Tratatul privind funcţionarea U. E., art. 75,
143, 144 şi 215 din acelaşi tratat. Potrivit art. 63 din Tratat,
toate restricţiile privind circulaţia capitalurilor între statele
membre, precum şi între statele membre şi ţările terţe, sunt
interzise.

De asemenea, toate restricţiile privind circulaţia plăţilor

între statele membre, precum şi între statele membre şi
ţările terţe sunt interzise. Dispoziţiile art. 63din Tratat au
efect direct.

Noţiunea de „plăţi” şi cea de „capitaluri” pot fi înţelese

ţinînd seama de hotărîrea pronunţară de Curtea de Justiţie
în cauza Luise şi Carbone. Hotărîrea în cauza dată prezint ă
importanţă atît în domeniul liberei prestări a serviciilor, cît
şi în acel al liberei circulaţii a capitalului.

Privitor la libera prestare a serviciilor, Curtea a subliniat c ă

dispoziţiile din Tratat se aplică nu numai în circumstanţele
în care se deplasează persoana care se deplasează
persoana care prestează un serviciu, ci şi în cazul în care se
deplasează în alt stat membru beneficiarul unui anumit
serviciu. Totodată, Curtea a evidenţiat faptul că prevederile
legale comunitare consacrate liberei prestări a serviciilor se
aplică indiferent dacă o persoană beneficiază sau nu de
anumite servicii în cadrul activităţii profesionale.

Prin urmare, prevederile menţionate se pot aplica inclusiv în

cazul unor călătorii turistice pentru realizarea studiilor sau
pentru a obţine îngrijiri medicale în alt stat membru.

Referitor la circulaţia capitalurilor şi a plăţilor, Curtea a

arătat că plăţile sunt aferente prestării unui serviciu. În
general se poate reţine că plăţile reprezintă contra-presta ţii
în cadrul unor tranzacţii principale.

Circulaţia capitalurilor este constituită din opera ţiuni

financiare ce vizează în esenţă plasarea sau investirea
fondurilor. Prin operaţiunile subsumate circulaţiei
capitalurilor, se urmăreşte obţinerea unor venituri de
investiţii, activităţi bancare, activităţi bursiere, etc.
Operaţiunile financiare subsumate circulaţiei capitalurilor
nu au legătură directă cu circulaţia mărfurilor sau a
serviciilor.

Statele membre pot să adopte, în temeiul art. 65 din Tratat,

măsuri pentru a constata natura şi realitatea unei tranzac ţii
care reprezintă temeiul unei părţi. Pe de altă parte, se poate
observa o distincţie între capitaluri şi părţi, ce are relevan ţă
în principal, în cazul raporturilor dintre statele membre şi
ţările terţe.

Circulaţia capitalurilor şi a plăţilor este liberalizat ă complet

în raporturile dintre statele membre. O serie de restric ţii pot
fi menţinute sau introduse în raporturile dintre statele
membre şi ţările terţe. Unele dintre aceste restric ţii vizează
numai circulaţia capitalurilor între statele membre şi ţările
terţe.

2. Domeniul de aplicare a liberei circulaţii a capitalurilor

Distincţia dintre deplasările de capital şi plăţile curente,

consacrată la nivel jurisprudenţial prin hotărîrea pronunţat ă
de Curtea de Justiţie în cauza Luise şi Carbone, este
necesară în vederea stabilirii corecte a domeniului de
aplicare a liberei circulaţii a capitalului, respectiv, liberei
circulaţii a plăţilor.

În timp ce deplasările de capital sunt acele operaţiuni

financiare avînd ca obiect plasarea sau investirea unei
surse băneşti, plăţile sunt remuneraţiile datorate în
schimbul efectuării unor prestaţii.

Trebuie reţinut astfel că transferul fizic de bancnote nu

poate fi clasificat ca o deplasare de capital atunci cînd
transferul în cauză corespunde unei obligaţii de plat ă
rezultînd dintr-o tranzacţie, implicînd circulaţia mărfurilor şi
a serviciilor.

Transferurile în legătură cu turismul lor, călătoriile în scopul

de comerţ, educaţie ori tratament medical, constituie plăţi
şi nu o deplasare a capitalului, chiar dacă ele sunt efectuate
prin intermediul transferului fizic de bancnote.

În consecinţă, nu se circumscrie unei deplasări de capital

transferul bancar realizat ca urmare a unei tranzacţii
desfăşurate în domeniul schimburilor de mărfuri sau
prestării de servicii.
Constituie deplasări de capitaluri următoarele opera ţiuni:

1. Investiţiile imobiliare;
2. Investiţiile efectuate în scopul constituirii sau
extinderii activităţii unei societăţi (sau în alţi termeni
investiţiile legate de libertatea de stabilire);
3. Operaţiunile privind achiziţionarea titlurilor de valoare;
4. Plasamente financiare pe termen lung (constituirea
unor depozite bancare în străinătate);
5. Transferuri de capital în interes persoanal (dona ţii,
succesiuni, transferul economiilor dintr-un stat în altul).

Dinstincţia dintre mişcările de capital şi plăţile curente nu

este întotdeauna facilă. Exemplu: plata primelor de
asigurare a răspunderii civile, are valoarea unei plăţi
curente spre deosebire de plata primelor de asigurare de
viaţă ce reprezintă circulaţia unui capital.

Beneficiarii libertăţilor menţionate sunt nu numai cetăţenii

statelor membre a UE, ci şi cetăţenii unor state ter ţe care
au reşedinţa pe teritoriul unui stat membru.

Cu titlu ilustrativ, pot fi reţinute drept obstacole la libera

circulaţie a capitalurilor, obligaţia de a înscrie o ipotecă în
evidențele de carte funciară, exclusiv în moneda naţională a
unui stat membru sau refuzul de a acorda beneficiul unei
exonerări fiscale pentru dividendele pe acţiuni plătită de
către o societate ce are sediul pe teritoriul unui alt stat
membru.

Dincolo de domeniul de aplicare diferit al libert ăţilor de

circulaţie, realizarea efectivă a acestora face vizibilă
legătura dintre regulile de funcţionare ce le guvernează, în
sensul că libertatea de stabilire sau libertatea de prestare a
serviciilor ar fi lipsite de conţinut în absenţa desfăşurării
libere a unor anumite deplasări de capitaluri.

În literatura juridică de specialitate s-a subliniat c ă

liberatatea de stabilire, presupune în mod imperativ inclusiv
dreptul investitorului comunitar de a avea p ărţi sociale într-
o societate înfiinţată în alt stat membru sau de acrea o
filială. Tot astfel, libertatea de prestare a serviciilor în
sectoarele sensibile, ca cel bancar sau al asigurărilor,
presupune liberalizarea mişcărilor pe termen scurt şi a
transferurilor în executarea unor contracte de asigurare.

În acelaşi timp, luînd în considerare faptul că plăţile

reprezintă contra-prestaţii datorate în cadrul unor tranzac ţii
ce implică schimbul de mărfuri sau prestarea unor servicii,
este evident că libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor şi
a serviciilor implică şi existenţa unei libertăţi derivate, şi
anume cea a plăţilor.

3. Excepţii de la libera circulaţie a capitalurilor şi a plăţilor

Potrivit dspozițiilor art. 65 din TFUE, libera circulaţie a

capitalurilor, respectiv a plăţilor nu poate aduce atingere
dreptului recunoscut statelor membre:

1. De a aplica dispoziţiile fiscale care instituie o

distincţie între contribuabilii care nu se găsesc în
aceeaşi situaţie în ceea ce priveşte reşedinţa lor sau
locul unde capitalurile lor au fost investite;
2. De a adopta măsurile necesare:

 În vederea descurajării fraudei fiscale;

 Cerute de supravegherea potenţială a instituţiilor
financiare;
  De instituire a unor proceduri speciale de declarare
circulaţiei capitalurilor în scopuri de informare
administrativă sau statistică;

1. De a adopta măsuri justificate pe motive de ordine

publică sau siguranţă publică 8art.65, alin.1, litera b din
tratat);
2. De a institui acele măsuri restrictive la circulaţia
capitalurilor ce decurg din aplicarea de restricţii
privind dreptul de stabilire 8art. 65, alin. 2 din tratat).

Potrivit art. 65, alin. 3 din tratat, măsurile şi procedurile

prevăzute la alin. 1 şi 2 nu trebuie să constituie un mijloc de
discriminare arbitrară şi nici o restrîngere disimulat ă a
liberei circulaţii a capitalurilor şi plăţilor.

4. Clauze de salvgardare în domeniul liberei circulații a

capitalurilor şi a plăților

Potrivit art. 64, alin. 1 din tratat, în raporturile cu ţările ter ţe

au fost menţinute restricţii în vigoare pînă la 31 decembrie
1993 (dată pînă la care am arătat deja că au fost liberalizare
în mod concret deplasările de capital) şi adoptate cu privire
la circulaţia capitalurilor, avînd ca destinaţie ţări ter ţe sau
provenind din ţări terţe care privesc „investiţii directe,
inclusiv cele imobiliare, stabilirea, prestarea de servicii
financiare sau admiterea de valorile mobiliare pe pieţele de
capital”.

În temeiul art. 64, alin. 2 din tratat, Consiliul după

consultarea Parlamentului European poate adopta măsuri
care reprezintă un regres în dreptul uniunii în ceea ce
priveşte liberalizarea capitalurilor avînd ca destina ţie sau
provenind din ţări terţe.

În situaţia în care în împrejurări excepţionale, circulaţia

capitalurilor din şi înspre ţări terţe provoacă sau ameninţă
să provoace dificultăţi grave în funcţionarea uniunii
economice şi monetare în temeiul art. 66 din tratat,
Consiliul la propunerea comisiei şi după consultarea băncii
centrale europene, poate adopta în raporturile cu ţările ter ţă
măsuri de salvgardare pentru o perioadă de pînă la 6 luni
dacă aceste măsuri sunt strict necesare.

O altă derogare este cea permisă de art. 75 din tratat,

potrivit căruia în scopul realizării obiectivelor constînd în
crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justi ţie în
ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului şi
activităţilor conexe, Parlamentul European şi Consiliul pot
adopta pe cale de regulamente, măsuri administrative
privind circulaţia capitalurilor şi plăţilor şi anume
îngheţarea fondurilor sau a activelor fiananciare care
aparţin unor persoane fizice, juridice sau unor grupuri sau
entităţi fără caracter statal sunt în proprietatea acestora
sau sunt deţinute de acestea.

Alte măsuri de salvgardare sunt cele ce pot fi adoptate în

condiţiile art. 144 din Tratat, de către statele care nu au
aderat la moneda unică. Astfel, în cazul apariţiei unei crize
neprevăzute în balanţa de plăţi şi sub condiţia neacordării
de către Consiliu a măsurilor de asistenţă reciprocă
recomandate de Comisie sau a insuficienţei acestor măsuri.
Aceste state pot adopta cu titlu provizoriu măsurile
restrictive necesare, măsuri care trebuie să provoace
perturbări minime în funcţionarea pieţei comune, să nu
depăşească limita absolut necesară pentru remedierea
dificultăţilor în considerarea cărora au fost constituite.

În fine, o altă clauză de salvgardare este cea permisă de art.

215 din Tratat. Astfel, în situaţia în care o decizie adoptată
în contextul politicii externe şi de securitate comun ă
prevede întreruperea sau restrîngerea totală sau par ţial ă a
relaţiilor economice şi financiare cu ţări terţe, Consiliul, la
propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii
pentru Afaceri Externe şi politica de Securitate şi a
Comisiei, poate adopta măsurile respective necesare.

1. Mecanismul de lucru al pieţei unice

 
Ce este piaţa unica ?
Piaţa unică europeană constă in circulaţia libera a populaţiei, bunurilor, serviciilor si a capitalului
in tarile membre ca si când ar circula intr-o singura ţara.
Crearea pieţei unice reprezintă esenţa uniunii. Piaţa unica s-a realizat prin adoptarea de către
instituţiile UE si tarile membre a numeroase Directive prin care au fost eliminate barierele tehnice,
legale, birocratice, culturale şi protecţioniste ale statelor membre şi s-a instituit comerţul liber si
mişcarea libera in cadrul uniunii.
Potrivit Comisiei Europene, din 1993, piaţa unica a creat peste 2,5 milioane de locuri de munca si
a adus tarilor membre venituri suplimentare de peste 800 miliarde euro.
Cum lucrează piaţa unica ?
Eliminarea obstacolelor şi deschiderea pieţelor naţionale a condus la creşterea competiţiei intre
firme in beneficul consumatorilor, care au o oferta mai mare de bunuri si servicii la preturi mai
mici.
Firmele vânzătoare au acces liber la o piaţa de peste 450 milioane de consumatori in cadrul UE
şi posibilitatea de extindere a activităţii pe piaţa globala.
Libertatea de mişcare  a bunurilor, serviciilor, populaţiei şi capitalului sunt sprijinite de politici
specifice. Politica anti monopol previne tendinţa firmelor de a controla preturile sau pieţele.
Oamenii se pot mişca liber şi pot lucra in orice ţara a uniunii pentru ca statele membre recunosc
calificarea academica si profesionala a acestora. Guvernele au căzut de acord sa ia decizii care
afectează sistemul pieţei unice pe baza votului majoritarii si nu al unanimităţii care este greu de
atins.
Piaţa unica a creat posibilitatea liberalizării pieţei utilităţilor (telecomunicaţii, electricitate, gaz si
apa) in beneficiul consumatorilor care au libertatea de a-si alege furnizorii.
Limitele pieţei unice
Sectorul serviciilor s-a deschis pieţei unice într-un ritm mai lent decât piaţa bunurilor. Spre
exemplu pentru o gama larga de servicii financiare si transporturi exista încă pieţe naţionale
separate, in special, in domeniul transportului aerian si pe calea ferata.
Totodată, mai exista unele bariere tehnice si administrative care trebuie eliminate pentru a
asigura fluenta circulaţiei libere a bunurilor si serviciilor. Aceasta include reticenta unor tari
membre de a accepta reciproc unele standarde si norme sau de a recunoaşte echivalentul
calificărilor profesionale. Sistemul de impozitare diferenţiat reprezintă un alt obstacol al integrării
şi eficientei pieţei unice.
Un pas înainte este considerat faptul ca aceste obstacole sunt cunoscute şi s-au iniţiat acţiuni
pentru remedierea acestora, dar ritmul este diferit si specific fiecărui sector. Spre exemplu, Planul
de acţiuni pentru integrarea pieţei serviciilor financiare a fost definitivat in anul 2005. Se
estimeaza ca noul sistem va reduce costurile la împrumuturi, atât pentru firme cat si pentru
consumatori, si va oferi celor ce economisesc bani o gama larga oportunităţi de investiţii, planuri
de economisire şi scheme de pensii. De asemenea, au fost reduse comisioanele bancare pentru
transferuri peste frontiera.
Protejarea pieţei unice
Piaţa unica se  bazează pe competiţie  şi autorităţi de reglementare care guvernează libera
circulaţie a bunurilor si serviciilor. Libera circulaţie a persoanelor este reglementata prin Acordul
Schengen, prin care au fost desfiinţate frontierele externe ale statelor si a fost întărit controlul la
frontierele UE, inclusiv in aeroporturi si porturi. Marea Britanie si Irlanda nu au semnat acordul
Shengen si nu se aplica încă in relaţiile cu statele care au aderat la UE in 2004.
Este necesara creşterea nivelului de protecţie pentru prevenirea pirateriei si a produselor
contrafăcute. Comisia Europeana estimează ca pirateria si produsele contrafăcute costa UE
peste 17.000 locuri de munca anual. De aceea, Comisia si statele membre lucrează la întărirea
protecţiei la copyright si patente. In scopul întăririi protecţiei mărcilor proprii, UE intenţionează sa
înfiinţeze o politie fără frontiere si cooperare in justiţie. Europol este parte a acestei acţiuni. In
baza Acordului Schengen politiile naţionale fac schimb de informaţii împotriva celor ce fac fraude,
dar proiectul Eurojust prevede ca procurorii, politia si judecătorii vor forma o echipa de lucru
împotriva crimei organizate.
Informaţii suplimentare:
        http://europa.eu.int/comm/internal_market/index_en.htm
 
Top

2. Libera circulaţie a mărfurilor

 
Libera circulaţie a mărfurilor în cadrul pieţei unice are la bază principiul recunoaşterii reciproce
a pieţei unice, care constă în garantarea circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor unui stat
membru în celelalte state membre, chiar dacă acestea sunt produse după norme de calitate şi
standarde diferite, cu condiţia respectării cu stricteţe a regulilor comune de interes general privind
sănătatea populaţiei, protecţia mediului şi a consumatorului.
În cadrul pieţei unice funcţionează, în general, principiul regulii de origine. Acest principiu
garantează concordanţa cu principiul subvenţiei, prin crearea unor reguli detaliate la nivelul UE
cu respectarea strictă a tradiţiilor locale, regionale şi naţionale, care fac posibile menţinerea
diversităţii produselor şi a serviciilor şi integrarea economică.
Comisia monitorizează modul de respectare a acestor principii de statele membre si întocmeşte
rapoarte de evaluare din doi în doi ani, prin care conştientizează statele membre despre
problemele existente şi masurile care se impun. 
Implementarea acestor principii are ca ţintă cetăţeni şi operatorii economici, prin acţiuni pe două
planuri: unul la nivelul Comisiei, iar cel de al doilea la nivelul statelor membre.
Planul de acţiuni la nivelul Comisiei are în vedere:
       elaborarea unui Ghid privind principiul recunoaşterii reciproce ţn domeniul produselor
industriale şi a unei broşuri explicative de aplicare a Deciziei nr. 3052/95 privind masurile
derogatorii de la principiul liberei circulaţii a bunurilor;
       analize economice privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în diferite sectoare,
având ca scop o mai bună evaluare a beneficiilor şi a costurilor de neaplicare;
       analize privind regulile naţionale de protecţie a consumatorilor pentru produsele financiare.
În îndeplinirea acestor obiective Comisia are în vedere acţiuni de formare, prin:
       organizarea de mese rotunde sectoriale cu reprezentaţii autorităţilor competente din statele
membre si cu organizaţiile profesionale;
       elaborarea de proiecte specifice la nivel naţional, având ca scop diseminarea de informaţii
către publicul ţintă despre principiul recunoaşterii reciproce.
Planul de acţiuni la nivelul statelor membre, ca principal actor în implementarea principiului
recunoaşterii reciproce, prevede întreprinderea următoarelor măsuri:
       includerea principului recunoaşterii reciproce în legislaţia naţională;
       să răspundă în timp util la întrebările legate de aplicarea principiului recunoaşterii reciproce,
cu excepţia cazurilor care prezintă sensibilitate ridicată;
       să întărească cooperarea între administraţiile naţionale ale statelor membre, prin reţelele de
contact la distanţă, întâlniri cu şefii centrelor de coordonare şi utilizarea sistematică a
punctelor de contact, precum şi prin implicarea în mai mare măsură a coordonatorilor
naţionali, în special, în domeniul profesiilor reglementate;
       să pregătească periodic rapoarte cu problematica implementării şi a soluţiilor posibile.
Acorduri cu terţe ţări. Comunitatea Europeană a încheiat acorduri pentru recunoaşterea reciprocă
a principiului circulaţiei libere a bunurilor şi serviciilor cu: Australia, Canada, Noua Zeelandă şi
SUA, în scopul de a asigura acces efectiv pe pieţele respective a mărfurilor prevăzute în aceste
acorduri.
În scopul de a impune recunoaşterea reciprocă a principiului circulaţiei libere a mărfurilor,
respectiv pentru eliminarea sau reducerea barierelor în cale comerţului cu bunuri, Comisia
intenţionează să încheie un acord internaţional în cadrul GATS sub egida OMC.
 
Informaţii suplimentare privind:
      Principiul recunoaşterii reciproce a circulaţiei libere a
mărfurilor: http://europa.eu.int/comm/internal_market/en/goods/mutrec.htm
      Restricţii, statistici, scheme specifice, reguli generale privind siguranţa produselor şi
armonizarea tehnică în cadrul uniunii şi cu statele
candidate: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s07000.htm
      Sistemul de rezolvare a problemelor legate de piaţa unică şi adresele centrelor
naţionale: http://europa.eu.int/comm/internal_market/solvit/
      Cooperarea între statele membre pentru protecţia
consumatorului: http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/lvb/l32047.htm
      Asistenţă telefonică şi online: http://europa.eu.int/europedirect/index_en.htm
 
Top

3. Libera circulaţie a serviciilor

 
Serviciile au o importanţă crucială pentru piaţa internă comună a UE, deoarece acestea
reprezintă între 60% şi 70% din activitatea economică a UE-25 şi aproximativ acelaşi procent din
forţa de muncă ocupată a UE-25.  
Principiul care guvernează piaţa internă a serviciilor a fost denumit generic „principiul libertăţi
fundamentale” şi a fost reglementat prin Tratatul Comunităţii Europene. Potrivit acestui principiu,
companiile cu sediul într-un stat membru au libertatea de a se stabili şi furniza servicii pe teritoriul
altor state membre.
Principiul libertăţii de mişcare a serviciilor a evoluat de-a lungul timpului prin Hotărâri ale Curţii
Europene de Justiţie şi prin reglementari specifice pe domenii, cum sunt: serviciile financiare,
telecomunicaţiile, emisiile şi recunoaşterea calificărilor profesionale.
Cu toate aceste reglementări, în domeniul circulaţiei libere a serviciilor nu s-a atins nivelul
performanţelor la nivelul circulaţiei bunurilor. Summit-ul de la Lisabona (Martie 200) a trasat
sarcina elaborării unei strategii pentru eliminarea barierelor care împiedică circulaţia liberă a
serviciilor.
În acest scop, în iulie 2002, Comisia a elaborat Raportul privind piaţa internă a serviciilor prin
care s-a consemnat că există o mare diferenţă între viziunea privind economia integrată  a UE şi
realitate. Raportul pune în evidenţă faptul că furnizorii din mediul IMM-urilor au de înfruntat mai
multe bariere în comerţul cu servicii decât firmele mari.
Având în vedere că firmele mici sunt predominante din punct de vedere numeric, în ianuarie
2004, Comisia a promovat Directiva privind Serviciile pe piaţa internă a UE.
Acest document are ca obiectiv să elimine barierele discriminatorii, să modernizeze cadrul legal
şi administrativ, inclusiv în domeniul serviciilor IT şi să determine statele membre să coopereze
mai mult şi în mod sistematic. Documentul consolidează, totodată, drepturile utilizatorilor de
servicii.
Potrivit Comisiei, în ultimii 10 ani, beneficiile circulaţiei libere a serviciilor s-au materializat în
crearea a peste 2,5 milioane locuri de muncă şi venituri de peste 900 miliarde de euro. Totodată,
s-a constat că a crescut competiţia, care a condus la creşterea calităţii ţi a gamei serviciilor şi la
convergenţa preţurilor.
Informaţii suplimentare:
       http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70002.htm

      http://europa.eu.int/comm/internal_market/services/index_en.htm
 
Top

4. Libera circulaţie a capitalului

 
Principiul liberei circulaţii a capitalului este unul din cele patru principii de bază consfinţite prin
Tratatul Comunităţii Europene (Art. 67) din 1957.
Potrivit Comisiei, circulaţia liberă a capitalului face posibilă integrarea, deschiderea, competiţia şi
eficienţa în cadrul pieţei financiare şi a serviciilor şi aduce beneficii mai multe la toţi.
Pentru cetăţeni, circulaţia liberă a capitalului înseamnă abilitatea de a face mai multe operaţiuni
în afara graniţelor, respectiv deschiderea de conturi bancare, cumpărarea de acţiuni ale firmelor
străine, investiţii în domeniile care asigură cel mai bun profit şi tranzacţii imobiliare.
Pentru firme acest principiu înseamnă că au dreptul să investească în companii străine şi să ia
parte la managementul acestora. Lista completă a operaţiunilor referitoare la mişcarea capitalului
poate să fie accesată la adresa .
În practică, libera circulaţie a capitalului a început în anul 1990, ca urmare a adoptării Directivei
nr. 88/361/EEC, care prevede eliminarea controlului autorităţilor unui stat membru asupra
cetăţenilor sau firmelor altui stat membru care doresc să facă investiţii.
Libera circulaţie a capitalului a fost întărită prin adoptarea Tratatului de la Maastricht, din 1993,
prin care au fost eliminate toate restricţiile legate de libera circulaţie a capitalului şi plăţilor atât
între statele membre, cât şi între acestea şi terţe ţări. Cu acesta se consideră că în acest
domeniu legislaţia este completă.
După adoptarea Taratului de la Maastricht şi alte ţări din afara zonei UE au adoptat principiul
liberei circulaţii a capitalului, chiar şi în condiţiile în care unele state au solicitat perioade de
tranziţie cu privire la acordarea dreptului cetăţenilor străini de a cumpăra cea de-a doua casă sau
pământ agricol.
Principiul liberei circulaţii a capitalului instituit de UE a deschis calea pentru cooperare în
domeniul politicii de capital şi al plaţilor la nivel internaţional.
Există totuşi anumite excepţii legate de libera circulaţie a capitalului, atât în interiorul UE, cât şi cu
terţe ţări, care privesc domeniile: impozitării, supravegherea prudenţială, considerentele
de  politică publică, spălarea banilor şi sancţiunile financiare care fac obiectul Politicii Externe şi
de Securitate Comună. Pe aceste teme Comisia comunică cu autorităţile naţionale de
monitorizare pentru a se asigura aplicare corectă a cestor excepţii, iar acolo unde există
divergenţe de interpretare UE solicită sprijinul Curţii Europene de Justiţie.
Comisia apreciază necesară monitorizarea activităţilor specifice liberei circulaţii a capitalului în
scopul identificării eventualelor bariere şi restricţii în interiorul UE, precum şi pentru eficientizarea
domeniilor care se mişcă încet.
 
Informaţii suplimentare:
       http://europa.eu.int/scadplus/leg/en/s70001.htm
       http://europa.eu.int/comm/internal_market/capital/index_en.htm
 
Top