UNIVERSITATEA VALAHIA

FACULTATEA DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

TARGOVISTE

ADUNAREA ASOCIAȚILOR SOCIETĂȚII CU

RĂSPUNDERE LIMITATĂ

COORDONATOR:
CONF.UNIV. DR. Adrian Țuțuianu.

STUDENT:
GROZEA DANIEL-ALEXANDRU

2020
1
CUPRINS

Introducere. ……………………………………………………………….pag.4

CAPITOLUL I Precizări prealabile .pag.47

CAPITOLUL II Adunarea asociaţilor 47

CAPITOLUL III Convocarea adunării asociaţilor 51

CAPITOLUL IV Şedinţa adunării asociaţilor 54

CAPITOLUL V Hotărârile adunării asociaţilor 56

CAPITOLUL VI Administratorii societăţii cu răspundere limitată 59

CAPITOLUL VII Exercitarea funcţiei de administrator 67

Concluzii …………………………………………………………………pag.83

Bibliografie ……………………………………………………………....pag.86

2
 INTRODUCERE

Trecerea la economia de piaţă şi abandonarea economiei centralizate, planificate a

făcut necesară şi o reformă legislativă de proporţii în centrul căreia se află legislaţia
comercială.

În cadrul economiei de piaţă un rol hotărâtor îl au societăţile comerciale.

Societăţile comerciale reprezintă pilonul principal al procesului de înlăturare a economiei
“planificării la comandă”. Până în decembrie 1989, societăţile comerciale urmau
reglementările Codului comercial român din 1887, titlul VIII, Cartea I, Cod comercial
care nu a fost abrogat în perioada economiei centralizat comuniste, dar care, în unele
părţi, nu mai corespundea noii etape de dezvoltare a economiei ţării noastre. Practic, deşi
neabrogate în mod explicit, unele dispoziţii ale acestui cod şi-au pierdut interesul practic,
ca urmare a naţionalizării principalelor mijloace de producţie şi a cooperativizării forţate a
agriculturii finalizate de regimul comunist în anul 19621.

Din Codul comercial român din 1887, în timpul sistemului economic socialist, o
serie de reglementări au continuat să fie totuşi aplicate în raporturile juridice din domeniul
comerţului exterior2.

Activitatea legislativă deosebit de intensă desfăşurată de autorităţile române în

primii ani de după Revoluţia din decembrie 1989 are ca realizare principală Legea nr. 31
din 16 noiembrie 1990 privind societăţile comerciale 3. Legea nr. 31/1990 reglementează
cinci forme pe care le poate îmbrăca o societate comercială:
a) societate în nume colectiv;
b)societate în comandită simplă;
c) societate pe acţiuni;
d)societate în comandită pe acţiuni;
1
Ion Niţă Stan, Drept Comercial, Editura GLOBAL LEX 2000, p.5
2
O. Căpăţînă, Caracteristici generale ale societăţilor comerciale, revista “Dreptul” nr. 9 din decembrie
1990, p. 4
3
Monitorul Oficial din 17 noiembrie 1990 , modificată prin O.G. nr. 32/1997
3
 e) societate cu răspundere limitată.

În cadrul lucrării de faţă, urmează a fi prezentate aspectele juridice referitoare la

societăţile comerciale cu răspundere limitată. Cunoaşterea acestor aspecte juridice
prezintă o importanţă deosebită pentru acele persoane care , în cadrul economiei de piaţă,
urmează să organizeze societăţile comerciale de această natură.
Faţă de celelalte forme ale societăţii comerciale, societatea cu răspundere limitată prezintă
interes, mai ales , dacă ţinem cont de faptul că majoritatea societăţilor comerciale care
sunt înfiinţate şi desfăşoară activităţi comerciale în cadrul economiei naţionale, sunt
societăţi care aparţin acestui tip de societate comercială.

Activitatea legislativă intensă desfăşurată de autorităţile române în primii ani de

după Revoluţia din decembrie 1989 are ca principală realizare Legea nr. 31 din 16
noiembrie 1990 privind societăţile comerciale. Anterior Legii nr. 31/1990 au fost adoptate
şi alte acte normative importante privind activitatea economică.

Prin Decretul-lege nr. 54 din 6 februarie 1990 au fost reglementate organizarea şi

desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative: întreprinderi mici cu un
număr de cel mult 20 de salariaţi; asociaţii cu scop lucrativ cu maximum 10 membri;
asociaţii familiale. Întreprinderile mici erau persoane juridice de la data înregistrării lor la
administraţia financiară; asociaţiile cu scop lucrativ obţineau calitatea de subiect de drept,
de la aceeaşi dată, dacă membrii lor solicitau aceasta în mod explicit; asociaţiile familiale
nu făceau parte din categoria persoanelor juridice. Prevederile Decretului-lege erau
completate cu dispoziţiile Codului comercial.
Legea nr. 15 din 8 august 19904 a reorganizat vechile întreprinderi socialiste,
unităţi economice de stat, fie în regii autonome, fie în societăţi comerciale pe acţiuni sau
cu răspundere limitată (art. 16 şi 54).

4
Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990; prin Ordonanţa nr. 15 din 9
august 1993 .

4
 Prin intrarea în vigoare a Legii nr.31 /1990 au fost abrogate sau s-a redus sfera de
aplicare a unor acte normative anterioare. Astfel, potrivit art. 287 al legii sus menţionate
“Pe data intrării ei în vigoare se abrogă prevederile art. 77-220 şi 236 din Codul
comercial, prevederile referitoare la întreprinderile mici şi la asociaţiile cu scop lucrativ,
cu personalitate juridică, din Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea
unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, Decretul nr. 424/1972 privind
constituirea şi funcţionarea societăţilor mixte în România cu excepţia art. 15, 28 al. 1, art.
33 şi 35 al. 2 şi 3, Decretul-lege nr. 96/1990 privind unele măsuri pentru atragerea
investiţiei de capital străin în România.”

De asemenea, potrivit art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/1997,

aprobată prin Legea nr. 195/1997, pe data intrării în vigoare a acestei ordonanţe (28 iulie
1997) se abrogă art. 237-250 şi art. 264-269 din Codul comercial. O altă lege deosebit de
importantă pentru societăţile comerciale şi de altfel pentru dezvoltarea comerţului, este
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului5. Dispoziţiile Codului comercial, ale Legii
nr. 26/1990 şi ale Legii nr. 31/1990 se întregesc, în măsura în care nu cuprind dispoziţii
contrare, cu prevederile Codului civil, a celorlalte acte normative în materie civilă, cu cele
ale Codului muncii.

La aceste reglementări generale se adaugă acele acte normative care

reglementează activitatea unor societăţi comerciale care au trăsături proprii, cum ar fi
societăţile de asigurări, societăţile bancare, societăţile cu capital străin. Societăţilor
comerciale li se aplică şi regulile instituite prin legislaţia fiscală.

Capitolul I
Precizări prealabile

5
Monitorul Oficial din 7 noiembrie 1990 , modificată prin Legea nr. 12 din 8 ianuarie 1998.
5
 Societatea cu răspundere limitată, ca orice persoană juridică, îşi manifestă voinţa
prin organele sale. Voinţa socială se formează în organul de deliberare - adunarea
generală -, organ colectiv format din totalitatea asociaţilor.

Această voinţă este adusă la îndeplinire de organul executiv – administratorul

(administratorii) societăţii. Controlul gestiunii sociale se realizează de asociaţi sau de
un organ specializat – cenzorii societăţii47.

CAPITOLUL II
Adunarea asociaţilor

Rolul adunării asociaţilor

Adunarea generală a asociaţilor este organul suprem al societăţii cu răspundere

limitată, ea fiind singura care poate modifica actul constitutiv , numind totodată celelalte
organe de funcţionare ale societăţii – administratori şi cenzori. Conform art. 186 al. 1
al Legii nr. 31/1990, hotărârile asociaţilor se iau în adunarea generală. Ca urmare a
deliberărilor şi deciziilor adunării generale, se naşte o voinţă a asociaţilor, o voinţă cu
caracter colectiv, nu individual. Această voinţă socială se concretizează în acte interne ale
societăţii, care obligă pe toţi asociaţii acesteia să o aducă la îndeplinire. În acelaşi timp,
voinţa socială exprimată prin hotărâri ale adunării obligă societatea ca subiect de drept,
faţă de terţi, prin reprezentanţii săi48.

Felurile adunării asociaţiilor

47
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 200-201.
48
I. Niţă Stan, op. cit., p. 86.
6
 Atribuţiile adunării generale nu vor fi acordate celorlalte organe ale societăţii, nici
prin actul constitutiv, nici prin decizii ulterioare ale asociaţilor. Dispoziţiile Legii nr.
31/1990 privind activitatea adunării generale, au, în consecinţă, un caracter imperativ.
Potrivit conţinutului art. 189 al Legii nr. 31/1990 se observă că adunarea generală a
asociaţilor are drept competenţe pe de o parte, adoptarea deciziilor referitoare la gestiunea
curentă şi funcţionarea societăţii (aprobarea bilanţului; repartizarea beneficiilor;
desemnarea, revocarea şi descărcarea administratorilor şi cenzorilor de activitatea lor;
urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele provocate societăţii), iar pe de
altă parte, decizii privind existenţa însăşi a societăţii ( dizolvare – art. 223 şi 224 al Legii
nr. 31 / 1990, lichidare - art. 231 al Legii nr. 31 / 1990 sau fuziune – art. 233 alin. 1 şi 2
al Legii nr. 31/1990)49.

Puterile acestui organ de conducere cunosc anumite limite; asociaţii se pot

prevala de dreptul de vot pe care îl asigură părţile sociale, pot ataca deciziile adunării, se
pot retrage din societate etc.

În ceea ce priveşte caracterizarea adunărilor generale ca fiind ordinare sau

extraordinare, în cazul societăţilor cu răspundere limitată, legea nu face distincţie între
aceste adunări (aşa cum sunt ele prezentate în art. 110 din Legea nr. 31/1990 pentru
societatea pe acţiuni).

Deşi legea nu face distincţie între adunarea generală ordinară şi adunarea generală
extraordinară, ea stabileşte condiţii de cvorum şi majoritate diferite, în funcţie, de natura
problemelor care fac obiectul deliberării.

Atribuţiile adunării asociaţilor

49
I.Niţă Stan, op. cit.,p.87.
7
 Adunarea generală este organul suprem al societăţii cu răspundere limitată, care
decide asupra problemelor obişnuite privind viaţa societăţii precum şi a schimbărilor
fundamentale ce survin în activitatea acesteia şi care se concretizează în modificări ale
actului constitutiv.

Problemele principale asupra cărora adunarea generală este obligată să decidă

rezultă din coroborarea prevederilor art. 76, 77 şi 189 al. 1 din Legea nr. 31/1990 şi sunt
următoarele:
1. aprobă bilanţul contabil şi stabileşte repartiţia beneficiului net;
2. desemnează pe administratori şi pe cenzori, îi revocă şi le dă descărcare de
activitatea lor;
3. decide urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii,
4. desemnând şi persoana care să o exercite;
5. modifică actul constitutiv;
6. rezolvă divergenţele dintre administratorii societăţii;
7. fixează puterile administratorilor şi remuneraţia acestora.

Pentru că adunarea generală este organul suprem de decizie, ea va putea decide

asupra oricărei alte chestiuni dacă legea nu-i interzice expres acest lucru, iar hotărârea
este valabilă, în condiţiile art.187 din Legea nr. 31/1990.

Aşadar adunarea asociaţiilor se pronunţă în mod normal asupra bilanţului anual, a

dividendelor, a numirii administratorilor şi cenzorilor, a bugetului de venituri şi cheltuieli,
a programului de activitate al societăţii într-o etapă viitoare.

Totodată, se aprobă structura organizatorică a societăţii, respectiv numarul de

posturi şi nivele de salarizare, hotărăşte realizarea de noi investiţii, aprobă contractarea de
împrumuturi bancare sau acordarea de credite.
Pe de altă parte, adunarea asociaţilor ia decizii privind însăşi existenţa societăţii:
mărirea sau micşorarea capitalului social, atragerea de noi asociaţi, înfiinţarea de filiale,

8
sucursale sau agenţii şi birouri de servicii, secţii de producţie şi magazine în România sau
pe terţe pieţe, fuziunea, divizarea sau dizolvarea şi lichidarea societăţii, prelungirea
duratei de funcţionare, cesiunea de părţi sociale etc.

În ceea ce priveşte societatea cu răspundere limitată unipersonală, toate deciziile

sunt de competenţa asociatului unic (art.13 din Legea nr. 31/1990).

Noi atribuţii au fost stabilite adunării generale prin Legea nr. 15/1994 cu privire
la amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi incorporale 50. Potrivit acestei
reglementări, adunarea asociaţilor va avea ca atribuţii: evaluarea mijloacelor fixe
dobândite de societatea comercială cu titlul gratuit, determinarea duratei de recuperare şi a
nivelului de acoperire a valorii neamortizate, alegerea unui anumit mod de amortizare,
trecerea în conservare a unor mijloace fixe sau scoaterea lor din funcţiune, includerea în
cheltuielile de exploatare a valorii bunurilor care nu fac parte din categoria mijloacelor
fixe supuse amortizării.

CAPITLOL 3
Convocarea adunării asociaţilor

50
Publicată în Monitorul Oficial, Partea I , nr.80 din 29 martie 1994.
9
 Potrivit art. 190 alin. 1 al Legii nr. 31/1990 adunarea asociaţilor se va ţine la
sediul societăţii. Este posibilă stabilirea de către asociaţi a unui alt loc de ţinere a adunării
prin aplicarea dispoziţiilor art. 110 alin. 2 al Legii nr. 31/1990 care prevede expres pentru
societăţile pe acţiuni posibilitatea desfăşurării (ţinerii) adunării generale la sediul
societăţii sau în localul ce se va indica în convocare.

Important nu este locul unde se întrunesc asociaţii, ci ţinerea adunării propriu-

zise. Data adunării trebuie astfel fixată încât să asigure timpul necesar ajungerii
convocării la cunoştinţa asociaţilor.

În mod normal ,iniţiativa convocării aparţine administratorului. Actul constitutiv

trebuie să determine condiţiile în care va fi exercitat dreptul de convocare. El poate
impune administratorilor să acţioneze împreună, corectitudinea convocării presupunând în
acest caz concursul tuturor administratorilor. De asemenea actul constitutiv poate decide
că fiecare administrator poate acţiona separat, având împuternicirea de a convoca
adunarea51. Convocarea adunării poate fi iniţiată şi de un asociat sau un număr de
asociaţi ce reprezintă cel puţin o pătrime din capitalul social. Convocarea adunării la
cererea asociaţilor trebuie adresată evident administratorilor, întrucât atribuţia convocării
adunării este o obligaţie legală pentru ei.

Dar art. 190 nu prevede cum pot fi constrânşi administratorii ce nu dau curs
efectiv cererii de convocare .În acest caz se consideră că se pot aplica prin analogie
prevederile art. 119 alin. 5 (referitoare la societatea pe acţiuni), în sensul că instanţa de
judecată competentă conform sediului social şi sesizată de asociaţii ce au cerut
convocarea, dacă în termen de o lună de la data când au fost somaţi să o convoace
administratorii nu au dat curs cererii, va dispune întrunirea adunării52.

51
I. Niţă Stan op.cit., p.90.
52
Cornelia Lefter, Societatea cu răspundere limitată ,Lumina Lex 1998, p.98.
10
 Forma şi conţinutul convocării sunt lăsate deplin la latitudinea asociaţilor. Dacă
nu, art. 190 alin. 3 al Legii nr. 31/1990 prevede că înainte cu 10 zile de data fixată pentru
sedinţa adunării, administratorii vor înştiinţa pe asociaţi prin scrisoare recomandată despre
data şi locul adunării şi despre ordinea de zi.

Problemele preciziei ordinei de zi nu trebuie privite foarte restrictiv; există totuşi

posibilitatea adunării de a hotărâ şi asupra unor probleme ivite ulterior convocării. Astfel,
revocarea administratorului şi înlocuirea lui ar putea fi decise chiar dacă ordinea de zi
menţiona decât o deliberare asupra „gestiunii administratorului” sau „studiul situaţiei
actuale a societăţii şi administraţiei sale”53.

De regulă conţinutul ordinei de zi este fixat de administratorul însărcinat cu

convocarea. Asociaţii nu pot cere înscrierea de proiecte de rezoluţie pe ordinea de zi a
adunării decât atunci când există în actul constitutiv o clauză în acest sens.

Orice adunare convocată în mod neregulamentar poate fi anulată. Neregula

vizează de obicei modalităţile şi termenul de convocare; convocarea este de asemenea
nulă când un asociat nu a fost convocat şi nu a asistat la sedinţa adunării, chiar dacă o
hotărâre a fost adoptată cu unanimitatea asociaţilor prezenţi.

Este interesant de precizat faptul că în dreptul italian asociaţii reprezentând cel

puţin o treime din capitalul social care se declară insuficient informaţi asupra ordinii de zi
pot cere o nouă dată pentru întrunirea adunării generale, cu cel mult trei zile mai târziu
faţă de prima convocare54.
În sfârşit, cenzorii societăţii sunt obligaţi să convoace adunarea asociaţilor, când
aceasta nu a fost convocată de administratori (art. 194 alin. 3 şi art. 158 alin. 4 lit. b) din
Legea nr. 31/1990).

53
M. Sirtoli, op. cit., p.30.
54
Ibidem, p.31.
11
 Legislaţia franceză prevede ca alternativă la această dispoziţie legală posibilitatea
convocării adunării generale a asociaţilor de către un mandatar, desemnat în justiţie;
asemenea cerere poate veni de la orice asociat, indiferent de fracţiunea de capital pe care
o deţine. Desemnarea mandatarului are loc prin ordonanţă a preşedintelui Tribunalului de
comerţ. Caracterul subsidiar al acestui mod de convocare a adunării presupune ca
reclamantul să-l fi somat pe administrator să procedeze la convocare. Locul reuniunii
adunării este determinat prin actul constitutiv. În lipsa dispoziţiilor statutare, adunarea se
reuneşte la sediul social sau în orice loc, cu condiţia ca alegerea sediului de reuniune să nu
fie dictată de intenţia de a vătăma vreun asociat55.

Fiecare asociat dispune de dreptul de acces la adunare. Orice clauză din actul
constitutiv care ar limita accesul la adunare subordonându-l proprietăţii unei porţiuni
determinate din părţile sociale, va fi considerată ca inexistentă.

În fine, adunarea se consideră regulamentar constituită chiar şi fără formalitatea

convocării, când sunt prezenţi toţi asociaţii, administratorii şi cenzorii (dacă aceştia
există). Aceasta este aşa numita adunare totalitară, care în general se întâlneşte în
societăţile familiale sau constituie din puţini asociaţi, adunare ce se întruneşte cu puţine
formalităţi, întrucât asociaţii şi administratorii sunt deja în cunoştinţa de cauză şi de acord
asupra ordinii de zi.

CAPITOLUL 4
Şedinţa adunării asociaţilor

55
I.Niţă Stan, op. cit., p. 92.

12
 Referitor la prezenţa asociaţiilor la adunarea generală trebuie făcute următoarele
precizări:
1. asociaţii trebuie să participe personal la adunarea generală, dar ei pot fi reprezentaţi
de alţi asociaţi sau chiar de terţe persoane care au o procură specială şi autentică
privind reprezentarea la acea adunare şi nu la alta, ce cuprinde opinia asociatului
absent faţă de problemele incluse pe ordinea de zi56.
2. asociaţii care nu au capacitatea legală, precum şi persoanele juridice-asociaţi, vor fi
reprezentaţi prin reprezentaţii lor legali care pot da, la rândul lor, procura altor
asociaţi;
3. procurile se vor depune în original la sediul societăţii;
4. administratorii şi funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe asociaţi, decât dacă
fără votul lor nu se poate obţine majoritatea cerută de lege pentru deliberările
adunării generale. Mandatul nu este permanent, el este acordat de obicei
pentru o singură şedinţă sau pentru două.

Atunci când unul dintre asociaţi este o altă societate comercială, reprezentarea în
adunare va aparţine administratorului acesteia sau reprezentantului anume desemnat 57.
Actul constitutiv poate interzice asociaţilor posibilitatea reprezentării în adunare, dar
această interdicţie nu poate privi reprezentarea necesară care se referă la asociatul
persoană juridică, minorul, falitul, interzisul, etc. Reprezentarea va apărea şi în situaţia
când o parte socială a fost dobandită prin succesiune de mai multe persoane, în
indiviziune.

În ceea ce priveşte numirea unui preşedinte al adunării asociaţilor, practica în

materia comercială a consacrat o serie de modalităţi de alegere; administratorii asociaţi
pot fi numiţi presedinţi ai adunării prin rotaţie, asociaţii care deţin cel mai mare număr de
părţi sociale de asemenea, dacă asociaţii deţin acelaşi număr de părţi, va putea fi numit
preşedinte asociatul mai în vârstă. Se precizează că nerespectarea acestor variante nu
atrage evident nulitatea deciziilor adunării. În cazul în care asociaţii sunt numai persoane
56
O. Căpăţână, op. cit. p.316.
57
I. Niţă Stan, op. cit., p.93.
13
juridice, preşedintele poate fi din rândurile asociaţilor societăţii care deţine cel mai mare
număr de părţi sociale.

Preşedintele adunării va desemna dintre asociaţi doi sau mai mulţi secretari.
Aceştia trebuie să verifice lista de prezenţă a asociaţilor participanţi arătând capitalul pe
care-l reprezintă fiecare, îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege şi actul
constitutiv pentru ţinerea adunării. După îndeplinirea formalităţilor preliminare, arătate, se
trece la ordinea de zi (art.128 alin. 1 din Legea nr. 31/1990). În afara asociaţilor şi a
reprezentanţilor acestora, la şedinţele adunării generale mai participă administratorii şi
cenzorii, fără drept de vot însă. În ceea ce priveşte luarea deciziilor, în societatea cu
răspundere limitată, adunarea hotărăşte prin votul reprezentând majoritatea absolută a
asociaţilor şi părţilor sociale.

Principiul avut în vedere pleacă de la art. 188 alin. 1: „fiecare parte socială dă
dreptul la un vot”. Hotărârile adunării generale se iau cu votul majorităţii absolute a
asociaţilor şi a părţilor sociale (art. 187 alin. 1 din Legea nr. 31/1990). Prin excepţie de la
regula stabilită de art. 187 alin. 1 coroborat cu art. 188 alin. 3 din Legea nr. 31/1990,
hotărârile adunării asociaţilor se iau:
1. în unanimitate – când este vorba de modificarea actului constitutiv;
2. conform art. 197 alin. 2 prin votul asociaţilor reprezentând trei pătrimi din capitalul
social – când este vorba de transmiterea părţilor sociale către terţi.
Daca majoritatea nu s-a întrunit, se realizează o nouă convocare, deciziile fiind
luate de această dată, prin votul favorabil al asociaţilor prezenţi, indiferent de numărul lor
şi al părţilor sociale deţinute de aceştia. Dreptul de vot nu poate fi cedat, orice clauză
contrară fiind ilicită şi, deci nulă58.
CAPITOLUL V
Hotărârile adunării asociaţilor

58
I.Niţă Stan op. cit., p.96.
14
 În aplicarea principiului majorităţii care stă la baza funcţionării societăţii
comerciale, hotărârile adunării generale sunt obligatorii pentru toţi asociaţii, chiar dacă au
votat contra sau nu au luat parte la adunare.

Pentru hotărârile luate de adunarea asociaţilor legea nu cere expres aducerea la

cunoştinţa terţilor. Cu toate acestea, ele trebuie înregistrate la registrul comerţului, dacă se
referă la acte sau fapte a căror înregistrare este prevazută de lege (art. 21 din Lege nr.
26/1990).

Specifică societăţii cu răspundere limitată este posibilitatea admisă de lege a

votului prin corespondenţă (scrisoare, telegrama, telex, etc.) de către asociaţi (art. 186 al.
2 din Legea nr. 31/1990). În acest caz textul hotărârilor propuse ca şi documentele
necesare informării asociaţilor sunt adresate fiecăruia prin scrisoare recomandată.
Asociaţii dispun astfel de un termen minim de 10 zile, începând cu data trimiterii
proiectelor de hotărâri, pentru a opta asupra votului. Procesul-verbal de deliberare trebuie
să menţioneze că această consultare a avut loc în scris şi lui îi trebuie anexat răspunsul
fiecărui asociat. Se consideră că semnarea de către toţi asociaţii a unui proces-verbal
conţinând rezoluţii care nu au fost supuse unei adunări generale, valorând drept aprobare
a acestor decizii, ar reprezenta o modalitate de lucru ce ar aduce o supleţe incontestabilă
în funcţionarea zilnică a societăţii.

Administratorii care au şi calitatea de asociaţi nu vor putea vota în legatură cu

hotărârile privind descărcarea gestiunii lor sau o problemă ce se referă la persoana sau
activitatea lor în cadrul societăţii. Dacă sunt posesori a cel puţin jumătate din capitalul
social, fără votul lor neputându-se forma majoritatea cerută de lege pentru luarea unei
decizii ei pot vota pentru hotărâri privind bilanţul şi contul de profit şi pierderi.

Asociatul unic al societăţii cu răspundere limitată, conform art. 13 alin.1 din

Legea nr.31/1990, drepturile şi obligaţiile ce revin, potrivit legii, adunării generale şi
poate lua orice decizie găseşte de cuviinţă fără încălcarea actului constitutiv şi a legii.

15
 Un aspect aparte este acela al conflictului de interese între societate şi asociaţii
săi. În mod normal, interesul societăţii coincide cu cel al asociaţilor, căci patrimoniul
social şi obiectul de activitate sunt subordonate scopului obţinerii unui profit maxim şi
posibilităţii de distribuire de dividende cât mai substanţiale. Dacă interesele celor două
părţi nu coincid, unul din asociaţi având interese contrare într-o altă afacere cu acelaşi
obiect, este necesar ca asociatul în cauză să nu participe la deliberări în ceea ce priveşte
actul respectiv.

Deliberările asociaţilor se consemnează într–un proces verbal. Acest document

este semnat de administratori şi va cuprinde data şi locul reuniunii, numele şi prenumele
preşedintelui, numele şi prenumele asociaţilor prezenţi şi a părţilor sociale deţinute de
fiecare asociat, documentele şi rapoartele ce au fost supuse adunării, un rezumat al
deciziilor etc.

Hotărârile adunării generale care s-au luat cu încălcarea prevederilor legale sau a
actului constitutiv vor putea fi atacate în justitie de asociaţii care s-au opus deciziei sau nu
au fost prezenţi la adunare. Potrivit art. 191, „dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe
acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică şi
societăţilor cu răspundere limitată”. Ca atare în temeiul art. 131 al. 2 din Legea nr.
31/1990 pot fi atacate în justiţie următoarele hotărâri:
1. hotărârile contrare actului constitutiv, adică acelea care pot aduce atingere, spre
exemplu, patrimoniul societăţii prin încheierea de acte juridice nefavorabile;
2. hotărârile contrare legii, adică potrivnice unor norme legale cu caracter imperativ.

Potrivit art. 190 al Legii nr. 31/1990 asociaţii pot fi convocaţi cu cel putin 10 zile
înainte de ziua fixată pentru şedinţa adunării generale. Nerespectarea acestei dispoziţii
poate constitui motiv pentru atacarea în justiţie a hotărârii adoptate. Acţiunea în anulare se
introduce de către asociaţii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra în termen

16
de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial. Competenţa aparţine instanţei în a
cărei rază teritorială se află sediul societăţii.

Dacă cererea este depusă de un asociat, el va anexa pentru justificarea acestei

calităţi, certificatul emis de către societatea comercială. În plus, dacă acţiunea în anulare
este introdusă de toţi administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea şi din acest
motiv societatea nu are reprezentant, preşedintele instanţei va desemna dintre ceilalţi
asociaţi, un reprezentant care va îndeplini acest mandat până când adunarea generală
convocată în acest scop, va alege alt reprezentant.

Odata cu înregistrarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere preşedintelui

instanţei, suspendarea hotărârii atacate (art. 132 al. 1 din Legea nr. 31/1990). Preşedintele
instanţei, încuviinţând cererea, poate obliga pe reclamant la o cauţiune (art. 132 al. 2 din
Legea nr.31/1990). Ordonanţa de suspendare poate fi atacată (separat de hotărârea asupra
acţiunii în anulare), cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare (art.132 al. 3 din Legea
nr. 31/1990). Cererea pentru anularea hotărârii adunării generale se judecă cu citarea
reclamantului şi a societăţii în camera de consiliu.

Hotărârea pronunţată de instanţă, rămasă definitivă, prin care este anulată

hotărârea adunării generale, se publică în Monitorul Oficial (prin grija administratorului
societăţii sau a oricărui asociat interesat – aşa cum rezultă din art. 131 alin. 7 al Legii nr.
31/1990, coroborat cu art. 22 al Legii nr. 26/1990 – devenind opozabilă de la data
publicării59.

CAPITOLUL VI
Administratorii societăţii cu răspundere limitată

59
I. Niţă Stan op. cit., p.101.
17
 Desemnarea. Spre deosebire de adunarea generală, “un organ fără rezonanţă în
raporturile cu terţii ,o entitate oarecum abstractă, care se manifestă în general în cercul
închis al societăţii, în relaţiile interne toată răspunderea conducerii societăţii apasă pe
administratori” 60.

Potrivit art.192 al. 1 din Legea nr.31/1990, societatea este administrată “de unul
sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi numiţi prin actul constitutiv sau de
adunarea generală ”.

În societatea cu răspundere limitată, numirea şi revocarea administratorilor

constituie o prerogativă a adunării generale ; iniţial, aceştia sunt desemnaţi prin actul
constitutiv. Desemnarea administratorului se face prin aprecierea, uneori chiar subiectivă
a calităţilor personale de bun organizator , de bun comerciant. Alteori, desemnarea
administratorului se face după o apreciere obiectivă care poate rezulta ca urmare a unui
concurs de aptitudini manageriale. Dacă administratorul nu corespunde exigenţelor
asociaţilor, aceştia îl pot revoca fără nici o explicaţie.

Chiar dacă prin actul constitutiv se fixează anumite coordonate privind durata
mandatului, puterile administratorilor, modul lor de lucru, acesta poate fi ulterior
modificat prin hotărâre a adunării asociaţilor. Atunci când au fost investiţi în funcţii în
baza actului constitutiv vor fi individualizaţi prin clauza specifică şi se vor preciza
puterile lor ( art.7 lit. e ) şi art.192 al.1 din Legea nr. 31/1990).
Dacă ei au fost desemnaţi ulterior începerii activităţii, adunarea generală îi va
alege, cu votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor sociale 61 (art.
189 lit.b) din Legea nr. 31/1990).

60
I.L.Georgescu,op. cit. , vol. 2, p.464.
61
St. D. Cărpenaru, op. cit., p.331.
18
 Capacitatea, onorabilitatea. Funcţia de administrator poate fi exercitată de o
persoană fizică, ce are capacitatea de exerciţiu deplină şi este sau nu asociat al societăţii
sau de către o persoană juridică. Persoana juridică va răspunde solidar cu reprezentantul
său în aceleaşi condiţii prevăzute de lege pentru administratorul persoană fizică. În
situaţia când persoana juridică îşi revocă reprezentantul, ea are obligaţia de a desemna un
înlocuitor.

Administratorul trebuie să aibă deplină capacitate civilă, deci majorul aflat sub
tutelă nu poate deţine o asemenea funcţie în nici o formă de societate comercială. Pentru
persoanele căsătorite, fiecare dintre soţi poate să fie administrator; cei doi soţi pot fi de
altfel administratori ai aceleaşi societăţi ai căror singuri asociaţi sunt.

În cazul în care administratorul nu este asociat, între societatea cu răspundere

limitată şi acesta intervine un raport juridic de muncă, raport supus reglementărilor din
dreptul muncii. Evident în baza dreptului de reprezentare, administratorul va fi supus şi
regulilor privind contracul de mandat (art. 72 din Legea nr. 31 / 1990 ). 62.

Potrivit art.135 din Legea 31 / 1990 , nu pot fi adminstratori cei care nu pot
dobândi calitatea de fondatori.Art. 6 al. 2 al aceleiaşi legi prevede că nu pot fi fondatori
acele persoane care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru
gestiune frauduloasă, abuz de încredere ,fals ,uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie
mincinoasă, dare sau luare de mită , precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege.
Aceste prevederi au în vedere administratorii de la orice formă de societate.
Aşadar, persoanele menţionate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. 63 Lipsa
onorabilităţii poate avea ca efect, la data înfiinţării unei societăţi comerciale respingerea
cererii de autorizare a constituirii societăţii de către judecatorul delegat ; dacă însă ulterior
constituirii societăţii comerciale, un administrator este condamnat definitiv pentru una din
infracţiunile prevăzute de art.6 din Legea nr. 31/1990, este atributul adunării generale a

62
St. D. Cărpenaru, Administrarea societăţilor comerciale în reglementarea Legii nr.31/1990,”Revista de
Drept comercial”, nr. 2/1993,p.31.
63
I. Niţă Stan op. cit., p. 104.
19
asociaţilor să-l înlocuiască, fără ca aceasta să aibă efecte asupra existenţei societăţii
comerciale.

În ceea ce priveşte cetăţenia administratorilor , legea nu impune nici o restricţie în

cazul societăţii cu răspundere limitată. Străinii beneficiază în România de regimul
naţional, bucurându-se de toate drepturile civile ale cetăţenilor români, mai puţin
drepturile politice ; rezultă că ei pot fi administratori în societăţile cu răspundere limitată
de naţionalitate română atâta timp cât actul constitutiv nu interzice acest lucru. 64

Administratorii unei societăţi comerciale nu pot primi, fără autorizarea adunării

asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect
de activitate,nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent, pe cont propriu sau pe
contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru
daune.

În practică un angajat poate fi administrator, cu excepţia calităţii de administrator

unic al societăţii deoarece, în acest caz, în calitate de salariat cu contract de muncă, el ar fi
subordonat lui însuşi.65

Publicitatea. Exercitarea funcţiei de administrator nu poate fi realizată totuşi, mai

înainte de efectuarea publicităţii impuse de lege în beneficiul terţilor. Procedural,
publicitatea numelui administratorului ales de adunarea generală se realizează prin
înscrierea în registrul comerţului a actului adiţional bazat pe procesul verbal al adunării ce
a hotărât asupra alegerii dacă el nu a fost desemnat prin actul constitutiv. Realizarea
publicităţii presupune, în afara înscrierii numelui persoanei ce va fi administrator, şi
depunerea semnăturii acestei persoane la registrul comerţului. Dacă administratorul este
numit prin actul constitutiv, el trebuie să depună semnatura în termen de 15 zile de la data
înmatriculării societăţii comerciale (art.45 al.1, din Legea nr.31 / 1990). Trebuie avut în

64
I.Niţă Stan op. cit., p.104.
65
I. Niţă Stan op. cit., p. 105.
20
vedere faptul că nu toţi administratorii societăţii sunt obligaţi să depună semnăturile, ci
numai cei care au fost împuterniciţi să reprezinte societatea.

Cât priveşte depunerea specimenului de semnătură, ea se realizează în una din

modalităţile prevăzute de lege; administratorul desemnat ca reprezentant al societăţii va
semna în registrul comerţului, în prezenţa judecătorului delegat sau conducătorului
oficiului registrului comerţului ori a înlocuitorului acestuia care va certifica semnătura ; în
absenţa reprezentantului în cauză, semnatura în registru poate fi înlocuită prin prezentarea
acesteia, legalizată de notariatul public(art. 8 al.3 din Normele P / 608 / 733 / 1998).

Durata mandatului administratorilor este stabilită de asociaţii majoritari la

desemnarea acestora. Legea nr.31/1990 nu prevede perioada pentru care sunt numiţi
administratorii în cazul societăţii cu răspundere limitată, asociaţii având drept la liberă
opţiune. La expirarea duratei mandatului, administratorii pot fi realeşi, dacă prin actul
costitutiv nu sa prevăzut altfel.

Garanţia. Administratorul este obligat să depună o garanţie pentru buna sa

gestiune şi în scopul, eventual, de a despăgubi societatea pentru pagubele provocate de
activitatea sa. Cuantumul garanţiei se stabileşte la limita minimă, baza de calcul fiind
valoarea unei părţi sociale sau orice alt criteriu. Garanţia se depune în modul stabilit prin
actul constitutiv sau hotărârea adunării generale a asociaţilor şi se restituie
administratorului la termenul fixat de adunarea generală sau actul constitutiv de regulă
după ce îl descarcă de gestiunea efectuată. Restituirea garanţiei nu exclude răspunderea
administratorului pentru eventualele pagube cauzate societăţii (art.189 al. 1 lit. c) din
Legea nr. 31/1990) şi descoperite după încetarea mandatului său.
Remunerarea. În general, funcţiile sunt remunerate şi decizia de remunerare este
luată fie prin actul în virtutea căruia administratorul a fost numit, fie printr-o decizie
ulterioară luată de asociaţi în forma obişnuită. Pentru a permite o modificare mai uşoară a
remunerării, actul constitutiv indică de cele mai multe ori doar principiul unei remunerări,

21
fără a determina totalul ei. Acest total este fixat printr-o decizie ordinară a asociaţilor,
fără să fie nevoie să se procedeze la o modificare a actului constitutiv.

Atunci remuneraţia administratorului este stabilită prin decizie colectivă, el nu

participă la votul relativ la această problemă, chiar dacă are calitatea de asociat cu drept
de vot pentru că este o problemă care are în vedere însăşi persoana lui. 66

Administratorul poate să ceară în justiţie ca remuneraţia sa să fie fixată ori

majorată, atunci când asociaţii refuză în mod sistematic să soluţioneze problema, pentru
că în materie comercială mandatul nu este gratuit, iar plata sa trebuie să fie, de regulă,
proporţională cu diligenţa depusă.

Remuneraţia acordată administratorului poate fi mai întâi constituită dintr-un

salariu fix. Recurgerea la un salariu proporţional este mai frecventă. Poate fi vorba de o
remuneraţie fie total, fie parţial proporţională cu beneficiile realizate sau cu cifra de
afaceri. 67

În plus, faţă de salariul direct ataşat funcţiei administratorului, diverse retribuţii

complementare pot fi acordate : avantaje în natură (locuinţă, vehicul,etc.) , rambursarea
cheltuielilor angajate pentru exercitarea mandatului său, indemnizaţii sau gratificaţii
excepţionale.

Natura juridică a raportului dintre societate şi administrator. În concepţia

Legii nr.31/1990, raporturile dintre administrator şi societatea comercială sunt raporturi
de mandat. Mandatul încredinţat poate avea un temei diferit. Cel mai adesea el se
grefează pe calitatea de asociat a administratorului. Excepţional mandatul poate avea ca
suport contractul de muncă, în cazul în care administratorul este o persoană care nu are
calitate de asociat. Cât priveşte conţinutul mandatului, el este în primul rând contractual

66
I. Niţă Stan op. cit., p. 107.
67
I. Niţă Stan op. cit., p. 108.
22
(obligaţiile administratorului rezultă din împuternicirile date de asociaţi şi concretizate în
actul constitutiv ori în hotărârile adunării generale).

Conţinutul mandatului dat administratorului nu este însă exclusiv contractual.

Interesul de ordine publică al reglementării juridice a societăţii comerciale impune ca
unele obligaţii să fie reglementate de lege. Acest lucru rezultă din chiar art.72 din lege,
care dispune că obligaţiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate, pe lângă
dispoziţiile referitoare la mandat şi de dispoziţii speciale prevăzute de legea societăţilor
comerciale.

Acestă dublă natură – contractuală şi legală – a obligaţiilor şi răspunderii

defineşte funcţia de administrator al societăţii comerciale şi, în acelaşi timp, o deosebeşte
de alte funcţii juridice.

Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost conferită administratorului.

Deci, prin voinţa asociaţilor, mandatul administratorilor poate fi limitat la gestiunea
internă a societăţii sau poate să cuprindă şi puterea de reprezentare, caz în care
administratorul este împuternicit să angajeze societatea în raporturile cu terţii. 68 Acestă
distincţie are la bază principiul general potrivit căruia reprezentarea nu este de esenţa
mandatului, ci de natura sa. În principiu puterea de reprezentare trebuie să fie conferită în
mod expres, prin arătarea administratorului care este reprezentantul societăţii.
Excepţional, în cazul societăţii cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea
aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţia contrară în actul constitutiv (art.75 şi
art. 192 alin. 3 din Legea nr. 31/1990).

Încetarea funcţiei de administrator. În privinţa încetării funcţiei de

administrator, legea distinge revocarea acestuia şi renunţarea la atribuţiile încredinţate,
decesul sau intervenirea incapacităţii administratorului.

68
I. Niţă Stan op. cit., p. 109.
23
 Potrivit art. 189 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală a
asociaţilor “desemnează pe administratori şi cenzori, îi revocă şi le dă descărcarea de
activitatea lor”.

Administratorii aleşi de adunarea generală vor putea fi revocaţi prin votul

reprezentând majoritatea absolută a capitalului social numai dacă administratorii au fost
desemnaţi ulterior constituirii prin hotărârea adunării asociaţilor. Atunci când au fost
desemnţi prin actul constitutiv, revocarea se face cu votul unanimităţii asociaţilor.
Revocarea poate interveni în orice moment şi independent de culpa administratorului,
acesta putându-se adresa instanţei cu o acţiune în daune, nu şi pentru reintegrarea în
funcţie.

Legea nr.31/1990 nu prevede nici o dispoziţie specială privind demisia

administratorului. El poate renunţa liber la funcţia sa de mandatar, conform regimului
juridic al mandatului de drept comun.

O notificare a demisiei ar trebui să fie adresată celorlalţi administratori, în cazul

pluralităţii de administratori sau asociaţilor în cazul administratorului unic. Această
notificare are ca scop de a permite asociaţilor să procedeze la înlocuirea administratorului
în cel mai scurt termen. Practicarea demisiilor în alb, care constă în a cere
administratorului să semneze în momentul numirii sale o scrisoare de demisie a proliferat
în cazul societăţii comerciale şi nu numai.69

În ceea ce priveşte încetarea funcţiei de administrator pentru scadenţa termenului

prevăzut în actul constitutiv, ea are efect de la data la care noul administrator (inclusiv cel
unic) a acceptat funcţia.

Avertismentul administratorului în cauză nu este necesar când el este revocat;

condiţionarea revocării de acordul persoanei în cauză ar conferi administratorului

69
I. Niţă Stan op. cit., p. 110.
24
inamovabilitatea, mai ales ţinând cont de situaţia întâlnită frecvent în practică, potrivit
căreia adunarea generală, odată cu numirea administratorilor stipulează în hotărâre şi
perioada pentru care aceştia au fost aleşi.

În cadrul societăţii unipersonale, administratorul asociat unic este practic

irevocabil, deoarece revocarea pentru juste motive poate fi cerută numai de către asociat.

Dacă înlocuirea administratorilor comportă şi schimbări în privinţa capacităţii de

reprezentare legală a societăţii, va fi necesară comunicarea, la registrul comerţului, a
modificării, a schimbărilor în ceea ce priveşte pe cel sau cei în drept să reprezinte
societatea70.

Concluzii

70
I. Niţă Stan op. cit., p. 111.
25
 În prezentarea principalelor aspecte juridice privind societatea comercială cu
răspundere limitată, pe baza planului de expunere, am urmărit să pun în evidenţă
principalele reglementări în legătură cu forma societăţii comerciale cea mai accesibilă
unor mici întreprinzători, care cu capitaluri mai modeste doresc să pornească o afacere din
care să poată să obţină un profit necesar pentru întreţinerea acestora şi a familiilor lor, iar
dacă este posibil, să poată să realizeze o întreprindere de mai mare anvergură, în care să
poată să angajeze şi forţă de muncă salariată.

În etapa actuală de dezvoltare a economiei naţionale, societatea comercială cu

răspundere limitată deţine locul principal în rândul celor cinci forme de societate
comercială (societăţi în nume colectiv, societăţi în comandită simplă, societăţi în
comandită pe acţiuni şi a societăţilor pe acţiuni).

Forma aceasta de societate se potriveşte atât pentru activităţi comerciale, cât şi

pentru activităţi în domeniul producţiei de bunuri materiale, a unor servicii către
populaţie, precum şi pentru executarea de lucrări.
Important pentru alegerea acestei forme de societate este şi posibilitatea asocierii
atât a persoanelor care dispun de un anumit capital în bani, cât şi a acelora care doresc să
participe cu bunuri în natură (terenuri, construcţii, maşini şi utilaje, inventar, precum şi
muncă).

De asemenea, alegerea acestei forme de societate este atractivă pentru acei

întreprinzători care doresc să îşi organizeze afacerea propusă fără asociere cu alte
persoane, prin intermediul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic.

Ţinând cont de toate aceste cerinţe, există creat acel mediu propice necesar pentru
desfăşurarea oricărei activităţi sociale şi în special activităţi în acest domeniu de activitate.
Bibliografie

1. O. Căpăţână Societăţile comerciale, Editura Lumina Lex, 1996.

26
2. O. Căpăţână Caracteristici generale ale societăţilor comerciale, în Dreptul nr. 9-
12/1990.

3. St. D. Cărpenaru Drept comercial român, Editura ALL, Bucureşti, 1998.

4. St. D. Cărpenaru Formalităţile legale de constituire a societăţii comerciale şi

consecinţele nerespectării lor, în Revista de drept comercial nr. 4/1992.

5. St. D. Cărpenaru Administrarea societăţilor comerciale în reglementarea Legii nr.

31/1990, în Revista de drept comercial nr. 2/1993.

6. I. Cernăianu Modificarea documentelor constitutive ale societăţilor comerciale cu

răspundere limitată, R. Dr. C. nr. 3/1992.

7. D. Ciobanu Societăţile comerciale cu asociat unic, în Dreptul nr. 9/1993.

8. D. Ciobanu Observaţii în legătură cu câteva prevederi inconsistente sau neclare ale

Legii nr. 31/1990, în Dreptul nr. 10-11/1994.

9. D. Ciobanu Competenţa cu privire la numirea şi demiterea administratorilor într-o

societate cu răspundere limitată, Dreptul nr. 3/1994.

10. G. Comăniţă Discuţii cu privire la posibilitatea existenţei abuzului de drept în

hotărârile adunărilor generale la societăţile cu răspundere limitată, în Dreptul nr. 5/1997.

11. Legea nr. 31/1990

12. Legea nr. 26/1990

13. O.U.G. nr.129/2002

27
14. O.U.G. nr. 32/1997

15. Legea nr. 195/1997

16. O.U.G. nr. 75/1999

17. Legea nr. 99/1999

18. Legea nr. 127/2000

19. O.U.G. nr. 76/2001

20. Legea nr. 133/2002

21. Legea nr. 370/2002

28