PROBLEME JURIDICE PRIVIND DESEMNAREA

ADMINISTRATORILOR LA ÎNFIINŢAREA UNEI SOCIETĂŢI

BUCUREŞTI
 În România, se înfiinţează anual zeci de mii de firme. Conform art. 1888 al Noului Cod
Civil, una din formele pe care le poate avea o societate este societatea cu răspundere limitată.
Societatea cu răspundere limitată se înfiiţează la Registrul Comerţului din raza căruia îşi are
sediul social.
Una dintre problemele apărute în cadrul unei întreprinderi cu răspundere limitată o
reprezintă desemnarea administratorului ca instrument fundamental ce asigură funcționarea
firmei, a rutinei zilnice, a asigurării reprezentării față de terți, precum și funcționarea deplină a
unei asemenea persoane juridice.
O dată cu demersurile de constituire a societății cu răspundere limitată prevederile art. 7
alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile impun ca în actul constitutiv al societății
cu răspundere limitată să cuprindă asociații care reprezintă și administrează societatea sau
administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează
să le exercite împreună sau separat. Pe de altă parte, prevederile art.197 din Legea nr. 31/1990
privind societățile dispun ca în cazul societății cu răspundere limitată administrarea să fie
efectuată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați, numiți prin actul
constitutiv sau de adunarea generală. Aceste dispoziții legale sunt considerate clasice în materia
desemnării administratorului societății cu răspundere limitată fiind edictate cu mult timp anterior
și rămase în aceeași formulare pentru o perioadă îndelungată.
Evoluția legislativă din țara noastră a determinat adoptarea Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil ce a instituit reguli noi și care reprezintă conform art.1887 dreptul comun în materie.
Legiuitorul nu a coroborat dispozițiile aplicabile în materia societăților cu răspundere limitată din
Legea nr. 31/1990 privind societățile cu regulile instituite de Codul civil, iar în practică au apărut
numeroase probleme ce îngreunează sau fac chiar imposibilă desemnarea unui administrator în
cazul acestor societăți.
Numirea administratorilor unei societăți cu răspundere limitată este atributul adunării
generale a asociaților, iar în cazul primilor administratori această desemnare are loc prin actul
constitutiv fiind o condiție de constituire a societății cu răspundere limitată. Dificultățile practice
apar ulterior pe durata funcționării societății cu răspundere limitată, mai ales când subzistă
neînțelegeri între asociați ce determină recursul la legislația în materie în lipsa unor prevederi
specifice în actele constitutive ale firmei. S-a constatat pe parcursul timpului că înființarea de
societăți cu răspundere limitată este o constantă, majoritatea întreprinderilor nou constituite fiind
structuri de acest tip, tot așa cum din punct de vedere legislativ au existat diverse preocupări de
încurajare a constituirii unor asemenea societăți.
Legiuitorul nu a fost preocupat să uniformizeze legislația aplicabilă desemnării ulterioare
a administratorilor unui asemenea tip de societate în practică fiind o multitudine de soluții
judiciare contradictorii în multe cazuri activitatea economică a unei societăți cu răspundere
limitată fiind paralizată de imposibilitatea desemnării cu celeritate a unui administrator pentru a
asigura funcționarea firmei.
Prevederile art. 204 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile impun ca după
fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii să depună la registrul comerțului actul
modificator și textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi
înregistrate. Aceste dispoziții legale menite să simplifice activitatea de publicitate în registrul
comerțului au generat datorită formulării defectuoase numeroase interpretări în practica
instanțelor nefiind determinat cu certitudine dacă aplicarea prevederilor legale de desemnare a
unui administrator în cazul societăților cu răspundere limitată reprezintă aplicarea dispozițiilor
legale a art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile ce impun ca pentru hotărârile
având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaților, în afară de
cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel. În cazul celor mai multe societăți cu
răspundere limitată nu există prevederi derogatorii sau specifice privind modul de desemnare a
administratorilor ulterior constituirii firmei asociații lăsând acest aspect la latitudinea legislației.
Există instanțe care au apreciat că din dispozițiile Cap. III, secțiunea 3 din Ordinul nr.
2594/C din 10 octombrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ținere
a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor ar rezulta în
mod cert că schimbarea administratorilor reprezintă o modificare a actelor constitutive ale
societății, orice modificare ulterioară a administratorilor prin adoptarea de hotărâri ale adunării
generale fiind o modificare a actelor constitutive ale societății ce ar rezulta din formularea unui
act constitutiv actualizat după fiecare asemenea modificare potrivit prev. art. 204 alin. (4) din
Legea nr. 31/1990. Aceste opinii nu sunt susținute de evoluția legislativă legată de adoptarea
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil ce a intrat în vigoare la data de 01-10-2011 și a modificat
substanțial cadrul normativ existent cu forță juridică superioară. Actul administrativ normativ
Ordinul nr. 2594/C din 10 octombrie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a
informațiilor nu a mai suferit modificări de la data adoptării sale cu toate că din punct de vedere
al legislației, normele metodologice NU pot contraveni legii sub nicio formă, NU pot adăuga la
lege, tot așa cum în cazul unui conflict între lege ca act juridic primar, emis de legiuitorul
parlament, unica autoritate legiuitoare a țării și acte juridice administrative cu caracter normativ,
având un caracter infralegal se aplică întotdeauna legea.
Aceste opinii nu pot explica prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile care dispune
la art. 197:
(1) Societatea este administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați,
numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
(3) Dispozițiile art. 75, 76, 77 alin. (1) și 79 se aplică și societăților cu răspundere limitată.
Dispozițiile art.77 alin. (1), art. 79 din Legea nr. 31/1990 privind societățile la care fac trimitere
disp. art. 197 alin. (3) din legea societăților sunt foarte clare:
(1) Asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulți
administratori dintre ei, fixându-le puterile, durata însărcinării și eventuala lor remunerație, afară
numai dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel.
Totodată opiniile ce susține aparenta modificare a actelor constitutive ale societății cu
răspundere limitată nu pot oferi argumente rezonabile cu privire la aplicabilitatea prevederilor
art. 194 alin. (1) lit. b), d) din Legea nr. 31/1990 care dispune:
(1) Adunarea generală a asociaților are următoarele obligații principale:
a) să aprobe situația financiară anuală și să stabilească repartizarea profitului net;
b) să desemneze administratorii și cenzorii, să îi revoce/demită și să le dea descărcare de
activitate, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter
obligatoriu, potrivit legii;
c) să decidă urmărirea administratorilor și cenzorilor pentru daunele pricinuite societății,
desemnând și persoana însărcinată să o exercite;
d) să modifice actul constitutiv.
Trebuie subliniat faptul că această problemă dificilă a fost discutată la întâlnirea
reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii, în probleme de practică neunitară din data
de 5-6 noiembrie 2015, unde s-a menționat: „În plus, s-a avansat și teza conform căreia, din
analiza prevederilor art. 194 alin. (1) lit. h) și d), art. 192 și art. 193 alin. (2) din Legea nr.
31/1990, rezultă că legiuitorul nu consideră modificare a actului constitutiv numirea și/sau
revocarea administratorilor unei societăți comerciale cu răspundere limitată, neexplicându-se
altfel instituirea unei atribuții distincte în sarcina adunării generale (revocarea administratorului
versus modificarea actului constitutiv).
Drept consecință, nu ar fi aplicabile prevederile art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990,
ci prevederile art. 193 alin. (3) din același act normativ (normele legale referitoare la adoptarea
unor decizii care nu reprezintă modificări ale actului constitutiv de către adunarea generală a
asociaților).
În opinia acestora, s-a relevat că, întrucât derogarea prevăzută de art. 193 alin. (3) din
Legea nr. 31/1990 se referă la neîntrunirea «majorității cerute», rezultă că ea vizează numai acele
hotărâri ale adunării generale care necesită majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale
și nu se aplică modificărilor actului constitutiv, pentru care se cere unanimitatea [«votul tuturor
asociaților» – art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990]”.
Funcția de administrator încetează în condițiile Legii nr. 31/1990, care se completează cu
regulile aplicabile încetării contractului de mandat de drept comun, raporturile dintre
administrator și societate fiind guvernate de regulile mandatului și de cele stabilite de Legea nr.
31/19901. Legea nr. 31/1990 stabilește prevederi legale diferite pentru fiecare tip de societate în
parte, însă regula aplicabilă mandatului de drept comun, conform căreia revocarea mandatului
trebuie să fie făcută de mandant, este aplicabilă și în materia revocării mandatului
administratorilor sau directorilor societății comerciale.2
Pe baza principiului simetriei, asemenea alegerii, revocarea administratorilor este de
competența adunării generale ordinare a acționarilor. Aceasta hotărăște, în cazul societăților de
persoane, cu votul asociaților care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social atunci când
administratorii au fost aleși de adunarea asociaților, respectiv cu votul unanimității asociaților,
atunci când administratorii au fost desemnați prin actul constitutiv. În schimb, în cazul
societăților de capitaluri, revocarea administratorilor se face de adunarea generală ordinară a
acționarilor, în condițiile de cvorum și majoritate prevăzute pentru luarea hotărârilor de către
acest organ, indiferent dacă administratorii au fost desemnați prin actul constitutiv sau de
adunarea generală a

1
Mirela Georgiana Sabău, Considerații privind durata și încetarea mandatului administratorului societății comerciale, Ed. Lumina Lex, București,
2011, în RDC nr. 9/2011, p. 130.
2
Mirela Georgiana Sabău, Considerații privind durata și încetarea mandatului administratorului societății comerciale, Ed. Lumina Lex, București,
2011, în RDC nr. 9/2011, p. 131-132.
acționarilor.3
În toate cazurile, administratorul poate fi revocat potrivit regulilor de la contractul de
mandat conform art. 1914 alin. (2) C.civ.
Revocarea administratorului este o revocare ad nutum, calitatea de administrator având
caracter intuitu personae, ceea ce presupune că revocarea poate interveni oricând și independent
de vreo culpă contractuală a administratorului, potrivit art. 2031 C.civ. În forma sa actuală,
Legea nr. 31/1990 prevede în art. 1371 alin. (4) că administratorii pot fi revocați oricând de către
adunarea generală ordinară a acționarilor și că, potrivit art. 132 alin. (4) administratorii nu pot
ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție. 4 Jurisprudența a afirmat
în mod corect că un mandat obișnuit este revocabil prin natura lui, în timp ce mandatul
administratorului unei societăți comerciale este revocabil nu numai prin natură, ci prin însăși
esența sa.
Având în vedere că asociații într-o societate se pot schimba, iar mandatul este un act de
încredere, caracterul mandatului, de a fi revocabil prin esența lui, dă posibilitatea noilor
asociați/acționari să își exprime încrederea sau neîncrederea și de aceea nu se poate face derogare
de la caracterul revocabil al mandatului administratorului.5 Facultatea de revocare unilaterală, ad
nutum, există atât pentru mandatul cu titlu gratuit, cât și pentru cel cu titlu oneros. Legea nu face
nicio distincție în această privință. Mai mult, revocarea unilaterală a administratorilor este
posibilă oricând și chiar dacă nu există niciun fel de culpă a persoanelor revocate.
Precizam că, în baza principiului liberului acces la justiție, administratorul revocat se
poate plânge instanței judecătorești, însă având în vedere caracterul ad nutum al revocării,
instanța nu poate să îl reintegreze în funcție, chiar dacă ar constata că revocarea este fără o justă
cauză. În literatura de specialitate s-a arătat că acțiunea administratorului nu poate fi decât o
acțiune în daune, întrucât, dacă se constată că revocarea este fără o justă cauză, ea dă naștere unei
răspunderi potrivit art. 2032 C.civ. Justa cauză vizează răspunderea societății, iar nu a motivului
revocării administratorului. Aceasta este și consacrarea legală în art. 137 din lege și în art. 216
alin. (2) din Codul civil.6

3
Ștefan Mihăilă, Aida-Diana Dumitrescu, Drept Comercial Român, Ed. C.H. Beck, București, 2013, p. 89.
4
Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. a IV-a actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 223.
5
Mirela Georgiana Sabău, Op. cit., în RDC nr. 9/2011, p. 134.
6
Stanciu D. Cărpenaru, Op. cit., 2014, p. 223.
 Pe cale de consecință, revocarea administratorilor, fiind ad nutum, este exceptată
controlului judiciar, întrucât este o atribuție care aparține exclusiv organelor cărora legea le-a
acordat-o. Ea nu poate fi delegată altor organe sociale și nici nu poate fi dispusă de către o
instanță
judecătorească, deoarece instanța nu poate evalua existența sau inexistența încrederii
asociaților/acționarilor în administratori și nici oportunitatea revocării acestora.7
Menționăm, de asemenea, că în ceea ce privește administratorul persoană juridică, acesta
poate revoca pe reprezentantul său, persoană fizică, dar cu obligația de a numi, în același timp,
un înlocuitor.8
Revocarea administratorului care este și asociat în cadrul societății destinate activității
comerciale respective ridică unele probleme mai deosebite. Revocarea din funcția de
administrator privește un act juridic încheiat între respectivul asociat și societate, deoarece
funcția de administrator are ca bază contractul de mandat comercial dintre societate și
administratorul, care este în cazul analizat și asociat. Prin urmare, revocarea administratorului
asociat intră sub incidența art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, iar asociatul administrator nu
poate vota cu privire la revocarea sa actele juridice încheiate între el și societate. 9 Opiniile
cristalizate de literatura juridică sunt diferite, astfel încât fie asociatul administrator trebuie să se
abțină de la deliberare, fie prin actul constitutiv se poate prevedea că modificarea clauzelor
contractuale se va putea realiza prin votul majorității absolute. 10 Alți autori apreciază că singura
modalitate ar fi excluderea asociatului administrator 11, opinie pe care nu o îmbrățișăm, nefiind
nici în scopul și nici în litera legii.
Precizăm că un asociat nu își poate exercita dreptul său de vot în deliberări în
conformitate cu dispozițiile art. 193 alin. (2) LS, ceea ce implică faptul că acel asociat este
prezent la deliberări și își poate spune punctul de vedere, fapt important datorită caracterului
intuituu personae al societății cu răspundere limitată, care încurajează ca asociații să ia în
considerare la adoptarea deciziilor punctul de vedere al tuturor asociaților ale căror calități au
fost avute în vedere la realizarea asocierii. În această situație, asociatul aflat în ipoteza

7
Mirela Georgiana Sabău, Op. cit., în RDC nr. 9/2011, p. 135.
8
Ștefan Mihăilă, Aida-Diana Dumitrescu, Op. cit., p. 89.
9
Mirela Georgiana Sabău, Op. cit., în RDC nr. 9/2011, p. 133.
10
A se vedea C. A. Stoeanovici, Curs de drept comercial, Ed. Curierul Judiciar, București, 1926, p. 70.
11
Nicoleta Rodica Dominte, Organizarea și funcționarea societăților comerciale, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 340.
reglementată de art. 193 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și părțile sociale deținute de acesta vor fi
luate în considerare la stabilirea cvorumului de prezență, dar nu vor fi luate în calcul pentru
stabilirea cvorumului de vot și a majorității cu care trebuie adoptată decizia adunării. Pentru
stabilirea cvorumului de vot trebuie considerat că asociații care nu intră sub incidența restricției
de a vota reprezintă 100% din capitalul social, iar părțile sociale deținute de aceștia, 100% din
numărul total de părți sociale. De lege ferenda, s-a susținut că ar fi util ca legiuitorul să clarifice
situația, prin precizarea celor de mai sus în textul de lege, în vederea evitării unei practici
judecătorești contradictorii.12
În același timp, art. 126 din Legea nr. 31/1990 este mai explicit în ceea ce privește
acționarii care sunt și administratori la societățile pe acțiuni, stipulând că acţionarii care sunt si
membri ai consiliului de administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere nu pot vota,
conform acţiunilor pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, cu privire la descărcarea
gestiunii lor sau cu privire la o problemă în care persoana sau administraţia lor este pusă în
discuţie. Persoanele respective pot vota însă situaţia financiară anuală, dacă nu se poate forma
majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv.
S-a susținut opinia în sensul că la societățile cu răspundere limitată, precum și la cele pe
acțiuni și în comandită pe acțiuni asociatul/acționarul care este administrator nu va vota atunci
când se decide revocarea sa, ceea ce înseamnă că cel puțin teoretic la aceste tipuri de societăți
este posibil ca administratorul să fie revocat de asociați sau acționari ce dețin un procent cât de
mic din capitalul social, dacă restul capitalului este deținut de către administratorul care este
revocat.13
În ceea ce ne privește, opinăm că schimbarea unui administrator în cazul unei societăți cu
răspundere limitată prin votul unui asociat minoritar nu este nici utilă societății, și nici legală din
perspectiva voinței comune a acesteia ce trebuie manifestată prin vot cu majoritate absolută sau
simplă. Considerăm important ca părțile să își stabilească aceste situații în actul constitutiv prin
prevederi clare care să nu lase loc interpretărilor diferite ale instanțelor de judecată.
În ceea ce privește efectele revocării, trebuie precizat că revocarea produce efecte depline
între părți și față de terți din momentul efectuării publicității cerute de lege. Terții de bună-
credință, care nu au avut cunoștință despre încetarea prin revocare a funcției de administrator al
societății a celui cu care au contractat, au opțiunea între a nu ține cont de această încetare a
12
Mirela Georgiana Sabău, Op. cit., în RDC nr. 9/2011, p. 133.
13
Ibidem, p. 134.
mandatului, considerând că au contractat cu societatea14 sau a invoca lipsa publicității încetării
funcției de administrator, pentru a se exonera de obligațiile izvorâte din contractul încheiat în
aceste condiții.15 Încetarea mandatului administratorului are ca efect suprimarea puterilor
administratorului de a acționa în numele și pe seama societății și de a îndeplini acte de
administrare, în condițiile în care terții și administratorul au fost încunoștințați despre faptul că a
intervenit încetarea mandatului.16 Potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, față de terți,
încetarea mandatului administratorului poate fi invocată de societate doar dacă societatea a
îndeplinit formalitățile de publicitate cu privire la încetare, așa cum sunt acestea impuse de lege.
De asemenea, unii autori de specialitate au precizat că la societățile pe acțiuni încetarea
mandatului de administrator poate avea ca efect reactivarea contractului de muncă dacă este
vorba despre o persoană care, anterior numirii în funcția de administrator, era salariat al
societății, iar contractul său de muncă a fost suspendat pe durata mandatului de administrator
pentru exercitarea acestui mandat.17
În plus, tot în literatura în domeniu s-a susținut că revocarea anterioară expirării
termenului mandatului este în majoritatea cazurilor o formă de răspundere a administratorului, o
moțiune de cenzură și o sancțiune aplicată administratorului de către adunarea generală pentru
incompetență, ineficiență sau fraudă, fiind determinată de evaluarea negativă pe care o fac
acționarii cu privire la rezultatele activității unui administrator. Caracterul sancționator al
revocării administratorului este mai evidențiat în cazul în care această măsură este luată în
prealabil sau intervine cu prilejul unei acțiuni în răspundere contra administratorului, când se
urmărește recuperarea prejudiciului cauzat societății prin activitatea ineficientă, incompetentă
sau frauduloasă a acestuia; revocarea în prealabil elimină posibilitatea de influențare a
acționarilor în sensul nepromovării acțiunii în răspundere de către adunarea generală.18
În același timp, s-a arătat că măsura revocării administratorului este o măsură de control
al investitorilor asupra activității administratorului, recomandată de principiile guvernării
corporatiste, alături de alte mijloace de disciplinare a comportamentului managerial, cum ar fi
acțiunea în răspundere, controlul prin cenzori, prin falimentul societății sau prin diversele

14
Aceasta din urmă neavând posibilitatea de a opune terțului contractant faptul încetării funcției de administrator a persoanei vizate dacă nu a
efectuat publicitatea prevăzută de lege potrivit art. 54 alin. (2).
15
Aceasta din urmă neavând posibilitatea de a opune terțului contractant faptul încetării funcției de administrator a persoanei vizate dacă nu a
efectuat publicitatea prevăzută de lege potrivit art. 54 alin. (2).
16
Mirela Georgiana Sabău, Op. cit., în RDC nr. 9/2011, p. 138.
17
Ibidem, p. 138.
18
Gheorghe Piperea, Op. cit., 2005, p. 144.
proceduri pre-falimentare, prin vânzarea de către investitori a acțiunilor pe care le posedă, prin
procedurile de preluare a controlului societății etc. Aceste măsuri de control sunt menite să
asigure protecția intereselor investitorilor și eficiența activității societății. Economia de piață, ca
sistem, funcționează pentru că atât acționarii (investitorii), cât și administratorii (managerii) s-au
obișnuit să cultive responsabilitatea.19
În concluzie, în lipsa unei soluții de principiu asupra dificultăților practice ivite în
desemnarea administratorului unei societăți cu răspundere limitată se creează o stare de
incertitudine, de nesiguranță asupra raporturilor juridice fiind în interesul societar ca această
problemă să fie soluționată cu celeritate prin adoptarea soluției juridice ce este reprezentată de
desemnarea administratorului prin votul majorității capitalului social ca garanție a unui mod
eficient, precis, predictibil și clar de soluționare a dificultății practice de desemnare a
administratorilor subsecvenți în cadrul societății cu răspundere limitată.

19
Ibidem, p. 144-145.
BIBLIOGRAFIE
1. C. A. Stoeanovici, Curs de drept comercial, Ed. Curierul Judiciar, București, 1926
2. Gheorghe Piperea, Societăţi comerciale, piaţa de capital și aquis comunitar, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005.
3. Mirela Georgiana Sabău, Considerații privind durata și încetarea mandatului administratorului
societății comerciale, Ed. Lumina Lex, București, 2011, în RDC nr. 9/2011.
4. Nicoleta Rodica Dominte, Organizarea și funcționarea societăților comerciale, Ed. C.H. Beck,
București, 2008, p. 340.
5. Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. a IV-a actualizată, Ed. Universul
Juridic, București, 2014, p. 223.
6. Ștefan Mihăilă, Aida-Diana Dumitrescu, Drept Comercial Român, Ed. C.H. Beck, București,
2013, p. 89.