Secțiunea 4.

Conținutul contractului de asigurare (drepturi și obligații)

Având un caracter sinalagmatic, contractul de asigurare presupune existența unor drepturi

și obligații specifice fiecărei părți contractante față de cealaltă. Pentru o mai bună înțelegere a
fenomenului de derulare a contractului, aceste drepturi și obligații urmează să fie prezentate prin
încadrarea în două perioade de timp distincte : până la producerea evenimentului asigurat și după
ivirea riscului preluat sub protecție.
Drepturile și obligațiile asiguratului :
A) Pâna la producerea evenimentului asigurat, drepturile asiguratului sunt:
- dreptul de a încheia asigurări suplimentare (de ex. în asigurarea de bunuri și de
răspundere)
- dreptul de răscumpărare înainte de scadență și de a încasa valoarea de răscumpărare
corespunzătoare (opțiune posibilă la asigurările de viața)
- dreptul de a modifica contractul (în unele cazuri - de ex. înlocuirea beneficiarului în
asigurările de viață, schimbarea modalității de plată a primelor).
Până la producerea evenimentului asigurat, obligațiile asiguratului sunt:
- comunicarea împrejurărilor esenţiale şi a informaţiilor referitoare la bunurile sau
valorile care se asigură. Sub acest aspect, potrivit art. 2203 N.C.civ., persoana care contractează
asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător, precum şi să
declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi
care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului. Aceeaşi obligaţie revine asiguratului,
potrivit art.2203 alin.2 N. C. civ., şi când împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în
cursul executării contractului.
- plata primei de asigurare este principala obligaţie a asiguratului.
Cuantumul primei de asigurare depinde de cota prima tarifară și de mărimea sumei
asigurate.
Prima de asigurare este guvernată de următoarele reguli:
1) Prima se plăteşte la termenele stabilite în contract. În caz de neplata la scadență a unei
rate, asiguratul are dreptul să o plătească în cadrul termenului de păsuire. Asiguratul are obligația
de a plăti primele datorate, la termenul și în cuantumul prevăzute în contract, cu unele precizări.
Astfel, dacă în contract este înscris un beneficiar, obligația de plata a primelor revine tot
asiguratului. În cazul în care titularul contractului decedează, iar bunul asigurat face parte din
masă succesorală, moștinitorii preiau obligația de plata a primelor. Dacă bunul asigurat este
înstrăinat, cel care dobândește bunul are obligația de a achită ratele de prima scadente după
înstrăinare.
2) Plata primelor este portabilă, făcându-se deci, la sediul asiguratorului sau al
împuterniciților, dacă nu s-a prevăzut altfel în contract.
Sancţiunea neplăţii primelor de asigurare la scadenţă este, potrivit art.2206 alin.4 N.C.C.,
rezilierea contractului. Obligaţia asiguratului de plată a primelor de asigurare dă naştere
obligaţiei corelative a asigurătorului, potrivit art.2206 alin.4 N.C.civ., de a informa pe asigurat în
privinţa consecințelor neplăţii primelor la termenul de plată şi să prevadă aceste consecinţe în
contractul de asigurare.
3) Conform Noului Cod Civil dovadă plății primelor revine asiguratului, înscrisul fiind
contractul sau polița, chitanța, dispoziția de plată sau alt document probator al plății.
Legea prevede și posibilitatea ca asigurătorul să compenseze primele ce i se mai
datorează până la sfârșitul anului de asigurare cu indemnizația cuvenită asiguratului sau terțului
beneficiar.
B) Dupa producerea evenimentului asigurat, principalul drept al asiguratului este
încasarea indemnizației.
Obligațiile sunt:
- obligația de bună întreținere a bunurilor asigurate și de luare a unor măsuri de
prevenire a riscului;
- asiguratul este obligat să notifice asiguratorului împrejurările care modifică
manifestarea riscului, față de cea inițială, luată în considerare la încheierea contractului;
Această obligație ridică o serie de probleme în practică, deoarece agravarea riscului poate
apare: - din vină asiguratului, de exemplu prin deplasarea bunului asigurat, în alte locații, mai
expuse riscului, ori prin nerespectarea obligației antereoare de a le întreține corespunzător și de a
lua măsuri de prevenire a riscului.
- datorită activității unui terț, de exemplu prin apariția la locul unde este situat bunul, a unor
activități generatoare de pericole(incendiu; explozie)
- datorită unor cauze independente de voință persoanelor, cum au unele fenomene sociale și
politice (greva; război; război civil).
De fapt, asiguratul nu poate anunță decât împrejurări pe care le cunoaște. Acestea pot însă
să apară prin fapta să, ori fără fapta să. În primul caz nu se poate invocă necunoașterea
modificării riscului, iar în a două situaţie, asiguratul este obligat să comunice schimbarea,
imediat ce a luat cunoștință de ea.
- furnizarea de acte și date referitoare la evenimentul asigurat.

Drepturile și obligațiile asiguratorului

A) Până la producerea evenimentului asigurat drepturile asiguratorului sunt:
- de a verifica existența bunului și a modului de întreținere;
- de a aplica sancțiunile legale atunci când asiguratul a încălcat obligațiile privind
întreținerea și pază bunului.
Obligațiile asigurătorului în această perioadă sunt:
- de a elibera, la cerere, a unui duplicat al contractului de asigurare, în cazul în care
originalul a fost pierdut sau distrus;
- de a elibera, în cazul unor tipuri de contracte, certificate care confirma încheierea
asigurării.
B) Dupa producerea evenimentului asigurat principala obligație este de plata a
indemnizației de asigurare. Această a fost definită că suma de bani pe care asigurătorul o plăteşte
asiguratului la producerea cazului asigurat.
La asigurările de daune, indemnizația este numită despăgubire și se plăteşte în limita
sumei de asigurare până la concurență cu valoarea daunei și nu poate depăși valoarea bunului de
la momentul producerii cazului asigurat.
La asigurările de persoane indemnizația este numită suma asigurată și deoarece nu are
caracter de despăgubire se plăteşte fie suma asigurată, fie un procent proporțional cu gradul de
invaliditate.
În caz de moarte sau invaliditate permanentă totală se plăteşte întreagă suma asigurată
Dacă evenimentul se realizează părțial, în sensul producerii unei invalidități, calculul nu depinde
și nu se face în funcție de cuantificarea daunei (care nu există), ci în funcție de gradul
invalidității.
 Cuantumul indemnizației de asigurare se stabilește prin negociere cu asigurătorul, iar în
caz contrar se va stabili de către instanţa de judecată, soluţie consacrată de art. 2208 C. civ., care
statuează că, în caz de neînţelegere între părţi, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită
de către asigurător înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negociere sau de către instanţa de
judecată. Despăgubirile se vor acorda proporţional cu paguba efectiv suferită în urma producerii
riscului asigurat. Cu valoare de principiu, dispoziţiile art.2217 Noul Cod Civil prevăd că
despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat,
cuantumul pagubei şi nici suma asigurată. În contractul de asigurare, potrivit art.2217 alin.(2)
Noul Cod Civil, părţile pot stipula o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său
asigurător pentru o franşiză, în privinţa căreia asigurătorul nu este obligat să plătească
despăgubire. Din conţinutul acestui text legal, rezultă că franşiza are caracter facultativ, ea
trebuind să fie prevăzută în contractul de asigurare.

Secțiunea 5.Clauzele abuzive în contractul de asigurare

În literatura juridică s-a subliniat că, potrivit competenţei sale rationae materiae, Legea
privind clauzele abuzive are o incidenţă generală, în sensul că se aplică tuturor contractelor
încheiate între comercianţi şi consumatori.1
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între
comercianţi (asiguratorii în abordarea noastră) şi consumatori (asiguraţii) va trebui să cuprindă
clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de
specialitate. Astfel, un contract de asigurare trebuie să expună în mod transparent, precis şi
inteligibil funcţionarea mecanismului asigurării, astfel încât consumatorul să poată evalua
consecinţele economice care rezulta din acesta în ceea ce îl priveşte 2. Influenţaţi de ideea
obţinerii de profituri cât mai consistente din practicarea comerţului cu asigurări, este posibil ca,
în contractele pe care le propun spre încheiere celor interesaţi, asigurătorii să insereze clauze
abuzive.
Apariţia clauzelor abuzive în contractele de asigurare este determinată de raportul inegal
de forţe între cei doi subiecţi3, părţii slabe din contract (consumatorul-asigurat) lipsindu-i
informaţiile necesare pentru a putea sesiza caracterul abuziv al unor clauze, precum şi mijloacele
de a le evita pe calea negocierii directe.4 Asigurătorul este un comerciant care oferă pe piaţă
produse de asigurare diversificate, într-un limbaj de mare tehnicitate, iar asiguratul este
consumatorul neprofesionist şi lipsit de informare care se afla în pericolul de a suferi un abuz şi
care trebuie sa fie protejat.
Diferitele şi multiplele clauze din poliţele de asigurare, tipărite anterior pe contra-pagina
şi necitite de asiguraţi, dar nici dezbătute de ambele părţi cu prilejul perfectării contractului, pot
genera situaţii defavorabile, în măsura în care nu sunt interpretate cu o anumită rezervă şi cu
maximă bună-credinţă, cum de altfel, se cere pentru orice fel de convenţii. Înalta Curte de

1
C.Ciuboată, Clauzele abuzive în contractele comerciale, Revista Română de Dreptul Afacerilor nr. 2/2004, p.32,
E.M.Minea, Încheierea şi interpretarea contractelor de asigurare, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,2006, p.266
2
D.Scarlat, Impactul clauzelor abuzive în contractul de asigurare în Revista de Ştiinte Juridice nr.1/2018, vol.32,
Ed.Universul juridic, Craiova, 2018
3
A se vedea Gabriel Olteanu, Autonomia de voință în dreptul privat Ed. Universitaria, Craiova, 2001
4
Irina Sferdian, Dreptul asigurărilor, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2009, pag.111
Casatie şi Justiţie a statuat că acele clauze neclare sau ambigue într-un contract de asigurare se
interpreteaza în contra celui care le-a stipulat, respectiv a asigurătorului.5
Este considerată a fi ambiguă o clauză susceptibilă de mai multe interpretari sau ai carei
termeni nu sunt suficient de clari. Putem spune că ambiguitatea are la baza două cauze principale
de interpretare: fie insuficienţa sau lipsa informaţiilor în cuprinsul dispoziţiilor unui contract, fie
- din contră – un exces de informaţii, manifestate prin versiuni multiple şi discordante.6
De multe ori , echivocul rezultă din dispersarea, în timp şi spatiu, a documentelor care
materializează contractul de asigurare. Astfel, Comisia Franceza a clauzelor abuzive a criticat
înmulţirea documentelor de asigurare care fac ca, cel care doreşte o asigurare, să străbată un
adevartat labirint în care chiar si cel mai atent asigurat riscă să se piardă.7 În materia asigurărilor,
însă, interpretarea trebuie făcută în favoarea asiguratului, când există ambiguitate a clauzelor
prestabilite de asigurator. Asiguratorul va răspunde în baza principiului ambiguitas contra
stipulatorem est, motivarea folosirii acestei reguli excepţionale de interpretare, constând în
caracterul de adeziune al contractului de asigurare, ceea ce face ca, posibilitaţile de negociere ale
asiguratului să fie diminuate, el fiind cel care aderă la cauzele stipulate anterior de asigurator.
Clauzele abuzive din contractele de asigurare de multe ori prevăd anumite obligaţii
excesive sau exclud anumite evenimente sau prestaţii din protecţia prin asigurare, despre care
asiguratorul preferă să nu comunice sau negocieze la momentul încheierii poliţei şi care, deseori
sunt plasate în locuri mai puţin vizibile din contract sau sunt exprimate prin expresii tehnice mai
puţin întelese de consumatori. O astfel de situaţie – ce poate constitui o clauză abuzivă - o
reprezintă invocarea oricărei neglijenţe din partea asiguratului la refuzul despăgubirii de
asigurare.
În momentul încheierii unei poliţe facultative de bunuri auto, atenţia asiguratului se
îndreaptă spre cuantumul primei de asigurare pe care urmează să o achităm şi care ar putea fi
redusă dupa o negociere directă, pe care asiguratul o va aprecia drept victorie la încheierea
contractului. În realitate, de cele mai multe ori, reprezentanţii asiguratorilor reduc prima pentru a
nu pierde clientul. Satisfacţia obţinerii unei prime reduse ne mută atenţia de la alte clauze
stipulate în contract, în special cele ce privesc modalitatea de plată a despăgubirii, unde
societăţile de asigurare impun o serie de interdicţii sau excluderi, precum şi de obligaţii excesive
pe seama asiguraţilor, avand drept scop neachitarea sau achitarea cât mai mică a indemnizației.8
În contractul de asigurarea facultativă a autovehicului pentru riscul de furt se prevede
printre obligațiile contractuale ale asiguratului – aceea de a depune toate seturile de chei
originale ale autoturismului, dupa producerea riscului. Ori în speţă, furtul autovehiculului s-a
produs prin înlăturarea conducatorului auto de la volan de catre un individ necunoscut, moment
în care un rând de chei se afla în contactul maşinii. O atare situaţie nu fusese prevăzută de
Condiţiile de asigurare facultativă, şi deci, nu pot fi aplicate prevederile din poliţa referitoare la
obligaţia depunerii tuturor seturilor de chei, întrucât nedepunerea şi a ultimului set nu poate fi
imputată asiguratului, în situația în care autoturismul a fost furat cu cheile în contact. Această
posibilitate nefiind avută în vedere la încheierea contractului, nu ar putea reprezenta un caz de

5
ICCJ, Secţia comercială, Decizia 535/02.02.2007, în Jurisprudenţa Secţiei comerciale pe 2007, Ed Hamangiu,
Bucureşti, p.154 şi în V. Nemeş, Dreptul asigurărilor, Ed. Universul Juridic,Bucureşti, 2010, pag.219
6
I. Sferdian – Privire specială asupra contractului de asigurare din perspectiva Codului Civil, Ed.C.H.Beck,
Bucureşti, 2013, pag.104
7
Y. Jouhaud, La loyautedans les contrats d`assurance, Rapport de la Cour de cassation, 1985, La Documentation
francais, p.7 si urm; M.H. Maleville, L`interpretacion des contrats d`assurance terrestre, Librarie Generale de Droit
et de Jurisprudence, Paris,1996, p.30; E.M.Minea, op.cit., pag.193, nota 2.
8
“ Bine de ştiut: Excluderile din contractul de asigurare sunt clauze abuzive?”, www.ziaruldevrancea.ro
exonerare a asiguratorului de la plata despăgubirii. În speţă, pentru pronunţarea unei hotarâri
legale şi temeinice, este imperios necesară o interpretare corectă a contractului de asigurare.
Riscul contractului trebuie definit clar, pentru a evita neînţelegeri ulterioare rezultate din
interpretari diferite ale părţilor.9 Asadar, urmărind împrejurarea în care s-a produs riscul, există o
anumită ambiguitate în legătură cu interpretarea clauzei contractuale referitoare la nedepunerea
tuturor cheilor autoturismului, clauză care, în virtutea principiului enunţat mai sus (ambiguitas
contra stipulatorem est ), va trebui interpretată în favoarea asiguratului.
În prezenţa unor astfel de situaţii, instanţele de judecată au încercat să restabilească
echilibrul între părţile contractante, calificând actul juridic ca având caracter de adeziune şi
interpretând în favoarea asiguraților clauzele ambigue.
Inspirat de legiuitorul german care a formulat o “listă neagră” în care sunt incluse
clauzele ce au în mod obligatoriu un caracter abuziv şi o “listă gri” în care apar menţionate
clauzele care sunt doar prezumate a fi abuzive, legiuitorul român a întocmit o listă a clauzelor pe
care le-a prezumat a fi abuzive.10 În concepţia Legii nr.193/200 (Anexa) pot fi considerate drept
clauze abuzive acele prevederi cuprinse în poliţa de asigurare care dau dreptul asiguratorului să
modifice unilateral clauzele contractuale, fără un motiv specificat în contract, cele care dau
dreptul exclusiv asiguratorului să interpreteze clauzele contractuale, precum şi cele ce obliga
asiguratul să se supuna unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ştie
la data semnării poliţei, precum şi acelea care exclud dreptul asiguratului de a întreprinde o
acţiune legală sau de a exercita un alt remediu legal, solicitandu-i în acelasi timp rezolvarea
disputelor, în special, prin arbitraj. Cu privire la dreptul asiguratului de a acţiona în justiţie pe
asigurator, Comisia clauzelor abuzive din Franţa a recomandat chiar suprimarea acelor clauze
prin care asiguratul ar fi fost supus unor proceduri prealabile.
Contractele de asigurare facultativă sunt, de regulă, contracte tipizate, la care asiguratorii
aderă, prin semnarea lor, fără să aibă posibilitatea negocierii cu asiguratorul a clauzelor din
poliţă.
Asigurările de viaţă reprezintă o formă de protecţie - împotriva riscului neprevăzut - de
tip facultativ şi nu obligatoriu. Apar însă situaţii când asigurarea de viaţă devine obligatorie, cum
ar fi în cazul contractării unui credit bancar. În acest caz, asigurarea de viaţă se încheie având ca
risc principal decesul, la care s-ar putea ataşa şi clauze cu privire la invaliditatea temporară sau
părțială, incapacitatea temporară de muncă sau pierderea involuntară a locului de muncă. Faptul
ca un contract de asigurare este legat de unele contracte de credit încheiate concomitant poate
juca un rol important în examinarea respectarii cerintei privind transparenţa clauzelor
contractuale, deoarece se presupune ca – în acest – caz consumatorul nu se comportă cu aceeasi
vigilenţă în ceea ce priveşte întinderea riscurilor acoperite prin poliţă.
Curtea de Justiţie a UE a avut de răspuns la întrebările preliminare care i-au fost adresate,
drept urmare a cererii formulate într-un litigiu între reclamantul V.H. (consumator) şi pârâta
CNP Assurance SA, privind caracterul pretins abuziv al unei clauze contractuale incluse în
poliţa de asigurare şi care pune în discuţie definirea noțiunii de incapacitate totală de muncă. Cu
prilejul încheierii unor contracte de împrumut imobiliar, reclamantul a aderat la un contract de
asigurare grup al pârâtei pentru a garanta, printre altele o acoperire de 75% din rate în caz de
incapacitate totală de muncă. În urma unui accident de muncă, reclamantul a ajuns în
incapacitate permanentă părțială de muncă în sensul dreptului francez al asigurărilor sociale.
Pârâta a refuzat în aceasta situaţie să preia ratele imprumutatului. Astfel, reclamantul susţine ca

9
D.Scarlat, op.cit., p.123
10
Irina Sferdian – Privire specială asupra contractului de asigurare din perspectiva Codului Civil, pag.115
acea clauză din contract ce defineşte incapacitatea totală de muncă ar crea un dezechilibru
semnificativ în detrimental său, definiţia fiind redactată astfel încât nu poate fi înţeleasă de
consumatorul profan. Pârâta consideră că respectiva clauza nu poate fi una abuzivă, aceasta
privind obiectul însuşi al contractului. Instanţa franceză sesizată cu litigiul solicită Curţii de
Justiţie să decida dacă ar putea fi posibilă aprecierea caracterului eventual abuziv al clauzei.
Potrivit Curţii, împrejurarea că acest contract de asigurare se situează într-un ansamblu
contractual cu cel de credit11, ar putea avea relevanţă în acest context, neputându-se cere
consumatorului să aibă aceeaşi vigilenţă în privinţa întinderii riscurilor acoperite de poliţa de
asigurare pe care ar fi avut-o în situația în care cele două contracte ar fi fost încheiate în mod
distinct. Pornind de la prevederile Directivei 93/13/ CEE, clauzele ce definesc sau delimitează în
mod clar riscul asigurat şi răspunderea asiguratorului nu sunt supuse unei aprecieri a caracterului
abuziv, întrucat aceste restricţii sunt avute în vedere la calcularea primei pe care o plăteşte
consumatorul. Pornind de la raţionamentul inţial prezentat mai sus, Curtea decide că este de
competenţa instanţei naţionale să stabilească în ce măsură, ţinând cont de natura, economia
generală şi ansamblul prevederilor contractului, precum şi contextul său juridic, clauza în litigiu
stabilește un element esenţial al ansamblului contractual în care se înscrie.
În ceea ce priveşte problema că acea clauză din litigiu privind definirea incapacitaţii
totale de muncă ar fi redactată suficient de clar, Curtea reiterează că cerinţa privind transparenţa
clauzelor din contracte consacrată de directivă trebuie înţeleasă în mod extensiv. Astfel,
considerăm că nu este exclus ca domeniul de aplicare al clauzei menţionate, să nu fi putut fi
înţeles corect de asigurat, în măsura în care lipseşte o explicaţie transparentă cu privire la
funcţionarea corectă a mecanismului asigurării in privinţa acoperirii ratelor împrumutului în
cadrul ansamblului contractual.
Posibil ca asiguratul să nu fi putut evalua, pe baza unor criterii precise, consecinţele economice
care rezultă din acea clauză în ceea ce îl priveşte. În cazul în care nu aceasta este situaţia, instanţa
naţională va putea aprecia caracterul eventual abuziv al clauzei în discuţie.
Doctrina consideră ca suntem în prezenţa unei clauze abuzive ce nu a fost negociată
direct ori de cate ori a fost inserată într-un contract standard preformulat sau în condiţiile
generale de vânzare şi în măsura în care consimţământul părţii mai slabe, chiar dacă în urma
unor discuţii asupra respectivei clauze, nu a fost unul activ, de natură să influenţeze natura
clauzei, ci unul pasiv, de acceptare a clauzei impuse de partea mai puternică.
În materia asigurărilor de răspundere civilă au existat numeroase clauze abuzive cu
privire la garantarea răspunderii în timp.12 Astfel, răspunderea asiguratorului putea fi angajată
doar în măsura în care producerea riscului şi reclamaţia victimei se petreceau în timpul
valabilităţii contractului.13 Se consideră astfel de clauze ca fiind abuzive în măsura în care
sinistrul a fost produs în timpul valabilităţii contractului, însă victima nu a putut fi în măsură să
reclame evenimentul în acel interval, iar despăgubirea nu a fost plătită (posibil ca acel contract să
fi expirat la câteva zile de la producerea evenimentului, iar victima să fi fost spitalizată pe acea
perioadă, neputând reclama). O altă ipoteză pusă în discuţie de doctrină este cea a contractelor de
asigurare succesiv încheiate cu asiguratori diferiţi, când sinistrul are loc în timpul derularii
primului contract, însă este raportat de victimă în timpul valabilităţii celui de-al doilea contract.

11
A se vedea A. Dușcă, Piața internă. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, Ed. Universul Juridic,
București, 2019
12
A.Ponea, Buletinul Jurisprudenței – Curtea de Apel Craiova, Culegere de practică judiciară pe anul 2017, Ed.
Universul Juridic, 2019
13
Y. Lambert-Faivre, Droit des Assurance, Ed.VIII Dalloz, Paris, 1998, pag.499
În atare situaţie indemnizația nu este plătită nici de primul asigurator (întrucât riscul a fost
reclamat în afara perioadei de valabilitate a contractului său), nici de cel de-al doilea, deoarece
riscul - desi raportat în perioada de existenţă a contractului cu acesta - s-a produs în timpul cât
era în vigoare primul.14
În scopul atenuării caracterului abuziv al unei astfel de clauze, contractele au fost
modificate acceptandu-se o clauză prin care răspunderea asiguratorului pentru o faptă produsă pe
perioada de valabilitate a contractului, dar raportată ulterior, să poată fi angajată într-o anumită
perioadă limitată de timp de la încetarea contractului.
Clienţii societăţilor de asigurări au la dispoziţie – începand cu anul 2016 – un instrument
nou cu ajutorul căruia pot soluţiona diferite probleme apărute în relaţia cu asiguratorul. Pe un
model impus de organismele europene şi lansat in România pentru sistemul bancar de către
Banca Naţională a României, a fost înfiinţată comisia pentru rezolvarea amiabilă a litigiilor
(SAL-FIN), fiind o structură creată în cadrul Autoritaţii de Supraveghere Financiară cu scopul de
a permite consumatorilor să apeleze gratuit la un mecanism de soluţionare alternativă a litigiilor
din domeniul financiar nonbancar.
Potrivit Raportului final privind activitatea SAL-FIN pentru anul 2017 cererile
consumatorilorau vizat neînţelegeri cu comercianţii din domeniul asigurărilor, însă au existat şi
două cereri care au vizat pensiile private. Din totalul celor 165 de cereri soluţionate, 160 acoperă
domeniul asigurărilor (118 – RCA, 11 – CASCO, 26 – Asigurări generale, 4 – Asigurări de viaţă
si 1 - PAD). Cele mai multe reclamaţii vizează polițele RCA şi invocă neplata sau plata părțială a
daunelor ca urmare a invocării de către asiguratori a anumitor clauze din contract, ce nu par a fi
tot timpul suficient de transparente, precise şi inteligibile.
Pornind de la constatările aceluiaşi raport, problemele semnificative care apar frecvent şi
duc la litigii sunt generate de următoarele situaţii:
- diferenţa mare dintre sumele propuse de către asiguratori în dosarele de daună
şi calculele pe care consumatorii le primesc în urma evaluărilor sau
constatărilor din unităţile service (pentru RCA);
- pentru celelalte tipuri de asigurări, diferenţa mare dintre sumele propuse de
către asiguratori şi sumele maximale prevăzute în contractele de asigurare;
- lipsa de comunicare transparentă a calculelor pe care asiguratorii le fac în
stabilirea cuantumului indemnizației;
- comunicarea deficitară a comercianţilor cu consumatorii.

Specialiştii ASF au identificat în contractele de asigurare clauze cu potenţial abuziv. În

aceste condiţii, una din funcţionalitătile comisiei SAL-FIN ar putea fi chiar înlăturarea unor
astfel de prevederi contractuale. Dacă persoana care se adresează SAL-FIN alege astfel,
specialiştii comisiei pot lua o decizie care sa fie obligatorie pentru ambele părţi şi clauza abuzivă
sa fie eliminată din contract.
Probleme contractuale identificate de specialiştii comisiei au apărut şi în domeniul
asigurărilor de viaţă şi de sănătate (o zonă in general mai “curată” din domeniul asigurărilor).
Aceste probleme apar mai des, aşa cum prezentam anterior, în cazul asigurărilor de viaţă/sănătate
încheiate obligatoriu de clienţii care au credite bancare. În ce măsura poate fi considerată abuzivă
o clauză prin care asiguratorul refuză să despăgubească pe motiv ca asiguratul nu ar fi declarat -
la încheierea poliţei – că suferă de anumite boli, chiar dacă - atunci când s-a semnat contractul –

14
I.Sferdian, op.cit., pag.118
acesta nu a fost informat complet că trebuie să declare aceste lucruri şi nu i s-au realizat analize
de risc? Asiguratorul a motivat că asiguratul suferea de aritmie cardiacă de câţiva ani anterior
semnării poliţei, nedeclarând că are o boală cardiacă, deşi cauza decesului nu avea legatură cu
respectiva boală. Este o altă situaţie potenţial abuzivă. O altă situaţie ar fi aceea în care
asiguratorul nu despăgubeşte invocând faptul că decesul a survenit ca urmare a sinuciderii
asiguratului, chiar dacă acest fapt a survenit la mai mult de 5 ani de la încheierea contractului, iar
Codul Civil exclude de la despăgubire situaţia în care sinuciderea survine în primii doi ani.
Specialiştii autorităţii au concluzionat că astfel de cazuri sunt destul de des întâlnite. În
unele situaţii, societăţile de asigurări sunt acoperite de contract, însă limbajul folosit în contracte
poate fi înşelător, iar consumatorul-asigurat nu ştie ce cumpară.
Procedura de reprimare a clauzelor abuzive se poate declanşa la sesizarea persoanelor
prejudiciate sau din oficiu, de către organele de control abilitate printr-un demers administrativ,
finalizat cu un proces verbal ce va consemna faptele constatate şi dispoziţiile legale încălcate.
Parcurgerea acestei etape administrative nu este una obligatorie, consumatorul putându-se adresa
direct instanţei de judecată. 15
Reprimarea clauzelor abuzive se realizează prin aceea că, odată constatate, sunt lipsite de
efecte juridice, iar contractul – dacă este posibil – se va derula în continuare.

Secțiunea 6. Înceatarea contractului de asigurare

Încetarea contractului de asigurare se produce atât prin moduri obişnuite de încetare a

contractului (cum ar fi ajungerea la termen ori realizarea riscului), cât şi prin moduri particulare,
precum rezilierea şi denunţarea.
A. Moduri obişnuite de încetare a contractului de asigurare
- contractul de asigurare încheiat pe o durata determinată încetează la expirarea
termenului stabilit de părţi
Contractul de asigurare se încheie pentru o anumită perioadă de timp, astfel că la data
expirării perioadei pentru care a fost încheiat contractul de asigurare încetează.
- la producerea evenimentului asigurat (în cazul asigurărilor de viață și de
accidente),
La asigurările de bunuri, contractul își produce efecte și după producerea cazului asigurat,
cu condiția ca bunul să nu fi pierit în totalitate, dar pentru o suma asigurată redusă.
La asigurările de răspundere civilă, asigurătorul va suportă riscul și după producerea
cazului asigurat, până la concurența sumei asigurate contractate.
B. Moduri particulare de încetare a contractului de asigurare
Denunțarea unilaterală
Un alt caz de încetare a contractului de asigurare este denunţarea contractului,
reglementat expres de art. 2209 C. civ., potrivit căruia denunţarea contractului de asigurare de
către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin
20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte.
15
I.Sferdian, op.cit. p.119
 Denunţarea contractului de asigurare de către asigurat se produce din următoarele cauze:
a) voinţa unilaterală a asiguratului manifestată în termenul şi în condiţiile legii;
b) obiectul asigurării nu mai există sau este modificat;
c) modificările dispuse prin condiţiile de asigurare nu sunt acceptate de asigurat.

Rezilierea contractului
Intervine atunci când părțile nu-și îndeplinesc obligațiile, de regulă asiguratul prin
neplata primelor.
Cum rezilierea produce efecte pentru viitor, primele nu se restituie.

Producerea cazului asigurat anterior încheierii contractului de asigurare sau

imposibilitatea producerii acestuia.
Sub acest aspect, după cum am precizat, Noul Cod civil, prin art. 2205, reglementând
lipsa riscului asigurat, statuează: „contractul de asigurare se desfiinţează de drept în cazul în care,
înainte ca obligaţia asigurătorului să înceapă a produce efecte, riscul asigurat s-a produs ori
producerea acestuia a devenit imposibilă, precum şi dacă, după ce obligaţia menţionată a început
să producă efecte, intervenirea riscului asigurat a devenit imposibilă

Decesul asiguratului
Decesul asiguratului nu produce aceleaşi efecte juridice în toate contractele de asigurare.
Astfel, în asigurările de persoane, decesul asiguratului determină încetarea contractului de
asigurare, dar, în acest caz, contractul de asigurare încetează deoarece asigurarea rămâne fără
obiect. În cazul asigurării de bunuri, decesul asiguratului determină încetarea contractului de
asigurare, pentru că dispare interesul în asigurare.