Secțiunea a 7 a.

Efectele contractului de asigurare

1. Precizări prealabile
Fiind un contract sinalagmatic, contractual de asigurare creează obligații în
sarcina ambelor părți. Faptul că principala obligație a asigurătorului, este aceea de
plată a indemnizației de asigurare, care este însă condiționată de intervenția cazului
asigurat, face ca acest contract să aibă și un caracter aleatoriu.
2. Obligațiile asiguratului
Principalele obligații ale asiguratului sunt următoarele:
- comunicarea cu privire la imprejurările esențiale precum şi a informaţiilor
referitoare la bunurile sau valorile asigurate;
- plata primelor de asigurare;
- aducerea la cunoștința asigurătorului despre producerea cazului asigurat.
2.1. Comunicarea către asigurator cu privire la împrejurările esențiale precum şi a
informaţiilor necesare în vederea încheierii contractului de asigurare
Obligația este prevăzută în mod expres în art. 2203 alin. (1) Cod civil care
menționează faptul că, persoana ce incheie asigurarea este obligată să răspundă în
scris la întrebările formulate de către asigurator şi să declare, la data încheierii
contractului, orice fel de informații sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care sunt
esențiale pentru evaluarea riscului asigurat.
În conformitate cu dispozițiile art.2203 alin.2, aceeași obligație îi revine
asiguratului și în cazul în care se modifică împrejurări esențiale cu privire la risc,
pe parcursul executării contractului.
Această obligație trebuie analizată de la caz la caz, în raport de obiectul
asigurării precum și de persoana asigurată.
Sancțiunea cu privire la omisiunea comunicării împrejurărilor esențiale
precum şi a informaţiilor necesare în vederea evaluării riscului, este cea a nulității
contractului, cauza fiind dolul. Așadar, nulitatea intervine doar în condițiile în care
împrejurările sau informațiile au fost determinate în mod clar la momentul
încheierii contractului iar asiguratul era de rea-credință, astfel încât, dacă acestea ar
fi fost cunoscute de către asigurător, acesta nu ar mai fi contractat sau ar fi încheiat
asigurarea în alte condiții.

1
În legătură cu această obligație a asiguratului, într-un caz în care obiectul asigurării
îl constituia riscul decesului împrumutatului în cadrul unui contract de imprumut
bancar, instanța a apreciat faptul că pârâta (respectiv compania de asigurări) și-a
invocat propria sa culpă în apărare, lucru inadmisibil. Astfel, s-a constatat că la
data intocmirii poliței de asigurare, soțul reclamantel ( asiguratul) nu a fost întrebat
de catre angajați pârâtei dacă suferă de vreo boală, iar, în caz afirmativ, de ce boală
ar suferi. Mai mult, dacă pârâta, prin angajații săi, ar fi depus diligentele necesare
și ar fi cerut de la medicul de familie fişa soțului reclamantei, ar fi văzut bolile de
care suferea acesta și, după cum susține, nu ar fi incheiat această poliță. Este
evident că, dacă pârâta ar fi procedat astfel, nu s-ar mai fi ajuns la situația prezentă.
Reclamanta consideră că este evidentă neglijența pârâtei în soluționarea cererii şi,
la acest moment, mai ales după ce a plătit şi primele de asigurare, nu îşi mai poate
invoca propria culpă (Judecatoria Bistrița, s. civ., sent. civ. nr. 3820 din 13 mai
2014, www.rolii.ro).
N.A.: Polița de asigurare din această speță a fost încheiată prin intermediul şi la
sediul băncii creditoare, căreia fi revenea obligația solicitării debitorului
împrumutat, de documente din care să rezulte starea de sănătate a acestuia. Cum
banca, în calitate de împuternicit al companiei de asigurare, nu a solicitat
documentele privind starea de sănătate a debitorului creditat, cu prilejul perfectării
poliței de asigurare, instanţa a admis acţiunea de despăgubire formulată de soţia
supraviețuitoare a debitorului împrumutat al băncii.

Într-o altă speță, care are ca obiect riscul inundațiilor şi al alunecărilor de teren,
instanţa a apreciat comportamentul asiguratului referitor la obligaţia de informare a
elementelor esențiale în evaluarea riscului, astfel: contrar susţinerilor intimaților,
faptul că în evidentele I.J.S.U., zona nu figura cu risc de alunecare nu are
relevanță, de vreme ce la nivelul comunității existenţa alunecărilor din extravilan
era cunoscută, aşa cum rezultă din chiar susţinerile intimaţilor care au încheiat
contractul de asigurare în considerarea existenței unui risc de extindere a acestor
alunecări, dar care nu au adus la cunoștința asiguratorului această împrejurare, deşi
prezenta caracter esențial în evaluarea riscului asigurat (CA. Suceava, s. a ll-a civ.,
cont. adm. şi fisc., dec. nr. 6831 din 11 septembrie 2014).
N.A.: Din considerentele instanței rezultă faptul că, documentele sau constatările
organelor de specialitate cu privire la circumstanțele riscurilor asigurate, nu sunt
esențiale (declararea unor suprafețe cu risc crescut la inundație sau alunecare de

2
teren), ci propriile constatăril/cunostințe ale asiguratului cu privire la aceste
circumstanțe.
De asemenea, într-o speță conform căreia contractul de asigurare privea
riscul incendiului, instanţa a constatat şi decis că nu pot fi înlăturate sau ignorate
lipsa autorizaţiilor de extindere a clădirii, lipsa avizelor de extindere a instalației
electrice, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu pentru o construcție cu pereți
exteriori cu rezistență scăzută la foc, cu încălcarea normelor imperative in materie
de disciplină în construcţii, lipsa avizelor E-on, precum și nerespectarea normelor
imperative privind protecția și securitatea la incendiu - PSI care se impun în
ordinea civilă1.
N.A.: În prezenta speţă, asigurătorul a adus la cunoștința asiguratului faptul că nu a
depus toată documentația aferentă imobilului/riscului asigurat cu prilejul negocierii
şi încheierii poliței de asigurare, motiv pentru care a refuzat să acorde despăgubiri,
iar instanţa a respins şi ea cererea asiguratului. Pe raționamentul şi considerentele
mai sus exprimate relative la calitatea de profesionist a asigurătorului, la buna-
credință de care trebuie să dea dovadă părţile cu prilejul negocierii şi derulării
raporturilor contractuale, precum și la obligaţia asigurătorului privind prudența
financiară cu prilejul perfectării contractului, exprimată prin efectuarea inspecției
de risc a bunului/valorilor ce se asigură, redăm mai jos apărările asiguratului în
această cauză, care se circumscriu opiniei noastre referitoare la conduita
companiilor de asigurare în raporturile cu asigurații:,,Nu reiese că la data încheierii
contractului de asigurare, asiguratul sau reprezentanţii acestuia aveau reprezentarea
subiectivă cu privire la starea reală a bunurilor asigurate. Solicitările din
formularele tipizate pe care asiguratul le-a completat sunt generice, iar la data
completării cererii nu reiese, in mod concret, la care documentație trebuia să se
refere asiguratul atunci când a declarant asigurătorului că documentația aferentă
construcției există şi este completă.
Pentru a susține că asiguratul a ascuns în mod intenționat lipsa unor
documente sau documentații, s-ar fi impus ca asigurătorul să fi precizat în mod
concret, nu in termeni generali, la care documente se face referire. Abia în cursul
actualei cauze, asiguăatorul susţine că asiguratul ar fi trebuit să se refere la
autorizația de construcție, Proiect tehnic de execuție și Detalii tehnice de execuție.
În condiţiile în care asigurătorul a precizat în mod concret asiguratului care sunt
documentele la care trebuie să se refere, nu poate pretinde, ulterior, că a fost indus
1
C.A. Bacău, s. I civ., dec. nr. 77 din 13 februarie 2017, www.rolii.ro.

3
în eroare de asigurat". Astfel, ni se pare corectă susţinerea asiguratului referitoare
la documentația solicitată. Concret, poate fi considerat asigurătorul de bună-
credinţă, astfel cum prevede Codul civil, în condiţiile în care, profesionist fiind,
redactor al clauzelor standard din contractul de asigurare, are reprezentarea cea mai
exactă a, documentației necesare", observă că “documentația este incompletă” abia
în momentul în care se produce riscul asigurat, mai ales cînd asiguratul formulează
cererea de despagubire? Rezultă de aici faptul că, asigurătorul devine diligent
numai în momentul la care trebuie să plătească adică să despăgubească, nu și
atunci cînd trebuie să primească sume cu titlu de primă de asigurare.
Referitor la necomunicarea modificării împrejurărilor esențiale, pe parcursul
executării contractului, sancțiunea este privită ca o cauză de reziliere a acestuia
deoarece, se prezintă ca o neexecutare a obligației asiguratului în relația cu
asigurătorul.
2.2. Plata primelor de asigurare
2.2.1. Negocierea primei de asigurare
Una dintre principalele obligaţii ale asiguratului în cadrul contractui de
asigurare, constă în plata primelor de asigurare. Prima de asigurare constituie
obiect al negocierii dintre părțile contractante. Autoritatea de Supraveghere
Financiară poate solicita asigurătorilor, în temeiul Legii nr. 237/2015, informaţii cu
privire la bazele tehnice utilizate cu scopul de a calcula primele de asigurare.
În temeiul articolul 2206 alin. (1) Cod civil, asiguratul este obligat să
plătească primele de asigurare la termenele stabilite în cadrul contractului. De aici
rezultă faptul că, obligația de plată a sumelor cu titlu de primă de asigurare rezultă
din negocierea părţilor contractante.
Prima de asigurare este negociată şi în cadrul contractelor de asigurare
obligatorii, deoarece cuantumul primei solicitate reprezintă atributul respectivei
societăţi de asigurare iar autoritatea administrativă de supraveghere nu poate
interveni în această privinţă.
Totodată, reglementările în materie prevăd doar limitele minime ale
despăgubirilor, nu şi cele ale primelor de asigurare din cazul asigurărilor
obligatorii. De aici rezultă faptul că, în asigurările obligatorii, indiferent de forma
în care acestea sunt contractate, prima de asigurare reprezintă un element de
negociere a părților din contract și nu va putea fi modificată decât în baza
acordului de voinţă al ambelor părți.

4
 1.2.2. Conţinutul primei şi modalitatea de plată
Obiectul primei constă doar în sume de bani, fără orice altă prestaţie din
partea asiguratului. Astfel, prima de asigurare poate fi plătită în integralitate cu
ocazia perfectării contractului de asigurare sau în orice alt moment ori în mai multe
tranșe la datele scadențe stabilite prin contract.
În cazul în care părţile convin, plata primei se poate realiza în mai multe
scadențe, întărind astfel, şi din perspectiva asiguratului, caracterul de executare
succesivă al contractului de asigurare.
În cadrul practicii judiciară s-a stabilit faptul că, facilitatea de plată în rate a
primei de asigurare, ține de caracterul succesiv al contractului de asigurare, care
însă nu înlătură caracterul esențial aleatoriu: contractul este împărțit în 4 etape,
fiecare primă trebuie plătită înainte de începerea asigurării pentru perioada
următoare, respectiv înainte de producerea unui risc asigurat (C.A. Constanţa, s.
com., marit. şi fluv., dec. nr. 8/MF din 20 mai 2009, www.rolii.ro).
Pe baza prevederilor legale aplicabile în materie, practica judiciară a hotărât
că prima de asigurare se datorează și în cazul înstrăinării bunului asigurat.
Împrejurarea că pârâta a înstrăinat autoturismul V. S40, asigurat CASCO la
reclamantă, după cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la
10.08.2012, este lipsită de irelevanţă şi nu poate determina concluzia netemeiniciei
prezentei acţiuni, câtă vreme data vânzării autovehiculului (10.08.2012) este
ulterioară datei scadente a primei de asigurare (25.04.2012), astfel încât nu se poate
susţine că obligația plății primei de asigurare s-a transmis în patrimoniul noului
proprietar. Mai mult, potrivit art. 2220 alin. (2) C. civ., asiguratul care nu
comunică asigurătorului înstrăinarea survenită și dobânditorului existenţa
contractului de asigurare rămâne obligat să plătească primele care devin scadente
ulterior datei înstrăinării. Ca atare, dincolo de faptul că prima de asigurare
solicitată în prezenta cauză era scadentă la data vânzării vehiculului, pârâta nu a
dovedit nici faptul că a notificat asigurătorul cu privire la această vânzare, pentru
ca operaţiunea să îi fie opozabilă societăţii reclamante2.
2.2.3. Locul plății primelor
În conformitate cu prevederile art. 2206 alin. (2) Cod civil cu privire la locul
plății primelor de asigurare, plata poate fi făcută la sediul asigurătorului sau al

2
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, sent. civ. nr. 9881 din 5 iunie 2014, www.rolii.ro.

5
împuterniciţilor acestuia , dacă nu s-a convenit altfel. Astfel, plata este legal făcută
și în cazul în care sumele au fost date către intermediarul care a mijlocit raportul de
asigurare. De aici rezultă faptul că, potrivit legii, plata sumelor de bani datorate cu
titlu de prime de asigurare este portabilă și nu cherabilă.
Există posibilitatea ca, asiguratul să plătească sumele de bani cu titlu de
primă către intermediar însă acesta să nu le depună la casieria asigurătorului. În
asemenea situații, contractul de asigurare nu este reziliat, ci, asigurătorul este
obligat la despăgubiri în caz de daună.
Asigurătorul se întoarce ulterior împotriva intermediarului care a fost de rea-
credinţă sau nediligent, pentru a-și recupera sumele plătite, după ce îl
indemnizează pe asigurat sau îl despăgubeşte pe terț. Deci, asigurătorul nu poate
refuza acordarea despăgubirilor motivând că intermediarul- mijlocitor al
contractului de asigurare, nu a depus primele în contul asigurătorului.
O soluție similară se aplică şi în situația în care intermediarul nu îl
informează pe asigurător cu privire la încheierea unor contracte de asigurare. În
condițiile în care, asiguratul sau după caz, terțul păgubit, reușește să probeze
existenţa unui contract de asigurare, chiar dacă intermediarul nu a depus la
asigurător copie după acesta și nici sumele încasate cu titlu de primă, asigurătorul
este obligat la plata de despăgubiri având la dispoziție în același timp, o acțiune de
regres împotriva intermediarului.
2.2.4. Dovada plății primelor
În conformitate cu prevederile art. 2206 alin. (3) Cod civil, dovada plății
primelor de asigurare revine asiguratului. Deci, asiguratului îi revine sarcina probei
executării și anume a plății primei de asigurare, deoarece reprezintă o obligație
esențială a acestuia.
Dovada plății primelor de asigurare, sub imperiul dispoziților Legii nr.
136/1995, avea un regim probatoriu restrictiv. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16
din Legea nr. 136/1995, dovada plății primelor de asigurare se realiza cu înscrisuri,
înscrisul constatator al plății fiind polița de asigurare sau alt document probator,
prevăzut de legislația în vigoare. Noul Cod civil, deși a abrogat acest text din
Legea nr. 136/1995, nu a mai reluat însă și dispozițiile sale. Ca atare, asiguratul sau
orice persoană interesată (contractantul asigurării, beneficiarul, terțul păgubit etc.)
pot folosi orice mijloc de probă admis de lege pentru a dovedi plata primelor de
asigurare, precum: polița de asigurare, chitanţa de plată precum și recunoașterea
asigurătorului de plată a primelor.
6
 2.2.5. Consecinţele juridice ale neplății primelor de asigurare
În conformitate cu prevederile art. 2206 alin. (4) Cod civil, dacă nu s-a
convenit altfel, asigurătorul poate rezilia contractul în cazul în care sumele datorate
de asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite la scadenţă.
În consecință, din cauza neplții primelor de asigurare de către asigurat
intervine rezilierea contractului de asigurare.
În condițiile în care, părțile au stabilit plata integrală a primei de asigurare în
momentul perfectării contractului, iar asiguratul nu îşi execută această obligaţie,
contractul nu îşi mai produce efectele juridice. Așadar, contractul nu dă naştere
obligaţiei de despăgubire stabilită în sarcina asigurătorului, înainte de plata de către
asigurat a primei de asigurare .
Practica judiciară a acordat eficiență executării obligaţiei de plată a primei
de asigurare de către asigurat, astfel: se poate constata că raportul juridic intervenit
între părți este un contract cu o executare succesivă, fiind evidentă prioritatea şi
întâietatea obligației asiguratului de plată a primei de asigurare la termenele
reglementate contractual, față de obligaţia secundară, subsecventă și condiționată
de despăgubire a asiguratorului3.

3
Judecătoria Craiova, s. civ., sent. civ. nr. 15157 din 4 decembrie 2015, www.rollii.ro.