UNITATEA DE ÎNVĂȚARE VIII

CHELTUIELI PUBLICE

Cuprins
8.1. Introducere
8.2. Obiective
8.3. Subiecte de studiu
8.3.1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice
8.3.2. Clasificarea cheltuielilor publice
8.3.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
8.3.4. Eficienţa cheltuielilor publice
8.3.5. Principalele categorii de cheltuieli publice din România
ce se finanţează din fonduri bugetare sau extrabugetare
8.4. Rezumat .
8.5. Test de autoevaluare
8.6. Sarcină de învățare
8.7. Concluzii
8.8. Bibliografie obligatorie

8.1. Introducere
Unitatea de învățare are în vedere prezentarea conținutului economic al
cheltuielilor publice, modul de structurare a acestora în funcție de diferite criterii de
analiză, modalitățile de analiză a nivelului, structurii și dinamicii cheltuielilor publice,
precum și a principalelor cheltuieli publice din România care se finanțează din
fonduri bugetare sau extrabugetare. Se discută de asemenea și despre eficiența,
eficacitatea și economicitatea cheltuielilor publice.
Unitatea de învățare răspunde la următoarele întrebări: Ce sunt cheltuielile
publice?, Cum se pot clasifica cheltuielile publice?, Care sunt indicatorii prin care se
poate analiza nivelul, dinamica și structura cheltuielilor publice?, Ce este eficiența,
eficacitatea și economicitatea cheltuielilor publice?, Care sunt principalele tipuri de
cheltuieli publice ce sunt finanțate în România?.

Cunoştinţe preliminare: buget public, politica cheltuielilor publice

Resurse necesare şi recomandări de studiu: resursele de la bibliografia

obligatorie; acces la internet;
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/rof2013/4_3_674_2013.pdf

Durata de învăţare: 120 de minute

126
 8.2. Obiective

Obiectivul specific: dobândirea cunoștințelor și abilităților teoretice și practice

privind cheltuielile publice.

Obiectivele operaționale
După parcurgerea conținutului, toți studenții vor putea:
- Să definească cheltuielile publice și cheltuielile bugetare;
- Să analizeze structura cheltuielilor publice, în funcție de criteriile alese și cu
indicatorii adecvați;
- Să calculeze și să analizeze nivelul și dinamica cheltuielilor publice;
- Să calculeze și să analizeze eficiența, eficacitatea și economicitatea
cheltuielilor publice.

8.3. Subiecte de studiu

8.3.1. Conţinutul economic al cheltuielilor publice

Cheltuielile publice se referă la distribuirea resurselor băneşti constituite la

dispoziţia statului către diferite obiective sociale sau economice. Ele sunt consecinţa
exercitării de către stat a funcţiilor şi sarcinilor sale, fiind generate de nevoia de
resurse băneşti pe care o are statul pentru îndeplinirea prerogativelor sale în toate
domeniile: apărare naţională, ordine publică, siguranţă naţională, educaţie, cultură,
sănătate, etc.1 În esenţă, cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în
formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi
juridice, pe de altă parte, cu ocazia utilizării şi repartizării resurselor financiare ale
statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia2.
Aceste cheltuieli se materializează în diverse plăţi efectuate de către stat,
respectiv de organismele şi instituţiile sale, indiferent de sursele şi căile de
provenienţă ale resurselor pentru atingerea obiectivelor stabilite prin politica
economico-socială a statului.
Rolul cheltuielilor publice este cel de a furniza cetăţenilor statului respectiv şi
agenţilor economici utilităţi publice (apărare naţională, ordine publică, iluminat
public, etc.) şi semipublice (servicii de educaţie, servicii medicale, servicii de
protecţie şi asistenţă socială, etc.).
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu
destinaţia lor. Astfel, se poate vorbi despre două categorii de cheltuieli publice:
- cheltuieli publice care exprimă un consum definitiv de produs intern brut,
concretizate în plăţi curente ale instituţiilor publice;

1
Gabriela Anghelache, P. Belean, Finanţele publice ale României, Editura Economică,
Bucureşti, 2003, pag. 175
2
I. Văcărel, op.cit., pag. 127

127
 - cheltuieli publice care exprimă o avansare de produs intern brut şi care se
concretizează în contribuţia statului la formarea brută de capital, atât în sfera
producţiei materiale, cât şi în sfera producţiei nemateriale.
Manifestarea practică a cheltuielilor publice în prezent este diversificată,
unele dintre ele reprezentând finanţarea directă de către stat a instituţiilor publice
pentru a putea funcţiona, în timp ce altele exprimă modalităţi de intervenţie ale
statului în mediul economic şi social, ceea ce face necesar ca analiza cheltuielilor
publice să se facă nu numai prin prisma destinaţiei sau domeniului în care sunt
efectuate, ci şi prin prisma influenţei lor asupra mediului economico-social şi a
procesului de reproducţie economică
Din perspectiva domeniului în care sunt alocate cheltuielile publice, putem
afirma ca acestea conţin în structura lor:
a) cheltuieli publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat, a
căror sursă o constituie atât fondurile bugetare, cât şi cele extrabugetare;
b) cheltuieli publice ale colectivităţilor locale (ale unităţilor administrativ-
teritoriale);
c) cheltuieli publice finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;
d) cheltuieli publice ale organismelor internaţionale,a căror finanţare se
asigură din prelevările efectuate de la membrii acestora (cotizaţii).
Suma cheltuielilor efectuate de tipurile diverse de administraţii publice din
care se scade valoarea transferurilor dintre diferite administraţii la care se adaugă
diferenţa dintre intrările şi rambursaările (mai puţin dobânda) de credite externe
exprimă cheltuielile publice totale consolidate.
Este necesar să se facă o distincţie clară între cheltuielile publice şi cele
bugetare, acestea din urmă fiind o subcategorie.
Cheltuielile publice reflectă totalitatea cheltuielilor efectuate de instituţiile
publice a căror acoperire se face fie din fonduri bugetare publice, fie din fonduri
extrabugetare sau de la bugetele proprii ale instituţiilor respective, pe seama
veniturilor proprii.
În sfera de cuprindere a cheltuielilor publice se cuprind următoarele categorii
de cheltuieli:
- cheltuieli bugetare, a căror acoperire se face din resurse financiare publice,
provenite din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de sta şi
bugetele instituţiilor publice autonome;
- cheltuieli extrabugetare, acoperite din resurse financiare publice constituite
în afara bugetului public, resurse prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli
extrabugetare ale instituţiilor publice;
- cheltuieli efectuate din bugetul trezeroriei statului;
- cheltuieli finanţate din credite externe;
- cheltuieli finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Astfel, se observă că cheltuielile bugetare reprezintă o categorie specifică a
cheltuielilor publice, având o sferă mai restrânsă decât acestea din urmă. Acest fapt
presupune ca nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare, dar toate
cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice.

128
 Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în bugetele definite în cadrul sistemului de
bugete, aprobate de organul legislativ sub forma creditelor bugetare, delimitându-se
de cele publice prin faptul ca respectă anumite principii3:
- efectuarea lor este condiţionată de prevederea expresă a acestora şi a
nivelului lor de către Parlament (bugetele centrale) sau de către consiliile locale
(pentru bugetele locale), în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- sumele alocate şi cheltuite conform destinaţiei şi mărimii aprobate sunt
nerambursabile;
- efectuarea cheltuielilor este determinată atât de de constituirea resurselor
băneşti, cât şi de îndeplinirea condiţiilor legale de efectuare a cheltuielii;
- finanţarea activităţilor şi instituţiilor se realizează în funcţie de
subordonarea acestora, din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,
bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, alte bugete ale sistemului bugetar;
- este necesar să se exercite controlul financiar cu caracter preventiv şi
acordarea vizei de control financiar preventiv pentru deschiderea finanţării, pentru
alocarea şi utilizarea resurselor bugetare.
Analiza dinamică a cheltuielilor publice a evidenţiat o tendinţă de creştere a
acestora în timp.
Factorii de influenţă asupra creşterii cheltuielilor publice sunt de natură:
- demografică (modificări ce au loc în numărul şi structura populaţiei ce ar
trebui să determine adaptări corespunzătoare în ponderea cheltuielilor publice);
- economică (ce vizează în mod special funcţia statului de redistribuire a
resurselor financiare publice după criteriul eficienţei şi echilibrului);
- socială (se referă la funcţia de armonizare a veniturilor medii individuale
aparţinând diferitelor categorii sociale);
- legaţi de urbanizare (favorizează creşterea cheltuielilor publice);
- militară (cresc cheltuielile publice în eventualitatea unor conflicte armate);
- istorică (perpetuarea în timp a unor probleme ca datoriile publice moştenite
de la un regim politic la altul sau ca inflaţia);
- politică (se referă la complexitatea funcţiilor statului);
Derularea procesului de alocare a resurselor publice pe destinaţii şi
beneficiari presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare a cheltuielilor publice pe
diferite grupe.

8.3.2. Clasificarea cheltuielilor publice

Structura cheltuielilor publice ilustrează modul în care sunt orientate resursele

financiare ale statului în diverse perioade, spre anumite obiective: economice, sociale,
cultural, militare, etc.
Semnificative pentru clasificarea cheltuielilor publice sunt următoarele
criterii: criteriul administrativ, criteriul economic, cel funcţional, criteriul financiar,
criteriul rolului cheltuielilor in procesul reproductiei sociale, cel al structurii

3
I. Văcărel, op.cit., pag. 129-130

129
organizatorice a puterii de stat, criteriul juridic, criteriul de clasificare al Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
A. Clasificarea administrativă are la bază criteriul instituţiilor prin care se
efectuează cheltuielile publice si se bazează pe structura statului, a organelor sale şi a
funcţiilor acestora.
In funcţie de acest criteriu deosebim:
- cheltuieli ale ministerelor,
- cheltuieli ale departamentelor,
- cheltuieli ale agenţiilor guvernamentale,
- cheltuieli ale instituţiilor publice autonome,
- cheltuieli ale unităţilor administrativ-teritoriale, etc.
Principalul avantaj al acestei clasificări este stabilirea alocaţiilor de resurse
publice pe beneficiari.
B. Clasificarea economică operează cu două criterii de grupare:
- caracterul economic al cheltuielilor publice;
- natura cheltuielilor publice.
B1. După caracterul economic al cheltuielilor, acestea se împart în:
- cheltuieli publice efective, care privesc serviciile publice sau administrative
si se materializează în plăţi pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii necesare
funcţionării instituţiilor statului, respectiv plata salariilor funcţionarilor săi ori
achitarea unor împrumuturi (acestea implică contraprestaţie în momentul efectuării);
- cheltuieli publice de transfer, care corespund unei simple translaţii de venit
dintr-un sector în altul, redistribuirea acestuia făcându-se fără vreo contraprestaţie.
Sunt incluse sumele acordate din fondurile publice, cu titlu gratuit şi definitiv,
diferitelor persoane fizice (ajutoare de şomaj, pensii, burse, etc.) şi juridice
(subvenţii).
Cheltuielile de transfer pot fi:
- cu caracter economic, când este vorba de transferuri către persoanele
juridice (subvenţii acordate agenţilor economici, prime de export, etc.);
- cu caracter social, când este vorba de transfer către persoanele fizice (burse,
pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii definitive şi fără contraprestaţie);
- către colectivităţile locale (pentru finanţarea unor acţiuni de importanţă
majoră pentru colectivitate).
Cheltuielile publice efective se deosebesc de cheltuielile de transfer după cum
au sau nu la bază o contraprestaţie, în momentul şi în măsura în care acestea se
efectuează de către stat.
B2. După natura lor, cheltuielile publice pot fi:
- cheltuieli publice curente, care sunt cele de funcţionare, ce asigură bunul
mers al activităţii serviciilor publice, concretizate în plăţi pentru salariile personalului,
cheltuieli materiale şi administrativ-gospodăreşti. Acestea reprezinta un consum
definitiv de PIB si face necesară reînnoirea lui anuală;
- cheltuieli publice de capital (de investiţii), care se materializează în bunuri
publice durabile, cum ar fi construirea de noi întreprinderi, modernizarea celor
existente, amenajarea teritoriului, înzestrarea serviciilor generale (şcoli, spitale,
aşezăminte culturale, etc.). Respectivele cheltuieli privesc avuţia naţiunii, capitalul
acesteia, reprezinta o avansare de PIB şi duc la dezvoltarea patrimoniului public.
C. Criteriul funcţional clasifică cheltuielile în funcţie de domeniile, ramurile

130
sau sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice
(întreţinerea şi funcţionarea administraţiei publice, securitatea socială, cercetarea
ştiintifică, economie, apărarea naţională, ordinea internă, etc.).
D. Criteriul financiar ia in considerare, în principal, momentul în care se
efectuează şi modul în care afectează resursele financiare publice.
In funcţie de acest criteriu deosebim:
- cheltuieli publice definitive, care sunt cheltuieli efective, ce finalizează
distribuirea resurselor financiare fără să implice restituirea acestora. Acestea se
concretizează în plăţi la scadenţe certe şi atestă lichidarea cornpletă a angajării
statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget. În această categorie se includ
atât cheltuielile de investiţii, cât şi cheltuielile de funcţionare, acoperind cea mai mare
parte a cheltuielilor publice;
- cheltuielile publice temporare sunt cheltuieli vremelnice, cauzate de
operaţiunile cu împrumuturi, fiind urmate de plăţi cu scadente certe. Ele sunt
evidenţiate în conturile speciale de trezorerie (astfel de cheltuieli sunt cele cu
finanţarea restituirii împrumuturilor de stat, acordarea de avansuri în contul unor
furnizori ori prestatori de servicii) si nu sunt incluse in bugetele publice, ci se
gestionează separat prin trezoreria publică;
- cheltuielile publice virtuale sau posibile constituie cheltuieli pe care
autoritatea publică se angajează să Ie facă în anumite condiţii.
E. După rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale se
identifică:
- cheltuieli publice reale sau negative, care reprezintă un consum definitiv de
PIB şi sunt cheltuieli destinate finanţării serviciilor publice generale (cheltuieli
administrative - întreţinerea aparatului de stat, apărare, educaţie, cultură, restituirea
împrumuturilor de stat şi plata dobânzilor la acestea, etc.) şi sociale (cheltuieli
redistributive - securitate socială), constituind un consum definitiv şi/sau distributiv
de resurse financiare;
- cheltuieli publice economice sau pozitive, care au ca efect crearea de valoare
adăugată şi reprezintă o avansare de PIB şi cuprind toate cheltuielile cu acţiuni
economice (cheltuieli productive - investiţii pentru crearea de noi întreprinderi,
reutilări şi modernizări la cele existente, precum şi construirea sau extinderea
infrastructurii), având ca efect sporirea avuţiei naţionale.
F. După structura organizatorică a statului identificăm:
- în statele de tip unitar: cheltuieli publice ale autorităţii centrale şi cheltuieli
publice ale autorităţilor de rang inferior (regional, departamental şi local);
- în statele de tip federal: cheltuieli publice ale autorităţii federale, cheltuieli
publice ale autorităţilor statale şi cheltuieli publice ale entităţilor locale;
- în uniunile de state: cheltuieli publice ale autorităţii unionale şi cheltuieli
publice ale subsistemelor de finanţe publice corespunzătoare statelor membre ale
uniunii.
G. Clasificarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) grupează cheltuielile
publice după criteriul funcţional şi cel economic.
Clasificarea funcţională ONU a cheltuielilor publice cuprinde:
- cheltuieli publice pentru servicii publice generale;
- cheltuieli publice pentru apărare;
- cheltuieli publice pentru educaţie;

131
 - cheltuieli pub lice pentru sănătate;
- cheltuieli publice pentru securitate socială şi bunăstare;
- cheltuieli publice pentru locuinţe şi servicii comunale;
- cheltuieli publice pentru recreaţie, cultură, religie;
- cheltuieli publice pentru acţiuni economice;
- alte cheltuieli.
Clasificarea economică ONU a cheltuielilor publice cuprinde:
- cheltuieli care reprezintă consum final de produs intern brut;
- cheltuieli cu dobânzile aferente datoriei publice;
- subvenţii de exploatare;
- alte transferuri curente;
- formarea brută de capital;
- achiziţii de terenuri şi active necorporale;
- transferuri de capital.

8.3.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice reprezintă volumul acestora la un moment dat,

iar analiza nivelului cheltuielilor publice poate fi realizată din atât ca mărimi
nominale, cât şi ca mărimi reale (în preţuri comparabile)..
Indicatorii de nivel ai cheltuielilor publice cei mai utilizaţi sunt: nivelul
nominal al cheltuielilor publice; nivelul real al cheltuielilor publice; ponderea
cheltuielilor publice în PIB; volumul cheltuielilor publice medii pe locuitor, având în
vedere cheltuielile totale sau pe subdiviziuni.
Nivelul nominal al cheltuielilor publice (Ch_pbn) reprezintă volumul
acestora, exprimat în preţuri curente.
Nivelul real al cheltuielilor publice (Ch_pbr), pe total sau pe subdiviziuni,
exprimă volumul acestor cheltuieli, exprimat în preţuri constante (comparabile), adică
în preţurile unui an considerat bază pentru calculul indicelui de preţ folosit.
Ch_pbn
Ch_pbr = ,
Ip
unde Ip reprezintă indicele de preţ folosit (indicele preţurilor de consum, deflatorul
PIB, etc.).
Nivelul real al cheltuielilor publice se calculează pentru a aprecia mărimea
resurselor alocate şi utilizate fără influenţa creşterii preţurilor.
Ponderea cheltuielilor bugetare în PIB exprimă raportul dintre nivelul
nominal al cheltuielilor publice şi mărimea PIB.
Ch_pb
%Ch_pb/PIB = x 100.
PIB
Acest indicator exprimă legătura existentă între volumul resurselor alocate
prin intermediul fondurilor publice şi baza de formare a resurselor publice (PIB).
Volumul cheltuielilor publice (totale sau pe subdiviziuni) medii pe locuitor
exprimă nivelul de cheltuieli publice care este alocat în medie unui locuitor.
Ch _ pb
Ch_pb/loc. = ,
Pop

132
unde prin Pop se înţelege numărul locuitorilor.
Structura cheltuielilor publice este studiată conform clasificărilor folosite de
fiecare stat în parte (cea mai importantă fiind cea economică şi cea funcţională).
Indicatorul de structură folosit este ponderea cheltuielilor publice
„i”(Ch_pbi) în totalul cheltuielilor publice(Ch_pbt).
Ch _ pbi
%Ch_pbi = x 100.
Ch _ pbt
Stabilirea structurii cheltuielilor publice ajută la determinarea diferenţelor de
politică financiară dintre ţări aflate la nivele diferite de dezvoltare economică, precum
şi la evoluţia în timp a ponderilor acordate diverselor categorii de cheltuieli publice în
acelaşi stat.
Dinamica cheltuielilor publice se apreciază prin următorii indicatori:
modificarea cheltuielilor publice exprimate în mărime nominală sau reală;
modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB; modificarea volumului mediu pe
locuitor al cheltuielilor publice; modificarea structurii cheltuielilor publice;
coeficientul devansării creşterii PIB de creşterea cheltuielilor publice; elasticitatea
cheltuielilor publice faţă de PIB .
Modificarea nominală, în mărime absolută sau relativă, este dată de
formulele:
- modificare absolută: ΔCh_pbn = ΔCh_pbn1 - ΔCh_pbn0;
Ch_pb n1
- indicele cheltuielilor publice: ICh_pbn = ;
Ch_pb n0
Ch_pb n10
- modificare relativă: % ΔCh_pbn = x 100.
Ch_pb n0
Formulele de calcul ale modificărilor reale sunt identice, deosebirea constând
în faptul că, în loc de nivelul nominal al cheltuielilor publice(Ch_pbn), se utilizează
nivelul real al cheltuielilor publice(Ch_pbr).
Modificarea ponderii cheltuielilor publice, totale sau pe subdiviziuni, în PIB
se face cu ajutorul următoarei formule:
Δ%Ch_pb/PIB = (%Ch_pb1/PIB1) – (%Ch_pb0/PIB0).
Acest indicator reflectă modificarea gradului de angajare a statului în viaţa
economico-socială.
Modificarea volumului mediu al cheltuielilor publice pe cap de locuitor se
calculează astfel:
ΔCh_pb/loc. = Ch_pb1/loc.1 - Ch_pb0/loc.0.
Modificarea structurii cheltuielilor publice se calculează astfel:
Δ%Ch_pbi = (Ch_pbi1/Ch_pbt1) x 100 – (Ch_pbi0/Ch_pbt0) x 100.
Coeficientul devansării creşterii PIB de creşterea cheltuielilor publice se
determină cu relaţia:
Ch _ pb1
Ch _ pb0 I Ch_pb
Kd = x 100 = x 100,
PIB1 I PIB
PIB0

133
 unde ICh_pb este indicele cheltuielilor publice, iar IPIB este indicele PIB.
Elasticitatea cheltuielilor publice se calculează după formula:
Cp
Cp
ecp 
PIB
PIB
Reacţia cheltuielilor publice poate fi:
- elastică, când ecp>1, sugerând tendinţa de utilizare într-o măsură mai
mare a PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice;
- inelastică, când ecp<1, sugerând o situaţie de restrângere a
cheltuielilor publice în PIB;
- neutră, când ecp=1, tendinţa nu se schimbă
Analiza acestor indicatori oferă date importante cu privire la evoluţia politicii
financiare a statului în domeniul cheltuielilor publice.

8.3.4. Eficienţa cheltuielilor publice

Evaluarea în condiţii optime a cheltuielilor publice are la bază criterii

concrete de evaluare a performanţelor, cum sunt eficienţa, eficacitatea şi
economicitatea programelor/proiectelor cu finanţare din resurse publice.
Eficienţa(Ef) exprimă rezultatele care se obţin dintr-o activitate economico-
socială prin utilizarea anumitor resurse economice. Eficienţa cheltuielilor publice se
determină ca raport între eforturile financiare (consumul de resurse financiare
publice) şi efectele comensurabile sau estimative ce se pot obţine de pe urma
obiectivelor finanţate de către stat4.
Eficienţa cheltuielilor publice se poate determina utilizând formula:
Re zultate
Ef =
Cheltuieli efectuate
Spre deosebire de eficienţă, care are în vedere relaţia dintre eforturi si efecte,
eficacitatea cheltuielilor publice (Eft), pornind de la calitatea pe care o are o acţiune
de a produce rezultatele scontate, priveşte raportul dintre rezultatul obţinut şi
obiectivul care trebuie atins.
Cuantificarea eficacităţii se poate realiza prin două moduri:
- ca raport între rezultatul (efortul) efectiv realizat şi rezultatul (efortul)
prevăzut la proiectarea unui anumit program economico-social –eficcitatea
rezultatului (EftR);
- ca raport dintre cheltuielile efectiv utilizate (plătite) şi cheltuielile
programate a fi consummate – eficacitatea aferentă consumului ((EftC)5.
Acest raport se prezintă astfel:
Re zultatul efectiv realizat
EftR =
Re zultat prevărev

4
N. Mosteanu, Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2011, pag. 44-45
5
idem

134
 sau
Cheltuieli realizate
EftC =
Cheltuieli prevărevăa fi realizate

Economicitatea cheltuielilor publice(Ec) exprimă raportul dintre eficacitatea

cheltuielilor publice şi gradul de realizare a rezultatelor prevăzute.
Economicitatea se materializează în surprinderea fenomenului de reducere a
volumului mijloacelor consumate efectiv pentru realizarea unui anumit cuantum al
rezultatelor proiectate6.
Formula de calcul este:
E ftC
Ec =
E ftR
În ansamblul lor, indicatorii evidenţiati anterior exprimă ceea ce în literatura
de specialitate se intitulează eficienţa cheltuielilor publice.
Condiţiile necesare pentru realizarea eficienţei cheltuielilor publice în conditii
de optim social sunt următoarele7:
- este posibilă alegerea alternativei celei mai puţin costisitoare, în raport cu
rezultatul final al serviciului public, pentru care se doreşte creşterea cantitativă a
serviciului public;
- modernizarea, din punctul de vedere al producerii serviciului public, în
vederea maximizării utilităţii la consumator, dată de satisfacţia performanţelor;
- maximizarea utilităţii la consumator, comportând şi latura economică (cel
mai mic preţ plătit şi cel mai mic cost în utilizare);
- puterea de previziune în cadrul unui orizont de timp stabilit.
Combinarea acestor aspecte implică minimizarea costurilor proiectelor
obiectivelor finanţate, fapt care conduce la realizarea unor costuri sociale mai
mici, preţuri accesibile plătite de consumatori, creşterea calităţii consumului de
bunuri publice şi prin urmare, a satisfacţiei consumatorului public. Toate acestea
conduc la maximizarea bunăstării sociale.

8.3.5. Principalele categorii de cheltuieli publice din România

ce se finanţează din fonduri bugetare sau extrabugetare

a. Cheltuielile publice destinate acţiunilor social-culturale

Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei reprezintă una dintre sarcinile de bază
ale oricărui stat. În cadrul acestei categorii de cheltuieli se includ cele care se referă la
finanţarea unor acţiuni din următoarele domenii: sănătate, învăţământ, cultură şi sport,
acţiuni dedicate tineretului, securitate sau protecţie socială.
De prestaţii social-culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale,
sau chiar întreaga populaţie, ele îndeplinind un important rol economic şi social 8:

6
idem
7
I. Văcărel, op.cit., pag. 155
8
V. Duran, Finanţe publice, Editura Augusta, Timişoara, 1998, pag. 98

135
asigură educaţia, calificarea, asistenţa medicală, influenţează evoluţia demografică;
asigură un sistem de protecţie socială, etc.
Cheltuielile publice pentru învăţământ trebuie să urmărească o dezvoltare a
educaţiei publice în concordanţă cu cerinţele contextului economico-social pentru a
contribui în cât mai mare măsură la progresul societăţii. Aceste cheltuieli reprezintă
pentru societate o investiţie pe termen mediu şi lung în factorul de producţie muncă,
astfel că, spre deosebire de percepţia generală, aceste cheltuieli pot fi considerate ca
fiind creatoare de venit sau de avuţie naţională.
Finanţarea învăţământului se realizează în funcţie de structura acestuia,
structură care diferă de la o ţară la alta, conform tradiţiei statelor respective, a
necesităţilor economice şi sociale.
Cheltuielile publice pentru învăţământ sunt acoperite din surse publice
sau private, interne sau externe, astfel 9:
- fonduri de la bugetul de stat, atât pentru învăţământul public, cât şi
pentru învăţământul privat;
- venituri proprii ale unităţilor de învăţământ realizate din activitatea de
cercetare ştiinţifică, din servicii pe linia educaţiei continue, din închirieri, din
costurile unor servicii ori din alte activităţi;
- venituri de la populaţie din care se suportă diferite taxe şcolare sau alte
cheltuieli pentru întreţinere şcolară (spre exemplu transport, cazare, rechizite etc.);
- venituri de la întreprinderi. În unele cazuri întreprinderile efectuează
cheltuieli pentru învăţământ cu ocazia organizării de cursuri de pregătire profesională,
de calificare a salariaţilor, sponsorizări;
- sponsorizări, donaţii sau alte forme de ajutor din partea unor întreprinderi,
fundaţii, societăţi de binefacere sau de la persoane fizice;
- resurse financiare externe. Aceste resurse îmbracă forma subvenţiilor
directe, a împrumuturilor, a finanţărilor sau prin trimiterea de experţi, cadre didactice,
tehnicieni sau de materiale necesare învăţământului.
Principalele acţiuni şi obiective ce se finanţează prin intermediul fondurilor
publice în învăţământul de stat se referă la următoarele10:
- cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea aparatului central din cadrul
MEdC;
- cheltuieli pentru finanţarea învăţământului preşcolar;
- cheltuieli pentru finanţarea învăţământului primar şi gimnazial;
- cheltuieli pentru finanţarea învăţământului liceal;
- cheltuieli pentru funcţionarea învăţământului superior;
- cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea bibliotecilor centrale
universitare şi a celor pedagogice;
- cheltuieli pentru întreţinerea internatelor, căminelor şi cantinelor pentru
elevi şi studenţi;
- cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea serviciilor publice
descentralizate ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
- cheltuieli pentru alte instituţii şi alte acţiuni de învăţământ.

9
N. Moşteanu, op.cit., pag. 50-51
10
I. Văcărel, op.cit., pag. 192-193

136
 Cheltuielile publice pentru sănătate sunt îndreptate spre asigurarea stării de
sănătate a populaţiei. Includerea politicii de sănătate în cadrul politicii sociale se face
ţinând seama de faptul ca sănătatea generală a membrilor societăţii înseamnă
bunăstare fizică şi mentală, condiţii esenţiale ce facilitează dezvoltarea socială.
Alocarea fondurilor publice pentru sănătate trebuie să aibă în vedere nu doar
eliminarea bolilor, ci şi preîntâmpinarea unor boli şi maladii în rândul populaţiei,
având în vedere că eradicarea ulterioară a acestora ar necesita un volum de fonduri
sensibil mai ridicat.
Cheltuielile publice pentru sănătate sunt destinate întreţinerii şi funcţionării
instituţiilor sanitare, precum şi finanţării unor acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor,
de evitare a accidentelor şi de educaţie sanitară11. Cuantumul cheltuielilor publice
pentru sănătate creşte o dată cu amplificarea nevoilor de ocrotire a sănătăţii ca
efect al creşterii numărului populaţiei şi al modificării structurii acesteia,
accentuarea factorilor de risc şi apariţia unor noi tipuri de îmbolnăviri, creşterea
costului pentru prestaţiile medicale ca urmare a introducerii în practica medicală a
unor noi mijloace de investigaţie, tratament, medicamente şi, nu în ultimul rând,
creşterea duratei medii a vieţii12.
Sistemele de cheltuieli publice pentru sănătate cunosc diferenţe de organizare
în fiecare ţară, în privinţa ponderii instituţiilor de stat sau private, dar ceea ce este
comun este faptul ca ele urmăresc îmbunătăţirea calităţii vieţii indivizilor.
În general, sursele de finanţare a acţiunilor de ocrotire a sănătăţii publice sunt
asigurate astfel:
- din fonduri de la bugetul de stat sau bugetele locale;
- cotizaţii de asigurări de sănătate, de la persoane fizice şi juridice;
- venituri de la populaţie, respectiv de la persoane care nu sunt asigurate
integral şi suportă integral costul prestaţiilor medicale sau cheltuieli privind sănătatea
efectuate pe cont propriu;
- resurse externe sub forma ajutoarelor de la organizaţiile internaţionale;
- din ajutoare externe (OMS, Crucea Roşie etc.);
- din donaţii şi sponsorizări.
În România, finanţarea cheltuielilor pentru asigurarea sănătăţii se realizează
într-o proporţie însemnată prin intermediul fondurilor de asigurări sociale de sănătate
constituite la nivelul Casei Asigurărilor de Sănătate, a fondurilor mobilizate la
bugetul de stat şi a celor mobilizate la bugetele locale.
Cheltuielile publice pentru cultură, culte, activitate sportivă şi tineret
contribuie la creşterea calităţii factorului uman, la formarea personalităţii umane prin
creşterea nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi idealurilor morale şi estetice,
educaţia spirituală, activităţi sportive menite a păstra o anumită stare a
individului, din punct de· vedere moral, etic, al condiţiei fizice etc. Pe seama
cheltuielilor publice pentru cultură, religie şi acţiuni cu activitatea sportivă şi de
tineret se asigură populaţiei bunuri materiale cu valoare spirituală (cărţi, filme,
discuri, pictură, sculpturi etc.) sau servicii culturale, spirituale, artistice şi sportive
(concerte, spectacole de teatru, operă, campionate sau concursuri sportive).

11
I. Văcărel, op.cit., pag. 210
12
N. Moşteanu, op.cit., pag. 48

137
Cuantumul cheltuielilor publice pentru cultură, religie şi acţiuni cu activitatea
sportivă şi de tineret creşte o dată cu sporirea populaţiei 13.
Aceste cheltuieli finanţează instituţii din domeniul cultural, artistic, cultele
recunoscute de lege, acţiuni sportive şi de tineret, acţiuni pentru petrecerea timpului
liber.
În cazul activităţilor de cultură, religie, tineret şi sport, cea mai importantă
sursă de finanţare este constituită din taxele percepute de instituţiile de cultură pentru
bunurile produse (cărţi, filme, discuri, etc.) sau pentru serviciile prestate(spectacole,
manifestări sportive, etc.).
O altă sursă de finanţare a acestor cheltuieli o reprezintă fondurile mobilizate
la bugetul de stat, din care s-au alocat fonduri în special pentru cheltuielile materiale
şi servicii ale bibliotecilor publice naţionale, ale teatrelor şi instituţiilor profesioniste
de spectacole şi concerte, ale diferitelor manifestări sportive, dar şi pentru cheltuieli
de personal pentru personalul clerical, etc.
Prin intermediul bugetelor locale se finanţează acţiuni şi obiective culturale
care privesc biblioteci publice comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene, muzeele
de importanţă locală, teatrele şi instituţiile profesioniste de spectacole şi concerte,
şcolile populare de artă, căminele culturale, centrele de conservare şi de valorificare a
tradiţiei şi creaţiei populare, cultele religioase, activitatea de tineret şi sport.
O altă sursă pentru cheltuielile din această categorie o constituie
sponsorizările, mecenatele şi donaţiile.
Cheltuielile pentru securitate socială cuprinde următoarele tipuri de alocaţii:
cheltuieli cu acţiunile de asistenţă socială, ajutoarele, indemnizaţiile pentru persoanele
vârstnice, pentru persoanele cu handicap, cheltuielile pentru protecţia şi drepturile
copilului, pentru protecţia familiilor cu mai mulţi copii, a persoanelor şi familiilor
defavorizate, alocaţii, pensii, ajutoare acordate unor persoane care îndeplinesc
anumite condiţii. Aceste cheltuieli sunt îndreptate spre acordarea de ajutoare, alocaţii,
pensii, indemnizaţii unor persoane salariate sau nesalariate.
Cheltuielile publice pentru securitate socială sunt acoperite din surse publice
sau private, astfel14: fonduri bugetare; subvenţii din fonduri bugetare; contribuţii, de
la persoane fizice şi juridice; donaţii, contribuţii voluntare de la persoane fizice şi
juridice; resurse de la organizaţii neguvernamentale; resurse externe de la organizaţii
internaţionale.
Cheltuielile publice pentru securitate socială vizează cheltuielile publice
pentru ajutorul de şomaj şi cheltuielile publice pentru asistenţă socială.

b. Cheltuielile privind asigurările sociale de stat

Asigurările sociale au apărut ca reacţie a asociaţiilor de muncitori ce au pledat
pentru drepturile lor, în special în privinţa condiţiilor de lucru – igiena şi securitatea
muncii, ca elemente care să prevină ajungerea la accidente ce pun persoana în
imposibilitate de a munci, iar dacă, dintr-o cauză sau alta, se ajunge la incapacitate de
muncă, existenţa unor fonduri financiare care să le asigure acestora un trai decent.
Pentru a îndeplini obiectivele menţionate, s-a creat un sistem naţional de asigurări
sociale care are trăsături speciale (derivate din contextul economic în care finanţează).

13
N. Moşteanu, op.cit., pag. 47-48
14
N. Moşteanu, op.cit., pag. 49

138
 Prin asigurările sociale se direcţionează o fracţiune din PIB către protejarea
persoanelor salariate şi pensionare, actuale sau foste angajate ale societăţilor
comerciale private sau de stat, ale regiilor autonome, a persoanelor membre în
asociaţii meşteşugăreşti ori agricole, a întreprinzătorilor particulari a slujitorilor
cultelor, a personalului casnic, a persoanelor ce deservesc blocurile de locatari, atunci
când se află în incapacitate de muncă. Sunt prevăzute de lege o serie de situaţii în care
intervine plata către indivizi a unor sume de asigurări – pentru menţinerea stării de
sănătate, asigurarea traiului în cazul bolilor, accidentelor, depăşirii limitei de vârstă.
În România, cheltuielile publice privind asigurările sociale de stat sunt
finanţate prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS), fiind
sinonime din punct de vedere al denumirii lor cu unele cheltuieli finanţate prin
bugetul de stat, dar sunt destinate altor categorii de beneficiari.
Astfel, cheltuielile specifice finanţate din BASS sunt: pensiile, trimiterile la
tratament şi odihnă, indemnizaţiile şi ajutoarele, cheltuieli pentru ocrotirea sănătăţii.

c. Cheltuielile publice pentru ajutorul de şomaj

Ajutorul de şomaj reprezintă o formă de susţinere materială a celor rămaşi
temporar fără lucru, a persoanelor disponibilizate, iar acordarea lui se face din fondul
pentru ajutorul de şomaj, constituit în baza contribuţiilor obligatorii asupra fondului
brut de salarii datorate, în proporţii diferite, de angajatori şi angajaţi, precum şi în
baza altor resurse, inclusiv donaţii şi sponsorizări.
Alte destinaţii ale fondului de şomaj sunt: plata unor cheltuieli de sprijin, a
unor cheltuieli privind integrarea profesională, a unor indemnizaţii pentru personalul
agenţilor economici a căror activitate este întreruptă temporar, a plăţilor
compensatorii, a împrumuturilor pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici
şi mijlocii, etc., precum şi plata cheltuielilor curente de întreţinere şi funcţionare a
aparatului administrativ care gestionează acest fond.
Întrucât resursele mobilizate la bugetul fondului pentru şomaj pot să nu fie
suficiente, acest buget primeşte, în completare, subvenţii de la bugetul de stat.

d. Cheltuielile publice pentru acţiuni economice

Cheltuielile publice destinate acţiunilor economice au în vedere ramuri de
activitate sau întreprinderi strategice sau care au nevoie de un volum important de
resurse financiare, ce altfel nu ar putea fi asigurate, precum şi finanţarea unor
investiţii cu caracter economic, în special în domeniul retehnologizării.
În general, alocarea sumelor de la fondurile publice poate lua forma unor
ajutoare financiare directe, de genul subvenţiilor, investiţiilor, împrumuturilor cu
dobândă subvenţionată, a ajutoarelor financiare pentru difuzarea de informaţii şi a
studiilor de marketing, sau a unor ajutoare financiare indirecte, cum ar fi acordarea
de avantaje fiscale şi împrumuturi garantate de stat.
Ramurile economiei cel mai des vizate de astfel de politici sunt:
transporturile, construcţiile, industria, în special cea extractivă, minieră, a construcţiei
de maşini şi navală, siderurgică, agricultura.

139
 În România, cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice pot
îmbrăca următoarele forme 15: alocaţii bugetare; subvenţii; transferuri bugetare;
alocaţii din fonduri speciale în afara bugetului de stat.

e. Cheltuieli publice pentru protecţia mediului şi pentru cercetare

Cheltuielile publice pentru protecţia mediului sunt foarte importante pentru
păstrarea unui echilibru natural şi prevenirea degradării mediului, care poate fi
considerat un bun public ce trebuie ocrotit prin lege.
Cea mai importantă măsură adoptată în ceea ce priveşte poluarea este aceea
conform căreia poluatorul plăteşte “reparaţiile” necesare în urma distrugerilor de
mediu pe care le-a făcut.
Finanţarea cheltuielilor pentru protecţia mediului poate fi făcută prin
intermediul mai multor categorii de fonduri, cele mai importante fiind următoarele:
- fondurile agenţilor economici, care suportă pagubele produse mediului,
realizează investiţii pentru combaterea poluării şi îmbunătăţirea performanţelor
ecologice ale firmelor, plătesc impozite, taxe, redevenţe pentru poluarea mediului;
- fondurile bugetare, care asigură resurse pentru realizarea unor investiţii în
domeniul protecţiei mediului, acordă avantaje fiscale agenţilor economici care se
implică în acţiuni de protecţie a mediului, acordă subvenţii pentru creditele luate de
agenţii economici în vederea realizării unor acţiuni de protecţie a mediului, finanţează
activităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul protecţiei mediului;
- fonduri speciale, constituite pentru finanţarea unor acţiuni majore de
protecţie a mediului;
- credite acordate de Banca Mondială.
Cheltuielile publice pentru cercetare se realizează de către stat în virtutea
faptului că, în contextul actual, ştiinţa şi tehnologia reprezintă un factor esenţial
pentru dezvoltarea economico-socială.
Principalele surse de finanţare a cheltuielilor publice de cercetare sunt:
- fondurile bugetare, acordate în special pentru activitatea de cercetare –
dezvoltare;
- fondurile industriei, adică resursele alocate cercetării de către agenţii
economici, fonduri care în ţările dezvoltate are o pondere importantă în finanţările din
domeniu;
- fondurile universităţilor, provenite din cercetările pe bază de contract cu
agenţii economici, din alocaţiile bugetare, din donaţii sau sponsorizări;
- sursele externe, între care se disting ajutoarele financiare nerambursabile,
creditele externe sau fondurile din bugetele Comunităţilor Europene.

f. Cheltuieli pentru servicii publice generale,

ordine publică, siguranţa naţională şi apărare
Cheltuielile pentru serviciile generale sunt considerate un efort financiar
tradiţional, ce însoţeşte evoluţia statului, ca autoritate publică. Destinaţia lor este
întreţinerea şi funcţionarea organelor administraţiei de stat(instituţia prezidenţială,
organele puterii legislative centrale, organele puterii judecătoreşti, organele executive

15
G. Anghelache, op.cit., pag. 214

140
centrale şi locale), precum şi organele de ordine publică (poliţie, jandarmerie,
grăniceri, pompieri, penitenciare, paşapoarte, arhivele statului).
Din punct de vedere al structurii lor, aceste cheltuieli se împart în cheltuieli
curente, care asigură întreţinerea şi funcţionarea organelor statului, şi în cheltuieli de
capital(de investiţii), efectuate pentru înzestrarea tehnică, informatizare, automatizare,
etc.
Cheltuieli publice pentru apărare reprezintă un consum final de PIB, având
un caracter neproductiv. Prin intermediul lor se finanţează funcţia externă a statului.
Acest tip de cheltuieli se împart în cheltuieli directe, legate de întreţinerea
forţelor armate în ţară sau în bazele din alte ţări, şi în cheltuieli indirecte, legate de
lichidarea urmărilor unor conflicte.
Din punct de vedere al structurii lor, aceste cheltuieli se împart, de asemenea,
în cheltuieli curente, care asigură întreţinerea şi funcţionarea forţelor armate, şi în
cheltuieli de capital(de investiţii).

Fixarea cunoștințelor

Agregatele economice ce caracterizează situaţia unei ţări considerate au valorile ca

mai jos:
mil. u.m.
Specificaţie Anul 1 Anul 2
P.I.B. (mil. u.m.) 460,00 1140,00
Populaţia (mil. loc.) 30,00 36,00
Cheltuieli publice (mil. u.m.), 214,00 428,00
din care:
- cu aparatul de stat 16,26 30,81
- social-culturale 111,28 214,00
- cu apărarea naţională 34,24 65,05
- cu acţiuni economice 29,96 74,04
- alte 22,25 44,08

Folosind datele din tabel, se cere:

a) să se determine ponderea cheltuielilor publice în PIB, cheltuielile publice medii pe
locuitor în fiecare dintre cei doi ani, precum şi modificarea absolută a acestor
indicatori între cei doi ani;
b) să se exprime variaţia structurii cheltuielilor publice pentru perioada analizată;
c) să se determine modificarea absolută şi, respectiv, modificarea relativă a
cheltuielilor publice;
d) să se determine elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu PIB.

Rezolvare:

a) Se utilizează formulele:

141
 Ch_pb i
%Ch_pbi/PIB = x 100 – ponderea cheltuielilor în PIB
PIB

Ch _ pbi
Ch_pbi/loc. = - cheltuieli medii pe locuitor
Pop

Modificările absolute se calculează după următoarele formule:

Δ%Ch_pb/PIB = (%Ch_pb1/PIB2) – (%Ch_pb0/PIB1).

ΔCh_pb/loc. = Ch_pb1/loc.2 - Ch_pb0/loc.1.

Valorile indicatorilor (rezultate din calcul) se prezintă în următorul tabel:

Indicatori Ani Modificări

1 2
Cheltuieli publice / P.I.B. (%) 46,52 37,54 -8,98
Cheltuieli publice / loc. (u.m./loc.) 7133,30 11263,10 +4129,80

b) Pentru calculul structurii cheltuielilor publice se utilizează ponderea

cheltuielilor publice „i”(Ch_pbi) în totalul cheltuielilor publice(Ch_pbt).
Ch _ pbi
%Ch_pbi = x 100
Ch _ pbt
Modificarea structurii cheltuielilor publice se calculează astfel:
Δ%Ch_pbi = (Ch_pbi2/Ch_pbt2) x 100 – (Ch_pbi1/Ch_pbt1) x 100

În baza acestor formule, se obţin următoarele rezultate.

Indicatori Ani Modificări

1 2
Structură cheltuieli publice 100,00 100,00 x
C.P. cu aparatul de stat 7,60 7,20 -0,40
C.P. social-culturale 52,00 50,00 -2,00
C.P. cu apărarea naţională 16,00 15,20 -0,80
C.P. cu acţiuni economice 14,00 17,30 +3,30
alte C.P. 10,40 10,30 -0,10

c)
- modificarea absolută se calculează după formula:
Cp  Cp i 2  Cp i 1
- modificarea relativă se calculează după formula:

142
 Cp i 2  Cp i1
Cp r %   x 100
Cp i1
Pe baza datelor problemei, se obţin următorii indicatori:

Modificarea Modificarea
Indicatori An1 An 2
absolută relativă (%)
Ch. publice 214 428 214 100%
- aparat de stat 16,3 30,8 14,5 88,96%
- social-culturale 111,3 214,0 102,7 92,27%
- apărare naţională 34,2 65,0 30,8 90,06%
- acţiuni economice 30,0 74,0 44,0 146,67%
- alte cheltuieli 22,2 44,2 22,0 99,1%

d) Elasticitatea cheltuielilor publice se calculează după formula:

Cp
Cp
ecp 
PIB
PIB
Reacţia cheltuielilor publice poate fi:
- elastică, când ecp>1, sugerând tendinţa de utilizare într-o măsură mai mare a
PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice;
- inelastică, când ecp<1, sugerând o situaţie de restrângere a cheltuielilor
publice în PIB;
- neutră, când ecp=1, tendinţa nu se schimbă
Pentru PIB avem următoarele mărimi:
 PIB  PIB2  PIB1 = 1140 – 460 = 680
 PIB 680
= = 1,4783
PIB1 460
Având în vedere formula elasticităţii şi evoluţia PIB, valorile elasticităţii sunt cele
calculate în tabelul următor.

Modificare  Ch
An 1 absolută ch. Elasticitate
Publ. Ch1
CP 214 214 100% 0,68
aparat de stat 16,3 14,5 88,96% 0,60
social-culturale 111,3 102,7 92,27% 0,62
apărare naţională 34,2 30,8 90,06% 0,61
acţiuni economice 30,0 44,0 164,67% 0,99
alte acţiuni 22,2 22,0 99,1% 0,67

143
 8.4. Rezumat

Cheltuielile publice se materializează în diverse plăţi efectuate de către stat,

respectiv de organismele şi instituţiile sale, indiferent de sursele şi căile de
provenienţă ale resurselor pentru atingerea obiectivelor stabilite prin politica
economico-socială a statului. Rolul lor este de a furniza cetăţenilor statului respectiv
şi agenţilor economici utilităţi publice (apărare naţională, ordine publică, iluminat
public, etc.) şi semipublice (servicii de educaţie, servicii medicale, servicii de
protecţie şi asistenţă socială, etc.). În practică, s-a observat o creștere a cheltuielilor
publice ca urmare a unor factori de natură demografică, economică, socială, legați de
urbanizare, militară, istorică, politică.
Pentru structurarea cheltuielilor publice, necesară la analiza modului de
orientare a resurselor financiare publice, pot fi utilizate criterii diverse, cum ar fi:
criteriul administrativ (al instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile), caracterul
economic sau natura cheltuielilor publice, criteriul funcțional (al domeniilor spre care
sunt dirijate resursele financiare publice), criteriul funcțional, criteriul rolului
cheltuielilor publice, criteriul structurii organizatorice a statului sau clasificarea ONU.
Pentru această analiză au fost prezentați și o serie de indicatori privind nivelul,
structura și dinamica cheltuielilor publice. Analiza utilizării resurselor financiare
publice trebuie să aibă în vedere însă și eficiența, eficacitatea și economicitatea
cheltuielilor publice.
Principalele categorii de cheltuieli publice din România ce se finanțează din
fonduri bugetare sau extrabugetare sunt cheltuielile destinate acțiunilor social-
culturale, cele privind asigurările sociale de stat, cheltuielile publice privind ajutorul
de șomaj, cele pentru acțiuni economice, pentru protecția mediului și pentru cercetare,
pentru servicii publice generale, ordine public, siguranță națională și apărare.

8.5. Test de autoevaluare

1. Cheltuielile bugetare:
a) reflectă totalitatea cheltuielilor efectuate de instituţiile publice a căror
acoperire se face fie din fonduri bugetare publice, fie din fonduri extrabugetare sau de
la bugetele proprii ale instituţiilor respective, pe seama veniturilor proprii;
b) sunt cheltuieli a căror acoperire se face din resurse financiare publice,
provenite din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
bugetele instituţiilor publice autonome;
c) sunt cheltuieli acoperite din resurse financiare publice constituite în afara
bugetului public, resurse prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli extrabugetare
ale instituţiilor publice;
d) sunt cheltuieli efectuate din bugetul trezeroriei statului.

2. Între principiile pe care le respectă cheltuielile bugetare nu se înscrie

următorul:

144
 a) efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea
expresă a acestora şi a nivelului lor de către Parlament (bugetele centrale) sau de către
consiliile locale (pentru bugetele locale), în conformitate cu legislaţia în vigoare;
b) sumele alocate şi cheltuite conform destinaţiei şi mărimii aprobate
sunt rambursabile;
c) efectuarea cheltuielilor este determinată atât de de constituirea resurselor
băneşti, cât şi de îndeplinirea condiţiilor legale de efectuare a cheltuielii;
d) este necesar să se exercite controlul financiar cu caracter preventiv şi
acordarea vizei de control financiar preventiv pentru deschiderea finanţării, pentru
alocarea şi utilizarea resurselor bugetare.

3. Cheltuielile publice de capital:

a) sunt cele de funcţionare, ce asigură bunul mers al activităţii serviciilor
publice ;
b) se concretizează în plăţi pentru salariile personalului, cheltuieli materiale
şi administrativ-gospodăreşti ;
c) reprezintă o avansare de PIB şi duc la dezvoltarea patrimoniului public;
d) sunt cheltuieli vremelnice, cauzate de operaţiunile cu împrumuturi, fiind
urmate de plăţi cu scadente certe.

4. Eficienţa cheltuielilor publice:

a) se determină ca raport între eforturile financiare (consumul de resurse
financiare publice) şi efectele comensurabile sau estimative ce se pot obţine de pe
urma obiectivelor finanţate de către stat;
b) se determină ca raport între rezultatul (efortul) efectiv realizat şi rezultatul
(efortul) prevăzut la proiectarea unui anumit program economico-social –eficcitatea
rezultatului;
c) se determină ca raport dintre cheltuielile efectiv utilizate (plătite) şi
cheltuielile programate a fi consummate – eficacitatea aferentă consumului;
d) se determină ca raport între eficacitatea cheltuielilor publice şi gradul de
realizare a rezultatelor prevăzute.

5. Economicitatea cheltuielilor publice:

a) se determină ca raport dintre cheltuielile efectiv utilizate (plătite) şi
cheltuielile programate a fi consummate – eficacitatea aferentă consumului;
b) se determină ca raport între eficacitatea cheltuielilor publice şi gradul de
realizare a rezultatelor prevăzute;
c) se determină ca raport între eforturile financiare (consumul de resurse
financiare publice) şi efectele comensurabile sau estimative ce se pot obţine de pe
urma obiectivelor finanţate de către stat;
d) se determină ca raport între rezultatul (efortul) efectiv realizat şi rezultatul
(efortul) prevăzut la proiectarea unui anumit program economico-social –eficcitatea
rezultatului.

145
 8.6. Sarcină de învățare
1.În anul N, cheltuielile publice erau de 37300 mld. u.m., iar PIB avea o valoare de
203500 mld. u.m. În condiţiile în care, în anul (N+1) arew loc o creştere a cheltuielilor
publice cu 15% şi o creştere a PIB cu 25%, care este valoarea coeficientului de
devansare a creşterii PIB de către creşterea cheltuielilor publice?

2. Se cunosc următoarele date ipotetice referitoare la situaţia cheltuielilor publice ale

unui stat:

Indicatori Unităţi de măsură Anul 1 Anul 2

Cheltuieli publice totale mld. u.m., preţuri curente 77000 106000
Cheltuieli pentru mld. u.m., preţuri curente
22260 26740
învăţământ
Cheltuieli pentru sănătate mld. u.m., preţuri curente 3184 5517,5
Cheltuieli pentru apărare mld. u.m., preţuri curente
6710 8400
naţională
Cheltuieli pentru ordine mld. u.m., preţuri curente
5205 7535
publică
PIB mld. u.m., preţuri curente 368300 520000
Indicele preţurilor %, an de referinţă – anul 0
106 109
constante
Curs de schimb u.m. naţionale/USD 10,9 18,2
Populaţie mil. loc. 25,3 26

Să se determine:
a) volumul cheltuielilor publice otale în expresie nominală şi în expresie reală;
b) ponderea cheltuielilor publice totale în PIB, precum şi cheltuielile medii pe locuitor
exprimate în unităţi monetare naţionale/locuitor sau în USD/locuitor;
b) ponderea cheltuielilor publice pentru învăţământ, sănătate, apărare naţională şi
ordine publică în raport cu PIB şi, respectiv, în raport cu cheltuielile publice totale;
c)modificarea absolută a cheltuielilor publice totale în expresie nominală sau în
expresie reală;
d) modificarea relativă a cheltuielilor publice totale în expresie nominală sau în
expresie reală;
e)modificarea ponderii cheltuielilor publice totale în PIB;
f) modificarea structurii cheltuielilor;
g) coeficientul de elasticitate a cheltuielilor publice totale, a cheltuielilor publice
pentru învăţământ, sănătate, apărare naţională şi ordine publică în raport cu PIB.

8.7. Concluzii
Unitatea de învățare prezintă conținutul economic, clasificarea cheltuielilor
publice, principalele categorii de cheltuieli publice finanțate în România, alături de
indicatorii privind nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice și cei referitori la

146
eficiența, eficacitatea și economicitatea acestora pentru a putea analiza modul în care
statul se implică în activitatea economică.
Următoarea unitate de studiu prezintă împrumutul public și datoria publică, a
căror necessitate apare în situația în care cheltuielile publice nu pot fi acoperite prin
intermediul veniturilor publice ordinare.

8.8. Bibliografie obligatorie

1. Banc P., Elemente de teoria finanţelor şi finanţe publice, Editura Bălgrad, Alba
Iulia, 2001
2. Dănulețiu Dan Constantin, Introducere în finanțe și elemente de finanțe
publice, seria Didactica, Alba Iulia, 2016, 2018
3. Lazăr S., Incidența bugetelor publice asupra gestiunii financiare a
întreprinderii, Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2009
4. Moșteanu T. (coord.), Finanțe publice: note de curs și aplicații pentru seminar,
Editura Universitară, București, 2008
5. Moșteanu T. (coord.), Buget și trezorerie publică, Editura Universitară,
București, 2008
6. Moșteanu T. (coord.), Politici fiscale și bugetare pentru reformarea economiei
și relansarea creșterii economice, Editura Economică, București, 2003
7. Văcărel I., ş.a., Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2007

147