Sunteți pe pagina 1din 13

FINANTE

2020
 

CAPITOLUL 4. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

4.1. Conceptul de cheltuieli publice

Inlăturarea unor disfuncționalitati ale pieței, armonizarea vieții sociale în interiorul


granițelor unui stat, ca și armonizarea vieții internaționale în cadrul relațiilor bi sau
multilaterale, presupun o serie întreagă de opțiuni publice care stau la baza unor decizii
publice corespunzătoare fiecărei opțiuni în parte.
În cadrul național, statul este cel mai important decident public care, pe măsura
creșterii gradului de democratizare a vieții publice și a creșterii complexității vieții economice
și sociale, renunță la o parte tot mai mare din deciziile publice ăn favoarea colectivităților
locale. Pentru realizarea practică a deciziilor publice, statul, colectivitățile locale și alte
entități publice ocazionează costuri financiare, cunoscute ca cheltuieli publice.
Deci, cheltuielile publice raflectă opțiunile politice ale statului (guvernului), ele
reprezentand costurile realizarii acestor politici.
Cheltuielile publice sunt o premisă și totodată o rezultantă a realizării rolului statului
ca autoritate publică și ca actor economic și ele sunt suportate de cetățenii acestuia. Deoarece
rolul statului este atins prin intermediul politicilor publice pe care autoritățile publice
(birocrația) le transpun în viață, cheltuielile publice pot fi definite ca fiind costurile realizării
politicilor publice.
Conceptul de cheltuieli publice este indisolibil legat de conceptul de sector public, care
poate fi privit ca reflectând tranzacții bugetare, întreprinderi publice, reglementare publica etc.
Toate aceste componente sau politici sunt semnificative în privința ocazionării de cheltuieli
care sunt menite să acopere nevoi de interes general (educatie, sanatate, aparare, etc.).
Pentru a defini mai bine conceptul de cheltuieli publice, considerăm util a face o
paralelă între cheltuielile private pentru bunuri și servicii private și cheltuielile publice
pentru bunuri si servicii publice. Această paralelă ar arăta astfel:
Tabel nr. 1. Paralela intre bunurile private si bunurile publice
Cheltuieli private Cheltuieli publice
Se referă la satisfacerea unor preferințe Se referă la satisfacerea unor nevoi colective
individuale care au la bază opțiunea stabilite pe baza optiunilor colective;
individuală;
Se referă aproape in exclusivitate la plățile Fac referire atât la finanțarea obținerii de bunuri si
efectuate pentru procurarea de bunuri și servicii publice cât și la transferurile efectutae
servicii pentru rdistribuirea veniturilor în societate
Sunt efectuate direct de beneficiarul bunurilor Sunt efectuate de un intermediar (statul), iar
și serviciilor care cunoaște prețul acestora beneficiarii bunurilor și serviciilor publice nu
cunosc prețul plătit pentru accesul la consumul
unui bun sau serviciu public
Mărimea lor depinde de inclinația indivizilor Mărimea lor depinde de mai mulți factori:
și a membrilor sicietății spre consum înclinația pupolației spre consumul de bunuri și
servicii publioce, potențialul economic al statului,
ideologia partidelor aflate la putere; nivelul de
civisim fiscal al membrilor societății etc
FINANTE 2020
 

Cheltuielile publice pot fi privite și ca fiind acțiunile care stabilesc obligații ce vor
avea drept rezultat plăți imediate sau viitoare, care au ca sursă de finanțare veniturile
publice, în special veniturile fiscale. Această definiție pune în evidență rolul de alocator de
resurse al sectorului public, care folosind veniturile din impozite și taxe strânse de la
contribuabili, satisface cererile acestora de politici publice, prin ocazionarea de cheltuieli
publice. Din enunțul acestei definiții rezultă că cheluielile publice depind de politicile publice
întreprinse de puterile publice, dar și de resurse care includ veniturile fiscale și împrumutul
public.
Cheltuielile publice pot fi definite și în funcție de aria lor de cuprindere:
 cheltuieli ale puterilor publice centrale și locale prevăzute în bugetul de stat;
 plăți efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat pentru securitate socială
(ajutoare de șomaj, indemnizații, etc.);
 cheltuieli publice totale (cele de mai sus) la care se adaugă cheltuielile
întreprinderilor publice.
Cheltuiala publică apare în literatură drept „etapa următoare constituirii fondurilor
publice şi se referă la distribuirea acestor resurse băneşti către diferite obiective sociale sau
economice”1 şi exprimă relaţii economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între
stat, pe de o parte, şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi
utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia2.

Cheltuielile publice reprezintă consumurile de resurse financiare


efectuate de autorităţile publice, potrivit opţiunilor politice ale forţelor
aflate la putere, în vederea furnizării de bunuri publice, acordării de
transferuri financiare unor categorii socio-economice definite şi asigurării
stabilităţii macroeconomice3.

Din definiţia prezentată se pot desprinde câteva trăsături esenţiale ale cheltuielilor
4
publice :
 reprezintă un consum final sau un avans de PIB;
 aparţin sectorului public;
 asigură funcţionarea autorităţilor publice în vederea exercitării de către acestea a
funcţiilor de alocare, de distribuţie şi de stabilizare;
 volumul şi finalitatea consumului de resurse financiare publice sunt statuate prin
lege;
 exprimă optica şi doctrina politică a forţelor politice aflate la putere;
 nivelul şi structura acestora depind de o multitudine de factori.
                                                            
1
Marinescu, P., Managementul instituţiilor publice, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2003, p. 291
2
Văcărel, I., Anghelache, G., Bistriceanu, G., Moşteanu, T., Bercea, F., Bodnar, M., Georgescu, F., Finanţe
publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. , Bucureşti, 200, p. 147
3
Mutaşcu, M., I., Finanţe publice, Ediţia a II-a , Ed. Mirton, Timişoara, 2008, p. 86
4
Mutaşcu, M., I., Finanţe publice, Ediţia a II-a , Ed. Mirton, Timişoara, 2008, p. 86
FINANTE 2020
 

Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat din resurse mobilizate


pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea
diferitelor obiective ale politicii statului: servicii publice generale, acţiuni social-culturale,
întreţinerea armatei şi a întregii activităţi desfăşurate în domeniul militar, acţiuni economice
etc.
Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia
lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând
valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice în formele specifice ale cheltuielilor
curente, iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut, reprezentând
participarea statului la finanţarea formării brute de capital atât în sfera producţiei materiale,
cât şi în sfera nematerială.
În prezent, cheltuielile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct,
prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele influenţează
direct mediul economic şi social şi constituie astfel instrumente ale unei politici de
transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca instrumente de
intervenţie, cheltuielile publice trebuie analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt
efectuate, ci şi din punctul de vedere al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general
al repartiţiei sociale.
Cheltuielile publice înglobează: cheltuielile publice efectuate de administraţiile
publice centrale de stat, din fondurile bugetare şi extrabugetare. La statele cu structură
federală se iau în considerare şi cheltuielile autorităţilor publice ale statelor, ale provinciilor şi
regiunilor membre ale federaţiei; cheltuielile colectivităţilor locale (ale unităţilor
administrativ-teritoriale); cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat;
cheltuielile organismelor (administraţiilor) internaţionale finanţate din resursele publice
prelevate de la membrii acestora.
Cheltuielile publice totale se obţin prin însumarea cheltuielilor diferitelor categorii de
administraţii publice, din care s-au dedus sumele reprezentând transferuri de resurse
financiare între administraţiile publice.
Trebuie făcută distincţie între noţiunile de cheltuieli publice şi cheltuieli bugetare.
Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul instituţiilor
publice (aparat de stat, instituţii de armată, ordine internă şi siguranţă naţională, cercetare
ş.a.), care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local), fie din fonduri extrabugetare
sau de la bugetele proprii ale instituţiilor sau din veniturile obţinute de acestea.
Cheltuielile bugetare se referă la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat,
din locale, din bugetul asigurărilor sociale de stat. Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai
restrânsă decât cheltuielile publice, în cadrul cărora sunt cuprinse.

Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice


sunt cheltuieli bugetare

Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în bugetele definite în cadrul sistemului de


bugete, aprobate de organul legislativ sub forma creditelor bugetare.
FINANTE 2020
 

Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva


principii:
 efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi
aprobarea nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale, după caz,
în conformitate cu legile în vigoare;
 nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care
s-au aprobat aceste sume;
 efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu
numai de constituirea (existenţa) resurselor băneşti;
 finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau
activităţilor cu caracter bugetar din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale
de stat, din bugetele locale sau din bugetele fondurilor speciale;
 exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţării, de alocare şi utilizare a resurselor
financiare publice.

4.2. Criterii de grupare a cheltuielilor publice


 

Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de


grupare. În literatura şi practica financiară şi statistică a statelor şi a organismelor
internaţionale, se folosesc următoarele tipuri de clasificaţii: a) administrativă; b) economică;
c) funcţională; d) financiară; e) în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale; f)
gruparea folosită de organismele O.N.U. şi clasificaţii mixte sau combinate5.
a) Clasificaţia administrativă. Această clasificaţie are la bază criteriul instituţiilor prin
care se efectuează cheltuielile publice: ministere (departamente, agenţii guvernamentale),
instituţii publice autonome, unităţi administrativ-teritoriale etc. Gruparea cheltuielilor pe
criterii administrative este utilă, deoarece alocaţiile bugetare se stabilesc pe beneficiari:
ministere şi alte instituţii centrale, judeţe, oraşe, comune etc. Ea însă suferă prin faptul că un
minister, departament, agenţie guvernamentală, judeţ, municipiu sau oraş reuneşte cheltuieli
cu destinaţii variate şi, în plus, structura ministerelor şi, respectiv, subordonarea instituţiilor
publice se modifică periodic, ceea ce face cheltuielile publice necomparabile în timp.
Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe ordonatorii de credite
bugetare.
b) Clasificaţia economică. În cadrul acesteia se folosesc două criterii de grupare:
primul, conform căruia cheltuielile se împart în: cheltuieli curente (de funcţionare), şi
cheltuieli de capital (cu caracter de investiţii); al doilea, care împarte cheltuielile în cheltuieli
ale serviciilor publice sau administrative şi cheltuieli de transfer (de redistribuire).
Cheltuielile curente asigură întreţinerea şi buna funcţionare a instituţiilor publice,
finanţarea satisfacerii acţiunilor publice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de
persoane, lipsite de remuneraţie or având venituri insuficiente sau pentru onorarea unor
                                                            
5
Văcărel, I., Anghelache, G., Bistriceanu, G., Moşteanu, T., Bercea, F., Bodnar, M., Georgescu, F., Finanţe
publice, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. , Bucureşti, 2000
FINANTE 2020
 

angajamente speciale ale statului (împrumuturi). Ele reprezintă un consum definitiv de produs
intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. În cea mai mare parte a lor, cheltuielile publice
sunt cheltuieli curente.
Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează în achiziţionarea de bunuri de
folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau sferei nemateriale (şcoli,
spitale, aşezăminte de cultură, administraţie etc.), după caz. Ele duc la dezvoltarea şi
modernizarea patrimoniului public.
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative se deosebesc de cheltuielile
de transfer, după cum au sau nu la bază o contraprestaţie, în momentul şi în măsura în care
acestea se efectuează de către stat. Cheltuielile privind serviciile publice cuprind, în general,
remunerarea serviciilor, a prestaţiilor şi a furniturilor necesare bunei funcţionări a instituţiilor
publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură şi echipamente.
Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia
unor persoane juridice (instituţii cu activităţi autofinanţate, întreprinderi productive), unor
persoane fizice (pensionari, şomeri, studenţi, elevi etc.), sau a unor bugete ale administraţiilor
locale. Ele pot avea, deci, caracter economic (subvenţii acordate agenţilor economici pentru
acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului, redresarea financiară,
restrângerea unor activităţi economice etc.) sau sociale (burse, pensii, ajutoare şi alte
indemnizaţii definitive şi fără contraprestaţie), finanţarea unor acţiuni de importantă majoră
efectuate prin intermediul administraţiilor publice locale.
Transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile, în funcţie de conţinutul lor şi de
legăturile pe care le implică între diferitele verigi ale sistemului bugetar.
Combinarea grupării cheltuielilor publice în cheltuieli de capital (investiţii) şi
cheltuieli curente (de funcţionare), cu gruparea lor în cheltuieli privind serviciile publice şi
cheltuieli de transfer permite definirea unei alte grupări: a) cheltuieli ale serviciilor publice,
care cuprind cheltuieli curente şi cheltuieli de capital; b) cheltuieli de transfer, care cuprind
cheltuieli privind crearea de venituri în bani (alocaţii, asistenţă socială) şi subvenţii acordate
întreprinderilor productive sau instituţiilor pentru activităţile autofinanţate în vederea
acoperirii cheltuielilor care devansează veniturile obţinute pe seama preturilor sau tarifelor.
c) Clasificaţia funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de
activitate, spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinaţii ale cheltuielilor
legate de efectuarea unor transferuri între diferitele niveluri ale administraţiilor publice, plata
dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive. Ele
reflectă obiectivele politicii financiare a statului.
Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare publice pe
domenii de activitate şi obiective care definesc nevoile publice şi reprezintă obiectivul
principal urmărit la examinarea şi aprobarea prevederilor bugetare de către Parlament.
Instituţiile care funcţionează în diferite domenii de activitate constituie consumatorii de
resurse bugetare, iar conducătorii lor sunt ordonatori de credite bugetare.
d) Clasificaţia financiară.
În funcţie de momentul în care se efectuează şi de modul în care afectează resursele
financiare publice, cheltuielile publice se grupează în: cheltuieli definitive; cheltuieli
temporare şi/sau operaţiuni de trezorerie şi cheltuieli virtuale sau posibile.
FINANTE 2020
 

Cheltuielile definitive finalizează distribuirea resurselor financiare. Ele cuprind atât


cheltuieli curente, cât şi cheltuieli de capital. Majoritatea cheltuielilor publice efectuate au
caracter definitiv, finalizându-se cu plăţi la scadenţe certe şi atestă lichidarea completă a
angajării statului pentru a efectua cheltuielile prevăzute în buget. Cheltuielile definitive sunt
cuprinse, deci, ca posturi distincte în bugetele publice.
Cheltuielile temporare sunt urmate de finalizarea prin plăţi cu scadenţe certe.
Majoritatea dintre acestea reprezintă operaţiuni de trezorerie şi sunt evidenţiate în conturile
speciale ale trezoreriei (de exemplu, finanţarea rambursării împrumuturilor şi avansurilor
anterior consimţite). Cheltuielile temporare nu figurează în bugetele publice, ci se gestionează
separat prin trezoreria publică.
Cheltuielile virtuale sau posibile reprezintă cheltuieli pe care statul se angajează să le
efectueze în anumite condiţii. De exemplu, garanţiile acordate de stat pentru împrumuturi pot
conduce la cheltuieli publice numai dacă rambursarea lor din resursele special constituite sau
de către debitorii giraţi nu poate fi înfăptuită; cheltuielile ce se vor efectua pentru acţiuni sau
obiective neprevăzute, pe seama rezervelor la dispoziţia guvernului, aprobate în legea
bugetară anuală.
e) După forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi: cu sau fără contraprestaţie;
definitive şi provizorii.
Cheltuielile fără contraprestaţie au caracter de alocaţii bugetare, reprezentând finanţare
definitivă, fără un contraserviciu din partea colectivităţi beneficiare de resurse publice
(alocaţii familiale, indemnizaţii de şomaj, burse ş.a.).
Cheltuielile cu contraprestaţie se referă la încasarea unor sume de bani de către stat,
conform condiţiilor în care se efectuează aceste cheltuieli: dobânzi la împrumuturi acordate,
comisioane la garanţiile guvernamentale ale împrumuturilor şi altele.
Cheltuielile definitive nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat, în timp
ce cheltuielile provizorii (împrumuturi şi avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea
obligaţiei de furnizare de produse sau servicii instituţiilor statului.
f) Clasificaţia după rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale. În
cadrul acesteia, cheltuielile publice se împart în cheltuieli reale (negative) şi cheltuieli
economice (pozitive).
În categoria cheltuielilor reale intră cheltuielile cu întreţinerea aparatului de stat, plata
anuităţilor, dobânzilor şi a comisioanelor la împrumuturile de stat, întreţinerea şi dotarea
armatei cu armament şi tehnică militară etc. Acestea reprezintă un consum definitiv de produs
intern brut.
În categoria cheltuielilor economice se cuprind investiţiile efectuate de stat pentru
înfiinţarea de unităţi economice, dezvoltarea şi modernizarea celor existente, construirea de
drumuri, poduri etc. Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adăugată şi reprezintă o
avansare de produs intern brut.
Pe plan naţional, gruparea cheltuielilor publice din punct de vedere funcţional şi
economic este reglementată prin clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice6, elaborată
de Ministerul Finanţelor Publice.

                                                            
6
OMFP nr. 1954/2005 publicat în M. Of. Nr. 1176/decembrie 2005
FINANTE 2020
 

Astfel, din punct de vedere funcţional, cheltuielile publice ale bugetului de stat se
clasifică în:
Partea I. Servicii publice generale
a) Autorităţi publice şi acţiuni externe;
b) Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare;
c) Alte servicii publice generale (programe de informare şi prezentare a imaginii României;
fond de intervenţie la dispoziţia Guvernului etc);
d) Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi;
e) Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei.
Partea a II-a. Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
a) Apărare;
b) Ordinea publică şi siguranţa naţională.
Partea a III-a. Cheltuieli social-culturale
a) învăţământ;
b) Sănătate;
c) Cultură, recreere şi religie;
d) Asigurări şi asistenţă socială.
Partea a IV-a. Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape
a) Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică;
b) Protecţia mediului.
Partea a V-a. Acţiuni economice
a) Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă;
b) Combustibili şi energie;
c) Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii;
d) Agricultură, silvicultură, piscicultura şi vânătoare;
e) Transporturi
f) Comunicaţii;
g) Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic;
h) Alte acţiuni economice
Partea a VI-a. – Alte acţiuni
Din punct de vedere al conţinutului economic, cheltuielile publice finanţate prin
bugetul de stat se prezintă astfel:

I. CHELTUIELI CURENTE
Titlul I Cheltuieli de personal
Titlul II Bunuri şi servicii
Titlul III Dobânzi
Titlul IV Subvenţii: pentru instituţii publice, subvenţiile pe produse şi activităţi; subvenţii
pentru acoperirea diferenţelor de preţ.
Titlul V Fonduri de rezervă
Titlul VI Transferuri: transferuri consolidabile (transferuri de la bugetul de stat către
bugetele locale şi fondurile speciale; contribuţiile persoanelor asigurate pentru finanţarea
ocrotirii sănătăţii);
Titlul VII Alte transferuri
FINANTE 2020
 

Titlul VIII Asistenţă socială


Titlul IX Alte cheltuieli
II. CHELTUIELI DE CAPITAL
Titlul X Active nefinanciare
Titlul XI Active financiare
III. OPERAŢIUNI FINANCIARE
Titlul XII Împrumuturi
Titlul XIII Rambursări de credite
Titlul XIV Rezerve, excedent/deficit

Clasificaţia economică este primul criteriu folosit în prezentarea generală a


cheltuielilor publice. Ea este folosită apoi în structura specifică a clasificării funcţionale, pe
care o detaliază, cu scopul de a evidenţia conţinutul economic al fiecărei subdiviziuni definite
din punct de vedere funcţional. Astfel, fiecare parte a cheltuielilor funcţionale cuprinde
repartizarea acestora pe criterii economice (cheltuieli curente, cu subdiviziunile lor, cheltuieli
de capital, cu subdiviziunile lor, rambursări de credite externe, cu dobânzile şi comisioanele
aferente). De asemenea, clasificaţia economică serveşte la detalierea cheltuielilor pe capitole,
subcapitole, articole de cheltuieli şi aliniate. Pe structura clasificaţiei economice se definesc şi
conturile în contabilitatea publică, care reflectă rezultatele execuţiei bugetare.

4.3. Factori de influență a cheltuielilor publice


Tratarea la modul general a factorilor care conduc la creşterea cheltuielilor publice
impune o delimitare a acestora în următoarele categorii:
a) Factori demografici, care se referă la creşterea populaţiei şi la modificarea
structurii acesteia pe vârste şi categorii socio-profesionale. O astfel de evoluţie determină
creşterea cheltuielilor publice pentru învăţământ, sănătate, securitate socială, ordine publică
etc., precum şi a celor legate de sporirea numărului de locuri de muncă în sectorul public;
b) Factori economici, referitori la dezvoltarea economiei şi la modernizarea acesteia
pe baza cercetării ştiinţifice, a noilor cerinţe ale utilizării resurselor şi a creării de bunuri
materiale şi servicii. Pe lângă faptul că pe seama bugetului de stat se asigură finanţarea unor
acţiuni economice costisitoare, redistribuirea resurselor financiare publice ajută la repararea
prejudiciilor create de repartiţia concurenţială în economia de piaţă. Astfel, bugetul joacă rol
de filtru şi asigură redistribuirea pe principii mai echilibrate şi bazate pe eficientă;
c) Factori sociali. Creşterea venitului mediu pe locuitor în societate antrenează
preocuparea statului ca, prin efort financiar, să aloce resurse pentru armonizarea veniturilor
categoriilor sociale cuprinse în sectorul public, inclusiv a persoanelor în vârstă sau care
necesită asistenţă socială;
d) Urbanizarea. Aceasta reprezintă un factor de creştere a cheltuielilor publice,
antrenând resurse financiare atât pentru crearea şi dezvoltarea centrelor urbane, cât şi pentru
finanţarea unor utilităţi publice caracteristice mediului respectiv;
e) Factori militari, care prin pregătirea sau purtarea de războaie, conduc la creşterea
cheltuielilor legate de apariţia unor conflicte armate sau de eliminarea efectelor nefavorabile
ale acestora pe plan economic şi social;
FINANTE 2020
 

f) Factori de ordin istoric, care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a


nevoilor sporite de cheltuieli şi de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori, prin
împrumuturi publice. La fel se explică şi propagarea în timp şi spaţiu a fenomenului
inflaţionist sau preluarea, de către noul regim, instalat în urma revoluţiei a datoriilor
contractate în vechiul regim;
g) Factori politici, care se referă la creşterea considerabilă a complexităţii sarcinilor
statului contemporan, la transformarea concepţiei politice cu privire la funcţiile statului,
pentru îndeplinirea cărora este necesară sporirea cheltuielilor publice.
Factorii prezentaţi nu acţionează în mod separat asupra cheltuielilor publice, ci într-o
manieră concertată, intensitatea de acţiune a acestora fiind diferită de la o perioadă la alta , dar
şi de la un stat la altul.
Efectuarea cheltuielilor publice din fondurile financiare ale statului, poate avea loc
numai dacă sunt respectate anumite principii, cum ar fi7:
 orice cheltuială publică poate fi realizată numai dacă este prevăzută într-un act
normativ. În acest sens trebuie respectate prevederile legii finanţelor publice care
reglementează, în principiu, regimul cheltuielilor publice şi a legii privind
adoptarea bugetului de stat prin care se stabileşte pentru un an financiar mărimea
creditelor bugetare alocate pentru fiecare destinaţie. Este de menţionat faptul că
fără o autorizare expresă nicio cheltuială nu poate fi realizată chiar dacă a fost
prevăzută într-un act normativ;
 cheltuielile publice pot fi efectuate numai în condiţiile exercitării unui control
financiar riguros privind oportunitatea şi necesitatea cheltuielilor. Fiind vorba de
cheltuirea unor resurse publice, trebuie respectat şi un regim sever de economii în
procesul angajării banilor publici;
 cheltuielile publice nu se pot efectua în mod automat, chiar dacă au fost prevăzute,
în mod expres, într-un act normativ, ci pe măsura justificării sumelor acordate
anterior în condiţiile realizării indicatorilor specifici;
 orice cheltuială publică se poate realiza, în principiu, numai din bugetul
administraţiei centrale de stat sau din bugetele locale în funcţie de subordonarea
instituţiei publice sau a beneficiarului de alocaţie bugetară;
 sumele alocate pentru efectuarea cheltuielilor publice se caracterizează prin
nerambursabilitate.

4.4. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice


Mărimea, structura și ponderea cheltuielilor publice sunt determinate de nivelul
dezvoltarii socal-economice a țării, de mărimea produsului național brut, de concepția statului
privind implicarea sa în economie, de condițiile politice, economice și sociale ale perioadei
respective etc.
Cheltuielile publice, alături de alți indicatori macroeconomici ca: mărimea veniturilor
fiscale și mărimea deficitului bugetar, constituie indicatorul cel mai utilizat pentru măsurarea
gradului intervenției statului în economie.

                                                            
7
Matei, G., Drăcea, M., Drăcea, R., Mitu, N., Finanţe publice, Ediţia a III-a, Editura Sitech, Craiova, 2007,
p.112
FINANTE 2020
 

Analiza cheltuielilor publice este importantă datorită faptului că este esenţială pentru
politica fiscală, iar dezideratele demersului măsurării acestora au determinat identificarea unei
multitudini de modalităţi de cuantificare a nivelului, structurii şi dinamicii cheltuielilor.
1. Nivelul cheltuielilor publice constituie mărimea absolută a acestora (volumul în
expresie valorică la un moment dat), calculul efectuându-se prin multiplicarea cantităţii totale
de utilităţi publice oferite de autorităţile publice cu preţul unitar aferent.
Volumul cheltuielilor publice reflectă astfel mărimea absolută a cheltuielilor publice la
un moment dat, fie în expresie nominală (preţuri curente), fie în expresie reală (preţuri
constante)8.
Nivelul cheltuielilor se poate modifica şi fără acţiunea voluntară a statului, de exemplu
în funcţie de modificarea preferinţelor indivizilor, schimbări în contextul geopolitic intern
şi/sau internaţional sau în funcţie de nivelul inflaţie. În concluzie, valoarea absolută permite
exprimarea unor aprecieri numai de ordin cantitativ şi mai puţin de ordin calitativ.
Cheltuielile publice pot fi exprimate în valoare nominală şi valoare reală. care
reprezintă volumul cheltuielilor publice în:
 Preţuri curente, în cazul valorilor nominale;
 Preţuri constante, în cazul valorilor reale.
Calculul cheltuielilor publice exprimate în valoare reală se realizează prin împărţirea
cheltuielilor în valoare nominală la indicele preţurilor din anul respectiv exprimat în preţuri
constante.
În practica financiară, pentru exprimarea nivelului cheltuielilor publice, sunt des folosiţi
şi indicatorii specifici, precum: ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut (P.I.B.)
sau cheltuiala publică medie pe locuitor.
Ponderea cheltuielilor publice în P.I.B. se calculează după relaţia:

CPT
 100CPT / PIB 
PIB
unde: CPT/PIB – ponderea cheltuielilor publice totale în produsul, intern brut în anul
n
CPT – cheltuielile publice totale din anul n
PIB – produsul intern brut din anul n

Cheltuiala publică medie pe un locuitor are forma:

CPT
CPT / loc 
Nr. populatiei

unde: CPT/loc reprezintă volumul cheltuielilor publice pe locuitor


CPT cheltuielile publice totale din anul n

2. Structura cheltuielilor publice constă în abordarea alcătuirii interne a cheltuielilor


publice, cu intenţia relevării raporturilor de intercorelare în care se află diferitele categorii de
                                                            
8
Mutaşcu, M., I., Finanţe publice, Ediţia a II-a , Ed. Mirton, Timişoara, 2008, p. 90
FINANTE 2020
 

cheltuieli, prin raportare la volumul total al acestora la un moment dat. Exprimarea cantitativă
a structurii cheltuielilor publice se face cu ajutorul indicatorului sintetic numit greutatea
specifică a cheltuielii „g”.
Greutatea specifică a cheltuielii se calculează potrivit relaţiei de mai jos:

CPi
g(%)=  100
CPT
unde: g – ponderea cheltuielii publice “i” în total cheltuieli publice
Cpi – volumul cheltuielii publice “i”;
CPT – cheltuielile publice totale.

Ponderile exprimă dimensiunea în procente a fiecărei cheltuieli în total şi arată


importanţa fiecărei categorii de cheltuieli în politica de alocare a resurselor.
Cunoaşterea structurii cheltuielilor publice permite analizarea comparată a diferitelor
tipuri de cheltuieli, evidenţierea obiectivelor economico-sociale prioritare ce stau în atenţia
autorităţilor publice în fiecare etapă, precum şi efectuarea de comparaţii între state cu diferite
nivele de dezvoltare.
3. Dinamica cheltuielilor publice rezidă din faptul că analiza temporală a cheltuielilor
publice reprezintă punctul de plecare în elaborarea politicilor publice în acest domeniu.
Surprinderea comportamentului cheltuielilor publice în timp oferă decidenţilor publici
informaţii ample despre: forma dinamicii, factorii de influenţă, precum şi raportul în care se
află evoluţia acestora cu dinamica produsului naţional.
Dinamica cheltuielilor publice poate fi exprimată cantitativ atât în mărime absolută
(variaţia cheltuielilor publice de la o perioadă la alta), cât şi în mărime relativă (raportul dintre
nivelurile cheltuielilor publice la două date diferite).
Relaţiile de calcul pentru modificarea absolută şi relativă sunt următoarele:
Modificarea sau creşterea nominală absolută şi în mărime reală :

 în expresie nominală
CPTn  CPTnn  CPTnn1
 în expresie reală
CPTnn CPTnn 1
CPTr  CPTrn  CPTrn 1  
I pn I Pn 1

unde: ∆ CPTn, ∆CPTr reprezintă creşterea absolută în expresie nominală şi respectiv în


expresie reală;
CPTn, CPTn-1 reprezintă volumul cheltuielilor publice totale în expresie nominală în
anul n şi n-1;
CPTr, CPTrn-1 reprezintă volumul cheltuielilor publice totale în expresie reală în anul n
şi n-1
Ipn, Ipn-1 reprezintă indicele de preţ în anul n şi n-1.

Modificarea sau creşterea relativă în expresie nominală şi reală:


FINANTE 2020
 

CPTn  CPTnn 1
 în expresie nominală CPTn %    100
CPTnn 1

CPTrn  CPTrn 1
 în expresie reală CPTr %    100
CPTrn 1
unde: ∆ CPTn (%), ∆CPTr (%) reprezintă creşterea relativă în expresie nominală şi respectiv
în expresie reală;
CPTn, CPTnn-1 reprezintă volumul cheltuielilor publice totale în expresie nominală în
anul n şi n-1;
CPTr, CPTrn-1 reprezintă volumul cheltuielilor publice totale în expresie reală în anul n
şi n-1

Pentru a analiza modificarea sau variaţia cheltuielilor publice la modificarea (creşterea


sau reducerea) produsului intern brut se calculează indicatorul elasticitatea cheltuielilor
publice în raport cu PIB care se determină cu relaţia următoare:
CPTn  CPTn 1
CPTn 1
Coeficientul de elasticitate: e=
PIBn  PIBn 1
PIBn 1
unde: CPTn, CPTn-1 reprezintă volumul cheltuielilor publice totale în expresie nominală în
anul n şi n-1;
PIBn, PIBn-1 reprezintă nivelul produsul intern brut în anul n şi n-1

Se observă că în momentul în care valoarea coeficientului de elasticitate este:


 e > 1, tendinţa de utilizare a P.I.B. pentru finanţarea cheltuielilor publice este ridicată
(autoritatea publică se implică în viaţa economico-socială cu precădere pe seama
cheltuielilor publice).
 e = 1 atunci amplitudinea creşterii cheltuielilor publice este aceeaşi cu cea a P.I.B.
(efect neutral),
 e < 1, are loc o restrângere a cheltuielilor publice în P.I.B. (autoritatea publică uzitează
mai puţin pârghia cheltuielilor publice în dirijarea mediului economico-social).
Pe lângă acești indicatori de dinamică se mai pot determina și alți indicatori cum ar fi
modificarea ponderii cheltuielilor în PIB, modificarea cheltuielilor medii pe locuitor,
modificarea structurii cheltuielilor și un coeficient de concordanță, indicatori prezentați în
suportul de seminar.

Când analizăm cheltuielile publice suntem deoptrivă interesați de eficacitatea si de


eficiența cu care sunt realizate acestea. Eficacitatea cheltuielilor publice se referă la raportul
dintre nivelul realizat al cheltuielilor publice la sfârșitul anului bugetar și nivelul prevăzut în
buget. O bună eficacitate nu desemnează în mod automat un criteriu pozitiv de evaluare a
activității guvernamentale, deoarece eficacitatea trebuie să fie însoțită sau urmată de eficiența
cheltuielilor publice.
FINANTE 2020
 

Eficiența cheltuielilor publice exprimă modul în care sunt sau au fost folosiți banii
publici prin cheltuielile publice realizate, și ea este raportul dintre efectele comensurabile sau
estimative rezultate în urma realizării unor obiective pe seama cheltuielilor publice și
eforturile financiare reprezentate de cheltuielile publice respective.