PROIECT

„Contractul de leasing”
Studiu de caz:

Stepanchevici Mihaela
FSEAP,Finanțe și Bănci,anul I

Lector univ.dr.Leuciuc Gabriela

 Cuprins

I. Noțiunea de leasing.....................................................................................................................................1
II. Caracterele juridice ale contractului de leasing..........................................................................................2
III. Operaţiunea de leasing şi contractul de leasing......................................................................................3
IV. Delimitarea contractului de leasing de alte contracte.............................................................................3
V. Tipuri de contracte de leasing.....................................................................................................................3
VI. Formele operaţiunilor de leasing.............................................................................................................4
VII. Elementele contractul de leasing.............................................................................................................5
VIII. Obligațiile părților contractului de leasing..............................................................................................7
IX. Răspunderea părților în contractul de leasing.........................................................................................8
X. Contractul internaţional de leasing.............................................................................................................8
XI. Bibliografie...........................................................................................................................................11
 I. Noțiunea de leasing

Viaţa economică a secolului nostru se caracterizează prin dinamism şi complexitate. Pe lângă

caracterul complex al activităţilor ce se conturează în prezent în diversele economii naţionale, asistăm şi la o
diversificare a activităţilor anterioare. Caracterul de complexitate este vizibil în special în segmentul
structurilor proprietăţii private, elemente componente ale contractelor comerciale sinalagmatice care intervin
între partenerii de afaceri. Apar de asemenea forme moderne de întreprinderi, cu un specific pronunţat în ce
priveşte combinarea factorilor economici (natura, capitalul, munca, întreprinzătorul). În acest context este
cazul să menţionăm companiile multinaţionale, diversele societăţi comerciale care îmbracă forma
leasingului modern.
Leasingul s-a afirmat ca metoda de finanţare pe termen mediu si lung in ultimele decenii, îndeosebi in
SUA şi ţările Europei Occidentale. In esenţa, leasingul este o forma de închiriere realizată de societăţi
financiare specializate (societăţi de leasing) a unor bunuri de echipament către firme (beneficiari), care nu
dispun de fonduri proprii, ori nu pot sau nu doresc sa recurgă la credite bancare pentru cumpărarea acestora
de la producători.
Definiţia leasingului poate fi dată atât din punct de vedere economic, cât şi juridic.
Din punct de vedere economic, leasingul reprezintă o operaţiune de finanţare în care finanţatorul
asigură fondurile necesare pentru întreaga investiţie.
Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să
obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul, cu posibilitatea de a-l cumpăra la un preţ rezidual.
Termenul de leasing este necunoscut în limba română, fiind preluat din jargonul economic şi
comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, fiind apoi preluat de ţările europene occidentale.
Definiţia operaţiunilor de leasing trebuie să reliefeze elementele esenţiale ale acestora, precum şi
modul lor de realizare.
Definiţiile din diferitele legislaţii naţionale ale statelor europene prezintă aceleaşi caracteristici
esenţiale ale leasingului. Identitatea de structură a operaţiunilor de leasing îşi are explicaţia în originea
comună a diferitelor reglementări naţionale, respectiv în dreptul american.
Leasingul este un acord prin care locatorul transmite locatarului, în schimbul unei plăţi sau a unei serii de
plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă convenită.
Faţă de aprecierile făcute, definim leasingul ca fiind operaţiunea prin care o parte, denumită
finanţator, se angajează la cererea unui utilizator, să-i asigure posesia sau folosinţa unui bun, cumpărat sau
realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei de folosinţă convenite, să respecte
dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului la un preţ rezidual, sau de a prelungi
contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale.

1
 Privită din prisma societăţii de leasing, operaţiunea reprezintă o cumpărare a unui bun cu scopul
închirierii, urmată de o închiriere în scopul vânzării.
Din punctul de vedere al beneficiarului, leasingul constituie o formă de creditare în cadrul căreia
sumele necesare achiziţionării bunului se obţin din exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face eşalonat
sub forma ratelor de leasing şi, în final, a preţului rezidual.
Rezultă că pentru beneficiar leasingul este o afacere pe banii societăţii de finanţare, el asigurând
managementul afacerii. Tot din acest unghi de vedere, leasingul apare ca o vânzare în rate în cadrul căreia
dreptul de proprietate se transferă odată cu ultima rată.

Subiecții operațiunii de leasing:

– vânzătorul lucrului: poate fi un furnizor, un constructor, un fabricant;

– cumpărătorul bunului: în fapt este finanţatorul afacerii, deoarece pune la dispoziţie banii.
– utilizatorul bunului: cel care îl foloseşte în afacerile curente.

II. Caracterele juridice ale contractului de leasing

Contractul de leasing este un contract sinalagmatic, care se încheie între societatea de leasing, în calitate de
locator (finanţator) şi locatar (beneficiar). Alături de condiţiile generale referitoare la încheierea actelor
juridice, locatorul trebuie să îndeplinească şi condiţiile speciale prevăzute de lege. Beneficiarul trebuie să
îndeplinească şi condiţii speciale referitoare la destinaţia bunului contractat şi plata redevenţelor.
Este un contract cu titlu oneros şi conţinut patrimonial pentru că ambele părţi au interese
patrimoniale, evaluabil în bani, primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei. Locatorul primeşte redevenţe
plătite periodic de către utilizator din care îşi păstrează "o marjă de profit", iar utilizatorul beneficiază de
folosinţa bunului pe perioada derulării contractului, iar la sfârşitul acesteia poate achiziţiona bunul la
valoarea reziduală a acestuia (art. 9 lit. d).
Contractul de leasing este consensual, poate fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor .
Încheierea contractului de leasing în formă autentică sau prin act scris şi realizarea procedurilor de
publicitate nu reprezintă condiţii de valabilitate, ci doar condiţii "ad probationem" (conform regulilor
referitoare la proba actelor juridice) şi "de opozabilitate" (conform art. 21 din Ordonanţa nr. 51/1997) .
Este un contract cu executare succesivă, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulării
contractului. Acest fapt are consecinţe importante asupra desfăşurării raporturilor dintre părţi, dintre care
amintim problema riscului, a efectelor privind neexecutarea contractului şi rezilierii ori a prescripţiei
dreptului la acţiune.
Este un contract intuitu-personae în ceea ce priveşte pe utilizator, societatea de leasing încheind
contractul fără acordul locatorului. Cu toate acestea, în cazul succesiunii universale (fuziune, comasare) ori
cu titlu universal (divizare), drepturile şi obligaţiile prevăzute în contract nu se sting, indiferent dacă
transmiterea se referă la patrimoniul locatorului, ori al utilizatorului. În cazul bunurilor cu destinaţie
comercială sau industrială, succesorul trebuie să respecte condiţiile de exploatare, la momentul încheierii
contractului.

2
 III. Operaţiunea de leasing şi contractul de leasing

Contractul de leasing nu se confundă cu operaţiunea de leasing, pentru că aceasta din urmă cuprinde toate
raporturile născute în legătură cu un contract de leasing, pe câtă vreme contractul de leasing reprezintă
exclusiv actul juridic încheiat între finanţator şi utilizator, astfel cum a fost mai sus definit.
Operaţiunea de leasing este mult mai complexă şi generează o multitudine de alte raporturi juridice. Astfel,
dacă finanţatorul nu are bunul, el trebuie să îl cumpere de la furnizor, generând raporturi de vânzare-
cumpărare sau de altă natură apte să conducă la dobândirea dreptului de proprietate a finanţatorului asupra
bunului ce urmează a fi exploatat în regim de leasing. Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din definiţia dată de
legiuitor operaţiunilor de leasing, în art. 1 din O.G. nr. 51/1997, finanţatorul trebuie să fie titularul dreptului
de proprietate asupra bunului pe care urmează să-l transmită în regim de leasing utilizatorului.
Potrivit reglementărilor aplicabile în domeniul leasingului, bunul transmis în leasing trebuie să fie asigurat la
o societate de asigurare şi, astfel, în operaţiunile de leasing, întâlnim raporturi de asigurare.
În sfârşit, finanţatorul, în operaţiunea de a deveni titularul dreptului de proprietate asupra bunului, poate
mandata pe utilizator să negocieze cu furnizorul principalele aspecte de natură tehnică, financiară etc. De
asemenea, utilizatorul poate fi împuternicit să primească şi să recepţioneze bunul de la furnizor. Aceste
operaţiuni generează raporturi de mandat între finanţator şi utilizator.

IV. Delimitarea contractului de leasing de alte contracte

Contractul de leasing împrumută elemente specifice (particularităţi) de la diferite contracte şi instituţii

juridice.
Unul din contractele înrudite cu leasingul este locaţiunea. De fapt, el se «clădeşte» din punct de vedere
juridic pe locaţiune, pentru că presupune transmiterea dreptului de folosinţă asupra bunului exploatat în
regim de leasing în schimbul unei remuneraţii periodice denumită nu chirie, ci rată de leasing. în practica
judiciară s-a decis că, pe plan juridic, operaţiunea de leasing este, de regulă, o închiriere, ceea ce explică
prezenţa în contract a unor elemente specifice contractului de locaţiune, combinată cu promisiunea
unilaterală de vânzare.
În ceea ce priveşte interpretarea contractului de leasing şi diferenţierea lui de locaţiune, în jurisprudenţă s-a
decis că, dacă din examinarea clauzelor contractuale rezultă că părţile au avut în vedere încheierea unui
contract de leasing, nici faptul că au atribuit actului juridic titulatura de „contract de închiriere" şi nici
absenţa, la data încheierii acestuia, a unei reglementări-cadru în materie nu pot justifica o altă calificare, în
materia acordurilor patrimoniale de drept civil şi comercial fiind aplicabile dispoziţiile art. 1.169 noul cod
civil care consacră principiul libertăţii de voinţă a părţilor.
Leasingul financiar se seamănă foarte mult şi cu vânzarea-cumpărarea cu plata preţului în rate, dar se
deosebeşte de aceasta prin aceea că la vânzare dreptul de proprietate asupra bunului se transmite în
momentul încheierii contractului, pe când la leasing proprietatea bunului exploatat în regim de leasing se
transmite la încetarea raporturilor contractuale şi numai dacă utilizatorul optează în acest sens.

V. Tipuri de contracte de leasing

• contract de leasing financiar

• contract de leasing operațional
Contractul de leasing financiar– este acela care prevede expres în conținutul său transferul dreptului de
proprietate de la finanțator la utilizator.

3
Contractul de leasing operațional– este acela în care nu se prevede expres că se va transfera propietatea la
finalul contractului de la finanțator la utilizator, la expirarea duratei contractuale existând cele trei
posibilități ale utilizatorului: să cumpere bunul, să ceară continuarea contractului fără a schimba natura
leasingului sau să ceară încetarea contractului de leasing.
De reținut este că prelungirea contractului de leasing este legală cât timp nu s-a schimbat natura leasingului,
adică dacă inițial s-a încheiat un contract de leasing operațional, care nu prevede că utilizatorul devine
proprietarul bunului la finalul contractului, dar după expirarea perioadei contractuale părțile vor să
prelungească acest contract, dar să îl transforme în leasing financiar, prevăzând că la finalul noii perioade
contractuale utilizatorul devine proprietarul bunului, nu este posibil.
De asemenea, distincția leasing financiar-leasing operațional are relevanță în materie fiscală, mai precis în
privința deductibilității cheltuielilor.
Astfel:
În cazul leasingului financiar:- utilizatorul deduce în contabilitatea proprie cheltuielile cu amortizarea valorii
bunului obiect al contractului de leasing precum și dobânda de leasing.
În cazul leasingului operațional: finanțatorul deduce în contabilitatea proprie cheltuilelile privind
amortizarea bunului obiect al contractului de leasing, iar utilizatorul deduce rata de leasing(,,chiria” plătită
finanțatorului în schimbul folosinței bunului).
Din punct de vedere fiscal, în raportul cu autoritățile publice, din momentul încheierii contractului de leasing
este considerat proprietar utilizatorul (de exemplu utilizatorul va suporta sarcinile fiscale impuse la nivel
local pentru autoturismul ce face obiectul contractului de leasing).
 leasing mobiliar
 leasing imobiliar

După obiect, leasingul se clasifică în leasing mobiliar şi leasing imobiliar. Cu excepţia brevetelor şi a
drepturilor de autor, toate bunurile mobile pot constitui obiect al contractului de leasing: corporale,
incorporale, prezente sau viitoare etc. în ce priveşte bunurile imobile, o particularitate a leasingului imobiliar
este aceea că acesta poate avea ca obiect atât realizarea unei construcţii ori dobândirea dreptului de edificare
a acesteia, cât şi construcţiile existente, adică edificate.
Leasingul poate opera şi asupra construcţiilor existente, proprietate a finanţatorului, construite pe terenul
proprietatea acestuia, ori care urmează să fie achiziţionate, sau pe un teren asupra căruia finanţatorul are
doar un drept de super-ficie. în acest caz, finanţatorul va transfera, în sistem de leasing, construcţiile şi, dacă
este cazul, va finanţa costul terenului ce urmează a fi achiziţionat şi va avea un drept de proprietate asupra
construcţiilor şi un drept de proprietate sau. după caz, de superficie, asupra terenului, în timp ce utilizatorul
va avea un drept de folosinţă atât asupra construcţiilor, cât şi asupra terenului.

VI. Formele operaţiunilor de leasing

a) după obiectul său concret

– mobiliar. De obicei se utilizează în vânzările de echipament industrial, de autoturisme. Conform O. G.
nr.51/1997, republicată în M.Of. nr.9/12.01.2000 şi modificată prin Legea nr.571/2003 şi Legea nr.533/2004
publicată în M.Of. nr.1135/01.12.2004 nu pot intra în asemenea schemă bunurile ce fac obiectul unei
concesiuni şi înregistrările pe bandă audio şi video, piesele de teatru şi alte creaţii intelectuale.
– imobiliar. Au ca obiect bunuri imobile. În regim de carte funciară operaţiunile se intabulează sau notează,
după caz.
4
b) în raport cu părţile contractante
– leasing direct: presupune încheierea nemijlocită a contractului între producător-furnizor şi utilizator;
– leasing indirect: se realizează prin intermediul unor societăţi finanţatoare sau de intermediere.
c) după conţinutul ratelor:
– leasing financiar, prin care în perioada de închiriere se recuperează prin taxa de leasing, preţul bunului,
costurile auxiliare şi un beneficiu. În această perioadă leasing-ul nu poate fi reziliat.
– leasing operaţional. Este un contract de locaţie pur şi simplu a unor materiale pe termen scurt, încheiat
între întreprinderi comerciale care nu au un statut de instituţie financiară, dar care oferă prestaţii
suplimentare, precum service-ul. De obicei, este un leasing direct şi închirierea bunului se face pe o perioadă
mai scurtă decât durata vieţii economice a acestuia.
– leasing funcţional. Realizarea lui presupune respectarea numai parţială în perioada de bază de închiriere a
preţului bunului contractat. Societatea de leasing îşi asumă riscul privind uzura morală şi răspunde pentru
furnizarea pieselor de schimb, efectuând reparaţii şi plătind impozitele către stat.
d) după elementele cu care se calculează ratele:
– leasing net: ratele cuprind numai părţi din preţul bunului închiriat şi din beneficiu.
– leasing brut: ratele cuprind părţi din preţ, cheltuieli de întreţinere, reparaţii şi beneficiu.
e) după durata închirierii:
– pe termen mediu de la 1 an la 2-3 ani
– pe termen lung, presupune o durată medie de 8 ani.
*Potrivit prevederilor art. 7 din OG nr. 51/1997 republicată şi modificată, contractul de leasing nu se poate
încheia pe o perioadă mai mică de 1 an.
f) după tehnica de realizare:
– leasing experimental, se foloseşte pentru promovarea vânzărilor de maşini şi utilaje. Presupune închirierea
pe termen scurt cu condiţia să fie achiziţionate de locatari.
– leasing time sharing, se utilizează în vânzarea de ordinatoare şi aparatură electronică. Formula presupune
posibilitatea închirierii în comun de mai mulţi utilizatori. Rata este împărţită între utilizatori şi nu se impune
condiţia cumpărării bunului la valoarea reziduală.
– renting sau hire, presupun operaţiuni pe perioadă redusă pentru mijloace de transport şi construcţii. Se
închiriază în mod succesiv, proprietarul asigurând service-ul. Locatarii nu sunt obligaţi la cumpărare.
– lease back, oferă proprietarilor de bunuri imobile să-şi procure mijloace financiare prin vânzarea bunului
către o societate specializată, după care îşi închiriază fostul său imobil. Finanţatorul permite răscumpărarea
imobilului la încetarea locaţiei. Proprietarul bunului este şi furnizor şi utilizator.

VII. Elementele contractul de leasing

Contractul de leasing trebuie să cuprindă, pe lângă părţile contractante, cel puţin următoarele elemente:
a. Clauza privind definirea contractului de leasing ca leasing financiar sau operaţional
Părţile sunt cele cărora le incumbă obligaţia de a stabili natura financiară sau operaţională a leasingului.
Determinarea leasingului ca fiind financiar sau operaţional prezintă importanţă deosebită din perspectiva
fixării cuantumului ratelor de leasing. Sub acest aspect, art. 2 lit. d) dispune că în cazul leasingului financiar
5
rata de leasing reprezintă cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobânda de leasing, iar în cazul
leasingului operaţional, rata reprezintă doar chiria negociată de părţile contractului.
Înseamnă că leasingul financiar este leasingul în temeiul căruia rata de leasing cuprinde atât valoarea de
intrare a bunului (preţul de cumpărare), cât şi dobânda stabilită de părţi, iar leasingul operaţional este
leasingul în care utilizatorul plăteşte doar contravaloarea folosinţei bunului, la fel ca şi în cazul contractului
de locaţiune, desigur, fără a se confunda cu acesta. Aşadar, preţul leasingului este mult mai oneros pentru
leasingul financiar decât pentru leasingul operaţional.
b. Denumirea bunului care face obiectul contractului de leasing şi caracteristicile de identificare ale
acestuia
În practică, elaborarea acestei clauze revine utilizatorului, pentru că el este cel care ia iniţiativa încheierii
contractului de leasing şi cunoaşte cel mai bine caracteristicile tehnice ale bunului pe care urmează să îl
exploateze în regim de leasing. De aceea, în art. 4 se prevede că pentru efectuarea unei operaţiuni de
leasing,orice persoană fizică sau juridică formulează o cerere fermă, în care să precizeze bunul care va
constitui obiectul contractului de leasing. Denumirea bunului obiect al leasingului şi descrierea amănunţită a
acestuia este necesară pentru îndeplinirea exactă a obligaţiei finanţatorului de procurare a proprietăţii
bunului. Aceasta mai ales dacă avem în vedere faptul că, de cele mai multe ori, bunul este livrat de către
furnizor.
c. Valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată a acestora
Valoarea ratelor de leasing reprezintă suma de bani pe care o finanţează finanţatorul, denumită şi valoare
finanţată. Mai exact, valoarea ratelor de leasing reprezintă suma de bani pe care o plăteşte utilizatorul în
afară de cele plătite cu titlu de avans şi valoare reziduală. întinderea valorii ratelor de leasing diferă, în
principal, de natura leasingului, financiar sau operaţional, pentru că, precizam în cele de mai sus, rata de
leasing diferă ca întindere tocmai din acest considerent. La aceasta se mai adaugă şi convenţia părţilor
privind plata unui avans şi întinderea acestuia, a valorii reziduale, precum şi a finanţării acestora.
În ceea ce priveşte termenul de plată a ratelor de leasing, legea lasă la aprecierea părţilor acest aspect,
rezumându-se la a preciza că neplata a două rate consecutive dă finanţatorului dreptul să ceară rezilierea
contractului. în practică cea mai uzitată scadenţă este plata lunară a ratelor de leasing.
d. Perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului
Până la apariţia Legii nr. 287/2006, O.G. nr. 51/1997 stipula că un contract de leasing nu se poate încheia pe
un termen mai mic de un an (art. 7). în varianta actuală, legiuitorul nu mai impune o perioadă minimă
contractului de leasing, fiind lăsată la înţelegerea părţilor contractante. Deci, reglementările legale nu prevăd
durata minimă a leasingului, ci obligă părţile să o stabilească şi să o insereze în contract.
e. Clauza privind obligaţia asigurării bunului
În temeiul contractului de leasing - financiar sau operaţional - obligaţia de asigura bunul cade în sarcina
finanţatorului, iar costurile asigurării, în sarcina utilizatorului. Art. 5 din O.G. nr. 51/1997 dispune că, prin
contractul de leasing financiar sau operaţional, obligaţia de a asigura bunul revine finanţatorului, care are
libertatea în privinţa alegerii asigurătorului, dacă părţile nu au convenit altfel. Această clauză are o dublă
semnificaţie; pe de o parte, obligă părţile contractante să asigure bunul asupra căruia poartă operaţiunea de
leasing şi, pe de altă parte, protejează utilizatorul în caz de pieire totală sau parţială a bunului, ştiut fiind
faptul că una din obligaţiile instituite de lege în sarcina utilizatorului este aceea de a suporta riscul pierderii,
distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite.
f. Valoarea totală a contractului de leasing
Reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală (art. 2). Prin urmare, în
concepţia O.G. nr. 51/1997, avansul, când acesta se plăteşte, nu intră în conţinutul valorii totale a
contractului de leasing.

6
 VIII. Obligațiile părților contractului de leasing

Utilizatorul– are poziţia juridică a unui locatar. De capacitatea sa organizatorică depinde rentabilitatea
întregii afaceri. El întrebuinţează bunul ce face obiectul locaţiunii.
El are următoarele obligaţii:
– să primească bunul la termenul stipulat în contractul de vânzare-cumpărare şi contractul de leasing.
– să nu încheie un contract de sublocaţie privind bunul fără acordul societăţii de leasing.
– să efectueze plăţile cu titlu de redevenţă în cuantumul stabilit şi la termenele fixate.
– să se îngrijească să obţină de la vânzător livrarea bunului şi să indice public cine este proprietarul acestuia.
– să întreţină şi să repare echipamentul închiriat.
– să răspundă pentru pierderea, furtul, distrugerea sau orice pagubă produsă bunului.
– să apere faţă de terţi dreptul proprietarului.
Furnizorul-are poziţia unui vânzător. De obicei este însuşi producătorul unor bunuri de valoare însemnată.
Are următoarele obligaţii:
– să livreze şi să instaleze bunul.
– să acorde garanţii pentru bun.
– să răspundă pentru viciile ascunse ale bunului.

Creditorul (finanţatorul)-finanţările de acest tip se fac de către societăţi comerciale specializate în leasing ce
sunt înregistrate la Oficiul pentru operaţiuni de leasing, organism guvernamental subordonat Ministerului de
Finanţe. Ele se înfiinţează şi funcţionează potrivit Legii nr. 31/1990, republicată.
Prin modificarea adusă OG nr.51/1997, republicată de către art. VII din Legea nr.99/1999, privind unele
măsuri pentru accelerarea reformei economice, societăţile de leasing sunt obligate să aibă la înfiinţare, un
capital minim, subscris şi vărsat de 500. 000. 000 lei. Societăţile care, în termen de 1 an de la intrarea în
vigoare a acestei legi, nu îşi vor majora capitalul social, nu vor mai avea dreptul să efectueze operaţiuni de
leasing.
Obligaţiile finanţatorului sunt:
– să asigure utilizatorului posibilitatea să negocieze cu un furnizor bunul dorit.
– să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator.
– să încheie un contract de leasing cu utilizatorul conferindu-i drepturile ce rezultă din calitatea de proprietar
mai puţin atributul de dispoziţie.

7
– să respecte la expirarea locaţiunii dreptul opţiune al utilizatorului.
– să garanteze pe utilizator de evicţiune.

IX. Răspunderea părților în contractul de leasing

Răspunderea partilor este reglementata in Cap. IV din OG 51/97 din acest capitol rezultând următoarele :
• Neexecutarea obligației utilizatorului de a primi bunul dă dreptul finanțatorului de a rezilia contractul de
leasing.
• Neexecutarea obligației utilizatorului de a plăti integral rata de leasing timp de 2 luni consecutive, dă
dreptul finanțatorului de a rezilia contractul de leasing. Efectul rezilierii este reprezentat de restituirea
bunului si plata tuturor sumelor datorate pană la data restituirii în temeiul contractului de leasing
• Nerespectarea obligației finanțatorului de a respecta dreptul de opțiune al utilizatorului exprimat în sensul
cumpărării bunului dă dreptul utilizatorului de a solicita daune-interese sau de a solicita instanței să pronunțe
o hotărare judecatorească ținând loc de act de vânzare.
Dacă prima și ultima dintre sancțiuni nu comportă discuții, cea de-a doua atrage atenția prin efectul pe care
îl produce. Astfel, față de prevedrile OG 51/97 (art.15) și având în vedere că trebuie să constituie o sancțiune
în adevăratul sens al cuvântului, considerăm că pe lângă restituirea bunului, utilizatorul va trebui să
plătească și toate sumele datorate, dar nu până la data restituirii, ci până la încetarea prin ajungerea la termen
a contractului de leasing. În caz contrar, s-ar putea favoriza ușor o serie de manopere frauduloase din partea
utilizatorului.

X. Contractul internaţional de leasing

Leasingul este un instrument de finanţare a investiţiilor pe termen mediu şi lung care s-a dovedit foarte
eficient, atât în tranzacţiile naţionale cât şi în cele internaţionale.
Fie că este vorba de finanţarea de investiţii private ori guvernamentale, leasingul este un canal de orientare a
fondurilor către zonele economice în dezvoltare .
Contractul internaţional de leasing se compune şi se derulează, în principiu, după aceleaşi criterii ca un
contract intern.
Însă, pentru că un contract internaţional se guvernează doar după propriile sale clauze, contractul
internaţional va trebui să cuprindă toate clauzele necesare funcţionării contractului.
Alături de clauzele generale ale contractului de leasing, contractul internaţional de leasing va cuprinde şi
clauzele specifice tranzacţiilor internaţionale.
Legea aplicabilă
Contractul internaţional de leasing va trebui să prevadă cărei legislaţii îi va reveni misiunea, să guverneze
raporturile dintre părţi şi care va fi instanţa competentă în caz de litigiu.
O asemenea clauză este permisă şi de legea română privind raporturile de drept internaţional privat – Legea
nr. 105/1992 -, care prin art. 73, dă posibilitatea contractanţilor ca, de comun acord, să aleagă legea
competentă în contract.

8
Părţile convin ca regulă, să desemneze prin contract că autorităţile şi legislaţia statului unuia dintre
contractanţi să fie competente în soluţionarea oricăror litigii.
Este posibil , de asemenea, ca părţile să opteze pentru o altă soluţie, desemnând o altă autoritate
judecătorească şi o altă legislaţie. De multe ori sunt preferate curţile de arbitraj, fie cele de pe lângă camerele
de comerţ şi industrie naţionale, fie cea de pe lângă Camera de Comerţ de la Paris, UNCITRAL .
În 1965 a fost instituit Centrul Internaţional pentru reglementarea diferendelor legate de investiţii (ICSID),
care este un mecanism specializat pentru litigiile internaţionale referitoare la investiţii. Centrul funcţionează
în baza unei convenţii semnate de 139 de state, din care 126 sunt membrre ICSID.
Dacă părţile provin din state care au încheiat între ele acorduri de promovare şi protejare reciprocă a
investiţiilor, atunci părţile vor ţine seama şi de prevederile referitoare la soluţionarea litigiilor cuprinse în
aceste acorduri bilaterale.
La 28 mai 1988, s-a încheiat la Ottawa, Convenţia UNIDROIT asupra Leasingului Financiar Internaţional.
În preambulul Convenţiei, se arată că raţiunile pentru care statele părţi au înţeles să încheie această
convenţie sunt:
1) importanţa eliminării anumitor impedimente juridice din calea leasingului financiar internaţional pentru
echipamente şi menţinerea echilibrului între interesele diferitelor părţi implicate în tranzacţie;
2) necesitatea de a da leasingului financiar internaţional mai multă accesibilitate;
3) regimurile juridice care guvernează contractul tradiţional de închiriere trebuie să fie adaptate relaţiilor
tripartite caracteristice care apar în cadrul operaţiunilor de leasing financiar;
4) utilitatea stabilirii anumitor reguli uniforme legate în principal de aspectul dreptului comercial şi civil al
operaţiunilor de leasing financiar internaţional.
În conformitate cu art. 4, Convenţia guvernează operaţiunile de leasing financiar referitoare la toate
echipamentele, cu excepţia acelora care trebuie să fie utilizate în principal de către locatar cu titlu personal,
familial sau casnic.
Cât priveşte subiectele contractului de leasing, Convenţia se aplică atunci când locatorul cât şi locatarul au
sediul în state contractante sau atunci când contractul de furnizare, cât şi contractul de leasing sunt guvernate
de legea statului contractant.
Convenţia consacră principalele drepturi şi obligaţii pe care le au părţile, în virtutea unui contract de leasing.
Prevederile Convenţiei au caracterul de regulă, ele aplicându-se tuturor contractelor de leasing, dacă prin
acestea nu s-a renunţat în mod expres la beneficiul Convenţiei. Art. 5 alin. 2 arată care sunt clauzele
obligatorii de la care nu se poate deroga, la fel şi art. 8 alin. 3 privitor la garanţia pentru evicţiune.
Prevederile generale ale Convenţiei referitoare la descrierea operaţiunilor de leasing, la obligaţiile părţilor, la
opozabilitatea drepturilor ori la sancţiunile posibile, se suprapun în mare măsură prevederilor corespondente
din Ordonanţa nr. 51/1997.
Convenţia instituie numai cadrul juridic pe baza căruia să se deruleze operaţiunile de leasing şi să se
soluţioneze litigiile apărute, lăsând pe seama “dreptului comun” determinarea instanţelor competente de
soluţionare a litigiilor .
În situaţia în care părţile contractante doresc să beneficieze de posibilitatea ca eventualele litigii să fie
soluţionate prin arbitraj, ele trebuie să încheie separat o convenţie în acest sens, ori să introducă în contract o
clauză compromisorie. Deşi clauza compromisorie poate fi inserată în contractul internaţional de leasing, ea
este o convenţie de sine stătătoare.
Pentru a evita riscurile decurgând din fluctuaţiile monetare, părţile unui contract internaţional de leasing pot
introduce între clauzele contractuale o clauză de impreviziune, ori un pact de menţinere a valorii. Asemenea
clauze nu se referă decât la prestaţiile monetare.
9
Astfel, societatea de leasing îşi rezervă dreptul de a indexa redevenţele datorate de utilizator în concordanţă
cu fluctuaţia monedei în care se efectuează plăţile.
De asemenea, conform clauzei de impreviziune, în situaţia în care obligaţiile unei părţi devin imposibil de
executat, ori executarea lor ar duce la falimentarea părţii, contractul va înceta.
O asemenea posibilitate este recunoscută numai atunci când situaţia extraordinară a contractului este cauzată
de un factor extern şi independent de voinţa acestuia. Se reţin în acest sens crize economice şi sociale grave,
etc. Această clauză nu se identifică cu un pact de nerăspundere; în contractul de leasing, utilizatorul
răspunde pentru distrugerea bunului, în mod obiectiv, chiar şi în caz de cutremur, greve politice şi de forţă
majoră.
Dacă ulterior angajării unor acorduri preliminare cu furnizorul de bunuri, beneficiarul primeşte o ofertă din
partea altui furnizor, însă în condiţii mai favorabile, beneficiarul se poate prevala de avantajul “clauzei de
oferte concurente”.
Clauza de ofertă concurentă este o convenţie distinctă ce poate fi înscrisă într-un contract ori poate fi
semnată separat la începutul negocierilor contractuale. Clauza de ofertă concurentă dă posibilitatea părţii
care a primit o asemenea ofertă mai favorabilă de a cere celeilalte părţi reconsiderarea înţelegerilor
anterioare şi modificarea condiţiilor contractuale. Într-o asemenea situaţie, cealaltă parte poate accepta
modificarea contractului, ori poate cere rezilierea contractului .

10
 XI. Bibliografie

1.Rober OBERT,Eric DELESALLE,Patrick Dalion-„Drept și contabilitate”,Ed.Economica

2.Dumitru MAZILU, „Dreptul comerţului internaţional,” Partea Specială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007.
3.Toma MIHAI, Alexandru FELICIA, „Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere”, Editura Economică,
2003.
4. Costin, M.N., „Dicţionar de drept internaţional al afacerilor”, vol. II, Cluj
5.https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-contractelor-comerciale/capitolul-xviii-
contractul-de-leasing/
6. https://blog.avocatoo.ro/contractul-de-leasing/
7. https://legeaz.net/dictionar-juridic/contractul-de-leasing

11