Finanțe și politici publice Suport de curs

Tema 1. Conținutul economic și funcţiile finanţelor publice

1.1. Concept de finanţe. Esenţa şi structura
1.2. Componente principale ale sferei finanţelor
1.3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă

1.1. Concept de finanţe. Esenţa şi structura

Termenul „Finanţe”, având origine latină şi evoluând pe parcursul a sute de ani, ocupă un
loc central în limbajul economic şi este folosit pentru identificarea unui întreg fenomen, inclusiv
părţile lui componente – fenomenul financiar.
La o anumită etapă de dezvoltare a societăţii umane – după apariţia banilor şi organizarea
societăţii în formă de stat – relaţiile de producţie s-au completat cu o formă necesară nouă – relaţiile
financiare.
Ca urmare a dezvoltării întregii producției sociale ca și producție/circulație de mărfuri, în
vederea constituirii resurselor necesare oricărui tip de activitate se impune formarea unor fonduri
(resurse) bănești. In acest context, al producției și circulației mărfurilor, în societate se formeazaă
fie la dispoziția statului, fie la dispoziția agenților economici - fonduri bănești.
Prin urmare, finanțele - sunt relaţii economice ce ţin de formarea, distribuirea şi
utilizarea fondurilor băneşti pe baza produsului intern brut.
Constituirea și apoi utilizarea fondurilor bănești se realizează prin fluxuri monetare.
Derularea acestora impune, în mod necesar, și instituirea anumitor tipuri de relații sociale, adică a
unor raporturi între administratorii și beneficiarii unui fond, între cei ce participă la constituirea
lui și utilizatorii lui.
Astfel, finanțele ar putea fi definite din trei puncte de vedere complementare înțelegând
prin aceasta:
• Constituirea de fonduri sub forma bănească cu o anumită destinație;
• Aporturi sociale de natura economica ce apar într-o economie în legatură cu constituirea
fondurilor bănești;
• Finanțele sunt nu numai raporturi sociale, ci și fluxuri bănești care se desfășoară în legătura
cu crearea fondurilor.
Noțiunea de finanțe, sub cele trei aspecte: fonduri/fluxuri/raporturi sociale, este
eterogena atât în ceea ce privește complexitatea nevoilor cărora trebuie să li se facă față, cât și din
punct de vedere al modului de utilizare a fondurilor. Astfel, o parte din ele se constituie în vederea
satisfacerii unor nevoi generale ale întregii populații de pe un teritoriu delimitat (județ, țară, chiar
U.E., etc). Alte fonduri au în vedere satisfacerea unor nevoi comune dar, de dimensiuni mult mai
restrânse, specializate, și care se constituie la nivelul agenților economici.

1
Finanțe și politici publice Suport de curs

În accepțiunea clasica, finanțele publice pot fi definite ca știința a mijloacelor prin care
statul își procură resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale, precum și a redistribuirii între
cetățeni a sarcinilor care decurg din modul de procurare al resurselor. Potrivit viziunii tradiționale
ceea ce prima era cheltuială publică și după deciderea mărimii ei urma găsirea resurselor de
acoperire.
Consecinte ale viziunii tradiționale asupra conceptului de finanțe publice:
• Finanțele publice erau definite ca o știință a acoperirii cheltuielilor publice;
• Finanțele publice reprezentau știința de repartizare între cetățeni a sarcinilor publice;
• Finanțele publice trebuiau să asigure egalitatea în fața sarcinilor publice.
Dezvoltarea acțiunilor sociale publice au pus tot mai insistent problema modificării
sarcinilor și funcțiilor statului. S-a cerut intervenția în organizarea și asigurarea funcționării
întregului mecanism social economic. S-a observat că prin construirea bugetului prin diverse
modalități și utilizarea lui în diverse moduri, statul ar putea mânui tehnici tradiționale pentru a
atinge și alte scopuri în afara de cel al constituirii de fonduri.
Corespunzător noilor sarcini ale statului se modifică continutul și rolul finanțelor
publice prin disocierea dintre mijloace și scop. Pe masura creșterii și diversificării rolului statului
în viața social-economică acesta începe să utilizeze vechile mijloace și pentru alte scopuri, astfel
încât într-o viziune modernă finanțele publice ar putea fi definite astfel:
Finanțele publice reprezintă știința ce studiază acțiunile statului utilizând tehnici
financiare precum: impozitele, taxele, împrumuturi, procedee monetare etc, în scopul satisfacerii
și altor obiective dincolo de câmpul financiar propriu-zis.
Consecinte ale viziunii moderne asupra finanțelor publice:
 Pîstrându-se vechile tehnici și vechiul scop al acoperirii cheltuielilor publice se adaugă și
utilizarea vechilor tehnici ca pârghii de atingere a unor scopuri din afara câmpului
financiar, rezultând implicarea statului și în viața socială;
 Se realizeaza o transformare a vechilor tehnici pentru folosirea lor ca pârghii (spre exemplu
impozitele se diferențiază conducând la stimularea sau descurajarea anumitor activități);
 Dispare egalitatea în fața sarcinilor publice.
Prin urmare, pornind de la sensul foarte larg dat finanţelor, conţinutul lor economic şi, deci,
conceptul de finanţe se defineşte prin ansamblul său ca - cvasitotalitatea proceselor şi relaţiilor
economice în formă bănească, ce se produc în toate sferele reproducţiei (consum, producţie,
repartiţie, schimb sau circulaţie). Asemenea procese şi relaţii economice vizează, în general,
procurarea, distribuirea, utilizarea şi reconstituirea continuă a resurselor băneşti pentru derularea
diferitelor activităţi în care sunt implicate persoane fizice şi juridice, inclusiv statul sau alte
autorităţi publice. În această accepţiune, sfera de manifestare a finanţelor coincide cu cea a folosirii

2
Finanțe și politici publice Suport de curs

banilor, iar conţinutul economic al acestora constă în procesele şi relaţiile economice în formă
bănească ce au loc între participanţii la activităţile economice şi sociale, în ansamblu.
Astfel, conceptul contemporan al finanţelor publice se reprezintă prin – relaţii economice
realizate prin intermediul banilor, care apar în procesul repartiţiei PIB în legătură cu satisfacerea
nevoilor colective ale societăţii.

1.2. Componente principale ale sferei finanţelor

Domeniile de manifestare (sfera) ale finanţelor sunt finanțele private și finanțe publice.
Cele mai importante componente ale finanțelor publice sunt: bugetul de stat şi bugetele
altor autorităţi publice care, la rândul lor, încadrează categorii financiare specifice, concretizate
prin venituri şi cheltuieli bugetare (impozite, taxe, împrumuturi publice, alocaţii, credite bugetare
ca subvenţii, etc.); creditul; asigurările.
Bugetul de stat, ca şi bugetele altor autorităţi publice, concentrează procesele şi relaţiile
financiare caracterizate prin transferul de valoare cu titlu definitiv sau nerambursabil şi fără
contraprestaţie directă, de la persoane fizice şi juridice către stat sau alte autorităţi publice şi invers.
Resursele băneşti vehiculate prin relaţiile aferente acestei componente a finanţelor se
administrează de către stat şi alte autorităţi publice în cadrul fondului bugetar sau altor fonduri
financiare destinate realizării de acţiuni publice.
Creditul reprezintă o altă categorie financiară, desemnând acele procese şi relaţii
financiare, ce se desfăşoară pe principiul rambursării (restituirii) sumelor de bani (care fac obiectul
lor) şi al plăţii de dobândă de către beneficiar (debitorul) în favoarea părţii care cedează temporar
dreptul de folosinţă a sumei respective (creditorul). Ca relaţie financiară, creditul presupune,
adesea, participarea unor instituţii financiar-bancare (denumite generic intermediari financiari)
specializate în redistribuirea resurselor băneşti între deţinătorii de disponibilităţi şi utilizatorii
acestora, ele efectuând un transfer bănesc temporar, grefat pe mişcarea valorii în ambele sensuri
(la anumite intervale de timp) între creditor şi debitor.
Asigurările, considerate global ca o categorie financiară, reprezintă un grup distinct de
procese şi relaţii financiare generate de necesitatea combaterii şi prevenirii efectelor distructive
ale unor fenomene naturale sau evenimente cu caracter aleatoriu şi cu impact negativ asupra vieţii
şi activităţii umane, cunoscute sub denumirea generică de riscuri. Acest tip de relaţii financiare
este specific constituirii şi utilizării fondurilor băneşti denumite de asigurare sau de protecţie,
îmbinând caracteristici ale bugetelor publice cu cele ale creditului, în funcţie de producerea
evenimentelor faţă de care iau naştere relaţiile de asigurare.

3
Finanțe și politici publice Suport de curs

Astfel, dacă evenimentele (riscurile) asigurate se produc, generând pagube şi nevoia de

„despăgubiri”, procesele şi relaţiile ce compun această categorie financiară se aseamănă mai mult
cu cele de „credit”, întrucât faţă de mişcarea iniţială a valorii, de la asigurat la asigurător (sub
forma contribuţiilor sau a primelor de asigurare), se realizează şi o mişcare inversă ocazionată de
plata despăgubirilor (sumelor asigurate), ce echivalează cu o restituire a contribuţiei plătite, ce
poate fi asimilată rambursării unui împrumut (credit).
Finanţele întreprinderilor (firmelor) constituie o categorie financiară complexă
înglobând relaţiile prin care sunt procurate, distribuite şi utilizate resursele băneşti în desfăşurarea
activităţii acestor entităţi. Ele se concretizează prin procesele de formare şi utilizare a capitalului
şi fondurilor băneşti ale firmei. Între formele tipice pe care le îmbracă acestea se disting: aportul
de capital (în bani) adus de acţionari inclusiv de către stat (prin cumpărarea acţiunilor emise de
firmă); plasamentele de capital în proiecte de investiţii, respectiv pe piaţa financiară; repartizarea
rezultatului financiar (profitului) pentru reinvestire sau acordare de dividende etc. Dar, în
accepţiunea largă, pot fi luate în considerare şi veniturile, cheltuielile şi celelalte procese sau relaţii
în formă bănească generate de crearea, funcţionarea şi eventual lichidarea întreprinderii.
Indiferent de accepţiunea dată noţiunii de finanţe (largă sau restrânsă) şi de domeniile de
manifestare ale finanţelor (publice sau private), în prim plan, se relevă conţinutul lor comun, de
procese şi relaţii de natură economică, ce presupun, în principiu, formarea, distribuirea şi utilizarea
resurselor băneşti în activitatea economică şi socială.

1.3. Funcţiile finanţelor publice şi rolul lor în economia modernă

Datorită însuşirilor, pe care le posedă, şi funcţiilor, pe care le exercită, finanţele publice
fac posibilă efectuarea proceselor de repartiţie valorică şi aprecierea corespunderii lor legilor
economice şi actelor juridice în vigoare.
Funcţia de repartiţie are două faze: constituirea fondurilor băneşti şi distribuirea
acestora.
Constituirea fondurilor financiare, prima fază a funcţiei de repartiţie, se înfăptuieşte prin
prelevarea (plata, vărsarea) de către agenţii economici a impozitelor, taxelor, contribuţiilor pentru
asigurarea socială, a amenzilor, penalităţilor chiriilor şi veniturilor întreprinderilor publice,
veniturilor din realizarea mijloacelor fixe ale statului, ajutoare, donaţii, împrumuturi etc. La
construirea fondurilor financiare participă practic toţi agenţii economici rezidenţii, precum şi
persoane nerezidente: întreprinderile cu capital de stat, întreprinderile cu capital privat sau mixt,
instituţii publice, populaţia etc. Cea mai mare parte a resurselor financiare îşi au izvorul în PIB şi
într-o măsură mai mică în avuţia naţională sau în transferuri primite din străinătate.

4
Finanțe și politici publice Suport de curs

De asemenea, la constituirea fondurilor financiare cea mai mare parte revine resurselor cu
titlu nerambursabil, obligator şi fără contraprestaţii. O parte mai mică din aceste fonduri e
completată de resursele împrumutate atît din interior cît şi din exteriorul ţării. De fapt, în timp ce
are loc constituirea fondurilor de mijloace financiare la dispoziţia statului, concomitent are loc
distribuirea fondurilor băneşti la diverse persoane juridice şi persoane fizice.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor.
Repartizarea mijloacelor băneşti din fondurile publice trebuie să se facă după anumite criterii, pe
baza anumitor tehnici în dependenţă de importanţa obiectivelor ce trebuiesc finanţate, deoarece
cererea de resurse financiare este, de regulă, mai mare ca oferta.
Distribuţia resurselor financiare se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind:
învăţămîntul, sănătatea, cultura, asigurările sociale, gospodăria comunală şi locuinţe, apărarea
naţională, menţinerea ordinii publice, datoria publică.
Această repartiţie se face în folosul beneficiarilor, diverselor obiective şi acţiuni. Astfel,
repartiţia sau distribuţia fondurilor se face în scopul acoperirii cheltuielilor privind: plata salariilor,
procurării de materiale, plata serviciilor, acordarea subvenţiilor, transferuri către persoanele fizice
(pensii, alocaţii, burse, ajutoare), investiţii capitale ect.
Redistribuirea mijloacelor prin funcţia de repartiţie are consecinţe cu caracter economic şi
social. Prin repartiţie se redistribuie o parte din venitul naţional sectorului neproductiv zonelor
geografice defavorizate, persoanelor socialmente vulnerabile ect. Funcţia de repartiţie a finanţelor
contribuie la înlăturarea inegalităţii existente între diferite categorii de cetăţeni. Ca şi finanţele
publice şi funcţia de repartiţie a acesteia are caracter obiectiv, pe cînd procesul propriu-zis de
redistribuire are un caracter subiectiv, depinzînd de capacitatea factorilor de răspundere de a lua
decizii adecvate, de situaţia social-economică din ţară, de orientarea forţelor politice ect.
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de
resurse financiare constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi. Societatea este
interesată în asigurarea resurselor financiare necesare nevoilor obşteşti, dirijarea resurselor
respective, luînd în consideraţie priorităţile stabilite de organele competitive, maximizarea
eficienţei utilizării resurselor financiare ect.
Fondurile publice reprezintă o bună parte din venitul naţional, de aceia apare necesitatea
pentru organizarea unui control riguros asupra modului de constituire, repartiţiei şi utilizare a
acestor fonduri. Funcţia dată presupune şi controlul riguros asupra păstrării şi utilizării
gospodăreşti a bunurilor proprietate de stat. Pentru a împiedica folosirea neraţională a resurselor
materiale, de muncă, financiare pentru a preveni risipa şi chiar însuşirea ilicită a activelor publice,
este necesar ca statul să exercite un control sistematic şi organizat asupra sectorului public al
economiei.

5
Finanțe și politici publice Suport de curs

Deci, funcţia de control se referă la modul de constituire a fondurilor în economie, la

repartiţia acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu care unităţile economice cu capital de stat şi
instituţiile publice utilizează resursele de care dispun. Funcţia de control este legată de funcţia de
repartiţie, dar are o sferă de manifestare mai largă decît aceasta, deoarece vizează şi modul de
utilizare a resurselor.
Controlul financiar se efectuează în fazele repartiţiei, producţiei, schimbului, şi
consumului.
• În faza repartiţiei se urmăreşte provenienţa resurselor financiare publice, nivelul acestora,
repartizarea între beneficiari etc.
• În faza producţiei controlul financiar se realizează în sectorul public, se manifestă asupra
întreprinderilor publice. Aici, se are în vedere urmărirea tuturor fazelor procesului de
producţie, eficienţa utilizării mijloacelor de producţie.
• În faza schimbului se controlează preţurile de realizare, viteza cu care mărfurile trec de la
producător la consumător ect.
• În faza consumului controlul financiar vizează consumul productiv al unităţilor economice
cu capital de stat prin prisma eficienţei şi rentabilităţii. Aici se include şi consumul final al
instituţiilor publice de învăţămînt, sănătate, cultură, administraţie ect.
Deoarece relaţiile financiare sunt relaţii băneşti, controlul financiar este, deasemenea, un
control mijlocit de bani.
Controlul financiar public se exercită de organele specializate: Ministerul Finanţelor,
Banca Naţională a Moldovei, Trezorerie, Serviciul Fiscal de Stat, Curtea de Conturi, organe
specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de stat, direcţiile de finanţe ale
administraţiilor publice locale, Parlament, Guvern ect.

6
Finanțe și politici publice Suport de curs

Tema 2. Politica financiară

2.1. Politica financiară și tipurile ei
2.2. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova

2.1. Politica financiară și tipurile ei

Politica financiară - exprimă totalitatea metodelor, mijloacelor, instrumentelor,
instituţiilor privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare utilizate de stat pentru influenţarea
proceselor economice şi a relaţiilor sociale în vederea realizării scopurilor macroeconomice şi
obţinerea echilibrului general adecvat în economie.
În baza realizării politicii financiare stau un şir de principii generale şi specifice.
Principii generale de asigurare politicii financiare eficiente sunt:
 Luare în vedere acţiunii legilor economice obiective;
 Luare în vedere condiţiilor istorice concrete;
 Luare în vedere experienţei proprii din anii anteriori şi experienţei mondiale.
Principii specifice:
 Asigurarea structurii raţionale a sistemului financiar din societate;
 Echilibrarea cheltuielilor şi veniturilor în toate compartimentele a sistemul financiar;
 Crearea rezervelor financiare;
 Concentrarea resurselor financiare pentru realizarea obiectivelor sociale economice
principale ale statului prin elaborarea politicii fiscale raţionale;
 Concentrarea resurselor financiare importante în mîinele statului;
 Echilibrarea politicii financiare şi monetar-creditare.
Principale domenii de manifestare a politicii financiare sunt:
 Domeniul cheltuielilor publice;
 Domeniul resurselor financiare publice;
 Domeniul creditului bancar;
 Domeniul asigurărilor de bunuri şi persoane.
Tipurile politicii financiare sunt:
 Politica bugetar-fiscală;
 Politica monetar-creditară;
 Politica în domeniul asigurărilor.

7
Finanțe și politici publice Suport de curs

2.3. Direcţii esenţiale ale politicii financiare în Republica Moldova

Politica financiară a Republicii Moldova prevede următoarele obiective şi acţiuni:
Obiective:
 Onorarea obligaţiunilor financiare la toate nivelurile;
 Stimularea antreprenoriatului prin politica bugetară;
 Coordonarea nivelului cheltuielilor bugetare cu dinamica PIB;
 Promovarea echităţii fiscale, transparenţii, stabilităţii şi simplităţii politicii financiare;
 Asigurarea stabilităţii fiscale.
Acţiuni:
 Ajustarea cheltuielilor bugetare la posibilităţile reale de colectare a veniturilor;
 Echilibrarea bugetului consolidat, ţinînd cont de sporirea locurilor de muncă;
 fixarea volumului cheltuielilor bugetare, ţinînd cont de programele eşalonate pentru fiecare
perioadă;
 Limitarea cotei externe în volumul anual al PIB;
 Finanţarea deficitului bugetar cu preponderenţă din contul împrumuturilor interne.

8
Finanțe și politici publice Suport de curs

Tema 3. Mecanism financiar

3.1. Concept de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia
3.2. Metode administrative de gestiune financiară
3.3. Pîrghii economico-financiare

3.1. Concept de mecanism financiar, structura şi funcţionalitatea acestuia

Mecanism financiar semnifică, într-un sens larg, un cadru organizatoric de conducere şi
derulare a proceselor economice şi sociale, între care şi cele financiar-monetare.
Considerat distinct, mecanismul financiar vizează ansamblul fluxurilor băneşti din
economia naţională, dar el poate fi abordat la niveluri diferite de funcţionare a acesteia. Mecanism
financiar este compus din procese, tehnici şi instrumente de înfăptuire şi reglare a fluxurilor
băneşti, urmărind să răspundă cerinţelor desfăşurării normale a fluxurilor şi proceselor reale. O
expresie directă a funcţionării sale este activitatea financiară concretizată prin operaţiuni şi fluxuri
băneşti exprimate într-o monedă sau alta ce se derulează între participanţii la producerea, repartiţia
şi consumul de utilităţi. Bazate pe relaţiile dintre participanţii la procesul reproducţiei, asemenea
operaţiuni şi fluxuri băneşti sunt, în acelaşi timp, financiar-monetare, iar mecanismul respectiv
poate fi numit financiar-monetar.
Rolul major îndeplinit de acesta marchează pregnant viaţa economică şi societatea
modernă, făcând din mecanismul financiar-monetar o componentă de prim plan a mecanismelor
economico-sociale. Indiferent de nivelul organizatoric la care funcţionează, acest mecanism
reflectă folosirea banilor în funcţiile ce revin acestora, inclusiv mişcarea valorii sub forma sumelor
de bani, în baza relaţiilor financiare, pentru constituirea şi distribuirea (utilizarea) fondurilor
băneşti-financiare.
Într-o accepţiune simplificatoare, mai pragmatică, mecanismul financiar poate fi definit şi
ca un mod de organizare şi conducere a fluxurilor băneşti-financiare, în corespondenţă cu fluxurile
reale ce se realizează într-o economie. Dar, în această optică, mecanismul financiar-monetar oferă
cadrul organizatoric-funcţional al derulării fluxurilor financiar-monetare, punând în prim plan
caracterul subiectiv al „construcţiei” sale, fără a se putea nega însă suportul său obiectiv, ce
decurge din interdependenţa fluxurilor în formă bănească, cu cele natural-materiale. Din această
perspectivă, „construcţia” mecanismului financiar echivalează cu crearea componentelor de
structură necesare funcţionării sale normale.

9
Finanțe și politici publice Suport de curs

Cadrul financiar

Metode
Pârghii
administrative
financiare
de gestiune
financiară

Procesele
Organe cu
Mecanismul economice şi
funcţii în financiar sociale
domeniul
finanțelor
Dreptul
financiar

Bugetul de stat

Asigurările sociale

Creditul public

Piaţa de valori

Alte segmente

Mecanism financiar - reprezintă un ansamblu de metode şi instrumente de natură

financiară reglementate de dreptul financiar şi aplicate în practică de organe cu funcţii
în domeniul finanţelor pentru influenţarea proceselor social-economice.

Fig.3.1. Definiţia şi componentele mecanismului financiar

10
 Finanțe și politici publice Suport de curs

3.2. Metode administrative de gestiune financiară

Sunt cunoscute mai multe metode administrative de gestiune financiară: previziunea
financiară; procesul bugetar, elaborarea actelor normative şi instructive, evidenţa contabilă şi
bugetară, controlul financiar, organizarea dirijării și altele (fig.3.2).

Metode administrative de gestiune financiară

Previziunea Procesul Elaborarea Evidenţa Controlul Organizarea Alte

financiară bugetar actelor contabilă şi financiar dirijării metode
normative şi bugetară
instructive

Fig.3.2. Metode administrative de gestiune financiară

Previziunea financiară – activitate de elaborare a planurilor financiare prin determinarea

volumului resurselor financiare, formelor şi metodelor de mobilizarea lor, stabilirea indicilor
financiari, proporţiilor şi mărimii fondurilor de mijloace băneşti, surselor de formare a lor şi
obiectivelor de utilizare.
Elaborarea actelor normative şi instructive din domeniul „Buget și Trezorerie”.
Legi:
Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181 din 25.07.2014
Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435 din 28.12.2006
Legea privind administraţia publică locală nr. 436 din 28.12.2006
Legea privind finanțele publice locale nr. 397 din 16.10.2003
Legea cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de
asistență medical, nr. 1593 din 26.12.2002
Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 din 08.07.1999
Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr. 1585 din 27.02.1998
Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politicie nr. 1225-XII din 08.12.1992
Hotărâri de Guvern:
HG pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea fondurilor de urgență ale Guvernului nr.
862 din 18.12.2015
HG privind aprobarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020,
nr. 573 din 06.08.2013
HG ,,Cu privire la acordarea indemnizaţiilor unice pentru construcţia sau procurarea spaţiului
locativ, sau restaurarea caselor vechi unor categorii de cetăţeni" nr. 836 din 13.09.2010
Ordine:
Ordinul privind modificarea prognozelor trimestriale ale indicatorilor bugetari pe anul 2021, nr.
67 din 04.05.2021
Ordin cu privire la aprobarea structurii, componenței, formatul formularelor Rapoartelor privind
executarea bugetului asigurărilor sociale de stat și Normelor metodologice privind modul de
întocmire a acestora, nr. 38 din 17.02.2021 și alte.

11
Finanțe și politici publice Suport de curs

Drept financiar - ansamblul normelor juridice prin care se reglementează legislativ

instrumentele financiare ale statului, metodele şi tehnicile de aplicare a lor, drepturile, obligaţiile
şi funcţiile organelor cu atribuţii şi răspunderi în domeniul finanţelor.
Asemenea norme şi reglementări vizează:
 Instituirea şi realizarea veniturilor, cheltuielilor bugetare;
 Organizarea şi funcţionarea instituţiilor de control financiar şi modul de funcţionare a
acestora;
 Regimul creditelor bancare şi gestiunea datoriilor publice;
 Sistem de pârghii economic-financiare;
 Regimul dobânzii.
Obiectul reglementărilor juridice prezintă şi o serie de probleme ce necesită intervenţia
statului și anume:
 Intervenţia statutului la formarea sau controlul unor categorii de preţuri şi tarife;
 Intervenţia statului pe piaţa forţei de muncă, stabilirea salariului minim, acordarea
ajutorului de şomaj etc.
 Intervenţia statului pe piaţă monetară (luarea de măsuri cu caracter inflaţionist sau
deflaţionist);
 Intervenţia statului pe piaţa capitalului de împrumut (acordarea de credite de la fondurile
publice, garantarea unor credite ect).
Evidenţa contabilă şi bugetară. Începând cu 1 ianuarie 2016, contabilitatea și raportarea
financiară în sistemul bugetar se efectuează în conformitate cu noul Plan de Conturi pentru
sistemul bugetar și a Normelor Metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în
sistemul bugetar aprobate prin ordinul ministrului finanțelor nr.216 din 28 decembrie 2015. Noul
Plan de Conturi este integrat cu noua clasificare economică a bugetului.
Autoritățile / instituțiile bugetare, Casa Națională de Asigurări Sociale și Compania
Națională de Asigurări în Medicină elaborează și prezintă rapoartele financiare în baza Legii
Contabilității și în conformitate cu actele normative aprobate de către Ministerul Finanţelor.
Controlul financiar – reprezintă activitatea de verificare a respectării şi alicării corecte a
normelor juridice ce reglementează activităţile financiare.
Obiect al controlului financiar sunt: procesele de repartiţie bănească de formare şi utilizare
a fondurilor de resurse financiare la toate nivelurile economiei naţionale. Controlul financiar se
exercită asupra utilizării mijloacelor financiare ale organelor şi instituţiilor de stat şi asupra
respectării regulamentărilor financiar – contabile de către regiile autonome, societăţile comerciale
şi alţi agenţi economici în legătură cu îndeplinirea obligaţiunilor acestora faţă de stat.

12
Finanțe și politici publice Suport de curs

3.3. Pârghiile economico – financiare

Noţiunea de pîrghie financiară are la origine semnificaţiile pîrghiei din fizica mecanică
(forţa care dă impuls). În cadrul mecanismului de autoreglare caracteristic economiei de piaţă
pârghiile financiare contribuie la rezolvarea unor probleme ce nu se pot soluţiona cu funcţionarea
obişnuită a mecanismului respectiv. Pârghiile financiare se bazează pe categoriile specifice
finanţelor publice: pîrghiile ce se manifestă la nivelul statului, întreprinderilor, sistemelor
financiare.
Tabelul 3.1. Tipurile pârghiilor economico-financiare
Pârghii economico-financiare
La nivelul statului La nivelul întreprinderilor La nivelul sistemelor
Preţ Impozite Sistemul monetar
Tarif Taxe Sisteme de retribuţie
Cost Împrumuturi Sisteme de amortizare
Beneficiu Subsidii Sisteme de fonduri
Rentabilitate Subvenţii Sisteme de retribuţie
Curs valutar Investiţii
Curs al hârtiilor de valoare Transferuri
Dobânda Burse
Rata dobândei Pensii
Rata scontului Îndemnizaţii
Curs de revenire
Preţ

Pârghia economico – financiară este instrument de natură economică sau financiară cu

ajutorul căreia statul acţionează asupra interesului economic al unei colectivităţi determinate sau
al membrelor acesteia luaţi în mod individual pentru realizarea unui obiectiv anumit sau stimulînd
evoluţia în direcţiile dorite. De exemplu, impozite şi taxe se adaptează în raport cu obiectivele de
stimulare economică atît în plan intern, cît şi în plan extern. Tehnicile de impozitare, inclusiv de
amânare a incasării impozitelor sau restituirea lor au devenit un suport important în realizarea
obiectivului de creştere economică şi de restructurare şi modernizare a economiei şi creştere a
volumului exportului, stimularea importului de materii prime pentru produse destinate exportului,
taxe vamale specifice. Au ca suport raţional necesitatea armonizării intereselor individuale cu cele
naţionale împrumuturi, cum ar fi: subvenţii, investiţii, transferuri, burse, pensii, indemnizaţii. În
ţările în curs de dezvoltare, prezintă interes preocupări pentru reformele fiscale orientate în direcţia
creşterii capacităţii de influenţare a dezvoltării economice prin pârghii economico financiare. Se
apelează la variante de impunere care presupun o folosire mai intensivă a resurselor, inclusiv
stimularea întreprinzătorilor autohtoni în realizarea de investiţii, sau atragerea de capital străin, cât
și la măsuri şi practica amortizării accelerate a capitalului fix stimulînd procesul de capitalizare ca
şi scutirea de impozite pe profit a părţii de profit destinat investiţiilor.

13