Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Specializare: Contabilitate, audit financiar și expertiză

contabilă

Proiect la materia
FISCALITATE

Coordonator:
Masterand: Roxana Alexandra Teslariu Mihaela Tulvinschi
ANUL I, CAFEC, SEMESTRUL I

1
Presiunea fiscală la nivel microeconomic

2
 Inainte de a intra în amanuntul acestui subiect, se cuvine a prezenta semnificația unor
termeni pentru o analiza de continut mai clara. Asadar, microeconomia se ocupă cu studiul
comportamentului economic al diferiților consumatori (teoria bugetară), al firmei (teoria
producției) și problematica împărțirii bunurilor limitate și a venitului limitat. În cadrul
microeconomiei indivizii sunt văzuți ca forță de muncă, ca și consumatori ai bunurilor produse,
pe care aceștia le consumă cu scopul de a-și maximiza folosința. Unitățile de producție utilizează
factorii de producție cum ar fi munca, capitalul, progresul științific cu scopul de a maximiza
profitul.
Presiunea fiscală prezintă, ca orice alt fenomen economic, o serie de limite de toleranță
din partea contribuabililor. Din dorința de a se opune acestui fenomen, contribuabilii apelează de
cele mai multe ori la evaziunea fiscală, fraudă, organizarea de revolte sau diminuarea activității
productive. De asemenea, pentru a-şi diminua povara fiscală ce-i revine, contribuabilul recurge
la evaziunea fiscală, uneori chiar la adăpostul legii. În cadrul articolului sunt prezentate din punct
de vedere conceptual presiunea şi evaziunea fiscală şi sunt identificate principalele efecte ale
acestor fenomene în plan social şi economic. 
In literatura de specialitate există diverse puncte de vedere cu privire la definirea
conceptului de presiune fiscală şi a modului de abordare a acestuia. Într-o primă abordare
presiunea fiscală este văzută ca “expresie relativă a sarcinii fiscale suportate de contribuabil”. 1
Tulai Constantin în lucrarea sa apreciză că presiunea “semnifică cât de apăsătoare sunt
impozitele sau, altfel spus, cât de mare este povara fiscală ce apasă pe umerii contribuabililor.2
Un alt autor apreciază că presiunea fiscală reprezintă “un indicator de măsurare a
veniturilor extrase din producţie, care tranzitează bugetul printr-un proces de afectare obligatorie
şi publică, în loc să fie lăsat liber la dispoziţia iniţiativei private”.
Definiţia presiunii fiscale poate fi desprinsă şi din aprecierea profesorului Nicolae
Hoanţă, care în lucrarea sa intitulată Evaziunea fiscală apreciază că: “presiunea fiscală este în
general dată de rata fiscalităţii, care se calculează ca raport între încasările fiscale (de nivel
central şi cel al colectivităţilor locale) inclusiv contribuţia la asigurările sociale de stat într-o
anumită periaodă, de regulă un an, şi valoarea produsului intern brut, realizat în aceeaşi perioadă,
de o economie naţională”.3
 Domenii ale microeconomiei:
1
Trandafir, A., Brezeanu, P. (2011), Optimalitatea politicii fiscale în România din perspectiva
curbei Laffer, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII, Nr8 (561), pp. 53-61, Bucureşti
2
Talpoş Ioan, Enache Cosmin, Universitare, Timişoara, 2001
3
Văcărel I., Bistriceanu Gh. ş.a., Finanţe Publice, Ediţia a VI – a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2008
3
 Teoria consumatorului se ocupă cu studiul cererii pe piața bunurilor. În cadrul acestei
teorii este analizată utilitatea consumatorului, exprimată prin cantitatea tuturor bunurilor pe care
el le cumpară într-o anumită perioadă. La aceasta, preferințele și curbele de indiferență joacă un
rol foarte important.
Teoria producției se ocupă cu studiul ofertei pe piața bunurilor. Pornind de la o funcție de
producție care redă relația dintre factorii de input și cei de output, se cercetează de cât input e
nevoie pentru producerea anumitor cantități de producție.
Teoria prețurilor cercetează efectele întalnirii cererii cu oferta pe piața bunurilor.
Teoria jocului se ocupă cu studiul teoretic al jocului.
 Concepte fundamentale in microeconimie:
Raritate - Cost de oportunitate - Cerere și ofertă - Elasticitatea prețului cererii - Surplusul
consumatorului și Surplusul producătorului
 Teoria consumatorului (Teoria cererii)
Teoria consumatorului - Preferință - Curba de indiferență - Utilitate - Utilitate marginală -
Funcție de utilitate - Venit
 Teoria producției și prețurilor
Bazele teoriei producției - Factor de producție - Bariera posibilităților de
producție - Funcție de producție - Economie de scară - Economie de scop - Maximizarea
profitului - Discriminarea prețului
 Organizarea industrial
Formele pieței - Concurență perfectă - Monopol - Concurență
monopolistă - Oligopol - Index Herfindahl
 Economia bunăstării
Economia bunăstării - Pareto eficiența - Cutia Edgeworth - Curba Lorenz - Coeficientul
Gini - Nivelul sărăciei;
 Proasta funcționare a pieței
Proasta funcționare a pieței - Informația asimetrică - Externalitate - Cost social - Bun
liber - Taxă
 Economie financiară
Economie financiară - Finanțe - Risc

 Comerț internațional
Comerț international - Termen comercial - Tarif

 Metodologie
4
 Echilibru general - Teoria jocului - Economie instituțională - Economie neoclasică.
În microeconomie sunt folosite cel mai frecvent modele abstracte pentru rezolvarea
diverselor probleme. De aceea se presupune că toți actorii implicați în economie operează cu
scopul maximizării folosinței și negociază rațional, alegând întotdeauna cea mai bună alternativă
de negociere care le stă la îndemână. Așa numitul actor ideal este denumit și Homo
oeconomicus.
În plus, apar adeseori noi supoziții. Supoziția de convexitate descrie percepția asupra
relației de preferință a celui care trebuie să decidă, supoziția de nesaturație descrie faptul că
fiecare unitate a unui bun economic mărește valoarea preferinței, iar cu supoziția
de divizibilitate microeconomiștii își ușurează calculele, deoarece nu mai trebuie să ia în
considerare faptul că doar bunurile măsurate în unități fixe vor fi cerute și produse.
Pentru considerarea relațiilor de preferință sunt importante și supozițiile
de tranzitivitate și integritate.
Cea dintâi afirmă că nu există nici o inconsistență în preferințele unui actor implicat în
economie, iar cu cea de-a doua supoziție postulează că el poate spune pe care dintre cele două
bunuri le preferă.
Studiul presiunii fiscale a prezentat un interes deosebit pentru numeroşi teoreticieni
consacrați ai economiei, existând astfel în literatura de specialitate mai multe definiții date
termenului de presiune fiscală. Academicianul Tulai Constantin susține că presiunea fiscală
semnifică cât de apăsătoare sunt impozitele sau, altfel spus, cât de mare este povara fiscală ce
apasă pe umerii contribuabililor. Sectorul antreprenorial nu este suficient de dezvoltat pentru a
determina creşterea masei impozabile şi a veniturilor fiscale, veniturile modice ale populației
fiind cele care asigură creşterea fiscalității. Ținând cont de acest considerent, care va influența
nivelul fiscalității o perioadă îndelungată de timp, cât şi de urmările negative lăsate de Marea
Criză Financiară Mondială este inevitabil ca sarcina fiscală ce revine contribuabililor să crească
treptat dar continuu, până la înregistrarea unui echilibru, evidențiat şi de o stabilitate economică
durabilă. 
Pentru a-şi realiza rolul în cadrul politicii fiscale, este necesar ca presiunea fiscală să
armonizeze două perspective contrare: din perspectiva statului, aceasta trebuie să fie cât mai
ridicată pentru a putea acoperi cheltuielile publice, iar din perspectiva cetățeanului presiunea
fiscală să înregistreze un nivel cât mai scăzut. 
În accepțiunea unor economişti, un grad accentuat al presiunii fiscale are efecte negative
asupra procesului de economisire şi investiție, întrucât impozitul pe venit afectează economiile
înregistrate, dar şi venitul provenit din investiții. Astfel, Arthur Laffer afirma faptul că
diminuarea ratelor de impozitare poate fi confruntată veniturile rezultate din impozitele constante
5
sau cu veniturile mai ridicate decât veniturile primare. În jurul anului 1980 el a redat în formă
grafică sub denumirea de „curba Laffer” ideea ce a fost dată de Adam Smith în anul 1776,
conform căreia o cotă exagerată a fiscalității poate avea efecte negative asupra fiscalității. Arthur
Laffer, în încercările sale de a determina optimul fiscal, a subliniat faptul că o majorare a
presiunii fiscale nu presupune în acelaşi timp şi creşterea încasărilor fiscale, populația
considerând impozitele o reținere din venitul său şi nici de cum un mijloc de finanțare a
cheltuielilor publice. Însă, o diminuare a presiunii fiscale atrage după sine un volum mai mare al
încasărilor fiscale, permițând astfel statului să realizeze obiectivele economice stabilite.

 Presiunea fiscală  propriu‐zisă  vs. presiunea parafiscală: indicatori de cuantificare 

 O delimitare între cele două concepte (presiunea fiscală propriu zisă şi presiunea
parafiscală) răspunde de fapt la întrebarea: Sunt contribuţiile obligatorii prelevări fiscale? 
 În practica fiscală prelevările fiscale se identifică, în principal, cu impozitele şi taxele,
care reprezintă cele mai vechi şi tradiţionale mijloace de finanţare de care statul dispune pentru
realizarea funcţiilor şi sarcinilor sale, fiind, în acelaşi timp, într-o permanentă evoluţie. 
Pe lângă acestea, autoritatea publică apelează şi la institurea unor prelevări cu caracter
special, numite contribuţii, în vederea asigurării unei protecţii sociale adecvate pentru persoanele
aflate în dificultate. Contribuţiile cu caracter social reprezintă “un transfer de valoare
obligatoriu la dispoziţia statului, fără echivalent, cu titlu definitiv şi cu destinaţie strict precizată,
datorat conform dispoziţiilor legale de către persoanele fizice şi juridice în vederea acoperirii
unor cheltuieli publice de interes comunitar sau de natură socială”.
Potrivit unui alt punct de vedere, contribuţiile reprezintă “sumele încasate de anumite
instituţii de drept public, de la persoanele fizice sau juridice, pentru avantaje reale sau presupuse
de care acestea beneficiază”.4
Deşi contribuţiile sociale sunt apăsătoare pentru subiecţi, ei le suportă întrucât sunt
obligatorii prin lege. 
Tinând seama de cele prezentate anterior considerăm că este necesară utilizarea a două
concepte, şi anume: 
1. conceptul cuprinzător de prelevări obligatorii care include totalitatea impozitelor,
taxelor  şi contribuțiilor percepute la bugetele publice componente ale bugetului general
consolidat; 
2. conceptul de prelevări fiscale, care se raportează  doar la impozitele  şi taxele care
determină  venituri ale bugetului de stat  şi bugetelor locale.   

4
*www.mfinanţe.ro
6
 Pornind de la aceste considerente şi presiunea fiscală poate fi delimitată în mod
corespunzător, astfel: 
1. Presiunea fiscală aferentă impozitelor şi taxelor (Prfimp). Presiunea fiscală  de
impozitare poate fi calculată  la nivel microeconomic, în cazul fiecărui suportator de impozite  şi
taxe  şi la nivel macroeconomic, ca presiunea fiscală  națională. Raportul de calcul a presiunii
fiscale prezintă  la numărător suma impozitelor directe  şi a celor indirecte, iar la numitor
mărimea produsului intern brut.
2. Presiunea prelevărilor obligatorii (Prpo) calculată  ca raport între prelvările obligatorii
(impozite, taxe, contribuții) şi produsul intern brut (PIB).
 Cuantificarea nivelului presiunii fiscale 
Totalitatea impozitelor şi taxelor reprezintă pentru contribuabili o reținere a unei din
veniturile deținute de către stat , fiind astfel necesară o cuantificare a lor atât la nivel
macroeconomic , cât şi microeconomic. Aşadar, presiunea fiscală prezintă implicații la nivel
macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic, fiind astfel necesară o analiză a efectelor acesteia
în ambele cazuri. Presiunea fiscală pe plan național se determină prin intermediul unor indicatori
procentuali. Un prim astfel de indicator este raportul dintre totalitatea impozitelor, taxelor,
cotizațiilor sociale şi alte elemente cu conținut fiscal şi un indicator macroeconomic specific
precum: produsul național brut, produsul intern brut, venitul național. Indicatorul secund al
presiunii fiscale la nivel macroeconomic se determină pentru fiecare tip de impozit, sub forma
unui raport procentual între un anumit impozit şi un indicator macroeconomic.
Gradul ridicat al fiscalității presupune un obstacol pentru organizațiile naționale şi
multinaționale care doresc să investească, presiunea fiscală determinând astfel unele dezavantaje
în procesul investițional atât la nivelul investitorilor autohtoni cât şi la nivelul investitorilor
străini. În acest context, fiecare stat încercă să aducă îmbunătățiri propriului său sistem fiscal şi
urmăreşte realizarea unor obiective la nivel național cum ar fi: 
 determinarea unui nivel invariabil şi rentabil al cotelor de impunere aplicate investitorilor
autohtoni şi străini, pentru îmbunătățirea situației economiei naționale; 
 adoptarea unui ansamblu de prelevări obligatorii care are ca scop reducerea presiunii
fiscale ce afectează salariații, respectiv şi încurajarea protecției sociale la nivel național.
Presiunea fiscală înregistrează oscilații motiv pentru care împiedică într-o oarecare
măsură stabilirea unei reforme fiscale eficiente. Aceste fluctuații au efecte şi asupra
echilibrului economiei, astfel încât fiecare fluctuație este analizată din punctul de vedere
al consecințelor noilor taxe şi impozite asupra fiscalității. 

7
 Astfel, orice companie multinațională înainte de a lua decizia de a investi pe teritoriul
unui stat efectuează o analiză amănunțită a mediului economic, a prevederilor sistemului fiscal al
statului în caz şi mai ales a măsurii în care presiunea fiscală va avea efecte asupra investiției sale.
 La nivel microeconomic, prin fiscalitate se înțelege totalitatea disponibilităților
băneşti ce sunt vărsate la bugetul statului din impozitul pe profit, taxele şi impozitele
locale, impozitul pe salarii, alte contribuții sociale (CASS, CAS, indemnizații, contribuții
pentru şomaj etc.). ,,Impozitele percepute de stat de la agenții economici se constituie, din
punctul de vedere al acestora în elemente de presiune fiscală, care este cu atât mai pronunțată cu
cât ponderea lor în valoarea adăugată realizată de agenții economici este mai mare. Presiunea
fiscală este resimțită şi amplificată şi din partea impozitelor indirecte (accize şi TVA) care, deşi
nu sunt suportate de firme, afectează volumul ieşirilor (vânzărilor) şi competitivitatea prin
intermediul prețurilor.”
Limitele presiunii fiscale nu pot fi definite clar. În ciuda tuturor încercărilor de a atinge
optimul fiscal atât din perspectiva contribuabililor cât şi a instituțiilor publice nu s-a reuşit
impunerea unor limite ale presiunii fiscale. Cu toate acestea, problematica limitelor presiunii
fiscale este abordată din punct de vedere politic, economic şi psihologic. 
a) Limitele de ordin psihologic şi politic ,,sunt impuse de reacțiile contribuabililor care
pot să opună o puternică rezistență creşterii prelevărilor obligatorii, atunci când le estimează a fi
excesive prin: evaziune, fraudă, reducerea activității productive şi chiar, în unele cazuri mişcări
de protest sau revolte”.
Având ca şi punct de referință studiile şi constatările realizate de J. Wiseman şi A.
Peacock cu privire la situația războaielor sau a altor evenimente imprevizibile putem spune că
pragul de toleranță al contribuabililor la impozite nu este fix, el înregistrând creşteri
semnificative în urma producerii unor evenimente care afectează întreaga societate pe plan social
şi politic. De altfel, anumite prelevări obligatorii par la prima vedere a fi mai suportabile, fapt
datorat „mascării” acestora prin tehnicile de impozitare indirectă, stopaj la sursă. Modul în care
prelevările obligatorii devin mai suportabile depinde în mare măsură de implicarea şi seriozitatea
acordată de instituțiile publice proiectelor de îmbunătățire a traiului populației. 
b) Limitele de ordin economic ,,țin de faptul că prelevările obligatorii pot avea ca efect
frânarea înclinației spre muncă, economii şi investiții, precum şi slăbirea spiritului
întreprinzător”.

 Dimensiunea presiunii fiscale şi efectele acesteia la nivelul bugetului consolidat din

România 

8
 În România, problema presiunii fiscale prezintă un interes atât din partea guvernului, care
doreşte un nivel mai ridicat al acesteia pentru acoperirea cheltuielilor publice, cât şi din partea
contribuabilului care doreşte reducerea nivelului presiunii fiscale. De obicei, „presiunea fiscală
națională se determină în general ca raport între suma prelevărilor obligatorii către buget
( impozite, contribuții la asigurările sociale de stat) într-o anumită perioadă de timp ( de regulă
un an) şi PIB, realizat în aceeaşi perioadă de o economie națională.” 
 Evaziunea fiscală în România şi efectele acesteia în plan economic
Ansamblul acțiunilor de evaziune fiscală sunt grupate în economia neagră (evaziune
fiscală totală) şi economia gri (evaziune fiscală parțială), ambele constituind economia subterană.
În cadrul țărilor mai dezvoltate, evaziunea fiscală este întâlnită sub mai multe forme: 
   1. O primă formă sub care se prezintă aceasta este evaziunea fiscală pe termen lung,
care se întâlneşte în momentul în care un agent economic cu o bună reputație obținută prin
rezultatele şi comportamentul său îşi declară incapacitatea de plată, încetându-şi astfel plățile
după ce şi-a transferat profitul în afara țării.
2. A doua formă, respectiv frauda pe termen scurt, se înregistrează în cazul în care o
întreprindere nou înființată depune o cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, dar după
momentul rambursării societatea îşi încheie activitatea. 
3. „Sindromul “ Phoenix”, când o firmă ce avea obligații de plată a T.V.A. se declară în
stare de faliment sau se lichidează, dar apare o firmă cu acelaşi director; 
4. Sindromul “companiilor multiple” apare în cazul în care sunt înregistrate mai multe
firme, printre care şi uniforma.”
Activitatea de combatere a evaziunii fiscale reprezintă un element central al măsurilor
fiscal - bugetare, Ministerul Finanțelor Publice lansând, la sfârşitul anului 2014 un proiect de
măsuri în acest sens. Pentru a reuşi să prevină şi combate fenomenul de evaziune fiscală este
necesar să se aibă în vedere o serie de factori, între care se înscriu: 
 Perfecționarea serviciilor de informare şi consultanță pentru contribuabili; 
 Excluderea reticențelor şi suprapunerilor de sarcini în exercitarea acțiunilor de control; 
 Perfecționarea continuă a personalului şi a codului fiscal; 
 Stabilirea cu exactitate a unor norme şi proceduri de control; 
 Relaxarea fiscalității pe cât permite politică statului. 
Considerăm că stoparea sau cel puțin diminuarea fenomenului de evaziune fiscală rămâne
în continuare un obiectiv național şi internațional. Pentru aceasta, administrațiile fiscale
specializate încearcă să-şi îmbunătățească în mod continuu acțiunile de prevenire şi combatere e
evaziunii fiscale.

9
Concluzii
10
 Presiunea fiscală existentă într-un stat trebuie să asigure un echilibru între dorința
statului, care doreşte un nivel cât mai ridicat al acesteia pentru acoperirea necesarului de resurse
financiare şi, dorința cetățeanului care urmăreşte ca nivelul presiunii fiscale să fie cât mai mic.
Nivelurile veniturilor individuale relativ reduse, însoțite de asemenea de o presiune
fiscală apăsătoare nu asigură contribuabililor posibilitatea de a economisi şi nici statului
necesarul de resurse financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. O astfel de situație pune
sub semnul întrebării consumul viitor de produse şi servicii dar în acelaşi timp şi dorința
contribuabililor de a munci. Considerăm că principalele cauze ale unei presiuni fiscale sufocante
pentru contribuabilul mediu, persoană fizică sau persoană juridică, sunt datorate următoarelor
conjuncturi:
- sistemul fiscal al României nu este unul foarte bine pus la punct, existând astfel portițe
atât pentru evaziune evaziunea fiscală licită, cât şi pentru evaziunea fiscală ilicită;
- necesitatea resurselor fiscale determină statul să practice o politică fiscală destul de
asupritoare;
- posibilitatea înregistrării unor venituri din economia subterană, sau din economia la
suprafață, care din diferite motive, cu toate că sunt identificate nu sunt incluse în sfera
veniturilor impozabile;
- măsurile întreprinse de către stat nu au fost suficiente pentru stoparea fenomenului de
contrabandă şi evaziune fiscală.

Bibliografie
11
1. Talpoş Ioan, Enache Cosmin, Universitare, Timişoara, 2001
2. Trandafir, A., Brezeanu, P. (2011), Optimalitatea politicii fiscale în România din
perspectiva curbei Laffer, Economie teoretică şi aplicată, Volumul XVIII, Nr8 (561), pp.
53-61, Bucureşti
3. Văcărel I., Bistriceanu Gh. ş.a., Finanţe Publice, Ediţia a VI – a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2008
4. www.mfinanţe.ro
5. www.taxeimpozite.ro
6. www.insse.ro

12