UNIVERSITATEA “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

SPECALIZAREA: CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

ANALIZĂ ECONOMICO-
FINANCIARĂ
PORTOFOLIU

 Teslariu Roxana Alexandra

 CIG, AN III, GRUPA 3

ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ
 CAPITOLUL 1 – OBIECTUL ȘI METODA ANALIZEI ECONOMICE
1. Arătați importanța analizei economico-financiare în managementul firmei.
Specialiștii în management afirmă că procesele de conducere nu se pot baza pe rutină și
intuiție ci pe o analiză științifică. Analiza economică constituie un instrument managerial
strategic care ajută conducerea firmei în înțelegerea trecutului și prezentului, în vederea
fundamentării viitoarelor obiective strategice de menținere și dezvoltare a firmei, într-un mediu
concurențial.

2. Definiți obiectul analizei economice.

Analiza economică cercetează activitățile din punct de vedere economic, esențialul
constituindu-l sesizarea relațiilor.
Analiza economico-financiară face parte din grupa științelor sociale. Analizei ii revine sarcina ca
prin metodele, procedeele și tehniicile pe care le utilizează să concure la descoperirea
mecanismelor factoriale, intimitatilor cauzale ale fenomenelor cercetate si pe aceasta baza sa
permita diagnosticarea starii acestora in scopul fundamentarii actiunilor de reglare si functionare
stabila si eficienta a intreprinderii in sistemul economiei de piata.

 Activitatea de productie


si comercializare
 Analiza evolutiei


costurilor
 Analiza performantelor


intreprinderii,inclusiv a
rentabilitatii acesteia
 Activitatea de productie si comercializare;
 Analiza evolutiei costurilor;
 Analiza performantelor intreprinderii,inclusiv a rentabilitatii acesteia.

3. Enumerați și explicați etapele analizei economico-financiare.

 Comparația – metodă de analiză calitativă, vizează obținerea unei abateri a indicatorului
față de valoarea de referință luată ca bază de comparație;
  Descompunerea – asigură profunzime studiului prin detalierea și separarea factorilor
determinanți, permițând localizarea cauzelor care determină abateri prin prisma factorilor
care trebuie selectați și interpretați;
 Stabilirea influenței factorilor – este determinat sistemul de legături cauzale între factori
și indicator și este cuantificată influența fiecărui factor asupra indicatorului;
 Generalizarea rezultatelor, concluziile și aprecierile asupra fenomenului studiat precum și
propuneri de măsuri ce se impun fie pentru înlăturarea cauzelor care au determinat
rezultate negative.

4. Explicați legătura care există între Analiza economică și Analiza financiară.

Între analiza economică și analiza financiară există o relație de complementaritate, parte la
întreg deoarece analiza economică precede și determină pe cea financiară care la rândul său
generează noi abordări în analiza economică.

5. Metoda substituirii valorii factorilor: importanță, semnificații, principii.

Metoda substituirii valorii factorilor este procedeul cu cea mai largă utilizare în măsurarea
influențelor factorilor, utilizat în cazul relațiilor de tip determinist, care a forma matematică de
produs sau de raport între factori. Aceasta exprimă faptul că la o variație determinată a unui
factor „X” corespunde o valoare determinată a rezultatului „Y”.
Principii:
 Așezarea factorilor în relațiile de cauzalitate, exprimate sub formă de produs sau raport:
factori cantitativi, de structură și factori calitativi;
 Substituirile se fac succesiv, începând cu factorii cantitativi, continuând cu factorul de
structură și încheind cu cei calitativi;
 Valoarea substituită se menține ca atare în operațiunile ulterioare.
 ESEU – Legătura dintre Analiza Economică și managementul firmei prin intermediul
funcției de control

Necesitatea creşterii eficienţei activităţii economice în toate ramurile economiei naţionale

determină ridicarea rolului analizei economico-financiare.
Prin cunoaşterea postfaptică, curentă şi previzională a economiei întreprinderi, a
rezervelor interne, a cauzelor care determină apariţia acestora, analiza economico-financiară
contribuie la creşterea continuă a eficiencenţei utilizării resurselor materiale şi umane ale
întreprinderii. Analiza factorială a producţiei, a productivităţii muncii, a costului unitar al
producţiei, a profitabilităţii, a calităţii producţiei, permite evidenţierea, evaluarea şi valorificarea
rezervelor privind creşterea eficenţei activităţii economice, direcţionarea eforturilor întreprinderii
spre domeniile nevalorificate suficient, dă soluţii în perfecţioarea activităţii întreprinderii.
Analiza, în general, ca procedeu de şi analiza economico-financiara, care cercetează
fenomenele economico-financiare este necesară procedeului cunoaşterii. Prin analiză se înţelege
descompunerea unui obiect sau fenomen în părţi componente. Specific procesului de analiză,
inclusiv analizei economico-financiare, este studierea realităţii, a fenomenelor şi proceselor prin
prisma cauză-efect.
Pornind de la legea cauzalităţii că aceeaşi cauză, în condiţii invariate, produce acelaşi
efect, rezultă că orice schimbare are necensarmente o cauză materială. Studierea cauzelor
fenomenelor şi proceselor economice are o deosebită importanţă în procesul cunoaşterii, atât din
punct de vedere ontologic, cât şi gnoseologic şi logico-metodologic.
Studierea realităţii prin prisma cauzelor care determină modificarea ei şi efectelor
acestora se pot evidenţia: corelaţii dintre structura materiei şi structura cauzală, corelaţii dintre
structura externă şi internă a fenomenelor şi proceselor, corelaţii dintre structura cauzală şi
structura spaţio-temporală.
 Toate acestea demonstrează că prin cunoaşterea cauzalităţii şi corelaţiilor acesteia se
pătrunde în esenţa fenomenelor din natură şi societate. Prin cercetarea în timp şi spaţiu a cauzelor
şi efectelor naturii şi societăţii se pot descoperii cauze cu o anumită stabilitate, frecvenţă,
permanenţă descoperind astfel de legi statistice, economice, care sunt utile desfăşurării eficiente
a activităţii economice. Rezultă deci, că analiza economico-financiară, ca manifestare specifică a
analizei, în general, este necesară şi utilă procesului cunoaşterii esenţei fenomenelor, descoperirii
legităţilor din economie.
Analiza economico-financiară este necesară managementului firmelor, ea descoperind
esenţa fenomenelor şi proceselor economice, cauzele modificării lor, fiind în măsură să elaboreze
soluţii de prevenire şi înlăturare a cauzelor cu acţiune negativă şi să creeze condiţii pentru
cauzele cu efecte pozitive, dorite de conducerea întreprinderilor.
Procesul de conducere reprezintă o activitate unitară, complexă, continuă, a cărui atribute
se intercondiţionează reciproc în cadrul unui sistem. Activitatea de conducere a oricărui sistem
include rezolvarea raportului cauză-efect, particularitate specifică analizei economice şi
financiară. Cunoaşterea cauzelor apariţiei fenomenelor şi proceselor economice înseamnă
descoperirea esenţei conţinutului acestora. Descoperirea structurii şi esenţei fenomenelor
economice are o mare importanţă pentru procesul cunoaşterii, pentru activitatea de conducere.
De unde rezultă că, analiza economico-financiară reprezintă o necesitate pentru activitatea de
conducere, pentru ridicarea continuă a eficenţei economice a acestuia.
Analiza economică şi financiară contribue la realizarea funcţilor de conducere a
întreprinderii, confirmând rolul important al analizei în procesul managerial. Funcţia de control-
reglare reprezintă procesul de verificare şi măsurare a rezultatelor calitative şi cantitative în
comparaţie cu nivelul prevăzut şi elaborarea de soluţii pentru reglarea activităţii întreprinderii.
Procesul de control-reglare a activităţii economice a întreprinderii se bazează pe
procedeele analizei economice-financiare, care permit evidenţierea abaterii fenomenelor
economice, cauzele şi consecinţele acestor abateri stabilirea responsabilităţilor acestor deficienţe,
rezervele interne existente în economia întreprinderii precum şi măsuri devalorificare ale
acestora. Însăşi tematica controlului include şi obiective ale analizei economico-financiare:
producţia, factorii de producţie, costul producţiei, rentabilitatea, situaţia financiară a
întreprinderilor.
Creşterea eficienţei analizei economice şi a controlului presupune: apropierea analizei de
locul şi momentul desfăşurării fenomenelor economice, orientarea spre obiectivele cheie din
activitatea economică, utilizarea metodelor statitico-matematice şi a mijloacelor informatice în
prelucrarea informaţiilor economice, aplicarea unor metode în conducerea întreprinderilor. Din
cele prezentate rezultă că între funcţile conducerii există o strânsă interdependenţă, iar
contribuţia analizei economico-financiare la realizarea funţiilor conducerii, evidenţiează rolul
acesteia în procesul conducerii întreprinderii.
CAPITOLUL 2 – ANALIZA ACTIVITĂȚII DE PRODUCȚIE ȘI COMERCIALIZARE

1. Sistemul indicatorilor valorici utilizați pentru caracterizarea activității de producție și

comercializare.
 Producția marfă fabricată (Qf) – exprimă valoarea bunurilor fabricate, a lucrărilor
executate și serviciilor prestate într-o perioadă de timp;
 Cifra de afaceri (Ca) – considerat indicatorul cel mai reprezentativ pentru exprimarea
volumului activității, calculat prin însumarea veniturilor din livrări de bunuri,
executarea de lucrări într-o perioadă determinată, evaluate în preț de vânzare;
 Producția exercițiului sau producția globală (Qe) – dimensionează întreaga activitate
de producție a întreprinderii într-o perioadă de timp și cuprinde ceea ce entitatea a
fabricat și vândut;
 Valoarea adăugată (Va) – plusul de valoare obținut din activitatea tehnico-productivă
a entității, prin valorificarea resurselor sale materiale, umane și financiare.

2. Implicațiile calității în procesele interne ale întreprinderii.

Calitatea unui produs reprezintă ansamblul caracteristicilor care îi conferă aptitudinea de a
satisface nevoi exprimare sau implicite.
Componentele calității se regăsesc în:
 Calitatea concepției: activitățile de marketing și proiectare;
 Calitatea fabricației: aprovizionarea cu materii prime și materiale, de planificarea
producției și execuția propriu-zisă;
 Calitatea livrată: include activitățile de inspecție, încercare, măsurare, ambalare,
depozitare, vânzare;
  Calitatea de exploatare, măsura în care produsul satisface cerințele pentru care a fost
proiectat, pe durata întregului său ciclu de viață.

3. Valențe manageriale ale Ca.

 Reprezintă valoarea și volumul afacerilor realizate de firmă prin exercitarea curentă a
activității sale;
 Dă dimensiune pieței firmei, exprimând capacitatea efectivă a pieței, utilă îndeseobi în
studiile de marketing și în strategiile de dezvoltare ale firmei;
 Stă la baza calcului unor importanți indicatori de eficiență constituind în același timp un
element esențial în relația cost-volum de activitate-profit și în determinarea pragului de
rentabilitate.

4. Semnificația analizei în structura Ca.

Dată fiind importanța cifrei de afaceri ca indicator de volum al activității dar și de rezultate
(având în vedere că însumează veniturile din exploatare) evoluția sa trebuie urmărită pe mai
mulți ani, pe total și pe elemente componente, evidențiind astfel tendința în viitorul apropiat dar
și factorii, interni sau externi, care-și pun amprenta asupra evoluției cifrei de afaceri. Examinarea
cifrei de afaceri pe mai multe exerciții permite stabilirea tendinței activității firmei: creștere
puternică su slabă, stabilitate, regresie lentă sau rapidă.

5. Explicați corelația dintre volumul producției și strategiile de preț în evoluția cifrei de

afaceri.
Într-o economie concurențială, prețul este un instrument strategic deosebit de flexibil, care
permite orientarea întregii activități într-o manieră profitabilă firmei.
Implicațiile prețului asupra rezultatului firmei vor fi:
 La nivelul rentabilității permite: oprimizarea rentabilității exploatării, optimizarea
rentabilității capitalului investit;
 La nivelul vânzărilor permite: atingerea și menținerea unei cote părți din piață, atingerea
și menținerea unui coeficient de ocupare a pieței, maximizarea cifrei de afaceri;
 La nivelul imaginii firmei pe piață permite: definirea și menținerea firmei și a produselor
sale pe piață.
Interpretarea acțiunii celor doi factori trebuie făcută cu multă flexibilitate. Astfel, creșterea
cifrei de afaceri poate fi atinsă matematic, prin creșterea celor doi factori direcți: cantitate și preț.

6. Explicați legătura dintre Cifra de afaceri, potențialul uman și fondul de timp de muncă.
Dependența cifrei de afaceri de resursa umană:
n

g i  wi
Ca  Np  W  L  s  W  L  s  i 1
100

Dependența cifrei de afaceri de factorul timp:

Ca  Np  W  Np  z  wz  Tz  h  wh
 7. Explicați legătura dintre Cifra de afaceri și activele fixe, activele aflate în patrimoniul
firmei.
Mărimea cifrei de afaceri se dimensionează în funcţie de capacitatea de producţie, de
resursele disponibile şi, mai ales, ţinând seama de cerere. Relaţia dintre cifra de afaceri şi
cerere permite să se determine condiţiile care îi pot asigura valoarea maximă, care constituie
la rândul ei condiţia principală de maximizare a profitului.

ESEU – METODA ABC ÎN ANALIZA STRUCTURII CIFREI DE AFACERI

Esența metodei ABC este dată de principiul potrivit căruia repartizarea cât mai reală a
cheltuielilor indirecte pe purtători de cheltuială conduce. În fnal, la determinarea cu exactitate a
costului produselor.
Aplicarea metodei ABC pentru gestiunea partenerilor comerciali a condus la segmentarea
clientelei în trei categorii:
 Categoria A: 10% dintre clienți contribuie cu 60% la cifra de afaceri a firmei;
 Categoria B: 30% dintre clienți contribuie cu 30% la cifra de afaceri a firmei;
 Categoria C: 60% dintre clienți contribuie cu 10% la cifra de afaceri a firmei.
Realizarea unei astfel de segmentări a cifrei de afaceri pe tipuri de clienți permite stabilirea
unor concluzii utile în fundamentarea deciziilor privind volumul activității cu implicații privind
securitatea și rentabilitate firmei. Categoria A are o contribuție semnificativă la rentabilitatea
firmei, implicând însă și riscuri pe măsură, deoarece incapacitatea de a-și onora contractele a
unui client din această categorie va afecta considerabil situația financiară a firmei.
Categoria B asigură cel mai mare grad de stabilitate și constituie un risc moderat pentru
întreprindere.
Categoria C se caracterizează prin rentabilitate scăzută, dar și prin riscuri reduse, intrarea în
incapacitate de plată a unui client din această categorie neafectând în mod semnificativ cifra de
faceri.
Metoda de calculaţie ABC îşi are originile în studiile de specialitate şi experienţele firmelor
din Statele Unite ale Americii din anii ‘60-‘70. Ulterior, metoda de calculaţie s-a perfecţionat,
fără afectarea conceptului iniţial. Pe durata anilor ’70-‘ 80, Robin Cooper şi alţi cercetători
americani (Kaplan, Porter, Miller) şi fancezi (Mevellec, Lebas, Lorino) dezvoltă metoda ABC în
varianta actuală.
 Metoda ABC a apărut ca răspuns la influenţa progresului tehnic şi apariţiei sistemelor de
automatizări şi calculatoare. Aceasta arată, în principiu, că analiza lanţurilor cauzale trebuie să
coreleze produselor activităţile destinate exteriorului unei entităţi. Entitățile sunt susținute de
guvern în dezvoltarea competitivă și realizarea produselor/ serviciilor pe piață, unde guvernul are
sarcina de a monitoriza și de a interveni în mod justificat în opțiunile private pentru a preveni
„eșecuri ale pieţei” și de a asigura o funcţionare normal a pieței, ceea ce va mări credibilitatea și
interesul cetățenilor în alocare eficientă a resurselor. În acest caz guvernul aplică noi metode de
analiza cost-beneficiu a investițiilor pe programe/proiecte înaintate spre reformarea și
dezvoltarea economica a statului. În acest scop utilizarea metodei ABC garantează analiza
tuturor costuri şi beneficii ale societăţii luate ca un întreg.
Prin această metodă se face o analiză cost-beneficiu social atât ex ante ex post, şi in medias
res, prin urmare:ex ante-selectarea celui mai eficient proiect social la sursele alocate în caz
contrar se refuză din start. Aflarea valorii unui proiect presupune slaba estimare și incertitudinea
mare a beneficiilor costurilor viitoare; in medias res-resursele deja alocate sunt mai mici decît
cele planificate, va duce la redicționarea proiectului sau continuarea lui cu anumite ajustări, unde
se va face o estimare mai bună pentru a reduce incertitudinea. resursele ex post - resursele deja
alocate sunt mici decît cele planificate în acest context se va face o estimare detaliată pentru
omiterea incertitudinii, doar că poate să apară unele erori. Astfel utilizînd metoda ABC va
asigura alegerea celor mai eficiente proiecte/programe din punct de vedere al costurilor sau va
oferi explicații în cazul în care n-au fost selecționate. Argumentele care vin în sprijinul metodei
de calculaţie a costurilor ABC sunt bazate în general pe calitatea superioară a informaţiilor
generate în comparaţie cu cele ale metodelor de calculaţie tardiţionale. Conform teoriei
optimizării informaţiei economice, cea mai bună informaţie este legată de cea mai bună decizie
luată, iar cea mai bună decizie luată garantează creșterea valoarea economică a statului.
Prin metoda ABC se urmăreşte o creştere a gradului de cunoaştere a proceselor desfăşurate în
cadrul entităților prin detalierea acestora pe activităţi, considerate generatoare de costuri şi
delegarea deciziei, către populație de la nivelul inferior al piramidei ierarhice, cunoscători în
detaliu ai fiecărei operaţiuni specifice. Din acest motiv ei pot lua decizia cea mai bună pe baza
informaţiei rezultate din activitatea curentă, iar o succesiunea de decizii corecte poate genera
creştere economică. Aplicarea acestei metode duce practic la schimbarea mentaliăţii populației
prin creşterea responsabilităţilor şi a puterii de decizie.
 REZOLVARE EXERCIȚIU CAPITOLUL 2

Utilizând datele din tab. 1, curs introductiv, în condiţiile în care numărul mediu de zile
lucrate/persoană/an ar evolua de la 285 zile în perioada „0” la 273 zile în perioada „1”, să se
efectueze analiza pe factori de influenţă a Cifrei de afaceri pentru modelul factorial:
Ca = Np × Ẃ = Np × z × wz

Abatere Indice de Abatere

EXPLICAȚII 0 1
absolută evoluție relativă
Cifra de afaceri
(Ca) (lei) 4.320 5.400 + 1.080 125% + 25%
Număr de angajați
(Np) (pers) 30 38 +8 126,66% + 26,66%
Productivitatea
medie anuală a
muncii (W) 144 142,1 -1,9 98,68% -1,32%
(lei/pers) [Ca/Np]
Număr zile
lucrate/persoană/an 285 273 -12 95,79% -4,21%
(z)
Productivitatea
zilnică (Wz) [W/z] 0,51 0,52 + 0,01 101,96% + 1,96%
Abaterea absolută:
∆Ca = Ca1-Ca0 = 5.400-4.320 = + 1.080 mii lei
În care:
1. Influența modificării numărului de angajați (Np1-Np0) (asupra Ca)
∆ Ca (Np) = Np1 × W0 – Np0 × W0 = 38 × 144 – 4.320 = 5.472 – 4.320 = + 1.152 mii lei

2. Influența modificării productivității muncii (W) (W1-W0) (asupra Ca)

∆Ca (W) = Np1 × W1 – Np1 × W0 = 5.400 – 5.472 = - 72 mii lei

Ca = cifra de afaceri recalculată, în condițiile în care personalul este cel din perioada curentă
(1), iar productivitatea este din baza de comparație (0), dar pe treapta a 2-a, W = z × Wz,
vom avea așadar, pe treapta a 2-a de analiză, următoarele influențe:

2.1 Influența modificării numărului de zile lucrate/pers/an (z) asupra Ca

∆Ca (z) = Np1 × z1 × Wz0 – Np1 × z0 × Wz0 = 38 × 273 × 0,51 – CaR = 5.290,74 – 5.472 =
-181,26 mii lei

2.2 Influența modificării productivității zilnice (Wz) (Wz1-Wz0)

∆ Ca (Wz) = Np1 × z1 × Wz1 – Np1 × z1 × Wz0 = 5.400 – 5.290,74 = +109,26

Abaterea totală trebuie să fie egală cu suma influențelor:

∆Ca = ∆Ca (Np) + ∆Ca (W) = ∆Ca (Np) + [∆Ca (z) + ∆Ca (Wz)] = 1.152 – 72 = 1.152 + (-
181,26 + 109,26) = +1.080 mii lei
 CAPITOLUL 3 – ANALIZA RESURSELOR ÎNTREPRINDERII

1. Explicați forța de muncă ca sursă de avantaj strategic durabil.

Performanțele întreprinderii, forța și capacitatea acesteia de a răspunde la cerințele și reacțiile
pieței, sunt dependente și de gradul de asigurare cu resursa umană, precum și de eficacitatea
folosirii lor. Factorul uman reprezintă coordonata esențială a dimensiunii și mai ales a calității
activității.
Având în vedere importanța pe care o prezintă asigurarea societății comerciale cu forța de
muncă pentru buna desfășurare a proceselor economice specifice, analiza se referă la următoarele
probleme mai importante:
 Asigurarea firmei cu personal, pe total și pe categorii, stabilitatea personalului;
 Asigurarea firmei cu personal calificat.

2. Arătați premisele teoretice și practice ale realizării performanțelor întreprinderilor prin

intermediul resursei umane.
Încadrarea firmei cu personal conform nevoilor constituite, teoretic, premisa realizării
performanțelor proiectate: practic, realizarea acestor performanțe depinde de structura, calitatea
și modul de folosire a personalului.

3. Arătați complexitatea activității de determinare a necesarului de personal.

Determinarea necesarului de personal este o activitate complexă în cadrul managementului
strategic a resurselor umane, responsabilii de personal trebuind să anticipeze, cât mai bine posibil
necesarul de resurse umane la orizontul câtorva ani, să fie capabili să ajusteze în permanență
potențialul de forță de muncă la necesitățile de lucru.
 4. Cum se determină, tehnic necesarul de personal?
Organizațiile au posibilitatea utilizării a diverse tehnici de determinare a necesarului de
personal, cu diferite grade de complexitate: estimările manageriale, previziunile formale realizate
de experți, analiza tendințelor, analiza bugetelor și a planurilor organizaționale, observarea și
analiza demografică, previziunea necesarului de resurse umane, pe baza productivității.

5. Ce mesaj transmite către exteriorul firmei evoluția în creștere sau în scădere a numărului
de personal?
Creșterea personalului este o consecință a faptului că firmele și-au majorat capacitățile de
producție și are efecte pozitive atâta timp cât nu este afectat randamentul resurselor umane.
Scăderea în dinamică, a numărului de salariați se apreciază diferit în funcție de cauzele care au
generat-o. Dacă această scădere este consecința unei politici defectuoase de recrutare și asigurare
cu personal, situația se apreciază negativ, deoarece conduce la deteriorarea performanțelor și a
imaginii firmei pe piață.

6. Arătați importanța asigurării firmei cu personal calificat.

Modul de asigurare a firmei cu personalul constituie obiect al analizei deoarece realizarea
obiectivelor propuse în condiții de eficiență este condiționată de asigurarea cu personal ca număr
și pe categorii. Calitatea forței de muncă, dată de calificarea și cantitatea de informații pe care
fiecare angajat o duce în societate, se constituie în sursa principală de generare a performanțelor
acestei societăți pe piață.

7. Explicați efectele nivelului de calificare a personalului în politicile de personal ale firmei

și în creșterea productivității muncii.
Nivelul ridicat de calificare al forței de muncă este considerat unul din punctele forte al
oricărui diagnostic privind personalul, impus de complexitatea activității economice și de faptul
că creșterea exigenței consumatorilor în privința calității mărfurilor, modificările rapide ale
tehnologiei, ale sistemului de gestiune și de management necesită actualizarea și perfecționarea
permanentă a cunoștințelor.

8. Arătați importanța factorului timp în gestiunea personalului și creșterea productivității

muncii.
Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul îl folosește pentru îndeplinirea
sarcinilor de muncă. Managementul timpului presupune că, pentru fiecare individ, să se aloce
secvențe de timp, riguros calculate, pentru fiecare activitate ce trebuie desfășurată (planificarea),
să se facă toate eforturile posibile pentru a le respecta (organizarea) și să se evalueze, în mod
regulat, rezultatele obținute (controlul).
Folosirea timpului de muncă este privită sub aspect cantitativ, al utilizării unităților de timp,
și calitativ, al economisirii timpului cheltuit pentru realizarea unui produs.

9. Avantajele și dezavantajele fluctuației forței de muncă.

Avantaje:
 Stimulează recrutarea de personal „proaspăt”;
 Permite organizației să se debaraseze mai ușor de unii angajați atunci când sunt
planificate disponibilizări de personal;
 Deschide căi de promovare pentru angajații vechi în serviciu;
  Introduce un element de „autoselecție” în rândul noilor angajați, ceea ce poate să prevină
eventualele concedieri.
Dezavantaje:
 Costuri suplimentare impuse de recrutarea personalului de înlocuire;
 Întreruperea producției de bunuri sau servicii provocată de angajații care pleacă;
 Costuri suplimentare de instruire profesională;
 Eventualele dificultăți în atragerea de noi angajați.

10. Prin ce elemente absenteismul afectează performanța întreprinderii?

Cauzele folosirii incomplete a timpului (generic numit absenteism), cu consecințe negative
asupra eficienței economice, poate fi generat de cauze atât justificate (boală, accidente de muncă,
maternitate, evenimente familiale, obligații sociale, cauze economice: șomaj tehnic) dar și
nejustificate (absențe nemotivate, concedii fără plată, învoiri etc.).

11. Productivitatea muncii, concept, semnificații.

Productivitatea muncii este considerată unul dintre indicatorii calitativi ai activității și
exprimă eficiența cu care este cheltuită o anumită cantitate de muncă în activitățile economice.
Productivitatea muncii se determină astfel prin raportarea efectelor obținute: valoarea producției
exercițiului (Qe), valoarea adăugată (Va), producția obținută destinată livrării (Qf), cifra de
afaceri (Ca) la efortul făcut: nr. de lucrători folosit (Np) sau timpul de lucru utilizat (T-zile sau
ore) și exprimă valoarea realizată de un lucrător în unitatea de timp.

12. Numiți și explicați un indicator al întreprinderii, din perspectiva personalului, în raport cu

piața forței de muncă.
Structura activelor imobilizate pune în evidență ponderea categoriilor de imobilizări
necorporale, a categoriilor de imobilizări corporale și a imobilizărilor financiare. Indicatorul
utilizat „Coeficientul de structură” pe categorii de mijloace fixe, definește ponderea fiecărei
grupe, subgrupe, clase și subclase de mijloace fixe în structura acestora.
Starea activelor imobilizate se realizează cu ajutorul indicatorilor:
 Coeficientul de reînnoire;
 Coeficientul de uzură;
 Coeficientul de modernizare.

13. Explicați semnificația conceptului de „randament al factorilor de producție” și arătați

indicatorii ce caracterizează randamentul resurselor umane și materiale.
Productivitatea muncii înregistrează valori diferite pe tipuri de activitate, pe structuri
organizatorice, pe grupe de produse, știind că acestea se dobândesc între ele prin volum, preț
unitar și cantitatea de muncă necesară pe realizarea lor.

14. Căi de creștere a productivității muncii.

Rezerva de creștere a productivității muncii se structurează astfel:
 Rezerve legate de promovarea progresului tehnic și organizarea producției și a muncii;
 Rezerve legate de promovarea managementului performant în fundamentarea atât a
necesarului de personal cât și a nivelului productivității;
 Rezerve legate de acțiunea factorilor bio-psiho-sociali;
 Rezerve legate de factorii cu acțiune indirectă.
 15. Ce se înțelege prin management performant în gestiunea personalului?
Sarcina managementului în utilizarea resursei umane este aceea de a face oamenii capabili
alăturării performanței, să facă eficace punctele tari și nerelevante slăbiciunile lor. Acest lucru
impun întreprinderii stabilirea unor obiective clare privind atât performanța socială, cât și
performanța umană.

16. Explicați acțiunea factorilor bio-psiho-sociali în creșterea eficienței utilizării

personalului.
Factorii legați de însușirile individuale ale salariaților: factori biologici, psihologici, sociali,
fac ca selecționarea și repartizarea personalului să se bazeze pe o apreciere specială a
deosebirilor individuale, care influențează hotărâtor exercitarea profesiei și rezultatele obținute.

17. Faceți diferența între importanța celor două categorii de resurse: umane și materiale în
desfășurarea activității întreprinderii.
Resursele materiale reprezintă componentele fizice ale capitalului unei întreprinderi şi au în
componenţa lor:
 activul fix, imobilizat: clădirile, utilajele şi echipamentele de producţie;
 activ circulant: materiile prime şi materialele, resursele energetice.
Principalele aspecte urmărite în analiza resurselor se referă la:
 asigurarea întreprinderii cu resurse;
 utilizarea resurselor;
 eficienţa utilizării resurselor.

18. Delimitați categorii de resurse materiale.

Resursele materiale reprezintă componentele fizice ale capitalului unei întreprinderi și au în
componența lor:
 Activul fix, imobilizat: clădiri, utilajele și echipamentele de producție;
 Activ circulant: materiile prime și materialele, resursele enregetice.

19. Explicați importanța urmăririi în dinamică a evoluției resurselor materiale.

Dinamica activelor imobilizate trebuie analizată pe baza valorii de inventar, cât și a valorii
medii anuale, fiind direct legate de investițiile din cursul exercițiului.

20. Enumerați și explicați indicatorii utilizați în caracterizarea stării mijloacelor fixe

(imobilizărilor corporale).
a. Coeficientul de reînnoire, care exprimă raportul dintre activele imobilizate intrate prin
investiții și valoarea totală a acestora. Acest indicator permite estimarea importanței
programului de investiții în raport cu capacitățile existente.
b. Coeficientul de uzură: evoluția acestei rate exprimă politica de investiții a firmei:
„îmbătrânirea” activelor imobilizate (creșterea ratei), menținerea stării lor (stabilitatea
ratei), respectiv „întinerirea” mijloacelor disponibile (diminuarea ratei);
c. Coeficientul de modernizare, care reprezintă ponderea în totalul activelor imobilizate a
celor modernizate.

21. Explicați indicatorii de măsurare a eficienței utilizării mijloacelor fixe.

 Pentru caracterizarea eficienței activelor imobilizate se utilizează un sistem de indicatori care
compară producția (Q) sau profitul (P) cu valoarea activelor imobilizate:
a. Valoarea producției (profitului) la 1.000 lei active imobilizate (Ai);
b. Eficiența imobilizărilor corporale care este condiționată de existența unor decalaje între
ritmurile de creștere a indicatorilor.

22. Explicați existența stocurilor de materii prime și materiale în derularea activităților

firmei.
Analiza stocurilor de materiale constituie o componentă de bază a analizei gestiunii
resurselor materiale. În cadrul unei unități patrimoniale, analiza stocurilor de materiale vizează
mai multe aspecte. O primă problemă se referă la evoluția stocurilor comparativ cu cifra de
afaceri. Un al doilea aspect în analiza stocurilor se referă la evoluția lor față de un nivel
considerat al acestora (stoc normat, mediu, maxim sau orice altă categorie). De aceea, fiecare
unitate patrimonială trebuie să-și stabilească limita stocurilor și șă urmărească respectarea
acesteia.

23. Arătați factorii ce influențează mărimea stocurilor de materiale.

Optimizarea mărimii stocurilor trebuie să se facă ţinând cont de următoarele criterii:
 constituirea unor stocuri, în volumul şi structura care să asigure desfăşurarea
continuă a procesului de producţie în ritmurile şi proporţiile stabilite, în condiţiile
folosirii complete şi intensive a capacităţilor de producţie, utilizării judicioase a
resurselor materiale, sporirii continue a profitului întreprinderii;
 adaptarea operativă a volumului şi structurii stocurilor la modificările intervenite
în structura producţiei şi consumului, în tehnologiile de fabricaţie, în asimilarea
de noi materiale cu caracteristici superioare, în îmbunătăţirea continuă a calităţii
produselor;
 asigurarea unui volum al stocurilor, astfel încât să se realizeze un raport optim
între nivelul stocurilor de materiale, costurile stocării şi dinamica profitului;
 dimensiunea stocurilor şi perioada lor de asigurare să permită accelerarea vitezei
de rotaţie a activelor circulante materiale, readucerea în circuitul economic a
stocurilor cu mişcare lentă sau fără mişcare, eliminarea stocurilor care nu sunt
necesare, a pierderilor şi degradărilor în timpul depozitării şi stocării;
 întregul proces de stocare să fie susceptibil la îmbunătăţirile aduse de
perfecţionarea continuă a procesului de aprovizionare;
 creşterea continuă a eficienţei economice şi a gestiunii stocurilor prin reducerea
cheltuielilor materiale.

24. Sistemul de indicatori utilizați în caracterizarea eficienței utilizării resurselor materiale

circulante.
În analiza utilizării resurselor materiale se foloseste indicatorul - consumul specific de
material sau norma de consum care reflectă cantitatea maximă de materii prime, materiale,
combustibil, energie etc. ce se poate consuma pentru fabricarea unei unităţi de produs sau pentru
executarea unei lucrări în anumite condiţii de producţie - particularităţile constructive şi
tehnologice ale produselor etc.
Norma de consum este formată din:
 consumul net sau util de materiale (Cn);
  pierderi datorate procesului tehnologic (Pt);
 pierderi netehnologice (Pnt);
 materiale refolosibile rezultate în procesul tehnologic (Mrt)
 materiale refolosibile rezultate în afara procesului tehnologic (Mrat).

EXERCIȚIU

Analiza personalului şi a productivităţii muncii, în dinamică şi pe factori de influenţă, pe

baza datelor prezentate în modelul de subiect de examen

Nr. Valori ale perioadei Abatere Indici de Rata de

crt. Indicatori absolută evoluție evoluție
0 1 1-0 (1/0)(100 IR-100
1. Volumul fizic al producţiei vândute
(qv)(buc) total, din care: ………. …… ...... ...... ......
- A 2300 … -200 91,20 -8,69
- B 1500 2100 90 106 6
1590
Preţ de vânzare unitar/produs (pv) …….. ........ .... ...... .....
2. (lei/buc) 18 18 0 100 0
- A 35 38,5 3,5 110 10
- B

3. Cost de producţie unitar/produs

(cp)(lei/buc) …….. …….. ...... ..... ......
- A 15 16 1 106,66 6,66
- B 28 30,5 2,5 108,92 8,92

4. Număr de personal (Np), total din 37 32 69 86,48 -13,52

care: 23 18 -5 78,26 -21,74
- A 14 14 0 100 0
- B

5. Nr. mediu de zile lucrate/pers/an 235 232 -3 98,72 -1,28

(z)
 CAPITOLUL 4 – ANALIZA CHELTUIELILOR ȘI COSTURILOR ÎNTREPRINDERII

1. Explicați diferența dintre cheltuieli și costuri și arătați în cadrul cărui circuit al

contabilității este evidențiat fiecare.
Cheltuielile sunt definite ca fiind expresia valorică a consumului de mijloace bănești efectuat
pentru organizarea și desfășurarea unei activități economice, pentru satisfacerea necesităților de
consum productiv sau neproductiv ale acesteia. Informația este construită prin intermediul
contabilității financiare și are caracter genral și public.
Costul reprezintă expresia valorică a unui consum de factori (resurse) efectuat pentru
obținerea unui bun, produs, serviciu, activitate, a căror realizare pe piață aduc venit. Modalitatea
de construcție a indicatorului se include în sfera informațiilor confidențiale, procurate prin
intermediul contabilității interne sau de gestiune, care ulterior sunt translatate în contabilitatea
generală.

2. Arătați necesitatea analizei cheltuielilor.

Necesitatea analizei cheltuielilor (costurilor), în vederea minimizării lor, decurge din faptul
că în funcție de prețul negociat cu cumpărătorii, pe de o parte, și în funcție de costul de
producție, pe de altă parte, profitul va fi mai mare sau mai mic.

3. Enumerați și detaliați cel puțin două criterii de clasificare a cheltuielilor, cu importanță

majoră în managementul firmei.
a. După modul de înregistrare în contabilitate, cheltuielile sunt:
 - Încorporabile – corespund unor consumuri normale și sunt înregistrate atât în
contabilitatea financiară cât și în contabilitatea de gestiune;
- Neîcorporabile – nu corespund unor consumuri normale, astfel că ele sunt înregistrate
numai în contabilitatea financiară;
- Supletive – sunt înregistrate doar în contabilitatea de gestiune.
b. În funcție de modul de repartizare pe purtători cheltuielile se împart în:
- Cheltuieli directe – pot fi individualizate și atribuite în mod direct unui produs sau unei
activități consumatoare de resurse;
- Cheltuieli indirecte – sunt delimitate pe produs sau activitate în mod indirect, printr-un
procedeu de repartizare, funcție de nivelul utilizării capacității de producție.

4. Ce semnificație are raționalitatea pentru un întreprinzător din perspectiva utilizării

resurselor?
Orice întreprinzător (considerat rațional, care ținând seama de resursele pe care le deține , ia
decizia de a produce acea marfă care-I permite cea mai bună valorificare a acestora) știe că
pentru a-și maximiza profitul este necesar fie să minimizeze costurile totale cu care obține un
anumit nivel al producției, fie să maximizeze producția care se poate obține (și vinde) cu un nivel
dat al costurilor. Va trebui optimizat așadar, volumul (qf) și structura producției (gi) dar și
consumul de resurse, astfel încât costurile aferente să fie minime pentru o rentabilitate maximă.

5. Care sunt mărimile considerate normale în teoria și practica economică, ce vor constitui
bază de raportare pentru realizările fiecărei perioade?
Sunt considerate normale în teoria și practica economică următoarele mărimi:
 Standardele de cheltuieli, stabilite pe baza tehnologiilor de fabricație, care asigură
obținerea produselor la parametrii proiectați;
 Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor înregistrate în ramura de activitate respectivă;
 Nivelul planificat/bugetat al costurilor, care să fie în permanență adaptat condițiilor
concrete în care au loc procesele economico-productive.

6. Motivați alegerea în analiza cheltuielilor a corespondenței venituri-cheltuieli.

În analiză, alături de dinamica cheltuielilor este urmărită și eficiența lor, în corespondență cu
veniturile pe care le generează. Dacă se urmărește corelația între venituri și cheltuieli se constată
însă că nu toate cheltuielile generează venituri: numai cheltuielile de exploatare se corelează
direct cu veniturile de exploatare. Cheltuielile financiare nu au ca rezultat obținerea de venituri
financiare, însă unele dintre ele, cum sunt cele cu dobânzile plătite pentru creditele primite
trebuie corelate cu veniturile din exploatare, în vederea evaluării riscului financiar.

7. Definiți indicatorul reprezentativ pentru urmărirea eficienței cheltuielilor.

Indicatorul reprezentativ pentru urmărirea eficienței cheltuielilor, este Rata medie a
cheltuielilor sau cum se mai întâlnește în literatura de specialitate: rata medie de eficiență a
cheltuielilor, cheltuieli la 1.000 lei venituri (cifra de afaceri), oglindind, indiferent de denumirea
aleasă, consumul de resurse și eficiența acestuia.

8. Enumerați factorii care influențează mărimea indicatorului de eficiență a cheltuielilor și

construiți câteva modele factoriale ce definesc acest indicator?
 Pentru ca activitatea întreprinderii să fie eficientă Rch < 100/1.000 lei și este consecința
corelației ICht < IVtt (efortul crește cu mai mult decât efectul). Diferența 1.000/100 – Rch
reprezintă rezultatul obținut (profit sau pierdere) la 1.000/100 lei venituri sau cifră de afaceri
(rata rentabilității).

9. Arătați condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca activitatea întreprinderii să fie

considerată eficientă din perspectiva evoluției cheltuielilor.
Indiferent de modalitatea de grupare a cheltuielilor sau de calcul a indicatorului de eficiență,
metodologia de analiză vizează:
a. Caracterizarea situației la un moment dat, în raport cu anumite criterii, ceea ce presupune:
- Analiza evoluției (dinamicii) față de o bază de referință;
- Analiza structurală.
b. Evaluarea tendințelor în fucție de factorii specifici care le generează, fapt ce presupune
construirea de modele corespunzătoare și efectuarea analizei factoriale.

10. Arătați (în model factorial) și explicață influența pe care o au următoarele elemente:
structura populației (fabricate sau vândute), prețurile de vânzare, costurile unitare de
producție, asupra eficienței cheltuielilor.
a. Structura producției (fabricate sau vândute) are o influență evidentă în evoluția
cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri prin faptul că produsele au costuri unitare și
prețuri de vânzare diferite și o contribuție diferită în realizarea vânzărilor.
b. Prețurile de vânzare au o influență invers proporțională asupra indicatorului prin situarea
la numitorul relației de calcul ceea ce face ca orice creștere a prețurilor să determine o
reducere a indicatorului și invers.
c. Costurile unitare de producție au o influență de același sens asupra indicatorului,
creșterea lor determinând, evident, creșterea cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri.

11. Arătați legătura existentă între indicatorul de eficiență a cheltuielilor și rata rentabilității.
Creșterea cheltuielilor într-un ritm mai mare decât cel al veniturilor (cifrei de afaceri)
determină creșterea indicatorului RCh, deci mai mulți lei cheltuiți la 100 lei obținuți din vânzare
și prin asta reducerea rentabilității (prin reducerea ratei rentabilității). Atunci când în condiții de
creștere a profitului, ICa<ICh, rata rentabilității va avea valori în scădere iar rate medie a
cheltuielilor va avela valori în creștere cu exact diferența dintre 100 și rata rentabilității, acestea
constituie semnale de alarmă asupra faptului că deși întreprinderea înregistrează rezultate
pozitive, în creștere, randamentul utilizării factorilor este în scădere, întreprinderea situându-se în
zona numită „a randamentelor descrescătoare”.

12. Arătați importanța strategică a delimitării cheltuielilor în variabile și fixe.

Cheltuielile de exploatare, în funcție de comportamentul față de volumul de activitate se
împart în:
 Cheltuieli variabile;
 Cheltuieli fixe.
Cheltuielile variabile reprezintă acea componentă a cheltuielilor de exploatare dependentă de
volumul fizic de activitate și de structura acesteia fiind consecința deciziei de exploatare a
întreprinderii. Ele își modifică volumul corespunzător și în același sens cu modificarea
volumului fizic al populației, consecința acestui comportament fiind apariția și dispariția lor
odată cu activitățile care le determină.
Cheltuielile fixe reprezintă acea parte a cheltuielilor care nu depind de volumul de activitate.
În limite importante ale volumului producției aceste cheltuieli, ca sumă totală, nu înregistrează
variații, ceea ce înseamnă că, cu cât volumul producției crește cu atât cheltuielile fixe unitare
scad, ca efect al „economiilor de scară”.

13. Arătați importanța analizei cheltuielilor fixe pentru managementul firmei.

Literatura de specialitate, prin unii autori, este rezervată legat de oportunitatea analizei pe o
astfel de structură a cheltuielilor, având în vedere următoarele considerente:
a. Diferitele componente ale costurilor de producție au un comportament diferit, variabil sau
fix (în raport cu volumul total de producție), în funcție de mărimea intervalului de timp la
care se raportează (termen scurt, termen mediu și lung);
b. Accentuarea concurenței internaționale, globalizarea afacerilor impune regândirea
problematicii calculației și analizei costurilor.

14. Căror factori se datorează scăderea cheltuielilor materiale?

Principalele cauze care pot duce la abateri ale cheltuielilor materiale de la nivelurile
admisibile sunt:
 Abaterea consumului de materiale ca urmare a modificării structurii planificate a
producției (cerințe speciale ale clienților, modificări constructive pe perioade scurte sau
modificări ale rețetelor de fabricație);
 Abateri de la caracteristicele și parametrii planificați ai materialelor consumate ( a căror
consecință sunt rebuturile, costurile mari de recondiționare, refuzuri la cumpărare, costuri
de service);
 Abateri de la procesul tehnologic planificat;
 Abateri datorate unor ineficiențe economice ale întreprinderii referitoare la defecțiuni ale
mijloacelor de muncă, utilajelor, deficiențe organizatorice, calitatea forței de muncă.

15. Arătați semnificația costurilor ridicate cu amortizarea.

Aprecierea sensului influenței cu semnul „+” trebuie să țină cont de conținutul economic al
modului cum influențează factorii în cauză, astfel:
 Creșterea valorii medii anuale a mijloacelor fixe este rezultatul modificării elementelor
componente: valoarea inițială a mijloacelor fixe poate să crească ca urmare a reevaluării
mijloacelor fixe, sau materializarea mai rapidă a programului de investiții, care poate
duce la creșterea numărului de luni de funcționare a mijloacelor fixe.
 Cota medie de amortizare poate să crească ca urmare a creșterii ponderii acelor categorii
de mijloace fixe care au o cotă de amortizare mai mare decât media programată la nivel
de întreprindere, sau poate fi efectul modificării sistemului de amortizare practicat.

16. Factorii de reducere a cheltuielilor cu manopera directă.

Pentru o analiză mai atentă a factorilor care pot contribui la diminuarea costului cu manopera
directă pe unitate de produs se are în vedere structura normei de timp: timpul de pregătire, timp
de bază, timp ajutător, timp de servire tehnică, timp de servire organizatorică, timp de odihnă și
necesități fiziologice, timp de întreruperi condiționate de tehnologia și organizarea producției.
 ESEU – NECESITATEA ANALIZEI CHELTUIELILOR

Locul si rolul analizei cheltuielilor in ansamblul analizei economico – financiare este dat
de importanta pe care o prezinta cheltuielile ca indicator economico – financiar de sinteza pe
baza caruia pot fi diagnosticate si solutionate aspecte deosebit de importante legate mai ales de
latura calitativa a desfasurarii intregii activitati economico – financiare a firmei. Analiza prin
costuri prezinta un mare interes in activitatea firmei, deoarece in aceasta zona se produc o serie
de fenomene economice legate de consumul si utilizarea factorilor de productie. Reducerea
costurilor de productie constituie un obiectiv prioritar al oricarei firme, evident daca acest lucru
este posibil. In acest sens, este necesara analiza detaliata a principalelor categorii de cheltuieli
care duc la formarea costurilor.
Problematica analizei costurilor cuprinde: tipologia cheltuielilor (tendinte si semnificatii);
metode de analiza a cheltuielilor; limitele metodelor actuale de analiza si evolutia actuala a
metodologiei in analiza costurilor; reflectarea costului unitar in performantele economico –
financiare ale firmei; costul si deciziile managementului firmei.
Cheltuielile reprezinta sumele sau valorile platite sau de platit pentru consumurile,
lucrarile executate si serviciile prestate de terti, remunerarea personalului, executarea unor
obligatii legale sau contractuale de catre unitatea patrimoniala, constituirea amortizarilor si
provizioanelor, consumuri extraordinare.
 Concentrarea atentiei in directia unei analize sistematice a volumului, structurii si
tendintelor pe care le inregistreaza diferitele categorii de cheltuieli, ofera posibilitatea
identificarii masurilor care trebuie intreprinse in directia reducerii costurilor.
Trebuie, de asemenea, avut in vedere corelatia care exista intre venituri si cheltuieli, prin
aceea ca realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Exista si exceptii
de la aceasta regula, in cazul cheltuielilor financiare care nu genereaza venituri, iar realizarea
acestora nu implica o cheltuiala. O situatie similara se intalneste si in ceea ce priveste cheltuielile
si veniturile extraordinare.
Veniturile intreprinderii reprezinta sumele sau valorile incasate sau de incasat in cursul
exercitiului si sunt structurate dupa natura lor, astfel:
a) venituri din exploatare;
b) venituri financiare;
c) venituri extraordinare.
Functionarea in conditii de eficienta a firmelor, in contextul economiei de piata,
reprezinta un obiectiv important care contribuie la definirea si realizarea scopului fundamental al
activitatii lor. Elementul dominant al acestei actiuni il reprezinta fenomenul concurential care
stimuleaza si impulsioneaza agentii economici sa aplice masurile si deciziile care contribuie la
realizarea produselor, executarea lucrarilor si prestatiilor la costuri cat mai mici.
In activitatea economica se pot intalni mai multe variante eficiente, dar una singura este
optima, cea pentru care eficienta este maxima. Intre optim si eficient exista o relatie ca de la
parte la intreg, intregul constituind-o solutia optima. Optimul are un caracter relativ, deoarece
ceea ce la un moment dat are eficienta cea mai ridicata, la un alt moment poate fi doar eficient
sau chiar ineficient[1].
Reducerea costurilor de productie reprezinta o rezerva a cresterii eficientei activitatii, cu
conditia ca aceasta reducere sa fie rezultatul efortului propriu al firmei si sa asigure respectarea
sau chiar imbunatatirea calitatii produselor.
CAPITOLUL 5 – ANALIZA REZULTATELOR ȘI RENTABILITĂȚII ACTIVITĂȚII
ECONOMICE

1. Detaliați tipurile de rezultate ce constituie obiect al analizei economice.

Constituie obiect al analizei delimitarea rezultatelor pe următoarele componente:
 Nivelul de realizare al obiectivelor;
 Rezultate care exprimă volumul activității desfășurate și reflectă valoric capacitatea de
producție și comercializare a întreprinderii;
 Rezultate care exprimă profitabilitatea activității cu sensul de câștig obținut în urma
desfășurării/derulări unei activități economice sau obținerii unui rezultat, câștig ce
remunerează/răsplătește factorii antrenați în activitățile respective;
 Rezultate care exprimă potențialul de finanțare reflectând performanțe care se referă la
capacitatea întreprinderii de a genera și mobiliza resurse financiare care să asigure o
finanțare echilibrată și eficientă a activității.

2. Definiți conceptele de eficacitate și eficiență economică.

Eficiența economică se consideră că aceasta este atributul ce caracterizează acțiunea
performantă a agentului economic. În sens larg eficiența înseamnă „Scop dorit cu efort minim”,
punându-se întrebarea de la ce grad de concordanță între rezultat și scop începe eficiența.
 Dacă eficacitatea este o măsură a ceea ce se face, eficiența este o măsură a cum se face, fiind
esențială valoarea creată de întreprindere în procesul de atingere a obiectivelor sale.

3. Enumerați indicatorii utilizați în caracterizarea eficienței activității.

Mărimea eficienței economice se face ținând cont de anumite criterii de eficiență, în două
variante:
 În mărime absolută, prin metoda diferenței între venituri și cheltuieli, obținându-se
soldurile intermediare de gestiune (SIG): marja comercială, valoarea adăugată,
excedentul brut din exploatare;
 În mărime relativă, cu ajutorul indicatorilor de eficiență, obținuți prin raportarea efectelor
la efortul depus pentru obținerea lor și viceversa.

4. Definiți noțiunea de reantabilitate și arătați maniera de construcție a indicatorului „rata

rentabilității”.
Rata rentabilității este o mărime relativă care exprimă eficiența cu care sunt utilizați și
combinați factorii de producție. Acest lucru ca, în condițiile de profitabilitate identice, costuri
diferite să determine rentabilități diferite când posibilitatea unei reale comparabilități în timp,
spațiu sau cu valori standard acceptate sau elaborate de organisme de specialitate.
Diferitele modele factoriale utilizate, construite pe baza datelor din contul de rezultat sau din
bilanț, prin raportarea unui rezultat la un indicator de efort, au putere informativă directă,
oglindind eficiența diferitelor laturi ale activității economice a firmei și vor exprima fie interesele
investitorilor, fie interesele managerului firmei.

5. Enumerați ratele rentabilității și prezentați relațiile de calcul pentru fiecare în parte.

a. Rata rentabilității comerciale, ca expresie atât a politicii comerciale a firmei cât și a
politicii de prețuri, evaluând capacitatea întreprinderii de a genera profit pentru o mărime
dată a cifrei de afaceri.
b. Rata rentabilității resurselor consumate arată capacitatea acestora de a degaja prin
consum profit brut.
c. Rata rentabilității economice.

6. Ce pune în evidență rata rentabilității comerciale?

Rata rentabilității comerciale măsoară efectul strategiilor și politicilor comerciale și de
marketing. Sunt pune astfel în evidență:
 Strategia comercială a întreprinderii analizate;
 Marja de contribuție a fiecărui produs din portofoliu la realizarea rentabilității comerciale
a întreprinderii, menținând în planul de producție acele produse capabile să-i aducă
contribuția maximă, în corelație cu cerințele pieței și cu resursele de care dispune
întreprinderea;
 Influența constrângerilor pieței și a politicii prețurilor de vânzare;
 Eficiența activității de exploatare: productivă, administrativă și comercială.

7. Arătați importanța maximizării rentabilității financiare.

Maximizarea rentabilității financiare presupune:
  Maximizarea rezultatului exercițiului pe seama creșterii volumului de active totale și a
ameliorării marjelor, bazate pe optimizarea activității în domeniile organizării interne,
gestiunii stocurilor, calității produselor și serviciilor, gestiunii comerciale;
 Creșterea rentabilității capitalurilor investite prin folosirea intensivă a imobilizărilor
corporale și reducerea nevoii de fond de rulment;
 Minimizarea capitalurilor proprii angajate pentru un volum dat al capitalurilor investite,
cu condiția ca venitul obținut prin îndatorare să fie superior costului datoriilor.

8. Arătați semnificația conceptului de Prag de rentabilitate și prezentați relațiile de calcul

pentru pragul de rentabilitate fizic și valoric.
Se numește prag de rentabilitate (punctul mort sau punctul critic) volumul minim al
producției sau al desfacerilor de la care o firmă începe să realizeze profit; nivelul minim de
activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere; nivelul de
activitate (cifra de afaceri) care absoarbe în totalitate cheltuielile de exploatare ale unei perioade
iar rezultatul este nul.
Chf Chf
qv= =
pv−cv mcv

EXERCIȚIU - ANALIZA PERFORMANŢELOR ŞI A RISCULUI DE EXPLOATARE

Pentru o întreprindere cu activitate de producţie se cunosc următoarele date pentru anul 2017:
 cantitatea vândută(qv): 7800 buc;
 preţ vânzare unitar (pv): 20 lei/buc;
 cost variabil unitar (cv): 11,7 lei/buc;
 cheltuieli fixe totale(Chf): 49.140 lei.

În anul 2018 se înregistrează următoarele evoluţii:

 scăderea cantităţii vândute cu 7%;
 creşterea preţului de vânzare cu 10%;
 creşterea costului variabil unitar cu 12%;
 creşterea cheltuielilor fixe cu 15%.

Se cere:
Evaluarea performanţei întreprinderii (profit, rentabilitate, eficienţa cheltuielilor) şi a riscului
de exploatare prin metoda pragului de rentabilitate.
 CAPITOLUL 6 – ANALIZA SITUAȚIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE

1. Care este setul de situații financiare care trebuie întocmite de întreprinderile din țara
noastră?
Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare precuzează că situațiile
financiare reprezintă o parte a procesului de raportare financiară și cuprind:
 Bilanțul;
 Contul de profit și pierdere;
 Situația modificărilor capitalului propriu;
 Situația fluxurilor de numerar/trezorerie;
 Politicile contabile;
 Notele explicative.

2. Cum este conceput bilanțul pentru a răspunde necesităților analizei financiare?

 Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ și pasiv
(mijloacele și resursele) la închiderea exercițiului și în alte situații prevăzute de lege, grupate
după natură, destinație și lichiditate, respectiv după natură, proveniență și exigibilitate. Potrivit
OMFP 1802/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene,
în România, formatul bilanțului este cel sub forma de listă.

3. Semnificația conceptului de poziție financiară și arătați indicatorii caracteristici.

Poziția financiară a întreprinderii definește o anumită stare în care se gasește întreprinderea
din punct de vedere financiar, conferind acesteia capacitatea de reacție la schimbările mediului în
care își desfășoară activitatea. Este reflectată în principal prin bilanț și notele explicative.
Indicatorii poziției financiare sunt:
 Situația netă;
 Echilibrul financiar;
 Structura activelor, datoriilor și capitalului;
 Solvabilitatea și lichiditatea întreprinderii;
 Gestiunea activelor și capitalurilor.

4. Aratați semnificația indicatorului „Situația netă” pentru acționari și pentru investitori.

Situația netă este indicatorul considerat a exprima valoarea reală a câștigului/pierderii
generate de activitățile întreprinderii. În această abordare situația netă reflectă „rezultatul
economic”, „global” pentru că, pe lângă tranzacțiile cu acționarii, profitul net (determinat
contabil) se ajustează cu diferite mărimi ale câștigurilor sau pierderilor ca efecte ale politicilor
contabile, diverse corecții recunoscute conform IAS 8, reevaluării imobilizărilor.

5. Explicați conceptul de echilibru financiar și arătați regulile de finanțare pe care le

evidențiază.
Echilibrul financiar reprezintă o stare de armonie între elementele unui sistem iar în
domeniul financiar aceasta înseamnă armonizarea resurselor cu nevoile, corelare din punct de
vedere al maturității.
Regulile principale ale finanțării sunt:
 Nevoile permanente de alocare a fondurilor bănești vor fi acoperite din capitaluri
permanente, îndeseobi din capitaluri proprii;
 Nevoile temporare vor fi, în mod normal, finanțate din resurse temporare (ciclice,
curente);

6. Arătați importanța indicatorului Fond de rulment și modalitățile de calcul.

Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului permanent destinată și utilizată pentru
finanțarea activității curente de exploatare (termen scurt) după acoperirea nevoilor din activitatea
investițională (termen lung).
FR = Capitaluri permanente – Nevoi permanente (Active imobilizate nete) (termen lung)
FR = Activ Circulant Net – Datorii mai mici de un an (termen scurt)

7. Explicați echilibrul financiar în valori relative (prin ratele de finanțare).

 Rata finanțării stabile (Rfs), reflectă în valori relative echilibrul financiar pe termen lung
gradul în care activele stabile sunt finanțate din pasive stabile;
  Rata finanțării globale (Rfg) este reprezentat prin fondul de rulment și necesarul de fond
de rulment.

8. Definiți solvabilitatea și arătați care sunt indicatorii ce permit aprecierea acesteia.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei persoane fizice sau juridice de a stinge la scadență
obligațiile față de creditorii săi. Pe baza acestui indicator se poate evalua riscul incapacității de
plată pe termen lung.
În aprecierea solvabilității se utilizează mai multe rate din structura pasivului ce
caracterizează autonomia financiară și îndatorarea întreprinderii la care se adaugă:
 Rata solvabilității generale (Rsg) – arată măsura în care datoriile pot fi acoperite pe
seama activelor;
 Rata de solvabilitate financiară (Rsf) – arată măsura în care activele totale ale
întreprinderii pot acoperi datoriile financiare totale;
 Capacitatea de rambursare a datoriilor (Crd) – arată măsura în care sursele potențiale de
autofinanțare degajate din activitatea întreprinderii pot acoperi datoriile totale;
 Capacitatea netă de rambursare a datoriilor (Cnrd) – arată măsura în care autofinanțarea
netă poate acoperi datoriile totale ale întreprinderii.

9. Definiți lichiditatea și arătați care sunt indicatorii ce permit aprecierea acesteia.

Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face față obligațiilor pe termen scurt și
reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilități (bani).
Indicatorii de măsurare sunt:
 Fondul de rulment – lipsa acestuia poate determina falimentarea întreprinderii;
 Lichiditatea generală – cuprinde pasivele curente și activele curente;
 Lichiditatea intermediară:
 Lichiditatea imediată;
 Lichiditatea la vedere.

10. Care sunt aspectele esențiale pentru procesul decizional sub care poate fi analizat riscul
de faliment?
Riscul de faliment (insolvabilitatea) exprimă posibilitatea de apariție a incapacității de
onorare a tuturor obligațiilor scadente ca urmare a încheierii cu pierderi a exercițiilor anterioare
și neacoperite care au epuizat integral capitalurile proprii.
Riscul de faliment poate fi analizat sub următoarele aspecte esențiale pentru procesul
decizional:
 Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanțului patrimonial;
 Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;
 Analiza funcțională a riscului de faliment;
 Analiza strategică a riscului de faliment.

11. Enumerați și prezentați ratele de structură ale activului patrimonial.

Ratele de structură ale activului aratăcompoziția economică a patrimoniului și sunt
influențate de apartenența sectorială a întreprinderii și natura activității.
 Rata activelor imobilizate (Rai), calculată ca raport procentual între activele imobilizate
și totalul bilanțului, reprezintă de fapt ponderea elementelor patrimoniale ce servesc
 întreprinderea în mod permanent și reflectă gradul de investire a capitalului în
întreprindere și gradul de imobilizare a activului.
 Rata activelor circulante (Rac) reprezintă ponderea activelor circulante în totalul
bilanțului.

12. Definiți structura financiară a întreprinderii și arătați importanța acesteia.

Prin structura financiară a întreprinderii se înțelege raportul existent între finanțările sale pe
termen scurt și finanțările pe termen mijlociu și lung influențând gestiunea financiară a
întreprinderii prin costurile pe care le determină (costul capitalului) afectându-i rentabilitatea și
determinându-i politica de investiții.
Alegerea unei anumite structuri financiare reprezintă un aspect important al politicii
financiare a întreprinderii. Decizia de structură financiară depinde de obiectivele întreprinderii,
de nivelul rentabilității scontate și de riscurile pe care și le asumă.

13. Definiți stabilitatea financiară ca indicator de poziție financiară.

Formularea unei definitii de lucru a stabilitatii financiare este considerata principalul element
pentru dezvoltarea unui cadru analitic destinat identificarii, evaluarii si salvgardarii stabilitatii
financiare.

14. Definiți autonomia financiară ca indicator de poziție financiară.

Autonomia financiară exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor
financiare, măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de lichiditate – solvabilitate și
gradul de îndatorare.

15. Definiți îndatorarea ca indicator de poziție financiară.

Rata de îndatorare se calculează prin raportarea obligațiilor pe termen mediu și lung fie la
capitalul permanent. Aceasta indiferent de forma sa de calcul, caracterizează dependența
financiară a firmei și gradul de risc al politicii sale financiare.

16. Explicați criteriul rentabilității în alegerea structurii financiare.

Atât capitalul propriu cât și capitalul împrumutat comportă costuri. Capitalul propriu costă
dividende, capitalul împrumutat costă dobânzi. Diferența fundamentală dintre costul capitalului
propriu și cel al capitalului împrumutat rezidă în faptul că fondurile proprii nu sunt remunerate
decât în cazul în care întreprinderea obținerea profit în timp ce capitalul împrumutat trebuie
remunerat, oricare ar fi rezultatele financiare ale întreprinderii.

17. Prezentați (pe scurt) sistemul de factori care acționează asupra structurii patrimoniale a
firmei.
a. Factori legați de natura activității se reflectă în structura activelor, în primul rând în
ponderea imobilizărilor corporale. Acestea au o pondere ridicată în ramurile industriei
grele, în cele care solicită o infrastructură importantă și echipamente costisitoare.
b. Natura relațiilor cu partenerii externi. Practicile acestora în materie de livrări, condițiile
de plată pe care le aplică de obicei influențează asupra ponderii stocurilor și creditului
furnizori. Astfel, o firmă care beneficiază de un raport favorabil de forțe în raport cu
 furnizorii săi ar putea obține o reducere relativă a stocurilor, prin fracționarea livrărilor și
corelarea cu fluctuația nevoilor.
c. Mărimea firmei, ca factor de influență, se reflectă atât în structura financiară cât și în
structura activelor. Astfel, rata de îndatorare crește o dată cu creșterea dimensiunii firmei
în sectorul industrial, construcții de locuințe, agricultură, chiar și turism, această relație
fiind puțin pregnantă în comerțul cu amănuntul, cu ridicata, în alimentația publică.
d. Opțiunile tactice și strategice ale firmei respective, au o mare influență asupra structurii
financiare a firmei, analiza financiară evidențiind aspectele privind nevoile de finanțare,
capacitatea de finanțare, situația trezoreriei.
e. Factorii conjucturali (economici, sociali, juridici, legislativi), a căror acțiune este
orientată preponderent asupra activelor circulante. Astfel, o reducere temporară a
activității, generată de factori conjuncturali sau sezonieri se va reflecta într-o creștere a
stocurilor.

18. Ce tip de informații furnizează indicatorii de gestiune?

O categorie aparte de indicatori utilizați în analiza financiară sunt indicatorii de gestiune care
furnizează informații cu privire la:
 Viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii;
 Capacitatea întreprinderii de a controla capitalul circulant și activitățile comerciale de
bază ale sale;
 Viteza de rotație a stocurilor aproximează de câte ori stocul a fost rulat de-a lungul
exercițiului financiar.

19. Prezentați indicatorii prin intermediul cărora se măsoară viteza de circulație (rotație).
Măsurarea vitezei de circulație se realizează cu ajutorul a doi indicatori:
 Numărul de rotații care arată de câte ori se rotește elementul de activ sau pasiv, pentru
realizarea volumului desfacerilor în perioada de gestiune;
 Durata în zile a unei rotații, care arată durata medie în care elementul analizat parcurge
întreg ciclul economic și reapare în forma bănească inițială.

20. Arătați importanța indicatorilor: durata de încasare a creanțelor și durata de plată a

furnizorilor.
Durata de plată a furnizorilor, exprimat în zile, se calculează cu relația:
Fz
Dfz= ×100
ca

21. Definiți capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea.

Capacitatea de autofinanțare a întreprinderii reprezintă surplusul monetar generat de
activitatea acesteia și reflectă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii,
respectiv sursa internă de finanțare generată din activitatea industrială și comercială a acesteia.
Autofinanțarea constituie o sursă internă destinată acoperirii nevoilor de finanțare ale
exercițiului viitor, expresie a bogăției create de întreprindere. Ea este determinată de creșterea
surselor obținute din propria activitate a întreprinderii și care vor rămâne în mod permanent la
dispoziția acesteia pentru finanțarea activității viitoare.

22. Care sunt treptele care se disting în analiza autofinanțătii?

 În analiza autofinanțării distingem trei trepte:
 Autofinanțarea minimă cuprinde suma amortizării și are rolul de a permite menținerea
capacității întreprinderii.
 Autofinanțarea de menținere include sursele care vor asigura în viitor acoperirea
cheltuielilor necesate menținerii potențialului productiv și, respectiv, pentru reînnoirea
imobilizărilor și acoperirea riscurilor de exploatare.
 Autofinanțarea de dezvoltare cuprinde, pe lângă cea de menținere, o parte din rezultatul
exercițiului, astfel încât să permită modernizarea și creșterea capacităților de producție.

EXERCIȚIU

Elementele din bilanțul contabil al unei societăți comerciale se prezintă sub forma:

Explicaţii VALORI
(Elemente din bilanţul contabil) 0 1
Imobilizări necorporale 5.000 6.000
Terenuri şi construcţii 20.000 21.000
Instalaţii tehnice şi maşini 14.000 15.000
Imobilizări financiare 12.000 13.000
Stocuri diverse din care: 6.000 5.000
- greu vandabile 1.050 1.200
Creanţe comerciale, din care: 9.000 10.000
- incerte 900 950
Investiţii pe termen scurt 1.200 1.100
Disponibilităţi (în casă şi conturi bancare) 12.000 13.100
Credite bancare, în care: 25.000 27.000
- pe terme lung 18.000 19.000
- pe termen scurt 7.000 8.000
Datorii comerciale-furnizori 6.200 8.200
Capitaluri proprii 48.000 49.000

Se cere:
Construirea Bilanţului financiar, calculul şi interpretarea indicatorilor de poziţie
financiară:
1. Fondul de rulment, Necesarul de fond de rulment, Trezoreria
2. Ratele de finanţare ale activului imobilizat
3. Ratele de structură ale activului
4. Ratele de structură ale pasivului (Structura financiară)
5. Solvabilitatea globală şi solvabilitatea financiară
6. Lichiditatea: generală, intermediară, la vedere şi imediată
 CAPITOLUL 7 – RISCUL ASOCIAT AFACERII

1. Explicați legătura existentă între incertitudine-risc-rentabilitate.

Incertitudine – starea în care informațiile necesare înțelegerii și anticipării evoluțiilor,
schimbărilor ce pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile;
Risc – un eveniment incert dar posibil, originea lui aflându-se în incertitudine și prin
incapacitatea întreprinderii de a se adapta și a răspunde eficient la schimbările de mediu;
Rentabilitate – nivelul câștigului asigurat de către o investiție / activitate.
Între risc și rentabilitate există o relație direct proporțională. Cu cât riscul este mai mare, cu
atât și câștigul așteptat este mai mare. Riscul nu poate fi complet eliminat, dar poate fi redus prin
aplicarea anumitor strategii.
Rentabilitatea trebuie apreciată în funcție de riscul suportat și invers, deoarece întreprinderile
nu-și asumă un risc decât în funcție de rentabilitatea pe care o speră.
 2. Arătați care sunt variabilele esențiale pe care specialiștii consideră că trebuie atent
studiate în materie de analiză a riscului.
În materie de analiză a riscului specialiștii consideră că există două variabile esențiale
care provoacă cea mai mare sensibilitate a indicatorilor de rezultat și care trebuie atent
studiate:
- Structura costurilor – este susceptibilă să constituie cauza apariției riscului economic sau
de exploatare;
- Structura financiară a firmei – poate să genereze, în anumite condiții, riscul financiar.

3. Definiți riscul economic și arătați modalitățile de calcul.

Riscul economic reprezintă incapacitatea firmei de a se adapta la timp, cu cel mai mic cost la
variațiile mediului, exprimând volatilitatea sau stabilitatea rezultatului economic la modificarea
condițiilor de exploatare.
Modalități de măsurare:
a. Levier de exploatare (coeficient de elasticitate) – exprimă variația relativă (%) a
rezultatului exploatării (Re) în raport cu variația relativă (%) a volumul producției (Qf)
sau a cifrei de afaceri (Ca).
b. Pragul de rentabilitate – exprimă cantitatea de produse (qv) sau cifra de afaceri minimde
realizat dincolo de care firma înregistrează profit și evidențiază nivelul minim de
activitate la care trebuie să se situeze întreprinderea pentru a nu lucra în pierdere.

4. Arătați semnificația conceptului de Prag de rentabilitate în evaluarea riscului economic și

prezentați situațiile în care se pot afla întreprinderile.
Prin prisma pragului de rentabilitate aprecierea riscului de exploatare cu ajutorul levierului de
exploatare sau coeficientul de elasticitate presupune mai multe raționamente.
Studiile arată că firmele se pot găsi în următoarele situații:
 Instabilă, când cifra de afaceri realizată se situează cu până la 10% peste pragul de
rentabilitate;
 Relativ stabilă, când cifra de afaceri este cu 20% mai mare decât cea corepunzătoare
pragului de rentabilitate;
 Confortabilă, când cifra de afaceri depășește pragul de rentabilitate cu mai mult de 20%.

5. Definiți riscul financiar și arătați modalitățile de calcul.

Riscul financiar reflectă sensibilitatea rezultatului la modificarea condițiilor de finanțare a
activității firmei (prin capitaluri proprii sau împrumuturi). De asemenea se referă la acele riscuri
care pot influența negativ echilibrul financiar al întreprinderii.
Coeficientul de elasticitate sau coeficientul efectului de levier financiar (Lf) caracterizează
riscul financiar și exprimă sensibilitatea rezultatului curent (Rc) înainte de deducerea impozitului
pe profit la o modificare prealabilă a rezultatului exploatării (Re) prin luarea în calcul a
cheltuielilor financiare.

6. Definiți riscul de faliment și arătați modalitățile de calcul.

 Riscul de faliment estimează probabilitatea ca o firmă să înregistreze pierderi și în
consecință, să fie în imposibilitatea de a-și onora clienții și băncile care i-au acordat credite
(firma să fie insolvabilă).
Aplicarea metodei scorurilor presupune plasarea unei întreprinderi într-o anumită categorie în
funcție de valoarea unui indicator discriminant „Z”, alcătuit ca o combinație liniară de „n” rate
ponderate cu un coeficient de importanță a ratei „a”.

Model Bilet de examen

I. Unul (sau două) din subiectele de teorie, prin tragere la sorţi ( 2 pct)
(întrebările sunt prezentate în documentele intitulate Întrebări şi teme de rezolvat)

II. Pentru o întreprindere cu activitate de producţie ce fabrică două produse A şi B se

cunosc următoarele date (8 pct: calcule + interpretare):
Tabel 1
Nr. Valori ale perioadei
crt.
Indicatori 0 1
 1. Volumul fizic al producţiei vândute (qv)(buc)
total, din care:
- A ………. ………
- B 2300 2100
Preţ de vânzare unitar/produs (pv) (lei/buc)
1500 1590
- A
2. - B …….. ……..
Cost unitar/produs (c)(lei/buc) 18 18
- A 35 38,5
- B
3. …….. ……..
Număr de personal (Np), total din care: 15 16
- A 28 30,5
- B

4. 37 32
Nr. mediu de zile lucrate/pers/an (z)
23 18
14 14

5. 235 232

Se cere:
1. Determinarea eficienţei activităţii întreprinderii prin indicatorii: productivitatea medie a
muncii, profit, rata rentabilităţii, rata medie a cheltuielilor (la nivel de întreprindere şi pe
produs) (2 pct)
(rezolvarea acestei cerinţe presupune calculul indicatorilor și prezentarea lor în tabel)
Notă!
Pentru a putea calcula indicatorii din cerinţă aveti nevoie de calculul cifrei de afaceri şi a
cheltuielilor. Recomand utilizarea tabelui din Anexa)

2. Analiza în dinamică (2 pct calcule + 1 pct interpretare) a activităţii firmei şi analiza factorială
a indicatorului(2 pct + 1 pct interpretare):
(se va trage la sorţi un singur indicator din listă şi un singur model factorial)

2.1. Cifra de afaceri pentru următorul model factorial:

n
Ca=∑ qv i × pvi
a) i=1
 n
∑ gi ×wi
Ca=Np×W =Np× i=1
b) 100 , în care
„i” reprezintă produsele firmei,
„gi” - structura personalului pe categorii de personal sau produse/activităţi

c) Ca  Np  W  Np  z  wz

2.2. Productivitatea muncii, pentru următorul model factorial:

Ca
W=
a) Np
n
gi ×w i
W =∑
b) i=1 100 , în care
„gi” - structura personalului pe categorii de personal sau produse/activităţi

c) W  z  wz

2.3. Profit, pentru următorul model factorial:

n n
P=∑ qvi × pv i−∑ qvi ×c i
a) i=1 i =1

∑ gi×r ri
P=Ca×r r =Ca×
b) 100 , în care:
„gi” - structura vânzărilor (a Cifrei de afaceri) produse/activităţi

2.4. Rata rentabilităţii pentru următorul model factorial:

P
rr= ×100
a) Ca
n
∑ gi ×r ri
r r = i=1
b) 100 , în care:
„gi” - structura vânzărilor (a Cifrei de afaceri) produse/activităţi

2.5. Rata medie a cheltuielilor pentru următorul model factorial:

 n
∑ qv i ×c i
i =1
R ch= n
×1000
∑ qv i × pv i
a) i =1

 g  rch
i i
RCh  i 1

b) 100 , în care:
„gi” - structura vânzărilor (a Cifrei de afaceri) produse/activităţi

Nota: “gi” se referă ÎNTOTDEAUNA la numitorul din formula de calcul a indicatorului

asociat

ANEXA (continuare tabel 1)

valori Indici de
Abaterea evolutie
Nr. Explicaţii absolută (%)
Crt. (indicatori) 0 1 (u.m)[1-
0] [1/0
x100]
Cifra de afaceri (Ca), total (lei)
6. 93.900 99.015 5.115 105,45%
[CaA+CaB], în care:
-produs A (CaA)(lei)
41.400 37.800 -3.600 91,30%
[qvA  pvA]
-produs B (CaB)(lei)
52.500 61.215 8.715 116,6%
[qvB  pvB]
Cheltuieli (Ch), totale (lei)
7. 76.500 82.095 5.595 107,31%
[ChA+ChB], în care:
-produs A(ChA)(lei)
34.500 33.600 -900 97,39%
[qvA  cA]
-produs B (ChB)(lei)
42.000 48.495 6.495 115,46%
[qvB  cB]
8. Productivitatea medie anuală a 2.537,84 3.094,21 556,38 121,92%
muncii ( W )(lei/pers), total
 [Ca/Np], în care:

-produs A ( W A ) [CaA/NpA] 1.800 2.100 300 116,67 %

-produs B (
W B ) [CaB/NpB] 3.750 4.372,5 622,5 116,6 %

Productivitatea medie zilnică a

9. 10,80 13,34 2,54 123,52%
muncii (wz) (lei/zi/pers)[ W /z]
Profit (P)(lei), total
10. 17.400 16.920 -480 97,24 %
[Ca-Ch] sau [PA+PB], în care:
-produs A(PA) (lei)
6.900 4.200 -2.700 60,87 %
[CaA-ChA]
-produs B(PB)(lei)
10.500 12.720 2.220 121,14 %
[CaB-ChB]
Rata rentabilitatii (rr)(%) total
11. 18,53 17,09 -1,44 92,23 %
[P/Ca  100], în care:
-produs A (%) (rrA) [PA/CaA  100] 16,67 11,11 -5,56 66,65 %
-produs B (%) (rrB) [PB/CaB  100] 20 20,78 0,78 103,9 %
Rata medie a cheltuielilor (RCh)(%),
12. 81,47 82,91 1,44 101,77 %
total [Ch/Ca  100], în care:
-produs A (%) (RchA) [ChA/CaA 
83,33 88,89 5,56 106,67 %
100]
-produs B (%) (RchB) [ChB/CaB 
80 79,22 -0,78 99,03%
100]

În urma analizei în dinamică se constată următoarele:

1. Cifra de afaceri:
- Produsul A: cifra de afaceri pentru produsul A scade cu 3.600 lei, aferentă unui indice de
evoluție de 91,30%, deoarece scad și vânzările cu 200 buc, prețul de vânzare menținându-se
constant, 18 lei/buc.
- Produsul B: cifra de afaceri crește cu 8.715 lei, aferentă unui indice de evoluție de 116,6%,
acest lucru datorându-se faptului că au crescut și vânzările cu 90 de lei, iar prețul de vânzare
cu 3,5 lei/buc. Acest lucru se poate datora fie găsirii unei piețe de desfacere pentru care prețul
de vânzare a putut fi majorat, fie încorporării în produs a unei calități ridicate care prin
creștere de costuri a atras creșterea prețurilor pentru a păstra marja de profit.
Astfel, cifra de afaceri pe total crește cu 5.115 lei, cu un indice de evoluție de 105,45%.
 2. Cheltuielile:
- Produsul A: cheltuielile scad cu 900 lei, deoarece scad și vânzările cu 200 de buc, dar costul
unitar pe produs crește cu 1 leu/buc.
- Produsul B: aici cheltuielile cresc cu 6.495 lei, fapt ce se datorează și creșterii producției cu
90 buc și a costului unitar cu 2,5 lei/buc.
Astfel, cheltuielile pe total cresc cu 5.595 lei cu un indice de 107,31%, fapt ce se datorează
creșterii producției și a vânzării.

3. Productivitatea medie anuală a muncii pe total produse crește cu 556,38 lei/pers ceea
ce reprezintă o situație favorabilă deoarece dinamica cifrei de afaceri devansează
dinamica numărului de salariați: ICa > INs: 105,45% > 86,48%.

4. Productivitatea medie zilnică a muncii scade cu 2,54 lei/zi/pers deoarece scade și

numărul mediu de zile lucrate cu 3 zile.

5. Profitul scade pe total produse cu -480 lei, cu un indice de evoluție de 97,24%, fapt ce se
datorează creșterii cheltuielilor.

6. Rata rentabilității pe total scade cu -1,44% ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă

deoarece dinamica cifrei de afaceri (105,45%) devansează dinamica profitului (97,24%).

7. Rata medie a cheltuielilor crește cu 1,44% ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă

deoarece dinamica cheltuielilor (107,31%) devansează dinamica cifrei de afaceri
(105,45%).