ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARĂ

Tema1 . Bazele economice ale analizei economice financiare.

Analiza ca metodă a cunoașterii se bazează pe descompunerea unui obiect sau
fenomen în părțile sale componente în elementele sale simple în scopul studierii
structurii dintre elementele sale, a factorilor care le generează și a legilor care
generează formarea acestora.
Analiza economico - financiară este o disciplină al cărui obiect de studiu îl
constituie procesele și fenomenele economice - financiare generate de activitatea de
producție a întreprinderilor.
Întreprinderea este tratată ca o organizație socială ce deține o structură bine
delimitată în timp și spațiu caracterizată prin dinamism și complexitate. Ca și
activitate practică analiza economico - financiară are un caracter permanent
indiferent dacă se efectuiază de un organism (compartiment) din interiorul
întreprinderii sau din afara acestuia și nu constituie un scop în sine, ci un mijloc
pentru realizarea unui obiectiv.
Prin analiza se oferă soluțiiprin fundamententarea deciziilor. Analiza economico -
financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnice, instrumente care asigură
tratarea informațiilor interne și externe ale unei întreprinderi , pentru formularea unor
aprecieri perfinente referitoare la situația acesteia, la nivelul și calitatea performanțelor
sale. Analiza informațiilor se face potrivit relațiilor cauză-efect ca urmare a caracterului
deosebit de complex al fenomenelor socio-economice.
În teoria și practica economico-financiară, analiza se corelează cu sinteza, prin care
se realizează reuninea elementelor unui obiect sau ale unui fenomen într-un tot,
realizându-se cercetarea în realitatea lor.
În cercetarea fenomenelor și procesele economice trebuie să se ținî seama de
complexitatea acestoracare poate fi marcată prin unele aspecte, cum ar fi:
- același efect poate fi produs de cauze diferite;
- aceeași cauză poate produce efecte diferite;
- efecte diferite se pot combinadând o rezultantă a complexului de acțiuni sau de
forțe;
- în fenomenul analizat pot apărea însușiri pe care nu le-a avut nici un element al
fenomenului;
1. Tipologia analizei economico-financiare.
În funcție de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri ale analizei economice:
A. După raportul între momentul în care se efectuiază analiza și cel al desfășurării
fenomenului se disting:
● analiza postfactum sau analiza activității;
● analiza previzională sau prospectivă;
B. Din punctul de vedere al urmăririi însușirilor esențial sau a determinării
cantitative ale fenomenelor, avem 2 tipuri de analiză:
● analiză calitativă - urmărește esența fenomenului și permite stabilirea sistemului
de factori care îl determină;
● analiza cantitativă - asigură prin mijloace specifice cuantificarea acțiunilor
diverșilor factori asupra rezultatului. În analiza cantitativă se regăsesc din ce în
ce mai des aplicații ale metodelor matematice moderne;
C. După nivelul la care se desfășoară analiza, putem distinge:
● analiza microeconomico - este aceea care se desfășoară la nivelul întreprinderii
și elementele ei ca sistem . Acest tip de analiză studiază comportamentul
individual sau cel al întreprinderii în activitatea economică și rezultatele
 obținute, relevând factorii care determină orientarea în investirea capitalurilor în
utilizarea resurselor și a rezultatelor obținute.
● analiza macroeconomică - studiază fenomenele la nivelul ramurii economice ale
economiei naționale sau ale economiei mondiale oferind preponderent cu
mărimi globale sau agregate.
D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor:
● analiza statistică - studiază fenomenele la un moment dat relevând relații dintre
elementele și factorii care determină o anumităp poziție a fenomenului cercetat.
Noțiunea de ,,static” nu este legată de natura fenomenului, ci de modul de
efectuare al analizei, deoarece fenomenele economice prin natura lor nu pot fi
statice.
● analiza dinamică - cercetează fenomenele economice în schimbarea lor relevând
poziția lor într-un șir de momente, acest tip de analize scoate în evidență
legătura dintre pozițiile care sau succedat sau se vor succeda fenomenului, pe
baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale.
E. După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
● analiza tehnico-economică - care îmbină caracterul psihic cu cel economic.
● analiza economico-financiară în care se regăsesc corelațiile dintre activitatea
economică de exploatare și activitatea financiară care tratează și riscurile
financiare;
● analiza financiară care vizează cu precădere fluxurile financiare care se
formează la nivelul unei întreprinderi, modul de gestionare și plasare al
capitalurilor;
F. în funcție de delimitare al obiectului analizat, se pot stabili următoarele tipuri:
● analiza pe ramuri ( pe unități organizatorice: pe întreprinderi, holduri, grupuri de
întreprindere);
● analiza pe probleme (contabilitatea, cifra de afaceri, productivitatea muncii etc.)
2. Conținutul procesului de analiză economico-financiară.
Conținutul procesului de analiză economico poate fi structurat în:
1. Definirea/delimitarea obiectului analizei, care presupune identificarea faptelor,
fenomenelor sau rezultatelor cărora se vor concentra analiza - această delimitare
se va face în timp și spațiu, cantitativ și calitativ.
2. Determinarea elementelor a factorilor și cauzelor fenomenului studiat.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurată. Factorii se
stabilesc în mod succesiv trecând de la cei cu acțiune directă, la cei cu acțiune
indirectă etc., până la stabilirea cauzelor finale pe principiul descompunerii în
trepte.
Cu referire la acțiunile precizate se construiesc următoarele:
- Elementele reprezintă părți componente ale fenomenului analizat;
- Factorii reprezintă acele forțemotrice care provoacă/determină un fenomen;
- Cauzele reprezintă fenomene care în anumite condiții provoacă și explică
apariția unui fenomen;
- Cauzele finale sunt ultimele cauze descoperite în procesul de analiză.
3. Odată cu stabilirea factorilor are loc și determinarea corelației dintre fiecare
factor și fenomenul economic analizat, cât și a corelației dintre aceștia. Prin corelație se
înțelege o relație detip cauză-efect care generează raporturi de condiționare.
4. Măsurarea/coantificarea influențelor diferitor elemente sau factori. În această
etapă intervine analiza cantitativă pentru cuantificarea influenților, a măsurării
reservelor interne și a aprecierii cât mai exacte al rezultatelor.
 5. Sintetizarea rezultatelor analizei. În această etapă se fac aprecierile asupra
activității economice studiate și diagnosticarea acestuia.
6. Elaborarea măsurilor care constituie conținutul deciziilor menite să asigure o
folosire optimă a resurselor, îndreptarea dificultăților constate în scopul creșterii
eficienței activităților.

3. Funcțiile economice ale analizei economice financiare.

importanța analizei economico-financiare rezultă și din funcțiile acesteia:
- Funcția informațională ce asigură valorificarea datelor permtate de întregul
sistem de analize economice, în scopul informării centrelor de decizie asupra
modului de realizare a performanțelor economico-financiare, precum și a
cauzelor care au generat eventuale dereglări.
- Funcția de evaluare a potențialului tehnico-economic al întreprinderii.
- Funcția de fundamentare a deciziei pe criterii de eficiență ce se manifestăcatât în
funcțiuni reale, cât ți în funcțiuni de analiză; Utilitatea acestei funcții își
dovedește aplicabilitatea atât în faza de estimare a capacității de ofertare a
întreprinderii, cât și postfactum ca măsură a verificării modului de utilizare
eficientă a resurselor intrate în circuitul economic.
- Funcția de identificare și imobilizare a rezervelor interne - prin intermidiere
acestei analize are rolul de-a cuantifica aspectele de ordin cantitativ și calitativ
privind performanțe economice-financiare realizate, analiza are rolul de-a
semnala dificiențe de ordin financiar, de a evalua cantitatea managementului
prin nivelul performanțelor obținute, de-a dezvălui raporturile dintre fenomenele
producției, schimbului, consumului etc.
- Funcția de realizare a conexiunii cu mediu exterior economic-financiar -
presupune analiza relațiilor directe sau indirecte ce se stabilesc cu diverși
parteneri (relațiile cu entitățile la care se duce producția, relațiile cu băncile
etc.).

4. Clasificarea factorilor care influențează rezultatele activității economice.

Factorii care influențează rezultatele fenomenelor economice pot fi grupați în:
A. După natura conținutului:
- tehnici;
- economici;
- biologici;
- culturali;
- naturali;
- organizatorici;
- social-politici;âdemografici;
- psihologici;
B. După caracterul acestora:
În cadrul relațiilor cauzale aceștia pot fi:
- factori calitativi, care sunt de caeiași natură cu progresul analizat, însă se
deosebește de fenomene prin gradul de cuprindere (ex: productivitatea
muncii=producția).
- factori cantitativi, exprimă nivelul cantitativ și sunt purtătorii materialelor
concrete ai factorilor calitativi.
- Funcția de structură, care sunt folosiți atunci când rezultatul analizat se referă la
mărimea agregat (compus din mai multe elemente) ce exprimă raporturile
cantitative dintre elementele factorilor cantitativi.
 C. După felul în care acționează asupra procesului economic analizat:
- factori cu acțiune directă care acționează și exercită direct influența asupra
fenomenelor supuse analizei.
- factor cu acțiune indirectă, care își manifestă influența asupra procesului analizat
în mod indirect prin intermediul factorilor direcți.
D. După izvorul acțiunilor:
- factori endogeni (interni), (ex: productivitatea, rentabilitatea, cifra de afaceri etc.
)
- factori exogeni, (factori din exteriorul întreprinderii), (ex: inflația, varietatea
schimbului valuatar).
E. După natura circuitului economic:
- factori specifici activității de producție;
- factori specifici vânzării;
- factori specifici activităților de aprovizionare;
F. După gradul de instrumente a acțiunii:
- factorii principali, sunt hătărâtori, dominanți;
- factorii secundari, de mai mică importanță.
G. După posibilitatea de previziune:
- previzibile;
- imprevizibile;
H. În funcție de efortul propriu al întreprinderii:
- factorii dependenți de efortul propriu;
- factori independenți de efortul propriu;
I. După gradul de sintetizare:
- factorii simpli;
- factorii complexi;
J. După dependența față de variația fenomenului analizat:
- factori fixi;
- factori variabili;
K. După sensul influenței fenomenelor:
- factori pozitivi;
- factori negativi;
- factori intermediari;
M. După modul în care contribuie la obținerea rezultatelor:
- factori independenți;
- factori interdependenți;
N. După durata de exercitare a influenței:
- factori de durată;
- factori continui;
- factori discontinui;
O. după tipul de legătură dintre factori:
- factori cu mărime determinată a influenței;
- factoricu mărime variabilă ainfluenței;
Tema: Analiza activității de producție și comercializare.
Activitatea de producție și comercializare reprezintă obiective importante ale
societății comerciale indiferent de forma acesteia de proprietate, deoarece prin aceasta
se realizează bunurile și serviciile necesare satisfacerii nevoilor individuale și sociale.
Orice activitate tehnico productivă se realizează ca urmare a unei comenzi prin care se
onorează cererea problematică analizei activității de producție și comercializare, și
structura acesteia au în vedere scopul, adică la ce servește analiza instrumentelor
analizate și subiectul, adică cine face analiza în funcție de aceste elemente în activitatea
practică are prioritate o problemă sau alta, de ex: dacă analiza se face în vederea unei
asocieri în scopul comercializării unor produse atunci. Se pune accent pe cifra de
afaceri pe calitate sau pe clientela proprie, dacă asocierea vizează producerea unor
produse prin penetrarea unor piețe pe lângă altele se pune accent pe potențialul de
producție și pe echilibrul dintre acesta și cerere.
Dacă conducerea firmei urmărește îmbunătățirea activității de programare
operativă și producție atunci se va pune accent pe analiza realizării productivității fizice
pe total și sortiment.
● Analiza dinamicii pe baza indicatorilor valorici.
Putem caracterizarea activității de producție și comercializarea se folosesc următorii
indicatorii valorici:
a) Cifra de afaceri, este un indicator important al volumului activității agentului
economic care reprezintă suma totală a veniturilor din vânzarea mărfurilor și
produselor într-o perioadă determinată de timp.
b) Cifra de afaceri din activitatea de bază sau valoarea producției marfă vândută
care reprezintă vânzările din activitatea de bază a firmei.
c) Producția marfă fabricată Qf, care reprezintă valoarea bunurilor realizate ce sunt
destinate livrării, ca elemente componente ale acestui indicator se disting
valoarea produselor finite, valoarea produselor semifrabicate ce sunt destinate
vânzării, valoarea lucrărilor executate sau serviciilor prestate.
d) Valoarea adaugată Qa, este indicatorul valoric care exprimă măsura bogăției
realizate de activitatea firmei, ea dimensionând capacitatea firmei de-a produce
avere. Acest indicator prezintă importanță, deoarece se consideră ca fiind un
instrument de apreciere a performanțelor economico-financiare ale firmei și de
realizare a obiectivelor fiscalității, valoarea adăugată se poate determina ca
diferență dintre valoarea producției exercițiului - Qe și consumurile intermediare
adică totalul consumurilor de bunuri și servicii furnizate de terți. Dacă se
realizează și activitatea comercială se adaugă suma adaosului comercial.
Producția exercițiului (Ce) este indicatorul care deminsionează întreaga activitate a
firmei și cuprinde:
- valoarea producției vândute;
- descreșterea/creșterea producției stocate în care se includ stocuri de produse
finite, semifabricate.
- producția imobilizată: imobilizări corporale și necorporale realizate;
● Analiza cifrei de afaceri.
Cifra de afaceri reprezintă suma totală a veniturilor din operațiuni comerciale
efectuate de o firmă, respectiv vânzarea de produse și mărfuri într-o anumită perioadă
de timp.
În cifra de afaceri nu se includ venituri financiare și venit excepțional.
Cifra de afaceri reprezintă un indicator esențial pentru precizarea locului societății
comerciale în sectorul de activitate, poziția acesteia pe piață, respectiv capacitatea de-a
lansa și a dezvolta activități profitabile.
Analiza cifrei de afaceri presupune următoarele aspecte:
a) Analiza dinamicii și structurii cifrei de afaceri;
b) Analiza factorială a cifrei de afaceri;
c) Analiza cifrei de afaceri în corelație cu capacitatea de producție și cererea;
d) Se ține cont de modelele de determinare minime a cifrei de afaceri.
e) reflectarea cifrei de afaceri în principalii indicatori economico-financiari ai
societății comerciale.
 ● Analiza valorii adăugate.
Valoarea adăugată reprezintă unul din indicatorii semnificativi ai activității
întreprinderii.
Prin conținut valoarea adăugată reprezintă creșterea de bogăție care se obține prin
activitatea tehnico-productivă exprimând raportul întreprinderii. În cadrul producției de
bunuri și servicii valoarea adăugată permite aprecierea structurii și metodele de
producție ale întreprinderii prin intermediul gradului de integrare ca raport între
valoarea adăugată și producție corespunzătoare, precum și și dezvoltarea sau regresul
întreprinderii cu ajutorul valorii adăugate (Qa) pot fi construiți o serie deindicatori
necesari pentru caracterizarea eficienței factorilor de producție, iar în cadrul fiscalității
reprezintă baza impozitului datorat statutului (TVA).
Valoarea adăugată se poate determina prin 2 modele:
- Sintetică, potrivit căreia din producția exercițiului se scad consumurile
intermediare. Qa = Qe - M, unde M reprezintă consumurile intermediare.
În cazul în care întreprinderea desfășoară și activitatea de comerț, valoarea
adăugată total se determină însumând diferența dintre valoarea producției exercițiului și
consumurile intermediare ce valoarea marjei comerciale (care reprezintă diferența dintre
valoarea mărfurilor vândute și costul acestora).
- De repartiție/aditivă - metoda ce are în vedere însumarea următoarelor elemente:
cheltuielile personalului salariat, taxele și impozitele, amortizarea și profitul.
Analiza valorii-adăugate vizează dinamica acesteia, gradul de realizare a nivelului
prevăzut, a schimbărilor intervenților în structură pe elemente, dar și direcție de acțiune
în viitor în vederea sporirii acesteia.
Analiza valorii adăugate reprezintă importanță, deoarece furnizează informațiicu
privire la performanțele întreprinderii, față de perioadele precedente, față de nivelul
prevăzut, precum și comparativ cu performanțele firmelor concurente.
● Analiza producției fizice
Producția fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuințare rezultate din
activitatea industrial productivă care pot fi puse circuitului economic.
În cadrul analizei economice producția fizică este necesară în urmărirea modului în
societatea comercială ce își realizează obligațiile contractuale și se asigură concordanța
dintre cerere și ofertă.
În analiza producției fizice se are în vedere îndeplinirea programului de fabricații pe
secții, pe echipe sau pe alte subdiviziuni organizate.
În acest scop indiferent de sistemul de prelucrare a informațiilor, zilnic și prin
cumulare lunar, trimestrial, semestrial, anual trebuie să se stabilească
producțiacomparativ cu cea precedentă.
În condițiile prelucrării automate a datelor se poate opera cu principiul excepției
evidețiindu-se numai sortimentele la care nu s-au realizat nivelul prevederilor s-au la
care s-au depășit.
În acest scop este necesar să se precizeze o anumită limită pentru care se consideră
excepție.
Listarea produselor se poate face în ordinea care este prevăzută în progranul de
fabricație, sau în funcție de procentul de nerealizare, respectiv de depășire.
● Analiza realizării programului de fabricație.
Derularea normală a întregii activități a fiecărei unități economice presupune
existența și realizarea programelor de fabricații elaborate pentru a satisface cererea.
Orizontul de timp și gradul de detaliere pe produse sunt în strânsă legătură cu
specificul unității, însă există o serie de elemente comune care constau în următoarele:
 - elaborarea programelor de fabricație trebuie să pornească de la necesitatea
respectării obligațiilor față de beneficiari asumate prin contracte sau asumate
prin contracte sau alte tipuri de angajamente.
- modul de concepere să asigure o încărcare corespunzătoare a capacităților de
producție pe întreaga perioadă de timp.
- să nu se implice variații în timp a necesarului de forță de muncă. Se exceptează
activitățile sezoniere.
- să fie concordantă cu posibilitățile de aprovizionare, cu resursele materiale și să
asigure utilizarea rațională a acestora.
Analiza realizării programului de fabricații are ca obiectiv furnizarea organelor de
decizie, de informații cu privire la respectarea în timp , în spațiu și pe produse a
prevederilor stabilite.
Organizarea actvității producției de analiză impune stabilirea anumitor nivelului în
sensul structurii organizatorice, încât se coboară spre treptele inferioare. Se micșorează
intervalul și se poate ajunge la analiza zilnică sau chiar în cadrul zilei.
Din punct de vedere metodologic analiza presupune în fapt o comparație între
rezultatul prevăzut pentru perioada dată.
Constatarea unor abateri și prevederile stabilite trebuie să fie însoțite și de precizarea
cauzelor care au determinat -o. Evidențierea acestor abateri este necesară atât pentru
realizarea obiectivelor pe totalul întreprinderii cât și pentru stabilirea răspunderii și
acontribuții fiecărei structuri organizatorice la obținerea unui rezultat.
În analiza activităților de producție un factor important îl reprezintă ritmicitatea
acesteia, prin care se înțelege modul de înregistrare a obiectivelor programate pe
subdiviziuni pe timp.
Alegerea subdiviziunilor de timp se face în funcție de caracterul producției și de
durata ciclului de producție.
Prin analiza ritmicității se urmărește caracterizarea ritmicității, evoluția ei fașă de
perioadele anterioare, cauzele care au determinat neretmicitatea și efectele produse.
Pentru caracterizarea ritmicității producției pot fi folosite mai multe procedee:
- indicii producției pe subdiviziunile de timp;
Dacă acestea prezintă variații însemnate fașă de indicele mediu stabilit pe întreaga
perioadă reprezintă o situație de neretmicitate.
- ponderea producției pe subdiviziunii de timp.

Cauzele care determină o activitate neretmitică pot fi sintetizați:

- oprirea accidentelor în funcționarea utilajului.
- asigurarea necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ și calitativ cu
resurse materiale sau forțe de muncă.
- neintrarea în funcțiune la termenele stabilite a obiectivelor de investiții.

Neritmicitatea în activitatea de producție produce o serie de efecte negative:

- neretmicitatea în livrarea producției cu consecințe asupra plății;
- folosirea necorespunzătoare a forțelor de muncă activelorfixe.
- scăderea nivelelor cantitative și calitative ale produselor.

● Analiza calității producției și a implicațiilor economico-financiare ale acestora.

Îmbunătățirea calității producției reprezintă un obiectiv esențial al oricărei firme în
vederea creșterii eficienței activității economico-financiare și a competivității pe piața
internă și externă. Calitatea producției este o noțiune complexă fiind definită ca măsură
sau gradul în care un produs sau un serviciu prin totalitatea caracteristicilor sale
tehnice, economice, sociale și de exploatare satisface nevoia pentru care a fost creat.
Calitatea se formează în procesul de concepție și de execuție și se verifică în procesul
de consumare a bunurilor și serviciilor unde se manifestă caracteristicile:
- tehnice, care reprezintă însușiri proprii ale valorilor de întrebuințare;
- psiho-senzoriale, care sunt determinate de efectele estetice, economice,
organoleptice etc.
- economice și tehnico-economice, precum sunt costurile, preșurile, randamentul
etc.
- socio-economice, ce au efecte asupra mediului înconjurător, sănătății etc.
- de disponibilitate, în sensul de-ași realiza funcțiile de-a lungul unui ciclu de
viață;
Având în vedere varietatea caracetristicilor prin care se pot aprecia calitatea
produselor, precum și natur aacestora pentru măsurarea și analiza calității se impune
utilizarea unui sistem de indicatori ce pot fi clasați în funcție de anumite criterii, cum ar
fi:
● procesele de formare a calității ce rezultă din fazele de execuție a producției;
● elementele definitorii ale calității produsului finit;
● locul de apreciere a calității produsului (la producător, la consumator etc.);
Printre modalitățile de caracterizare și analiză a calității producției pot fi
menționate:
● coeficientul echivalenței tehnice, sau al parametrului unic prin care însușirile
calitative ale unui produs sunt reduse la una singură, aceea care interesează pe
beneficiar;
● coeficientul de exploatare sau a punctajului care se utilizează în cazul produselor
complexe și presupune următoarele etape:
1. Stabilirea listei însușirilor calitative ale produsului;
2. definirea ordinii de importanță aferentă fiecărei însușiri;
3. Aprecierea fiecărei însușiri cu un anumit număr de puncte;
4. Stabilirea coeficientului de exploatare sau a punctajului care se face conform
relației:
K=∑ (𝑔 ∗ 𝑖)/100,
unde k - coeficient de exploatare, g - ponderea fiecărei însușiri calitative, i - însușirea
calitativă (nr. de puncte).

● dinamica refuzurilor din partea beneficiarilor folosindu-se ponderea produselor

refuzate în totalul producției livrate sau numărul refuzurilor ce revine la 1 000
de livrări.
● dinamica reclamațiilor din partea beneficiarilor, folosindu-se numărul de
reclamații ce revin la 1 000 de lei producție fabricată.
● indicatorii tehnico-economici specifici fiecărei ramuri. Exemplu: Randamentul
mașinilor, viteza de lucru, consumul de materii prime și materiale, putere
carolică, durabilitatea, comoditatea la prestare...
O importanță aparte este reprezentată de analiza calitățiiproducției, produsele
fiind diferențiate pe calități, iar principalele criterii care stau la baza grupărilor
produselor pe clase de calitate sunt:
● calitatea materiei prime folosite;
● abaterile de la normele interne care reglementează parametrii de calitate a
produselor respective;

Principalele procedee de îmbunătățire a calității producției trebuie să vizeze:

 1. Asimilarea de noi produse cu nivel tehnic calitativ superior celor existente și
solicitate pe piață;
2. Reproiectarea și modernizarea prin introducerea progresului tehnic în toate
sectoarele;
3. Aprovizionarea cu materii prime și matriale de calitate superioară;
4. Creșterea calificării forței de muncă;
5. Executarea raparațiilor capitalurilor de calitate și respectarea programului
privind reviziile periodice și reparațiile curente;
6. Controlul procesului formării și realizăriicalității privit ca un proces unitar
avându-se concepție, execuție și exploatare;
O importanță deosebită o prezintă relația dintre calitate-cost-profit.
Ca instrument folosit în practica mondială pentru urmărirea acestei relații este
utilizat bilanțul calității, care cuprinde în activ: efectele economice ale calității, în pasiv
cuprinde: costurile calității + pierderile determinate de noncalitate. În activul bilanțului
calității efectele se urmăresc la producător și la utilizator, în pasiv costurile calității se
referă la:
- costurile formării și asigurării calității;
- proiectarea și reproiectarea de noi produse;
- costurile evaluării calității în procesul realizării ei;
- costurile refacerii calității; De exemplu: Cheltuieli cu remedieri, pierderi, din
rebuturi, bonificații acordate beneficiarilor pentru a stinge reclamații.

Tema: Sistemul de informaţii, premisă a efectuării analizei economicofinanciare

Pornind de la înţelegerea analizei ca metodă a cunoaşterii se poate deduce că
analiza economico-financiară reprezintă un instrument eficient de diagnoză şi reglare a
activităţii întreprinderii. Aceasta presupune cunoaşterea modului în care funcţionează
întreprinderea ca sistem şi stabilirea pe această bază a direcţiilor de acţiune asupra
acestuia în sensul reglării şi determinării schimbărilor de stare, în concordanţă cu
obiectivele parametrizate în timp şi spaţiu. Toate acestea reclamă existenţa unui sistem
de informaţii care să reflecte complex stările funcţionale ale sistemului şi să permită pe
această bază decidenţilor cunoaşterea şi implicit asigurarea condiţiilor de acţiune.
Informaţia economică reprezintă una din formele de bază ale informaţiei în general, iar
pentru analiza economico-financiară constituie materia primă de bază deoarece analiza
25 se bazează pe informaţii şi furnizează la rândul ei informaţiile necesare procesului
managerial. Cele două mari categorii de surse în baza cărora se formează informaţia
economică la nivelul întreprinderii sunt:
a) Sursele interne, reprezentând informaţiile generate de procesele interne de
combinare şi utilizare a factorilor producţiei. Informaţiile interne reflectă funcţiunea
propriu-zisă a sistemului, stările acestuia în anumite momente, inclusiv ca stări
probabile (prognozate sau programate). Principalele informaţii interne de natură
financiară sunt furnizate de documentele de sinteză: bilanţul contabil, contul de profit şi
pierdere şi anexele la bilanţ. Toate celelalte categorii de informaţii privind producţia,
distribuţia, calitatea, cantitatea, costurile, utilizarea factorilor de producţie etc. sunt
constituite în blocul informaţional intern al întreprinderii. În cadrul acestui bloc,
informaţiile pot fi grupate pe baza criteriului funcţional în: - informaţia care reflectă
performanţele economico-financiare, ca efect al exercitării atribuţiilor manageriale; -
informaţia care reflectă stările de fapt ale performanţelor menţionate; - informaţia
normativă care reglementează diferite procese sub formă de norme, reguli etc.; -
informaţia de evaluare a elementelor patrimoniale.
 b) Sursele exterioare întreprinderii ca sistem, care includ informaţiile privind
conjunctura pieţei interne şi internaţionale, performanţele concurenţei, progresul tehnic
în respectiva ramură de activitate etc. Informaţiile externe servesc întreprinderii în ceea
ce priveşte orientarea activităţii acesteia şi în dimensionarea obiectivelor într-un anumit
context concurenţial. Aceste informaţii pot fi structurate astfel:
- după natura lor, distingem următoarele categorii de informaţii: ştiinţifice,
tehnologice şi tehnice; economice şi financiare; juridice; politice; de marketing; sociale
şi sociologice etc.;
- după legalitatea lor distingem informaţii legale (care pot fi deschise şi
respectiv închise) şi informaţii nelegale. Specialiştii apreciază că aproape 90% din
informaţii sunt informaţii legale, iar dintre acestea, Din categoria informaţiilor deschise
fac parte cele furnizate de: reviste, cotidiene, magazine, periodice; colocvii, conferinţe,
congrese; saloane, expoziţii, târguri; centre de documentare; brevete de invenţie;
organisme furnizoare de documente de sinteză. Informaţiile închise sunt cele obţinute
prin: vizite, întâlniri, relaţii cu clienţii, furnizorii şi concurenţii; cumpărarea şi analiza
de eşantioane; reţeaua proprie a întreprinderii. Pentru ca informaţia să fie valorificată
eficient în procesul managerial, ea trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
- utilitatea informaţiei se verifică prin modul în care aceasta serveşte conducerii în
procesul de cunoaştere şi reglare a funcţiunii sistemelor;
- exactitatea informaţiilor reprezintă cerinţa de bază privind reflectarea obiectivă şi
corectă a fenomenului analizat;
- profunzimea informaţiei presupune reflectarea complexă a relaţiilor cauză-efect în
contextul analizei fenomenelor economice contribuind astfel la creşterea capacităţii de
cunoaştere în procesul de analiză şi de diagnostic şi implicit pe această bază la
fundamentarea şi eficienţa deciziilor;
- vârsta (vechimea) informaţiei condiţionează operativitatea şi calitatea deciziei (pentru
a acţiona operativ în vederea reglării funcţiunii sistemului este necesară, uneori, o
informaţie zilnică, ca de exemplu, derularea contractelor pe pieţe şi pe clienţi);
- valoarea informaţiei se atestă prin crearea condiţiilor pentru managementul
întreprinderii de a lua cele mai eficiente decizii privind funcţionarea sistemului
(obiectului) condus;
- costul informaţiei, reprezintă elementul în funcţie de care se stabileşte limita de
eficienţă a informaţiei (exceptând informaţiile obligatorii solicitate pentru a satisface
cerinţele fiscalităţii, organizarea celorlalte categorii de informaţii rămâne la latitudinea
întreprinderii).
Sisteme organizationale ale activitatii de analiza economico-financiara
Activitatea practica de analiza economico-financiara poate fi organizata diferit
in functie de subiect si scopul urmarit. Activitatea desfasurata de compartimentul de
analiza economico-financiara consta in realizarea de rapoarte de diagnosticare pe
probleme, analiza pe baza de bilant in scopul prezentarii in cadrul sedintelor consiliilor
de administratie, respectiv adunarea actionarilor, diagnostice globale necesare
disfunctionalitatilor existente in desfasurarea activitatii.
Datorita complexitatii activitatii de analiza economico-financiara in cadrul
managementului agentului economic se pot distinge mai multe posibilitati de
organizarea acesteia, dupa cum urmeaza:
1) efectuarea analizei la nivelul fiecarui compartiment functional pe
problemeunde fiecare angajat are sarcina de a analiza pe cat posibil de operativ
problemele si situatiile care se ivesc si de a informa, ori de cate ori este necesar,
conducerea compartimentului in vederea luarii masurilor de reglementare si
imbunatatire a activitatii. Datorita intensificarii si complexitatii mediului concurential
fiecare compartiment trebuie sa devina cea mai importanta veriga de solutionare, de
promovare a ideilor novatoare cu efecte benefice asupra agentului economic.
2) efectuarea analizei economico-financiare la nivelul agentului economic
prin intermediul compartimentului financiar-contabil–analiza are mai mult un
caracter de raportare in vederea descarcarii gestiunii administratorilor si se realizeaza pe
baza de bilant care se prezinta in cadrul Consiliului de Administratie sau Adunarea
Generala a Actionarilor. Aceasta analiza se reflecta in principalele documente elaborate:
contul de profit si pierdere, bilantul contabil si notele explicative la bilant sau in diverse
analize tematice solicitate de Comitetul de Directie (CD), Consiliul de Administratie
(CA) si Adunarea Generala a Actionarilor (AGA).
Tot la nivelul agentului economic, distingem analize tematice sau de ansamblu
efectuate de organisme create special, avand insa un caracter temporar, in functie de
scopul urmarit, ca de exemplu:
§ promovarea unor noi produse;
§ studierea concurentei la anumite produse pentru stabilirea strategiei;
§ extinderea sau restrangerea unor activitati pentru realizarea unor produse;
§ studii de fezabilitate etc.
Aceste probleme pot fi date spre studiu si unor subiecti din afara, pentru a se crea
caracterul de independenta si a avea garantia unei firme recunoscute pe plan intern si
international. Nu se exclude nici o activitate paralela pentru a compara concluziile.
3) efectuarea analizei economico-financiare de catre un subiect din afara
firmei–acestea pot fi:
§ organele fiscale ale statului care efectueaza analize financiare asupra modului de
stabilire a bazei de impozitare, asupra respectarii legislatiei in vigoare, activitate in care
se imbina analiza,controlul si verificarea;
§ unitatile bancare realizeaza analize cu ocazia solicitarii de catre firme a creditelor
acordarii de credite si urmaririi rambursarii lor.
§ firme specializate de consulting realizeaza analize la solicitarea intreprinzatorului
pentru rezolvarea unor probleme sau situatii. În aceasta categorie mai pot fi introduse
studiile de fezabilitate, de evaluare a unor active sau a intregii activitati, asociere,
privatizare, angajarea unor afaceri cu diferiti parteneri.
În concluzie, indiferent de ce tip de subiect este efectuata analiza economico-
financiara, acestia trebuie sa evalueze conditiile de mediu cat mai bine pentru a
interveni eficient in cresterea gradului de utilizare a resurselor umane, materiale si
financiare, in eliminarea „punctelor critice”, in obtinerea celor mai bune performante.

Tema: Analiza activitatii de productie si prestatie in servicii si transporturi

In constructii si transporturi pentru caracterizarea activitatii de productie si
respectiv de prestare de servicii se opereaza in general cu aceeasi indicatori valorici ca
si in intreprinderile industrial, indicatori care prin continut caracterizeaza
particularitatile sectorului de activitate respectiv.
Procesul de productie in unitatile de transport se materializeaza in servicii
productive reprezentind deplasarea marfurilor si a calatorilor in spatiu.
Rezultatele obtinute din activitatea de transport constau in executarea unor
prestatii care se masoara in tone/km sau in tone/marfuri transportate. In numar de
calatorii si calatori/km transportati. Aceste prestatii constituie volumul total de transport
care evaluat pe baza tarifelor de transpot(diferentiate pe marfuri si calatori transportati),
iar in cadrul acestora pe clase de transport rezulta suma veniturilor brute din activitatea
de treansport. Activitatea de transport se urmareste cu ajutorul unui sistem de indicatori
specifici fiecarui sector de activitate, care permite atit cuantificarea volumului de
transport cit si caracterizarea gradului de folosire a parcurilor de autovehicole.
Ca indicatori generali care dau posibilitatea evaluarii intregii activitati de transport
indiferent de genul de trafic executat se folosesc:
- Suma venituilor brut din activitatea de transport care se calculeaza prin
aplicarrea tarifelor corespunzatoare la volumul total al transportului exprimate in
tone/km conform relatiei Vb=Q*t
Vb- suma tarifelor brute
Q- volumul tarifelor pe tona/km
t- nivelul total al transportulrilor
- Volumul total al transporturilor exprimat in tone/km care se determina prin
aplicarea coeficientilor de traqnsportare la parcursul marfurilor exprimate in
tone/km si respectiv la parcursul calatoriilor exprimat in calatori/km. Q = ∑qi*ki
Q-volumul total al transporturilor
qi- parcursul marfurilor in tone/km respectiv calatori/km
ki- coeficientul de tranformare
Ca indicatori specifici pe feluri de trafic se folosesc:
a) In traficul de marfuri
- Venituri brute din transportul de marfuri
- Volumul marfurilor transportate (tone)
- Parcursul marfurilor tone/km
- Distanta medie de transport
- Coeficientul de utilizare a parcului de autovehicole
- Parcursul mediu zilnic
- Coeficientul de utilizare a tonajului
b) In traficul de calatori
- Venituri brute
- Numarul de calatori transportati
- Parcursul calatoriilor
- Distanta medie de transport
- Coeficientul de utilizare a parcului de autovehicole/aeronave
- Coeficientul de utilizare a locurilor
- Parcursul mediu zilnic al autobuselor, aeronavelor etc.
Analiza situatiei generale a indeplinirii programului de transport are menirea de
a evidentia rezultatele obtinute pe baza indicatorilor generali si specifici intr-o
perioada de timp, de a evidentia csuzele ce au determinat eventuale abater, precum
si masurile ce se impun pentru imbunatatirea activitatii.
O aseamenea analiza trebuie sa indice o serie de masuri, precum: utilizarea
rationala si eficienta a parcurilor de autovehicole, reducerea pierderilor de timp
datorate unor stationari generate de lipsa comenzilor sau a fortei de munca sa de
drumurilor impracticabile etc.
In transporturile feroviare analiza situatiei generale a indeplinirii programului
de transport va tine seama de faptul ca acest tip de transport este o activitate
continua, indiferent de anotimp, zi si noapte, atit in zilele lucratoare cit si in zilele
de sarbatori, iar ca si indicatori specifici sunt utilizati:
-punctul de vagonare, de locomotive,
-viteza parcului activ ,
-timpii de stationare, de remorcare,de manevra,
indicatori care au impact puternic asupra planului de transport.
 In transportul aerian realizarea programului de transport depinde pe linga
utilizarea parcului de aeronave si de alti factori precum timpul necesar decolarii,
timpul necesar stationarii pe aeroporturi, pentru alimentare, timpul pentru anumite
veriificari sau reparatii impuse de firmele producatoare.
In transportul auto prin ritmicitate se intelege desfasurarea activitatii de
transport in mod uniform in cadrul unei perioade date in conformitate cu sarcinile
asumate prin contractele incheiate cu beneficiarii.
In transportul feroviar ritmicitatea reprezinta respectarea graficilor de mers
deoarece orice intirziere are efecte nefavorabile asupra intregii retele de cale ferata.
In transportul aerian ritmicitatea este o sarcina ce decurge din respectarea
orelor de zbor si de exploatarea in conditiile de siguranta a spatiilor de zbor.
Analiza ritmicitatii trebuie sa furnizeze organelor de conducere informatii cu
privire la modul in care s-a executat programul de transport in conformitate cu
sarcinile asumate prin contractele incheiate, deci trebuie sa furnizeze informatii si
despre cauzele nerespectarii ritmicitatii si consecintelor lor economice pentru a se
stabili masurile corespunzatoare pentru activitatile viitoare.
Neritmicitatea executarii planului de transport are o serie de consecinte
economice negative atiti la nivelul intreprinderii de transport, cit si la nivelul
beneficiarilor, dupa cum urmeaza:
- Cresterea consumurilor de combustibili, de lubrifianti, piese de schimb in
perioadele in care mijloacele de transport sunt suprasolicitate
- Intirzierea reviziilor tehnice si nerespectarea graficului privind intretinerea
parcului auto ca urmare a suprasolicitarii mijloacelor de transport
- Neindeplinirea conditiilor contractuale pentru care unitatile de transport suporta
generalitati care creaze permise de crestere a cheltuielilor de transport si
diminuarea beneficiilor
- Folosirea incompleta a utilajelor si a capacitatii de incarcare/descarcare
- Folosirea irationala a fortei de munca si scaderea productivitatii muncii
- Uzarea prematura a mijlocelor de transport etc.
Sezonalitatea reprezinta una din caracteristicile de baza ale activitatii de
transport. De ex: in sezonul de iarna conditiile meteo ingreuneaza circulatia,
afecteaza viteza de deplasare, afecteaza siguranta transportului si solicita la maxim
parcul auto cu repercursiuni asupra utilizarii eficiente a acestuia.
In functie de sezonalitatea traficului se vor ---- sarcinile de transport pe
trimestre, luni si se vor efectua evaluari cu privire la programul de dotare cu
mijloace de transport, aprovizionare cu lubrifianti, piese de schimb etc.
In functie de coeficientul de sezonalitate se vor face programari ale
autovehicolelor pentru reparatii capitale, se vor face si programari ale concediilor de
odihna ale personajului din exploatare a parcului auto, se va proceda la conservarea
mijloacelor de transport etc.