Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- în primul rând este singura ramură de producţie capabilă să acumuleze energie cu ajutorul
muncii, în timp ce toate celelalte ramuri consumă energie;
- în al doilea rând, agricultura a constituit ramura primară a producţiei materiale din care sau
desprins celelalte ramuri; însăşi această desprindere şi existenţă de sine stătătoare a tuturor
celorlalte ramuri este condiţionată de existenţa agriculturii ca singura furnizoare de mijloace de
subzistenţă vitale pentru acea parte a societăţii ocupată în celelalte ramuri ale producţiei
materiale sau în ramurile neproductive;
- în al treilea rând, acţiunea favorabilă a factorilor biologici face ca la orice nivel de capitalizare
ponderea bunurilor şi serviciilor consumate în agricultură să fie mai redusă decât în alte ramuri
ale economiei naţionale; de aceea, la acelaşi produs intern brut, în agricultură se obţine o valoare
adăugată brută mai mare, fapt care duce la creşterea avuţiei naţionale;
- în al patrulea rând produsele agroalimentare au o desfacere sigură pe piaţa mondială, aflată într-
o continuă penurie, favorizând în majoritatea cazurilor creşterea preţurilor produselor agricole pe
piaţa mondială, asigurând pe această cale o eficienţă ridicată a exporturilor de produse agricole.
Agricultura ca şi celelalte ramuri ale economiei naţionale se dezvoltă după aceleaşi legităţi
economice, dar cu forme specifice de manifestare, determinate de existenţa unor particularităţi
tehnice şi economice ale acesteia, fapt ce imprimă o complexitate deosebită fenomenelor
economice din agricultură în comparaţie cu aceleaşi fenomene economice din industrie.
Prima şi cea mai importantă particularitate a agriculturii este aceea că pământul este
principalul element al capitalului agricol, funcţionând concomitent atât ca obiect al muncii cât şi
ca mijloc de muncă.
Pământul privit sub aspectul său triplu: unealtă de producţie, obiect al muncii şi
instrument de tezaurizare, se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice, care îl deosebesc
de celelalte mijloace de producţie şi care au o însemnată influenţă asupra politicilor agrare.
Pământul este o resursă esenţială, fără de care agricultorul nu-şi poate exercita meseria.
Pământul ca obiect de analiză economică este un bun particular nemobil, nereproductibil,
heterogen, indivizibil, având multiple caracteristici nedisociabile (formă, suprafaţă, poziţie),
exercitând simultan mai multe funcţii diverse (producţie, consum, valoare - refugiu, speculaţie).
Pământul participă nu numai la procesul de producţie din agricultură, ci şi din celelalte ramuri
ale economiei naţionale, însă rolul său economic este total diferit funcţionând ca loc de aşezare,
ca bază, ca temelie a spaţiului de funcţionare. Numai în agricultură pământul constituie condiţia
sine qua non pentru însăşi existenţa agriculturii ca utilitate socială, condiţie primară a muncii şi
obiect general al muncii omeneşti.