Academia de Studii Economice Economia Agroalimentara si a Mediului

Referat

Importanta agro-economica a produselor agricole

Spiridon Lucian Grupa 1310 Profesor Stefan Marcela

Anul universitar 2007-2008

Cuprins

1. Introducere 2. Importanta agriculturii pentru existenta si activitatea umana 3. Importanta economica a agriculturii 4. Agricultura la nivel mondial 5. Horticultura

1. Introducere
Agricultura ocupatie traditionala a romanilor, ramane vitala cel putin in aceasta perioada de tranzitie a economiei nationale. In demersul pentru dezvoltare si dezvoltare ea are prioritate, atat pentru a asigura securitatea alimentara a populatiei in totalitatea ei, cat si pentru a sustine mediul rural si pe agricultori in accesul la standarde ridicate de viata. In anul 1925 Gh. Ionescu Sisesti arata ca imbunatatirea productiei agricole este o problema fundamentala a statului nostru. Pentru a realiza aceste obiective este nevoie de o politica agricola nationala integrata in Politica Agricola Comun (PAC) a UE care insa se mai ghideaza dupa principiul articolului 39 din Tratatul de la Roma, care prevede cresterea productivitatii agricole incurajand modernizarea exploatatiilor agricole in care tehnologia este nucleul de baza. Agricultura este o ramura hotaratoare a economiei nationale a carei perenitate este incontestabila, vitala pentru orice societate umana. Durabilitate ei rezulta din resursele naturale, pe care se sprijina toate sistemele vii, iar integralitatea din relatia deosebita cu mediul inconjurator, in special cu conditiile de sol si clima. Agricultura integrate are ca obiective: producerea de recolta cu profit mare; consevarea resurselor si a mediului inconjurator; asigurarea sanatatii oamenilor si a securitatii lor alimentare utilizand o gama larga de mijloace biotehnologice.

2. Importanta agriculturii pentru existenta si activitatea umana

Agricultura este o ramura a productiei materiale, in care, cu ajutorul plantelor verzi si sub actiunea diriguitoare a omului, are loc transformarea energiei cinetice a soarelui, in energie potentiala materie organica, singura forma de energie accesibila organismului omenesc si animal; este ramura de baza a economiei nationale prin care se asigura produsele agricole alimentare si materiile prime pentru industria bunurilor de larg consum. Prin urmare: a) Ca urmare a productiei materiale, aparitia si dezvoltarea agriculturii ( ca si a industriei, constructiilor, transporturilor ) este conditionata de mersul procesului de diviziune sociala a muncii. b) Prin participarea omului la procesul de productie, agricultura se deosebeste de natura, unde de asemenea are loc acumularea de energie cinetica solara cu ajutorul plantelor verzi. Agricultura, ca indeletnicire productiva, incepe si se termina odata cu participarea omului la procesul de productie. Bunurile de consum aflate in natura sunt numai culese, dar nu produse de catre om. Astfel, fructele de padure, pestele din balti, lacuri, rauri, mari si oceane, animale salbatice din paduri, campii, etc. sunt bunuri ale naturii. Prin cules, pescuit sau vanat, omul le desprinde din mediul lor natural si le foloseste in diferite scopuri personale. Din acest moment, al insusirilor, cu ajutorul marcii, ele incep sa devina produse ale muncii. In schimb cultivarea pomilor, a vitei de vie, a culturilor de camp, a ciupercilor etc., cresterea pestilor in helesteele special amenajate de catre om, cresterea animalelor, inclusiv a celor de blana etc., fac deja parte din agricultura, deoarece are loc un process de productie cu participarea omului. c) Transformarea energiei cinetice solare in energie potentiala sub forma de materie organica, sub influenta transformatoare a plantelor verzi deosebeste fundamental

agricultura de industrie si de alte ramuri ale productiei materiale. La baza productiei agricole stau procesele organice, biologice, pe cand la baza celei industriale stau cele anorganice. Aparitia si dezvoltarea agriculturii ca indeletnicire sociala independenta este conditionata de formarea producatorului agricol colectiv sau particular, propietar sau arendas, in functie de studiul atent in procesul de diviziune sociala a muncii si a formelor de exploatare a pamantului. Notiunea de agricultor urmeaza indeaprope sfera de cuprindere a agriculturii. Astfel, in inteles restrans, agricultorul este acea persoana care, fie numai din practica, fie din practica ajunsa de teorie, se indeletniceste cu arta cultivarii pamantului, ca singurul sau principalul mod sau principalul sau mijloc de existenta. In sens mai larg, agricultorul pe langa activitatea de obtinere a lor transforma produsele agricole de natura vegetala, in produse de natura animala sau industriale, pentru a fi utilizata direct in alimentatia umana. Arta si stiinta in acelasi timp, agricultura are o mare insemnare economica si sociala: 1. ramura primara a productiei materiale, agricultura este si baza procesului de diviziune sociala a muncii, prin aparitia si dezvoltarea unor noi ramuri ale productiei materiale, derivate din agricultura sau bazate pe asigurarea hranei producatorilor lor de catre agricultor. Prin urmare, agricultura ramane baza economica pentru dezvoltarea statelor moderne si contemporane, indiferent de starea in care se afla. 2. importanta economica a agriculturii, pentru toate timpurile si pentru toate popoarele, decurge si la aceea ca ea este singura ramura a productiei materiale care acumuleaza energie noua solara. Toate celelalte ramuri ale productiei materiale nu fac altceva decat sa consume, sa transforme energia acumulata sub diferite forme de catre natura sau de catre agricultor. De aceea, sporirea avutiei natiunilor depinde de dezvoltarea agriculturii. Actualmente este singura ramura a productiei materiale capabila sa imbogateasca resursele energetice ale omenirii. 3. datorita proceselor de crestere biologica, in agricultura consumul de materii prime este mai mic decat produsul finit. Ca atare in structura valorica productiei agricole, ponderea cheltuielilor materiale este mai mica, fiind mai mare ca a produsului nou creat ca urmare la aceeasi productiei globala, agricultura produce si furnizeaza un venit national mai mare. De aceea, dezvoltarea agriculturii este cea care poate contribui la sporirea mai rapida a venitului national, a avutiei nationale. 4. in actuala conjuncture economica internationala, de criza alimentara prelungita, produsele agricole isi au asigurate o desfacere sigura, adaugand producatorilor agricoli venituri remuneratorii, care contribuie la bunastarea lor materiala. Marile puteri politice si alimentare ale lumii au transformat cu ajutorul alimentar intr-o arma politica de dominare a tarilor slab dezvoltate sau cu penurie de produse alimentare.

3. Importanta economica a agriculturii

De soarta si importanta agriculturii este legata importanta economica, sociala si politica a agricultorului, ca factor de productie si dezvoltare in orice societate. Importanta economica a agricultorului este determinata de posibilitatea autosatisfacerii celor mai insemnate nevoi de trai ale sale hrana. De aceea agricultorul este mai independent si mai refractat la indemnuri sau masuri care vin din afara proecuparilor sale. Avand posibilitatea sa-si regleze singur balanta dintre venituri si cheltuieli, mai mult decat orice alt profesionist, el este in masura sa-si inmulteasca singur averea, contribuind astfel la sporirea avutiei nationale. Importanta sociala deosebita a agricultorilor deriva din dragostea lor netarmuita fata de pamantul stramosesc, udat secolde dea randul cu sangele mosilor si stramosilor. De

aceea agricultorul este garantul pastrarii traditiilor stramosesti, a obiceiurilor pamantului, care au dat continut personalitatii unui popor. Din punct de vedere politic, agricultorii constituie baza existentei nationale. De aceea si in cazul Romaniei, taria lor este taria statului. Dupa Mihail Kogalniceanu, taranii sunt insusi elementul cel mai puternic al natiunii romane, pentru ca ei sunt insasi tara. Spre deosebire de celelalte ramuri ale productiei materiale, procesul de productie in agricultura are anumite particularitati care au aparut odata cu agricultorul si se mentin atat timp cat agricultura va constitui ramura producatoare mai ales de alimente pentru populatie. Aceste particularitati sunt indeplinite de natura social economica a agriculturii, de oranduirea sociala. Ele actioneaza si influenteaza masurile de politica agrara, orientate spre prosperitatea agriculturii si bunastarea agriculturii, indiferent de forma de proprietate in agricultura si in sistemul politic al statului. a) Principalea particularitate a agriculturii ca ramura a productiei materiale consta in aceea ca pamantul functioneaza concomitent ca obiect al muncii si mijloc de munca, ceea ce il transforma in principal in mijloc de productie a agriculturii, fara de care nu se poate practica agricultura. Numai in agricultura, pamantul joaca un rol complex, de importanta vitala pentru soarta omenirii. Astfel pamantul este obiectul genral al muncii in agricultura atunci cand, prin intermediul plantelor si animalelor, ca mijloace de munca vii, specifice agriculturii, actionand asupra lui cu ajutorul uneltelor de munca si a energiei de fractiune, mecanica sau animala, pentru a-i folosi capacitatea productiva fertilitatea in scopul sporirii productiei agricole. Dar acelasi process de munca, pamantul actioneaza ca mijloc de munca, deoarece prin intermediul lui actionam asupra plantelor si animalelor pentru a folosi in acelasi scop, capacitatea de productie. Dat fiind acest rol vital al pamantului in practicarea agriculturii aceasta inseamna ca indiferent de oranduirea social economica trebuie asigurata o folosire rationala a lui, astfel incat sa fie transmisa integral, din punct de vedere teritorial, si daca se poate cu o capacitate de productie sporita generatiilor care urmeaza. b) Similare ca actiune a pamantului sunt plantele si animalele mijloacele de productie specifice agriculturii. Ele functioneaza ca obiecte ale muncii atunci cand, prin intermediul uneltelor de munca, ale fortei tractiunii si al pamantului, ca mijloc de munca, omul le foloseste pentru a obtine maximum posibil de produse vegetale sau animale la unitatea de productie. In acelasi timp, ele functioneaza ca mijloc de munca, deoarece prin intermediul lor, omul actioneaza asupra pamantului ca obiect al muncii, pentru a asigura folosirea la maximum a capacitatii de productie atat a plantelor si animalelor cat si a pamantului. c) Procesul de productie din agricultura se desfasoara in spatiu si timp in anumite conditii climatice care pot potenta sau minimize rezultatele de productie obtinute cu acelasi consum de munca. Ca urmare in agricultura, pe langa productivitatea sociala a muncii, intalnim si o productivitate naturala, determinata de influenta factorilor naturali, din care pe primul loc se situeaza clima, care devine astfel o insemnata resursa de productie a agriculturii. De retinut ca influenta conditiilor climatice, temperature, precipitatii, regim eolian etc., nu poate fi modificata, ci numai influentata in directia voita de om. d) In agricultura, la majoritatea culturilor si speciilor de animale, timpul de munca nu corespunde cu timpul de productie. Aceasta din urma, care se intinde de la pregatirea terenului pana la recoltare, la culturile agricole, timp de mai multe luni ale anului, este intrerupt de mai multe ori de timpul de munca sezonier. In intervalul dintre timpii de munca, cultura se afla sub influenta exclusiva a factorilor naturali de productie. La unele specii de animale mai ales la cresterea animalelor de prasila, timpul de productie poate avea

o durata de 2 3 ani. Acesta neconcordanta dintre timpul de munca si timpul de productie duce la sezonalitatea productiei agricole, exprimata prin utilizarea sezoniera si incompleta a mijlocelor de munca si a fortei de munca. e) In agricultura, de regula, cheltuielile de productie se avanseaza tot timpul anului, dar se recupereaza o singura data. Pentru a diminua efectul negativ al acestor factori este necesara: Acordarea de catre stat a unor credite de productie cu dobanda mai redusa fata de alte ramuri, unde timpul de rotatie a capitalului este mai scurt sau foarte scurt. Organizarea unei structuri de productie agricola complexa, bazata pe imbinarea unor ramuri si culture de timpi de rotatie diferiti, astfel incat pe baza veniturilor proprii obtinute esalonat in cursul anului,sa se poata asigura autofinaintarea activitatii productive. f) In productia agricola,de regula,numai un sfert pana la jumatate din productia finite se obtine sub forma de produs principal,restul constituindu-l produsele secundare valoroase si,de obicei,greu transportabile si usor perisabile.De aceea, aceasta particularitate a agriculturii constituie motivarea obiectiva a imbinarii ramurilor agricole,in deosebi a celor vegetale cu cele animale,dar si a celor agricole cu cele neagricole,care utilizeaza ca materie prima produsele secundare din agricultura. g) In agricultura,procesul economic de reproductie se imbina cu cel natural,care influenteaza si limiteaza hotarator,de desfasurare a primului.Aceasta face cu neputinta sporirea productiei agricole in ritmuri accelerate si nelimitat,asa cum se petrece in industrie cand se poate dispune de tot ce este necesar.De pilda,pentru reproductia productiei de grau trebuie sa asteptam 9 luni,timpul de reproductie naturala,fara a avea siguranta realizarii productiei propuse. h) In agricultura are loc autoproducerea propriilor mijloace noi de productieplante si animale.O parte din productia vegetala obtinuta,semintele,intra intr-un process de productie si participa la propria reproductie.Acelasi lucru este valabil si in cresterea animalelor,tineretul animal,ajuns la maturitate productive,da nastere unor noi produsi,participnd la propria reproductie a efectivului de animale. i) Procesul de productie in cultivarea pamantului se desfasoara pe suprafete mari,intinse.Aceasta imprejurare a determinat construirea unei forte de tractiune-mobila si independenta-sub forma tractorului agricol inzestrat cu un motor alimentat cu produse petroliere.Tractorul este in present singura forta de tractiune adecvata cultivarii pamantului. j) In agricultura procesul de divizare a muncii are un character complex, multilateral.Una din ramuri devine predominanta,principala in timp ce ramurile secundare si auxiliare se organizeaza pentru utilizarea resurselor de productie pe care nu le utilizeaza sau le creeaza dezvoltarea ramurei de baza.In agricultura este imposibila specializarea pe parti de produs sau cea tehnologica. Aceste particularitati,care fac din agricultura un domeniu de activitate cu totul deosebit,a caror dezvoltare cere multa pregatire si pricepere sunt amplificate de functiile agriculturii. 1. Principala functie a agriculturii-oriunde si oricand-este cea alimentara.Inventarea agriculturii de catre om o constituie baza materiala de existenta a omenirii-numeric si la nivel de trai.Niciodata natura singura nu ar fi putut pune la dispozitia omenirii actuale mijloace alimentare. 2. Functia alimentara a agriculturii este favorizata de folosirea completa a conditiilor natural-economice de pe teritoriul tarii.Agricultura, prin marea diversitate a ramurilor si culturilor sale, cu cerinte differentiate fata de conditiile de productie, sol, temperature, precipitatii etc., este singura ramura a productiei materiale care poate valorifica economic, darurile naturale cu care a fost inzestrata Romania.

3. Agricultura este o importanta sursa de materii prime pentru industria prelucratoare, determinand gradul de dezvoltare al acesteia, care este conditionat de volumul de materii prime primit din agricultura.Intreaga industrie alimentara si o parte a industriei usoare-a lanei, a canepei, a inului, a pielei etc.-sunt de independenta directa de agricultura, careia ii revine importanta fuctie social-economica de a le aproviziona cu materie prima. 4. Agricultura este o importanta piata de desfacere pentru produsele industriale, contribuind la dezvoltarea intregii industii nationale.Aceasta se refera la cumpararea de mijloace de productie de catre agricultura,la cumpararea de bunuri de consum cu folosinta indelungata si la cumpararea de bunuri de consum alimentare si nealimentare. 5. In conditiile asigurarii unui consum agricol intern civilizat, agricultura ,prin surplusurile sale de produse,poate constitui o insemnata sursa de export, astfel ca, prin aportul valutar, contribuie la echilibrarea balantei de plati externe a tarii. 6. Prin natura ei, agricultura este o ramura antipoluanta.Alaturi de cea din natura, activitatea plantelor verzi din agricultura,prin procesul de asimilatie clorofiliana, contribuie la micsorarea poluarii multiple provocata de dezvoltarea industriala. 7. Agricultura poate deveni Romania de azi,un factor de micsorare a somajului industrial,prin migratia oras-sat. Rezulta ca agricultura are un rol hotarator pentru progresul rapid al intregii economii,de ea depinde insasi dezvoltarea industriei, a intregii economii nationale, ridicarea nivelului de trai al populatiei. Din totalul celor 141 de tari pentru care statistica O.N.U. ne ofera date privind contributia agriculturii la formarea produsului intern brut, in aproape jumatate (61 state) agricultura poate produce peste 20% din PIB, in cca. un sfert din numarul de state agriculturii ii revin peste o treime din PIB, iar intr-un nr de 18 state agricultura este ramura principala a economiei nationale, revenindu-i cea mai mare pondere in formarea PIB. Este de subliniat faptul ca, atentia acordata la un moment dat dezvoltarii mai accentuate a agriculturii nu este o problema de conjunctura, ci o problema politica de cea mai mare importanta si permamenta. Astazi este clar pentru oricine ca o lume infometata nu este o lume posibila, pentru ca o lume in alimentara mondiala accentueaza necesitatea dezvoltarii mai accelerate a agriculuturii, insa permanenta problemei este determinata de insusi mersul istoric al omenirii spre progres si civilizatie.

4. Agricultura la nivel mondial

Agricultura a fost si ramane principala, poate chiar inca unica, sursa de alimentare pentru omenire in continua crestere, mai ales in conditiile exploziei demografice din tarile mai sarace. Incidenta acesteia cu criza alimentara mondiala nu face altceva decat sa sporeasca eforturile tuturor statelor lumii in dezvoltarea mai accelerata a agriculturii, pentru a lichida marile decalaje de consum alimentar si pentru a asigura conditii omenesti de trai tuturor locuitorilor Terrei. Ori, cu toate progresiile de pana acum, dupa ultimele aprecieri ale F.A.O., chiar in cele mai bune perioade agricole, circa 500 milioane de persoane sufera de foame si malnutritie cronica. In pararel cu cresterea dificultatilor alimentare in tarile sarace, tarile bogate, cu venituri mari, reclama aprovizionari alimentare abundente, pentru a satisface norme de consum alimentare in crestere si de calitate superioara. Decalajul este evident in cazul urmatoarelor comparatii: in timp ce in SUA si Germania consumul anual de cereale, pe

cap de locuitor, depaseste 1800 de livre, din care cea mai mare parte este convertita in proteina animala, in tarile din Asia de sud, consumul s-a stabilit la numai 380 de livre, aproape in exclusivitate sub forma de proteina vegetala, respectiv orez. In asemenea conditii, in tarile sarace, unde 80% din veniturile populatiei se cheltuiesc pe hrana, cresterea fantastica a preturilor la produsele agroalimentare este insotita de noi restrictii de consum, de noi suferinte fizice pentru masele largi ale populatiei. Cresterea populatiei agricole, in tarile sarace, prin programe de dezvoltare rurala, pentru a se lichida foametea si saracia, constituie unul din primele imperative ale momentului pe plan mondial. Desigur ca in acest domeniu initiativa trebuie sa apartina tarilor respective, prin reorientarea prioritatilor de dezvoltare, prin acordarea unui loc mai mare dezvoltarilor rurale. Pentru a stimula dezvoltarea rurala sunt necesare insa reforme administrative si institutionale, bazate pe educatie, cooperare si participare a tuturor sectoarelor economiei, atat in domeniul bunurilor alimentare, cat si in cel al producerii mijloacelor de productie pentru dezvoltarea agriculturii. Evolutia agriculturii franceze, parte componenta a unei economii dezvoltate, arata ca lumea agricola poseda capacitati de invoatie exceptionale si calitati de adaptare la schimbari, care, adesea, sunt mai putin evidente in alte sectoare. Explicatia trebuie cautata in faptul ca agricultura, sectorul cel mai vechi al economiilor din toate tarile, nu mai este izolata de restul economiei, ci evolueaza in stransa dependenta cu alte sectoare ale acesteia. Ca urmare, agricultura este ramura economiei franceze care a inregistrat cele mai rapide progrese de productivitate dupa anii cinzeci (daca in anul 1950, productivitatea anuala a unui agricultor era de 45 de tone de cereale, ea e astazi de peste 250 de tone). Aceasta arata ca agricultura poate deveni un element important de raspuns dificultatilor existente in multe tari. Aceeasi concluzie se desprinde din analiza locului si rolului agriculturii in cea mai inaintata economie a lumii contemporane economia SUA. In cazul acesteia, dezvoltarea agriculturii favorizeaza cresterea economica in cele mai diverse sectoare de activitate sociala. In primul rand, ea favorizeaza fabricantii de masini agricole, fertilizanti si pesticide. In al doilea rand, sporirea productiei destinata exportului asigura de lucru in tot timpul anului pentru lucratorii din transporturi si determina intreprinzatorii din acest domeniu sa modernizeze instrumentele de manipulare feroviara si portuara, prin trecerea la containerizarea productiei etc. De aceea, agricultura SUA este considerata: -sectorul numarul unu al economiei nationale (prin activul de 786 miliarde de dolari) -debuseul numarul unu al bratelor de munca (16-17 milioane de personae lucreaza in industria alimentara); -sectorul economic cel mai efficient impotriva inflatiei (nivelul de productivitate a muncii este de cateva ori mai mare celui din alte sectoare); -exportatorul numarul unu al tarii (peste 80 miliarde de dolari in 1995); -arma politica deosebit de importanta si eficienta. De dezvoltarea agriculturii este legata si existenta unei importante forte sociale si politice a lumii contemporane, taranimea. Desi in continua reducere relativa, populatia agricola mondiala continua sa reprezinta aproape jumatate din populatia lumii. Mentinerea unei paturi taranesti, capabile sa asigure progresul agriculturii sis a continue regenerarea acestei forte sociale, este o conditie obligatory pentru dezvoltarea echilibrata a tuturor natiunilor moderne. Procesul de dezvoltare istorica are tendinta chiar de reglare a mentinerii unei paturi taranesti: tipic este exemplul Angliei si al Belgiei, unde, in conditiile paritatii multilaterale a conditiilor de munca si de viata, procesul migratory cunoaste acum fluxul oras-sat. De la inceputurile sale, agricultura s-a afirmat nu numai ca o ramura principala a productiei materiale, ci si ca o conditie esentiala pentru perpetuarea principala a productiei

materiale,ci si ca o conditie esentiala pentru perpetuarea omenirii pe Terra. Un rol tot mai important in aceasta directie il are comertul cu produse agroalimentare, indeosebi cu cereale. Astazi se face simtita tendinta de a transforma hrana omului intr-o arma impotriva omului. Criza alimentara mondiala arata ca, in actualele conditii, agricultura a devenit si o puterina arma politica, generand o noua putere internationala, de dimensiuni si proportii nemaicunoscute pana acum in istoria omenirii puterea alimentara. Pentru prima data in istorie, agricultura incepe sa influenteze domeniul relatiilor internationale, statele cu putere de plata nesolvabila fiind nevoite sa accepte un fel de stare de dependenta fata de tarile bogate, posesoarele unor excedente de produse alimentare, indeosebi de grau, comercializat pe piata mondiala in proportie de 20% din recolta si reprezentand circa 40% din comertul mondial de cereale. Ameliorarea situatiei alimentare mondiale este conditionata de sprijinul pe care Comunitatea Mondiala il acorda tarilor slab dezvoltate petru modernizarea tehnica si economica a agriculturii. Stringenta acestei probleme a determinat crearea in anul 1945 a Organizatiei natiunilor Unite Pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O.) care, in decursul existentei sale, s-a dovedit una dintre cele mai importante institutii specializate ale ONU prin sprijinul international acordat eforturilor nationale de valorificare a agriculturii, padurilor si pescuitului, toate acestea intrand in conceptual F.A.O. de agricultura. Scopurile F.A.O. constau in: -ridicarea nivelului de nutritie si a conditiilor de viata ale popoarelor din statele aderente; -ameliorarea randamentului productiei si a eficacitatii repartitiei tuturor produselor alimentare si agricole; -ameliorarea economiei mondiale si eliberarea omenirii de foamete si subnutritie. Rezolvarea problemei alimentare mondiale depinde in mod direct si hotarator de sporirea productiei agricole, prin utilizarea rationala a resurselor productive si modernizarea tehnica si sociala a agriculturii ramura principala a economiei alimentare mondiale. De aceea, atat in trecut cat si in present, efortul tuturor tarilor bogate sau sarace sunt indreptate spre marirea disponibilitatilor alimentare ale omenirii. Indiferent de nivelul de dezvoltare a societatii, pamantul a fost si ramane principalul mijloc de productie al agriculturii, depozitul inepuizabil de resurse alimentare pentru omenire. Cresterea penuriei alimentare mondiale mareste necesitatea utilizarii rationale a pamantului pentru ca, in ultima instanta, capacitatea lui de productie, cantitativa si calitativa, este hotaratoare pentru scoaterea omenirii din impasul alimentar in care se zbate. Un prim aspect al problemei ilconstituie marirea resurselor financiare ale agriculturii, repartizarea lor regionala si, mai ales, evoltia raportului dintre suprafata de teren agricol si populatie.

5. Horticultura
Culturile horticole se caracterizeaza printr-un nivel ridicat de intensificare a productiei. Astfel un hectar de legume cultivate in sere realizeaza o productie medie de 140 tone, fata de numai 20 tone la legumele cultivate in camp descoperit. O alta caracteristica a procesului de productie in horticulutura este volumul de cheltuieli si consumul de munca vie relative ridicat. Esalonarea productiei in tot timpul anului si folosirea mai uniforma a fortei de munca sunt elemente care contribuie la accelerarea rolului horticulturii in economie. Cuturile hortiviticole dau posibilitatea sa se asigure aprovizionarea ritmica a populatiei cu produse proaspete si conservate in toate sezoanele, indifferent de conditiile climatice.merita de

relevant faptul ca practicarea legumiculturii permite folosirea judicioasa a fortei de munca in tot timpul anului, in camp si sere. Trebuie mentionat ca pomii si vita de vie pot valorifica in mod superior terenurile in panta, improprii altor culture, ceea ce determina atragerea acestor suprafete in circuitul economic al agriculturii. Din datele statistice se poate constata ca peste 50% din plantatiile viticole sunt amplasate pe terenuri in panta, asigurand o folosire intensive si rationala a acestora. Culturile horticole, datorita numarului mare de specii si soiuri, cu perioade scurte, medii lungi de vegetatie, asigura stabilitatea ecosistemului si a terenului cultivat, il protejeaza de eroziune si alunecare, mai ales in zona colinara. In unele zone ale tarii taierea plantatiilor pomi-viticole pe versantii dealurilor au provocat alunecarea terenurilor pe suprafete intinse, aducand mari pagube materiale. Alunul este o planta care fixeaza bine terenul, fiind plantat pe ogase si ravene. In zona nisipurilor, pentru fixarea acestora, rezultate bune da piersicul, caisul si vita de vie. Terenurile degradate de industrie, prin exploatarile de suprafata sau prin haldele cu zgura, se cultiva cu plante pomicole, cum ar fi marul, parul, prunul, cu bune rezultate. Pe haldele cu zgura de la Isalnita-Craiova, vita de vie din soiul Riesling a produs 10 tone de struguri la hectar. Plantele floricole si dendrologice sunt folosite in amenajarea suprafetelor verzi in mediul urban si rural. Florile, arborii si arbustii decorative, plasati in parcuri, de-a lungul bulevardelor, strazilor, cailor de comunicatie, in jurul cladirilor au un rol decorative si estetic deosebit pentru locuitori. Spatiile verzi (parcuri, gradini) se organizeaza in diverse tipuri de amenajari si decorari, cu asociere de plante floricole, arbori si arbusti. Plantele amplasate in apartament constituie nu numai un obiect de aranjament si unul odihnitor, de fapt ele pot crea un loc viu, animat. Plantele floricole sunt folosite pentru amenajarea de jardinire pe balcoane, aducand un plus de frumusete si prospetime. Un rol important incep s joace padurile periurbane si urbane, ultimele amplasate chiar in oras cu functie antipoluanta si decorative. Se constata ca, in multe tari, cultura arborilor si arbustilor decorative reprezinta un compartiment economic important, atat prin numarul mare al intreprinderilor productive, cat si al volumului productiei si al exportului de material saditor. Sectorul horticol asigura industria alimentara cu cantitati mari de materie prima, care este prelucrata in stare semiconservata si conservata. Unitatile cultivatoare din zona industriei de conserve sunt strans legate de acest sector care adduce venituri importante.sunt cunoscute, de asemenea, posibilitatile mari pe care le are tara noastra pentru a exporta produse de calitate superioara, appreciate pe piata europeana. Se apreciaza, de asemenea, functia social-economica a horticulturii. De exemplu, vitucultura si pomicultura asigura existenta a circa 40-500 mii de familii, cu peste 1,5 milioane de membrii. In zonele pomicole si viticole, veniturile locuitorilor sunt asigurate in proportie de peste 80% din exploatarea plantatiilor. Legumicultura este o ocupatie a zeci de mii de cultivatori din raza oraselor si marilor centre industriale.reabilitarea horticulturii romanesti, dezvoltarea ei pe un drum ascendant reprezinta o prioritate a unei politici agrare coerente si eficiente. Integrarea in Uniunea Europeana obliga la un program concret de actiuni organizatorice, tehnologice si economico-financiare. Cu atat mai mult cu cat, in articolul 38 din Tratatul de la Roma de constituire a comunitatii europene, se specifica obiectivul major al politicii agricole: cresterea productivitatii agricole incurajand modernizarea exploatatiilor.

Bibliografie

Sisteme horticole comparate, Stefan Marcela Agrofitotehnie comparata, Stefan Marcela Agroecofitotehnie, Bran Mariana Anuarul Statistic al Romaniei 2006