CERINTELE FATA DE CLIMA SI SOL LA CEREALE( GRAU, PORUMB, ORZ)

CERINTELE GRAULUI FATA DE CLIMA SI SOL

1.

CERINTELE FATA DE

CLIMA

1.1. TEMPERATURA Cerintele graului fata de temperatura variaza in stransa legatura cu structura genetica a diferitelor forme de grau si infunctie de latitudine si altitudine. La altitudinile mai nordice si la altitudini mai mari graul s-a adaptat la temperaturi mai scazute. Pentru conditiile din tara noastra, cerintele graului de toamna comun pentru paine fata de temperatura in diferitele faze de organogeneza sunt, in general, urmatoarele:

GERMINAREA Temperatura minima necesara pentru germinare este de 4-5C. temperatura optima este de 23-25C, iar cea maxima de 30-35C. RASARIREA - Temperatura optima pentru rasarire este de 15-20C. INFRATIREA - Pentru infratire graul are nevoie de o temperatura optima de 8-10C.
In cursul toamnei are loc fenomenul calirii plantelor in vederea iernarii lor. Calirea dureaza 35-55 de zile, iar temperatura necesara in prima parte a calirii este de 10-15 in cursul zilei si 0-5 in cursul noptii.

In partea a doua a calirii, temperatura necesara este de -1C pana la -5C.

IMPAIEREA - Pentru inceputul etapei graul are nevoie de 812C, iar in etapa a doua, care corespunde alungirii internodurilor, temperatura este de 15-18C. Daca temperatura este mai mare are loc o crestere prea mare a paiului si deci o insuficienta dezvoltare a tesuturilor mecanice ale tulpinii care determina caderea graului. INSPICAREA - La inspicare graul are temperatura optima cuprinsa intre 16 si 20C.
nevoie de o

INFLORIREA, polenizarea, fecundatia, coacerea in ceara necesita temperaturi optime cuprinse intre 11 si 12C in cursul noptii si intre 18 si 22 C, in cursul zilei.
Sunt daunatoare temperaturile ridicate la iesirea graului din iarna si temperaturile mai mari de 25-26C in fazele infloririi, polenizarii, fecundatiei si formarii bobului, mai ales daca sunt asociate cu o umiditate relativa a aerului scazuta si cu o slaba aprovizionare a solului in apa. 1. 2 UMIDITATEA Desi, este mai rezistent la seceta decat multe alte plante, graul are totusi nevoie pentru crestere si dezvoltare de cantitati insemnate de apa. Dintre factorii care influenteaza consumul de apa al graului mentionam: temperatura aerului, intensitateacurentilor de aer, umiditatea relativa a aerului, faza de vegetatie, ritmul de crestere a plantelor, pozitia frunzelor etc. Nevoia de apa a graului depinde mult de soi. Din datele existente in literatura de specialitate straina si din cercetarile efectuate in tara noastra, rezulta ca fazele de vegetatie, in care cerintele de umiditate sunt maxime sunt in ordinea importantei urmatoarele:

- formarea primordiilor spiculetelor, formarea si diferentierea primordiilor florilor, cand se decide numarul de spiculete si de flori fertile din spiculet; polenizarea si fecundatia, cand instalarea secetei diminueaza receptivitatea stigmatelor, reduce cantitatea de polen si micsoreaza viabilitatea graunciorilor de polen; formarea si umplerea boabelor cand deficitul de apa impiedica depunerea substantelor de rezerva in boabe. Boabele raman zbarcite, usoare, sarace in amidon si proteine, bogate in celuloza, cu insusiri slabe de panificatie (sistavire); formarea primordiilor din care iau Lipsa umiditatii micsoreaza numarul fratilor; nastere fratii.

- impaierea - cresterea vegetativa bogata (alungirea tulpinilor, cresterea frunzelor, dezvoltarea sistemului radicular ) necesita o cantitate mare de apa. De subliniat este ca, graul este sensibil la excesul de umiditate. Ploile abundente din perioada de crestere coboara temperatura solului, impiedica aeratia solului si nitrificarea -plantele raman mici si devin clorotice. Ploile din faza infloririi si fecundatiei, mai ales daca sunt insotite de vanturi, stanjenesc polenizarea si fecundatia, determinand o sensibilitate a graului la cadere si la atacul bolilor. Pentru realizarea unei fecundatii in bune conditii, cerul trebuie sa fie insorit, atmosfera lipsita de vanturi si temperatura nu prea ridicata. Ploile din timpul recoltarii, pe langa faptul castanjenesc recoltarea, diminueaza greutatea boabelor, decoloreaza boabele, depreciaza insusirile de panificatie si favorizeaza incoltirea boabelor in spic. Se creeaza dificultati in procesul de conservare a semintelor.

2. CERINTELE

FATA DE

SOL

Graul de toamna gaseste in tara noastra conditii climatice foarte favorabile pe 19,5 % din suprafata arabila, favorabile (FI si F2) pe 70,4 % si putin favorabile pe 7,2 %. In urma unor analize amanuntite asupra potentialului productiv natural al suprafetei arabile a tarii si asupra lucrarilor de ameliorare a terenurilor agricole (irigatii, desecari, combaterea eroziunii solului, corectarea aciditatii, a alcalinitatii), s-a trecut la bonitarea gradului de favorabilitate a conditiilor pedoclimatice pentru grau, alaturi de alte culturi importante (Teaci, 1970), acesta fiind exprimat prin note de bonitare si prin productiile care se pot obtine pentru fiecare punct al notei de bonitare. In toate zonele climatice exista o corelatie stransa intre insusirile solului (inclusiv nivelul apei freatice) si pr oductia plantelor (Teaci, 1980). Pe solurile prea acide sau prea alcaline plantele de grau se dezvolta slab si dau productii mici. Cel maipotrivit pH se incadreaza dupa Minkevici (1965) in limitele 6-7,5. Graul de toamna are o toleranta larga fata de textura solului. Desi solurile din seria cernoziomurilor si solul brun roscat de padure sunt cele mai potrivite pentru grau, totusi cultura acestei plante se extinde fara restrictii si pe alte soluri. Suprafete intinse seintalnesc pe solurile argilo-iluviale (cenusii, brun-argilice, brune podzolite, podzolite-argilo-iluviale etc.), pe soluri brune, pseudorendzine. lacovisti. soluri gleice, aluviuni, soluri erodate etc., unde conditiile climatice sunt favorabile si in unele conditii deosebit de favorabile. Pe aceste soluri graul da productii foarte ridicate daca se corecteaza aciditatea si se utilizeaza ingrasamintele organice si minerale, indeosebi cele cu azot si fosfor. Dupa Teaci (1980), terenul arabil al Romaniei este impartit in 10 clase de bonitare, diferenta intre clase fiind de 10 puncte. Cel mai mare grad de fertilitate a solului intruneste 91-100

puncte, iar cel mai redus 0-10 puncte. Referitor la cultura graului , nota medie de bonitare naturala pe tara este apreciata la 47 puncte, cu limitele: 23 (judetul Maramures) si 62 (judetul Giurgiu). Dupa Teaci (1980), in conditiile aplicarii unei tehnologii medii de cultivare, fiecare punct de bonitare reprezinta cea 60 kg de boabe. Deoarececapacitatea productiva a terenurilor arabile se poate imbunatati prin masuri ameliorative, se apreciaza ca nota medie de bonitare a suprafetelor de grau poate creste la 68-72 de puncte (cu 45-50 %).

Luand in considerare bonitarea conditiilor naturale, dupa aplicarea masurilor agroameliorative, cea mai mare parte din suprafetele cultivate cu grau se va incadra in notele de bonitare cuprinse intre 6l si 100.

3.

ZONAREA CULTURII GRAULUI

In urma studiilor facute de diferiti cercetatori in functie de cerintele graului fata de conditiile de clima si sol si a conditiilor climatice existente pe teritoriul tarii noastre, s-a elaborat harta in care se pot distinge zonele de cultura a graului. Zonele de cultura se impart in: zona foarte favorabila, zona favorabila si zona putin favorabila.

Zona foarte favorabila se extinde in linii mari in campia din Vestul tarii (Campia Crisurilor si Campia Banatului), in Campia Dunarii (sudul Olteniei, terasele Dunarii din stanga Oltului si jumatatea de sud a Campiei Teleormanului, o suprafata insemnata intre orasele Bucuresti-Giurgiu-Calarasi si Armasesti, vestul Campiei Baraganului), Campia Transilvaniei si partea de nord-est a Moldovei.

Zona foarte favorabila este acoperita in cea mai mare parte de cernoziomuri, aluviuni, soluri aluviale, lacovisti, soluri brun-roscate. Se mai gasesc si suprafete cu soluri halomorfe, turboase, soluri cu diferite grade de eroziune, pe care se obtin productii mici. Cantitatea de precipitatii care cade anual este de 600-700

mm.

Zona favorabila graului de toamna ocupa in tara noastra suprafete mult mai mari decat zona foarte favorabila. Ea se subdivide in favorabila I si favorabila II.
Diferentierea din cadrul zonei favorabile este determinata, in cele mai multe situatii, de natura solului. Zona favorabila cuprinde Dobrogea, Transilvania, Moldova. sudul tarii, vestul tarii,

Zona putin favorabila asigura cerintele graului din punct de vedere climatic, insa solurile se caracterizeaza prin fertilitate redusa, cu insusiri fizice si chimice putin corespunzatoare.
Zona se intinde in regiunea dealurilor subcarpatice si a dealurilor erodate din nordul Dobrogei. Cu exceptia dealurilor din Dobrogea, in aceasta zona se pot obtine productii satisfacatoare de grau, asigurand o tehnologie optima de cultivare si aplicand solului o serie de masuri ameliorative.

PORUMBUL 4 .Cerinele fa de clim i sol

Clima Porumbul este o planta iubitoare de cldura, cerinele lui mari fa de temperatura reliefndu-se ncepnd chiar cu germinaia, care are loc la minim 8 - 10 C. n luna mai temperatura trebuie sa fie de peste 13 C, la apariia paniculului de peste 18 C, iar dup aceea pn la apariia mtsii i n timpul fecundrii de 22 C. n timpul formarii boabelor temperatura poate sa scad pn la 19 C, iar n timpul mturrii lor chiar la 15 C. Temperaturile mai sczute dect cele indicate pentru fazele de vegetaie amintite dubla ntrzierea vegetaiei si la scderea accentuata a produciei. La temperatura de 5 C creterea plantelor nceteaz, iar brumele chiar uoare distrug frunzele. Dei are un consum specific redus - fiind necesar numai 300 uniti apa pentru realizarea unei uniti de substana uscat. Porumbul are cerine mari faa de umiditate rspltind cu producii sporite surplusul de apa din precipitaii sau din irigaii. El suporta mai uor seceta survenit n timpul primelor faze de vegetaie, cnd cerinele fata de umiditate sunt mici; cele mai mari scderi de producie se nregistreaz la porumb daca i lipsete apa n perioada cuprinsa ntre 1 - 2 sptmni de apariia inflorescenei mascule si maturitatea lapte - ceara, perioada care dureaz circa 5 - 8 sptmni, (n funcie de hibrid) i n care porumbul are cel mai ridicat consum de ap (respectiv 500% din ntregul consum din timpul perioadei de vegetaie). Porumbul are cerine foarte mari fa de lumin i nu suport umbrirea ndelungat. Cerintele fata de temperatura. Semintele germineaza la 8-10oC. La temperaturi mai scazute in sol are loc putrezirea boabelor, datorita atacului ciupercilor saprofite, instalarea lor fiind favorizata si de procesul de exosmoza a produselor de hidroliza a amidonului. Dupa rasarire, la temperatura de 4-5oC, cresterea inceteaza, se degradeaza clorofila si plantele mor. Brumele

tarzii distrug frunzele, iar la temperatura de ore, este distrusa intreaga planta.

-4oC, dupa 2-4

Cresterea se desfasoara in bune conditii daca in luna mai temperaturile medii nu scad sub 13 oC, iar in iunie, iulie si august nu coboara sub 18oC. Cea mai ridicata viteza de crestere se realizeaza la temperaturi cuprinse intre 24-30oC. Dupa cercetatorii americani, cand temperatura lunii mai scade sub 12,7oC, productia de porumb se diminueaza cu 15%. O perioada critica o reprezinta inflorirea, cand temperatura trebuie sa fie cuprinsa intre 18-24oC. Temperaturile ridicate, in aceasta faza, determina un pronuntat decalaj intre aparitia paniculelor si cea a stigmatelor. La temperatura 28-30oC scade viabilitatea polenului. Amplitudinile de temperatura de peste 30 oC ziua si sub 10,0oC noaptea, ce survin in etapele a 6-a si a 7-a ale organogenezei impiedica formarea anterelor, implicit dezvoltarea graunciorilor de polen si desfasurarea normala a proceselor de fecundare (Muresan si colab., 1967). Socurile termice dupa fecundare deregleaza acumularea de substante de rezerva in bob si apare fenomenul de sistavire. Cele mai bune conditii termice pentru maturare, intre faza de coacere in ceara si cea deplina, sunt de 21oC. Walace si Bressmann (1954) gasesc ca optime pentru porumb in "zona Cordonului porumbului" din S.U.A. ("Corn Belt") urmatoarele temperaturi medii lunare: mai 18,3oC, iunie 21,6oC, iulie 22,7oC, august 22,7oC, septembrie 17,7oC, octombrie 11,1oC. Observatiile lui J. Humlum pentru tara noastra, in urma studiilor efectuate in Dobrogea, Muntenia si o parte din ransilvania, arata ca cele mai mari recolte sunt realizate la urmatoarele temperaturi: mai 16-20oC, iunie 19-21oC, iulie 2023oC, auguste 19-22oC, septembrie 14-17oC. Rezulta ca, din punct de vedere practic, este deosebit de importanta zonarea atenta a hibrizilor de porumb, in functie de "disponibilul termic" din fiecare zona.

Cerintele fata de umiditate. Porumbul rezista foarte bine la seceta, mai ales in prima parte a perioadei de vegetatie, datorita sistemului radicular puternic dezvoltat, consumului specific redus (233-445: S. Aldrich si colab., 1975), caracterului xerofitic al partii aeriene si lucrarilor de intretinere repetate. Evapotranspiratia creste mult in lunile de vara, astfel ca un lan de porumb poate evapora zilnic, in lunile iulie si august, pana la 18 l/m2 de apa, iar o planta de porumb pana la 2-4 l. Perioada critica se situeaza intre 10-20 iunie si 10-20 august, adica inaintea aparitiei paniculelor si pana la maturitatea in lapte, cand consumul de apa se ridica la 6874% din totalul necesar pentru intreaga vegetatie. In aceasta perioada solul trebuie sa aiba 60-80% apa din capacitatea de camp. T. Angelini (1965) considera ca perioada critica inceputul infloritului si urmatoarele 10 zile, cand consumul/planta/zi este de 1,5-4,5 l. In perioada umplerii boabelor lipsa de umiditate poate provoca sistavirea acestora, intervalul critic fiind de 40-50 de zile. J. Humlum a stabilit ca productia de boabe la hectar depaseste media, in conditiile tarii noastre, cand se realizeaza urmatoarea repartitie a precipitatiilor: mai, peste 40 mm; iunie 60 mm; iulie 60 mm; sub 80 mm in august. Repartizarea optima a precipitatiilor, dupa acelasi autor, este urmatoarea: mai 6080 mm; iunie 100-120 mm; iulie 100-120 mm; august 20-60 mm. W. Walace si E. Bressmann (1954) considera ca optima, pentru "cordonul porumbului" din S.U.A., urmatoarea repartizare: mai 87,5 mm; iunie 87,5 mm; iulie 112 mm; august 112 mm; in septembrie si octombrie precipitatii putine. Cunoasterea rezervei de apa a solului in primavara are mare importanta in stabilirea corecta a densitatii plantelor. Cerintele fata de lumina. Porumbul, fiind planta de zi scurta, creste bine la lumina intensa. Energia chimica din

intreaga biomasa poate reprezenta 5-6% din energia solara incidenta pe sistemul foliar, din care circa 50% poate fin in boabe. Extinderea in cultura a hibrizilor cu pozitia frunzelor mai aproape de verticala si care se preteaza la densitati mai mari va conduce la ridicarea coeficientului de convertire a energiei solare

Solul

Porumbul prefer soluri fertile i profunde; el poate ns valorifica datorit sistemului sau radicular bine dezvoltat i dotat cu o mare capacitate de solubilizare, soluri foarte diferite n privina texturii (de la cele nisipoase pn la cele argiloase), ale reaciei (de la pH 5,8 pn la pH 8) i a timpului zonal dnd astfel recolte bune pe toat gama de soluri, de la cernoziomuri pn la soluri brune. Recoltele cele mai mari se obin la noi pe diferite tipuri de cernoziomuri, pe solurile brun rocate i n special solurile aluviale bogate, mai ales pe cele din Lunca Dunrii. . Porumbul asigura recolte pe soluri foarte variate, insa rezultatele cele mai bune se obtin pe soluri adanci, fertile, luto-nisipoase, care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil sa asigure apa si elementele nutritive. Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile lutoase si luto-nisipoase, cu 3-5% humus, peste mg P2O5, Al peste 20 mg K2OA1/100 kg sol, gradul de saturatie 75-90% si pH=6,5-7,5. Pe solurile cu pH sub 5,8 este obligatorie aplicarea amendamentelor de calciu, pentru corectarea reactiei acide. Cele mai bune rezultate se obtin pe solurile aluviale, fertile, pe cernoziomuri, soluri balane si pe cele brun-roscate si brun de padure. Pe solurile nisipoase, prin fertilizare si irigare, se pot obtine recolte ridicate. Mai putin favorabile sunt solurile argiloase, care mentin mai multa umiditate, se incalzesc incet

primavara, iar vara crapa, rupandu-se radacinile plantelor. Rezultatele modeste se obtin pe solurile tasate si compacte, cat si pe cele cu hardpan, care necesita lucrari de afanare adanca.

5. ORZUL

Cerinte fata de clima si sol

Orzul are un mare areal de raspandire, din zonele arctice (orzul cu 4 randuri) pana la zona ecuatoriala - arida (orzul cu 6 randuri), iar unele forme reusesc si la altitudini foarte mari (var. coeleste). Orzul are o multitudine de forme cultivate, adaptate la diverse conditii pedoclimatice. Orzoaica reuseste bine in zone temperate si umede. Ca latitudine, orzul cultivat depaseste limita cercului polar (pana la 70 grade latitudine), iar ca altitudine apare in cultura la 1.900 m in Alpi, la 2.700 m in Caucaz si pana la 4.700 m in Tibet. Cerintele climatice ale orzului sunt, in general, mai reduse decat la grau, dar aceste cerinte sunt dependente de forma cultivata. Orzul este mai rezistent Ia temperaturi ridicate decat graul, secara si ovazul. Orzul de primavara (furajer), avand perioada de vegetatie scurta, reuseste in climate aspre sau in cele uscate. Suma de grade a acestuia pe perioada de vegetatie este de 1.200 - 1.800 C. Orzoaica, pentru a realiza calitatea ceruta in fabricarea berii, se cultiva in zone mai racoroase si umede, unde continutul proteic in boabe este mai scazut, prin prelungirea perioadei depunerii amidonului. Suma de grade pentru orzoaica este de 1.300-1.000 C.

Orzul de toamna este mai sensibil la iernare decat graul sau secara de toamna, rezistand pana la -15 C la nivelul nodului de infratire (daca a parcurs procesul calirii). Sub strat de zapada orzul calit si bine inradacinat suporta si temperaturi de -28 C, (chiar -30C). Orzul de toamna este sensibil la ger, daca nu s-a calit' in conditii bune. Apar pierderi mari la orzul de toamna, la gerurile survenite in ferestrele iernii' sau la gerurile venite dupa pornirea in vegetatie, la desprimavarare. Suma de grade la orzul de toamna este de l .700 - 2.100 C. In general orzul are cerinte reduse fata de umiditate, avand coeficientul de transpiratie de 300 - 400, dar exista diferente mari intre formele de cultura, dupa cum s-a aratat mai sus. Perioadele critice fata de apa sunt din fazele formarii paiului pana la inspicare, cand se parcurg etapele de organogeneza (cerinte similare cu ale graului). Avand perioada de vegetatie mai scurta, orzul evita seceta, maturizandu-se inainte de secetele de vara. Deci, orzul scapa mai usor de sistavire decat graul. Daca seceta intervine mai timpuriu, orzul sufera mai mult decat graul, avand sistemul radicular mai putin dezvoltat si mai la suprafata (fiind mai expus uscarii solului). Cerintele fata de sol. Orzul este mai pretentios decat graul, avand sistemul radicular cu capacitate mai redusa de absorbtie si perioada de vegetatie mai scurta. Orzul merge bine pe soluri cu textura mijlocie, permeabile, cu pH -6,5 - 7,5 si fertile. Potrivite pentru orz sunt cernoziomurile, si solurile aluviale solidificate.

- Zone de cultura a orzului si orzoaicei de toamna: I - foarte favorabile;

II - zone favorabile; III - zone putin favorabile; IV - zone improprii

- Zone de cultura a orzoaicei de primavara: I - zone foarte favorabile; II - zone favorabile; III - zone putin favorabile; IV - zone improprii Orzoaica este, in general, mai pretentioasa fata de sol decat orzul. Ea se poate cultiva in limitele pH-ului de 5,0 - 7,5. Orzoaica de primavara este cultivata in zona solurilor brune de padure.

S-a constatat ca orzul are o toleranta relativ buna in faza de germinatie, la un anumit grad de salinitate al solului (L. MUNTEAN, 1979). Sunt contraindicate pentru orz si orzoaica solurile saraturoase, cat si cele prea usoare (nisipoase) sau prea grele (argiloase).