Importanta culturii marului se datoreaza valorii alimentare si gustative, terapeutice si profilactice a fructelor, insusirilor lor tehnologice specifice, particularitatilor

agrobiologice ale pomilor si valorilor economice mari. Merele constituie unul dintre componentele de baza in alimentatia moderna a omului. Ele reprezinta aproape singurul aliment gata pregatit in natura, care poate fi consumat fara alte adaosuri, fie in stare proaspata, fie consumate ca sucuri, compot, dulceata, cidru, marmelada etc. Datorita insusirilor tehnologice, merele constituie o materie prima cu pondere mare in industria alimentara (A.Gherghi). Astfel, din punct de vedere chimic, merele contin in medie: 84,5% apa, 14,1% zaharuri, 0,2% substante pectice, 0,6% substante grase, 90 UI vitamina A, 0,02 mg% vitamina B2, 0,1mg% vitamina B1, 7mg% vitamina C, 7 mg% calciu, 10 mg% potasiu cat si cantitati reduse de aluminiu, mangan, sulf, cobalt si altele. Valoarea terapeutica a merelor consta in actiunea lor asupra aparatului digestiv, absorbante ale toxinelor si microorganismelor la nivelul intestinului, tratament in afectiunile renale, diataze urice, artritism, reumatism, etc. Merele influenteaza pozitiv in hipertensiunea arteriala si reduc nivelul colesterolului, au efect benefic in prevenirea bolilor cardiovasculare, afectiunile respiratorii, combaterea obezitatii si au actiune anticancerigena (A. Gherghi). Importanta marului rezida in particularitatile lui biologice. Existenta unui numar mare de soiuri, cu coacere esalonata in diverse epoci si capacitatea de pastrare in stare proaspata timp indelungat a soiurilor de iarna, asigura consumul de fructe proaspete aproape in tot cursul anului, circa 10 luni din 12 ale unui an. Avand o mare capacitate de pastrare si o buna rezistenta la manipulare, fructele pot fi transportate cu usurinta la distante mari. 2.1. Consideratii generale Marul este specia cu posibilitati mari de aclimatizare la conditiile de mediu diferite si se cultiva pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci. Limita nordica a arealului de raspandire a speciei in Europa este Norvegia, iar in America de Nord - Canada. Limita sudica a arealului trece prin America de Sud (Chile, Argentina), Africa (Republica Africa de Sud), Oceania prin Australia, Noua Zeelanda si se extinde aproximativ pana la paralela 40. Ca altitudine, marul se poate cultiva de la altitudinea 0o, - nivelul marii si pana la 2000-3000 m in tari din zona tropicala cum ar fi Zimbabwe, Guatemala, Bolivia, Ecuador etc. 2.1.1. Cultura marului in lume Tarile cele mai mari producatoare de mere din lume sunt: Asia (29 milioane tone), Europa (17 miloane tone), America de Nord (5 milioane tone), America de Sud (3 milioane tone), Africa (2 milioane tone), Oceania (1 milion tone) vezi tabelul 2.1. Cele mai mari tari, producatoare de mere sunt: China, cu peste 9 milioane tone, S.U.A., cu 4,7 milioane tone, Franta, cu 2,3 milioane tone, Italia cu 2,1 milioane tone si Turcia cu 2 milioane tone. In lume, Romania ocupa locul 13-14 cu 0,4 milioane tone, iar in Europa, tara noastra ocupa locul al VI-lea. Conform datelor F.A.O. marul se cultiva in 84 de tari pe o suprafata de peste 4.500.000 ha. Productia mondiala de mere a fost in ultimele doua decenii aproximativ 55.095.000 tone, ceea ce reprezinta circa 13,2% din totalul fructelor, marul ocupand locul III in lume dupa portocale si banane, impreuna cu acestea, asigurand 41,2% din productia mondiala de fructe. Desi in ultimii ani, Europa a trecut pe locul II la productia de mere, locul I fiind ocupat de Asia, totusi ii revine un rol foarte important, deoarece aici se produce peste 30,1% din recolta mondiala. Spre deosebire de Asia care in ultimii ani a inregistrat progrese mari in ceea ce priveste productia de mere, Europa a ramas la nivelul anilor 1976 - 1977. Un prim grup de tari si anume: Italia, Austria, Cehia, Slovacia si Suedia se incadreaza in tendinta generala de mentinere a productiei la nivelul ultimilor trei decenii. Un al doilea grup de tari europene il formeaza acelea in care productia de mere inregistreaza tendinta limpede de reducere a recoltelor. Din acest grup fac parte majoritatea tarilor membre ale Comunitatii Economice Europene, printre care si primele mari producatoare ale acestei specii: Germania, Franta, Olanda, Danemarca si Finlanda. In aceste tari, intrucat productia a depasit cererea, au fost luate masuri de subventionare a cultivatorilor, care au acceptat sa defriseze o parte din livezi. Subventiile au fost acordate de organizatiile profesionale si uneori chiar de stat. Motivele sunt: - mentinerea preturilor la acelasi nivel; - imbunatatirea calitatii fructelor. Actiunile de reducere a suprafetelor au fost orientate spre defrisarea plantatiior de pomi cu trunchi inalt si cu soiuri traditionale care aduc pe piata fructe de calitate scazuta, destinate industriei alimentare precum si spre livezile intensive imbatranite, care nu mai asigura fructe de calitate superioara, chiar daca soiurile provin din sortimentul modern. Desi in literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de mar (majoritatea pastrate in

Importanta culturii parului

Alaturi de prun, cires, visin, cais si piersic, parul este o pretioasa specie fructifera, intrucat fructele lui intrunesc calitati gustative si nutritive mult apreciate de consumatori. La pere, partea principala a fructului o constituie pulpa, care reprezinta 97%, in timp ce pielita ajunge la 2,5% iar semintele numai 0,5% din fruct. Cantitatea de apa in pere reprezinta aproape 95%, restul fiind zahar care variaza intre 6,5-15,2% substante pectice 0,14-0,7%, substante tanoide intre 0,06 - 0,27%, substante minerale 0,14-0,54%, aciditatea totala 0,12-0,59%, vitamina C 0,6-4,7 mg%. Ca si la alte specii fructifere, compozitia chimica a fructelor depinde de conditiile climatice ale locului de crestere, sol, soi si conditii agrotehnice. Aportul caloric pe care-l aduce consumarea perelor, prezinta o importanta foarte mare, deoarece 100 g fructe contin 10-20 g hidrati de carbon, care dau organismului intre 40-80 de calorii. Un alt aspect important la pere, il constituie bogatia lor in elemente bazice, analizele efectuate demonstrand ca la 100 g fruct proaspat continutul in elemente minerale masurat in echivalenti miligram este de 4,42 de potasiu, 0,43 de sodiu, 0,45 de calciu, 0,73 de magneziu si 0,07 de fier. Perele contin de asemenea, o anumita cantitate de celuloza care constituie un factor stimulent pentru regularizarea activitatii peristaltice intestinale. Aceste considerente fac din pere alimente dietetice, cu valoare deosebita in conditiile actuale. Cea mai mare cantitate de pere in Romania se utilizeaza pentru consumul in stare proaspata, dar se folosesc si ca dulceturi, gemuri, suc, nectar, gelatina sau chiar si uscate. 3.1. Consideratii generale Parul, ca specie pomicola a fost cunoscut cu circa 4000 de ani i.e.n. iar cultivarea lui era destul de extinsa in Grecia si la vechii romani. In secolul al XVIII-lea, parul a fost adus in tarile apusene Franta, Belgia si Anglia, de unde cultura s-a extins in toata Europa. In anul 1628 in Franta existau circa 250 de soiuri, majoritatea obtinute din puieti proveniti din seminte rezultate din polenizarea naturala. Tot in aceasta perioada, Belgia produce primele soiuri dintre care sunt si astazi: Beurr Bosc, Beurr Hardy, Passe Crassane etc. In America de Nord, parul a fost adus de primii colonizatori, incat in anul 1771 existau aici circa 42 de soiuri de origine europeana. Aria culturii parului s-a extins succesiv si in Australia iar mai apoi in toata lumea, indeosebi in zonele cu clima temperata. Dupa anul 1900 au aparut o multime de soiuri, insa, numai un numar restrans dintre ele s-au raspandit in toata lumea, cele mai multe prezentand interes national sau local, fiind cultivate pe arii restranse. 3.1.1. Cultura parului pe plan mondial Cultura parului ocupa locul II in lume, dupa cea a marului dintre fructele din zona temperata, fiind concentrata in principal in Europa, America de Nord, Asia, Africa de Sud si Australia. Tarile in care s-a dezvoltat mai mult cultura acestei specii sunt: in Europa, Italia (44600 ha), Spania (15000 ha), Franta (33800 ha), Olanda (5700 ha), Anglia (4700ha), Belgia (3600 ha), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha) In ceea ce priveste sortimentul cultivat in principalele tari producatoare din Europa, cel mai raspandit soi este Williams cu 13400 ha (15,7%) din cele 85800 ha cultura comerciala in C.E.E., urmat de soiurile Passe Crassane (11680 ha), Conference (9600 ha), Abate Fetel (7600 ha), B. Bosc (5000 ha), B. Hardy (2850 ha), celelalte soiuri ocupand suprafete sub 100 ha. Productia mondiala de pere se situeaza la circa 13 milioane tone/an, ceea ce reprezinta aproximativ 3% din productia mondiala de fructe, inclusiv struguri, fata de media anilor 1989-1991 cand a fost de 9 milioane de tone pe an. Productia cea mai mare de pere se realizeaza in Europa (2856000 tone), ceea ce reprezinta 30% din productie, iar dintre tari, Italia cu circa 1 milion tone pe an (20% din productia europeana) este cel mai mare producator de pere. Mai mult de 60% din productia europeana de pere se obtine in tarile Europei de Vest, respectiv Italia (1 milion t), Spania (580 mii t), Franta (245 mii t), Germania (247 mii t), Ucraina (153 mii t), Olanda (130 mii t). Alte tari mari producatoare de pere in lume sunt: China (2,7 milioane t), S.U.A. (998 mii tone), Japonia (428 mii t). Anual se exporta peste 500 mii tone pere, pe primul loc fiind Italia, urmata de Franta, Spania si Olanda, in Europa, iar in celelalte continente, Argentina, Australia, Republica Sud – Africana care au un rol insemnat in comertul international, datorita decalarii maturarii fructelor cu sase luni fata de productia europeana si Nord Americana. Principalele tari importatoare de pere sunt: Germania, Anglia, Suedia, Danemarca, Irlanda etc.

In ceea ce priveste consumul mediu pe locuitor in lume se constata ca: Italia consuma 16 kg / locuitor anual, urmata de Austria, Grecia, Bulgaria cu 6-10 kg / locuitor, apoi Franta si Olanda cu 5,5 kg / locuitor, Germania 5 kg / locuitor, S.U.A. cu 3 kg / locuitor si Romania cu 2,5 Kg / locuitor. In ceea ce priveste sortimentul, exista diferente de la o tara la alta, iar procentul de pere de vara, toamna si iarna difera foarte mult. 3.1.2. Cultura parului in Romania La noi in tara cultura parului este foarte veche, fiind cunoscuta din vremea dacilor, fapt atestat de numeroasele soiuri locale existente cat si de bogatele toponime legate de par (ex. Satul Parul din Judetul Dolj, mentionate in documente inca din 1495, Peris, Perisorul, Poiana Parului, Dealul Perilor, Perieni, etc.). Dupa cum arata Al. Borza (1963), primele soiuri straine s-au introdus si raspandit la noi in tara cu aproximativ 450 de ani in urma, iar prima descriere a 13 soiuri de pere este mentionata in jurul anului 1700. In Romania, dupa datele recensamantului pomilor din anul 1979, perii reprezentau 4,5% din totalul pomilor fructiferi cultivati, fiind pe locul 3 dupa prun si mar. Suprafata ocupata cu par la noi in tara, era de circa 9500 ha, dintre care peste 3000 ha sunt cultivate in sistem intensiv. In prezent, baza productiei de pere o constituie livezile clasice si pomii razleti din sectorul particular. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in tara noastra, o data cu refacerea pomiculturii, productia de pere a crescut, astfel ca, in perioada anilor 1976-1980. ea a atins 87000 tone anual iar in 1993 s-a inregistrat cea mai mare productie de 108000 t. Judetele cu cea mai mare pondere in productia de pere sunt: Arges (8458 t), Dambovita (4348 t), Bacau (3537 t), Bihor (3425 t), Neamt (4266 t), Buzau (3376 t), Suceava (3139 t) etc. Actualmente circa 80% din productia de pere provine din gospodariile individuale taranesti, din pomi razleti sau mici livezi familiale. Pentru imbunatatirea consumului de pere ar fi necesara o crestere a productiei de pere de pana la 2000 tone anual, cu urmatoarea esalonare: 35% pere de vara, 35% pere de toamna si 30% pere de iarna. In anul 1991 consumul de pere pe locuitor era foarte scazut, de numai 2,5 kg /an, fata de un necesar de minimum 10 kg / an. 3.2. Soiuri de par inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati In cadrul pepinierei Sarca s-au inmultit urmatoarele soiuri de par: Untoasa Hardy, Favorita lui Clapp, Conference, Passe Crassane, Williams, Williams rosu, Untoasa Bosc, Napoca, Republica, Trivale, Argesis. a)In ultimii ani, datorita lipsei de portaltoi generativi (Pastravioare), o parte din aceste soiuri nu se mai pot inmulti decat cu ajutorul intermediarului. Soiurile inmultite la pepiniera Sarca sunt cele care au o compatibilitate buna pe portaltoiul vegetativ de tip BN 70 sau Gutui de tip A. - Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu buna capacitate de ramificare, compatibil cu gutuiul, foarte productiv, dar inconstant; sensibil la rapan si ger; soi triploid, fructifica in general partenocarpic. Soi foarte raspandit si la noi in tara. - Fructul este mare, piriform, alungit, asimetric, cu o dunga de rugina longitudinala si un sant discret. Epiderma este verde-galbuie la maturitate. Pulpa este alba-galbuie, densa, slab parfumata si potrivit de dulce cu sclereide fine si gust usor astrigent, placut, la maturitatea de consum. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie; pastrarea: 100-150 zile. - Soi originar din Franta - Pomul viguros, cu trunchiul si axul puternice, coroana ingust conica, capacitate redusa de ramificare, fructifica preponderent pe formatiuni scurte, intra tarziu pe rod, sensibil la ger, produce mult si constant. Este compatibil cu gutuiul si poate fi folosit si ca intermediar. - Fructul este mijlociu (120-140g), scurt conic, cu varful larg, culoarea verdegalbuie acoperita integral sau partial cu rugina grosiera. Pulpa este alba, semifondanta, foarte suculenta, dulce vinurie, de calitate foarte buna. - Soi de iarna: Se recolteaza la sfarsitul lunii septembrie; pastrarea 30-60 zile.

Cur

Untoasa Hardy

Olivier de Srres

- Soi originar din Franta - Pomul semiviguros, productiv dar inconstant, infloreste semitarziu si este sensibil la rapan; compatibil cu gutuiul. - Fructul de marime medie, maliform, cu epiderma galbena-verzuie, pulpa albagalbuie, ferma, cu gust foarte bun si aroma distincta. - Soi de iarna: Se recolteaza la inceputul lunii octombrie si se pastreaza 150-180 zile.

3.3. Tehnica formarii coroanelor Rapiditatea intrarii pe rod, cantitatea si calitatea fructelor sunt caracteristici fiecarei combinatii soi / portaltoi, dar la randul lor sunt influentate si de forma de conducere si de modul de taiere a pomilor, prin care se evita dezechilibrul intre crestere si fructificare, respectiv alternanta de rodire. In general, scopul taierii de formare si rodire la par, in mare parte comun si altor specii, este necesar pentru: - formarea unui schelet de forma si dimensiuni adaptate la o durata a rodirii corespunzatoare unei maxime eficiente economice, in raport cu vigoarea diferita a soiurilor, conditiilor pedoclimatice, fertilizarea si intretinerea plantatiei; - pastrarea unui echilibru intre cresterea pomului si productie incepand cu al doilea an dupa plantare, pe o perioada cat mai lunga in ciclul de viata al pomilor; - asigurarea unei bune patrunderi a aerului si luminii si punerea frunzei in conditii de asimilare maxima, astfel ca fructele sa atinga dimensiunile si coloratia optima, precum si calitatile gustative specifice soiului; - pastrarea unei suprafete de fructificare cat mai extinsa in pozitie convenabila, care sa usureze operatiile de recoltare, taiere si tratamente fitosanitare; - mentinerea potentialului de recolta caracteristic diferitelor soiuri, in raport cu vigoarea, pozitia mugurilor floriferi, modul de fructificare, etc. Ca forme de conducere la specia par se preteaza formele aplatizate (palmeta cu brate oblice, palmeta cu brate orizontale, cordonul vertical si oblic) si formele libere (fus liber, piramida etajata si piramida neetajata). In continuare, vom prezenta principalele lucrari si masurile tehnice care trebuiesc intreprinse pentru formarea pomilor cu ax central. Taieri de formare a coroanei in forma de fus subtire ameliorat: In anul intai, primavara, inainte de pornirea in vegetatie, varga pomului se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului, pentru proiectarea primului etaj de ramuri. Dupa dezmugurire se suprima toti mugurii pe lungimea de 50 cm rezervata trunchiului. Cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, din ei se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi trebuie sa fie dispusi uniform in jurul axului la cativa centimetri unul de altul si sa aiba un unghi de prindere pe ax larg. Concurentii lastarului de prelungire se vor plivi. De asemenea se vor elimina toti lastarii amplasati pe trunchi care nu sunt de folos. In anul al doilea, primavara inainte de pornirea sevei, cele trei ramuri alese pentru formarea etajului se echilibreaza, prin scurtarea celor mai viguroase ramuri la nivelul ramurii mai slabe. Daca toate cele trei ramuri sunt viguroase, scurtarea lor se va face la circa 50 cm, dar neaparat cu mugure in afara. Ramura de prelungire a axului se scurteaza cu maxim o lungime de foarfece (25 cm) mai lung decat nivelul planului ramurilor principale (sarpantelor). Celelalte ramuri se suprima. In timpul vegetatiei, cand lastarii ating lungimea de 10-15 cm, cei care concureaza cu lastarii de prelungire a sarpantelor si axului se suprima. De asemenea, se plivesc lastarii de pe partea superioara a ramurilor principale si cei de la baza lor. In anul al treilea, primavara devreme, inainte de pornirea sevei ramurilor de prelungire a sarpantelor (ramurile principale), se scurteaza la un mugure exterior. Se elimina ramurile concurente, lacome, si cele de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). Ramura de prelungire a axului se taie deasupra unei ramuri laterale verticale de vigoare mai slaba. Pe ax, ramurile se scurteaza cu un mugure in afara (pentru a creste in orizontala) la 10-15 cm pentru a le transforma in formatiuni fructifere. In timpul vegetatiei lucrarile vor fi continuate dupa aceleasi principii, suprimand lastarii concurenti si cei de pe partea superioara a sarpantelor. Fig. 3.1. Formrea fusului subtire ameliorat in anul intai (a), in anul al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantare In anul al patrulea, primavara devreme se echilibreaza ramurile principale (sarpantele) din etaj, se limiteaza lungimea acestora iar prelungirea sarpantelor se transfera pe o ramura orientata sub unghiul necesar. La inaltimea de 2,5 m de la nivelul solului se limiteaza cresterea axului in lungime printr-o taiere de transfer a acestuia pe o ramura orizontala. Pe ax se aleg noi ramuri de garnisire. Cele alese

in anii anteriori se orizontalizeaza sau prin transfer li se da pozitie orizontala. Se va asigura amplasarea buna, uniforma a ramurilor de semischelet pe ax prin scurtarea si rarirea lor. Dupa formarea coroanei, prin taieri de productie se urmareste mentinerea acestora in parametri proiectati si echilibru intre crestere si rodire. Datorita dominantei apicale mai accentuate la par, o atentie deosebita se acorda mentinerii formei conice a coroanei. In acest scop, se va mentine unghiul oblic al ramurilor de schelet iar in treimea superioara a coroanei se vor aplica taieri mai severe si nu se va admite prezenta ramurilor cu pozitie verticala. 3.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia par Una dintre verigile de baza ale tehnologiei culturii parului o constituie cunoasterea aspectelor legate de boli si daunatori. Acest lucru devine cu atat mai necesar, cu cat conditiile de cultura sunt mereu favorabile pentru manifestarea bolilor, datorita posibilitatilor reduse de aplicare a tratamentelor si tehnologiei de cultura complete. Pentru obtinerea de rezultate bune in combatere, tratamentele trebuie efectuate corect si la timp. Daunatorii parului cei mai importanti si care pot provoca daune foarte mari, mergand pana la distrugerea completa a pomilor in scurt timp sunt: Psilla parului (Psylla piricola Forst), Paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), Viermele fructelor (Carpocapsa pomonella), Gargarita mugurilor (Antonomus piri Koll), Viespea parului (Hoplocampa Brevis Klug), paianjenii si afidele. Bolile cele mai raspandite care pot distruge in totalitate productia de pere sunt: Rapanul (Venturia pirina), Rugina parului (Gymnospo-rangium sabinae), Patarea alba (Micosphearella sertina), Arsura bacteriana (Erwinia amylowora) o serie de bacterioze si virusi (mozaicul frunzelor).

Cultura gutuiului
Gutuiul este una dintre speciile cele mai vechi aflate in cultura, fiind semnalat in documente de circa 4000 ani. Fructele sale erau foarte apreciate la greci, romani si alte popoare, atat pentru consumul in stare proaspata cat si prelucrate. Importanta acestei specii a scazut treptat, pe masura dezvoltarii altor specii pomicole, in principal marul si parul. Gutuile se consuma atat in stare proaspata cat mai ales prelucrate si industrializate sub forma de gemuri, compoturi, peltea, marmelada etc. Fructele au un grad ridicat de gelificare, isi mentin aroma, aciditatea si fermitatea si dupa fierbere. Compozitia biochimica a gutuilor este destul de complexa: zaharuri 6,6% - 13,3%, acizi 0,6 - 1,7%, substante tanoide 0,19 - 0,50%, substante proteice 0,33 - 0,95%, pectine 0,69 - 1,13%, lipide 0,50%, saruri de potasiu 20 mg%, calciu 10mg%, magneziu 8 mg%, fier 0,60 mg%, vitamina C 10-40 mg/ 100g (A. Gherghi 1983). Fructele se pastreaza bine o perioada lunga de timp, permitand prelungirea perioadei de prelucrare. In scop terapeutic, de la gutui se folosesc semintele, fructele si florile. 4.1. Consideratii generale O importanta deosebita o are gutuiul deoarece valorifica foarte bine terenurile cu exces temporar de umiditate sau cu apa freatica la suprafata chiar sub 1 m. Gutuiul are cea mai tarzie inflorire si din acest considerent nu este expus ingheturilor tarzii de primavara. Pomul este in general rustic, robust, cu plasticitate ecologica buna. 4.1.1. Cultura gutuiului in lume Specia gutui provine din insula Creta in jurul orasului Cydon, de unde se pare ca ar proveni si denumirea genului Cydonia (denumirea stiintifica a gutuiului). In prezent, aria de raspandirii a culturii se afla in zona temperata, cu preponderenta in Europa, China, Japonia, Asia Centrala, Iran, Asia Mica, nordul si sudul Africii, America de Nord si Australia. In stare salbatica gutuiul se mai intalneste in Asia Mijlocie, Crimeea si in Balcani. In afara de genul Cydonia, in cultura se mai intalnesc inca alte doua genuri inrudite si anume: genul Chaenomales sau gutuiul oriental cu mai multe specii si anume: Gutuiul Japonez (Cydonia Japonica) si Gutuiul Chinezesc (Chidonia sinensis). Aceste doua specii se caracterizeaza prin aceia ca produc fructe foarte mari (400 g). In Europa, aceste doua specii se cultiva doar ca plante ornamentale. O alta specie este Cydonia Maulei - considerata ca specie decorativa, deoarece se cultiva si pentru fructe in zona nordica a

Rusiei pentru continutul foarte ridicat in vitamina C (90 mg/100g), vitamina P (1,2 mg/100g), pectina, acizi si arome care se extrag industrial. Fructele acestei specii se industrializeaza sub forma de siropuri, bauturi alcoolice etc., inlocuind lamaia care nu creste in zona. Productia cea mai mare de gutui dintre toate tarile producatoare o obtine Italia, dar si aici in ultimii ani este in descrestere datorita sensibilitatii gutuiului la Focul bacterian, boala tratata din ce in ce mai greu. 4.1.2. Cultura gutuiului in Romania In Romania, gutuiul ocupa circa 2% din totalul suprafetei pomicole, cultivat in special ca pom izolat sau in amestec cu alte soiuri in livezile de langa casa. Suprafetele mari de culturi care au existat in fostele C.A.P.- uri si I.A.S.- uri, au fost distruse fie cu stiinta datorita legii fondului funciar, fie au fost distruse din cauza bolilor si in special, a focului bacterian, boala semnalata in Romania dupa anul 1991. Dupa numarul de pomi aflati in cultura, pe primele locuri se situeaza judetele: Ilfov, Vaslui, Teleorman, Dolj, Olt, Iasi, urmata de o a doua grupa reprezentata de Tulcea, Prahova, Constanta, Vrancea. Datele statistice arata ca in majoritatea judetelor tarii, gutuiul detine cel mai mare procent ca pom razlet. In ultimii zece ani gutuiul este cautat si plantat atat de mici proprietari cat si de schituri si manastiri bisericesti. In judetele Brasov, Covasna, Maramures, Harghita, gutuiul nu intalneste conditii ecologice favorabile. Despre exportul de fructe din Romania nici nu poate fi vorba, mai ales dupa 1990. In tara noastra gutuiul poate fi foarte rentabil, deoarece rodeste foarte bine, produce multe fructe iar pretul de vanzare si lipsa fructelor de pe piata confera producatorului un venit bun. De aceea, multe centra de cercetare din tara se ocupa cu ameliorarea gutuiului si crearea de noi soiuri, in primul rand cu rezistenta genetica la Focul bacterian. 4.2. Soiuri de gutui inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati In fondul de germoplasma organizat in Romania exista circa 78-80 genotipuri de gutui, reprezentate de soiuri si selectii autohtone si straine. Din cele opt soiuri admise la inmultire in Romania, circa 80% sunt romanesti si anume: Moldovenesti, Bereczki, Aromate, De Husi, De Mosna, Malaiete, Aurii. Pepiniera Sarca a produs circa 130 mii gutui din soiurile omologate dupa 1990. Portaltoiul folosit la inmultire este gutuiul tip A, care imprima soiurilor vigoare mica, precocitate si productivitate mare. Soiurile de gutui sunt autofertile si nu necesita polenizatori. - Soi romanesc. - Soi de vigoare mijlocie, formea-za coroana globuloasa, intra timpuriu pe rod, este foarte productiv. - Rezistent la boli si ger. - Fructul este mare, globulos, usor alungit, cu coaste largi, pielita neteda, lucioasa, galben portocalie. Pulpa suculenta, semidulce, putin acidulata si placut aromata. - Perioada de consum: octombrie - decembrie. - Soi romanesc. - Soi de vigoare mijlocie, rustic, intra timpuriu pe rod, este productiv. - Rezistent la boli si ger. - Fructul are o greutate medie, piriform, cu gat alungit, suprafata neteda, fara coaste si de culoare galben-limonie. Pulpa este suficient de suculenta, cu gust bun si aroma puternica. - Perioada de consum: octombrie - ianuarie. - Soi vechi, originar din Romania. - Soi de vigoare mare, rustic, produce abundent si constant. Are perioada de vegetatie lunga. - Rezistent la boli. - Fructul este mare sau foarte mare, de forma ovoid-alungita sau piriforma cu un mamelon peduncular brun cenusiu si suprafata neuniform costata. Pulpa este galbuie, intens aromata, dulceacidulata, placuta la gust. - Perioada de consum: octombrie - noiembrie.

Moldovenesti

Aromate

Bereczki

De Constantinopol
4.3. Tehnica formarii coroanei

- Soi vechi, originar din Turcia. - Soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, formeaza coroana rara. - Sensibil la boli, daunatori si ger. - Fructul este mijlociu, forma sferic-turitita, cu 5 coaste evidente. Pulpa este potrivit de suculenta, fina, cu gust dulce-acrisor. Fructele se scutura usor din pom si au o perioada scurta de pastrare. - Perioada de consum: septembrie - noiembrie.

In mod natural, gutuiul creste sub forma de tufa cu mai multe tulpini, ce pornesc din baza coletului ajungand la 3-4,5 m inaltime. Radacina gutuiului mai ales atunci cand portaltoiul este vegetativ (marcota de gutui), este dispusa superficial si de aceea, pomii trebuiesc palisati pentru a nu fi rasturnati de vant. Palisarea se va face cu un arac sau tutore cu diametrul de pana la 10cm. Coroana gutuiului este deasa si in general neregulata, formata din ramuri de schelet groase. In perioada de tinerete gutuiul creste viguros, dar dupa intrarea pe rod viteza de crestere se reduce foarte mult. Gutuiul face primele fructe din anul al II-lea de la plantare si rodeste economic incepand cu anul al IVlea. Un gutui poate trai pana la 45-50 ani dar, pentru asta are nevoie de o formare cat mai corecta a coroanei. Traditional, gutuiul se conduce sub forma de vas ameliorat sau tufa cu 3-4 tulpini crescute din zona coletului, insa mai poate fi condus dupa piramida mixta si palmeta liber aplatizata. Taieri de formare a coroanei tip Piramida mixta In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120, la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului, cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales. Fig. 4.1. Formarea pirmidei mixte in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e), dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute uniform se inclina, pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm, nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). Ramurile crescute pe partea exterioara a ramurilor principale (de pe creasta) se elimina tot prin taieri la ras. Lastarii de pe trunchi pana la 55-60 cm se elimina tot la ras. In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari considerati concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor. In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante), proiectarea primelor subsarpante si a noilor sarpante (nou etaj). Pe axul pomului la inaltimea de 50-60 cm de la punctul de prindere al ultimei sarpante, se alege o ramura amplasata pe spatiul liber dintre doua ramuri principale din etaj si se scurteaza slab. Ramura de prelungire a axului se scurteaza, in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor (ramurilor principale) se vor scurta la 40-45 cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai aleg 2-3 ramuri pentru formarea urmatoarelor sarpante solitare. Ele trebuie sa fie amplasate uniform in jurul axului pe bisectoarea unghiului de divergenta, format de sarpantele din etaj, distantele dintre ele la 25-30 cm. Se corecteaza unghiul de

ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta. Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri. In anul urmator dupa amplasarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire. Bolile si daunatorii care ataca gutuiul chiar daca sunt mai putini decat la celelalte specii, netratarea, poate duce la distrugerea productiei sau distrugerea totala a pomilor din livada. Dintre daunatorii de temut sunt: viermele fructelor (Cydia pomonella), paduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), afidele si paianjenii. Dintre bolile cele mai frecvente sunt: Mumiefierea fructelor (Monilioza), patarea bruna a fructelor (Diplocarpon soraweri) si cea mai periculoasa boala aparuta dupa 1990 in Romania, Focul bacterian (Erwinia amylovora) distrugand pomul intr-un timp record.

Prunul
5.1. Consideratii generale Prunul, pentru romani reprezinta specia pomicola cu rezonante stravechi, fiind caracterizat ca pomul vietii sau al sperantei, raspandit de la campie pana in zona dealurilor subcarpatice si uneori pana la poalele muntilor. De-a lungul anilor, prunul si produsele sale au constituit mijloace de existenta ale taranilor, contribuind totodata la faima tarii. Adaptabilitatea mare la diferite conditii de clima si sol, a facut ca prunul sa creasca si sa produca spontan, s-au cultivat, aria de raspandire si varietatea soiurilor fiind practic fara limite. In acest context, Romania a devenit tara cu cea mai mare productie de fructe din Balcani si Europa, fiind si un mare exportator de fructe proaspete sau deshidratate. Numarul mare de soiuri de prun, care la inceputul acestui secol depasea cifra de 2000, este rezultatul unei culturi stravechi, ale carui inceputuri se pierd in antichitate. Faptul ca in peninsula Balcanica corcodusul creste in stare salbatica, iar in tara noastra creste salbatic porumbarul si semicultivat goldanul si corcodusul, sunt dovezi, ca aceste culturi dateaza si la noi inca din vechi timpuri. De la Plinius (sec. 1 i.e.n.) a ramas cunoscuta expresia - ingeus turba prunorum - care dovedeste ca sortimentul de prun era deja foarte bogat pe vremea romanilor. Se presupune, ca acest prun a fost adus in sudul si vestul Europei din Caucaz, unde ar fi avut loc formarea lui, prin incrucisarea naturala a porumbarului si corcodusului. In prima jumatate a secolului I, romanii au extins arealul de cultura al soiurilor de pomi in Galia, Belgia, Anglia, si in Germania pana in valea Rinului. In timpul imparatilor romani Probus (Roma, 276-282) si Diocletian (Bizant, 274-305) s-au facut intinse plantatii de prun pe malurile raurilor Drava si Sava din Bosnia, care de atunci a ramas centrul cel mai insemnat de cultura a prunului comun. Intensificarea culturii prunului in Europa a avut loc abia in secolul al XVII-lea incat este de presupus, ca in aceleasi conditii ea s-a dezvoltat mai mult in tarile romanesti. Se stie, ca prunele se consuma in stare proaspata dar si deshidratata (prune uscate), sunt utilizate la fabricarea gemurilor, marmeladei, dulcetei, compoturilor, jeleurilor, lichiorurilor si nu in ultimul rand vestita tuica de prune romaneasca. Florile prunului constituie o sursa melifera importanta si dau un decor inegalabil de frumusete pentru regiuni intregi. Prunele reprezinta fructele cu valoarea nutritiva cea mai ridicata, in comparatie cu celelalte fructe. Continutul fructelor in zaharuri este cuprins intre 16-20% (acidul malic si in cantitati mici acizii citric si benzoic) prunele avand proprietati diuretice, laxative, depurative, stimulent nervos si descongestionant hepatic. Prunele proaspete contin toate microelementele necesare omului pentru desfasurarea vietii normale si anume: potasiu 170 mg%, Ca 12 mg%, Mg 10 mg%, P 18 mg%, Na 1mg%, Fe 0,5 mg%, Cl 1,5 mg% etc. Dintre vitaminele cele mai reprezentative sunt: vitamina C sub 4,0mg%, caroten 0,9 mg%, B 10,83 mg %, B1 0,03 mg%, PP 1,0 mg% si altele. Din lemnul de prun se construiesc in Romania cele mai valoroase fluiere si cavale din lume. Rezulta deci ca prunele ca produse naturale sunt alimente echilibrate din punt de vedere al vitaminelor, al elementelor minerale, glucidelor, si a altor substante nutritive sau reglatoare ale metabolismului uman.

5.1.1. Cultura prunului in lume Prunul este mult raspandit pe glob, in special in zonele temperate din emisfera nordica. Specia ocupa locul al XI-lea pe glob dupa mere, citrice, banane, piersici si ananas si locul al II-lea in zonele temperate dupa mar cu circa 1,7 milioane ha si o productie totala de circa 13,5 milioane tone. Productia cea mai mare de prune se obtine in Asia urmata de Europa, America de Nord, America de Sud, Africa si Oceania (vezi tabelul 5.1.). Pe plan mondial, tari mari producatoare sunt China, S.U.A., Turcia, Argentina, Iugoslavia, Romania. In Europa, tarile mari producatoare de sunt: ex Iugoslavia, Romania, Germania, Bulgaria, Franta, etc. (tabelul 5.2.). Dupa productia medie a anilor 1987-1997 potrivit Anuarului F.A.O. vol. 51 (1997) tarile cele mai mari producatoare de prune sunt: China cu 2700 mii tone, S.U.A. cu 830 mii tone, Romania cu 600 mii tone, ex Iugoslavia cu 619 mii tone, Germania cu 350 mii tone, Rusia cu 166 mii tone, Ucraina cu 167 mii tone, Japonia cu 118 mii tone, Mexic cu 78 mii tone, Argentina cu 57 mii tone. Cresteri spectaculoase in ceea ce priveste productia de prune s-au inregistrat in ultimii ani in China, S.U.A., Turcia, Spania, Iran, Chile, Japonia si Pachistan. Scaderi drastice in ceea ce priveste atat productia cat si suprafetele acoperite cu prun, s-au inregistrat in ultimii ani in tarile Europei de Est si Centrale si aici putem enumera, Romania, Bulgaria, Polonia, Ungaria. Tendintele mondiale privind ameliorarea soiurilor sunt comune si isi propun mentinerea de soiuri valoroase, care sa raspunda exigentelor pedoclimatice si agrotehnice locale pe de o parte si a celor comerciale si de consum, pe de alta parte, cu rezultate economice bune. Pomii trebuie ca produca abundent si constant inca din primii ani, cu pronuntata adaptabilitate la diversele zone pedoclimatice, sa fie rustici si destul de rezistenti la boli, fara a avea nevoie de polenizatori. Fructele trebuie sa fie mari peste 40g, atractiv colorate, cu gust placut, zaharul, aciditatea si substantele tonoide in proportie bine echilibrata, cu continut bogat in vitamine si substante minerale utile organismului uman, cu partea necomestibila redusa la maximum si un colorit deosebit. 5.1.2. Cultura prunului in Romania In Romania productiile obtinute in anii de inceput ai secolului nostru au fost insemnate si anume: 468 mii tone in anul 1925; 554 mii tone in 1927; 289 mii tone in 1930. Dupa suprafata ocupata cu prun si dupa productia realizata, tara noastra s-a situat mult timp pe locul II in Europa dupa ex Iugoslavia. Cum se stie, al doilea razboi mondial a lasat rani adanci si in cultura prunului, mai ales ca el reprezenta specia dominanta. Astfel, in anii 1940-1945 s-au pierdut circa 22 milioane de pruni. Productiile au scazut astfel: in anul 1946 s-au produs 244 mii tone; in 1948 s-au produs 158 mii tone prune; in 1951 s-au produs 130 mii tone. Productiile de fructe au crescut inregistrandu-se 9620 mii tone in anul 1969; 835 mii tone in anul 1984; 873 mii tone in 1985; 765 mii tone in 1989; dupa care productia a scazut in anul 1991 la 419 mii tone; in 1992 la 347 mii tone; 252 mii tone in anul 1996. Desi unele dintre soiurile introduse si-au gasit la noi o a doua lor patrie, cum e cazul soiurilor Anna Spath, Agen, Vinete de Italia, iar mai recent Stanley, modernizarea sortimentului de prun a inregistrat cele mai spectaculoase rezultate in ultimii 40 de ani, ca urmare a activitatii desfasurate in cadrul unui program romanesc de ameliorare genetica avand ca suport biologic, diversitatea resurselor de germoplasma autohtona. Este meritul profesorului Nicolae Constantinescu de a fi elaborat primul programul de ameliorare a prunului, folosind ca genitori de baza soiurile autohtone. De asemenea, meritul cel mai important il are dr. doc. V.Cociu, care l-a continuat si valorificat. Daca ne referim la productia de prune obtinuta pe judete, in Romania, judetul Arges ocupa primul loc, urmat apoi de judetele: Valcea, Buzau si Iasi (vezi tabelul 5.3.) In prezent, sortimentul de baza din principalele centre pomicole este alcatuit din soiurile: Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Vinete Romanesti, Centenar, Valor, Pescarus, Silvia, Blue Free. Pentru dealurile inalte si mijlocii sunt recomandate soiurile: Gras romanesc, Gras ameliorat, Pitestean, Albatros, Stanley, Vinete de Italia, iar pe coline si la campie se recomanda soiurile Anna Spath, Renclod Althan, Silvia, Carpatin, Centenar si Stanley. In partea de sud si de vest a tarii rezultate bune dau soiurile: Rivers timpuriu, Ialomita, Pescarus, Diana si D'Agen. Soiurile Anna Spath, D'Agen, Tuleu gras si Rivers timpuriu, dau rezultate slabe in zonele mai inalte, iar soiul Vinete de Italia nu se adapteaza la conditiile de campie. Cultivat de sute de ani pe teritoriul tarii noastre, prunul a fost si va ramane una dintre cele mai populare si mai indragite specii pomicole. Faptul ca se intalneste pretutindeni, la deal si la campie, in

gradini familiale sau in masive naturale (inmultit prin samburi sau drajoni), este o dovada in plus ca prunul s-a adaptat relativ usor la cele mai variate conditii de clima si sol din tara noastra. 5.2. Soiuri de prun inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati Pepiniera Sarca, apartinand Statiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi, a produs si valorificat intre anii 1989-1998 circa 1058000 pruni din urmatoarele soiuri: Rivers timpuriu, Tuleu timpuriu, Tuleu gras, Stanley, Centenar, Gras ameliorat, Vinete romanesti, Vinete de Italia, Valor, Centenar, Dambovita, Ialomita, Pescarus, Record, D'Agen 707, Anna Spath, Diana, Carpatin, Silvia, Minerva. In Romania, incepand cu anul 1977, si pana in anul 1989, se produceau anual circa 2,5 milioane pruni atat pentru consum, in stare proaspata cat si pentru industrializare (G. Corneanu - Teza de doctorat 1999). - Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare medie, cu coroana conic-rasturnata, ramuri de schelet semiviguroase, garnisite in special cu buchete de mai. Este precoce, productiv (25 t/ha), tolerant la Plum-pox, autofertil si foarte bun polenizator. - Fructul mediu (30-40 g), elipsoidal, asimetric, vanat-inchis, acoperit cu pruina albastruie. Fructele se coloreaza cu mult inainte de maturitatea deplina. Fructul este de calitate medie, mai ales daca este recoltat in avans. Pulpa este galbuie, consistenta, dulceaga, slab aromata, neaderenta. - Perioada de maturare prima jumatate a lunii septembrie, la 130-140 zile de la inflorire. - Soi originar din Romania. - Pomul semiviguros, cu coroana invers-conica, cu ramuri de schelet fragile, unghiuri mici de ramificare, se deformeaza sub greutatea rodului. Fructifica pe formatiuni scurte si mijlocii, este precoce, productiv (20-25 t/ha), dar inconstant. Este androsteril si incompatibil cu corcodusul. Este tolerant la viroze, sensibil la afide, monilinia si ger. - Fructul este mijlociu (30-35 g), elipsoidal, cu varful rotunjit, de culoare vanatinchis, cu pruina albastruie si cu rugina spre baza. Pulpa este galben-verzuie, aschiata, consistenta, crocanta, neaderenta, cu gust foarte bun, dulce-amarui. Sunt considerate fructe de calitate superioara. - Perioada de maturare: mijlocul lunii august. - Soi originar din Romania. - Pomul semiviguros spre viguros, cu coroana piramidala usor neregulata, cu unghiuri mari de ramificare, cu fructificare pe buchete de mai si ramuri mijlocii; nu este pretentios la sol dar este mai sensibil la temperatura, semiprecoce si semiproductiv (7-12 t/ha). - Fructul este mediu (35-45 g), ovoid, asimetric, cu baza largita, vanat-violaceu, cu pruina cenusiu-albastruie. Pulpa este verde-galbuie, crocanta si suculenta, se desface in fascicole, cu gust dulce-acrisor, placut. - Perioada de maturare: 25 iulie-5 august. - Soi originar din Romania. - Pomul este viguros, coroana sferica, rodeste predominant pe ramuri mixte, cu epoca de inflorire mijlocie, rezistent la ger si seceta. - Fructul este mare, sferic, de culoare vanat-inchis, cu pruina albastruie. Pulpa este galben-verzuie, consistenta, neaderenta la sambure. - Perioada de maturare: prima decada a lunii septembrie. - Soi originar din Franta. - Pomul de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa, cu fructificare pe ramuri scurte si mijlocii, rezistent la ger si seceta, tolerant la viroze, autofertil, precoce, productiv (20-24 t/ha). - Fructul este mic (18-35 g), invers-ovoid, usor asimetric, rosu-violaceu, acoperit cu pruina violacee. Pulpa este galben-verzuie, suculenta, semicrocanta, foarte dulce, semiaderenta la sambure, pretabila la industrializare, - Perioada de maturare: sfarsitul lunii august-inceputul lunii septembrie, la 125135 zile de la inflorit.

Stanley

Tuleu Gras

Tuleu Timpuriu

Gras Ameliorat

D Agen

Record

- Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mare, coroana fusiforma, fructifica predominant pe buchete de mai. Infloreste semitarziu, este autosteril, precoce, mediu productiv, rezistent la ger si boli, sensibil la Plum-pox. - Fructul este foarte mare (64-78 g), de tip - renclod, sferic, colorat in vanat inchis, cu multa pruina fina, albastruie. Pulpa este galben-verzuie, consistenta, suculenta, cu gust placut, neaderenta la sambure. Prezinta uniformitate in maturare. - Perioada de maturare: prima decada a lunii septembrie. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie, coroana globuloasa, fructifica predominant pe ramuri de rod mijlocii. Infloreste semitarziu, este partial autofertil, precoce, mediu productiv, rezistent la ger si boli, sensibil la Plum-pox. - Fructul este mare (50-60 g), de tip renclod, sferic turtit, colorat in albastru deschis, cu multa pruina grosiera, cenusiu-albastruie. Pulpa este verde-galbuie, consistenta, suculenta, cu gust placut, neaderenta la sambure. Prezinta uniformitate in maturare. - Perioada de maturare: inceputul lunii iulie. - Soi originar din Romania. - Pomul este de vigoare mijlocie sau submijlocie, coroana globuloasa cu ramuri fructifere de tip spur, este autosteril. Practic este cel mai productiv soi din Romania (32 t/ha), rezistent la ger, seceta si boli; tolerant la Plum-pox. - Fructul este mare (52 g), invers ovoid, albastru ultramarin, acoperit cu pruina multa, cenusie. Pulpa este alb-verzuie, potrivit de consistenta, suculenta, cu gust placut, neaderenta. - Perioada de maturare: prima jumatate a lunii august, la 120 zile de la inflorire.

Diana

Centenar

In tabelul 5.4. sunt prezentate soiurile de prun care sunt inmultite in Romania si polenizatorii aferenti fiecarui soi in parte. NOTA:(A)soiuri androsterile (fara polen) (+)partial autofertile si autofertile Chiar daca, dupa 1989 pepiniera Sarca nu produce toate aceste soiuri, ele exista ca fond de germoplasma in plantatia specializata producatoare de ramuri altoi si la cerere pot fi oricand inmultite pentru piatia interna si externa. 5.3. Tehnica formarii coroanelor Prunul este o specie de talie mijlocie. In functie de soi, pomii pot atinge inaltimi de 4-6 m. Prunul creste destul de viguros in primii ani de la plantare formand numerosi lastari lungi de pana la 1,5 m. La unele soiuri axul se dezvolta puternic (Tuleu Gras), iar la altele (Renclod Althan), mai slab. Pomii intra pe rod in anul al patrulea sau al cincilea, functie de elementele de rod pe care fructifica. In functie de ramurile de rod sunt soiuri care rodesc predominant pe buchete de mai (Stanley) si cu fructificare predominanta pe ramuri mixte (Tuleu Gras). Prunul fructifica deci pe buchete de mai, ramuri mixte si anticipate. ATENTIE - ramuri de rod in devenire sunt spinii, pintenii si smicelele. Tinand cont de portul natural al pomilor si de necesitatea unui schelet puternic si bine ramificat, mai pretabile pentru cultura prunului sunt coroanele rotunjite cu si fara ax. Pentru livezile familiale prunul poate fi condus sub formela de vas ameliorat si piramida mixta. Pentru livezile comerciale intensive prezinta interes coroana fus aplatizat sau palmeta semiplata. 5.3.1.Taieri de formare a coroanei tip Vas ameliorat In anul intai, primavara, varga pomului plantat din toamna sau primavara se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire se inlatura mugurii din zona de proiectare a trunchiului pana la 50 cm inaltime. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, se aleg trei dintre acestia pentru formarea primului etaj de ramuri, si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi pentru formarea ramurilor principale (sarpantelor) trebuie sa fie uniform dispusi in jurul

axului cu un unghi de deschidere de 120 si distantele intre ele la 8-12 cm. Lastarul de prelungire a axului se ciupeste de 2-3 ori in cursul vegetatiei la 7-8 frunze. Prezenta lui obliga lastarii ramurilor principale (sarpantelor), sa creasca intr-o pozitie exterioara, iar acestia se vor plivi in cursul perioadei de vegetatie. Fig. 5.1. Formarea vasului ameliorat la prun in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d) dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea in vegetatie se corecteaza unghiurile de prindere ale ramurilor principale si se echilibreaza intre ele. Prima ramura principala se scurteaza la 70 cm de la punctul de prindere pe ax, iar celelalte doua ramuri, in asa fel incat, dupa taiere varfurile lor sa fie la acelasi nivel. Ramurile ramase pe ax si trunchi dupa lucrarile in verde din anul precedent se elimina la inel. Ramura de prelungire a axului se scurteaza si se mentine in vederea consolidarii ramurii principale superioare (sarpantei superioare). In timpul vegetatiei, cand lastarii au lungimea de 15-20 cm pe fiecare ramura principala (sarpanta) se aleg cate doi lastari, din care unul cu o pozitie laterala la o distanta de 50-60 cm departare de ax, pentru formarea primei ramuri secundare (subsarpanta), iar al doilea situat la varf pentru prelungire. Se elimina concurentii lastarilor de prelungire a ramurilor principale (sarpantelor), iar cei amplasati pe latura lor superioara (taie) la 7-8 frunze. Prelungirea axului se ciupeste. Cand lastarii de prelungire ai ramurii principale (sarpantelor) au lungimea de 50-60 cm, se ciupesc (taie), au scopul de a emite (a da) anticipati din care sa se formeze ramura principala secundara (subsarpanta) a doua. Prelungirea axului se scurteaza deasupra sarpantei superioare. In anul al treilea, primavara se alege pe fiecare ramura principala (sarpanta), o ramura pentru formarea celei de-a doua ramuri secundare (subsarpante) si una pentru prelungirea ei. Ramura pentru formarea subsarpantei a doua trebuie sa aiba o pozitie laterala opusa primei subsarpante si sa fie distantata de aceasta la 45-50 cm, astfel ca sa formeze o ramificare bilaterala alterna-exterioara. Ramura de prelungire a sarpantelor se scurteaza la 50 cm de punctul de prindere al subsarpantei a doua. Ramurile de prelungire ale subsarpantelor trebuie sa fie cu 10-15cm mai scurte decat ale sarpantelor. Ramurile oblice si orizontale de pe sarpante si subsarpante nu se elimina si se scurteaza doar daca depasesc lungimea de 60 cm. Se vor elimina toate ramurile lacome si cele concurente. In timpul vegetatiei pe fiecare sarpanta se mai alege un lastar cu pozitie laterala opusa subsarpantei precedente, distantat de ea la 40 cm, pentru formarea subsarpantei a treia. Se vor elimina concurentii lastarilor de prelungire ai sarpantelor si subsarpantelor. Ca si in anul precedent, pentru sporirea capacitatii de garnisire a sarpantelor si subsarpantelor cu ramuri de rod anticipate, lastarii verticali crescuti pe latura lor superioara nu se plivesc, dar se ciupesc la 7-8 frunze. In anul al patrulea, primavara, odata cu amplasarea celei de-a treia sarpante se incheie formarea coroanei. In acest an, cat si in urmatorul, se urmareste formarea sarpantelor si subsarpantelor de dimensiunile proiectate si echilibrarea lor, subordonarea subsarpantelor sarpantelor, amplasarea rationala in spatiu a elementelor de schelet si semischelet. Dat fiind faptul ca dupa definitivarea formei de coroana, se continua, alungirea si ramificarea sarpantelor este necesar de aplicat taieri si limitare a inaltimii si extinderii laterale a coroanei. In acest scop, la aceasta forma de coroana, o atentie deosebita se acorda sarpantei superioare, care tinde sa ia o pozitie verticala si sa devina ax. In fiecare an se elimina ramurile verticale orientate in interiorul coroanei, pentru a preveni indesirea ei. 5.3.2. Taieri de formare a coroanei tip piramida mixta Piramida mixta este indicata pentru soiurile de prun care au insusirea de a forma un ax puternic si cu ramificare mare si mijlocie. In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului. Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona de proiectare a trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 dintre acestia pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120 la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales Fig. 5.2. Formarea piramidei mixte la prun in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute in

uniform se aduc spre verticala sau se inclina pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor. In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante) proiectarea primelor sarpante si a noilor sarpante la 70 - 80 cm de la ultima sarpanta din etaj. Ramura de prelungire a axului se scurteaza in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax, pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor se vor scurta la 40-45, cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai alege o ramura pentru formarea urmatoarei sarpante solitare la 30 cm fata de prima sarpanta solitara. Se corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta. Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri. In anul urmator dupa proiectarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire. 5.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la specia prun Prunul este specia pomicola care este atacata de numeroase boli si daunatori care produc pagube insemnate, indeosebi fructelor. Intre acestea, cele mai mari daune sunt produse de boli virotice ca plumpox (varsatul prunului sau sharka), piticirea prunului (prundwarf), patarea inelara necrotica (prunus ring spot), declinul prunului (plum decline), mozaicul liniar (plum pseudopox) etc. Dintre bolile criptogamice, patarea rosie a funzelor de prun, (Polystigma rubrum), monilioza (Monilinia laxa), nurlupii (Taphina pruni), ciuruirea micotica a frunzelor (Coryneum beijerinckii) sunt cele mai pagubitoare cand nu sunt tratate fitosanitar in mod corespunzator. Ca daunatori periculosi ai prunului sunt recunoscuti viespea semintelor de prun (Eurotoma schreineri), viespea neagra a prunelor (Hoplocampa minuta), viermele prunelor (Laspeyresia funebrana), paduchele din San Jos (Quadraspidiotus perniciosus), si acarianul rosu al pomilor (Panonychus ulmi). Ca mijloace de combatere partiala, a bolilor si daunatorilor, deoarece soiuri imune la boli nu se cunosc, se recomanda: infiintarea plantatiilor cu soiuri tolerante si pomi devirozati procurati din pepiniere specializate cu certificat biologic de garantie, inlaturarea pomilor bolnavi din livezile existente, combaterea prin tratamente impotriva vectorilor (afidelor) si a gazdelor acestora (buruienile), aplicarea la timp a tuturor lucrarilor si in special a taierilor si prin aplicarea tratamentelor chimice dupa schema de combatere prezentata in continuare (Tabelul 5.2.).

Caisul si piersicul
Caisele si piersicile sunt foarte mult solicitate de consumatori, atat ca fructe proaspete cat si prelucrate in diferite produse. Pentru multe popoare din zonele cu climat rece, ele sunt considerate delicatese, fructe exotice. Cererea mare pentru aceste fructe este determinata de insusirile lor calitative si tehnologice: finetea pulpei, aroma specifica, continutul bogat in zahar, aciditate si alte substante utile organismului. Principalele componente ale caiselor sunt: substanta uscata 10,6-21,71%, zahar 6-15,68%, aciditate totala 0,34-2,61%, proteine brute, pectine, substante minerale, K, P, Ca, vitaminele A, C, P, E, etc. Valoarea energetica este de 21-77 calorii/100 g. Caisele au efect benefic asupra digestiei, contribuie la formarea hemoglobinei etc.

Valoarea alimentara a piersicilor rezulta din compozitia lor completa si echilibrata: apa 82,6-91,4, substanta uscata 10,0-21,5 g, zahar total 6,38-14,7 g, aciditate 0,22-0,95g, substante proteice, substante pectice, substante minerale (P, K, Mg, Fe), celuloza, vitamina C si alte vitamine cum ar fi P, PP, E, B1, B2, B9 (V. Cociu, 1993). Valoarea energetica a fructelor este de 34-76%, mai redusa decat a caiselor. In stare proaspata piersicile stimuleaza secretia gastrica, usureaza digestia, sunt indicate in bolile infectioase acute, hipertensive si arterioscleroza, reduc continutul de colesterol din sange, sunt folosite in profilaxia bolilor cardiovasculare renale si a anemiilor. Atat caisele cat si piersicile sunt apreciate de catre consumatori, atat pentru consum in stare proaspata, dar si industrializate sub forma de dulceata, compoturi, gemuri, nectar, fructe congelate, lichioruri, distilate, etc. 6.1. Consideratii generale Originea caisului este destul de controversata, dar cel mai plauzibil se considera ca ar proveni din Asia Centrala, zona irano-caucaziana sau China. Cultura caisului se intalneste in Europa inca din secolul I i.e.n., mai intai la greci, apoi in Italia si de aici in toata Europa. In prezent caisul este raspandit atat in emisfera nordica (Europa, Asia, America de Nord) cat si in cea sudica (Africa de Sud, America de Sud, Australia si Oceania). Specia piersicului nu este originara din Persia, asa cum s-a crezut mult timp, iar cercetatorii au demonstrat ca este originara din China, unde se cultiva cu 2000 de ani inainte de a fi cunoscuta si preluata de vechii greci si romani. In Europa, piersicul a fost introdus la inceputurile erei crestine, dar cultura s-a dezvoltat mai mult in secolele XVIII- XIX. Tara noastra reprezinta aproape limita nordica de cultura eficienta, avand totusi zone favorabile pentru aceasta cultura (G. Gradinariu 2002). 6.1.1. Cultura caisului si piersicului in lume Pe plan mondial productia in anul 2000 a fost de circa 2800 mii tone, pe primul loc situandu-se Asia, urmata apoi de Europa (vezi tabel 6.1.). Productia mondiala de piersici este cu mult mai mare in raport cu caisul de circa 11 milioane tone, ponderea cea mai mare fiind realizata, in ordine, de Asia, Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, America Centrala si Oceania (vezi tabel 6.2.). Caisul detine circa 0,6% din productia mondiala de fructe cu usoare tendinte de crestere. Suprafata plantatiilor este estimata la 350 mii ha. Dintre tarile mari producatoare de caise amintim: S.U.A., Spania, Iran, Italia, Tunisia, Maroc si Grecia (vezi tabel 6.3.). Piersicul, in Europa se cultiva in majoritatea tarilor dar marea productie europeana de circa 4 milioane tone se obtine in cateva tari si anume: Italia, Spania, Grecia, Franta, Moldova si Romania (vezi tabel 6.4.). Pe continentul Asiatic suprematia o detine China. Ca obiective principale mondiale se vor cauta sa se obtina soiuri cu rezistenta la ger, la boli, soiuri mai timpurii si soiuri mai tarzii cu fructe mari, peste 70g/buc, si o culoare atragatoare. Pe plan mondial, numarul de soiuri de cais si piersic depasesc circa 6000 de soiuri. 6.1.2. Cultura caisului si piersicului in Romania In Romania, cultura caisului nu este extinsa la nivelul posibilitatilor, fiind in ultimii ani intr-o scadere evidenta. Daca in 1991 caisul ocupa 1,7% din suprafata plantatiilor existente si 2,9% din productia de fructe, respectiv 43 mii tone, in anul 1999, productia de fructe a scazut la 28 mii tone, reprezentand doar 1,8% din productia de fructe. Principalele judete producatoare de cais in Romania sunt: Galati, Constanta, Calarasi, Ialomita, Olt, Teleorman, Dolj, Dambovita, judete care mai produc anual peste 1300 tone (vezi tabel 6.5.). Pentru Romania, un avantaj al caisului este acela ca intra repede pe rod in anul 2-4 de la plantare, produce mult si relativ constant. Ca dezavantaj este acela ca se adapteaza mai greu la conditiile ecologice, avand o rezistenta scazuta, in special la frig. Consumul de caise in Romania de cap de locuitor este foarte scazut, ajungand in 2001 la 0,3 Kg. In celelalte tari, consumul de caise pe cap de locuitor ajunge la 5 kg, in Grecia, 3 kg in Italia, 1,4 kg in Franta, 1,3 kg in Belgia si 0,5 kg in Anglia. In tara noastra, cultura piersicului este foarte veche, fiind introdusa de greci sau romani, la inceput ca pomi izolati, apoi in culturi organizate. Intre anii 1970-1990 aceasta cultura s-a extins foarte mult ajungand la 11 mii hectare, cu o productie

de circa 80 mii tone. Dupa anii 1990, si cultura piersicului a cunoscut un declin accentuat, productiile situandu-se in jur de 18000tone. Cea mai mare productie in Romania este obtinuta in cele doua judete, Constanta si Bihor (peste 50%), dar sunt conditii ca aceasta specie sa fie cultivata in majoritatea zonelor pomicole ale tarii unde factorul temperatura nu este limitativ (G. Gradinaru 2002). Judetele cele mai mari producatoare sunt prezentate in tabelul 6.6. Piersicul creste bine in zone cu temperaturi medii anuale intre 10-11,5C. 6.2. Soiuri de cais si piersic inmultite la pepiniera Sarca - Soi originar din S.U.A. - Pomul viguros, productiv, cu fructificare preponderenta pe ramuri mijlocii, partial autofertil, mediu rezistent la Monilinia. - Fructul este mare spre foarte mare (80-90 g), oblong-eliptic, portocaliu cu roz pe partea insorita, pulpa portocalie, de calitate mediocra. - Perioada de maturare: prima jumatate a lunii iulie. - Soi originar din Italia. - Pomul este de vigoare mijlocie, coroana globuloasa, inflorire tarzie, productiv, cu plasticitate ecologica buna, sensibil la Clasterosporium. - Fructul este mare (70-75 g), ovoidal, galben-auriu cu rosu pe partea insorita, pulpa galbena, mediu consistenta, fada. - Perioada de maturare: sfarsitul lunii iulie - inceputul lunii august. - Soi originar din Romania. - Pomul viguros, coroana invers-piramidala, inflorire timpurie, mediu productiv, rezistent la ger, sensibil la boli, cu fructificare preponderenta pe buchete de mai. - Fructul este mic spre mijlociu (40-42 g), sferic, usor aplatizat, porotocaliu cu rosu-carmin pe partea insorita, pulpa este portocalie, cu gust dulce-acrisor, ferma, suculenta, neaderenta. - Perioada de maturare: sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie. - Soi originar din Romania. - Pomul semiviguros, cu coroana globuloasa, produc-tiv, rezistent la ger, mediu rezistent la Monilinia si Clasterosporium. - Fructul mijlociu (55-60 g), ovoid, de culoare oranj cu rosu, pulpa consistenta cu gust placut. - Perioada de maturare: sfarsitul lunii iulie - inceputul lunii august. - Soi originar din S.U.A. - Pomul semivigu-ros, cu coroana conica, autosteril, cu inflorire timpurie, mediu productiv, rezistent la gerurile de revenire din primavara. - Fructul este mijlociu (65 g), ovoidal, portocaliu, cu rosu pe partea insorita, pulpa consistenta, placuta. - Perioada de maturare: prima decada a lunii iunie - cel mai timpuriu soi. - Soi originar din S.U.A. - Pomul semiviguros, pro-ductiv, cu flori campanulate, sensibil la ger si Taphrina. - Fructul este mijlociu (140 g), sferic, asimetric, galben-portocaliu acoperit cu rosu-carmin; pulpa este galbena, cu slabe infiltratii rosii sub epiderma, semiconsistenta, fin aromata, aderenta la sambure. Formeaza multe fructe gemene. - Perioada de maturare: prima decada a lunii iulie. - Soi originar din S.U.A. - Pomul semiviguros, foarte productiv, sensibil la ger si Taphrina, rezistent la bacterioza. - Fructul este mijlociu spre mare (160 g), sferic uneori usor mamelonat, galben portocaliu, acoperit 3/4 cu rosu; pulpa galbena, cu infiltratii rosii in jurul samburelui, placuta la gust, semiaderenta. - Perioada de maturare: a doua decada a lunii iulie.

Goldrich

Umberto

Tudor

Favorit

NJA 42

Cardinal

Redhaven

Southland

- Soi originar din S.U.A. - Pomul viguros, productiv, cu plasticitate ecologica ridicata, flori de tip rozaceu ce infloresc timpuriu. - Fructul mijlociu (160 g), sferic, galben, acoperit 3/4 cu rosu-viu; pulpa galbena cu infiltratii rosii in jurul samburelui, ferma, suculenta, neaderenta. - Perioada de maturare: a treia decada a lunii iulie. - Soi originar din S.U.A. - Pomul viguros, productiv, florile de tip rosaceu, sensibil la Taphrina si Fusicladium. - Fructul este mijlociu (120 g), sferic, simetric, galben-oranj, acoperit 70-80% cu rosu, cu pulpa galbena, suculenta, ferma semiaderenta la sambure, dulce, aromata. Samburele crapa usor. - Perioada de maturare: decada a doua a lunii iunie - prima decada a lunii iulie. - Soi originar din Romania. - Pomul semiviguros, coroana invers-piramidala, flori campanulate, foarte productiv, rezistent la ger, seceta si boli. - Fructul este mare (200 g), sferic, alb-galbui cu rosu, pulpa alb-galbuie, cu slabe infiltratii in jurul samburelui; pulpa este ferma, neaderenta placuta la gust. - Perioada de maturare: prima decada a lunii septembrie. - Soi de nectarine originar din Romania. - Pomul de vigoare supra-mijlocie, productiv, mediu rezistent la ger si boli. - Fructul este mic (60-65 g), sferic, cu epiderma subtire, lucioasa, galbenaverzuie, acoperita 2/3 cu rosu-rubiniu; pulpa galbena suculenta, aromata, neaderenta. - Perioada de maturare: a treia decada a lunii iunie-prima decada a lunii iulie.

Springold

Superba de toamna

Cora
Visinul si ciresul

Vechimea in cultura a ciresului si visinului se poate aprecia ca fiind foarte veche. Primele informatii scrise s-au pastrat de la filozofii greci Xenofou (536 i.e.n.) si Teophrast (374-287 i.e.n.). Visinul este mentionat inca din anul 340 (i.e.n.) intr-o lucrare a lui Aristotel in care se descrie tehnica de inmultire. O data cu aparitia erei crestine informatiile despre agricultura devin din ce in ce mai putine si ne parvin pe cai indirecte, prin intermediul cronicilor. Abia in perioada lui Carol cel Mare (724-814) intalnim din nou mentiuni despre cultura visinului ce se practica pe domeniile regale. In anul 1278, la nunta regelui Suediei s-a servit visinata, iar acest lucru ne indreptateste a crede ca arealul de cultura a visinului se extinsese pana in Scandinavia. Tot in mod indirect aflam despre existenta celor doua specii pe teritoriul de astazi a Romaniei. inca de la inchegarea primelor state feudale, respectiv din timpul domniei lui Mircea cel Batran, cand sunt atestate documentar Manastirea Visina si localitatea Cireasov (1407). Ceva mai tarziu, documentele timpului amintesc localitatile Ciresu (1520), Valea Ciresului (1528), Visina (1550) iar astazi identificam urmatoarele localitati cu numele speciei si anume: Ciresu, Ciresoaia, Cireseni, Cireasa, Ciresel, Cireseanu, Valea Valea Ciresoii, Valea Ciresului etc. Ciresele sunt primele fructe proaspete ale anului, iar prin continutul ridicat in vitamine, saruri minerale, zaharuri, fac obiectul unuia dintre cele mai eficiente activitati comerciale. Fructele sunt destinate atat consumului in stare proaspata cat si prelucrarii industriale sub forma de sucuri, siropuri, compoturi, gemuri, dulceturi etc. Fructele de cires contin: substanta uscata 10,8-24,7%, zahar total 7,7-16,8%, aciditate totala 0,491,3%, substante tanoide 0,6-1,3%, substante pectice 0,06-0,36%, vitamina V 6,51%, A 0,5 mg%, B1, E, Ca, K, P, Fe, etc. Fructele de visin se folosesc in special pentru industrializare dar si pentru consum in stare proaspata, avand un continut complex echilibrat, bogat in elemente nutritive, saruri minerale, si vitamine cum ar fi: substanta uscata 13,9-23,2%, zaharuri 5-19%, acizi organici 0,9-4,9 mg%, K, P, Mg, Ca, vitamina PP, E, B1, B2, caroten etc. Lemnul de cires este foarte apreciat in industria lemnului. Visinul este o specie decorativa dar si buna melifera. 7.1. Consideratii generale

Ciresul este o specie originara din zona cuprinsa intre Marea Neagra si Marea Caspica de unde s-a raspandit in Europa si Asia. In stare salbatica se mai intalneste in Iran, China, Rusia, Asia Mica, Asia Centrala, Africa de Nord, Sudul si Estul Europei. In prezent ciresul se cultiva intre paralelele de 40-60 latitudine nordica, dar izolat se intalneste pe toate continentele. Istoria culturii visinului este strans legata de cea a ciresului, desi unele date din literatura de specialitate sunt contradictorii. Visinul comun nu se intalneste in stare salbatica insa creste semispontan in jurul Marii Caspice in Caucaz, India, Iran, Asia Mica si Peninsula Balcanica, care ar fi si originile sale. Spre deosebire de cires, care nu poate depasi paralela de 60C latitudine nordica, visinul depaseste acesta cota devansand chiar si cultura marului. 7.1.1. Cultura visinului si ciresului in lume Productia mondiala de cirese si visine reprezinta circa 0,7% din productia totala de fructe. Un prim grup de tari mari producatoare ca S.U.A., Italia, Franta, Turcia, Spania, Bulgaria, Japonia, Canada, Australia, Chile, Argentina si Africa de Sud, se produc mai multe cirese decat visine, in timp ce ex Iugolavia, Polonia, Germania, Romania productia de visine este superioara celei de cirese. Datele statistice F.A.O. indica tarile europene fara fosta U.R.S.S. ca fiind principalele producatoare de cirese circa 70% din total. S.U.A. si Canada detin aproximativ 13% din productia mondiala, tarile asiatice (fara China si Coreea de Nord) 1,5%, iar cele africane 1%. Ca regula generala, tarile vest europene produc mai multe cirese, iar cele est europene, mai multe visine. In ultimii ani se remarca o crestere a interesului pentru cultura ciresului in Scandinavia, respectiv Suedia, Norvegia, tari unde cultura s-a extins pana la 60 latitudine nordica. In Asia, principalii producatori sunt: Iran, Liban, Japonia, China si Coreea de Nord. In America de Nord, primul loc este ocupat de S.U.A., urmat apoi de Canada. In Africa, productii relativ mici se obtin in Africa de Sud, Namibia, Zimbabwe, Maroc si Algeria. In emisfera sudica, principalul producator este Chile, care si-a dublat suprafata cultivata in ultimii 15 ani. Extinderea rapida aici, s-a datorat climatului favorabil, forta de munca ieftina si o piata fara concurenta, avand in vedere ca ciresele se recolteaza in timpul sarbatorilor de iarna iar productia se vinde bine in lume, mai ales in Europa Vestica, in Canada, S.U.A. si Japonia. Printre statele din emisfera sudica cultivatoare de cires pot fi mentionate Ausstralia si Noua Zeelanda cu productii bune. Destinatia productiei de cirese si visine in plan mondial este destinata dupa cum urmeaza: consum in stare proaspata 27%, prepararii de bauturi, lichioruri 36%, prepararii de compoturi 13%, stocarii de fructe congelate 10%, prepararii produselor de cofetarie, gemuri, dulceturi, salate si sosuri 4%. Daca ne referim numai la cirese, Europa consuma in stare proaspata circa 80%. Principalii importatori sunt Germania, Marea Britanie, Olanda, Belgia si Luxembourg, iar exportatori sunt Italia, Franta, Spania, Grecia, Croatia si Bosnia. Exigentele privind calitatea fructelor sunt foarte mari in tarile vest europene si se refera in special la marime, culoare, gradul de maturare si starea fitosanitara. Diametrul minim admis al fructelor variaza de la piata la piata, dar nu poate fi sub 22 mm diametru. Ciresele sunt considerate si incadrate in grupa fructelor de lux. 7.1.2. Cultura visinului si ciresului in Romania O lunga perioada de timp cultura ciresului a fost limitata ca extindere la cei cativa pomi existenti in gradinile familiale sau in livezi mici, in jurul marilor orase, menite sa satisfaca cerintele unor piete strict locale unde se valorificau cantitati reduse de fructe. Cu timpul ciresul si visinul si-au conturat anumite centre pomicole cum ar fi: Iasi, Ramnicu - Sarat, Sibiu, Leordeni - Topoloveni. Dupa nationalizare si colectivizare, pomicultura a fost gandita pe principii noi, fiind redusa ponderea livezilor familiale pe masura infiintarii de plantatii comerciale de dimensiuni mari dar intensivizarea accentuata a culturii necesitand un volum foarte mare de forta de munca la recoltare. In loc sa creasca productia, aceasta a scazut si a fost inferioara productiei obtinute pe teritoriul Romaniei Mari in anul 1938. In Romania se mai cultiva circa 7 mii ha, cea mai mare parte in sectorul privat, pe care se obtine o productie de circa 60 mii tone.

Principalele judete producatoare sunt: Iasi, Galati, Vrancea, Vaslui, Botosani, Neamt, Arad. Dinamica productiei este in descrestere continua. Visinul ocupa circa 6 mii ha cu o productie de aproximativ 40 mii tone anual. Principalele judete producatoare sunt: Iasi, Botosani, Bacau, Arges, Buzau, Cluj, Mures, Dolj, Valcea. Din productia totala cca 74% este destinata consumului direct iar 24% se prelucreaza sub forma de compot, dulceata gemuri, etc. Exportul de fructe proaspete (cirese + visine) reprezinta circa 2% din tari ca: Germania, Austria, Italia, datorita dispersiei mari a livezilor si de lipsa depozitelor frigorifice care creeaza mari partizi si preracirea fructelor. In ceea ce priveste sortimentul, acesta a suferit o permanenta innoire prin continua selectie de biotipuri locale valoroase si nu in ultimul rand prin introducerea de noi soiuri din strainatate si a noilor creatii romanesti obtinute de Bistrita, Pitesti si Iasi. Dupa 1990, numarul de pomi valorificati de pepiniere a scazut pe masura diminuarii interesului populatiei pentru plantarea ciresului in masiv. 7.2. Soiuri de visin si cires inmultite la pepiniera Sarca si polenizatorii recomandati Visinul si ciresul sunt specii care se inmultesc destul de greu avand in vedere lipsa portaltoilor vegetativi atat pe plan mondial cat si in Romania. Dupa 1989 productia de cires si visin a scazut datorita cererii din ce in ce mai mici a pietei libere din zona noastra disparand marii consumatori de material saditor si anume C.A.P. - urile si I.A.S.- urile, foste intreprinderi de stat. In cei 25 de ani de activitate, Statiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi a creat cateva soiuri de cires si visin care sunt omologate si inscrise in lista oficiata de soiuri a Romaniei. Ponderea cea mai mare de soiuri inmultite la pepiniera Sarca o reprezinta soiurile californiene, cum ar fi: Bing, Sam, Germesdorf, Van, Stella, Bigareau Drogan, Bigareau Donisseu, Bigareau Moreau etc. Alaturi de aceste soiuri se mai inmultesc: Fruheste der Mark, Rubin, Rivan, Scorospelka, Boambe de Cotnari, Hedelfinger, Ulster, Amara, Cerna, Colina, Rosii de Bistrita, Izverna, Silva, Amar Galata, Amar Maxut. Soiurile de visin inmultite la pepiniera Sarca in cei 25 de ani au fost: Ilva, Engleze timpurii, Mari timpurii, Meteor, Crisana, Schatenmorelle, Northstar, Dropia, Vranceanu, Timpurii de Osoi, Oblacinskaia, Mocanesti, Timpurii de Targu Jiu, Scuturator, Bucovina, Pitic de Iasi. Prin cercetarile efectuate timp de 25 de ani, sortimentul de cires si visin a suferit modificari, fiind inlocuite continuu soiurile neproductive sau cele care produceau fructe de o calitate inferioara, promovandu-se soiurile din sortimentul mondial si romanesc care au dat cele mai bune rezultate. Principalele obiective de ameliorare sortimentala au avut in vedere: autofertilitatea, calibrul mare al fructelor, vigoarea mica a pomilor, compactitatea coroanelor, marirea perioadei de recoltare si consum, precocitatea de rodire, calitatea si fermitatea superioara a fructelor, rezistenta la boli, la ger, si nu in ultimul rand tardivitatea infloritului. - Soi originar din Canada. - Pomul de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidala, cu cresteri moderate, permeabila pentru lumina, cu fructificare pe buchete de mai, cu mare plasticitate ecologica. Este precoce si productiv. - Fructele sunt mari (7-8 g), globuloase, usor aplatizate, rosii stralucitoare. Pulpa este pietroasa, roz-rosiatica, cu sucul slab colorat, gust dulce-acidulat de foarte buna calitate. - Perioada de maturare: decada a doua a lunii iunie. - Soi originar din Canada. - Primul soi autofertil, cu larga raspandire in toate tarile cultivatoare. - Pomul este viguros, formeaza o coroana larga, ramificata, bine garnisita cu ramuri de rod. Soiul este rezistent la ger. - Fructul este mare (7-8 g), cordiform, rosu stralucitor, cu pulpa de fermitate medie. Este sensibil la crapare. Pulpa este pietroasa, crocanta, rosie, dulce-amaruie, placuta la gust. - Perioada de maturare: a II-a decada a lunii iunie.

Van

Stella

Scorospelka

- Soi originar din Ucraina. - Pomul este de vigoare medie spre mare, cu coroana globuloasa, rodeste pe buchete de mai preponderent, este productiv, rezistent la seceta, ger, boli si daunatori. - Fructul este de marime medie spre mare pentru un soi timpuriu (5,5-6,0 g), dulce-acidulat, cordiform-alungit, rosu-deschis, sensibil la crapare in conditii de precipitatii in perioada de parga. Pulpa este roza, de consistenta medie, suculenta. - Perioada de maturare: ultima decada din luna mai. - Soi originar din Romania - Pomul semiviguros, cu coroana larg piramidala pana la globuloasa, cu fructificare preponderenta pe buchete de mai si ramuri mijlocii, cu o rezistenta buna la boli, daunatori si la alti factori de stres. - Fructul este mare (7,5 g), sferic-cordiform, bombat pe partea dorsala, cu varf rotunjit, terminat cu mucron scurt ascutit, de culoare rosu-rubiniu, cu samburele mijlociu, neaderent la pulpa. Intra pe rod in anul V de la plantare, dar este foarte productiv. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie. Fructele sunt destinate consumului in stare proaspata si industrializarii. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidala, cresteri moderate, luminoasa, bine garnisita cu buchete de mai in interior si ramuri mijlocii la periferie. Soiul este rezistent la ger si tolerant la principalele boli. Intra mai tarziu pe rod, dar produce mult si constant. - Fructul este mare (6,5-8 g), scurt cordiform, bicolor (galben cu rosu). Pulpa este alb galbuie, pietroasa, dulce, usor acidulata, foarte buna la gust. Se preteaza atat pentru consum in stare proaspata cat si pentru industrializare. Fructele sunt rezistente la transport si pastrare, cu o sensibilitate medie la crapare. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie - Soi originar din Romania. - Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasa, cu fructificare predominanta pe buchete de mai si inflorire timpurie. - Fructul este mediu spre mare (4,5 g), cordiform, de culoare neagra, cu pulpa intens colorata, sucul rosu inchis, fermitate medie, cu gust intens amar. - Maturitatea de recoltare: tarzie, prima jumatate a lunii iulie. - Soi originar din Suedia. - Pomul de vigoare medie spre mare, coroana larg piramidala, bine garnisita cu buchete de mai si ramuri mijlocii mai ales spre exterior, mediu rezistent la ger, recomandat mai ales pentru zonele sudice ale tarii. - Fructele sunt mari pentru un soi timpuriu (5,5-6,0 g), cordiforme, rosii-deschis. Pulpa este semipietroasa, dulce-acidulata, de culoare roz-deschis, placuta la gust. - Maturitatea de recoltare: prima decada a lunii iunie. - Soi originar din S.U.A. - Pomul de vigoare medie spre mare, cu coroana larg piramidala, bine garnisita cu buchete de mai. Este sensibil la ger. Produce moderat dar constant. - Fructul este mare (7,0-8,5 g), larg cordiform, armonios, dulceacidulat. Pedunculul este de lungime si grosime medie. - Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iunie. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie, fructifica preponderent pe ramuri plete.

Rubin

Boambe de Cotnari

Amar de Maxut

Rivan

Bing Nana

- Soiul este precoce, productiv, rezistent la ger si seceta, sensibil la Coccomyces si Monilinia. Este autofertil si cu mare plasticitate ecologica. - Fructul este mijlociu (5 g), sferic, rosu-visiniu, pulpa si sucul colorate. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare submijlocie, cu coroana semiglobuloasa, cu fructificare preponde-renta pe ramuri lungi. Soiul este semiprecoce, autofertil, productiv, rezistent la ger si mediu rezistent la seceta, sensibil la Coccomyces. - Fructul este mijlociu (5,8 g), sferic, rosu-lucios, cu pulpa colorata, suculenta, acidulata. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iunie-inceputul lunii iulie - Soi originar din S.U.A.. - Pomul de vigoare mica, cu coroana globuloasa, cu fructifi-care preponderenta pe ramuri mijlocii. Soiul este precoce, productiv, rezistent la ger si boli, autofertil. - Fructul este mijlociu spre mare (5,5 g), sferic, usor alungit, visiniu-inchis, cu pulpa intens colorata si gust astringent. - Maturitatea de recoltare: decada a doua si a treia a lunii iulie. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana piramidala, cu fructificare predominan-ta pe ramuri scurte si mijlocii. Soiul este foarte productiv, semiprecoce, rezistent la ger, mediu rezistent la seceta. Este bun polenizator. - Fructul este mijlociu, sferic sau sferic-turtit, rosu-caramiziu, cu pulpa rosie, gust placut. - Maturitatea de recoltare: sfarsitul lunii iulie. - Soi originar din Germania. - Pomul de vigoare mica-mijlocie, cu coroana sferic-turtita, cu fructificare preponde-renta pe ramuri mijlocii. Soiul este autofertil, foarte productiv, rezistent la ger, sensibil la boli. - Fructul este mijlociu (4,5-5 g), ovosferic sau larg cordiform, visiniu-inchis pana spre negru la supramaturare, cu pulpa si sucul colorate. Pedunculul este bine prins de fruct. - Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iulie. - Soi originar din Romania. - Pomul de vigoare medie, cu coroana globuloasa si fructificare preponderenta pe buchete de mai. - Fructul este mijlociu (5,5-6 g) spre mare, turtit la baza, rosuvisiniu, lucios. Pulpa este rosie-visinie, suculenta, mediu consistenta, cu sucul colorat. Este asemanator cu soiul Crisane. - Maturitatea de recoltare: decada a doua a lunii iunie.

Ilva

Northstar

Mocanesti 16

Schattenmorelle

De Botosani

7.3. Tehnica formarii coroanelor la speciile visin si cires Soiurile de cires altoite pe portaltoi franc realizeaza in forma naturala coroane de 7-8 m inaltime si 8-9 m in diametru. Ciresul, spre deosebire de alte specii, in primii ani dupa plantare a re o crestere inceata iar ulterior creste viguros. Pomii intra pe rod la 4-5 ani de la plantare si nu au periodicitate de rodire. Ciresul infloreste pe buchete de mai, ramuri plete mijlocii si lungi. Pornind de la portretul natural al pomilor, inclusiv manifestarea pregnanta a fenomenului de etajare a ramurilor, se considera mai adecvat pentru cires piramida etajata rarita. Aceasta forma de coroana, datorita axului puternic dezvoltat si sarpantelor prea ramificate, ridica talia pomului, devine prea larga si insuficient luminata. Tinand cont de ponderea mare a cheltuielilor cu recoltarea fructelor, aceasta forma de coroana este inconvenabila. Volumul taierilor la cires este mai mic comparativ cu alte specii. Este necesar de stiut ca ciresul nu are nevoie de coroana luminata pentru colorarea fructelor ci pentru formarea mugurilor de rod. De

aceea sunt de preferat coroane libere la cires fara ax. 7.3.1. Taieri de formare coroanei tip Vas Sarger Aceasta forma de coroana se recomanda pentru soiul de cires cu unghi de ramificare mare, altoite pe cires franc sau pe mahaleb. In anul intai, primavara, verigile se scurteaza la 90 cm de la nivelul solului, in vederea proiectarii etajului de ramuri ca si in cazul formarii fusului subtire pentru a obtine ramuri cu unghi de ramificare mare, se recomanda sa se orbeasca 5 muguri de la varf, cu exceptia celui terminal. In timpul vegetatiei, cand lastarii inregistreaza lungimea de 15-20 cm, se aleg trei dintre acestia amplasati uniform in jurul axului cu un unghi de deschidere de 120si distantati la 18-20 cm intre ei. Lastarul de prelungire a axului se ciupeste. Restul de lastari se elimina. Fig. 7.1. Formarea coroanei tip Vas Sarger la cires - aspectul pomilor dupa taiere in anul intai (a), anul al doilea (b), anul al treilea (c), anul al patrulea (d). In anul al doilea, inainte de pornirea pomilor in vegetatie, ramura de prelungire a axului se suprima deasupra ultimei sarpante. Ramurile alese se scurteaza la inaltimea de 1,2 m de la nivelul solului. In timpul vegetatiei se plivesc lastarii de pe latura superioara a sarpantelor. In anul al treilea, primavara, ramura de prelungire a sarpantelor se orizontalizeaza si se leaga de trunchi. Urmatoarea ramura anuala de vigoare mai slaba, care va prelungi sarpanta se scurteaza la 60 cm. Restul de ramuri viguroase se suprima. Ramura de prelungire a sarpantei se alege astfel ca sa asigure unghiul de ramificare a sarpantelor de 45-55C. In timpul vegetatiei se vor plivi lastarii de pe latura superioara a sarpantelor si subsarpantelor. In acelasi timp, se suprima concurentii lastarilor de prelungire ai subsarpantelor. In anul al patrulea, primavara, ramura de prelungire a fiecarei sarpante se orizontalizeaza in directia opusa primei subsarpante, astfel incat sa formeze o ramificare bilaterala - alterna – exterioara. Se alege o ramura de vigoare mai slaba, care va prelungi sarpanta si se scurteaza in vederea proiectarii celei de-a treia sarpante. In timpul vegetatiei se suprima concurentii lastarilor de prelungire ai subsarpantelor. Totodata se plivesc lastarii de pe latura superioara a sarpantelor si subsarpantelor. In anul al cincilea, primavara devreme se alege o ramura anuala pentru a treia subsarpanta, care se orizontalizeaza si se leaga de ax, ca si a doua subsarpanta. Ramura de prelungire a sarpantei se suprima deasupra ultimei subsarpante. Pe subsarpante se formeaza ramuri de garnisire. Ramurile de prelungire ale subsarpantelor se scurteaza in functie de capacitatea de ramificare a soiului, in vederea garnisirii lor. Pe sarpante, in intervalul dintre subsarpante, de asemenea, se formeaza ramuri de rod. La specia visin coroana se formeaza mai usor decat la cires, datorita prezentei lastarilor anticipati si capacitatii de ramificare mai mare. In momentul plantarii, visinul are cantitatea necesara de ramuri anticipate viguroase pentru formarea sarpantelor. Ca si la cires, se va evita formarea sarpantelor cu unghi de prindere mic, care determina o sudura defectuoasa, se pot dezbina si poate fi provocata aparitia de gome. Dat fiind faptul ca la pomii tineri ramurile anuale lungi au muguri de rod, taierile de fructificare incep inainte de a se incheia formarea coroanei. Daca ramurile anuale nu depasesc lungimea de 80 cm, ele nu se scurteaza deoarece in treimea superioara pot fi muguri de rod. Ele se vor scurta, daca este necesar, pentru a norma productia de fructe. La pomii tineri cu ramificare puternica anual se vor elimina ramurile cu pozitie necorespunzatoare, bolnave, degarnisite, pentru luminarea interiorului coroanei. La pomii cu ramificare slaba se va efectua numai scurtarea de 1/3 a lastarilor lungi. Indiferent de capacitatea de ramificare a soiului, in partea superioara a coroanei, se suprima ramurile viguroase, iar in partea inferioara, numai cele slabe. La soiurile de visin care rodesc pe ramura pleata se aplica taieri de fructificare din primii ani dupa intrarea pe rod, pentru a evita degarnisirea. Ramurile plete se scurteaza deasupra unui mugure vegetativ, sau a unei rmificatii aparute la baza. Se recomanda ca o treime din ramurile anuale care au lungimea sub 25 cm sa fie in fiecare an scurtate deasupra unui mugure vegetativ situat spre baza lor. La noi se recomanda ca pomii de visin sa fie condusi spre piramida mixta, piramida reetajata sau vasul ameliorat. 7.3.2. Taieri de formare coroanei tip piramida mixta In anul intai, primavara devreme pomul sub forma de varga se scurteaza la 80 cm de la nivelul solului.

Dupa dezmugurire, se suprima toti mugurii din zona de proiectare a trunchiului pana la 50-55 cm inaltime. In cursul verii, cand lastarii ating lungimea de 20-25 cm se aleg 3-4 dintre acestia pentru formarea etajului de ramuri si unul pentru prelungirea axului. Lastarii alesi trebuie sa fie uniform repartizati in jurul axului cu un unghi cuprins intre 90-120 la un interval mai mare de 8-10 cm intre ei. Se va elimina concurentul lastarului de prelungire al axului cat si ceilalti lastari situati intre cei pe care noi i-am ales. Fig. 7.2. Formarea piramidei mixte la visin in anul intai (a), al doilea (b), al treilea (c), al patrulea (d), al cincilea (e) dupa plantarea pomilor In anul al doilea, inainte de pornirea sevei, lucrarile de taiere in vederea formarii coroanei incep cu alegerea definitiva a celor 3-4 ramuri principale (sarpantelor). Daca ramurile nu sunt crescute in uniform se aduc spre verticala sau se inclina pentru a le stimula sau a le incetini cresterea. Daca ramurile sunt crescute uniform si nu depasesc lungimea de 50-60 cm nu se scurteaza. Daca depasesc aceasta lungime, atunci ele se scurteaza la nivelul celei mai slabe. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 25-30 cm mai sus de nivelul de taiere al sarpantelor. Celelalte ramuri considerate concurente ale ramurilor principale sau ale axului se elimina (la ras). In cursul verii se vor lasa doar lastarii de prelungire a ramurilor de baza si un singur lastar de prelungire a axului. Ceilalti lastari concurenti ai lastarilor de prelungire a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si a axului se vor elimina. Se vor mai elimina si lastarii ce cresc pe latura superioara a ramurilor de baza (sarpantelor) cat si lastarii porniti de la baza ramurii de baza. In timpul verii se mai pot corecta si unghiurile de ramificare a sarpantelor. In anul al treilea, primavara se urmareste consolidarea primului etaj de ramuri (sarpante) proiectarea primelor sarpante si a noilor sarpante la 70 - 80 cm de la ultima sarpanta din etaj. Ramura de prelungire a axului se scurteaza in vederea ramificarii si proiectarii urmatoarei sarpante solitare (singure). Celelalte ramuri de pe ax se elimina la ras. Pe fiecare ramura principala (sarpanta) se va alege cate o ramura cu pozitie laterala la o distanta de 55 cm de la ax, pentru formarea primei sarpante (ramura secundara prinsa pe ramura principala). Ramurile de prelungire ale sarpantelor se vor scurta la 40-45, cm de la punctul de prindere al primei ramuri secundare (subsarpantei). ATENTIE! De pe sarpante se suprima toate ramurile verticale viguroase. In timpul verii se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului pentru cea de-a doua sarpanta si sarpanta solitara (singura). Se plivesc lastarii concurenti si cei de pe latura superioara a sarpantelor (de pe creasta). In anul al patrulea, dupa aceleasi principii se mai alege o ramura pentru formarea urmatoarei sarpante solitare la 30 cm fata de prima sarpanta solitara. Se corecteaza unghiul de ramificare al sarpantelor solitare si se proiecteaza cate o noua subsarpanta. Pe sarpantele din etaj se aleg cate doua ramuri in vederea formarii subsarpantelor, astfel ca ramificarea sa fie bilaterala, alterna exterioara. Se elimina ramurile concurente, lacome si cele orientate in interiorul coroanei. In vederea normarii incarcaturii de rod, o parte din ramurile anuale de pe sarpante se scurteaza la 3-4 muguri. In anul urmator dupa proiectarea numarului necesar de sarpante printr-o taiere de transfer a prelungirii axului pe o ramura orizontala, se limiteaza inaltimea pomului. In anii urmatori taierea de fructificare va avea in vedere reglarea echilibrului intre crestere si rodire. 7.4. Planul de combatere a bolilor si daunatorilor la speciile cires si visin Obtinerea de recolte mari si fructe de buna calitate, este corelata cu o buna stare de sanatate a pomilor. In conditiile tarii noastre prin neglijarea bolilor si daunatorilor la cires si visin se poate pierde circa 45-100% din recolta soiurilor cu coacere mijlocie si tarzie (Victoria Suta, 1976). Bolile si daunatorii care ataca in mod frecvent ciresul si visinul in tara noastra sunt: antracnoza frunzelor de cires (Cocomice hiemalis), ciuruirea frunzelor (Stigmina carpophila), moniloza (Monilia laxa, Monilia fructigena), paduchele din San Jos (Quadraspidiotus perniciosus), paduchele negru al ciresului (Myzus cerasi), musca cireselor (Rhagoletis cerasi), acarieni, viespea neagra a frunzelor de cires, cotarul verde, insecte minatoare etc. In faza de buton alb si dupa inflorire se utilizeaza, de regula, fungicide sistemice care protejeaza frunzisul si fructele fata de principalii patogeni, o perioada mai indelungata fata de cele de contact si in general nu pateaza fructele. Dintre acestea mentionam ca foarte eficace produsele Bavistin DF, Saprol, Score, Folicur solo, Derosal 50 S.C., etc. Dupa recoltare, pe langa produsele cuprice, se recomanda si cele de contact: Captadin, Folpan, Dithane. Pentru combaterea daunatorilor se pot folosi insecticidele Decis, Karate, Calypso, Mospilan,

Victenon etc. Toate produsele folosite pot fi inlocuite cu alte produse cu acelasi spectru de actiune. De remarcat faptul ca ciresul si visinul necesita mult mai putine tratamente decat alte specii pomicole.