Fasole

Importanţă
• Fiind bogată în proteine (23-25%) şi glucide (48-55%) fasolea este
folosită sub formă de boabe sau ca şi legumă sub formă de păstăi.
• Boabele au un conţinut ridicat în proteine digestibile şi o valoare
nutritivă ridicată, fiind folosite într-un sortiment larg de preparate.
• Timp îndelungat, a fost denumită „carnea oamenilor săraci” datorită
conţinutului ridicat al boabelor în proteine de foarte bună calitate,
bogate în aminoacizi esenţiali importanţi pentru organismul uman
(lizină, arginină, triptofan, etc.).
• Fasolea verde conţine de cca. 10 ori mai puţine substanţe proteice
şi hidraţi de carbon decât cea uscată.
• În alimentaţie sunt folosite nu numai boabele ajunse la maturitate,
dar şi păstăile verzi, care, de asemenea, au o valoarea nutritivă
ridicată, fiind bogate în proteine, zaharuri, vitamine etc. Unele
popoare, precum japonezii şi chinezii, folosesc în alimentaţie, nu
numai boabele şi păstăile verzi, ci şi lăstarii tineri, care sunt
consumaţi sub formă de salată. (L.S. Muntean, 1995)
• Făina de fasole în amestec de 5-10% cu făina de grâu poate fi
utilizată la fabricarea pâinii.
• Tulpinile plantelor de fasole reprezintă un furaj important în hrana
ovinelor şi caprinelor, având un conţinut ridicat de substanţe
proteice – 8,1% din substanţa uscată, substanţe extractive
neazotate – 31% din substanţa uscată, celuloză – 36% din
substanţa uscată etc.
• În stare verde, frunzele conţin peste 10% acid citric, menţionându-
se în unele cazuri chiar 18%.
• În scop medicinal se folosesc păstăile uscate fără seminţe (Phaseoli
fructus sine seminibus), tecile de fasole de culoare alb-gălbuie la
exterior şi albe la interior. Nu au miros, iar gustul este slab
mucilaginos. Conţin aminoacizi (asparagina, arginină, tirozină,
triptofan, lizină etc.), vitamina C, acizi organici, săruri minerale, etc.
au acţiune diuretică, antidiabetică şi uşor hipoglicemiantă. Ceaiul
din tecile de fasole mărunţite, elimină excesul de apă şi toxinele,
ameliorând stările reumatice. Intră în compoziţia ceaiurilor
antireumatic şi dietetic. Produsul se obţine de la soiurile cu păstăi
albe. (L.S. Muntean, 1996)
• Boabele de fasole consumate crude produc inflamaţii ale tractului
gastrointestinal (L.S. Muntean, 1996).
• Fasolea este o plantă premergătoare bună pentru toate plantele
cultivate deoarece părăseşte terenul devreme, lăsând solul într-o
bună stare de fertilitate.
 Răspândire
• Ţările în care se cultivă fasolea sunt situate în diferite climate având
o arie foarte largă de răspândire pe glob (fig. 3.3.).
• În Europa fasolea a fost adusă în 1542, până atunci încă din
antichitate se cultiva fasoliţa.
• Fasolea s-a răspândit relativ repede în Europa, începând cu Spania,
Italia şi alte ţări mediteraneene.
• În ţara noastră a fost adusă din Italia la sfârşitul secolului al XVII-lea
începutul secolului al XVIII-lea.
• În Europa fasolea a fost adusă în 1542, până atunci încă din
antichitate se cultiva fasoliţa.
• Fasolea s-a răspândit relativ repede în Europa, începând cu Spania,
Italia şi alte ţări mediteraneene.
• În ţara noastră a fost adusă din Italia la sfârşitul secolului al XVII-lea
începutul secolului al XVIII-lea.
 Compoziţia chimică a boabelor
• În tabelul 3.17 este prezentată compoziţia chimică a boabelor de
fasole (L.S. Muntean, 2003). Se remarcă conţinutul ridicat de
substanţe proteice (20,8-26,5%) şi glucide (50,8-58,0%).
• Substanţele proteice ale bobului de fasole conţin aminoacizi, dintre
care cei mai importanţi sunt: arginina – 8,54%, lizina – 4,32%,
tirozina – 3,32%, triptofanul 1,39%, histidina – 3%, cistina – 1,23%
şi metionina - 1,80%.
• Conţinutul de substanţe proteice al boabelor de fasole variază în
funcţie de: factorii ereditari, condiţiile de nutriţie şi condiţiile climatice
(Gh. Bîlteanu, 1998).
• Dintre substanţele extractive neazotate, zaharoza reprezintă 3-4%,
iar glucoza 4-5%.
• Cenuşa conţine cantităţi mari de potasiu, fosfor şi calciu.
• Tulpinile conţin 8% proteine, 3,1% extractive neazotate, 36%
celuloză, 1,1% grăsimi, etc. (L.S. Muntean, 1995).
• Conţinutul mare de celuloză din boabele de fasole este dat, în
primul rând, de înveliş care se ridică la 6-9%, durata de fierbere
este un indice important de apreciere a soiurilor de fasole şi este
influenţat, printre altele, de grosimea învelişului şi de vechimea
boabelor.
 Repartizarea în bobul de fasole a
principalilor constituenţi chimici
(% din s.u.)

Specificare Bobul întreg Cotiledoane Tegument

Proteine 20,8 - 26,5 24,0 - 27,0 3,0
Glucide 50,8 - 58,0 52,0 - 60,0 34,0 - 46,0
Lipide 0,8 - 1,5 1,0 - 1,6 0,1 - 0,9
Celuloză 5,2 - 7,9 1,0 - 1,7 46,0 - 59,0
Săruri 2,1 - 2,3 2,1 - 2,3 2,1 - 2,3
minerale

Sursa: L.S. Muntean, Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2003
 Cerinţe faţă de climă şi sol
• Temperatura. Fasolea cultivată la noi în ţară este o
plantă termofilă. Suma de temperatură este de 1800-
2200oC la o perioadă de vegetaţie de 90-100 de zile.
Temperatura minimă de germinaţie este de 8 - 10oC, iar
optimă de 32oC.
• Pentru germinare boabele absorb multă apă (110 - 120
% din masa bobului uscat).
• După răsărire plantele sunt distruse la -1, -2oC, chiar şi
de brumele uşoare.
• La înflorire manifestă cea mai mare sensibilitate faţă de
temperaturile joase ca şi faţă de cele prea ridicate.
• Temperatura minimă pentru înflorire este de 15
oC, iar pentru maturare de 18oC.
• În faza de îmbobocire – înflorire, optime sunt
temperaturile de 20 – 25 oC.
• Dacă temperatura depăşeşte 40 oC (secetă
atmosferică) şi este însoţită de seceta solului,
fecundarea nu se mai produce în condiţii bune,
determină căderea (avortarea) în masă a florilor.
• Oscilaţiile mari de temperatură dintre zi şi
noapte influenţată negativ fructificarea.
• Temperatura optimă pe perioada de vegetaţie
este cuprinsă între 18,3-23,9 oC.
• Umiditatea. Fasolea este sensibilă la asigurarea
umidităţii mai ales în faza de germinare, răsărire şi
înflorire – formarea păstăilor şi a boabelor, când se
înregistrează consumul maxim de apă.
• Plantele suportă mai bine seceta din sol decât
atmosferică, vânturile uscate şi calde sunt deosebit de
dăunătoare putând duce la pierderea integrală a recoltei.
• Umiditatea în exces prelungeşte perioada de înflorire,
stânjeneşte fecundarea, favorizează atacul de boli şi
depreciază calitatea boabelor.
• Solul. Fasolea preferă solurile cu textură mijlocie,
afânate, calde şi fertile, bogate în substanţe organice, cu
pH 6 - 7,5 (cernoziomuri, brun-roşcate, aluviuni).
• Fasolea reuşeşte şi pe soluri uşor acide, însă aciditatea
pronunţată reduce numărul nodozităţilor.
• Nu sunt indicate solurile reci, excesiv de umede, acide,
nisipoase şi salinizate.
 Zone ecologice
• Zona foarte favorabilă cuprinde partea de vest a ţării şi
Transilvania. În partea de vest suprafeţe mari se pot
delimita în jurul: Aradului, văii Mureşului şi pe aluviunile
fertile ale Timişului şi Crişurilor. Condiţii foarte favorabile
sunt asigurate, în Transilvania, pe luncile Mureşului şi
Târnavelor.
• Zona favorabilă cuprinde cea mai mare parte a
terenurilor arabile din ţara noastră, atât în Oltenia,
Muntenia, cât şi în Moldova şi Transilvania.
• În cadrul acestei zone se pot delimita areale cu grad de
favorabilitate diferit (I şi II), având în vedere fertilitatea
solului şi regimul precipitaţiilor, în special în lunile iunie şi
iulie.
 Tehnologia de cultivare
• Rotaţia
• Fasolea este puţin pretenţioasă la planta premergătoare.
Producţii ridicate se obţin după: cereale de toamnă, cartof,
sfeclă de zahăr, porumb, bine întreţinute şi recoltate timpuriu.
• Dacă fasolea se amplasează după porumb, se va avea în
vedere ca acesta să nu fi fost erbicidat cu triazinice, fasolea
fiind foarte sensibilă la efectul remanent al acestora.
• Nu este indicată cultivarea fasolei după floarea soarelui, soia
sau alte leguminoase, la un interval mai scurt de 3 ani, datorită
atacului de boli, în special de putregai alb (Sclerotinia sp.).
• Monocultura de fasole nu este recomandată atât datorită
atacului de boli (rugină, antracnoză) cât şi valorificării mai bune
a condiţiilor de fertilitate, pe care le crează fasolea, de către
alte plante (orz, grâu).
 Fertilizarea
• Pentru 100 kg boabe şi producţia secundară aferentă fasolea
consumă: 6-6,5 kg azot, 1,7 kg fosfor, 4,5 kg potasiu. Din cantitatea
totală de azot, plantele de fasole extrag numai 15%, restul de 85%
fiind luat din atmosferă prin intermediul bacteriilor simbiotice. (N.
Ivanov, citat de Gh. Bîlteanu, 1998).
• Azotul. În intervalul terminării rezervelor din cotiledoane până la
folosirea azotului din nodozităţi există o depresiune de nutriţie când
este necesar ca solul să conţină o rezervă de azot, de aceea
administrarea unor doze moderate cu îngrăşăminte cu azot au o
influenţă pozitivă asupra recoltei recomandu-se 30-60 kg/ha.
• Fasolea extrage cea mai mare cantitate de substanţe nutritive din
sol până la formarea păstăilor, interval care durează 50-60 de zile
de la răsărire pentru soiurile timpurii şi 60-70 la soiurile semitardive.
• Deşi consumul de elemente este ridicat, iar planta
are un sistem
• radicular slab dezvoltat, reacţia la aplicarea
îngrăşămintelor este moderată atât datorită asigurării în
proporţie de 75-85 % a necesarului de azot prin fixare
simbiotică cât şi unei bune valorificări a îngrăşămintelor
aplicate plantei premergătoare (Gh. Bîlteanu, 1998).
• Pe solurile fertile, în situaţia în care se face tratarea
seminţelor cu biopreparate Nitragin-fasole, nu se
recomandă administrarea îngrăşămintelor cu azot
înainte de semănat, aplicarea acestui îngrăşământ
urmând a fi hotărâtă după 20-25 zile de la răsărire când
dozele de stabilesc în funcţie de dezvoltarea
nodozităţilor pe rădăcini. (tabelul 3.23.)
 Doze de azot la fasole în funcţie de dezvoltarea
nodozităţilor

Număr de Plante cu N kg/ha

nodozităţi pe nodozităţi
plante
>5 > 80% 25-30 kg
1-5 > 50% 30-40 kg
Lipsă 0 40-60 kg
Sursa: P. Pîrşan, Tehnologia plantelor de câmp, Ed. Agroprint, Timişoara,
2003.
• Administrarea azotului se face în vegetaţie, în perioada de două
frunze trifoliate-începutul înfloriri.
• Fertilizarea cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de sol.
• Pe solurile cu aprovizionare bună şi mijlocie ( 2 mg P2O5/100 g sol)
se recomandă aplicarea a 20 - 40 kg P2O5 /ha.
• Pe solurile cu aprovizionare slabă ( 2 mg P2O5/100 g sol) se
recomandă 40 - 60 kg fosfor/ha aplicat sub arătura de bază (ca
îngrăşăminte simple) sau la pregătirea patului germinativ (în
îngrăşăminte complexe).
• Potasiul se aplică doar pe solurile slab aprovizionate cu acest
element (sub 14 mg/100 g sol). Doza recomandată este de 40 - 60
kg potasiu/ha, aplicarea este similară cu cea a fosforului.
• Microelementele (molibden, bor, zinc, mangan) determină creşteri
de producţie atât prin îmbunătăţirea metabolismului plantelor cât şi
prin stimularea simbiozelor fixatoare de azot (P. Pîrşan, 2003).
 Lucrările solului
• După recoltarea plantei premergătoare se execută dezmiriştirea cu
ajutorul grapei cu discuri, după care se execută arătura adâncă
(25- 30 cm).
• Până în toamnă pe arătură se vor efectua 1-2 treceri cu grapa cu
discuri, urmărindu-se: nivelarea, mărunţirea solului şi distrugerea
buruienilor.
• Primăvara se va pregăti patul germinativ, prin una-două lucrări cu
combinatorul. În acest sistem se păstrează apa în sol, iar patul
germinativ realizat va fi mărunţit şi uşor aşezat, favorizând o răsărire
rapidă şi uniformă. (P. Pîrşan, 2003)
• În situaţia în care arătura nu a fost prelucrată din toamnă şi nu se
poate pregăti patul germinativ cu combinatorul se va utiliza grapa cu
discuri în agregat cu grape cu colţi reglabili. Este recomandat şi în
acest caz, ca ultima lucrare de pregătire a patului germinativ, să se
execute cu combinatorul, perpendicular pe direcţia pe care se va
semăna.
 Sămânţa şi semănatul
• Sămânţa trebuie să aibă puritatea fizică  97 % şi facultatea
germinativă  80 %, să fie sănătoasă şi să aparţină unui soi zonat.
• Tratarea seminţei împotriva agenţilor patogeni care provoacă
antracnoza, bacteriozele şi ruginile se face cu fungicide.
• Trebuie avut în vedere că fungicidele au un efect negativ important
asupra instalării simbiozelor fixatoare de azot dintre plante şi
bacterii din genul Rhizobium.
• Bacterizarea seminţelor cu Nitragin-fasole se face utilizând 4
flacoane pentru cantitatea de sămânţă necesară însămânţării unui
hectar.
• Epoca de semănat optimă se suprapune cu cea a porumbului (8 -
10oC la adâncimea de semănat, cu tendinţă de creştere).
• Gh. Bîlteanu (1998) menţionează că perioada de semănat a fasolei
este între: 10-25 aprilie în Câmpia Română, Dobrogea şi Câmpia de
Vest, între 15-30 aprilie în partea centrală a Moldovei şi Câmpia
Transilvaniei şi până la 10-15 mai în nordul ţării şi în unele
depresiuni cu climat rece.
• Datorită însămânţării târzii, perioada de înflorire se
suprapune condiţiilor nefavorabile, apariţia
temperaturilor ridicate şi a secetei, care
• împiedică fecundarea şi determină căderea florilor.
• Prin semănatul mai devreme o parte din seminţe
mucegăiesc, răsar greu şi neuniform, iar cultura se
îmburuienează.
• Densitatea optimă L.S. Muntean şi colab. (1995)
recomandă ca la stabilirea densităţii de semănat să se
aibă în vedere că trebuie realizată la recoltare o
densitate de 25 - 35 plante/m2 în cultură neirigată şi de
40-45 plante/m2 în cultură irigată. Pentru a obţine aceste
densităţi este necesar să fie semănate 35-45 boabe
germinabile/m2 în condiţii neirigate, iar în condiţii de
irigare 50-55 boabe germinabile /m2.
• În depresiunea Almăjului pe un sol aluvial, în medie pe 3 ani (F.
Imbrea, 2001) a obţinut producţii cuprinse între 1242 kg/ha pe
fondul fără amendamente, în varianta semănată la distanţa de 30
cm între rânduri, cu 80 boabe germinabile/m2 şi 2011 kg/ha pe
fondul amendat în varianta semănată la distanţă de 70 cm cu 80
boabe germinabile/m2.
• Mărirea distanţei de semănat între rânduri de la 30 cm la 50 cm, a
determinat creşterea recoltei cu 133 kg/ha, iar la 70 cm o creştere a
recoltei cu 428 kg/ha.
• Cantitatea de sămânţă necesară pentru realizarea acestor
densităţi este cuprinsă între 80-100 kg/ha la soiurile cu bobul mic,
ajungând la 130-160 kg/ha la soiurile cu bobul mare.
• Fasolea se seamănă frecvent în benzi de câte trei rânduri la 45-
50cm, lăsând 60 - 70 cm între benzi, pe urma roţilor de tractor.
• Se poate semăna şi echidistant la 50 cm între rânduri.
• Adâncimea de semănat este de 4-5 cm când solul are suficientă
umiditate şi de 6-7 cm pe solurile mai uşoare şi mai uscate.
 Lucrările de îngrijire
• Fasolea este o cultură deosebit de
sensibilă la îmburuienare, deoarece luptă
foarte slab cu buruienile. Combaterea
buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor este
prezentată în tabelul 3.24.
 Schemă orientativă de combatere chimică a buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor la fasole
Perioada de aplicare Produsele utilizate
Boala, dăunătorul, Fenologică, stadială
Concentraţia, doza
Acţiunea buruienile de Calendaristică Denumirea Observaţii
a plantei de a agentului de de utilizat
combătut Decada, luna comercială
cultură dăunare l, kg/ha, %
1 2 3 4 5 6 7 8
Boli: arsura bacteriană, 2 IV Seminţe TIRADIN 70 PUS sau 0,4 (4 kg/t) - tratarea se face prin
antracnoza, fusarioza TIRAMET 60 PTS sau 0,3 (3 kg/t) mocirlire (6-8 l apă/t)
Tratarea seminţelor
FUNDAZOL 50 U sau
TOPSIN 70 PU
Combaterea Monocotiledonate şi 2, 3IV Presemănat Seminţe TREFLAN 48 EC sau 1,5 - 2 - se încorporează
chimică a unele dicotiledonate DUAL GOLD 960 EC 1 – 1,5 imediat fiind volatil
buruienilor anuale sau STOMP 330 CE 5
- preemergent
Monocotiledonate şi 1, 2, 3 V Prima pereche 2 – 3 frunze FLEX sau 1,5 - se aplică 2
unele dicotiledonate de frunze BASARAGAN sau 3 tratamente; al doilea
anuale trifoliate PIVOT 0,5 la faza de rozetă a
noii generaţii de
- postemergent buruieni
Monocotiledonate 2, 3 V; 1 VI În toate 15 – 20 cm GALLANT S sau 0,5 - 1,5 - se pot complexa cu
anuale şi perene (pir, fenofazele AGIL 100 EC sau 1,5 Flex sau Basaragan la
costrei, mohor) TARGA S sau 2,5 tratamentul II
FUSILADE S 3
Boli: bacterioze, 1 VI Primele Începutul ZEAMĂ 1,5 (0,5%) + 300 l/ha
putregaiuri, fusarioze frunze infecţiei BORDELEZĂ 1,5 (0,5%) - se toarnă laptele de
Tratamentul I trifoliate (Sulfat de cupru + var 1,5 (0,5%) var peste soluţia de
stins deshidratat) sau 1,0 (0,3%) + silfat de cupru, se
TURDACUPRAL sau 0,3 (0,1%) agită continuu.
CHAMPION + 0,3 (0,1%) - se utilizează imediat
FUNDAZOL sau după preparare 300
Combatere boli şi
TOPSIN l/ha
dăunători
Tratamentul II 1, 2, 3 VI Înflorit DITHANE M-45 sau 0,2% - 500-600 l/ha
Boli: antracnoza, (st, D-E) SINORATOX 35 CE 1,5 - tratament
putregaiuri, fusarioză, obligatoriu
rugină
Dăunători: păduchi
negri, gărgăriţa fasolei,
etc.

Sursa: Tomşa, M, Bob, D., Protecţia plantelor, anul X, nr. 37, 2000
 Recoltarea

• Fasolea pune probleme deosebite la recoltare, din cauza coacerii

neuniforme a păstăilor şi a boabelor, a dehiscenţei păstăilor şi a
faptului că la maturitate plantele pot avea port culcat. Recoltarea se
face când 75% din păstăi s-au maturizat şi boabele au ajuns la 17%
umiditate. Se face divizat: plantele se taie cu maşina de tăiat sau
dislocat fasole şi se lasă în brazdă, la 2-3 zile după tăierea
plantelor, timp în care se maturează toate păstăile se face treieratul
cu combina echipată cu ridicător-adunător de brazdă.
• Realizarea recoltării mecanizate a plantelor de fasole în condiţii
corespunzătoare, este asigurată numai în cazul culturii total lipsite
de buruieni şi cu terenul bine nivelat.
• Potenţialul de producţie al soiurilor de fasole este de 5000-6000 kg
boabe/ha.
• Din producţia epigee totală, boabele reprezintă 45-50%.