SOIA (Glycine max (L.) Merr.

)
IMPORTANȚĂ
Importanţa mare a acestei culturi se datorează seminţelor sale care conţin 27,0 -
50,0 % substanţe proteice şi 17 – 27 % grăsimi.
Soia este folosită sub formă de boabe, păstăi şi diferite derivate în hrana
oamenilor, în industrie şi alimentaţia animalelor. În hrana oamenilor se utilizează ca boabe,
însă înainte de a fi puse la fiert trebuiesc ţinute în soluţie diluată de sare sau sodă, altfel rămân
tari. Din făina de soia se obţine lapte, brânză, prăjituri, biscuiţi etc. şi în proporţie de 4 - 5% se
foloseşte la fabricarea pâinii.
Globulina soiei este cea mai valoroasă proteină vegetală. Grăsimea de soia conţine
vitaminele A, B1, B2, C, D, E, K şi 2-4 % lecitină, care se foloseşte în medicină.
În producţia mondială de ulei soia se situează pe primul loc, uleiul este
semnificativ (75-85% acizi nesaturaţi cu indicele 100/107-139).
În industrie serveşte ca materie primă pentru o gamă variată de produse, ulei, la
fabricarea margarinei, precum şi la fabricarea lacurilor şi vopselelor, fiind semnificativ, la
fabricarea cernelii tipografice, săpunului etc. Din soia se fabrică materii plastice, diferiţi lianţi şi
adezivi, folosiţi la producerea hârtiei de calitate superioară etc.
Ca plantă de nutreţ se utilizează mai mult în amestec cu porumbul, sorgul, iarba de
Sudan etc., pentru a mări conţinutul amestecurilor în substanţe proteice. Turtele rezultate de la
extragerea uleiului, servesc în hrana animalelor, având 1,24 % unităţi nutritive, faţă de 0,95 % cât
au turtele de floarea-soarelui.
COMPOZIȚIA CHIMICĂ
Se caracterizează printr-un conţinut ridicat de substanţe proteice şi grăsimi, care
variază în limite largi în raport de condiţiile de vegetaţie şi soi, de exemplul soiul Acmė la Voiceşti
– Vâlcea a avut 26,95 % substanţe proteice şi 23,77 % grăsime, iar la Inand – Bihor 44,75%
substanţe proteice şi 19,49% grăsime.
Compoziţia chimică a boabelor:
apă 10,6 – 11,0 % ,
proteină brută 27,0 – 50,0 %,
grăsimi 17,2 – 26,9 % ;
cenuşă 4,3 – 6,9 % ;
carbohidranţi 14-34%;
celuloză 4,3 – 5,5 %.
Proteinele din boabele de soia sunt bogate în aminoacizi esenţiali.

Dintre aminoacizii importanţi organismului animal trebuie menţionat conţinutul ridicat

de leucină 8,45 %, prolină 3,78 %, fenilamină 3,86 %, acid aspartic 3,89 %, acid glutamic 19,46
%,triptofan 1,94 %,lizină 2,71 %, histidină 1,3 %, tirozină 1,86 %, arginină 5,12 %, etc.

În compoziţia uleiului intră următorii acizi: acizi graşi saturaţi 12-14%, acid oleic 33-
38%, acid linoleic 45-50%, indicele iod variază între 119-138.

Cenuşa conţine 30% fosfor şi 45% potasiu, precum şi alte elemente în proporţie mai
redusă.
RĂSPÂNDIRE.
Soia are un larg areal de răspândire, cuprins între 550 latitudine nordică (Moscova)
şi 450 latitudine sudică (Argentina şi Chile).
Soia se cultivă în prezent în peste 60 de ţări ale lumii, situându-se pe primul loc în
privinţa plantelor leguminoase.

Suprafeţele cultivate cu soia pe mari zone geografice pe glob (F.A.O. 2013)

Specificare Suprafaţa mii ha Producţia medie

kg/ha
Africa 1345 1249
America de Nord 3228 2939
America Centrală 83 1997
America de Sud 4279 2219
Asia 2098 1333
Europa 303 2774
Pe Glob 99501 2243
 Evoluţia suprafeţelor şi producţiei la soia în România

Anii / 1938 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2013

Specificare
Suprafaţa 10,1 13,6 24,9 79,1 363,9 190,2 144 48,2
(mii ha)
Producţia 940,0 408 483 1144 1195 742 1317 1746
(kg/ha)

SISTEMATICĂ.ORIGINE.SOIURI.
Numărul speciilor din genul Glycine se ridică la 75, dintre care numai G. hispida
Max. are deosebită importanţă pentru agricultură. Ca specii de origine sunt considerate G.
ussuriensis Regl. şi Maack. şi G. tomentosa Benth. (JUKOVSKI, 1950). G. assuriensis a dat
naşterii ramurii chino-japoneze, iar G. tomentosa ramurii indiene. Specia G. gracilis Skv., care
se găseşte în stare sălbatică, ar fi provenit prin încrucişarea speciei G. ussuriensis x G. hispida.
Specia cultivată G.hispida cuprinde 4 subspecii şi anume:
manschurica Enk,
chinensis Enk,
indica Enk,
japonica Enk.
Soiurile în raport cu durata de vegetaţie se împart în:
soiuri foarte timpurii, cu perioada de vegetaţie de 70-90 zile, Σ t›100C 1000-1150;
soiuri timpurii, cu perioada de vegetaţie de 90-115 zile, Σ t›100C 1150-1250;
soiuri semitimpurii, cu perioada de vegetaţie de 115-130 zile, Σ t›100C 1250-1350;
soiuri semitardive, cu perioada de vegetaţie de 130-140 zile , Σ t›100C 1350-1400;
soiuri tardive, cu perioada de vegetaţie de 145-160 zile, Σ t›100C 1400-1500.

În catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2013
sunt menţionate următoarele soiuri:

Denumirea soiului Anul înregistrării Grupa de maturitate

Balkan 2003 I
Bólzi 44 2001 00
Columna 1995 0
Daciana 2006 0
Danubiana 1983 I
Eugen 2002 00
Felix 2005 00
Isidor 2010 I
Neoplanta 2004 0
Oana F 2009 00
 Denumirea soiului Anul înregistrării Grupa de maturitate
Onix 2002 00
Perla 1994 000
Proteinka 2002 0
PS 1012 2010 I
PS 1020 2010 I
Românesc 99 1999 00
Triumf 1996 I
Venerra 2004 II

Precocitatea: 000 – foarte precoce; 00 – precoce; 0 – semiprecoce;

I – semitardive; II – tardive
PARTICULARITĂȚI BIOLOGICE
Germinaţia este epigeică.
Radicula apare după două – trei zile de la semănat.
Rădăcina este pivotantă, puternic ramificată, rădăcinile subţiri reprezentând 60
% din întreaga masă de rădăcini. Ele pătrund în sol, în medie până la 1 m, însă uneori ating şi 2
m. Nodozităţile se găsesc răspândite pe rădăcinile laterale. Ele apar după 30 – 35 zile de la
răsărit.
Tulpina este ramificată, variind ca înălţime de la 40-120 cm şi chiar mai mult, mai
ales la soiurile pentru nutreţ, la care atinge şi 2 m.
Frunzele au 3 foliole, dintre care numai cea mijlocie este peţiolată. Există şi soiuri
cu 4-5 foliole.
La maturitate frunzele sunt uneori caduce. Planta este acoperită în întregime cu
peri.
Florile, în mare număr pe plantă se găsesc la subţioara frunzelor fiind grupate câte
2 – 12 în raceme, însă din numărul total fructifică abia 25 – 35 % (WHITT şi Van BAVEL, citat
de HULPOI şi colab.,1970). Culoarea variază de la alb la violet deschis. Au 10 stamine, dintre
care 5 sunt mai lungi şi 5 sunt mai scurte. Predomină autogamia, însă are loc şi fecundarea
alogamă în proporţie de cca 0,1 – 3 %.
Păstaia conţine 2–4 boabe, de culoare diferită, cu hilul bine nuanţat.
Forma boabelor variază de la rotund la oval. MMB variază mult, mai obişnuit între
80 – 150 g, în care aproximativ 8 % reprezintă coaja, 90% cotiledoanele şi 2 % hipocotilul şi
plumula.
CERINȚELE FAȚĂ DE CLIMĂ ȘI SOL
Durata de vegetaţie a soiei variază în limite relativ largi, de la 60-170 zile, fiind
cunoscute soiuri de zi lungă, soiuri de zi scurtă şi soiuri care aproape nu reacţionează la
schimbarea duratei de lumină. Datorită soiului de zi lungă şi cu perioada scurtă de
vegetaţie, se menţionează extinderea ei spre nord până la paralela 540 (Amursk 42 ). La
noi se cultivă soiuri timpurii şi semitardive, cu perioada de vegetaţie cuprinsă între 90-150
de zile.
Temperatură.
Comparativ cu fasolea este ceva mai rezistentă la temperaturile scăzute,
temperatura minimă de germinare fiind de 7-80 C, iar germenii rezistă până la minus 2,50.
Soiurile cu boabe deschise la culoare sunt mai sensibile la temperaturile
coborâte, comparativ cu cele cu boabe de culoare închisă.
Temperatura cea mai indicată în cursul vegetaţiei este cuprinsă între 18-
22 C.
0

Peste această limită suportă greu temperaturi ridicate, mai ales în epoca
înfloritului, dacă şi umiditatea relativă a aerului este scăzută, caz în care procentul florilor
avortate se poate ridica până la 70-75%. Este necesar de asemenea ca temperatura în
cursul lunii mai, când are loc formarea frunzelor trifoliate, să nu scadă sub 15-17 0 , iar
toamna sub 10-120 C, pentru a se coace soia în bune condiţii.
În anii cu toamne mai călduroase se acumulează o cantitate mai mare de
proteină, conţinutul de ulei fiind însă mai puţin influenţat.
Suma de temperatură variază între 2200 – 3000 0C.
Umiditate.
Este o plantă cu cerinţe relativ ridicate faţă de umiditate.
Faţă de umiditate necesităţile plantei variază pe parcursul vegetaţiei. Pentru
germinare necesită 120–130% apă din greutatea seminţelor. La începutul vegetaţiei plantele sunt
relativ rezistente la secetă, însă devin sensibile în epoca înfloririi şi umplerii boabelor, când planta
transpiră în 24 de ore cca 300–350 g apă (ZAMFIRESCU şi colab., 1965). În această fază seceta
poate micşora recolta cu 14-87 % (LESCENKO, 1948, citat de COJOCARU, 1978) de aceea, în
regiunile secetoase se obţin bune rezultate prin irigarea culturii, soia având un coeficient ridicat
de transpiraţie, 460-700.

Cerinţele faţă de sol.

Soia este pretenţioasă, asemănătoare fasolei, dând cele mai bune rezultate pe
solurile nisipo-argiloase şi argilo-nisipoase bogate în substanţe nutritive, cu reacţia de la slab
alcalină la slab acidă. Nu merge pe solurile acide neamendate, pe solurile grele şi nici pe sărături,
pH-ul cel mai potrivit este cuprins între 6,0-7,0. Dacă pH-ul scade sub 5,5, necesarul de
amendamente se ridică la 4-5 tone/ha.
ZONELE ECOLOGICE
Zona foarte favorabilă şi favorabilă culturii soiei se întâlneşte în Moldova (în
depresiunea Jijiei, Bahluiului, Valea Siretului, cursul inferior al Bistriţei, al Moldovei,
Podişul Fălticenilor, depresiunea Litenilor, câmpiile Tecuciului, a Focşanilor şi parte din
colinele Tutovei).

În Transilvania pe valea Mureşului, Târnavelor, Someşului, Oltului, Podişul

Târnavelor, Câmpia Transilvaniei şi depresiunile Turdei, Cibinului, Huedinului, Bistriţei şi
cotul sud-estic al Transilvaniei.

În Banat şi Crişana, în câmpiile Caraşului, Timişului, Mureşului, a Crişurilor, a

Nerei şi partea vestică a piemontului Lipovei.

În partea sudică a ţării condiţiile sunt favorabile pentru cultura soiei aproape
pe tot cuprinsul Olteniei şi Munteniei, cu excepţia jumătăţii estice a Bărăganului.

În Dobrogea, soia găseşte condiţii favorabile la sud de linia Constanţa,

Basarabi, Rasova.
ROTAȚIA.
Soia este mai puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare.
Merge bine după cereale de toamnă sau prăşitoare, mai ales dacă au fost
fertilizate. După plantele care au fost tratate cu erbicide, din grupa triazinelor, se poate cultiva
numai în al doilea an de la aplicare.
Ca şi fasolea se poate cultiva în monocultură, însă nu mai mult de 2-3 ani,
constatându-se chiar o creştere a recoltelor ca urmare a înmulţirii bacteriilor, ce formează
nodozităţi.
Ca premergătoare soia este bună pentru cereale, dacă sămânţa a fost tratată cu
Nitragin, acumulându-se, după diferiţi autori, 55 – 200 kg azot/ha.
Soia este o bună premergătoare pentru sfeclă sau alte culturi de primăvară. Pe
parcelele irigate cultura soiurilor timpurii de soia, semănate în mirişte, poate asigura o recoltă
de 1710 - 2100 kg/ha (HULPOI şi colab., 1966).

FERTILIZAREA.
Necesarul de elemente nutritive pentru 1.000 kg boabe se cifrează în medie
pentru azot la 70 -72,3 kg, pentru fosfor 23,5 kg şi pentru potasiu 30,3 kg.
Necesităţile cele mai ridicate de azot şi potasiu le are în perioada înfloririi şi formării
boabelor, deci începând de la 40 – 60 zile de la răsărire, pentru soiurile cu perioada de
vegetaţie mijlocie şi între înflorire şi umplerea boabelor pentru fosfor, deci 60-75 zile de la
răsărire.
Soia este o mare consumatoare de azot, pe care şi-l procură în cea mai mare
parte, 30 – 75 %, cu ajutorul bacteriilor simbiotice, când sămânţa a fost tratată cu Nitragin.
 În condiţii de irigare, fertilizarea cu azot în cursul vegetaţiei nu a influenţat negativ
activitatea bacteriilor, chiar la doza de 100 kg azot/ha.
În ceea ce priveşte calitatea recoltei azotul în prezenţa PK măreşte conţinutul
proteic şi reduce cu cca 1% conţinutul în grăsimi.
Îngrăşămintele cu fosfor, pe lângă sporirea conţinutului în ulei al boabelor cu 0,5-
0,9%, influenţează pregnant producţia, mai ales în cadrul tratamentului cu Nitragin.
Utilizarea preparatelor bacteriene şi în special al Nitraginului este obligatorie
pentru culturile de soia, solurile noastre fiind lipsite de bacteriile specifice, soia fiind o cultură
mai recent introdusă în ţară.
Pentru o bună eficacitate a tratamentului cu Nitragin se recomandă utilizarea a 3–
4 flacoane preparat, pentru cantitatea de sămânţă necesară la un ha, astfel ca să se realizeze
cca 1 mil. bacterii pe sămânţă.
Soiurile de soia reacţionează diferit la diferite tulpini de Rhizobium, fapt
recomandat în numeroase cercetări din ţara noastră.
Lucrările solului.
Soia reacţionează mai puţin la adâncimea arăturii, dar este foarte pretenţioasă la
executarea la timp a arăturii, nivelarea din toamnă a terenului şi calitatea patului germinativ.
Arătura de toamnă se execută la 20–22 cm adâncime şi se nivelează.
Înainte de semănat terenul se lucrează cu discul urmat de grapă sau cu
combinatorul, întrucât nivelarea terenului este foarte importantă pentru recoltarea mecanizată
fără pierderi.
Mărunţirea solului pe adâncimea de semănat şi încorporarea erbicidelor cel mai
bine se realizează prin 1–2 treceri cu combinatorul.
SĂMÂNȚA ȘI SEMĂNATUL
Întrucât în culturile semincere obişnuit proporţia seminţelor mici reprezintă 1- 2 %,
ajungând în unii ani chiar până la 20–25 %, în raport de condiţiile de vegetaţie, este necesar de
dat o atenţie deosebită la condiţionarea lor, pentru a reţine numai seminţele mari, care dau un
spor de recoltă de 200–300 kg/ha (COJOCARU, 1978). În condiţii bune de păstrare sămânţa îşi
menţine facultatea germinativă timp de cca 5 ani. Pentru însămânţare se cere ca sămânţa să
aibă facultatea germinativă de cel puţin 85%, iar puritatea 98%.
Expunerea la soare timp de 5–6 zile contribuie la îmbunătăţirea germinaţiei şi
micşorează atacul diferitelor viroze.
Tratarea seminţelor cu fungicide (Tiramet 2 kg/t, Mancoben 60PB, 4 kg/t sămânţă
trebuie să se realizeze cu cel puţin două săptămâni înainte de bacterizarea seminţelor. Deşi unii
autori recomandă tratarea pentru prevenirea atacului de Fusarium spp. şi Pythium debaryanum
cu Beret MLX 360, 1,25 l/t iar pentru Phomopsis soja cu Tiramet 2 kg/t de sămânţă.

Epoca optimă
Deşi temperatura minimă de încolţire este de 7-8 0 C semănatul se execută ceva mai
târziu, când temperatura a ajuns la 9-10-12 0C, fără a se depăşi epoca optimă, întrucât fiecare 2
zile de întârziere prelungeşte în medie cu o zi perioada de vegetaţie.
 Influenţa epocii de semănat asupra recoltei de soia

Data Staţiunea Fundulea Staţiunea Turda

semănatului
Temp. Durata Recolta Temp. Durata Recolta
solului răsăririi kg/ha solului răsăririi kg/ha
1-10.IV 7-8 18-20 1058 5 28 1481
10-20.IV 12-14 14-16 1091 7-9 21 1528
20-30. IV 15-16 10-13 1074 9-13 18 1540
1-10. V 19-21 6-7 867 12-13 14 1406
10-20.V - - - 13-15 13 908

Rezultă că în sudul ţării semănatul trebuie să se execute în a doua decadă a

lunii aprilie, iar în centrul Transilvaniei şi Moldova în ultima decadă. Semănatul soiei se
realizează în paralel cu semănatul porumbului şi nu după încheierea semănatului la
porumb.
În Câmpia Banatului, perioada optimă de semănat, intervalul optim fiind 10-30
aprilie. Întârzierea semănatului, până în ultima decadă a lunii mai a diminuat recolta cu
peste 700 Kg/ha (POPA A., 2007).
Distanţa de semănat.
Pentru o bună mecanizare a lucrărilor de întreţinere este necesar ca rândurile
să fie distanţate la 70–80 cm pentru soiurile cu talie mare şi la 50 cm sau în benzi la 45-60-
45-45-45-60-45 cm pentru soiurile cu talie mai joasă.
Datorită capacităţii de ramificare a soiei, între desimea de 50 boabe
germinabile/m2 şi 70 boabe germinabile/m2 nu se observă deosebiri evidente de recoltă.

Cantitatea de sămânţă.
În raport cu MMB puritate şi germinaţie cantitatea de sămânţă variază între 70-
130 kg/ha.
Densitatea de semănat.
De 35-45 plante /m2 în condiţii de irigare şi 30-40 plante în condiţii de neirigare.
Pentru a realiza aceste densităţi se seamănă 50–55 seminţe /m 2 şi respectiv 45-50 seminţe
germinabile /m2.

Adâncimea de semănat
Este de 3-5 cm.
Semănatul mai superficial se execută pe solurile mai grele şi mai adânc pe solurile
uşoare, în primăverile deficitare. Dacă se depăşeşte adâncimea de 5 cm, se micşorează mult
procentul de răsărire.

LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE
În lipsa erbicidelor combaterea buruienilor se face printr-o grăpare înainte de
răsărire, de-a curmezişul rândurilor şi una după răsărire, până la formarea frunzei a treia,
după care se execută prima praşilă la adâncimea de 4-6 cm între rânduri.
Obişnuit se execută trei praşile, adâncimea de lucru se măreşte la a doua praşilă
la 8-10 cm, iar a treia se face la 5-6 cm. Pe rând cultura se pliveşte odată sau de două ori.
Combaterea buruienilor cel mai eficace se realizează prin folosirea
erbicidelor pe bază de trifluralin, alachlor, metetilachlor, chloramben etc., care combat în
special monocotiledonatele şi combinate cu metribuzinul, se realizează o combatere foarte
bună a principalelor specii de buruieni din culturile de soia.
 Combaterea buruienilor la soia cu ajutorul erbicidelor

Erbicide, produs comercial(substanţă activă) Doza-kg,l/ha

produs
comercial

A.) Sole infestate cu specii de buruieni mono şi dicotiledonate anuale, fără Solanum nigrum,Abutilon sp.,
Xanthium sp.
Lasso CE(48% Alaclor) sau 4-6 Erbicidele fiind nevolatile se
încorporează în sol cu
Mecloran 48 CE (48% Alaclor) sau 4-6
combinatorul la adâncimea de
Dual GOLD 960 CE (96% Metaclor) sau 1-1,5 3-4 cm. În condiţii de irigare se
aplică imediat după semănat
Stomp 330 EC (33%Pedimetalin)sau 4-5
(preemergent)
Frontier 900 EC (90%Dimetenamid)sau 1,5-2
Guardian CE (82% Acetoclor +antidot) sau 1,75-2,5
Sencor (70% Metribuzin) sau 0,25-5
Triflurom 48 (48% Trifluralin) sau 1,70-2,5 Trifluralinul fiind volatil,
erbicidele se încorporează la
Treflan 24 EC(24% Trifluralin)sau 3,5-5,0
8-10 cm adâncime prin 2
Treflan 48 EC (48%Trifluralin) plus 1,5-2,0 treceri perpendiculare cu
combinatorul
Sencor 70% (Metribuzin) 0,35-0,5
Combaterea bolilor şi dăunătorilor (mana – Perenospora manshurica, păianjenul
– Tetranychus urticae, musca cenuşie – Forsia platura) reprezintă lucrări de îngrijire
importante. Pentru mană se impun 2-3 tratamente cu Turda cupral sau Oxiclorură de
cupru, folosind 4 kg/ha sau Ridomil 2 kg/ha. Pentru păianjenul roşu sunt eficiente
tratamentele cu Sintox 25 CE 500 g s.a./ha. Pentru combaterea larvelor de muscă
cenuşie se impun tratamente la sol.
Irigarea culturii.
În primăverile secetoase, după semănat se face o udare de răsărire cu 350-
400 m /ha.
3

În intervalul de la îmbobocire şi până la umplerea boabelor (15 VI – 30 VIII)

se mai fac 3-4 udări, la intervale de 10-14 zile, cu norme de 500-800 m 3/ ha. Irigarea se
poate efectua prin aspersiune sau prin brazde.
 RECOLTAREA.
Recoltarea se poate face când păstăile, cel puţin 70%, au culoarea brună, iar
seminţele s-au întărit şi umiditatea a ajuns la 16%.
La soiurile cu frunze persistente, pentru a grăbi coacerea şi a micşora conţinutul de
umiditate a seminţelor se foloseşte desicantul Reglone sau altul, care se administrează prin
stropire (cu presiunea de maxim 2 atmosfere pentru o stropire uniformă), cu 7-10 zile înainte de
recoltare, în doze de 1,5-2,0 l/ha, diluat în 200-500 litri apă. În soluţie se adaugă pentru fiecare
100 litri câte 25 cm3 Agral-90, ca agent de înmuiere.
Reglarea combinei este una din măsurile importante, turaţia bătătorului trebuie să fie
de 450-500 ture/minut, în raport de conţinutul în umiditate (turaţia mai redusă sub 13% umiditate),
iar distanţa la contrabătător de 20-30 cm la intrare şi 8-16 cm la ieşire.
Viteza de înaintare a combinei să nu depăşească 4-4,8 km/h, iar înălţimea de tăiere
cât mai joasă. Raportul între boabe şi tulpini este de 1,5:2 până la 1:2. Umiditatea de păstrare a
seminţelor este sub 12%.
Producţia de boabe variază între 2-5 t/ha.