Plante Radacinoase - Sfecla Pentru Zahar

Fitotehnie si plante industriale
PLANTELE RADACINOASE
 SFECLA PENTRU ZAHĂR  CICOAREA

SFECLA PENTRU ZAHĂR

Beta vulgaris L
IMPORTANŢA ŞI RĂSPÂNDIRE
Importanţa
Pe plan mondial este a doua sursă de zahăr după trestia de zahăr, produs
indispensabil pentru alimentaţia omului, datorită valorii energetice
mari (4000 cal./kg faţă de carne şi pâine 1500, respectiv 2200 cal./kg).
 Sfecla furnizează aproximativ 40-45 % din producţia mondială
de zahăr.
 Pe lângă alimentaţie, zahărul constituie o materie primă
pentru:
-obţinerea glicerinei şi levulozei
- producerea de alcool etilic
- obţinerea acizilor lactic şi citric
- carburanţilor speciali
-realizarea lactoprenului (material plastic vulcanizibil) şi dextranului
(pentru plasma artificială)
-ca mediu de cultură pentru obţinerea penicilinei
Importanţa
Produsele secundare din procesul de fabricare a zahărului sunt:

 Melasa – 4-5 % din greutatea sfeclei industriale conţine:
 50 % zaharoză,
 10-12 % substanţe extractive nezaharoase,
 5-10 % proteine,
 7-9 % cenuşă şi 20 % apă
Se foloseşte în industria alcoolului şi în industria drojdiei
furajere
şi ca furaj.
Spuma de defecare (nămolul) conţine 92,5 CaCO3 şi 2,15 %
MgO, se foloseşte ca amendament pe terenurile acide.
 Borhotul, se utilizează în hrana animalelor singur sau
amestec cu furaje grosiere.
Importanţa
Tăiţei – se utilizează în hrana animalelor în stare proaspătă, însilozaţi sau

uscaţi.
Frunzele şi coletele reprezintă 40-50 % din producţia totală de sfeclă. Se
folosesc în hrana animalelor ca nutreţ verde, murat sau uscat.
Rădăcina de sfeclă împreună cu frunzele şi coletele conţin 5876 U.N.
Din punct de vedere agricol, este tipul de cultură intensivă eficientă.
Este o excelentă plantă de asolament şi produce cel mai mare număr
de calorii la unitatea de suprafaţă (din climatul temperat), sfecla pentru
zahăr are şi unele inconveniente:
• cerinţe ridicate faţă de condiţiile pedoclimatice
• cantitate mare de transportat şi prelucrat
• atacată de un număr mare de boli şi dăunători
• păstrarea dificilă a rădăcinilor
Răspândire
Sfecla este cunoscută şi folosită în alimentaţia omului încă din antichitate
(4000 de ani î.Ch.).
 Confirmarea prezenţei zahărului în rădăcina de sfeclă a fost
făcută de Sigismund Maggraf, în anul 1747.
 În anul 1802 s-a înfiinţat prima fabrică de zahăr în Prusia.
Îşi are originea în bazinul mediteranean de unde s-a răspândit în
zonele nordice ale Europei.
 Suprafaţa mondială cultivată cu sfeclă este de cca. 8 mil. ha
din care peste 85 % se găseşte în Europa.
 Cei mai mari cultivatori de sfeclă sunt: Franţa, Germania,
Italia.
Răspândire
În România, sfecla pentru zahăr a fost introdusă în cultură în jurul anului
1831 (în Transilvania).
În perioada 1875-1876 s-au construit primele fabrici care obţineau
zahărul din sfecla (Sascut şi Chitila).
ATENTIE !!!
România a dispus în anul 1990 de cca. 33 de fabrici de zahăr, în prezent fiind
în funcţionare 2-3 şi acelea lucrează mai mult zahăr brut provenit din
trestie.
Necesarul de consum de zahăr anual în România este de cca. 550.000 t,
din care producem sub 100.000 t, restul fiind importat.
În contextul actual în faţa concurenţei zahărului din trestie, suprafeţele cu
sfeclă se restrâng, cultura având şanse în viitor numai prin creşterea
conţinutului de zahăr din rădăcini şi perfecţionarea tehnologiei de
extragere.
Sistematica
Sfecla face parte din familia Chenopodiaceae, genul Beta, care cuprinde
mai multe specii împărţite pe mai multe secţii:
1. Vulgaris (2 n = 18), cu specii bianuale şi perene. Din această secţie

face parte şi Beta vulgaris.
2. Carolline (2 n =18 sau 2 n = 36 sau 2 n = 54).

Cuprind specii perene (Beta lomatogena).
3. Nanae – în care se găseşte încadrată specia Beta nane.
4. Patellares (2 n = 18), cuprinde specii anuale, bienale şi perene .

Sistematica
Specia extinsă în cultură este Beta vulgaris cu mai multe subspecii

din care cea mai importantă este ssp.vulgaris cu patru convarietăţi:
 B. vulgaris saccharifera - pentru zahăr

 B. vulgaris crassa - pentru furaj
 B. vulgaris cruenta – pentru salate
 B.vulgaris cycla – pentru salate
În cea mai mare parte în practica agricolă se folosesc hibrizi de sfeclă după
forma rădăcinii, capacitatea de a emite lăstarii în primul an de vegetaţie şi
conţinutului de zahăr, soiurile de sfeclă pentru zahăr se împart în patru
tipuri:
Tipul E – productiv, cu rădăcini ovale, conţinut de

zahăr mai scăzut (16-18 %). Sunt tardive, cu
lăstărire slabă în primul an de vegetaţie.
Tipul N – normal cu rădăcini conice cu colet mic.
Are cu 0,5 % mai mult zahăr decât tipul E.
Are o capacitate de producţie ridicată şi plasticitate
ecologică mare.
Tipul Z – bogat în zahăr, cu rădăcină conic-alungită, conţine cu 0,8 –

1,6 % mai mult zahăr decât tipul N dar mai slab productiv.
Emite frecvent lăstari floriferi în primul an de vegetaţie. Dă producţii
mai mici de rădăcini.
Tipul ZZ – foarte bogat în zahăr, are rădăcini mici, foarte precoce,
conţine cu 0,6 – 1,1 % mai mult zahăr decât tipul Z. Emit frecvent
lăstari în primul an de vegetaţie.
Sistematica
 După setul cromozomal soiurile de sfeclă pentru zahăr se
împart:
-soiurile diploide (2 n = 18 cromozomi);
-soiurile poliploide rezultate din încrucişarea soiurilor diploide
cu cele tetraploide (4 n = 36)
 După numărul de nucule în glomerule soiurile de sfeclă
sunt:
-monogerme, cu o singură nuculă (sămânţă)
-plurigerme, cu mai multe nucule (seminţe) în glomerul
Sistematica
În cultură sunt extinse soiurile de sfeclă monogerme care prezintă câteva

avantaje:
 se elimină lucrarea de segmentare mecanică (monogermie
tehnică);
 se elimină răritul în cursul vegetaţiei, care este o lucrare
foarte costisitoare;
 permite mecanizarea completă a culturii de sfeclă;
 creşte eficienţa economică a culturii de sfeclă;
Atât soiurile monogerme, cât şi cele plurigerme pot fi diploide sau

poliploide.
Faţă de soiurile plurigerme, cele monogerme sunt mai pretenţioase faţă
de sol.
Sistematica
Pentru fiecare zonă în parte trebuie ales soiul cel mai potrivit cu
gradul cel mai mare de adaptare.
Soiurile de sfeclă pentru zahăr cultivate în România sunt:
I. SOIURI plurigerme diploide: .
II. SOIURI plurigerme poliploide:
III. SOIURI monogerme diploide:
Soiuri : Baikal, Bartok, Bellini,Eike, Eurostar, Goldoni, Libero,
Logan, Merak, Moroto, Pintea, Sixtus, Vlad, Vok.
PARTICULARITĂŢI MORFOLOGICE
Sfecla este o plantă bianuală cu fenofaze specifice fiecărui an de

vegetaţie.
În primul an de vegetaţie planta de sfeclă este formată din
rădăcina tuberizată epicotilul cu rozeta de frunze
În anul doi se formează tulpina floriferă.

Rădăcina este pivotantă în primele zile după germinaţie şi răsărire, după
care se ramifică şi se adânceşte în sol,rădăcina de sfeclă depăşeşte de
câteva ori partea aeriană.
Rădăcina sfeclei pătrunde în sol până la 150-200 cm. În
jurul plantei, rădăcinile secundare se întind pe o rază de
50-60 cm. Sistemul radicular al sfeclei valorifică bine apa
din straturile mai profunde ale solului şi elementele
nutritive necesare.
Întregul ansamblu subteran al sfeclei la sfârşitul
anului I. poartă denumirea de “corpul” sfeclei , şi este
format din:
 epicotil (colet) care reprezintă 4-8 % din lungimea şi 18
% din greutatea capului sfeclei. Este acoperit cu frunze
la baza cărora se găsesc muguri vegetativi. Are un
conţinut scăzut în zahăr şi se elimină (decoletează) în
cazul culturilor destinate industriei zahărului;
 hipocotil este zona dintre epicotil şi primele smocuri de
rădăcini secundari din şanţurile laterale ale rădăcinii.
Reprezintă 5-10 % din lungimea şi 28 % din greutatea
sfeclei, are conţinut ridicat în zahăr
 rădăcina propriu-zisă - porţiunea dintre hipocotil şi
rădăcină a cărei diametrul este sub 1 cm, reprezintă 90
% din lungimea şi 55-60 % din greutatea corpului sfeclei
şi reprezintă partea utilă a sfeclei.
Este bogată în zahăr.
Frunzele, apar pe colet (epicotil)

succesiv formându-se pe o plantă
în anul întâi de vegetaţiei 30-90 de
frunze funcţie de soi şi condiţiile de
vegetaţie. Durata de viaţă a
frunzelor este de 30-70 zile .
 În primul an de vegetaţie
frunzele din rozetă sunt peţiolate,
cu limbul variabil ca suprafaţă în
funcţie de locul unde se găseşte
frunza pe epicotil.
 Suprafaţa foliară pe o
plantă variază între 0,6 – 1,5 m2, iar
indicele foliar este de 4-8, funcţie de
faza de vegetaţie în care se găseşte
sfecla.
Suprafaţa foliară a sfeclei are o

capacitate foarte mare de
asimilaţie prin care se asigură
creşterea şi dezvoltare a
corpului sfeclei, sinteza şi
acumularea zahărului în
rădăcină.
Frunzele tulpinale (anul doi)
sunt mai mici aproape sesile
(cele tulpinale). În partea
superioară a tulpinii sunt mici
sau lipsesc.
Tulpina se formează în anul doi de
vegetaţie
Formarea tulpinilor florifere în primul an

de vegetaţie nu este exclusă.
Acest lucru se datorează condiţiilor
climatice, soiului, dar şi condiţiilor de
formare a seminţelor din anul
precedent înfiinţării culturii de
rădăcini.
Tulpina este ramificată (gradul II, III şi IV),
ramificaţii pe care se formează florile
şi fructele
Florile sunt de tipul 5, grupate

câte 2-5-7 la un loc la soiurile
plurigerme şi solitare (10-
20.000 pe o plantă) la soiurile
monogerme .
Înflorirea plantelor se face
eşalonat începând cu lăstarul
principal şi continuând cu
lăstarii secundari.
Polenizarea este alogamă
anemofilă şi entomofilă.
Fructul ( este un glomerul cu
aspect ruguros(1-5 nucule),
pluri sau monogerm (o
nuculă).
COMPOZIŢIA CHIMICĂ
Atentie
Sfecla are o compoziţie chimică complexă influenţată de:
 soi;
 condiţiile pedoclimatice;
 tehnologia aplicată;
Rădăcina conţine: 75 % apă; 25 % substanţă uscată.

ATENTIE
Din substanţa uscată: 17,5 % este zaharoză; 7,5 % substanţe nezaharoase
(celuloze şi hemiceluloză); 3,5 % substanţe pectice; 1,2 % substanţe
azotate; 0,1-1,0 % cenuşă.
Sfecla de zahăr 100 kg
Apă
74,0 – 76,5 %
Substanţă uscată
23,5 – 27,0 %
Zaharoză Substanţă uscată solubilă

16,5 – 18,7 % 19 – 21,5 %
Nezahăr Nezahăr
anorganic organic
0,5 – 0,8 % 2,0 – 2,1 %
Compuşi Compuşi organici fără azot

organici 0,9 %
cu azot
1,1 – 1,2 %
Potasiu (K20) 0,25
Sodiu (Na20) 0,25
Calciu (CaO) 0,06-0,08 Substanţe reducătoare 0,1
Magneziu (MgO)0,06-0,08 Albumine 0,6-0,7 Rafinoză 0,01-0,03
Fier aluminiu (Fe202Al203) 0,01 Aminoacizi 0,2 Acizi organici fără azot 0,5
Fosfor (P205) 0,05 – 0,09 Amide 0,10-0,15 Substanţe pectice 0,1
Sulf (SO3) 0,03 Betaină 0,15-0,25 Saponină 0,1
Siliciu (SiO2) 0,01 Grăsimi 0,03
Clor (Cl) 0,01 Substanţe colorante 0,01
Alte substanţe 0,05 Alte substanţe 0,05-0,08
Zaharoza este un dizaharid format din glucoză şi fructoză reprezintă 14-

23 % din greutatea rădăcinii şi cca. 56-84 % din substabţa uscată
Atât substanţa uscată cât şi zaharoza sunt repartizate neomogen în
corpul sfeclei
Substanţele azotate reprezintă 1,12 % din greutatea sfeclei şi sunt

formate din:
 substanţe proteice 0,71 %;

 aminoacizi 0,20 %;
CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE
 Sfecla pentru zahăr are o plasticitate ecologică mare, cu cerinţe

ridicate faţă de factorii pedoclimatici care influenţează puternic
producţia, conţinutul şi randamentul în zahăr al rădăcinilor.
 Perioada de vegetaţie a sfeclei este de 160-170 zile în zone

umede şi reci şi 200-210 zile în zonele calde şi secetoase.

Cerinţele faţă de temperatura
 Este o plantă mezotermă cu:temperatură minimă de germinare de 3-
4C, când seminţele răsar după 20-30 de zile, necesitând o sumă a
temperaturii active de 110-130C;
 Oscilaţiile de temperatură care survin după răsărire şi temperaturile
sub 4C favorizează dezvoltarea lăstarilor floriferi în primul an de
vegetaţie;
 Creşterea rădăcinii decurge bine la 10-15C.
ATENTIE
În primul an de vegetaţie, sfecla creşte şi se dezvoltă bine când se
realizează:
-10,7C în perioada 15 aprilie – 15 iunie;
-18,8C în perioada 15 iunie – 15 august;
-16,5C în perioada 15 august – 15 octombrie
Zahărul se acumulează bine la o temperatura medie zilnică de
23-26C, şi peste 20C noaptea.
Suma gradelor de temperatură este de 2400-2900C în anul I. de

Cerinţele faţă de temperatura
 Pe faze de vegetaţie suma gradelor de temperatură este repartizată
astfel:
-răsărit-început de îngroşare a rădăcinii 650C;
-început de îngrăşare a rădăcinii şi început de acumulare a zahărului
1150C;
-acumularea intensă a zahărului până la recoltare 1000C.
 Acumularea zahărului încetează la temperaturi de 5-6C.

Temperaturile mai mici de 4C din timpul răsăritului până în faza de
cotiledoane sunt nefavoarbile (la -2 …-4C cotiledoanele suferă).
La 6-10 perechi de frunze, sfecla suportă temperaturi de -8C.
La seminceri în perioada de inflorit sunt necesare temperaturi de 15-
20C.

Cerinţele faţă de umiditate
 Sfecla are pretenţii ridicate faţă de apă. La o producţie de 40 t/ha

rădăcini de sfeclă consumă 4500-6500 m3 apă/ha.
 Dă rezultate bune în zonele unde anual cad 500-600 mm precipitaţii
eşalonat astfel:
-perioada 1.X. – 1.IV: 240 mm;
-răsărire (aprilie), formarea rozetei, de frunze: 40 mm;
-creşterea rădăcinii (mai): 50-60 mm;
-formarea frunzelor (mai-iunie): 70 mm;
-creşterea corpului sfeclei 80 mm în iulie şi 70 mm în august;
-acumularea zahărului (septembrie) 40 mm;
 Consumul de apă este 350-500, care se reduce când în sol este o
rezervă bună de apă şi când raportul N P K este optim.

 Pentru sfeclă intervalul umidităţii optime în sol pe adâncimea de 0-80
cm este de 50-70 % din IUA.
ATENTIE
 Perioada critică pentru apa la sfecla se înregistrează în:
• faza de semănat-răsărit, când lipsa apei din sol îngreunează
germinaţia (sfecla are nevoie la germinare de 125 % apă din greutatea
seminţelor) şi răsărire, rezultând culturi neuniforme şi cu goluri.
• în faza de îngroşare a rădăcinii (iunie, iulie, august),când lipsa
apei determină: pierderi de recoltă şi creşterea conţinutului de azot
vătămător şi cenuşă;
 În anul doi de vegetaţie faza critică pentru apă este la
formarea
tijelor florale şi la înflorire.

Pentru cultura de sfeclă din punct de vedere al umidităţii se disting
trei perioade decisive pentru producţie şi calitatea acesteia:
toamnă-iarnă (octombrie-februarie), când se formează rezerva
de apă a solului care ajută răsărirea şi stabilirea unor elemente
de tehnologie (dozele de îngrăşăminte şi densitatea);
primăvara – vara (martie - iunie), la formarea rădăcinii şi
aparatului foliar;
vara – toamnă (august-octombrie), la acumularea zahărului.
Seceta din partea a doua a perioadei de vegetaţie a sfeclei reduce
valoarea tehnologică a rădăcinilor.
Sfecla nu suportă nici umiditatea în exces care determină
reducerea conţinutului de zahăr în rădăcini .
Cerinţele faţă de lumină
Sfecla este o plantă de zi lungă cu cerinţe ridicate faţă de lumină.

Valorifică lumina care favorizează asimilaţia clorofiliană şi acumularea
zahărului în rădăcină (zahărul este un „copil al soarelui”).
Durata optimă de strălucire a soarelui este de 850 de ore.
Lumina intensă de durata din august-septembrie favorizează
acumularea zahărului.
Zahărul se acumulează ziua pe lumină 5,8 – 6,7 ore/zi şi se depune în
rădăcini noaptea.
Densitatea plantelor, orientarea rândurilor trebuie astfel alese încât
sfecla să beneficieze de cât mai multă lumină.
Conţinutul de zahăr este influenţat pozitiv de lipsa buruienilor pe toată
perioada de vegetaţie.
Cerinţele faţă de sol
 Sfecla este foarte pretenţioasă faţă de sol.

 Cerinţele sunt cu atât mai mari, cu cât soiul este mai bogat în zahăr.
Se cultivă pe soluri:
-profunde, bine structurate, cu capacitate mare de reţinere a
apei;
-permeabile pentru apă şi aer, bogate în elemente nutritive,
uşor accesibile;
-cu pânza freatică la adâncimea de 2-4 m şi cu reacţie slab alcalină, pH
6,5-8;fără hardpan.
 Pe solurile cu hardpan rădăcinile se dezvoltă greu şi ramifică
reducându-se mult calitatea.
Rădăcini ramificate datorită hardpanului din sol
Cele mai bune soluri sunt cele în care

conţinutul din argilă nu depăşeşte 20 %.
ATENTIE
Nu se cultivă pe soluri:
-compacte, reci;
-pe cele care formează uşor crustă;
-pe cele grele cu apă stagnantă;
-pe soluri denivelate (favorizează atacul
de Rhizomania);
-pe soluri prea uşoare sau podzoluri.
Zonele ecologice
Zona foarte favorabilă cu un areal Câmpia din nord-vestul ţării şi

nord-estul Moldovei (câmpia Jijiei) şi nordul Bărăganului. Din
această zonă se exclud solurile nisipoase, sărăturoase şi
lăcovişti.
Se caracterizează prin: 630-740 mm precipitaţii anuale din care
360-400 mm în perioada de vegetaţie;izoterma verii: 18-
21C;frecvenţa zilelor cu temperaturi mai mari de 30C (10-30
zile);
Soluri predominante: cernoziomuri, aluviuni, brune.
Se pot realiza producţii de peste 30-40 t/ha rădăcini.
Zonele ecologice
Zona favorabilă I şi II ocupă cca. 130-150 mii ha în vecinătatea
zonei foarte favorabile cuprinde: Câmpia Dunării; Lunca
Dunării; Dobrogea în regim irigat; centrul şi sudul Moldovei;
centrul câmpiei Olteniei.
Se caracterizează prin:precipitaţii anuale de 400-500 mm din care
265-350 mm în perioada de vegetaţie;solurile au fertilitate
ridicată.
Factorii limitativi ai producţiei sunt insuficienţa apei şi
temperaturile ridicate din perioada de vegetaţie.În această zonă
sfecla dă rezultate bune în condiţii de irigare
Fazele de vegetaţie ale sfeclei pentru zahăr, sunt condiţionate ca

durată, de soi şi factorii pedoclimatici.
În anul întâi cu o durată a perioadei de vegetaţie de 180-210 de
zile, sfecla parcurge următoarele etape de vegetaţie :
Perioada de Perioada de formare a rădăcinii şi Perioada de creştere şi

germinare frunzelor acumularea zahărului
Anul I
de creştere
Anul II
seminceri acumularea
 .Semănat-răsărit -când necesită 120-130C, temperaturi mai

ridicate şi umiditate suficientă (125 % din greutatea glomerulelor).
Funcţie de temperatură durează 7-30 de zile.
 .Răsărit îngroşarea rădăcinii- cu o durată de 60-75 de zile în
perioada aprilie începutul lunii iulie când se formează aparatul foliar.
(indicele foliar 4-5) şi se dezvoltă rădăcina (V.Bârnaure, 1979).
 .Îngroşarea (tuberizarea) rădăcinii are loc în perioada iulie
august cu o durată de 60-70 zile. Se îngroaşă rădăcina şi se dezvoltă
aportul foliar (indicele foliar atinge valori de 6-7). Începe acumularea
zahărului în rădăcină.
 Acumularea intensă a zahărului în perioada sfârşit august –
decada a doua a lunii octombrie durează 35-40 zile în care sfecla are
nevoie de căldură, lumină, temperaturi care să nu scadă sub 6C şi
umiditate suficientă.
Se caracterizează prin: reducerea aparatului foliar la sub 30 %, din
masa plantelor,cu excepţia masei de frunze care se reduce spre
sfârşitul vegetaţiei (octombrie-noiembrie) atât producţia de rădăcini
cât şi cea de zahăr cresc.
 La sfârşitul vegetaţiei din anul I. raportul între aparatul foliar şi

partea subterană variază între 1:1 şi 1:2-3.
ATENTIE
 În anul doi, sfecla trece prin următoarele faze de
vegetaţie:
-dezvoltarea sistemului radicular în sol la 2 m adâncime şi 50-
60 cm lateral şi formarea rozetei de frunze (martie-aprilie);
-formarea unuia sau mai multe lăstari floriferi pe o plantă şi a
ramificaţiilor acestora în perioada mai-iunie când cresc 7 cm
pe zi ;
-inflorirea după 50 zile de la începutul formării lăstarilor cu o
durată de 20-40 de zile;
-formează coacerea eşalonată a fructelor şi a seminţelor cu o
durată de 23-24 zile.
TEHNOLOGIA CULTURII
Amplasarea
ATENTIE
 Sfecla pentru zahăr trebuie să se cultive numai în zone cu
condiţii pedoclimatice deosebit de favorabile:
-500-600 mm media anuală a precipitaţiilor;
-constanta termică de 2400-2900C;
-temperatura medie zilnică în cursul vegetaţiei de 15,3C
-în apropierea fabricilor de prelucrare:
 Sfecla pentru zahăr nu se amplasează pe soluri: denivelate, cu

apa freatică aproape de suprafaţă, uşoare, tasate .
Rotaţia
 Sfecla pentru zahăr se cultivă numai în asolamente de 4-5 ani

în care nu trebuie să depăşească 15-20 % din suprafaţa
asolamentului.
 În asolament se cultivă după: cereale păioase;
leguminoase anuale; cartof; in pentru ulei şi fuior.
Intervale de revenire Culturi premergătoare Producţia relativă de rădăcini
(%)
Monocultura 2 ani Sfecla-sfecla 100
2 ani Grâu-sfeclă 121
3 ani Porumb-grâu-sfeclă 131
3 ani Mazăre-grâu-sfeclă 138
4 ani Mazăre-grâu-porumb-sfeclă 150
Rotaţia
 Revine pe aceeaşi solă după 4-5 ani.

 În cazul prezenţei în sol a nematozilor, sfecla revine pe acelaşi
teren după 6-8 ani .
ATENTIE
 Nu se amplasează după plantele mari consumatoare de apă:
-lucernă, sorg, iarba de Sudan.
 Floarea soarelui intră în anumite condiţii în categoria plantelor
bune premergătoare pentru sfeclă (reduce atacul de
cercosporioză, iar deficitul de elemente nutritive pe care-l lasă
în sol se poate completa prin fertilizare).
 Sfecla pentru zahăr la rândul ei este o excelentă plantă
de asolament, fiind o bună premergătoare pentru o mare parte
din plantele de cultură
Fertilizarea
 Producţia şi calitatea rădăcinilor de sfeclă sunt corelate

direct cu:
-cantitatea de elemente nutritive din sol şi
accesibilitatea acestora;
-cu raportul dintre elementele nutritive;
-cu prezenţa microelementelor;
 Specificialitatea nutriţiei sfeclei pentru zahăr

constă în:
-consumul mare de elemente nutritive: pentru o tonă
de rădăcini şi producţia secundară aferentă se consumă:
6,25 kg N; 1,5 kg P2O5; 6,25 K2O; 2,5 kg CaO şi 1,5 kg MgO.
-este mare consumatoare de: azot, potasiu, calciu,
magneziu
-elementele nutritive influenţează conţinutul de
zahăr, azotul vătămător, puritatea sucului celular şi cenuşă;
-nu se exagerează cu doze mari de îngrăşăminte,
Fertilizarea
 În vegetaţie are perioade critice de nutriţie:
-la apariţia perechii a doua şi a treia de frunze;
-la începutul îngroşării rădăcinilor (10-30 iunie);
-în perioada îngroşării rădăcinii şi acumulării a zaharozei(iunie-
august);
 Consumul de elemente nutritive în timpul vegetaţiei

este neuniform:
- azotul se consumă intens până în luna iulie;
- consumul de fosfor şi potasiu creşte odată cu acumularea
substanţei (iulie-august-septembrie).
 Stabilirea dozelor de elemente fertilizante se face în

funcţie de:
-fertilitatea naturală a solului;
-producţia estimat a se realiza;
- rezerva de apă;
- dozele de îngrăşăminte organice aplicate;
- particularităţile de nutriţie şi influenţa elementelor fertilizante
asupra producţiei şi calităţii rădăcinilor.
 Azotul în doze optime, determină:
-creşterea masei şi a suprafeţei foliare;
-intensificarea procesului de fotosinteză şi acumularea
zahărului.
 Fosforul, contribuie la creşterea producţiei, a conţinutului de

zahăr şi a valorii tehnologice a rădăcinilor.
 Potasiul ajută la:
-migrarea şi acumularea hidraţilor de carbon în rădăcină;
-măreşte rezistenţa la condiţiile nefavorabile de mediu;
-creşte conţinutul de zahăr şi valoarea tehnologică a
rădăcinilor;
 Borul, măreşte rezistenţa la atacul de putregai (Phoma
betae),
stimulează migrarea şi acumularea zahărului în rădăcină.
În cultura sfeclei pentru zahăr pe lângă elementele nutritive
enumerate mai este nevoie de: cupru, mangan, molibden etc
 Gunoiul de grajd –
 Este bine valorificat de sfeclă atât aplicat direct, cât şi la plante
premergătoare.
Se aplică în doze de 20-40 t/ha sub arătura de bază.
Dozele de gunoi cresc pe solurile bogate în argilă şi reci.

 Fosforul se aplică în funcţie de fertilitatea fosfatică a solului.

Dozele
orientative sunt:
40-70 kg/ha P2O5 pe solurile fertile;
-80-115 kg/ha P2O5 pe solurile cu fertilitate fosfatică medie şi
slabă.
Se aplică obligatoriu sub arătura de bază sau toamnă.
 Potasiul ca doză se stabileşte funcţie de conţinutul
solului în potasiu mobil (ppm K2O).
Dozele de potasiu variază astfel:
-50-80 kg/ha K2O pe solurile fertile
-60-110 kg/ha K2O pe solurile mai puţin fertile.
 Cele trei elemente nutritive N P K, sunt foarte bine valorificate

de sfecla pentru zahăr dacă se aplică sub forma complexă N P
K: 15:15:15; 13:27:13.
 Pe solurile bogate în potasiu se pot aplica îngrăşăminte
complexe de tipul: 16:48:10; 22:22:0; 23:23:0.
 Se pot obţine rezultate foarte bune cu îngrăşămintele
foliare cu care se poate interveni în perioada de vegetaţie.
 Tipul de îngrăşământ foliar şi doza se stabilesc în funcţie de
faza de vegetaţie în care se găseşte sfecla
Lucrările solului.
Este o plantă cu pretenţii ridicate faţă de calitatea patului

germinativ. Patul germinativ în care se seamănă sfecla poate
influenţa pozitiv sau negativ:
 calitatea semănatului;
 răsărirea şi densitatea culturii;
 eficacitatea erbicidelor aplicate
Prin lucrările solului pentru sfeclă trebuie să se realizeze:
-afânarea solului în profunzime (spargerea hardpanului);
-aprovizionarea seminţelor în curs de germinare cu oxigen;
-înmagazinarea apei în cantitate mare în stratul arabil de sol;
-mărunţire perfectă a suprafeţei patului germinativ;
-un strat de sol aşezat la nivelul de încorporare a seminţelor în
sol.
Toate acestea pentru că sfecla are: - o înrădăcinare adâncă;

-respiraţie intensă;
-consum mare de apă şi elemente nutritive;
-nevoie de apă şi oxigen în perioada de germinare-răsărire a
seminţelor;
-este sensibilă la gradul de tasare a solului.
Nivelarea terenului se face vara după recoltarea plantei premergătoare
înaintea de efectuarea arăturii. Este necesară când denivelările
depăşesc 10 cm.
Dezmiriştirea se face cu grapa cu discuri imediat după recoltarea
plantei premergătoare la adâncimea de 8-12 cm.
Este o lucrare obligatorie pentru cultura sfeclei pentru zahăr.
Arătura de bază se face la 10-12 zile după lucrarea de dezmiriştit.
Trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
-să fie făcută pe sol reavăn (umiditate de 12- 25 %);
-să aibă adâncimea prevăzută 28-30 cm. Producţia de sfeclă este
puternic influenţată de adâncimea arăturii
-brazdele să fie bine răsturnate şi uniforme;
Lucrarea solului Producţia de rădăcini

Nefertilizat Fertilizat N160P80
t/ha % t/ha %
Discuit 3 ani şi arat la 20 cm 35,5 100 51,8 100
Arat la 39,8 117 51,8 100
20 cm
Arat la 42,2 119 55,2 107
30 cm
Arat la 30 cm + afânat 42,2 119 62,6 121
Adâncimea arăturii Lungimea rădăcinii Grosimea rădăcinii Gradul de ramificaţie Masa medie a
(cm) (cm) (cm) (%) rădăcinilor (g)
10 107 42 63,6 81
20 128 46 38,1 113
30 172 53 28,6 160
40 190 60 8,3 173

 După arătură, terenul se menţine curat de buruieni, afânat si

nivelat până la intrarea în iarnă indiferent de planta
premergătoare după care urmează.
 Nivelarea terenului până la intrarea în iarnă este
obligatorie pentru că:
-terenul se zvântă primăvara devreme uniform;
-permite pregătirea timpurie a patului germinativ cu un număr
mic de treceri;
-reduce consumul de combustibil;
-măreşte eficacitatea erbicidelor;
-pregătirea terenului se poate face cu combinatorul la
adâncime redusă şi uniformă;
-conservă o cantitate mai mare de apă în sol;
-asigură o repartiţie uniformă a îngrăşămintelor eliminându-se
efectul fitotoxicităţii
-se măreşte eficacitatea erbicidelor;

-terenul se mărunţeşte bine şi se elimină patinările la semănat.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplică în intervalul dintre
dezmiriştit (nivelat) şi arătura:
-îngrăşămintele cu azot şi erbicidele se aplică numai pe teren nivelat.
Pregătirea patului germinativ influenţează:
-calitatea semănatului;
-germinaţia, răsărirea şi densitatea plantelor;
-uniformitatea creşterii şi dezvoltării.
Lucrările de pregătire a patului germinativ au ca scop:
-menţinerea terenului nivelat;
-afânarea superficială a solului pe adâncimea de 2-4 cm realizarea la
adâncimea de semănat a unui strat uşor tasat.
Adâncimea de pregătire a patului germinativ nu trebuie să depăşească
adâncimea de semănat .
O pregătire necorespunzătoare a terenului pune probleme la germinarea
şi răsărirea plantelor de sfeclă.
Diferite moduri de pregătire a apatului germinativ
–
A – superficial – sămânţa se usucă la suprafaţă;
B – sol bulgăros – sămânţa suspendată nu poate
germina;
C – pregătirea pe un sol cu umiditate mare –
sămânţa nu poate germina;
D – pat germinativ – pregătit corect;
E – sol prea mărunţit predispus la formarea crustei
– germeni nu pot răsări.
Sămânţa şi semănatul
 În vederea înfiinţării culturilor de sfeclă se foloseşte materialul
semincer atât de la soiurile plurigerme, cât şi de la cele
monogerme.
Glomerulele neprelucrate prezintă mai multe deficienţe:
-neuniformitate mare;
-suprafaţă riguroasă (curg greu la semănat şi nu se pot semăna
cu semănătorile de precizie);
-conţin mai multe seminţe, fiind necesară lucrarea de rărit după
răsăritul culturii;
 Eliminarea acestor deficienţe se face prin prelucrarea
glomerulelor, în care se face: segmentarea, şlefuirea,
calibrarea, drajarea.
 Segmentarea pentru obţinerea seminţei tehnic monogerme, este

obligatorie la soiurile plurigerme.
 Şlefuirea, este necesară pentru a se elimina suprafaţa
riguroasă şi a se putea semăna mecanic.
 Calibrarea, este operaţiunea prin care se creează un material
uniform care ajută semănatul de precizie. Lucrarea se execută
concomitent cu operaţiunile de şlefuire şi segmentare.
 Drajarea, constă în îmbrăcarea nuculelor cu o serie de
- liante biodegradabile;
- microelemente;
- biostimulatori,fungicide si insecticide.
Indicii de calitate ai seminţei de sfecla pentru zahăr şlefuită (STAS 1576/83
Categoria biologică Puritatea fizică Germinaţia Monogerme

% % %
minim minim minim
a - sămânţă din soiuri 98 73 85
monogerme
- calibru I. (2,5-4,0 mm)
- calibru II (3,0-4,5 mm) 98 75 75
b – sămânţă din soiuri 98 75 -
plurigerme
- calibru I. (2,5-4,0 mm)
calibru II (3,0-4,5 mm) 98 80 -
În mod obişnuit se utilizează în ultimul timp sămânţa

drajată. În substanţele de drajare intră: fungicide,
insecticide, biostimulatori, erbicide şi lianţi uşor
biodegradabili.
Pentru prevenirea atacului de boli, sămânţa se tratează
cu produse fungicide simple sau în amestec
Epoca de semănat
 Este atunci când în sol la 5-6 cm se realizează 4-5C timp de 3-4
zile
 Momentul începerii semănatului se alege în funcţie de doi
factori determinanţi ai germinaţiei şi răsăririi:
-temperatura de minim 4-5C;
-umiditatea (rezerva de apă) acumulată în sol:
-când în perioada octombrie-martie s-au acumulat în sol  160
mm apă, -semănatul începe la o săptămână după ieşirea
în câmp;
-când s-au acumulat numai 140 mm, semănatul începe imediat
când se poate ieşi în câmp;
 Semănatul timpuriu influenţează pozitiv producţia de
rădăcini în toate zonele ţării .
Producţia de rădăcini la sfecla pentru zahăr în diferite zone ale

României sub influenţa perioadei de semănat
Epoca Zona Zona Zona Zona

de semănat de sud de nord de vest de nord-vest
t/ha % t/ha % t/ha % t/ha %
Când solul are 68,3 100 44,0 100 45,6 100 57,7 100
4-5C
După 10 zile 68,0 99,5 40,3 91,5 47,6 104,3 57,6 99,8
După 20 zile 66,1 96,7 34,8 79,0 43,9 96,3 50,6 87,8
 Respectarea epocii de semănat este extrem de

importantă atunci când se folosesc soiuri
monogerme sau sămânţă cu facultatea
germinativă mai scăzută .
 Fiecare zi de întârziere faţă de normative optime
de semănat determină la sfeclă pierderi de
producţie.
 Calendaristic, semănatul sfeclei pentru zahăr se
face între 5-15 martie în zonele din sudul ţării şi
până la 25 martie în celelalte zone.
 Densitatea de semănat variază în funcţie de:

- gradul de aprovizionare cu apă;
- gradul de aprovizionare a solului cu elemente
nutritive;
- condiţii de irigare sau neirigare;
- calitatea materialului biologic utilizat la
semănat.
 Cele mai bune densităţi atât pentru producţia de
rădăcini, cât şi pentru cea de zahăr sunt cele de
70-100 plante/ha care se diferenţiază astfel:
70 – 90.000 plante/ha în condiţii de neirigare;

80 – 110.000 plante/ha în condiţii de irigare
Aceste densităţi se realizează prin semănatul a
200.000-220.000 glomerule/ha în condiţii de neirigare
şi 180.000-200.000 glomerule în condiţii de irigare .
Este foarte important ca sămânţa să fie uniformă
astfel încât greutatea rădăcinilor să fie 500-1000 g.
Cantitatea de sămânţă se stabileşte în funcţie de:
-indicii de calitate ai seminţelor;
-calitatea patului germinativ;
-densitatea culturii.
Cantitatea de sămânţă variază între 6-8 kg/ha.
 Distanţa între rânduri,

este în funcţie de
posibilitate de
mecanizarea culturii.
-la recoltarea
mecanizată printr-o
trecere sau două treceri
– 45 cm sau la 50 cm.
 De preferat distanţa de
45 cm;
-la recoltarea semi-
mecanizată, semănatul
se face în benzi după
schemele:
-45 – 45 – 45 – 60 – 45 –
 Adâncimea de semănat depinde de:

-tipul de sol;
-soiul cultivat: monogerm sau plurigerm;
-gradul de pregătire a patului germinativ;
-momentul semănatului;
-umiditatea solului;
 Se seamănă la adâncimea de 2-3 cm când se seamănă
timpuriu, în sol cu umiditate suficientă, în sol
mijlociu şi soiurile monogerme.
 Se seamănă la 3-4 cm pe soluri mai uşoare, cu
umiditate mai mică la un semănat întârziat şi la
soiurile plurigerme.
Lucrările de îngrijire
 Sfecla pentru zahăr este una din culturile agricole cu
cele mai mari pretenţii faţă de lucrările de întreţinere
în cursul perioadei de vegetaţie necesitând:
-soluri afânate care permit pătrunderea oxigenului la
nivelul rădăcinii;
-menţinerea umidităţii în sol;
-distrugerea buruienilor;
-mediu adecvat pentru valorificarea apei şi a
elementelor nutritive.
 În cultura sfeclei pentru zahăr se fac
următoarele lucrări de îngrijire:
 Praşila oarbă, înainte de răsărire, când solul se îmburuienează

sau a prins crustă. Pentru executarea acestei lucrări se foloseşte
o plantă indicatoare sau se orientează agregatele de prăşit pe
urmele roţilor lăsată de tractor de la semănat.
Adâncimea de lucru este de 4-6 cm cu o bandă de protecţie a
rândurilor de 7-14 cm. Agregatul se deplasează cu viteză mică.
 Completarea golurilor, se face imediat după răsărirea
culturii. Se foloseşte sămânţa umectată timp de 48 de ore. Se
face manual sau cu maşina de semănat dacă sunt greşuri mari
de semănat.
 Răritul plantelor, este una din cele mai importante
lucrări. Răritul este obligatoriu, când s-a folosit sămânţa
plurigermă sau densitate mai mare decât cea cerută de
tehnologie.
 Obiectivul principal al lucrării de rărit este corectarea densităţii
şi aducerea ei la 70-90.000 plante/ha în culturile neirigate şi
100-110.000 plante/ha în culturile irigate.
Combaterea buruienilor
 Sfecla este extrem de sensibilă la îmburuienare în primele şi ultimele
faze de vegetaţie putându-se ajunge până la compromiterea culturii.
 Îmburuienarea culturilor de sfeclă se previn prin:
-asolament şi rotaţie;
-lucrările de bază ale solului (erbicidarea miriştii, dezmiriştit, arătura,
întreţinerea arăturii);
-semănat în epoca optimă;
-praşilă oarbă dacă este cazul;
-aplicarea (sortimentului) erbicidelor.
 Prin distrugere, buruienile se elimină de la consumul de apă
şielemente nutritive care rămân la dispoziţia plantelor de sfeclă.
 Combaterea buruienilor se face prin:
-praşile mecanice şi manuale;
-erbicidare.
Alegerea sortimentului de erbicide pentru cultura

sfeclei se face în funcţie de:
-speciile de buruieni;
-gradul de îmburuienare;
-conţinutul solului în substanţă organică.
Produsul erbicid Substanţa activă Speciile de buruieni combătute Doza Per.
l; kg/ha
I. Combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi perene din sămânţă
Diizocab 80 CE Butilat 80 % Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 6-8 ppi

anuale
Eradicane 6 F EPTC 720 g/l +antidot 225788 60 g/t Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 6-8 ppi
anuale
Olticarb 75 CF Cicloat 750 g/l Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 6-8 ppi
anuale
Dual 500 CE Metolaclor 500 g/l Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 3-6 as. ppi
anuale 5-10 singur
Dual Gold 960 Metolaclor 960 g/l Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 1,2 l/ha preem.
anuale
Dual 960 CE Metolaclor 960 g/l Buruieni monocotiledonate 2-3 l preem.
Frontier 900 Ec Dinetonamid 900 g/l Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 1,0-1,2 preem.
anuale
Kerb 50 WP Propizomid 50 % Monocotiledonate anuale şi perene 4,0 post.
Lasso Alaclor 480 g/l Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 4,0-5,0 ppi
anuale preem.
Mecloran 48 Ce Alaclor 48 % Monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate 4,0-6,0 ppi

anuale post
Proponit 840 EC Propisclor 840 g Mono şi dicotiledonate anuale. 2-3 preem.
Norton Etofumesan 200 g/l Monocotiledonate anuale şi dicotiledonate 4,0 post.

anuale. 2 trat.
Norton super Etofumesan 500 g/l Monocotiledonate anuale şi dicotiledonate 0,8-1,0 post.
anuale. 3 trat.
Kermron Plus FC Etofumesan 465 g/l Monocotiledonate anuale şi dicotiledonate 2-2,5 post
anuale.
III. Combaterea buruienilor dicotiledonate
Adol 80 WP Iporacil 80 % Dicotiledonate anuale 1,0-2,0 ppi asociat
Venzar 80 WP Lenacil 80 % Dicotiledonate anuale 1,0-2,0 ppi asociat
Goltix 70 WP Metomitran 70 % Dicotiledonate anuale 4,5 post.

Betanal Femodifom 157 g/l Dicotiledonate anuale 6,0 post.
Betanal A M 11 Fenmodiform 79 g/l Dicotiledonate anuale 5,0 post
Desmodifan 79 g/l secr.
Betanal compact Fenmodiform 120 g/l Dicotiledonate anuale 4,5 post.
Desmodifan 34 g/l 3 trat.
1,5+1,5+
1,5
Betup compact Fenmodiform 80 g/l Dicotiledonate anuale 3,0 post.
Betup trio Fenmodiform 60 g/l Dicotiledonate anuale 1,5-2 post.
Ethofumesat 60 g/l
Betup extra Femodifom 97 g/l Dicotiledonate anuale 4,0 post.
Ethofumesat 94 g/l 2 trat.
Betanal progres Fenmodiform 60 g/l Dicotiledonate anuale 1,5-2 post.
Ethofumesat 60 g/l 2-3 trat.
Dismodiform 60 g/l
Betanal tandem Fenmodiform 97 g/l Mono şi dicotiledonate anuale 4+4 post.
Ethofumesat 94 g/l 2 trat.
Kemifan combi Fl Fenmodiform 125 g/l Dicotiledonate anuale 5,0 post.
Dismodiform 40 g/l
Pyramin FC Cloridazon 430 g/l Buruieni monocotiledonate 6-9 ppi.
preem.
Pyramin WP Cloradazon 65 % Buruieni monocotiledonate 4-6 ppi.
preem.
Pyramin turbo Cloridazon 520 g/l Buruieni monocotiledonate 2,5 ppi.
Lontrel 300 Clopiralid 30 g/l Pălămidă 0,3-0,5 post.
2 trat.
Combaterea bolilor.
 Sfecla pentru zahăr este atacată în cursul vegetaţiei

de o serie de agenţi patogeni: cercosporioza,
făinarea, putregaiul, rugina, rhizomania,
 Se aplică 1-3 tratamente la intervale de 7-21
zile.
 Primul tratament se face la avertizare.
Produsul comercial Substanţa activă Micoză combătută Doza Obs.
Brestamid 50 Trifenil acetat de stoniu 50 g/l cercosporoza 0,5 l/trat. Int. 21 zile
Bavistin DE Carbendozim 50 % cercosporoză 0,3 % Int. 21 zile

Derosal 50 WP Carbendazim 50 % cercosporoză 0,3 kg/ha 14 zile
Kasumin ZL Kasugamycin 2 % cercosporoză 2,0 kg/ha 14 zile
Derosal 50 Sc Carbendazim 50 % cercosporoză 0,3 l/ha 18 zile
Kasumin 2 WP Kasugamicin 2 % cercosporoză 2,0 kg/ha 18 zile
Kolfugo 25 SC cercosporoză 0,6-0,9 l/ha 18 zile
Topsin 70 SU Tiofanat metil cercosporoză 0,3 18 zile

Topsin mulo Tiofanat metil 40 % cercosporoză 0,5-1,0 21 zile
Bravo 500 SC Cloratalonil 500 g/l cercosporoză 1,5
Mycoguard 500 SC Cloratalonil 50 % cercosporoză 4,0 l
Impact 125 SC Flutiafat 125 g/l cercosporoză 0,5 2 trat

0,5 2 trat.
Punch 40 FC Flusilazol 40 % cercosporoză 0,2 l 14 zile
Baycon 300 EC Biloxazol 300 g/l făinarea 2,0 l/ha 28 zile
cercosporoză
Score 250 Ec Clifenoconazol cercosporoză 0,3 l 2 trat.300 l apă/ha
250 g făinarea
Sumix 125 WD Clinionazol 2 % cercosporoză 0,5 kg/ha
Combaterea dăunătorilor .
 Cei mai periculoşi dăunători în cultura sfeclei pentru zahăr sunt
viermi sârmă (Agriotes spp.) şi gărgăriţa sfeclei (Botynoderis
punctiventris), a căror atac se previne prin tratarea seminţei cu
insecticide sistemice.
 În cursul perioadei de vegetaţie pot apărea alţi
dăunători ca: buha verzei (Mamestra brassicae), păduchele
verde al piersicului (Myzus persicae), păduchele negru a sfeclei
- Aphis fabae Scopoli .
Insecticidul Substanţa activă Doza Eficacitatea

%, g/l kg; l/ha %
Sumi Combi 30 EC fenvalerat+fenitration 0,75 l 95-98
Falstral 10 EC bifentrin 0,10 l 90-95
Fastac 10 EC alfametrin 0,10 l 90-95
Sumialfa 25 EC esfernvalent 0,6 l 90-95
Sumicidin 20 fenvalerat 0,25 l 90-95
Decis 2,5 FC dellametrin 0,40 l 85-90
Ekausy 25 EC quinalfos 1,5 l 85-90
Lebaycid 50 EC fention 1,5 l 85-90
Pirinex 485 C clorpirifos 1,5 l 85-90
Dunsban 4 E clorpirifos 1,5 l 85-90
Recoltarea
 La recoltarea sfeclei pentru zahăr trebuie luate în considerare

două elemente:
-Momentul recoltării;
-Organizarea recoltării la care trebuie să se ţină seama de:
-momentul maturităţii tehnice (cel mai mare conţinut de zahăr în
rădăcini şi cât mai mic de factori melasigeni) ;
-capacitatea de prelucrare a fabricilor de zahăr;
-capacităţile de transport aflate la dispoziţia cultivatorului;
-starea fitosanitară a culturii;
-distanţa de căile de acces;
-de tipul de sol.
Recoltarea
 Din punct de vedere fenotipic, maturitatea este atunci

când:raportul
rădăcină-frunză este de 1:1 în culturile irigate şi 1,2 : 0,8 în culturile
neirigate.
 Pentru stabilirea momentului optim de recoltare a sfeclei se fac
analize cu privire la: greutatea rădăcinilor; coeficientul de
puritate;conţinutul de zahăr, cenuşă solubilă.
 Stabilirea momentului recoltatului se face împreună cu
fabricile de zahăr, recoltatul făcându-se în raport cu capacitatea
de prelucrare a acestora.
 Recoltatul trebuie armonizat cu capacitatea de transport, de
prelucrare a fabricii, de depozitare şi formare a stocurilor
tampon.
Recoltarea
 Trebuie ţinut seama că zahărul se acumulează în condiţii bune
până la temperatura de 6C.
 Acumularea maximă de zahăr are loc în perioada 15-20
septembrie-sfârşitul lunii octombrie.
 În ţara noastră declanşarea campaniei de recoltare a
sfeclei pentru zahăr este între 10-20 septembrie în zona
secetoasă şi 1-10 octombrie în zonele umede şi răcoroase.
 Recoltarea se poate face mecanizat.
Recoltarea

Plante Radacinoase - Sfecla Pentru Zahar

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Plante Radacinoase - Sfecla Pentru Zahar

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Fitotehnie si plante industriale

 SFECLA PENTRU ZAHĂR  CICOAREA

SFECLA PENTRU ZAHĂR

Produsele secundare din procesul de fabricare a zahărului sunt:

Tăiţei – se utilizează în hrana animalelor în stare proaspătă, însilozaţi sau

1. Vulgaris (2 n = 18), cu specii bianuale şi perene. Din această secţie

2. Carolline (2 n =18 sau 2 n = 36 sau 2 n = 54).

3. Nanae – în care se găseşte încadrată specia Beta nane.

4. Patellares (2 n = 18), cuprinde specii anuale, bienale şi perene .

Specia extinsă în cultură este Beta vulgaris cu mai multe subspecii

 B. vulgaris saccharifera - pentru zahăr

Tipul E – productiv, cu rădăcini ovale, conţinut de

Tipul Z – bogat în zahăr, cu rădăcină conic-alungită, conţine cu 0,8 –

În cultură sunt extinse soiurile de sfeclă monogerme care prezintă câteva

Atât soiurile monogerme, cât şi cele plurigerme pot fi diploide sau

Sfecla este o plantă bianuală cu fenofaze specifice fiecărui an de

În anul doi se formează tulpina floriferă.

Frunzele, apar pe colet (epicotil)

Suprafaţa foliară a sfeclei are o

Formarea tulpinilor florifere în primul an

Florile sunt de tipul 5, grupate

Rădăcina conţine: 75 % apă; 25 % substanţă uscată.

Zaharoză Substanţă uscată solubilă

Compuşi Compuşi organici fără azot

Zaharoza este un dizaharid format din glucoză şi fructoză reprezintă 14-

Substanţele azotate reprezintă 1,12 % din greutatea sfeclei şi sunt

 substanţe proteice 0,71 %;

CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE

 Sfecla pentru zahăr are o plasticitate ecologică mare, cu cerinţe

 Perioada de vegetaţie a sfeclei este de 160-170 zile în zone

CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE

CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE

 Acumularea zahărului încetează la temperaturi de 5-6C.

CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE

 Sfecla are pretenţii ridicate faţă de apă. La o producţie de 40 t/ha

CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE

CERINŢELE FAŢĂ DE FACTORII DE VEGETAŢIE

Cerinţele faţă de lumină

Sfecla este o plantă de zi lungă cu cerinţe ridicate faţă de lumină.

Cerinţele faţă de sol

 Sfecla este foarte pretenţioasă faţă de sol.

Rădăcini ramificate datorită hardpanului din sol

Cele mai bune soluri sunt cele în care

Zona foarte favorabilă cu un areal Câmpia din nord-vestul ţării şi

Fazele de vegetaţie ale sfeclei pentru zahăr, sunt condiţionate ca

Perioada de Perioada de formare a rădăcinii şi Perioada de creştere şi

 .Semănat-răsărit -când necesită 120-130C, temperaturi mai

 La sfârşitul vegetaţiei din anul I. raportul între aparatul foliar şi

 Sfecla pentru zahăr nu se amplasează pe soluri: denivelate, cu

 Sfecla pentru zahăr se cultivă numai în asolamente de 4-5 ani

 Revine pe aceeaşi solă după 4-5 ani.

 Producţia şi calitatea rădăcinilor de sfeclă sunt corelate

 Specificialitatea nutriţiei sfeclei pentru zahăr

 Consumul de elemente nutritive în timpul vegetaţiei

 Stabilirea dozelor de elemente fertilizante se face în

 Fosforul, contribuie la creşterea producţiei, a conţinutului de

Se aplică în doze de 20-40 t/ha sub arătura de bază.

Dozele de gunoi cresc pe solurile bogate în argilă şi reci.

 Fosforul se aplică în funcţie de fertilitatea fosfatică a solului.

 Cele trei elemente nutritive N P K, sunt foarte bine valorificate

Este o plantă cu pretenţii ridicate faţă de calitatea patului

Toate acestea pentru că sfecla are: - o înrădăcinare adâncă;

Lucrarea solului Producţia de rădăcini