Fitotehnie

Prof.dr. Florin IMBREA

Structura cursului:

Capitolul 1
Definitie, legatura cu alte discipline,structura
fondului funciar, factorii care influenteaza
productia agricola, etc.

Capitolul 2
Cerealele pentru boabe – grâu, secară, triticale,
orzul şi orzoaica, ovăzul, orezul, porumbul , sorgul,
meiul şi hrişca.

Capitolul 3
Leguminoasele pentru boabe – mazărea,
fasolea ,soia , lintea, lupinul, bobul, arahide, fasoliţa
Bibliografie selectivă:

BÎLTEANU, GH., Fitotehnie, Ed. Ceres, Bucureşti, 1998.

DAVID, GH., PÎRŞAN, P., IMBREA, F., Tehnologia plantelor de câmp. Cereale,
leguminoase pentru boabe şi plante tehnice, Ed. Eurobit, Timişoara, 2006.
DAVID, GH., BORCEAN, A., Cereale şi leguminoase pentru boabe, Ed.
Eurobit, Timişoara, 2011.
IMBREA, FL., Tehnologii integrate, Ed. Eurobit, Timisoara, 2014
MATEI, GH., Fitotehnie – cereale şi leguminoase pentru boabe, Ed. Sitech,
Craiova, 2014
NIŢĂ SIMONA, Tehnologia culturilor de câmp, Ed. Eurobit, Timişora, 2006
PÎRŞAN, P., DAVID, GH., IMBREA, FL., Fitotehnie, Ed. Eurobit, Timişoara, 2006.
TOADER, MARIA, ROMAN, V., GH., Manual de agricultură generală, Ed. Terra
Nostra, Iaşi, 2014
ZAHARIA, M., S., Tehnologia culturilor de câmp, Ed. Ion Ionescu de la Brad,
Iaşi, 2011
 WEBOGRAFIE

http://www.revistafermierului.ro/
http://www.donausoja.org/proceedings
http://sedac.ciesin.org/wdc/map_gallery.jsp
http://wheat.org/wheat-in-the-world/
http://www.discoverlife.org/
http://www.revista-ferma.ro/
http://www.agriculturaromaneasca.ro/
http://www.gazetadeagricultura.info/
http://www.lumeasatului.ro/
http://www.recolta.eu/
http://www.agroinfo.ro/
http://www.agrimedia.ro/
http://www.eco-ferma.ro/
http://www.agrinet.ro/
http://reviste.itbox.ro/reviste-agricultura/
http://www.editorialagricola.com/
http://ieg.worldbankgroup.org/agriculture
http://faostat3.fao.org/home/E
Definiţia
,, Fitotehnia,= disciplină care are ca şi
obiectiv elaborarea tehnologiei de cultivare
a plantelor, în vederea obţinerii de
producţii ridicate din punct de vedere
cantitativ şi calitativ, în condiţii de eficienţă
economică şi de păstrare a echilibrului
ecologic şi purităţii mediului.
Ce este tehnologia?

Succesiunea de decizii si operaţii grupate

în verigi tehnologice interdependente
care formează ,,lanul tehnologic,, sau
tehnologia de cultivare
De ce este obligatorie alegerea unui tip de tehnologie?

Deoarece vine în sprijinul fermierilor,

având ca şi rezultat minimizarea riscului
de pagubă prin constanţa producţiilor
obţinute şi pe de altă parte reducerea
costurilor de producţie.
 Fitotehnia
este o disciplină agronomică
cu caracter aplicativ ce face
legătura între disciplinele
fundamentale şi cele
tehnologice.

În aspectele teoretice, fitotehnia se În latura aplicativă, fitotehnia foloseşte

sprijină pe disciplinele
fundamentale,cum ar fi : Fiziologia
vegetală, Biologia, Botanica, Ecologia,
Chimia (biochimia şi agrochimia), de
cunoştinţele de Biofizică (izotopi
radioactivi) şi Matematică (prelucrarea
datelor experimentale ),etc.
cuceririle din majoritatea ştiinţelor
agronomice : Agrochimia, Pedologia,
Climatologia, Protecţia plantelor,
Mecanizarea agriculturii, Irigarea
culturilor, Agrotehnică, Ameliorarea
plantelor, având strânse legături şi cu
Zootehnia, Economia agrara, etc.
 Fondul funciar al României*
Modul de folosinţă a fondului
Anul 1990 (Ha) Anul 2022(Ha)
funciar
Agricolă 14.769.028 14.611.883
Arabilă 9.450.395 9.389.254
Păşuni 3.262.509 3.273.961
Fâneţe 1.465.364 1.541.854
Vii şi pepiniere viticole 277.371 210.270
Livezi şi pepiniere pomicole
313.389 196.544
Terenuri neagricole total : 9.227.188
Păduri şi altă vegetaţie forestieră
6.685.371 6.742.056
Ocupată cu ape, balţi 903571 835.997
Ocupată cu construcţii : 758.303
Căi de comunicaţii şi căi ferate
: 389.895
Terenuri degradate şi
neproductive : 500.937
Alte suprafeţe 1.481.101 :

*
© 1998 - 2014 INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA https://statistici.insse.ro)
 Pozitia Romaniei în UE
Astfel, România avea la nivelul anului 2020 are o suprafață agricolă utilizată de
13,9 milioane de hectare, după cea a Franței (29 mil. ha), Spania (23,6 mil. ha),
Marea Britanie (17,3 mil. ha), Germania (16,7 mil. ha) și Polonia (14,4 mil. ha),
dar mai mare decât cea de care dispuneau Italia (13,1 mil. ha), Ungaria (5,3 mil.
ha) sau Bulgaria (5,1 mil. ha), relevă o analiză PwC România.

60% din suprafața agricolă utilizată a României (8,3 mil. ha) o reprezintă
terenul arabil, iar din această suprafață circa două treimi sunt folosite pentru
culturi de cereale. Astfel se face că România este unul dintre cei mai mari 10
exportatori de cereale din lume (locul 9 în lume la exportul de grâu și locul 6 la
exportul de porumb).
Cereale pentru boabe Producția la cereale pentru boabe a scăzut față de anul precedent, în
principal, din cauza scăderii randamentelor la hectar (producția medie la hectar). Culturile de cereale
pentru boabe, cu ponderi însemnate în producția de cereale, în anul 2020, au fost: porumb boabe
(55,8%), grâu (35,2%), orz și orzoaică (6,2%). Principalele județe cultivatoare de cereale pentru
boabe, care dețin ponderi importante în producția totală, sunt: Dolj (8,5%), Timiș (7,3%), Teleorman
(6,3%), Bihor (5,6%), Olt (5,4%).
Leguminoase pentru boabe Producția de leguminoase pentru boabe a scăzut cu 48,4%, față de anul
precedent. Județele cu pondere mai importantă în producția totală de leguminoase boabe au fost:
Dolj (14,7%), Teleorman (12,4%), Constanța (9,5%), Olt (7,3%), Mehedinți (6,1%).
Plante uleioase Producția de plante uleioase a scăzut, din cauza scăderii atât a randamentului la
hectar, cât și a suprafeței cultivate. Județele cu pondere mai importantă în producția totală de floarea
soarelui au fost: Dolj (11,8%), Teleorman (8,5%), Arad (6,5%), Botoșani (6,4%), Olt (6,3%), Producții
mai însemnate de rapiță au obținut județele: Timiș (10,6%), Călărași (8,2%), Teleorman (7,2%),
Giurgiu (7,2%), Ialomița (5,8%). Județele cu pondere mai mare în producția totală de soia boabe sunt:
Brăila (13,3%), Timiș (10,9%), Botoșani (10,6%), Călărași (8,9%), Satu-Mare (8,6%).
Sfeclă de zahăr Suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr a scăzut cu 10,1%, iar producția cu 25,6%.
Ponderi mai importante la producția totală de sfeclă de zahăr s-a înregistrat în județele: Neamț
(21,0%), Iași (15,0%), Mureș (12,9%), Covasna (9,3%), Cluj (7,7%).
Cartofi - total Producția de cartofi a crescut cu 2,7% față de anul precedent. Județele care dețin
ponderi importante în producția totală de cartofi sunt: Suceava (16,3%), Covasna (10,9%), Dâmbovița
(7,5%), Harghita (6,4%), Cluj (4,8%).
 De reținut!!!!!!!!!!!!!!!!!

În ceea ce privește producția anului 2020, sectorul

majoritar privat a deținut: 99,9% la legume - total,
99,7% la fructe, 99,5% la cereale pentru boabe
(99,7% la porumb boabe, 99,2% la grâu, 99,2% la orz
și orzoaică, 99,2% la ovăz), 99,4% la sfecla de zahăr,
99,5% la cartofi - total, 99,5% la plante uleioase
(99,5% la floarea soarelui, 99,5% la rapiță, 99,4% la
soia boabe), 98,4% la leguminoase pentru boabe,
99,1% la struguri, 98,6% la furaje verzi din teren
arabil.
În România, s-a obţinut în anul 2020, 5,1% din producţia totală de grâu a Uniunii
Europene, ţara noastră situându-se pe locul şase în ierarhia Statelor Membre,
după: Franţa, Germania, Polonia, Spania şi Italia.

În anul 2020 România a cultivat cea mai mare suprafaţă cu porumb boabe din
Uniunea Europeană şi a fost pe locul doi la producţie, după Franţa. În ceea ce
priveşte producţia de floarea soarelui, România a ocupat primul loc în ierarhia
Statelor Membre, urmată de Bulgaria, Ungaria, Franţa şi Spania.

Producţia de rapiţă a situat România în primele şapte State Membre. În anul

2020, cel mai mare producător de rapiţă din Uniunea Europeană a fost Germania.
Aceasta împreună cu Franţa , al doilea mare producător, au obţinut 40,9% din
producţia totală comunitară. În anul 2020 Italia a obţinut 38,6% din producţia de
soia boabe, fiind urmată de: Franţa (13,4%), România (11,7%), Croaţia (10,3%),
Austria (7,9%) şi alte State Membre (18,1%).
România s-a menţinut şi în cazul producţiei de cartofi în primele şapte State
Membre producătoare, după: Germania, Polonia, Franţa, Olanda, Belgia şi
Danemarca
În ceea ce priveşte cultura grâului, România a ocupat locul patru după Franţa,
Germania şi Polonia iar ponderea în suprafaţa totală cultivată cu grâu a Uniunii
Europene a crescut faţă de anul precedent cu 1,2 puncte procentuale.
România, cel mai mare cultivator de porumb boabe din Uniunea Europeană
(mai mult de o pătrime), a avut o pondere mai mare în cadrul Uniunii
Europene, faţă în anul 2019, respectiv 29,6%.
În anul 2020, România s-a situat pe primul loc, în Uniunea Europeană, la
suprafaţa cultivată cu floarea soarelui (cca. o pătrime din suprafaţa totală
cultivată cu floarea soarelui).
Suprafaţa cultivată cu rapiţă a situat România, în anul 2020, pe locul cinci în
rândul Statelor Membre, iar ponderea acesteia în suprafaţa totală cultivată cu
rapiţă a Uniunii Europene a crescut cu 0,2 puncte procentuale, faţă de anul
precedent.
România s-a situat pe locul trei, după Italia şi Franţa, la suprafaţa cultivată cu
soia boabe, în anul 2020. Suprafaţa cultivată cu soia boabe în Uniunea
Europeană a crescut, în anul 2020, cu 3,4% faţă de anul precedent.
Suprafaţa cultivată cu cartofi a situat România pe locul patru în ierarhia
Statelor Membre, după Polonia, Germania şi Franţa, înainte de Olanda, Belgia,
Spania şi alte State Membre cu tradiţie în cultura cartofului.
Tara Nr. exploatatii
agricole (mil)
România 3,8
Italia 1,6
Polonia 1,5
Suprafata medie a unei exploatatii agricole din
Romania, de 3,4 hectare, depaseste, potrivit Eurostat,
doar Malta, cu 0,9, hectare, si Cipru, cu 3,1 hectare.

Cea mai mare concentrare a terenurilor agricole

exista in Cehia, cu exploatatii medii de 152,4 hectare,
urmata de Marea Britanie, cu 78,6 hectare, si
Luxemburg, cu 59,3 hectare. In Franta si Germania
suprafetele sunt apropiate, de 52,6 hectare, respectiv
55,8 hectare. In Ungaria suprafata medie este de 8
hectare, in Polonia de 9,6 hectare, iar in Bulgaria de 9,8
hectare.
 PRINCIPALII FACTORI CARE CONDIŢIONEAZĂ PRODUCŢIA ŞI CALITATEA
PLANTELOR DE CÂMP

Producţia vegetală totală realizată de o cultură (producţia primară netă)

reprezintă întreaga masă vegetală realizată la unitatea de suprafaţă, cuprinzând
toate organele aeriene şi subterane ale plantelor ce o compun.

Din această producţie vegetală totală, numai o parte (unele organe) este utilă
omului, reprezentând producţia agricolă sau recoltabilă (recolta). În funcţie
de specie, circa 10 – 70% din producţia vegetală reprezintă produs agricol
(mai mare la rădăcinoase, mai mic la cereale, floarea-soarelui etc.).

La rândul ei, producţia agricolă, este formată din produs principal şi produs
secundar, în raport diferit de la o plantă la alta.
I. Zelitch (1975), a calculat indicele de recoltă, adică procentul
din masa aeriană uscată (la maturitate), ce reprezintă recolta
utilă, economică a unei culturi.

Cultura Media Limita de

variaţie
porumb 24 38-47
grau 31-39 23-46
orez 51 43-57
sorg 41 40-41
soia 32 29-36
fasole boabe 59 53-67
Cu 77,0 miliarde de euro (sau aproximativ 18% din totalul UE) în 2019, Franța a avut
cea mai mare producție agricolă dintre statele membre, urmata de Germania (58,2
miliarde EUR sau 14%), Italia (57,8 miliarde EUR sau 14%) și Spania (51,7 miliarde EUR
sau 12%), Olanda (29,1 miliarde EUR sau 7%), Polonia (26,4 miliarde EUR sau 6%) și
România (19,0 miliarde EUR sau 5%)
 Ritmul de crestere al productiei agricole in anul 2019, comparativ cu 2018

Cea mai mare creștere a producției agricole din Letonia

În trei sferturi din statele membre ale UE, valoarea producției agricole a crescut în
2019, în timp ce în celelalte state membre ale UE a scăzut. Cele mai mari creșteri, în
termeni relativi, s-au înregistrat în Letonia (+ 21,1%) și Estonia (+ 16,1%). În schimb,
valoarea producției agricole a scăzut cel mai mult în Slovenia (-3,3%) și Slovacia (-2,4%).
Valoarea producției agricole totale a crescut cu 10,6% în Germania, în timp ce a scăzut
ușor în Franța (-1,6%), Italia (-1,2%) și Spania (-0,9%).
La realizarea producţiei vegetale totale, precum şi a
raportului între aceasta şi produsul agricol principal
şi cel secundar, contribuie patru grupe de factori:
- factori ecologici (climatici, edafici, orografici) şi
zonarea ecologică a plantelor;
- factori biologici: soiul sau hibridul cultivat şi
valoarea "culturală" a materialului de semănat
(plantat);
- factori tehnologici: rotaţia, lucrările solului;
fertilizarea, semănatul, lucrările de îngrijire şi
recoltarea;
- factori social-economici.
 Factorii ecologici

Sunt reprezentaţi de lumină, căldură, apă, aer, tipul de sol şi

fertilitatea solului şi de aceştia trebuie să se ţină seama, atât în
ceea ce priveşte zonarea culturilor cât şi în stabilirea
tehnologiei optime de cultivare.

Lumina

Atât radiaţia cât şi lumina solară alături de apă şi dioxidul de

carbon participă intens şi direct la procesul de fotosinteză,
influenţând direct fructificarea plantelor, conţinutul în zahăr,
grăsimi, substanţe proteice.
 Intensitatea luminii, influenţează creşterea, înflorirea, fructificarea, rezistenţa la
cădere şi calitatea la cereale, conţinutul în zahăr la sfeclă şi cel de amidon la cartof,
Influenta luminii se exercita

etc. De asemenea, este foarte important de ştiut că intensitatea luminii influenţează

producţia plantelor, iar în funcţie de acest factor, plantele se clasifică în: ,,plante de
lu­mină", ca sfecla pentru zahăr, floarea-soarelui, cartoful, bumbacul, porumbul, ce
preferă intensităţi luminoase mai ridicate şi ,,plante de umbră”, ca inul pentru fibre,
saschiul etc., ce necesită un aflux mai mic de lumină .
prin

Calitatea luminii, influenţează cantitatea şi calitatea recoltei prin componentele

spectrale: razelor roşii şi galbene influenţează sinteza hidraţilor de carbon precum şi
germinaţia seminţelor; razele albastre mai mult substanţe proteice.

Durata iluminării sau lungimea zilei este specifică fiecărei plante, aşa numitul
fenomen de fotoperiodism în funcţie de care plantele se clasifică în: plante de zi
scurtă, soia, fasolea, tutunul, bumbacul, orezul, porumbul, sorgul, meiul, cânepa etc.,
originare din zone cu climă caldă, fructifică la începutul toamnei (zile mai scurte);
plante de zi lungă precum orzul, grâul, secara, ovăzul, mazărea, sfecla, inul, rapiţa,
muştarul etc., fructifică vara, în condiţii de zile lungi, dar şi plante indiferente la
lungimea zilei (hrişca, floarea-soarelui, bumbacul), sau apar biotipuri (soiuri) în cazul
aceleiaşi plante, cu preferinţă pentru zile scurte sau zile lungi.
 Atenţie!!!!!!!!!!!!!!
Având în vedere natura cosmică a acestui factor de vegetaţie,
reglarea regimului de lumină al plantelor se realizează indirect
prin măsuri ca :

 asigurarea unei densităţi optime la semănat în funcţie de

pretenţiile plantelor faţă de lumină;

 combaterea buruienilor care privează plantele de cultură de un

regim optim de lumină;

 orientarea corespunzătoare a rândurilor la semănat pentru a

asigura plantelor lumină pe parcursul întregii zile ;
 amplasarea speciilor pretenţioase faţă de lumină (floarea-
soarelui – plantă heliotropă, viţa de vie) pe versanţii sudici,
versanţii cei mai însoriţi.
 Temperatura
Este necesară pe tot parcursul ciclului biologic, de la germinare pană la
coacere şi în toate procesele de absorbţi a apei şi a substanţelor nutritive,
respiraţie, transpiraţie, fotosinteză.

În tehnologia de cultivare a plantelor cunoaşterea temperaturii minime de

germinaţie ne ajută la stabilirea datei optime a semănatului la culturile de
primăvară, deoarece semănând cultura mai devreme există riscul ca
seminţele să nu germineze (deşi sunt îmbibate cu apă) şi să fie atacate de boli
şi dăunători, iar dacă se întârzie semănatul, există riscul pierderii apei din sol,
cu consecinţe negative asupra uniformităţii răsăririi.
În fazele următoare de vegetaţie plantele au o temperatură minimă de
creştere, denumită ,,zero de creştere” (sau ,,zero biologic").
La plante originare din climatul temperat (grâu, secară, orz, ovăz etc.), zero
biologic este considerat temperatura de 5°C, iar pentru cele originare din
climatul cald 8 - 10°C
Evaluarea necesarului de căldură pentru fiecare plantă se face prin însumarea
temperaturilor medii zilnice din întreaga perioadă de vegetaţie, rezultand
constanta termică sau suma de grade care stă la baza zonării culturilor
agricole.

Planta Suma de grade, 0C

Grâu de toamnă 2.000-2.300
Secară 1.700-2.126
Ovăz 1.940-2.310
Porumb 1.700-3.700
Constantele termice
Orez 2.200-5.000 la unele plante de cultură
Mazăre 1.352-1.900
Soia 2.000-3.000
Floarea soarelui 1.700-2.500
Sfeclă de zahăr 2.400-3.700
Cartof 1.300-3.000
În funcţie de cerinţele plantelor faţă de temperatură şi de gradul de satisfacere
a acestora, la nivelul suprafeţei arabile s-au stabilit trei zone ecologice de
cultură:
Zona foarte favorabilă unde se găsesc cele mai favorabile condiţii
pedoclimatice pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor;
Zona favorabilă – unde se găsesc condiţii bune însă mai puţin constante;
Zona mai puţin favorabilă – care înglobează condiţii mai puţin favorabile cu
producţii mai mici şi mai puţin stabile.

De retinut!!!!!!!!!!!!!!
Şi în cadrul acestor zone de favorabilitate delimitate, pentru satisfacerea
cerinţelor plantelor faţă de căldură se întreprind următoarele măsuri: ampla­
sarea culturilor pe expoziţii favorabile; asigurarea unor densităţi opti­me la
semănat; orientarea rândurilor nord-sud; combaterea buruienilor; efectuarea
lucrărilor solului la momentul şi adâncimea optimă; pe se­mănăturile de iarnă
se recomandă reţinerea zăpezilor etc.
 Apa

Are un rol deosebit de important fiind necesară atât

pentru declanşarea proceselor fiziologice din sămanţă în
vederea germinării (cerealele absorb 40 - 60% apă din
greutate, leguminoasele 80 - 120%, sfecla pentru zahăr
120%, etc.), cât şi în sinteza diferitelor substanţe din
plantă, precum şi în circulaţia elementelor nutritive în
organele vegetative şi de fructificare, în procesul de
transpiraţie, joacă un rol important în asigurarea
echilibrului mecanic al celulelor şi ţesuturilor
(turgescenţa), şi al echilibrului termic al plantelor.
Din cantitatea totală de apă absorbită de plante numai 1-5% este
reţinută de corpul plantei pentru sinteza substanţei uscate, restul
se pierde prin transpiraţie. Raportul între cantitatea de apă
consumată şi substanţa uscată sintetizată reprezintă coeficientul de
transpiraţie sau consumul specific de apă. Acesta aste variabil de la
plantă la plantă, fiind cuprins în medie între 200 – 900 (grâul, de
exemplu, are consumul specific de 518 l/kg., porumbul 368 l/kg,
iar la sfecla de zahăr 397 l/ kg).

Coeficientul de transpiraţie, la aceeaşi plantă, este

influenţat de o serie de factori: natura şi
potenţialul de fertilitate al solului, condiţiile de cli­mă
şi vârsta plantei.
Astfel, coeficientul de transpiraţie creşte în cazul când creşte
conţinutul apei în sol, când scad rezervele nutritive în sol, sau când
scade umiditatea relativă a aerului, şi pe măsura avansării plantelor
în vegetaţie (până la un punct).
În funcţie de consumul specific, plantele de cultură se pot grupa în:
plante xerofite, cu consum redus de apă, se cultivă în zonele de stepă (sorgul,
iarba de sudan, meiul, lintea, etc.);
plante mezofite, plante cu consum specific moderat, din această grupă face
parte grâul, secara, floarea soarelui, etc.;
plante hidrofite, plante ce necesită un consum mare de apă, grupează plante
precum orezul, cartoful, legumele etc.

În vederea reglării regimului de apă din sol se recomandă următoarele

măsuri:
 lucrări de afânare, de distrugere a scoarţei ce se formează la suprafaţă şi
favorizează evaporarea apei din sol ;
 acoperirea deficitului de apă prin irigaţii;
 menţinerea stratului de zăpadă uniform prin instalarea de parazăpezi iarna
în zonele bantuite de vânt;
 înlăturarea excesului de apă prin operaţii de desecare şi drenaj.
Datorită schimbărilor climatice din ultimul
deceniu, obiectivul major al fermierilor trebuie să-l
reprezinte acumularea unei cantităţi mai mari de
apă pentru plante în toate fazele de vegetaţie.
Acest lucru se poate realiza prin desime optimă a
culturilor, efectuarea lucrărilor solului în vederea
reţinerii apei în sol, combaterea buruienilor,
precum şi printr-o rotaţie corespunzătoare.
 Aerul
Viaţa plantelor este dependentă atât de aerul din sol
(influenţează germinaţia, creşterea siste­mului radicular al
plantelor, dezvoltarea acestora şi viaţa microorganismelor) cât şi
atmosferic. Din grupa plantelor cu cerinţe mai mari la oxigenul din
sol putem enumera: orzul, bumbacul, ovăzul, mazărea, floarea-
soarelui, cartoful, porumbul, sfecla pentru zahăr, iar cu cerinţe mai
mici orezul şi hrişca.
Regimul de aer în sol se poate regla, prin lucrările
solului de arat, cultivat, prăşit, etc., efectuate la
timp şi corespunzător.
In timpul procesului de germinaţie, seminţele respiră intens,
înregistrându-se cea mai mare cerinţă pentru oxigen în sol.
Creşterea plantelor este influenţată şi de concentraţia optimă de
oxigen în sol (cuprinsă între 15-20%), precum şi de raportul apă-aer
din sol (în condiţii optime este de 2/3 apă şi 1/3 aer).
 
Solul

Habitable land
Viața e din ce în ce mai bună.

Iar noi din ce în ce mai mulți

pe aceeași suprafață.
Reprezintă adevărata ,,avuţie naţională”, suport material pentru plante, resursă
inepuizabilă a mediului, adevărată fabrică de producere a substanţelor nutritive,
influenţând producţia, prin însuşirile pe care le prezintă (textură, structură,
reacţie, etc.).

Commoner Barry (1980), afirma citez: ,, pământul este “un capital

biologic”de care depinde productivitatea Terrei şi de aceea el este
foarte preţios pentru orice sistem social, constituind o prioritate în
creşterea economică”.
Textura solului. Plantele reacţionează diferit, unele
valorificând bine şi solurile uşoare (lupinul, secara, sfecla), iar
altele preferă soluri cu textură mai fină (grâul, ovăzul, bo­bul,
orezul).
Structura solului. Favorizează activitatea microbiană şi
creşterea rădăcinilor, iar într-un sol cu structură bună aerul,
apa şi elementele nutritive sunt asigurate în proporţii
favorabile.
Reacţia solului. Cele mai bune producţii se obţin pe solurile
cu reacţie neutră până la slab alcalină sau slab acidă, cu toate
că există plante care valorifică solurile acide (lupin, secara,
cartof, ovăz), iar altele care s­-au adaptat la soluri mai alcaline
(orz, sorg, rapiţă, bumbac, sfeclă pentru zahăr, muşeţel).
 Factorii biologici

În procesul de producţie, în vederea obţinerii unor producţii

ridicate şi de calitate, materialului biologic - soiului sau hibridului,
îi revine un rol deosebit de important. Acesta îşi poate exprima la
maximum potenţialul productiv numai în condiţii optime (de mediu
şi tehnologice).
Materialul biologic folosit la culturile de câmp este reprezentat de
soiuri (sunt linii pure, organisme foarte uniforme sub aspect
genetic, cu caracteristici superioare şi foarte pretenţioase faţă de
condiţiile de cultivare) şi hibrizi (creaţi pe baza încrucişării unor linii
consangvinizate, obţinute, la rândul lor, prin autopolenizare dirijată;
în prima generaţie (F1) se manifestă fenomenul de heterozis -
vigoarea hibridă, fenomen care permite obţinerea unor plante
foarte viguroase şi a unor unor sporuri spectaculoase de producţie).
Categoriile biologice din procesul de producere a seminţelor sunt:
Sămânţa amelioratorului (SA) care este produsă de către
ameliorator sau sub directa îndrumare a acestuia ori a
menţinătorului. Este destinată producerii semininţelor de prebază;
Sămânţa prebază (PB) este sămânţa obţinută din sămânţa
amelioratorului, care a fost produsă de/sau sub responsabilitatea
directă a menținătorului, care satisface reglementările în vigoare
privind puritatea, germinația, etc., specificate pentru această
categorie de semințe;
Sămânța de bază (B) este sămânța produsă de către sau sub directa
responsabilitate a menținătorului, fiind obținută din sămânța
prebază, destinată producerii de sămânță certificată;
Sămânța certificată (C) este sămânța produsă direct din bază, în
cazul soiurilor, pentru reînmulțiri sau consum, iar în cazul hibrizilor
este sămânța produsă în loturi de hibridare din sămânța de bază,
fiind destinată producerii de recoltă pentru consum (F1);
Sămânța standard (ST) este folosită pentru culturi destinate
consumului.
În terminologia actuală, sămânța de prebază poate fi
echivalentul categoriilor biologice de bază superelită, linii
consangvinizate, iar în cazul cartofului clonele
(A,B,C,D,E).
Sămânța de bază corespunde categoriei biologice de
elită, linii consangvinizate androsterile și restauratoare
de fertilitate, hibrizi simplii, forme parentale folosite
pentru loturile de hibridare în vederea producerii
seminței comercile F1.
Sămânța certificată în terminologia curentă corespunde
categoriilor biologice înmulțirea I (I1), înmulțirea a doua
(I2), hibrizi comerciali (F1), HS, HT, HD, hibrizi Top Cross,
hibrizi între soiuri, soiuri sintetice, soiuri multilineale,
material săditor de hamei, etc.
Dintre caracteristicile fizice ale semințelor, cele mai
importante sunt: puritatea, componența botanică a
semințelor străine și masa a 1000 boabe (MMB).
Dintre însușirile fiziologice, cele mai importante sunt:
capacitatea germinativă, energia germinativă, puterea
de străbatere, cold-testul.
La solicitare se mai fac analize privind: umiditatea,
greutatea specifică, greutatea hectolitrică, puterea de
străbatere.
În etapa a treia urmează condiționarea semințelor și
controlul calității semințelor în laboratoarele
Inspectoratelor Teritoriale pentru Controlul Calității
Semințelor și Materialului Săditor (ITCSMS).