Grâul – Triticum sp.

20
Importanţa acestei culturi se datoreşte:
conţinutului ridicat al boabelor în hidraţi de carbon şi substanţe proteice
şi raportului între aceste substanţe corespunzător cerinţelor organismului uman;

posibilităţilor de mecanizare 100% a culturii, fapt ce determină obţinerea

unei producţii foarte ieftine;

faptului că boabele de grâu pot fi păstrate timp îndelungat sau transportate

la distanţe mari fără să se altereze;

posibilităţilor de cultivare în cele mai diferite climate (subtropical,

mediteranean, oceanic, continental, de stepă, etc.), asigurând producţii
satisfăcătoare pretutindeni unde se cultivă;

pentru cea mai mare parte din populaţia globului, pâinea şi variatele
produse care se fabrică din făina de grâu reprezintă hrana de bază;

boabele de grâu constituie materia primă pentru diferite industrii şi o

importantă sursă de schimburi comerciale.

Tărâţele rezultate la măcinat sunt bogate în proteine (14 - 15%), hidraţi de carbon
(40 - 45%) şi săruri minerale, constituind un valoros furaj.
Paiele de grâu au o variată utilizare, şi anume:
ca material de aşternut,
nutreţ,
combustibil,
ambalaj,
împletituri,
materie primă pentru fabricile de celuloză şi hârtie,
sursa de materie organică.

Compozitia chimică 21
Răspândire
In anul 2021, producţii medii situate peste media naţională, de 5.346 kg/ha, s-au
realizat în vestul ţării, în judeţele Satu Mare, Timiş, Bihor, Arad, dar şi în judeţele
Olt, Caraş Severin, Ialomiţa, Brăila şi Botoşani.
Anul trecut, România a obţinut doar 6,4 milioane de tone de grâu, recolta fiind
diminuată cu peste 40% din cauza secetei. Cei mai buni ani din 2007 şi până în
prezent, potrivit datelor transmise de MADR, sunt 2017, cu 10,03 milioane de tone
de grâu, 2018 - 10,14 milioane de tone, 2019 - 10,29 milioane de tone, 2021 – 11,3
milioane de tone .
Centrele de origine ale grâului sunt: 22
- centrul asiatic central (India de Nord-Vest, Afganistan, Tadjikistan, Uzbekistian)
din care provine specia Triticum aestivum cu subspeciile: vulgare, compactum şi
sphaerococum;
- centrul din Orientul Apropiat ( Asia Mică, Iran, Transcaucazia, munţii din
Turkmenia) de unde provin: Triticum aestivum ssp. vulgare şi macha, Triticum
monococcum, Triticum durum, Triticum turgidum, Triticum timopheevi;
- centrul abisinian (Etiopia şi o parte din Somalia), de unde provin: Triticum
durum, Triticum turgidum, Triticum polonicum şi Triticum dicoccum;
- centrul mediteranean (bazinul Mării Mediterane) din care provin: Triticum
durum, Triticum dicoccum, Triticum polonicum şi Triticum aestivum ssp. spelta
Particularităţile biologice
Perioada de vegetaţie a grâului de toamnă este cuprinsă între 270-290 de zile,
respectiv din octombrie şi până în iulie. Această perioadă poate fi împărţită în două
etape:
- etapa vegetativă;
- etapa generativă.
Etapa vegetativă cuprinde mai multe fenofaze:
- germinarea;
- înrădăcinarea;
- înfrăţirea.
Etapa generativă cuprinde următoarele fenofaze:
- alungirea paiului;
- înspicatul;
- înfloritul;
- formarea şi maturarea boabelor.
Cerinţele faţă de temperatură.
germinarea: temperatura minimă 4-5 C, 23
temperatura optimă 23-25 C, iar cea maximă 30-35 C;
răsărirea: temperatura optimă 8-10 C;
înfrăţirea: temperatura optimă 8-10
Atentie!!!!
înfrăţirea constituie un caracter ereditar, dar ea este, în acelaşi timp, influenţată de
factorii climatici, de regimul de nutriţie, de măsurile culturale.
La 10-12 zile de la răsărire, creşterea în lungime a tulpinii grâului încetează, iar în
sol, aproape de suprafaţă, se formează nodul de înfrăţire. Din acesta pornesc lăstari
noi, care poartă denumirea de fraţi, iar faza de vegetaţie are loc când se formează
aceşti lăstari - înfrăţire.
Foarte multi specialisti în domeniu consideră că înfrăţirea la grâu, la fel ca şi la
celelalte cereale, nu reprezintă în fapt altceva decât ramificarea tulpinii de la
baza sa, din nodurile formate la mică adâncime în sol. Ceea ce obişnuit se
numeşte nod de înfrăţire reprezintă în realitate mai multe noduri, foarte apropiate
între ele, încât pare că toţi fraţii pornesc dintr-un singur nod.
Nodul de înfrăţire, în afară de faptul că din el se formează lăstari noi, îndeplineşte
şi alte funcţiuni, care pentru grâu au importanţă vitală. Astfel, după cum prezintă
aceiaşi autori, din nodul de înfrăţire se formează rădăcini adventive, spre deosebire
de primele rădăcini formate în timpul germinaţiei, care sunt rădăcini de origine
embrionară. Rădăcinile care se formează din nodurile de înfrăţire sunt
fasciculate, viguroase, mult mai lungi şi abundent ramificate. Rădăcinile
coronare au rolul principal în absorbţia apei şi a substanţelor nutritive în perioada
creşterii intense a plantelor. În nodul de înfrăţire se acumulează cantităţi mari de
substanţe nutritive, care, la grâul de toamnă, joacă un rol de bază pentru rezistenţa
la temperaturi scăzute. Prin nodul de înfrăţire plantele se pot regenera, formându-se
noi lăstari, ceea ce pentru grâul de toamnă prezintă o deosebită importanţă. Lăstarii
24
care se formează din nodul de înfrăţire au o individualitate proprie; ei îşi formează
alte noduri din care pornesc noi fraţi şi noi rădăcini coronare. Astfel, la o plantă se
formează fraţi de ordinul întâi, al doilea, al treilea ş.a.m.d
Poziţia nodului de înfrăţire faţă de sămânţă este variabilă.
Când sămânţa este îngropată superficial, rizomul (axa tulpinală de la sămânţă
până la nodul de înfrăţire) este foarte scurt.
Când sămânţa este îngropată mai adânc, rizomul se alungeşte mai mult, nodul
de înfrăţire se formează aproape de suprafaţa solului, astfel că faţă de
sămânţă el se găseşte la o distanţă mai mare.
Plantele care formează nodul de înfrăţire la adâncime mai mare sunt ferite de
acţiunea negativă a temperaturilor scăzute ce se înregistrează la suprafaţa solului.
Grâul de toamnă cu nodul de înfrăţire mai adânc are un număr de rădăcini
adventive cu 8-10% mai mare decât la plantele cu nodul superficial.
Sub acţiunea luminii, nodul se înfrăţire se formează la adâncime mai mare.
Când răsărirea plantelor şi înfrăţitul au loc pe timp senin, cu mult soare, nodul de
înfrăţire se formează la adâncime mai mare decât atunci când în perioada
parcurgerii celor două faze de vegetaţie timpul este noros, fără soare.
Stimularea infratirii si inradacinarii se poate face prin aplicarea de produse ce
conţin azot organic, fosfor, potasiu, sulf, un set complet de oligoelemente,
aminoacizi, adeziv şi agent de umectare. Se garantează stimularea înfrăţirii şi
accelerarea dezvoltării rădăcinilor.
Perioada de aplicare imediat după reluarea ciclului vegetativ din primăvară,
deodată cu prima posibilitate de a intra pe teren.
Atenție!!!!!
Înfrăţirea excesivă nu favorizează producţia şi că în boabele produse de fraţii
secundari conţinutul în substanţe proteice este mai mic decât în boabele
produse de fraţii principali. 25
In zonele cu ierni lungi şi aspre, plantele înfrăţite din toamnă sunt mai bine
înrădăcinate şi cu mai multe substanţe de rezervă în nodurile de înfrăţire, fapt ce le
asigură o mai mare rezistenţă la factorii nefavorabili din acest anotimp.
Călirea durează 35-55 zile. În prima parte a călirii, plantele au nevoie în cursul
zilei de temperaturi de 10-15 C, iar în cursul nopţii de 0-5 C. Partea a doua a
călirii se desăvârşeşte la temperaturi care variază de la -1 C până la -5 C.
Rezistenţa grâului de toamnă la temperaturile scăzute din timpul iernii este cu atât
mai mare cu cât la intrarea în iarnă plantele conţin o cantitate mai mare de zaharuri
şi substanţe proteice şi o cantitate mai mică de apă. Aceste condiţii se realizează
înainte ca plantele să intre în perioada îndelungată a iernii, adică în lunile
octombrie, noiembrie şi decembrie, prin aşa-numitul proces de „călire“ sau „proces
de adaptare la condiţiile de iarnă“.
Călirea plantelor de grâu constă în acumularea în celule a unor cantităţi mari de
zaharoză, glucoză şi levuloză, zaharuri care au un rol deosebit de important în
protejarea colizilor din protoplasmă.
Acumularea de zaharuri are loc în plantele de grâu în perioada de înfrăţire, la
temperaturile destul de ridicate din timpul zilelor de toamnă (10-15 grade Celsius)
şi la temperaturile scăzute (0-6 grade Celsius) din timpul nopţilor. Scăderea
temperaturilor noaptea până la 0 grade Celsius atrage după sine reducerea
intensităţii procesului de respiraţie, reducerea consumului zaharurilor
acumulate în cursul zilei. Scăderea temperaturii reduce deci fenomenul de
creştere a plantelor de grâu, fapt ce asigură păstrarea zaharurilor, acumularea lor în
frunze şi în nodul de înfrăţire. Proporţia zaharurilor poate depăşi 20-25% în frunze
şi chiar 30% în nodul de înfrăţire. Creşte în acelaşi timp cantitatea de substanţe
proteice, care, trecând într-o formă mai simplă, măresc puterea de reţinere a
coloizilor, influenţând astfel pozitiv rezistenţa la ger. Alături de temperatură, un rol
important 26
în acumularea zaharurilor îl are lumina. O durată de strălucire a soarelui de 2-3 ore
pe zi asigură condiţiile necesare acumulării zaharurilor în frunze.
împăierea, temperaturi de 8-12 C în prima etapă (aceasta fiind mai scurtă), iar în a
doua etapă, care reprezintă alungirea internodiilor, temperaturi de 15-18 C.
Înspicarea se realizează la o temperatură optimă care variază între 16 şi 20 C.
Înflorirea, polenizarea, fecundaţia, coacerea în lapte şi coacerea în ceară necesită
temperaturi cuprinse între 11 şi 12 C în cursul nopţii şi între 18 şi 22 C în cursul
zilei.
Este dăunătoare depăşirea temperaturii de 25-26 C în fazele înfloririi, fecundaţiei
şi formării bobului, mai ales dacă umiditatea relativă a aerului este scăzută şi solul
este slab aprovizionat cu apă.
Cerinţele grâului faţă de umiditate.
Seceta din toamnă poate crea probleme la răsărire.
Rezultate bune se obţin în zonele cu precipitaţii cuprinse între 400 – 700 mm în
perioada de vegetaţie.
Fazele de vegetaţie cu consum maxim sunt:
formarea primordiilor spiculeţelor şi diferenţierea primordiilor florale când se
decide numărul de spiculeţe şi de flori fertile în spiculeţ;
polenizarea şi fecundaţia, când seceta reduce receptivitatea stigmatelor şi scade
viabilitatea grăunciorilor de polen;
formarea primordiilor din care iau naştere fraţii, lipsa de umiditate ducând la
reducerea numărului de fraţi;
împăierea;
Grâul este sensibil şi la excesul de umiditate. Astfel, excesul de apă din perioada
de creştere împiedică aeraţia solului şi nitrificarea, plantele rămân mici şi clorotice.
27
Excesul de apă din perioada polenizării şi fecundaţiei predispune plantele la cădere
şi boli. Excesul de precipitaţii la recoltare împiedică execuţia lucrării, diminuează
greutatea boabelor, le decolorează, le depreciază calitatea şi favorizează încolţirea
boabelor în spic.
Cerinţe faţă de sol.
Cele mai favorabile sunt solurile cu textură mijlocie, lutoasă şi luto-argiloasă, de
tipul cernoziomurilor, faeoziomurilor, luvosolurile, pe eutricambosoluri,
kastomozomurilor şi aluviosolurilor fertile.
Nu dă rezultate bune pe solurile extreme textural, grele şi uşoare. Pe solurile
argiloiluviale, luvisoluri albice, planosoluri erodate, nisipoase şi pe cele alcaline,
rezultate bune se pot obţine prin aplicarea complexului de măsuri
pedoameliorative, a îngrăşămintelor şi amendamentelor.
Zone de favorabilitate pedoclimatică pentru grâul de toamnă
David Gh. (2003), concluzionează că pentru grâu situaţia este următoarea:
zone favorabile 19,5% din suprafaţa arabilă;
zone favorabile I şi II, 70,4% din suprafaţa arabilă;
zone puţin favorabile 7,2% din suprafaţa arabilă;
Rotaţia culturii
Grâul în cadrul asolamentului se înscrie cu cerinţe deosebite generate de
următoarele aspecte:
ponderea ridicată în cadrul structurii culturilor (22-24%) din suprafaţa arabilă
respectiv 33 – 36% din suprafaţa ocupată de cereale);

pretenţii ridicate faţă de pregătirea solului şi încadrarea în epoca optimă de

semănat;

sensibilitate ridicată faţă de îmburuienare şi la un număr mare de boli care

afectează toate cerealele;
28
capacitate redusă de valorificare a fertilităţii naturale a solului determinată de
sistemul radicular slab dezvoltat, cu capacitate redusă de valorificare a substanţelor
nutritive din sol;

dificultăţi în administrarea directă a îngrăşămintelor organice şi a

amendamentelor datorată intervalului scurt între eliberarea terenului de planta
premergătoare şi momentul semănatului.

Scopurile unei bune rotații a culturilor:

- Păstrarea fertilității solului
- Maximizarea colectării de azot
- Controlul buruienilor (de exemplu, trifoiul controlează ciulinii)
- Prevenirea bolilor și dăunătorilor
- Mobilizarea nutrienților
- Plante care acoperă solul toată perioada anului (culturi de protecție).

Cele mai bune premergătoare pentru grâu sunt: leguminoasele pentru boabe şi furaj
(mazărea, fasolea, borceagul de toamnă, borceagul de primăvară, trifoiul roşu),
rapiţa, inul pentru ulei, inul pentru fibre, porumbul cultivat pentru masă verde şi
siloz, cartoful timpuriu, sfecla pentru sămânţă, cânepa pentru fuior.
Toate aceste plante eliberează terenul cel mai târziu în luna august, permiţând
efectuarea lucrărilor premergătoare semănatului la timp.
Bune premergătoare sunt. soia (soiurile semitârzii şi târzii), sfecla pentru zahăr,
cartofii de toamnă, floarea-soarelui, cânepa pentru sămânţă.
Cultivarea grâului de toamnă după porumb boabe, prin ponderea suprafeţelor
deţinute de cele două culturi, este obligatorie, deşi este o preemergentă mediocră.
Acest fapt se datorează lipsei de apă din sol la data recoltării, ceea ce îngreunează
pregătirea corespunzătoare a solului.
Pentru ca porumbul să devină o bună premergătoare pentru grâu se
impun următoarele: 29
cultivarea pe suprafeţele destinate acestei rotaţii de hibrizi cu perioadă scurtă
de vegetaţie, care să se coacă la timp pentru a putea fi pregătit terenul în bune
condiţii;

semănatul porumbului devreme, pe un sol arat adânc şi bine fertilizat;

asigurarea combaterii bune a buruienilor;

aplicarea irigaţiei acolo unde este posibil;

eliberearea terenului în cel mai scurt timp după recoltare şi pregătirea

imediată a terenului;

fertilizarea grâului la nivelul recoltelor scontate, corelat cu cartarea

agrochimică.

Floarea soarelui a fost considerată ca rea premergătoare, epuizantă pentru sol şi

apă şi a apariţiei samulastrei (N.N. Săulescu. 1984). În prezent este considerată a fi
bună premergătoare, dacă:
eliberează terenul devreme, până la jumătatea lunii septembrie;
dacă recoltarea se face fără pierderi evitându-se apariţia samulastrei;
dacă a fost bine întreţinută şi fertilizată, iar pentru grâu sunt asigurate
îngrăşămintele necesare.
În condiţiile de la I.C.C.P.T. Fundulea, în rotaţia floarea soarelui grâu, s-a obţinut
un spor de recoltă de până la 500 kg/ha, faţă de rotaţia porumb-grâu (C. Pintilie şi
Gh. Sin, 1974).
Sfecla de zahăr este o premergătoare acceptabilă dacă părăseşte terenul devreme.
După sfeclă terenul rămâne cu o bună stare de fertilitate, datorită cantităţilor mari
de îngrăşăminte organice şi chimice care au fost aplicate. Pregătirea solului după
sfeclă, se realizează uşor, chiar fără arătură, cu maşinile existente pentru lucrarea
solului fără întoarcerea brazei.
Rele premergătoare sunt considerate sorgul, iarba de Sudan, lucerna. 30
Monocultura determină scăderea accentuată a producţiei datorită: acumulării în sol
a unei flore bacteriene rizosferice care prin produsele exudate împiedică creşterea
şi funcţionarea în condiţii normale a rădăcinilor de grâu; înmulţirii bolilor şi
dăunătorilor; îmburuienării. Grâu după grâu se poate cultiva în anumite condiţii
doar un an.
P. Pârşan (2003), recomandă pentru zona de stepă şi silvostepă, unde grâul
ocupă 23-24% din suprafaţa arabilă, următoarele tipuri de asolamente:

- asolament de 3 ani: 1 - leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, soia); 2 -

cereale păioase de toamnă (grâu, orz); 3 - porumb;

- asolament de 4 ani: 1 - leguminoase sau neleguminoase cu recoltare

timpurie (mazăre, borceag, fasole, rapiţă, etc.); 2 - cereale păioase de toamnă; 3 -
plante tehnice (sfeclă, floarea soarelui); 4 – porumb;

- asolament de 5 ani: 1 - leguminoase sau alte plante cu recoltarea timpurie;

2 - cereale păioase de toamnă (grâu, orz); 3 - porumb şi/sau porumb; 4 - grâu de
toamnă; 5 - porumb.

Este important să se înțeleagă corelarea rotației culturilor. Aceasta trebuie

concepută astfel încât azotul disponibil să fie utilizat de cultura respectivă.
O ușoară supraproducție de azot este importantă pentru creșterea
conținutului de humus din sol (pentru creșterea conținutului de humus cu 1%
sunt necesare 1.200 kg de azot/ha).
Principiile unei bune rotații a culturilor:
Procentajul de leguminoase trebuie să fie între 20-25%
Procentajul de păioase trebuie să fie de maximum 50-60%
Procentajul unor culturi rădăcinoase, maximum 5-25%
Alternare între:
a) Plante cu rădăcini adânci și rădăcini superficiale
b) Plante colectoare de azot cu plante consumatoare de azot 31
c) Culturi de toamnă și culturi de primăvară
d) Rădăcinoase și cereale
e) Culturi de protecție cu culturi intercalate
Fertilizarea
Grâul este o plantă care reacţionează pozitiv la fertilizarea cu îngrăşăminte
minerale în toate condiţiile pedoclimatice din ţara noastră.
Pentru o producţie de 5.000 kg/ha boabe şi producţia secundară aferentă, grâul
consumă 114 kg N, 57 kg P2O5 şi 107 kg K2O (Cr. Hera, 1980, citat de Borcean I.
şi colab, 2002), revenind un consum specific la 100 kg boabe şi paiele aferente de
2,28 kg N, 1,14 kg P2O5 şi 2,14 kg K2O.
Cea mai mare parte din azot şi fosfor rămâne în seminţe (70%, respectiv 66%), iar
cea mai mare parte a potasiului (70%) în paie.
Consumul specific de elemente nutritive la grâul de toamnă
în funcţie de recolta de boabe
Coeficienţii de utilizare ai azotului au valori de 30-50%, ai forforului de 6-
25%, iar cei ai potasiului de 20-70%.
Azotul, în cantităţi suficiente asigură o înrădăcinare şi înfrăţire corespunzătoare în
toamnă, măreşte rezistenţa la temperaturile scăzute din iarnă, contribuie la
creşterea numărului de flori fertile în spic şi a conţinutului de proteine în boabe. 32
Insuficienţa azotului duce la formarea unor plante debilitate, cu o suprafaţă de
asimilaţie redusă, cu un număr mic de flori, rezistenţa la ger scade iar în primăvară
se formează un număr redus de spiculeţe în spic. Insuficienţa azotului determină şi
un conţinut redus de proteine în boabe.
Excesul de azot determină o creştere luxuriantă a plantelor, sensibilizându-le la
cădere şi boli, prelungirea perioadei de vegetaţie, scăderea rezistenţei la şiştăvire şi
la ger.
Fosforul, are un efect pozitiv asupra înrădăcinării, înfrăţirii, rezistenţei la iernare,
cădere şi boli, precum şi asupra formării şi maturării boabelor. Fosforul măreşte şi
eficienţa azotului.
Insuficienţa fosforului duce la încetinirea ritmului de creştere al plantelor, scade
coeficientul de înfrăţire, reduce sistemul radicular, întârzie maturarea.
Excesul de fosfor, determină creşterea conţinutului de amidon în bob în
detrimentul proteinei.
Potasiul, induce creşterea rezistenţei plantelor de grâu la ger, cădere, boli şi secetă.
Insuficienţa potasiului determină o scurtare a internodurilor, formarea a numeroşi
fraţi axilari dând plantei un aspect de tufă. Frunzele sunt îngălbenite şi uşor flasce
(aspectul de opăreală a plantelor).
Calculul dozei de azot se face cu ajutorul formulei:
DN=30 x Rs - Ns - Ngg + Npr
unde:
DN - doza de azot;
Rs - recolta scontată (t/ha);
Ns - azotul din sol (estimat la 20 kg/ha în solurile sărace şi 60 kg/ha în cele fertile);
Ngg - azotul din gunoiul de grajd (2 kg N/t de gunoi de grajd, când este aplicat
grâului; 1 kg N/t de gunoi de grajd, când a fost aplicat plantei premergătoare şi 0,5
kg N/t gunoi de grajd când s-a aplicat antepremergătoarei); 33
Npr - corecţia care se aplică în funcţie de planta premergătoare şi anume: se scad
30 kg/ha după leguminoase pentru boabe, 20 kg/ha după borceag sau trifoi; se
adaugă 20 - 25 kg/ha după prăşitoare recoltate târziu şi fertilizate insuficient.
Astfel în ţara noastră dozele de azot sunt cuprinse între 80-160 kg/ha în funcţie de
elementele amintite.
Calculul dozei de fosfor se face cu ajutorul formulei:
DP = 15 x Rsc - Dg
unde:
DP - doza de fosfor (kg/ha);
Rsc - recolta scontată (t/ha);
Dg - aportul îngrăşămintelor organice în P2O5 (1,2 kg P2O5/t gunoi de grajd când
se aplică direct grâului; 0,8 kg P2O5/t gunoi de grajd, când se aplică plantei
premergătoare).
Dozele de P2O5 folosite la grâu sunt cuprinse între 60-120 kg/ha.
Îngrăşămintele cu fosfor, dacă sunt simple (superfosfatul simplu cu 18% P2O5 sau
concentrat cu 42% P2O5) se administrează de preferinţă sub arătura de bază sau,
dacă nu e posibil, la pregătirea patului germinativ.
Dozele de potasiu vor fi cuprinse între 40-80 kg/ha.
Alegerea momentului optim de aplicare a celei de a doua fracții de azot precum și
alegerea dozei corecte poate aduce creșteri semnificative de producție.
A doua doză de îngrășăminte cu N din primăvară se aplică de la începutul alungirii
paiului pînă la stadiul de 2 noduri (EC 30-32). Culturile cu o densitate mai mare și
o infrățire abundentă trebuiesc fertilizate mai târziu după stadiul de 2 noduri(EC
32). Astfel cultura are timp să își regleze/reducă numărul de frați in exces datorită
lipsei de azot. O cultură de grâu cu o densitate mai mică și un număr mai mic de
frați va trebui 34
fertilizată la începutul alungirii paiului (EC 30) scopul fiind formarea de spice
viabile pe fiecare frate.
De la începutul alungirii paiului si pâna stadiul de frunză stindard grâul consumă
zilnic până la 5 kg s.a N/ha.
In special în anii secetosi Recomand utilizarea îngrășămintelor care conțin azot sub
formă nitrică (NO3).
Nitratul este rapid accesibil chiar și în condiții de secetă și este forma de azot
preferată de plante.
Lucrările solului
Pregătirea terenului pentru semănat este o lucrare extrem de importantă cu efecte
directe şi majore asupra calităţii semănatului, determinând în bună măsură
densitatea şi uniformitatea repartiţiei plantelor în teren.
Lucrările solului urmăresc intensificarea proceselor de nitrificare din sol,
acumularea şi reţinerea apei, realizarea unui raport optim aer /apa în sol,
combaterea buruienilor şi realizarea unui pat germinativ corespunzător pentru o
răsărire explozivă a plantelor.
Sămânţa şi semănatul
Sămânţa trebuie să aparţină unui soi zonat, să provină din loturi semincere
certificate, să aibă valoare biologică şi culturală ridicate.
Puritatea trebuie să fie de cel puţin 98%, germinaţia de minim 90%.
Înainte de semănat, sămânţa se tratează împotriva bolilor (mălură, fusarioză,
tăciune, etc.) şi a dăunătorilor (viermi sârmă, gândac ghebos, etc.).
Tratament ecologic
BIOSEM este un produs organic 100%, realizat din ulei de neem, materie organică,
microorganisme, trichoderma, acizi humici și huminici cu rol protector pentru
semințe. 35
Tratament samanta ecologic 1 L este un tratament 100% natural, obtinut prin
amestecul de uleiuri vegetale, avand rol insecto-fungic. Produsul ajuta la controlul
daunatorilor, agentilor patogeni si fungilor care ataca samanta, dintre care: viermii
sarma, nematozii, larvele, fuzarioza, malura si septorioza. Datorita formularii sale,
Tratament samanta ecologic 1 L activeaza germinatia si cresterea plantelor dupa
rasarire, creand o bariera in jurul semintelor. Asupra semintelor si plantelor are un
efect protector de lunga durata, determinand in acelasi timp o crestere mai
viguroasa in primele stadii de dezvoltare. Aplicare si doze recomandate
(combatere: viermi sarma, nematozi, fuzarioza, malura, septorioza, larve): • Orz: 2
L / tona • Orz de primavara: 2 L / tona • Grau: 2 L / tona • Porumb: 10 L / tona •
Floarea soarelui: 10 L / tona • Rapita: 10 L / tona
SONIQ TS este un produs inovativ formulat pe bază de extract vegetale și ulei
mineral USP si are rolul de a proteja samanta in sol impotriva factorilor patogeni.
SONIQ TS (1L) combate cu succes: - malura comuna; - malura pitica; - fusarioza;
- septorioza; - mucegaiul alb; - taciunele zburator; Produsele care stau la baza
produsului SONIQ TS sunt substante active extrem de 36
eficiente impotriva factorilor patogeni, iar modul de actiune al acestora este semi-
sistemic si de contact. Aplicat pe samanta in dozele recomandate, substantele
active din SONIQ TS acopera in intregime porii semintelor si nu permite factorilor
patogeni sa se instaleze. Formulat pe baza de extracte vegetale, ulei mineral de tip
USP dar avand in compozitia sa si glycol, SONIQ TS reprezinta in sine si un
biostimulator de germinatie spectaculos. Continut: - 80% glycol; - 10% mix de
uleiuri vegetale (extracte superconcentrate); - 10% ulei mineral USP; - colorant
roșu ATENTIE! Cu toate că produsul are o culoare roșiatică, acesta nu colorează
semințele. După aplicare se poate semăna imediat sau se poate aștepta până la 14
zile până la semănat. DOZE RECOMANDATE: Grâu, orz, triticale: 1L / tonă în
10-15 litri de apă Porumb, floarea soarelui, rapiță: 5L / tonă în 10-15 litri de apă
Epoca de semănat trebuie să asigure până la intrarea în iarnă o perioadă de 40-50
zile cu temperaturi peste 5°C, în care grâul să răsară şi să înfrăţească. Suma
gradelor de temperatură corespunzătoare acestei perioade este de 450-500°C.
Calendaristic, în câmpia din nordul şi vestul ţării, semănatul trebuie să se încadreze
între 5 şi 15 octombrie, iar în zonele colinare între 25 septembrie şi 5 octombrie. 37
Se apreciază că, pentru fiecare zi de întârziere a semănatului din luna octombrie,
producţia scade cu 30-50 kg/ha şi cu 60-100 kg/ha pentru fiecare zi din noiembrie
(Gh. Sipos, citat de I. Borcean şi colab., 1997).
Densitatea de semănat la grâu se exprimă în boabe germinabile pe metru pătrat
(boabe germinabile/m²).
Stabilirea densităţii de semănat trebuie să aibă în vedere realizarea la recoltare a
unui număr de 500-700 spice/m², care asigură realizarea potenţialului productiv al
soiurilor zonate.
La stabilirea densităţii se ţine seama de soiul cultivat (capacitatea lui de înfrăţire) şi
de condiţiile de semănat.
Se are în vedere, calitatea patului germinativ, epoca de semănat, fertilitatea şi
umiditatea solului.
Q (kg/ha) = ()100/..2 GPMMBmgbD
unde: D-densitatea de semănat;
MMB-masa a 1000 de boabe;
P- puritatea fizică;
G- germinaţia.
Cantitatea de sămânţă variază între 200-250 kg/ha.
Adâncimea de semănat pentru condiţiile din ţara noastră este cuprinsă între 4-6 cm.
În condiţiile unor soluri grele şi umede, în zonele cu ierni blânde, se poate semăna
chiar şi la 3 cm.
Semănatul se face cu semănătorile SUP, de preferat perpendicular pe direcţia de
arat.
Lucrările de îngrijire
Tăvălugit
Eliminarea excesului de apă 38
Reţinerea zăpezii
Combaterea buruienilor
Combaterea bolilor şi a dăunătorilor
Combaterea buruienilor
Buruienile sunt plante fara valoare economica atunci cand sunt intalnite in culturi
si reduc productia.
Buruienile consuma apa si nutrientii din sol in detrimentul plantelor cultivate.
De asemenea, acestea reduc spatiul care revine plantelor cultivate, le umbresc,
determina scaderea temperaturii la suprafata solului.
Intr-un lan in care sunt buruieni, plantele cresc mai firave, au rezistenta mai mica
la cadere, fructifica mai slab si devin sensibile la atacurile de boli si daunatori.
Combaterea buruienilor este principala lucrare de ingrijire din cultura cerealelor
paioase.
Pierderile de productie in cazul culturii de grau din cauza concurentei buruienilor
sunt aproximativ de 10 – 20%, dar pot ajunge in situatii extreme pana la 60 – 70%.
Este foarte importat sa scapam de concurenta buruienilor problema, precum: iarba
vantului, toate speciile de veronica, turita, macul, samulastra de rapita si rocoina
(care incep sa rasara in toamna), prin aplicarea, inca din toamna, de produse cu o
activitate prelungita la sol.
Erbicidare din toamna
Aplicarea in toamna a produsului Bizon™ reduce competitia buruienilor cu
plantele de cultura, pentru hrana si apa, inca din primele stadii de vegetatie,
asigurand un start mai bun al culturii de cereale si o trecere mai buna peste iarna.
Conform cercetarilor Corteva Agriscience, erbicidarea din toamna cu Bizon™
ofera un spor de productie potential de 10% comparativ cu erbicidarea de
primavara.
Bizon™, erbicid cu un spectru foarte larg de combatere si efect de lunga durata
impotriva buruienilor problema din culturile de cereale paioase. 39
Erbicidul Bizon™ se aplica numai toamna, in postemergenta, la culturile de grau si
orz de toamna, triticale si secara, in doza de 1.0 litru/ha, incepand cu faza de o
frunza pana la 3 frati ai culturii tratate, cu exceptia culturii de secara, unde se
aplica pana la stadiul de 3-4 frunze. Perioada optima de aplicare pentru combaterea
buruienilor cu frunza lata este pana la faza de 4 frunze ale buruienilor.
Erbicidarea in primăvara
La noi in tara, practica agricola cea mai utilizata este combaterea buruienilor
dicotiledonate anuale si perene prin aplicarea erbicidelor primavara, practica
agricola care rezolva si combaterea buruienilor care nu pot fi controlate prin
erbicidarea de toamna, cum ar fi palamida (Cirsium arvense), volbura
(Convolvulus arvensis).
Buruienile dicotiledonate anuale si perene cele mai pagubitoare pentru cultura de
cereale paioase, precum: ambrozia (Ambrosia artemisiifolia), traista ciobanului
(Capsella bursa pastoris) albastrita (Centaurea cyanus), loboda (Chenopodium
album), fumarita (Fumaria officinalis), lungurica (Galeopsis tetrahit), sugel
(Lamium spp.) hrisca urcatoare (Polygonum convolvulus), troscot (Polygonum
aviculare), rocoina (Stelaria media), mac (Papaver rhoeas), turita (Galium aparine),
palamida (Cirsium arvense), volbura (Convolvulus arvensis).
Soluția Corteva: Pixxaro™ Super, Pallas™, Floramix™, Mustang™ si Cerlit™
Super.
Combaterea bolilor se face prin metode preventive şi curative.
Măsurile preventive constau în respectarea rotaţiei, distrugerea samulastrei,
fertilizarea raţională, densitatea optimă, folosirea soiurilor rezistente, etc..
Metodele curative sunt : tratarea seminţelor şi tratamentele în vegetaţie. Tratarea
seminţelor a fost prezentată în secţiunea destinată sămânţei şi semănatului. 40
Bolile foliare (făinare, rugini, septorioze) se combat în vegetaţie prin 1-2
tratamente.
Primul tratament se face la începutul înpăierii, odată cu erbicidatul şi previne şi
bolile bazei tulpinii (îngenuncherea tulpinilor-Ophiobolus sp. şi Cercosporella sp.)
Al doilea tratament se face în faza de burduf - începutul înspicării.
Dacă cultura dumneavoastră este bolnavă la acest moment puteți interveni cu una
din următoarele combinații de fungicide:
Bixafen + protioconazol;
Protioconazol + trifloxistrobin;
Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol;
Fluxapyroxad + piraclostrobin;
Tebuconazol + protioconazol etc.
Combaterea dăunătorilor se face, de asemenea, prin metode preventive (respectarea
rotaţiei este o metodă extrem de eficientă de prevenire a atacului de gândac
ghebos) şi curative.
Principalii daunatori ce pot produce probleme culturilor de cereale paioase, in
aceasta perioada sunt: larvele “mustelor cerealelor” (un complex de specii de
diptere daunatoate, fitofage, cunoscute ca mustele cerealelor, alcatuite din mai
multe specii, fiind uneori greu de identificat), plosnita asiatica a cerealelor
(Eurygaster integriceps), tripsii cerealelor paioase, gandacul balos al ovazului
(Oulema melanopus) si pentru o zona limitata in/si in jurul judetului Arges,
viermele rosu al paiului (Haplodiplosis equestris).
Când se constată atac de gândac ghebos în toamnă, ferestrele iernii sau primăvara
(atacă în vetre şi de obicei la marginea parcelelor) se fac tratamente în vetrele
atacate cu Decis 2,5 EC (0,3 l/ha)
Pentru combaterea plosnitei cerealelor se pot aplica o serie de insecticide printre
care: BISCAYA 240 OD, in doza de 0,2 l/ha, pentru grau si 0,16 l/ha 41
pentru Oulema melanopa, DECIS 25 WG, in doza de 0,03 kg/ha, DECIS MEGA
50 EW*, in doza de 0,15 l/ha, FASTER 10 CE*, in doza de 0,15 l/ha, FASTER
GOLD 50 CE*, in doza de 0,15 l/ha, FURY 10 EC*, in doza de 0,1 l/ha, KAISO
SORBIE 5 WG*, in doza de 0,150 kg/ha, KARATE ZEON* sau LAMDEX 5 EC*,
in doza de 0,150 l/ha, MAVRIK 2 F, in doza de 0,2 l/ha, MOSPILAN 20 SP, in
doza de 0,1 kg/ha, NOVADIM PROGRESS, in doza de 3,0 l/ha, PYRINEX 25 CS,
in doza de 3 l/ha, PYRINEX QUICK* , in doza de 1,0 l/ha, SUMI ALPHA 5 EC*,
in doza de 0,2 l/ha, VANTEX 60 CS*, in doza de 0,080 l/ha.
Pentru combaterea viermelui rosu al paiului se pot utiliza: DECIS MEGA 50 EW,
in doza de 0,15 l/ha, FASTAC ACTIVE, in doza de 0,2 l/ha, FORZA, in doza de
0,3 kg/ha, KAISO SORBIE 5 WG, in doza de 0,150 kg/ha, PYRINEX 25 CS, in
doza de 1,0 l/ha, SCATTO, in doza de 0,2 l/ha. Pentru combaterea tripsilor se
poate utiliza: FORZA, in doza de 0,3 kg/ha, sau eventual, prin extindere, la
recomandarea specialistilor alte insecticide cu actiune sistemica.
Prevenirea căderii plantelor
Este o lucrare obligatorie când se folosesc doze mari de îngrăşăminte, cât şi în
zonele mai umede, unde pericolul de cădere este mai ridicat.
Cum se poate preveni căderea cerealelor
Eliminarea riscului de cădere a plantelor de cereale depinde de:
Reducerea lungimii tulpinii
Creșterea diametrului tulpinii și întărirea pereților celulari ai acesteia
Îmbunătățirea arhitecturii tulpinii
Îmbunătățirea sistemului radicular
Pentru a asigura o dezvoltare optimă a culturii de cereale, dar și un echilibru al
factorilor amintiți mai sus, agricultorii au la dispoziție trei mari metode:
Echilibrarea cantității de îngrășăminte pe bază de azot
Alegerea momentul de aplicare a îngrășămintelor 42
Utilizarea regulatorilor de creștere
Cea mai mare influență o au îngrășămintele, în special cele pe bază de azot. De
aceea, cantitatea de azot din sol trebuie monitorizată, iar necesarul de îngrășământ
trebuie calculat în funcție de aceasta și de potențialul de producție dorit.
Pentru a monitoriza riscul de cădere a plantelor, ar trebui să:
Evaluezi factorii de risc din zonă care pot duce la căderea cerealelor
Să măsori înălțimea medie a plantelor
Să stabiliești numărul de frați
Să gestionezi dezvoltarea culturii
Să calculezi riscul de cădere
Recoltarea
U = 16 -17%
Producţii
Producţiile obişnuite prin aplicarea unor tehnologii de cultură specifice sunt de
5000-6000 kg/ha, putând ajunge chiar la 7000-8000 kg/ha.
ONORAŢI PÂINEA
GLORIA CÂMPULUI
AROMA PĂMÂNTULUI
BUCURIA VIEŢII