Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Invățământ cu Frecvență
Anul III
FITOTEHNIE I
Noiembrie 2020
ALTE CEREALE PĂIOASE SPECIFICE CLIMATELOR TEMPERATE
CURS 10
Secara
Obiectivele cursului:
- să cunoaşteţi caracteristicile biologice, ecologice şi de calitate a recoltei la secară pentru a
evalua posibilităţile de cultivare în fermă şi de valorificare a recoltei;
- să fundamentaţi măsurile tehnologice la secară în zona în care activaţi (sau zona de
domiciliu).
∙ din făina de secară se prepară o pâine gustoasă, hrănitoare, mai închisă la culoare şi
mai puţin digestibilă decât cea de grâu, cu conţinut ridicat în săruri minerale. Făina de
secară formează mai puţin gluten comparativ cu grâul (chiar sub 10% gluten umed) și
este recomandată persoanelor care prezintă intoleranţă la gluten (celiachie).
Amestecată într-o anumită proporţie cu făina de grâu, se foloseşte la prepararea pâinii
(„pâine cu secară”), inclusiv în România. Din făina de secară şi miere de albine se
prepară turta dulce;
⇨ secara este mai puţin pretenţioasă decât grâul faţă de condiţiile de climă şi sol;
⇨ cerinţe faţă de umiditate - secara este mai puţin pretenţioasă decât alte cereale;
deoarece sistemului radicular este puternic dezvoltat şi profund; porneşte primăvara
devreme în vegetaţie, îşi alungeşte paiul foarte repede, valorificând apa acumulată în
sol în timpul iernii şi din ploile care cad în această perioadă şi scapă astfel de
perioadele de secetă de mai târziu. Ploile sub formă de averse, însoţite de vânturi
puternice în perioada înspicării, determină căderea plantelor, ceea ce diminuează
producţia.
⇨ cerinţe faţă de sol - secara are cerinţe reduse, datorită sistemului său radicular
profund şi cu o capacitate ridicată de solubilizare şi absorbţie a elementelor nutritive
din compuşii mai greu solubili; ca urmare, secara dă producţii bune şi pe terenurile cu
fertilitate scăzută, cu reacţie puternic acidă (pH=4) sau alcalină (pH=8), cum sunt
sărăturile, solurile mlăştinoase sau nisipoase ş.a.; totuşi, producţiile cele mai mari se
obţin la secară pe solurile fertile, cu textură mijlocie şi în condiţiile aplicării
îngrăşămintelor.
Zonarea culturii secarei în România - secara poate fi cultivată în toate zonele din ţara
noastră, dar cea mai mare răspândire o are în zonele cu soluri uşoare, sărace, podzolice şi cu
climat răcoros din jurul Munţilor Apuseni, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi (în Oltenia,
Muntenia, Moldova, Transilvania), precum şi pe terenurile nisipoase din Oltenia şi din
Câmpia de Vest.
⇨ secara este mai puţin pretenţioasă faţă de planta premergătoare şi poate suporta
monocultura mai mulţi ani la rând (îndeosebi pe soluri fertile); realizează producţiile
cele mai mari după plantele care eliberează terenul devreme şi îl lasă în condiţii bune
de fertilitate: leguminoase anuale, borceaguri, rapiţă, cartofi timpurii şi semitimpurii,
porumb siloz;
⇨ în zonele mai umede şi mai reci de cultură din ţara noastră, secara poate fi
semănată după cartofi timpurii şi semitimpurii, borceag, trifoi;
⇨ pe solurile nisipoase, secara poate urma după lupin, fasoliţă, pepeni verzi, porumb
şi după ea însăşi (monocultură);
⇨ după secară se cultivă orice plantă, deoarece părăseşte terenul mai devreme şi îl
lasă curat de buruieni.
Administrarea îngrǎşǎmintelor
- Consumul specific - pentru 1 tonă boabe plus producţia secundară aferentă, secara
consumă: 27 kg N, 16 kg P2O5, 36 kg K2O; datorită puterii mari de solubilizare şi
absorbţie a rădăcinilor pentru substanţele minerale, secara extrage substanţele nutritive
chiar din solurile mai sărace;
- secara reacţionează foarte bine la îngrăşămintele chimice şi îndeosebi la cele cu azot, mai
ales pe solurile cu fertilitate naturală scăzută, cum sunt podzolurile şi solurile nisipoase;
- pe solurile fertile şi mijlociu de fertile, la secară sunt recomandate doze moderate de
îngrăşăminte, de N96P32 kg/ha, administrate după aceleaşi principii ca la grâu (fig. 36);
- gunoiul de grajd poate fi aplicat direct la secară, în cantitate de 20 - 30 t/ha,
încorporat sub arătura de bază, sau la planta premergătoare; pe nisipuri, este preferabil
ca gunoiul de grajd să fie administrat la prăşitoarele premergătoare şi încorporat prin
arătura adâncă, iar secara valorifică efectul remanent al acestuia; gunoiul trebuie
însoţit de doze moderate de îngrăşăminte chimice.
Lucrările solului
∙ pentru semănatul secarei, terenul se pregăteşte la fel ca pentru grâu; secara cere un
teren mai bine mărunţit şi mai aşezat, deoarece seminţele sunt mai mici decât cele de
grâu, şi ca urmare semănatul trebuie efectuat la o adâncime mai mică (3 - 5 cm);
∙ pe nisipuri, dacă secara urmează după plante care se recoltează devreme, arătura va
fi efectuată cu 3 - 4 săptămâni înainte de semănat, la 25 - 30 cm adâncime, şi fără
grăpare; în felul acesta se împiedică spulberarea nisipului de către vânt. Grăpatul se
va efectua în preziua semănatului, sau chiar deloc, mai ales când arătura nu este prea
denivelată. Când secara urmează după porumb sau o altă plantă prăşitoare, imediat
după recoltare se efectuează arătura la 20 - 30 cm adâncime;
∙ atunci când planta premergătoare părăseşte terenul târziu şi lucrările solului au fost
efectuate cu puţin timp înainte de semănat, se recomandă ca terenul să se
tăvălugească.
Sămânţa şi semănatul
Sămânţa - trebuie folosită sămânţă proaspătă, sau cel mult din anul precedent, cu
puritatea minimum 97% şi germinaţia minimum 85%; sămânţa trebuie tratată cu insecticide şi
fungicide, ca la grâu.
Epoca de semănat - secara se seamănă cu 5 - 10 zile înaintea grâului de toamnă; în
zonele colinare şi premontane, secara trebuie semănată în cursul lunii septembrie, iar pe
nisipurile din sudul ţării, între 20 septembrie şi 20 octombrie; întârzierea semănatului până la
sfârşitul lunii octombrie, reduce mult producţia; semănatul prea timpuriu nu este indicat,
deoarece secara intră în iarnă cu o masă vegetală foarte bogată şi suferă de asfixiere.
Distanţe de semănat - se seamănă la distanţe de 12,5 - 15 cm între rânduri, cu o
semănătoare universală.
Densitatea de semănat - trebuie să fie de 400 - 500 b.g./m2, ceea ce corespunde cu
140 - 160 kg sămânţă/ha.
Adâncimea de semănat - este de 2 - 3 cm pe solurile grele şi umede, 3 - 4 cm pe
solurile mijlocii şi 4 - 5 cm pe solurile uşoare.
Lucrările de îngrijire
∙ secara are o coacere mai uniformă decât celelalte cereale păioase, ceea ce
avantajează mult stabilirea momentului de recoltare; calendaristic, secara se recoltează
înaintea grâului, deoarece ea ajunge la maturitatea de recoltare mai devreme cu
aproximativ 7 zile;
De accesat!
https://www.youtube.com/watch?v=W1VMgbAFR-w
https://www.youtube.com/watch?v=0Exrcw8zXCA
https://www.youtube.com/watch?v=VoWlONmJNPc