CURS 8

3.1. Rapiță – biologie, ecologie, sistematică

Importanţă. Rapiţa prezintă numeroase avantaje printre care pot fi enumerate câteva:
sursă de ulei vegetal; seminţele conţin 42-48% ulei utilizat atât în alimentaţie, la prepararea
unor margarine, cât şi în industrie; din punct de vedere agronomic, ridică fertilitatea solului şi
impiedică eroziunea pe terenurile în pantă; plantă meliferă; turtele bogate în proteine, glucide
şi săruri minerale (valoare furajeră); partea epigee a plantei poate fi utilizată la fabricarea
plăcilor aglomerate.
În funcţie de soi şi condiţiile de vegetaţie, compoziţia chimică a seminţelor, se
caracterizează printr-un conţinut de: 33-44% lipide; 25-28% proteină brută; 21-26% glucide.

3.1.6.1. Particularităţi biologice

Rapiţa are germinaţie epigeică.
Rădăcina este pivotantă, slab ramificată, şi poate pătrunde în sol până la 70-100 cm
adâncime. Are capacitate mare de absorbţie a elementelor nutritive şi relativ redusă de
solubilizare a compuşilor greu solubili. Rapiţa reacţionează la secetă prin formarea unor
rădăcini scurte, tuberizate, fără perişori absorbanţi, care permit reluarea rapidă a vegetaţiei
atunci când dispare stresul hidric (V. Ştefan, I. Săvulescu, 2000).
Tulpina rapiţei este erectă, ramificată, cu înălţimea de 1,0-1,5 m, şi prezintă rezistenţă
la cădere. Formează 5-10 ramificaţii, cu unghi mare de inserţie pe tulpină. Mugurele din
vârful tulpinii formează frunzele, apoi florile.
Frunzele bazale sunt peţiolate, lirate, penat-sectate, iar cele medii şi cele de pe vârfuri
sunt sesile, lanceolate sau oblong-lanceolate. Se pot dezvolta 20-30 de frunze, de culoare
verde-albăstruie şi pruinoase (V. Ştefan, I. Săvulescu, 2000).
Inflorescenţa este de tip racem, alungit, cu corola galbenă-deschis sau aurie, de tipul
4. Bobocii florali se găsesc deasupra florilor deschise. Florile au petale lungi, iar pedicelul
este lung (6-10 cm) şi formează un unghi aproape drept cu axa ramificaţiei (V. Ştefan, I.
Săvulescu, 2000). Polenizarea este predominant alogamă, entomofilă.
Fructul este o silicvă cu 10-30 de seminţe. Pe o plantă se pot forma până la 400-600 de
silicve. La maturitatea deplină silicvele sunt dehiscente.
Seminţele sunt rotunde, de culoare cafenie-brună. MMB este cuprinsă între 3,5 şi 5,6
g. Perioada de vegetaţie a soiurilor de toamnă este de 270-300 de zile, iar a celor de primavară
de 100-200 de zile.
În condiţii corespunzătoare de umiditate, răsărirea plantelor de rapiţă are loc în 10 - 15
zile. Cotiledoanele ies la suprafaţa solului, apoi se formează prima, a doua şi a treia frunză,
respectiv rozeta.
La intrarea în iarnă, pentru a înlătura riscul pierderilor datorate temperaturilor scăzute
din iarnă, plantele de rapiţă trebuie să se afle în stadiul de rozetă cu 6 - 10 frunze, cu diametrul
la colet de 6 - 10 mm, pivotul de 15 - 18 cm lungime, iar tulpina mai mult de 3 cm lungime; în
aceste condiţii, plantele de rapiţă pot suporta temperaturi de -18°C până la -20°C.
În primăvară, la temperaturi mai mari de 5°C este reluată vegetaţia, prin alungirea
internodiilor bazale. Viteza de creştere a plantelor în această etapă depinde, în principal, de
suprafaţa foliară. Iniţierea florală este dependentă de fotoperioadă, temperatură, vârsta plantei,
starea de creştere şi dezvoltarea plantelor. După fecundare, silicvele au ritm rapid de creştere,
iar la circa 80 de zile de la înflorire, seminţele ajung la maturitate.
La maturitate: plantele de rapiţă pierd frunzele aproape în totalitate; partea terminală a
tulpinii şi ramificaţiile sunt uscate; seminţele capătă culoare roşie-brunie; conţinutul în ulei
creşte până când silicva capătă culoarea galbenă tipică (L. Toniolo, 1981, citat de Gh.
Bîlteanu, 1993).
 3.1.6.2. Cerinţe ecologice
Cerinţe faţă de temperatură:
- are cerinţe moderate faţă de temperatură şi dă rezultate bune în regiunile cu climă
temperată, cu ierni blânde, veri răcoroase şi umede. Constanta termică 2.100 - 2.500°C (Σt >
0°C), la formele de toamnă şi 1.500 - 1.800°C la rapiţa de primăvară; 1 - 3°C temperatura
minimă de germinaţie; după răsărire, temperaturile de 8 - 15°C permit dezvoltarea
corespunzătoare a plantelor şi pregătirea acestora pentru temperaturile scăzute din timpul
iernii;
- în faza de rozetă (6 - 8 frunze), după perioada de „călire”, soiurile şi hibrizii
actuali de toamnă rezistă peste iarnă până la -12 ... -15 … -18°C, fără strat acoperitor de
zăpadă, dacă acestea nu survin brusc şi nu sunt de lungă durată, şi până la -20 … -25°C, cu
strat acoperitor de zăpadă de circa 10 - 20 cm înălţime. Formele de rapiţă de primăvară
rezistă până la -2 ... -3°C (I. Fazecaş, 1983, citat de D.I. Vârban, 2008);
- la desprimăvărare şi intensificarea ritmului de creştere, rapiţa devine sensibilă la
îngheţ; rapiţa colza îşi reia vegetaţia foarte repede (începe alungirea tulpinii), chiar la
temperaturi medii zilnice peste 5°C. Până la înflorire, rapiţa colza solicită temperaturi medii
zilnice de 12 - 15°C, iar după înflorire 15 - 20°C. Brumele şi îngheţurile târzii de primăvară
din perioada de înflorire şi oscilaţiile de temperatură sunt dăunătoare şi afectează grav
culturile, determinând uneori compromiterea acestora.
Cerinţe faţă de umiditate:
- ridicate; coeficientul de transpiraţie 600 - 740; slabă rezistenţă la secetă, în special
după răsărire şi formarea rozetei de frunze, din cauza slabei dezvoltări a sistemului radicular
în această perioadă. Seceta din primăvară este deosebit de păgubitoare, ea împiedicând
dezvoltarea normală a elementelor de productivitate;
- critice faţă de apă sunt perioadele răsărire-formarea rozetei de frunze (august -
septembrie) (pentru ca plantele să se dezvolte normal şi să intre „călite” în iarnă) şi înflorire-
fructificare (când se stabilesc elementele productivităţii). După înflorire, cerinţele faţă de apă
se reduc, iar umiditatea în exces provoacă pierderi de producţie şi deprecierea calităţii;
- rezultate bune în zonele unde cad anual 450 - 650 mm precipitaţii; în ţara noastră
apar probleme cu asigurarea umidităţii solului necesară răsăririi plantelor în toamnă, în zonele
de sud şi sud-est. Seceta înainte şi după semănat determină o răsărire dificilă, cu multe goluri,
creştere şi dezvoltare slabă a plantelor de rapiţă.
Cerinţe faţă de lumină:
- rapiţa este plantă de zi lungă, iubitoare de lumină, în special în ultima parte a
perioadei de vegetaţie.
Cerinţe faţă de sol:
- rezultate bune pe solurile profunde, cu textură luto-nisipoasă, permeabile, fertile,
cu capacitate mare de reţinere a apei, reacţie uşor alcalină sau neutră (pH = 6,0 - 7,5) şi forme
accesibile de P, S, K, Ca. Cele mai bune soluri: cernoziomuri, preluvosoluri şi aluviosoluri;
- nu se va cultiva pe solurile cu profil subţire, pe soluri grele, cu exces de umiditate
şi nici pe solurile nisipoase sau pe cele prea acide sau prea alcaline.
Zonarea culturii rapiţei în România (suprapusă cu zona de cultură a orzului de
toamnă):
Zona I (foarte favorabilă) – Câmpiile de Vest şi de Est, Podişul Transilvaniei şi zonele
colinare adăpostite, care asigură condiţii de răsărire şi de iernare a culturii fără pierderi.
Zona a II-a (favorabilă) – Dobrogea şi Câmpia de Sud (Câmpia Dunării); rapiţa
cultivată la irigat, pentru un răsărit uniform (I. Borcean, 1995; Aglae Mogârzan, 2004, citaţi de
M. Ştefan, 2012).
 3.1.6.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri
Rapiţa aparţine familiei Brassicaceae L. (Cruciferae), genul Brassica, care cuprinde
speciile:
 Rapița colza – rapiţa mare, Brassica napus L. (2n = 38) subsp. napus Metzg, cu
varietăţile biennis – de toamnă, şi respectiv annuua – de primăvară.
 Rapiţa naveta – rapiţa mică, Brassica campestris L. (2n = 20) subsp. oleifera DC.
(Brassica rapa subsp. oleifera DC.), cu varietăţile autumnalis – de toamnă şi annuua –
de primăvară.
În condiţii de stres, hibrizii de rapiţă având o vigoare mult mai puternică, depăşesc ca
performanţă soiurile. Vigoarea hibridului înseamnă un sistem radicular mult mai puternic,
rezistenţă mai bună la iernare şi o adaptare mai bună la diverse condiţii de mediu. Această
adaptabilitate mult mai bună a hibrizilor le conferă o oportunitate să fie cultivaţi în zone foarte
variate de cultură din punct de vedere al condiţiilor climatic, în timp ce soiurile sunt cultivate
pe suprafeţe mult mai mici datorită cerinţelor pentru condiţii specifice.
În cultură este extinsă rapiţa colza (inclusiv în România), cu o perioadă de vegetaţie
mai lungă cu 3 - 5 săptămâni decât rapiţa naveta şi este mai productivă. În România se cultivă
forme de toamnă şi forme de primăvară, dar predomină formele de toamnă, mai productive.
Principalele soiuri şi hibrizi de rapiţă colza cultivaţi în ţara noastră sunt înscrise în
Catalogul Oficial al soiurilor de plante de cultură din România:
Soiuri de toamnă: Appolon, Artus, Astrada, Bellevue, Bristol, Brutus, Capitol,
Contact, Dexter, Digger, Diana, ITC, Doina, Doublol, Elite, ES Artist, Elvis, Herkules,
Manitoba, Milena, NS Ilia, Olifant, Ontario, PR46W10, PR46W31, Rasmus, Remy, Ricco,
Rodeo, Valesca, Viking, Winner.
Hibrizi de toamnă: ES Alias, ES Alonso, ES Mercure, ES Neptune, Finnese, Merano,
PR45D01, PR45D03, PR46W14, PR46W15, Rally, Sitro, Tassilo, Triangle, Vectra.
Soiuri de primăvară: Bolero, Heros, Hunter, Lambada, Maria ITC, Olga, Star.
În ultimii ani s-au extins în cultură, cu rezultate bune, hibrizii de rapiţă, caracterizaţi
prin: productivitate superioară soiurilor cu 5 - 10 % (potenţial peste 3.500 kg/ha); efect
heterozis - influenţează vitalitatea şi pornirea în vegetaţie; ramificare puternică - se obţin
densităţi optime cu norme mai mici de sămânţă; mai multe silicve pe plante şi mai multe
seminţe pe silicvă; sistem radicular foarte dezvoltat; rezistenţă foarte bună la iernare; toleranţă
ridicată la secetă şi arşiţă.

3.1.6.4. Tehnologia de cultivare

3.1.6.4.1.Rotația culturii
Includerea rapiţei în asolament prezintă multe avantaje, fiind o foarte bună
premergătoare pentru cerealele de toamnă, deoarece mobilizează o cantitate importantă de
elemente nutritive pe care le lasă într-o masă vegetală bogată, care se descompune uşor în
stratul arabil. De exemplu, pentru fiecare tonă de seminţe recoltate, resturile vegetale ale
plantelor de rapiţă restituie solului 35 kg N/ha, 11 kg P2O5/ha şi 90 kg K2O/ha.
O parte din aceste elemente care rămân în stratul arabil sunt extrase din straturile mai
profunde ale solului, acolo unde rădăcinile grâului sunt mai puţin eficiente. Din sortimentul
actual de plante cultivate în sudul şi sud-estul ţării, cerealele păioase sunt cele mai bune
premergătoare pentru rapiţă, atâta timp cât se controlează eficient samulastra. Este de dorit ca
rapiţa să revină pe acelaşi teren după minimum 3 ani. Rotaţia de 3-4 ani este eficientă în
reducerea presiunii unor boli cum ar fi mana, putregaiul negru şi alternarioza (“Pionnier”,
2010).
Unele leguminoase pentru boabe şi floarea-soarelui pot fi atacate de Sclerotinia
sclerotiorum, de aceea trebuie evitate în rotaţie. Soia poate fi cultivată în cultura a doua după
rapiţă, deoarece, de cele mai multe ori, Sclerotinia nu găseşte condiţii favorabile de dezvoltare
în timpul verii.
Rapiţa este sensibilă la efectul remanent al unor erbicide, în special din grupa
sulfonilureicelor. Efectul remanent se poate manifesta de la răsărit până la înflorire
(“Pionnier”, 2010).

3.1.6.4.2.Administrarea îngrășămintelor
Consumul specific - pentru 1 tonă seminţe şi producţia secundară aferentă, rapiţa
consumă: 30 - 70 kg N, 25 - 50 kg P2O5, 60 - 100 kg K2O, 20 - 30 kg CaO, 6 - 8 kg MgO şi
42 kg S (D. Soltner, 1986; Gh. Bîlteanu, 2001, citaţi de M. Ştefan, 2012).
Azotul - pentru producţii de 2.000 - 3.000 kg seminţe/ha, rapiţa trebuie fertilizată cu
doze de 63 - 155 kg N/ha (Z. Borlan, 1983, citat de M. Ştefan, 2012). Aplicarea azotului din
toamnă este absolut necesară deoarece până la intrarea în iarnă, rapiţa consumă 40 - 60 % din
totalul azotului necesar.
Fosforul - asigură o bună înrădăcinare a plantelor şi măreşte rezistenţa la temperaturi
scăzute. Sporul de recoltă prin interacţiunea azot-fosfor uneori se dublează faţă de sporul
asigurat numai de azot. Solurile moderat aprovizionate cu fosfor primesc 60 - 80 kg P2O5/ha.
Potasiul - are un rol important în adaptarea plantelor de rapiţă la temperaturile din
iarnă, la creşterea rezistenţei acestora la cădere şi boli şi la acumularea lipidelor în seminţe. Se
vor aplica doze de 60 - 80 kg K2O/ha pe solurile slab sau mijlociu aprovizionate cu potasiu (<
132 ppm K).
Gunoiul de grajd - semifermentat, aplicat direct culturii de rapiţă în cantitate de 20 -
30 t/ha, aduce importante sporuri economice, iar dozele de îngrăşăminte minerale se reduc cu
1,5 kg N, 0,75 kg P2O5 şi 2 - 2,5 kg K2O/1 tonă gunoi de grajd; rapiţa valorifică bine efectul
remanent al gunoiului, şi este mai indicat ca acesta să se aplice plantei premergătoare.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu şi respectiv 1/3 - 1/2 din doza de azot se vor aplica
patului germinativ, iar restul de 2/3 din doza de azot va fi administrată primăvara timpuriu.
Pentru a satisface şi necesarul de sulf al rapiţei (5 - 10 kg/ha), azotul poate fi aplicat
sub formă de sulfat de amoniu.
Pe solurile cu reacţie acidă se vor aplica amendamente cu calciu pentru corectarea
reacţiei, care are efect pozitiv asupra producţiei de seminţe şi conţinutului acestora în ulei.

3.1.6.4.3. Lucrările solului

La cultura rapiţei pot fi utilizate toate sistemele de lucrare a solului: cu arătură, lucrări
reduse sau semănat direct în mirişte. Alegerea sistemului de lucrare a solului depinde de mai
mulţi factori. De exemplu, nu se seamănă direct în mirişte dacă paiele nu se toacă la recoltare
şi au rămas la suprafaţa solului într-un strat de mulci. În zonele secetoase sunt de preferat
lucrările minime, pentru a conserva apa din sol. Rapiţa este o plantă foarte sensibilă la
compactarea solului. Pentru a preveni tasarea solului, toate lucrările care se fac la planta
premergătoare trebuie făcute pe aceleaşi urme (semănat în cărări) (“Pionnier”, 2010).
Arătura se executată la adâncimea la care să nu se scoată bulgări, de obicei, la 18-20
cm după pajişti şi 20-22 cm după trifoi. Discuirea se efectuează imediat după arat, cât solul
este încă reavăn. Pregătirea patului germinativ poate fi executat prin lucrări repetate cu grapa
cu discuri sau combinatorul. Ultima lucrare se face la adâncimea de semănat şi
perpendicular pe direcţia de executare a semănatului, iar tăvălugul inelar poate fi utilizat
înainte sau după semănat. Lucrarea este facultativă, dar utilă îndeosebi în toamnele secetoase
şi pe soluri argiloase.

3.1.6.4.4. Sămânța și semănatul

Sămânţa, ca şi hibridul/soiul utilizat, constituie un factor biologic deosebit de
important pentru eficienţa cultivării rapiţei. În plus, sămânţa trebuie să îndeplinească o serie
de alte însuşiri, care odată îndeplinite, au ca scop o răsărire în câmp uniformă şi rapidă,
obţinerea unor plante viguroase, sănătoase, cu înrădăcinare profundă.
Sămânţa de rapiţă pentru semănat trebuie să fie proaspătă, din anul însămânţării, cu
puritate de cel puţin 98%, capacitate de germinaţie de cel puţin 85% şi cu MMB cât mai mare.
După trei ani sămânţa de rapiţă îşi pierde facultatea de germinaţie.
Pentru tratarea seminţelor înainte de semănat se recomandă produsele Dalila FS,
Sentinel Syn SC, Seedoprid 600 FS, Palisade 600 FS, în doze de 6 l/t.
La hibrizi, desimea optimă la semănat se alege astfel încât la recoltare să se realizeze
40 - 70 plante recoltabile/m2.
La ieşirea din iarnă, se va efectua un control al culturii de rapiţă, pentru a stabili starea
de vegetaţie şi pagubele produse de ger, de excesul de umiditate ş.a. Dacă în momentul
tragerii plantei din pământ se întâmpină greutate, iar aceasta rezistă, înseamnă că este
sănătoasă şi îşi va relua vegetaţia; în situaţia când la smulgere planta nu rezistă şi se desprinde
uşor de sol, aceasta a fost afectată de ger, şi nu îşi va mai relua vegetaţia. Pentru cultivarele cu
ramificare viguroasă, dacă la ieşirea din iarnă sunt 20 - 25 plante/m2 cu o repartiţie uniformă
pe teren, cultura nu este compromisă şi poate fi lăsată în vegetaţie;
Semănatul se efectuează în perioada 5-15 septembrie în zona de sud a ţării şi 1-10
septembrie în celelalte zone. Ca regulă general, în zonele din afara Câmpiei Române şi
Câmpiei Banatului semănatul rapiţei poate începe după 20 august. În Câmpia Română şi
Câmpia Banatului semănatul începe după 1 septembrie.
Densitatea optimă a plantelor este dependentă de hibridul/soiul utilizat şi condiţiile
culturale. Ţinând seama şi de pierderile de plante care se pot înregistra pe timpul iernii, este
necesar ca la metru pătrat să se asigure în jur de 150 seminţe germinabile, ceea ce înseamnă
cel puţin 12 kg/ha, asigurându-se astfel cel puţin 100 plante recoltabile la metru pătrat.
În practica agricolă, distanţa dintre rânduri este de 12,5-25 cm. În ţările din Europa
distanţele variază între 12,5 şi 35 cm, existând în general tendinţa este de a se reduce distanţa
între rânduri şi de a se mării densitatea culturii.
Adâncimea de semănat variază după textura şi umiditatea solului. În solurile grele şi
umede sămânţa se îngroapă la adâncimea de 2-3 cm; când solul este uscat sămânţa se seamănă
cu 1-2 cm mai adânc.

3.1.6.4.5. Lucrări de îngrijire

Lucrările după semănat au ca scop completarea realizării calitative a patului
germinativ prin lucrări ale solului (tăvălugire, eliminarea excesului de umiditate), combaterea
buruienilor a bolilor şi dăunătorilor.
Tăvălugitul după semănat este util pe terenurile care au rămas bulgăroase după
pregătirea patului germinativ şi cu sămânţa încorporată neuniform, dar trebuie urmărit ca solul
să fie bine zvântat, altfel aderă la tăvălug şi se tasează excesiv. Se utilizează tăvălugul inelar.
Având în vedere specificul seminţelor mici de rapiţă se foloseşte tăvălugul, dacă la semănat
solul este prea afânat, atât înainte cât şi după semănat (“Pionnier”, 2010).
Eliminarea apei de pe semănăturile de rapiţă este necesară, deoarece băltirea apei
provoacă moartea plantelor din lipsă de aer. Pentru prevenire, imediat după semănat sau la
desprimăvărare, se trasează brazde pentru scurgerea apei de pe terenurile cu exces de
umiditate.

3.1.6.4.5.1. Combaterea buruienilor

Combaterea mecanică a buruienilor în timpul vegetaţiei se poate face indiferent de
distanţa dintre rânduri, cu ajutorul grapelor tip pieptene (ţesală de buruieni) şi a sapei rotative,
sau prin praşile, atunci când se seamănă la distanţe mai mari între rânduri (25-45 cm).
Aplicarea erbicidelor completează metodele agronomice de control al buruienilor, mai
ales în situaţiile în care se utilizează sisteme reduse de lucrare a solului. Când nu se ară,
seminţele mai multor buruieni se acumulează în primii centimetri de la suprafaţa solului. Din
această cauză, utilizarea erbicidelor aplicate pe mirişte, la pregătirea patului germinativ, în
preemergenţă, şi postemergenţă este o soluţie care nu trebuie să lipsească din tehnologia
rapiţei (“Pionnier”, 2010).
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate anuale
(Echinochloa, Digitaria, Amaranthus, Chenopodium, Capsella, Atriplex, Matricaria,
Anagalis, Gallium max. 2 frunze) se recomandă următoarele erbicide: Butisan 400 SC-1,5-2
l/ha, preemergent sau 2-2,5 l/ha postemergent timpuriu; Focus Ultra 2 l/ha; Fusilade Forte 150
EC 0,8 l/h postemergent, etc. Pentru buruieni monocotiledonate şi dicotiledonate anuale şi
perene se poate aplica Roundup 2-3 l/ha, înainte de recoltare, etc., iar pentru pălămidă
(Cirsium arvense), muşeţel (Matricaria spp.), susai (Sonchus spp.), troscot (Polygonum spp.)
şi alte buruieni perene, Lontrel 300 - 0,3-0,5 l/ha postemergent.

3.1.6.4.5.2. Combaterea bolilor

Înnegrirea tulpinilor (Phoma lingam), putregaiul rădăcinilor (Sclerotinia
sclerotiorum), putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea), alternarioza (Alternaria brassicae),
făinarea (Erysiphae communis) reprezintă cele mai importante boli ale culturii de rapiţă şi
care pot provoca pierderi deosebite de recoltă, cuprinse între 10-50%. Pentru combaterea
acestor agenţi patogeni se poate aplica unul dintre produsele: Acanto plus - 0,6 l/ha, 2
tratamente; Allert - 0,8 l/ha; Amistar Extra 280 SC - 0,75 l/ha; Pictor - 0,5 l/ha, Tilmor 240
EC - 1 l/ha.

3.1.6.4.5.3.Combaterea dăunătorilor
Cultura rapiţei este atacată de mulţi dăunători de-a lungul întregii perioade de
vegetaţie. În primele faze de vegetaţie ale rapiţei pot ataca puricii de pământ (Phyllotreta
spp.), puricii cruciferelor (Psylliodes chrysocephala), gândacul roşu al rapiţei
(Entomoscelis adonidis), viespea rapiţei (Athalia rosae), lepidopterele defoliatoare, afide, etc.
Aceşti dăunători pot fi combătuţi prin tratamentele preventive aplicate la sămânţă sau cu
produse utilizate în perioada de vegetaţie, precum: Mospilan 20 SG - 0,2 kg/ha, Fastac 10 EC
- 0,2 l/ha, Faster 10 EC - 0,2 l/ha, Trebon 30 EC - 0,3-0,4 l/ha.

3.1.6.4.6. Irigarea
Irigarea soiei este necesară în primăverile şi verile secetoase, mărind, de asemenea, şi
eficacitatea erbicidelor aplicate la sol. Consumul de apă al soiei creşte la apariţia butonilor
florali şi se menţine ridicat până la umplerea boabelor. Este o lucrare importantă la soia,
sporurile de producţie prin irigare pot ajunge la 200% (P.Pîrşan, 2011). De regulă, se
efectuează udări de la începutul înfloritului, la interval de 8-14 zile, până la coacerea în ceară.

3.1.6.4.7. Polenizarea suplimentară

Se efectuează prin amplasarea a 2 - 3 familii de albine/ha în apropierea culturilor de
rapiţă (maximum la 1.000 m distanţă); astfel se scurtează perioada de înflorire şi fecundare a
plantelor, se uniformizează maturizarea silicvelor şi se obţin sporuri de producţie de 300 - 400
kg seminţe/ha. Înainte de efectuarea oricărui tratament la rapiţă pentru combaterea
dăunătorilor, în special în perioada de înflorire, crescătorii de albine vor fi avertizaţi, prin
respectarea legislaţiei în vigoare.

3.1.6.4.8. Recoltarea
Rapiţa este una din plantele agricole pentru seminţe care solicită o deosebită atenţie în
ceea ce priveşte stabilirea momentului de recoltare. Întârzierea recoltării acestei culturi poate
duce la pierderi foarte mari; astfel, silicvele de rapiţă după o anumită perioadă plesnesc
înregistrându-se prin scuturare pierderi de 30-40 şi chiar 50%.
Recoltarea în două faze. Aceasta constă în tăierea plantelor în faza de coacere în pârgă
(culoarea galbenă a silicvelor şi sămânţa cu început de brunificare) după care se treieră cu
combina. Plantele se taie cu vindroverul şi rămân pe miriştea înaltă de 25-30 cm, până se
maturizează seminţele (până ajung la umiditatea de 12-14%).
Treieratul se face cu combina echipată cu ridicător de brazdă. Se poate lăsa o mirişte
mai înaltă (30-40 cm), iar combina taie miriştea de sub plantele (brazdele) recoltate care sunt
astfel conduse la aparatul de treierat.
Această metodă prezintă avantajul că se obţin seminţe cu un conţinut redus de
umiditate şi mai curate de impurităţi. Prin această metodă pierderile de seminţe sunt practic
foarte reduse, astfel sporul de recoltă care se obţine acoperă cheltuielile suplimentare cu
recoltarea în două etape.
Recoltarea direct cu combina este o metodă mai practică. Este eficientă numai dacă
pierderile sunt minime şi există posibilităţi de uscare a seminţei. Recoltarea începe când
seminţele sunt brunificate şi umiditatea ajunge la 16-18%. Se lucrează numai dimineaţa sau
seara, iar timpul în care întreaga suprafaţă trebuie recoltată este de 2-3 zile. Pentru a se
diminua cât mai mult pierderile se iau următoarele măsuri: înlăturarea rabatorului sau
reducerea vitezei de rotaţie a acestuia la 20 rotaţii/minut, precum şi reducerea numărului de
palete şi căptuşirea acestora cu cauciuc; viteza de înaintare a combinei 2-3 km/oră; turaţia
tobei 500-700 rotaţii pe minut; reglarea corespunzătoare a distanţei între bătător şi
contrabătător pentru a nu se sparge sau decoji seminţele.
Cu toate măsurile de precauţie, această metodă de recoltare determină pierderi
însemnate, boabele au conţinut ridicat de apă, iar în masa lor se găsesc resturi de tulpini cu
umiditate ridicată.
După recoltare seminţele se curăţă imediat de impurităţi (resturi de tulpini) şi se trec la
uscător pentru reducerea umidităţii la 10%.
În cazul în care nu este asigurată uscarea artificial, seminţele se depozitează în
magazii, şoproane, la început într-un strat foarte subţire (5-10 cm) şi se lopătează de mai
multe ori pe zi, până când umiditatea scade la 10%.
Pentru uscare, seminţele se pot ţine şi în straturi subţiri pe prelate la soare.
 Teste de autoevaluare
1. O caracteristică importantă a rapiţei este tipul de polenizare/fecundare, care
se realizează, în principal, astfel:
a. Autopolenizare
b. Polenizare alogamă anemofilă
c. Polenizare alogamă entomofilă
d. Planta este indiferentă la tipul de polenizare

2. Zonele de cultivare a rapiţei coincid cu zonele de cultivare pentru:

a. Inul pentru fuior
b. Orez
c. Orz de toamnă
d. Sfeclă pentru zahăr

3. Cele mai bune plante premergătoare pentru rapiţa de toamnă sunt:

a. Floarea-soarelui, soia
b. Monocultura de rapiţă
c. Plantele din Familia Brassicaceae
d. Cerealele de toamnă, borceagul de toamnă, cartofii timpurii

4. Dintre diferitele tipuri de îngrăşăminte cu azot, în cultura rapiţei este

recomandat cu prioritate:
a. Sulfatul de amoniu
b. Azotatul de amoniu
c. Nitrocalcarul
d. Ureea

5. Epoca de semănat a rapiţei de toamnă este următoarea:

a. 10 - 20 august în sud şi 1 - 10 august în est, vest şi nord
b. 20 - 30 septembrie în sud şi 10 - 20 septembrie în est, vest şi nord
c. 5 - 15 septembrie în sud şi 1 - 10 septembrie în est, vest şi nord
d. 10 - 30 septembrie pentru toate zonele de cultivare

6. Pentru combaterea buruienilor înainte de semănatul rapiţei sunt recomandate

erbicidele:
a. Leopard 5 EC şi Select Super
b. Dominator şi Pantera 40 EC
c. Butisan 400 SC şi Sulan 50 SC
d. Cliophar 300 SL şi Lontrel 300

Notă:
Toate subiectele sunt obligatorii. Fiecare subiect are o singură variantă de răspuns
corectă şi este punctat cu 1,5 puncte. Un punct se oferă din oficiu. Timp de lucru: 20 minute.

Exerciţii pe internet:
1. Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea
Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor şi hibrizilor de rapiţă.
2. Vizitaţi site-urile www.madr.ro şi ale firmelor care furnizează inputuri pentru
agricultură cu scopul de a colecta informaţii/recomandări privind cultivarea rapiţei.