CURS 10

5.1. Culturi tuberculifere și rădăcinoase

5.1.1. Importanţa speciilor tuberculifere și rădăcinoase
Culturile tuberculifere şi rădăcinoase sunt plante care sunt cultivate pentru organele
subternare: rădăcini, tuberculi, rizomi, tulpini, bulbi, utilizate în principal în alimentaţia
umană (ca atare sau sub formă prelucrată), pentru hrana animalelor, precum şi la fabricarea de
amidon, alcool şi băuturi fermentate, inclusiv bere.
La nivel global, aproximativ 45% din producţia de tuberculi şi rădăcini se consumă ca
alimente, iar restul sunt folosite ca hrană pentru animale sau pentru prelucrare industrială.
În afară de conţinutul lor ridicat de apă (70-80%), aceste specii conţin în principal
glucide sub formă de amidon (16-35%) şi au un conţinut redus în proteine şi grăsimi (0,5-
2%).
Consumul de tuberculi şi rădăcini drept aliment în ţările dezvoltate este considerabil
mai mic decât este în ţările în curs de dezvoltare, dar utilizarea lor ca hrana pentru animale
este relativ mare. Un procent foarte mic din producţia obţinută de la aceste specii
(aproximativ 5%) este comercializată pe plan internaţional. Mai mult de două treimi (2/3) din
aceste exporturi provin din ţările în curs de dezvoltare, în special Thailanda, cu exportul de
manioc, cu circa jumătate din valoarea totală. În afară de manioc, doar cartofii sunt
comercializaţi pe plan internaţional în cantităţi semnificative (peste 22 mil. t), în special în
rândul ţărilor dezvoltate.

5.1.2. Suprafeţe şi producţii pe plan mondial şi în România

Din această grupă, speciile importante la nivel modial sunt: cartoful, sfecla pentru
zahăr, maniocul, cartoful dulce (batatul), taro, yam şi tannia.
Aceste specii, ca hrană pentru oameni, se află pe locul doi ca importanţă la nivel
mondial după cereale, mai ales pentru ţările din Africa, Asia, sau America de Sud (FAO,
1998).
Aceste afirmaţii sunt susţinute de datele statistice. Din punct de vedere al suprafeţelor
cultivate, la nivel mondial se poate observa că, suprafaţa cultivată cu aceste plante a crescut în
ultimii ani, atingând în anul 2019, peste 65 mil. ha. Astfel, a fost obţinută o producţie totală de
peste 1.000 mil. t.
Dintre specii, se evidenţiază maniocul şi cartoful cu peste 19 mil. ha., urmate de
cartoful dulce cu circa 8 mil. ha şi sfecla pentru zahăr cu circa 5 mil. ha. Producţia mondială
de cartof recoltată în 2018, a ajuns la 295 milioane de tone, astfel că aproximativ jumătate din
producţia lumii de rădăcinoase şi tuberculi se regăseşte în cartof. Producţia medie este relativ
scăzută, 16 t tuberculi proaspeţi/ha (aproximativ 3-3,5 t materie uscată/ha). Există variaţii
semnificative în ceea ce priveşte potenţialul productiv al diferitelor zone geografice.
Diferenţele foarte mari între zone şi ţări în ceea ce priveşte producţia actuală/potenţialul
productiv sunt cauzate de stress-ul diferit, cum este seceta, precum şi de inputurile disponibile
dintre care foarte importante sunt: fertilizarea, protecţia culturilor faţă de boli şi dăunători,
calitatea seminţei şi nu în ultimul rând nivelul tehnologic.
Pentru Europa, în anul 2019 au fost cultivate cu aceste plante peste 4 mil. ha.
În România suprafața cultivată cu cartof în 2019 a fost de 174 mii ha, iar producția
totală a fost de peste 2,6 mil. t.
Suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr, în România, în 2019, a fost de peste 22 mii ha.
 Tabelul 5.1
Evoluția suprafeței cu sfeclă de zahăr în România
(sursa: MADR, 2020)
Specificare UM 2014 2015 2016 2017 2018 2019
Suprafaţa mii ha 31,3 26,6 24,9 28,2 25,2 22,4
Producţie medie Kg/ha 44711 39135,0 40651 41649 38817 41096
Producţie totală mii to 1398,6 1040,6 1012,2 1174,5 978,2 945,2

Tabelul 5.2
Consumul de zahăr în România (cap loc./an)
(sursa: MADR, 2020)
U.M. 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Kg 22 21,1 21,1 25,6 25,3 25,7 25,4

5.1.3. Sistematică
Din această grupă pot fi menţionate următoarele culturi de câmp: fam. Solanaceae –
cartof (Solanum tuberosum L.); fam. Chenopodiaceae – sfeclă pentru zahăr (Beta vulgaris L.
subsp. vulgaris convar. crasa Alef. var. altissima Döll.); fam. Asteraceae – cicoare
(Cichorium intybus L. subsp. sativum (DC.) Jachen var. sativum); fam. Euphorbiaceae –
manioc (sau cassava, Manihot esculenta Cratz); fam. Convolvulaceae – cartof dulce (sau
batat, Ipomoea batatas (L.) Por.); fam. Dioscoraceae – yam (Dioscorea spp.); fam. Araceae –
taro (Colocasia esculenta (L.) Schott.).
Din grupă mai fac parte: fam. Asteraceae – topinambur (Helianthus tuberosus L.);
fam. Araceae – tannia (Xanthosoma sagittifolium (L.) Schott.); fam. Marantaceae – maranta
(sau Guineea arrowroot, Maranta arundinacea L.).

5.1.4. Compoziţia chimică şi calitatea recoltei

Compoziţia chimică a principalelor specii de plante din această grupă este prezentată
în tabelul 5.3. Se remarcă conţinutul ridicat în glucide totale, cuprins între 15 şi 93%, precum
şi în săruri minerale, cuprins între 2 şi 8%.
Pe lângă acestea, topinamburul se evidenţiază printr-un conţinut ridicat în inulină, de
50-60%, cu efect benefic în dietele diabeticilor, sau în unele utilizări industriale
(biocarburanţi).
Cartoful dulce poate fi utilizat atât în hrana oamenilor, dar şi ca furaj pentru animale,
datorită conţinutului ridicat în: glucide (90-93%), dintre care amidon peste 75%; vitamine
(35-5,280 mg b-caroten, 0,09-0,14 mg tiamină, 0,04-0,06 mg riboflavină, 0,6-0,7 mg niacină,
şi 21-37 mg acid ascorbic); aminoacizi esenţiali (arginină, 1,9%; histidină, 1,4%; lizină,
4,3%; triptofan, 1,8%; fenilalanină, 4,3%; metionină, 1,7%; treonină, 3,8%; leucină, 4,8%;
isoleucină, 3,6%; valină, 5,6%) (J. Duke, 1982).
Cicoarea se remarcă printr-un conţinut ridicat în glucide totale, peste 30%, dintre care
predomină inulina (11-18%) şi fructoză (15-22%).

Tabelul 5.3
Compoziţia chimică a principalelor
specii de plante tuberculifere şi rădăcinoase (%)
(după Schoeninger şi colab., 2000; Quanzhen şi Jian, 2011; Cieslik, 2011)
Specie Proteine Lipide Glucide, Săruri
totale inclusiv minerale
celuloză
Cartof 1-1,5 1-1,2 15-30 3-4
Sfeclă 6-9,6 1,2-1,8 26,3-27 3,5-5
Topinambur 7-7,2 0,88-3,38 72-78 6-8
Cartof dulce 3-5 <1 90-93 2-3
 Cicoare 21-24 3,15-4,4 32-37 3,7-5

5.1.5. Cartoful – biologie, ecologie, sistematică

Importanţă. Importanţa cartofului decurge din valoarea sa alimentară pentru
consumul proaspăt uman şi furajer, dar şi ca materie primă pentru diferite industrii (amidon,
glucoză, dextroză, spirt, etc.).
Consumul cartofului timpuriu are importanţă deosebită din punct de vedere alimentar,
deoarece în perioada când se consumă acesta, sortimentul de legume este relativ sărac în
produse cu valoare energetică ridicată, cartoful suplinind această lipsă, asigurând în cea mai
mare măsură nevoile organismului în substanţe producătoare de energie. De asemenea,
cartofii pentru iarnă reprezintă o alternativă la consumul de carne, care poate deveni dăunător.
În organismul uman substanţele hrănitoare din cartof se transformă mai repede decât cele din
carne sau grăsimi, având o digestibilitate remarcabilă. De asemenea, cartoful este un aliment
care se prepară foarte uşor şi repede în diferite feluri de mâncare.
Cartoful poate fi consumat fiert, copt, prăjit, sub formă de supe, salate, piureuri.
Acesta substituie de multe ori pâinea şi este un aliment dietetic de neînlocuit. În industria
alimentară cartoful se foloseşte pentru obţinerea de făină, fulgi, cartofi deshidrataţi (care se
folosesc pentru piureuri şi pâine), cips, pommes frittes. Cartoful se foloseşte în industria
amidonului, alcoolului sau în industria chimică. De asemenea, cartoful se foloseşte în hrana
animalelor (în special pentru porcine şi bovine), ca atare sau borhotul rămas de la fabricarea
amidonului sau a alcoolului şi reziduurile rămase din industria alimentară.
La maturitatea tuberculului, substanţa uscată este alcătuită în proporţie de 70% din
amidon, 2-4% celuloză, 2,5% pectine, 0,5-2,0% glucide reducătoare (glucoză şi fructoză) şi
0,5-1% zaharoză.
De reţinut este faptul că, tuberculii de cartof conţin glicoalcaloizi, cum ar fi solanina
şi ciaconina. Aceşti alcaloizi, care protejează planta, se găsesc în special în frunze, germeni,
vlăstari şi fructe. Expunerea la lumină, deteriorarea fizică şi îmbătrânirea cresc conţinutul
de glicoalcaloizi din tuberculi. Gătitul la temperaturi de peste 170°C distruge parţial aceste
substanţe. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe, iar în cazuri severe coma
sau decesul, ceea ce se întâmplă însă foarte rar.

5.1.5.1. Particularităţi biologice

Organele subternare sunt reprezentate de rădăcină, stoloni şi tuberculi. Rădăcina
cartofului este fibroasă şi ramificată, cu o bună capacitate de absorbţie a apei şi elementelor
nutritive. Stolonii (6-8 la fiecare plantă de cartof) sunt tulpini subterane, care pornesc din
mugurii tulpinali subterani. Sunt mai groşi decât rădăcinile şi prezintă nişte frunze modificate
(solzi) la fiecare nod, având forma unor ramuri îngroşate, suculente, cărnoase, de culoare albă
sau pigmentate. Stolonii îşi îngroaşă ultimele 10-12 internoduri la partea terminală,
transformându-se în tuberculi de cartof. Tuberculii au iniţial, forma unor noduli, ca apoi, prin
creşterea în grosime (mai repede) şi în lungime (mai încet), să capete mărimea şi forma
caracteristică soiului. Tuberculul de cartof prezintă o parte bazală sau „ombilicală” cu care se
prinde de stolon şi o parte opusă, numită „coronară”, apicală sau vârful, care poartă mugurele
terminal. Distribuirea ochilor pe suprafaţa tuberculului este în spirală, aflându-se mai mulţi pe
partea coronară (Gh. Bîlteanu, 1996). Tuberculul tânăr este protejat de epidemia care se
exfoliază, locul ei fiind luat de înveliş - peridermă sau coajă. Periderma este elastică, densă,
netedă rugoasă sau reticulată, de culoare albă gălbuie, roză, pătată cu galben, violacee sau
roşie, în funcţie de soi.
Tulpina are aspectul unei tufe, ierboasă, erectă la începutul vegetaţiei, semierectă sau
culcată la maturitate, cu lungimea de 30-150 cm, mai rar 200 cm.
 Frunzele plantei de cartof sunt compuse şi imparipenat-sectate, cu foliole de mărimi
diferite, care alternează. Numărul de frunze pe tulpină oscilează între 8 şi 12, în funcţie de soi.
Foliolele au formă eliptică, ovală, ovoidală, cu vârful lung sau scurt acuminat. Frunzele au
culoarea verde-închis, verde-gălbuie sau verde-cenuşie, fiind lucioase sau mate (G. Morar,
2011).
Florile sunt grupate în cime simple sau compuse, de culoare albă, violacee-deschis
sau închis, albastră, albastră-violacee, roză-violacee, albă-gălbuie, cu tubul scurt şi limbul
explanat.
Polenizarea este predominant autogamă. Înfloritul şi durata lui variază în funcţie de soi
şi condiţiile climatice; la soiurile timpurii şi în zonele, mai calde înfloritul este mai slab şi de
durată scurtă. Plantele crescute în condiţii optime înfloresc şi fructifică mai bine.
Fructul este o bacă de formă sferică conică, cărnoasă, suculentă, indehiscentă şi
polispermă (150-200 seminţe). Baca are culoarea verde sau verde pigmentată în albastru sau
violaceu.
Sămânţa este mică, de formă ovoidală-turtită, de culoare albă-gălbuie, cu capacitate
germinativă mai mare în anul al doilea, fiind utilizată în lucrări de ameliorare.

5.1.5.2. Cerinţe ecologice

Cerinţe faţă de temperatură:
- la 5 - 7oC pornesc mugurii în vegetaţie; 12 - 15oC temperatura optimă pentru
răsărire; temperatura minimă de creştere a vrejilor circa 7oC şi optima 19 - 21oC; 16 - 17oC
temperatura optimă pentru creşterea tuberculilor, iar maxima 29oC;
- suma gradelor de temperatură necesară pe întreaga perioadă de vegetaţie a
cartofului - între 1.500oC (la cartoful extratimpuriu) şi 3.000oC (la cartoful pentru consum de
toamnă sau procesare);
- temperaturile scăzute în timpul păstrării cartofului (0 - 2oC) conduc la îndulcirea
tuberculilor, cauzată de hidrolizarea amidonului şi formarea zaharurilor.
Cerinţele faţă de umiditate:
- sunt mari; coeficientul de transpiraţie 167 - 659; pentru o recoltă bună de tuberculi
trebuie să cadă în lunile de vară cel puţin 250 mm precipitaţii;
- cartoful pretinde o umiditate moderată şi permanentă în sol fără ca prin aceasta să
se reducă accesul aerului (Vl. Ionescu-Şişeşti şi colab., 1977). Excesul de umiditate este foarte
dăunător culturii cartofului – lipsa oxigenului din sol opreşte formarea tuberculilor şi duce la
moartea acestora prin asfixiere;
- alternanţa dintre perioadele secetoase şi cele ploioase provoacă puirea tuberculilor
şi încolţirea falsă, cu consecinţe directe asupra calităţii, rezistenţei la păstrare şi aspectului
comercial al tuberculilor.
Cerinţe faţă de lumină:
- lumina influenţează creşterea plantelor şi producţia la cartof.
Cerinţe faţă de sol:
- necesită soluri uşoare, structurate, bine aerate, permeabile, profunde, bogate în
elemente nutritive şi cu capacitate bună de reţinere a apei;
- cele mai potrivite solurile nisipo-lutoase, luto-nisipoase şi lutoase: aluviosoluri,
histosoluri bine desecate, luvisoluri uşoare. Producţii bune se pot obţine şi pe:
eutricambosoluri sau preluvosoluri, cu textură luto-argiloasă, bine lucrate şi fertilizate;
- pH optim pentru cartof 4,5 - 7,5, fără influenţă importantă asupra producţiei de
tuberculi.
Zonarea culturii cartofului în România cuprinde:
Zona foarte favorabilă – regiunile montane şi submontane; climă umedă şi răcoroasă,
600 - 800 mm precipitaţii anual (340 - 370 mm în lunile de vară), 18 - 19oC temperatura
medie a lunii celei mai calde.
Zona favorabilă – regiunea dealurilor submontane şi luncile limitrofe zonei foarte
favorabile; 600 - 700 mm precipitaţii anual (270 - 300 mm în lunile de vară), 19 - 20oC
temperatura lunii iulie.
Zona favorabilă culturii timpurii – regiunile de câmpie şi coline; 400 - 600 mm
precipitaţii anual, 20 - 22oC sau mai mult, temperatura medie a lunii celei mai calde.

5.1.5.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri

Cartoful aparţine fam. Solanaceae, genul Solanum L. reprezentat printr-un număr
mare de specii. În funcţie de perioada de vegetaţie, soiurile de cartof se împart în: soiuri
timpurii (Fresco - 95 de zile); semitimpurii (Bran, Rustic, Teo - 95-110 zile); semitârzii
(Super - 110-130 zile); târzii (Titus - peste 130 de zile).
În Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2019 sunt
recomandate 13 soiuri de cartof: Asinaria, Azaria, Brașovia, Castrum, Cezarina, Cosiana,
Darilena, Ervant, Marvis, Roclas Brașov, Sarmis, Sevastia și Temerar. Alte 7 soiuri au fost
reînscrise, la cererea deținătorilor (menținătorilor) în Catalogul ISTIS (Institutul de Stat
pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor): Nemere (reînscris în 2019), Christian (2016),
Productiv (2019), Redsec (2019), Gared (2019), Coval (2009), Albioana (2019). Alte 4 soiuri
au fost radiate din catalog, dar pot fi comercializate până în acest an sau până în 2021: Albata,
Astral N, Escalade și Rustic Românesc.
În funcţie de destinaţie, există: Clasa A - pentru salate (tuberculii mai puţin făinoşi, nu
se sfărâmă la fierbere şi consistenţă tare); Clasa B - pentru diferite preparate culinare (mai
puţin făinoşi, crapă uneori la fierbere, cu amidon fin); Clasa C - făinos (consistenţă redusă şi
crapă la fierbere); Clasa D - foarte făinos (se sfărâmă complet, iar amidonul este grosier şi
folosit în industrie).
După greutate, tuberculii se împart în: mari (peste 120 g), mijlocii (80-120 g), mici
(40-80 g) şi foarte mici (sub 40 g).

5.1.5.4. Tehnologia de cultivare

5.1.5.4.1. Rotația culturii
Înfiinţarea culturilor se face, în primul rând pe soluri nisipo-lutoase, luto-nisipoase şi
lutoase. Se recomandă soluri bine structurate, profunde, permeabile, cu posibilităţi de irigare.
Cartoful poate reveni pe acelaşi teren după 4-5 ani. Plante premergătoare foarte bune:
graminee şi leguminoase perene furajere, leguminoase anuale, cereale păioase, porumb siloz,
in pentru ulei. Mai puţin indicate sunt sfecla pentru zahăr şi porumbul.
Cele mai bune premergătoare sunt culturile care părăsesc terenul devreme, lasă solul
curat de buruieni şi resturi vegetale şi au un sistem radicular bogat şi profund care contribuie
la afânarea solului: leguminoase anuale şi perene şi cereale care se recoltează relativ
devreme.
Se recomandă să fie amplasat cu prioritate după o leguminoasă perenă, de regulă,
trifoi, având în vedere că zona de cultură a trifoiului, se suprapune cu zonele cele mai
favorabile pentru cartof.
Nu sunt recomandate premergătoarele din familia Solanaceae, datorită bolilor şi
dăunătorilor comuni; în monocultură se poate cultiva cel mult doi ani, după care se
acumulează o rezervă mare de boli şi dăunători specifici şi producţia scade considerabil.
Cartoful este o excelentă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultură,
îndeosebi pentru cereale de toamnă – lasă solul fără resturi vegetale grosiere, curat de buruieni
şi într-o stare de afânare corespunzătoare, care în multe situaţii permite semănatul cerealelor
fără arătură.
 5.1.5.4.2. Aplicarea îngrășămintelor
Consumul de elemente nutritive pentru o producţie de 1.000 kg tuberculi şi părţile
aeriene este de 5,6 kg azot, 1,8 kg fosfor, 7,5 kg potasiu, 3,1 kg calciu şi 1,6 kg magneziu.
Azotul este elementul care acţionează cel mai mult asupra producţiei, prin favorizarea
creşterii masei foliare, deci a suprafeţei de fotosinteză şi a tuberculilor. Azotul influenţează
conţinutul de proteine din tuberculi. Excesul de azot poate produce resorbţia unor stoloni şi
tuberculi, diminuează conţinutul şi dimensiunile grăunciorilor de amidon. Când excesul de
azot se asociază cu temperaturi mai scăzute, se acumulează în tuberculi acid clorogenic, care
le imprimă gust neplăcut, cauzează înnegrirea lor la fierbere şi le micşorează rezistenţa la
păstrare.
Fosforul acţionează asupra creşterii sistemului radicular, mărind posibilitatea de
hrănire a plantelor. Totodată grăbeşte coacerea tuberculilor, fapt ce influenţează negativ
producţia deoarece scurtează perioada de vegetaţie. Carenţele de fosfor se manifestă prin
încreţirea frunzelor şi arsuri pe frunze.
Potasiul este consumat de cartof în cantităţi mari, având rol în creşterea tulpinilor şi
frunzelor şi în favorizarea fotosintezei. Lipsa pronunţată a potasiului din sol duce la stagnarea
creşterii plantelor, la uscarea frunzelor şi la alte fenomene clorotice.
Calciul este consumat în cantităţi destul de mari, dar în soluri neutre sau chiar uşor
acide se găseşte în cantitate suficientă ca să satisfacă o recoltă bună de tubercul. În solurile cu
aciditate pronunţată (pH sub 5) se simte lipsa calciului care se manifestă prin cloroză şi
încreţirea frunzelor, ca şi prin tuberculi mai puţini.
Magneziul este consumat de cartof în cantitate apropiată de ce a fosforului. Lipsa lui se
simte mai ales în solurile acide şi se manifestă la plante în acelaşi fel ca şi lipsa calciului.
Fertilizarea organică asigură importante sporuri de producţie prin aportul în elemente
nutritive şi prin îmbunătăţirea însuşirilor fizice, microbiologice şi hidrofizice ale solurilor.
Gunoiul de grajd (20-40 t/ha) se administrează toamna prin împrăştiere mecanizată sau
manuală şi se încorporează în sol odată cu arătura de bază. În zonele mai umede şi mai reci
gunoiul de grajd se va încorpora la adâncimi mai mici (20-25 cm), iar în cele mai calde la
adâncimi mai mari (25-30 cm).
Fertilizarea extraradiculară este efectuată cu îngrăşăminte foliare de diferite tipuri
(4:1:1; 2:3:1; 1:1:1) sau cu îngrăşăminte care conţin microelemente (Cu, B, Mn, Zn, Fe),
aplicate concomitent cu tratamentele fitosanitare. Cele mai frecvent folosite îngrăşăminte
foliare la cartof: FOLIPLANT (F-231, F-411, F-011:0,5 - 1 %); FOLIFAG (0,5 - 1 %);
NUTRILEAF şi CAL MAX (1 %); FOLINSECT; MULTI-K; ICF 6238 (1 %) (după G.
Morar, 2012).

Tabelul 5.4
Stabilirea dozelor de fertilizare la cartof în funcţie de nivelul producţiei estimate
şi gradul de aprovizionare a solului (ICPC-Braşov, 1987, citat de G. Morar, 2012)
Producţia Încadrarea solului după conţinutul Încadrarea solului după Încadrarea solului după
de în N total conţinutul în P2O5 conţinutul în K2O
tuberculi (%) (mg/100 g sol) (mg/100 g sol)
estimată Slab Mediu Bine Slab Mediu Bine Slab Mediu Bine
(t/ha) 0,10 - 0,15 0,15 - 0,2 0,20 - 0,30 2-4 4-7 peste 8 6-9 9 - 16 peste 16
Doze de N Doze de P2O5 Doze de K2O
(kg s.a./ha) (kg s.a./ha) (kg s.a./ha)
20 60 30 0 30 15 0 100 40 0
30 120 90 60 65 50 35 190 130 90
40 190 160 130 120 105 90 285 225 185
50 275 245 215 170 155 140 375 315 275
60 380 350 320 270 255 240 470 410 370
70 550 520 490 345 330 315 575 515 475
 5.1.5.4.3. Lucrările solului
Datorită particularităţilor sale biologie de a forma producţia subteran, cartoful
manifestă o deosebită sensibilitate faţă de condiţiile de sol. Prin lucrările solului se urmăreşte:
realizarea unui strat afânat, bine mărunţit şi aerat pe o adâncime cât mai mare; modelarea
suprafeţei solului; realizarea şi menţinerea unui regim optim de temperatură şi aer; eliminarea
excesului şi înmagazinarea unor cantităţi cât mai mari de apă; favorizarea pătrunderii cât mai
uşor a rădăcinilor în adâncime; punerea la dispoziţia plantelor a elementelor nutritive din sol;
încorporarea îngrăşămintelor organice precum şi a resturilor vegetale; combaterea buruienilor
şi a dăunătorilor din sol; crearea condiţiilor prielnice pentru activitatea microbiană din sol.
Lucrările solului executate toamna. Aceste lucrări au ca scop tocarea şi încorporarea
buruienilor, a resturilor vegetale şi a îngrăşămintelor, afânarea solului. Pregătirea terenului
pentru cultura cartofului trebuie începută imediat după recoltarea plantei premergătoare, încă
din luna august şi terminată cel târziu până la jumătatea lunii noiembrie. Lucrările solului
executate toamna sunt: dezmiriştitul cu grapa cu discul; arătura la adâncimea 25-30 cm;
prelucrarea arăturii; executarea biloanelor din toamnă.
Lucrările solului executate primăvara. Primăvara trebuie să fie executate cât mai
puţine lucrări mecanice, mai ales din cât mai puţine treceri. Se va intra pe teren când
umiditatea solului este corespunzătoare, când acesta nu se tasează şi când nu se prinde de
roţile tractorului.
Nivelarea este necesară numai în cazul în care arătura din toamnă nu a fost nivelată iar
în primăvară, terenul prezintă denivelări mari.
Pregătirea patului germinativ. Scopul este realizarea unui pat germinativ cu o
profunzime de 15-20 cm, bine mărunţit, uniform şi nivelat în care plantarea să se facă în
condiţii optime, să permită realizarea biloanelor corespunzător de mari din sol afânat şi
mărunţit, care să acopere bine tuberculii plantaţi pe rând.

5.1.5.4.4. Sămânța și semănatul

Soiurile de cartof, prin cultivarea lor an de an îşi pierd progresiv potenţialul iniţial de
producţie - degenerează -, care este un proces ireversibil. Degenerarea cartofului, manifestată
prin deprecierea potenţialului biologic de producţie al plantelor este consecinţa infecţiei cu
virusuri şi scăderii vigorii de creştere datorată vârstei fiziologice necorespunzătoare a
tuberculilor de sămânţă.
Degenerarea virotică – este provocată de virusuri specifice sau nespecifice cartofului.
Transmiterea infecţiei de la o plantă la alta se face prin: intermediul unor specii de afide; prin
contactul direct între plante, prin unelte, insecte sau fungi; de la un organ la altul prin
intermediul sevei; de la un an la altul prin tuberculi, afide sau alte insecte care iernează în
stadiul de adult, prin spori de rezistenţă ai ciupercilor (Cojocaru, 1987, citat de G. Morar,
2012). Principalele specii de afide care transmit viruşii la cartof: păduchele verde al
piersicului (Myzus persicae Sulz.); păduchele călinului (Aphis frangulae Kalt.); păduchele
verigariului (Aphis nasturtii Kalt.); păduchele dungat al cartofului (Macrosiphum euphorbiae
Thom.).
Secţionarea tuberculilor de sămânţă – se practică la tuberculii mai mari (peste 55 mm
diametru) decât fracţia de sămânţă şi în cazul în care există deficit de sămânţă şi materialul de
plantare nu poate fi asigurat numai din tuberculi de sămânţă de mărime mijlocie. Tuberculii se
secţionează longitudinal pentru a repartiza un număr apoximativ egal de ochi pe ambele
secţiuni, cu circa 2 - 3 săptămâni înainte de plantare. Tuberculii secţionaţi vor trebui aşezaţi
cu mâna pe rigole, în sistemul semimecanizat sau manual de plantare.
Materialul de plantat trebuie să aparţină soiului şi categoriei biologice stabilite pentru
zonă, să fie sănătos, liber de virusuri, iar mărimea tuberculilor să fie de 40-70 g, ceea ce se
realizează prin sortare la deschidera silozului sau depozitului.
Epoca optimă de plantare este determinată de zvântarea solului până la adâncimea de
plantare plus încă 3-4 cm, în aşa fel încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului
fără tasări puternice. Nu trebuie să se aştepte realizarea în sol a temperaturii de 7oC, la care
începe pornirea colţilor, deoarece pot interveni ploi care să întârzie lucrarea de plantare.
Tuberculii nu sunt afectaţi în sol de temperaturi mai scăzute deoarece nu pornesc în vegetaţie
până când în sol nu se realizează temperatura specifică de 6-7oC. Calendaristic, cartoful se
plantează până la data de 15 aprilie.
Perioada de plantare:
 între 5 şi 15 martie pe nisipurile din Oltenia pentru cartof extratimpuriu şi
timpuriu;
 între 10 şi 25 martie în celelalte bazine specializate pentru acelaşi scop al
culturii;
 între 1 şi 20 aprilie, în zona favorabilă din punct de vedere climatic pentru
cartoful de consum;
 până la sfârşitul lunii aprilie în zonele mai răcoroase din depresiunile
intramontane pentru cartoful de consum şi cel de sămânţă.
Densitatea de plantare. Pentru cartoful care se recoltează la maturitate asigurarea unui
număr de 220-240 de mii de tulpini la ha este suficient pentru a realiza producţii la nivelul
potenţialului soiului în condiţii corespunzătoare.
Această densitate se asigură cu 45.000-55.000 tuberculi plantaţi la hectar, iar necesarul
este de 3.000-3.300 kg material de plantat la hectar. Distanţa de plantare între rânduri depinde
de maşina utilizată la plantare şi variază între 50-62,5-70 cm. Plantarea cartofului la distanţe
mai mari (70, 75 şi chiar 80 cm) între rânduri este mai avantajoasă pentru mecanizarea
lucrărilor de îngrijire şi recoltare, obţinându-se producţii practic egale cu cele obţinute la
distanţe mai mici între rânduri. Distanţa dintre tuberculi pe rând este de 19-27 cm.
Adâncimea de plantare. Cartoful se plantează mecanizat, de regulă prin acoperire cu
biloane. Maşinile trebuie astfel reglate încât să rezulte un bilon uniform încheiat simetric faţă
de coamă, lat la bază de circa 38-42 cm şi înalt de 12-15 cm deasupra părţii superioare a
tuberculilor la bilon mic şi 20-25 cm la bilon mare, astfel că, după aşezarea pământului în
bilon tuberculii să fie acoperiţi cu un strat de pământ de 8-9 cm şi respectiv 16-19 cm.
Cartoful se poate planta şi fără bilon, în urma plugului, terenul rămânând după plantare ca o
arătură. Această tehnică de plantare se poate face doar manual şi pe suprafeţe mici.
Principalele agregate de plantat cartof, folosite în ţara noastră sunt:
 tractor U-650 + maşină de plantat cartof pe 4 rânduri 4 Sa BP 70 (75);
 tractor U-650 + maşină de plantat cartof pe 4 rânduri cu buncăr de alimentare
rabatabil 4 SAD-75;
 tractor U-1010 DT + maşina de plantat cartof pe 6 rânduri cu buncăr rabatabil
6 SAD-75;
 tractor L-445 + maşina de plantat cartof pe două rânduri MPC - 2 x 0,17
„SOLANA”;
 tractor de peste 100 CP + maşina de plantat CRAMER sau maşina de plantat
GRIMM.
 Tabelul 5.4
Normele de plantare (kg/ha) în funcţie de mărimea şi masa medie a tuberculilor de sămânţă
pentru diferite densităţi (după S. Ianosi, 1995, citat de G. Morar, 2012, citat de Gh.V. Roman, 2014)
Fracţia sămânţă Necesarul de sămânţă (kg/ha) în funcţie de desimea de plantare
Diametrul Greutatea 63500 58000 533000 49400 44400 40400 37000 33300
tuberculului medie (21 x 75) (23 x 75) (25 x 75) (27 x 75) (30 x 75) (33 x 75) (36 x 75) (40 x 75)
(mm) (g)
25 - 30 20 1270 1160 1070 990 890 810 740 670
30 - 35 27 1710 1570 1440 1330 1200 1090 1000 900
35 - 40 37 2350 2150 1970 1830 1640 1490 1370 1230
40 - 45 52 3300 3020 2770 2570 2310 2100 1920 1730
45 - 50 71 4510 4120 3780 3510 3150 2870 2630 2360
50 - 55 95 6030 5510 5060 4690 4220 3840 3520 3160
55 - 60 123 7810 7130 6560 6080 5460 4970 4550 4100

5.1.5.4.5. Lucrări de îngrijire

De la plantare până la răsărirea cartofului trec peste 30 de zile (uneori peste 40 zile). În
acest interval trebuie distruse buruienile şi crusta, refăcute biloanele la dimensiunile
corespunzătoare pentru o bună acoperire a organelor subterane ale cartofului şi aplicate
erbicidele. Trecerile prin cultură se vor efectua cu evitarea tasării excesive a solului, călcarea
taluzului biloanelor sau dislocării tuberculilor din biloane.

5.1.5.4.5.1. Rebilonarea
Rebilonarea este prima lucrare care se efectuează după plantare, urmărind formarea
definitivă a biloanelor şi combaterea buruienilor în curs de răsărire. Se intervine mecanic cu o
praşilă cu rebilonare, cu cultivatorul echipat cu cuţite săgeată şi rariţe. În fermele moderne,
unde fermierii dispun de freze şi modelatoare de bilon, se efectuează mărunţirea solului pe
conturul biloanelor şi printre rânduri, dând forma şi mărimea optimă şi definitivă bilonului.

5.1.5.4.5.2. Combaterea buruienilor

Combaterea integrată reprezintă mijlocul cel mai adecvat de control al buruienilor în
cultura cartofului.
Pentru cartof sunt omologate un număr mare de erbicide; în marea lor majoritate,
acestea formează o peliculă la 2 - 3 cm de la suprafaţa solului; aplicate preemergent,
controlează foarte bine buruienile anuale dicotiledonate şi monocotiledonate provenite din
seminţe. Erbicidarea preemergentă se efectuează cât mai aproape de data răsăririi cartofului
pentru a prelungi cât mai mult în timp efectul erbicidului şi a surprinde un număr cât mai
mare de buruieni în fazele de răsărire sau cotiledoane.
Combaterea buruienilor poate fi realizată şi prin 3 - 4 praşile mecanice şi 1 - 2 praşile
manuale; în cultura cartofului, praşilele mecanice şi manuale conduc la tasarea solului pe
taluzul biloanelor de către roţile tractoarelor, iar organele active şi sapele distrug un mare
număr de rădăcini, stoloni şi tuberculi, uneori, la cea mai mică neatenţie, chiar plante întregi.
Prin comparaţie, erbicidele asigură un control eficient al buruienilor şi permit o mai lejeră
organizare a lucrărilor.
Pentru combaterea chimică a buruienilor se folosesc erbicide. Erbicidarea
preemergentă se recomandă cu erbicide de tipul Linurex 50 SC, Afalon 50 SC, în doze de 2,5
l/ha. Aceste erbicide se aplică imediat după rebilonare sau concomitent cu această lucrare
până aproape de răsărirea plantelor de cartof (3-4 zile înainte de răsărire). În zonele unde
cartoful nu se plantează cu bilon, erbicidele respective se aplică în perioada de după plantare
şi până în preziua răsăririi plantelor de cartof. Erbicidele pe bază de metribuzin (Sencor 600
WG, Surdone WG) pot fi administrate fără riscuri şi după răsărirea plantelor de cartof, până
când acestea au 10-12 cm înălţime, în doze de 0,7-1,2 l/ha. Dacă din anumite motive
erbicidele monocotiledonate nu combat în totalitate buruienile, se pot folosi erbicide
postemergente, cum ar fi erbicidul Titus 25 DF (0,04-0,05 kg/ha + surfactant) ce se aplică în
faza cotiledonală a buruienilor, până când acestea formează 6 frunze adevărate.
Buruienile problemă ca Solanum nigrum pot fi combătute cu ajutorul erbicidului
Basagran Forte (2-2,5 l/ha) care se aplică în faza de rozetă a buruienilor.
În multe zone din Transilvania, Moldova şi Oltenia culturile de cartof pot fi infestate
cu pir (Elymus (Agropyron) repens), iar în sudul ţării, în condiţii de irigare este prezent
costreiul (Sorghum halepense). Acestea pot fi combătute cu unul dintre produsele: Leopard 5
EC - 0,7-1,0 l/ha, Pantera 40 EC - 2 l/ha, Select Super SL - 1,6-1,8 l/ha.

5.1.5.4.5.3. Combaterea bolilor

Cei mai păgubitori agenţi patogeni care produc boli ale cartofului sunt: Ervinia
carotovora var. atroseptica - înnegrirea bazei tulpinii; Erwinia carotovora var. carotovora -
putregaiul umed; Rizoctonia solani - rizoctonioza; Phytophtora infestans - mana; Fusarium
sp. - putregaiul uscat; Alternaria solani - alternarioza; Corynebacterium sepedonicum -
putregaiul inelar; Synchytrium endobioticum - raia neagră; Streptomyces scabies - raia
comună. Împotriva acestor boli se fac 4-8 tratamente cu produse recomandate, ca de exemplu:
Ortiva 250 SC (0,5 l/ha), Bravo 500 SC (1,5-2,0 l/ha), Odeon 720 SC (1,0-1,5 l/ha), Rover
500 SC (2,0 l/ha).
În condiţii normale de apariţie a manei cartofului se efectuează, de regulă, un
tratament cu scop preventiv când se primeşte avertizarea; primul tratament se efectuează cu
produse pe bază de cupru care limitează germinaţia sporilor pe foliaj sau cu produse pe bază
de mancozeb. Pentru menţinerea integrităţii foliajului la cartof până la maturitatea fiziologică
a plantelor (uscarea normală a frunzelor), în ţara noastră se efectuează, de regulă, 6 - 8
tratamente, diferenţiat, după condiţiile climatice (ploile frecvente pot spăla produsele de
contact de pe frunze), după sensibilitatea soiurilor la mană sau după virulenţa raselor
fiziologice de mană şi alternarioză.

5.1.5.4.5.3.Combaterea dăunătorilor
Cel mai păgubitor dăunător din cultura cartofului este gândacul din Colorado -
Leptinotarsa decemlineata. Împotriva gândacului din Colorado se vor folosi următoarele
produse (2-4 tratamente): Decis Mega 2,5 EC - 0,1%; Mospilan 20 SP - 0,06 kg/ha, etc.

5.1.5.4.6. Irigarea
Consumul total de apă la cartof are valori de 3.500-7.000 m3/ha, 60-70% din acest
consum realizându-se în perioada de formare şi creştere intensă a tuberculilor (iunie, iulie,
august). Pentru realizarea acestor consumuri de apă, umiditatea solului nu trebuie să scadă sub
valoarea plafonului minim de 50-70% din I.U.A. (intervalul umidităţii active) pe adâncimea
de 40-70 cm.

5.1.5.4.7. Recoltarea
 Cartoful pentru consum extratimpuriu:
 se recoltează începând din luna mai, atunci când greutatea tuberculilor nou
formaţi a depăşit 30 g;
 recoltarea – efectuată eşalonat pe măsura livrărilor, evitându-se exfolierea
epidermei şi vătămările, la care tuberculii tineri şi turgescenţi sunt foarte
sensibili;
 recoltarea – efectuată manual, prin smulgerea tufelor şi adunatul cartofilor;
solurile nisipoase pe care se cultivă cartoful extratimpuriu, sunt pretabile la
recoltarea manuală.
 Cartoful pentru consum de vară:
 recoltarea se efectuează pe măsura necesităţilor, manual sau semimecanizat,
folosind maşinile de scos cartof cu bandă transportoare, după care adunatul pe
categorii se efectuează manual;
 deoarece periderma tuberculului nu este suberificată, vătămările şi exfolierile
sunt frecvente, fapt ce impune o livrare rapidă şi sistematică.
 Cartoful pentru sămânţă:
 şi culturile pentru consum puternic atacate de mană se recoltează înainte de
maturizarea fiziologică;
 la un atac puternic de mană, se procedează la întreruperea prematură a
vegetaţiei pentru a preveni infecţia tuberculilor cu spori antrenaţi spre
tuberculi; întreruperea vegetaţiei este o măsură tehnologică clasică şi se
efectuează la categoriile biologice Prebază şi Bază, cel mai târziu după 10 zile
de la zborul maxim al afidelor vectoare de virusuri (pe baza buletinelor de
avertizare emise de Staţiile de monitorizare);
 întreruperea vegetaţiei la cartoful de sămânţă are scopul de a împiedica
migrarea viruşilor din posibilele infecţii primare pe frunze spre tuberculii de
sămânţă şi transmiterea în acest fel a virozelor de la un an la altul;
 se procedează la întreruperea vegetaţiei pe cale mecanică cu maşinile MTV-4;
la culturile semincere, întreruperea mecanică a vegetaţiei este urmată de
tratament cu: diquat (REGLONE, 4 - 5 l/ha); dimethipin (HARVADE, 2,5
kg/ha); metoxuron (PURIVEL, 3 kg/ha);
 recoltarea acestor două categorii de culturi se va începe numai după 15 - 20 de
zile de la întreruperea vegetaţiei, timp necesar pentru suberificarea peridermei.
 Cartoful pentru consum de toamnă sau pentru procesare
 în momentul când 2/3 din vreji sunt uscaţi (cu 2 - 3 săptămâni înainte de
recoltare), sunt distruşi cu maşinile MTV-4 vrejii şi buruienile din culturi,
pentru a crea condiţiile tehnice pentru desfăşurarea în ritm continuu a
operaţiunilor de recoltare propriu-zisă;
 recoltarea începe când suberificarea completă a tuberculilor asigură o suficientă
rezistenţă a cojii la vătămări mecanice (frecată cu degetul prin apăsare şi
împingere nu se exfoliază);
 durata perioadei de recoltare este de 15 - 20 zile; în cazul cartofului pentru
consum de toamnă-iarnă, perioada este 20 august - 20 septembrie;
 nu se recoltează pe vreme ploioasă şi tuberculii nu se lasă pe sol în cazul în
care au fost dislocaţi şi separaţi de sol în vederea adunatului lor manual;
înverzirea şi deshidratarea tuberculilor rămaşi în câmp depreciază calitatea,
gustul şi aspectul comercial al producţiei.
 Metode de recoltare
 manual – cu furca sau sapa, pe suprafeţe mici, pe pante sau în grădini mici.
 semimecanizat – cu maşina de scos cartof pe un rând cu rozetă aruncătoare
(MSC-1), sau cu rotoare excentrice (MSCRE-1), ultima prevăzută cu furci
care dislocă şi împrăştie tuberculii pe o bandă cu lăţimea de 1,0 - 1,5 m;
adunatul în saci sau alte ambalaje se efectuează manual. Recoltarea
semimecanizată trebuie să evite tăierea tuberculilor, vătămarea şi acoperirea
lor cu pământ, prin reglarea corectă a adâncimii de lucru şi a turaţiei scăzute a
rotorului. Presupune folosirea unui număr mare de muncitori pentru adunatul
 cartofilor. Recoltarea semimecanizată se poate efectua cu maşinile de scos
cartof pe două rânduri, cu transportoare-scuturătoare (MSC-2).
 mecanizat – se efectuează cu combinele, pe terenuri netasate, cu o textură
lutoasă sau luto-nisipoasă şi cu un conţinut de argilă până la 25 %, fără resturi
vegetale sau piatră provenită din subsol. Operaţiunile încep cu dislocarea
pământului cu tuberculi de cartof şi continuă cu separarea pământului şi a
resturilor vegetale, concomitent cu încărcarea directă în remorca de transport -
staţionar din buncărul combinei sau din mers, în remorca tractată paralel cu
combina. Cartoful se transportă direct la centrele de prelucrare, la depozitele
pentru păstrare sau la fabricile prelucrătoare.
Potenţialul biologic al cartofului depăşeşte 100 t/ha, ceea ce înseamnă că mai rămân
resurse suficiente de exploatat în cultura acestei plante.
 Test de autoevaluare

1. Ce sunt tuberculii de cartof din punct de vedere biologic (botanic):

a. Formaţiuni aeriene pe care se formează frunze şi flori
b. Formaţiuni tulpinale subterane
c. Lăstari care pornesc de la subsuoara frunzelor
d. Muguri dorminzi

2. Temperaturile la care are loc îndulcirea tuberculilor în depozite sunt

următoarele:
a. 0 - 2oC
b. 5 - 7oC
c. 16 - 17oC
d. maximum 29oC

3. Zona foarte favorabilă pentru cultura cartofului în România este situată în:
a. Regiunile de câmpie, cu 400 - 600 mm precipitaţii anual şi 20 - 22oC
temperatura medie a lunii celei mai calde
b. Regiunile de coline cu 600 - 800 mm precipitaţii anual şi 25 - 30oC temperatura
medie a lunii celei mai calde
c. Regiunile montane şi submontane, cu 600 - 800 mm precipitaţii anual, 340 -
370 mm precipitaţii în lunile de vară şi 18 - 19oC temperatura medie a lunii
celei mai calde
d. Regiunile de deal submontane şi lunci, cu 600 - 700 mm precipitaţii anual, 270
- 300 mm precipitaţii în lunile de vară şi 19 - 20oC temperatura medie a lunii
celei mai calde

4. Ce conţinut în amidon trebuie să aibă soiurile de cartof de masă:

a. peste 25 %
b. 17 - 18 %
c. peste 19 %
d. până la 25 %

5. Care sunt dozele de îngrăşăminte la cartof recomandate pentru un sol bine

aprovizionat cu azot, fosfor şi potasiu, pentru o recoltă de 50 t tuberculi/ha:
a. 60 kg N, 50 kg P2O5, 190 kg K2O
b. 215 kg N, 140 kg P2O5, 275 kg K2O
c. 30 kg N, 15 kg P2O5, 40 kg K2O
d. 520 kg N, 270 kg P2O5, 410 kg K2O

6. Densitatea de plantare la cartoful pentru sămânţă este de:

a. 60 - 70 mii tuberculi/ha, pentru a realiza 250 - 300 mii tulpini principale/ha
b. 80 - 100 mii tuberculi/ha
c. 35 - 40 mii tuberculi/ha, pentru a realiza 180 - 200 mii tulpini principale/ha
d. Nu există recomandări specifice sub aspectul densităţii între diferite tipuri de
cultură la cartof

Exerciţii pe internet:
1. Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea
 Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor de cartof.
2. Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.potato.ro (INCDCSZ Braşov) şi ale
firmelor care furnizează inputuri pentru agricultură cu scopul de a colecta
informaţii/ recomandări privind cultivarea cartofului.