CURS 9

4.1. Culturi textile

4.1.1. Importanţa speciilor textile
Fibrele naturale de origine vegetală sunt produse de numeroase plante (circa 700), din
care o parte sunt cultivate. Fibrele tehnice se formeaza în tulpină, frunză sau pe sămânţă.
Principalele plante textile cultivate pe glob, grupate dupa locul de formare a fibrei tehnice,
sunt redate în continuare (L.S. Muntean, 1997).
a. Plante la care fibrele tehnice se formează prin transformarea celulelor
periciclului tulpinii (fibre periciclice):
- inul – Linum usitatissimum L. (Fam. Linnaceae), plantă anuală cultivată în zone
nordice şi răcoroase, pentru fibre subţiri, rezistente, lucioase, cu numeroase utilizari;
- cânepa – Cannabis sativa L. (Fam. Cannabaceae), plantă anuală, răspândită în zona
temperată, cu fibre mai grosiere şi mai aspre decât cele de in, însa rezistente la putrezire;
- iuta – Chorchorus sp. (Fam. Tilliaceae), specii anuale, situându-se între principalele
plante textile din zona tropicală şi subtropicală (extinsă în cultură în sud-estui Asiei), fiind cea
mai importantă sursă de fibre pentru frânghii, panza de sac etc.;
- ramia – Boehmeria nivea (Fam. Urticaceae), plantă perenă răspândită în zona
tropicală şi subtropicală (cultivată în arealul bumbacuiui), cu fibre lungi (20-25 cm), fine,
lucioase şi rezistente la rupere, cu multiple întrebuintări (între care şi la fabricarea hartiei
speciale pentru bancnote);
- chendirul – Apocynum sibiricum (Fam. Apocynaceae), răspândit în China şi Siberia;
- teisorul – Abutilon avicennae Gärtn. (Fam. Malvaceae), plantă anuală, cultivată în
China şi Rusia, cu fibre mai grosiere decăt ale cânepii, însă rezistente la putrezire;
- chenaful – Hybiscus cannabinus (Fam. Malvaceae), plantă cultivată în sudul Asiei,
cu fibre fine care nu absorb apa, înlocuind iuta în confecţionarea saciilor folosiţi pentru
produse hidrofile (zahar, ciment), pânzeturi pentru mobilă etc.
b. Plante la care fibrele tehnice se formează în frunză:
- cânepa de Manilla – Mussa textilis Nec. (Fam. Musaceae), plantă perenă, fibrele se
formează în teaca frunzei (tulpina falsa), este răspândită în Filipine; fibrele sunt grosiere,
rezistente la rupre, folosite în fabricarea sforilor etc.;
- raffia – Raphia sp. (Fam. Palmaceae – Raphieae), fibrele se formeaza în peţiolul
frunzei, este răspândită în Africa şi America de Sud;
- sisalul – Agavve sisalana Perinee (Fam. Amaryllidaceae), plantă perenă tropicala,
fibrele se formează în limbul frunzei, este răspânidit în Mexic, America Centrala, India etc.;
fibrele sunt grosiere, rezistente, folosite la fabricarea sforilor, frânghiilor etc.;
- iuca – Yucca filamentosa (Fam. Liliaceae), plantă perenă care formează fibre în
limbul frunzei (la noi în ţara este planta ornamentala), fibrele sunt rezistente, folosite la
fabricarea sforilor pentru legat baloturi; a pânzei pentru saci etc.;
- inul de Noua Zeelandă – Phormium tenax L. (Fam. Liliciceae), plantă perenă, are
fibrele în limbul frunzei, este răspândit în zona tropicală, fibrele sunt grosiere, folosite în
fabricarea sforilor, pânzei pentru saci, a sforilor etc.
c. Fibre provenite din transformarea celulelor epidermice ale tegumentului
seminţei, la bumbac – Gossypium hirsutum (Fam. Malvaceae) care este cea mai răspândită
plantă textilă pe glob.
Pe lângă importanţa lor ca plante textile, unele au şi alte utilizari. Astfel bumbacul
ocupa locul al 4-lea în producţia mondiala de ulei alimentar, iar inul şi cânepa produc ulei
(sicativ) industrial, cu numeroase întrebuinţări.
 În ţara noastră sunt cultivate inul de fuior, cânepa şi bumbacul. În sudul tării sunt
încercate în cultură teişorul şi chenaful.

4.1.2. Suprafeţe şi producţii pe plan mondial şi în România

Suprafaţa mondială cultivată cu plante textile depăşeşte 35 mil. ha, din care circa
90,0% reprezintă bumbacul, 0,70% inul pentru fibre, 0,45% cânepa de Manila, 3,8% iuta,
1,2% sisalul.
Producerea fibrelor textile este dominată de Asia (24.063,97 mii ha - 69,2 %, şi
21.779,23 mii tone - 71,1 %); contribuţii importante mai au Africa (3.659,62 mii ha sau 10,5
% şi America de Sud şi Centrală (1.956,33 mii ha - 5,6 %). Zonele tropicale şi subtropicale
deţin aproape monopolul în producerea de fibre vegetale. Ca valoare, aceste zone furnizează
peste 90 % din producţia mondială.
În România, suprafața cu in și cânepa pentru fuior au fost de 1,4 mii ha, iar producția a
fost de 3,1 în anul 2019 (tabelul 4.1).

Tabelul 4.1.
Evoluţia suprafeţelor şi a producţiei de in și cânepă pentru fibră în România
(sursa: MADR, 2020)
Anul Suprafaţa mii Producţie totală
ha mii to
2013 0,1 ...
2014 0,4 2,3
2015 0,4 1,9
2016 0,7 3,7
2017 1,7 2,6
2018 1,4 2,8
2019 1,4 3,1

4.1.3. Sistematică
După locul din plantă unde se formează fibrele, plantele textile se clasifică astfel:
specii la care fibrele se formează în scoarţa tulpinii (in pentru fibre, cânepă pentru fibre, iuta,
ramia, chenaf, teişor ş.a.); specii la care fibrele se formează în frunze (sisal, cânepă de Manila,
in de Noua Zeelandă, iucca, rafie ş.a.); specii la care fibrele se formează prin transformarea
unor celule ale tegumentului seminal (bumbac, kapok ş.a.).
Dintre speciile de plante care furnizează fibre, cu importanţă economică şi comercială
se menţionează: fam. Linaceae – in (Linum usitatissimum L.); fam. Cannabaceae – cânepă
(Cannabis sativa L.); fam. Malvaceae – bumbac (Gossypium spp. L.); fam. Tiliaceae – iuta
(Corchorus capsularis L.); fam. Agavaceae – sisal (Agave sisalana Perrine.); fam. Urticaceae
– ramia (Boehmeria nivea (L.) Gaud.); fam. Musaceae – cânepă de Manila (abaca, Musa
textilis Née.).
Alte specii textile cu importanţă economică: fam. Malvaceae – chenaf (Hibiscus
cannabinus L.), teişor (sau iuta de China, Abutilon theophrasti Medik., sin. Abutilon avicenae
Gaertn.); fam. Bombacaceae – kapok (Ceiba pentandra (L.) Gaertn.); fam. Fabaceae – sun
hemp (Crotalaria juncea L.); fam. Palmae – rafia (Raphia hookeri Mann et Wendl.); fam.
Asclepiadaceae – ceara albinei (sau milkweed, Asclepias syriaca L.); fam. Agavaceae – in de
Noua Zeelandă (Phormium tenax J.R. et G.Forst.), iucca (Yucca elata Engelm.); fam.
Aracaceae – coir (Cocos nucifera L.).

4.1.4. Compoziţia chimică şi calitatea recoltei

Compoziţia chimică a principalelor specii de plante textile este prezentată în tabelul
următor.
 Tabelul 3.4
Compoziţia chimică a principalelor specii de plante textile (% substanță uscată)
(după Das și colab., 2010)
Specie Hemiceluloză α - celuloză Pentozani Anhidridă Acetil Lignină
uronică
In pentru 85,0 70,0 9,8 4,8 1,2 16,3
fibră
Cânepa 88,0 70,8 4,0 5,0 2,0 5,0
pentru fibră
Bumbac 95,0 31,7 22,1 6,9 1,6 -
Iuta 83,0 60,5 12,4 5,0 3,8 13,3
Ramia 96,0 86,9 3,9 5,6 0,6 0,5

4.1.5. Inul pentru fibră – biologie, ecologie, sistematică

Importanţă. Inul se cultivă pentru fibrele aflate în tulpină (18-25 %), care se folosesc
în diverse tesăaturi. De pe un hectar de in se poate obține o cantitate de fibre din care să se
producă cca. 1200-1400 m2 de pânză (Roman și colab., 2011).
Pânza de in se folosește pentru:
- haine de calitate superioară;
- lenjerie de pat și corp;
- pentru pictură;
- curele de transmisie;
- sfoară cu diverse utilizari;
- parașute, corăbii și încălțămint.
Fibrele de in prezintă însușiri fizice, hidrofizice și termice superioare altor categorii de
fibre. Se mai pot folodi și la confecționarea unor obiecte de artizanat de mare valoare (dantele
– Irlanda).
Fibrele sunt de două categorii:
- fibre lungi (fuiorul) – utilizate pentru confecționarea țesăturilor în amestec cu fibrele
de canepă, mătasea naturală și cu cea sintetică;
- fibrele scurte (câlțtii) - utilizate pentru confecționarea țesăturilor mai grosiere (saci,
prelate), a unor materiale nețesute termoizolante și fonoizolante.
Puzderia (lemnul) rămasă după extragerea fibrelor se folosește la: fabricarea plăcilor
aglomerate utilizate în construcții și industria mobilei.
De pe o suprafață de 40 – 60.000 ha, se poate obține echivalentul a 100 – 150.000
3
m material lemnos de cea mai bună calitate (M.Doucet, 1977).
Tulpinile de in (lemn+fibre) se pot utiliza pe scara largă în industria celulozei și a
hartiei de foarte bună calitate.
Semințele întregi, sub foăa de făină și turte se folosesc în medicină.
Uleiul are un grad de sicativitate mai ridicat decât cel de la inul pentru ulei. Se
utilizează în industria lacurilor și vopselelor.
Pleava se folosește ca hrana animalelor dacă cultura nu a fost infestată cu cuscută. Din
punct de vedere agricol inul pentru fuior dă rezultate bune în zonele umede și răcoroase pe
care le valorifică foarte bine. În aceste zone este o excelentă planta de asolament care poate
mari eficiență economică a producției agricole.

4.1.5.1. Particularităţi biologice

Inul este o plantă anuală, cu răsărire epigeică.
 Rădăcina - pivotantă, slab dezvoltată, cu ramificaţii subţiri pe o rază de 25 cm,
capacitate redusă de absorbţie a elementelor nutritive (în special fosfor); rădăcina principală
pătrunde până la 100 cm adâncime.
Tulpina - erectă, glabră, cilindrică şi fistuloasă la maturitate, 70 - 130 (150) cm
înălţime, neramificată pe o porţiune mare (lungimea tehnică) (fig. 41). Planta de in, smulsă la
maturitatea tehnică, cuprinde: un rest de rădăcină (5 - 9 %), hipocotil (3 - 6 %), partea
neramificată sau lungimea tehnică (70 - 90 %), partea ramificată (2 - 15 % din masa plantei
fără seminţe). Grosimea tulpinilor – între 0,5 şi 3 mm (cea mai bună 1,3 - 1,7 mm). Tulpinile
zvelte (raportul între lungime şi grosime), înalte, sunt cele mai valoroase; tulpina inului
pentru fibre, în secţiune transversală prezintă: epiderma – un rând de celule cu pereţii externi
îngroşaţi şi acoperiţi cu strat ceros; scoarţa – 2 - 7 rânduri de celule; cilindrul central –
alcătuit din periciclu, fascicule liberiene primare şi secundare, cambiu şi lemn primar şi
secundar (figura 4.2); parenchimul medular. În periciclu se formează fasciculele de fibre
textile. Fasciculul fibros este alcătuit din celule elementare (fibre elementare) care s-au
alungit, s-au depus microfibrile de celuloză. Fibrele elementare au lungimea de 13,0 - 38,5
mm (în medie, 20 mm) şi grosimea de 15 - 30 (în medie, 20) microni. Ele sunt celule
sclerificate, cu 86 - 90 % celuloză depusă în straturi. Fibrele elementare, în număr de 10 - 50
într-un fascicul (fibră tehnică), sunt sudate între ele cu lignină, iar fasciculul de fibre cu
periciclul, prin pectină; fasciculele de fibre lungi, constituie „fuiorul” cu luciu mătăsos, moale
la pipăit, fără puzderie aderentă, iar fibrele scurte constituie câlţii care trebuie să fie sub 50 %
din masa totală a fibrei. Procentul de fibră este de 20 - 26 % pentru întreaga plantă.

Figura 4.2. Inul pentru fibre

(după M. Axinte, 2012)

Frunzele sunt în număr de 8 - 100 (200), îngust-lanceolate, sesile şi cad la maturitate.
Florile sunt hermafrodite, dispuse în cime, albe sau albastre; polenizarea autogamă.
Fructul este o capsulă aproape sferică, cu vârful mucronat, cu 5 - 10 seminţe.
Seminţele sunt ovale, turtite, cu un rostru la vârf, suprafaţa netedă, lucioasă, brune-
închis, castanii-roşiatice sau brune-verzui, cu celule mucilaginoase în tegumentul seminal;
MMB = 3,0 - 6,5 g; MH = 64 - 70 kg.
 4.1.5.2. Cerinţe ecologice
Inului pentru fibre este o plantă de climat răcoros şi umed (plantă higrofilă).
Cerinţe faţă de temperatură:
- 2 - 3°C temperatura minimă de germinare;
- la apariţia cotiledoanelor la suprafaţa solului, temperaturile de -1 … -2°C, timp de
1 - 2 zile, distrug plantele;
- în faza de 2 - 3 perechi de frunze inul rezistă până la -4 ... -7,5°C;
- creşterea intensă a tulpinii decurge normal la 16 - 17°C şi umiditate suficientă;
- la formarea capsulelor şi maturare sunt favorabile temperaturile de 18 - 20°C.
Cerinţe faţă de umiditate:
- consumul specific de apă – 400 - 1.093;
- pentru germinaţie seminţele necesită 120 - 180 % apă din masa lor uscată;
- în cursul vegetaţiei sunt necesari 170 - 250 mm precipitaţii;
- consumul maxim de apă este în perioada îmbobocire-înflorire, iar spre maturitate
este necesară o vreme mai caldă şi însorită.
Cerinţe faţă de lumină:
- plantă de zi lungă; prin semănatul mai timpuriu se obţine o lungime tehnică mai
mare la plante (porţiunea de la cotiledoane la prima ramificare a tulpinii); este considerată
plantă ombrofilă şi nefelofilă (iubitoare de umbră şi rouă).
Cerinţe faţă de sol:
- soluri uniforme cu relief plan, textură luto-nisipoasă, nisipo-lutoasă sau lutoasă,
profunde, permeabile, structurate, fertile, cu capacitate mare de înmagazinare a apei, curate de
buruieni (fără zâzanie – Lolium remotum; cuscută – Cuscuta epilinum; odos – Avena fatua; pir
– Elymus (Agropyron) repens); reacţia solului optimă este pH = 6 - 6,8.
Zona foarte favorabilă – Zona I de cultură cuprinde:
-depresiunile intracarpatice din estul Transilvaniei;
-depresiunile subcarpatice din nord-vestul și nord-estul Munților Apuseni;
-depresiunile subcarpatice din Carpații Răsăriteni.
Se caracterizează prin:
-700 – 1000 mm precipitații anuale din care 220-250 mm uniform repartizați în cursul
perioadei de vegetație;
-temperaturi medii de 5-11 C, iar în zonele din Câmpia Someșului și Livada – Satu
Mare de 9-19 C;
Valorile indicelui hidrotermic oscilează între limite destul de mari: 1,6 – 2,5;
Solurile predominante sunt: brune si brun luvice.
Zona favorabilă – Zona a II-a de cultura cuprinde:
-depresiunile intracolinare din Transilvania și cele din Carpații Orientali și Meridionali;
-fașia litorală a Marii Negre lată de 10-15 km.
Se caracterizează prin:
-600 – 800 mm precipitații anuale din care 200 mm în cursul perioadei de vegetație;
- temperaturi medii în cursul vegetțatiei de 10-20oC;
- indicele hidrotermic de 1,4 – 1,6;
- primaveri timpurii și veri secetoase;
- soluri predominante: preluvosoluri de pădure, cernoziomuri degradate.
Zona putin favorabilă – Zona a III-a de cultivare cuprinde:
- Campia Transilvaniei;
- zonele colinare ale Banatului, Olteniei, Munteniei, centrul și sudul Moldovei.
Se caracterizează prin:
 - 600 – 650 mm precipitații anuale din care 150-180 mm în cursul vegetației neuniform
repartizate;
- temperaturi medii ridicate în timpul vegetației;
Solurile predominante: prelovosoluri roșcate mediu solificate, cernoziomuri freatic
umede, etc.
Factorii limitativi de productie de in pentru aceste zone sunt:
- temperaturile ridicate;
- perioadele de secetă și arșitele atmosferice frecvente în timpul vegetației.
Romania dispune de zone care oferăa condiții deosebit de favorabile pentru cultivarea
inului pentru fibre.

4.1.5.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri

Inul pentru fibre aparţine speciei Linum usitatissimum L., subsp. usitatissimum Vav. Et
Ell., convar. elongatum, caracterizată prin tulpini înalte (70 - 120 - 150 cm), cu puţine
ramificaţii în partea superioară, flori mici albe sau albastre, capsule şi seminţe mici (MMB =
3,0 - 6,5 g). Principalele soiuri de in pentru fibre recomandate pentru cultivare în România
sunt următoarele: Ada, Adria, Alexein, Alin, Bazil, Carolina, Codruța, Cosmin, Cristina,
Daniela, Elena, Elisa, Ermina, Floriana, Florinda, Fluin, Ina, Ioana, Iordan, Iulia, Iunia, Janina,
Laura, Lirina, Louis, Martin, Monica, Nineta, Oliana, Paula, Radu, Rareș, Sabena, Selena,
Șumuleu.

4.1.5.4. Tehnologia de cultivare

4.1.5.4.1. Rotația culturii
Inul pentru fibre este pretenţios la planta premergătoare. Cele mai bune premergătoare:
grâu de toamnă, leguminoase anuale (mazăre), borceag, precum şi cartof sau sfeclă pentru
zahăr, dacă au fost fertilizate corespunzător şi nu au fost atacate de Rhizoctonia sp. şi Botrytis
cinerea. Bune premergătoare – orzoaică, porumb. Nu vor fi folosite ca plante premergătoare şi
postmergătoare cânepa şi rapiţa.
Nu trebuie să revină pe acelaşi teren mai devreme de 6 ani din cauza „oboselii solului”
sau „alergiei inului faţă de el însuşi” cauzată de: secreţii autotoxice ale rădăcinilor (lineina);
acumularea agenţilor patogeni (septorioză, antracnoză, rugină, fusarioză); acidifierea şi
acumularea unor compuşi toxici (Fe, Al, Mn); consumul unor microelemente (mai ales bor);
înmulţirea buruienilor specifice care elimină în sol secreţii ce inhibă germinaţia inului
(Camelina alyssum, Euphorbia sp.)
După inul pentru fibre pot urma toate plantele de cultură, cu excepţia celor cu boli
comune (cartof, sfeclă). Grâul de toamnă dă rezultate foarte bune după inul pentru fibre.

4.1.5.4.2. Aplicarea îngrășămintelor

Consumul specific – pentru o tonă de substanţă uscată recoltată: 12 kg N, 4,9 kg
P2O5, 18 kg K2O. Foarte pretenţios la fertilizare: perioadă scurtă de vegetaţie; rădăcină slab
dezvoltată şi cu capacitate redusă de a folosi elementele mai greu solubile din sol; coeficient
de valorificare a îngrăşămintelor scăzut; absorbţia intensă a elementelor nutritive timpuriu şi
într-un termen scurt.
Azotul - favorizează creşterea tulpinii, formarea frunzelor, intensifică asimilaţia
clorofiliană, determină randamentul în fibre şi calitatea acestora.
Fosforul - atenuează efectul negativ al azotului, scurtează perioada de vegetaţie,
favorizează sporirea numărului de fibre elementare în fascicule şi depunerea celulozei în
pereţii celulelor, influenţează favorabil uniformitatea maturării, producţia de seminţe şi ulei.
Potasiul - favorizează formarea fasciculelor compacte, biosinteza celulozei, rezistenţa
fibrelor.
 Dozele de îngrăşăminte chimice - diferenţiate în funcţie de soi, planta premergătoare,
fertilitatea solului şi densitatea culturii. Pe solurile cu fertilitate mijlocie (8 - 10 mg P2O5 şi 12
- 25 mg K2O/100 g sol) se recomandă N32-64, P48-80; pe solurile cu fertilitate scăzută (sub 7 mg
P2O5 şi 15 mg K2O/100 g sol) se utilizează N48-80, P64-96, K64-96. După plante leguminoase,
dozele de azot se micşorează cu 20 - 30 kg/ha, iar în zonele cu precipitaţii abundente se
măresc cu 10 - 20 kg/ha; pe solurile care au primit amendamente cu 1 - 2 ani înainte, dozele de
fosfor şi potasiu se măresc cu 20 - 30 kg/ha, şi se adăugă 0,3 - 1,0 kg/ha bor pentru atenuarea
efectului dăunător al calciului asupra calităţii fuiorului.
Microelementele - au influenţă pozitivă asupra producţiei şi calităţii acesteia (bor,
mangan, zinc).
Gunoiul de grajd - nu se aplică direct inului pentru fibre, deoarece: duce la căderea
plantelor de in „în vetre” sau pe toată suprafaţa, datorită excesului de azot; îmburuienează
solul; nu este folosit complet datorită perioadei scurte de vegetaţie; reduce procentul de fibre
în tulpini şi rezistenţa acestora la rupere.

4.1.5.4.3. Lucrările solului

Arătură adâncă la 23 - 25 cm după plante premergătoare timpurii şi la 28 - 30 cm
după cele târzii (porumb, cartof, sfeclă); terenul se menţine afânat şi curat de buruieni, nivelat
până la venirea iernii.
Primăvara, patul germinativ se pregăteşte cu combinatorul, fără a pulveriza solul
(pericol de formare a crustei), mărunţindu-l pe adâncimea de semănat, iar sub această
adâncime solul să fie tasat.
De mare importanță este nivelarea terenului (înainte sau după lucrarea de bază) și
întreținerea arăturii prin operații repetate de mărunțire și combatere a buruienilor până târziu
în toamnă. Astfel se ușurează lucrările de pregătire a patului germinativ, care se reduc până la
o singură lucrare cu grapa cu colți reglabili sau cu combinatorul, pentru a aduce terenul în
starea convențională pentru in: mărunțit, nivelat, tasat sub adâncimea de 4 – 5 cm, lipsit de
buruieni și umed în stratul superficial. Nu se recomnandă semanatul inului pentru fuior fără să
se tăvălugească) sau dacă pregatirea terenului se face prin mai multe lucrări în primavară.

4.1.5.4.4. Sămânța și semănatul

Sămânţa trebuie să aparţină unui soi zonat, cu puritatea minimum 99 %, germinaţia
minimum 85 %, MMB cât mai mare, să fie lipsită de cuscută, omogenă, lucioasă.
Se tratează împotriva antracnozei (Colletotrichum lini) şi fuzariozei (Fusarium lini) cu
tiram (TIRAM, 2,8 kg/1 tonă sămânţă), isofenphos-metil (ISOFENFOS, 0,031 kg/100 kg de
sămânţă); de asemenea, se tratează pe cale uscată contra puricilor inului.
Epoca de semănat se realizează când se înregistrează 4 - 5°C în sol, la adâncimea
de 4 - 5 cm, 2 - 3 zile consecutiv, la orele 7 dimineaţa.
Densitatea este cuprinsă între 2.400 - 3.000 boabe germinabile/m2 (în funcţie de
fertilitatea solului, epoca de semănat şi rezistenţa soiului la cădere), pentru a avea la recoltare
1.800 - 2.000 plante/m2.
Distanţa între rânduri poate fi de 12,5 - 15 cm; în unele ţări din vestul Europei se
seamănă la 6,25 - 7,0 cm, iar în Olanda şi Franţa chiar la 4 cm. Semănatul la 6,25 cm între
rânduri, prezintă avantajul unei repartizări mai uniforme a plantelor în spaţiu, a unei rezistenţe
sporite la cădere şi sporirea producţiei de fibre.
Adâncimea de semănat poate fi de 1,5 - 2,0 cm pe solurile mai grele (lutoase) şi
mijlocii (nisipo-lutoase) şi 2 - 3 cm pe cele mai uşoare, structurate.
Cantitatea de sămânţă este de 120 - 180 kg/ha.
 4.1.5.4.5. Lucrări de îngrijire
4.1.5.4.5.1. Combaterea buruienilor
Inul pentru fibră are creştere lentă în primele faze de vegetaţie şi poate fi invadat de buruieni.
Combaterea buruienilor prin pliviri manuale – costisitoare şi greu de efectuat. Combaterea integrată
include folosirea erbicidelor.
Pentru buruienile monocotiledonate anuale şi unele dicotiledonate: cletodim (SELECT
SUPER, 0,8 - 1,0 l/ha, postemergent); S-metolaclor (DUAL GOLD 960 EC, 1,0 l/ha, preemergent);
buruieni dicotiledonate anuale şi perene: clorsulfuron (GLEAN 75 DF, şi RIVAL 75 PU, 10 -
15 g/ha, aplicate în faza de brădişor a inului).
Avena fatua (odosul) se combate până la înfrăţire cu fenoxaprop-p-etil (FURORE SUPER 75
EW, 0,8 - 1,0 l/ha, postemergent).
Costreiul din rizomi (Sorghum halepense): cletodim (SELECT SUPER, 1,5 - 2,0 l %/ha) sau
propaquizafop (AGIL 100 EC, 1,0 - 1,5 l/ha), până când costreiul are 15 - 25 cm înălţime;
Pentru buruienile dicotiledonate anuale: bentazon (BASAGRAN FORTE, 2,0 l/ha) + 150 g/l
Wettol – muiant, postemergent.
Combaterea cuscutei (Cuscuta epilinum) – atacă plantele sub formă de vetre, se poate
combate cu glifosat (ROUND-UP, 075 l/ha) pe vetrele de cuscută, sau plantele atacate se
cosesc şi se ard după ce s-au uscat.

4.1.5.4.5.2.Combaterea bolilor
Făinarea (Oidium lini); rugina (Melampsora lini); putrezirea plăntuţelor de in (Pythium
debaryanum); antracnoza (Colletotrichum lini); pătarea brună (Phoma linicola); fusarioza
(Fusarium lini); septorioza (Septoria linicola) – se combat prin tratarea seminţelor, iar în
timpul vegetaţiei, la avertizare, cu diferite fungicide.

4.1.5.4.5.3.Combaterea dăunătorilor
Cei mai importanţi dăunători ai florii-soarelui sunt: viermii sârmă (Agriotis spp.),
răţişoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) şi afidele. Pentru combaterea dăunătorilor, sunt
recomandate produsele pe bază de: tiametoxam (Actara 25 WG - 0,1 l/ha), aplicat la o
săptămână de la răsărirea plantelor; deltametrin (Decis Mega 50 EW - 0,150 l/ha); fosmet
(Imidan 50 WP - 1,5 kg/ha); lambda-cihalotrin (Karate Zeon SC - 0,15 l/ha).

4.1.5.4.6. Irigarea
Irigarea este necesară în zonele şi anii cu vreme secetoasă.
Se aplică o udare de răsărire cu 200 - 250 m3/ha şi 2 - 3 udări cu 600 - 700 m3/ha, în
timpul creşterii intense, prin aspersiune.

4.1.5.4.7. Recoltarea
Recoltarea inului pentru fibre se efectuează la maturitatea tehnică, prin smulgere cu
mijloace mecanizate a plantelor (sau manuală, pe suprafeţe mici).
Recoltarea mecanizată este realizată cu diferite utilaje: combina LKV-4 T smulge
plantele, le decapsulează şi le leagă în snopi. Dacă tulpinile nu sunt maturate uniform şi
suficient uscate, se renunţă la aparatul de legat şi tulpinile rămân în brazdă continuă (pale) pe
teren (LK-4 T).
Se poate recolta şi cu combina TLZV-4, care smulge plantele, leagă tulpinile în snopi
sau le poate lăsa în brazdă continuă (TLZ-4), când se renunţă la aparatul de legat. Plantele
uscate în brazde pot fi legate în snopi, manual sau cu maşini speciale (PTP-1). Capsulele
recoltate se batozează cu combina universală sau cu maşini speciale, în topitorii.
Inul ajuns în topitorii se decapsulează (dacă această operaţie nu s-a efectuat la
recoltare), urmând preindustrializarea (topitul, meliţatul etc.).
În condiţii favorabile şi cu tehnologii corecte, poate produce 4.500 - 8.000 kg/ha, din
care 70% tulpini uscate, 10% seminţe şi 20% pleavă. În urma topirii inului se obţin circa 14 -
27% fibre, din care 47 - 76% fuior şi 60 - 24% câlţi.
 Test de autoevaluare

1. Culturile textile specifice climatului temperat, cultivate în Europa şi România

sunt următoarele:
a. Bumbac, iută
b. In, cânepă
c. Chenaf, iuca
d. Ramia, sisal

2. Cei mai priculoşi dăunători ai inului pentru fibre, care atacă la începutul
vegetaţiei, sunt:
a. Tripsul inului (Thrips linarius)
b. Buha verzei (Mamestra brassicae)
c. Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides)
d. Puricii (Aphtona euphorbiae)

3. Recoltarea inului pentru fibre se realizează:

a. Cu combina universală, dintr-o singură trecere
b. În două faze, prin tăiere cu vindroverul şi treierarea ulterioară cu combina
universală
c. Prin smulgere, decapsulare şi legarea în snopi
d. Cu dislocatorul pentru culturi legumicole

4. Cerinţele inului pentru fibre faţă de planta premergătoare se prezintă astfel:

a. Suportă monocultura mai mulţi ani
b. Dă rezultate bune după rapiţă
c. Cele mai bune rezultate se obţin după cereale păioase şi leguminoase pentru
boabe
d. Se poate cultiva fără restricţii după cânepă
5. Dintre recomandările privind aplicarea îngrăşămintelor, se pot menţiona
următoarele:
a. Reacţionează bine la aplicarea gunoiului de grajd
b. Azotul este cel mai important element nutritiv pentru in şi se aplică în doze de
peste 100 kg s.a./ha
c. Îmgrăşarea echilibrată NPK este cea mai potrivită pentru inul pentru fibre
d. Aplicarea microelementelor nu este recomandată la inul pentru fibre

6. Pretenţiile inului pentru fibre faţă de pregătirea patului germinativ sunt în
legătură cu caracteristicile:
a. Sămânţă mică, semănat superficial
b. Sensibil la formarea crustei
c. Răsărire epigeică
d. Toate aceste caracteristici sunt corecte

Exerciţii pe internet:
1. Vizitaţi site-ul www.fao.org şi identificaţi informaţii recente privind situaţia
culturilor textile (suprafeţe, producţii, tendinţe) în lume, Europa, România.
2. Vizitaţi site-ul www.madr.ro şi indentificaţi informaţii privind situaţia cultivării
plantelor textile în România.
3. Vizitaţi informaţiile furnizate de Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea
Soiurilor (ISTIS) privind recomandările asupra soiurilor de in pentru fibre.