Memoriu justificativ

Bumbacul

Bumbacul a intrat în rândul plantelor cultivate, după cât se pare, atunci

când mijloacele tehnice de tors atinseseră o oarecare perfecţiune, dar fiind
fineţea şi lungimea foarte redusă a fibrelor.Din datele istoriei antice rezultă că
India a fost primul centru de cultură şi prelucrare a bumbacului.
În săpăturile arheologice făcute pe malurile Indusului s-au găsit ţesături de
bumbac având o extraordinară fineţe, confecţionate cu peste 3000 de ani î.e.n.
Din acest centru bumbacul s-a răspândit spre apus, în orientul Apropiat şi
de aici mai departe.În Egipt, bumbacul ajunsese o cultură principală cu 2-3
veacuri ânaintea erei noastre.
Prin intermediul maurilor planta s-a extins în tot nordul Africii şi sudul
Europei (sec. IX şi X e.n.).Bumbacul are însă un al doilea centru genic în
America. Aşa se face că la debarcarea lui Columb în noul continent (1492) s-au
găsit la băştinaşi pânzeturi de bumbac cu care îşi acopereau corpul.Aztecii, ca şi
triburile Maya sau Ghibcaş, cunoşteau şi meşteşugul de a colora minunat
ţesăturile.
Însemnătatea bumbacului a crescut în măsura în care industria textilă s-a
dezvoltat, drep consecinţă a perfecţionării tehnicii.El a devenit cu timpul cea
mai impotantă plantă textilă.
Fibrele de bumbac sunt folosite la fabricarea a numeroase produse textile,
singure sau în amestec cu fibrele de in, lână şi altele.Din bumbac, se fabrică aţa,
ţesături impregnate cu cauciuc sau alte materiale pentru a deveni impermeabile,
filtre, felurite produse necesare industriei aviatice, automobilistice etc.
Pe lângă fibrele lungi (lint), pe sămânţă se găsesc fibrele scurte, ce
alcătuiesc puful (linters), ce se întrebuinţează la prepararea de colodium,
materiale izolante, pelicule cinematografice şi fotografice, la fabricarea filtrului,
covoarelor, etc.
Din bumbac se obţine vată, se fabrică mătasea artificială; el mai este
folosit la fabricarea linoleumului, a unor substanţe explozive şi altele.
Seminţele de bumbac însă conţin şi ulei în proporţie de 17-25% şi ca atare
ele devin, după separarea fibrelor, o materie primă importantă pentru industria
uleiului. Uleiul de bumbac este semnificativ. Rafinat devine un bun produs
comestibil;el mai este folosit la fabricarea margarinei, săpunurilor, vopselelor
etc.
Turtele rezultate după separarea uleiului raprezintă un furaj concentrat
valoros, bogat în proteine, săruri minerale şi alte substanşe nutritive.Ele se
folosesc în hrana diferitelor specii de animale în proporţii moderate. Turtele nu

1
pot intra în raţia alimentară în cantităţi mari, din cauza conţinutului bogat în
gossypol, substanţă cu o pronunţată acţiune toxică.
Cojile de bumbac obţinute în urma decorticării seminţelor, operaţie
premergătoare extragerii uleiului, fiind bogate în celuloză (conţin 45%) se
folosesc la fabricarea hârtiei ordinare, a izolanţilor electrici etc.Tulpinile şi
valvele capsulelor sunt întrebuinţate drept combustibil.
Din cele relatate mai înainte reiese însemnătatea bumbacului ca plantă
textilă şi uleioasă.Bumbacul ocupă în prezent ăn agricultura mondială
aproximativ 33 600 000 ha. Din această suprafaţă peste 10,5 milioane ha se află
în Asia, 7,2 milioane în America de Nord şi Centrală, 3,7 milioane ha în America
de Sud, 3,7 milioane în Africa şi numai 0,5 milioane în Europa.
În ţara noastră se poate vorbi de un început în cultura bumbacului abia din
anul 1925. Suprafeţe mai însemnate însă ocupă planta abia în anii 1938-1940,
când s-au cultivat între 5000 şi 183000 ha. După 1944 cultura bumbacului
capătă o extindere vertiginoasă de altfel nemeritată, el deţinând în 1953
suprafaţa de 224000 ha. De aici mai departe suprafaţa se reduce treptat,
ajungând în 1959 la 14900 ha iar în 1963 numai la cca. 1000 ha.

Descriere generala
Bumbacul este o fibra naturala, polimerica, vegetala, recoltata de pe
semintele plantei de bumbac. Polimerul natural care sta la baza fibrei este
celuloza. Planta de bumbac prefera zonele de clima temperata si calda, fiind
necesare precipitatiile in perioada de crestere si absenta acestora in perioada de
recoltare.
Bumbacul face parte din famililia GROSSYPIUM. Exista mai multe
soiuri de bumbac dintre care:
 Soiul HIRSUTUM (Lf=20-35mm)
 Soiul HERBACOM (Lf=17-26mm)
 Soiul BARBADENSIS (Lf=30-51mm)
Bumbacul este materie prima de baza pentru industria textila.

2
 CAPITOLUL I

1.1. Prezentarea plantei

Caracterele morfo-anatomice şi biologice

Rădăcina.Se distinge o rădăcină principală pivotantă, care adeseori trece

de 200cm adâncime, puternic ramificată, ramurile ajungând la 100 cm în lături.
Sistemul radicular al unei plante explorează un voloum de sol ce se
apreciază la 9-11 m3 .Majoritatea rădăcinilor se găsesc răspândite până la 25-30
cm adâncime.
Cercetările făcute la Bălan (1949) asupra dinamicii de creştere a
sistemului radicular în condiţiile ţării noastre, arată că aceasta se dezvoltă în cea
mai mare parte în decursul primelor două luni de la semănat (până la 1 iulie)
ceea ce îi permite plantei să suporte bine secetele din lunile de vară. După Mc
Brzde la maturitate rădăcina reprezintă 8,8% din greutatea totală a plantei.
Tulpina este erectă, înaltă de 50-150 cm, ramificată.Se deosebesc două
tipuri de ramuri : monapodiale sau vegetative şi simpodiale sau fructifere.
Primele, în număr de 2-4, se găsesc la baza tulpinii şi au creştere
terminală.Cele din urmă se formează deasupra ramurilor monopodiale şi au o
creştere simpodială. Anume, fiecare internod purtând la vârf un mugure floral
creşte un timp, până ce floarea ajunge la maturitate şi se deschide; în acest
moment creşterea sa încetează.Sub floare apare un mugure prin a cărui creştere
ia naştere internodul următor care se comportă ca şi primul ş.a.m.d. Datorită
acestui mod de creştere ramura capătă forma unei linii frânte.
Numărul de ramuri pe plantă şi raportul numeric dintre monopodii şi
simpodii se află în funcţie de soi şi condiţiile de vegetaţie.
Tulpina şi ramurile se prezintă acoperite de numeroşi perişori; aceştia se
află mai mult pe părşile tinere, spre vârful tulpinii şi ramurilor.Există specii de
bumbac cu o perozitate foarte pronunţată (Gosszpium birsutum).
Frunzele sunt peţiolate, lobate (3-7 lobi) şi prevăzute la bază cu 2 stipele,
ce cad timpuriu. Pe faţa inferioară a limbului se găsesc perişori numeroşi şi
asprii; cea superioară este slab păroasă sau chiar glabră. Culoarea frunzelor este
verde, uneori slab-roşiatică, de diferite nuanţe.
Răsărirea fiind epigeică, primele două frunze sunt sotiledonale; ele sunt
reniforme. După 10-12 zile apar primele frunze adevărate, care spre deosebire

3
de cele următoare se prezintă întregi, nelobate. Pe nervurile frunzelor, pe faţa
inferioară, se găsesc glande nectarifere.
Frunzele sunt solitare şi pendunculate, protejate fiecare de cîte 3 bractee
cu marginile puternic dinţate, mai rar întregi, de culoare verde. Bracteele se
formează înaintea apariţiei florii, ele având rolul de a proteja mugurele floral în
timpul dezvoltării sale. Bracteele posedă glande nectarifere, formate dein
grupuri de peri glandulari de formă sferică.
Părţile componente ale florii sunt: calciul alcătuit din 5 sepaleconcrescute,
de culoare verde-deschis, corola compusă din 5 petale asimetrice concrescute
doar la bază, de culoare albă-gălbuie până la galbenă sau roşiatică; după
fecundare petalele se colorează roz, apoi liliachiu şi în urmă cad; andfoceul
reprezentat prin numeroase stamine, cel mai des 40-50 cu filamentele
concrescute spre partea inferioară, formează un tub staminal columnar, pe la
partea superioară a căruia îşi face apariţia stigmatul; gineceul este format din 3-5
carpele concrescute într-un ovar cu 3-5 loje (fiecare cu 4-8 ovule); stigmatul este
3-5 lobat.
Bumbacul este plantă cu fecundarea predominant autogamă; cazurile de
fecundar înrucişată nu depăşesc de regulă 3-5% (excepţional pot ajunge la
25%).Fecundarea încrucişată are loc prin intervenţia insectelor, ce sunt atrase de
glandele nectarifere răspândite în interiorul şi în afara florilor.
Fructul este o capsulă dehiscentă cu 3-5 valve; deschiderea are loc de-a
lungul liniilor de sudură ale carpelelor; valvele se rasfrâng, de regulă, în afară,
lăsând să apară fibrele. Forma capsulei poate fi ovală, rotund-lunguiaţă, cu
vârful ascuţit.
Suprafaţa uneori este netedă, alteori prezintă mici adâncituri. Culoarea
variază de la verde până la roşiatic. Numărul de seminţe ân capsulă este cuprins
între 10-40 (Bâlteanu 1954).
Conţinutul capsulelor-seminţele cu tot cu fibre- formează ceea ce se
numeşte bumbacul brut, care la soiurile noastre atinge o greutate de 3,5-4,5 g. de
fiecare capsulă.
Seminţele sunt piriforme, la capătul ascuţit găsindu-se hilul. Lungimea
seminţelor este de 5-8 mm, iar grosimea de 3-6 mm. MMB este 70-120g.
Sămânţa este acoperită de peri, unii lungi care reprezintă fibrele textile
(lint-ul) şi alţii scurţi care constituie pâsla (linters-ul). Numărul perilor pe o
sămânţă oscilează după soiuri între 120-1600 (Wittmacq, 1929).
Există soiuri de bumbac lipsite complet sau parţial de pâslă.
Culoare fibrelor de regulă este albă; există însă şi forme cu fibra colorată
gălbui, mai rar cafeniu sau albăstrui.
Pâsla în schimb poate fi de culoare cenuşie, verzuie sau brună.
Tegumentul seminal reprezintă 35-40% din greutatea seminţei, variind
după soiuri şi condiţiile de vegetaţie (Bâlteanu).
Conţinutul seminţei reprezintă embrionul ale cărui cotiledoane joacă rolul
de organe de rezervă.

4
 Fibrele textile sunt formaţii ale tegumentului seminal şi reprezintă
produsul principal al plantei. Într-o capsulă de mărime mijlocie se pot număra
50000-100000 de astfel de fibre. Ele sunt alcătuite din peri unicelulari având la
maturitate forma unei panglici răsucite, puţin îngroşate pe margini.
Lăţimea cea mai mare o are fibra în partea ei mijlocie. Spre bază este uşor
lignificată, iar vârful apare de formă conică sau măciucată.
Lungimea fibrelor variază cel mai des între 20-46 mm, iar lăţimea între
6,3-21,5 microni, dimensiunile fiind în funcţie de soi şi ansamblul condiţiilor de
vegetaţie (Guitani, 1924).
La măsurătorile făcute la soiurile de bumbac cultivate în ţara noastră s-au
găsit următoarele dimensiuni: lungimea 23,6-25,9 mm, iar lăţimea 18-25
microni (Bâlteanu 1954).
Examenul microscopic al unei fibre scoate în evidenţă câteva,
particularităţi ale structurii, pe care considerăm util să le înfăţişăm pe scurt.
Fibra la maturitate prezintă un perete şi un lumen în interiorul căruia se
mai pot observa resturi de protoplasmă moartă.
Peretele are o grosime de 4-6 microni fiind acoperit la exterior de o
cuticulă foarte subţire, greu permeabilă pentru apă şi gaze, datorită substanţelor
ceroase şi cutinei cu care este impregnată. De însuşirile cuticulei depinde luciul
fibrei care este mai mult sau mai puţin evident.
Pe faţa interioară a peretelui protoplasma uscată este aşternută cu o
peliculă fină.
Grosimea peretelui este un element principal al calităţii fibrei, întrucât ea
influenţează rezistenţa.
Îngroşarea are loc treptat, prin depunerea de particule de substanţă pe
suprafaţa sa internă.
Cum este lesne de înţeles, ea depinde mult de condiţiile de nutriţie ale
plantei şi de durata de formare a fructului.
Peretele nu are o structură omogenă; el este format din fâşii de substanţă
orânduite în spirală. Poziţia acestor fâşii nu este exact aceeaşi în diferitele
structuri ale peretelui. După unii autori (Haller) structura intimă a peretelui ar fi
micelară, după cei mai mulţi ar fi fibrilară, fibrele fiind dispuse în spirală.
Răsucirea fibrei la maturitate este determinată de structura spiralată a
peretelui, ea urmând direcţia spiralelor. Răsucirea este mai prununţată la
mijlocul fibrei decât la extremităţi.
Lumenul sau canalul fibrei parcurge aproape toată lungimea sa. Suprafaţa
lumenului este de 3-6 % din secţiunea transversală.
Formarea fibrelor este independentă de fecundare. Într-adevăr dacă se
cercetează florile numai după câteva ore de la deschidere se pot observa perii în
formă incipientă.
Ovulele nefecundate pot forma peri cu o lungime de până la 10 mm;
desigur însă că, în urma fecundării, sămânţa în creştere fiind hrănită din
abundenţă perii pot creşte mai mult.

5
 Celula fibroasă atinge grosimea normală când lungimea sa este de numai
0,1 mm. Creşterea celulei în lungimea durează de regulă 25 zile şi de aici mai
departe începe îngoşarea peretelui. În tot timpulcreşterii nucleul se găseşte
aproape de vârf, protoplasma şi nuclul rămân vii până ce capsula ajunge la
maturitate.

1.2. Particularităţi biologice

Bumbacul încolţeşte la temperatura de minimum 12 0 .La această

temperatură încolţirea şi răsărirea au loc cu mare încetineală. Dacă însă sămânţa
beneficiază de o temperatură mai ridicată, 19-200, răsărirea se produce după 7-8
zile.
Colţul este înzestrat cu o putere de străbatere slabă. Din acestă cauză şi
adâncimea de semănat prea mare ca şi crusta formată de sol în urma ploilor au
efect negativ asupra răsăririi.
Tulpina creşte prin mugurele terminal.
Prima frunză adevărată apare de regulă după 8-12 zile de la răsărire.
Creşterea părţilor aeriene în primele faze decurge destul de încet, planta
concentrându-şi activitatea mai mult asupra sistemului radicular. În momentul
apariţiei primilor boboci înălţimea tulpinii este de numai cca. 15 cm în timp ce
rădăcina atinge 60-70 cm adâncime.
În condiţiile noastre de climă bumbacul începe să îmbobocească după 30-
50 zile după răsărire, deci după 15 iunie.
Floarea se deschide după cca. 25 zile de la apriţia mugurelui floral.
Înfloritul se desfăşoară într-o anumită ordine; începe de la partea
inferioară a tulpinii şi continuă spre vârf, aceeaşi ordine păstrându-se şi pe
ramuri.
Deschiderea florilor se produce în orele de dimineaţă; îndată după
fecundare, către seară, corola se închide, petalele îşi schimbă culoarea devenind
roz-violacee şi după 2-3 zile cad.
De la fecundare până la coacerea fructului în condiţiile ţării noastre se
scurg 45-60 zile. Coacerea se produce treptat în ordinea apariţiei florilor.
Un fenomen frecvent este căderea fructificaţiilor-muguri şi boboci florali,
flori, fructe tinere- care uneori depăşeşte 50% din numărul total. Acest fenomen
se datorează condiţiilor nefavorabile de vegetaţie şi-ndeosebi carenţei de apă şi
hrană (Bâlteanu 1954).

6
 1.3. Sistematica

Bumbacul aparţine genului Gossypium L. ,familia Malvaceae. Din

numărul mare de specii numai 5 sunt cultivate şi anume:
-Gossypium birsutum L., bumbacul păros, Upland. Este un semiarbust
înalt de 100-130 cm, cu ramurile şi frunzele acoperite de peri, frunzele cu 3-5
lobi, stipele caduce, flori de culoare galbenă, capsula rotunjită cu vârful
ascuţit, împărţită în 3-5 loji, fiecare din ele cu 5-10 seminţe.
Fibrele au culoare albă, crem sau cafenie, lungime de 25-32 mm.
Specia este originară din partea sudică a Mexicului. Este cea mai
răspândită specie.
-Gossypium arboreum L., Bumbacul arborescent. Planta este un arbust de
200 cm înălţime are frunze cu 5-7 lobi înguşti, prelungi, cu stipele liniare,
caduce. Capsulele de formă conică cu 3-4 loji, fiecare cuprinzând 6-17
seminţe.
Specia creşte spontan în Asia (Pakistan, Ceylon, etc.).Se cultivă în India,
Afghanistan, Birmania, Japonia, etc.
-Gossypium berbacem L., bumbacul ierbaceu, guza. Este un semiarbust de
100-150 cm înălţime cu ramurile pubescente, frunzele 3-7 lobate, capsule
mici de 2-3,5 cm lungime, cu 3-4 loji ce se deschid nu prea mult la
maturitate.
Fibrele sunt de culoare albă, lungi de 18-25mm.
Se întâlneşte spontan în nord-estul Pakistanului, Belucistan, estul Africii.
Este cultivat în Orientul Apropiat, Peninsula Arabică, vestul Chinei.
-Gosszpium barbadense L., bumbacul egiptean, Leo-Island. Este un semi
arbust înalt de 100-200 cm cu ramuri şi frunze glabre, frunzele alungite,
triunghiulare, cu 3-5 lobi, stipele caduce.
Fructul este lung de 3,5-6 cm, de formă conică cu suprafaţă neregulată
având 3 loji cu 5-8 seminţe fiecare golaşe sau cu puţină pâslă. Fibrele au 32-
56 mm lungime.
În stare spontană se găseşte în Peru.
Se cultivă în Africa de Sud, Egipt, Sudan, Nigeria, Asia Mijlocie. Dă un
produs de calitate cu totul superioară în Egipt unde întâlneşte condiţii
excepţional de favorabile; bumbacul Egiptean ocupă primiul loc în lume sub
raportul calităţii
-Gosszpium tricuspidatum Lam ,este un arbus înalt de 200-300 cm cu
ramuri monopodiale în număr preponderent, capsule cu 4-5 loji, fibrele lungi.
Creşte spontan în India. Se cultivă pe suprafeţe reduse în India şi America
de Sud.

7
 Pentru formele de bumbac din Lumea Veche :
-G. Berbaceum, G. Arboreum, G. Tricuspidatum- patria de origine este
India, Pakistanul şi regiunile învecinate. În timp ce speciile originare din
America- G. Birsutum şi G. barbadense au patrie de origine sudul
Mexicului(prima) şi Peru (ultima).
Faptul că cele 2 grupe au apărut independent una de alta ne-o dovedeşte
numărul diferit de cromozoni.
Speciile asiatice au 26 cromozoni (2n=26) iar cele americane 52 (2n=52)

1.4. Compoziţia chimică

Produsul principal al plantei este, asa cum am arătat, bumbacul brut, care se
compune din două părţi: fibrele şi seminţele. Dăm mai jos compoziţia chimică a
celor două componente:
Fibre :
- apă.................................... 6,74
- substanţe proteice............. 1,50
- extractive neazotate.......... 5,79

Seminţe
- celuloză............................. 83,71
- substanţe grase................... 0,61
- cenuşă................................ 1,65

Datele arată că fibrele sunt alcătuite în cea mai mare parte din celuloză.
Celuloza se gaseşte în proporţie mai mare decât în fibrele de in şi cânepă,
la acestea din urmă procentul fiind de numai 65 – 77 %.
Structura fibrei de bumbac
Fibra de bumbac monocelulara si contine intre 90-92 % celuloza,uneori
chiar 95-98 %.Celuloza este un polimer filiform macromolecular cu grad de
polimerizare 3000.Catenele moleculare de celuloza sunt dispuse sub forma de
retea formand microfibrile.Microfibrilele formeaza fibrile care formeaza
manunchiuri dispuse concentric, paralele cu axa longitudinala,putin rasucite in
jurul acesteia (aprox 30`).Fibrilele formeaza lamele care intra in structura
peretelui fibrei.Fibra este formata din perete la exterior si lumen la interior.
Peretele fibrei este alcatuit din:

8
 -perete primar:contine cca 25 lamele,are o grosime de 0,5micrometri cu
un continut de celuloza scazut. La exterior are cuticula care contine ceruri si
pectide care insotesc celuloza,au rol protector si dau un caracter hidrofob.
-perete secundar:contine 20-45 lamele,la maturitete este de 10 ori mai
gros decat peretele primar si este alcatuit aproape 100% din celuloza.
-lumenul:este un canal care strabate fibra si care reflecta gradul de
maturitate.
Aspect la microscop
Bumbacul este usor de identificat la microscop.In sectiune longitudinala
are forma de pamblica rasucita.Bumbacul mercerizat este cilindric avand usoare
ondulatii.Bumbacul mort este plat.In sectiune transversala este
alungit,indoit,curbat,cel mort are in interior un cerc iar cel mercerizat un punct.

Seminţele propriu – zise prezintă compoziţia chimică arătată în tabel.

9
 Sea – Island Egiptean
După Kinner După Cosack
% %
Apă 8,05 11,42
Substanţe proteice 19,79 19,94
Substanţe grase 20,96 23,34
Extractive neazotate 31,44 22,08
Celuloză 15,31 18,93
Cenuşă 4,53 4,29

În condiţiile ţării noastre conţinutul de ulei al seminţelor prezintă variaţii

cuprinse între 20,79 – 29,57. Uleiul după rafinare devine un bun produs
comestibil, putând fii utilizat şi la fabricarea săpunului, margarinei, etc. El este
foarte bogat în oleină linoleină şi mai sărac în palmitină.
Turtele rămase după extragerea uleiului conţin 23 – 23 % proteine, 30 –
33 % extractive neazotate, 5 -6 % grpsimi, 22 % celuloză.
Ele se pot uitliza în hrana animalelor numai în cantităţi moderate, nu mai
mult de 1 – 1,5 kg zilnic pe cap de vită mare şi în amestec cu alte nutreţuri.
Aceste măsuri se iau din cauza conţinutului apreciabil în gossypol, substanţă
toxică ce se aglomerează mai mult în miezul seminţei.
Proteinele se găsesc în cantitatea cea mai mare îm miez, unde trec de 30 –
40 %. Tegumentul seminal cuprinde multă celuloză (35 – 45 %) şi extractive
neazotate (33 – 38%).

CAPITOLUL II

Cerinţe faţă de climă şi sol

2.1 Clima

Bumbacul este o plantă termofilă, a cărei arie geografică nu depăşeşte

spre nord 45o. Suma de căldură este cel mai des 3200 – 2800o. Temperatura
minimă pentru germinaţie este de 12o(după unii autori 14o).
De la semănat şi până la apariţia primelir flori trec aproximativ 65 de zile,
timp în care este necesară o cantitate de căldură de cca. 1350 0, de la apariţia

10
primelor flori şi până la desfacerea primelor capsule se scurg 50 de zile, fiind
nevoie de 10500, iar mai departe până la teminarea coacerii trec încă 50 – 55 de
zile nevoia de căldură fiind de aproimativ 7500.
Alături de cantitaea de căldură factorii importanţi ce trebuie luaţi în
considerare sunt temperaturile joase, faţă de care bumbacul manifestă o
deosebită sensibilitate. Planta piere la temperaturi sub 0 0; de aceea îngheţurile
târzii de primăvară şi cele timpurii de toamnă limitează intervalul de timp în
care bumbacul poate vegeta. În partea sudică a ţării această perioadă se
desfăşoară între 15 aprilie şi 15 ovtombrie, ceea ce înseamnă un total de 180
zile, timp suficient pentru ca soiurile precoce de bumbac să ajungă la coacere.
Dar ne interesează temperatura minimă limită suportată de plantă, ci şi
temperaturile joase cuprinse între 1 – 100. Este drept că la aceste temperaturi
planta nu piere prin acţiunea directă a acestora, dar diferite organe sunt
împiedicate de a funcţiona normal.
De pildă, dacă în sol temperatura coboară la 3 – 4 0 rădăcina nu mai poate
absorbi apa, planta se ofileşte, iar după un timp se usucă.
Cât priveşte temperaturile înalte peste 35 – 37 0 ele determină stagnarea
creşterii şi mai apoi ofilirea.
Lumina este un alt factor climatic ce influenţează în mare măsură
creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Pentru desfăşurarea normală a ciclului vegetativ bumbacul are nevoie de
cel puţin 1500 ore durată de strălucire a soarelui. În Egipt unde se obşin produse
de excepţională calitate, durata de strălucire solară este de peste 200 ore în cele
7 luni de vegetaţie.
Menţionăm că bumbacul, fiind plantă de zi scurtă, înfloreşte, fructifică şi
produce numai dacă un anumit număr de zile , variabil după soiuri, se află în
condiţii de zi de 10 – 12 ore.
Bumbacul se caracterizează printr-un consum de apă relativ ridicat, coeficientul
de transpiraţie fiind cuprins între 350 – 360. Cele mai mari exigenţe le are în
fazele de înflorire , când consumul este aproape de două ori mai mare la plantele
ce n u primesc îngrăşăminte, faţă de cele îngrăşate.( Bîlteanu 1956.)
Cel puţin 50% din cantitatea totală de apă este consumată în perioada
înflorire – deschiderea capsulelor.
Cu tot consumul de apă ridicat, are aptitudinea de a rezista secetei în
măsură mai mare decât alte plante cum sunt de exemplu unele cereale (grâu,
ovăz, etc.). După observaţii făcute în ţara noastră bumbacul vegetează nornal la
un regim de precipitaţii de 400 – 500 mm anual, dacă cel puţin 200 mm şi cel
mult 300 mm cad în cursul lunilor mai – august. Excesul de ploi în cursul verii
este dăunător fiindcă este îmsoţit obişnuit de reducerea căldurii şi luminii, ceea
ce determină în fapt întârzierea coacerii şi scăderea producţiei.

11
 2.2 Solul

Solul trebuie să fie fertil, cu un drenaj bun, cere să permită pătrunderea

aerului, căldurii şi apei în straturile explorate de rădăcini. Nu-i convinsolurile
argiloase compacte, cele cu apa freatică prea la suprafaţă, cele ude şi reci,
precum şi terenurile nisipoase şi sărăturoase.
Foarte potrivite sunt cernoziomurile, solul brun – deschis de stepă,
aluviunile. Reacţia cerută de plantă este neutră sau slab alcalină.
În ţara noastră se poate cultiva cu succesîn sudul ţării, pe o fâşie lată de 5
– 30 km ce se întinde de-a lungul Dunării, unde găseşte condiţii pedoclimatice
favorabile.

CAPITOLUL III

Tehnologia culturii

Bumbacul poate da rezultate acceptabile în ţara noastră numai la o tehnică

de cultivare impecabilă, date fiind exigenţele mari care le manifestă faţă de
căldură, lumină şi hrană.

3.1. Rotaţia

12
 Experienţele executate la staţiunea Brînceni scot în relief că cerealele şi
prăşitoarele sunt bune premergătoare pentru bumbac. În schimb, leguminoasele
de boabe – mazărea, fasolea, etc – trebuie evitate, întrucât datorită uni surplus de
azot lăsat în sol întârzie maturiatea plantei.
Bumbacul se poate cultiva după el însuşi cel mult 2 ani.
După bumbac urmează culturi de primîvară, mai ales cereale.

3.2. Îngrăşămintele

Bumbacul exportă din sol la o producţie de 1000kg/ha produs brut,

apoximativ 40 kg N, 10 kg P2O5, 32 kg K2O, 13 kg CaO, în afară de cantităţi mai
mici din celelalte elemente.
Absorbţia cea mai intensă a substanţelor nutritive se produce în perioada
de îmbobocire – începutul fructificării, adică între 15 iunie – 15 august, când
consumul s eridică la aproximativ 60 – 65% din cantitatea totală necesară de N,
P şi K.
Până la îmbobocire pătrunde în plantă abia 8 – 10% iar în ultimele faze de
vegetaţie restul de 25 – 30 % .
În utilizarea îngrăţămintelor este recomandat să se ţină seama de aceste
date orientatiove.
În condiţiile noastre pedoclimatice este necesar să se forţeze prin toate
mijloacele atingerea maturităţii înainte de primele îngheţuri timpurii de toamnă,
care în sudul ţării se produc în unii ani pe la jumătatea lunii octombrie. Un
mijloc important de care ne putem folosii în acet sens este dirijarea regimului de
nutriţie şi îndeosebi păstrarea unui raport convenabil între azot şi celelalte
elemente esenţiale.
Astfel, experimentând pe un sol brun – roşcat de pădure, Bîlteanu (1955)
găseşte ca fiind cel mai potrivit raportul între azot şi fosfor 1:1,5. Alţi autori
lucrând în alte condiţii obţin rezultate bune aplicând o îngrăşare moderată cu
azot şi fosfor în rapotul 1:1.
În ceea ce priveşte îngrăşămintele potasice, cercetările făcute până în
prezent în ţara noastră nu au putut dovedi eficacitatea acestora, solurile ce le
avem fiind în general bine aprovizionate cu acest element.
Este important să menţionăm că eficienţa îngrăşămintelor este în funcţie
de ambianţa condiţiilor de mediu şi îndeosebi de cantitatea de căldură, lumină şi
umiditate, care trebuie să aibă valorile cerute de plantă.
Într-o cercetare executată în casă de vegetaţie acţiunea unor doze
moderate de îngrăţăminte (N, P şi K) s-a concretizat într-un spor de producţie de
117%, când plantele s-au găsit la un regim de 65 – 80% din capacitatea de apă a
solului faţă de regimul de 45% (Bîlteanu).

13
 Gunoiul de graj este un îngrăşământ care poate fi folosit cu bune rezultate
în cultura bumbacului.
El acţionează nu numai prin aportul de elemente nutritive, dar şi prin
influenţarea însuşirilor fizice ale solului în sensul convenabil plantei îndeosebi
uşrează încălzirea solului.
Nu este lipsit de importanţă că bumbacul având ciclul de vegetaţie lung şi
repartizat în cea mai mare parte în lunile de vară, poate utiliza bine
îngrăşămintele cu acţiune lentă. În experienţele executate pe un cernioziom
castaniu aplicându-se doze de 20 – 40t pe ha au fost obţinute sporuri de
producţie de 13 – 23%.
Demn este reţinut este că gunoiul de grajd, chiar în doze reletiv mari a
determinat o maturitate mai timpurie, ceea ce se explică dacă avem în vedere
ameliorarea însuşirilor fizice.

3.3. Lucrările solului

Bumbacul este recunoscător la o lucrare profundă a solului, adâncimea

optimă fiind cuprinsă de regulă între 25 – 30cm.
Desigur, efectul bun al arăturii adânci depinde în mare măsură, de
momentul când se execută.
Cercetările diferiţilor autori scot în relief că dă cele mai bune rezultate
când se execută vara, îndată după ce planta premergătoare părăseşte terenul, cu
condiţia ca umiditatea solului să permită efectuarea unei lucrări de bună calitate.
Dacă arătura este de slabă calitate, bolovănoasă, executată toamna târziu,
producţia bumbacului scade ân măsură remarcabilă şi totodată se accentuează
neuniformitatea coacerii.
Cum timpul de semănat scade spre finele lunii aprilie terenul trebuie
lucrat cu gra şi nivelet îndată ce se poate ieşi la câmp.
Până la semănat este recomandat să se afâneze pământul cu ajutorul
cultivatorului, pentru a se uşura încălzirea.
Dacă până la semănat arătura s-a tasat din nou, poate fi necesară încă o
lucrare superficială în preajma însămânţării, însă la adâncimea de semănat,
lucrare ce se execută concomitent cu nivelarea cu ajutorul grapei lanţate.

3.4. Sămânţa şi semănatul

14
 Calitatea seminţei ce se întrebuinţează este un factor important de care
depinde mărimea producţiei. Astfel fiind numai sămânţă obţinută la prima şi
eventual a doua recoltă, posedă însuşirile de calitate necesare, îndeosebi
germinaţie, uniformitate şi greutate corespunzătoare ( capacitate germinativă
85%, MMB 90 – 100g, puritate 97%).
Sămânţa îndeplinind condiţiile cerute trebuie tratată împotriva unor boli ai
căror germeni se pot găsi pe suprafaţa sau în interiorul ei cum este bacterioza
bumbacului ( Xantbomonas malvacearum). În acest scop se tratează cu formol
concentraţie 40%, în proporţie de 1/90, timp de 10 min, apoi sudaţie 3 ore.
Mai este este folosit în acest scop acidul sulfuric concentrat, procedeu prin
care nu numai că se dezinfectează părţile periferice ale tegumentului seminal,
dar se dizolvă şi pâsla. Se obţine astfel o sămânţă delinterată ce poate fi
semănată cu semănătorile obişnuite de cereale.
Acidul sulfuric trebuie să stea în contact cu sămânţa numai 12 – 15min,
după care se îndepărtează prin spălare cu multă apă.
Timpul de semănat se consideră atunci când solul la 10 cm adâncime are o
temperatură de cel puţin 12 – 14o şi pericolul îngheţurilor târzii.
Aceste condiţii se îndeplinesc în zona favorabilă de cultură începând cu
25 aprilie; perioada optimă de însămânţare nu durează mai mult decât cca 10
zile.
Densitatea plantelor este una dintre componentele principale ale
producţiei. În condiţiile pedoclimatice existente în zona favorabilă pentru cultura
bumbacului experienţele au stabilit densitatea de 11 – 12 plante la m 2 ca fiind
cea mai potrivită. Dar pentru a puteaq realiza o asemenea densitate a culturii este
necesar să se folosească un număr de boabe germinabile de 4 – 5 ori mai mare,
care-l găsim în cantitatea de 60 – 70 kg/ha sămânţă. Este necesar să fie sporită
atât de mult cantitatea de sămânţă întrucât parte din seminţe nu încolţesc, parte
dau naştere la plante neviabile, unele nu pot răsări sau pier din diverse cauze.
O semănătură rară cu numeroase goluri, nu poate da producţii
satisfăcătoare. Nu numai atât, dar dacă densitatea culturii este prea mică plantele
beneficiind de un spaţiu de nutriţie prea mare, îşi prelungesc ciclul vegetativ,
deci îţi întârzie coacerea.
Distanţa dintre rânduri se cere să fie atât de mare încât să permită o uşoară
executare a lucrărilor de întreţinere.
Pentru condiţii de mecanizare este indicată distanţa de 60 – 70cm; când
praşile se execută manual distanţa se micşorează la 40 – 50cm.
Adâncimea de semănat cea mai potrivită este de 5 cm. Îngroparea mai
adâncă nu este recomandată din cauza scăzutei puteri de străbate a colţului.
Orientarea rândurilor în direcţia nord – sud este o măsură căreia trebuie să
i se acorde atenţia cuvenită în condiţiile ţării noastre. Prin acest mijloc plantele
primesc mai multă lumină şi căldură, fapt care se reflectă pozitiv asupra
producţiei.

15
 3.5 Lucrările de îngrijire

Tăvălugitul imediat după semănare pe baza experienţelor catedrei de

Fitotehnie a institutului agronomic Bucureşti este cu totul recomandabil, mai
ales când solul este insuficient de umed. Această lucrare favorizează o răsărire
rapidă şi omogenă, de mare însemnătate pentru atingerea maturităţii înainte de
răcirea timpului. Tasarea semănăturii se face cu un tăvălug uşor.
Adeseori plăntuţele de bumbac nu pot străbate crusta ce se formează în
urma ploilor, ceea ce are ca rezultat apariţia a numeroase goluri şi deci scăderea
producţiei. De aceea sfărmarea crustei devine o lucrare necesară.
Modul de aplicare a acestei măsuri este în funcţie de poziţia colţului faţă
de crustă.
Dacă el se află sub crustă sau este prins de aceasta, pentru sfărmare ne
folosim de grapa stelată sau de sapa rotativă. Dacă plăntuţele sunt parţial răsărite
şi se cunosc rândurile, se procedează la distrugerea crustei prin prăşit, sau pe
suprefeţele mici cu greblele de mâna. Completarea golurilor cu sămânţă încolţită
este o măsură care trebuie executată fără întârziere.
Lucrarea de îngrijire principală însă este prăşitul, care se repetă, de mai
multe ori, în timpul vegetaţiei, scopul fiind, pe lângă înlăturarea buruienilor
menţinerea solului în stare de afânare.
Experienţele executate scot în relief că primele 4 praşile sporesc
producţia plantei, cele ulterioare rămânând fără efect (Bălan, 1956).
Concomitent cu praşilele executate printre rânduri este necesar să se
îndepărteze burienile ivite pe rând prin plivit.
Răritul, lucrare prin care se realizează densitatea culturii trebuie să se
facă fără întârziere.
Buruienile pot fi încă combătute şi cu ajutorul erbicidelor. Cu această
metodă se poate reduce numai numărul de praşile fără a însă a se renunţa la
această lucrare.
Tratamentul cu erbicide urmează să fie completat cu praşile mecanice,
care influenţează favorabil cultura prin aceea că uşurează aerisirea şi încălzirea
solului, condiţii cerute de buna dezvoltare a plantei.
Lucrările de îngrijire specifice bumbacului sunt: ciupitul prin care se
înţelege eliminarea ramurilor monopodiale (vegetative) şi cârnitul care constă
din suprimarea vârfului tulpinii pentru a se menţine un anumit numar de ramuri
simpodiale (florofere), de regulă 5-7; uneori ultima lucrare este completată cu un
cârnit suplimentar prin care se urmăreşte păstrarea unui anumit număr de
capsule pe fiecare plantă, atâtea câte pot ajunge la maturitate. De fapt, scopul

16
acestor lucrări este stabilirea unui echilibru între fructificare ce trebuie dusă
până la maturitate şi vigoarea vegetativă, cu efecte pozitive asupra producţiei.
Este de menţionat asupra eficacităţii acestor lucrări la bumbac nu există
unitate de vederi între cercetători.
Astfel unii se exprimă în favoarea cârnitului (Foaden, Kulkerni, Henry), în
timp ce alţii consideră că lucrarea este lipsită de utiliate (Thomson, Wood,
Ducellier, Bălan, etc.) pa chiar păgubitoare (Gibier, Lombardon , etc.).
Această lipsă de concordanţă între păreri considerăm că se datorează
condiţiilor foarte diferite de mediu în care autorii au experimentat. Pentru ţara
noastră care se găseşte la limita nordică a ariei geografice a bumbacului, cârnitul
poate grăbi maturitatea cu 5-7 zile fapt ce nu poate fi subestimat, mai ales în anii
ceva mai răcoroşi.
O dificultate serioasă pentru noi este aceea că lucrarea coincide cu un vârf
de muncă al lucrărilor agricole (începutul lunii iulie) când nu sunt braţe de
muncă disponibile. În asemenea cazuri, cârnitul poate fi înlocuit cu un „cârnit
suplimentar” executat mai târziu pe la mijlocul lunii august (se suprimă vârful
tulpinii şi al ramurilor florifere).
Irigarea este o măsură de îngrijire prin care se poate mări substanţial
producţia.
Cercetările făcute în această direcţie în ţara noastră (Botzon, Bălan) au
arătat ca umiditatea optimă pentru bumbac este 60-75% din capacitatea de câmp
a solului pentru apă. De cele mai multe ori bumbacul trebuie să primească 2
udări, norma de irigare fiin de 400-900 m 3 , pentru a ne apropia de conţinutul de
apă menţionat. Solul trebuie să se găsească aprivizionat cu apă în cantitate
suficientă mai ales pe timpul înfloritului.
De la 15 agust mai departe bumbacul nu mai trebuie irigat, întrucât altfel
se întârzie coacerea. Cu 2 udări,însumând 600m 3 a fost sporită producţia cu
63%. La fosta staţiune experimentală Studina cu 3 udări s-au obţinut în 1953 o
producţie de peste 3000 kg. Bumbac brut sporul fiind de 89%.

3.6. Recoltarea

Maturizarea fructelor se produce treptat într-o perioadă destul de lungă,

50-60 zile. Deschiderea primelor capsule are loc după aproximativ 45-55 zile de
la apariţia primelor flori.
Capsulele ce se deschid mai întâi se găsesc plasate spre partea inferioară a
tulpinii şi către baza ramurilor fructifere.

17
 Astfel fiind, recoltarea bumbacului are loc în 3-4 reprize, primul cules
trebuind să înceapă atunci când la fiecare 3-4 plante se găseşte cel puţin câte o
capsulă deschisă. Recoltarea se execută manual.
De fiecare dată recoltarea se face pornind cu capsula cea mai de jos; altfel,
sfărmăturile rezultate din fructe pot cădea pe puful celor inferioare, impurificând
în acest fel recolta.
Recoltarea se face numai pe timp uscat.
O parte dintre capsule nu reuşesc să ajungă la maturitate; rămând
nedeschise, sau deschise numai parţial.
Acestea, aşternute în straturi subţiri în magazie, uscându-se se desfac şi
dau recoltă de calitate slabă.
Se poate proceda însă la uscarea lor în uscătorii.
Recoltarea mecanizată, impusă de condiţiile tehnicii moderne este însă
insuficient pusă la punct. O greutate care se opune mecanizării este coacerea
capsulelor într-un interval de timp prea lung, la care se adaugă şi faptul că
deschiderea fructelor se produce când încă frunzele sunt verzi.
Există perspectiva obţinerii pe calea ameliorării a unor soiuri noi lipsite de
aceste defecte.
Bumbacul la recoltare are o umiditate care depăşeşte adeseori 12-13% .
De aceea, el trebuie întins în straturi pentru a se usca. Cum recoltările
succesive au loc la intervale de 7-10 zile, stratul formant din prima recoltă are
timp să se usuce până vine timpul recoltei a doua; peste el se aşterne recolta
următoare ş.a.m.d.
În acest fel recoltele succesive aşternute una peste alta fac să se mărească
grosimea stratului de bumbac la cca. 1m fără primejdie de încingere a recoltei.
Bumbcaul brut se supune ulterior operaţiei denumită egrenere în staţiuni
special construite în acest scop.
La această operaţie fibrele textile (lint-ul) sunt separate de sămânţa
propriu-zisă.
Producţia de bumbac brut în condiţiile din ţara noastră, de regulă se ridică
la 400-600 kg/ha. Este însă cu putinţă să se obţină şi producţii mai mari.
Dăm ca exemplu fosta staţiune experimentală Studina, care în anul 1953 a
obţinut în condiţii de irigare peste 3000kg/ha bumbac brut.
Recoltarea si obtinerea fibrei de bumbac
Fibrele de bumbac se obtin din capsulele plantei de bumbac,in care se
afla 2-6 seminte de care sunt legate fibrele.Fibrele sunt prelungiri epidermice
unicelulare ale semintelor. Dezvoltarea fibrelorare loc de la scuturarea florii
pana la 60 zile.Pana la 20 zile de la caderea petalelor se dezvolta
ovarul,devenind capsula.in interiorul ei se formeaza semintele acoperite cu fibre
de bumbac , care au perete subtire numit perete primar.De la 20 pana la 60 de
zile are loc maturizarea fibrei.Peretele primar se ingroasa,se formeaza peretele
secundar prin depunerea de lamele concentrice de celuloza.
La maturitate capsulele se deschid si bumbacul trebuie recoltat.

18
 Recoltarea se poate face manual,mecanic sau pneumatic.
Dupa recoltare bumbacul este dus la statia de egrenare unde se
efectuaeaza urmatoarele operatii:
 Receptia=preluarea si inregistrarea cantitativa
 Sortarea=separarea in functie de anumite caracteristici
 Curatirea primara=eliminarea impuritatilor mari,vizibile care nu necesita
operatii complexe de curatire
 Egrenarea=separarea semintelor de fibre
 Lintersarea=seperarea fibrelor foarte scurte numite linters
 Presarea si imbalotare=se preseaza in baloti de 150-200 kg care usureaza
transportul si depozitarea
Balotii obtinuti sunt apoi trimisi spre filaturi unde sunt folositi ca materie prima.

CUPRINS

Memoriu justificativ......................................................................................... 1

CAPITOLUL I

1.1. Prezentarea plantei.................................................................................... 3

1.2. Particularităţi biologice........................................................................... 6

1.3. Sistematica................................................................................................. 7

1.4. Compoziţia chimică.................................................................................. 8

CAPITOLUL II
Cerinţe faţă de climă şi sol

19
2.1 Clima........................................................................................................... 10

2.2 Solul........................................................................................................... 11

CAPITOLUL III
Tehnologia culturii

3.1. Rotaţia....................................................................................................... 12

3.2. Îngrăşămintele.......................................................................................... 12

3.3. Lucrările solului........................................................................................ 13

3.4. Sămânţa şi semănatul............................................................................... 14

3.5 Lucrările de îngrijire................................................................................. 15

3.6. Recoltarea.................................................................................................. 17

BIBLIOGRAFIE

20