CURS 6

2.1.5. Soia – biologie, ecologie, sistematică

Importanţă. Soia este o plantă cu întrebuinţări multiple. Ea are o deosebită importanţă
pentru alimentaţia oamenilor, hrana animalelor şi pentru industrie. Boabele sale conţin peste
30% substanţe proteice cu valoare nutritivă ridicată şi 17-20% ulei comestibil. Principalii
constituenţi sunt: proteinele (40%), lipidele (12-25%), glucidele (10-15%), sărurile minerale
(Ca, Fe, Mg, P, K, Na), vitaminele A, B1, B2, D, E, F, lecitină.
Forma de bază sub care se foloseşte în alimentaţie şi care oferă soluţia cea mai
economică pentru rezolvarea deficitului în proteine din unele părţi ale lumii este făina de soia,
care are un conţinut în proteine mai ridicat decât orice aliment de origine vegetală sau
animală. Tot din făina de soia se pot obţine diferite produse alimentare, ca: lapte, brânză,
fulgi, ciocolată, diferite sosuri, cafea, biscuiţi, bomboane, macaroane, prăjituri sau ca
substituent al cărnii animale într-o serie de preparate culinare (salamuri, bacon, etc.) Boabele
şi păstăile verzi sau boabele germinate reprezintă alte produse alimentare cu o excepţională
valoare nutritivă.
Uleiul de soia este folosit ca atare în alimentaţie sau pentru prepararea margarinei,
fabricarea maselor plastice, linoleumului. Şroturile rămase după extragerea uleiului sunt
folosite în hrana animalelor datorită conţinutului ridicat în proteine.
Ca proprietăţi terapeutice se poate remarca rolul constructiv, energizant,
remineralizant sau echilibrant celular.
Este un nutreţ deosebit de valoros pentru animale sub formă de făină, turte, masă verde
(fân, siloz).
Datorită bacteriilor fixatoare de azot de pe rădăcini soia poate produce 50-150 kg
azot/ha, ceea ce asigură o creştere a fertilităţii solului.

2.1.5.1. Particularităţi biologice

Soia este o plantă anuală, termofilă, cu o perioadă de vegetaţie de 110-150 zile.
Rădăcina la soia este pivotantă şi pătrunde în sol până la 2 m adâncime, iar
ramificaţiile laterale se dezvoltă pe o rază de 40-70 cm. Totodată, rădăcina dispune de o
capacitate ridicată de solubilizare şi absorbţie a elementelor nutritive din sol. Dezvoltarea
masivă a rădăcinilor are loc în faza creşterii vegetative şi se reduce în timpul fazei
reproductive, încheindu-se înainte de maturitatea fiziologică.
Tulpina este erectă, cu un grad diferit de ramificare, în funcţie de soi şi spaţiul de
nutriţie. În funcţie de genotip, creşterea tulpinii poate fi:
- determinată (o inflorescenţă în vârf);
- nedeterminată (ultima inflorescenţă se află sub nivelul ultimelor frunze de la vârful
plantei);
- semideterminată (intermediară).
Înălţimea tulpinii oscilează între 40 şi 150 cm.
Frunzele cotiledonale sunt situate la primul nod al tulpinii, cele inserate la al doilea
nod sunt simple, unifoliate, iar cele situate la nodurile următoare, dispuse altern, sunt
trifoliate, fiind inserate printr-un peţiol lung de circa 3–30 cm. Foliolele pot avea formă ovală,
lanceolată, rombică etc. Frunzele, ca şi tulpina, sunt acoperite cu perişori deşi, care la
maturitate pot avea culoarea argintie sau roşcată.
 Figura 2.3. Plantă de soia la formarea păstăilor
(Câmpul Experimental Moara Domnească, 2009)

Florile sunt grupate câte 3-9 şi sunt dispuse în raceme axilare sau terminale. Florile
sunt hermafrodite, caracteristice leguminoaselor, cu fecundare autogamă, având petalele de
culoare albă sau violacee. Înfloritul durează 10-12 zile, iar în condiţii de temperatură prea
scăzută sau prea ridicată sau secetă apare fenomenul de avortare a florilor.
Fructul este o păstaie uşor curbată sau dreaptă, cu 1-5 seminţe, de culoare brună-
deschis sau castanie-deschis, cu perişori argintii sau roşcaţi. Pe o plantă se pot forma până la
300-400 păstăi, dar în mod obişnuit se formează şi ajung la maturitate 30-60 păstăi.
Samânţa poate avea diferite forme, aproape sferică sau elipsoidală, cu tegumentul de
culoare galbenă, brună, neagră iar hilul de aceeaşi culoare cu tegumentul sau diferit colorat,
având MMB între 50-400 g (mai frecvent 100-200 g) şi MH de 65-80 kg/hl.

Figura 2.4. Germinaţia şi dezvoltarea plantei de soia

(sursa Encyclopedia Britannica Online.pdf)
 2.1.5.2. Cerinţe ecologice
Cerinţe faţă de temperatură - 7C temperatura minimă de germinaţie; rezistă la -2....-
3C după răsărire şi până la apariţia frunzelor adevărate, o perioadă scurtă; 14C temperatura
optimă în perioada creşterii intense; 18-20C la începutul înfloriri; 20-22C la fructificare;
temperaturile peste 30C şi umidităţile scăzute ale solului şi aerului determină avortarea în
masă a florilor.
Cerinţe faţă de umiditate - soia are cerinţe ridicate încă de la germinat (120-150% din
masa bobului uscat). Consumul de apă - este mai mare la înflorit-formarea păstăilor; excesul
de umiditate este dăunător în toate fazele de vegetaţie.
Cerinţe faţă de sol - creşte şi se dezvoltă bine pe soluri cernoziomice, de luncă şi pe
preluvosoluri roşcate. Pe solurile argiloase soia dă producţii mici - crusta împiedică
răsărirea şi rădăcinile pătrund greu în sol. Solurile nisipoase nu sunt indicate datorită
capacităţii reduse de reţinere a apei; - pH optim între 6,5 şi 7. Pe solurile acide,
amendamentele calcaroase dau sporuri semnificative de recoltă, favorizând simbiozele
fixatoare de azot.

Figura 2.5. Zonarea culturii soiei, în funcţie de suma unităţilor termice utile (t>10 oC)
(după S.Dencescu, 1982, citat de M.Axinte, 2006)
I - 1.600-1.750oC; II - 1.400-1.600 oC; III - 1.100-1.400 oC;
IV - 1.200-1.400 oC; V - 1.100-1.250 oC

Zonarea culturii soiei în România include:

Zona I - partea de sud a Câmpiei Române şi Dobrogea; resurse termice ridicate
(1.600-1.750oC); soiuri tardive, semitardive şi semitimpurii, în condiţii de irigare sau pe
terenuri cu aport freatic.
Zona a II-a - Câmpia de Vest, cu 1.400-1.600oC, şi cantităţi mai mari de precipitaţii;
soia se cultivă la neirigat. Soiuri semitardive şi semitimpurii.
Zona a III-a - nordul Câmpiei Române şi sudul Moldovei, cu 1.100-1.400oC; soia
amplasată pe terenuri irigate sau cu aport freatic. Soiuri semitardive, semitimpurii şi timpurii.
Zona a IV-a - estul Moldovei şi Câmpia de Nord-Vest, cu 1.200-1.400oC. Soiuri
semitimpurii şi timpurii, iar spre nord soiuri foarte timpurii.
Zona a V-a - vestul şi sud-vestul Transilvaniei (luncile Mureşului, Târnavelor,
Someşului) şi nord-estul Moldovei, cu 1.100-1.200oC. Predomină soiurile timpurii, spre nord
soiurile foarte timpurii, iar spre sud soiurile semitimpurii.
 2.1.5.3. Sistematică. Sortimentul de soiuri
Soia aparţine familiei Fabaceae, subfamilia Papilionoideae, genul Glycine L., specia
Glycine max (L.) Merril. (sin. Glycine hispida (Moench) Maxim). În ţara noastră este cultivată
subsp. manshurica, cu: var. communis (perişorii de pe plantă de culoare albă-argintie, păstăi
brune-deschis, seminţe galbene, hil galben); var. serotina (perişori albi-argintii, păstăi brune-
deschis, seminţe galbene, hil negru); var. latifolia (perişori roşcaţi, păstăi castaniu-deschis,
seminţe galbene, hil negru).
Soiurile de soia sunt încadrate în următoarele grupe de precocitate:
- 000 - soiuri foarte timpurii (necesită 1.000 - 1.150oC, temperaturi mai mari de
10oC);
- 00 - soiuri timpurii (necesită 1.150 - 1.250oC);
- 0 - soiuri semitimpurii (necesită 1.250 - 1.350oC);
- I - soiuri semitardive (necesită 1.350 - 1.450oC);
- II - soiuri tardive (necesită peste 1.450oC).

Tabelul 2.3
Soiurile de soia recomandate pentru cultivare în România
(după Catalogul Oficial al Soiurilor de plante cultivate în România, 2012)
Anul
Denumirea Menţinătorul Anul reînscrierii Grupa de
soiului înregistrării (radierii) precocitate
Balkan Novi Sad (Serbia) 2003 I
Columna INCDA Fundulea 1995 2009 0
Crina F INCDA Fundulea 2011 I
Cristina TD SCDA Turda 2012 00
Daciana INCDA Fundulea 2006 0
Danubiana INCDA Fundulea 1983 2009 I
Darina SCDA Turda 2012 00
Eugen SCDA Turda 2002 00
Felix SCDA Turda 2005 00
Mălina TD SCDA Turda 2012 00
Galina Novi Sad (Serbia) 2011 I
Isidor Euralis Semences 2010
(Franţa)
Neoplanta Novi Sad (Serbia) 2004 0
Oana F INCDA Fundulea 2009 00
Onix SCDA Turda 2002 00
Perla SCDA Turda 1994 2009 0
Proteinka Novi Sad (Serbia) 2002 0
Românesc 99 INCDA Fundulea 1999 2009 00
Triumf INCDA Fundulea 1996 2009 I
Venerra Novi Sad (Serbia) 2004 II
PS 1012; S.C. Procera 2010 I
PS 1020 Agrochemicals
S.R.L. (Romania)
SG Eider S.G. GERESCO 2012 I
Inc. (Canada)
NS Mercury Novi Sad 2011 I
NS Rubin (Serbia) II
NS Trijumf 0

2.1.5.4. Tehnologia de cultivare

2.1.5.4.1. Rotația culturii
Soia nu este pretenţioasă faţă de plantele premergatoare, putând fi cultivată după
cereale păioase şi plante prăşitoare. Bune rezultate se obţin după grâu şi orz de toamnă, iar
dintre prăşitoare, după sfeclă sau porumb hibrizi timpurii. Cu floarea–soarelui, soia are unele
boli comune şi de aceea nu poate intra în rotaţie cu aceasta. Se recomandă, de asemenea,
cultivarea mai puţin după in, cânepă şi cereale de primăvară. De asemenea, soia nu se va
cultiva în monocultură. Soia este o bună plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor
cultivate, iar soiurile timpurii pot fi premergătoare bune chiar şi pentru grâul de toamnă.

2.1.5.4.2. Administrarea îngrășămintelor

Consumul specific - pentru o producţie de 1 tonă boabe şi producţia secundară
aferentă, soia consumă: 93-104 kg N; 22-26 kg P2O5 şi 29-44 kg K2O;
Azotul - soia îşi asigură azotul din rezervele solului şi prin azotul fixat biologic cu
ajutorul bacteriei Bradyrhizobium japonicum. Doze reduse (20-30 kg/ha), înainte de semănat,
pot fi aplicate pe orice tip de sol; acestea asigură necesarul de azot până când simbioza devine
funcţională;
În cele mai multe cazuri însă, pentru o recoltă bună, trebuie aplicate şi îngrăşăminte
chimice care să asigure nutriţia plantelor. Îngrăşămintele cu azot trebuie administrate în doze
moderate, respectiv, 30-40 kg/ha înainte de semănat, doar pe solurile slab aprovizionate în
acest element.
Îngrăşămintele cu fosfor, în doze de 30-50 kg/ha P2O5, pentru solurile fertile şi 100-
150 kg/ha P2O5 pentru cele slab aprovizionate în fosfor, se încorporează sub arătura de bază.
Îngrăşămintele cu fosfor pot fi administrate şi primăvara, înainte de semănat, odată cu
pregătirea terenului, sub formă de îngrăşăminte complexe.
Fertilizarea cu potasiu este necesară numai pe soluri cu un conţinut redus în acest
element sau pentru producţii foarte ridicate. Dozele sunt cuprinse între 50 şi 80 kg/ha K2O, în
funcţie de tipul de sol şi aprovizionarea acestuia cu potasiu.
Soia reacţionează bine la aplicarea microelementelor, în special sulf, calciu, mangan,
cupru şi molibden. Pentru fertilizarea extraradiculară se recomandă doze de: 0,02% molibden,
0,1% bor, 0,4% mangan, 0,2% cupru, 0,1% zinc, 0,1% cobalt. Pentru tratarea seminţelor
înainte de semănat se recomandă doze de: 0,1% molibden, 0,1% mangan, 0,02% cupru şi
0,05% bor (M. Axinte, 1975).
Amendamentele sunt necesare pe solurile brune şi podzolite cu pH sub 5,5, unde soia
nu dă rezultate decât dacă se aplică 4 - 6 t/ha făină de calcar, o dată la 6-8 ani.

2.1.5.4.3. Lucrările solului

Arătura de bază - imediat după recoltarea plantei premergătoare, precedată sau nu de
o lucrare superficială cu grapa cu discuri. Adâncimea arăturii pe solurile uşoare şi mijlocii
de 20-25 cm, iar pe solurile grele de 28-30 cm. În sistemul de lucrare fără întoarcerea brazdei
se efectuează o afânare la 30-40 cm. După arătură şi până la intrarea în iarnă solul se menţine
curat de buruieni prin 1-2 lucrări cu grapa cu discuri.
După arătura de toamnă, se va efectua o lucrare cu grapa cu discuri în vederea
mărunţirii şi nivelării solului. Este de dorit ca solul să intre în iarnă cât mai bine pregătit,
pentru a reduce numărul de lucrări din primăvară, care duc la pierderea apei din sol şi tasarea
acestuia;
Patul germinativ - nivelat, mărunţit, reavăn, fără resturi vegetale, afânat pe
adâncimea de semănat. Terenurile bine lucrate din toamnă, în primăvară, se pregătesc prin 1-2
lucrări cu combinatorul. Terenurile denivelate, cu resturi vegetale, se lucrează cu grapa cu
discuri şi apoi cu combinatorul.

2.1.5.4.4. Sămânța și semănatul

Sămânţa - să aparţină unui soi zonat, cu puritatea peste 98%, iar germinaţia peste
80%. Tratarea seminţei împotriva bolilor şi dăunătorilor - cu circa două săptămâni înainte de
semănat (pentru a nu diminua eficacitatea tratamentelor bacteriene), cu difenoconazol
(DIVIDENT M, 1,7 l/ha).
Tratarea seminţelor cu Nitragin pe substrat de agar se efectuează cu 2-4 flacoane
pentru cantitatea de sămânţă pentru un ha, cantitatea de suspensie bacteriană fiind de 1-2 litri.
Se va lucra la adăpost de razele solare, astfel încât până la semănat seminţele să rămână
umede pentru a se evita moartea bacteriilor. Se poate practica şi pulverizarea suspensiei
bacteriene în brazdă, concomitent cu semănatul. În cazul biopreparatelor pe suport de turbă,
vor fi utilizate 200-300 g biopreparat în 1 litru apă, pentru sămânţa folosită la ha.
◆ Epoca de semănat - 7-8oC la adâncimea de semănat; prima şi a doua decadă a lunii
aprilie în sudul ţării, decadele a doua şi a treia în celelalte zone. Întâi se vor semăna soiurile
tardive şi semitardive, apoi cele semitimpurii şi timpurii.
Densitatea de semănat - 50-55 b.g./m2, pentru a se asigura 40-45 plante/m2 la
culturile semănate în rânduri rare; 60-65 b.g./m2 pentru a se asigura 50-55 plante/m2 la
culturile semănate în rânduri apropiate.
◆ Cantitatea de sămânţă - 70 şi 100 (120) kg/ha.
◆ Distanţe de semănat - 50 cm echidistant sau în benzi de 3 rânduri la 45 cm cu
60-70 cm între benzi, pe urma roţilor de tractor; 12,5-15 sau 25 cm, pe terenuri neinfestate cu
buruieni perene sau anuale rezistente la erbicide şi când este asigurată gama de erbicide
necesară unei combateri integrale a buruienilor.
◆ Adâncimea de semănat- 3-5 cm, funcţie de textura, umiditatea şi temperatura
solului.

2.1.5.4.5. Lucrări de îngrijire

2.1.5.4.5.1. Combaterea buruienilor
Soia este o plantă sensibilă la îmburuienare, în special în prima parte a perioadei de
vegetaţie (circa 20-25 zile). Speciile de buruieni mai frecvente sunt cele menţionate la
porumb, la care trebuie adăugată zârna (Solanum nigrum).
Combaterea buruienilor se poate realiza prin prăşit mecanic, începând cu faza de 1-2
frunze trifoliate, prin 2-3 lucrări, ultima înainte de înfloritul soiei; la prima praşilă adâncimea
de lucru de 6-8 cm, la următoarele praşile, de 8-10 cm. Trebuie evitată denivelarea terenului
între rânduri, care crează dificultăţi la recoltare.
Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor - lucrare obligatorie în tehnologia
soiei.
Tendinţa actuală este de a combate buruienile prin tratamente preemergente şi
postemergente. Aplicarea în vegetaţie are avantajul cunoaşterii spectrului de buruieni
prezente; există riscul ca, datorită unor perioade mai îndelungate de vreme nefavorabilă (ploi
şi vânt) să nu se poată interveni în primele faze de dezvoltare a buruienilor, atunci când gradul
de combatere este cel mai mare.
Un erbicid preemergent potrivit pentru cultura de soia este Frontier Forte, care are la
bază substanța activă dimetenamid-P, din grupa amidelor. Această soluție de erbicidare are o
acțiune sistemică, iar substanța activă a acestuia începe să fie absorbită imediat după aplicare,
prin coleoptilul buruienilor. Frontier Forte va atinge efectul maxim în cultură după un interval
de 7-10 zile de la aplicare, fiind solubilizat în stratul de sol prin intermediul ploilor sau al
irigațiilor. Își va dovedi eficacitatea îndeosebi împotriva buruienilor monocotiledonate anuale,
precum: mohor (Setaria spp.), iarbă-bărboasă (Echinochloa spp.), meișor (Digitaria spp.),
însă va combate și câteva buruieni dicotiledonate anuale, precum știrul (Amaranthus spp.).
Pentru culturile de soia, cantitatea optimă de Frontier Forte care trebuie aplicată este
de 0,8 litri la hectar, pentru solurile ușoare cu 2% humus, 1,2 litri la hectar, pentru solurile
medii cu 2-3% humus și 1,4 litri la hectar pentru solurile cu peste 3% humus. În condiții de
secetă, se recomandă ca acest erbicid să fie aplicat înaintea semănatului, iar în cazul de ploi,
se poate aplica cu 3-4 zile după semănat. În cazul în care în cultura există o infestare mare cu
buruieni graminee, atât anuale cât și perene un erbicid foarte bun este Stratos Ultra, un produs
cu acțiune sistemică, ce conține 100 g/l de cicloxidim, care este absorbit prin părțile verzi ale
buruienilor, în circa 1-2 ore de la aplicare. Pentru combaterea buruienilor gramniee anuale
doza este de 1 l/ha Stratos Ultra + 1 l/ha Dash HC. Pentru combaterea buruienilor perene din
rizomi, precum Sorghum halepense, doza este de 2 l/ha + 2 l/ha Dash. Este de preferat ca
erbicidarea să se facă după o ploaie sau după irigare, în orele târzii ale după-amiezii.
În cazul în care se dorește combaterea unui spectru mai larg de buruieni dicotiledonate
anuale pe lângă cele monocotiledonate anuale se poate alege erbicidul Wing P, erbicid cu
două substanțe active, dimetenamid-P și pendimetalin.

2.1.5.4.5.2. Combaterea bolilor

Cele mai importante boli ale soiei şi care produc pagube însemnate sunt: virozele,
bacteriozele şi micozele. Dintre viroze, Soja virus 1 (mozaicul soiei) poate produce pagube de
peste 70%. Boala este cunoscută sub trei forme: mozaicul brun, mozaicul galben al frunzelor
şi încreţirea sau băşicarea frunzelor. Plantele atacate rămân mici, pipernicite şi au foliolele
pătate şi umflate din loc în loc. Culoarea acestora alternează între verde-închis şi gălbui.
Păstăile atacate au un număr redus de seminţe, care adesea nu mai germinează.
Mijloacele de combatere se reduc la folosirea de sămânţă sănătoasă, obţinută din loturi
semincere verificate şi aprobate, precum şi prin folosirea soiurilor rezistente la atacul
virusului.
Dintre bacterioze, pagube serioase produce, mai ales în anii şi în zonele ploioase,
arsura bacteriană a soiei produsă de Pseudomonas glycinea (Coerper) Stapp. Boala se
instalează pe tulpină, frunză, peţiol, păstăi şi trece uneori şi la seminţe. Apare sub formă de
pete mici de 1-2 mm, galbene, care ulterior devin brune până la negre. Ţesuturile din dreptul
acestor pete se usucă şi se rup, încât planta atacată apare cu frunzele ciuruite sau sfârtecate.
Păstăile atacate conţin un număr mic de seminţe a căror facultate germinativă este mult
redusă.
Dintre micoze, cele mai păgubitoare sunt mana (Peronospora manshurica), fuzarioza
(Fusarium ssp.), rizoctonia (Rizoctonia ssp.) şi putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum).
Pentru prevenirea acestora se recomandă tratarea seminţelor cu produse specifice,
precum Divident M 030 FS în doză de 1,7 l/t sămânţă. În momentul când bolile sunt
semnalate în câmp se execută 2-3 tratamente cu Ridomil Gold MY 68 WG - 2,5 kg/ha, zeamă
bordeleză în concentraţie de 1% sau Orthocid 50 în cantitate de 2,5 kg/ha produs comercial.
Primul tratament se execută la apariţia simptomelor bolilor, iar celelalte tratamente la interval
de 8-10 zile.

2.1.6.4.5.3.Combaterea dăunătorilor
Păianjenul roşu (Tetranichus urticae) produce pagube însemnate în special în anii
secetoşi. Atacul se manifestă prin îngălbenirea frunzelor şi căderea lor prematură. Păianjenii
se găsesc pe partea inferioară a frunzelor înşiraţi de-a lungul nervurilor. Combaterea se
efectuează cu acaricide: hexithiazox (NISSORUN 10 WP, 0,4 kg/ha); spirodiclofen
(ENVIDOR 240 SC, 0,3 l/ha). Molia păstăilor (Etiella zinckenella) este mai puţin frecventă în
culturile de la noi.

2.1.6.4.5.4.Irigarea
Irigarea soiei este necesară în primăverile şi verile secetoase, mărind, de asemenea, şi
eficacitatea erbicidelor aplicate la sol. Consumul de apă al soiei creşte la apariţia butonilor
florali şi se menţine ridicat până la umplerea boabelor. Este o lucrare importantă la soia,
sporurile de producţie prin irigare pot ajunge la 200% (P.Pîrşan, 2011). De regulă, se
efectuează udări de la începutul înfloritului, la interval de 8-14 zile, până la coacerea în ceară.

2.1.5.4.6. Recoltarea
Recoltarea începe când umiditatea boabelor este 15% şi peste 70% dintre păstăi sunt
uscate. Pentru o recoltare fără pierderi trebuie ţinut seamă de inserţia joasă a păstăilor şi de
dehiscenţa acestora. Astfel, înălţimea de tăiere a plantelor trebuie să fie cât mai mică (sub 10
cm) pentru a nu se pierde primul şi al doilea etaj de păstăi; plantele nu trebuie să fie recoltate
la supracoacere, în special când perioadele ploioase alternează cu cele uscate pentru a nu se
pierde boabe prin deschiderea păstăilor (Gh.V. Roman, 2011).

2.1.5.4.7. Cultura succesivă la soia

Pe terenurile irigate din sudul ţării şi după premergătoare cu recoltare timpurie (orz,
soiuri timpurii de grâu, borceag) se poate practica cultura succesivă a soiei, semănând soiurile
cele mai timpurii (din grupa 000). Tehnologia de cultivare nu diferă de cultura principală.
Este obligatorie administrarea azotului, 40-50 kg/ha, irigarea (o udare de răsărire cu 300-400
m3/ha şi 3-5 udări în vegetaţie, cu 500-600 m3/ha), şi combaterea samulastrei de orz sau grâu.
 Test de autoevaluare

1. Cele mai importante specii de leguminoase pentru boabe pentru agricultura

României sunt:
a. Lintea, năutul, bobul
b. Mazărea, fasolea, soia
c. Fasolea, arahidele, lupinul alb
d. Latirul, lupinul albastru, lupinul galben

2. Alegeţi soiurile de soia, în funcţie de potenţialul termic al zonei în care vă

desfăşuraţi activitatea:
a. Soiuri din grupa I (Danubiana, Crina F, Triumf)
b. Soiuri din grupa 0 (Columna, Daciana, Perla)
c. Soiuri din grupa 00 (Cristina TD, Eugen, Oana F)

3. Nu este recomandată amplasarea soiei după anumite plante cu care are boli
comune:
a. Grâu şi orz de toamnă
b. Hibrizi tardivi de porumb
c. Sorg zaharat cultivat pentru furaj sau pentru bioetanol
d. Floarea-soarelui şi rapiţă

4. Cel mai frecvent dăunător din culturile de soia este:

a. Păianjenul roşu (Tetranycus urticae)
b. Cărăbuşeii cerealelor (Anisoplia segetum)
c. Molia florii-soarelui (Homoeosoma nebulella)
d. Musca de Hessa (Mayetiola destructor)

5. În cultură succesivă, tehnologia de cultivare a soiei diferă de cultura principală

prin:
a. Se seamănă numai soiuri tardive şi semitardive
b. Se practică numai în sudul Câmpiei Române, numai în condiţii de irigare
c. Nu este posibilă cultura succesivă a soiei în România
d. Este obligatorie administrarea gunoiului de grajd

6. Anumite particularităţi ale plantei de soia favorizează recoltarea mecanizată cu

combina:
a. Inserţia joasă a păstăilor bazale şi dehiscenţa păstăilor.
b. Persistenţa frunzelor la maturitate şi ramificaţiile pornind de la baza tulpinii.
c. Tulpinile se culcă la maturitate şi seminţele se sparg cu uşurinţă.
d. Tulpinile sunt erecte; frunzele se usucă şi cad la maturitate; păstăile sunt greu
dehiscente.

Exerciţii pe internet:
 1. Vizitaţi site-ul www.fao.org şi identificaţi informaţii recente privind:
- Situaţia culturii de soia (suprafeţe, producţii) în lume, Europa, România.
- Situaţia comerţului cu soia (export, import, cantităţi, tendinţe).
2. Vizitaţi site-urile www.madr.ro, www.istis.ro şi ale firmelor care furnizează
inputuri pentru agricultură, cu scopul de a colecta informaţii privind situaţia
cultivării soiei în România.