Creșterea Nucului în Livadă de Nuci și Sădirea puieților de Nuc într-o

Plantație de Copaci de Nuci.

CULTURA NUCULUI

Nucule este una dintre cele mai importante specii pomicale. Miezul de nuca este un aliment concentrac cu o
compozitie chimica complexa (substante proteice, substante grase, glucide, geluloza, potasiu, Mg, Ca, Fe, P, Zn, Cl) utilizat
ca atare sau pt. produse de cofetarie in industria dulciurilor, a uleiurilor fine, sapunurilori si a lacurilor. Nucile verzi sunt
bogate in vitamica C si se utilizeaza pt. prepararea lichiorurilor si dulceturilor. Lastari si scoarta se utilizeaza pt. taninului, a
unor coloranti, iar lemnul este deosebit de apreciat in industre mobilei si sculptura.

Nucul este origiar din Asia Centrala si din unele zone ale Peninsulei Balcanice. Tarile mari producatoare sunt Maroc,
S.U.A. Mexic, Chile, Argentina, China, Turcia, Ucraina, Romania, Rusia, Italia, Iran.

In Romania nucul se cultiva in toate zonele de la mare pana in zona dealurilor inalte, se utilizeaza tipuri valoroase di
specia Juglas regia fiind omologati portaltoi secular R-M si Tg. Jiu J

Parcurgerea ciclului anual

Repausul relativ la nuc este destul de lung fiind cuprins intre douazeci aprilie si 10 mai. undele soiuri sunt protogine
(Giurgiu 65, Germisara, Orastie) adica se deschid mai intai florile femeiesti, altele sunt protandre (Sibisel precoce, Novaci)
putine sunt sinandre, (homogame). Inflorirea florilor femeiesti dureaza 14-16 zile, iar a celor barbatest 5-7 zile. Polenul este
receptat atunci cand unghiul dintre lobi este la 90-150 grade.

La nuc soiurile sunt partial autofertile si intotdeauna interfertile, distanta dintre soiul de baza si polenizator trebuie sa
fi de maxim 50-60 cm. Dupa legare fructele cresc destul de repede, endocarpul este inlaturat in iulie iar maturarea se face in
septembrie – octombrie. Fructele care sunt drupe false au o greutate medie de 5-20 grame iar procentul de miez este 35-
54%.

Cerinte fata de factori de vegetatie

Principali factori care influenteaza productia la nuc sunt : lumina, caldura, apa si solul.

Lumina – nucul fata de lumina are cerinte mari, de acea reuseste numai pe terenuri cu expozitie sudica si la distanta
de plantere corespunzatoare. In condite de lumina slaba nucul rodeste putin, coroanele se degarnisesc si pomi devin
sensibili la boli.

Caldura – fata de caldura cerintele sunt destul de mari, reuseste in zonele cu temperatura medie anuale de 8-11
grade Celsius cu ierni blande si veri calduroase. Atunci cand temperaturile sunt mai mari de 35 grade Celsius se produc
arsuri pe frunze si pe fructe. In timpul ierni majoritatea soiurilor rezista pana -25 -28 grade Celsius, dar la inceputul si
sfarsitul repausului temperaturile pot sa-i afecteze. Primavara dupa trecerea perioadei de cocire sunt afectati amenti si chiar
ramurile de rod.

Sensibilitatea organelor florare in timpul infloritului este foarte mare, stigmatele degera la -0,8 -1grade Celsius iar
temperaturile de -2 -3 grade Celsius florile si frunze.

Apa – fata de apa nucul are cerinte mari, obtinandu-se productii mari in zonele cu precipitaii medii anual de 600-700
mm/an. faptul ca nucul consuma cantitati mari de apa se explica si prin faptul ca aceasta specie creste foarte bine pe malul
apelor curgatoare.

Nucul suporta perioadele de seceta dar nu de lunga durata, deoareace are sistemul radicular destul de profund.

Excesul de apa din sol si din aer este greu tolerat in aceste conditi nucul devine sensibil la boli si la ger.

Solul – cerintele fata de sol sunt de asemenea deastul de mari, nucul reuseste bine pe soluri cu textura mijlocie
profunda, cu pH 6-7,5 si fertile. Pe solurile texturale, pe cele erodate cu strat fertil subtire, nucul creste si rodeste,
necorespunzator. In primi ani nucul este pretentios fata de azot iar in timpul fructificari fata de fosfor si potasiu.

Particularitati tehnologice
 Plantatile de nuc se infiinteaza numai pe terenurile favorabile din zone specifie acestei culturi. terenul se desfriseaza
de vegetatie lemnoasa, apoi se cultiva 3-4 ani cu leguminoase, perene sau anual dupa care se infinteaza cultura de nuc.
Fertilizarea de baza se face pe directia randului sau la fiecare pom, pregatirea terenului se face prin desfundare sau prin
saparea gropilor mari de plantare.

Distanta de plantare la pot pe radacini proprii sau altoiti pe Jugless nigra sunt de 10-12 m intre randuri si 8-10 pe
rand. In primi 10-12 ani,nucul poate fi indesit pe rand si intre canduri cu visin, mar si par slab viguroase.

Materialul saditor se obtine in pepiniere, nucul se poate imultisi prin seminta “tipuri selectionate” dar in acest caz
caractere soiurilor nu se transmit fidel la descendenti. Pureti portaltoi se produc in scoala de pureti, pt. altoire sunt buni
pureti de 1-2 ani, sanatosi iar diametrul tulpinei sa fie 8-20 mm. Ramurile altoi se recolteaza din pureti “elita” ele trebuie sa
aiba lungimea de 50-100 cm si diamtrul 8-20mm. Materialul biologic se pastreaza pana la altoire stratificat in nisip umed.
Puieti se scot de de la stratificare cu 10-15zile mai repede, se fasoneaza scurtand pivatul la 20-25cm.

Altoirea se efectueaza deobicei in ianuarie mecanizat, daca masinile sunt bine legate nu este necesara legarea iar
cand altoirea se face manual este necesara legarea. Dupa altoire materialul se stratifica in lezi cu rumegus dezinfectat cu
Topsin 0,1% apoi se forteaza in sere speciale timp de 10-14 zile. Fortarea este terminata cand punctul de altoire este
complet carusat. Plantarea puietilor altoiti se face in randuri 90×40 cm.

Este necesar ca in timpul verii sa se fac 4-5 prasile,2-3 udari,o fertilizare suplimentara cu 40-50 kg Na/ha; 5-7
tratamente cu zeama bordeleza 0,75-1%

La puieti se mai fac lucrari in vedre de intepartarea a lastarilor porniti din portaltoi si se lasa un lastar din altoi.

Plantarea in livada se face toamna sau primavara devreme, scoaterea din pepiniere facanduse cu 2-3 zile inainte. In
cazul taierilor, nucul se dirijeaza dupa urmatoarele sisteme de coroana: vas ameliorat, vas intarziat cu patru sarpante,
piramide neetajate cu 5-6 sarpante, trebuie sa aiba 100-120 cm. Formarea coroanei nu necesita multe taieri, deoarece
aceasta specie are o coroana rara bine luminata. Taierile la nuc se fac primavara in martie-aprilie. Intretinerea solului se
face sub forma de ogor lucrat, ogor lucrat cu plante intercalate sau pt.ingrasamint verde. Dupa intrare pe rod solul se
mentine inerbat intre randuri si curat pe rond prin erbicidare,nulcire sau prasile, inerbare totala sau cultivare de plante pentru
ingrasamint verde in zonele suficient de umede.

Se pot utiliza atat erbicide preermegente cat si postemergente ,cele mai indicate fiind, Roundup 360 CE 6-8l/ha,
Galont super CE 1-1,5l/ha, Focus ultra 3-4 l/ha care combat buruienile.

In primi ani de cultura nucul consuma cantitati mair de azot, de aceea in functie de gradul de aprovizionare a solului
se administreaza ingrasaminte chimice.

Dupa intrarea pe rod se vor administra doze moderate de ingrasaminte 100-120kg/ha N, 60-80kg/ha K2O5, 60-
80kg/ha K2O.

In zonele unde precipitatile sunt sup 600mm/am se impune irigarea nucului. Recoltarea fructelor se face diferentiat,
pt. dulceata sau lichior se recolteaza cand au diametrul 1,2-2cm. Inainte de intarirea endocarpului pt. miez nucile se
recolteaza la maturitate adica atunci cand mezocarpul crapa si se desprinde cu usurinta.

In tara noastra maturarea deplina se realizeaza din septembrie pana la sfarsitul lui octombrie, recoltarea se face in
2-3 reprize. Recoltarea se face prin scuturare cu prajini speciale invelite in partea superioara cu carpe sau cauciuc pt. a nu
rani ramurile.

In plantatile mari scuturarea se face cu vigratoare speciale. Adunatul nucilor se face manual sau mecanizat daca
solul a fost discuit si tavalagit. Scuturarea se mai poate face pe prelata sau plase cu ochiuri mici, adumarea facandu-se mai
usor.

Dupa adunare nucile se decojesc repede, daca mezocarpul nu se desprinde usor nucile se introduc in camere
ermetice intr-o atmosfera de 1% etilen timp de 12 ore, sau se introduc in saci, se uda bine din ora in ora timp de 12-24 ore,
dupa care mezocarpul se indeparteaza usor.

Cand mezocarpul a fost indepartat nucile se spala 3-4 minute apoi se usuca pana la umiditatea 5-8%. Uscarea se
face la aer sau pe uscatoare cu temperatura de 34-40 grade Celsius.
 Dupa uscare nucile se calibreaza, se ambaleaza si se livreaza beneficiarilor, sau se pastreaza. Daca nucile au
umiditate de 5-8% ele se pastreaza bine in camere temperaturi 10-12 grade Celsius timp de 2-3 ani.

Nucile care au orificiul peduncular bine inchis se pot albi cu ajutorul unei soluti de hipoclorid de calciu si carbonat de
sodiu dup o tehnologie simpla.

Nucile se valorifica ca atare(cu coaja) sau decojite sub forma de sambure (miez) de nuca.

TEHNOLOGIA SI CULTURA NUCULUI

in agricultura ecologica

Juglans regia Fam. Juglandaceae

Prof.dr Viorel Mitre

Conf.dr. Avram Fitiu

U.S.A.M.V. Cluj Napoca

1. IMPORTANŢĂ, ORIGINE ŞI ARIE DE RĂSPÂNDIRE

Importanţa. Nucul este o specie foarte valoroasă, fiind în acelaşi timp pom fructifer,
plantă tehnică, plantă medicinală şi decorativă.

 Ca pom fructifer nucul este important pentru fructele sale care reprezintă un aliment
complex şi complet. Miezul de nucă conţine: 52-77% substanţe grase, 12-25%
substanţe proteice, 5-24% hidraţi de carbon, 1,3-2,5% săruri minerale (Cu, Zn, K, Mg, P,
S, Fe, Ca), vitamine A, B1, B2, P şi îndeosebi vitamina C, 40-50 mg% (de 4 ori mai mult
decât măceşele şi de 40 de ori mai mult decât sucul de portocale). Sub raportul valorii
energetice, 1 kg de miez de nuci echivalează cu 6500-7000 calorii. Substanţele grase au
în componenţă în principal acizi graşi nesaturaţi, iar proteinele conţin numeroşi
aminoacizi esenţiali, substanţe cu funcţie foarte importantă în metabolismul organismului
uman.
  Ca plantă tehnică, nucul constituie materie primă pentru diverse ramuri industriale.
Datorită însuşirilor sale decorative şi fizico-mecanice, lemnul de nuc este folosit în
industria mobilei, în industria avioanelor şi automobilelor. Din miezul de nucă se
extrage un ulei fin semisicativ, cu întrebuinţări multiple: alimentar, fabricarea cernelei
tipografice, lacurilor şi vopselelor, pictură.

Turtele de nucă (produs secundar de la fabricarea uleiurilor) se folosesc la prepararea

halvalei sau altor produse de cofetărie sau în hrana animalelor.

Nucile verzi recoltate înainte de întărirea endocarpului se folosesc la prepararea

dulceţei sau lichiorului de nuci.

Mezocarpul, scoarţa, frunzele, ramurile, rădăcinile sunt materii prime valoroase în

vederea extragerii taninului şi unor coloranţi vegetali.

Endocarpul constituie materie primă pentru obţinerea cărbunelui activ, amestecurilor

abrazive şi a linoleumurilor fine.

 Ca plantă medicinală nucul este folosit din vechime. În prezent din nucile verzi şi
frunzele de nuc se extrage iodul şi alte produse farmaceutice recomandate contra
dispepsiilor cronice, avitaminozelor, dereglări ale aparatului digestiv, conjunctivite,
rahitism (C.I.KOMĂNICI, citat deM.POPESCU şi colab., 1993).
 Ca plantă decorativă nucul este apreciat pentru portul său, frunzişul bogat şi mirosul
plăcut pe care îl emană. Se utilizează în plantaţii de aliniament, solitar sau în pâlcuri.

Origine şi arie de răspândire. Originar din Iran (provincia Ghilan), nucul s-a extins apoi
în China, India, Europa, America de Nord (secolul trecut) şi câteva zone din Peru şi Brazilia.

În prezent nucul se cultivă aproape în toate ţările cu climat temperat situat între
paralelele 10-50 (F.BERGOUGNOUX şi GROSPIEN, 1975).
 Din nefericire în majoritatea ţărilor lumii cultura nucului are un caracter extensiv, pomii
cultivându-se izolat fără lucrări de întreţinere. Există, desigur, plantaţii comerciale în ţările
dezvoltate, dar suprafeţele sunt relativ mici comparativ cu celelalte specii pomicole.

Din datele FAO, producţia mondială de nuci este într-o continuă creştere. De la 692,4 mii
tone în 1969-1971 s-a ajuns la 1108 mii tone în 1998. Cele mai mari producţii de nuci se obţin
în Asia (558.000 t) urmată de Europa (290.000 t), America de nord (225.000 t), China, SUA, iar
ţările mari cultivatoare sunt în ordine: Turcia, Cehoslovacia, România (32.000 t), Franţa,
Bulgaria (FAO Yearbook, 1998).

În România, la recensământul pomilor din 1979 existau în cultură 4,3 mil. pomi din care
912 mii în masiv pe 7.616 ha şi 3,4 milioane pomii răzleţi.

2. PARTICULARITĂŢI BIOLOGICE

2.1. Specii care au contribuit la obţinerea de soiuri şi portaltoi

Nucul aparţine familiei Juglandaceae care cuprinde 6 genuri. Pentru pomicultura zonei
temperate 2 din acestea prezintă importanţă şi anume genul Juglans şi genul Pterocarya.

Genul Juglans cuprinde 12 specii, din care pentru ţara noastră importante pentru
obţinerea de noi soiuri şi portaltoi sunt: Juglans regia L. şi pentru obţinerea de portaltoi Juglans
nigra.

Din genul Pterocarya specia P.stenoptera are rezultate ca portaltoi vegetativ pentru
nuc.

Soiurile de nuc recomandate pentru producţie, în România sunt prezentate în tabelul

14.1.

2.2. Cerinţe faţă de factorii ecologici

 Cerinţe faţă de temperatură. Nucul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi
medii anuale cuprinse între 8-10C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai
caldă de 20-22C), ierni blânde (temperatura medie cea mai scăzută -1...-3C). Amplitudinile
medii anuale ale temperaturilor nu trebuie să depăşească 21-23C. Temperaturile mai mari de
35C sunt dăunătoare pentru nuc, acestea producând arsuri pe frunze, lăstari şi fructe,
debilitează pomii şi depreciază calitatea fructelor prin înnegrirea mezocarpului şi chiar a
endocarpului şi tegumentului seminal (V.COCIU şi colab., 1983).

Mult mai dăunătoare pentru nuc sunt temperaturile scăzute din timpul iernii şi primăverii.
Limita de rezistenţă la ger variază în funcţie de tip între -25 şi -36C şi chiar -40C.

Cei mai sensibili la ger sunt amenţii şi mugurii micşti de flori femele care degeră la -25...-
27C. Ramurile anuale degeră la -30...-36C.

Gerurile timpurii de toamnă şi cele de revenire primăvara sunt foarte periculoase,

amenţii putând fi afectaţi la -17...-18C.

Dăunătoare pentru nuc sunt şi oscilaţiile de temperatură sub şi peste 0C, oscilaţii care
duc la decălirea şi degerarea cambiului şi apariţia unor plăgi şi crăpături adânci pe trunchi şi
ramuri.

După intrarea în vegetaţie rezistenţa nucului la ger scade considerabil, temperaturile mai
mici de 0C sunt dăunătoare.

La -3C sunt distruse atât florile cât şi frunzele şi lăstarii (M.POPESCU şi colab., 1993).

Cerinţe faţă de lumină. Nucul face parte din grupa speciilor cu cele mai mari cerinţe
faţă de lumină, fapt justificat de modul lui de creştere şi ramificare şi de zona lui de origine.

Insuficienţa luminii determină reducerea cantităţii de substanţă sintetizată de frunze care

determină creşteri reduse, diferenţiere redusă de flori femeieşti, producţii scăzute şi de calitate
slabă, rezistenţă scăzută la ger.

Insuficienţa luminii favorizează evoluţia agenţilor patogeni şi în special a unor bacterii

care produc pagube însemnate.
 S-a stabilit că cerinţele nucului sunt satisfăcute la nivelul optim dacă durata de strălucire
a soarelui însumează 800-1000 de ore în perioada diferenţierii florilor femele şi 1100-1800 de
ore în perioada creşterii şi maturării fructelor (GODEANU V., POPESCU M., 1978).

Astfel, este recomandat ca, în zonele de deal, nucul să fie amplasat numai pe expoziţii
sudice, sud-estice şi sud-vestice. În zonele de câmpie pe expoziţii sudice temperatura se ridică
uneori peste limita optimă pentru fotosinteză, de aceea în aceste zone plantaţiile se vor
amplasa pe expoziţii nord-estice, nord-vestice (V.COCIU şi colab., 1983).

Pentru a favoriza utilizarea cât mai bună a luminii, nucul trebuie condus sub formă de
vas ameliorat, vas întârziat, piramidă leader, iar distanţele de plantare se vor alege în funcţie de
combinaţia soi - portaltoi. Orientarea rândurilor se va face pe direcţia N-S.

Cerinţele faţă de apă. Nucul are pretenţii moderate faţă de factorul apă. Zonele
favorabile culturii nucului sunt cele care acumulează 600-700 mm precipitaţii anuale bine
repartizate.

Cea mai mare nevoie de apă la nuc se înregistrează în perioada creşterii intense a
lăstarilor şi fructelor, când suma precipitaţiilor trebuie să ajungă la 100-200 l/m2 în fiecare lună.
În perioada maturării fructelor nucul cere 60-90 l/m2 lunar iar în perioada repausului este
suficient un nivel al precipitaţiilor de 40-50 l/m2/lună.

Pentru întreaga perioadă a creşterii şi maturării fructelor (mai - octombrie) s-a stabilit că
nucul are nevoie de 300-400 l/m2 apă (V.COCIU ş.a., 1983).

Nucului îi sunt dăunătoare atât insuficienţa apei cât şi excesul de umiditate. Excesul de
apă din atmosferă favorizează atacul de antracnoză şi bacterioză. Drenajul necorespunzător
asociat cu excesul de apă din sol duce la debilitarea pomilor prin asfixierea rădăcinilor. Pânza
de apă freatică trebuie să fie situată la peste 2,5-3 m adâncime în sol.

Cerinţele faţă de sol. Această specie are pretenţii moderate faţă de sol, reuşind pe o
gamă foarte variată de soluri.
 Pentru a realiza livezi reuşite cu producţii mari se cer soluri fertile, calde, permeabile
pentru apă şi aer, profunde, cu textură uşoară sau mijlocie, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH
= 6-7), cu subsol permeabil.

În condiţii de fertilizare organo-minerală şi de irigare, nucul poate fi cultivat şi pe nisipuri.

Contraindicate sunt solurile argiloase, grele, reci, compacte, impermeabile şi cele scheletice,
slab fertile.

2.3. Caracteristici morfologice şi de producţie

Sistemul radicular. Deşi multă vreme s-a crezut că nucul are sistem radicular pivotant
care pătrunde până la 6-7 m adâncime, prin cercetările sale E.RUSU (1969) contrazice această
afirmaţie prin următoarele:

 adâncimea maximă atinsă de rădăcinile nucului este de 140 cm pe nisipuri, 80 cm pe

podzoluri şi de 110 cm pe celelalte tipuri de sol. Numărul de rădăcini care au atins
aceste adâncimi a fost foarte redus;
 marea masă de rădăcini în şcoala de puieţi pe solurile brune atât pentru nucul comun
cât şi pentru nucul negru este situată între 10-40 cm, iar în câmpurile pepinierei între 15-
60 cm,
 în livadă adâncimea de repartizare a rădăcinilor pe podzoluri la vârsta de 10 ani este
între 0.50 cm, iar la 40 de ani între 0-20 cm, pe celelalte tipuri de soluri la vârsta de 10
ani până la 50 cm adâncime, la 20 de ani între 20-80 cm iar la 40 de ani revine la 50 cm
adâncime;
 solurile cu apă freatică superficială din luncile râurilor fac ca adâncimea maximă atinsă
de sistemul radicular să nu depăşească 28-30 cm adâncime. Creşterea se opreşte la o
anumită distanţă de pânza de apă freatică (spaţiu de siguranţă care este de cca. 30-40
cm);
 răspândirea superficială a rădăcinilor pe terenurile în pantă are ca rezultat urnirea pantei
în amonte şi în aval. În cazul pantelor foarte abrupte, rădăcinile din amonte prin
alungirea lor puternică ajung să depăşească ca înălţime pe cea a coroanei;
  distanţele orizontale maxime atinse de rădăcinile nucilor sunt specifice tipurilor de sol,
astfel: pe nisipuri 23,3 m, pe soluri brune 20 m, pe cernoziomuri 10,5 m. Pe stânci au
fost găsite cele mai lungi rădăcini (27,2 m) ce au depăşit de 7 ori diametrul coroanei
pomului respectiv;
 pe toate tipurile de sol densitatea cea mai mare de rădăcini se întâlneşte în primii 2-4 m
de la trunchi;
 sistemul radicular al nucilor vecini se întrepătrunde neexistând fenomenul de evitare ca
la alte specii, ramurile din coroanele a 2 nuci vecini nu se întrepătrund niciodată chiar
dacă nucii se găsesc la 3 m distanţă.

La nuc se înregistrează 3 valuri de creştere a sistemului radicular:

 valul I - ianuarie - martie;

 valul II - aprilie - august;
 valul III - august - decembrie.

Când temperatura din sol scade sub -4C, valul I de creştere nu mai are loc.

Tulpina. Procesul de creştere la nuc este foarte lent mai ales în primii ani de la plantare,
ulterior însă nucul depăşeşte prin talie toate celelalte specii pomicole. Trunchiul creşte drept,
scoarţa la început este netedă, iar mai târziu formează un ritidom gros care crapă longitudinal.

Coroana este mare (20-25 m în diametru), globuloasă, rară. În perioada de tinereţe

creşterile anuale ajung la 1-2 m, iar după intrarea pe rod se reduc la 10-15 cm. Ramurile anuale
sunt groase, cu măduva lamelară.

Mugurii. Nucul este o specie unisexuat monoică care prezintă pe acelaşi pom trei
categorii de muguri: vegetativi, de amenţi, micşti de flori femele. Mugurii sunt dispuşi serial. Pe
ramuri mugurii de flori şi cei vegetativi sunt dispuşi în treimea superioară iar amenţii spre bază.

Muguri vegetativi şi cei de amenţi se formează pe lăstari, primăvara în luna mai iar cei
micşti de flori femele diferenţiază în iulie-august.
 Frunzele la nuc sunt imparipenat compuse cu 5-9 foliole.

Înflorirea, polenizarea şi fecundarea. Florile mascule sunt grupate în amenţi. Într-un

ament se găsesc de regulă 70-150 de flori, iar fiecare floare are între 2-32 de stamine. Un nuc
matur produce 5-20 miliarde de grăunciori de polen. În condiţii normale, pe fiecare mm2 de teren
cad în 24 de ore între 1 şi 8 grăunciori de polen (tabelul 4.1.).

Tabelul 10. Numărul de grăunciori de polen căzuţi pe mm2 în 24 de ore la diferite distanţe de
plantare (SCHNEIDERS E., citat de M.POPESCU şi colab., 1982)

Distanţa (m) 0 18 40-50 75 150

Grăunciori de polen (buc) 8 4,1 2,5 1,7 1,0

După ieşirea din anteră, grăunciorii rămân viabili 2-3 zile.

Florile femele apar solitar sau grupate câte 2-3 sau chiar mai multe, apical pe lăstarii
fertili. La început sunt sferice, apoi la extremitatea lor apare stigmatul care este format din doi
lobi. Aceşti lobi, în primele zile sunt paraleli, apoi ajung la 180 după care vârfurile lor încep să
se recurbeze. Momentul de maximă receptivitate faţă de polen este de la începutul desfacerii
lobilor până când ei ajung divergenţi.

La unele soiuri înfloresc mai întâi florile femeieşti (soiuri protogine): Geoagiu 65,
Germisana, Orăştie, Novaci, la altele înfloresc mai întâi florile bărbăteşti (soiuri protandre):
Sibişel precoce T25, iar la alte soiuri (homogame) cele două categorii de flori se deschid
simultan: Productiv de Geoagiu, S44 etc.

Pe pom deschiderea florilor femeieşti durează cca. 12-18 zile, iar a amenţilor 5-6 zile.

Având în vedere că producţia de fructe depinde de numărul de flori polenizate şi

fecundate este necesar ca la plantare pentru fiecare soi de bază să se intercaleze câte 2-3
soiuri polenizatoare, a căror amenţi să-şi eşaloneze înflorirea pe întreaga perioadă de înflorire a
florilor femeieşti. Majoritatea soiurilor de nuc sunt infertile, dar cercetările efectuate de unii autori
au evidenţiat că procentul de flori fecundate diferă în funcţie de soiul polenizator (I.GODEANU,
1975).

Ciclul anual. În comparaţie cu celelalte specii, nucul are o perioadă de repaus lungă şi
porneşte în vegetaţie printre ultimele specii pomicole. Repausul profund durează până la
începutul lunii noiembrie.

Caracteristic pentru nuc este faptul că în perioada repausului facultativ şi în primele

fenofaze de vegetaţie din rănile făcute cu ocazia tăierilor are loc o abundentă scurgere de sevă
denumită ca şi la viţa de vie "plâns". Între intensitatea plânsului şi rezistenţa la ger este o
strânsă corelaţie, apariţia plânsului evidenţiind sfârşitul repausului profund şi începutul
repausului facultativ (V.COCIU şi colab., 1983). Abundenţa de sevă împiedică cicatrizarea
rănilor, de aceea se recomandă evitarea tăierilor în perioada plânsului.

Pornirea în vegetaţie are loc în aprilie, când temperatura medie zilnică devine aproape
constantă 16C. Dezmuguritul, înfrunzitul şi înflorirea au loc după 15-20 zile de la umflarea
mugurilor. Creşterea lăstarilor este maximă în mai. Încetinirea creşterii lăstarilor se realizează în
ultima decadă din iunie.

În primele 30-40 de zile de la legare, fructele cresc în volum căpătând forma şi

dimensiunile normale. După încetinirea creşterii în volum are loc diferenţierea ţesuturilor şi
acumularea miezului.

În condiţiile ţării noastre soiurile timpurii se maturează în august, cele cu maturare

mijlocie în septembrie, iar cele târzii în octombrie.

Vigoarea. Nucul este o specie de vigoare mare. Pomii altoiţi au vigoare mai mică decât
cei din sămânţă. De asemenea, pomii altoiţi pe J.nigra au vigoare mai mică decât cei altoiţi
pe J.regia.
 Longevitatea. În zonele cele mai favorabile, nucul poate trăi 200-400 de ani. În ţara
noastră nucii din sămânţă trăiesc de regulă 100-150 ani, cei altoiţi pe J.regia 60-80 de ani, iar
cei altoiţi peJ.nigra 25-40 de ani.

Perioada de tinereţe durează 5-12 ani, creşterea şi rodirea 12-40 ani, maximum de
rodire situându-se de la 40-80 de ani, iar perioada de declin apare după 80 de ani.

Precocitatea. Nucul obţinut din sămânţă produce fructe după 10-15 ani, cei altoiţi
peJ.regia după 6-8 ani, iar cei altoiţi pe J.nigra după 5-6 ani. Există soiuri foarte precoce care
produc fructe după 2 ani (Jupâneşti, R 3/3, Ideal etc.).

Potenţialul productiv este influenţat de vârsta pomilor, soi, portaltoi, agrotehnică. O

livadă intensivă cu 160 de pomi/ha, altoiţi pe J.nigra a produs 1600 kg/ha la 10 şi numai 800
kg/ha la 30 de ani, iar o plantaţie mixtă cu 40 de pomi/ha altoiţi pe J.regia şi 120 pomi altoiţi
pe J.nigra au produs 1300 kg/ha în anul 10 şi 3200 kg/ha în anul 60 de la plantare.

Pe pomii crescuţi izolat, în ţara noastră, s-au obţinut producţii de 100-500 kg/pom
(V.COCIUşi colab., 1989).

Soiuri (dupa un studiu realizat de Gelu Corneanu SCDP Iasi/Trecut, prezent si

perspective ale culturii nucului in Romania)

1. Soiuri din zona Geoagiu (SCDP Geoagiu)

Autori:

Sibişel precoce 1975 Protandru şi E. Manughevici N. Meza, V. Cociu

Geoagiu 65 1975 Protogin şi I. Deaconu V. Cociu, N. Meza

Sibişel 44 1979 Protogin şi I. Deaconu N. Meza şi E.

Germisara 1979 Protogin Manughevici Sarmis 1985 I. Deaconu Protandru N. Meza şi I.

Sibişel 252 2003 Protogin Deaconu

1.1.SIBIŞEL PRECOCE

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu din populaţiile de nuc de la Geoagiu,judeţul

Hunedoara.- Fructele sunt mari de 13,5 g (74 fructe/kg), miezul umple bine cavitatea valvelor,
cu un randament de 49,0-50,0 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 - 7 de la
plantare.

1.2. GEOAGIU 65

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu din populaţiile de nuc din judeţulHunedoara.-
Fructele sunt mari de 14,0 g (71 fructe/kg), miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un
randament de 50,6-51,2 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 - 7 de la plantare şi
are o capacitate de producţie de 3,7 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

1.3. SIBIŞEL 44

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu, judeţul Hunedoara din populaţiile de nucde la
Sibişel, judeţul Hunedoara .- Fructele sunt mari de 14,5 g (69 fructe/kg), miezul umple bine
cavitatea valvelor, cu un randament de 48 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de
la plantare şi are o capacitate de producţie de 3,2 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la
plantare).

1.4. GERMISARA

Origine: a fost obţinut la SCDP Geoagiu din încrucişarea soiurilor Sibişel 44 (mamă) şi Sibişel
precoce (tată).- Fructele sunt foarte mari de 15,5 g (65 fructe/kg), miezul reprezintă 50 % din
greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de
3,0 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

1.5. SARMIS

Origine: a fost obţinut la SCDP Geoagiu din polenizarea liberă a soiului Sibişel precoce.-
Fructele sunt mijlocii de 12,5 g (80 fructe/kg), miezul reprezintă 50 % din greutatea fructelor.-
Intră pe rod din anul 6 de la plantare.

1.6. SIBIŞEL 252

Origine: a fost selecţionat la SCDP Geoagiu, judeţul Hunedoara din populaţiile de nucde la
Sibişel.- Fructele sunt mijlocii de 12-13 g în medie (77 fructe/kg), miezul reprezintă 49 % din
greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,8
t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

2. Soiuri din zona Gorj (SCDP Târgu Jiu)

Autori:

Peştişani 1975 D. Blaja Protandru

Novaci 1979 D. Blaja Protogin Protandru

Şuşiţa 1979 D. Blaja ProtandruVictoria 1979 D. Blaja

2.1. PEŞTIŞANI

Origine: a fost obţinut prin selecţie în populaţiile de nuci din Gorj, omologat ca soi noula
Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Târgu Jiu.- Fructele sunt mijlocii de 10
g (100 fructe/kg), miezul reprezintă 50 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de
la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,5 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la
plantare).

2.2. NOVACI

Origine: a fost obţinut prin hibridare naturală, omologat ca soi nou la Staţiunea deCercetare -
Dezvoltare pentru Pomicultură Târgu Jiu.- Fructele sunt mijlocii de 11,7 g (85 fructe/kg), miezul
reprezintă 47 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la plantare şi are o
capacitate de producţie de 1,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

2.3. ŞUŞIŢA
Origine: a fost obţinut prin selecţie din populaţiile de nuci din Gorj.- Fructele sunt mari de 12,0 g
(83 fructe/kg), miezul reprezintă 47 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la
plantare.

2.4. VICTORIA

Origine: a fost obţinut prin selecţie din populaţiile de nuci din Gorj.- Fructele sunt mari de 11,4 g
(88 fructe/kg), miezul reprezintă 50,6 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6 – 7 de la
plantare.

3. Soiuri din zona Argeş (ICDP Piteşti - Mărăcineni)

Autori:

Jupâneşti 1984 Protogin şi V. Vasilescu P. Parnia, I. Onea

Bratia 1984 Protogin şi V. Vasilescu P. Parnia, I. Onea Protandru Roxana 1991 şi V. Vasilescu
V. Vasilescu, P. Protandru

Muscelean 1993 Pătrăşcoiu şi A. Răchiţeanu

3.1. JUPÂNEŞTI

Origine: soi obţinut prin selecţie în populaţiile de nuci din Argeş, omologat ca soi noula Institutul
de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti Mărăcineni.- Fructele sunt mijlocii de 12,2
g în medie (89 fructe/kg), miezul reprezintă 52 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 5
de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la
plantare).
3.2. BRATIA

Origine: soi obţinut prin selecţie în populaţiile de nuci din Argeş, omologat ca soi noula Institutul
de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti Mărăcineni .- Fructele sunt mijlocii de 13,8
g în medie (72 fructe/kg), miezul reprezintă 48 % din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 6-
7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,2 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la
plantare).

3.3. MUSCELEAN

Origine: Soi obţinut din populaţiile de nuci din Argeş, selecţionat la ICDP Piteşti –Mărăcineni. -
Fructele mari de 14,5 g (69 fructe/kg), uniforme, cu coaja relativ subţire, iar miezul reprezintă
51,2 % din greutatea fructului. - Intră pe rod din anul 6-7 de la plantare.

4. Soiuri din zona VÂLCEA (SCDP Vâlcea)

Autori:

Valcor 1999 Protandru Turcu, I. Godeanu şi C. Cătuşanu. I. Botu, M. Botu,

Valmit 2000 Gh. Achim, El. Protogin Turcu. I. Botu, M. Botu, Gh. Achim, El. Protogin

Valrex 1999 Turcu şi I. Godeanu.

4.1. VALCOR
Origine: a fost selecţionat la SCDP Râmnicu-Vâlcea, din populaţiile de nuc din zonaVâlcea.-
Fructele sunt mijlocii de 12,8 g în medie (78 fructe/kg), miezul reprezintă 51 % din greutatea
fructelor.- Intră pe rod din anul 6 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 1,6 t/ha (100
pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

4.2. VALMIT

Origine: a fost selecţionat la SCDP Râmnicu-Vâlcea, din populaţiile de nuc din zonaVâlcea.-
Fructele sunt mijlocii de 12,9 g în medie (77 fructe/kg), miezul reprezintă 52 % din greutatea
fructelor.- Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,1 t/ha (100
pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

4.3. VALREX

Origine: a fost selecţionat la SCDP Râmnicu-Vâlcea, din populaţiile de nuc din zonaVâlcea.-
Fructele sunt mare de 14,0 g în medie (71 fructe/kg), miezul reprezintă 48,8 % din greutatea
fructelor.- Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,5 t/ha (100
pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5. Soiuri din zona IAŞI (SCDP Iaşi)

Autori:

Miroslava 1994 L. Petre Protogin L. Petre şi E.

Ovidiu 2001 Protandru Rominger I. Bodi, E.

Velniţa 1994 Rominger, L. Petre Protogin şi V. Vasilescu L. Petre şi E. Protandru

Anica 1999 Rominger

5.1. MIROSLAVA

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în localitatea Miroslava, judeţul Iaşi. - Fructele sunt
mari spre foarte mari, cu coaja subţire, miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament
de 52,6% din greutatea fructelor. - Intră pe rod din anul 7 de la plantare şi are o capacitate de
producţie de 3,1 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5.2. OVIDIU

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în zona Flămânzi, judeţul Botoşani.- Fructele sunt
mijlocii spre mari, cu coaja subţire, miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de
53,2% din greutatea fructelor.- Intră pe rod din anul 7 de la plantare şi are o capacitate de
producţie de 2,8 t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5.3. VELNIŢA

Origine: Este o selecţie de nuc depistată în zona Velniţa dincomuna Deleni, judeţul Iaşi. Soiul
este cu rodire pe lăstari terminali şi laterali. -Fructele sunt mari 13,5 g (74 fructe/kg), cu coaja
relativ subţire, miezul umple bine cavitatea valvelor, cu un randament de 50,6-51,2% din
greutatea fructelor. -Intră pe rod din anul 7 de la plantare şi are o capacitate de producţie de 2,7
t/ha (100 pomi/ha, la 20-22 ani de la plantare).

5.4. ANICA
Origine: Este o selecţie de nuc depistată în zona Velniţa dincomuna Deleni, judeţul Iaşi.Soiul
este cu rodire pe lăstari terminali şi laterali.-Fructele sunt mari 14,0 g (71 fructe/kg), cu
coajarelativ subţire, miezul umple bine cavitateavalvelor, cu un randament de 57% din
greutateafructelor.-Intră pe rod din anul 5 de la plantare şi are ocapacitate de producţie de 2,9
t/ha (100 pomi/ha,la 20-22 ani de la plantare).

Imagini:

Miroslava

Ovidiu

Anica

Velnita

6. Soiuri din Republica Moldova (dupa un studiu realizat de Nicolae Kiktenko)

6.1. Chisinau

Pomul are o putere de creştere moderată, are coroană rotunjită si intră în sezonul de creştere
cu două săptămâni mai târziu faţă de soiurile timpurii. Staminele şi pistilurile înfloresc simultan.
Acest soi se polenizează singur. Fructele, de dimensiune medie, pot atinge în medie o masă de
10gr. Forma fructului este rotundă puţin alungită. Învelişul este subţire, în vrac, suprafaţa fină
strălucitoare, uşor de strivit. Miezul este de culoare albă acoperit cu o coajă subţire de
culoare alb-galben, este uleios, conţine peste 66% de grăsimi. Miezul constituie aproximativ
jumătate din masa fructului şi este uşor de îndepărtat de pe coajă. Soiul este caracterizat ca
rezistent la ierni, cu o recoltă anuală bogată.

6.2. Costiujeni

Pomul este de dimensiuni medii cu o coroană plat-rotundă. Acest soi de nuci înfloreşte mai
devreme şi este proterandric. Staminele înfloresc cu 10-12 zile mai devreme decât pistilurile.
Cel mai bun polenizator este soiul de Schinoasa. Fructele sunt mari (14,5 g), forma aproape
rotundă, unidimensionale, uşor de strivit. Partea de sus a fructului este aproape rotundă, lipsită
de strălucire, de culoare maro. Miezul se delimitează uşor are o culoare albă cu nuanţe de
galben. Miezul constituie aproximativ jumătate din greutatea fructului şi conţine aproximativ 70%
de grăsimi. Soiul se distinge prin rezistenta sporita la ger, poate fi afectat uşor însă
nesemnificativ de bacterioză. Fructele sunt de o calitate comercială înaltă.

6.3. Schinoasa

Pomul are o putere de creştere moderată, are coroană rotunjită uşor alungită. Înfloreşte
protogenic în stadii incipiente. Pistilurile înfloresc cu 7 zile mai devreme decât staminele. Cel
mai bun polenizator este soiul de Costiujeni. Fructele sunt mari (12,5 g), în formă de ou. În
partea de sus a fructului sunt uşor alungite, la bază rotunjite. Învelişul de grosime şi densitate
medie, netede, de o culoare galben – gri. Miezul este mare şi bine încorporat în coaja fructului.
Acesta constituie aproximativ jumătate de greutate fructului şi conţine 69,7% grăsime. Miezul se
decojeşte uşor şi în întregime. Culoarea miezului este de un galben deschis. Pomul se
caracterizează cu o rezistenţă relativă la ger, este foarte roditor, însă este afectat în anii cu
umiditate înaltă.

6.4. Corjeuti
Pomul are o creştere moderată, cu o coroană rotundă lăsată de densitate medie. Înfloreşte în
stadii incipiente, de obicei la sfârşitul lunii aprilie. Tip de înflorire protogenic. Pistilurile înfloresc
cu 5-6 zile înainte de stamine. Cel mai bun polenizator este soiul de Călăraşi. Fructul este
relativ mic, cu o greutate medie de 10 grame. Forma fructului este cilindrică - elongată. Partea
de sus a fructului este puţin alungită, iar la bază puţin plată. Învelişul este subţire, slabă,
lucitoare de o culoare alb –sur.Miezul este alb, acoperit cu o coajă de culoarea gălbuie, este
uşor separat în întregime. Miezul constituie aproximativ 48-50% din fruct şi are 67,5%
grăsime.Soiurile se disting prin rezistenţă la ierni, are un rod stabil cu un randament ridicat. În
cazul îngrijirii corespunzătoare cerinţelor agrotehnice fructele pot forma clustere a câte 7-15
bucăţi împreună.

6.5. Calarasi

Pomul este viguros cu o coroană înaltă uşor alungită. Înfloreşte în termenele medii. Staminele şi
pistilurile înfloresc în perioade de timp diferite cu o pauză de 5-7 zile. Cel mai bun polenizator
este soiul de Schinoasa. Fructele sunt mari. Greutatea medie a unui fruct variază între 15 şi 19
grame. Forma este rotundă cu vârf ascuţit şi baza mai mult plată. Coaja este destul de groasă şi
densă. Miezul este mare, la strivirea cojii se îndepărtează în întregime. Miezul este acoperit cu
o cojiţă deculoare galbenă, este foarte gustos, constituie aproximativ jumătate din greutatea
fructului şi conţine 68% grăsimi.

6.6. Cazacu

Pomul este viguros şi cu o coroană rotunjită, înaltă şi deasă. Soiul este protogenic. Pistilurile
înfloresc cu 6-7 zile mai devreme decât pistilurile. Cei mai bun polenizatori sunt soiurile de
Costiujeni şi Călăraşi. Fructele au o coajă lemnoasă medie (mai mult de 10 g), sub formă
cilindrică. În partea de sus a fructului este uşor convex, fundul plat. Coaja este de grosime
medie, densă, de culoarea galben deschis, marginile uşor accentuate. Miezul este de culoare
albă, şi constituie aproximativ 60% din masă. Soiul este caracterizat de rezistenţă la temperaturi
joase şi la boli.
6.7. Cogalniceanu

Pomul are creştere moderată, cu coroana rotunjită. Acesta se deosebeşte prin intrarea în
perioada de fructificare devreme şi o creştere rapidă a productivităţii. Soiul este protogenic. Cei
mai buni polenizatori sunt soiurile de Costiujeni şi Călăraşi. Fructele sunt mari, de formă
cilindrică. Partea de sus a fructului este uşor conică, fundul plat. Învelişul este subţire, puternic,
neted, de culoare gălbuie. Miezul este mare, se îndepărtează în întregime uşor, şi constituie 48-
50% de la masa fructului. Soiul are un rod anual bogat.

6.8. Codrene

Soiul este viguros. Pentru o creştere normală are nevoie de soluri fertile, adânci şi uşoare. Se
caracterizează printr-o rezistenţă înaltă la îngheţuri, şi suportă temperaturi joase de până la 32
şi chiar 35 grade Celsius sub zero. De asemenea este rezistent la dăunători. Mugurii apar cu 4-
5 zile mai târziu, în comparaţie cu soiurile cu un termen mediu de înflorire. Florile femele
înfloresc la sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Tip înflorire – protogenic, cu o diferenţă de 1-
4 zile. Femelele apar încă în momentul în care mugurii nu sunt desfăcuţi complet, fapt ce-i le
apără de îngheţurile de primăvară. Fructe - abundente şi cu regularitate. Înregistrează o
producţie destul de omogenă. Fructe sunt mari, cu coaja bine prinsă, suprafaţa este relativ
netedă. Miezul se extrage în întregime sau în jumătăţi şi are un aspect atractiv.

6.9. Lungulete

Soiul este destul de viguros şi nu necesită condiţii speciale de creştere şi îngrijire. Creste bine
pe soluri uşoare şi adânci. Se caracterizează printr-o rezistenţă înaltă la îngheţuri, şi suportă
temperaturi joase de până la 32 şi chiar 35 grade Celsius sub zero. Este rezistent la dăunători.
Mugurii se desfac aproximativ la mijlocul lunii aprilie. Tipul de flori este caracterizat de
proterandrie cu o diferenţă de 2-5 zile. Are un rod bogat. Nucile ca dimensiune sun mai mari ca
media, uniforme, de formă oval alungită. Suprafaţa este netedă, coajă subţire, uşor de spart, au
un aspect atractiv.

6.10. Pesceanschii
Pomul este de dimensiuni medii cu coroana rotunjită şi relativ dens. Unghiul de separare a
ramurilor aproape de orizontală, şi sunt destul de rare. Coaja trunchiului este acoperită de mici
crăpături. Ramurile sunt de dimensiuni medii, drepte, de culoare brună. Frunzele sunt alungite,
opace, marginea frunzelor netedă. Florile sunt medii sub formă de urcior cu nuanţe roz.Tip de
înflorire protogenic. Perioada de înflorire a florilor femele 27 aprilie – 12 mai fapt ce permite să
scape de îngheţurile de primăvară. Soiul se polenizează parţial singur, însă printre cei mai buni
polenizatori sunt soiurile Cazacu, Schinoasa, Cogâlniceanu, Briceni. Fructul este de mărime
medie, forma rotund-oval, fără margini. Învelişul este subţire, dens, mat. Miezul este de
culoare crem, dens. Miezul ocupă doar 85% din fruct, si este uşor de îndepărtat. Este potrivit
pentru îndepărtarea mecanizată a miezului. Dispune de un gust excepţional, plăcut pentru
desert. Soiul este universal, este potrivit atât pentru prelucrare cât şi pentru consum în formă
proaspătă. Reecoltare: a treia decadă a lunii septembrie – prima decadă a lunii octombrie. Soiul
este rezistent la secetă, la căldură, suportă uşor iernile geroase friguri de până la 30 grade
Celsius.

6.11. Falesti

Pomul este de dimensiuni medii. Ramificarea este aproape de unghi drept. Scoarţa trunchiului
şi a ramurilor este caracterizată de crăpături mici. Ramurile sunt de dimensiuni medii, drepte, de
culoare brună. Frunzele sunt eliptice, lipsite de strălucire, de culoare verde închis, marginea
frunzelor este dreaptă.Tipul florilor este protogenic. Perioada de înflorire a florilor femele este la
sfârşitul lunii aprilie începutul lunii mai. Cei mai buni polenizatori sunt soiurile Cazacu, Iargara,
Peschanskii, Cogâlniceanu. Fructul este de dimensiune medie, formă rotundă, fără margini.
Învelişul este subţire, dens, aproape neted. Se deosebeşte prin calitate înaltă şi aspect
comercial bun, productivitatea este înaltă şi lipsită de periodicitate. Soiul este universal, potrivit
atât pentru utilizarea în scopuri industriale cât şi în consum curent în formă proaspătă. Soiul
este rezistent la secetă, la căldură, suportă uşor iernile geroase friguri de până la 30,5 grade
Celsius.

6.12. President (fructificare din anul 1)

President

7.Soiuri din Franta

Chiar daca in ultimii ani au inceput sa fie plantate in Romania, datorita faptului ca
acestea (Lara, Fernor, Ferjean, Franchete) nu sunt adaptate inca conditiilor vitrege de
temperatura din timpul iernii si primaverii (ingheturi tarzii) nu le putem recomanda inca.
Plantatiile realizate pana acum in Romania ne indica pierderi in primii 3 ani de 20-70 % din
numarul de plante precum si cresteri anuale scazute.

3. PARTICULARITĂŢI TEHNOLOGICE

PRODUCEREA MATERIALULUI SĂDITOR. Nucul se înmulţeşte pe cale generativă (prin

sămânţă) şi pe cale vegetativă (prin altoire).

Nucul se înmulţeşte prin sămânţă atunci când se urmăreşte obţinerea de masă

lemnoasă destinată industriei mobilei. Obţinerea de pomi altoiţi la nuc se face mai greu decât la
celelalte specii. Altoirea în câmp dă rezultate numai în zonele în care temperatura medie din
perioada mai-septembrie depăşeşte 18,5C iar oscilaţiile diurne să fie cât mai reduse
(E.SCHNEIDERS, 1941).

În zonele în care nu se realizează aceste condiţii cum este şi ţara noastră, se recurge la
altoirea la masă, urmată de forţare. Această tehnologie cuprinde următoarele aspecte:

 producerea puieţilor portaltoi (la ghiveci sau în şcoala de puieţi). Pomii trebuie să fie de
1-2 ani, cu un diametru la colet de 8-20 mm;
  producerea ramurilor altoi (în plantaţii mamă elită). Ramurile altoi trebuie să aibă o
lungime de 60-100 cm şi diametrul de 8-20 mm, cu măduvă cât mai redusă (sub 1/3 din
diametru);
 pregătirea puieţilor portaltoi constă în scos de la stratificare, dezinfectare (Topsin 0,1%),
fasonare (se scurtează pivotul la 20-25 cm şi rădăcinile secundare la 2-3 mm),
preforţarea, la temperatura de 26-28C şi umiditatea relativa a aerului 80-90%);
 pregătirea ramurilor altoi. Ramurile altoi păstrate la stratificat în nisip (0-5C) sau în
camere frigorifice la 1-2C, în pungi de polietilenă, se scot de la păstrare şi se
dezinfectează cu biofungicide.

Altoirea propriu-zisă (în perioada 1.XII-1.IV) se face prin toate metodele cu ramură
detaşată în lemn. Cele mai bune rezultate la altoirea mecanizată se obţin prin aplicarea metodei
de altoire în scăriţă sau omega, iar la altoirea manuală rezultate bune se obţin prin copulaţie
perfecţionată, triangulaţie, despicătură.

Parafinarea la punctul de altoire, forţarea şi călirea se fac ca la viţele altoite.

Materialul astfel obţinut se plantează în pepinieră la 90 cm între rânduri şi 40-45 cm pe

rând. Altoirea în câmp, în pepinieră se face cu mugur în fluier sau în fereastră şi cu mugure în
placaj, iar supraaltoirea se realizează cu ramură detaşată sub coajă. Pentru înmulţirea nucului
prin altoire se folosesc doi portaltoi:

1. Juglans regia - este compatibil cu toate soiurile cărora le imprimă o rezistenţă la

secetă şi ger, potenţial productiv ce creşte odată cu vârsta. Este destul de sensibil la bolile
sistemului radicular (Phytophtora cinamoni, Armillaria mellea, Agrobacterium) şi este tolerant la
virusul Cherry leaf roll. În ţara noastră este un singur portaltoi omologat: Tg. Jiu 1(M.POPESCU şi
colab., 1993).

2. Juglans nigra - pomii altoiţi pe acest portaltoi prezintă următoarele avantaje: intră
repede pe rod; au o vigoare cu 5-20% mai mică; productivitate ridicată; rezistenţă mai mare la
ger; fructele sunt mai mari şi au mai mult miez. Pe lângă aceste avantaje, acest portaltoi
prezintă şi unele dezavantaje cum sunt: compatibilitate la altoire mai redusă; pomii sunt mai
sensibili la secetă şi mai pretenţioşi la sol; rezistenţă mai mică la bolile sistemului radicular; la
25-30 de ani majoritatea pomilor se usucă datorită sensibilităţii la virusul Cherry leaf roll, care
produce o necroză liniară în zona de sudură dintre altoi şi portaltoi.

ÎNFIINŢAREA ŞI ÎNTREŢINEREA PLANTAŢIILOR. Plantaţiile de nuc sunt plantaţii de lungă

durată, de aceea înainte de înfiinţarea lor trebuie făcute studii pe o perioadă lungă de timp (20-
30 ani) în vederea stabilirii oportunităţii înfiinţării plantaţiilor. Astfel, plantaţiile de nuc se vor
înfiinţa în bazinele de maximă favorabilitate pentru nuc.

Sistemul radicular al nucului fiind sensibil la boli impune înfiinţarea de plantaţii pe

terenuri care nu au fost ocupate cu specii lemnoase sau care au fost defrişate în urmă cu 5-6
ani şi cultivate apoi cu plante furajere sau agricole. Cele mai bune premergătoare sunt
leguminoasele, apoi ierburile perene, cereale şi prăşitoare. La fertilizarea de bază orientativ
pentru condiţiile din ţara noastră se recomandă ca înainte de desfundare să se administreze 40-
60 t/ha gunoi de grajd;

Gunoiul de grajd se foloseşte mai eficient dacă se distribuie în benzi late de 2-3 m de-a
lungul viitoarelor rânduri de pomi înainte de desfundat.

Datorita schimbarilor climatice actuale pentru evitarea pierderilor de apa din sol,
sistemul de plantare pentru culturile neirigate are la baza plantari de toamna sau
in ferestreledin iarna (plantarea trebuie incheiata cel mai tarziu in 15 martie pentru a se
asigura prinderea plantelor).

Sapatul gropilor se face de regula mecanic ( H-1m/L-1m/l-1m) cu un

buldoexcavator cu cupa de 60-80 cm (este nevoie de aproximativ 1 m3 de pamant volum
necesar pentru sistemul radicular) pentru a se asigura o cantitate de apa de minim 500
l/planta la pornirea in vegetatie.

Pentru culturile irigate se poate practica sistemul traditional de plantare (desfundat;

nivelare; discuire).

Distanţele de plantare sunt determinate de combinaţia soi-portaltoi. Ele variază între 10-12 m
între rânduri şi 8-12 m pe rând la pomii din soiurile cu fructificare terminală şi altoiţi pe J.regia şi
8-10 m între rânduri şi 6-8 m pe rând la pomii altoiţi pe J.nigra şi la soiurile cu fructificarea
laterală altoiţi peJ.regia (M.POPESCU şi colab., 1993).

Pichetarea în triunghi isoscel sau echilateral facilitează un regim de lumină mai bun.
Plantarea nucului se poate face atât toamna cât şi primăvara timpuriu.

G.MIHĂIESCU (1967) precizează că prinderea este totală dacă se plantează primăvara

devreme, iar pomii se scot din pepinieră tot primăvara aproape de momentul plantării.

Întreţinerea solului. Intervalul dintre randuri va fi mentinut in mod obligatoriu inierbat

princultivare cu plante agroalimentare sau îngrăşăminte verzi.

Culturile intercalate nu trebuie să concureze pomii pentru hrană şi apă. Pe terenurile în

pantă şi în zonele cu suficiente precipitaţii terenul se poate menţine înierbat parţial, provizoriu
sau total.

Fertilizarea.
 Cel mai important sistem de fertilizare ecologic recomandat are la baza utilizarea
unor sisteme mixte agropastorale(pomicole si zootehnice) prin asocierea cresterii de
animale (oi, vaci,pasari etc...)

Dacă fertilizarea de bază s-a făcut corect necesarul de P şi K este asigurat până la
intrarea pomilor pe rod. În caz contrar în toamna anilor 3-4 se completează doza optimă printr-o
fertilizareorganica suplimentară.

Tabelul 1. Îngrăşăminte bogate în potasiu (K)

Nume comercial Firma Compoziţia P2O5 K2O Ca Mg

% % % %

Hapa Kali (sulfat Hauert Sulfat de K 50

de K)

Magnesia Kainite Landor Sulfat de K şi 30 6

Mg

Patentkali Hauert Sulfat de K şi 30 6

Mg

Kali Hauert Sulaft de K 50

Sulfat de K 50% Landor, Sulfat de K 50

Kali

Kainite Kali Sare brută de K 11 3

magnesienne

Patentkali Kali Sulfaţi de K şi 30 6

Mg

Solupotasse Kali, Sulfat de K 50

Landor
 Azotul este necesar din primii ani de la plantare când fiecărui pom trebuie să i se
administreze câte 100 g N s.a. Până la intrarea pe rod cantitatea de N trebuie să crească anual
cu câte 100 g N s.a. pe pom, administrat sub proiecţia coroanei. După intrarea pe rod doza de
N furnizata prin aport de ingrasaminte organice va fi de 100-150 kg s.a./ha .

Tabelul 2. Îngrăşăminte organice bogate în fosfor (P)

Nume comercial Firma Compoziţia P2O5 K2O Ca Mg

% % % %

Agri P15 Agribort/Fully Fosfat brut, algă marină 15 36

impregnată cu calcar

ASP 60 Feuerstein S. Thomas 6 32 2,4

Biophos Agroline Fosfat brut 33 39

Dolophos Reichmuth Fosfat brut 15 29 4

Granuphos 18 Landor Fosfat brut, rocă sedimentară 18 22 4,8

carbonată

Litho Physalg 18 Timac Fosfat natural moale; rocă 18 31 1,8

sedimentară carbonată; algă
marină impregnată cu calcar

Maxiflor P7 Landor Fosfat brut 7 22 2,9

Irigarea. În zonele în care în perioada de vegetaţie cad mai puţin de 100 l/m2 precipitaţii
irigarea este obligatorie. La pomii tineri se fac 1-2 udări cu norme de 300-400 m3/ha, iar la pomii
maturi cu 1500-2000 m3/ha. Apa se poate administra prin udare mecanizată sau pe brazde.

Tăierile la nuc
 Tăieri de formare a coroanei. Formele de coroană indicate pentru cultura nucului sunt:
vasul ameliorat, vasul întârziat şi piramida Leader cu 5-7 şarpante. Pentru conducerea pomilor
sub formă de vas întârziat în anul I după plantare aceştia se scurtează la 1,2-1,3 m deasupra
unui mugure stipelar. Varga la plantare prezintă pe suprafaţa ei muguri dispuşi în serie unul sub
celălalt. Primii 3-4 muguri principali din partea de sus a vergii se îndepărtează pentru a favoriza
creşterea lăstarilor din muguri situaţi sub aceştia care formează unghiuri de inserţie mai mari.

În perioada de vegetaţie la sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie, din lăstarii care apar se
aleg trei prin care se vor forma cele trei şarpante la vas. Ceilalţi lăstari situaţi între cei aleşi se
ciupesc.

În primăvara anului al doilea în martie-aprilie, se echilibrează şarpantele tăindu-le la

acelaşi nivel, deasupra unui mugure exterior. De regulă planul de scurtare al şarpantelor va fi
astfel stabilit încât din lungimea acestora să se îndepărteze maximum 1/3, iar intervenţia de
tăiere se va face într-o porţiune de lemn matur. Celelalte ramuri se suprimă de la inel.

Dacă unghiurile de inserţie sub care au crescut şarpantele sunt prea mari sau prea mici,
acestea se corectează prin înclinări sau dresări ale şarpantelor.

În primăvara anului al treilea, şarpantele alese se scurtează la 80-100 cm pentru

proiectarea primei subşarpante iar la sfârşitul lunii mai se aleg lăstarii de prelungire care se
îndepărtează.

Scurtarea şarpantelor la cca. 80 cm se va face şi în primăvara anilor IV şi V pentru

obţinerea a încă două subşarpante pentru definitivarea coroanei.

Pentru conducerea pomilor sub formă de piramidă neetajată aceştia se scurtează în anul
I la 1,2-1,3 m deasupra unui mugure stipelar.

În perioada de vegetaţie, la sfârşitul lunii mai se aleg trei lăstari, doi pentru primele două
şarpante şi al treilea pentru prelungirea axului. Ceilalţi lăstari situaţi pe trunchi sau între cei aleşi
se îndepărtează.

În primăvara anului al II-lea, după reglarea unghiurilor de inserţie la primele două

şarpante se scurtează prelungirea axului la 30-40 cm deasupra ultimei şarpante. În mai se aleg
doi lăstari, unul pentru şarpanta a treia şi unul pentru prelungirea axului. Această tehnică se
continuă şi în anii următori până la obţinerea unui număr de 5-7 şarpante.
 Începând cu anul al III-lea se vor scurta în fiecare primăvară şarpantele pentru formarea
de subşarpante în număr de trei pe primele două respectiv două pentru următoarele 3-5.

În felul acesta nucul va creşte într-o coroană care va beneficia de o iluminare

corespunzătoare pentru toate ramurile de rod şi toate fructele, producţiile obţinute mărindu-se
considerabil.

În perioada de formare a coroanei lucrările de tăiere în uscat se vor limita la strictul

necesar pentru realizarea formei de coroană propusă, iar lucrările în verde vor avea o pondere
sporită. Pentru ca rănile provocate prin suprimarea lăstarilor să fie cât mai mici recomandăm
îndepărtarea lor în fază erbacee.

Tăierile de întreţinere şi rodire constau în eliminarea ramurilor lacome, a celor

concurente şi cu poziţii necorespunzătoare, a celor care împiedică pătrunderea luminii în
interiorul coroanei. De asemenea, se fac tăieri de reducţie în ramurile de semischelet
îmbătrânite, în vederea stimulării de creşteri noi cu potenţial productiv mai ridicat.

Nucul este o specie foarte sensibilă la tăieri. De aceea tăierile din perioada de repaus se
vor face numai atunci când pericolul apariţiei de temperaturi negative a scăzut. Cele mai bune
rezultate se obţin când tăierea se face la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în
funcţie de mersul vremii. Tăierile executate prea devreme au repercusiuni negative asupra
pomului. Vindecarea rănilor produse cu ocazia tăierilor se face greu la ramurile mai groase de
2-3 cm. De aceea rănile mai mari de aceste dimensiuni se vor proteja cu vopsea în ulei sau
mastic.

Experienţa efectuată la Staţiunea didactică şi experimentală Ţimbureşti, de

către M.POPESCUşi I.GODEANU, au condus la concluzia că efectul tăierilor la nuc este dependent
de momentul aplicării lor, poziţia suprafeţelor rănite, diametrul rănilor şi protejarea lor.
Rezultatele cele mai bune au fost obţinute secţionând ramuri cu diametrul de 2-5 cm cu poziţie
verticală sau oblică, în momentul intrării în vegetaţie şi cu protejarea suprafeţelor rănite.

Reîntinerirea nucilor bătrâni. Nucul are o mare putere de regenerare naturală. Sunt
frecvente cazurile de nuci prăbuşiţi la bătrâneţe la care apar şi se dezvoltă de la bază lăstari
viguroşi. Această proprietate a nucului trebuie valorificată. Tăierile de reîntinerire se fac la
sfârşitul perioadei de rodire când ramurile de semischelet au îmbătrânit şi constau în tăieri de
reducţie în lemn de 3-5 ani. Se recomandă evitarea suprimării ramurilor mai groase de 8-10 cm
şi protejarea rănilor care apar în urma tăierilor.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Bolile cele mai păgubitoare pentru nuc sunt:
bacterioza nucului (Xanthomona juglandis), antracnoza (Gnomonia leptostyla) care atacă
lăstarii, frunzele, florile şi fructele.

Bolile sistemului radicular (Phytophtora cinamoni, Armilaria mellea şi Agrobacterium

tumefaciens) care pot duce la uscarea pomilor se combat prin măsuri profilactice şi utilizarea
unor portaltoi rezistenţi.

Dăunătorii problemă ai nucului sunt: viermele nucilor (Carpocapsa amplona), păduchii

ţestoşi (Eulecanium corni), păduchii de frunze (Callaphis juglansis şi Cronophis juglandicola),
omizile defoliatoare (Operoptera brumata, Hiphontria curea), acarienii (Aceria trestiota).

Pentru combaterea lor se aplică bioinsecticide şi bioacaricide specifice la momentele

indicate de staţiile de prognoză şi avertizare.

Recoltarea şi valorificarea nucilor. Recoltarea nucilor se face în funcţie de modul de

valorificare. Pentru dulceaţă de nuci verzi, recoltarea se face când fructele au 1,5-2,0 cm în
diametru. Pentru lichior, nucile se recoltează înainte de întărirea endocarpului iar pentru
sămânţă când epicarpul crapă.-

În condiţiile ţării noastre recoltarea se realizează în trei reprize: prima când se recoltează
circa 5-6% din producţie adunându-se fructele atacate de boli şi dăunători care se maturează
mai repede. În a doua repriză se recoltează 70-80% din producţie. În vederea stabilirii
momentului optim de cules, după ce pe majoritatea fructelor apar crăpături în zona punctului
stilar se recoltează din 2 în 2 zile câte 100 fructe care se ţin 24 de ore în apă. Dacă după acest
timp la 90-95% din fructe epicarpul se îndepărtează uşor recoltarea poate începe. Cea de-a
treia recoltare şi ultima se face la cca. 2 săptămâni după a 2-a când se adună cca. 10-15% din
fructe care încă nu erau mature. Recoltarea se face manual sau mecanizat. Recoltarea
manuală se face prin scuturare cu prăjina sau cu funia. În acest scop de axul pomului se leagă
un lemn gros care să depăşească înălţimea pomului de vârful căruia se leagă o funie groasă cu
care se lovesc ramurile de jur împrejur.

Recoltarea mecanizată se face cu vibratoare speciale care scutură fiecare şarpantă.

Adunatul nucilor se face manual sau mecanic. După adunat nucile se separă. Cele
nedecojite se încarcă în lăzi grătar şi se introduc în camere închise ermetic într-o atmosferă de
1% etilen la temperatura de 21-27C unde se ţin 12 ore. În lipsa acestor posibilităţi nucile
nedecojite se introduc în saci, se udă bine cu apă rece din oră în oră, timp de 12-24 ore. Imediat
după decojire fructele se spală în bazine speciale, se usucă până se reduce umiditatea de la
30-40% la 5-8%. Uscarea se face pe stelaje în locuri foarte bine aerisite în straturi de 8-10 cm
lopătate de mai multe ori pe zi. După uscare nucile se sortează şi se albesc.