Bamele Recoltarea

Bamele se recolteaza la maturitatea de consum sau tehnologica care corespunde momentului cand capsulele
au dimensiunea tipica soiului sau chiar mai mici, sunt fragede, au perisorii moi si peretii nefibrosi.
Capsulele, ai caror pereti devin celulozici, nu mai sunt bune pentru consum.
Dimensiunile capsulelor la recoltare, trebuie sa corespunda unui anumit mod de intrebuintare: 1,5-4,0 cm
pentru conserve in saramura, 1,5-7,0 cm pentru ghiveci si 4,0-7,0 cm pentru consum imediat (Dumitrescu si
colab., 1998).

Recoltarea incepe din a doua jumatate a lunii iulie, in sudul tarii, si din prima decada a lunii august, in nord.
Lucrarea se efectueaza manual, esalonat, o data la 2-3 zile, la inceputul perioadei de recoltare, si apoi
zilnic.
Productia este 4-6 t/ha capsule verzi.

Sursa: Recoltarea Bamele - descriere pe EuroFerma.md

Bamele Relatiile cu factorii de mediu

Bamele sunt considerate ca plante cu cerinte ridicate fata de majoritatea factorilor de mediu, comparativ cu
conditiile naturale, mai ales climatice, de la noi din tara si din zona temperata. Avandu-se in vedere
originea geografica a lor, bamele sunt specii tipice climatului tropical si subtropical umed. Din aceasta

cauza cultura acestei specii nu s-a extins in zonele temperate, decat intr-o masura mai mica. De altfel,
arealul lor de raspandire este delimitat de paralele 53-540 latitudine nordica (Patron, 1992).
Temperatura. Bamele sunt plante cu pretentii ridicate fata de temperatura, in sensul ca procesele
fiziologice se desfasoara la temperaturi relativ mari, fata de alte specii. Astfel, germinarea se declanseaza
dupa ce in sol se realizeaza cel putin temperatura de 15 0C, iar temperatura optima pentru crestere si
dezvoltare se incadreaza in limita a 28-350C. Sub 14-150C, plantele isi inceteaza activitatea metabolica, iar
la 00C chiar pot sa piara.
Apa este un factor fata de care bamele manifesta, in general, pretentii moderate, datorita sistemului
radicular puternic dezvoltat. Cu toate acestea plantele cresc, se dezvolta si realizeaza productii ridicate,
numai daca nevoile de apa sunt satisfacute la nivel optim. In primul rand, plantele nu suporta secetele
prelungite, care, la nivelul ridicat al temperaturii mediului, determina reducerea asimilatiei si imbatranirea
sistemului radicular. Din aceasta cauza nu reusesc corespunzator decat in conditii de irigare. In mod
deosebit, irigarea este necesara atunci cand plantele sunt sensibile la seceta, adica la inceputul vegetatiei
sau in faza de fructificare (Patron, 1992).
Lumina. Plantele de bame au cerinte foarte ridicate fata de lumina pe durata intregii perioade de vegetatie.
Cerintele sunt maxime in perioada infloritului si polenizarii florilor (Dumitrescu si colab., 1998).
Solul. Cultura de bame realizeaza recolte mari numai pe soluri de foarte buna calitate. Astfel, acestea
trebuie sa fie, in primul rand, fertile, bogate in humus si elemente nutritive. De asemenea, aceste soluri
trebuie sa aiba o textura mijlocie (argilo-nisipoasa sau luto-nisipoasa), sa fie profunde, cu o structura buna,
care sa le confere o foarte buna permeabilitate pentru apa si aer, si sa se incalzeasca usor.
Bamele nu suporta terenurile prea grele, umede si reci (Maier, 1969).
Elementele nutritive. Bamele sunt plante cu cerinte foarte mari fata de elementele nutritive. De ceea,
solurile recomandate pentru bame trebuie sa aiba urmatorul continut: humus 5-7%, azot total 0,14-0,20%,
fosfor mobil 22-26 mg/100 g sol si potasiu schimbabil 31-41 mg/100 g sol (Dumitrescu si colab., 1998).
Plantele suporta foarte bine aplicarea ingrasamintelor organice, de aceea, in anul de cultura, se
administreaza gunoi de grajd (30 t/ha). Excesul fertilizarii cu azot sensibilizeaza plantele la boli, intarzie
cultura si recolta si poate ridica continutul capsulelor in nitrati (pana la 2000 mg/kg) (Patron, 1992).

Sursa: Relatiile cu factorii de mediu Bamele - descriere pe EuroFerma.md

Bamele Particularitati botanice si biologice

Bamele sunt plante anuale ierboase cu tendinta de lignificare spre sfarsitul perioadei de vegetatie (fig.
13.10).
Radacina este pivotanta, putin ramificata, ajunge in sol pana la adancimea
de 70 cm. Desi sistemul radicular, in zonele calde si umede, asigura necesarul de apa al plantelor, la noi in
tara, datorita amplasarii culturilor in zonele mai calduroase, este necesara irigarea culturilor pentru
satisfacerea cerintelor fata de apa.
Tulpina este verticala dreapta, cu putine ramificatii si inalta de 0,6-1,5 m, acoperita cu peri rigizi, de
culoare verde ori rosiatica. Spre baza, tulpina se lignifica in a parte a perioadei de vegetatie. Vigoarea
destul mare a plantelor justifica necesitatea unor spatii mari de nutritie, mai ales ca plantele pretentioase si
la lumina (Dumitrescu si colab., 1998). Frunza este mare, simpla, alterna, lung petiolata, palmat lobata, cu
lobii serati pe margini. Baza
doua
de
sunt

limbului este cordata. Petiolul si fetele limbului sunt pubescente. Frunzele sunt insotite la
baza de doua stipele mici caduce. Florile sunt mari actinomorfe, hermafrodite, pentamere, dispuse solitar in
axila frunzelor. Floarea prezinta un peduncul lung si gros, cilindric, care se termina cu un receptacol sub
forma de disc. Pe receptacul se prind urmatoarele piese florale: un caliciu extern (calicul), format din 4-10
foliole ovat lanceolate pana la liniare, libere intre ele; caliciul intern, normal, format din cinci sepale unite,
cu perisori pe ambele fete; corola formata din cinci petale galben-sulfurii, la baza brune sau violacee;
androceul, monaldelf, este alcatuit din numeroase stamine, unite prin filamentele lor intr-un singur
manunchi tubular, care inconjoara stilul; gineceul este format din 5-10 carpele unite, ce alcatuiesc un ovar
superior cu 5-10 loje, stilul si stigmatul multilobat de culoare neagra purpurie
(Zanoschi si Toma, 1985). inflorirea se desfasoara in perioada iunie-august, esalonat, incepand de la baza.
Polenizarea este autogama si facultativ alogama. Dupa polenizare, corola florii isi schimba culoarea din
galben in rosu-violaceu.

Fructul este o capsula loculicida piramidal-alungita, de 5-25 cm lungime si cu 5-10 loje. La maturitatea
tehnica (de consum), fructele sunt de culoare verde deschis si prezinta perisori aspri; unele soiuri sunt
glabre. La maturitatea fiziologica, capsulele prezinta pereti lignificati si o dehiscenta ridicata. In interiorul
capsulei se afla 15-25 seminte.
Semintele sunt mici (3,5-6,0 mm), de forma aproape sferica, neregulata, uneori turtite si alungite spre hil,
unde se termina cu un rostru. Culoarea semintelor este verde-cenusie, uniforma, cu o pata mai inchisa in
zona hilului. Greutatea a 1000 de seminte este de 65-85 g.
Perioada de vegetatie a bamelor este destul de lunga, fiind cuprinsa intre 130-150 de zile.

Sursa: Particularitati botanice si biologice Bamele - descriere pe EuroFerma.md

Bamele Originea si aria de raspandire

Bamele sunt originare din Asia Centrala si de Est, unde se gasesc speciile salbatice, posibili stramosi ai
bamelor cultivate. In cultura, au fost luate acum 2000-3000 de ani i.H., mai intai in zonele de origine
(China si India), dupa care au ajuns in Orientul Apropiat si Egipt, unde erau cunoscute din vechime (circa
2000 de ani i.H.). De aici s-au rapandit in tarile est-mediteraneene si apoi cele europene, incepand cu
secolul al XIV-lea. In prezent, cele mai mari suprafete se cultiva in Asia, in Grecia si Turcia si in alte tari
sud-europene, dar si in Marea Britanie (pe suprafete mici in camp sau in solarii, datorita traditiei provenite
din fostele colonii).
In tara noastra, bamele se cultiva pe suprafete relativ restranse (pana la 1000 ha), de regula, in jurul marilor
centre urbane din sudul tarii (Bucuresti, Braila, Constanta) si a fabricilor de conserve (Dumitrescu si colab.,
1998).

Sursa: Originea si aria de raspandire Bamele - descriere pe EuroFerma.md

Bamele BAMELE Hibiscus esculentus L. Familia

Malvaceae Importanta culturii

Importanta alimentara. Bamele se cultiva pentru fructele (capsulele) lor care se folosesc la maturitatea
tehnica (de consum) pentru prepararea diferitelor mancaruri cu carne sau fara carne, la fel ca si pastaile de
fasole; de asemenea, capsulele se pot conserva simple sau impreuna cu alte produse alimentare.
Valoarea nutritiva a capsulelor verzi este destul de inalta: 12-14% substanta uscata, 5-7% glucide, 1,6-2,3%
proteine, 1,0-1,2% celuloza, 0,1-0,2% lipide si 0,8-0,9% cenusa; vitamina C se gaseste in cantitate de 14-44
mg/100 g, vitamina PP 1,0 mg/100 g, vitamina B1 0,20 mg/100 g si vitamina B2 0,06 mg/100 g (Enachescu,
1984). Valoarea calorica este de 38-40 kcal/100 g.
Importanta agrotehnica. Cultura de bame se realizeaza relativ usor, dar are cerinte mari fata de conditiile
de mediu (temperatura, sol, elemente nutritive). Bamele se cultiva numai in camp, in ogor propriu, se
incadreaza bine in asolament, dar datorita perioadei lungi
de vegetatie si cerintelor mari fata de mediu nu sunt pretabile pentru sistemele de culturi succesive sau
asociate.

Importanta economica. Bamele pot deveni o cultura rentabila numai in conditii optime de mediu. Recolta
se valorifica la preturi ridicate, atat ca produs proaspat, cat si pentru conserve, mai ales in zonele de traditie,
din sudul si sud-vestul tarii.

Sursa: BAMELE Hibiscus esculentus L. Familia Malvaceae Importanta culturii Bamele - descriere pe
EuroFerma.md

Bamele Factorii de risc

Cultura bamelor nu se afla sub incidenta multor factori de risc. Totusi, asa cum s-a mai aratat, neasigurarea
conditiilor de mediu necesare reprezinta principalul factor de risc, alaturi de intarzierea recoltarii (depasirea
momentului optim al maturitatii tehnologice).
Read more

Sursa: Descriere Bamele - EuroFerma.md

Bamele Soiuri

Sortimentul de bame la nivel mondial este relativ bogat, cele mai mari centre de creare a soiurilor de bame
aflandu-se in China, India si Orientul Apropiat.
La noi in tara, pe langa eventualele soiuri vechi, care se mai cultiva in gradinile familiale, sunt recomandate
soiurile: Ela, Beatrice si Fara tepi. Primele doua soiuri sunt creatii ale ICLF Vidra si au fost introduse in
cultura in 1984, respectiv 1985; in cultura aceste soiuri se comporta ca timpurii. Soiul Fara tepi este
originar din SUA si se afla in cultura la noi in tara din 1965; se comporta ca semitimpuriu.

Sursa: Soiuri Bamele - descriere pe EuroFerma.md

Bamele Tehnologia de cultivare

Cultura de bame se realizeaza in camp, in ogor propriu si, uneori, ca succesiva principala. dupa unele specii
legumicole verdeturi (salata, spanac, ceapa stufat s.a).
Alegerea terenului. Pentru cultura bamelor sunt indicate terenurile plane sau usor inclinate, cu expozitie
sudica, nivelate sau cu panta cat mai uniforma, cu posibilitati de irigare. Sunt recomandate cernoziomurile
si solurile aluviale, fertile, permeabile, mijlocii si cu un pH neutru sau usor acid. Ca plante premergatoare
se recomanda legumele pentru bulbi, cele pentru radacini, legumele din grupa verzei si verdeturile.
Pregatirea terenului se realizeaza in doua etape, toamna si primavara, si, in mare parte, seamana cu
pregatirea terenului pentru cultura de fasole. Toamna este desfiintata cultura premergatoare si se niveleaza
terenul. Urmeaza fertilizarea de baza cu 30-50 t/ha gunoi de grajd la care se adauga 300-400 kg/ha
superfosfat si 200 kg/ha sare potasica. Daca nu este posibila fertilizarea organica, atunci sunt suplimentate

cu 20-30% cantitatile de ingrasaminte chimice. Lucrarile de pregatire a terenului din toamna se finalizeaza
cu aratura adanca la 28 30 cm, care se lasa in brazda nelucrata.
In primavara, terenul se mentine fara crusta si fara buruieni pana in preajma infiintarii culturii prin lucrari
usoare de grapat. Cu circa doua saptamani inainte de aceasta secventa tehnologica se efectueaza
urmatoarele lucrari: fertilizarea starter cu 200-400 kg/ha azotat de amoniu; mobilizarea solului prin
doua lucrari cu grapa cu discuri si/sau cu utilaje (cultivator, vibrocultor ori diverse grape); intre cele doua
treceri cu utilajele de mobilizare a solului se aplica unul din erbicidele Treflan 3 l/ha sau Balan 6 l/ha,
care se incorporeaza imediat; modelarea terenului in straturi inaltate cu latimea la coronament de 94 sau
104 cm.
Infiintarea culturii de bame se realizeaza prin semanat direct in camp.
Epoca de semanat este determinata de conditiile de temperatura si incepe din momentul cand in sol, la
adancimea de 4-5 cm, se realizeaza constant cel putin 150C. Calendaristic, aceasta incepe din decada a doua
a lunii mai. Semanatul nu trebuie intarziat prea mult, caci exista pericolul ca recolta sa fie prea tardiva, cu
deosebire in cazul culturilor succesive.
Schema de infiintare (fig.13.11) pe teren modelat sau nemodelat, prevede distanta de circa 70 cm intre
randuri, iar intre plante pe rand (dupa rarit) se va asigura o distanta de circa 15-25 cm, realizandu-se o
densitate de 57-95 mii plante/ha (Ceausescu si colab., 1984; Patron, 1992; Popescu si Atanasiu, 2001).
d = 15-25 cm; densitatea = 57.000-95.000 plante/ha d = 30-40 cm; densitatea = 36.000-42.000 plante/ha

Dupa alti autori (Maier, 1969; Dumitrescu si colab., 1984) se recomanda distante mai mari intre plante pe
rand (30-40 cm) si, respectiv, densitati mai mici (36-42 mii plante/ha).

Norma de semanat variaza in limite foarte largi, in functie de densitatea culturii, modul de pregatire a
terenului, precizia masinii de semanat s.a. Literatura de specialitate recomanda norme cuprinse intre 10 si
50 kg/ha.
Tehnica de semanat recomanda semanatul mecanizat cu semanatori universale sau cu semanatori de
precizie, la adancimea de 3-4 cm. Cunoscut fiind faptul ca rasarirea bamelor este mai inceata (dupa 12-15
zile), semintele de bame se vor amesteca inainte de semanat cu cele ale unei plante indicator (de exemplu,
ridichi de luna).
Lucrarile de ingrijire necesare culturii de bame sunt relativ simple: prasilele, rarirea, irigarea, fertilizarea
faziala si combaterea bolilor si daunatorilor.
Prasilele in numar de 2-4 mecanice si 1-2 manuale, se executa in mod distinct. Prima prasila mecanica se
executa inainte de rasarirea bamelor. Daca la semanat a fost adaugata si
samanta plantei indicator, prasila se va efectua pe rand imediat ce aceasta a rasarit, inainte de rasarirea
bamelor, cu ajutorul cultivatorului, iar daca planta indicator lipseste, atunci prasila se inlocuieste cu un
grapat superficial, efectuat transversal pe directia randurilor (Dumitrescu si colab., 1998). Aceasta lucrare
ajuta si la o mai usoara rasarire a plantelor. Urmatoarea prasila este tot mecanica si se realizeaza dupa
rasarirea plantelor. Celelalte prasile mecanice se executa in functie de nevoie si sunt asociate cu aplicarea
fertilizarilor faziale.
Prasilele manuale (1 -2) sunt efectuate numai pe rand. Prima prasila este efectuata simultan cu raritul (mai
ales daca distanta dintre plante este mai mare) sau la circa 5-7 zile dupa rarit si udat. A doua prasila este
efectuata mai ales in cazul unei imburuienari evidente pe rand.
Raritul se efectueaza dupa ce randurile sunt complet incheiate si plantele au cateva frunze. Lucrarea se
poate efectua si simultan cu prima prasila manuala. Intre plante se lasa distante de 15-40 cm, in functie de
vigoarea soiului, conditiile climatice si alte considerente. In zonele mai secetoase, intre plante se lasa
distante mai mici, in comparatie cu zonele mai umede.
Irigarea este o lucrare obligatorie in conditiile din tara noastra, ca si in alte zone cu un climat mai uscat.
Prima udare se executa dupa rarit pentru a ajuta plantele aflate intr-un eventual stres hidric, pentru a le
stimula o dezvoltare mai buna a sistemului radicular, dar in mod deosebit pentru a uniformiza cultura.
Celelalte udari (4-5), cu norme de 350-400 m3/ha, se aplica in functie de evolutia regimul de precipitatii si
de fenofaza plantelor. In mod obligatoriu se va iriga in timpul infloritului si al legarii fructelor.
De regula, din momentul infloritului, se aplica 2-3 udari, la interval de 15 zile intre
ele.
Fertilizarea faziala se recomanda a fi efectuata in doua reprize, folosind cate 100-150 kg/ha azotat de
amoniu; prima fertilizare se recomanda a fi executata inainte de inflorit, iar urmatoarea in plina fructificare
(Dumitrescu si colab., 1998). Patron (1992) arata ca fertilizarea cu azot, trebuie sa tina cont neaparat de

nivelul acestui element din sol; de asemenea, se recomanda ca aplicarea azotatului de amoniu sa nu se faca
mai tarziu de inceputul fazei de inflorirt, pentru a nu spori continutul de nitrati din recolta.
Combaterea bolilor si daunatorilor nu ridica probleme deosebite. Ca boli se intalnesc
ascochitoza (Ascochyta abelmoschi), fainarea (Erysiphe abelmoschi) si patarea
cafenie (Pseudomonas hibisci), dintre care mai periculoasa este ascohitoza, care ataca si capsulele.
Combaterea acestei boli se face prin tratamente chimice cu Benagro 0,1%, Topsin M 0,1%, Derosal 0,1%
s.a. Fainarea se combate cu Afugan 0,05%, Tilt 0,02%, Morestan 0,05% s.a.
Dintre daunatori, mai importanti sunt afidele (Aphis ssp), contra carora se recomanda tratamente cu
Carbetox 0,4%, Sinoratox 0,15%, Decis 0,05% s.a.

Sursa: Tehnologia de cultivare Bamele - descriere pe EuroFerma.md