Sunteți pe pagina 1din 26

BISCU PETRISOR LAURENTIU

CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

INTRODUCERE
CULTIVAREA NUCULUI (Juglans regia L.):
Fiind in acelaşi timp o plantă pomicolă, tehnică, forestieră, medicinală, dendrologică şi
amelioratoare, nucul este considerat pe bună dreptate una dintre culturile agricole şi ecologice
strategice ale economiei naţionale [8, 15]. Atat in Republica Moldova, cat şi in alte ţări, suprafeţele
ocupate cu plantaţii comerciale sunt mult mai mici comparativ cu alte specii pomicole.
Cu toate acestea, producţia de nuci pe plan mondial are un inalt indice de creştere. Astfel,
conform datelor statistice FAO pentru anul 2012 [9], printer primele 10 ţări producătoare de nuc
se numără: China (1 700 000 t), Iran (450 000 t), SUA (425 820 t), Turcia (425 820 t), Mexic (110
605 t),Ucraina (96 900 t), India (40 000 t), Cile (38 000 t), Franţa (36 425 t), Romania (30 546 t),
producția mondială alcătuind 3 282 398 t.
In ultimii ani, producţia anuală de nuci in republica noastră a variat intre 3,0-6,9 t/ha,
exportandu- se peste 9,8 mii tone anual. De notat că acele numai 3,8% e nuci din cantitatea totală
de fructe exportată aduce valută importantă la bugetul statului Principalele țări unde se vand nucile
moldoveneşti sunt: Germania, Franţa, Grecia, Siria, Turcia, Romania, Irak, Bulgaria, Austria ş. a.
Un imbold deosebit in dezvoltarea filierei nucifere moldoveneşti l-a avut adoptarea Legii
Nucului [6], precum şi Hotărarea Guvernului nr.189 din 5 martie 2001 „Cu privire la măsurile
pentru susţinerea dezvoltării culturii nucului” (Monitorul Oficial, 2001, nr. 27-28, art. 219),
datorită căreia a fost creat Fondul pentru incurajarea dezvoltării culturii nucului (se stipula ca 1,5%
din valoarea exportului de nuci, produselor derivate din nuci şi lemnului de nuc să fie utilizate in
dezvoltarea nuciculturii ţării). In prezent, Fondul de subvenţionare a producătorilor
agricoli contribuie la infiinţarea de noi plantaţii moderne de nuc pe bază de soi (spre exemplu, in
anul 2013 a fost subvenţionată plantarea a 530,86 ha de nuc cu soiuri moderne: nota informativă
MAIA, 2014) pentru indeplinirea Programului pentru dezvoltarea culturilor nucifere pană in anul
2020 [10].
Actualmente sunt inregistrate pentru inmulţire in republică 14 soiuri de nuc (toate
autohtone,tabelul 3, figura 1), care pot cuprinde diferite micro arealuri [1]. In curs de creare,
precum şi de introducere (testare temporară in condiţii de producţie) din alte zone similare de
cultivare se află o serie de soiuri performante de nuc (spre exemplu, Fernor, Fernette, Chandler,
Milotai botermo, Alsoszentivani kesei ş.a., toate protandre, cu procent relativ inalt de fructificare
laterală şi inflorirea tardivă a florilor feminine, respective cu evitarea riscurilor de ingheţ tardiv de
primăvară). Aceasta va permite a intensifica sistemele de plantare şi a moderniza susceptibil
calitatea producţiei de nuci in ţara noastră bazată pe irigare etc.
Pentru evaluarea posibilităţilor lărgirii sortimentului de nuc cu soiuri competitive pe pieţele modern de
nuci este indispensabil de a cunoaşte biologia fructificării genotipurilor respective cu evaluarea
apacităţilor şi condiţiilor de realizare stabilă a potenţialului de producţie [5, 7,13].

A B
Figura 1. Soiuri autohtone de nuc:
A - Pescianskii; B - Cazacu

CAPITOLUL I
3
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

NUCUL. NOȚIUNI GENERALE

Nucul, Juglans regia L., este un arbore din familia Juglandaceae, răspândit în zona
temperată și mediteraneană, atât ca floră spontană, cât și în culturi. Își are originea în zona
geografică întinsă din Balcani spre est, până în Himalaya și sud-vestul Chinei. Cele mai mari
păduri se află în Kârgâzstan, unde copacii se dezvoltă extensiv, în păduri aproape exclusiv de nuc,
la altitudini de 1.000–2.000 m (Hemery 1998) — mai ales la Arslanbob, în provincia Jalal-Abad.
Nucul a fost introdus în vestul și nordul Europei din vremea romanilor sau mai devreme, iar în
cele două Americi în secolul 17. Zonele importante ale culturii nucului
cuprind Franța, Serbia, Grecia, Bulgaria și România (în Europa), China (în Asia), California (în
America de Nord) și Chile în America de Sud. Mai recent, cultura nucului s-a răspândit pe scară
largă și în alte regiuni: Noua Zeelandă și sud-estul Australiei[1].

I.1. IMPORTANTA

Importanţa. Nucul este o specie foarte valoroasă, fiind în acelaşi timp pom fructifer, plantă
tehnică, plantă medicinală şi decorativă.

 Ca pom fructifer nucul este important pentru fructele sale care reprezintă un aliment
complex şi complet. Miezul de nucă conţine: 52-77% substanţe grase, 12-25% substanţe proteice,
5-24% hidraţi de carbon, 1,3-2,5% săruri minerale (Cu, Zn, K, Mg, P, S, Fe, Ca), vitamine A, B1,
B2, P şi îndeosebi vitamina C, 40-50 mg% (de 4 ori mai mult decât măceşele şi de 40 de ori mai
mult decât sucul de portocale). Sub raportul valorii energetice, 1 kg de miez de nuci echivalează
cu 6500-7000 calorii. Substanţele grase au în componenţă în principal acizi graşi nesaturaţi, iar
proteinele conţin numeroşi aminoacizi esenţiali, substanţe cu funcţie foarte importantă în
metabolismul organismului uman.
 Ca plantă tehnică, nucul constituie materie primă pentru diverse ramuri industriale.
Datorită însuşirilor sale decorative şi fizico-mecanice, lemnul de nuc este folosit în industria
mobilei, în industria avioanelor şi automobilelor. Din miezul de nucă se extrage un ulei fin
semisicativ, cu întrebuinţări multiple: alimentar, fabricarea cernelei tipografice, lacurilor şi
vopselelor, pictură.
Turtele de nucă (produs secundar de la fabricarea uleiurilor) se folosesc la prepararea
halvalei sau altor produse de cofetărie sau în hrana animalelor.
Nucile verzi recoltate înainte de întărirea endocarpului se folosesc la prepararea dulceţei
sau lichiorului de nuci.
Mezocarpul, scoarţa, frunzele, ramurile, rădăcinile sunt materii prime valoroase în vederea
extragerii taninului şi unor coloranţi vegetali.
Endocarpul constituie materie primă pentru obţinerea cărbunelui activ, amestecurilor
abrazive şi a linoleumurilor fine.
 Ca plantă medicinală nucul este folosit din vechime. În prezent din nucile verzi şi frunzele
de nuc se extrage iodul şi alte produse farmaceutice recomandate contra dispepsiilor cronice,
avitaminozelor, dereglări ale aparatului digestiv, conjunctivite, rahitism (C.I.Komănici, citat
deM.Popescu şi colab., 1993).
 Ca plantă decorativă nucul este apreciat pentru portul său, frunzişul bogat şi mirosul plăcut
pe care îl emană. Se utilizează în plantaţii de aliniament, solitar sau în pâlcuri.

I.2. PARTICULARITĂȚI ȘI CERINȚE BIOLOGICE


I.2.1. Specii care au contribuit la obţinerea de soiuri şi portaltoi
4
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Nucul aparţine familiei Juglandaceae care cuprinde 6 genuri. Pentru pomicultura zonei
temperate 2 din acestea prezintă importanţă şi anume genul Juglans şi genul Pterocarya.
Genul Juglans cuprinde 12 specii, din care pentru ţara noastră importante pentru obţinerea
de noi soiuri şi portaltoi sunt: Juglans regia L. şi pentru obţinerea de portaltoi Juglans nigra.
Din genul Pterocarya specia P.stenoptera are rezultate ca portaltoi vegetativ pentru nuc.

I.2.2. Cerinţe faţă de factorii ecologici


Cerinţe faţă de temperatură. Nucul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii
anuale cuprinse între 8-10C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai caldă de 20-
22C), ierni blânde (temperatura medie cea mai scăzută -1...-3C). Amplitudinile medii anuale ale
temperaturilor nu trebuie să depăşească 21-23C. Temperaturile mai mari de 35C sunt dăunătoare
pentru nuc, acestea producând arsuri pe frunze, lăstari şi fructe, debilitează pomii şi depreciază
calitatea fructelor prin înnegrirea mezocarpului şi chiar a endocarpului şi tegumentului seminal
(V.COCIU şi colab., 1983).
Mult mai dăunătoare pentru nuc sunt temperaturile scăzute din timpul iernii şi primăverii.
Limita de rezistenţă la ger variază în funcţie de tip între -25 şi -36C şi chiar -40C.
Cei mai sensibili la ger sunt amenţii şi mugurii micşti de flori femele care degeră la -25...-
27C. Ramurile anuale degeră la -30...-36C.
Gerurile timpurii de toamnă şi cele de revenire primăvara sunt foarte periculoase, amenţii
putând fi afectaţi la -17...-18C.
Dăunătoare pentru nuc sunt şi oscilaţiile de temperatură sub şi peste 0C, oscilaţii care duc
la decălirea şi degerarea cambiului şi apariţia unor plăgi şi crăpături adânci pe trunchi şi ramuri.
După intrarea în vegetaţie rezistenţa nucului la ger scade considerabil, temperaturile mai
mici de 0C sunt dăunătoare.
La -3C sunt distruse atât florile cât şi frunzele şi lăstarii (M.POPESCU şi colab., 1993).
Cerinţe faţă de lumină. Nucul face parte din grupa speciilor cu cele mai mari cerinţe faţă
de lumină, fapt justificat de modul lui de creştere şi ramificare şi de zona lui de origine.
Insuficienţa luminii determină reducerea cantităţii de substanţă sintetizată de frunze care
determină creşteri reduse, diferenţiere redusă de flori femeieşti, producţii scăzute şi de calitate
slabă, rezistenţă scăzută la ger.
Insuficienţa luminii favorizează evoluţia agenţilor patogeni şi în special a unor bacterii care
produc pagube însemnate.
S-a stabilit că cerinţele nucului sunt satisfăcute la nivelul optim dacă durata de strălucire a
soarelui însumează 800-1000 de ore în perioada diferenţierii florilor femele şi 1100-1800 de ore
în perioada creşterii şi maturării fructelor (GODEANU V., POPESCU M., 1978).
Astfel, este recomandat ca, în zonele de deal, nucul să fie amplasat numai pe expoziţii
sudice, sud-estice şi sud-vestice. În zonele de câmpie pe expoziţii sudice temperatura se ridică
uneori peste limita optimă pentru fotosinteză, de aceea în aceste zone plantaţiile se vor amplasa pe
expoziţii nord-estice, nord-vestice (V.COCIU şi colab., 1983).
Pentru a favoriza utilizarea cât mai bună a luminii, nucul trebuie condus sub formă de vas
ameliorat, vas întârziat, piramidă leader, iar distanţele de plantare se vor alege în funcţie de
combinaţia soi - portaltoi. Orientarea rândurilor se va face pe direcţia N-S.

Cerinţele faţă de apă. Nucul are pretenţii moderate faţă de factorul apă. Zonele favorabile
culturii nucului sunt cele care acumulează 600-700 mm precipitaţii anuale bine repartizate.
Cea mai mare nevoie de apă la nuc se înregistrează în perioada creşterii intense a lăstarilor
şi fructelor, când suma precipitaţiilor trebuie să ajungă la 100-200 l/m2 în fiecare lună. În perioada
maturării fructelor nucul cere 60-90 l/m2 lunar iar în perioada repausului este suficient un nivel al
precipitaţiilor de 40-50 l/m2/lună.
Pentru întreaga perioadă a creşterii şi maturării fructelor (mai - octombrie) s-a stabilit că
nucul are nevoie de 300-400 l/m2 apă (V.COCIU ş.a., 1983).
Nucului îi sunt dăunătoare atât insuficienţa apei cât şi excesul de umiditate. Excesul de apă
din atmosferă favorizează atacul de antracnoză şi bacterioză. Drenajul necorespunzător asociat cu
excesul de apă din sol duce la debilitarea pomilor prin asfixierea rădăcinilor. Pânza de apă freatică
trebuie să fie situată la peste 2,5-3 m adâncime în sol.
5
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Cerinţele faţă de sol. Această specie are pretenţii moderate faţă de sol, reuşind pe o gamă
foarte variată de soluri.
Pentru a realiza livezi reuşite cu producţii mari se cer soluri fertile, calde, permeabile pentru
apă şi aer, profunde, cu textură uşoară sau mijlocie, cu reacţie neutră sau slab acidă (pH = 6-7), cu
subsol permeabil.
În condiţii de fertilizare organo-minerală şi de irigare, nucul poate fi cultivat şi pe nisipuri.
Contraindicate sunt solurile argiloase, grele, reci, compacte, impermeabile şi cele scheletice, slab
fertile.

CAPITOLUL II
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

II.1. LOCUL ÎN ANSOLAMENT


Plantarea nucilor in gradina si livada Nucul comun (Juglans regia) este un pom fructifer
mai deosebit, intrucat elibereaza si acumuleaza in solul din jurul arborelui substante inhibitoare de
crestere (alelopate). Substantele inhibitoare poarta numele de juglona si sunt eliberate atat de
radacini cat si de frunze. Substantele inhibitoare afecteaza cresterea legumelor (cartoful, tomatele,
vinetele, ardeiul) dar si a marului, acestea sunt plante extrem de sensibile. Substantele inhibitoare
afecteaza si plantele din jurul nucului, astfel sub nuc si pana la 25-60 metri de acesta nu este
recomandata cultivarea plantelor sensibile, iar frunzele toamna se vor aduna si arde (in nici un caz
frunzele nu se vor composta sau incorpora in sol). Este important de stiut ca si dupa desfiintarea
unei plantatii de nuc, substantele vor ramane o lunga perioada in sol si vor afecta cresterea
plantelor cultivate.
Plantarea nucilor in gradina si livada
Plantele de nuc utilizate la infiintarea culturilor trebuie sa fie certificate ca sunt libere de agenti
patogeni (virusi, bacterii, ciuperci, fitoplasme).
Perioada de plantare a nucilor
Momentul plantarii nucilor incepe dupa caderea primelor brume de toamna, care vor conduce la
ingalbenirea si in final caderea frunzelor. Caderea totala a frunzelor ne indica intrarea nucului in
repaus vegetativ si inceperea sezonului de plantare la nuc. Perioada de plantare a nucilor este
Toamna-IarnaPrimavara, cu conditia ca solul sa nu fie inghetat si afara sa avem temperaturi
pozitive (peste +5°C). Distante de plantare la infiintarea culturii de nuc: In gradina nu recomandam
plantarea nucilor, dar daca totusi exista, sau se doreste, trebuie sa luam in considerare o distanta
minima de 25 m de la proiectia coroanei la alte culturi. In livada se pot utiliza diferite distante de
plantare in functie de vigoarea soiului: – distanta intre randuri, in functie de vigoarea soiului de
nuc poate varia intre 10 m (vigoare mare) – 7 m (vigoare mica); – distanta intre plante pe rand in
functie de vigoarea soiului de nuc poate varia intre 9 m (vigoare mare) – 6 m (vigoare mica).
Pentru nucul plantat in apropierea limitelor de proprietate distanta minima intre trunchi si limita
de proprietate “gard” conform legii este de cel putin 2 metri.
Nucul este o specie ce iubeste caldura. In perioada de repaus vegetativ, pomii maturi rezista
la temparaturi de – 20 grade Celsius. Florile si lastarii sunt afectati de temperaturi mai mici de -2
grade Celsius. Temperaturile excesive din timpul verii sunt daunatoare nucului. Pentru a evita
arsita, nucul se va planta pe versantii cu expozitie nordica. Se dezvolta bine in zonele unde cad anual
600-700 mm precipitatii. In lipsa apei, pomii au cresteri mici, formeaza un numar mic de muguri,
iar productia este slaba. Este sensibil la stagnarea apei in sol. Acesta valorifica toate tipurile de
sol, dar cele mai mari productii se obtin pe cele permeabile, fertile cu o textura usoara. In conditii
de irigare, se poate planta pe nisipuri.

II.2. FERTILIZAREA
Cand gandim fertilizarea la nuc, avem in vedere ca terenurile pe care sunt amplasate
plantatiile sunt sarace in elemente minerale, iar pomii stau pe acelasi loc zeci de ani, timp in care
secatuiesc solul. Din comparatia facuta intre compozitia chimica a organelor nucului si cea a
solului, rezulta ca exista un deficit de elemente minerale deoarece necesiţatile plantelor sporesc an
6
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

de an, iar pe de alta parte dispare o cantitate insemnată de elemente minerale odata cu recolta,
lemnul si chiar o parte din frunze.

Livada Franquette
Prima fertilizare, numita si de baza se aplica odata cu lucrarea de mobilizare a solului
inainte de plantare, cand se aplica 40-60t gunoi de grajd/ha, la care se mai adauga 80-120 kg/ha
P2O5 si 120-150 kg/ K2O. Ingrasamintele se imprastie pe toata suprafata terenului si se
incorporeaza la adancimi mari 35-60cm, in functie de aratura adanca.

Cea de-a doua fertilizare, extrem de importanta se refera la fertilizarea la groapa cu gunoi
de grajd si ingrasaminte minerale cu fosfor si potasiu.
De observat ca in aceste etape nu se folosesc îngrasaminte minerale cu fosfor si potasiu. Pe langa
faptul ca aceste ingrasaminte sunt foarte solubile in apa si usor levigabile in sol, ele au un efect
nedorit asupra sistemului radicular dupa plantare (inhiba fenomenul de rizogeneza si intarzie
formarea noilor radacini si prinderea la plantare).

Fertilizarea anuala a plantatiilor incepe cu anul I si este diferentiata in functie de varsta


si marimea pomilor. Azotul se administreaza in urmatoarele cantitati:
- anul 1 - 10 kg/ha - 0,066 kg/pom
- anul 2 - 20 kg/ha - 0,132 kg/pom
- anul 3 - 30 kg/ha - 0,190 kg/pom
- anul 4 - 40 kg/ha - 0,264 kg/pom
- anul 5 - 50kg/ha - 0,330 kg/pom
- anul 6 - 60 kg/ha - 0,400 kg/pom

Azotul se administrează individual pe pom, putin mai mult decat proiectia coroanei pe sol..
Incepand cu anul 5 acesta se poate administra pe intreaga suprafaţa. Administrarea azotului se face
fracţionat 1/3 din cantitate in toamna si 2/3 in primavara. Concomitent cu fertilizarea cu azot, in
primii ani se fertilizeaza si cu fosfor 15-20 kg/ha fosfor si 20-25 kg/ha potasiu, ambele administrate
in toamna si incorporate in sol.
Fertilizarea anuala se situeaza la nivelui a 80-120 kg/ha azot, 40-60 kg/ha fosfor si 80-100 kg/ha
potasiu. Administrarea ingrasamintelor se face la fel ca la plantaţiile tinere, ca epoca, dar acestea
se imprastie pe toata suprafata.

II.3.PREGĂTIREA SOLULUI
Desfundarea, scarificarea
Inainte de a infiinta o livada de nuc se face mobilizarea adanca prin desfundare.
Desfundarea se face cu cateva luni inainte de plantare si doar pe solurile profunde la o adancime
de 50-60 cm, utilizand un plug reversibil pentru desfundat. In gradina desfundatul se poate face
manual la doua cazmale. Cel mai frecvent la infiintarea plantatiilor in locul desfundatului se face
7
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

o scarificare prin treceri perpendiculare la o adancime de 70 cm. Urmeaza o aratura normala la 30


cm, maruntirea si nivelarea prin discuire.
Pichetarea terenului se face conform schemei de plantare alese (distanta intre randuri si
distanta intre plante pe rand).
Sapatul gropilor:
Pentru plantarea nucilor gropile pot fi sapate:
*mecanizat cu ajutorul burghiului, operatiune ce se face de obicei pe terenuri desfundate
utilizand un burghiu cu diametru de peste 60 cm.*
manual – la acestea lungimeasi latimea gropilor variaza in functie de sol, si de lucrarea de
desfundare (in livezile mari, inainte de plantare se face desfundarea terenului). Daca desfundarea
s-a efectuat, gropile se pot face la dimensiuni minimeIn functie de tipul de sol vom avea gropi
incepand de la 60×60 (pe solurile usoare “nisipoase”) si ajungem chiar la 120×120 cm (pe solurile
compacte-grele “argiloase”). Adancimea variaza si ea tot in functie de sol intre 60 cm si 80 cm,.
Fasonatul puietilor de nuc comun
Fasonarea puietilor de nuc se executa cu foarfeca horticola.
Fasonatul este operatiunea ce presupune scurtarea radacinilor principale la circa 30 cm, iar a celor
secundare la circa 10 cm. Fasonatul presupune si indepartarea eventualelor radacini traumatizate,
mucegaite, rupte, strangulate sau uscate. Mocirlirea puietilor de nuc este operatiunea ce presupune
introducerea pomului in mocirla preparata. Locul unde se face mocirlirea trebuie sa fie ferit de
vant si soare puternic. Mocirlirea pomilor contribuie la o mai usoara cicatrizare a ranilor rezultate
in urma fasonatului si asigura un contact mai bun al radacinilor cu solul.
Mocirlirea are rol si in emiterea de noi radacini (balega proaspata de bovine – contine
auxine, substante cu rol in stimularea cresterii si inradacinarii plantelor). Puietii de nuc se
planteaza imediat dupa ce au fost mocirliti.
Plantarea puietilor de nuc
Se aseaza pomul in groapa cat mai drept posibil, astfel incat coletul sa fie la circa 3-5 cm
deasupra solului (asezarea coletului pomului deasupra solului este necesara , intrucat prin tasarea
pamantului din jurul pomului, acesta va cobora cei 3-5 cm, astfel la finalul plantarii pomul sa
ajunga in pozitia initiala din pepiniera „coletul la nivelul solului”). Se trage usor pamant – peste
radacini. Dupa acoperirea radacinilor cu pamant – pamantul se taseaza, calcandu-l dinspre
marginea gropii spre pom, tasarea este necesara pentru asigurarea unui contact intim intre radacini
si sol. Se administreaza circa 1-2 galeti de apa/groapa si se acopera complet cu pamant, dupa care
se taseaza cu piciorul. Pamantul ce ramane il folosim la realizarea in jurul pomului a unui musuroi
de circa 20-30 cm.
Plantarea nucilor in gradina si livada | Horticultorul.ro http://www.horticultorul.ro/pomi-
fructiferi/plantarea-nucului-in-gradina-si-livada/ 5/8 Fig. 1 Fasonatul radacinilor puietilor de nuc
Fig. 2 Plantarea puietilor de nuc comun.

Fig.1 Fig.2
II.4. MODUL DE ÎNMULȚIRE

La fel ca la alte specii pomicole producerea materialului saditor la nuc se poate face prin
inmultire vegetativa sau generativa. Prin inmultirea vegetativa nu se transmit in mod fidel la
urmasi caracterele plantei mama. Nu intotdeauna dintr-o nuca buna va rezulta un pom care sa
produca nuci la fel de bune.
De aceea, este indicat sa se infiinteze plantatii cu material saditor obtinut prin inmultire pe cale
vegetativa, in special prin altoire, metoda prin care insusirile soiului raman neschimbate.

8
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Plantatiile de nuc obtinute cu astfel de material vor fi uniforme ca habitus al pomilor si se obtin
productii mari ce pot fi standardizate si valorificate pe piata.

Deoarece, solicitarile pentru material saditor la nuc in ultimii ani au inceput sa creasca, si pe
piata romaneasca inca nu este suficient material saditor obtinut prin altoire, iar cel existent se
valorifica la preturi ridicate, exista tendinta de folosire a materialului obtinut prin samanta.

Inmultire generativa

Inmultirea nucului pe cale generativa nu este indicata la soiuri deoarece are urmatoarele
dezavantaje:

 intra tarziu pe rod (dupa 10-15 ani de la plantare);


 fructele obtinute sunt neuniforme ca forma si marime;
 aspectul pomilor in plantatie este neuniform.

Inmultirea nucilor prin samanta se poate face pentru infiintarea de plantatii destinate productiei
de lemn si in secundar productiei de fructe si pentru obtinerea portaltoilor.

Recoltarea nucilor pentru samanta se face la maturitatea deplina a acestora (cand invelisul verde
crapa). Acestea trebuie sa fie uniforme ca aspect si marime.

Pentru obtinerea de portaltoi se aleg nuci mici, cu greutate de 6-10 g. Acestea isi pastreaza
facultatea germinativa 2-3 ani daca sunt pastrate in conditii frigorifice, la 0-5 grade C.

Pentru infiintarea scolii de puieti, nucile se seamana toamna sau primavara. Semanatul de
toamna se poate face in a doua jumatate a lunii octombrie. Distanta de semanat este de 90/10-12
cm. Dupa semanat se face bilonarea randului cu un strat de pamant de 15-20 cm.

Daca nu au fost insamantate toamna, nucile trebuie stratificate pentru perioada de iarna, pentru
parcurgerea procesului de postmaturatie, care la aceasta specie este de 90 zile.

Daca trebuie sa semanam primavara nuci care nu au fost stratificate, acestea se introduc in apa la
temperatura de 55-60 grade C unde se lasa 3 zile, apoi se scot si se repeta operatiunea, dupa care
se scurg de apa, se stratifica in nisip umed, in incaperi la 24-26 grade C, timp de 10-14 zile, dupa
care se seamana. (Cociu V., 1983).

Semanatul de primavara se face in a doua jumatate a lunii martie, cu nuci la care s-a parcurs
postmaturatia. Distanta de plantare este de 90/15-20 cm, iar randul nu se biloneaza.

In timpul verii se efectueaza lucrarile de intretinere necesare pentru a asigura o dezvoltare


normala a puietilor. Toamna se recolteaza si se sorteaza conform standardelor de calitate.

Daca puietii nu au ajuns la dimensiunile prevazute de STAS, se pastreaza inca un an in scoala de


puieti
In primavara urmatoare (inainte de dezmugurit) se planteaza pentru infiintarea campului I, la
distanta de 90 cm, intre randuri si 35-40 cm pe rand.

La plantare, sistemul radicular se scurteaza usor pana la tesut sanatos. Ranile provocate pe
radacina la nuc, cu ocazia transplantarilor, se vindeca greu si acest proces dureaza cel putin un
an. La puieti nu se scurteaza tulpina, deoarece mugurele terminal porneste mai repede in
vegetatie si asigura o crestere dreapta a tulpinii.

Puietii de nuc pot fi obtinuti si in ghivece, avantajul acestei tehnologii fiind posibilitatea ca
puietii sa fie plantati in camp si primavara tarziu (10-15 mai), dupa ce a trecut pericolul de
ingheturi.
9
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

In timpul perioadei de vegetatie se fac lucrari de intretinere specifice. Combatera bolilor si


daunatorilor se efectueaza prin aplicarea a 6 – 8 tratamente cu zeama bordeleza 0,5 - 1% sau cu
alte produse cuprice in amestec cu insecticidele adecvate (I. Botu s.a. 2001).

Inmultirea vegetativa

Nucul poate fi inmultit pe cale vegetativa prin altoire, marcotaj sau “in vitro˝ .

Inmultirea vegetativa a nucului prezinta urmatorele avantaje:

 se transmit fidel caracterele de la planta mama la descendenti;


 imprima uniformitate in plantatii;
 intra pe rod la 4 – 5 ani;
 pomii au talie mica, densitatea plantatiilor putand fi mai mare;
 se pot obtine productii de 5.000 – 6.000 kg fructe/ha la varsta de 15 – 20 de ani, cand pomii
obtiniti din samanta abia intra pe rod;
 se obtin fructe de calitate buna, cu valoare comerciala si alimentara mai mare;
 se pot inmulti repede soiurile noi.

Dezavantajele acestui sistem de inmultire sunt:

 au o durata de viata mai scurta;


 obtinerea materialului saditor este mai costisitoare;
 se pot transmite usor bolile virotice.

Inmultirea prin altoire

Spre deosebire de alte specii pomicole, altoirea nucului este o secventa tehnologica ce necesita
conditii deosebite pentru a se putea realiza cu rezultate bune.

Dintre factorii care determina reusita altoirii nucului sunt:


- infiintarea plantatiilor mama pentru obtinerea ramurilor altoi, sa se faca pe terenuri fertile,
drenate, structurate, usoare, profunde, mecanizabile, irigate, cu distanta de plantare de 6/4 m.
Pomii se conduc cu ax central si trunchi inalt de 60 cm.

In aceste plantatii se vor face toate lucrarile agrotehnice necesare: intretinerea solului ca ogor
negru in jurul pomului; fertilizarea solului cu ingrasaminte chimice si organice pe toata proiectia
coroanei ; asigurarea unui regim hidric corespunzator si in perioadele de seceta; efectuarea unor
taieri de scurtare a ramurilor in coroana in luna august pentru a favoriza acumularea rezervelor
de substante nutritive in partile ramase si dezvoltarea mai buna a mugurilor. Ranile facute se ung
cu vopsea.

Toamna, dupa caderea frunzelor si primavara inainte de pornirea in vegetatie se face un


tratament cu zeama bordeleza;
Se face ciupitul lastarilor erbacei la 5 – 6 frunze in prima decada a lunii mai, in conditiile in care
lastarii se dezvolta prea viguros. Daca lastarii sunt prea desi, se face rarirea acestora;

Asigurarea unor ramuri altoi de calitate este un factor hotarator in reusita altoirii la nuc. Acestea
trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

 sa aiba lemnul bine maturat;


 mugurii sa fie bine dezvoltati;
 lungimea minima de 50 cm si diametrul de 10 – 16 mm.;

10
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

 maduva sa fie 1/3 din diametrul ramurii;

 internodiile sa fie de 5 – 6 cm lungime;


 sa fie fara rani, boli sau daunatori;
 nu se folosesc ramuri provenite din lastari lacomi.

Recoltarea ramurilor altoi pentru altoitul in ochi dormind se face de preferinta in ziua cand are
loc altoitul. Ele se transporta si se pastreaza ambalate in muschi umed pana in momentul altoirii.
Pentru altoirea in camp cu ochi crescand si in spatii protejate ramurile altoi se recolteaza la
inceputul lunii martie si se pastreaza in camere frigorifice la temperatura de 2 – 4 ºC, in saci de
polietilena.

Metode de altoire folosite pentru cultura nucului


Se practica 2 modalitati de altoire la nuci: altoirea direct in camp si altoirea in spatii protejate.

Altoirea nucului in camp.


Cele mai folosite metode de altoire pentru acest sistem sunt:

 altoirea cu mugure in ferestruica efectuata in perioada 15 august – 1 septembrie;


 altoirea cu mugure cu scutisor lung, efectuata in cursul lunii august, cand scoarta se detaseaza
usor de pe lemn;
 altoirea cu mugure in fluier sau in inel este un sistem ce necesita altoi de aceeasi grosime cu a
portaltoiului si se poate realiza cu cele mai bune rezultate in perioada 15 iulie – 30 august;
 altoirea cu mugure cu scutisor (chip budding) se aplica la nuc cu rezultate bune in perioada 15
mai – 15 iunie.

Altoirea in spatii protejate


Aceasta metoda se aplica in perioada repausului vegetativ in spatii protejate, din decembrie pana
in aprilie si poate sa fie efectuata manual sau mecanizat.

Ca metoda de altoire se practica altoirea in copulatie perfectionata. Pentru acest sistem altoiul si
portaltoiul trebuie sa aiba aceeasi grosime. Dupa imbinarea altoiului cu portaltoiul, se leaga, se
parafineaza si se face stimularea calusarii in camere de fortare sau in instalatii automatizate
pentru realizarea acestei secvente, cu ajutorul caldurii numai la punctul de altoire, cu mentinerea
in stare de repaus a altoiului si portaltoiului. Sursa de caldura este electrica. O astfel de instalatie
a fost conceputa la SCPP Valcea (I. Botu, 2001).

Altoirea mecanizata in spatii protejate se poate face prin mai multe metode, in functie de forma
sectiunii realizate de masina: altoirea in “scarita”, altoirea “nut si feder“, altoirea in “omega“. Şi
la folosirea acestei metode se aplica stimularea calusarii dupa altoire.

Inmultirea prin marcotaj se practica mai putin la nuc. Se poate folosi metoda de marcotaj prin
musuroire sau marcotajul orizontal.

Inmultirea prin micropropagare este o metoda moderna si de viitor pentru inmultirea nucului.
Metoda de inmultire “in vitro” s-a extins mult in Franta, Italia, S.U.A.

Calitatea materialului saditor folosit pentru infiintarea plantatiilor de nuc este esentiala pentru
eficianta acestora. Se va folosi pentru plantare material saditor altoit sau nealtoit, in varsta de 1-2
ani, obtinut in pepiniere.

Plantele cu altoiul de 1 an trebuie sa aiba inaltimea de minim 50-60 cm, bine lignificate, cu
mugurii sanatosi. Sistemul radicular sa fie bine dezvoltat, cu multe radacini cat mai lungi.

Plantele de 2 ani au inaltimea de 2 m, lemnul bine maturat, sanatos si mugurii bine formati.
Sistemul radicular sa fie bine format, cu minim 3 radacini mai lungi de 35 cm.(I. Botu, 2001).
11
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Soiuri si portaltoi de nuc mentionate in lista oficiala de soiuri din Romania:


-portaltoi generativi: Juglans regia, Portval, Targu Jiu ;
-soiuri: Anica, Argesean, Bratia, Ciprian, Claudia, Geoagiu 65, Geoagiu 86, Germisara,
Jupanesti, Mihaela, Miroslava, Muscelean, Novaci, Orastie, Ovidiu, Roxana, Sibisel 44, Sibisel
252, Şusita, Valcor, Valmit, Valrex, Velnita.

II.5. LUCRĂRILE DE ÎNTREȚINERE

Primavara, terenul se sapa si se mentine curat, iar stratul de mulci din jurul pomilor se
improspateaza. Totusi, cele mai importante lucrari de intretinere sunt reprezentate de taieri. Acesta
au rolul de a forma coroana pomului si de a mentine un echilibru intre cresterile vegetative si
fructificare.

Taierile la nuc se fac in verde (vara). Nu se recomanda aplicarea taierilor in perioada de


repaus vegetativ, deoarece pomul se vindeca foarte greu. In prima primavara de la plantare,
pomul se scurteaza la inaltimea de 70 cm. Pe timpul verii, varful lastarilor se ciupeste (se taie o
mica parte din varf). Nu se aplica alte taieri in primul an. In primavara anului al doilea, toti lastarii
se elimina. Se va lasa doar lastarul de prelungire al axului principal. De pe tulpina principala vor
porni alti lastari. In timpul verii, varful acestor lastari se ciupeste (se taie o mica parte din varf). In
anul al treilea, primavara, pomul are o inaltime de 180-200 cm. Acesta se scurteaza la inaltimea
de 150 cm. Vara, toti lastarii pana la inaltimea de 100 cm se inlatura. Pe portiune superioara (100-
150 cm) se lasa 3-4 lastari amplasati uniform pe axul principal. Astfel s-a format coroana pomului.

Dupa ce pomul va intra pe rod, se vor aplica taierile de intretinere. Se elimina ramurile
concurente, lastarii lacomi, ramurile crescute pe partea superioara a ramurilor si crengile care se
suprapun si impiedica patrunderea luminii. Ramurile imbatranite se reduc pentru a stimula aparitia
unor noi ramuri de rod. In cazul pomilor batrani, aflati la sfarsitul perioadei de rodire, taierile
trebuie sa fie severe. Se scurteaza ramurile de 5-6 ani, prin care dimensiunile coroanei se reduc cu
30 %. Ranile mai mari de 4-5 cm se acopera cu mastic.

Pana la intrarea pe rod, terenul din livada se mentine curat sau se cultiva cu plante furajere.
Plantele cultivate nu trebuie sa concureze cu pomii pentru apa si hrana. Cand plantatia a ajuns la
maturitate, terenul se mentine lucrat sau cultivat cu plante pentru ingrasamant verde (Lolium
Perene). Iarba se coseste repetat si se foloseste ca mulci. Pe terenurile in panta, pentru a preveni
eroziunea, terenul se mentine inierbat. Totusi, cea mai practica solutie este erbicidare (dupa 3 ani
de la plantare). Se pot folosi urmatoarele produse: Centurion, Agil, Fusilade Forte, Pantera,
Leopard.
Tăieri de formare a coroanei. Formele de coroană indicate pentru cultura nucului sunt:
vasul ameliorat, vasul întârziat şi piramida Leader cu 5-7 şarpante. Pentru conducerea pomilor sub
formă de vas întârziat în anul I după plantare aceştia se scurtează la 1,2-1,3 m deasupra unui
mugure stipelar. Varga la plantare prezintă pe suprafaţa ei muguri dispuşi în serie unul sub celălalt.
Primii 3-4 muguri principali din partea de sus a vergii se îndepărtează pentru a favoriza creşterea
lăstarilor din muguri situaţi sub aceştia care formează unghiuri de inserţie mai mari.
În perioada de vegetaţie la sfârşitul lunii mai începutul lunii iunie, din lăstarii care apar se
aleg trei prin care se vor forma cele trei şarpante la vas. Ceilalţi lăstari situaţi între cei aleşi se
ciupesc.
În primăvara anului al doilea în martie-aprilie, se echilibrează şarpantele tăindu-le la
acelaşi nivel, deasupra unui mugure exterior. De regulă planul de scurtare al şarpantelor va fi astfel
stabilit încât din lungimea acestora să se îndepărteze maximum 1/3, iar intervenţia de tăiere se va
face într-o porţiune de lemn matur. Celelalte ramuri se suprimă de la inel.
Dacă unghiurile de inserţie sub care au crescut şarpantele sunt prea mari sau prea mici,
acestea se corectează prin înclinări sau dresări ale şarpantelor.
În primăvara anului al treilea, şarpantele alese se scurtează la 80-100 cm pentru proiectarea
primei subşarpante iar la sfârşitul lunii mai se aleg lăstarii de prelungire care se îndepărtează.

12
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Scurtarea şarpantelor la cca. 80 cm se va face şi în primăvara anilor IV şi V pentru obţinerea


a încă două subşarpante pentru definitivarea coroanei.
Pentru conducerea pomilor sub formă de piramidă neetajată aceştia se scurtează în anul I
la 1,2-1,3 m deasupra unui mugure stipelar.
În perioada de vegetaţie, la sfârşitul lunii mai se aleg trei lăstari, doi pentru primele două
şarpante şi al treilea pentru prelungirea axului. Ceilalţi lăstari situaţi pe trunchi sau între cei aleşi
se îndepărtează.
În primăvara anului al II-lea, după reglarea unghiurilor de inserţie la primele două şarpante
se scurtează prelungirea axului la 30-40 cm deasupra ultimei şarpante. În mai se aleg doi lăstari,
unul pentru şarpanta a treia şi unul pentru prelungirea axului. Această tehnică se continuă şi în anii
următori până la obţinerea unui număr de 5-7 şarpante.
Începând cu anul al III-lea se vor scurta în fiecare primăvară şarpantele pentru formarea de
subşarpante în număr de trei pe primele două respectiv două pentru următoarele 3-5.
În felul acesta nucul va creşte într-o coroană care va beneficia de o iluminare
corespunzătoare pentru toate ramurile de rod şi toate fructele, producţiile obţinute mărindu-se
considerabil.
În perioada de formare a coroanei lucrările de tăiere în uscat se vor limita la strictul necesar
pentru realizarea formei de coroană propusă, iar lucrările în verde vor avea o pondere sporită.
Pentru ca rănile provocate prin suprimarea lăstarilor să fie cât mai mici recomandăm îndepărtarea
lor în fază erbacee.
Tăierile de întreţinere şi rodire constau în eliminarea ramurilor lacome, a celor concurente
şi cu poziţii necorespunzătoare, a celor care împiedică pătrunderea luminii în interiorul coroanei.
De asemenea, se fac tăieri de reducţie în ramurile de semischelet îmbătrânite, în vederea stimulării
de creşteri noi cu potenţial productiv mai ridicat.
Nucul este o specie foarte sensibilă la tăieri. De aceea tăierile din perioada de repaus se vor
face numai atunci când pericolul apariţiei de temperaturi negative a scăzut. Cele mai bune rezultate
se obţin când tăierea se face la sfârşitul lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcţie de mersul
vremii. Tăierile executate prea devreme au repercusiuni negative asupra pomului. Vindecarea
rănilor produse cu ocazia tăierilor se face greu la ramurile mai groase de 2-3 cm. De aceea rănile
mai mari de aceste dimensiuni se vor proteja cu vopsea în ulei sau mastic.
Experienţa efectuată la Staţiunea didactică şi experimentală Ţimbureşti, de
către M.Popescu şi I.Godeanu, au condus la concluzia că efectul tăierilor la nuc este dependent de
momentul aplicării lor, poziţia suprafeţelor rănite, diametrul rănilor şi protejarea lor. Rezultatele
cele mai bune au fost obţinute secţionând ramuri cu diametrul de 2-5 cm cu poziţie verticală sau
oblică, în momentul intrării în vegetaţie şi cu protejarea suprafeţelor rănite.

II.6. REGENERAREA PLANTATIILOR

Nucul are o mare putere de regenerare naturală. Sunt frecvente cazurile de nuci prăbuşiţi
la bătrâneţe la care apar şi se dezvoltă de la bază lăstari viguroşi. Această proprietate a nucului
trebuie valorificată. Tăierile de reîntinerire se fac la sfârşitul perioadei de rodire când ramurile de
semischelet au îmbătrânit şi constau în tăieri de reducţie în lemn de 3-5 ani. Se recomandă evitarea
suprimării ramurilor mai groase de 8-10 cm şi protejarea rănilor care apar în urma tăierilor.

II.7. BOLI, DAUNATORI, COMBATERE

II.7.1.Boli

Bolile cele mai păgubitoare pentru nuc sunt: bacterioza nucului (Xanthomona juglandis),
antracnoza (Gnomonia leptostyla) care atacă lăstarii, frunzele, florile şi fructele.
Bolile sistemului radicular (Phytophtora cinamoni, Armilaria mellea şi Agrobacterium
tumefaciens) care pot duce la uscarea pomilor se combat prin măsuri profilactice şi utilizarea unor
portaltoi rezistenţi.
Bacterioza nucului este cea mai periculoasa boala a nucului. Bacteria patrunde in cursul
verii in muguri vegetativi si floriferi pe care ii infectează. Dupa trecerea iernii alte organe se
13
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

infecteaza de la aceasta sursa. Mugurii atacati mor. Amentii, florile femele si fructele foarte mari
atacate evoluează odata cu bola care se extinde si asupra miezului. Pe frunze atacul se manifesta
sub forma unor puncte cu margine inconjurată de un tesut galben (halou de culoare galbena) care
ulterior se necrozeaza. Din unirea mai multor puncte de atac frunza se rasuceste.Limitarea atacului
se face cu substante pe baz de cupru (Champion, Funguran, turdacupral, Kocide etc. Tratamentele
se vor efectua in fazele de maxima sensibilitate a organelor atacate: la inceputul infloririi, perioada
de crestere a fructelor, faza de crestere a lsstarilor.
Antagnoza nucului o boala provocata de o ciuperca, raspandita in toata tara. Boala se
manifesta pe frunze, ramuri si fructe. Frunzele atacate prezintă mici pete poligonale, la inceput
galbene, apoi brune cu margini brune-inchise. Lastarii atacati prezinta pete alungite si usor adanci.
Nucile au un numar mai mare sau mai mic de pete brune care in centru lor sunt mai deschise la
culoare. Cand atacul este puternic nucile raman mici si usor deformate. Combaterea chimica se
face cu produse cuprice.
Cancerul bacterian bacterioza raspandita in toata tara si se manifesta mai ales la pomii
tineri pe ramuri de 1-2 ani. Boala se manifesta sub forma de pete negricioase in jurul mugurilor.
In acest fel este foarte usor de identificat si localizat atacul. Primavara, mugurii nu mai pornesc in
vegetatie sau emit lastari care mor brusc. Tesuturile necrozate de pe trunchi prezinta exudate.
Solurile acide, toamnele umede si iernile geroase favorizează dezvoltarea bacteriei. Pentru
combatrea bolii, se folosesc produse cuprice, se curata locul de aparitie si se cicatrizează plagile,
se evita cultura pe soluri acide.
Boala cernelii este provocata de o ciuperca si se manifesta pe trunchi, in coroana si la
radacini. La partea aeriana, apar modificari importante privind culoarea frunzelor, in special pe
ramurile din exteriorul coroanei. Pe masura ce boala avanseaza, unele ramuri se usuca iar in final
planta moare. Cel mai tipic atac al bolii se produce la nivelul trunchiului in zona coletului. Punctul
se extinde, cuprinzand tot trunchiul, dupa care provoaca moartea pomului. Din rana se scurge seva
oxidata, de la care a luat numele si boala. De cele mai multe ori boala se extinde si la radacinile
mai groase din apropierea coletului. Ciuperca traieste in sol. Infectia se produce prin radacini de
la spori care circula prin apa. Metodele de lupta sunt preventive.
Cancerul galicol al radacinilor boala este raspandita pretutindeni. Pomii sunt infectati de
o bacterie care provoaca formarea de gale pe radacini si in zona coletului. Aceste gale se formeaza
ca urmare a patrunderii bacteriei prin rani, care provoaca tumori, care perturba circulatia sevei in
planta. Pentru combaterea bolii sunt posibile masuri prevetive.
Boala liniei negre provocat de un virus, este prezenta in tara noastra si cauzeaza moartea
plantelor. Boala se transmite usor prin polenul care contamineaza flori femele de la pomii sanatosi.
Boala se transmite si prin seminte si altoire. Primele simtome ale bolii se manifesta la nivelul
cresterilor terminale care sunt mai reduse, se defoliaza prematur si infinal pomul avanseaza spre
un declin total. Concomitent pot aparea drajonii de pe portaltoi, care vor indica tocmai o perturbare
de circulatie a sevei prin punctul de altoire, care in final va duce la separarea altoiului de portaltoi.

II.7.2. Dăunători:

Dăunătorii problemă ai nucului sunt: viermele nucilor (Carpocapsa amplona), păduchii


ţestoşi (Eulecanium corni), păduchii de frunze (Callaphis juglansis şiCronophis juglandicola),
omizile defoliatoare (Operoptera brumata, Hiphontria curea), acarienii (Aceria trestiota).
Pentru combaterea lor se aplică bioinsecticide şi bioacaricide specifice la momentele
indicate de staţiile de prognoză şi avertizare.
Viermele nucilor cel mai mare daunator al nucului. Adultul este un mic fluture care isi
depune ouale in apropierea nucilor. Omizile penetreaza fructul. Prezinta doua generatii pe an: la
jumatatea lui mai siiînceputul lui septembrie. Hiberneaza sub forma de larva in scoarta pomilor
sau in sol. In primavara se transforma in crisalida si in luna mai apar fluturii. Cel deal doilea zbor
al fluturilor se produce in iulie-august. Ouale sunt depuse cand temperatura este peste 15° C
(noaptea), incubatia dureaza 7 - 20 zile. Dupa aparitia omizilor, acestea patrund in fructe unde se
dezvolta ajungand pana la 2 cm lungime. Ele distrug continutul fructului si apoi trec in fructele
vecine.Combaterea viermelui se bazează pe substante cu actiune ovicida si larvicida ca: Decis
0,03%, Karate 0,015% etc.

14
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Paianjenul rosu este raspandit pretutindeni si ataca numeroase specii pomicole, atacul
provoaca decolorarea frunzelor pe partea superioara, de-a lungul nervurilor, incepand de la baza
catre varf. Atacul puternic face frunzele cu aspect mat si usor brunificat. Efectul atacului se extinde
asupra cresterii si maturii lastarilor si al fructelor. La inceputul lui mai apar primii adulti. In functie
de conditiile climatice au 7 - 9 generatii pe an. Incepand cu sfarsitul lunii august femelele depun
ouale hibernate, in jurul mugurilor, sub forma de colonii. In combaterea acarianului rosu se
foloseste un tratament de iarns Oleoekalux 1,5 %, Oleocarbetox 1,5 % si tratamente in vegetatie,
functie de intensitatea atacului Nissorun 0,05% si altele.
Paduchii testosi paraziteaza ramurile nucului. In populatii mari provoaca reducerea
cresterilor anuale, deshidratarea lastarilor si in final uscarea completa a ramurilor parazitate (2 - 3
ani). Cele mai eficace tratamente sunt cele de iarna pe baza de uleiuri sau cele din faza de larve
migratoare (iunie - iulie) cand sunt sensibile la unele pesticide puternice.

II.8. RECOLTAREA

Recoltarea nucilor se face în funcţie de modul de valorificare. Pentru dulceaţă de nuci verzi,
recoltarea se face când fructele au 1,5-2,0 cm în diametru. Pentru lichior, nucile se recoltează
înainte de întărirea endocarpului iar pentru sămânţă când epicarpul crapă.
În condiţiile ţării noastre recoltarea se realizează în trei reprize: prima când se recoltează
circa 5-6% din producţie adunându-se fructele atacate de boli şi dăunători care se maturează mai
repede. În a doua repriză se recoltează 70-80% din producţie. În vederea stabilirii momentului
optim de cules, după ce pe majoritatea fructelor apar crăpături în zona punctului stilar se recoltează
din 2 în 2 zile câte 100 fructe care se ţin 24 de ore în apă. Dacă după acest timp la 90-95% din
fructe epicarpul se îndepărtează uşor recoltarea poate începe. Cea de-a treia recoltare şi ultima se
face la cca. 2 săptămâni după a 2-a când se adună cca. 10-15% din fructe care încă nu erau mature.
Recoltarea se face manual sau mecanizat. Recoltarea manuală se face prin scuturare cu prăjina sau
cu funia. În acest scop de axul pomului se leagă un lemn gros care să depăşească înălţimea pomului
de vârful căruia se leagă o funie groasă cu care se lovesc ramurile de jur împrejur.
Recoltarea mecanizată se face cu vibratoare speciale care scutură fiecare şarpantă.
Adunatul nucilor se face manual sau mecanic. După adunat nucile se separă. Cele
nedecojite se încarcă în lăzi grătar şi se introduc în camere închise ermetic într-o atmosferă de 1%
etilen la temperatura de 21-27C unde se ţin 12 ore. În lipsa acestor posibilităţi nucile nedecojite
se introduc în saci, se udă bine cu apă rece din oră în oră, timp de 12-24 ore. Imediat după decojire
fructele se spală în bazine speciale, se usucă până se reduce umiditatea de la 30-40% la 5-8%.
Uscarea se face pe stelaje în locuri foarte bine aerisite în straturi de 8-10 cm lopătate de mai multe
ori pe zi. După uscare nucile se sortează şi se albesc.

II.9. CONDIȚIONAREA
Determinarea conţinutului de umiditate
Metoda I – Metodă de laborator
1. La aplicarea metodei de determinare a conţinutului de umiditate (în continuare – metodă)
trebuie să se determine conţinutul de umiditate al fructelor uscate prin pierderea de masă după
uscare la temperatura de 103 °C (±2 °C) în etuvă izotermă la presiunea ambiantă timp de şase
ore.
2. Aparatura utilizată la aplicarea metodei trebuie să conţină:
1) mojar de ceramică şi pisălog sau tocător de alimente;
2) balanţă de precizie cu o sensibilitate de pînă la un miligram;
3) recipiente cilindrice de sticlă sau de metal, cu fund plat, prevăzute cu capac bine
ajustat: diametrul - 12 cm, adîncimea - 5 cm;
4) etuvă izotermă cu încălzire electrică, prevăzută cu o bună convecţie naturală, reglată
la o temperatură constantă de 103 °C (±2 °C);
5) exsicator ce conţine un deshidratant eficient (de exemplu, clorura de calciu) şi
prevăzut cu un platou metalic pentru răcirea rapidă a recipientelor.
3. La pregătirea probei, aceasta trebuie să fie decortichezată, după caz, să se piseze miezul în
mojar sau să fie tocat mărunt, pînă se obţin fragmente de 2-4 mm.
4. La fracţiunea şi procedura de probă:
15
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

1) se usucă recipientele şi capacele lor în etuvă timp de cel puţin două ore, apoi se
transferă în exsicator. Se lasă recipientele şi capacele să se răcească pînă cînd ating temperatura
ambiantă;
2) se procedează la o determinare pe patru fracţiuni de aproximativ 50 g fiecare;
3) se cîntăresc cu o aproximaţie de 0,001 g (Mо) recipientul gol şi capacul;
4) se cîntăresc cu o aproximaţie de 0,001 g circa 50 g din probă şi se repartizează pe tot
fundul recipientului. Se închide repede cu capacul şi se cîntăreşte ansamblul (M1). Aceste
operaţiuni trebuie efectuate cît mai repede posibil;
5) recipientele deschise şi capacele acestora se pun unul lîngă altul în etuvă. Se închide
etuva şi se lasă să se usuce timp de şase ore. Apoi, etuva se deschide, se pun repede capacele pe
recipiente, iar acestea se pun în exsicator pentru a se răci. După răcire la temperatura ambiantă,
se cîntăreşte cu o aproximaţie de 0,01 g recipientul încă închis (M2);
6) conţinutul de umiditate al probei, în procente din masă, se calculează cu aplicarea
următoarei formule:

7) se notează valoarea medie obţinută pentru cele patru fracţiuni de probă.

Metoda II – Metodă rapidă


5. Determinarea conţinutului de umiditate se efectuează cu un aparat de măsură bazat pe
principiul conductivităţii electrice. Aparatul de măsură trebuie să fie etalonat în raport cu metoda
de laborator.
6. Aparatura utilizată la aplicarea metodei trebuie să conţină:
1) mojar de ceramică şi pisălog sau tocător de alimente;
2) aparat de măsurat bazat pe principiul conductivităţii electrice.
7. La aplicarea procedurii de probă:
1) se umple un pahar cu produsul care urmează a fi analizat (pisat în prealabil în mojar) şi
se înşurubează dispozitivul de comprimare pînă la obţinerea unei presiuni constante;
2) se citesc valorile pe scală;
3) după fiecare măsurare, se curăţă cu grijă paharul cu o spatulă, cu o pensulă cu peri
aspri, cu un şervet de hîrtie sau cu o pompă cu aer comprimat.

Stabilirea defectelor nucilor în coajă


8. Defecte ale cojii sînt considerate defectele care alterează aspectul, cum ar fi:
1) modificarea culorii: pete sau culoare necaracteristice ce cuprind 20 % din suprafaţa
cojii nucii şi care prezintă o nuanţă brună, brună-roşcată, cenuşie sau de altă culoare, contrastînd
net cu restul cojii sau cu majoritatea cojilor din lot;
2) murdărie, pămînt lipicios ce cuprinde peste 5 % din suprafaţa cojii;
3) coajă aderentă ce cuprinde peste 10 % din suprafaţa cojii;
4) urme de dezghiocare: urme pronunţate pe coajă, rezultînd din operaţia de îndepărtare
mecanică a cojii.
9. Defecte ale părţii comestibile (miez) se consideră a fi:
1) defectele ce alterează aspectul miezului, cum ar fi petele sau zonele decolorate:
schimbare a culorii ce cuprinde peste un sfert din miez şi are o nuanţă ce contrastează net cu
restul miezului;
2) miezuri pipernicite - miezuri considerabil zbîrcite, uscate şi întărite.
10. Defecte de maturitate pentru nucile proaspete se consideră:
1) miezul care nu este suficient de tare, a cărui pieliţă nu se desprinde uşor şi/sau al cărui
perete median intern nu prezintă un început de înnegrire;
2) rîncezire - oxidarea lipidelor sau producerea de acizi graşi liberi care conferă un gust
neplăcut;
3) nuci găunoase - nuci al căror miez nu s-a dezvoltat.
11. Defecte ale cojii şi ale miezului se consideră următoarele:
16
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

1) mucegai - filamente de mucegai vizibile cu ochiul liber;


2) putrezire – descompunere considerabilă în urma acţiunii microorganismelor;
3) urme de insecte – urme vizibile cauzate de insecte sau de alţi paraziţi animali sau
prezenţă de insecte moarte ori de reziduuri de insecte;
4) materii străine – orice corp sau materie care nu este în mod normal asociată cu
produsul;
5) impurităţi minerale - cenuşi insolubile în acid;
6) miros sau gust străin - miros sau gust care nu sînt proprii produsului.

II.10. PRODUCȚIA

Piața mondială de nuci este dominată de China, Iran, SUA, Turcia, Mexic. Într-un
clasament întocmit de FAO în 2012, România ar fi al 10-lea mare producător din lume, cu o
producție de 30.546 tone, ceea ce înseamnă sub 1% din producția globală. Din țară nu avem date
certe; vorbind despre speciile pomicole, MADR trece nucul la „și altele“. Așa că nu se cunoaște
suprafața cultivată în clipa de față. Tot ceea ce se știe este că, în 1989, aveam 3.800 ha livezi de
nuc, iar prin 2010 am rămas cu 1.490-1.750 ha! În acest caz am fi mult după Republica Moldova,
care vehicula încă din 2013 că ar deține plantații pe 14.000 ha! În Europa în TOP 10 se mai înscriu
Ucraina și Franța și vine tare din urmă Polonia.

În ultimii 5-6 ani există o oarecare tendință de creștere a suprafețelor, prin înființarea unor
livezi noi; cea mai mare suprafață cultivată la noi este de 50 ha. Spre comparație, în Republica
Moldova există o plantație de 750 ha! Vă propunem astăzi, în ideea că vor mai fi fermieri care să
înființeze livezi, să vorbim despre soiurile de nuc, unul dintre principalele elemente de reușită într-
o astfel de afacere.

Soiuri românești, obținute prin hibridare și selecția unor biotipuri locale

ICDP Pitești – Mărăcineni, Argeș:

Argeșean – soi viguros, productiv, rezistent la ger, înflorire semitârzie, cu fructe mari, ovoidale,
de 24 grame, cu un randament în miez de 51,8%, ajunge la coacere în septembrie, producție - 2
tone/ha;
Jupânești – semiviguros, rezistent la ger, boli și dăunători, fruct mijlociu, oval, cu coajă subțire,
care se sparge ușor în mână, miez în procent de 52% din greutatea fructului, maturare în
septembrie, producție 1,8 tone/ha, dar rodește constant și intră pe rod în anul 4-5 de la plantare;
Muscelean – viguros, productiv, rezistent la ger și boli, fruct mare (14,5 g), alungit, coajă potrivit
de tare, miez crocant, intră pe rod în anul 6-7 de la plantare, se recoltează după 20 septembrie;
Brătia – viguros, productiv, rezistent la ger, fructe mari (13,8 g), cu un randament în miez de 48%
din greutatea fructului, rodire în anul 6-7 de la plantare, producție 2,2 tone/ha, la o densitate de
100 pomi/ha. La Mărăcineni s-au mai creat soiurile Mihaela și Roxana. Din păcate, pentru sezonul
de plantare 2016-2017, în anunțul SCDP de material săditor disponibil la vânzare nu se regăsește
nucul!

SCDP Iași (Miroslava):

Miroslava – vigoare mijlocie, coroană globuloasă, intrare pe rod în anul 6-7, fruct mare (14,2 g),
rotund-elipsoidal, ușor alungit, recoltare în septembrie, producție de 3,1 tone/ha, atinsă în anul 20-
22 de la plantare, la o densitate de 100 pomi/ha;
Anica – vigoare medie, coroană globulară, fruct mare (14 g), ovoid, asimetric, randament în miez
de 57%, intrare pe rod în anul 6-7, recoltare în septembrie, cu o productivitate maximă de 2,9
tone/ha (anul 20-22, 100 pomi/ha);
Ovidiu – vigoare medie, fruct de 13,9 grame, coajă subțire, miez cu un randament de 53,2% din
greutatea fructului, intrare pe rod în anul 7, producție maximă de 2,8 tone/ha (anul 20-22, 100
pomi/ha);
Velnița – vigoare medie, coroană globulară, capacitate de rod pe lăstarii terminali și laterali, fructe
mari (13,5 g), randament în miez de 51,2%, intră pe rod în anul 7, producție 2,7 tone/ha.
17
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

SCDP Iași are în stoc și pune în comercializare nuc selecționat și nuc altoit din soiurile descrise
mai sus.

SCDP Geoagiu-Hunedoara:

Geoagiu 65 – soi semiviguros, fruct mare (14 g), elipsoidal, ușor ascuțit, miez cu un randament
de 51,2%, intrare pe rod în anul 6-7, capacitate de producție de 3,7 tone/ha, recoltare în septembrie;
Sibișel 252 – vigoare mică, fruct mijlociu (12-13g), ovoidal, coajă care se sparge ușor, miez cu un
randament de 49% din greutatea fructelor, intrare pe rod în anul 6, producție de 1,8 tone/ha.
Varianta Sibișel 44 duce producția la 3,2 tone/ha;
Germisara – fruct foarte mare (15,5 g), randament în miez de 50%, intrare pe rod în anul 6-7,
capacitate de producție de 3 tone/ha. Tot aici au mai fost produse soiurile Claudia, Orăștie, Sibișel
precoce, Sarmis, Ciprian.

SCDP Târgu-Jiu, Gorj:

Novaci – semiviguros, fruct mijlociu (11,7g), randament în miez de 47%, intrare pe rod în anul 6-
7, capacitate de producție de 1,8 ton/ha;
Peștișani – soi viguros, foarte rezistent, fructe mijlocii (10 g), randament în miez de 50%, intrare
pe rod în anul 6-7, producție 1,5 tone/ha. Alte soiuri create – Șușița, Victoria.

SCDP Vâlcea:

Valrex – vigoare mijlocie, rezistent la ger și secetă, fruct mare (14 g), coajă subțire, randament în
miez de 48,8%, intrare pe rod în anul 5 de la plantare, producție 2,5 tone/ha;
Valmit – foarte viguros, rezistent la ger, secetă și boli, fruct mijlociu (12,9 g), randament în miez
de 52%, intră pe rod în anul 5 de la plantare, producție 2,1 ton/ha;
Valcor – viguros, rezistent la ger și secetă, fruct mediu (12,8 g), randament 51%, intrare pe rod în
anul 6, producție 1,6 tone/ha. Din păcate, SCDP Vâlcea a anunțat că, pentru sezonul de plantare
2016-2017, nu mai are material disponibil la vânzare.

Soiuri din Republica Moldova

Codrene – viguros, foarte rezistent la înghețuri și dăunători, fruct mare, miez gustos, intrare pe
rod în anul 5, randament maxim 3,4-4 tone/ha;
Pescianski – coaroană rotunjită, fruct de mărime medie, rotund-oval, coajă subțire, miez dens,
intrare pe rod în anul 5-6, producție de 1,4 tone/ha în primul an de producții și randament maxim
de 3,5-4 tone/ha (densitate la hectar, 156-208 pomi);
Cogâlniceanu – fructe mari, cilindrice, coajă puternică, miez mare, cu un randament de 58% din
greutatea fructului, intrare pe rod în anul 5-7, în funcție de densitate și forma de conducerea a
coroanei, producție de 3-4 tone/ha;
Chișinău – soi tardiv, cu coacere mai târzie cu 3-4 săptămâni decât restul soiurilor, fructe medii,
de 10 g, rotunde, miez uleios, întrare pe rod în anul 6-7, producție de 2,2-2,8 tone/ha;
Costiujeni – vigoare medie, cel mai rezistent la secetă, nu necesită tratamente fitosanitare, fruct
mare (14,5 g), rotund, întrare pe rod în anul 7-8, producție 2-2,5 tone/ha;
Cazacu – coroană deasă, viguroasă, fruct mediu (10 g), coajă de grosime medie, randament în
miez de 60%, intrare pe rod în anul 6-8, producții de 2,2-2,8 tone/ha. Alte soiuri moldovenești:
Fălești, Lungulețu, Călărași, Corjeuți, Schinoasa.

Cele mai solicitate soiuri în România


Chandler – soi american, fructificare pe ramurile laterale, fruct mijlociu (11-13,7 g), greutatea
miezului în coajă de 52-55%, coacere în septembrie-octombrie, intrare pe rod în anul 4-5, potențial
de producție 4,5 tone/ha
(6 tone/ha, în condiții de irigare);
Franquette – soi francez, foarte rezistent la îngheț, înflorire târzie, vigoare mijlocie, coacere în
octombrie, fruct de 12 g, potențial de producție, 2 tone/ha.

18
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

II.11. CONDIȚII TEHNICE DE RECEPȚIE

Nucile în coajă, după condiţionare şi ambalare, trebuie să respecte condiţiile si caracteristici


minime
În toate categoriile, sub rezerva dispoziţiilor speciale prevăzute pentru fiecare categorie şi
a toleranţelor admise, nucile în coajă trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
1) caracteristici ale cojilor:
a) întregi: micile defecte superficiale nu sînt considerate un defect; nucile parţial deschise
sînt considerate ca intacte cu condiţia ca miezul să fie protejat din punct de vedere fizic;
b) sănătoase: fără defecte care să poată altera proprietăţile naturale de conservare a
fructului;
c) neatacate de paraziţi;
d) curate: practic fără materii străine vizibile;
e) uscate: fără umiditate externă excesivă;
f) fără reziduuri de coajă;
g) coaja nucilor uscate nu trebuie să aibă nici o urmă de dezghiocare;
2) caracteristici ale miezurilor:
a) sănătoase: sînt excluse produsele atinse de putrezire sau de alterări ce le-ar face
improprii consumului uman;
b) tari;
c) curate: practic fără materii străine vizibile;
d) fără insecte sau acarieni în orice stadiu de dezvoltare;
e) neatacate de paraziţi;
f) nerîncezite şi/sau fără aspect uleios;
g) fără mucegai;
h) fără umiditate externă excesivă;
i) fără miros şi/sau gust străin;
j) normal dezvoltate: sînt excluse miezurile pipernicite;
3) nucile în coajă trebuie să fie recoltate într-o stare suficientă de maturitate;
4) nucile nu trebuie să fie găunoase;
5) pentru “nucile proaspete”, tegumentul miezului trebuie să se detaşeze cu uşurinţă, iar
peretele median intern trebuie să prezinte un început de înnegrire;
6) pentru “nucile uscate”, peretele median intern trebuie să fie uscat şi sfărîmicios;
7) cu condiţia ca tratamentul aplicat să nu afecteze calitatea miezului, cojile pot fi spălate şi
albite cu substanţe care să nu afecteze inofensivitatea produsului, după cum este prevăzut la
punctul 10 al prezentei Reglementări tehnice;
8) starea nucilor în coajă trebuie să fie astfel încît să le permită:
a) să suporte transportul şi manipularea;
b) să ajungă la destinaţie în condiţii satisfăcătoare.
9. Conţinutul de umiditate al nucilor uscate nu trebuie să depăşească 12 % pentru nuca
întreagă şi 8% - pentru miez.
Conţinutul de umiditate al nucilor proaspete întregi trebuie să fie, în mod natural, egal cu sau
mai mare de 20 %.

CAPITOLUL III
PRELUCRAREA MATERIEI PRIME
Nucul este o specie foarte valoroasă, fiind în acelaşi timp pom fructifer, plantă tehnică,
plantă medicinală şi decorativă.

 Ca pom fructifer nucul este important pentru fructele sale care reprezintă un aliment
complex şi complet. Miezul de nucă conţine: 52-77% substanţe grase, 12-25% substanţe
proteice, 5-24% hidraţi de carbon, 1,3-2,5% săruri minerale (Cu, Zn, K, Mg, P, S, Fe, Ca),
vitamine A, B1, B2, P şi îndeosebi vitamina C, 40-50 mg% (de 4 ori mai mult decât măceşele şi
de 40 de ori mai mult decât sucul de portocale). Sub raportul valorii energetice, 1 kg de miez de
nuci echivalează cu 6500-7000 calorii. Substanţele grase au în componenţă în principal acizi
19
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

graşi nesaturaţi, iar proteinele conţin numeroşi aminoacizi esenţiali, substanţe cu funcţie foarte
importantă în metabolismul organismului uman.
 Ca plantă tehnică, nucul constituie materie primă pentru diverse ramuri industriale.
Datorită însuşirilor sale decorative şi fizico-mecanice, lemnul de nuc este folosit în industria
mobilei, în industria avioanelor şi automobilelor. Din miezul de nucă se extrage un ulei fin
semisicativ, cu întrebuinţări multiple: alimentar, fabricarea cernelei tipografice, lacurilor şi
vopselelor, pictură.
Turtele de nucă (produs secundar de la fabricarea uleiurilor) se folosesc la prepararea
halvalei sau altor produse de cofetărie sau în hrana animalelor.

Nucile verzi recoltate înainte de întărirea endocarpului se folosesc la prepararea dulceţei


sau lichiorului de nuci.
Mezocarpul, scoarţa, frunzele, ramurile, rădăcinile sunt materii prime valoroase în
vederea extragerii taninului şi unor coloranţi vegetali.
Endocarpul constituie materie primă pentru obţinerea cărbunelui activ, amestecurilor
abrazive şi a linoleumurilor fine.
 Ca plantă medicinală nucul este folosit din vechime. În prezent din nucile verzi şi
frunzele de nuc se extrage iodul şi alte produse farmaceutice recomandate contra dispepsiilor
cronice, avitaminozelor, dereglări ale aparatului digestiv, conjunctivite, rahitism
(C.I.Komănici, citat de M.Popescu şi colab., 1993).
 Ca plantă decorativă nucul este apreciat pentru portul său, frunzişul bogat şi mirosul
plăcut pe care îl emană. Se utilizează în plantaţii de aliniament, solitar sau în pâlcuri.

III.1.PREGATIREA PRODUSULUI ÎN VEDEREA PRELUCRĂRII


Cea mai răspândită specie de nuc este “Juglans regia”, cu varietăţile de Nuc Persian, Nuc
Carpatin şi Nuc comun. Ele cuprind copaci ce pot atinge înălţimea de 10 – 40 metri, au frunze
mari, lucioase, cu marginile nezimţate şi fructe cu miezul consistent şi coaja subţire. Această
varietate acoperă o arie de răspândire impresionantă, din Balcani până în Himalaya. Pe
continentul nord-american este cultivată o varietate de nuc negru (“Juglans nigra”), în special în
estul Californiei. Nucul regal şi nucul negru dau, pe plan mondial, cea mai mare producţie de
fructe şi lemn, dar trebuie apreciat faptul că aproape toate verietăţile sunt utilizate în domenii
extrem de diverse, de la decorarea grădinilor şi parcurilor până la industria farmaceutică sau a
maselor plastice.

La ce e bun fructul
Nuca este un fruct foarte hrănitor, bogat în vitamine, substanţe minerale şi uleiuri. Se
poate mânca fie crudă (după o necesară periodă de uscare naturală), fie gătită (în special în
industria de patiserie şi cofetărie), fie conservată (nucile verzi, materie primă pentru dulceţuri
sau murături). Uleiul de nucă, rafinat, este delicios în salate (se găseşte în comerţ la un preţ
destul de… piperat), dar este utilizat şi în industria vopselurilor pentru pictură, în obţinerea unor
produse cosmetice şi a unor medicamente.
Coaja de nucă are, la rândul ei, utilizări diverse şi surprinzătoare. Măcinată, intră în compoziţia
unor abrazivi organici, iar uleiul extras din coajă este folosit pentru lubrifianţi speciali. Tot din
coajă se obţine o umplutură necesară în industria explozivilor (dinamita), precum şi substanţe
din care se produc săpunuri speciale şi unguenţi ce împiedică exfolierea epidermei.

Lemnul de nuc
Tăiat la timpul potrivit şi prelucrat ştiinţific, lemnul de nuc are o valoare de întrebuinţare
excepţională. Nucul este o esenţă dură şi foarte densă. Cu tehnologiile moderne el poate fi tăiat
în furnirul cel mai rezistent şi spectaculos. Se şlefuieşte perfect, iar straturile protectoare de ulei
sau lac îi pun în evidenţă fibra spectaculoasă. În funcţie de varietate, are o paletă de culori de la
un crem deschis până la ciocolatiu închis.
Cea mai intensă utilizare este în industria mobilei, dar este la fel de apreciat şi de producătorii de
instrumente muzicale sau de sculptori, care îl socotesc o materie brută ideală. În unele zone
20
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

(chiar şi în România) este destul de des folosit în construcţii, ca element de rezistenţă sau ca
accent decorativ.
Câteva secole de-a rândul a fost utilizat aproape exclusiv la fabricarea armelor de foc (se mai
utilizează şi azi, pentru arme de lux), iar valoarea sa estetică e apreciată în industria
automobilelor, a decoraţiunilor interioare sau la producţia de aparatură electronică şi
electrocasnică.

Un studiu publicat recent de Colegiul American de Cardiologie a relevat faptul că persoanele


care mănâncă numai căteva bucăţi de miez de nucă după mesele bogate în grăsimi reduc drastic
efectele acestora asupra vaselor sanguine. Alături de uleiul de măsline, nuca este singurul
aliment natural care ajută eficient la menţinerea elasticităţii şi flexibilităţii arterelor, chiar şi
acolo unde nivelul de colesterol este ridicat. De altfel şi medicina chinezească tradiţională consi-
deră produsele din nucă binefăcătoare pentru activitatea cerebrală, întreţinerea pielii şi sănătatea
coloanei vertebrale

III.2. DISTILAREA
Utilizarea uleiului de nuca in alimentatie este stimulata mobilitatea colonului si a
intestinului subtire, purificarea căilor biliare de bile stagnante. Prin urmare, uleiul de nuca este
recomandat persoanelor în vârstă care suferă de boli de inima coronariene, hipertensiune
arterială şi ateroscleroza.
Uleiul de nuca are indicatori de înaltă calitate. Acest lucru determină valoarea de ulei din miez
de nucă în nutriţie si medicina.
Domenii de utilizare a uleiului de nuca:
- Uleiul de nucă este utilizat pe scară largă în gătit, se adaugă în prepararea produselor de
patiserie, prăjituri, perfect pentru sosuri şi salate.
- În cosmetică.
- Uleiul de nuca - este un instrument minunat de a inmuia pielea deshidratata. Este, de asemeni
utilizat ca parte component pentru crème pentru zone diferite ale pielii, inclusiv pentru pielea
sensibila din jurul ochiului. Din acest motiv uleiul de nuca este atât de utilizat pe scară largă în
cosmetologie.
- Uleiul de nuca este folosit ca un instrument pentru accentuarea bronzului.
- Oferă efect anti-imbatranire, regenerare si tonifiere a pielii, se absoarbe rapid.
Tipurile de ulei de nuca
1. Ulei de nuca presat la rece.
2. Ulei de nuca presat la cald
3. Ulei de nuca rafinat
Continutul uleiului de nuca presat la rece in 100 g produs:
- Valoarea energetica-88.4 kcal;
- Vitamin K-5 g;
- Vitamin E-4 mg;
Acizi grasi saturati totali: 9.1 g
- Acidul stearic-2 g
- Acidul palmitic-7 g
Acizi grasi mono-nesaturati totali:22.8 g din care
- Acid palmitoleic-0.2 g
- Acidul oleic-22.2 g
- Acidul erucastic-0.4 g
Acizi grasi poli-nesaturati totali:63.3 g din care:
- Acidul linoleic (omega 6)-52.6 g
- Acidul alfa-linolenic(omega 3)- 10.4 g

21
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

1.Caracteristica uleiul de floarea soarelui


Floarea-soarelui este una dintre cele mai importante surse de ulei vegetal, fiind cea mai
importantă plantă uleioasă şi una dintre cele mai valoroase plante uleioase din lume,
la nivelul anului 2006 ocupând locul al patrulea, cu o cotă de 8,4 % din producţia mondială de
ulei vegetal, după palmier (29,13 %), soia (27,6 %) şi rapiţă (13,6 %)

CAPITOLUL IV
NUCUL – PLANTĂ MEDICINALĂ
IV.1 TRATAMENTE CU PRODUSE DIN NUC
Produsul poartă denumirea de juglandis folium et pericarpium, și reprezintă foliolele sau
pericarpul fructelor mature recoltate de la Juglans regia L.
Frunzele si pericarpul fructelor au utilizări terapeutice în medicina umană și veterinară. Principiile
active pe care le conțin sunt răspunzătoare de acțiunile bactericidă, bacteriostatică, astringentă,
ușor hipotensivă, hipoglicemiantă, calmantă, cicatrizantă, emolientă, antitoxică, antimitotică,
antisudorală, antieczematoasă și antireumatismală. Farmacodinamic principiile active împiedică
înmulțirea bacteriilor, produc o sîngerare a țesuturilor, capilarelor sanguine, imprimă o acțiune
homeostatică locală, au o acțiune ușor hipotensivă, scad concentrația de glucoză din sânge,
relaxează țesuturile și determină scăderea stărilor inflamatorii, înlătură toxinele din organism,
stimulează digestia prin excitarea sucurilor gastrointestinale, acționează împotriva transpirației,
suprimă diareea și înlătură inflamațiile acute ale intestinului. Acțiunea cea mai importantă este cea
astringentă și amarotonică cu aplicații în tratamentul dispepsiilor și inflamațiilor catarale
gastrointestinale.
Datorită acestor efecte se întrebuințează în tratamentul simptomatic al manifestărilor subiective
de insuficiență venoasă (dureri de gambă, hemoroizi), diarei ușoare, descuamările pruriginoase ale
capului (mătrață), afecțiuni dermatologice contra arsurilor superficiale și puțin întinse
(antipruriginos și antibacterian), afecțiuni ale cavității bucale și faringiene (antialgic), cosmetică
la colorarea părului (reacționează cu grupele tiol –SH ale cheratinei având efect tinctorial).
Se utilizează sub formă de infuzie, decoct, tinctură sau chelați cu care se prepară șampoane și
loțiuni capilare cu care se fac aplicații locale.
Pentru vindecarea răcelii ascunse, vara se recomandă plimbări prin livezi de nuci sau șezutul la
umbra unui nuc înfrunzit, deoarece frunzele acestuia emană iod.
Nucile sunt bogate în calorii
Organele vegetale folosite de la nuc sunt: frunzele tinere fără peţiol, florile mascule (mâţişori),
fructele verzi, coaja fructelor la recoltare şi fructele uscate.
Conţinutul biochimic din organele nucului sunt foarte mult diversificate, asigurând multiple
utilizări în terapia medicală şi în alimentaţie.
- Frunzele tinere conţin: taninuri complexe, acizi organici (galic, elagic, cafeic, cumaric), un
principiu amar (juglandină), o oxinaftochinonă (juglonă, hidrojuglonă), inozitol, tirozină,
clorofilă, pectine, ulei esenţial, vitamina C, iod legat organic, săruri minerale.
- Coaja fructelor verzi conţine: taninuri catehinice, flavone, leucoantociani, naftochinone, acizi
organici. Conţinutul ridicat de substanţe tanante (de tipul acizilor galic şi egalic) permite folosirea
la tăbăcitul pieilor. Alte calcule arată că 1 kg coajă verde conţine 5-8 g vitamina C, adică atât cât
se poate extrage din 10 kg de lămâi.
- Fructele mature recoltate toamna conţin; substanţe grase (52-70%), proteine, glucide solubile
(sub 5%), vitamine (A, B1, B2, C, E, PP), acizi graşi nesaturaţi, fibre alimentare şi săruri minerale
de Cu, Zn, Mg, K, P, Fe, Ca.
Prin valoarea energetică foarte ridicată (636 calorii / 100 g miez), nuca este un aliment complet,
foarte caloric şi concentrat, deosebit de valoros pentru copii anemici, bătrâni, convalescenţi,
diabetici şi persoane nevrotice. S-a calculat că 1 kg de nuci echivalează cu 1 kg de pâine, cu 0,5
kg de carne, 0,5 kg de peşte, 0,5 kg de cartofi, 0,5 kg de prune uscate sau 1 kg de pere.
Frunzele, cojile verzi şi nucile pot fi folosite în tratamente
22
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice.


Frunzele şi cojile verzi ale fructelor au următoarele însuşiri valorificabile în tratamentele medicale:
- hipoglicemiante, depurative;
- stomahice, antidiareice, antiseptice intestinal, bactericide, antifungice, dezinfectante gastro-
intestinale, astringente, vermifuge, antiscorbutice, tonic-amare;
- uşor hipotensive, antialergice, hemostatice;
- antileucoreice, antiinflamatoare, antisudorifice, dezinfectante renal, antisifilitice;
- cicatrizante, antimicotice, emoliente, calmante, antieczematoase.
Miezul fructelor mature are proprietăţi:
- nutritive (hipocalorice), energizante, antianemice, tonifiante fizic şi psihic;
- laxative, vermifuge, emoliente, calmante.
Preparatele fitoterapeutice au reale calităţi vindicative într-un număr impresionant de afecţiuni
maladive.
- Frunzele tinere pot fi folosite în următoarele boli:
a. Utilizări interne
- diabet zaharat cu reducerea glicemiei, hepatită, icter, enterite acute, stimularea digestiei şi a
funcţiilor hepatice, hemoragii digestive, candidoze, curăţirea sângelui, infecţii renale şi genitale,
edeme renale, hemoragii uterine, eliminarea transpiraţiei nocturne la bolnavii de T.B.C., lipsa
poftei de mâncare. Se prepară infuzie simplă dintr-o linguriţă frunze uscate şi mărunţite la 200 ml
apă clocotită; se infuzează 5-10 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi.
- diaree, dizenterie, transpiraţii excesive, constipaţie, leucoree – (scurgere albă), rahitism (carenţa
vitaminei D), scrofuloză (inflamarea ganglionilor limfatici, cervicali, inghinali sau axilari),
intoxicaţii cu compuşi de mercur, helmintiază, hemoroizi interni, incontinenţă urinară,
metroanexită, inflamaţia vaselor sanguine, curăţirea sângelui. Se prepară infuzie concentrată din
4 linguri frunze uscate şi mărunţite la 250 ml apă clocotită; se iau câte 3-4 linguri pe zi.
b. Utilizări externe :
- comprese cu decoct concentrat (3 linguri la 250 ml apă cu fierbere 10 minute) pentru tratamente
în eczeme zemuinde, dermatoze, furunculoze, ulcer varicos, antrax, prurit, acnee juvenilă, negi,
mătreaţă, afecţiuni oculare.
- băi generale şi spălături (decoct din 200 g frunze la 3-5 litri apă, eventual cu 2 kg sare marină,
care fierbe 15 minute, se strecoară şi se adaugă în apa de baie) pentru erupţii purulente, ulceraţii
cutanate, răni greu vindecabile, eczeme şi coji pe cap la copii, scabie, păduchi, leucoree,
degerături, transpiraţia mâinilor şi picioarelor (eventual în amestec cu pulbere de pedicuţă),
osteoporoză, sciatică, umflături de articulaţii, unghii purulente, seboree şi căderea masivă a
părului.
- băi de şezut cu decoct concentrat contra hemoroizilor externi.
- gargară şi clătirea gurii cu infuzie concentrată din frunze (15 g la 200 ml apă clocotită) pentru
stomatite, amigdalite, gingivită, afte bucale, afecţiuni ale gâtului şi laringelui.
- alifie din frunze de nuc pentru vindecarea rănilor, arsuri solare şi tenuri grase (15 g frunze
mărunţite şi macerate 7 zile în 100 ml ulei de floarea soarelui la temperatura camerei; se fierbe pe
baia de apă timp de 3 ore, se strecoară prin tifon, se adaugă încă 15 g ceară de albine cu care se
uniformizează printr-o nouă fierbere pe baia de apă timp de 30 minute).
- frunze proaspete de nuc cu care se freacă faţa şi mâinile pentru a evita înţepăturile albinelor şi
ale altor insecte sau se aplică pe zonele dureroase provocate de gută.
Cojile de nuci verzi - mai bogate în vitamina C ca lămâile
- Cojile de nuci verzi sunt foarte bogate în vitamina C (de 40 ori mai mult decât sucul de portocale
sau de 10 ori mai mult decât sucul de lămâi).
Preparatele din coji sunt eficiente în:
- fortificarea stomacului slăbit şi a intestinelor leneşe;
- îmbunătăţirea funcţionării ficatului şi a tractului gastro-intestinal;
- purificarea sângelui şi normalizarea consistenţei sângelui îngroşat;
- incontinenţă urinară;
- infecţii streptococice şi stafilococice.
În uz extern este eficace la micoze cutanate şi pitiriazis pe faţă.
Cojile tocate se pot aplica sub formă de cataplasmă contra sciaticii, a nevralgiilor dentare sau sunt
folosite la vopsirea părului.
23
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

O reţetă casnică utilizează cojile verzi (500 g) în obţinerea unui lichior stomahic pentru
convalescenţi, nevralgii dentare şi paraziţi intestinali, după macerare timp de 3 luni într-un litru de
rachiu; după filtrare se amestecă cu 3 litri vin şi se îndulceşte cu zahăr sau cu miere de albine, într-
o cură de o lună, având efecte în creşterea rezistenţei sistemului imunitar, accelerarea
metabolismului, stimularea poftei de mâncare, anemie, astenie şi oboseli.
- Nucile verzi, recoltate înainte de Sânziene, când pot fi înţepate uşor, servesc la prepararea unei
tincturi sau a unui lichior foarte gustos, cu efecte în înlăturarea leneviei stomacului, în colita de
putrefacţie, lipsa poftei de mâncare, anemie, astenie şi în curăţirea ficatului şi a sângelui prea
îngroşat:
- se aleg 20 nuci mari, se curăţă de coajă, se taie în sferturi şi se pun într-o sticlă cu gât larg cu 1
litru alcool 400; după 2-4 săptămâni de expunere la soare sau la un loc călduţ, se strecoară şi se
adaugă 2-3 cuişoare, o bucată de scorţişoară, 1 baton de vanilie, coaja de la ½ portocală şi 500 g
zahăr dizolvat într-un litru de apă. Lichiorul se trece în sticluţe de culoare închisă şi se consumă
câte o linguriţă plină, înainte de mesele principale, într-o cură de o lună.
Efectul benefic al nucilor verzi în vindecarea unor maladii grave a fost constatat cu ocazia
epidemiei de ciumă din oraşul Rostock (1603), când au supravieţuit numai persoanele care au băut
zilnic suc din nuci verzi.
Miezul de nucă poate substitui carnea
- Miezul de nucă este un aliment complet, foarte bogat în calorii, grăsimi şi săruri minerale. De
aceea, poate avea o mare importanţă în alimentaţia vegetarienilor şi a diabeticilor, deoarece
înlocuieşte, cu succes, carnea şi conţine o cantitate foarte redusă de glucide solubile.
Valoarea energetică a nucilor mature a fost cunoscută încă din vechime. În anumite zone ale
globului, miezul de nucă se folosea ca valută de schimb. În prezent, se utilizează ca hrană
concentrată pentru astronauţi.
S-a constatat că femeile care consumă săptămânal minimum 5 nuci, atât separat cât şi în diferite
preparate de patiserie, prezintă cu 35% mai puţine riscuri pentru accidente coronariene.
Pentru oamenii săraci, nuca reprezintă un aliment de bază, astfel că un pumn de nuci şi o bucată
de pâine poate asigura hrana lor pe zile întregi. Bogăţia în fosfor şi în alte minerale asigură o sursă
principală de aprovizionare a organismului cu elemente necesare păstrării echilibrului nervos şi a
bunei funcţionări la nivelul muşchilor, oaselor şi a diferitelor organe.
O reţetă energizantă simplă foloseşte 4-5 miezuri măcinaţi care se amestecă cu o linguriţă de miere
sau cu suc natural.
Încă din Evul Mediu, nuca era recunoscută prin virtuţile ei de vindecare a bolilor mintale avându-
se în vedere asemănarea între forma fructului şi forma creierului omenesc. Treptat, s-a dovedit că,
într-adevăr, nuca este un bun remediu pentru îmbunătăţirea memoriei, un energizant de excepţie
şi un leac minunat contra oricăror boli mintale sau a durerilor de cap. O pastă obţinută din 6-8 nuci
măcinate, amestecate cu o lingură de miere polifloră într-un pahar cu suc natural, dă un energizant
de excepţie, consumat prin înghiţituri mici, cu efecte în ateroscleroză şi reducerea colesterolului.
O altă pastă din miezuri măcinaţi, amestecaţi cu făină şi smântână sau iaurt gras, se aplică de 2-3
ori pe zi timp de 3 zile consecutiv pe zonele cu răni infectate (furuncule, eczeme, abcese,
flegmoane), având rol în colectarea puroiului sau ca protector cutanat în caz de arsuri, insolaţie şi
bronzare excesivă. La copiii rahitici şi anemici sau cu boli de oase, se recomandă frecţii zilnice pe
corp cu ulei din miez de nucă.
Preparatele pe bază de miez de nucă sunt mult folosite în cosmetică la revigorarea părului şi la
întreţinerea tenurilor grase. Se iau 2-3 nuci mari, se pisează uniform şi se amestecă cu câteva
linguriţe de apă caldă până se formează o pastă albă; aplicată pe faţă şi pe decolteu, se constată că
după masarea pielii prin mişcări circulatorii apar efecte benefice de împrospătare a tenului, irigarea
cu sânge şi curăţirea în profunzime, cu îndepărtarea stratului de celule epidermice moarte.
Uleiul extras prin presare din miezul de nucă este bogat în acizi graşi (din care peste 50% acid
linoleic) şi de aceea este recomandat în alimentaţia dietetică pentru prevenirea aterosclerozei
coronariene, reducerea colesterolului, a bronşitei cronice, tuberculozei, constipaţiei, paraziţilor
intestinali (inclusiv teniază), a litiază renale, leucoreei, enurezis şi sifilis.
Frunzele de nuc absorb metalele grele din atmosferă
-Frunzele verzi au rol insecticid alungând ploşniţele, puricii, moliile, muştele, furnicile şi alte
insecte nedorite din locuinţă. În acest scop se introduc în saltele, cuştile câinilor sau se atârnă în
încăperi.
24
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

-Frunzele de nuc absorb metalele grele din atmosferă şi purifică aerul.


-Decoctul concentrat din frunze şi coji de nuci servea odinioară la sate pentru vopsirea lânei, a
bumbacului şi mătăsii, fiind considerat netoxic şi foarte rezistent la decolorare. De asemenea, este
utilizat la spălarea blănii animalelor pentru a le apăra de muşte şi tăuni.
-Uleiul de nucă este folosit în medicina veterinară la tratarea bovinelor în caz de indigestii şi
balonări.
-Uleiul este un component utilizat frecvent la prepararea săpunurilor de lux, a şampoanelor de păr
precum şi în pictură şi la fabricarea cernelei tipografice.
- Lemnul de nuc este foarte mult căutat pentru confecţionarea mobilei de lux, a sicrielor sculptate,
a instrumentelor muzicale precum şi ca material lemnos de rezistenţă în construcţia caselor, a
vaselor maritime, a automobilelor de lux şi în industria aeronautică.
Nucii izolaţi şi cei din plantaţii masive au rol esenţial în protejarea solului contra eroziunilor şi a
alunecărilor de teren datorită rădăcinilor puternice care pot să reţină straturile de pământ până la
adâncimea de 10-15 metri.
În final adresăm un gând bun tuturor locuitorilor satelor: Nu lăsaţi curtea şi grădina voastră fără
prezenţa unui bătrân nuc care să vă etaleze personalitatea de buni gospodari! Merită să gândim că
o grădină fără un falnic nuc ar fi ca o armată în toiul luptelor fără viteazul comandant.

CAPITOLUL V
UTILIZAREA PRODUSELOR DIN CULTURA DE NUC
Nuca, fructul nucului, este unul din fructele mult folosite de români. Ea apare în alimentație, în
nenumărate forme ale produselor românești: cozonaci, colaci, plăcinte și alte produse de același
tip, în alimente rituale cum sunt coliva sau măcinicii, în anumite alimente de post (sarmale de post
și altele asemenea) etc. De asemenea, miezul de nucă e folosit în unele tratamente populare, mai
ales din pricina untdelemnului pe care îl conține. Acest untdelemn era folosit în vechime de
români, alături de untdelemnul de fag sau jir, atunci când nu se putea folosi untdelemnul
de măsline.
Cojile de nucă, lemnoase, tari, sunt folosite pentru confecționarea de mici jucării pentru copii - în
special bărcuțe, dar nu numai - pentru realizarea unor piese de mobilier și ornamente rustice. În
trecut erau folosite și pentru anumite pedepse (statul pe coji de nucă).
Învelișul gros, verde, se folosește atât pentru unele tratamente, cât și pentru obținerea de pigment
negru (colorant negru), foarte rezistent, folosit pentru păr, textile naturale și altele asemenea. Din
acesta se mai poate obține dulceață.
25
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

Florile sunt folosite în popor, sub formă de infuzie, ca tratament pentru întărirea și însănătoșirea
părului și a pielii capului.
Lemnul de nuc este un lemn greu, fin, închis la culoare, foarte rezistent, prețios. Se folosește
pentru mobilă de lux, pentru piese de lux în ornamentații și decorări, pentru elemente speciale sau
ornamente în realizarea iahturilor de lux, în confecționarea de casete scumpe pentru bijuterii
ș.a.m.d.

CUPRINS:
INTRODUCERE

CAPITOLUL I - NUCUL. NOȚIUNI GENERALE

I.1. IMPORTANTA
I.2. PARTICULARITĂȚI ȘI CERINȚE BIOLOGICE
CAPITOLUL II - TEHNOLOGIA DE CULTIVARE

II.1. LOCUL ÎN ANSOLAMEN


II.2. FERTILIZAREA
II.3.PREGĂTIREA SOLULUI
II.4. MODUL DE ÎNMULȚIRE
II.5. LUCRĂRILE DE ÎNTREȚINERE
II.6. REGENERAREA PLANTATIILOR
II.7. BOLI, DAUNATORI, COMBATERE
26
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

II.7.1.Boli
II.7.2. Dăunători:
II.8. RECOLTAREA
II.9. CONDIȚIONAREA
II.10. PRODUCȚIA
II.11. CONDIȚII TEHNICE DE RECEPȚIE

CAPITOLUL III - PRELUCRAREA MATERIEI PRIME


III.1.PREGATIREA PRODUSULUI ÎN VEDEREA PRELUCRĂRII
III.2. DISTILAREA
CAPITOLUL IV - NUCUL – PLANTĂ MEDICINALĂ
IV.1 PREPARATE DIN FLORI DE LAVANDĂ
IV.2. TRATAMENTE CU LAVANDĂ
IV.3. PREPARATE PE BAZĂ DE LAVANDĂ
CAPITOLUL V - UTILIZAREA NUCULUI

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE:
1. TEHNOLOGIA SI CULTURA NUCULUI in agricultura ecologica Juglans
regia Fam. Juglandaceae
2. Pomicultura generala,Autor-Victor Cireasa,Gheorghe Drobota,Mari-Ann Drobota,Editura-
“Ion Ionescu de la Brad”-1990-
3. Pomicultura generala si speciala,Autor-M.Popescu,
I.Militiu,Gr.Mihaescu,V.Cireasa,N.Cepoiu,I.Godeanu, Editura Didactica si
Pedagogica,Bucuresti-1982-
4. http://WWW.akademos.asm.md/files/Cultivarea%20nucului.pdf
5. http://www.horticultorul.ro/pomi-fructiferi/plantarea-nucului-in-gradina-si-livada/
6. http://puietidenuc.blogspot.ro/2012/11/fertilizarea.html.
7. http://agroromania.manager.ro/articole/stiri/producerea-materialului-saditor-la-nuc-juglans-
regia-8702.html
8. http://www.botanistii.ro/blog/nuc-cum-sa-plantezi-si-sa-ingrijesti-acest-pom-fructifer/
9. http://www.gradina-online.ro/Combaterea_bolilor_si_daunatorilor_la_nuc_A4110.html
10. http://www.nuci-aluni.ro/p/tehnologia-nucului.html
11. http://lex.justice.md/md/331014/
12. http://www.euroavia-ge.com/Combaterea%20bolilor%20si%20a%20daunatorilor%20la%20nuc.htm

27
BISCU PETRISOR LAURENTIU
CERCETARE DOCUMENTARA PRIVIND CULTURA DE NUC

28