• Legume cucurbitaceae

Acestei grupe de legume aparţin şase specii şi anume:

• Castravetele Cucumis sativus
• Pepenele galben Cucumis melo L.
• Dovlecelul Cucurbita pepa L. var. oblonga
• Dovlecelul patison Cucurbita pepo var. radiata
• Pepenele verde Citrullus lanatus L.
• Dovleacul comestibil Cucurbita maxima
• Caracteristici comune: sunt plante anuale ierboase, cu tulpini
târâtoare; prezintă flori unisexuate, plantele fiind monoice cu
polenizare entomofilă; sunt pretenţioase sau foarte
pretenţioase la căldură şi pretenţioase la lumină; tehnologia
de cultură este foarte simplă; realizează producţii relativ mari
la unitatea de suprafaţă.
 CASTRAVETI
CUCUMIS SATIVUM
• Castraveţi - Cucumis sativus, Fam. Cucurbitaceae
• Importanţă. Este una din cele mai vechi legume, cultivat în India cu
3000 de ani în urmă, fiind menţionat şi în surse de informaţii romane
şi ale Egiptului antic.
• Fructul este o melonidă (bacă falsă), de formă alungită, de culoare
verde cu intensităţi şi nuanţe diferite la starea de maturitate la care se
consumă şi galben la maturitatea fiziologică. În secţiune apare coaja
colorată pulpa alb verzuie şi placenta cu seminţe plasate în loji.
• Cultura este extinsă pe toată perioada anului, în câmp, de primăvara
până toamna, iar în sere si solarii în celelalte anotimpuri. Pentru
fiecare tip de cultură există soiuri şi hibrizi proprii, iar în seră s-au
creat soiuri partenocarpice (fără sămânţă). Fructele se consumă în
cantităţi mari atât în stare proaspătă ca salată cât şi conservate
(murături).
• Fructele de castraveţi la maturitate tehnologică sunt apreciate pentru
însuşirile şi conţinutul diversificat de principii active cât şi cu efect
terapeutic.
• Valoarea alimentară este redusă cu un aport caloric de 19 cal/100 g
p.p. datorită conţinutului scăzut de substanţă uscată şi care variază
între anumite limite în funcţie de mărimea fructului la recoltare.
• Conţinutul fructului în substanţe proteice este de 0,7-1,1%, săruri minerale
0,44-0,57% (predomină K cu rol alcalinizant în regimul nutriţional),
conţinutul în vitamine este ridicat, mai ales în acid ascorbic (14,5 mg/100 g
p.p.),
• urmat de vitamina PP, complexul de vitamine B1, B2, B6 (0,02-0,03-0,04
mg/100 g p.p.);
• conţinutul în zaharuri (1,2-2,64%), glucoza, fructoza şi zaharoza se găsesc
în cele mai mari cantităţi, conţinutul în zaharuri este mai ridicat la fructele
cu diametrul mare faţă de cele subţiri, de asemenea în ţesutul lacunar
conţinutul este mai ridicat decât în pereţii laterali.

• Lipidele în cantitate de 0,1%, predomină acizii graşi linoleic şi lino-lenic.

Uleiul eteric este cel care imprimă aroma specifică fructelor.

• Sucul de castraveţi are acţiune diuretică, ajută la creşterea părului şi

tonificarea unghiilor, iar din seminţe se prepară diferite produse folosite în
tratarea bolilor de piele. Se mai folosesc în cosmetică pentru pregătirea
preparatelor emoliente de întreţinerea tenului.
Particularităţi biologice
• plantă anuală, erbacee.
• Sistemul radicular este ramificat, slab dezvoltat.
• Tulpina este erbacee, ramificată acoperită cu perişori aspri şi
este prevăzută cu cârcei, poate ajunge la o lungime de 2,5-3 m
iar în contact cu solul, în condiţii de umiditate ridicată emite
rădăcini adventive. Pe tulpină, la subsuoara frunzelor formează
lăstari.
• Frunzele sunt mari, pentagonale, dinţate pe margini, acoperite
cu perişori asprii.
• Florile sunt unisexuat monoice, dispuse 3-5 la subsuoara
frunzelor, sunt mari, de culoare galbenă şi au formă de pâlnie.
• Florile femele se recunosc uşor după ovarul inferior dezvoltat.
• Există în prezent în cultură hibrizi ginoici care formează numai
flori femele, inclusiv pe tulpina principală (hibridul Leon).
• Polenizarea florilor este entomofilă. La hibrizii ginoici
florile se formează prin partenocarpie.
• Fructul este de tip melonidă, de forme şi mărimi
diferite în funcţie de soi, cu suprafaţa netedă sau
prevăzută cu ridicături semisferice, broboane sau cu
ţepi. Seminţele sunt alungit-ovoidale turtite, ascuţite
la extremităţi, de culoare albă, sau alb-gălbuie, de
mărime mijlocie.
• Specia are două forme cultivate, una cu fructe mici,
numită şi cornişon, folosită în principal pentru
conserve şi o formă cu fructe lungi sau semilungi,
care se consumă în stare proaspătă.
• Soiuri şi hibrizi
• a) După modul de repartizare a sexelor există trei tipuri de soiuri:
• monoice: pe axul principal apar la început florile mascule care
alternează cu puţine flori femele. Pe ramificaţii apar flori femele în
proporţie de 40-50%;
• ginoice: planta are numai flori femele, fructele se dezvoltă prin
partenocarpie;
• andromonoice: pe aceeaşi plantă există flori mascule şi
hermafrodite.
• b) După locul de cultură şi mărimea fructelor:
• soiuri pentru câmp şi solarii cu fruct lung: Topaz, Magic, Astra F1,
Select;
• soiuri pentru câmp şi solarii cu fruct de tip cornişon:
• - timpurii: Regal F1, Renato F1, Adonis, Alaska F1, Mathilde F1,
• Mirinda, Cornişa, Mondial, Obelisk, Parker F1, Premier F1.
• - semitimpurii: Asterisc F1, Cornişon F1, Levina F1, Cornibac F1
• Record, Rita F1, Octopus F1, Partha F1
• - semitârzii: Alibi F1, Meresta F1, Rozal F1;
• hibrizi pentru seră cu fruct lung:
• - timpurii: Famosa, Floriade, Farbio, Tyria,
Preferex, Pyralis,
• Sombrero, Nevada, Pietroso;
• - semitimpurii: Elka, Fitnes, Kamaron, Dalibor,
Favorit;
• - semitârzii: Mustang, Jazer;
• hibrizi pentru seră tip cornişon: - semitimpurii:
Campion
• - timpurii: Meteor, Panadena, Pasanonte,
Ophix, Selena;
• Factorii care influenţează calitatea fructelor
• a) Factorii biologici.
• Soiul. Un factor important în ameliorarea soiurilor de
castraveţi îl constituie posibilitatea de control al
sexului florilor.
• Pentru mărirea numărului de fructe este necesar să se
mărească procentul florilor femele pe plantă,
castravetele fiind o plantă unisexuat monoică.
• Florile femeieşti se recunosc uşor după ovarul
inferior care îmbracă forma viitorului fruct. Florile
bărbăteşti sunt lung pedunculate, cu corola mai mare
apar întotdeauna înaintea celor femeieşti şi în număr
mai mare pe tulpina principală. Fructele
partenocarpice cultivate în seră au un conţinut mai
scăzut în s.u., zaharuri şi acid ascorbic.
• b) Factorii ecologici. Căldura este unul dintre factorii de
primă impor-tanţă pentru obţinerea de producţii mari şi
de calitate. Creşterea plantelor în condiţii de temperatură
scăzută (5ºC), duce la întârzieri mari de creştere şi
obţinerea de fructe puţine şi netipice. Trecerea plantelor
la temperaturi de 25ºC readuce procesele le normal.
• Lumina cu o intensitate de 12-15000 de lucşi
influenţează favorabil procesele fiziologice, castraveţii
fiind plante de zi scurtă (12 ore lumină), dar având
nevoie de intensitate ridicată.
• Umiditatea. Atât în sol cât şi în atmosferă trebuie
menţinută la un nivel de 75-85% în sol şi 85-95% în aer.
Insuficienţa apei în sol şi aer influenţează negativ
creşterea plantelor determinând apariţia unui număr mai
mare de flori mascule şi deformarea fructelor.
• Factorii tehnologici.
• Elementele nutritive sunt necesare să fie din
abundenţă în sol deşi ele extrag cantităţi mici,
reacţionează bine la îngrăşarea organică (gunoi de
grajd). Administrate în cantităţi mari, unele elemente
devin toxice, tulburând activitatea enzimatică.
• Solul, preferă soluri uşoare revene, afânate,
permeabile, bogate în humus, cu reacţie neutră sau
slab acidă cu textură luto-nisipoasă, granulată.
• În timpul creşterii şi dezvoltării fructelor totalul
acizilor prezintă o creştere mai mare (de 5-6 ori).
Privitor la evoluţia compuşilor cu azot ai fructelor,
conţinutul în azot total sporeşte gradat până la
maturitatea şi îmbă-trânirea, odată cu clorofila şi
acidul ascorbic.
• Producţia obţinută este de 200-300 t/ha pentru
culturile din sere şi 30-40 t/ha pentru cele din câmp.
• Cultura timpurie de castraveti se produce prin rasaduri, fie in
ghivece, fie pe brazde (rasaduri reci). Semanatul in ghiveci sau pe
brazde se face la inceputul lunii martie (2-3 seminte la ghiveci sau
brazda).Plantarea in camp a rasadului are loc la inceputul lunii mai, la
1 m intre randuri si 0,5 m pe rand.Tot in scopul obtinerii de productii
timpurii, castravetii se pot cultiva si in solarii de tip tunel.

• Cultura de vara a castravetilor se face prin semanarea direct in camp,

la sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai, la distanta de 1 m intre
randuri si 0,6 m pe rand. In fiecare cuib se pun cca 200 gr mranita care
se amesteca bine cu pamantul, apoi se seamana la cuib 4-5 seminte la
adancimea de 2-3 cm. Peste cuib se presara un strat de 1-2 cm de
mranita.
De retinut: terenul destinat culturii de castraveti trebuie arat sau sapat
din toamna si ingrasat cu gunoi de grajd, 3000-4000 kg la 1000 mp.
Soiuri: Delicates, Cornison, Bistrita, Levina, Lang, Ileana,
Famosa, Marina.

• Pentru productia de toamna, care in general este destinata pentru

murat, semanatul se face pe brazde la inceputul lunii iulie, la distanta
de 70/30 cm. De regula se foloseste soiul Cornison.
• Ingrijire:
Daca plantarea se face prin rasaduri, imediat dupa
plantare se uda cultura cu apa calduta (12-18 gr C).
Daca plantarea s-a facut prin semanare directa, dupa
ce rasar, plantele se raresc lasand cate 2 la cuib.
Pana ca vrejii sa acopere terenul se fac 1-2 prasile
fara a vatama radacinile. Dupa prasila a doua plantele
se musuroiesc.
Udarea se face numai la radacina, ferind vrejii de
umezeala, deoarece acestia pot putrezi.
O lucrare foarte importanta la castraveti este
"ciupitul", care contribuie la obtinerea unor recolte
mari si timpurii. Cand plantele au format 4-5 frunze li
se ciupeste (rupe) varful. De la baza plantei vor creste
noi lastari, pe care se vor forma mai multe flori
femeiesti, acestea producand castraveti. Cand si acesti
lastari au format 5-6 frunze, se ciupesc, repetand
operatia si la lastarii de ordinul 3.
• Ingrasarea suplimentara are o contributie deosebita.
Prima ingrasare se face la 10-15 zile de la rasarire, iar
a doua la 15-20 zile de la prima.
Recoltarea trebuie facuta cand castravetii sunt tineri.
Pentru murat sunt indicati castraveti de 8-12 cm
lungime. Recoltarea se repeta la 2-3 zile, deoarece
fructele imbatranesc foarte repede si isi pierd din
calitate. Nu trebuie calcati sau rasuciti vrejii, deoarece
planta are de suferit.
• Daca se lasa neculese si imbatranesc, plantele nu mai
leaga rod.
De pe 1000 mp de cultura se pot obtine 1000-2000 kg
castraveti timpurii, 2000-3000 kg castraveti de vara si
1500-2000 kg castraveti de toamna.
CASTRAVETI CORNISON
DOVLECEI Cucurbita pepo L. var. oblonga
• Se cultiva pentru fructele tinere ce se folosesc la prepararea
diferitelor mancaruri sau conserve.
Cultura dovleceilor este asemanatoare culturii timpurii a
castravetilor.
Se seamana la inceputul lunii mai, la distanta de 1 m intre
cuiburi pe rand si 0,7 m intre randuri.
La fiecare cuib se pun 4-5 seminte. Dupa rasarire se vor lasa
numai 2 plante la cuib.
Lucrarile de ingrijire sunt asemanatoare cu cele de la cultura
castravetilor, exceptand ciupitul, care nu este necesar la
dovlecei.
Pentru obtinerea de productii timpurii, dovleceii se pot cultiva
in cuiburi incalzite cu gunoi de grajd sau in cultura protejata cu
folie de polietilena.
Cel mai raspandit soi de dovlecel la noi este asa-zisul "Fara
vrej", soi timpuriu care da primele fructe de consum la 70-75
zile de la semanat.
Dovleceii au culoare alba-verzuie, marmorata, ca dimensiuni
fiind mari si alungiti.
• Soiuri cultivate: Dana, Fără vrej, Opal, Arlika.
• Factorii ecologici care influenţează calitatea fructelor.
• Dovlecelul are cerinţe moderate faţă de căldură. Temperatura
minimă de germinaţie este de 12-14C (14-16 zile) iar cea
optimă de 20-25C (6 zile). Temperatura optimă de vegetaţie
este de 25-28C, cu minime de 15-16C şi maxime de 30-35C.
Plantele nu rezistă la îngheţ. Faţă de lumină dovlecelul are
cerinţe ridicate.
• Umiditatea. Din cauza sistemului radicular mai bine dezvoltat,
plantele rezistă mai bine la secetă. Până la fructificare, plantele
necesită o umiditate în sol de 65-70% din capacitatea de câmp,
iar în perioada de fructificare 70-75%.
• Solurile, favorabile culturii dovlecelului sunt cele mijlocii sau
uşoare, afânate, bogate în humus, cu reacţie neutră şi pH = 6,5-
7,5.
• Nutriţia minerală. Consumul specific este de 4,0 kg N, 1,5 kg
P2O5 şi 3,5 kg K2O la o tonă produs comercial.
 PEPENELE GALBEN
Cucumis melo, Fam. Cucurbitaceae
 Pepenele galben - Cucumis melo, Fam. Cucurbitaceae
• Importanţa. Este foarte vechi în cultură apreciat pentru
aroma, gustul, parfumul dar şi pentru valoarea sa nutritivă Se
consumă în stare proaspătă, la maturitatea fiziologică dar şi în
salate de fructe în cofetărie, fructe glasate, dulceţuri,
marmelade şi sucuri.
• Compoziţie chimică. Fructele bogate în zahăr 4,5-14%,
proteine 0,5 g/100 g, Ca, K, P, Fe, vitamina C 50-60 mg/100g,
vitamina B1, B2, B6, caroten (ß-carotenul), la pepenii cu
miezul portocaliu, uleiuri eterice (în cantităţi mai mari acetatul
de etil, dar responsabil de aroma specifică este nonadienolul).
• Acumularea substanţelor chimice în fructe are loc începând cu
legarea lor, creşte progresiv până în a 42-a zi conţinutul în
amidon şi celuloză, după care conţinutul în zaharuri
reducătoare descreşte în favoarea zaharozei, aceasta fiind
predominantă în ţesuturile de rezervă din fructele coapte. Cu
10 zile înainte de maturare are loc o acumulare importantă de
carotenoide colorate.
• Particularităţi biologice. Este o plantă anuală, erbacee.
• Sistemul radicular se dezvoltă repede, după germinarea
seminţelor pătrunzând până la 1 m adâncime în sol. Tulpina
este târâtoare, ramificată, viguroasă, ajungând până la 4-5 m
lungime. Pe suprafaţa sa sunt perişori fini si este prevăzută cu
cârcei. Frunzele sunt lung peţiolate, simple, pentalobate.
• Florile sunt mari, galbene, unisexuat monoice sau
hermafrodite, cu cinci petale concrescute. Florile mascule
apar mai devreme, la subsuoara frunzelor câte 3-5 la un loc,
se deschid după 10 zile şi rămân deschise 1-2 zile. Florile
femele apar pe lăstarii secundari, solitare, se deschid după 2-3
zile după apariţie, rămân deschise o zi după care se ofilesc. Se
polenizează entomofil.
• Fructul este de tip melonidă, de formă,
mărime şi culoare diferită în funcţie de soi. Pot
fi cu suprafaţa netedă sau costată. Miezul are
culoarea galbenă verzuie, alb-gălbuie, sau
portocalie, este suculent dulce şi aromat.
Seminţele se găsesc într-un ţesut placentar
dispuse în mijlocul fructului, cu extremităţile
rotunjite.
• Sistematică şi soiuri. Pepenele galben face
parte din familia Cucur-bitaceae, genul
cucumis, specia melo. Soiuri cultivate:
• timpurii: Ica, Roger, Templar F1, Turkestan,
Fondant;
• semitimpurii: Cantalup, Creso F1, Ogen, Titus;
• semitârzii: Comoara Ungariei, Delicios.
• Factorii care influenţează compoziţia chimică
a fructelor
Factorii genetici. Compoziţia chimică a fructelor
diferă în func-ţie de soi sub aspectul tuturor
compuşilor chimici, dar mai ales privind
conţinutul în substanţe volatile şi caroteni
datorită specificului de soi.
• Factorii ecologici.
• Factorii climatici caracteristici modului de cultură
sunt responsabilii principali ai diferenţelor
înregistrate în compoziţia chimică a fructelor.
• Fructele produse în seră au un conţinut mai ridicat în
toate componentele chimice, cu excepţia
carotenoidelor şi un conţinut mai scăzut în apă.
• Are cerinţe mari faţă de căldură, germinează la 14-
15oC, temperatura optimă a solului 20-25oC, are
rezistenţă destul de mare la secetă datorită
sistemului radicular bine dezvoltat, cerinţe ridicate
faţă de lumină.
 Factorii tehnologici.
• Fertilizarea cu N 200
• P200
• K100 kg/ha,
• favorizează acumularea de substanţă uscată,
zaharuri în fructe, iar de P în frunze şi fructe.
• Conţinutul fructelor în substanţă uscată ß-caroten, şi
zaharoză este strâns corelat negativ cu umiditatea
solului.
• Influenţa tratamentului cu regulatori de creştere,
folosiţi în scopul grăbirii maturării şi îmbunătăţirii
calităţii fructelor, nu favorizează nici viteza şi nici
nivelul de acumulare al substanţelor hidrosolubile în
fructe.
• Recoltarea fructelor începe din luna iulie şi durează
până în sep-tembrie. Fructele se recoltează eşalonat,
la maturitatea fiziologică, când au culoarea
caracteristică soiului, coaja fiind mai deschisă la
culoare, crapă uşor în zona pedunculului şi devine
moale în zona pistilară.
• Producţia este de 20-25 t/ha.
. Pepenele verde - Citrullus lanatus Mansf.
Fam. Cucurbitaceae
• Compoziţia chimică.
• Fructele au un conţinut ridicat în zaharuri
(până la 11%).
• 89-94% apă,
• fructele conţin 0,5g proteină,
• 0,2g lipide,
• vit. A, B1, B2, B6, vit. C, H, PP, B5, acizi organici
0,2%,
• Saruri minerale: K 2,5 mg, P 12 mg, Ca 7 mg,
Fe 0,2mg.
• Particularităţi biologice
• Sistemul radicular bine dezvoltat, rădăcina
principală ajunge până la 1,5 m. Tulpina este
erbacee, bine ramifi-cată, târâtoare, este
acoperită de perişori.
• Frunzele, sunt adânc sectate, cu lobi inegali
şi rotunjiţi, acoperite de perişori alb-cenuşii.
La subsuoara frunzelor se formează florile şi
câte un cârcel ramificat.
• Florile sunt unisexuat monoice. Pe tulpina principală
sunt florile mascule, iar cele femele apar pe lăstarii
secundari, sunt mici, de culoare galbenă, cu
polenizare entomofilă.
• Fructul este de tip melonidă, mari, sferice sau
alungite, cu coaja groasă, de culoare verde închis sau
deschis unele cu desene specifice soiului.
• Miezul fructului este zemos, dulce, roşu cu nuanţe
diferite. Semin-ţele mijlocii ca mărime, oval turtite,
negre, maro sau pestriţe.
• Sistematică soiuri.
• Pepenele verde face parte din familia Cucurbitaceae
genul citrulus, specia lanatus.
• Soiuri cultivate:
• timpurii: Sugar baby, Timpuriu de
• Canada.
• semitimpurii: Crimson, Sweet. Dochiţa.
• semitârzii: De Dăbuleni, Paradise F1,
• De Miniş.
• târzii: Charleston Gray, Favorit,
• Lovrin 532.
• Fig. 63. Pepenele verde (Citrullus lanatus)
• Factorii genetici şi climatici care influenţează calitatea
fructelor
• Factorii genetici. În procesul de ameliorare s-a urmărit
obţinerea de hibrizi cu conţinut ridicat în substanţă uscată, în
carotenoide şi acid ascorbic care să depăşească soiurile
existente în cultură. Urmărindu-se 30 de soiuri de diferite
provenienţe s-a constatat că fructele soiurilor timpurii conţin
mai puţină substanţă uscată şi mai multă zaharoză decât
soiurile mai tardive În ce priveşte evoluţia substanţelor
chimice în fructe, în timpul maturării conţinutul în substanţă
uscată, solubilă şi carotenoide se măreşte, nu se modifică
conţinutul în substanţe pectice, iar acumularea maximă de
s.u. are loc după a 40-a zi de la legare, iar în zaharuri după a
32-a zi.
• b) Factorii ecologici. Este o plantă
pretenţioasă faţă de căldură, germinează la
14-15oC, temperatura optimă este de 20-
30oC, cerinţe mari faţă de lumină, faţă de apă
cerinţe mari, preferă soluri nisipoase, uşoare,
luto-nisipoase
• În ceea ce priveşte efectul îngrăşămintelor
chimice asupra calităţii fructelor, se constată
că adăugând azot în soluţia nutritivă, se
măreşte con-ţinutul în zaharuri reducătoare,
iar prin adăugare de potasiu conţinutul în
zaharoză.
• Factorii tehnologici care influenţează
calitatea fructelor
• Cultura se amplasează pe terenuri plane, cu
expoziţie sudică, adăpostite de vânturi
deoarece plantele reacţionează nefavorabil la
întoarcerea frunzelor şi vrejilor. Bune
premergătoare sunt lucerna, trifoiul, mazărea,
fasolea, vărzoasele şi rădăcinoasele.
• Cultura se fertilizează din toamnă cu 20-30 t/ha gunoi de
grajd, pe terenurile nisipoase sau când nu urmează după
leguminoase, 400-500 kg/ha superfosfat şi 200-250 kg/ha
sulfat de potasiu care se încorporează prin arătura adâncă.
Primăvara se administrează 150-200 kg/ha azotat de amo-niu,
se erbicidează cu Balan 6-8 litri/ha şi se pregăteşte patul
germinativ.
• Cultura se înfiinţează prin semănat direct la sfârşitul lunii
aprilie începutul lunii mai, folosind 3-4 kg sămânţă/ha.
Distanţa de semănat este de 140-150 cm între rânduri, 40 cm
între plante pe rând, iar adâncimea de semănat este de 3-4
cm.
• Recoltarea fructelor are loc la maturitatea fiziologică,
eşalonat, în perioada iulie-septembrie. Momentul optim
de recoltare se poate stabili ţinând cont de următoarele
criterii:
• - cârcelul de pe vreji corespunzător fructului copt, se
usucă începâ-nd de la vârf;
• - pe fructele mature, dimineaţa devreme se formează
mai puţină rouă;
• - scoarţa zgâriată cu unghia este albicioasă şi nu verde
ca la fructele necoapte;
• - partea fructului care stă pe sol şi unde nu este
clorofilă, se îngăl-beneşte.
• Producţia este de 25-30 t/ha.
• Factorii ecologici. Este o plantă pretenţioasă faţă de
căldură, germinează la 14-15oC, temperatura optimă
este de 20-30oC, cerinţe mari faţă de lumină, faţă de
apă cerinţe mari, preferă soluri nisipoase, uşoare,
luto-nisipoase
• În ceea ce priveşte efectul îngrăşămintelor chimice
asupra calităţii fructelor, se constată că adăugând
azot în soluţia nutritivă, se măreşte con-ţinutul în
zaharuri reducătoare, iar prin adăugare de potasiu
conţinutul în zaharoză.
• Factorii tehnologici care influenţează calitatea
fructelor
• Cultura se amplasează pe terenuri plane, cu expoziţie
sudică, adăpostite de vânturi deoarece plantele
reacţionează nefavorabil la întoarcerea frunzelor şi
vrejilor. Bune premergătoare sunt lucerna, trifoiul,
mazărea, fasolea, vărzoasele şi rădăcinoasele.
• Cultura se fertilizează din toamnă cu 20-30 t/ha
gunoi de grajd, pe terenurile nisipoase sau când nu
urmează după leguminoase, 400-500 kg/ha