Tehnologia de cultur` a Freesiei –

Fam. Iridaceae
 Freesia a fost introdusă în cultură în Europa prin anii 1850-
1860, fiind originară din Africa de Sud.
 Suprafeţele cultivate cu Freesia sunt variate astfel : Olanda
- 420 ha ; Franţa 15 ha, Anglia 20 ha, Italia 30 ha, România
8 ha.
 Freesia este o specie perenă, care are în sol tuberobulbi de
formă sferică sau piriformă, protejaţi de învelişuri
pergamentoase.
 Frunzele sunt înguste, liniare, aspre la pipăit, colorate în
verde deschis.
 Inflorescenţa este o cimă monopodială, tulpina florală este
cilindrică, flexibilă, cu 2-4 ramificaţii. Florile sunt tubulare la
bază şi se desfac în şase lobi la partea superioară, foarte
plăcut parfumate.
 Freesia refracta – frunze înguste, liniare, cu tija florală de 15-20 cm
lungime, cu flori de culoare albă, foarte parfumate.
 Freesia hybrida – cuprinde numeroase soiuri obţinute prin hibridarea
între diferite specii.
După modul de cultură şi unele particularităţi morfo-biologice,
sortimentul cultivat se poate împărţi în două categorii :
 - freesii care se înmulţesc prin tuberobulbi, indicate pentru înflorirea de
toamnă-iarnă, unde avem soiuri cu flori albe (Diana, Apollo, Balerina),
soiuri cu flori galbene (Corona, Aurora, Sonata), soiuri cu flori roz,
roşii (Margaret, Marina Sophia), soiuri cu flori albastre, mov (Saphir,
Blue Ocean) ;
 - freesii care se înmulţesc prin seminţe, acesta se practică la soiurile
care se reproduce fidel pe care generativă, din acestă grupă fac parte
superfreesiile, care se caracterizează printr-o creştere viguroasă, tulpini
lungi, flori mari, culori vii strălucitoare, dar parfum slab, exemple de
astfel de soiuri sunt: Marygold, Selecta Yellow, Selecta Blue, Fantastica.
 Freesiile sunt plante sensibile la ger de aceea se cultivă în
sere luminoase cu posibilităţi de reglare a temperaturii.
Tuberobulbii trec anual printr-o perioadă de repaus de 3-4
luni care poate fi vara sau toamna în funcţie de felul
culturii.
 Faţă de temperatură au pretenţii diferite în funcţie de faza
de vegetaţie, astfel că pentru germinare ]i creşterea
plantelor până în faza de 5-6 frunze au nevoie de o
temperatură de 20-22 ºC, iar pentru inducţia florală şi
înflorie de 12-15ºC.
 Faţă de umiditate este puţin pretenţioasă atât în sol cât şi
în aer.
 Creşte bine pe solurile uşoare, permeabile, fertile cu pH =
6-7.
 Nu poate reveni pe aceeaşi suprafaţă decât după 2-3 ani şi
se poate combina în asolament cu tomate şi crizanteme.
 Cultura prin tuberobulbi
Este practicată pe scară mare datorită unor avanatje cum ar fi :
 - cheltuieli de producţie mai mici
 - durata ciclului vegetativ de 120 de zile
 - obţinerea în paralel cu producţia de flori şi a tuberobulbilor
Metoda are şi unele dezavantaje : prin tuberobulbi de pot acumula şi
transmite viroze care reprezintă cauza principală a degenerării soiurilor
de freesia.
 Tuberobulbii folosiţi sunt tuberobulbi mari cu diametrul de cca 2 cm
care pot fi obişnuiţi, adică cei păstraţi pe timpul verii la 18-20 ºC şi
tuberobulbi trataţi termic, tratamentul termic constă în menţinerea
tuberobulbilor imediat după recoltare timp de 10-15 săptămâni, la o
temperatură de 28-31ºC şi 4 săptămâni la 10-13 ºC .
 Plantarea tuberobulbilor se face în august-septembrie, pe brazde late
de 1-1.2 m, la distanţa de 10-15 cm între rânduri şi 6-8 cm între plante
pe rând, la adâncimea de 8-10 cm.
 Cultura prin seminţe
Are avantajul obţinerii unor producţii mari, se obţin tuberobulbi liberi de viroze,
dar cheltuielile de producţie sunt mai mari, durata culturii fiind de 9-12 luni.
 Semănatul se poate face direct în solul serei, pe parapet sau în lădiţe, în
ghivece.epoca de semănat este aprilie –mai, înainte de semănat seminţele se
umectează 24 de ore în apă la temperatura de 22ºC, unde se ţin 2-3 zile până
încep să germineze. Epoca de semănat este aprilie-mai.
 Dacă se seamănă în direct în solul serei, semănatul se face în brazde late de 1-
1.2 m, în mici şanţuri la distanţa de 10-12 cm. Pe rând seminţele se distribuie la
3-4 cm şi la adâncimea de 1 cm. După însămânţare şănţuleţele se acoperă cu un
strat de turbă de 2 cm grosime. După răsărire la cca 6 săptămâni se face răritul .
 La semănatul în lădiţe sau pe parapet distanţele sunt de 3-4 cm între rânduri şi
de 1-2 cm pe rând.
 În faza de două frunze plantele se repică, apoi până la plantare răsadurile
se ţin în locuri luminate şi bine aerisite. Plantarea la locul definitiv se face în iulie-
august pe brazde de 1-1.2 m lăţime, distanţa de planatare este de 10/5 aşezând
plantele în şanţuri cu coletul la nivelul solului.
 Se aplică regulat udări cu cantităţi moderate de apă, ventilaţia şi
umbrirea în perioadele cu insolaţie puternică, pentru asigurarea unei
temperaturi constante de 15ºC în perioada înfloritului.
 Fertilizarea fazială se face cu soluţii de îngrăşăminte complexe în
concentraţie de 0.05-0.2 %, aplicând cca 3 l/m².
 Când plantele ajung la 15-20 cm înălţime se instalează sistemul de
susţinere.
 Combaterea bolilor şi dănătorilor se face periodic la cca 2 săptămâni.
 După ce frunzele s-au îngălbenit tuberobulbii nou formaţi se scot din
pământ, se pun la zvântat 2-3 zile în locuri aerisite, apoi merg în
depozite.
 În perioada dintre recoltarea ultimelor flori şi scoaterea tuberobulbilor
se mai aplică 2-3 îngrăşări în primele săptămâni, iar în ultimele două
săptămâni udatul se reduce complet.
 Freesiile se recoltează la deschiderea primelor două flori din
inflorescenţă, lăsând la bază 2-3 frunze.
 Valorificare se face pe categorii de calitate în funcţie de lungimea tijelor
şi numărul de flori.
Utilizare
 Freesia este una din cele mai apreciate flori tăiate
pentru eleganţa florilor, diversitatea culorilor,
parfumul plăcut şi durata relativ mare de păstrare
în apă.
Tehnologia de cultură la Gerbera- Fam.
Compositae
 Cultura gerberei s-a extins după cel de al doilea
război mondial, prin anii 1960-1970.
 Suprafeţele ocupate cu gerbera sunt de 300 ha
Olanda, 45 ha Italia, 40 ha Franţa. La noi în ţară
se cultivă pe cca 2 ha.
 Pe baza unor sondaje făcute printre cumpărătorii
de flori, gerbera a fost clasată pe locul 4-5 după
trandafiri, garoafe, lalele şi crizanteme.
 Gerbera este o specie perenă, sensibilă la frig,
care în condiţiile din ţara noastră se cultivă în
seră.
 Gerbera este o plantă erbacee cu tufe bogate, formate din
frunze numeroase adânc crestate, care pornesc din rizomi scurţi
cu creştere trasantă.
 Rădăcinile sunt lungi şi numeroase.
 Florile sunt grupate în calatidii mari, formate din flori tubulare în
centrul inflorescenţei, care poate avea diametrul de la 1-2 cm
până la 3-4 cm şi flori ligulate, dispuse pe margine, pe unul sau
mai multe rânduri. Culorile florilor sunt vii sau pastelate : roşu,
roz, violet, alb, galben, portocaliu.
 Genul Gerbera cuprinde cca 50 specii care cresc spontan în
regiunile calde din Africa de Sud, Asia şi America de Sud.
 Primele specii luate în cultură au fost : Gerbera jamesonii şi
Gerbera viridifolia, după care au apărut primii hibrizi între cele
două specii – Gerbera hybrida, care s-au răspândit uşor în
cultură.
 Soiurile mai răspândire în cultură sunt :Alkar, Arktur şi Carmen
cu flori roşii, Migar cu flori roz, Gredi cu flori galbene, Kapella cu
flori albe.
Gerbera jamesonii Gerbera viridifolia
 Gerbera hybrida
 În perioada de iarnă temperatura nu trebuie să scadă sub 13-
15ºC iar vara trebuie să se menţină prin aerisire puternică la 18-
20ºC. Specia are pretenţii foarte mari faţă de cădură la nivelul
sistemului radicular, ceea ce favorizează producţia şi calitatea
florilor şi de asemeni măreşte rezistenţa la Phytophtora. Astfel că
în serele unde se cultivă gerbera, se instalează registre de căldură
pe sub pământul de cultură.
 Faţă de lumină are cerinţe mari, iluminarea suplimentară în
perioada noiembrie-martie conduce la creşterea procentului de
înflorire şi grăbeşte înflorirea.
 Umiditatea atmosferică trebuie să fie de 75 %, iar în substrat 60
%. Nu suportă excesul de umezeală care favorizează
îmbolnăvirea rădăcinilor.
 Solurile preferate sunt cele nisipoase, afânate, bogate în humus,
cu pH-ul =5-6.5.Excesul de calciu în substrat produce dereglări
fiziologice şi sensibilitate la boli.
 Materialul săditor se poate obţine pe cale vegetativă sau generativă, iar recent
înmulţirea « in vitro » a dat rezultate pornind de la explante de calatidii.
 Înmulţirea generativă este folosită destul de mult trebuie însă să se ţină seama
că seminţele îşi pierd repede facultatea germinativă, de aceea se recomandă
semănatul imediat după recoltarea sau la câteva luni.
 Alte dezavantaje ale înmulţirii prin seminţe sunt : durata mare de obţinere a
materialului săditor, cel puţin 5 luni, neuniformitatea mare a plantelor, volumul
mare de muncă.
 Epoca de semănat se stabileşte în funcţie de perioada la care vrem să obţinem
flori.Se seamănă în iulie –august pentru a avea flori în perioada primăvară-vară
şi în februarie pentru a avea flori iarna.
 Semănatul se face într-un substrat uşor format din compost şi turbă, în lădiţe,
4000-5000 de seminţe/mÞ.
 La temperatura de 20-22ºC seminţele germinează în 7-14 zile, în primele zile
după răsărire se udă moderat pentru a evita putrezirea plantelor.
 Când plantele au 3-4 frunze, după cca o lună se repică în lădiţe la distanţa de 4/4
cm, iar după 6-8 săptămâni se face al doilea repicat la ghivece cu diametrul de
8-9 cm.
 Înmulţirea vegetativă se practică prin divizarea tufei şi
butăşire.
 1.Divizarea tufei- se folosesc plante de doi ani, bine
verificate, se face la sfârşitul verii, de la o plantă mamă se
pot obţine 5-6 fragmente care cuprinde fiecare o porţiune
de rizom cu 1-2 frunze şi câteva rădăcini.
 La fragmentele obţinute se reduce aparatul foliar şi
rădăcinile şi se pun pe parapeţi la distanţe mici în amestec
de turbă şi nisip, pentru înrădăcinare.
 O altă variantă de divizare a plantei la exemplarele
viguroase cu tufe largi, este secţionarea părţilor periferice,
iar fragmentele sunt scoase din sol numai după cicatrizarea
rănilor şi formarea rădăcinilor noi.
 Dezavantajele acestei metode sunt procentul mic de plante
obţinute şi infecţiile mari care se produc.
 2. Butăşirea
 Avantajele acestei metode sunt :
 păstrarea fidelă a caracterelor ;
 randament ridicat ;
 economie de spaţiu ;
 durată scurtă comparativ cu înmulţirea prinn seminţe ;
 Operaţia constă în scoaterea plantei mamă din pământ şi fasonarea
 acesteia prin smulgerea frunzelor, scurtarea rădăcinilor la 20 cm lungime iar mugurele
principal al fiecărui vârf de creştere se extirpă. În tot acest timp planta se fereşte de
căldură şi soare.
 Planta mamă apoi se plantează pe parapeţi într-un amestec de turbă cu nisip sau perlit
având grijă ca 1/3 din partea superioară a rădăcinilor să rămână afară. Se udă apoi
abundent prin pulverizare şi se menţine o umiditate relativă de 85-90 % şi o temperatură
de 24-25ºC. se impune a se face un tratament cu Euparen 0,15 %, Ridomil 0,15 %.
 Primii butaşi de recoltează după 3-4 săptămâni, ei trebuie să aibă 2 frunze lungi de cca 6
cm şi puţin ţesut rizomatos.
 Înrădăcinarea butaşilor se face în păhărele din plastic cu diametrul de 4 cm, în amestec din
perlit sau nisip şi turbă (10/1).
 Condiţiile de înrădăcinare sunt temperatura de 24-25º şi umiditatea relativă de 90 %,
menţinute în mod constant. Umbrirea se face obligatoriu în primele 10-12 zile, frunzele
trebuiesc menţinute permanent umede pentru a nu se ofili. Durata înrădăcinării este de 21-
24 zile.
 Se face în sol fertil, desfundat la 40-50 cm, odată cu care se
încorporează 80-100 t/ha mraniţă, 100-150 t/ha turbă
fibroasă, 400-600 kg/ha superfosfat şi 300-400 kg/ha sulfat
de potasiu.
 Modelarea terenului se face în straturi obişnuite, brazde
înălţate sau biloane.
 Brazda se înalţă circa 10 cm din solul serei, peste care se
adaugă pământ de frunze, pământ din ace de brad, mraniţă
şi turbă neagră. Înălţimea totală a brazdei este de 25-30
cm, lăţimea la bază 90 cm, iar la coronament 70-80 cm şi
poteca de cca 40 cm.
 Pe fiecare brazdă se plantează 2-3 rânduri de plante, la
distanţa de 30-40 cm, iar între plante pe rând tot de 30-40
cm.
 În cazul plantării pe biloane, biloanele se fac la 25-30 cm
înălţime, iar plantele se pun în treimea superioară, câte
două rânduri, de o parte şi de alta a bilonului.
 Straturile obişnuite au lăţimea de 120 cm şi poteca de
40 cm.
 Numărul de plante este de 7-8 plante /m².
 Înainte de plantare plantele se îmbăiază într-un
fungicid numai până la colet, plantarea nu se face prea
adânc, inima plantei trebuie să fie la nivelul solului sau
la minim 2-3 cm deasupra pentru a reduce riscul
apariţiei bolilor şi putrezirii mugurilor vegetativi.
 Imediat după plantare temeperatura trebuie să fie mai
ridicată (20-25ºC) pentru a favoriza prinderea şi
creşterea mugurilor. Udarea se face în jeturi mici de
câteva ori pe zi.
 Epoca optimă de plantare este din martie până în
august
 Lucrările de îngrijire se corelează cu fazele de vegetaţie în care se găsesc
plantele.
 În perioadele de creştere intensă plantele se udă abundent dar la intervale mai
scurte, iarna se udă mai rar, iar în perioadele de repaus cantitatea de apă se
reduce atât cât să nu provoace ofilirea plantelor.
 Metodele de udare sunt picurarea şi infiltraţia, vara se pulverizează plantele dar
numai dimineaţa.
 Umbrirea se face obligatoriu în zilele foarte însorite şi cu temperaturi ridicate.
 Fertilizarea se face de 2-3 ori pe lună, concentraţia soluţiei de îngrăşământ este
de 0.15-0.2 %, la 1mÞ se aplică 15-20 l soluţie.
 Se recomandă folosirea îngrăşămintelor cu reacţie acidă (sulfatul de amoniu şi
de potasiu).
 Tratamentele cu sulfat de cupru în cantitate de 3-4 g/mÞ sporesc rezistenţa la
ofilire.
 Combaterea bolilor şi dăunătorilor este o altă lucrare de îngrijire
 foarte importantă, bolile care provoacă ofilirea plantelor sunt : Phytophtora
cryptogea, Verticillum sp. şi Fusarium oxisporum. Iar dintre dănători Tetranychus
urticae şi Trialeurodes vaporariorum.
 Utilizare
 Gerbera este una dintre cele mai apreciate şi cultivate
specii pentru flori tăiate, datorită frumuseţii florilor şi
duratei mari de păstrare (cca 2-3 săptămâni).
 Recoltarea se face când începe să apară polenul.
Ruperea se face prin răsucire şi smulgerea peduncului.
 La recoltarea prin tăiere, se îndepărtează şi restul de
peduncul, care rămâne pe plantă, deoarece acesta
putrezeşte şi poate constitui un focar de infecţie
pentru întreaga plantă.
 De la o plantă se pot obţine 15-60 flori.