5.

HAMEIUL
Humulus ssp. L.
5.1 IMPORTANŢA ŞI RĂSPÂNDIREA
5.1.1 Importanţa:
Hameiul este o plantă tehnică-industrială de mare importanţă pentru:
-industria berii unde conurile (inflorescenţele femele) se utilizează pe scară largă unde
acestea conferă berii:
- gustul amar;
- aroma şi culoarea;
- limpezimea şi spuma;
- durata de conservabilitate.
- în medicină datorită prezenţei în conurile de hamei a unor substanţe cu acţiune:
- hipotensivă;
- calmantă
- bactericidă:
- în alimentaţie pentru prepararea din lăstarii tineri a unor sortimente de supe şi
salate.
Hameiul prezintă câteva inconvenienţe:
- se cultivă numai în amenajări speciale;
- necesită un sistem de susţinere costisitor;
- poate fi cultivat în anumite zone ecologice;
- are un număr mare de boli şi dăunători care pot afecta calitatea , producţia şi
mai ales calitatea conurilor de hamei.
5.1.2 Răspândirea.
Este cunoscut, cultivat şi utilizat de popoarele din antichitate (babilonieni) care
întrebuinţau conurile de hamei la prepararea unor băuturi răcoritoare.
 În Europa prima plantaţie de hamei este menţionată în anul 736 pe domeniile
unor mănăstiri unde se prepara berea (W.Linke şi A.Rebe, 1958 citaţi de Al.Salontai,
2002).
În documente vechi, hameiul este menţionat în cultură în mai multe ţări
europene: Franţa în anul 768; Cehia în anul 859; Rusia în secolul X., Austria în secolul
XII.
Pe continentul american, hameiul se cultivă din prima jumătate a secolului al
XVII-lea în America de Nord şi secolul al XIX-lea (1830) în America de Sud.
În Asia (Japonia, China) hameiul se cultivă la sfârşitul secolului XIX.
În Africa de Sud, hameiul este menţionat în anul 1652, iar în Oceania la începutul
secolului XIX.

Pe plan mondial, hameiul se cultivă pe cca 67,0 mii ha.

Cele mai mari cultivatoare sunt: Germania - cca 20 mii ha; S.U.A. -14,5 mii ha,
Cehia – 6,0 mii ha; Rusia – 1,8 mii ha.
În România de la o suprafaţă de cca 2,4 mii ha în anul 1990
s-a ajuns în prezent la câteva sute de ha. Pentru aproape toată producţia internă de
bere, hameiul sub diverse forme este importat aceasta în contextul în care în ţara
noastră sunt zone deosebit de favorabile pentru cultura acestuia care ar putea satisface
întreg necesarul de hamei pentru producerea în România a diverselor sortimente de
bere.
 5.2 SISTEMATICĂ. SOIURI
5.2.1 Sitematica
Face parte din familia Cannabinaceae (Canabaceae), genul Humulus cu speciile:
-Humulus lupulus L. (hameiul european)
-Humulus japonicus (hameiul japonez)
-Humulus scandens (hameiul agăţător)
În industria berii se foloseşte specia Humulus lupulus L. – subspecia europene Ryb.
provine din forma sălbatică – H.l. ssp. spontaneea este cultivat pe majoritatea
suprafeţelor de hamei din lume (Al.Salontai, 2002)..
În zona temperată inclusiv la noi în ţară, hameiul se întâlneşte şi ca formă spontană
la liziere de pădure sau frecvent pe malul unor râuri.
5.2.2 Soiurile de hamei cultivate în România sunt autohtone, sau importate din
Anglia şi din Germania, cu un potenţial de producţie foarte ridicat între 1500-4000
kg/ha conuri uscate (Al.Salontai, 1984):
Alfa Productiv Brewers Gold
Aroma Transilvană Huller Bitterer
Napoca Northnem Brewers
Centrul de ameliorare al hameiului în ţara noastră este Cluj-Napoca la Catedra de
Fitotehnie a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
Clasificarea soiurilor de hamei se face după (Al.Salontai, 1996):
1.Culoarea lăstarilor (vârfului lăstarilor)
-cu lăstari roşii-soiuri timpurii şi semitimpurii;
-cu lăstari verzi-soiuri semitârzii;
 -cu lăstari violeţi-soiuri târzii;
-cu lăstari şi coarde de culori intermediare
Sunt şi soiuri la care lăstarii sunt de culoare intermediară.
2.Însuşirile tehnologice:
-aromă foarte fină (grupa A);
-aromă fină (grupa B), comercială
-cu aromă slabă, fără valoare comercială (grupa C);
-aromă mijlocie (soiuri amare şi foarte amare)
3.După perioada de vegetaţie:
-timpurii 100-120 de zile;
-semitimpurii 120-130 zile;
-semitardive 131-140 zile;
-târzii 141-150 zile.
Într-o plantaţie de hamei pentru a eşalona maturitatea şi a elimina pierderile la
recoltare se cultivă:
-40% din suprafaţa cu soiuri tardive;
-30% cu soiuri semitardive şi
-30% cu soiuri timpurii şi semitimpurii.
5.3 PARTICULARITĂŢILE MORFOLOGICE
Hameiul este o plantă perenă cu o durată de viaţă de 20-50 până la 100 de ani.
Durata de exploatare a unei plantaţii de hamei este de 20-30 de ani. Planta de
hamei este formată din două părţi:
-subterană formată din butuc stoloni şi rădăcină;
-aeriană formată din lăstari, corzi, frunze şi inflorescenţe.
 Sistemul radicular este de tip adventiv format din butaşul plantat este bine
dezvoltat format din (fig.5.1):

Fig. 5.1 - Partea subterană a hameiului: rp-rădăcină principală; ra-rădăcina

adventivă; b-butuc; s-stoloni; c-coarde; s-locul de tăiere a coardelor
-6-12 rădăcini principale dezvoltate din butuc care pătrund până la 3-4 cm adâncime în
sol;
-rădăcini adventive care se dezvoltă din partea inferioară a butucului, din
partea subterană a corzilor şi din stoloni. Se elimină pe cât posibil prin lucrarea de
copcit.
La hameiul obţinut din sămânţă, rădăcina primară este pivotantă (S. Bugai,
1963).
Butucul este tulpina subterană a hameiului din care se dezvoltă rădăcinile,
iar din partea superioară corzile. Are o lungime de 30-40 cm şi o grosime de 10-15 cm.
Stolonii se formează din partea superioară a butucului sau din partea
subterană a coardelor, formate din noduri şi internoduri, de culoare mai deschise decât
corzile cu o poziţie orizontală în sol.
 Coardele – rezultate din lăstarii care cresc în fiecare an de pe scaunul
butucului în număr de 5-40 ajung la lungimea de 5-12 m şi o grosime de 0,5-1,5 cm (fig.
5.2). Numărul lăstarilor pornite de pe capul butucului este mai mare la plantaţiile cu
întreţinere slabă decât la cele bine îngrijite cu tăieri şi fertilizări corespunzătoare
(Al.Salontai, 1970).

Fig. 5.2 – Coarde de hamei pe şpalier în hameişte (original)

În secţiune sunt de formă hexagonală, cu lacună medulară în interior sunt
formate din noduri şi internoduri, acoperite cu peri simpli sau bifurcaţi (fig 5.3).
 Fig. 5.3 – Coardă de hamei (Muntean,L.S., 1995)
A. Segment de coardă – a-păr bifurcat; b-păr simplu
B- Secţiune transversală printr-o coardă de hamei
Are culoarea roşie, verde violacee sau intermediară. Sunt ierboase la începutul
vegetaţiei şi semilemnoase spre maturitate. Sunt volubile ceea ce impune amenajări
speciale cu sisteme de susţinere.
Coardele reprezintă 21-31% din totalul masei aeriene a hameiului. După răsărire în
primăvară, lăstarii de hamei cresc foarte rapid 30-40 cm/zi (L.S.Munteanu, 1995). La
maturitate ramurile principale reprezintă 20-25 % iar ramificaţiile 10-15 % din masa
totală a hameiului.
Frunzele (fig. 5.4)pot fi: simple, trilobate sau penat lobate.
Fig. 5.4 – Frunze de hamei (Al.Salontai, 1983) a-pentalobată; b- trilobată; c-simplă.

Faţa dorsală a frunzelor este aspră datorită perişorilor iar cea superioară este
mai deschisă la culoare şi netedă. Suprafaţa foliară la o plantă poate varia între 44550 şi
65300 cm² (Al. Suciu, 1981 citat de Al. Salontai şi colab.,1983). La maturitate frunzele
reprezintă 25-35% din masa totală a plantei de hamei. Suprafaţa foliară pe plantă este
variabilă în funcţie de soi şi perioada de vegetaţie (S.Cernea, 1993).Din punct de vedere
al sexelor, hameiul este o plantă unisexuat dioică.
Florile mascule (fig. 5.5 ) sunt alcătuite pe tipul 5 (5 sepale şi 5 stamine),
grupate în cime axilare racemiformă (Al.Salontai, 1983). Sunt formate dintr-un periant
simplu cu cinci sepale de culoare galben verzuie cu cinci stamine.
 Fig. 5.5 – Flori şi inflorescenţe de hamei
(Al.salontai, 1983):
1 -inflorescenţa de tip cimă
racemiformă:
2-3 – flori mascule
Florile mascule se elimină din plantaţiile cu utilizare în industria berii, deoarece
prin polenizare diminuează calitatea conurilor de hamei.
Inflorescenţele femele sunt amenţi (conuri) lungi de 2-4 cm cu diametrul de 4-
3 cm (fig. 5.6) în funcţie de soi, condiţii pedoclimatice şi tehnologia aplicată. Conul este
format din ax cu segmente scurte prevăzute cu un călcâi în partea superioară pe care se
prind bracteele la baza cărora se găsesc una-două flori (Al.Salontai, 2002), fiecare
formate dintr-un periant şi gineceul cu ovar unilocular şi stigmat bifidat.
Gineceul este bicarpelar cu ovar superior complet şi concrescut cu receptacolul
(Sevastiţa Muste, 2002).
 Fig. 5.6 – Inflorescenţe femele
(conuri).
A- grăuncior de lupulină;
B - formarea grăunciorilor de lupulină

La baza bracteelor se găsesc perişori glandulari care secretă lupulina care

apare la maturitate sub formă de grăunciori de culoare galben-aurie. Inflorescenţele
femele apar pe lăstarii secundari la sfârşit de iunie început de iulie. Lupulina este
formată din: răşini, acizi amari, tanin şi ulei volatil cu rol fundamentar în fabricarea şi
calitatea berii.

Fig. 5.7 - Inflorescenţe femele de hamei

(conuri – original)
 Componentele conurilor uscate de hamei sunt repartizate astfel: 69-78%
bractee, 8-17% rahis, 5-25% lupulină (Gh. Bîlteanu, 1979, 2001).
Fructul este o nuculă globuloasă şi rugoasă de culoare cenuşie, având MMB de
3-4 g.
La maturitate din masa totală a părţii aeriene: 35-40 % sunt conurile; 25-30 %
frunzele; 20-25 % ramurile principale şi 10-15 % ramurile secundare.

5.4 COMPOZIŢIA CHIMICĂ

Conurile de hamei au valoare industrială mare datorită compoziţiei chimice:
-substanţe amare – acizi şi săruri 18-21%;
-tanin 2-8%;
-uleiuri volatile 0,2-2,5%.
Substanţele amare au un rol important în industria berii unde contribuie la: -
formarea spumei;
-dau gustul;
-măresc gradul de conservabilitate (datorită efectului antiseptic).
În grupa substanţelor amare intră: acizi alfa; humulonul, cohumulonul,
adhumulonul, prehumulonul, posthumulonul şi acizi beta; lupulonul, colupulonul,
adlupulonul, prelupulonul, postlupulonul. Prezintă importanţă deosebită pentru industria
berii doi acizi amari: humulonul (40-70% din totalul acizilor amari alfa şi colupulonul (50-
60% din totalul acizilor amari beta.
Acizii amari alfa au o valoare amară de 9 ori mai mare decât acizii amari beta.
Valoarea amară este un important element de calitate a conurilor de hamei este dată
de:
 Valoarea amară = % acizi alfa + % acizi beta
la hameiul proaspăt 9
La hameiul conservat valoarea brasicolă a acizilor Beta se consideră a fi 1/3
din cea a acizilor alfa (Saloc şi Dyra, 1944 – citaţi de Al.Salontai, 1983). Formula de
calcul pentru valoarea amară devine:
Valoarea amară = % de acizi alfa + % acizi beta
3
Valoarea amară universală în mg la 1 g
unde E = extinţia extractului clorofosmia la lumina de 279 nm. lungime
de undă
R = masa eşantionului în g.
Răşinile: -dau gust berii;
-au acţiune antiseptică;
-măresc durata conservabilitatea berii.
Uleiurile volatile variază între 0,99 şi 1,78 %
-imprimă aroma berii;
Taninurile determină:
-limpezimea berii;
-conservabilitatea berii;
Se găsesc în toate organele vegetative ale hameiului.
În conurile de hamei se mai găsesc hidraţi de carbon (mono şi oligo glucide,
celuloza, materii pectice, cantităţi mici de hemiceluloză, gume (C.Bodea şi colab., 1965
citată de Maria Tofana, 2002), substanţe minerale fără importanţă în procesul de
fabricare a berii.
 Substanţele azotate (2-4 %) sunt reprezentate de proteine (12-14 % - Maria
Tofana, 2002).
Calitatea conurilor de hamei se apreciază după:
-culoarea galben-aurie, galben-roşiatică;
-buchetul caracteristic;
-rahis subţire şi elastic;
-dimensiunea conurilor uniformă, încadrată în lungimi
de 20-25 mm şi lăţimi de 15-20 mm.

5.5 RELAŢIILE PLANTĂ FACTORII DE VEGETAŢIE

Hameiul necesită un climat moderat ca temperatură şi
umiditate fără:
- vânturi puternice
- ceaţă
- grindină
- îngheţuri târzii
Hameiul întâlneşte condiţii bune de vegetaţie la periferia
zonelor favorabile viţei de vie cu climat umed şi răcoros (Al.Salontai şi colab., 1987,
1993)
5.5.1 Cerinţele faţă de temperatură
Hameiul asigură rezultate bune în zona în care temperatura:
-media anuală este > 8ºC
-media lunară – iunie-iulie este de 17-18ºC.
Lăstarii pornesc în vegetaţie primăvara la temperatura de 4-
 Hameiul necesită pentru creşterea lăstarilor 13-14ºC în luna mai şi 16-17ºC în
luna iunie.Pentru înflorire necesită 17-19°C (Al.Salontai, 2002).
Partea subterană a hameiului rezistă iarna până la -25ºC, iar pe teren acoperit
cu zăpadă la -35°C.
Nu-i sunt favorabile primăverile timpurii şi călduroase. Brumele târzii afectează
creşterea lăstarilor. Constanţa termică pentru România pentru hamei este de 2000-3000
ºC din care 55-66 % în etapa vegetativă şi 35 – 45 % pentru etapa generativă
(Al.Salontai, 2002). Durata vegetaţiei este determinată de cantitatea de căldură din
etapa vegetativă (S.Cernea, 1992).
5.5.2 Cerinţele faţă de umiditate
Are cerinţe ridicate faţă de umiditate. Faza critică pentru apăeste în faza de
alungire a lăstarilor. Coeficientul de transpiraţie este de 500. Sunt importante
precipitaţiile din perioada mai-iunie care influenţează pozitiv creşterea lăstarilor. Seceta
din aceasta perioadă reduce producţia de conuri care au un conţinut scăzut în substanţe
amare. Valoarea amară este influenţată pozitiv de umiditatea mai ridicată din lunile mai-
august (Al.Salontai şi colab., 1984)
Precipitaţiile din perioada mai-august (300-330 mm) sunt
importante pentru formarea conurilor. Utilizează bine umiditatea din rouă (0,25-0,50
l/plantă/noapte). Dă rezultate bune şi acolo unde cad anual 600-650 mm.
5.5.3 Cerinţele faţă de lumină
Hameiul are cerinţe moderate faţă de lumină în funcţie defazele de vegetaţie.
Necesită:
-lumina mai slabă (umbrire) în fazele din etapa vegetativă favorizează
creşterea lăstarilor;
 În zonele hameicole din ţara noastră în etapa vegetativă se realizează 900-
1200 ore de strălucire a soarelui care satisfac biologic cultura de hamei.
Sub aspectul cerinţelor faţă de lumină, hameiul are forme tipice de zi scurtă, de
zi lungă, dar şi forme indiferente la lumină.
Vântul – are efecte favorabile asupra hameiului dacă
nu este de intensitate mare. Dacă este puternic, vântul afectează plantaţiile de hamei
Grindina – este extrem de păgubitoare pentru hamei
atât pentru producţie cât şi pentru plantele de hamei. Se evită amplasarea plantaţiilor de
hamei în zonele cu grindină frecventă.
5.5.4 Cerinţele faţă de sol
Hameiul este pretenţios faţă de sol. Necesită soluri:
-profunde cu textură mijlocie, lutoasă sau luto-
nisipoasă;
-bogate în humus cu pH de 6,5-8,0;
-permeabilitate bună pentru apă (mai ales subsolul);
-cu apa freatică la adâncimi mai mari de 2 m.
Se amplasează:
-pe terenuri plane uşor înclinate spre sud;
-cu posibilităţi de mecanizare completă.
Nu se cultivă pe soluri: argiloase, nisipoase, lăcovişti, cu apa
freatică aproape de suprafaţă, slab aerate.
 5.5.5 Zonele de cultură
În ţara noastră sunt delimitate trei zone de favorabilitate pentru hamei (fig.5.8),
unde în cadrul unor microzone se întâlnesc condiţii favorabile de temperatură - media
anuală 7,2-8,5°C, iar cea de vară 17-18°C (W.Linke şi A.Rebe, 1958):

Fig. 5.8 – Zonele de favorabilitate

pentru hamei în România
(Al.Salontai, 1983)
Zona I-a cuprinde plantaţiile de la Saschiz, Criţ (Braşov),
Acăţari şi Cluj-Napoca, Huedin. În această zonă temperatura medie anuală este sub
8,5°C, în perioada de vegetaţie de 15,5°C, a lunilor de vară (iulie-august) sub 18,5°C,
precipitaţii medii anuale de 600 mm, iar în perioada de vegetaţie 375 mm.
Zona a II-a cuprinde hameiştile de la: Sighişoara, Dumbrăveni, şi
Chetani. Factorii limitativi: ceaţă şi grindina.
 Zona a III-a cuprinde hameiştile din judeţele Hunedoara, Alba şi
parte din Mureş. În această zonă sunt frecvente: ceaţa, seceta şi grindina. În general
hameiul găseşte condiţii favorabile de producţie în zone ale Transilvaniei şi în nordul
Moldovei.
Trebuie avut în vedere că: producţia de hamei şi calitatea
acestuia sunt influenţate de condiţiile climatice ale fiecărui an în parte.
5.6 TEHNOLOGIA CULTURII
5.6.1 Amplasarea.
Hameiul se cultivă în amenajări speciale în afara asolamentului.
Locul de amplasare al plantaţiilor de hamei se face cu precauţie numai în zone
cu grad mare de favorabilitate faţă de această cultură.
Terenul trebuie să fie: plan sau uşor înclinat spre sud, fără pericol de
alunecare, fără denivelări.
Rotaţia
Hameiul deşi se cultivă în afara asolamentului urmează în
cultură după:
- leguminoase perene şi pentru boabe;
- plante prăşitoare;
- cereale şi gramineae perene.

Organizarea şi sistematizarea terenului pentru hamei

Pentru în fiinţarea culturilor de hamei ne trebuie câteva
lucrări:
 Amenajarea terenului: trasarea, nivelarea, drenarea, regularizarea cursurilor
de apă
2. Sistematizarea terenului care constă în:
- construcţia şanţurilor la marginea drumurilor principale
- delimitarea suprafeţelor pentru: -clădiri şi curte
- delimitarea tarlalelor şi parcelelor (Lv.-50 ha);
- trasarea drumurilor principale şi secundare;
Suprafaţa hameiştilor trebuie să fie complet mecanizabilă.

3.Construcţia spalierului (sistemul de susţinere a hameiului cu durabilitate de

20-50 de ani). Şpalierul poate să fie de tip „înalt” sau scund (2,5-3 m). În acest din urmă
caz se modifică unii factori tehnologici: distanţa de plantare între rânduri şi pe rând
(Al.Salontai, 2002).
Sistemul de susţinere (fig. 5.9) este format din următoarele elemente:
-stâlpi de susţinere lungi de 8,5-9 m;
-ancore fixate în sol de plăci de beton
-reţeaua de sârme orizontale principale;
-reţeaua de sârme orizontale secundare
-reţeaua de sârme sau sfori verticale care sunt suporţi pentru lăstarii-coarde de hamei şi
care se prind în partea superioară de sârmele orizontale, iar în sol în apropierea
butucilor de suport din metal.
 Fig. 5.9 – Sistemul de susţinere la hamei
A – vedere de ansamblu: B. – secţiune pe
verticală;
C. – şpalier; D. – secţiune transversală

5.6.3 Fertilizarea.
Hameiul este o plantă cu un consum mare de elemente nutritive (Al. Salontai şi
colab., 2003). Pentru 900-1000 conuri uscate hameiul consumă: 90-126 kg N; 30-41
kg P2O5; 60-118 kg K2O; 130-165 kg CaO; 14-16 kg MgO.
Faza critică pentru consumul de elementele nutritive este în perioada iulie-august.
Azotul în doze optime favorizează creşterile vegetative şi producţia de conuri de
hamei. În exces sau aplicat unilateral azotul este dăunător producţiei afectând
calitatea acesteia.
 Fosforul influenţează pozitiv: producţia şi calitatea acesteia: fineţea, densitatea
conurilor şi conţinutul de lupulină al acesteia sunt influenţate favorabil de către fosfor. În
cantităţi mari, fosforul grăbeşte maturitatea conurilor (Al.Salontai, 2002)
Potasiul măreşte rezistenţa la boli şi secetă şi îmbunătăţeşte calitatea conurilor
de hamei. Influenţează pozitiv rezistenţa la secetă şi boli.
Calciul îmbunătăţeşte calitatea producţiei în formarea organelor de
reproducere.
Magneziul – joacă un rol de seamă în formarea organelor de reproducere.
Gunoiul de grajd este bine valorificat de hamei. Se aplică la înfinţarea
plantaţiilor de hamei 30-40 t/ha, iar în hameiştele pe rod la intervale de 2-4 ani, 20-30
t/ha. Gunoiul împreună cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu se aplică direct la butuc: 5-7
kg gunoi + 8-10 kg P2O5 + 8-10 kg K2O /butuc de hamei.
Dozele de îngrăşăminte chimice se stabilesc în funcţie de:
-recolta estimată a se obţine;
-consumul specific;
-fertilitatea naturală a solului în funcţie de care se calculează coeficienţii de
corecţie pentru: azot, fosfor, conţinut de potasiu, gradul de utilizare al N P K în doze şi
anul aplicării gunoiului de grajd (Cr.Hera şi Z.Borlan, 1980);
Fertilizarea hameiului se face în două etape:
1.Fertilizarea de bază înainte de înfiinţarea plantaţiilor de hamei cu 50-60 t/ha
gunoi de grajd şi 300-400 kg/ha îngrăşăminte cu fosfor; 1/3 din doza de gunoi de grajd
se aplică sub lucrarea de desfundat, restul dozei şi îngrăşămintele cu fosfor se aplică
sub arătura la adâncimea de 25-30 cm (Al. Salontai şi colab.,1990).
 2. Fertilizarea anuală cu îngrăşămintele:
azot 120-200 kg/ha cu N; fosfor 53 – 90 kg/ha cu P205; potasiu 120 – 200 kg/ha K20
şi 36 – 60 kg/ha MgO.
Epoca de aplicare a îngrăşămintelor minerale.
Îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu se aplică sub arătura de toamnă.
Îngrăşămintele cu azot se aplică:
-toată doza primăvara sau 75% din doză primăvara şi 25% înainte de înflorire.
Carenţele de elemente fertilizante sau deficitul în macro şi microelemente din
timpul vegetaţiei poate fi corelat prin utilizarea de îngrăşăminte foliare (Polyfecd, Fertitel,
etc.), care au o influenţă pozitivă atât asupra producţiei, cât şi asupra calităţii acesteia.
Îngrăşămintele verzi (lupin alb, soia, muştar, rapiţă, bob) se însămânţează
între rânduri în prima decadă a lunii iulie şi se încorporează în sol odată cu arătura de
acoperire a butucilor. Se obţin rezultate foarte bune atât sub aspect cantitativ cât şi
calitativ prin fertilizarea foliară aplicată odată cu tratamentele împotriva bolilor şi
dăunătorilor sau separat.
În plantaţiile afectate de grindină se impune fertilizarea foliară combinată cu
tratamente împotriva manei (Al.Salontai, 2002).
Amendamentele cu calciu se aplică pe solurile cu aciditate (pH) mai mare odată la 4-5
ani.
5.6.4 Lucrările solului
Se fac în două etape:
1.Desfundarea terenului la adâncimea de 50-80 cm după construcţia sistemului
de susţinere. Înainte de desfundare, terenul se discuieşte, se nivelează şi se aplică
îngrăşămintele: 50-60 t/ha gunoi de grajd şi 80 – 100 kg/ha P205.
 2.Pregătirea terenului pentru plantare prin:
-arătura de bază la 25-30 cm;
-discuirea terenului cu grape cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili pentru
afânarea solului pe adâncimea de 10-15 cm.
Pichetarea terenului se face înainte de plantare când se stabileşte şi se
marchează distanţa între rânduri ţi între plante pe rând.
Distanţa între plante pe rând se marchează cu ţăruşi de sârmă de care se
leagă după plantare sârmele verticale.

5.6.5 Obţinerea butaşilor

Hameiul se înmulţeşte vegetativ (categoriile „bază” şi certificaţi) prin plantarea
butaşilor, obţinuţi din plantaţiile aflate pe rod de unde se recoltează toamna sau
primăvara din:
-partea subterană a corzilor;
-drajoni;
-lăstarii porniţi din butuc;
-butaşii de hamei din categoria „prebază” trebuie să fie libere de viroze, se obţin din
culturi de meristeme;
-pentru categoria biologică „bază” se produc în unităţi autorizate de Ministerul
Agriculturii.
Butaşii se recoltează din plante viguroase, sănătoase, specifice soiului în
prealabil marcate în cursul vegetaţiei. Butaşii recoltaţi toamna se stratifică peste iarnă.
Butaşii destinaţi înrădăcinării trebuie să aibă următoarele caracteristici:
-10-12 cm lungime;
-0,8-1,5 cm diametrul la mijloc;
-2-3 internoduri cu 4-6 ochi.
Înrădăcinarea butaşilor se face:
-în pământ;
-în pungi de plastic.
Înainte de plantare în pepinieră se fac următoarele lucrări:
-arătura de toamnă la 30-50 cm;
-fertilizarea cu 30-40 t/ha gunoi de grajd la care se adaugă 40 – 50 kg/ha P205
superfosfat. În lipsa gunoiului se aplică: 90 kg/ha N; 90 kg/ha P2O5 şi 80 kg/ha K2O.
Gunoiul, fosforul şi potasiu se aplică sub arătură (Al.Salontai, 2002).
-trasarea biloanelor în fâşii de câte 6-8 rânduri distanţate între ele la 1m şi
înălţimea de 0,30-0,35 cm. Între fâşii se lasă drumuri late de 3 m de pe care se face
combaterea bolilor şi a dăunătorilor. Plantarea butaşilor se face în biloane la distanţe de
15-20 cm unul de altul şi adâncimea faţă de nivelul solului de 8-10 cm. Înainte de
plantare butaşii se dezinfectează cu fungicide de contact (pe bază de cupru).
Înrădăcinarea în pungi de polietilenă (fig.5.10) în care se pune în prealabil un
amestec de: mraniţă, pământ de ţelină şi nisip de râu în proporţie de 2:1:1.
Pepinierele nu se amplasează: pe locul unor pepiniere vechi; şi la o distanţă mai mică de
200 m de alte pepiniere.

Fig. 5.10 – Butaş aşezat şi înrădăcinat

în pungă de polietilenă
 Se procedează astfel:
-butaşii selectaţi se aşează în pungi odată cu umplerea lor cu substratul pentru
înrădăcinare;
-partea superioară a butaşilor este cu 7-8 cm sub nivelul superior al conţinutului pungii;
-se aşează pungile în fâşii de câte 10 cu intervale între fâşii de 1m lăţime în şanţuri
adânci de 10 cm.
Pepinierele se amplasează:
-pe terenuri plane;
-în apropierea centrului gospodăresc.
Lucrările de îngrijire în pepiniere sunt:
-dirijare pe suport din sârmă a lăstarilor apăruţi pe butaşi;
-udarea în cazul unor perioade secetoase;
-combaterea bolilor prin 7-8 tratamente (mana);
-combaterea dăunătorilor (păduchele hameiului);
-ciupirea lăstarului principal când acesta ajunge la înălţimea de 1 m
favorizându-se astfel dezvoltarea sistemului radicular.
La sfârşitul perioadei de înrădăcinare, rădăcina principală a butaşilor atinge
lungimea de 1m. Scoaterea butaşilor din pepinieră se face treptat pe măsură ce se face
plantarea.
5.6.6 Plantarea –se poate face toamna sau primăvara. Plantările de toamnă
(15 octombrie-15 noiembrie) dau un procent de prindere a butaşilor mai mare decât
plantările de primăvară care se practică numai în caz de necesitate.
Distanţe de plantare: 3 m între rânduri şi 1 m între plante pe rând, rezultând o
densitate de 3333 butuci/ha. Densitatea este în funcţie de: soi, condiţii pedoclimatice,
 Pregătirea butaşilor pentru plantare constă în:
-scoaterea butaşilor înrădăcinaţi din pepinieră;
-fasonarea butaşilor (se scurtează rădăcinile peste 20 cm lungime);
-mocirlirea într-un amestec format din: o parte bălegar + 2 părţi pământ argilos
peste care se pune apă;
-tratarea butaşilor cu insecticide pentru ai proteja de atacul dăunătorilor din sol.
Plantarea se face în terenul desfundat şi prelucrat în gropi adânci de 40-45 cm
cu diametrul de 30 cm.
Adîncimea de plantare este la 12-15 cm de la nivelul solului. Peste butaş se
mai pune un strat de sol gros de 5 cm (fig 5.11).
Plantarea butaşilor înrădăcinaţi se pot face şi mecanizat cu maşini speciale pe
2 – 4 rânduri.

Fig. 5.11 – Plantarea butaşilor înrădăcinaţi de

hamei (Al.Salontai, 1983)
 5.6.7 Lucrările de îngrijire
În plantaţiile de hamei nou înfiinţate după răsărire se fac
următoarele lucrări:
-completarea golurilor cu butaşi înrădăcinaţi la 3 – 4 săptămâni de la
desprimăvărare la plantările din toamnă şi 4 – 5 săptămâni la plantările din primăvară;
-udatul butaşilor cu 4-5 l apă/butaş în perioadele de secetă;
-îndrumarea lăstarilor pe sârmele verticale când acestea ating lungimea de 50-
60 cm;
-combaterea manei sau a altor boli cu 7-8 tratamente;
-menţinerea solului afânat;
-în toamnă după căderea frunzelor se face arătura la 20-25 cm pentru
acoperirea butucilor cu pământ.
În primul an de vegetaţie nu se fac tăieri la butuc. Se poate lua o recoltă de
cca. 200-250 kg/ha conuri uscate. Pentru recoltare, coardele se taie la 15-20 cm
deasupra butucului.
Lucrările de îngrijire în plantaţiile pe rod
Începând cu anul doi de vegetaţie se fac următoarele lucrări de:
-eliminarea pământului de pe capul butucului;
-lucrări ale solului între şi pe rândurile de hamei, 3-4 între rânduri şi 2-3 pe
rând. Prima praşilă se face când lăstarii ajung la înălţimea de 120-200 cm.
-muşuroirea pe rânduri pentru drenarea apei în zonele umede;
-afânarea adâncă odată la 3-4 ani la adâncimea de 60-70 cm;
-aplicarea îngrăşămintelor sub arătura de toamnă;
 -combaterea buruienilor pe cale chimică se face cu erbicidele: GESATOP
50WP în doză de 2 kg/ha; DUAL 500 1-2 l/ha. Se aplică primăvara după ce s-au făcut
tăierile în fâşii pe rând cu lăţimea de 60 cm. Erbicidele BASTA CE 4,0-5,0 l/ha; ICEDIN
FORTE 3,0-3,5 l/ha; GRAMAXONE 2-4 l/ha; BASAGRAN 2 l/ha; SDMA 0,6 l/ha;
GLIFOSAN 2-3 l/ha se aplică când lăstarii de hamei au depăşit înălţimea de 5 m.
Buruienile monocotiledonate perene; pirul târâtor (Agropyron repens), pirul gros
(Cynodon dactylon) – se combat cu: FUSILADE SUPER 4-6 l/ha, când pirul are
înălţimea de 15-20 cm sau cu GLIFOSAT 2-4 l/ha aplicat când pirul are înălţimea de 15-
20 cm. GLIFOST-ul (GLIFORAN) aflată în RONDUP combate total toate tipurile de
buruieni. Pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi monocotiledonate se aplică
ICEDIN FORTE 3-3,5 l/ha în amestec cu GRAMAXONE 2,0-3,0 l/ha, când coardele de
la bază pe o înălţime mai mare de 5 m de la sol sunt lemnificate.
Întinderea sârmelor sau sforilor verticale, se face înainte de pornirea în
vegetaţie a lăstarilor. Numărul de sârme (sfori) verticale este dat de sistemul de
conducere.
Tăierile se fac în fiecare an toamna sau primăvara (fig.5.12) Se practică mai
mult tăierile de primăvară făcute în ultima decadă a
 Fig. 5.12 Tăierile la hamei
lunii martie – prima decadă a lunii aprilie. Funcţie de aşezarea butucului în sol se
practică mai multe tipuri de tăiere.
1.tăierea razantă fiind aplicată la butucii cu „capul” ajuns aproape de suprafaţa solului.
2.tăierea normală -la doi ochi când butucul este la 10-12 cm sub nivelul solului.
3.tăierea înaltă –la 4-6 ochi practicată când capul butucului este prea adânc.
Tăierea este precedată de lucrarea de toaletarea butucului care constă în:
-înlăturarea pământului din jurul butucului;
-eliminarea rădăcinilor adventive formate din capul butucului sau din partea subterană a
corzilor.
 Tăierea poate fi executată: manual cu un cuţit foarte bine ascuţit sau mecanizat
în plantaţiile cu terenul nivelat pe rând.
Tăierile se pot face atât toamna, cât şi primăvara.Tăierile de primăvară (primele
20 zile de la desprimăvărare) sunt cele mai favorabile pentru hamei. Este bine ca
perioada de tăiere să se facă în funcţie de condiţiile climatice ale anilor (Muntean,L.S. şi
colab., 1993).
Tăierile se fac pe timp frumos. După tăiere butucii se acoperă cu pământ.
După pornirea în vegetaţie, în plantaţiile de hamei se fac:
-alegerea lăstarilor de aceeaşi lungime când aceştia au înălţimea de 50-60 cm. Se reţin
2-4 lăstari în funcţie de sistemul de conducere a coardelor (V.W.U.X. etc), de fertilitatea
solului şi soiul cultivat (Al. Salontai, 1983 - fig. 5.13). Alegerea şi dirijarea lăstarilor este
precedată de întinderea sârmelor verticale V-2 în funcţie de sistemul de conducere a
coardelor.
Fig. 5.13 – Sisteme de
conducere a
coardelor de hamei

a-două coarde la butuc;

b-patru coarde la butuc

în formă de U;

c- patru coarde la butuc

în formă de V;

d-patru coarde la butuc

în formă de X;

e-şase coarde la trei

butuci în formă de W.
 Lăstarii nealeşi se elimină prin plivit prin rupere cât mai aproape de butuc fără a
răni butucul. Când lăstarii au înălţimea de 150 cm se face:
-îndrumarea pe sârme care se repetă de 3-4 ori în cursul vegetaţiei;
Cârnitul constă în înlăturarea lăstarilor secundari pe lungime de 150-200 cm
începând de la baza coardelor (Gh.Bîlteanu, 2001). Cu această ocazie lăstarii desprinşi
de pe sârmele verticale pe o lungime mai mare de 1 m se reîndrumă şi se leagă de
sârme cu aţe.
Irigarea –influenţează favorabil producţia. Se face în lunile iunie şi iulie cu
norme de 300 m³/ha.
Combaterea bolilor
Cele mai frecvente boli întâlnite în cultura de hamei sunt: Mana
(Peronoplasmopara humuli Miy. Et Tak.), care se combate prin 3-7 tratamente efectuate
la interval de 7-21 zile cu unul din produsele : FUNGURANON 15 WP -0,4 %;
ANTRACOL 70 WP -0,2%, FOLPAN 50 WP -0,2 %; RIDOMIL GOLD MZ 42 WP -2,5
kg/ha; RIDOMIL GOLD PLUS MZ WP 0,25 kg/ha;ALIETTE 80 WP - 1,5 kg/ha; MIRAGE
75 WP-2,5 kg/ha; CURZATE PLUS F - 2,5 kg/ha; TURDACUPRAL -4 g/ha, ACROBAT
MZ 2,0 kg/ha, DITHANE M 45 – 2,0 kg/ha, RIPOSTAT M 2,5 kg/ha, SANDOFAN C –
0,25 % (Carmen Puia, 2002, Codex, 1999).
Fiecare tratament se face cu alt produs sau combinaţii de produse.
Făinarea (Sphaerotheca humuli (DC)Burr.) atacă frunzele, lăstarii tineri şi
conurile. Atacul de făinare afectează cantitativ şi calitativ producţia de hamei. Atacul de
făinare se previne prin 2-3 tratamente cu unul din produsele (Codex 1999).
THIOVIT 0,3 % ; AFUNGAN FC 0,05 %; SAVIT 25 EC 0,2 %; BENOMIL 50 WP
1,0 kg/ha; ANVIL 5 SC 0,25 l/ha; TOPAS 100 EC 0,025 %; MICROTIOL SPECIAL 0,2-
 Primul tratament se face la avertizare iar celelalte la interval de 7-35 de zile
funcţie de produsul utilizat.
Putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea Pers.) – apare la conurile de hamei în anii
ploioşi. Atacul se previne prin tratamente cu: DITHANE M 45 -0,2%; MANCOZEB 800
1,6 KG/HA; BAVISTIN Fl 0,05-0,07%; TOPSIN 70 PU 0,1-0,12 kg/ha; BRAVO 500 EC
2,0 l/ha; RONILAN 50 WP 0,75 kg/ha; ROVRAL 50 PU 1,0 kg/ha; FOLPAN 80 WP 1,5
kg/ha; EUPAREN 50 WP 2,0 kg/ha.
În culturile de hamei se mai întâlnesc o serie de viroze: verticilioza (Verticillium
albo-atrum), fuzarioza (Fusarium sambucinum Fuck.) şi fumagina (Capnodium saliciuum
Mont f.c. vagans Pers.). Acesta din urmă este favorizată în apariţie de afide. Pe lângă
tratamentele făcute în timpul vegetaţiei, atacul de micoze se previne şi prin:
-respectarea strictă a normelor de igienă fitosanitară;
-înfiinţarea plantaţiilor de hamei pe terenuri drenate, permeabile pentru apă;
-cultivarea soiurilor tolerante sau rezistente la boli;
-combaterea buruienilor, insectelor dăunătoare, vectoare a unor boli;
-eliminarea prin tăiere a părţilor de plante bolnave;
- fertilizarea echilibrată cu azot, fosfor şi potasiu.
Dăunătorii hameiului
Culturile de hamei sunt atacate de o serie de insecte dăunătoare: cărăbuşul de
mai (Melolontha melolontha L.), gărgăriţa leguminoaselor (Otiorrhynchus ligustici L.),
omida de pădure (Triodia sylvina L.), păduchele verde al hameiului (Phorodon humuli
Schrank) şi păianjenul roşu comun -Tetranychus urticae Koch. (Bunescu,H., 2002).
Cărăbuşul de mai şi gărgăriţa leguminoaselor atacă organele subţiri ale hameiului –se
combat prin tratamente cu:
DECIS CE 0,2-0,3% (adulţii) SINORATOX 35 CE şi insecticide granulate SINORATOX
TG; DELTANET 40 CE -2l/ha; DELTANET 10 G 16 kg/ha, DISYSTON 10 G; VIDATE 10
G.
Omida de pădure (Tiodia sylvina L.)–atacă lăstarii tineri în perioada mai-
august. Se combate prin tratamente cu NOGOS 50 CE 0,2%; BASUDIN 60 CE 0,1%;
THIODAN 35 CE 0,2%, HOSTAQUIEC 50 CE 0,1%.
Păduchele verde al hameiului (Phorodon humulus Schrank)–atacă părţile
aeriene ale hameiului. Pe lângă pagubele datorate atacului direct afidele provoacă şi
pagube colaterale prin favorizarea atacului unor boli: virozel, fumagină. Atacul de
păduche verde la hamei este influenţat de factorii climatici (perioade secetoase şi calde).
Se combate cu unul din insecticidele: MITAC 20 EC -0,2%; MOSPILAN 25 SP -
0,01%; MURFOTOX 68 EC -0,10%; ALTO COMBI 25-26 EC -0,05%.
Păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae Koch.)este un dăunător foarte
păgubitor pentru hamei şi datorită numărului mare de generaţii pe care le are (6-10 pe
an). Atacă frunzele care se usucă şi cad. Atacul se previne prin:
-distrugerea plantelor gazdă;
-biologic cu produse microbiologice;
-chimic cu: ROSPIN 25 EC -0,2%; OMITE 57 EC -0,1%; MITAC 20 EC -0,2%;
KELTHANE 18,5 EC -0,2%; KARATE 2,5 EC -0,4l/ha.
În culturile de hamei mai sunt şi alţi dăunători: coropişniţa (Gryllotalpa
gryllotalpa L.), buha semănăturilor (Scotia segetum Schiff.), nematozii tulpinilor
(Ditylenchus dipsaci), şoarecii de câmp (Microtus arvalis Pail), cotarul verde(Ostrinia
nubilalis), buha tulpinilor de hamei (Hypena rostralis) etc.
 5.6.8 Recoltarea

Recoltarea hameiului se face la maturitatea tehnologică recunoscută după:

- culoarea galben-aurie a conurilor;
- bracteele bazale ale conurilor de culoare violacee;
- conuri elastice şi lipicioase.
La maturitate tehnică conurile au cele mai bune însuşiri de calitate:
-conţinut ridicat de lupulină şi substanţe amare;
-aroma puternică;
-conţinut ridicat în răşini.
Momentul recoltării este dependent de: -soiul cultivat;
-condiţiile climatice;
-starea fitosanitară a culturii.
Maturitatea tehnologică durează 8 – 10 zile în funcţie de soi (Al.Salontai, 2002).
Recoltarea prea devreme sau întârziată duce la pierderi de calitate.
Recoltarea începe cu soiurile precoce şi se încheie cu cele tardive.

Recoltarea manuală –constă în următoarele operaţiuni:

-desprinderea sârmelor verticale împreună cu coardele de pe sârmele orizontale;
-culegerea conurilor în coşuri şi saci de pânză;
-transportul conurilor la uscătorii;
-aşezarea coardelor fără conuri de-a lungul rândurilor cu butuci, unde se lasă pentru
migrarea sbstanţelor de rezervă în butuc.
 Pentru o producţie de 1500 kg/ha sunt necesari 150-240 de oameni (Al.
Salontai şi colab., 1983; 2002). Prin recoltarea manuală se asigură o producţie de conuri
de foarte bună calitate, costurile sunt mari.
Recoltarea semimecanizată se practică în Anglia, S.U.A., Germania, Belgia.
Se folosesc maşinile: Allaeys în Belgia; Wolf WHE 2000 în Germania; LCCH-2;
LCCH-3; LCCH-3E în Cehia.
La acest tip de recoltare se face:
-tăierea manuală sau mecanică a coardelor la înălţimea de 0,5-1 m deasupra
solului;
-desprinderea sârmelor (sforilor) verticale de pe sârmele orizontale;
-transportul corzilor împreună cu conurile în spaţii acoperite unde conurile se
culeg mecanic.
Recoltarea mecanizată se face numai în plantaţiile cu şpalier scund şi hamei
pitic (S.U.A.) unde recoltarea mecanizată a conurilor se face direct din plantaţie.
Producţia medie în România este de 12,7 q/ha conuri uscate (Al. Salontai şi
colab., 2002).
Pentru păstrare, conurile de hamei trec prin următoarele operaţii:
1. Uscarea care constă în coborârea umidităţii din conuri de la 75-82% la recoltare la 11-
13% la depozitare. Se face în uscătoare speciale de tip Binder şi Wolf SH-200 timp de 6-
8 ore la temperatura de 60-70ºC (Al. Salontai şi colab., 2002).
Reconversia hameiului uscat în hamei verde se face cu formula:
100  g 2 100  g1
G 2  Q. sau G1  Q.
100  g1 100  g 2
G1 - masa hameiului verde;
G2 - masa hameiului după uscare;
g1 - umiditatea în % a hameiului verde ;
g2 - umiditatea în % a hameiului uscat.
Climatizarea se face la conurile uscate timp de o oră la umiditatea de 70%.
Sulfitarea constă în tratarea conurilor cu 100 g sulf/100 kg conuri uscate timp
de 10-15 ore pentru a feri hameiul pus la păstrare de atacul unor boli.
Conurile neclimatizate se păstrează în straturi groase de 1-1,5
m cele sulfitate în saci sau baloturi cu greutatea de 40-250 kg.
Păstrarea hameiului în stare proaspătă se face la temperaturi
de 17-23ºC. Hameiul se mai poate păstra şi sub diverse preparate :
-pulberi normale;
-pulberi concentrate (conuri de hamei fără rahis) conţin 30% substanţe amare
şi 3-4% ulei volatile;
-granule de hamei – obţinute prin măcinarea conurilor de hamei la umiditatea
de sub 10 % după care pulberea este presată în matriţe la temperaturi de 45-60ºC. Se
păstrează în saci de polietilenă vidaţi;
-extracte de hamei obţinute din conuri de hamei macerate în diverşi solvenţi.
În toate cazurile se caută să se obţină un hamei care să corespundă fiecărui
sortiment de bere.
Stabilirea dozelor de calitate se face prin bonitare unde se iau ca elemente de
calitate ca şi criterii:
Criterii organoleptice:
- culoarea conurilor:
- caracteristicile conurilor;
- integritatea conurilor;
- aroma;
- puritatea fizică;
- starea fitosanitară;
- conţinutul în seminţe
2. Criterii fizice – chimice:
- umiditatea după uwscare;
- conţinutul în acizi alfa;

Ambalarea şi depozitarea conurilor

După recepţia hameiului acesta se ambalează şi se depozitează sub forma de
conuri în baloţi de diverse forme şi greutate, în lăzi căptuşite cu tablă zincată, în cilindri
metalixci.
Înainte de ambalare, hameiul se sulfitează (100 g sulf/100 kg conuri).
Hameiul sub formă de peleţi sau granule se ambalează în baloturi presate.
Hameiul poate fi păstrat şi utilizat sub formă de:
- pulberi normali – rezultate din măcinarea conurilor de hamei;
- pulberi concentrate – se obţine din conuri fără rahis;
- granule de hamei (peleţi) – prin măcinarea conurilor cu umiditate sub 10 %,
omogenizate şi presarea pulberii în matriţe speciale. Prezintă dezavantajul că se pierde
din uleiul volatile;
- extractele de hamei se realizează şi din conuri măcinate cu ajutorul unor solvenţi
organice. Pe piaţă se găsesc mai multe tipuri de solvenţi:
- răşinos cu peste 85 % răşini cu 30 % acizi amari;
- standard (extract răşinos cu extract taninos);
- intermediar (special cu 45 % răşini, super 55 % răşini şi extra cu 75 % răşini
totale);
- izomerizate cu un conţinut ridicat în acizi amari;
- pulberi în extract (extract răşinos + preparate stabilizatoare pentru must).