LEGUMINOASE PENTRU BOABE

Leguminoasele sunt plante cultivate atât pentru seminţe cât şi

pentru frunze, din această categorie face parte mazărea, fasolea,
soia, bobul, năutul, lintea, fasoliţa, lupinul, latirul, măzărichea şi
arahidele.
Caracteristica principală a acestor plante este aceea că
seminţele au un conţinut în proteină, care depăşeşte cu mult pe al
altor produse vegetale, fiind cuprins între 22 şi peste 40%.
Pe lângă conţinutul substanţial în proteine, în seminţele de
leguminoase sunt prezenţi aminoacizi esenţiali precum lizina,
metionina, triptofan, etc., care conferă acestora valoare nutritivă
mare.
Leguminoasele sunt considerate plante amelioratoare
deoarece îmbogăţesc solul în azot asimilabil, influenţând fertilitatea
acestuia. Plante precum lupinul, latirul, măzărichea, sunt cultivate
pentru furaj (verde, fân, însilozat), deoarece masa vegetativă are
un conţinut bogat în proteine.
Rasarirea leguminoaselor pentru boabe poate fi epigeica, atunci cand hipocotilul se
alungeste mult, ridicand cotiledoanele la suprafata solului (fasolea, soia, fasolita, lupinul,
arahide) sau hipogeica, la care hipocotilul creste putin, cotiledoanele ramanand in sol
(mazare, bob, linte, latir) (fig. 4.1). in general, leguminoasele cu frunze trifoliolate si
palmate au rasarire epigeica (exceptie facand Phaseolus multiflorus), iar cele cu frunze
penate au rasarire hipogeica (exceptie Arachis hypogaea).

Mazărea - Pisum sativum var. vulgatum

Mazărea aparţine familiei Leguminosae, genul Pisum, cu
două specii mai importante şi anume, Pisum sativum - cultivată
pentru boabe şi Pisum arvense — cultivată pentru furaj.
Specia Pisum sativum cuprinde mai multe soiuri cultivate în
condiţiile ţării noastre şi care aparţin varietăţii vulgatum.
Particularităţi morfologice
Rădăcina - este destul de bine dezvoltata, având rădăcina
principală pivotantă până la 1 m adâncime, particularitate care
conferă plantei rezistenţă la secetă. În partea superioară rădăcina
principală prezintă numeroase ramificaţii laterale (rădăcini
secundare) ce se răspândesc pe o rază de 30-50 cm.
Rădăcina leguminoaselor prezintă o trăsătură caracteristică şi
anume, prezenţa nodozităţilor formate de bacteriile simbiotice din
genul Rhizobium.

1
 Tulpina erbacee, goală în interior, de formă circulară în
secţiune transversală, mai groasă la bază. Este înaltă de 60-150
cm, ramificată mai mult spre bază, având creştere nedeterminată.
Până în perioada înflorire - formarea păstăilor, tulpina este
erectă sau semierectă, după care planta se apleacă sub greutatea
păstăilor, precum şi datorită rezistenţei slabe a ţesutului mecanic.
Pe tulpină se observă între 7-16 noduri în funcţie de soi; la soiurile
timpurii numărul nodurilor este mai mic (7-10) iar internodurile
scurte, în timp ce la soiurile tardive sunt între 14-16 noduri şi
internoduri lungi.
Frunza este paripenată compusă din 2-3 perechi de foliole
aproape sesile de culoare verde albicios sau verde gălbui, ultimele
foliole fiind transformate în cârcei.
La baza axului se află două frunze mari, sesile, semicordat,
numite stipele. Aşezarea frunzelor pe tulpină este alternă.
Florile apar la noduri, începând cu al cincilea (de la bază către
vârf). Sunt grupate câte 1-5 în inflorescenţe numite racem ce
pornesc de la subsuoara frunzelor. Culoarea este albă la soiurile
cultivate pentru boabe, sau violet la cele pentru furaj. Fecundarea
este autogamă, polenizarea are loc înainte de deschiderea florii.
Fructul mazării este o păstaie cu vârful ascuţit, uşor arcuită
sau dreaptă de diferite mărimi (3-12 cm), conţinând între 3 şi 12
boabe. Culoarea este verde (nuanţe diferite), la maturitate păstăile
sunt uşor dehiscente, determinând pierderi la recoltare prin
scuturarea seminţelor.
Seminţele - la maturitate seminţele pot avea culoarea roz,
cafenie, galben deschis, galben - portocalie, verde deschis, cenuşie,
neagră, sau cu pete, iar cele de mazăre furajeră sunt de culoare
inchisă, brună sau marmorată.
Embrionul este alcătuit din două cotiledoane, muguraş, tigelă
şi radicula.
Cotiledoanele foarte dezvoltate, având depozitate substanţe
de rezervă, sunt unite prin intermediul tigelei, muguraşul este
aşezat între cotiledoane, iar radicula de obicei este îndoită pe
marginile acestora. Germinaţia seminţelor de mazăre este
hipogeică (cotiledoanele rămân în sol), deoarece hipocotilul creşte
foarte puţin.

2
 Fasolea - Phaseolus vulgaris
Sistematică
Fasolea face parte din genul Phaseolus ce cuprinde mai multe
specii dintre care nai importantă este specia Phaseolus vulgaris
(fasolea comună).
In cadrul acestei specii sunt patru varietăţi, sphaericus,
ellipticus, oblongus şi ompressus, care se deosebesc prin forma
boabelor.
Particularităţi morfologice
Rădăcina
Sistemul radicular al fasolei este alcătuit din rădăcină
principală şi numeroase rădăcini secundare.
Rădăcina principală îşi are originea în embrion, este slab
dezvoltată şi nu se deosebeşte prea mult de rădăcinile secundare.
Acestea sunt fibroase, ramificate, răspândite mai mult la suprafaţa
solului, în adâncime ajungând până la 25 cm.
Pe rădăcinile secundare către extremităţi se formează
nodozităţi mici şi rotunde. Spre deosebire de alte leguminoase
cultivate pentru boabe, sistemul radicular al fasolei este mai slab
dezvoltat.
Tulpina poate avea creştere determinată la formele pitice sau
nedeterminată la formele urcătoare, ca urmare lungimea variază de
la 30-50 cm la 3-6 m.
Frunzele fasolei sunt simple şi trifoliate. Imediat după
răsărire, când la suprafaţa solului apar cele două cotiledoane, se
formează primele 2 frunze simple, următoarele sunt compuse, fiind
alcătuite din trei foliole. Frunzele trifoliate au un peţiol lung, sunt
acoperite cu perişori, iar foliolele au formă cordată cu vârful ascuţit.
Florile sunt grupate în raceme scurte situate la subsuoara
frunzelor, culoarea lor fiind în general albă, sau alb-verzuie, roz sau
roşie.
Înflorirea se face de la bază către vârful tulpinii, durata înfloririi
este de la 20 la 60 zile în funcţie de soi şi condiţiile climatice (seceta
scurtează durata). Fecundarea este autogamă.
Fructul sau păstaia are formă cilindrică sau plată, arcuită sau
dreaptă, terminată cu un vârf ascuţit în funcţie de soi numărul
seminţelor variază între 5 şi 8, fiind prinse pe partea ventrală a
peretelui păstăii. La maturitate păstaia este dehiscentă, deschiderea

3
făcându-se prin desfacerea celor două valve, de-a lungul liniei de
sudură. Această particularitate permite scuturarea seminţelor
înregistrând pierderi însemnate la recoltare.
Seminţele au forme, mărimi şi culori foarte diferite. Ca formă
predomină cea sferică, dar poate fi şi cilindrică, sau eliptică,
tegumentul poate fi unicolor (alb, gălbui, brun, negru) sau cu desene
(pestriţ, punctat, dungat, pătat).
Seminţele de leguminoase spre deosebire de boabele
cerealelor nu prezintă endosperm. Embrionul şi cotiledoanele sunt
acoperite de către tegumentul seminal

Soia (Glycine hispida)

Sistematică
Soia este o plantă anuală, erbacee, care aparţine speciei
Glycine max, sinonim Glycine hispida Maxim. Specia Glycine
hispida cuprinde patru subspecii: chinensis, idica, japonica,
manshurica, aceasta fiind singura subspecie cultivată în ţara
noastră, Subspecia manshurica prezintă 11 varietăţi ce se
deosebesc prin culoarea păstăilor, seminţelor, a hilului şi a
perişorilor.
Toate soiurile de soia cultivate în România aparţin subspeciei
manshurica. în funcţie de precocitate soiurile au fost împărţite în 5
grupe de maturitate codificate astfel:
• foarte precoce...000
• precoce .............. 00
• semi precoce .....0
• semitardive ....... I
• tardive.................II

Particularităţi morfologice
Rădăcina este alcătuită din axul principal şi din numeroase
ramificaţii. După germinare radicela formează primii perişori
absorbanţi şi primele ramificaţii când atinge lungimea de 2-3 cm.
Rădăcina principală este pivotantă, poate pătrunde în sol până la 2
m adâncime, iar rădăcinile laterale se întind pe o rază de 40-70 cm.
În primii 30 cm de la suprafaţa solului se va găsi peste 75%
din masa rădăcinlor. Nodozităţile în care se dezvoltă bacteriile
fixatoare de azot din genul Rhizobium, sunt vizibile numai pe

4
rădăcinile laterale şi îşi încep activitatea abia după 1O -15 zile de la
infectare.
Ritmul de creştere al sistemului radicular în primele 30 de zile
este mai intens cât cel al părţii aeriene şi scade pe măsura înaintării
în vegetaţie.
Tulpina la plantele cultivate este erectă, ramificaţia fiind
determinată de soi, dar şi de condiţiile de hrană. Creşterea tulpinii
poate fi determinată, adică tulpina se termină cu inflorescenţa,
nedeterminată, când inflorescenţa se află sub ultimele frunze n
vârful plantei şi semideterminată, situaţia este intermediară. Tulpina
îşi încetează creşterea după înflorire, excepţie fac tipurile
semideterminate la care creşterea tulpinii continuă şi după înflorire.
Atât tulpina cât şi ramurile sunt acoperite cu perişori de
culoare galbenă, galbenă-aurie sau albicioasă în funcţie de soi.
Frunzele pe tulpină sunt prinse la noduri, la primul rând se
găsesc frunzele cotiledonale, respectiv cotiledoanele care odată
ajunse la suprafaţa solului se depărtează, înverzesc asigurând
fotosinteza în primele zile de viaţă ale plantei.
La nodul următor se află prima pereche de frunze adevărate,
acestea sunt alcătuite dintr-o singură foliolă (unifoliate) şi un peţiol
de 1-2 cm lungime.
Începând cu al treilea nod pe tulpină se găsesc frunzele
trifoliate, formate din trei foliole ovate, rombice sau uşor lanceolate.
Sunt peţiolate, peţiolul având lungime între 3 şi 30 cm. Frunzele au
culoare verde , dar spre maturitate se îngălbenesc, se usucă şi cad.
Florile sunt grupate câte 3-9 în inflorescenţe de tip racem
situate fie axilar, fie terminal. Florile sunt de culoare albă sau
liliachii, sunt hermafrodite, fecundarea este autogamă, înflorirea
durează între 18-27 zile şi se petrece de la bază către vârful tulpinii.
În timpul înfloritului se remarcă un intens proces de avortare a
florilor, cauzele nefiind bine precizate.
Fructul este o păstaie dreaptă sau uşor curbată, având între 1
şi 5 seminţe. Şi păstăile sunt acoperite cu perişori argintii sau
roşcaţi. La maturitate păstăile capătă culoarea brun-deschisă sau
castaniu-deschis, sunt dehiscente.
Pe o tulpină se formează între 300 şi 400 de păstăi, dar ajung
la maturitate doar 30-60 păstăi, (planşa 57)

5
 Seminţele au forme, mărimi, culori şi greutăţi diferite în funcţie
de soi. De regulă seminţele au formă aproape sferică sau lunguiaţă.
Culoarea tegumentului este galbenă, brună sau neagră iar hilul
(locul de prindere a sămânţei de pericarp) poate avea aceleaşi
culori sau colorat diferit (alb, roz, cafeniu, negru). Valoarea MMB
este ridicată, variază în funcţie de soi de la 50 până la 400 g.
Sămânţa prezintă două cotiledoane ce deţin cca 90% din greutatea
totală a seminţei.