ÎNCRENGĂTURA SPERMATOPHYTA,

SUBÎNCRENGĂTURA MAGNOLIOPHYTINA,
CLASA MAGNOLIOPSIDA,
SUBCLASA ROSIDAE (continuare)

• Fam. Euphorbiaceae
Plante erbacee și lemnoase, multe cu vase laticifere (arborele de cauciuc este o
euforbiacee). Frunze alterne, întregi sau compuse, la speciile de climat arid reduse la
scvame. Inflorescențe variate, cimoase sau racemoase, cu bractee colorate adesea. La
genul Euphorbia, se întâlnesc inflorescențe de tip pleiochaziu cu ciații. Frecvent flori
unisexuate pe plante monoice sau dioice. Caliciu și corolă pe tipul 5. Gineceu superior, 3-
carpelar, ce dă naștere unor fructe de tip capsulă sau drupă. Familia cuprinde numeroase
specii de importanță economică din zonele tropicale (manioc, ricin, arbore de cauciuc,
specii ornamentale). Multe specii prezintă adaptări de rezistență la secetă (tulpini
suculente, spini, metabolism C4), ce trăiesc în Africa și seamănă cu cactușii; din acest
motiv, euforbiaceele sunt supranumite „cactușii Africii”.
• Ricinus communis L. (ricin)
În climatul nostru se comportă ca plantă anuală (în Africa este arbust sau chiar arbore de
talie mică). Plantă robustă (2-3 m înălțime, curent), cu tulpina fistuloasă, adesea roșietică.
Frunze alterne, lung pețiolate, palmat-fidate, cu pețiolul inserat perpendicular pe limb
(frunze peltate). Plantă monoică, cu inflorescențe terminale, florile femeiești fiind grupate
la vârful inflorescenței, cele bărbătești la bază. Stamine cu filamente ramificate. Fructele
sunt capsule spinoase, cu trei loje, în fiecare cu câte o sămânță ovoidală cu tegument
lucios, marmorat și caruncul evident. Sămânța este albuminată, cu albumenul
(endospermul) bogat în ulei; conține de asemenea, alcaolizi toxici (în cantități mici,
semințele au efect purgativ puternic). Cultivată pentru uleiul cu întrebuințări în tehnică
(ulei fin, fluid), medicinal și în cosmetică (produse de îngrijire a părului).
• Euphorbia cyparissias L. (laptele cucului / câinelui, alior)
Specie perenă, cu rizom și tulpini de cca 30-40 cm. Frunze înguste, îndesuite în jumătatea
superioară a tulpinii. Inflorescență specifică genului, de tip pleiochaziu, cu radii egale, ce
poartă câte un ciațiu. Ciațiul este o inflorescență mică, cu aspect de floare; astfel, ciațiul
are forma unei cupe în care se află floarea femeiască, formată doar din gineceu, cu un
peduncul scurt (ginofor); în jurul florii femeiești se află mai multe flori bărbătești, fiecare
alcătuită doar dintr-o stamină. Pe marginea cupei ciațiului se găsesc glande nectarifere și
2 hipsofile galben-verzui, semilunare. Fructe de tip capsule triloculare. Specie comună în
pajiști relativ uscate, de la câmpie până în etajul colinar, frecventă deasemenea în stațiuni
ruderale. Este buruiană de pășuni (este ocolită de animale deoarece este toxică). În culturi
se pot întâlni, mai ales în zonele de câmpie, și alte specii de Euphorbia, toate cu latex alb
și inflorescență de tip pleiochaziu cu ciații.

1
 • Fam. Vitaceae
Liane, mai puțin arbuști și plante erbacee. Frunze alterne sau opuse, stipelate, cu
nervație în general palmată. Inflorescențe cimoase, din flori pe tipul 4 sau 5, cu periant
diferențiat. Fructe de tip bacă.
• Vitis vinifera (L.) (viță de vie europeană / nobilă)
Liană cu cârcei (arbust cățărător, după unii autori). Frunze alterne, palmate cu incizii de
la lobate la partite. Opus frunzelor, la nod, se găsește un cârcel ramificat (de origine
caulinară). Inflorescențe cimoase, din flori cu corola verde-gălbui și sepale mici. La
înflorire, petalele au părțile superioare concrescute, se desprind de la bază și cad (capișon,
în limbajul viticultorilor). Fruct de tip bacă (ciorchinele este o infrutescență, nu un fruct
!), diversă ca mărime, formă, culoare. Semințe piriforme, conțin ulei. Cultivată prin altoire
pe vițe americane, de regulă, rezistente la filoxeră (insectă), pentru consum proaspăt
(struguri de masă), suc, stafide (soiuri cu bace asperme), vinificație (vin, coniac,
șampanie). Una dintre cele mai importante plante în civilizațiile antice din bazinul
mediteraneean, cultivată azi pe suprafețe mari și în Africa de Sud, Chile, Argentina, SUA,
Australia etc. Vița europeană se altoiește pe specii de Vitis americane, rezistente la atacul
filoxerei.

Fam. Linaceae
Plante erbacee (rareori lemnoase), cu frunze alterne, simple. Inflorescențe cimoase
de flori pe tipul 5, cu periant diferențiat și piese neconcrescute. Gineceu 5-carpelar,
sincarp, superior. Fructe de tip capsulă polispermă. Semințe bogate în lipide (uleiuri) și
substanțe pectice (mucilagii).
• Linum usitatissimum L. (in)
Plantă anuală, cu tulpina erectă. La soiurile de in de fibră, tulpina este puțin ramificată în
partea superioară (ramificarea este controlată tehnologic prin densitatea de semănat).
Soiurile cultivate pentru semințe (ulei) au tulpini mai scunde, ramificate mai abundant.
Flori în cime, albastre-azurii. Capsulă cu 5 loje. Semințe ovoidal-aplatizate, cu tegumentul
lucios (luciul se estompează la semințele vechi). Cultivată pentru fibre (fibra tehnologică
este formată din pachete de celule sclerenchimatice lungi, cu pereții majoritar alcătuiți
din celuloză) și ulei (ulei sicativ, care se usucă repede în contact cu aerul). Cultivarea
inului de fibră în zone de deal, cu nebulozitate mare se explică prin faptul că alungirea
tulpinii este mai mare în condiții de iluminare insuficientă. Semințele de in sunt o
importantă sursă de acizi grași de tip omega-3. În pajiști de deal, crește inul galben (Linum
flavum L.), specie perenă, sporadic cultivată și ornamental.

• Fam. Apiaceae (= Umbelliferae)

Plante erbacee, cu rădăcină pivotantă robustă, tuberizată la unele specii (morcov,
păstârnac, țelină etc.) și tulpini cu noduri dilatate. Frunze alterne, penat-sectate, rareori

2
întregi. Tecile frunzelor bine dezvoltate. Organele vegetative și frunctele conțin canale
secretoare de uleiuri eterice (de aceea, multe specii sunt medicinale, condimentare,
aromatice). Denumirea veche de Umbelliferae vine de la inflorescența de tip umbelă
compusă din umbelule, rareori alt tip de inflorescență. Prezența / absența bracteelor la
baza umbelei (involucrul) și la baza umbelulelor (involucel), precum și aspectul acestor
bractee sunt caractere de discriminare a genurilor. Florile sunt hermafrodite, pe tipul 5,
actinomorfe sau ușor zigomorfe; de regulă, florile de la marginea umbelei sunt mai mari.
Atât sepalele, cât și petalele sunt neconcrescute între ele (caliciu dialisepal, corolă
dialipetală). Gineceu bicarpelar, inferior, ce dă naștere unui fruct de tip diachenă sau
dicariopsă; la unele specii, cele două jumătăți ale fructului (mericarpiile) se desprind unul
de altul. Stilele și stigmatele persistă adeseori pe fruct (câte unul pe fiecare mericarp).
Uleiurile volatile, oleorezinele, heterozidele se găsesc atât în organele vegetative, cât și
în fructe. Speciile aromatice și condimentare sunt în general originare din zone cu climat
mediteraneean.
• Eryngium campestre L. (scaiul dracului)
Perenă, cu tulpina scundă (cca 50 cm), globulos ramificată. Frunze rigide, verzi-cenușii,
penat-sectate, pe margini cu spini. Inflorescența este o umbelă contractată (cu radii foarte
scurte), capituliformă, cu bractee la bază, spinoase, ca și frunzele. Specie frecventă în
pajiști și ca ruderală, din regiunea de câmpie până în etajul montan, în stațiuni aride mai
ales. Datorită spinilor este ocolită de animale, iar prezența speciei este un indiciu al
neaplicării măsurilor culturale de întreținere a pajiștilor.

Scaiul dracului (Eryngium campestre) (foto I.-N. DĂRĂBAN)

• Daucus carota L.
Specie cu două subspecii în România: subsp. sativus (Hoffm.) Arcang. (morcovul cultivat)
și subsp. carota (morcovul sălbatic). Morcovul de grădină / cultivat este specie bienală
(excepțional produce semințe în același an cu semănatul), iar morcovul sălbatic este
3
specie perenă. Rădăcină tuberizată, mult mai mare la subspecia cultivată. Frunze repetat-
penat-sectate. Umbelă cu involucru mare, depășind radiile umbelei. În mijlocul umbelei
se găsește o floare de culoare roșu-grena. Diachene cu coaste spinoase. Morcovul sălbatic
crește în pajști și ca plantă ruderală. Morcovul de grădină este una dintre cele mai
importante legume, precum și plantă furajeră.
• Conium maculatum L. (cucută)
Plantă bienală sau anuală, cu tulpini ce pot depăși 2 m înălțime. Tulpinile și pețiolii
frunzelor sunt maculați (cu pete de culoare roșu-închis). Întreaga plantă are miros
neplăcut (“de șoarece”). Frunze mari, triunghiulare (inițial în rozetă), 2-4-penat-sectate.
Involucru și involucel prezente, flori albe. Diachene mici, cu coaste ondulate. Toxică
(alcaloizi), nitrofilă, ruderală.
• Apium graveolens L. (țelină)
Plantă bienală, cu rădăcina și partea bazală a tulpinii tuberizată. Tulpină ramificată,
fistuloasă, frunze 1-3-penat-sectate, cu segmente late, lucioase (seamănă întrucâtva cu
cele de leuștean). Involucrul și involucelul lipsesc. Flori verzi-gălbui. Se cultivă pentru
rădăcini și pentru pețiolii frunzelor.
• Carum carvi L. (chimion, chimen)
Plantă bienală sau perenă, cu dimorfism foliar: frunzele bazale 3-sectate, cele tulpinale,
liniar-penat-sectate. Flori albe sau roze, în umbele fără involucru și involucel. Dicariopse
alungite, aplatizate și ușor curbate, costate. Spontană în pajiști de deal și cultivată
(aromatic, medicinală, parfumerie). Semințele (fructele, de fapt) de chimen sunt între cele
mai vechi condimente folosite de populațiile europene.
• Coriandrum sativum L. (coriandru)
Plantă anuală, glabră, cu tulpini erecte, de cca 40-60 cm. Frunze bazale întregi sau
trisectate, cele superioare simplu penat-sectate. Flori albe-rozee, cele marginale din
umbelă au petalele externe mai mari, ceea ce face ca aceste flori să capete o simetrie
zigomorfă. Diachene globuloase, brun-negricioase. Plantă cu părțile vegetative emanând
un miros greu, de ploșniță; fructele, în schimb, au miros plăcut. Se cultivă pentru fructele
utilizate în medicină și ca aromatice și condimentare. În ciuda mirosului frunzelor,
acestea se folosesc în bucătăria asiatică și din alte țări (poartă numele de cilantro). Se
recomandă a nu se semăna aproape de locuințe, deoarece mirosul greu este purtat de
vânt și creează disconfort.
• Bifora radians M.Bieb. (iarbă puturoasă)
Plantă anuală, glabră, cu tulpini erecte de cca 20-50 cm. Tulpina puțin ramificată,
longitudinal striată. Frunze tulpinale linear-penat-sectate, cele superioare înguste, liniare.
Umbele cu 5-8 umbelule, din flori albe, cele de la periferia umbelei au petalele mai mari.
Întreaga plantă are miros greu, fetid. Dicariopse cu cele două mericarpii sferice, netede.
Buruiană de cereale păioase și rapiță.
• Anethum graveolens L. (mărar)

4
Plantă anuală, cu tulpini robuste (cca 1,5 m), glauce, pruinoase. Frunze multiplu penat
sectate, cu segmente liniare, de asemenea glauce. Umbelă fără involucru, nici involucele,
de flori galben-verzui. Dicariopse glabre, cu coaste proeminente. Întreaga plantă are
miros specific. Cultivată ca plantă condimentară (frunzele fiind folosite verzi sau uscate)
sau aromatică.
• Foeniculum vulgare Mill. (fenicul, mărar dulce)
Plantă bienală sau perenă, asemănătoare ca habitus cu mărarul (de regulă crește mai
înaltă și formează tufă prin ramificare bazală). Segmentele frunzelor sunt mai lungi decât
la mărar și de culoare mai închisă. În plus, mirosul plantei este net diferit de cel al
mărarului. Dicariopse ovoidale, costate, glabre. Cultivată ca aromatică (băuturi,
bomboane, patiserie) și medicinală.
• Pimpinella anisum L. (anason)
Specie anuală, cu frunze bazale ovate, pețiolate, simple, cu marginea limbului dințată.
Frunzele tulpinale tri-sectate sau 2-3 penat-sectate. Inflorescență fără involucru și
involucel, din flori albe. Diachene mici, ovoidale, păroase. Cultivată ca plantă aromatică
(pentru fructe).
• Petroselinum crispum (Mill.) A.W.Hill (pătrunjel)
Plantă bienală (ca și morcovul), cultivată pentru rădăcinile tuberizate sau frunzele
condimentare. Specia conține cultivare cu rădăcini puțin tuberizate, subțiri; frunzele
formelor cu rădăcini tuberizate au aceleași proprietăți cu cele ale formelor cultivate
exclusiv pentru frunze. Rădăcina tuberizată este alba, conic-alungită, cărnoasă. Frunze 2-
3-penat-sectate, lucioase; la pătrunjelul creț (convar. crispum, var. crispum), frunzele sunt
gofrate, cu marginea foliolelor puternic ondulată și lobat-dințată. Involucrul lipsește,
involucelele fiind alcătuite din hipsofile răsfrânte. Flori galben-verzui, mici. Dicariopse
cordiforme. Cultivată ca legumă (pentru verdețuri și rădăcini) și medicinală.
• Levisticum officinale W.D.J.Koch (leuștean)
Plantă perenă, cu rizom robust. Tulpini înalte (peste 1,5 m), fin striate. Frunze
imparipenat-compuse, cu foliole ternate. Involucru și involucele prezente. Flori galbene.
Cultivată ca plantă condimentară (frunzele) și aromatică, frecventă în grădinile private.
• Pastinaca sativa L. (păstârnac)
Plantă bienală, cu rădăcini tuberizate, albe. Frunze simplu-penat-sectate, cu segmentele
inegal-dințate. Nu are involucru sau involucel. Flori galbene, dicariopse aplatizate, îngust
aripate. Subspecia sativa cultivată ca legumă rădăcinoasă; subspeciile sylvestris și urens,
spontane în pajiști, locuri umede.

5
Ricinus communis Euphorbia cyparissias

Vitis vinifera Linum usitatissimum

6
 Daucus carota Conium maculatum

Apium graveolens Carum carvi

7
Coriandrum sativum Bifora radians

Anethum graveolens Foeniculum vulgare

8
Pimpinella anisum Petroselinum crispum

Levisticum officinale Pastinaca sativa

9
10